ȘCOALA GIMNAZIALĂ „SCHEIA LOCATIA AL I CUZA

DIRECTOR,
Prof. MIHAICA MARIANA
Nr. de înregistrare

PROIECT – PROGRAM
IUNIE– ZIUA EROILOR

ORGANIZATORI: prof. VEZETEU ANDREEA

ARIA CURRICULARĂ: OM ȘI SOCIETATE

DATA: .06. 2022

ARGUMENT:
„Nu numai că eroismul nu se poate porunci, dar e cu neputință să-l răsplătești! Eroi sunt cei care
și-au păstrat raționamentul și umanitatea intacte în fața suferințelor groaznice. Eroii, cunoscuți sau
anonimi, unii știuți doar de Dumnezeu, merită, pe veci, cinstirea noastră!” – Nicolae Iorga

OBIECTIVE:
- să conştientizeze importanţa evenimentelor istorice;
- să redescopere şi să cultive sentimentul patriotic;
- să recite poezii patriotice, dedicate eroilor nemului;
- să interpreteze cântece dedicate Zilei Eroilor;
- să vizioneze PPT-uri dedicate acestui eveniment;
- să vizioneze fragmente din filme istorice, despre eroii țării noastre;
- să prezinte un program de bătăi pe dube și dans tradițional – „Călușarul”, dedicate evenimentului;
- să stimuleze interesul elevilor faţă de studiu şi lectura patriotică;
- să dezvolte capacităţile cognitive, să stabilească analogii, corelări şi sistematizări între
evenimentele marcante;
- să formuleze opinii referitoare la implicările sociale majore ale problemei în societatea
contemporană europeană.

GRUP ŢINTĂ: elevii clasei a II – a și elevii ce participă

LOCUL DE DESFĂŞURARE: sala de clasă, , Monumentul Eroilor din comuna AL I CUZA;

ACTIVITĂŢI:
- organizarea unei expoziții ce va conţine mărturii, documente şi cărţi referitoare la Ziua Eroilor,
- prezentarea unor filme documentare, a unor prezentări în PowerPoint;
- vizitarea Muzeului Satului Sintești și a monumentelor dedicate eroilor căzuți în cele două războaie
mondiale, din Sintești;
- realizarea unui panou care să cuprindă materiale documentare şi fotografii despre desfăşurarea
acestui eveniment;
- concurs de desene la clasa a II – a;
- participare la slujba religioasă dedicată eroilor, de la monumentul eroilor ;
- depunere de coroane la Monumentul Eroilor;
- serbare dedicată eroilor din comună, la Monumentul Eroilor

SERBARE DEDICATĂ ZILEI EROILOR

1. „De când lumea!” – recitare

2. „Cântec pentru tata” – recitare
3. „Plângeau clopotele-n sat...” – recitare
4. „Imnul eroilor” – cântec
5. „Tăicuțul meu e la război” – recitare
6. „Nu plânge, maică Românie!” – recitare
7. „Cu toții...una!” – recitare
8. „Avem o țară” – cântec
9. „Haideți, români!” – recitare
10. „Românie, țară veche” – cântec
11. „Deșteaptă-te, române” – imnul României
12. „Marșul dubelor” – Bătăi pe dube
13. „Călușarul – Hora Plevnei” – dans tradițional.

Ziua Eroilor

Ziua Eroilor este o sărbătoare națională din România pentru comemorarea bărbaților și femeilor

care au murit în timp ce serveau în forțele armate.[1]
În România prin Decretul-lege nr. 1693/4 mai 1920 s-a stabilit ca aceasta să fie sărbătorită în
fiecare an cu prilejul zilei Înălțării Domnului, iar România a devenit prima țară care îi comemorează
în aceeași zi pe eroii străini și pe cei români
Această dată a fost stabilită ca urmare a Tratatul de la Versailles unde țările beligerante s-au
obligat prin semnarea tratatului la întreținerea mormintelor ostașilor îngropați pe teritoriile statelor
respective, precum și a monumentelor comemorative de război dedicate acestora. În
timpul comunismului prin Decretul nr. 71/1948 data a fost schimbată la 9 mai, dar după s-a revenit
la data inițială.
În această zi, în toate bisericile din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români
căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru
apărarea țării și întregirea neamului.[2]
Oficiul Național pentru Cultul Eroilor împreună cu alte instituții abilitate, elaborează programul
manifestărilor prilejuite de Ziua Eroilor, care este, potrivit legii, sărbătoare națională.

