Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2
elementul sensibil al unui traductor să aibă o proprietate fizică care depinde
de mărimea măsurată în mod liniar şi într-un interval mare.
De multe ori, informaţia căutată se referă la mărimi implicând o
energie care se dezvoltă sau acţionează în fenomenul studiat, de exemplu:
energie mecanică (forţa, presiune, deformaţie, deplasare, debit, viteză,
acceleraţie): energie chimică (potenţial electrochimic); energie termică
(temperatură, flux de căldură); energie radiantă (intensitate de radiaţie,
distribuţie spectrală a radiaţiei); energie electrică (tensiune, curent, câmp
electric, câmp magnetic etc.). În aceste cazuri, semnalul electric se poate
obţine prin conversia cu ajutorul traductorului, a mărimii neelectrice în
mărime electrică.
Alteori, informaţia se referă la proprietăţi ale unor materiale sau
produse (de exemplu, analiza compoziţiei, detectarea unor defecte de
structură, stabilirea dimensiunilor etc.). În asemenea cazuri, prin intermediul
traductorului se introduce din exterior în obiectul studiat o energie sau un
semnal de activare şi se detectează efectele interacţiunii energiei, respectiv
semnalului de activare, introduse din exterior cu obiectul cercetat. În această
situaţie, traductorul este fie alimentat cu energie sau semnale de activare, fie
include o sursă de energie sau un generator de semnale de activare.
Traductoarele utilizate în sistemele automate simple (de stabilizare a
valorii unui parametru) sau în sistemele automate complexe ce conţin
calculatoare sunt conectate la dispozitive numite adaptoare. Rolul unui
adaptor este de a transforma mărimea de ieşire a traductorului într-o altă
mărime standardizată, care utilizată în transmiterea informaţiei între
blocurile sistemului automat.
În practica măsurărilor industriale există o mare varietate de tipuri de
traductoare, care se pot clasifica în mai multe moduri:
● După mărimea pe care o transformă, traductoarele se clasifică
în: traductoare de temperatură, traductoare de presiune, traductoare de
nivel etc.
● După principiul de funcţionare, traductoarele se pot clasifica în:
traductoare generatoare şi traductoare parametrice.
Un traductor generator la variaţia mărimii măsurate transmite la
ieşire o anumită energie. De exemplu, termocuplul este un traductor
generator, deoarece la variaţia mărimii măsurate, adică a temperaturii,
transmite la ieşire o tensiune electromotoare.
3
Un traductor parametric la variaţia mărimii măsurate transmite la
ieşire o variaţie a unui parametru propriu traductorului respectiv (de
exemplu, termorezistenţa este un traductor parametric, deoarece la variaţia
mărimii măsurate, adică a temperaturii, transmite la ieşire o variaţie a unei
rezistenţe electrice). Prin urmare, deosebirea între un traductor parametric şi
un traductor generator constă în natura diferită a semnalelor transmise la
ieşire. Astfel, din categoria traductoarelor parametrice fac parte, de
exemplu, traductoarele bazate pe variaţia unui parametru al circuitului
electric. În funcţie de variaţia parametrului respectiv, traductoarele
parametrice se clasifică, la rândul lor, în traductoare inductive, rezistive şi
capacitive.
● Din punctul de vedere al mărimii de ieşire, traductoarele pot fi
analogice şi numerice;
Traductoarele folosite în tehnica măsurătorilor trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii principale:
Mărimea transmisă la ieşirea traductorului trebuie să depindă în
mod liniar de mărimea măsurată într-un interval de valori cât mai mare.
Dependenţa între mărimea de ieşire şi mărimea de intrare a unui traductor în
regim staţionar se numeşte caracteristică statică. Mărimea de ieşire a
traductorului nu trebuie să fie influenţată de perturbaţii. Când perturbaţiile
influenţează mărimea de ieşire a traductorului trebuie luate măsuri pentru a
compensa efectul acestora. De exemplu, la măsurarea temperaturii într-un
cuptor cu ajutorul unui termocuplu variaţia temperaturii mediului exterior
influenţează asupra tensiunii electromotoare de la bornele termocuplului.
Pentru compensarea acestei influenţe se folosesc metode speciale.
Precizia de măsurare a traductorului trebuie să fie cât mai mare. Ea
se apreciază prin clasa de precizie a traductorului, care este raportul dintre
eroarea absolută maximă şi gama de lucru al elementului dat.
Sensibilitatea unui traductor trebuie să cât mai mare. De exemplu,
un termocuplu este cu atât mai sensibil, cu cât la aceeaşi variaţie a
temperaturii transmite la ieşire o variaţie mai mare a tensiunii
electromotoare.
Un traductor nu trebuie să influenţeze asupra mărimii măsurate.
De exemplu, termocuplul nu trebuie să influenţeze asupra câmpului de
temperatură unde se efectuează măsurarea. Această condiţie determină
alegerea construcţiei şi a modului de montare a traductoarelor.
4
Un traductor trebuie să sesizeze orice fel de variaţii ale mărimii
măsurate, indiferent dacă acestea sunt lente sau rapide.
Această condiţie determină criteriul de alegere a construcţiei traduc-
toarelor pentru măsurarea aceleiaşi mărimi. De exemplu, la măsurarea
temperaturii unui proces termic cu o variaţie rapidă în timp trebuie să se
aleagă un traductor cu o inerţie termică cât mai mică. Inerţia unui traductor
se defineşte prin caracteristica dinamică, care reprezintă dependenţa între
mărimea de ieşire şi mărimea de intrare a traductorului în regim dinamic.
Prin regim dinamic se înţelege starea de funcţionare în care mărimea
de intrare şi prin urmare mărimea de ieşire variază în timp.
Un traductor trebuie să transmită la ieşire un semnal de o putere
suficientă, pentru a acţiona asupra unui aparat indicator sau asupra unui
element de adaptare utilizat într-un sistem automat.
Se recomandă ca un traductor să aibă la ieşire un semnal care să
poată fi transmis la distanţa, ceea ce este necesar în cazul instalaţiilor
moderne de automatizare. Dacă nu este posibil sa se adopte un principiu de
funcţionare corespunzător acestei condiţii, atunci mărimea de ieşire a
traductorului (o deviaţie unghiulară, o deplasare liniară) se converteşte într-
o
mărime electrică cu ajutorul unui element separat.
În afara acestor condiţii principale pe care trebuie să le îndeplinească
un traductor, în practică se mai au în vedere şi alte calităţi, ca: stabilirea
în
timp a caracteristicilor, reproductibilitatea caracteristicilor, simplitatea insta-
lării şi exploatării, rezistenţa mecanică mare, preţ de cost redus etc.
După alegerea tipului de traductor pentru măsurarea unui parametru
(temperatură, debit, nivel etc.) este necesară efectuarea unor operaţii de
verificare. Datorită diversităţii tipurilor de traductoare nu există instrucţiuni
generale de verificare. În general, prin verificarea unui traductor se înţelege
controlul funcţionării şi al indicaţiilor sale.
Cele relatate anterior au menirea să sublinieze importanţa traductoa-
relor şi să justifice apariţia prezentei lucrări, care se doreşte a fi utilă în
special studenţilor, dar şi personalului tehnic de specialitate.
5
CUPRINS
Introducere……………………………………………………………....... 5
1. Elemente generale ale traductoarelor…………………………............ 9
1.1. Traductorul – element funcţional tipic al sistemelor automate.......... 9
1.2.Mijloacele electrice de măsurare………………………………........11
1.3.Clasificarea traductoarelor………………………………………......15
1.4.Structura generală a unui traductor…………………………….........18
1.5.Caracteristici şi performanţe de regim staţionar……………...…......21
1.5.1.Caracteristici statice……………………………………….....22
1.5.2.Domeniul de măsurare.............................................................27
1.5.3.Sensibilitatea………………………………………………....27
1.5.4.Rezoluţia………………………………………………..........30
1.5.5.Pragul de sensibilitate………………………….……….........31
1.5.6.Liniaritatea..……………………………………………….....32
1.5.7.Precizia………………………………………………………32
1.5.7.1.Erori de măsurare, definiţii, clasificări……….........32
1.5.7.2.Indicatori de precizie pentru traductoare………......37
1.6.Performanţele dinamice ale traductoarelor……………………..........42
1.6.1.Performanţele în domeniul frecvenţelor…………………......42
1.6.2.Clasificarea traductoarelor electrice în domeniul timp………43
1.6.3.Caracteristica dinamică la traductoarele de ordinul I de tip
integrator………………………………………………….....44
1.6.4.Caracteristica dinamică de ordinul I a elementului derivator..46
1.6.5.Caracteristicile dinamice la traductoarele de ordinul II……...49
1.6.6.Caracteristicile dinamice ale traductoarelor……………….....53
2. Circuite de măsurare pentru traductoare………………………….....55
2.1.Circuitul simplu, sensibil la curent……………………………….......55
2.2.Circuitul divizor de tensiune……………………………………........56
2.3.Circuitul în punte……………………………………………..............58
2.3.1.Puntea de impedanţe, condiţii de
echilibru…………………...58
2.3.2.Sensibilitatea circuitelor în
punte…………………………......61
2.3.3.Metode de echilibrare a punţilor rezistive………………........66
2.3.4.Punţi cu transformatoare…………………………………......69
6
2.4.Compensatoare de tensiune……………………………………….....71
2.4.1.Compensatorul de tensiune manual……………………….....71
2.4.2.Compensatoare automate…………………………………….72
2.5.Alte circuite şi tehnici de măsurare……………………………….....80
2.6.Modificarea caracteristicii de transfer.................................................81
3. Traductoare mecano-elastice…………………………………….........87
3.1.Consideraţii generale…………………………………………….......87
3.2.Tipuri de traductoare mecano-elastice………………………….........91
3.3.Relaţii de calcul……………………………………………………...94
3.4.Ecuaţiile traductoarelor mecano-elastice……………………….........99
3.5.Materiale pentru traductoare mecano-elastice………………….......102
3.6.Aplicaţii industriale tipice ale traductoarelor de forţă………….......102
4. Traductoare rezistive………………………………………………...107
4.1.Clasificarea traductoarelor rezistive……………………………......107
4.2.Traductoare potenţiometrice……………………………………......107
4.3.Traductoare rezistive cu contacte…………………………………..110
4.4.Traductoare tensometrice rezistive………………………………....112
4.4.1.Clasificarea traductoarelor tensometrice…………………...112
4.4.2.Proprietăţile traductoarelor tensometrice cu fir rezistiv…....117
4.4.3.Dimensionarea traductorului tensometric…………………..123
4.4.4.Metode de echilibrare a punţilor tensometrice……………..125
4.4.5.Circuitul de măsurare al traductorului tensometric………...127
4.5.Traductoare termorezistive……………………………………........128
4.6.Traductoare piezorezistive……………………………………….....130
4.7.Traductoare fotorezistive……………………………………...........131
5. Traductoare inductive………………………………………….........133
5.1.Traductoare de inductanţă proprie……………………………….....133
5.2.Traductoare de inductanţă mutuală (tip transformator)….………....135
5.3.Exemple de traductoare inductive………………………….............137
5.3.1.Traductoare de inductanţă proprie…………………….........137
5.3.2.Traductoare de tip transformator…………………………...138
5.4.Clasificarea traductoarelor inductive…………………………….....139
5.4.1.Traductoare inductive la care este influenţată o singură
inductanţă……………………………………………..........140
5.4.2.Traductoare inductive la care sunt influenţate două
inductanţe……………………………………………..........142
7
5.4.3.Traductoare inductive la care sunt influenţate inductanţele
mutuale………………………………………………........143
5.4.4.Traductoare inductive la care este influenţată
permeabilitatea……………………………………..............149
6. Traductoare capacitive……………………………………….............151
6.1.Clasificarea traductoarelor capacitive…………………………........151
6.2.Traductoare capacitive cu modificarea distanţei dintre armături…..153
6.3.Traductoare capacitive cu modificarea suprafeţei de suprapunere a
armăturilor………………………………………………………...155
6.4.Traductoare capacitive cu modificarea dielectricului……………....155
6.5.Relaţii pentru traductoare capacitive………………………….........156
6.6.Exemple de traductoare capacitive………………………………....159
7. Traductoare piezoelectrice……………………………………...........161
7.1.Consideraţii generale…………………………………………….....161
7.2.Efectul piezoelectric direct la traductoare (EPD)…….……….........162
7.3.Efectul piezoelectric invers la traductoare (EPI)……...…………....164
7.4.Schema electrică echivalentă a cristalului de cuarţ…………….......166
8. Traductoare termoelectrice…………………………………….........171
9. Traductoare de inducţie………………………………………….......175
10. Automate programabile ....................................................................187
10.1.Structuri ierarhizate.........................................................................189
10.2.Arhitectura sistemelor.....................................................................192
10.3.Softuri in logica programata........................................................... 194
10.4.Tehnici de programare.....................................................................195
10.5.Meniul dinamic................................................................................197
10.6.Structura sistemelor distribuite........................................................200
10.7.Structuri distribuite in procese multiple..........................................209
10.8.Structuri descentralizate cu automate programabile........................211
10.9.Controlul sistemelor mecanice cu automate programabile..............221
Bibliografie……………………………………………………................223
8
CAPITOLUL 1
9
CAPITOLUL 1
10
O primă constatare, care se poate desprinde din cele menţionate şi
care rezultă şi din examinarea diverselor modalităţi de conducere automată a
proceselor este aceea că traductorul reprezintă un element tipic pentru
structura oricărui sistem automat.
O a doua observaţie importantă se referă la faptul că, în cadrul
analogiei între conducerea manuală a proceselor şi cea automată, se poate
evidenţia asemănarea între funcţiile realizate de traductoare şi de aparatele
de măsurat.
Relevând paralelismul funcţional între un traductor şi un aparat de
măsurat este necesar să se observe şi o serie de deosebiri generate de
atributul de element component al unui sistem automat pe care îl are
traductorul. Aceste deosebiri se manifestă mai ales în ceea ce priveşte
caracteristicile statice şi dinamice, dar ele sunt legate şi de unele funcţiuni
suplimentare, cu implicaţii asupra ansamblului aparaturii dea automatizare.
Din punctul de vedere al caracteristicilor statice şi dinamice,
principalele cerinţe impuse traductoarelor sunt :
relaţia liniară de dependenţă intrare-ieşire;
dinamica proprie care a nu influenţeze în mod esenţial
comportarea sistemului automat.
Aceste ipoteze reprezintă restricţii severe în ceea ce priveşte
construcţia traductoarelor. Astfel, dacă pentru un aparat de măsurat relaţia
de dependenţă între mărimea aplicată şi deviaţia acului indicator este
neliniară, aceasta nu constituie un impediment întrucât se poate grada
neliniar scara aparatului. În cazul traductoarelor dependenţa trebuie să fie
strict liniară (eroarea de neliniaritate admisă este foarte redusă), toate
calculele de sistem bazându-se pe această proprietate de liniaritate. Relativ
la dinamica proprie a traductorului, aceasta trebuie interpretată în sensul
necesităţii ca ea să fie foarte rapidă, şi ca urmare, neglijabilă în comparaţie
cu dinamica procesului propriu-zis. O astfel de caracteristică este absolut
necesară deoarece informaţiile trebuie furnizate cu promptitudine (fără
întârzieri) pentru ca intervenţiile de conducere să fie oportune. Se deduce că
şi din acest punct de vedere caracteristicile dinamice ale traductoarelor sunt,
în mod frecvent, mult mai pretenţioase decât ale aparatelor de măsurat
destinate să indice valori staţionare sau lent variabile în limitele vitezei de
percepţie vizuală.
11
Traductoarele trebuie să îmbine cerinţele semnalate de liniaritate şi
viteza de răspuns ridicată cu performanţe metrologice privind precizia,
similare cu cele ale aparatelor de măsurat sau chiar mai ridicate ţinând cont
de posibilităţile superioare de discriminare ale sistemelor de conducere
automată faţa de cele ale unui operator.
Mãrimea
Mãrime Mãrime
de Valoare
electric electricã
Fenomen mãsurat Convertor Instrument masuratã
Convertor prelucratã
de de de electric de
mãsurat intrare mãsurare mãsurat
Fig.
Fig. 1.1.
1.1. Schema
Schema funcţionalã
funcţionalã aa unui
unui aparat
aparat analogic
analogic pentru măsurate aa unei
pentru măsurate unei mărimi
mărimi active
active
12
Convertoarele de intrare – numite în general traductoare –
transformă mărimea de măsurat într-un semnal electric: curent, tensiune,
număr de impulsuri etc. Convertoarele de prelucrare (amplificatoare,
circuite de mediere, circuit de comparare, circuite de formare a impulsurilor
etc.) transformă semnalul electric astfel încât aceasta să poată acţiona
convertorul de ieşire.
Convertoarele de ieşire dau posibilitatea citirii sau înregistrării
valorii măsurate. Schemele funcţionale pot fi clasificate după:
- natura mărimii de măsurat - activă;
- pasivă
şi
- după modul de obţinere a valorii măsurate - analogic;
- digital.
Schema funcţională a unui aparat analogic pentru măsurarea unei
mărimi active (fig.1.1.) prezintă convertorul de intrare (traductorul) ce
converteşte mărimea de măsurat într-o mărime electrică, energia necesară
fiind furnizată de însăşi mărimea de măsurat. Semnalul metrologic electric
este prelucrat de către convertorul de prelucrare pentru a putea fi aplicat la
intrarea convertorului de ieşire care este un instrument electric de măsurare.
Mãrimea Mãrime
de electricã Numãr de Valoare
Mãrime mãsuratã
Fenomen mãsurat Convert Convertor impulsuri
electricã Convertor Numã-
de or de de analog
mãsurat intrare prelucrare prelucratã digital rãtor
Pentru măsurarea mărimilor active neelectrice se utilizează drept
convertor de ieşire
Fig. 1.2. Schema instrumentul
funcţionalã magnetoelectric.
a unui aparat digital pentruPentru realizarea
măsurarea unuiactive
unei mărimi
aparat digital se elimină instrumentul magnetoelectric şi se introduce un
convertor analog digital care converteşte semnalul metrologic într-un număr
de impulsuri şi convertorul de ieşire este numărătorul de impulsuri (fig.1.2.).
Ca exemplu, se prezintă schema electrică (fig.1.3.a) şi schema funcţională
(fig.1.3.b) pentru un termometru electric analogic cu traductor termoelectric.
În cazul măsurării mărimilor pasive acestea nu pot fi furniza energia
formării semnalului metrologic şi de aceea se face apel la o mărime
exterioară fenomenului supus măsurării – numită mărime de activare – care
este modulată de către mărimea de măsurat şi aceasta este aplicată la
13
intrarea convertorului de intrare care converteşte mărimea activă într-o
mărime electrică şi lanţul de măsurare se păstrează (fig.1.4.).
P
P2 Rr m
θ A
Θ’
a)
Intensita
Tensiune tea Valoare
Temperatur Traductor termoelectric Instrument mãsuratã
a termo- Rezistenţa curentului
magneto
θ electric Eθ circuitului I electric
b)
Fig. 1.3. Termometru electric analogic cu traductor termoelectric
a) schema electricã ; b) schema funcţionalã
Generator
de mãrime
de activare
Mãrime de
activare
Pentru realizarea aparatului digital se procedează ca în cazul
Mãrime de
mărimilor active înlocuindu-se convertorul de ieşire (fig.1.5.). Ca exemplu
activare modulatã
se consideră schema
de mãrimea de electricăMãrime
(fig.1.6.a) şi schemaMãrime
funcţională (fig.1.6.b)
Valoare
mãsurat cu radiaţii nucleare.
pentru grosimetru electricã Convertor electricã
Fenomen Instrument masuratã
Convertor prelucratã magneto
de de de
mãsurat prelucrare electric
Generator intrare
de mãrime
de activare
Fig. 1.4. Schema funcţionalã a unui aparat analogic pentru măsurarea unei mărimi pasive
Mãrime de
activare
Mãrime de
activare modulatã Valoa
de mãrimea de Mãrime Numãr re
mãsurat Mãrime Con electricã impul- mãsu
Convertor
Fenomen Convertor electricã vertor prelucratã analog suri Nu- ratã
de de de mãrã
studiat
digital
intrare prelu tor
crare
Fig. 1.5. Schema funcţionalã a unui aparat digital pentru măsurarea unei mărimi pasive
14
Sursa de
radiaţii
nucleare
Fascicol de
J radiaţii
0
Fascicol de
Valoar
radiaţii modulat ea
de grosimea Intensitatea Intensitatea grosi
Tabla de tablei Traductor curentului curentului Instrument mii
Ampli magneto
grosime de
I’ ficator electric
δ’ J0= J0e-μeδ radiaţii I
RD RD RD
MC TRADUCTOR E MC E TRADUCTOR MC
TR DE TR DE TR
MG INTRARE E IEŞIRE MG
CH MG CH
CH
15
1.3. CLASIFICAREA TRADUCTOARELOR
16
De cele mai multe ori, situaţia aproape ideală corespunzătoare
traductoarelor directe nu se întâlneşte: fie că nu există metode convenabile
de transformare directă a mărimii neelectrice într-o mărime electrică, fie că
mărimea electrică de la ieşirea traductorului nu depinde numai de mărimea
neelectrică de măsurat, ci şi de alţi factori (perturbatori), determinaţi chiar
de obiectul sau fenomenul măsurat sau de mediul ambiant.
În aceste situaţii se realizează traductoare complexe, în care
conversia semnalului neelectric se face în mai multe etape intermediare
şi/sau structura traductorului se proiectează astfel încât sa fie imunizată faţa
de acţiunea factorilor perturbatori. Ca o ilustraţie tipică se pot cita, de
exemplu, traductoarele diferenţiale, traductoarele cu compensare etc.
E. După principiul de funcţionare:
traductoare parametrice (sau modulatoare)
traductoare generatoare (sau energetice).
