ELABORAREA METODICĂ Nr 7

TEMA: Punțile dentare din două bucăți. Fazele clinico-tehnice.

CONŢINUTUL LUCRĂRII
Una din etapele clinice a tratamentului protetic cu punţi dentare din două bucăţi este proba
elementelor de sprijin şi agregare. Ca regulă în calitate de elemente de sprijin şi agregare se folosesc
coroanele metalice ştanţate. La etapa efectuării probei lor în cavitatea bucală se verifică cerinţele
către ele, ca microproteze, totodată şi a paralelismului între coroanele metalice ştanţate.
După proba coroanelor, în caz de necesitate se v-a efectua determinarea ocluziei centrice sau
a relaţiilor intermaxilare centrice, apoi se obţine amprenta împreună cu coroanele. După amprentare
se v-or obţine modelele şi se v-a modela corpul de punte.

Puntea dentara reprezinta o proteza fixa pluridentara, care restabileste integritatea morfologica si
functionala a arcadelor dentare in edentatii intercalate, reduse, intinse si multiple.
Puntea dentara din 2 bucati, “proteze fixe lipite” sau “proteze fixe confectionate in doua etape”
reprezinta proteza partial fixa cand elementele de agregrare se confectioneaza separat
de intermediari care ulteriori se vor solidariza.
ÎNTREBĂRI DE CONTROL
1. Cerinţele către microprotezele aplicate ca elemente de agregare în puntea dentară din două
bucăţi.
  Ca elemente de agregare pot fi folosite toate varietatile de microproteze, insa mai des sunt
folosite coroanele de invelis realizate prin metoda de stantare.
  Acestea trebuie sa prezinte rezistenta fizica si chimica
  Sa prezinte o stabilitate statica si dinamica a raportului dintre proteza si suport. Contacte
stabile.
  Sa prezinte o adaptare cat mai precisa.
  Sa transmita uniform fortele functionale spre tesuturile biologice(parodont, fibromucoasa,
tesut osos).
  Sa solicite la minimum capacitatea de adaptare a musculaturii si a parodontiului.
 Coroana de invelis trebuie sa reproduca intocmai morfologia si forma coroanei dintelui
respective;
  Sa armonizeze cu dintii invecinati si cu dintele omolog.
  Ea nu trebuie sa fie foarte voluminoasa restabilind punctele de contact interdentare.
  Coroana nu trebuie sa fie in supraocluzie majorand DVO pentru a nu provoca
traumatizarea parodontului si totodata ea nu trebuie sa fie
  in subocluzie, pastrand contactul uniform cu dintele antagonist
  Relieful suprafetei ocluzale trebuie sa corespunda reliefului ocluzal al dintilor antagonisti,
restabilind astfel o concordanta cuspid-fosa maxilara.
  In timpul miscarilor functionale ale mandibulei, efectuate in toate directiile, trebuie sa aiba
loc o alunecare libera, fara obstacole.
  Coroana trebuie sa cuprinda strans coletul dintelui sau protinuea coronara unde se termina
marginile ei.
  Coroana trebuie sa restabileasca aspectul fizionomic.
2. Examinarea contactelor coroanelor metalice ştanţate cu dinţii vecini şi antagonişti.
 Examinarea punctelor de contact se face intotdeauna inainte de fixare, initial pe model, apoi
pe campul protetic.
 Controlul punctelor de contact interdentare ale coroanelor se va face cu ajutorul hartiei de
articulare, firului de matase etc.
 In verificarea clinica a adaptarii pe campul protetic atragem atentia la 3 sfere: 2-Proximala; 3-
Ocluzala; si nu in ultimul rand 1-Cervicala/Marginala

Adaptarea proximala
Inexactitatile din aceasta sfera sunt depistate primele , deoarece in cazul unor contacte prea stranse
– inserarea coroanei se face greu sau nu este posibila.
Un contact proximal normal – trebuie sa permita trecerea doar cu dificultate de catre o matrice sau
un fir de matase dentara.
Un contact prea strans - nu va permite trecerea firului, matricei sau nu va permite inserarea
coroanei si va genera senzatia de tensiune in arcada (perceputa de dintii vecini). Se poate corecta cu
ciocanasul special prin lovirea partii convexe, astfel reducem din volumul excesiv. Operatia se
repeta cu proba periodica pe bont pana la inserarea optima pe bont.