BIBLIOGRAFIE:
- https://ro.wikipedia.org/wiki/Ziua_Eroilor;
- http://www.crestinortodox.ro/stiri/patriarhia-romana/inaltarea-domnului-ziua-eroilor-91064.htm;
- Neagu Djuvara, 2013, O scurtă istorie ilustrată a românilor, Ed. Humanitas, România;
- Constantin Giurescu, 2015, Istoria românilor, Ed. Diverta, România;
- Nicolae Iorga, 2015, Istoria românilor, Ed. Enciclopedică.
 ANEXE:

AVEM O ȚARĂ!

Avem o țară unde au stăpânit odată,

Vitejii daci, bărbați nemuritori!
Și unde stau, de veacuri, la olaltă,
Izvoare, văi și munți cu fruntea-n zări!

Avem troițe sfinte, altare și icoane,

Și candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi și prigoane
Că ne e plin pământul de martiri!

Avem,la Putna, sfânt și viu, cu duhul,

Pe cel ce-a stat ortodoxiei scut.
Și azi, de-l vom chema să-nfrângă-Apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ!

Avem pe Brâncoveanu, pildă tare,

Căci pruncii lui sub sabie-au căzut!
Ca să păzească, fără de schimbare,
Credința dreaptă-n-care s-au născut!

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,

Cu tunul sfârtecat de cel viclean!
Avem ierarhii sfinți, pe Iancu și martirii,
Pe Horia, tras pe roată, pentru neam!

Azi iarăși te-au suit, vrăjmașii tăi pe cruce,

Ardeal, cu trei culori împodobit!
Scriind, deasupra, vina ta, cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit!

Avem un rai de sfinți, în temniți dați la moarte,

Și aruncați în groapă, neștiuți!
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaște sfinte-n zeghe grea de deținuți!

E jertfa lor de veacuri – mărturia,

Ce strigă din morminte pân-la noi:
Să apărăm cu râvnă-ortodoxia
Și-acest pământ de sfinți și de eroi!
 CÂNTEC PENTRU TATA
de Alexandru Bălănescu
Era-n vreme de război,
Și-a plecat și tata.
Într-o miercure ... sau joi,
Nu știu bine data!...

Eu eram cât un pitic,

N-ajungeam la masă...
Singurul bărbat voinic
De la noi din casă!...

Când la școală am plecat,

Întrebând de tata,
Ochii mamei au vărsat
Lacrimi...cu găleata!...

Am rămas și eu plângând,
Aplecat pe-o carte.
Mă-ntâlneam cu tata-n gând,
Venind de departe...

Mai apoi, în sat la noi,

S-a aflat că tata
A căzut, cu alți eroi
Apărându-și vatra!

Și de-atunci, la monument,
Când se face-apelul,
Pentru tata,strig: „PREZENT”!
Și sărut drapelul!

CU TOȚII...UNA!
 de Zaharia Bârsan

Nu-s morți cei ce căzut-au pe câmpul de onoare!

S-au dus numai...pe drumul aprins de ideal...
Priviți-i!...O văpaie călătorind în soare;
În urma lor credința în vremuri viitoare
Răsare tot mai albă...și crește...val de val!...

Ca sfinții..străluci-vor în sufletele drepte!

Cu cât vor trece anii...mai tineri, mai frumoși
Ieși-vor la răscruce de drumuri...să ne-ndrepte
Cu șoapte numai flăcări...curate și-nțelepte
Și să ne-arate calea...visată de strămoși!

Nu-s morți!...Din gură-n gură...și ani și ani de-a rândul

Credința lor...mai tare-i ca sutele de ani;
Din ea răsare visul, din ea s-aprinde gândul,
Ce arde până-n ceruri, pustiul luminându-l
Ca focul...ce zbucnește din gură de vulcani!

Și fiecare nume, frumos...ca o minune...

Cântat va fi de vânturi...cât vântul va trăi!
Și vii vom fi cu toții...prin veacuri tot mai bune,
Același fir ne leagă...și-n sfânta rugăciune
Slăvi-ne-vor cu cinste copiii de copii!

Noi n-avem morți în țară și nimenea nu plânge!

Și nici un suflet încă de jale nu s-a stins...
Pe cei ce-s duși...cu fală noi îi purtăm în sânge,
Credința lor e farul ce-n veci nu se va stinge...
De-ar fi să cadă cerul...NOI N-AVEM MORȚI DE PLÂNS!

