Elaborat, Asistent Șef Maria Duca

Curicula de instruire cu tema:

,, Incompatibilitățile între soluții (injectabile sau perfuzabile) și interacțiunile farmacocinetice
generatoare de modificări ale efectului terapeutic/efecte adverse ,,

INTERACȚIUNI MEDICAMENTOASE
Asocierea medicamentelor este factorul care crează premiza unor multiple interacțiuni, farmaconii putând
coexista în aceeași formulă, dar pot fi administrați și separat. Asocierile medicamentoase pot avea efecte
terapeutice favorabile, atunci când se urmărește potențarea acțiunii printr-ointensificare a efectului sau o
prelungire a duratei.
Interacțiunile dintre farmaconi se pot produce înaintea pătrunderii lor în organism datorită unor fenomene de
ordin fizico- chimic, respectiv precipitare, complexare, hidroliză, lichefiere, efervescență, modificarea culorii, caz
în care se numesc incompatibilități.
Incompatibilitățile pot determina modificarea proprietăților terapeutice (mergând de la diminuare până la
inactivare sau apariția de produși toxici) sau realizarea unor forme farmaceutice necorespunzătoare.
A. Interacțiuni de ordin farmacocinetic- apar după pătrunderea medicamentului în organism.
Farmaconii asociați își pot modifica comportarea farmacocinetică la nivelul proceselor de absorbție, distribuție,
metabolizare și excreție.
- Interacțiuni în procesul de absorbție
Apar modificări ale cantității de farmacon absorbit prin scăderea fracției absorbite sau a vitezei de absorbție.
Scăderea fracției absorbite a unui medicament de către alt medicament poate conduce la diminuarea sau
anularea eficacității terapeutice.
Creșterea cantității absorbite are drept consecință mărirea efectului, dar și a riscului dezvoltării reacțiilor toxice.
Modificarea procesului de absorbție a unui medicament de către alt medicament se datorează inactivării,
formării de complexe neabsorbabile în intestin, modificării motilității gastrointestinale, interferării procesului de
epurare în tubul digestiv și la nivelul primului pasaj hepatic.
- Interacțiuni în faza de transport și distribuție
- Au loc prin deplasarea de pe proteinele plasmatice, crescând procentul de molecule libere, implicit
concentrația plasmatică a farmaconului.

De reținut !
Când indicele terapeutic al farmaconului este mic, concentrația plasmatică poate atinge niveluri periculoase,
cu apariția fenomenelor toxice.
- Interacțiuni în procesul metabolizării
Se datorează inhibiției sau inducției enzimatice.
B. Interacțiuni de ordin farmacodinamic
Implică intervenții la nivel la nivel molecular sau la nivelul diferitelor sisteme fiziologice complexe și sunt,
sinergice, antagoniste, indiferente.
Sinergismul de adicție – se manifestă atunci când cele 2 substanțe asociate acționează agonist deplin asupre
acelorași farmacoreceptori. Ex.- efectul vasodilatator, bradicardizant sau bronhospastic al substanțelor
simpaticomimetice, care acționează asupra receptorilor muscarinici, se sumează atunci când acestea se asociază
între ele.
Sinergismul de potențare - apare la asocierea unor substanțe ce acționează în același sens dar p receptori
diferiți. Ex.- pregătirea preoperatorie, când se asociază deprimantele SNC cu hipnotice, neuroleptice, anestezice
generale și tranchilizante. Uneori asocierile por determina accidente grave, atenție la efectul inhibitor al
alcoolului asupra SNC, care poate duce la
Asocierile antagonice – au la bază interacțiuni în care medicamentele asociate acționează în sens opus ducând
la diminuarea, anularea sau inversarea efectelor.
Asocierile indiferente – medicamentele asociate nu se influiențează.
DE REȚINUT
Avantajele asocierii medicamentoase
- Sumarea sau potențarea efectelor terapeutice (nu și a celor toxice ), prin administrarea de doze mici din
medicamentele asociate cu eficiență mare, având și un avantaj economic
- Evitarea apariției de tulpini microbiene chimio- antibio- respectiv helmintorezistente
- Antagonizarea efectelor adverse sau pentru antagonizarea tuturor afectelor, situație utilă în caz de
intoxicație prin supradozare
Dezavantajele asocierii medicamentoase
- Crește numărul de reacții adverse proporținal cu numărul de medicamente asociate și cu durata
tratamentului
- Suprasolicitarea proceselor de transport, metabolizare- biotransformare sau eliminare în cazul asocierii a
două substanțe cu același caracter farmacocinetic