Adaptarea ocluzala
 Raporturile ocluzale se verifica in intercuspidare maxima, ocluzia in relatie centrica, miscari de
lateralitate si protruzive.
 Pacientul poate sesiza prin intermediul receptorilor periodontali deficiente ocluzale minime,
incepand cu 8 μm
 Adaptarea ocluzala se verifica cu hartie de articulatie, floie de ceara sau rasina.
 In caz de contacte premature si interferente ocluzale se vor bate atent cu ciocanasul in
cabinet pe nicovala sau in laborator pe matrice..
3. Examinarea contactelor coroanelor metalice ştanţate cu dinţii stîlpi la nivelul coletului şi
parodontului marginal.
Controlul se realizareaza vizual si tactil cu varful sondei dentare bine ascutite, care se plimba
dinspre restaurare spre dinte si invers. Astfel putem detecta discontinuitatile, mai ales daca sunt
supragingivale.
 Daca coroana e prea scurta si nu acopera zona terminala(rareori) – ea trebuie refacuta
 Daca coroana e mai scurta doar intr-o portiune mica 1-2mm (in caz de recesiuni gingivale locale
in urma prepararii) se poate bate atent acea portiune pentru a o alungi.
 Daca coroana e mai lunga – se scurteaza cu pietre speciale pana la lungimea dorita.
Coroana prea lunga – marginea coroanei patrunde prea mult in santul gingival si provoaca
ischemia gingiei libere, traumatizarea epiteliului versantului intern, lezarea insertiei epiteliale.
Dupa adaptarea pe bont se verifica calitatea contactului interdentar, ambrazurile interproximale,
contururile axiale.
Toate corecturile care s-au facut, indiferent de suprafetele interesate, impun o noua finisare si
lustruire. Deosebit de critica p/u parodontiu marginal este pastrarea unor margini nefinisate si
lustruite.
Neadaptarea cervicala a coroanelor pe bont poate fi determinata de:
  restruri din cimentul provizoriu
  plusuri pe suprafata interna a componentei metalice
  existent unor arii de contac prea stranse

 În privința rapotului marginii coroanei metalice ștanțate cu parodontul marginal există trei
opinii:
1. Marginea coroanei trebuie să pătrundă în șanțul dento-gingival cu 0,2-0,3 mm (conform
acestei opinii dacă marginea coroanei nu este înfundată în șanțul dento-gingival, în zona
terminală ea creează un punct de retenție pentru produsele alimentare)
2. Marginea coroanei trebuie numai să ajungă la marginea gingivală (această opinie confirmă
că marginea coroanei cu o grosime de 0,2-0,3 mm nu poate fi introdusă în șanțul gingival, iar
fiind introdusă cu forța poate cauza lezarea țesuturilor din această zonă ,ca rezutat apare
inflamația, retracția gingiei și apariția pungilor dento-parodontale)
3. Marginea coroanei să nu ajungă la cea gingivală cu 1,5-2,0 mm (astfel prevenindu-se
acțiunile nocive ale marginii coroanei asupra parodontiului marginal )

4. Tactica medicului în cazul necorespunderii cerinţelor către coroanele ştanţate.

 În primul rând se studiază cauza care a putut să ducă la confecționarea unei coroane ce nu
corespunde cerințelor.Dacă dintele este preparat corect, dar coroana ștanțată este îngustă ,ea
 ușor poate fi lărgită la nivelul coletului cu ajutorul nicovalei și a ciocanului, cu cleștele-
crampon sau în cioc. 
 În cazul când dintele nu a fost preparat corect,el este supus unei preparări adăugătoare.
 Dacă coroana nu cuprinde strâns coletul dintelui, ea poate fi conturată cu clește –crampon
sau în formă de cioc.
5. Tehnica efectuării probei coroanei ştanţate ca elemente de agregare a punţii dentare din 2
bucăţi.
 Primind coroana confecționată în laborator,medicul se convinge că ea este de pe dintele
dat ,apreciază dacă corespunde formei anatomice, o prelucrează cu etanol,eter și efectuează
proba. În prealabil dacă dintele a fost protejat cu mijloace mecanice, se eliberează de
materialul de protecție. În cazul când bontul a fost pregătit corect și coroana corespunzător
cerințelor necesare, proba coroanei se va efectua fără dificultăți. Dacă forma bontului clinic
nu corespunde modelului sau au fost comise innexactități la obținerea amprentei sau
realizarea modelului apar dificultăți în procesul de probă a coroanei. Uneori și contactele
proximale modelate în surplus pot să împiedice inserția completă a coroanei.În acest caz se
fac retusări necesare până când marginea coroanei ajunge peste tot în limita coletului.