În cazul traductoarelor parametrice, semnalul neelectric determină
modificarea unei proprietăţi electrice a traductorului (rezistenţă, capacitate,
inductanţa mutuală, coeficient de atenuare a radiaţiei etc.). Punerea în
evidenţă a modificării necesită existenţa unei surse exterioare de energie
(sursa de activare). Ca exemple tipice se pot cita: termorezistenţa,
transformatorul diferenţial, fotorezistenţa, piezorezistenţa, microfonul
capacitiv etc.
În cazul traductoarelor generale semnalul neelectric determină
generarea unei tensiuni electromotoare, a unui curent sau a unei sarcini. Ca
exemple tipice se pot cita: termocuplul, elementul fotovoltaic, traductoarele
piezoelectrice.
17
Ţinând cont de clasificările enumerate, se poate utiliza pentru
descrierea unui traductor un set de simboluri şi notaţii generale – vezi
fig.1.8. (S este semnalul, E este energia).
S1 S2 S1 S2
1 2 1 2
S=semnal 1
[S1 ,S2,0]
=energie [1,S2 ,S1]
a) b)
Fig.1.8. Simbolul şi notaţia generalã pentru traductor parametric (a) şi pentru un
traductor general (b)
x y
ES ELT A
SAE
18
Pentru sistemele de conducere complexă poate să apară necesitatea
caracterizării procesului printr-o mărime de calitate dedusă de combinarea
mai multor parametri. Obţinerea valorii acestei mărimi de calitate se
realizează prin operaţii specifice măsurărilor indirecte, cel mai adesea,
asupra semnalelor de ieşire de la mai multe traductoare cu aceeaşi structură
din fig.1.9.
Elementul sensibil ES (denumit şi detector, captor sau senzor)
este elementul specific pentru detectarea mărimii fizice pe care traductorul
trebuie să o măsoare.
Mediului în care funcţionează traductorul, în afara mărimii x pe care
aceasta trebuie să o convertească, îi sunt proprii numeroase alte mărimi
fizice. Elementul sensibil se caracterizează prin proprietatea de a detecta
numai mărimea x, eliminând sau reducând la un mini acceptabil influenţele
pe care le exercită asupra sa toate celelalte mărimi fizice existente în mediul
respectiv.
Sub acţiunea mărimii de intrare are loc o modificare de stare a
elementului sensibil, care, fiind o consecinţă a unor legi fizice cunoscute
teoretic sau experimental, conţine informaţia necesară determinării valorii
acestei mărimi. Modificarea de stare presupune un consum energetic preluat
de la proces. În raport cu fenomenele fizice pe care se bazează detecţia, cu
puterea asociată mărimii de intrare şi sub cota din aceasta care se poate ceda
fără
a-i altera valoarea, modificarea de stare se poate manifesta sub forma unui
semnal la ieşirea elementului sensibil, (de exemplu, tensiunea
electromotoare a unui termocuplu în funcţie de temperatură). În alte situaţii
modificarea de stare are ca efect variaţii ale unor parametri de material.
Adaptorul A este cel de al doilea bloc funcţional important al
traductorului. Aşa cum rezultă şi din denumirea sa, el are rolul de a adapta
informaţia obţinută (simbolic) la ieşirea elementului sensibil cerinţele
impuse de aparatura de automatizare care o utilizează, respectiv să o
convertească sub forma impusă pentru semnalul y. Cu privire la adaptor se
pot remarca unele particularităţi semnificative:
pe partea de intrare adaptorul se caracterizează printr-o mare
diversificare din necesitatea de a putea prelua variatele forme sub
care pot să apară modificările de stare ale numeroaselor tipuri de
elemente sensibile.
19
pe partea de ieşire adaptoarele cuprind, îndeosebi în cazul
aparaturii de automatizare standardizate, elemente constructive
comune specifice generării semnalelor unificate şi care nu depind
deci de tipul sau domeniul de valori al mărimii de intrare.
20
similare cu variaţiile mărimii aplicate la intrarea traductorului (mărime în
mod natural continuă). Ca exemple de semnale analogice unificate pot fi
citate următoarele:
curent continuu 0,5…5mA; 2…10mA; 4…20mA;
tensiune continuă 0…10V; 0…20V; -10…+10V;
presiune (aer) 20…100kN/m².
Prin calibrare, intervalul de variaţie al semnalului analogic se
asociază domeniul necesar al mărimii de intrare în traductor şi în consecinţă
fiecărui nivel de semnal îi corespunde o valoare bine precizată (prin legea
de dependenţă liniară) a mărimii măsurate.
În ultimii ani, o dată cu utilizarea mai frecventă a calculatoarelor de
proces şi a echipamentelor de reglare numerică, o serie de traductoare
furnizează la ieşire semnale numerice, fiind prevăzute în acest scop cu
adaptoare capabile să efectueze conversia analog-numerică. Semnalele
numerice se caracterizează prin variaţii discrete care permit reprezentarea
într-un anumit cod a unui număr finit de valori din domeniul de variaţie
continuă al mărimii de intrare. Codurile adoptate trebuie să fie compatibile
cu echipamentele de reglare numerică, respectiv cu sistemele de interfaţă ale
intrărilor calculatoarelor de proces, ceea ce a impus tendinţe de
standardizare şi a semnalelor numerice furnizate de traductoare. Cele mai
utilizate sunt următoarele coduri (cu nivele compatibile TTL):
binar natural, cu 8; 10; 12 sau 16 biţi;
binar codificat zecimal, cu 2, 3, sau 4 decade.
Orice traductor, indiferent de complexitate, de destinaţie sau de
forma constructivă, poate fi redus la structura funcţională simplă constituită
din două blocuri principale – elementul sensibil şi adaptorul. Uneori însă,
particularităţi legate de aspecte tehnologice sau economice impun prezenţa
şi a unor elemente auxiliare. Astfel sunt cazuri, de exemplu la măsurarea
temperaturilor ridicate, când elementul sensibil nu poate fi plasat în aceeaşi
unitate constructivă cu adaptorul. În asemenea situaţii apare necesitatea unor
elemente de legătură pentru transmiterea stării sau a semnalului furnizat de
elementul sensibil către adaptor. În general elementele de transmisie
realizează conexiuni electrice, mecanice, optice sau de altă natură. Dacă
mărimea generată de elementul sensibil este neadecvată pentru transmisie –
de exemplu în cazul transmisiilor la mare distanţă – ele cuprind şi
21
componente de conversie potrivit cerinţelor impuse de canalele de
transmisie .
Tot în categoria elementelor auxiliare se încadrează sursele de
energie cuprinse în cadrul traductoarelor. Conversiile au loc atât în
elementul sensibil, cât şi în adaptor necesită consumuri de energie care,
chiar dacă principal s-ar putea obţine obţinând puterea asociată mărimii de
măsurat, introduc dificultăţi de realizare a performanţelor impuse
semnalului de ieşire şi de adaptare de impedanţă cu elementele receptoare.
De aceea, de cele mai multe ori conversiile care au loc se fac utilizând
energia furnizată de aceste surse auxiliare.
Desigur, pentru diverse cazuri particulare pot fi evidenţiate şi alte
elemente auxiliare. Este de observat însă că toate acestea pot fi grupate din
punct de vedere funcţional astfel încât se ajunge în ultimă instanţă tot la
schema din fig.1.9., care reprezintă structura generală tipică a traductoarelor
utilizate în cadrul sistemelor automate.
22
analogiei amintite, cât şi a faptului că şi în cazul sistemelor de reglare
performanţele de regim staţionar se referă de asemenea la precizia reglării,
este firesc să se adopte şi pentru traductoare aceleaşi metode de
caracterizare. În consecinţă, se va utiliza terminologia de caracteristici
statice.
23
Mărimile perturbatoare externe cele mai importante sunt de natura
unui factor de mediu, temperatură, presiune, umiditate, intensitatea
câmpurilor electrice sau magnetice, etc. Ele pot acţiona atât asupra
elementelor constructive ale aparatului, cât şi asupra mărimii de măsurat.
Mărimile perturbatoare interne care se manifestă cel mai frecvent
sunt zgomotele generate de rezistoare, de semiconductoare, frecările în
lagăre, modificarea proprietăţilor materialelor prin îmbătrânire, variaţii ale
parametrilor surselor de alimentare, etc.
Mărimile perturbatoare determină abateri de la relaţia de dependenţă
reală. Aceste abateri constituie sursele aşa-numitelor erori de influenţă. Ca
urmare caracteristica statică reală a unui traductor este descrisă printr-o
funcţie de forma:
y f ( x; 1 , 2 ,..., n ; 1 , 2 ,..., n ) (1.2)
Este de observat că ceea ce generează erori sunt variaţiile mărimilor
perturbatoare şi nu valorile lor absolute, care dacă ar rămâne constante ar
putea fi luate în considerare ca atare în expresia caracteristicii. De aceea,
pentru a evidenţia modul în care ele se reflectă la ieşire, admiţând că
variaţiile respective sunt relativ reduse, se dezvoltă în serie relaţia (1.2)
rezultând:
f f f f f
x x 1 ... n 1 ... n
x 1 n 1 n
(1.3)
în care s-au neglijat termenii corespunzători derivatelor de ordin superior,
care apar multiplicaţi cu puteri sau produse ale variaţiilor considerate.
Derivatele de ordinul întâi din relaţia precedentă au semnificaţiile
f
unor sensibilităţi. Astfel reprezintă sensibilitatea utilă traductorului, pe
x
f f
când celelalte şi sunt nişte sensibilităţi parazite. Cu cât
i i
sensibilitatea utilă va fi mai mare, iar cele parazite vor fi mai reduse, cu atât
caracteristica reală este mai apropiată de cea ideală. Acele sensibilităţi
parazite care se menţin la valori ridicate impun introducerea de dispozitive
de compensare automată.
Prin concepţie şi prin construcţie, traductoarele se realizează astfel
ca mărimile de influenţă să determine efecte minime, care permit să se
24
considere valabilă caracteristica statică ideală y=f(x) în limitele unei erori
tolerate.
În conformitate cu ipoteza de liniaritate şi admiţând că influenţele
mărimilor perturbatoare nu depăşesc eroarea tolerată, forma uzuală pentru
caracteristica statică a traductoarelor analogice este
y k ( x x0 ) y0 (1.4)
sau
y y 0 k ( x x0 ) (1.5)
în care x0 şi y 0 pot lua valori pozitive sau negative inclusiv zero.
Caracteristicile statice liniare sunt tipice pentru traductoare şi numai
în cazuri cu totul particulare pot apărea, datorită unor cerinţe impuse de
sistemul automat, caracteristici neliniare. În tabelul (1.1) sunt reprezentate
grafic unele variante de caracteristici statice.
Pentru traductoarele cu ieşiri numerice, caracteristica statică este
cvasiliniară, având forma din fig.1.11. Reprezentarea este pur
convenţională, graficul corespunzând echivalentului în sistemul de
numerotare zecimal al codului redat de semnalul de ieşire pentru diverse
valori ale mărimii de intrare, considerând un interval de cuantificare Δx.
Dacă se unesc punctele mijlocii ale nivelelor corespunzătoare diverselor
succesiuni de valori cuantificate rezultă o dreaptă. Se deduce astfel că,
exceptând discontinuităţile introduse de operaţia de cuantificare, care pot fi
reduse la valori tolerate prin reducerea intervalului Δx, caracteristica statică
a unui traductor cu semnal de ieşire numeric poate fi socotită liniară
(bineînţeles că aceasta presupune că şi elementele analogice indispensabile
trebuie să fie liniare).
Tabelul 1.1
25
a) liniarã y=k(x-x0)+y0
unidirec- y x x0
ţionalã k=tg
y0
0 x0 x
b) propor- y=kx
ţionalã y k=tg x
bidirecţio-
nalã
0 x
c) liniarã pe
porţiunii, y 0, pentru x x x1
cu zonã de
+ys k ( x x ) ptr . x 2 x x1
insensibili- 1
tate şi -x2 -x1 y x1 x x 2
saturaţie
0 x2 x1 x y , ptr x x 2
-ys y , ptr x x 2
26
yN
(k+1
k)
(k-1)
3
2
27
cazuri în care y min 0 pentru x min =0, precum şi situaţia inversă y min =0
chiar dacă x min 0, din raţiuni practice care se vor expune ulterior.
Atunci când limita inferioară de măsurare este zero, se înţelege de
fapt valoarea minimă determinată de pragul de sensibilitate al traductorului.
Evident că aceasta va fi măsurată cu o eroare foarte mare. De aceea, în unele
cazuri domeniul de măsurare se defineşte pentru intervalul în care eroarea
rămâne în limite admisibile. În acest sens anumite tipuri de traductoare au
caracteristici statice cum este cea din tabelul 1.1.c, denumite ca zonă de
insensibilitate. Variaţiile mărimii de intrare în intervalul de insensibilitate
nu produc nici un efect asupra semnalului de ieşire.
Este de observat şi faptul că la traductoarele cu semnal unificat, la
ieşire limitele y min , y max se menţin aceleaşi indiferent de limitele
x min , x max .
1.5.3. Sensibilitatea
28
dy y
Si (1.8)
dx x xi x x xi
29
tipice de conectare a elementelor componente cu caracteristici liniare sunt
expuse în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2.
Exemple de deducere a sensibilităţii totale pentru conexiuni tipice
b) paralel y1 n
S1
y2 +
S Si
x i 1
S2
yn
Sn
c) conexiune ε=x1 S1
cu reactie x + yr=y S
S1 1 S1 S 2
negativã
-
S2
yr=y2 x2=y
30
de la valoarea fixată (prin calibrare) conform caracteristicii ideale se
manifestă sub forma unei erori.
Structura în circuit închis cu reacţie negativă are avantajul că
sensibilitatea este condiţionată practic numai de precizia şi stabilitatea
caracteristicii unui singur element, cel de reacţie. Elementul (sau elementele
în serie) de pe legătura directă poate fi supus unor influenţe perturbatoare
fără ca aceasta să determine erori la ieşire.
1.5.4. Rezoluţia
31
1.5.5. Pragul de sensibilitate
32
1.5.6. Liniaritatea
1.5.7. Precizia
33
individuale nu poate fi riguros determinată. Există însă posibilitatea ca, fie
prin prelucrarea unui număr mare de rezultate individule, fie pe baza unor
indicatori de calitate ai aparatelor şi metodelor de măsurare să se evalueze,
cu o anumită probabilitate, valori limită ale erorilor pentru categoria
respectivă de măsurări. Prin intermediul acestor erori limită rezultatul unei
măsurări permite determinarea unui interval în care, cu probabilitatea
respectivă, poate fi localizată valoarea reală a mărimii măsurate. Intervalul
astfel obţinut, împreună cu probabilitatea asociată, exprimă incertitudinea cu
care rezultatul măsurării reprezintă valoarea reală. Pe această cale se poate
ajunge la exprimarea cantitativă a celui mai important indicator de calitate al
măsurării – precizia.
Astfel, se poate afirma că precizia este cu atât mai bună cu cât,
pentru o probabilitate dată, intervalul în care se situează valoarea reală este
mai restrâns.
Este de observat că însăşi elementul sensibil al unui aparat de
măsurat sau traductor exercită o acţiune asupra valorii reale a mărimii de
măsurat, astfel încât valoarea efectiv convertită (denumită valoare
disponibilă) diferă de cea reală prin ceea ce se numeşte eroarea de
interacţiune. Erori de interacţiune pot apărea şi între diversele elemente
componente din structura unui traductor.
O altă sursă de erori o constituie determinarea imperfectă a
caracteristicilor statice. Din comoditate sau din necunoaştere, la stabilirea pe
cale teoretică acestea sunt idealizate prin ignorarea anumitor factori care le
pot influenţa. În cazurile în care aceste caracteristici sunt deduse
experimental prin utilizarea de etalonare, acestea, la rândul lor, au o
precizie limitată, iar condiţiile reale de utilizare pot diferi de cele
corespunzătoare etalonării. Erorile din această categorie poartă denumirea
de erori de model .
Variaţiile mărimilor perturbatoare pot reprezenta de asemenea o
cauză de erori. Un model de caracteristică statică la care s-au neglijat
influenţele mărimilor perturbatoare poate fi corect pentru variaţii mici ale
acestora, dacă devine inacceptabil la variaţii mari care nu pot fi compensate.
Erorile provenite din astfel de cauze sunt denumite erori de influenţă.
34
Denumirea Definiţie Exemplu
Eroare de zero Eroare independentã de
valoarea măsurată x
xe
Eroare de proportionalitate Eroare care creşte
proporţional cu valoarea x
măsurată
xe
Eroare de liniaritate Eroare care exprimã abaterea
faţă de caracteristica nominalã x
xe
Eroare de histerezis Eroare care depinde de stările
anterioare ale aparatului x
(diferenţa dintre caracteristica
în sens crescător şi în sens
descrescător)
xe
Derivã Eroare provenitã din
deplasarea în timp a
x
T2
caracteristicii reale paralel cu T2>T1
caracteristica nominalã
T xe
35
Eroarea de justeţe reprezintă abaterea valorii medii a unui număr
mare de valori indicate de mijlocul de măsurare faţă de valoarea adevărată a
mărimii măsurate. Justeţea este descrisă de erorile de justeţe care reprezintă
erorile instrumentale sistematice fiind datorată: calibrării, derivei în timp,
derivei cu temperatura. Principalele tipuri de erori sistematice sunt indicate
în (fig.1.13).
Eroarea de repetabilitate este abaterea rezultatului unei măsurări
individuale faţă de valoarea medie a indicaţiilor. Repetabilitatea este
descrisă de erorile de repetabilitate care reprezintă erorile instrumentale
aleatoare.
În raport cu proprietăţile lor generale, prin intermediul cărora se pot
stabili formalizări matematice şi exprimări cantitative, se utilizează
următoarele criterii de clasificare a erorilor de măsurare:
a. caracterul variaţiilor şi valorile pe care le pot lua, în funcţie de
care se deosebesc: erori sistematice, erori aleatoare şi erori grosiere sau
inadmisibile;
b. mărimea de referinţă, în raport cu care se disting erori reale şi
erori convenţionale;
c. modul de exprimare valorică, prin care se face deosebirea între
erori absolute şi erori relative.
Erorile sistematice se caracterizează prin aceea că se produc în
acelaşi sens în condiţii neschimbate de repetare a măsurării şi au valori
constante sau variabile după o lege determinată în raport cu sursele care le
generează.
Erorile aleatoare (întâmplătoare sau accidentale), spre deosebire de
cele sistematice, la repetarea măsurătorilor în condiţii identice apar diferite
atât ca sens cât şi valoare, variind în mod imprevizibil ele au caracterul de
variabile aleatoare.
Separarea în cele două categorii are în principal un caracter
metodologic, măsurările fiind în general afectate de ambele tipuri de erori.
Erorile sistematice pot fi în multe cazuri evidenţiate prin analiza procesului
de măsurare (a modelului şi mărimilor care le caracterizează), fiind posibilă
determinarea lor prin calcule sau procedee experimentale, pe când cele
aleatoare pot fi numai estimate pe baza unor măsurări repetate.
Erorile grosiere conduc la denaturări ale rezultatelor făcându-le să
difere apreciabil de valorile reale. Ele sunt denumite şi inadmisibile, întrucât
36
rezultatele afectate de asemenea erori nu pot fi luate în considerare. Erorile
grosiere pot proveni din funcţionări incorecte ale aparatelor sau din
aplicarea greşită a metodelor de măsurare.
În determinările cantitative ale erorilor de măsurare se utilizează
următoarele moduri de măsurare valorică a acestora:
a. eroarea reală a unei măsurări individuale se numeşte diferenţa
X i între valoarea măsurată X şi valoarea reală sau măsurată X e a mărimii
respective
X i X X e (1.12)
Întrucât, aşa cum s-a arătat, valoarea reală X nu poate fi cunoscută
(cu excepţia situaţiilor în acre valoarea respectivă este de natură primară,
dată prin definiţie, sau decurgând dintr-un postulat, înseamnă că nici
eroarea reală X i nu poate fi obţinută cu relaţia (1.12).
În calculul practic al erorilor în locul lui X se ia o valoare de
referinţă ν, astfel aleasă încât să fie cât mai apropiată de valoarea reală.
Valoarea de referinţă are un caracter convenţional şi se numeşte uneori
valoarea reală convenţională. În funcţie de necesităţi şi de posibilităţi, ea
poate rezulta din aplicarea unei metode mai perfecţionate decât în cazul
măsurării individuale considerate, poate fi valoarea medie a mai multor
măsurări asupra aceleaşi mărimi, sau se poate adopta pe baza altor
informaţii care atestă apropierea de x.
Pe această bază se poate defini eroarea convenţională a unei
măsurări individuale ca fiind diferenţa Δvi între valoarea măsurată v şi
valoarea de referinţă admisă ve
v v v e (1.13)
Erorile xi şi vi pot avea valori pozitive sau negative şi se exprimă în
aceleaşi unităţi de măsură ca vi . Prin faptul că au asociată o dimensiune
sunt denumite şi erori absolute.
b. eroarea relativă – reală sau convenţională – a unei măsurări
individuale se defineşte ca raportul între eroarea reală X i şi valoarea
adevărată X, respectiv între eroarea convenţională vi şi valoarea de
referinţă v.
37
X i X X e
X r (1.14)
Xe Xe
v v ve
v r i (1.15)
ve ve
Erorile relative fiind nişte rapoarte sunt exprimate prin numere fără
dimensiune. Erorile relative sunt mai avantajoase în anumite cazuri pentru
aprecierea preciziei, întrucât înglobează şi informaţiile cu privire la valoarea
mărimii măsurate.
c. eroarea admisibilă sau tolerată reprezintă valoarea limită a
erorii specificată pentru o metodă sau un aparat, care nu poate fi depăşită în
condiţii corecte de utilizare. Erorile admisibile sau tolerate sunt exprimate
sub formă absolută sau relativă, în funcţie de particularităţile metodelor de
măsurare.