Zadarnic, o, durere, ai vrea să rupi cununa!

De cei plecați ne leagă același fir de tort...
Credința lor – a noastră-i, acum și-ntotdeauna!
A lor a fost credința: SĂ FIM CU TOȚII UNA!
Zadarnic bați la poartă: NOI...N-AVEM...NICI...UN...MORT!

DE CÂND LUMEA!...
 De la daci am învățat
Fără teamă, drept să stăm,
Nu ne-am dat, nu ne-am lăsat,
Mândrii neamul ni-l păstrăm!

Portul nostru strămoșesc,

Cu opinci, ițari, cămașă,
Graiul sfânt, vechi, românesc,
Ni-l dă mama noastră-n fașă…

Peste veacuri mulți veniră,

Pe pământul nostru sfânt,
Vorba dulce ori cu silă
Să ne bage în mormânt!

I-am primit cu pâini și sare,

I-am hrănit, i-am găzduit,
Dar când zis-au de hotare
Sub opinci i-am terciuit!

Fierul: sabia ori plugul,

De când lumea, frate-a fost;
În pământ: dușman ori trudul,
Cu el le-am urzit un rost!

De când Lumea stăm de veghe

Pe pământul vechii Dacii
Și cât Lumea, tot în zeghe,
Vom rămâne-aicea: dacii!

HAIDEȚI, ROMÂNI!
 de Mert Ciprian

Noi n-am uitat credința sfântă,

Nici moștenirea din străbuni:
Pe glia veche, ce în doine-o cântă,
Am fost ș-om fi, de-a pururi, NOI, stăpâni!

Spre locul unde-au trăit dacii

Și unde ne-a unit Mihai,
Pornim azi, iară, mulți precum copacii,
Să ne cinstim străbunii, sus, pe plai!

Pe „Dealul Furcilor” încă e sânge,

Dar pe „Câmpia Libertății” e senin:
Cântăm pe Horia, sufletul ne plânge,
Slăvim pe Iancu, pieptul ne e plin!

Haideți, români, să nu mai plângem,

E vremea să facem dreptate
Și toți ca unul să ne strângem
La Alba-Iulia-n cetate!

Răsună-un glas de peste Olt,

Și toți pandurii se adună,
Formează, iar, din umeri pod
Când clopotele lung răsună!

Moldova toată e-n picioare

La Putna, când o umbră mândră,
Ridică paloșul spre soare
Chemând răzeșii spre izbândă!

Răspund din Apuseni și moții,

Grav tulnicele-și strigă dorul…
E vremea-acum! Să ne-adunăm cu toții
La Alba-Iulia-n cetate venim, iar, tot poporul!

Sfătoși, vin bănățenii-n frunte

Cu dascăli, preoți, cărturari,
Din nord, oșenii-aduc, din munte,
Vorba lui Pintea: „Să ne ținem tari!”

Munteni, codreni și bihorenii aprigi,

Bucovineni cu suflet plin de dor,
Se-ndreaptă toți și-s plini de lacrimi
Spre inima de foc a țării lor!

De-ntâi decembrie ne leagă

Atâta sânge și durere,
Că nimeni nu poate să șteargă
Și nici să treacă sub tăcere,

Că noi, românii, suntem una

De veacuri, pe acest pământ,
Și-orcât de tare-ar fi furtuna,
Vom sta uniți, chiar și-n mormânt!

Cu sufletele bucuroase, la Alba-Iulia bogată,

Români din patru zări, ș-un sânge,
Să ne-adunăm încă o dată
Căci neamul nostru nu mai plânge!

IMNUL EROILOR

Presarati pe-a lor morminte, ale laurilor foi

Spre a fi mai dulce somnul, fericitilor eroi.
Ridicati pe piramida nemuririi, faima lor,
Scris in cartile de aur, cantecul nemuritor.

REFREN:
Pe copii la sânul vostru, alintaţi-i cu-acest cânt,
Povestindu-le cu fală al eroilor avânt.
Dezveliţi tot adevărul, şi le spuneţi tuturor,
Cum muriră fraţii vostri, pentru neam şi ţara lor.

Şi pe sacrele morminte, puneţi lacrime şi flori,

Spre a fi mai dulce somnul, miilor de luptători.
Ridicaţi pe piramida nemurii, faima lor,
Scris în cărţile de aur, cântecul nemuritor.

