RomanulIon apare în 1920 şi rezolvă criza romanului românesc interbelic, plasându-l pe
autor în descendenţa lui N. Filimon, Duiliu Zamfirescu sau Ioan Slavici. Criticul E.Lovinescu aduce elogii acestui roman, considerându-l ,,cea mai puternică creaţiune obiectivă a literaturii române’’. El sublinia, de asemenea, formula romanului în ciuda preferintei sale pentru romanul subiectiv si modern. Ion este un roman obiectiv. Faptele sunt prezentate cronologic în cauzalitatea lor, planurile temporale sunt fluente, iar naratiunea liniară. Naratorul este omniscient si ominiprezent. Ion este un roman social şi realist de inspiratie rurala, având carater monografic, dar in acelsi timp prezentand destie umane individuale. Titlul romanului poarta numele personajului principal, Ion,reprezentant tipologic al unei categorii sociale, taranimea. Tema romanului o reprezinta viata satului transilvanean de la sfârşitul sec. al XIX-lea şi inceputul sec. al XX-lea. La baza romanului stau trei factori, fapte, intamplari care constituie germenii romanului: imaginea unui ţăran care in zorii zilei sărută cu patima pământul, discutia cu un flăcau sarac, Ion Pop al Glanetasului, care îi marturiseşte că oricât ar munci nu va scăpa de saracie şi întâmplarea relatată de parintii sai despre un ţăran bogat care şi-a batut crunt fata pentru că s-a lăsat sedusă de un flacau sarac. Aceste nuclee narative se regasesc în nuvelele care precedă romanul: Zestrea, Prostii. Romanul are o structura si o constructie riguroasa,echilibrata, fiind conceput asemenea unui corp sferoid. Este alcatuit din doua parti: Glasul pamantului si Glasul iubirii ce corespund pulsiunilor pesonajului principal. Cele două părţi au un numar aproape egal de capitole, 6 respectiv 7, în total 13, cifră fatidică ce urmăreste destinul personajului principal. Primul capitol se intituleaza Începutul, iar ultimul Sfârşitul. De asemenea, romanul se deschide cu imaginea drumului ce duce spre satul Pripas si se incheie cu aceeasi imagine a drumului, parcurs insa in sens invers, odata cu familia Herdelea care paraseste satul. Prin urmare, inceputul este simetric finalului, romanul dobândind astfel circularitate.De altfel, drumul face legatura între lumea reală şi lumea fictiunii. El este o cale de acces in acest univers fictional, paralel cu realul, dar avand toate insemnele realului. Dacă la inceputul romanului drumul înainteaza ,,vesel, neted’’, 500 de pagini mai încolo el pare a avea alta vârstă, bătrân, bătătorit, încolăcindu-se leneş ca o panglică cenuşie’’ Fiecare capitol contine de la 6 pana la 9 secvente epice. Actiunea propriu-zisă a romanulu începe într-o zi de duminică, la hora duminicală din curtea casei văduvei lui Maxim Oprea. Aceasta este prima scena de grup a romanului realist şi obiectiv în care ne sunt prezentati eroii, relaţiile dintr aceştia. Din dispunerea în scena a acestora, dar si a simplilor figuranţi, remarcăm puternica stratificarea a satului ardelenesc în functie de avere si rang. Chiaburii satului, mândrii de situaţia lor, ocupă spaţiu central. Alături se află intelectualitatea satului: invatatorul, preotul, notarul, autorităţile. Mai la o parte se afla sărăntocii. Din grupul acestor ar trebui să facă parte şi Ion, personajul asupra caruia se focalizeaza interesul naratorului. Ruşinat de aceasta condiţie umilitoare şi profitand de prietenia cu copiii invatatorului, stă pe langa aceştia jinduind însă la grupul celor înstăriţi. Se contureaza deja un comportament specific arivistului, a celui dornic să-şi depăşeasca conditia. Ocazia se înfăţisează prin Ana, fiica urată, dar înstărită a lui Vasile Baciu.Prin incăierarea dintre Ion si George, pretendentul Anei, scena are si un carater premonitoriu şi anticipativ. Bătaia dintre ei doi va fi un fel de repetiţie generală înaintea finalului, în care George îl va ucide cu sapa pe Ion. Tot de la aceasta scenă se desprind şi planurile narative, unul urmărind viaţa tărănimii prin Ion, celalalt pe cea a intelectualitatii prin familia Herdelea. Alte nuclee epice completeaza aceste planuri narative, iar evenimentele surprinse în fundal (nunta, botezul, hora, înmormantarea) ofera caracter monografic operei. Acţiunea se deruleaza cronologic, planurile temporale fiind fluente. Trecerea de la un plan la altul se face prin alternanţă, iar episoadele se înlănţuie. Naraţiunea se realizeaza ca în orice roman obiectiv şi realist la persoana a III a, naratorul omniscient si omnipresent este detasat de evenimente si de personaje. Acestea actioneaza potrivit personalitatii, psihologiei şi contextului în care se află. Focalizarea este zero (naratiunea este non-focalizată) iar viziunea ,,dindărăt’’. Ion este personajul principal al romanului, omonim a lui L Rebreanu, deoarece majoritatea intâmplărilor povestite îl aduce protagonist, iar viata traditionala a satului Pripas este tulburata de faptele sale. Satul este bulversat de toate aceste evenimente. Unii il dezaproba, iar altii îi ţin partea. Ion este un personaj complex, rotund, monumental ,,simbolizand pasiunea organica a taranului roman pentru pamant’’. El doreste pamantul nu ca un auxiliar al existentei, ci ca o conditie a fiintării în lume. Este harnic, inteligent, energic, dar toate aceste calitati le pune in slujba unui singur scop: depasirea conditiei sociale în care l-a aruncat nepriceperea, lenea şi inclinatia spre băutură a părintilor. Personajul aparţine unei tipologii frecvent întalnite în romanul realist, cea a arivistului. Sufletul sau este însa sfâsiat de contradictii. După ce obţine pământul, nu se simte deplin fericit, regretând pierderea Floricăi. Cele doua pulsiuni ale personajului distribuie şi substanţa romanului în doua mari părţi şi sunt ilustrate simbolic prin cele două femei: Ana si Florica. Ana şi Florica sunt personaje opuse, complementare.Ele simbolizeaza obsesiile personajului principal. Ele ilustrează, de asemenea, condiţia femeii în mediul rural. Odata cu pasiunea sa, criza erotica dispare, femeia nu reprezinta decât doua brate de munca si eventual mama copiilor. In cazul Anei, nici ipostaza materna nu este salvatoare. Ion continua sa o dispreţuiasca si să o brutalizeze chiar şi dupa nasterea lui Petrişor in care nu vede decat legatura lui cu pamanturile Anei. Personajele sunt caracterizate atât direct de catre narator şi alte personaje, cât şi indirect prin fapte, gesturi,vorbe, atitudini, relaţia cu ceilalţi. Stilul este sobru, direct, lipsit de artificii sau podoabe, aşa-zisul stil neutru sau cenusiu. Utilizeaza limbaje regionale si populare nuanţate in funcţie de condiţia sociala a personajelor. Remarcam prezenta unor reginalisme ardelenesti: ,,solga birau’’, ,,fleandura’’, ,,zadie’’, ,,holirca’’. In descrieri recurge si la anumite figure de stil pentru a- si plastifica ideile.