Eroarea admisibilă are semnificaţia unui indicator cantitativ al
preciziei. Într-adevăr, dacă este cunoscută eroarea admisibilă absolută
X ad , de valoarea constantă şi care satisface condiţia X X ad pentru
oricare dintre rezultatele v, intervalul în care se află valoarea reală X a
mărimii de măsurat este determinat cu probabilitate 1, conform relaţiei
x v x ad , v x ad (1.16)
care poate fi exprimată sub alte forme
V X ad X V Vad (1.17)
sau
X V X ad (1.18)
d. Corecţia c este altă noţiune care se defineşte în legătură cu
erorile de măsurare. Valoarea măsurată vi poate fi ameliorată dacă se pot
determina, ca valoare şi semn, anumite erori cum sunt, de exemplu, unele
erori sistematice. În aceste condiţii corecţia c este dată de valoarea cu semn
schimbat a erorii cunoscute v
c v (1.19)
Valoarea corectă vc se obţine prin adunarea corecţiei c la rezultatul
măsurării v
vc v c (1.20)
38
1.5.7.2. Indicatori de precizie pentru traductoare
39
domeniu, este util pentru aparate care cuprind etaloane variabile în raport cu
care se modifică intervalul de măsurare. În această categorie intră de
exemplu punţile pentru rezistenţe şi compensatoarele de c.c.
Eroarea tolerată sub forma relativă este dată de obicei procentual
x
x adr ad 100 b[%] (1.22)
xe
unde b este un număr adimensional, pozitiv, constant.
Pentru specificarea erorii tolerate în acele cazuri când eroarea
absolută a aparatului se menţine la o valoare constantă într-un domeniu
fixat, se utilizează o formă specială de normare a erorii relative denumită
eroare raportată. Acest mod de normare se aplică la marea majoritate a
traductoarelor, întrucât el permite compararea şi coordonarea, din punct de
vedere a preciziei, independent de natura mărimii măsurate, de unitatea de
măsură adoptată şi de intervalul de măsurare.
Eroarea raportată x adR se exprimă prin raportarea erorii absolute
constante la o valoare convenţională xc şi se dă de asemenea în procente
x
x adR ad * 100 c[%] (1.23)
xc
unde c este un număr adimensional, iar xc poate avea următoarele
semnificaţii:
limita superioară a domeniului x max , atunci când limita inferioară este
zero;
diferenţa algebrică a celor două limite x max x min (sau cea mai mare în
valoare absolută atunci când au semne diferite);
valoarea nominală a măsurandului, atunci când este specificată o asemenea
valoare (măsurarea se referă în asemenea cazuri la abateri faţă de valoarea
nominală).
Eroarea tolerată se exprimă sub forma de combinaţii de erori relative
şi raportate în cazurile în care eroarea absolută de aparat are atât o
componentă constantă independentă de valoarea măsurată, cât şi o
componentă variabilă proporţională cu aceasta. Aceasta formă combinată se
aplică mai ales traductoarelor analogice funcţionând pe principiul
compensării automate.
Expresia erorii tolerate combinate este aceea a unei erori relative
40
x
x adR b c max [%] (1.24)
xe
unde b şi c au semnificaţii similare cu cele menţionate mai sus şi valorile
lor sunt specificate uneori sub denumirile (improprii) de eroare din cap de
scară.
y y y
Ymax Ymax Ymax
0 0 0
xmax x xmax x xmax x
a b c
Fig. 1.14. Zonele de incertitudine pentru caracteristica staticã în raport cu
modurile de exprimare a erorii admisibile: a) eroare absolutã constantã ;
b) eroare relativã constantã ; c) eroare absolutã constantã +eroare relativã
constantã
41
valori reduse faţă de condiţiile de referinţă).
În final, eroarea tolerată de aparat, sub formă absolută, prin care
se
poate exprima corect precizia măsurării efectuate în condiţiile de funcţio-
nare, este dată de relaţia
xtot xb xs (1.25)
în care xb este eroarea tolerată intrinsecă (de bază) determinată în
principal prin clasa de precizie, iar x s este eroarea tolerată suplimentară,
calculată corespunzător intervalelor în care se află mărimile de influenţă.
Cele expuse anterior cu privire la evaluarea preciziei şi indicatorii
corespunzători sunt specifice traductoarelor analogice. Ţinând cont de
particularităţile conversiei analog-numerice ele se pot extinde şi la
traductoarele cu semnale de ieşire numerice.
În primul rând trebuie observat că prin însăşi principiul conversiei
apare o eroare inerentă de metodă, denumită eroare de cuantificare, egală cu
½ din intervalul de cuantificare Δx (sau altfel spus ½ din bitul cel mai puţin
semnificativ). Această eroare se reduce la valori acceptabile prin mişcarea
intervalului Δx. La eroarea de cuantificare pot adăuga erori de zero, de
domeniu şi de neliniaritate provenite din surse identice cu cele menţionate
pentru traductoarele analogice. Ilustrarea efectelor acestor erori asupra
codului reprezentat de semnalul de ieşire numeric este redată în fig.1.15.
y y y
1/ 4 1/ 2 3/ 4 x 1/ 4 1/ 2 3/ 4 x 1/ 4 1/ 2 3/ 4 x
a b c
Fig.1.15. Efectele erorilor asupra caracteristicilor statice ale traductoarelor cu ieşiri
numerice: a) eroarea de zero; b) eroarea de domeniu; c) eroarea de neliniaritate
42
În unele cazuri se exprimă şi o eroare tolerată sub forma unei sume
de doi termeni, unul reprezentând un anumit procent din valoarea măsurată
şi cel de al doilea, un anumit procent din domeniu. Se ajunge astfel la o
formă similară cu eroarea tolerată combinată.
(1.26)
cu m n . În practică relaţia (1.26) poate fi :
- de ordinul I în cazul elementelor aperiodice;
- de ordinul II în cazul elementelor oscilante.
Aplicăm transformata Laplace relaţiei (1.26) şi obţinem ecuaţia
exponenţială valabilă pentru condiţii iniţiale nule :
(a n S n a n S n1 ... a1 S a0 ) y ( s ) (bm S m bm S m1 ... b1 S b0 ) x( s )
(1.27)
Sensibilitatea operaţională S(s) este:
y ( s ) bm s m bm1 s m1 ... b1 s b0
S ( s) (1.28)
x (s ) a n s n a n1 s n 1 ... a1 s a 0
Considerăm că mărimile de intrare şi ieşire variază sinusoidal 0 ,
rezultând s j
bm ( j ) m bm1 ( j ) m1 ... b1 ( j ) b0
S ( j ) n n 1
A( )e j ( )
a n ( j ) a n1 ( j ) ... a1 ( j ) a0
(1.29)
43
unde: A(ω) este caracteristica amplitudine-frecvenţă; ( ) caracteristica
fază-frecvenţă.
s j
s 2 ( j ) 2 2
s 3 ( j ) 3 2 j j 3
s 4 ( j ) 4 ( j ) 3 j j 3 j 4
s 5 ( j ) 5 ( j ) 4 j 4 j j 5
s 6 ( j ) 6 ( j ) 5 j j 5 j 6
M ( ) jN ( )
S ( j ) A( )e j ( ) (1.30)
C ( ) P( )
M ( ) b0 b2 2 b4 4 b6 6 ...
N ( ) b1 b3 3 b5 5 b7 7 ...
C ( ) a 0 a 2 2 a 4 4 ...
P( ) a1 a3 3 a 5 5 ...
Caracteristica amplitudine–frecvenţă se determină cu relaţia:
M 2 ( ) N 2 ( )
A( ) (1.31)
C 2 ( ) P 2 ( )
Caracteristica fază-frecvenţă:
Im[ S ( j )] N ( )C ( ) M ( ) P( )
tg ( ) (1.32)
Re[ S ( j )] M ( )C ( ) N ( ) P( )
44
Traductorul nu urmăreşte variaţia mărimii de intrare, ci rămâne în urmă în
timp. Acest interval de timp se numeşte timp de întârziere.
x y
R x R y
T=R C T=R / L
Fig.1.16. Circuite de ordinul I de tip integrator
a1 dy b
y (t ) 1 x(t ) (1.34)
a0 dt a0
T este constantă de timp iar S 0 sensibilitatea statică.
45
dy
T y (t ) S 0 x(t ) (1.35)
dt
A. Caracteristicile de frecvenţă
(Ts 1)Y (s ) S 0 X (s );
Y ( s) S0
S ( s) ; (1.36)
X ( s ) 1 Ts
În regim sinusoidal
S (1 jT ) S0 S 0T
S ( j ) 0 j ; (1.37)
1 2T 2 1 2T 2 1 2T 2
S ( j ) - corespunde cadranului IV. Dacă [0,] locul geometric al
acestui vector este un semicerc.
Caracteristica amplitudine frecvenţă se scrie:
S0
A( ) (1.38)
1 2T 2
Pentru 0 rezultă A( ) S0 , iar la rezultă A( ) 0 .
A()
S0/ωt
Im S0
S0/ 2 Td ε2
ω=∞ Re
ω0=0
S0 ft
S(jω) -π / 2
46
Frecvenţa f t se numeşte frecvenţă de tăiere şi este acea frecvenţă la care
amplitudinea scade de 2 ori
S0 S0
2 1 2 T 2 2 T 2 1
2 2
2 1 T
1
2 f t T 1 f t
2T
Im S ( j ) S T
tg ( ) 0 T (1.39)
Re S ( j ) S0
() Pentru 0 rezultă
tg 0 respective 0, pentru
0
rezultă tg respective .
2
B. Erorile dinamice
-π / 2 Pentru frecvenţe foarte mici
t 1 , se porneşte de la expresia
Fig.1.19. Caracteristica fază frecvenţã
pentru circuitul de ordinul I de tip S0
amplitudinii A( ) , erorile
integrator 1 2T 2
dinamice determină abaterea caracteristicii A( ) faţă de A(0) S 0 .
A( ) S 0 1
1 1; (1.40)
S0 1 2T 2
2T 2 1
1 11 1 2T 2 (1.41)
2 2
f2 1 1 f2
2T 2 (2f ) 2 T 2 (2T ) 2 f 2 2 1 2T 2
f1 2 2 f12
Pentru frecvenţe înalte (T 1) rezultă eroarea
S
A( ) 0
2 T (1.42)
S0
T
47
S0
prin compararea amplitudinii A[ ] cu hiperbola a integratorului ideal.
T
2
f
2 2 t
f
1.6.4. Caracteristica dinamică de ordinul I a elementului derivator
C R
x y
R x L y
T=R C T=R / L
a1 dy dx
Td y (t ) k d (1.43)
a 0 dt dt
A. Caracteristicile de frecvenţă
Dacă aplicăm transformarea Laplace ecuaţiei anterioare, rezultă:
(Td s 1)Y ( s ) k d sX ( s );
Y ( s) k s
S ( s) d (1.44)
X ( s ) 1 Td s
în regim sinusoidal:
j k d 2Td k d k d
S j 2 2
j (1.45)
1 jTd 1 Td 1 2Td2
relaţie care corespunde cadranului I. Locul geometric al vectorului S j
este un semicerc. Caracteristica amplitudine frecvenţă devine:
48
M 2 ( ) N 2 ( ) kd
A( ) 2 2
(1.46)
C ( ) P ( ) 1 2Td2
A()
Kd/Td
Im Kd/ 2 Td
ω=∞
S(jω Re
f
Kd/Td -π / 2
Fig. 1.21. Diagrama Nyquist
pentru circuitul de ordinul I Fig.1.22. Caracteristica amplitudine
derivator frecvenţã pentru circuitul de ordinul I
de tip derivator kd
Pentru 0 rezultă A( ) 0 , iar pentru rezultă A( ) .
Td
1 kd kd
2 Td 1 2Td2
1
2Td2 2 1 Td2 2 f t
2Td
Caracteristica fază frecvenţă
Im[ S ( j )] 1
tg ( ) (1.47)
Re[ S ( j )] Td
() Pentru ω=0 rezultă tgφ=∞ respectiv
φ=π/2, pentru ω=∞ rezultă tgφ=0
π/2 respectiv φ =0.
B. Erorile dinamice
Determinarea lor se face prin
0
compararea caracteristicilor lor cu cele
ale elementelor ideale. Pentru frecvenţe
Fig.1.23. Caracteristica fază frecvenţă joase k 1 , eroarea dinamică este:
d
pentru circuitul de ordinul I de tip
derivator
49
A( ) A(0)
1 , (1.48)
A(0)
kd
în care A( ) iar A(0) k d . Eroarea dinamică rezultă:
1 2Td2
kd
kd 2
2
1 2Td 1 2Td
2
1 f
1 1 (1.49)
kd 1 2 Td
2 2 2 ft
Pentru k d 1 , frecvenţe înalte, eroarea dinamică se calculează:
A( ) A()
2 (1.50)
A()
kd k
în care A( ) iar A() d .
2 2
1 Td Td
Eroarea dinamică are expresia:
2
2Td
2 . (1.51)
2
50
d2y dy
T 22 2
T1 y (t ) S 0 x(t ) (1.53)
dt dt
Împărţim ecuaţia (1.52) cu a 2 şi rezultă a doua formă:
d 2 y a1 dy a 0 b
2
y (t ) 0 x(t )
dt a 2 dt a 2 a2
a
Notăm 02 0 în care 0 este pulsaţia oscilaţiilor libere proprii, iar T0
a2
perioada oscilaţiilor libere.
2 2 a
0 2f 0 T0 2 2
0 0 a0
Notăm a1 / a 2 2 0 unde β este factor de amortizare.
a1 a1 a1
2a 2 0 a0 2 a0 a 2
2a 2
a2
b0 b0 a0 2
S 0 0
a2 a0 a 2
Deci va rezulta:
d2y dy
2
2 0 02 y (t ) S 0 02 x (t ) (1.54)
dt dt
A. Caracteristica de frecvenţă
Aplicăm relaţiei (1.52) transformarea Laplace şi va rezulta:
S 2Y ( s ) 2 0 SY ( s ) 02Y ( s ) S 0 02 X (t ). (1.55)
Pentru mărimi sinusoidale:
S 0 02 2
S j 1 2 j 2 (1.56)
2 0 0
2 1
0 02
51
2
S 0 1 2 2
0
S j 0
j
2 2
2
2
2 1 2 1
2 2
0 0 0 0
=0 Re
Im =∞
=0,2
=0
/0=1
=1
/0=1
=0,7
/0=1
=0,5
=0
52
S 0 2
Im 0
tg ( ) (1.57)
Re 2
S0 1 2
0
y0 /y0
=0,2
=0,5
1 =0,7
=1
0 1 2 /n
53
A( ) A(0) 1 S0
1 S0
A(0) S 0 1 2 2 4 2 2
A( ) A(0)
1 ,
A(0)
Eroarea dinamică va fi:
1 1 2 (2 2 1) 1 2 (2 2 1) (1.58)
De aici rezultă că eroarea e minimă când paranteza se anulează
1
(2 2 1) 0, deci .
2
Alt exemplu de convertor de ordinul II este instrumentul electric
analogic. Pentru acesta avem: M a - cuplul activ generat de mărimea
d 2 d
electrică de intrare; M j J 2
- cuplul forţelor de inerţie; M A A -
dt dt
cuplul de amortizare; M R D - cuplul rezistent.
d 2 d
J A D M a
dt 2 dt
1.6.6. Caracteristicile dinamice ale traductoarelor
54
Dacă mărimea de intrare x(t) este funcţie sinusoidală iar mărimea de
ieşire y(t) este caracteristica amplitudine - frecvenţă, caracteristica dinamică
corespunzătoare este lărgimea de bandă B. Pentru funcţia liniar variabilă,
caracteristica dinamică este timpul de întârziere, în timp ce pentru funcţia
treaptă unitate caracteristicile dinamice sunt timpul de creştere şi
supracreşterea.
a. Lărgimea de bandă B este definită prin frecvenţa la care caracteristica
1
amplitudine frecvenţă prezintă o scădere de 3 dB ( ori) faţă de frecvenţa
2
ei la valoarea zero (fig1.26a).
A( x, y
1 )
2
f x y
t
B
Ti
a b
y y
yf
yf
0,9 yf
0,1 yf t t
Tc
c d
55
b. Timpul de întârziere Ti reprezintă decalajul de timp al răspunsului la
funcţia liniar variabilă. Timpul de întârziere poate fi considerat aproximativ
şi ca întârzierea cu care răspunde convertorul la o funcţie de orice formă cu
condiţia ca cea mai mare parte a energiei din spectrul acestei funcţii să fie în
banda de frecvenţă B (fig.1.26.b);
c. Timpul de creştere Tc este intervalul de timp între punctele 10% şi 90%
din valoarea finală, pe curba de răspuns la funcţia treaptă (fig.1.26.c).
y
d. Supracreşterea . (de obicei în procente) reprezintă depăşirea maximă a
yf
valorii finale y f a mărimii de ieşire cu cantitatea y la aplicarea funcţiei
treaptă la intrare (fig.1.26.c).
56
CAPITOLUL 2
57
CAPITOLUL 2
58
2.1. CIRCUITUL SIMPLU, SENSIBIL LA CURENT
U
i (2.1)
kRt Rr
- relaţia ce poate fi pusă în forma adimensională:
i iR 1
r (2.2)
imax U (kRt / Rr ) 1
Ecuaţia (2.2) este repre-
I Rr Aparat indicator sau zentată în fig.2.2, unde pe
înregistrator sensibil abscisa diagramei s-a marcat
la curent
valoarea mărimii de intrare
iar pe ordonată, cea a
U
mărimii de ieşire.
kRt
Din analiza fig.2.2
rezultă că dependenţa dintre
mărimea de ieşire şi cea de
Fig.2.1. Circuitul simplu sensibil la curent intrare este neliniară pentru
acest circuit. De asemenea,
se observă că valoarea mărimii de ieşire depinde de tensiunea de
alimentarea circuitului, iar sensibilitatea acestuia creşte odată cu creşterea
raportului Rt/Rr. În concluzie, un asemenea circuit va reclama, datorită
neliniarităţii sale, o etalonare prealabilă. Pentru ca etalonarea să fie valabilă
este necesar ca tensiunea de alimentare să fie riguros controlată.
59
2.2. CIRCUITUL DIVIZOR DE TENSIUNE
1,00
Şi acest circuit este utilizat, de
0,80 Rt/Rr=0,5 regulă, pentru traductoarele de tip
rezistiv. El este format (fig.2.3) dintr-
0,60 1,0 o sursă de alimentare de tensiune U,
2,0 o rezistenţă de balast (Rb), un aparat
0,40
4,0 de măsurare, sensibil la tensiune şi
0,20 traductorul propriu-zis reprezentat şi
10,0 în acest caz printr-o rezistenţă
0,00 variabilă (kRt).
0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
60
UkRt
U e I kRt (2.4)
Rb kRt
sau, în formă adimensională:
Ue/U 0,80
Ue kRt / Rb 1
Rt/Rb=2,0
U 1 kRt / Rb 1 Rb / kRt
0,60
1,0
0,40 (2.5)
0,5
Această dependenţă este
0,20 reprezentată în fig.2.4. Se
observă şi în acest caz că
0,00
0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 k dependenţa dintre mărimea de
ieşire şi cea de intrare este
Fig. 2.4. Dependenţa dintre mărimea
de intrare şi cea de ieşire pentru
neliniară iar valoarea mărimii
circuitul cu divizor de tensiune de ieşire depinde direct
proporţional de mărimea
tensiunii de alimentare. Ca urmare, este necesar un control riguros al
tensiunii de alimentare şi o etalonare prealabilă a circuitului.
Definind sensibilitatea circuitului ca raport între variaţia elementară
a tensiunii de ieşire şi variaţia elementară a mărimii de intrare:
dU e Rb Rt Rb / kR t U
S 2
U 2
t (2.6)
dk ( Rb kRt ) (1 Rb / kRt ) k
valorile extreme ale sensibilităţii se vor obţine atunci când este îndeplinită
condiţia:
dS URt (kRt Rb )
0 (2.7)
dRb ( Rb kRt ) 3
Această condiţie este satisfăcută de valorile: Rb , situaţie lipsită
de semnificaţie practică, corespunzătoare valorii minime a sensibilităţii şi
Rb kRt , situaţie în care sensibilitatea circuitului are valoarea maximă.
Întrucât kRt este o mărime variabilă, condiţia de maximum nu poate
fi îndeplinită decât pentru o valoare dată lui kRt, care trebuie să corespundă
acelui punct al domeniului de măsurare, în jurul căruia urmează să fie folosit
traductorul.
61
2.3. CIRCUITUL ÎN PUNTE
Aparat de mãsurare
Z2 Z3 sensibil la tensiune
62
determinării condiţiei pe care trebuie să o îndeplinească mărimile
elementelor conectate pe braţele punţii, se admite pentru început, că
impedanţa aparatului de măsurare este mult mai mare în raport cu
impedanţele elementelor conectate în punte şi curentul prin aparatul de
măsurare este complet neglijabil. În aceste condiţii se obţine la echilibru:
Z1 Z4
ue u0 0 (2.8)
Z1 Z 2 Z 4 Z 3
ceea ce se reduce la:
Z1 Z 3 Z 2 Z 4 (2.9)
deci, condiţia de echilibru a punţii este exprimată prin egalitatea
produselor dintre impedanţele conectate pe braţele opuse ale punţii.
În cazul general, al unei punţi de impedanţe complexe, mărimile Z
pot fi exprimate ca:
Z Ze j R jX (2.10)
unde R reprezintă rezistenţa şi X reactanţa impedanţei considerate.