Factori care depind de organism

 Vârsta ( datorită disfuncțiilor organice, la vârstnici )
 Sexul ( dozele se vor ajusta, diminua , la femeile însăcinate )
 Starea fiziologică și patologică (acțiunea medicamentelor poate fi modificată datorită unor tulburări
privind unele etape ale farmacocineticii- ex. Tranzitul intestinal accelerat scade absorbția
medicamentelor ce se absorb la acest nivel
 Calea de administrare ( aceasta poate influiența calitatea acțiunii medicamentului în ceea ce privește
potența, perioada de latență, durata acțiunii)
Perioada de latență crește în ordinea I.V.< I.M.< S.C.< P.O.
Durata de acțiune este direct proporțională cu latența. Potența- pentru aceeași substanță
administrată în doze egale, pe căi diferite, efectul crește în ordinea P.O.< S.C.< I.M.< I.V.
Unele substanțe medicamentoase pot avea acțiune farmacodinamică deosebită de la administrarea pe căi
diferite.
Ex.- sulfatul de magneziu administrat per os, este purgativ osmotic, injectat i.v., este deprimant S.N.C.
Xilina administrată local este anestezic, administrată i.v., este aritmic.
În concluzie, organismul cu diferite dereglări funcționale este mai sensibil la acțiunea medicmentului decât cel
sănătos, dar și efectele toxice apar mai ușor.
Factori externi, de mediu
Temperatura și umiditatea – când sunt crescute, procesele metabolice scad, biotransformarea are loc mai lent,
ia acțiunea este mai intensă și de durată mai lungă.
Altitudinea- altitudinea crescută și presiunea scăzută, scade capacitatea organismului de a metaboliza
substanțele
Lumina- are efect stimulant asupra S.N.C., dacă este prea intensă duce la accelerarea efectelor substanțelor
excitante și scăderea efectelor substanțelor deprimante. În acest sens acționează și zgomotul.
Factorul social- amfetamina, excitant S.N.C., are toxicitate mare în cazul stresului psihoemoținal intens.
Timpul administrării- este recomandat a se respecta timpul optim de administrare pentru fiecare medicament.
Ex. Medicamentele recomandate a fi administrate pe cale orală (antiinflamatoare, digitalice, preparate cu fier,
cu potasiu ), au acțiune mai puțin iritantă, dacă sunt administrate după masă.
FARMACOTOXICOLOGIE
Farmacotoxicologia se ocupă cu studiul problemelor pe plan aplicativ, a efectelor adverse.
Pe lângă acțiunea farmacodinamică utilă, urmărită în terapeutică, orice medicament poate produce și o serie de
efecte nedorite, toxice, secundare.
Reacțiile adverse la medicamente sunt reacții nocive, dăunătoare, nedorite, care apar la dozele utilizate
oboșnuit.
În general, există o relație directă între intensitatea efectului farmacodinamic și a riscului de apariție a
fenomenelor nefavorabile.
Riscul apariției reacțiilor adverse impune la ora actuală o testare farmacologică preclinică, urmărirea atentă a
eventualelor reacții secundare în timpul evaluării clinice și după aceea.
Tipuri de reacții adverse
 Reacții secundare
 Reacții toxice
 Intoleranța (reacții idiosincrazice )
 Toleranța (obișnuința )
 Efecte teratogene
 Efecte mutagene
 Efecte cancerigene
1. Reacții secundare – sunt consecința acțiunii farmacodinamice, uneori nedorite, alteori căutate, adesea
inevitabile ( ex.- hiposalivația și uscăciunea gurii dupăatropinizare )
2. Reacții toxice – sunt tulburări funcționale sau morfologice ( leziuni ale diferitelor aparate și sisteme ),
diferite de efectele farmacodinamice, întotdeauna nedorite. Aceste reacții sunt dependente de doză și
pot avea o intensitate diferită.
Apariția efectelor toxice sunt determinați de toxicitatea mare și indicele terapeutic mic al unor substanțe
( streptomicina, kanamicina, gentamicina, unele doze terapeutice mari coincid cu dozele ototoxice, nefrotoxice,
neurotoxice), folosirea unor căi de administrare nepotrivite.
Efectele adverse toxice se pot manifesta la nivelul oricărui țesut, aparat, sistem și pot fi tulburări
morfofuncționale și funcționale.