6. Cerinţele către modelele pentru modelarea corpului de punte în punţile dentare din două
bucăţi.
Trebuie sa redea in totalitate detaliile campului protetic, cu precadere a santului gingival, gingiei
interdentare si a breselor.
 Trebuie sa se pastreze integritatea modelului pana la realizarea piesei protetice.
 Posibilitatea de mobilizare a bonturilor dentare, chiar si a celor cu gabarit mic, care trebuie sa se
indeparteze si sa se repuna usor in soclu.
 Pozitionarea spatiala unica a bonturilor.
 Paralelismul bonturilor.
 Posibilitatea dublicarii modelului de lucru.
7. Tehnica efectuării probei coroanei de substituţie aplicate ca element de agregare a punţii
dentare din 2 bucăţi.
 Când se efectuează proba se atrage o atenție deosebită raportului dintre marginea coroanei și
parodonțiului marginal; pentru a evita lezarea lui coroana trebuie atent mișcată spre colet
ținând cont de raportul ce se creează.
După adaptarea marginală a coroanei urmează verificarea contactului ocluzal care se determină
vizual cu ajutorul hârtiei de articulație sau cu o folie de ceară atrăgând atenția la contactul cu
antagoniștii și cu dinții vecini.
 O mare importanță o are și axul de inserție a coroanelor, care trebuie să fie paralel, pentru a fi
posibilă inserția protezei pe diții stâlpi.
8. Proba preventivă și definitivă a punților dentare din două bucăți.

Aprecierea clinica a puntilor dentare se efectueaza ptin inspectie vizuala la etapa clinica a probei
componentei metalice, cat si la etapa probei definitive inainte de cementare.

Aceasta analiza prevede examenul puntilor in cavitatea bucala cuprinzand urmatorii indici:

1. insertia puntii pe dintii-stalpi;

2. examinarea contactelor elementelor de agregare du dintiistalpi la nivelul coletului si contactele cu dintii

vecini;

3. examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara;

4. examinarea rapoartelor cu dintii antagonisti la nivelul suprafetelor ocluzale.

1. Insertia puntii pe dintii-stalpi – prevede aplicarea ei in pozitie corecta pe campul protetic.

Puntile se introduce pe dintii-stalpi in axul lor vertical. Uneori cand exista deficienta de paralelism provocata
de divergenta sau convergenta bonturilor, se recomanda ca introducerea puntii sa se faca oblic(intai pe un
bont si aboi pe al doilea).

Uneori putem slefui din lungimea sau grosimea bonturilor. In cazul in care greselile nu se pot corecta prin
metodele descrise anterior, se recomanda dezlipirea corpului de punte de corpurile de agregare si
incercarea inserarii separate a lor.

2. Examinarea contactelor elementelor de agregare in zona coletului dintilor-stalpi si cu dintii vecini –

depinde de felul microprotezelor si se executa atat la proba elementelor de agregare, cat si la proba puntii.

3. Examinarea raportului corpului de punte cu apofiza alveolara – controlul spatiului necesar pentru
protectia papilei interdentare si se verifica cu ajutorul sondei in unghi, verificand nisele pentu autocuratire,
cat si incadrarea puntii in morfologia arcadei respective.

Corectia se face prin slefuirea corpului de punte.

4. Examinarea rapoartelor corpului de punte cu dintii antagoisti la nivelul suprafetelor ocluzale – prevede
crearea echilibrului ocluzal prin slefuire conform conceptiei ocluziei functionale, care curpinde verificarea
contactelor ocluzale in IM, la miscare de propulsie, lateralitate, a curbelor ocluzale de compensare si a DVO.

Se executa cu ajutorul hartiei de articulatie la nivelul cuspizilor, foselor ocluzale si al crestelor marginale, la
grupele de dinti frontali si laterali.