Cu aceste notaţii, condiţia de echilibru (2.9) devine:
( 1 2 ) ( 2 4 )
Z1Z 3e j Z 2Z 4e j (2.11)
sau
R1 jX 1 R3 jX 3 R2 jX 2 R4 jX 4 (2.12)
Se observă că, dată fiind natura complexă a impedanţelor,
echilibrarea punţii reclamă satisfacerea simultană a două condiţii:
- echilibrarea de modul:
Z1Z3 = Z2Z4 (2.13)
adică:
R1R3-X1X3 = R2R4-X2X4 (2.13’)
- echilibrare de fază:
1 3 2 4 (2.14)
adică:
X1R3 + X3R1 = X2R4 + X4 R2 (2.14’)
Echilibrul punţii poate fi obţinut prin satisfacerea unei singure
condiţii doar în trei cazuri:
- punte rezistivă, situaţie în care, prin absenţa elementelor reactive
(X=0), condiţia de echilibru dedusă din relaţiile (2.13’) şi (2.14’) se reduce
la:
63
R1R3 = R2R4 (2.15)
- punte capacitivă, situaţie în care, absenţa elementelor rezistive
(R=0), condiţia de echilibru dedusă din relaţiile (2.13’) şi (2.14’) se reduc
la:
X1X3 = X2X4 (2.16)
adică:
C1C3 = C2C4; (2.16’)
- punte în care două braţe alăturate conţin numai rezistenţe iar
celelalte două braţe numai capacităţi. În această situaţie, condiţia de
echilibru, dedusă din (2.13’) şi (2.14’) se reduc la:
X1R3 = X2R4 (2.17)
sau
X3R1 = X4R2 (2.17’)
În toate cazurile practice vor apărea, însă, elemente de dezechilibrare
datorită îmbătrânirii componentelor electrice, a rezistenţelor şi capacităţilor
parazite ale cablajelor. Din această cauză punţile trebuie prevăzute,
indiferent de configuraţia lor, cu o dublă posibilitate de echilibrare: rezistivă
şi respectiv reactivă (de regulă capacitivă).
2.3.2. Sensibilitatea circuitelor în punte
64
În urma aplicării mărimii de intrare asupra traductorului, impedanţa
acestuia se modifică devenind Z 1 Z 1 iar puntea se dezechilibrează cu
valoarea u e . În condiţii de punte dezechilibrată, conform relaţiei (2.8) se
determină:
ue Z1 Z 1 Z4 Z 3 Z 1 Z 1 Z 4 Z 2
(2.19)
u 0 Z 1 Z 1 Z 2 Z 4 Z 2 Z 1 Z 1 Z 2 Z 3 Z 4
Ţinând seama de relaţia (2.18) şi admiţând că variaţia impedanţei
traductorului este neglijabilă în raport cu suma impedanţelor conectate pe
braţele alăturate ale punţii:
Z 1 « Z 1 Z 2 (2.20)
relaţia (2.19) se reduce la:
ue Z1 Z1Z 3 Z 1 A
(2.21)
u0 Z 1 Z 1 Z 3 Z 1 Z 3 Z 1 1 A 2
În consecinţă, sensibilitatea punţii, exprimată ca raport între variaţia
relativă a tensiunii de dezechilibru şi variaţia relativă a impedanţei
traductorului, va fi precizată de relaţia:
u /u A
S e 0 (2.22)
Z 1 / Z 1 1 A2
65
Se constată că, sensibilitatea S este o cantitate complexă, ca de
altfel şi mărimea A a raportului dintre impedanţele conectate pe braţele
alăturate ale punţii. Aceste mărimi vor fi definite deci, prin modulele lor S ,
respectiv A şi fazele corespunzătoare S, respectiv A. Dependenţa
complexă precizată de relaţia (2.22) este reprezentată în fig.2.7 şi fig.2.8.
Se observă că maximumul sensibilităţii se obţine întotdeauna pentru
A=1, adică la o punte cu braţe egale. Astfel, la o punte complet rezistivă
(A=0), cu braţe egale, sensibilitatea are valoarea S0,25. Sensibilitatea
maximă se obţine la o punte cu A=900 (inductanţă pe un braţ, capacitate în
braţul opus şi rezistenţe pe celelalte două braţe) şi are valoarea Smax 0,5.
Această situaţie face ca, în majoritatea cazurilor întâlnite în tehnica
măsurărilor, să se utilizeze punţile cu
R+R R
braţe egale. De asemenea, din
considerente impuse de realizarea
Ue
U0 practică a dispozitivelor de echilibrare, se
preferă utilizarea punţilor, fie complet
R R
reactive.
Pentru a se evidenţia principalele
Fig. 2.9. Punte rezistivă cu proprietăţi ale circuitelor în punte, se
un singur element activ consideră în continuare numai punţi
rezistive cu braţe egale (A=1). Această
configuraţie prezintă o importanţă practică deosebită întrucât ea constituie
situaţia cea mai frecvent utilizată la traductoarele tensometrice de tip
rezistiv.
Punte cu un singur element activ (fig.2.9). Particularizând pentru
acest montaj relaţia (2.19) devine:
ue RR 1 R 1
(2.23)
u 0 (2 R R) 2 R 4 R 1 R / 2 R
În fig.2.10 este reprezentată grafic relaţia (2.23).
Ue/ U0
0,4
0,2
-0,2
-0,4
-0,6 -0,4 -0,2 0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
R/R
Fig. 2.10. Reprezentarea
66
Se observă că dependenţa dintre mărimea de ieşire (tensiunea de
dezechilibru) şi mărimea de intrare (variaţia rezistenţei) este neliniară.
Abaterea de la liniaritate poate fi apreciată prin comparaţie cu
depen-denţa liniară aproximativă:
ue R
u 4R (2.24)
0 a
Eroare relativă procentuală este:
u e / u0 a ue / u0 1
er
ue / u0 a
100 1 100 % (2.25)
1 R / 2 R
Conform acestei relaţii rezultă că, pentru o variaţie relativă de 1 a
rezistenţei traductorului, eroarea de neliniaritate a punţii este: er = 0,5%.
Se observă că, pentru a menţine la valori coborâte eroarea de
neliniaritate a măsurării este necesar ca, pentru această configuraţie a punţii,
variaţia relativă a rezistenţei traductorului să fie foarte mică
( R/R=0,01…0,02).
Punte cu două elemente active conectate pe braţe alăturate
(fig.2.11). Pentru a scoate mai clar în evidenţă proprietăţile acestei
configuraţii s-a considerat că variaţiile rezistenţelor celor doi traductori sunt
egale şi de sens contrar. Particularizând ecuaţia generală a punţii (rel.2.8) la
cazul reprezentat în fig.2.11, rezultă:
u e R R R 1 R
(2.26)
ui 2R 2R 2 R
R R+R R
R+R
Ue Ue
U0 U0
R-R R R R+R
Fig. 2.11. Punte cu două ele- Fig. 2.12. Punte cu două ele-
mente active pe braţe alăturate mente active pe braţe opuse
67
Se constată că, pentru această configuraţie, dependenţa între mărimea de
68
deduse anterior. Astfel, introducând variaţii egale şi de sens contrar pe
braţele alăturate ale unei punţi şi variaţii egale şi de acelaşi sens pe braţele
opuse, va trebui să rezulte o configuraţie a cărei sensibilitate să fie de patru
ori mai mare decât cea a configuraţiei cu un singur element activ.
Particularizând ecuaţia generală (2.8) la puntea prezentată în fig.2.13
se obţine:
u e R R R R R
(2.28)
u0 2R 2R R
Se observă că, într-adevăr, sensibilitatea a crescut de patru ori faţă de
cea indicată de relaţia (2.24) iar dependenţa dintre mărimea de ieşire şi cea
de intrare a devenit perfect liniară.
Indiferent de configuraţia punţii,
se constată că mărimea de ieşire
Rp Ue (tensiunea de dezechilibru)
depinde direct proporţional de
U0
valoarea tensiunii de alimentare.
În consecinţă şi pentru circuitele
în punte este necesar să se
Fig. 2.14. Reglarea sensibilităţii utilizeze surse de alimentare în
punţii cu un potenţiometru tensiune stabilizată; astfel,
eventualele fluctuaţii ale tensiunii
de alimentare se pot confunda cu variaţii ale mărimii măsurate. Această
problemă dispare doar în cazul măsurărilor prin metoda la nul. Reglarea
sensibilităţii punţii se poate realiza comod cu ajutorul unui potenţiometru în
conformitate cu schema din fig.2.14.
69
echilibrare ale acesteia sunt prezentate în continuare pentru diversele
configuraţii posibile.
a. Traductorul formează un braţ al punţii Circuitul de conectare
recomandat este indicat în fig.2.15. Se observă că traductorul a fost conectat
cu un cablu trifilar, astfel încât unul din fire să folosească la alimentarea
punţii iar celelalte două să apară pe braţe alăturate ale acesteia. Deci,
eventualele modificări survenite în caracteristicile electrice ale cablului
(datorate îmbătrânirii, temperaturii), având acelaşi sens, se vor anula în
efectul pe care îl determină asupra tensiunii de dezechilibru.
Aparaturã electronicã
Traductor R0
Cablu
Rt trifial
U0
Ue
R0 R0
70
Aparaturã electronicã
Traductor R0
Cablu
Rt trifilar
U0
Ue
R0 R0
71
Fig. 2.17. Traductorul formează întregul circuit în punte
72
C f C1 f C2 f (2.35)
condiţia de echilibrare va fi:
R p 2r
C f C 2/ C1/ C (2.36)
Rp
ceea ce determină:
R p C f
r 1 (2.37)
2 C
2.3.4 Punţi cu transformatoare
O variantă a circuitului
în punte, interesantă pentru
tehnica măsurărilor, o constituie
puntea cu transformator.
Această punte este frecvent
utilizată cu traductoare de tip
inductiv deoarece este mai
simplă şi mai sensibilă decât
Fig. 2.19. Punte cu transformator
puntea de impedanţe. O variantă
simplă de asemenea punte este reprezentată în fig.2.19. Puntea constă din
două bucle de curent, în care acţionează tensiunile u1 , respectiv u 2 şi în
care sunt conectate impedanţele Z 1 , respectiv Z 2 . Condiţia de echilibru
este determinată de egalitatea curenţilor prin cele două impedanţe:
u1 Z 1
(2.38)
u2 Z 2
deci echilibrarea va putea fi realizată fie prin modificarea punctului de priză
de pe înfăşurarea secundară a transformatorului, fie prin modificarea valorii
impedanţelor conectate în circuit.
Admiţând o construcţie simetrică a punţii:
u1 u 2 u 0 const . (2.39)
rezultă la echilibru:
Z1 Z 2 Z (2.40)
73
Considerând că impedanţa Z 1 reprezintă un traductor şi că în timpul
măsurării ea variază cu cantitatea Z , variaţia curentului prin circuit va
fi:
2u 2u 0 u Z / 2Z
i 0 0 (2.41)
2Z 2Z Z Z 1 Z / 2Z
iar tensiunea de dezechilibrare a punţii
Z / 2Z
u e Z i u 0 (2.42)
1 Z / 2Z
Eroarea de neliniaritate a acestei punţi va fi:
1
er 1 100 % (2.43)
1 Z / 2Z
identică cu cea a unei punţi de impedanţe de configuraţie asemănătoare
(2.25), iar sensibilitatea:
u /u 1
S e 0 (2.44)
Z / Z 2
dublă în raport cu cea a unei punţi de impedanţe de configuraţie
asemănătoare. Dacă transformatorul de alimentare este construit corect,
raportul de tensiuni u1 / u 2 va fi practic real.
În consecinţă şi raportul de impedanţe Z 1 / Z 2 trebuie să ie real,
adică cele două impedanţe trebuie să aibă aceeaşi natură: ambele rezistenţe,
ambele inductanţe sau ambele capacităţi.
Datorită impedanţelor parazite, pot apărea mici tensiuni de
dezechilibru ale punţii care se anulează cu ajutorul unui mic condensator
variabil conectat la bornele unuia din braţe.
74
de divizare, ), iar ER – o sursă de referinţă.
Mişcând cursorul potenţiometrului P până în momentul în care
detectorul de nul, DN , indică zero, se obţine
E X RR (2.45)
În momentul realizării echilibrului, curentul debitat de traductor este
nul, astfel că în mod ideal rezistenţa RX şi rezistenţa firelor de legătură nu
introduc erori asupra valorii EX măsurate, iar măsurarea se face fără consum
de energie de la traductor.
În industrie compensatoarele de acest tip sunt utilizate, de exemplu,
pentru măsurarea tensiunilor date de termocupluri. Schema de principiu din
fig.2.20 este greu de realizat deoarece necesită o sursă de referinţă ER , care
trebuie să debiteze în mod permanent un curent relativ mare.
Realizarea tipică a unui compensator manual elimină această
dificultate, schema construindu-se ca în fig.2.21.a (s-a considerat cazul
măsurării cu un termocuplu). Curentul I dat de sursa E se reglează la
valoarea sa nominală prin intermediul rezistenţei R, comutatorul K fiind în
poziţia E (etalonare). În momentul în care detectorul de nul indică zero,
curentul are valoarea:
E
I R (2.46)
RE
Trecând comutatorul K în poziţia L (lucru), se măsoară tensiunea
electromotoare EX dată de termocuplu:
P
E X PI E R const . (2.47)
RE
Se constată că sursa de referinţă este utilizată numai în cazul operaţiei de etalonare, operaţie
care elimină erorile introduse de variaţia sursei de alimentare E.
Compensatoarele manuale destinate măsurării cu termocupluri
75
realizează şi operaţia de eliminare a efectului dat de temperatura joncţiunii
reci. Observând că prin racordarea termocuplului la compensator (în mod
obligatoriu cu cablu de prelungire) temperatura joncţiunii reci este chiar
temperatura compensatorului. O soluţie simplă de eliminare a efectului
temperaturii joncţiunii reci constă în deplasarea cursorului C’ (fig. 2.21.b).
76
din amplificator) este proporţională cu tensiunea de dezechilibru vM v,
iar turaţia motorului este proporţională (într-o aproximaţie de prim ordin)
cu tensiunea de comandă
M vM v
Deoarece deplasarea cursorului este proporţională cu numărul de
rotaţii ale axului motorului
l M . dt
Se obţine, în final, o relaţie de tip integral
l (v) . dt (2.48)
O consecinţă directă a acestei relaţii integrale o constituie faptul că,
în mod ideal, compensatorul integral are o eroare staţionară nulă în cazul în
care la intrare i se aplică un salt de tensiune. În realitate, datorită faptului că
există frecări, că motorul nu porneşte decât de la o anumită valoare a
tensiunii de comandă, eroarea staţionară nu este nulă.
Afişarea valorii tensiunii măsurate, se face prin intermediul unui
sistem de indicare legat mecanic de axul motorului.
Compensatoarele automate de tip integral au o largă răspândire în
industrie, fiind utilizate pentru măsurarea tensiunilor electromotoare date de
diverse tipuri de traductoare.
O aplicaţie foarte des întâlnită o constituie măsurarea temperaturii cu
ajutorul unui termocuplu, scara compensatorului fiind dată direct în grade.
Schema de principiu a unui compensator integral pentru termocupluri
este dată în
fig.2.23.
Temperatur
a se măsoară cu
ajutorul termo-
cuplului TC’ co-
nectat la intrarea
compensatorului
prin intermediul
unui filtru RF, CF
care elimină ten-
siunile parazite
determinate de
cuplajul cu reţeaua.
78
restrânsă se realizează automat printr-o etalonare periodică. În acest scop,
prin intermediul unui mecanism de tip „ceas” comutatorul K se trece
periodic, la intervale de timp determinate, de pe poziţia L (lucru) pe poziţia
E (etalonare); simultan, motorul se decuplează de la cursorul
potenţiometrului R.
În poziţia E a comutatorului K, căderea de tensiune R4I2 se compară
cu o tensiune de referinţă EE. Tensiunea de referinţă este obţinută la
modelele mai vechi de la un element etalon Weston, iar la modelele mai noi
– de la un stabilizator de tensiune (de obicei o referinţă de tensiune,
monolitică). Rezistenţa R4 este o rezistenţă de precizie (toleranţa asupra
valorii nominale şi coeficientul de temperatură sunt foarte reduse).
În cazul în care căderea de tensiune R4I2 diferă de tensiunea referinţei
ER, se comandă punerea în mişcare a motorului M, care deplasează cursorul
potenţiometrului R până în momentul în care se realizează egalitatea
R4 I 2 E R , egalitate care este echivalentă cu atingerea de către curentul I2 a
valorii prescrise. Această operaţie de autocalibrare este denumită în mod
obişnuit „standardizarea valorii curentului”.
Observaţie: Deoarece tensiunile de dezechilibru care pot apărea la trecerea
pe poziţia „Etalonare” pot fi mult mai mari decât acelea care apar în
procesul de măsurare, în serie cu sursa de referinţă ER se introduce o
rezistenţă RG care are rolul de a limita superior curentul debitat de sursa ER.
Realizările noi de compensatoare pentru termocupluri folosesc pentru sursa
de alimentare E fie baterii cu o durată de viaţă foarte lungă, fie surse
stabilizate; în acest ultim caz stabilitatea în timp şi sensibilitatea extrem de
redusă faţă de variaţiile de temperatură fac inutilă existenţa circuitului de
etalonare periodică.
A doua condiţie care trebuie realizată este ca RP = const. Valoarea
constantă a rezistenţei potenţiometrului de compensare se obţine prin
alegerea convenabilă a materialului din care se realizează potenţiometrul. În
mod obişnuit potenţiometrul de compensare este format dintr-una sau mai
multe spirale de sârmă calibrată, din manganină, înfăşurată pe bare izolate
din cupru. Potenţiometrul se montează pe perimetrul unui disc din material
plastic; pe acelaşi disc se montează şi rezistenţa care constituie şuntul.
Se observă că ceea ce măsoară de fapt compensatorul este diferenţa
între temperaturile θC şi θR; rezultă că variaţiile de temperaturii joncţiunii
reci se transferă direct ca eroare asupra valorii temperaturii θC .
79
O posibilitate de eliminare a acestui efect constă în termostatarea
joncţiunii reci. Dacă în condiţii de laborator această soluţie poate fi
acceptată, în condiţiile unei platforme industriale ea generează dificultăţi
relativ mari, legate în special de cost şi de incomoditatea în utilizare.
O altă soluţie – des utilizată – constă în a lăsa joncţiunea de referinţă
la temperatura ambiantă şi de a introduce o corecţie dependentă de valoarea
temperaturii ambiante. În acest scop rezistenţa R2 (de compensare) se
realizează dintr–un material cu coeficient de temperatură pozitiv (de
exemplu cupru, nichelină) şi se montează astfel încât să se afle în imediata
apropiere a capetelor libere (sau a joncţiunii de referinţă) ale termocuplului
(sau termocuplurilor, în cazul unui compensator cu mai multe canale de
măsurare). Să presupunem că temperatura mediului ambiant (deci
temperatura joncţiunii de referinţă şi a rezistenţei R2) a crescut cu R .
Deoarece S ( C R ) = R1I1 + r1IP – R2I2, rezultă condiţia de
eliminare a efectului dat de variaţia temperaturii ambiante:
S R R2 I 2 sau S R R2 I 2 R
Din această relaţie rezultă valoarea pe care trebuie ă o aibă
coeficientul de temperatură al rezistenţei R2:
S
(2.54)
R2 I 2
Utilizând această metodă de corecţie, influenţa variaţiei de
temperatură a mediului ambiant se poate reduce în practică de 30…100 ori.
În cazul în care temperatura mediului ambiant variază rapid, temperatura
rezistenţei R2 se modifică mai lent – din cauza inerţiei termice mai mari –
decât temperatura capetelor libere ale termocuplului de măsurare, fapt care
conduce la o măsurare eronată.
Eliminarea acestui efect nedorit se realizează introducând în schemă
un termocuplu suplimentar de compensaţie TC”, cuplat termic strâns cu
rezistenţa R2. Tensiunea electromotoare dată de acest termocuplu de
compensaţie se adaugă al corecţia dată de R2 atât timp cât temperatura
rezistenţei R2 diferă de temperatura capetelor libere ale termocuplului de
măsurare.
Observaţie: În cazul compensatoarelor destinate să măsoare numai tensiuni,
aceste metode de corecţie nu îşi mai au rostul; de aceea, la aceste
compensatoare rezistenţa R2 se realizează din manganină.
80
Rezistenţele R1, R3 (care permit ajustarea limitelor scării de
măsurare), R5 (care fixează intervalul de măsurare al intervalului) şi R4 (de
etalonare) sunt realizate prin bobinare, din sârmă de manganină. Pentru a
compensa efectele date de îmbătrânire, în serie cu rezistenţele R1 şi R5 se
adaugă de obicei rezistenţele reglabile, tot din manganină, care se folosesc
ca rezistenţe de ajustare a intervalului de măsurare.
● Compensatorul de tip proporţional
Ideea pe care se bazează realizarea compensatoarelor de tip
proporţional este de a se utiliza o reacţie negativă cu ajutorul căreia se
obţine compensarea tensiunii sau curentului măsurat.
Schemele de principiu ale compensatoarelor de tip proporţional de
tensiune sunt date în fig.2.24, iar cele ale compensatoarelor de curent – în
81
compensare exactă a tensiunii sau a curentului; ele sunt afectate de o eroare
statică.
De exemplu, pentru compensatorul de tensiune din fig.2.24a
căderea de tensiune compensatoare RC i0 nu este egală cu E x ; eroarea
statică relativă este dată de:
E X RC io 1
(2.55)
EX Ri
1 gRC
R X Ri
Deoarece în mod obişnuit Ri » R x expresia erorii statice se reduce la
E X RC io 1
. (2.56)
EX 1 gRC
82
Rezistenţa de intrare, Rin, pe care o vede traductorul (această schemă
de compensator este de fapt un amplificator cu reacţie negativă serie la
intrare) este dată de
Rin Ri 1 gRC (2.57)
Condiţia ca eroarea statică să fie mică este echivalentă cu condiţia ca valoarea
câştigului pe buclă să fie mare. În aceste condiţii măsurarea se face practic fără consum de
energie de la traductor.
Pentru rezistenţa de intrare se pot atinge valori de ordinul
1012…1014. Ca urmare, acest tip de compensatoare se utilizează pentru
traductoarele care au o rezistenţă internă foarte mare, cum ar fi, de exemplu,
electrozii pentru măsurat concentraţii sau pH, camerele de ionizare.