 La nivelul tegumentului – erupții
 La nivelul aparatului digestiv – greață, văsături, crampe
 La nivelul ficatului – efecte toxice directe asupra hepatocitelor
 La nivelul S.N.C.- nevrite, neurotoxicitate
 La nivelul sângelui – anemii, tromboze
 La nivelul aparatului cardiovascular – aritmii, leziuni degenerative
3. Reacțiile idiosincrazice- intoleranța. se manifestă printr-un răspuns anormal, cantitativ și calitativ la un
medicament. Aceste reacții neobișnuite sunt independente de doză.
4. Reacțiile alergice de tip anafilactic, de tip I – în cadrul acestor reacții anticorpii, reprezentați de
imunoglobulinele E, se fixează la suprafața mastocitelor și basofilelor. Consecutiv se eliberează mediatori
umorali (histamină, kinine, leucotriene, prostaglandine ), care sunt de fapt mediatorii chimici ai alergiei.
Manifestarea acută, cu caracter general a alergiilor de tip I, este șocul anafilactic.Simptomele se dezvoltă
în câteva minute și constau în dispnee acută, chiar sufocare prin bronhospasm și edem laringian,
hipotensiune, colaps.Alte manifestări clinice de alergie anafilactică, mai puțin grave și mai frecvente, sunt
urticaria, edemul angioneurotic, rinita seroasă, astmul bronșic, semnalate mai ales pentru peniciline.
5. Reacții alergice de tip citolitic, de tip II – aceste reacții de tip citolitic au loc la nivelul elementelor
figurate ale sângelui. Datorită reacțiilor antigen- anticorp se produce aglutinarea celulelor sanguine, care
favorizează liza elementelor figurate. Ex. Anemiile hemolitice, trombocitopeniile, granulocitopeniile.
 6. Toleranța – sensibilitate scăzută sau absența sensibilității unui individ la unele acțiuni ale
medicamentului.Toleranța poate fi congenitală sau dobîndită.
7. Obișnuința – diminuarea treptată a efectelor medicamentelor respective în urma administrării repetate.
Este un fenomen reversibil, dispărând după un timp, în cazul când se întrerupe administrarea
substanțelor incriminate.
8. Mididadrismul – desemnează capacitatea organismului de a suporta, fără simptome deosebite,
administrarea unor cantități progresiv crescute dintr-o substanță, doze care la prima administrare ar
produce efecte toxice.
9. Tahifilaxia – toleranța acută ce constă în scăderea progresivă a intensității efectelor unor doze constante
dintr-o substanță, prin administrare repetată la intervale scurte de timp.
10. Efecte teratogene - prima condiție ca un medicament să acționeze asupra embrionului și asupra
fetusului este să traverseze placenta. Permeabilitatea barierei placentare crește pe măsura progresării
sarcinii, deci majoritatea medicamentelor vor fi capabile să străbată placenta prin difuziune.
Medicamentele administrate la femeia gravidă pot acționa toxic asupra embrionului.
Termenul de teratogen se referă la capacitatea unor medicamente de a penetra placenta și de a produce
malformații majore.
Acest efect este condiționat de
 Doză
 Starea de dezvoltare a embrionului
 Particularitățile genetice ale embrionului
 Starea fiziologică a mamei
 Starea patologică a mamei
Dozele mari și administrarea repetată sunt extrem de periculoase, intervenția unor substanțeîn zilele 24- 40
afectează ochiul și inima embrionului, iar în zilele 24- 26, membrele.
Medicamentele cu potențial teratogen crescut sunt – fenitoina, anticoncepționalele, preparatele hormonale,
codeina, glucorticoizii.
11. Efectele mutagene – reacții adverse c au drept consecință modificări permanenete ale genotipului, care
ulterior pot determina afectarea fenotipului. Mutațiile au loc datorită radiațiilor, citostaticelor,
imunosupresivelor.
12. – efecte cancerigene – după administrarea de substanțe chimice (nitrozamine, aminofenazonă,
substanțe alchilante )
FARMACOVIGILENȚA – reprezintă acțiunea de depistare, examinare, înregistrare, evaluare și prevenire a
reacțiilor adverse la medicamente.
Principiul farmacovigilenței – nu există medicament total lipsit de toxicitate.

