Pe baza informațiilor din inscripția de la 

Dionysopolis[25][26][27] și de la Iordanes, se știe că sub

stăpânirea lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[28][29] În
anul 44 î.Hr., Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi.[30] După moartea lui, statul geto-dac
se va destrăma în 4, apoi în 5 regate. [31] Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde
domnesc succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.[32] Statul centralizat dac va atinge apogeul
dezvoltării sale sub Decebal.[33] În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu Imperiul
Roman, o partea a statului dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[34] Între anii
271-275 d.Hr. are loc retragerea aureliană. [35]

Dacia în timpul lui Constantin cel Mare

Împăratul Constantin cel Mare a construit în 328, podul lui Constantin cel Mare peste Dunăre, în
vederea recuceririi Daciei. În 332 pornește o campanie împotriva vizigoților, îi înfrânge și, ca urmare,
ținuturile de la nord de Dunăre inclusiv sudul Moldovei reintră pentru o perioadă sub stăpânire
romană. Limita de nord din Dacia a imperiului este marcată de Brazda lui Novac[36]. Limesul continua
apoi spre sudul Moldovei (probabil pe râul Buzău) mergând pe la nord de actualul oraș Galați apoi
spre Prut pe la Vadul lui Isac și se termina la lacul (limanul) Sasîc, aproape de Nistru, pe valul de
pământ numit uneori și valul lui Athanaric [37] Cu această ocazie, Constantin și-a adăugat și titlul
de Dacicus Maximus.
Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, ținuturile Moldovei au fost deseori prădate sau
invadate temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare
migratoare, printre care se pot
aminti: sarmați, goți (germanici), huni (mongolici), gepizi, avari, bulgarii turcofoni (inițial,
apoi slavofoni), varegi, maghiari (ugro-finici), pecenegi și cumani (turcofoni), și tătari.[38]

Moldova medievală
Portal Moldova
Articol principal: Principatul Moldovei.

Stema simplă a Moldovei, la mănăstirea Cetățuia (România)

Total, după Rudolf JosephDupă marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune este controlată
politic de către Hoarda de Aur.[39] Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al XIV-lea,
include în hotarele sale către sfârșitul secolului, teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Marea
Neagră. Odată ce popoarele migratoare au trecut, s-au asimilat sau așezat (în Europa sau/și Asia),
populația băștinasă, vorbitoare de limbă română, sub conducerea lui Bogdan I, Alexandru cel Bun,
Ștefan cel Mare și alți domnitori reușește să fortifice frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai
multe cetăți românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia[38] După ocuparea cetăților
Cetatea Albă și Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la sfârșitul primei domnii a
lui Petru Rareș, Tighina și Basarabia în raia turcească (în Evul Mediu Dezvoltat, după apariția țărilor
române medievale, Basarabia era denumirea românească a regiunii cunoscută de Turci ca Bugeac).
[38]

În secolul al XVI-lea, Principatul Moldovei a fost obligat să plătească tribut la Poarta Otomană fără
însă să-și piardă suzeranitatea. Devenit în vremea domniei Ecaterinei a II-a, vecin răsăritean al
Moldovei, Imperiul Rus anexează (în mod fraudulos față de tratatele de drept politic aflate atunci în
vigoare[40]) prin Pacea de la București din 1812, teritoriul cuprins între Prut și Nistru, parte
componentă a Țării Moldovei (45.600 km2, cu o populație de cca 500.000 de locuitori, în proporție de
86% români), denumindu-l Gubernia Basarabia.[38]

Perioada țaristă
Articol principal: Gubernia Basarabia.
Vezi și: Colonizarea Basarabiei.

Republica Democratică Moldovenească, proclamată în Gubernia Basarabia.

După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812, în Basarabia de Sud începând de la
Căușeni și până la Marea Neagră (pe teritoriile locuite anterior de tătarii nogai și turci) are loc
colonizarea cu populație creștină – moldoveni, găgăuzi,
bulgari, ucraineni, ruși, polonezi, germani, evrei. În toată Basarabia moldovenii au fost expuși unui
proces de rusificare și deznaționalizare, astfel în 1867 limba română este interzisă în școlile din
Basarabia.[38][41]
Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după dezlipirea de Moldova), sub adminstrația
rusească, s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne și vite spre portul Odesa și
în paralel cu un proces de rusificare intensă a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de
populație ne-rusă din imperiul țarist rus. În acest cadru au fost construite căile ferate și zonele
urbane noi din Chișinău și Bălți, care au devenit (demografic) orașe preponderent rusești în mijlocul
autohtonilor români-moldoveni.
Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din
1856, care încheie războiul Crimeii, i-au restituit Principatului Moldovei trei județe din sudul
Basarabiei: Cahul, Bolgrad și Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al
Țării Românești sub domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la
întemeierea statului național modern român (care cuprindea atunci și sudul Basarabiei). [38]
Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze înapoi Imperiului Rus
cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în schimbul Dobrogei și a
recunoașterii, de jure, a independenței României față de Imperiul Otoman.[38]

Prima independență
Articol principal: Republica Democratică Moldovenească.
Vezi și: Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească.
În martie 1917, la Chișinău a fost înființat Partidul Național Moldovenesc sub conducerea lui Vasile
Stroescu. Congresul ostășesc de la Chișinău (23-27 octombrie 1917) [38] proclamă autonomia
teritorială și politică a Basarabiei, și ia inițiativa constituirii din reprezentanți ai tuturor națiunilor,
confesiunilor, asociațiilor profesionale și culturale, a unui parlament – Sfatul Țării. [42] Acesta
proclamă la 2 decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească în frunte cu Ion Inculeț, iar
la 24 ianuarie 1918 votează independența republicii.