Analiza compensatoarelor de curent conduce la aceeaşi concluzie:
condiţia ca eroarea statică să fie mică este echivalentă cu condiţia ca
valoarea câştigului pe buclă să fie mare. În aceste condiţii, rezistenţa de
intrare pe care o vede traductorul este foarte mică, iar măsurarea se face
practic fără consum de energie de la traductor.
θ =558o
Curent
continuu V0=300mV
de 1mA RT(558oC)=300Ω ∆V0/∆θ=0,326mV/C
RT/∆θ=0,326Ω/
o
θ =558o
Impulsuri de
curent continuu V0, vârf=300mV
de 10mA cu
RT(558oC)=300Ω ∆V0/∆θ=0,326mV/C
factor de
RT/∆θ=0,326Ω/
umplere de 1% o
83
Fig. 2.26. Alimentarea unui traductor în impulsuri
84
aplicaţii în care ofsetarea oferă o soluţie eficientă se pot enumera:
- măsurarea unor variaţii mici suprapuse peste o valoare iniţială
mare;
- schimbarea originii semnalului ( trecerea de la K, la C ,
fig.2.28, de la presiunea absolută la presiunea relativă);
- eliminarea unui nivel de mod comun;
- eliminarea sau introducerea unui ofset (de exemplu trecerea de la
un semnal de tensiune de 0...10V la un semnal de curent de
4...20mA).
85
temperatura joncţiunii de referinţă (joncţiunea rece) a unui termocuplu.
În circuitul des întâlnit din fig.2.29, în diagonala punţii apare o
tensiune de compensare proporţională cu temperatura joncţiunii reci (RC
sunt rezistenţa din cupru dependente de temperatură, iar RM rezistenţe din
manganină practic independente de temperatură). Puntea de compensare se
montează în aşa fel încât temperatura elementelor sale să fie egală cu
temperatura joncţiunii de referinţă.
86
În circuitul din fig.2.30 compensarea temperaturii joncţiunii reci se
obţine prin utilizarea sursei de curent dependent de temperatură AD 590, cu
care se află în contact termic intim. Tensiunea de pe rezistenţa RA realizează
compensarea iar referinţa EREF ofsetează tensiunea de pe rezistenţa R cu
valoarea corespunzătoare celor 273,16 A daţi de sursa de curent la 0 C .
Pentru temperaturi ale mediului ambiant cuprinse între 15 şi 35 C , eroarea
care se obţine este sub 0,1 C .
87
Pentru foarte multe aplicaţii liniarizarea analogică oferă avantaje
reale, determinate de implementarea rapidă şi ieftină a circuitelor de
liniarizare cu ajutorul blocurilor de multiplicare, a convertoarelor
multifuncţionale, a amplificatoarelor logaritmice.
Ca exemplu este liniarizarea caracteristicii unui termistor în jurul
unei valori date a temperaturii utilizat ca traductor de temperatură.
Liniarizarea constă în plasarea în serie cu termistorul a unei rezistenţe R
independente de temperatură.
88
caracteristică de transfer de forma:
X X 2 Y1 Y2
v 0 A 1 Z1 Z 2 (2.60)
10V
în care A are o valoare mare (tipic 70dB).
Prin utilizarea circuitului din fig.2.32 se obţine un răspuns liniar:
KE
v0 (2.61)
4
dacă se realizează condiţia KE 20V .
89
CAPITOLUL 3
TRADUCTOARE MECANO-ELASTICE
90
CAPITOLUL 3
TRADUCTOARE MECANO-ELASTICE
91
O forţă F, uniform repartizată pe o suprafaţă S, exercită pe această
suprafaţă o presiune p, a cărei valoare este dată de:
p F /S (3.4)
Pe baza relaţiei (3.4) se poate deduce uşor că în general măsurările
de presiune sunt legate de fapt de măsurările de forţă, ceea ce face ca o serie
întreagă de metode de măsurare a presiunilor (ca de exemplu, cele bazate pe
efecte pizoelectrice, magnetostrictive, utilizând elemente elastice, mărci
tensometrice) să poată fi aplicate şi în domeniul măsurării forţelor, şi invers.
Presiune atmosferică, absolută, diferenţială. Presiunea exercitată
de învelişul gazos care înconjoară globul pământesc se numeşte presiunea
atmosferică (barometrică). Presiunea atmosferică variază în raport cu
altitudinea.
Corpurile aflate pe pământ sunt supuse acestei presiuni atmosferice.
În tehnica măsurării presiunii sunt dese cazurile în care trebuie să se ţină
seama de acest fapt. Astfel, s-a ajuns la necesitatea de a stabili o presiune
atmosferică de referinţă faţă de care să se considere starea fizică a unui corp.
Această presiune stabilită convenţional se numeşte, presiune normală. S-a
definit astfel presiunea normală tehnică, ca fiind presiunea exercitată de o
coloană de mercur de înălţime 735,56 mm.
În practica măsurării presiunii se pot întâlni de obicei trei situaţii:
a) măsurarea presiunii în raport cu vidul absolut (considerat de presiune
zero): presiunea absolută;
b) măsurarea diferenţelor de presiune faţă de cea atmosferică. Această
diferenţă poartă numele de presiune relativă sau efectivă (presiunile
măsurate cu manometre sunt în general presiuni efective). După cum această
diferenţă este pozitivă sau negativă, mai poartă numele de suprapresiune sau
depresiune. Relaţia dintre presiunea efectivă şi presiunea absolută este:
Pa Pe 1,01325 [bar] (3.5)
în care: Pa este presiunea absolută; Pe presiune efectivă; ε factor de corecţie
reprezentând diferenţa dintre presiunea atmosferică normală şi presiunea
atmosferică reală în momentul măsurării.
92
În acest caz rezultatul măsurării poartă denumirea de presiunea diferenţială.
Presiunea statică şi dinamică. Aceşti termeni se utilizează în cazul
fluidelor în mişcare. Considerând o suprafaţă plană care separă două mase
de fluid în mişcare, presiunea care se exercită pe cele două mase de fluid în
planul lor de separaţie este presiunea statică. Dacă în acelaşi curent de fluid
se pune un obstacol, în punctul de oprire viteza fluidului se anulează şi
întreaga energie cinetică specifică a lichidului apare sub forma de presiune.
Presiunea din punctul de oprire se numeşte presiune totală. Diferenţa dintre
presiune totală şi cea statică poartă numele de presiune dinamică.
Unitate de măsură pentru presiuni din cadrul sistemului internaţional
(SI) este newtonul pe metru pătrat (N/m²), care mai poartă numele pascal
(Pa).
Pe lângă această unitate, în tehnică este larg răspândită o unitate
tolerată, şi anume kilogramul – forţă / metru pătrat, kgf/ m², sau multiplu al
acestuia, kgf/cm², numit şi atmosfera tehnică (at), deoarece permite o
reprezentare comodă şi simplă a valorilor presiunilor mari.
Una din primele unităţi de măsură a presiunii a fost atmosfera fizică
(atm), stabilită în raport cu presiunea atmosferică şi fiind definită iniţial ca
presiunea pe care o exercită coloana de mercur cu înălţimea de 760mm, cu
densitatea 13,595g/cm³ la 0°C şi acceleraţia gravitaţională de 9,80665m/s².
Valoarea acestei unităţi s-a păstrat, fiind definită astăzi: 1atm=101325N/ m².
Utilizarea dispozitivelor cu lichid pentru măsurarea presiunii a
determinat adoptarea unor noi unităţi de măsură: milimetru coloană apă
(mmH2O), milimetru coloană mercur (mmHg), denumit şi torr. Aceste
unităţi se utilizează încă destul de des atât în măsurări industriale, cât şi din
cele de laborator, multe traductoare de presiune fiind etalonate în aceste
unităţi. Unităţile coloană de lichid sunt definite pentru anumite condiţii de
temperatură, acceleraţie gravitaţională şi presiunea atmosferică. Astfel,
mmH2O reprezintă presiunea exercitată de o coloană de apă de înălţime de
1mm, la temperatura de 4°C, acceleraţia gravitaţională 980,665 cm/s² şi
presiunea atmosferică de 760mmHg: milimetru coloană mercur (mmHg)
reprezintă presiunea hidrostatică a unei coloane de mercur de înălţime 1mm,
la temperatura 0°C, acceleraţia gravitaţională 980,665cm/s² şi presiunea
760mmHg.
Pascalul, unitatea SI pentru măsurat presiunile, este foarte mic
( 0,1 mmH2O). De aceea în practică se folosesc multipli pascalului: kPa,
93
Mpa, (kPa=10³Pa, Mpa= 10 6 Pa). Un multiplu cu largi utilizări este barul
( 10 5 Pa), care are avantajul că diferă foarte puţin de alte unităţi de măsură
(atm, at).
În tabelul 3.1 sunt date principalele unităţi de măsurare de presiune
precum şi echivalenţa dintre ele.
Tabelul 3.1.
10-
11
10-9 10-6 10-4 10-1 10 10
2
104
(bar)
Subpresiune Suprapresiune
e
Fig.3.1. Domenii de variaţie a presiunii tehnice
94
multor presiuni şi centralizarea datelor, măsurării în condiţii speciale
(temperaturi mari, presiuni dinamice pulsatorii cu frecvenţa ridicată,
vibraţii), controlul unor procese tehnologice sau fenomene fizice fiziologice.
Ca în orice operaţie de măsurare şi în acest caz este necesară
alegerea unor elemente sensibile adecvate.
De regulă aceste elemente sensibile convertesc presiunea fie într-o
mărime intermediară de natura unei deplasări sau deformaţii mecanice, fie
direct într-o mărime electrică (tensiune, sarcină electrică etc.).
Deplasările sau deformaţiile mecanice rezultate pot fi convertite în
semnal electric, cele mai utilizate urmărind modificarea de parametri
electrici (R, L, C, reluctanţe magnetice). În acest caz, măsurarea presiunii
presupune o serie de conversii p→deformare mecanică→parametru electric.
95
F
F F
h
x
a) c)
b)
h
x
b
l
d)
F
F
r
2
h
r h
1 b
R
f)
F
g)
D
h
96
M M
M
d d
L L
L
a) b) c)
M M
P
M
P
d) e) f)
97
Pentru obţinerea unor deplasări liniare mari se utilizează silfonul
(fig.3.4.d), tubul Bourdon (fig.3.4.e), tuburi spirale elicoidale (fig.3.4.f) sau
răsucite (fig.3.4.g) în care se introduce fluidul a cărui presiune se măsoară.
Pentru măsurarea presiunilor cu ajutorul traductoarelor mecano-
elastice în combinaţie cu traductoare tensometrice (fig.3.4.h şi i). Ultima
forma de tub este mai avantajoasă deoarece pe cei doi pereţi se obţine
întinderea, iar pe alţi doi pereţi compresiunea materialului.
Traductorul bimetalic (traductor termic) este de asemenea un
traductor mecano-elastic el poate fi sub forma de lamă plană (fig.3.2.c), fie
sub forma spiralată (fig.3.3.f) şi este lipit (sudat) intim între ele. La variaţia
temperaturii, lama bimetalică se înconvoaie confecţionat din două straturi de
metal cu coeficient de dilatare cât mai diferit.
Traductorul bimetalic are o largă aplicaţie fie la măsurarea directă a
temperaturii, fie ca element de reglaj şi protecţie (releu bimetalic).
98
F
1 (3.7)
E AE
Pentru grinda în consola (fig.3.2.e) cu forţa F aplicată, săgeata
în
punctul 1 devine
FI 2
1
2 EJ
(3.8)
n
2R
p p
a) b) c)
p p p
d) e) f)
p
2 2
h)
p
g)
99
22
2b 1 a
p
)
2b
i)
Fig.3.4 Traductoare mecano-elastice pentru măsurarea presiunilor
100
FL3 3F 2
, (3.15)
4 Fbh 3 2bh 3
Inelul de secţiune dreptunghiulară (fig.3.2.g) sub acţiunea forţei F se
deformează pe verticală, respectiv pe orizontală cu
Fr 3 Fr 2
1 0,149 , 2 0,137 (3.16)
EJ EJ
iar eforturile unitare 1 şi sunt
Fr Fr
1 0,118 , 2 0,182 . (3.17)
W W
iar eforturile de inerţie J şi modulul de rezistenţă au aceeaşi expresie ca
la
grinda de secţiune dreptunghiulară.
Deformarea resortului elicoidal cilindric este
8 Fnb 3
(3.18)
Gd 4
unde n este numărul de spire, iar efortul unitar tangenţial este
8kDF
(3.19)
d 3
Coeficientul k depinde de raportul D/d şi se dă în fig.3.5.
K
15
14
13
12
11
10
1 2 4 6 8 10 12 14 16 D/d
Fig. 3.5. Dependenţa coeficientului k de D/d
101
16M
(3.21)
d 3
Pentru arborele tubular (fig.3.3.b) se obţine:
32M 2 16 M
4 4
iar (3.22)
G ( D d ) (D4 d 4 )
şi în cazul arborelui de secţiune pătrată (fig.3.2.c)
ML M
7,12 4 iar 4,81 3 (3.23)
Ga a
Firele de suspensie sunt de asemenea solicitate la torsiune. În cazul firului
de suspensie (fig.3.3.d) de secţiune circulară cu diametru d, cuplu specific
produs prin torsiunea lui este
M Gd 4
D (3.24)
32l
unde G este modulul de elasticitate transversală, iar eforturile unitare
normale şi tangenţiale sunt
4P d
4, G (3.25)
d 2L
În cazul firelor tensionate (fig.3.3.e) cuplul specific şi eforturile unitare sunt
M Gd 4 4P d
D , 0 2 , G (3.26)
16l d 2l
unde 0 este efortul unitar datorat pretensionării.
Resortul spiral (fig.3.3.f) larg întrebuinţat pentru producerea
cuplurilor antagoniste, are cuplul specific
M B
D (3.27)
l
l fiind lungimea desfăşurată a resortului spiral. Astfel, pentru resort de
secţiune dreptunghiulară
Ebh 3
D (3.28)
12l
iar pentru cel de secţiune circulară cu diametru d
Ed 4
D . (3.29)
64l
102
Membrana circulară plană încastrată, sub acţiunea uniformă a presiunii are
săgeata maximă
PR 4
1 0,17 3 , (3.30)
Eh
iar eforturile unitare normale în centrul şi la marginea membranei
PR 2 PR 2
1 0,49 2 , 2 0,75 2 . (3.31)
h h
admiţându-se valoarea coeficientului lui Poisson µ=0,3 (pentru oţel).
Lungimea suferită de silfon (tub gofrat) sub acţiunea presiunii p este
PR 4
1 2nc 3 , (3.32)
Eh
unde n este numărul de ondulaţii, h este grosimea peretelui iar c este un
coeficient ce depinde de raportul R0 / R1 fiind egal cu c=0,01-0,04 pentru
R0 / R1 =1,5-2. Relaţiile pentru calcul membranei gofrate, a tubului
manometric tip Bourdon, a tuburilor spiralate sau răsucite (fig.3.4.f şi g)
sunt mult mai complicate. Din această cauză se preferă utilizarea unor curbe
trasate experimental. În cazul tuburilor ce lucrează în combinaţie cu
traductoare tensiometrice (fig.3.4.h şi i) interesează eforturile unitare
normale. Pentru tubul cilindric supus presiunii interioare p, efortul unitar
normal pe suprafaţa exterioară este :
2 Pr 2
0 2 , (3.33)
R r2
iar efortul unitar normal pe suprafaţa interioară
P( R 2 r 2 )
1 . (3.34)
R2 r2
pentru tubul în fig.3.i, eforturile unitare în punctele 1 şi 2 sunt
Pbc 6 Pbc
1 2 , 2 2 . (3.35)
a a
Lama plană bimetalică fixată la un capăt şi încălzită cu diferenţa de
temperatură t se înconvoaie, săgeata la capătul liber fiind
3 l2
( 1 2 ) t , (3.36)
2 2h
unde 1 şi 2 sunt coeficienţii de dilatare liniară ai celor două metale, l este
103
lungimea lamei iar h este grosimea totală.
Exemple
F(t
)
Fig. 3.6 Sistem oscilant cu un
grad de libertate
d2y dy
m 2 a ky F (t ) :k :m (3.38)
dt dt
2 m
2
m d y a dy F (t ) T2 k ,
y (3.39)
k dt 2 k dt k T1 a .
k
104
2 k
2
d y a dy k F (t ) 0 m ,
y (3.40)
dt 2 m dt m m 2 0 a .
m
Traductoare de deplasare unghiulară (instrumentul analogic) au expresiile:
d 2 d
J 2 A D M a :D :J (3.41)
dt dt
2 J
2
J d A d 1 T2 D ,
Ma (3.42)
D dt 2 D dt D T1 A ;
D
2 D
,
0
2
d A d D 1 J
2
Ma (3.43)
dt J dt J J 2 0 .A
J
2
d d
unde: J 2 este cuplul forţelor de inerţie; A cuplul forţelor de
dt dt
d 2
amortizare; acceleraţia unghiulară; D este cuplul forţelor de
dt 2
l rezistenţă.
F
Pentru o lamelă elastică încastrată la
care cunoaştem: l lungimea; A secţiunea; F
de apăsare; δ deformaţia, se cere să se
determine frecvenţa de rezonanţă f 0 .
Fig. 3.7. Lamelã elasticã
k k
02 ; 2f 0 0 (3.44)
m m
1 k
f0 (3.45)
2 m
105
F
k (3.46)
unde k este constanta elastică:
F Fl
k 1l l ; (3.47)
E AE
F F EA
k . (3.48)
Fl l
AE
M
; V Al ; m V Al; (3.49)
V
1 k 1 EA 1 E
f0 . (3.50)
2 m 2 A 2
Pentru traductoare de forma mai complicată, elementele nu pot fi
considerate concentrate ci distribuite. Frecvenţa se calculează cu relaţia:
1 K
f0 (3.51)
2 me
3.5. MATERIALE PENTRU TRADUCTOARE MECANO-
ELASTICE
106
- variaţia dimensiunilor traductorului cu temperatură;
- instabilitatea modulelor E şi G.
107
sensibil la late forţe. În fig.3.8. se prezintă un sistem de măsurare
cu o singură doză pentru container sprijinit în trei puncte, astfel
încât doza preia o treime din greutatea totală. Tensiunea de ieşire
se amplifică de trei ori pentru a prezenta valoarea reală.
e) Controlul încărcării unei macarale (fig.3.9). Pentru evitarea
deplasării momentului admisibil de încovoiere, care poate
provoca răsturnarea structurii de susţinere, trebuie controlată
tensiunea în cablu, care în esenţă se manifestă şi asupra
platformei de susţinere a motorului de acţionare. Traductorul de
efort este o doză tensometrică dispusă din unul din capetele
platformei. Schema cuprinde şi un dispozitiv de compensare a
diferenţei de efort provocată de înclinarea braţului macaralei
realizat cu un traductor rezistiv de poziţie unghiulară, care
asigură o dependenţă cosinusoidală între rezistenţă şi unghi,
astfel încât furnizează un semnal corespunzător lungimii
aparente a braţului.
f) Determinarea randamentului unei cutii de viteză (fig.3.10).
Randamentul unei cutii de viteze poate fi apreciat prin raportul
dintre puterea mecanică determinată la partea axului cuplat la
sarcina şi putere mecanică determinată la partea axului cuplat la
elementul de acţionare. Întrucât cele două puteri, în situaţii
normale, au valori foarte apropiate, eficienţa se poate aprecia
prin diferenţa dintre cele două puteri. Ţinând seama de erorile
suplimentare (momente de încovoiere determinate de
necoaxialitate, frecări în legare) traductorul utilizat trebuie să
aibe clasa de precizie cel puţin 0,5. Sistemul de măsurare constă
dintr-un traductor de cuplu cu un cuplu nominal corespunzător
valorii maxime acceptate pentru cuplu activ. Ca element de
prelucrare a semnalelor de cuplu şi turaţie oferit de traductor se
poate utiliza un torsiometru.
g) Controlul cuplului la un agitator. Măsurarea poate oferi
informaţii asupra consistenţei (vâscozităţii) materialului malaxat.
Se poate folosi fie o schemă de măsurare fie schemă ce evită
secţionarea lanţului cinematic folosind un traductor de efort
montat pe un pivot care preia efortul datorat cuplului rezistent la
motor.
108
Compensator
Suport
Dozã
Tambur
Motor
Sarcinã
Platformã
Potenţiometru
Dozã
de compensare
tensometricã
109
CAPITOLUL 4
TRADUCTOARE REZISTIVE
110
CAPITOLUL 4
TRADUCTOARE REZISTIVE
111
Prin deplasarea cursorului are loc o modificare a lungimi l din
potenţiometru care este inclusă în circuitul de măsurare, ceea ce conduce la
relaţia:
R f X (4.2)
unde: R este rezistenţa traductorului; X mărimea neelectrică ce produce
deplasarea cursorului.
Traductoare potenţiometrice se realizează sub forma unor
potenţiometre liniare (fig.4.1.a) sau circulare (fig.4.1.b).
Caracteristica de conversie a traductorului potenţiometric liniar este
dată de formula:
l
R cl aRt Rt (4.3)
lt
în care: R este rezistenţa totală a traductorului; R rezistenţa între cursor şi
un capăt; l lungimea totală corespunzătoare deplasări cursorului; a l / lt
deplasarea relativă.
Pentru traductorul potenţiometric circular se poate scrie în mod similar.
R c' Rt a' Rt (4.4)
t
în care: t este unghiul maxim de rotaţie al cursorului; este unghiul de
rotaţie al cursorului faţă de capăt; a' t / rotirea relativă.