REFREN:
Pe copii la sânul vostru, alintaţi-i cu-acest cânt,
Povestindu-le cu fală al eroilor avânt.
Dezveliţi tot adevărul, şi le spuneţi tuturor,
Cum muriră fraţii vostri, pentru neam şi ţara lor.

NU PLÂNGE, MAICĂ ROMÂNIE!

Nu plânge, maică Românie,
Că am să mor neîmpărtășit!
Un glonț pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit...

Nu plânge, maică Românie!

E rândul nostru să luptăm
Și din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, maică Românie!

Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noștri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o știm!

Nu plânge, maică Românie!

Adună tot ce-i bun sub soare,
Ne cheamă și pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!
 PLÂNGEAU CLOPOTELE-N SAT...

Nu-mi aduc aminte bine...

Dar atunci când ați plecat
Erați mulți, asta țin minte...
Plângeau clopotele-n sat.

O vedeam pe mama plânsă

Ștergând ochii cu năframa...
Și plângeau muieri, mulțimea
Și cu ei plângea și mama.

Plângeau unii, cântau alții

Și se depărta convoiul...
Eu mă jucam cu copiii,
Căci nu știam ce-i războiul.

Dar când te-am văzut că plângi,

Parcă mă cuprinse teama...
Și ne-am pomenit îndată
Că plângeam toți trei – cu mama.

Atâta-mi aduc aminte,

Tată, de când ai plecat:
C-am rămas plângând cu mama,
Plângeau clopotele-n sat.

Nu știu, tată, n-am de unde,

Dac-atunci când te-a-ngropat
O fi răsunat vreun clopot...
Dar...plângeau a noastre-n sat!...

ROMÂNIE, ȚARĂ VECHE

Dumnezeu cel bun și sfânt
Ne-a dăruit acest pământ.
România-i țara mea
Dar am plecat prea mulți din ea!

Românie, țară dragă,

Primește-ne, acasă, iară!
Românie, Românie,
Ne arde dorul de tine!

REFREN:
Românie, țară veche, țară mândră, veche,
Nu lăsa români să plece, nu-i lăsa să plece!
Dacă românii tăi pleacă, dacă ei mai pleacă,
Rămâne țara săracă, rămâne săracă!

Ni-i rușine și să spunem, Doamne, cum să spunem!

Ce-am avut, ce-am fost odată, noi am fost odată!
Munții noștri aur poartă, munții aur poartă,
Noi cerșim din poartă-n poartă, tot din poartă-n poartă!

Noi ne-am depărtat prea iute,

De pământurile noastre
Și-am ajuns străini prin lume,
Despărțiți de frați, de case...

Am uitat de monumente,
De Oarba, Mărășești, Moisei,
De troița de la poartă:
Să-ți faci cruce-n dreptul ei!

REFREN: - același

Vatră de istorii stinse,

Noi eram stăpânii țării!
Dar te-am părăsit pe tine,
Luând calea depărtării!

Iar acum, când dorul arde,

De ne-ar fi oricât de bine
Ne rugăm, să deie Domnul
Să ne-ntoarcem iar la tine!

TĂICUȚUL MEU E LA RĂZBOI

 de Ion Macovei

E liniste în codrul verde si în satul meu...

Dar tata-i dus de multă vreme și-l astept mereu!
Tăicuțul meu e la război, de când aveam un an sau doi
Și n-a mai venit înapoi, tăicuțul meu...

Și s-o dus mama să-l caute,

Peste dealuri, peste sate
Și-o ajuns în munții Tatra
Și-o văzut casca lui tata, măiculița mea...

Când o luat casca-n mână,

O văzut Stema Română!
Măiculița mea...

Mama plânge în năframă, de atunci, mereu...

Și din durerea ei de mamă am crescut și eu.
Când ar și samăn pe ogor, secară și cu grâușor
Îmi arde inima de dor, tăicuțul meu...

Să fie tata și să vadă, câte am făcut!

Pământu-ntreg e o livadă, cum nu s-a știut...
Să vadă strugurii din vii și jocul dulce de copii,
S-audă cânt de ciocârlii, taicuțul meu!

E liniște și-atâta soare pe meleagu-ntreg

Și satul a crescut mai mare, dar eu tot-l aștept!
Tăicuțule, pe care drum, de gloanțe multe și de fum
Mai rătăcești până acum, tăicuțul meu...
Tăicuțule, unde-ai ramas, pe drum de gloante la popas
Că n-ai mai venit până azi, tăicuțul meu!