Constanta volumului de apă din organism rezultă din echilibrul ce se realizeaza între aportul și
eliminarea, de apă.
În sezonul cald pierderile de apă prin transpirație pot să crească pana la 1,5- 2 litri/ ora, ceea ce poate epuiza
rapid lichidele din organism. De aceea este recomandat consumul suplimentar de lichide în aceasta situație. În
cazul efortului fizic pierderile se pot ridica la 5litri / zi, atât datorită transpirației căt și perspirației (evaporarii
suplimentare prin tractul respirator, consecință a creșterii frecvenței respirației ), generand tulburări
hidroelectrolitice, uneori grave.
Deshidratarea extracelulară:
Este cauzată de deficitul de aport de apă și sodiu ( psihoze, come ), pierderi digestive, renale, cutanate.
Caracteristice sunt:
- pliul cutanat persistent, hipotonia oculară, presiune venoasă centrală scazută, oligurie, lipsa senzației de sete.
Analizele reflectă hemoconcentrație:
- hematocrit, hemoglobină, proteine, uree, creatinină, crescute
- sodiul și clorul, normale sau crescute
În acest caz este necesar aportul de apă și clorură de sodiu.
Deshidratarea intracelulară:
Este ăde piederile de apă mai mari decat pierderile de sodiu, datorate patologiei renale ( diabet insipid
hipotalamo- hipofizar, diabet nefrogen, diureză osmotică ), sau cauzelor extrarenale ( arsuri, hipertermie,
polipnee, diaree, etc.)
Caracteristice sunt:
-sete, uscaciunea mucoaselor, scadere în greutate, febră, dispnee, torpoare, agitație
Analizele reflectă:
-hipersodemie, hipercloremie, hiperosmolaritate plasmatică
Se impune aport de apă și soluție hipotonă de glucoză 5%.
Hiperhidratarea extracelulară:
Se datoreaza retenției de apă și sodiu consecință a patologiei renale, cardiace, hepatice, endocrine
Caraceristice sunt:
-creștere în greutate, edeme,, edem pulmonar acut, edem cerebral, colecții seroase
Analizele de laborator reflectă:
-hematocrit, hemoglobină scăzute, proteine diminuate prin hemodiluție, sodiul și clorul normale.
Se recomandă restricție de sodiu și clor, diuretice, tratament etiologic.
Hiperhidratarea intracelulară:
Se datorează supraîncărcării cu apă și/ sau deficit de aport de clorură de sodiu de cauză iatrogenă ( perfuzii ),
tulburări ale permeabilității membranei celulare.
Caracteristice sunt:
-greață, vărsături, apetit crescut pentru sare, cefalee, astenie, convulsii
Analizele de laborator reflectă:
-hiposodemie, hipocloremie, hipoosmolaritate plasmatică
Este necesar aport de clorură de sodiu ( 15- 50 g/ zi ), restricție hidrică
Reechilibrarea hidroelectrolitică este imposibilă fără determinarea concentrației eletroliților în sânge. În
funcție de perturbările hidroelectrolitice, de natură și gravitatea lor, diagnosticate clinic și laborator se
administrează soluțiile corectoare .