Deoarece traductorul potenţiometric se execută prin bobinarea unui fir
rezistiv pe un suport izolant rezultă că variaţia rezistenţei nu se produce în
mod continuu ci în trepte care corespund trecerii cursorului de pe o spiră pe
alta (fig.4.1.d). Rezultă că valoarea rezistenţei R este afectată de o eroare
de discontinuitate şi deci
R aRt Rd (4.5)
Eroarea de discontinuitate este:
R
Rd t (4.6)
2n
iar eroarea relativă de discontinuitate este:
R 1
d d . (4.7)
R 2an
112
a) b c)
)
d e)
)
Fig. 4.1. Traductoare potenţiometrice: a) traductor potenţiometric
liniar;
b) traductor potenţiometric circular; c) schema electrică; d)
caracteristica de conversie; e) variaţia discontinuă a traductorului
unde n reprezintă numărul total de spire.
Valoarea minimă, care apare la sfârşitul cursei, a=1, se numesc factor
de treaptă
1
ft . (4.8)
2n
Eroarea de discontinuitate trebuie să fie cât mai mică, deci şi factorul
de treaptă cât mai mic. Pentru un număr de spire de ordinul a 3600 se obţine
f t 0,014% . Pentru a micşora factorul de treaptă se construiesc traductoare
elicoidale cu pas multiplu. Pentru a asigura o anumită lege de variaţie a
rezistenţei traductorului în funcţie de deplasarea cursorului bobinarea
conductorului se face pe carcase cu forme bine determinate (fig.4.2.a).
Uneori, pentru simplificare se utilizează carcase în trepte (fig.4.2.b) sau se
conectează şunturi între diferite prize ale bobinajului (fig.4.2.c).
113
Traductoarele potenţiometrice se realizează din sârmă calibrate de
diametre d 30 100m înfăşurată pe o carcasă izolată. Materialul
114
4.3. TRADUCTOARE REZISTIVE CU CONTACTE
115
se modifică intervalul de măsurare. Intervalul maxim de măsurare la
asemenea traductoare este de ordinul milimetrilor. Erorile acestor
traductoare depind de calitatea mecanismului, precum şi de materialul
contactelor. Ele sunt de ordinul zecimilor de µm până la câţiva µm.
8 9
7
6 5 4 2 1
3
116
4.4. TRADUCTOARE TENSOMETRICE REZISTIVE
117
Tensorezistoarele cu semiconductor utilizează germaniul şi îndeosebi
siliciul, atât de conductibilitate p cât şi n. Acestea prezintă avantajul unei
sensibilităţi de aproximativ 50-100 ori mai mare decât a celor metalice, în
schimb prezintă o caracteristică neliniară şi sunt mai influenţate de variaţia
temperaturii. Sunt construite dintr-un monocristal de semiconductor cu
grosime de zeci de µm, lăţimea de zeci de mm, iar lungimea (baza) de la 2 la
10mm. La extremităţile cristalului sunt fixate terminale şi este protejat cu o
peliculă de răşină epoxidică (fig.4.6. c).
F
fir
suporţi
izolaţi
fire
p
118
Traductoare tensometrice simple. Pentru aceste traductoare firul
rezistiv se montează direct pe piesă şi el urmăreşte deformaţiile piesei.
Deoarece firul rezistiv are grosimea de ordinul sutimilor de milimetru,
montarea acestor traductoare este o operaţie dificilă şi de aceea ele se
utilizează numai pentru măsurarea deformaţiilor pieselor ce funcţionează la
temperaturi ridicate.
Traductoare tensometrice cu suport de hârtie. Pentru a se elimina
dificultăţile montării directe a firului rezistiv pe piesă, acesta este lipit în
prealabil, cu un adeziv pe un suport de hârtie. Întrucât rezistenţa electrică a
firului trebuie să fie destul de mare, pentru ca traductorul să aibă o
sensibilitate corespunzătoare, lungimea totală a firului este de ordinul a
10cm. Pentru a se reduce suprafaţa de aşezare a traductorului, firul este
dispus sub forma unui grilaj (fig.4.8). Grilajul 1 se lipeşte pe suportul de
hârtie sau de alt material 2 iar la capetele sale sunt lipite două conductoare
de cupru 3, de secţiune mai mare, prin intermediul cărora se conectează
traductorului în circuitul de măsurare. Firul rezistiv al traductorului este
protejat printr-o foiţă subţire de hârtie 4, care se lipeşte pe deasupra. Pentru
utilizare, suportul traductorului se lipeşte pe piesa de măsurat. Acest tip de
traductor, care este cel mai răspândit, prezintă o serie de avantaje: se
instalează relativ uşor; traductoarele produse într-un lot sunt uniforme din
punct de vedere al calităţii; se pot face traductoare de diverse forme şi
configuraţii.
119
rezistiv, de grosime între 2 şi 20µm aplicată în prealabil pe suport şi
decupată prin mijloace foto-chimice (fig.4.9).
Traductorul cu folie are avantajul unui contact mecanic şi termic mai
bun cu piesa cercetată, ceea ce permite funcţionarea cu un curent de
măsurare.
Grilajul 1 se lipeşte pe suportul de hârtie sau alt material 2, iar la
capetele sale sunt lipite două conductoare de cupru 3, de secţiune mai mare,
prin intermediul cărora se conectează traductorul în circuitul de măsurare.
Firul rezistiv al traductorului este protejat printr-o foiţă subţire de hârtie 4,
care se lipeşte pe deasupra. Pentru utilizare, suportul traductorului se lipeşte
pe piesa de măsurat.
Acest tip de traductor este cel mai răspândit, prezintă o serie de avantaje: se
instalează relativ uşor; traductoarele produse într-un lot sunt uniforme din punct de vedere
al calităţii; se pot face traductoare de diverse forme şi configuraţii.
Traductoare tensometrice rezistive cu semiconductor. Aceste tipuri
de traductoare au apărut în ultimii ani datorită dezvoltării fizicii
semiconductoarelor (siliciu sau germaniu). Avantajul principal, faţă de
tipurile de traductoare menţionate este marea lor sensibilitate la deformaţii
(de 50-60 de ori mai sensibile decât traductoarele cu sârme sau folie). Din
cauza procesului da fabricaţie mai dificil acest tip de traductor este, în
prezent, de 20-30 de ori mai scump decât cele cu fir dau folie.
În general, dimensiunile traductoarelor tensometrice sunt cuprinse
între 3 şi 150mm ca lungime; lungimile sub 20mm sunt pentru măsurarea
deformaţiilor materialelor omogene (de exemplu oţel). Ele au 1-60mm ca
lăţime.
Pentru măsurarea deformaţiilor care au loc în lungul unei direcţii
cunoscute de exercitarea efortului este suficientă folosirea unui singur
traductor. Când direcţia efortului nu este cunoscută dinainte se foloseşte o
reţea multiplă de traductoare (o rozetă) care permite calculul ulterior al
direcţiilor şi valorilor deformaţiilor. Rozetele tensometrice sunt realizate din
3-4 traductoare, situate la 45° sau 60° între ele.
Materialul rezistiv activ, suportul izolant şi adezivul traductorului se
aleg în funcţie de temperatura maximă de lucru şi de umiditatea ambiantă.
Caracteristicile materialelor rezistive curent folosite în fabricarea
traductoarelor tensometrice rezistive sunt prezentate în tabelul 4.1.
Pentru măsurări până la 200°C se pot folosi oricare din materialele
prezentate în tabelul 4.1. Pentru temperaturi de la 200°C până la 800°C se
120
întrebuinţează numai aliajele nicrom şi karma. În general, însă, peste 400°C
chiar cu aceste materiale, nu se mai pot face decât măsurări dinamice.
Dintre adezivi, răşinile epoxidice asigură o întărire rapidă, o bună
flexibilitate, robusteţe şi rezistenţă la umiditate, dar permit o
temperatură
maximă de lucru de numai 150°C pentru măsurări dinamice şi 110°C pentru
măsurări statice.
Tabelul 4.1
Caracteristicile utilizate pentru traductoarele tensometrice
121
întăresc lent şi sunt mai puţin flexibile. Pentru temperaturi mai mari (până la
400°C) se folosesc adezivi speciali anorganici – de exemplu ceramici.
122
Sensibilitatea traductorului tensometru S, este raportul între variaţia
R
relativă a rezistenţei sale, variaţia relativă a lungimii sale (alungirea
R
l
specifică) :
l
R
S R (4.16)
l
l
Înlocuind în (4.15) obţinem:
S 1 2 C 1 2 (4.17)
Rezultând deci că între variaţia de rezistenţă a firului şi alungirea sa
l
specifică l , există relaţia liniară:
l
R
S l (4.18)
R
Pentru constanta C=1,13 şi µ=0,3 iar sensibilitatea are valoarea
S=2,052. Aceasta valoare se regăseşte experimental.
Valorile sensibilităţii pentru materiale uzuale sunt date în tabelul 4.1.
După cum se vede, majoritatea materialelor au o valoare pozitivă, în jurul
valorii 2, nichelul are însă o valoare negativă foarte mare (S = -12). Dintre
materialele utilizat în mod obişnuit, cel mai sensibil este aliajul denumit
isoelastic.
Trebuie menţionat că aceste valori ale sensibilităţii sau determinat experimental
pentru un fir drept. Traductorul tensometric formează însă un grătar în care porţiunile
drepte sau legate între ele sunt mici bucle şi prezenţa lor duce la micşorarea sensibilităţii
traductorului, astfel că întotdeauna sensibilitatea unui traductor este mai mică decât cea a
firului singur. Din această cauză, trebuie determinată sensibilitatea fiecărui tip de traductor
în parte.
La tensometrele cu semiconductoare sensibilitatea sau mai poate
exprima prin
S E , (4.19)
unde π este coeficientul piezorezistiv, iar E este modulul de elasticitate al
semiconductorului. Sensibilitatea acestor traductoare nu este constantă,
deoarece variaţia relativă a rezistenţei semiconductorului ascultă de legea
123
dR H1 H H
l 22 l2 33 l3 , (4.20)
R T T T
unde T este temperatura absolută şi Hi , sunt constante. În practică se pot lua
numai primii doi termeni. Valorile şi semnul constantelor H depind de
semiconductor, de concentraţia impurităţilor şi de conductibilitate. Pentru
semiconductoare de tip n, constantele H sunt negative.
b) Rezistenţa electrică. Pentru obţinerea unui semnal util cât mai
mare traductorul tensometric trebuie să aibă o rezistenţă electrică mare.
Valorile obişnuite ale rezistenţei electrice a traductorului sunt: 120Ω, 240Ω,
360Ω, 500Ω; când este necesar se pot face traductoare cu rezistenţă şi mai
mare (până la 5000Ω)
Pentru a se putea obţine o astfel de rezistenţă electrică a traductorului
fără ca firul rezistiv să aibă lungimea mare, trebuie să se utilizeze material
cu rezistivitate mare şi diametrul firului trebuie să fie mic (între 0,020-
0,030mm).
c) Limite ale deformaţiei măsurate. Ca valoare medie a limitei
superioare a deformaţiei ce se măsoară cu traductoare tensometrice se poate
lua max 5 10 3 . Acestei deformaţii îi corespunde, la o piesă de oţel, un
N N
efort unitar E 2 1011 2 5 10 3 109 2 deci o valoare care
m m
depăşeşte pe cele uzuale întâlnite în practică.
d) Frecvenţa solicitărilor variabile. Frecvenţa la care se poate lucra
traductorul tensometric rezistiv este limitată doar de viteza de propagare a
undelor elastice în interiorul traductorului. Este necesar ca lungimea undei
elastice să fie de cel puţin 7-10 ori mai mare decât lungimea traductorului.
Expresia lungimii de undă este:
v
vT (4.21)
unde λ este lungimea de undă, v-viteza de propagare a undelor elastice, T
perioada şi λ frecvenţa solicitării variabile. Rezultă
v
(4.22)
alegând lungimea de undă de şapte ori mai mare decât a traductorului cu
baza de 20mm, deci λ=0,14m şi viteza de propagare în constantan
v=7000m/s, rezultă v=50000Hz, frecvenţă cu mult superioară celor întâlnite
124
în mecanică, de fapt se permite să se considere că traductorul tensometric
poate fi folosit practic la orice măsurare dinamică.
e) Temperaturi maxime. Limita superioară a temperaturii la care
poate lucra un traductor tensometric depinde de materialele din care este
confecţionat şi ea trebuie indicată de constructor. În general, orice traductor
poate fi utilizat până la temperatura de 60ºC. Limita superioară a
temperaturii poate fi ridicată la măsuri dinamice cu circa 20ºC peste cea
prescrisă pentru măsurări statice. Pentru traductoarele care lucrează până la
temperaturi de 150º -200ºC, limita temperaturii este dată de adezivul folosit
la lipirea lor pe piesă. Unele traductoare speciale pot lucra şi la temperaturi
mult mai ridicate, chiar până la 900ºC.
O problemă foarte importantă o constituie însă variaţia temperaturii în
timpul efectuări măsurărilor deoarece variaţia de temperatură produce o
variaţie de rezistenţă ΔRθ care se adună la variaţia de rezistenţă ΔR datorită
mărimii neelectrice, apare deci o eroare de temperatură. Pentru reducerea
erorii de temperatură se utilizează materiale cu coeficient de temperatură
scăzut precum şi traductoare compensate termic.
125
R1
R T (4.26)
R0
Alungirea firului pentru o variaţie de temperatură ΔT este:
l l0 1 T T (4.27)
T - coeficient de dilatare liniară
T T . (4.28)
l0
Tensometrul fiind lipit pe piesa care are coeficientul de dilatare αS (suport),
alungirea efectivă va fi
l
l S T T (4.29)
l0
R2
R R2 l
S 0 S S S T T (4.30)
l R0 l0
l0
R1
S S T T (4.31)
R0
Variaţia totală a rezistenţei este:
R R1 R2
R S S T T T (4.32)
R0 R0 R0
- coeficient de temperatură efectiv.
Căile de compensare a influenţei temperaturii sunt realizate prin
conectarea tensometrului într-un circuit care conţine un rezistor cu
R
coeficient de temperatură negativ (termistor). Dacă T 1 deci 1
R0
avem o conectare serie. Rezistenţa termistorului este
1 1
T T0
RT R0 e (4.33)
La variaţii mici de temperatură
1 1
RT R0 1 R0 1 T T0 (4.34)
T T0 TT0
126
Notăm cu RCS – rezistenţa termistorului de compensare serie,
CS - coeficientul de compensare a rezistivităţii termistorului
TT0
RCS - variaţia termistorului
RCS RCS CS T (4.35)
R R0T
RCS R RCS R0 (4.36)
CS
Dacă T 1 folosim legarea în paralel, numărul aceluiaşi algoritm
obţinem:
RCP R0 CP (4.37)
Cunoscând neliniaritatea termistoarelor, compensarea poate fi făcută pentru
o plajă limitată de temperatură.
Soluţia generală pentru compensarea erorii de temperatură o constituie
însă conectarea traductoarelor tensometrice în scheme de punte în regim
neechilibrat cu 1, 2 sau 4 traductoare. Cea mai utilizată este schema de
punte cu 4 traductoare active fixate pe un corp elastic astfel încât la
aplicarea mărimii neelectrice două traductoare se alungesc, deci variaţie
+ΔR, iar celelalte două se contractă, deci variaţie –ΔR. De exemplu, în
fig.4.5 la aplicarea forţei F traductoarele T1 şi T4 se alungesc iar
traductoarele T2 şi T3 se contractă. La o variaţie a temperaturii totale cele
patru traductoare vor fi afectate cu R0 . Dacă se utilizează schema de punte
cu patru traductoare, tensiunea de dezechilibru va fi dată de relaţia
R2 R3 R R
U e U 0 U 0 1 (4.38)
R1 R2 R4 R3 R R
Rămâne astfel:
R
Ue U0 (4.39)
R
127
R R
R- R+
R R
Ue
R R
R R
R+ R-
U0
Fig. 4.10 Puntea cu 4 traductoare tensometrice
rezistive
Valoarea curentului prin traductor este de dorit a se lua cât mai mare
pentru a mări sensibilitatea punţii, dar este limitat de pericolul de încălzire şi
de apariţia erorilor.
Puterea P disipată în traductor determină o supraîncălzire a
tensometrului cu diferenţa de temperatură .
I 2 Rt P P
s (4.40)
A0 A0
Rt - rezistenţa traductorului;
P - puterea disipată;
- coeficientul de cedare a căldurii către traductor;
128
A0 - suprafaţa de cedare a căldurii pentru conductor.
P
Raportul P se numeşte puterea specifică şi are unitatea de măsură
A0
129
F l EAt l EV 2
L l l (4.48)
2 2 2
unde V=l.At este volumul materialului traductorului. Eficacitatea energetică
va fi:
P S 2 l2 2 S 2 P 2 S 2 PS Ao
G GmGe (4.49)
EV 2 E V E V
l
2
Eficacitatea materialului va fi
2S 2
Gm (4.50)
E
m3
cu unitatea de măsură Gm . Eficacitatea construcţiei va fi:
J
P A
Ge S 0 (4.51)
V
N
şi are unitatea de măsură Ge 3 . Notăm cu δ grosimea peliculei
m
metalice a traductorului. Dacă grosimea peliculei metalice a traductorului
tensometric pelicular este egală cu raza conductorului traductorului cu fir
rezultă pentru ambele traductoare raportul:
V
A0
4.4.4. Metode de echilibrare a punţilor tensometrice
130
închide K şi se reglează rezistenţa R. Rezistenţa echivalentă R0 este:
RR4 R4
R0 R4 (4.53)
R R4 1 R4
R
Variaţia rezistenţei braţului R4 va fi:
R R4 R 2 RR4 RR5 R42
R4 R4 R0 4 (4.54)
R R4 R R4 R R4
R4 R4
R ; R S l (4.55)
R4 R R4
R4 R
S l R 4 R
R R4 S l
R R (4.56)
Rezistenţa R are valori foarte mari de
ordinul zeci de KΩ.
I b) Utilizarea unei rezistenţe de echilibru
exterioară punţii
a b Rezistenţa materialului de reglaj o
R R2
considerăm liniară. Puntea se echilibrează
r când a = b
R4 R2 r R1R3 (4.57)
Fig. 4.12. Metodă de R4 R4 R4 rezultă că pentru echilibru
echilibrare a punţii cu se deplasează r între a şi b
R2 r
x R4 (4.59)
R4 R3
131
4.4.5. Circuitul de măsurare al traductorului tensometric
r0
R A DF I
C
R2(t,) R2()
132
4.5. TRADUCTOARE TERMOREZISTIVE
133
Tabelul 4.2.
Caracteristicile metalelor utilizate pentru termorezistenţe
Intervalul de Rezistivitatea la
Mate- temperatură
[ºC]
C 1 0ºC, ρ
[Ωm]
rial
-190 ÷ +630 3,911 10 3 0,588 10 6 0,0983 10 6
Platină
5,43 10 3 7,85 10 6 0,0638 10 6
-100 ÷ +300
Nichel 4,0 10 3 0,0178 10 6
-30÷+150
Cupru
134
unde a şi b sunt constante de material, T temperatura absolută. Aceeaşi
relaţie se poate scrie şi sub forma
b b
T T0
R R0 e (4.64)
unde R0 este rezistenţa traductorului la temperatura T0.
Sensibilitatea unui termistor este
dR b
S R 2 (4.65)
dT T
adică scade cu pătratul temperaturii. Din această relaţie rezultă că intervalul
util de utilizare (de sensibilitate ridicată) este cel al temperaturilor relativ
mici.
Se poate defini un coeficient de variaţie al rezistivităţii, asemănător
celui de la metale
1 dR b
2 (4.66)
R dT T
Aceasta arată o neliniaritate foarte accentuată a caracteristici de
conversie pentru termistoare, o variaţie foarte mare a rezistenţei cu
temperatura şi anume o scădere a rezistenţei.
Valorile nominale ale rezistenţei termistoarelor sunt 1÷200kΩ (la
20ºC). Termistoarele au dimensiuni foarte mici (sfere cu diametru sub 1mm)
sensibilitate mare, rezistenţa iniţială mare şi necesită scheme de liniarizare a
caracteristicii de conversie. Termistoarele sunt indicate atât pentru măsurări
statice cât în special pentru măsurări dinamice pentru temperaturi.
135
unde R este rezistenţa la presiunea de 1atm, iar b este coeficientul de
presiune (tab.4.3). Cel mai utilizat material este manganină, deoarece
influenţa temperaturii este cea mai mică. Rezistenţa iniţială este R0 = 100Ω.
Aceste traductoare sunt simple, robuste, au un timp de răspuns mic,
histerezis neglijabil dar prezintă unele dificultăţi la realizarea legăturilor
electrice prin pereţii camerei de presiune. Traductoarele piezorezistive sunt
utilizate cu precădere pentru măsurarea presiunilor mari şi foarte mari peste
1000 atm., ajungând până la 100000 atm.
Tabelul 4.3.
Coeficientul de presiune pentru unele materiale
Luminã P mA
R,R
p B E
Fig. 4.15. Traductor fotorezistiv
Fig. 4.14. Traductor
136
Traductorul fotorezistiv se realizează (fig.4.15) prin depunerea pe un
suport izolat a unui strat subţire P de ordinul a 1mm grosime de material
semiconductor: sulfură de plumb (PbS), sulfură de cadmiu (CdS), seleniură
de cadmiu (CdSe) etc. Pe stratul semiconductor sunt aplicaţi la extremităţi
electrozii, fixate conexiunile şi traductorul se protejează prin acoperire cu
lac sau încapsulare. La cei doi electrozi A şi B este conectată o sursă de
tensiune continuă şi un instrument magnetoelectric. În starea neiluminată,
prin traductor trece un curent de valoare redusă ce se numeşte curent de
întuneric iar când suprafaţa este iluminată, rezistenţa scade aproximativ
liniar cu iluminarea. Cu alte cuvinte, din punct de vedere electric traductorul
fotorezistiv se comportă ca o rezistenţă ohmică a cărei valoare comandată
prin lumină. În tabelul 4.4 sunt prezentate orientativ, sensibilitatea medie,
rezistenţa de întuneric şi constanta de timp pentru unele materiale.
Tabelul 4.4.
137
realizarea expometrelor şi în măsurările care intervin impulsuri de lumină cu
frecvenţe joase.
138
CAPITOLUL 5
TRADUCTOARE INDUCTIVE
139
CAPITOLUL 5
TRADUCTOARE INDUCTIVE
140
străbătută de fluxul magnetic; - permeabilitatea magnetică a miezului.
La bobinele cu miez feromagnetic cu întrefier, din cauza valorii mult
mai mari a permeabilităţii fierului faţă de cea a aerului reluctanţa fierului
devine neglijabilă.
141
L – este inductanţa traductorului în situaţia iniţială când mărimea de intrare
e nulă
b. Considerăm că variaţia inductanţei se datoreşte variaţiei suprafeţei,
întrefierului rămânând constant ct , S S dS
N 2 0
dL dS (5.11)
dL N 0
S ct (5.12)
dS
Se observă că sensibilitatea traductorului inductiv faţă de suprafaţa
întrefierului e constantă nedepinzând de dS, pe când sensibilitatea faţă de
d
lungimea întrefierului este neliniară depinzând de raportul . Curentul
prin traductor este însă proporţional cu
U U U
I d (5.13)
Z L N 2 0 S
142
N1 N 2
e 0 SI m cos t Em cos t (5.16)
E S Im S S
Em m N1N 2 0 N1N 2 0 I C (5.17)
2 2
143
5.3. EXEMPLE DE TRADUCTOARE INDUCTIVE
a. b.
144
Fig. 5.4. Traductoare de inductanţă proprie cu modificarea suprafeţei
întrefierului
C. Cu deplasarea miezului
145
Fig. 5.6. Traductoare de tip transformator cu lungimea întrefierului
variabilă
C. Cu deplasarea miezului
146
Fig. 5.8. Traductoare de tip transformator cu deplasarea miezului
147
a circuitului magnetic respectiv a armăturii, S 3 aria întrefierului, 0
permeabilitatea vidului, Fe permeabilitatea relativă a materialului
magnetic. Dacă presupunem S1 S 2 S3 S şi notăm l Fe l1 l2 se
obţine:
lFe
2
Fe
Rm (5.23)
0 S
Deoarece inductanţa bobinei este dată de relaţia:
N2
L (5.24)
Rm
rezultă:
N 2S
L 0 (5.25)
l Fe
2
Fe
Caracteristica de conversie L=f(δ) exprimată de ecuaţia (5.25) şi
reprezentată grafic în fig.5.10 este neliniară. Dacă bobina este alimentată cu
o tensiune alternativă de frecvenţă f rezultă un curente alternativ
U
I (5.26)
2 2 2
R L
unde R este rezistenţa bobinei traductorului. Valoarea curentului I conţine
informaţia metrologică privind mărimea neelectrică ce a produs întrefierul.
Traductorul este robust, simplu deconectat, putând fi alimentat la
frecvenţa de 50Hz şi este recomandabil pentru măsurări în cazul unor
deplasări mici, pentru intervale de măsurare cuprinse între 0-10µm până la
0-5mm. Traductorul inductiv cu miez mobil (fig.5.11.a) este format dintr-o
bobină cilindrică lungă în interiorul căreia se poate deplasa axial un miez
mobil din material feromagnetic, de aceeaşi lungime cu bobina. Inductanţa
bobinei variază în funcţie de poziţia miezului intre valorile L şi Lmax
corespunzătoare miezului scos din bobina respectiv complet introdus în
bobină.
Dependenţa inductanţei L a bobinei de deplasarea x a miezului
feromagnetic faţă de poziţie, inductanţa maximă se poate exprima prin
relaţia:
148
x
k
e l
L Lmax L0 L0 (5.27)
Caracteristica de conversie L=f(x) exprimată de ecuaţia (5.27) şi
reprezentată grafic (fig.5.11.b) este neliniară. Caracteristica de conversie se
poate liniariza pe un interval larg realizându-se o distribuţie neuniformă a
spirelor pe lungimea bobinei.
Bobina este
alimentată cu o tensiune
alternativă, rezultă un
curent conform ec.(5.26)
şi măsurând curentul I se
obţine o informaţie
privind deplasarea
miezului.
149
Traductorul este robust, simplu, se alimentează la tensiuni cu
frecvenţa de 50Hz şi se utilizează la măsurarea deplasărilor medii şi mari
pentru intervale de la 0-100mm până la 0-2000mm.
150
Caracteristica de conversie U e f x exprimată de relaţia (5.30) şi
reprezentată grafic în fig.5.12.b este liniară pe intervalul x (-l/2 ,+1/2).
Tensiunile de dezechilibru din zona negativă a caracteristici de conversie
corespund unor tensiuni defazate cu 180ºC faţă de cele corespunzătoare
situaţiei L1-L2>0 şi de aceea folosindu-se un convertor de redresare sensibil
la fază se evidenţiază şi sensul deplasării. Traductoarele inductive cu bobine
diferenţiale se utilizează pentru măsurarea deplasărilor în intervalul 50-
100mm.
U 2 U /2 U //2 . (5.31)
Primarul este format de bobina din mijloc şi este alimentat la o tensiune
sinusoidală U 1 . Cele trei bobine sunt coaxiale şi în interiorul lor se poate
deplasa un miez din material feromagnetic poziţia lui fiind determinată de
mărimea de măsurat. În cazul în care miezul feromagnetic se află situat în
151
interiorul bobinei primare (fig.5.13) cele două tensiuni secundare sunt egale
U 2/ U //2 şi tensiunea de ieşire U 2 0 .
În cazul în care miezul feromagnetic e deplasat în stânga, pătrunde mai
mult în secundarul din stânga, se măreşte inductanţa mutuală intre cele două
bobine, creşte tensiunea U 2/ şi scade tensiunea U 2// rezultând la ieşire o
tensiune U 2 . La deplasarea miezului feromagnetic spre dreapta scade U 2/ şi
creşte U 2// . Se pune în evidenţă în acest mod şi sensul de deplasare.
Caracteristica de conversie este liniară. Traductorul inductiv tip
transformator diferenţial prezintă o foarte mare sensibilitate este utilizat
pentru măsurare abaterilor cu intervale de măsurare cuprinse între –3µm şi
+3µm până la –100µm la +100µm (micrometre electrice) sau pentru
măsurarea deplasărilor foarte mici de la 0 la 20mm.
152
x
armonică de forma M sin 2 unde s este dublul pas polar iar x este
s
deplasarea. Celor două înfăşurări de pe elementul mobil li se aplică două
153
1 x x
u3 U 1 sin t cos 2 0 sin 2
kt s s
1 x x
U 2 sin t sin 2 o cos 2 (5.32)
kt s s
1 2
U sin t sin x x0
kt s
unde: u 3 este t.e.m. indusă în înfăşurarea fixă pentru poziţia x cu
U1 U 2 U ; kt este raportul de transformare; x0 este poziţia dorită;
x este poziţia relativă reală dintre cele două elemente ale traductorului.
În fig.5.16 este prezentată variaţia amplitudini tensiunii de ieşire u 3
de pe elementul fix, modulată după o lege sinusoidală în funcţie de x.
Măsurarea poziţiei are loc la valoarea 0 a tensiunii induse.
În regimul de modulaţie de fază cele două înfăşurări de pe elementul
mobil sunt alimentate cu tensiunile u1 şi u 2 de egală amplitudine, la
aceeaşi frecvenţă ridicată (uzual 10kHz) dar defazate între ele cu 90º
electrice (fig.5.15.b).
154
Pentru o anumită
poziţie relativă între cele
două elemente tensiunea u 3
indusă în înfăşurarea
elementului fix este suma
algebrică a tensiunilor
induse de către fiecare
înfăşurare de pe elementul
mobil:
Fig. 5.16. Variaţia cu deplasarea a
amplitudinii tensiunii u3 la bornele
1 x 1 x
u3 U 1 sin t cos 2 U 2 cos t sin 2
kt s kt s
(5.33)
1 x
U sin t 2
kt s
155
- amplitudinea tensiunilor u1 şi u 2 ale elementului mobil:
0,5…2V;
- amplitudinea tensiunii u3 a elementului fix: 4mV…0,7V;
- frecvenţa tensiunilor u1 , u 2 , u3 : 10kHz;
- puterea maximă: 0,5…2 W;
- deplasarea maximă: 250, 500, 750, 1000 mm etc.;
- precizia măsurării: ±5µm; ±2,5µm; ±1µm.
Traductoarele inductosine sunt cele mai precise traductoare utilizare
pentru poziţionarea sau măsurarea deplasării, de aceea şi-au găsit largi
utilizări. În domeniul construcţiilor de maşini ele se folosesc la majoritatea
maşinilor-unelte (strunguri, freze, maşini de găurit, mese rotative) la
microscoape în coordonate, la poziţionarea capetelor de citire pentru
memorii disc, telescoape.
În domeniul militar traductoarele inductosin şi-au găsit diverse
utilizări la rampele de lansare radar, navigaţie maritimă, ghidarea tirului de
artilerie din poziţii fixe sau de pe tancuri etc.
156
acţiunea unei forţe F materialul este supus unui efort mecanic şi
permeabilitatea se modifică diferit după cele două axe ortogonale, ceea ce
conduce la modificarea liniilor inducţiei magnetice şi la inducerea unei
t.e.m. în secundar.
Caracteristica de conversie U 2 f F a traductorului de tip
presductor (fig.5.18.b) este neliniară şi prezintă histerezis.
Traductoarele de tip presductor au dimensiuni mici (câţiva cm) sunt
simple, au interval foarte larg de măsurare (0…10N), rezistă la suprasarcini,
dar prezintă histerezis şi au o precizie redusă. Ele sunt utilizate la măsurarea
maselor şi forţelor.
157
CAPITOLUL 6
TRADUCTOARE CAPACITIVE
158
CAPITOLUL 6
TRADUCTOARE CAPACITIVE
159
R2 R2
q
V12 EdR 2hR dR (6.5)
R1 R1
q R
V12 ln 1 (6.6)
2h R2
q q 2h 2h
C (6.7)
V12 q R2 R2 D
ln ln ln
2h R1 R1 d
Condensatorul cilindric (fig.6.1.b) prezintă o capacitate
2 0 r h
C
D
ln
d
160
6.2. TRADUCTOARE CAPACITIVE CU MODIFICAREA
DISTANŢEI DINTRE ARMĂTURI
161
Fig. 6.3. Traductor capacitiv cu membrană elastică: 1-
armătura fixă;
2 - membrane în poziţia iniţială; 3 - membrane deformată; 4 –
162
6.3. TRADUCTOARE CAPACITIVE CU MODIFICAREA
SUPRAFEŢEI DE SUPRAPUNERE A ARMĂTURILOR
163
alimentate cu tensiuni de frecvenţe ridicate (400Hz – 100kHz), amplitudinea
tensiunii de alimentare fiind limitată de tensiunea de străpungere.
a b
) )
Fig. 6.6. Traductor capacitiv: a) schema
echivalentă serie;
UR I R
tg RC (6.18)
UC I X C
164
1
Un condensator cuprinde reactanţa capacitivă X C şi rezistenţa
C
electrică a pierderilor R. În cazul traductoarelor se presupune că unghiul de
pierderi este mic şi se va neglija rezistenţa de pierderi în comparaţie cu
reactanţa capacitivă.
S
C
(6.19)
1
XC
C S
X X X
dX C C d C d C dS (6.20)
S
Presupunem ct. , S ct. respectiv întrefierul variabil d
d X
dX C C d
S
dX C d
XC
(6.21)
Rezultă că la modificarea întrefierului S ct. 1 .
dX C
X
S C 1 (6.22)
d
Altă situaţie este ct., S ct. şi permitivitate variabilă d .
Sensibilitatea în acest caz este
d
dX C (6.23)
S d 2
X C (6.24)
S
165
dX c X C
d
2
d
2 1
dX C d 1
XC d 2
1
dX C
X 1
S C (6.25)
d d
2
1
Analog pentru situaţia când suprafaţa este variabilă cu întrefier şi
permitivitate
dX C
X 1
SS C 2
(6.26)
dS dS
S 1
S
În paralel cu traductorul capacitiv în circuitul de măsurare apare o
capacitate parazită C P . Capacitatea echivalentă.
Ce C C P (6.27)
Variaţia capacităţii echivalente Ce sub acţiunea mărimii de intrare X
se datorează variaţiei lui C.
dCe dC (6.28)
dCe dCe dC dC
(6.29)
Ce C CP C CP CP
C 1
C
dCe dC
Pentru că trebuie că C P să fie mare, dar prin mărimea lui C P
Ce C
C
creşte 1 P şi se micşorează sensibilitatea. Pentru a micşora capacitatea
C
parazită se utilizează traductoarele diferenţiale.
166
6.6. EXEMPLE DE TRADUCTOARE CAPACITIVE
A. Cu
mo
difi
car
ea
dist
anţ
ei
într
e
armături
167
B. Cu modificarea suprafeţei armăturilor
Fig. 6.8. Traductoare capacitive cu modificarea suprafeţei armăturilor
C. Cu modificarea dielectricului
168
CAPITOLUL 7
TRADUCTOARE PIEZOELECTRICE
169
CAPITOLUL 7
TRADUCTOARE PIEZOELECTRICE
Axa z
Axa
x
Axa
Ax Fy
mecanic y Fx
ã y0 F Axa
Fy
a. b.
Fig. 7.1 Principiul de funcţionare al traductorului
piezoelectric ;
170
7.2. EFECTUL PIEZOELECTRIC DIRECT LA TRADUCTOARE
(EPD)
171
F
(7.4)
S
Eforturile unitare tangenţial exercitate pe feţele x, y, z sunt x , y , z iar cu
x , y, z eforturile unitare normale după aceleaşi trei axe.
Experimental s-au obţinut următoarele rezultate:
Qx
x y z d11 x kd11 y d14 x
0 0
Qy
y d11 y 2d11 x (7.5)
x0 z 0
z 0
Module piezoelectrice d11 , d14 au valorile:
C C
d11 2,3 10 12 ; d14 0,7 10 12
N N
Expresiile reflectă că:
- pe faţa perpendiculară pe axa x pot apare sarcini numai datorită forţelor
normale exercitate pe feţele x şi y şi forţelor tangenţiale exercitate pe
faţa x
- pe faţa perpendiculară pe axa y pot apare sarcini numai datorită forţelor
tangenţiale exercitate pe feţele y şi z
- pe faţa perpendiculară pe axa z nu apar niciodată sarcini.
În unele cazuri se utilizează traductoarele piezoelectrice numite
bimorfe (fig.7.2) formate din două plăcuţe lipite între ele astfel încât
polarizarea să fie de semn contrar la aceeaşi solicitare mecanică. În felul
acesta sarcinile care apar pe feţele celor două plăcuţe se însumează.
Exemplu – traductor piezoelectric pentru măsurarea forţelor (fig.7.3).
El lucrează în combinaţie cu un traductor mecano-elastic format din bila 1 şi
corpul 4:
Traductorul piezoelectric propriu-zis e format din cristale 3, 6 fixate
între piesele 2, 4 şi 7. Traductorul lucrează pe principiul bimorf, piesa 7
joacă rol de electrod de ieşire.
172
Influenţa temperaturii şi umezelii. Cristalul de cuarţ este foarte stabil.
Coeficientul de dilatare liniară este neînsemnat. Are o rezistivitate
volumetrică foarte mare care aproape nu depinde de temperatură.
1
2
7 1-bila
4 2, 4 – piese ale traductorului
3 piezoelectric
3, 6 –cristale de cuarţ
6
5 – corpul traductorului mecano-
F
5
Fig. 7. 3 Traductor piezoelectric pentru măsurarea forţelor
173
x U
kE x ; E x x .
x0 x0
rezultând
x kU x
(7.6)
Un astfel de traductor funcţionează ca un convertor tensiune
deformaţie. Aceste traductoare se utilizează la producerea deplasărilor foarte
mici sau ca emiţător de ultrasunete. Aplicând o tensiune de polarizare
alternativă, placa cristalină vibrează cu frecvenţa tensiunii aplicată. Un
piezoelectric plasat în câmp electric orientat după axa x suferă o deformaţie
relativă:
F N
Ex (7.7)
q C
Pe cale experimentală s-a obţinut:
Fx
x e11 E x y z
0 0 x e14 E x
Fy
y e11 E x y e14 E y (7.8)
x0 z 0 e E
z 0 z 11 y
E x , E y , E z - intensităţile câmpului după x, y, z; e11, e14 - constante piezo-
electrice. Se observă că E z nu participă la fenomenul piezoelectric invers,
axa z fiind o axă inertă.
C C
e11 0,173 2 ; e14 0,04 2
m m
Aceste relaţii permit calcularea forţelor mecanice în cazul când se dă
câmpul aplicat. Cunoscându-se forţele se pot deduce deformaţiile cuarţului.
Aplicând o tensiune de polarizare alternativă placa cristalină vibrează în
frecvenţa tensiunii aplicate. Amplitudinea vibraţiei este maximă dacă
această frecvenţă coincide cu frecvenţa de oscilaţie proprie a plăcii de
16kHz. Frecvenţa proprie de vibraţie în lungul axei elastice (efect
longitudinal) este dată de relaţia:
174
1 E
f0 x (7.9)
2 x0 x
E modulul de elasticitate; densitatea. Produsul f 0 x x0 poartă numele de
constantă de frecvenţă.
7.4. SCHEMA ELECTRICĂ ECHIVALENTĂ A CRISTALULUI
DE CUARŢ
Considerăm o lamelă de cuarţ tăiată sub forma unui paralelipiped având faţa mare
normală pe axa x şi acţionând cu forţe normale după axa x:
d 2x dx
m 2 b kx Fx (7.10)
dt dt
d 2x
x reprezintă deformaţia plăcuţei după axa Ox; m forţa de inerţie; m
dt 2
dx
masa; b forţa de frecare; kx forţa elastică; b constanta pozitivă de
dt
frecare; k constanta pozitivă elastică.
Admitem că Fx variază alternativ în timp. Ecuaţia fiind liniară x
este proporţional cu Fx , deci va varia alternativ conform legii lui Hooke:
l F 1
(7.11)
l0 S E
În cazul nostru
x x x
x E (7.12)
x0 E x0
E reprezintă modulul de elasticitate. Sarcina totală pe faţa x este:
x x
Q x x y 0 z 0 d11 x y 0 z 0 d11 y 0 z 0 E (7.13)
x0 a
x0
Am notat cu a constanta a
y 0 z 0 d11 E
x
Qx x aQx (7.14)
a
Ţinând cont că:
175
dQ
i (7.15)
dt
membrul stâng al relaţiei se poate scrie:
maQ baQ kaQ F . (7.16)
x x x x
Ţinând cont de efectul piezoelectric invers membrul din dreapta se
poate scrie:
F
x x e11E x Fx e11 y0 z0 E x (7.17)
y 0 z0
dar
U
Ex x (7.18)
x0
e y z
F11 11 0 0 U x d U x (7.19)
x0
Fx d U x (7.20)
maQ x baQ x kaQ x dU x (7.21)
Ultima relaţie descrie un circuit serie RLC supus unei tensiuni u(t) este de
forma:
ma ba ka
Qx Q x Qx U x t (7.22)
d d d
di 1
L Ri idt u t (7.23)
dt C
din care rezultă:
ma ba 1 ka
L ;R ; . (7.24)
d d C d
Schema electrică a cristalului de cuarţ (fig.7.4) conţine şi capacitatea
parazită Cp între feţele x, legată în paralel cu
cristalul de cuarţ.
C
Rezistenţa R este de valori foarte mari (sute
R C U(t) de ohmi), inductanţa L este de ordinul zecilor de
Henry, capacitatea C are valori foarte mici prin
L urmare capacitatea C şi inductanţa L se pot
neglija în raport cu R.
176
Schema echivalentă va fi prezentată în fig.7.5. pentru traductoare vom
folosi schema din fig.7.6 indicele “t” venind de la traductor.
R C U(t R Ct U(t
i
i
i
C R
C R C Rc C Ra
a
177
u du
i Ce (7.27)
Re dt
dQx d dF
i d11Fx d11 x (7.28)
dt dt dt
178
d11
Raportul este sensibilitatea ideală a traductorului.
Ce
d11
Dacă ωT >> 1, rezultă S j ct. , situaţie în care tensiunea de
Ce
ieşire nu depinde de frecvenţă. Dacă 0, S j 0. În curent continuu
sensibilitatea este nulă, deci traductorul piezoelectric nu se poate utiliza la
măsurări statice. Traductoarele piezoelectrice se utilizează la măsurarea
forţelor presiunilor, acceleraţiilor. Piezoelectricii pot fi utilizaţi astfel încât
să se manifeste în acelaşi timp atât efectul piezoelectric direct cât şi cel
invers. La aceste traductoare mărimea de intrare şi mărimea de ieşire sunt
tensiuni. Traductorul funcţionează ca un filtru electric care lasă să treacă o
bandă foarte îngustă de frecvenţă. Coeficientul maxim de transfer este la
frecvenţa de rezonanţă a piezoelectricului.
179
CAPITOLUL 8
TRADUCTOARE TERMOELECTRICE
180
CAPITOLUL 8
TRADUCTOARE TERMOELECTRICE
181
pozitive a tensiunii
termoelectromotoare.
Diferite termocupluri se
notează cu literele S, R, J,
T, K, E.
Termocuplul format
din aliajul 90%Pt
+10%Rh cu platină (tip
S) este considerat
standard, având o foarte
bună stabilitate şi
Fig. 8.1. Circuitul de corecţie al reproductibilitate. Din
termocuplului această cauză este folosit
şi ca etalon. El se utilizează şi până la 1750ºC pentru scurtă durată.
Sensibilitatea lui variază de la 6µV/K la 25ºC până la 11,5µV/K în jur de
1000ºC. Pentru temperaturi mai mari se construiesc termocupluri de tip R,
iridiu /reniu-iridiu (până la 2100ºC) şi pe bază de aliaje wolfram-reniu, care
pot lucra până la 3000ºC. La temperaturi mai mari de 1700ºC apar însă
probleme referitoare la ecranarea şi izolarea electrică şi termică. Se
utilizează izolatori din oxid de beriliu şi thoriu.
Termocuplul chromel (90%Ni+10%Cr)/alumel
(94%Ni+3%Mn+2%Al +1%Si), este de tip K, se poate utiliza între -50ºC şi
1000ºC în regim de durată şi până la 1300 în regim de scurtă durată. El are o
sensibilitate medie în jur de 40µV/K.
Cel mai sensibil termocuplu este chromel/copel (50%Cu+44%Ni), de
tip E, care poate fi folosit între -50ºC până la 600 (800)ºC, având o
sensibilitate de 80µV/K în jur de 500ºC.
Până la 800ºC se poate folosi şi termocuplul fier/constantan (de tip J)
cu o sensibilitate medie de 50µV/K. Aceasta nu este suficient de
reproductibil. Pentru temperaturi între -200ºC şi +350ºC se poate folosi
termocuplul cupru/constantan (de tip T). Acesta este ieftin şi destul de
precis. Sensibilitatea lui creşte de la 15µV/K pentru 200ºC la 60µV/K la
350ºC.
Pentru măsurarea temperaturilor la reactoarele nucleare nu se poate
utiliza termocuplul de tip S, deoarece sub acţiunea bombardamentului cu
182
neuroni, rhodiul se transformă într-un izotop instabil. În aceste cazuri au
fost propuse termocupluri pe bază de platină, ruteniu şi molibden.
Termocuplurile se protejează în tuburi din oţel, ceramică sau carbură
de siliciu prevăzută cu o cutie de borne, ca la termorezistenţe.
Traductorul termoelectric (ca şi traductorul termorezistiv) este un
element de ordinul I caracterizat de ecuaţia diferenţială
d
T 2 2 1 , (8.3)
dt
unde 1 este temperatura mediului, iar 2 temperatura traductorului.
Constanta de timp T poate fi calculată cu relaţia
mc
T , (8.4)
S
unde m este masa traductorului, c este capacitatea lui calorică, S este
suprafaţa de transmitere a căldurii, iar ξ este coeficientul de transmitere a
căldurii. Constanta de timp poate fi determinată experimental notând
indicaţiile traductorului la două momente de timp t' şi t" şi utilizând relaţia
De regulă această constantă de timp se dă în documentaţia tehnică a
traductorului. Ea este de zeci de secunde şi poate atinge câteva minute.
Cunoscând constanta de timp a traductorului, se poate calcula timpul
necesar pentru ca acesta să atingă temperatura cu o eroare admisibilă Δ .
t stab T ln T 2,3 lg . (8.5)
adm adm
De exemplu, pentru o constantă de timp de un minut, timpul necesar la
măsurarea unei temperaturi de 1000ºC cu o eroare mai mică de 1ºC este de
aproape şapte minute.
183
CAPITOLUL 9
TRADUCTOARE DE INDUCŢIE
184
CAPITOLUL 9
TRADUCTOARE DE INDUCŢIE
185
dRm dx
Rm 0 k (9.5)
dt dt
şi considerând Rm Rm0
NU mm k dx dx
e S2 (9.6)
Rm 0 dt dt
unde S 2 apare ca sensibilitatea acestui tip de traductor de inducţie.
Se observă că pentru ambele tipuri mărimea de intrare este o viteză, iar
mărimea de ieşire este o tensiune electromotoare. Se utilizează deci pentru
măsurarea vibraţiilor, vitezelor, acceleraţiilor.
Dacă un traductor de inducţie cu reluctanţă variabilă se poate roti
nelimitat, atunci tensiunea electromotoare indusă este
e k n, (9.7)
unde n este turaţia bobinei, obţinându-se astfel un tahogenerator. Tensiunea
furnizată de traductoarele de inducţie este de obicei suficient de mare pentru
a putea fi măsurată fără amplificare. Poate până la frecvenţe de 15÷30kHz.
Eroarea de măsurare este de 0,2÷0,5%.
186
CAPITOLUL 10
AUTOMATE PROGRMABILE
187
distribuite, formata dintr-un cablu cu 3 fire, reduce drastic cantitatea de
cabluri si numarul de conexiuni.
188
independent unul de altul. Studiile efectuate arata ca prin utilizarea
sistemelor de automatizare inteligente si descentralizate din familia Advant
Controller 31 (AC31) ABB se asigura (fig.1.1) reducerea cu 80% a costului
cablajului, cu 50% a activitatii de asamblare, cu 40% a muncii de
programare, cu 30% a activitatii de proiectare si comisionare, respectiv cu
30% a costului echipamentelor.
Sistemul Advant Controller 31-S, cu fiabilitate si performante
superioare, dedicat in special aplicatiilor militare, este de asemenea deschis
la “microcontrollerele” si retelele de inalt nivel. Acesta poate fi integrat
folosind magistrala de camp Advant ca sistem descentralizat orientat spre
retelele Advant OCS cu nivel ridicat de siguranta. Alte interfete standard
includ, pentru teletransmisia de date, magistralele ARCNET, PDnet,
MODBUS, Profibus, RCOM sau un protocol ASCII deschis. In continuare
se va face o succinta prezentare a sistemelor de automatizare si a retelelor de
comunicare din familia ABB Procontic CS31 si ABB Procontic T200
reprezentative in realizarea automatizarilor industriale cu PLC-uri.
189
ecranate formeaza reteaua de comunicare date pana la 500 m cu posibilitatea
extinderii la 2.000 m prin repetarea semnalului cu amplificatoare de linie.
Automatele ABB-PLC Procontic T200 – distribuite, sunt automate
care asigura folosirea tehnicii distribuite si inteligente. Este posibila o
extensie la sistemele descentralizate prin conectare la magistrala FELDBUS
CS31. Astfel, fiecare unitate centrala poate controla pana la 4 sisteme de
magistrale CS31 printr-un cuplor pe linie. Pentru cuplor nu este necesar un
proiect suplimentar deoarece, in mod obisnuit, intrarile si iesirile sunt
controlate de unitatea centrala.
190
modul repetor. Cu o viteza de comunicare de 2,5M bit/sec. se obtine o
transmisie rapida a datelor. Cuploarele pentru racordare la ARCNET sunt
deja integrate in unitatile centrale 07KT92 R0262 si 07KT93 R0171.
Magistrala ZB20 este o retea specifica pentru ABB Procontic T200
asigurand cea mai ridicata viteza de transmisie a datelor si o proiectare
facila. Fara a fi necesara o proiectare suplimentara, este posibila accesarea
tuturor datelor unitatii centrale, preluand apelarea comenzilor de program,.
MODBUS (RTU) ofera, print-o gestionare superioara a datelor,
posibilitati de cuplare la diferite module de automatizare consacrate, precum
si la terminale de comanda si statii PC. Cuplorul 07MK92 pentru ABB
Procontic CS31 si 07MK62 pentru ABB Procontic T200, asigura
transmiterea datelor la o viteza maxima de 19,2 kbit/sec si pot lucra ca
MASTER si ca SLAVE al magistralei.
RCOM, este sistemul dedicat pentru transmiterea datelor la distanta.
Acesta permite transmiterea datelor la retele standard, precum si la sisteme
de comunicatii prin radio. RCOM permite un timp bun de raspuns datorita
flexibilitatii sale ridicate, si adaptarea la alte tipuri de retele specializate de
transmitere a datelor. Pentru conectarea magistralei RCOM la sistemul ABB
Procontic CS31 si T200 se folosesc cuploarele 07 KP90 respectiv o7KP64,
permitand conectarea modem-urilor comerciale.
PDnet leaga intre ele diferite sisteme distribuite ca de exemplu ABB
Procontic CS31 cu ABB Procontic T200, cu statiile PC si alte sisteme de
comunicatii. Cuplorul PDnet 07KP96 (pentru ABB CS31) si 07KP66
(pentru ABB T200) este un dispozitiv de configuratie foarte capabil care
controleaza transmiterea datelor in mod rapid si fara probleme si este
independent fata de orice modul de automatizare. PDnet asigura aceleasi
avantaje ca ACNET in ceea ce priveste viteza de transmisie a datelor si
distanta de conectare.
Pentru cuplarea cu alte sisteme de comunicatii complet diferite , ca de
exemplu cu sistemele optice de decodificare cod bara (Barcode –laser),
definite ca sisteme inchise, este obligatorie folosirea unor protocoale
specifice. Cu procesorul de comunicatie 07KP92 si soft-ul de dezvoltare
907KP92 este posibila programarea in limbaj C si comunicarea dupa un
protocol dorit.
191
10.2. ARHITECTURA SISTEMELOR IN STRUCTURA
DESCENTRALIZATA SI DISTRIBUITA PENTRU
AUTOMATIZARI COMPLEXE CU AUTOMATE PROGRAMABILE
192
benefice majore asupra reducerii timpilor de stationare si de intrerupere a
procesului.
O alta facilitate oferita de acest sistem este accea ca se pot dezvolta
ulterior aplicarii noi prin introducerea cu usurinta a altor module de
intrari/iesiri. In aceste conditii este necesara modificarea, corespunzatoare
noilor functii, numai a programului (“soft-ului”) de aplicatie. Restrictia
“hard” este impusa doar de capacitatea de memorare si de adresare a
unitatii centrale a sistelului PLC.
193
Un alt avantaj este acela ca operatorii care supravegheaza procesul pot
vizualiza, la cerere, toti parametrii monitorizati, functionarea utilajelor din
cadrul procesului tehnologic, disfunctionalitatile din sistem, alarmele de
sistem si localizarea lor. Aceasta permite operatorilor si depanatorilor sa ia
decizii rapide cu evitarea unei stationari de lunga durata.
Rezultate semnificative s-au obtinut prin aplicarea unor metode de
programare avansate a sistemului automat PLC, ca de exemplu: adresarea
indexata, salvarea datelor in FLASH EPROM, achizitia si prelucrarea
digitala a semnalelor analogice, procesari complexe cu functii aritmetice,
reglare in bucla de reactie PI-PID, prelucrari de cuvinte tip “word”, “duble-
word”, etc.
In concluzie, prin utilizarea sistemelor de automatizare cu structura
distribuita si descentralizata (fig.1.3.) se pot conduce procese ce se
desfasoara pe suprafete mari cu costuri de investitii mici. Mai mult,
deoarece se pot proiecta si realiza sisteme redundante in structura “on-line”,
precum si prin tehnologia intrinseca de realizare a automatelor
programabile, aceste sisteme se incadreaza in clasa sistemelor “long life”
194
Asigura interfata soft cu utilizatorul avand la baza standardul
Windows, cu avantajele sale specifice, cum ar fi:
Meniuri extensibile folosite pentru a alege functii
Ferestre de dialog continand, pe langa alte informatii, directoarele
referitoare la echipament, fisiere si module.
195
metode si instructiuni de programare avansata pentru a reduce numarul de
variabile, de module folosite si, in consecinta, a memoriei rezervate
utilizatorului. Principalele metode si instructiuni de programare avansata
care vor fi tratate pe larg in continuare sunt:
-Adresarea indexata
-Salvarea datelor in Flash EPROM la caderea alimentarii cu energie
electrica si reinitializarea variabilelor de stare la revenirea tensiunii;
-Achizitia si procesarea digitala a semnalelor analogice;
-Functii aritmetice complexe;
- Functii speciale pentru reglajul in bucla inchisa PI-PID
-Alocare de memorie, procesare de octet si dublu octet, etc.
196
aproximativ 40% raportat la metodele clasice de programare.
197
precum si prin functii aditionale eficiente pentru vizualizarea si salvarea
mesajelor respectiv posibilitatea conectarii directe la imprimanta. Structura
arborescenta a meniului dinamic al unui terminal inteligent de afisare si
control este prezentata in fig.1.5. Se poate observa corelatia dintre
variabilele de stare procesate de automatul programabil (fig.1.4) si valorile
generate de terminalul inteligent de afisare MT 60 - SAE (fig.1.5.). Pentru
vizualizarea si inscrierea datelor s-a ales metoda selectarii dinamice a
ecranelor meniului de aplicatie.
Spre exemplificare sunt prezentate mai jos principalele avantaje ale
terminalului inteligent de afisare MT 60 - SAE:
1. Posibilitatea de monitorizare a parametrilor de proces, de control
a starilor de alarma si inscriere a constantelor de proces;
2. Procesarea alarmelor pe o singura adresa introdusa in campul de
date al PLC-lui cu semnificatia: prima valoare, valoare noua sau ca o
prioritate cu confirmare interna;
3. Existenta unor functii de protocol conventional, stocate in
memoria interna si a listei de evenimente memorate (“history”),
limitata superior la 900 de intrari;
4. Existenta unei structuri de meniu versatile care permite:
Generare simpla de structuri de meniu (mascare de
parametri, structuri arborescente) fara folosirea programului
PLC;
Activarea directa a functiilor interne prin intermediul
tastelor cu functii.
198
Fig.1.5. Exemplu de structura arborescenta a meniului dynamic
199
10.6. ANALIZA STRUCTURILOR SISTEMELOR DISTRIBUITE SI
DESCENTRALIZATE CU AUTOMATE COMPLEXE CU LOGICA
PROGRAMATA
200
module de comunicatie pentru transmisii de date cu structurile
ierarhice superioare
module de afisaj pentru vizualizarea unor parametri de proces sau
de sistem, inscrierea unor date in automatele programabile sau
generarea de comenzi
module speciale pentru pozitionare pe 1-3 axe, numaratoare rapide,
protocoale de comunicatii, etc.
surse de alimentare
201
numerice respectiv 204 intrari/iesiri analogice.
Structurile distribuite ierarhizate constau din mai multe sisteme de
automatizari distribuite, cuplate intre ele pe un nivel ierarhic superior printr-
o retea de comunicatie. Aceste structuri pot fi proiectate, in acest mod, cu un
numar maxim de module dat de numarul de statii conectate in retea
multiplicat cu 31 module pentru fiecare statie. Un exemplu de automatizare
a configuratiei este prezentat in fig.1.7. Fiecare statie este constituita dintr-
o retea descentralizata si distribuita, interconectata cu celelalte statii din
retea printr-o magistrala ARCNET, schimband date intre ele, concomitent
cu receptionarea si transmiterea de informatii spre MASTER-ul retelei.
Unitatea centrala cu rolul de MASTER este definita de proiectant, celelalte
statii avand prioritati de comunicatie prestabilite [106].
2
Structura, astfel definita,poate acoperi o arie de zeci de km . Se poate
proiecta, plecand de la acest concept de baza, o structura piramidala
202
utilizand alte PLC-uri dispuse pe nivele ierarhice diferite, conectate intre ele
prin magistrale de comunicatie diferite. Astfel, pot fi conduse, monitorizate
si dispecerizate un numar mare de automatizari complexe industriale prin
cresterea numarului de intrari/ iesiri de ordinul a catorva zeci de mii.
203
Fig.1.8. Comparatie intre structurile PLC centralizate si descentralizate
204
Fig.1.9. Sistem PLC inteligent descentralizat
205
Fig.1.10. Interfete de comunicare intre unitatile centrale ale automatelor
programabile
206
Fig.1.11.Structura complexa pentru controlul robotilor industriali
207
In realizarea aplicatiei se folosesc urmatoarele terminale inteligente:
MCC 485- conector opto-izolat RS 232/RS 485 in configuratii
“full duplex” sau “half duplex”, folosit pentru reteaua
MODBUS.
TCAD- afisor de texte compatibil cu magistrala CS31, cu 2 linii
a 32 caractere (8 mm inaltime), 127+1 mesaje memorate in
EPROM.
208
10.7. AVANTAJELE UTILIZARII STRUCTURII DISTRIBUITE SI
DESCENTRALIZATE PENTRU PROCESE MULTIPLE
209
Fig.1.13. Structura distribuita si descentralizata pentru procese multiple
210
10.8. STUDII SI CERCETARI COMPARATIVE ASUPRA
STRUCTURILOR DESCENTRALIZATE SI DISTRIBUITE CU
AUTOMATE PROGRAMABILE
211
Capacitate I/O 992 992 992 992 992 1040
digitale
212
instructiuni codate prin programare in IL (Instruction List), implementarea
schemelor electrice sub forma de contacte prin programare LD (Leadder
Diagram) , respectiv implementarea cu blocuri de scheme logice, cu ecuatii
booleane si utilizarea unor functii speciale prin programare in FBD
(Function Bloc Diagram) .
Contine urmatoarele functii de automatizare:
temporizatoare
numaratoare pas cu pas
registre de deplasare
numaratoare rapide.
213
II. Firma KLOCKNER MOELER are propriul program de
dezvoltare a aplicatiilor denumit SUCOSOFT.
Programul SUCOSOFT este structurat in 4 limbaje de programare:
1. Programare IS - programarea secventelor logice utilizand algebra
booleana sub forma de instructiuni executabile. Ca de exemplul
instructiunea LM0.0 reprezinta “incarca variabila word M bitul 0 in
registrul de lucru”.
2. Programare LD - programare utilizand reprezentarea grafica a
contactelor si a bobinelor.
214
Fila sursa formata din linii de instructiuni sau simboluri grafice in
concordanta cu limbajul de programare selectat
Fila referinta este generata pentru stocarea operanzilor si a
comentariilor.
215
vizualizare etc. toate acestea realizate sub forma de subrutine speciale care
pot fi apelate pentru executia programului de editare.
Un avantaj substantial al acestui sistem de programare este ca permite
utilizatorului posibilitatea de a creea alte functii si subrutine pe care le poate
introduce in biblioteca de functii si care sa poata fi folosite in aplicatii
ulterioare. Editarea programului de utilizare se face grafic utilizatorul avand
la dispozitie limbaje de programare: FBD, LD, SFC, IL.
Programul de dezvoltare permite functionarea on-line pentru testarea
programelor de aplicatii cu urmatoarele functii: scriere si fortare de
variabile, vizualizarea intrarilor/iesirilor si variabilelor de stare, folosirea de
“breakpoints” (adrese de iesire din program), functionarea programului pas
cu pas sau un singur ciclu, analiza logica tip SAMPLING – TRACE,
inclusiv functii TRIGGER si simulare OFF-LINE.
Programul de dezvoltare pentru vizualizarea proceselor este un pachet
de programe complex care este valabil pentru toate generatiile si familiile de
automate programabile in structura descentralizata si distribuita T200;
T200S; CS31 avand ca system de operare WINDOWS NT, DOS, OS/2 si
permit vizualizarea de la 80 pana la 65000 de parametri de proces,
protocoale si/sau reprezentari grafice ale parametrilor.
SOFTWARE 907PC331, 907PC331 si 907AC331 ofera utilizatorilor
o biblioteca cu functii structurate si accesibile pentru programele de
aplicatie in vederea conducerii proceselor tehnologice.
216
elementelor conduse
217
In continuare sunt prezentate modalitatile de realizare a programelor de
executie in functie de programul de dezvoltare PLC. De obicei, programul
de dezvoltare este licenta a producatorului de PLC, se instaleaza pe PLC si
comunica serial cu PC-ul. Asa cum s-a vazut si in paragrafele anterioare,
programul de dezvoltare contine mai multe limbaje care permit o
implementare facila a unei aplicatii date. Cele mai utilizate limbaje de
programare sunt: IL, LD, FBD, SFC.
218
Fig.1.18. Programare LD pentru automate programabile AC31 ABB
219
Fig. 1.19. Programare cu functia S(step) pentru automate programabile
AC31 ABB
220
10.9. APLICATII COMPLEXE CU AUTOMATE PROGRAMABILE
IN CONTROLUL SISTEMELOR MECANICE
221
cu un numar ridicat de intrari/iesiri atat pentru functionare ca sistem
centralizat dar si cu posibilitati de functionare ca sistem descentralizat prin
numeroasele retele de comunicare compatibile.
222
- 07ZE62 R302 - 48,5 K instructiuni ( 196 Kbyte
RAM&EPROM)
varianta de memorie
- controleaza 6 module rack a 58 sloturi
maxima
de intrari/iesiri
- 1,7ms/K instructiuni –ciclul de timp
- 07ZE61 R302 - 15,7 K instructiuni (62,7 K byte)
varianta medie - controleaza 2 module rack a 18 sloturi
intrari/iesiri
- 2,5ms/K instructiuni ciclul de timp.
223
- procesor de comunicatii 07KP62 2 interfete RS232
protocol RCOM
224
- 4 canale, 12 biti, izolate electric
10V....10V -7AA62 R1
4...20mA -07 AA63 R1
0...20mA -07AA64 R1
225
Achizitia datelor si controlul procesului permite implementarea a 7
fluxuri tehnologice dispersate, acoperind 5 sectii de fabricatie:
EXHAUSTARE, DOZARE, SORTARE, DESPRAFUIRE, CABINA
CENTRALA pe distante variind intre 150m si 400m. Gestionarea
datelor de la PLC–uri se realizeaza prin comunicari intr-o retea
ETHERNET cu prelucrare de date si interfatare grafica pe PC.
• Parametrii retelei distribuite cu PLC pentru aplicatia de la SIDEX sunt:
• PLC1: 72 intrari analogice, 4-20mA, 12 biti; 16 iesiri analogice, 4-
20mA, 12biti; 16 bucle de reactie PID;
• PLC2, PLC3: 72 intrari analogice, 4-20mA, 12 biti; 18 iesiri analogie,
4-20mA, 12 biti; 18 bucle de reactie PID; comunicare pe interfata seriala
RS485;
• PLC4: 32 intrari analogice, 4-20mA, 12 biti; 64 intrari digitale, izolate;
2 interfete seriale RS485;
• PLC5: 384 intrari digitale, izolate; 128 iesiri digitale, tranzistorizate,
protectie la scurtcircuit
• PLC6, PLC8, PLC9, PLC10: 192 intrari digitale, izolate electric; 64
iesiri digitale, izolate electric, protectie la scurtcircuit.
226