Ce este o soluție pefuzabilă?

Sunt medicamente în formă lichidă destinate administrării direct în circulația sanguină cu ajutorul unor
dispozitive speciale. Acest procedeu, numit tratament perfuzabil, susține procesul de vindecare a unui pacient,
prin aportul de lichide, medicamente și substanțe nutritive.
Astfel, administrarea soluțiilor perfuzabile reprezintă element de bază în cadrul tratamentului pacientului în
spital, în anumite condiții ele pot salva viața pacientului.
Componenta principală a soluțiilor perfuzabile este apa, compusul cel mai răspândit în organismul uman și
mediul în care se transportă substanțele nutritive și produșii de metabolizare, totodată are rol și în reglarea
temperaturii corpului.
Cantitatea totală de apă din organism variază cu vârsta, sexul, constituția fizică, proporția de grăsimi din
organism. La adulți, femei, 45- 55 % din masa corporală, la bărbați, 55- 65% , iar la copii, 70- 75 %.
Solutiile cristaloide contin molecule cu greutate moleculara mica, capabile sa traverseze membranele
semipermeabile.
Ele pot fi ionice ( solutia Na Cl 0,9 %, solutia Ringer, solutia Ringer lactat ) sau moleculare ( solutiile de glucoza ).
Administrate intravenos solutiile ionice se distribuie intre spatiul intravascular ( 20% ) si spatiul interstitial (80% )
si nu se deplaseaza in spatiul intracelular.
Pe lângă apă, aceste solutii conțin diferite componente:
- Electroliți - sodiu, potasiu, calciu, clor
- Substanțe energetice – carbohidrați (glucoză, fructoză), proteine, grăsimi
- Substanțe necesare restabilirii unor echilibre în organism ( bicarbonatul de sodiu)

Pot fi ele însele solvenți pentru medicamentele compatibile ( Clorura de sodiu 9%, Glucoza 5% și 10 %, soluția
Ringer și Ringer lactat).
GLUCOZA
Aduce organismului aport de carbohidrați și este necesară pentru utilizarea adecvată a aminoacizilor,
reduce pierderea de proteine și azot, previne cetoza.
Indicații- stări de denutriție, hipoglicemie, profilaxia și tratamentul cetozei (în diaree și vărsături), stări de
dezhidratare fără pierdere de electroliți, vehicul pentru medicamente în perioada pre și post operatorie.
Contraindicații- hiperglicemie, delirium tremens, hemoragie craniană.
Forma de prezentare- soluție perfuzabilă 5%, 10% , 20%, 33%, 40%.
Se administrează
-5%, în perfuzie venoasă lentă, 1000 ml. la 24 h, 60- 100 pic./min.- 240-400 ml/ h.
In aceasta concentratie este solutie izotona, nu se utilizeaza pentru refacerea volemiei, deoarece in
spatiul intravascular ramane doar 8% din volumul perfuzat ( la administrarea a 1000ml. solutie glucoza
5%, in spatiul intravascular vor ramane doar 80 ml, iar in spatiul interstitial si intracelular 250 ml. )
-10% și 20%, în perfuzie venoasă lentă, 1000 ml.la 24 h, 50- 70 pic./min.- 200-300 ml./ h
- 33% și 40%, se perfuzează lent, 500 ml. în 24 h, 20- 50 pic./ min., cel mult 80- 180 ml./ h
Efecte adverse:
- S.N.C., senzație de amețeală, confuzie, pierderea conștienței
-cardiovasculare, insuficiență cardiacă congestivă, edem pulmonar
-endocrine, hiperglicemie, hipoglicemie de rebound, sindrom hiperosmolar, sindrom hiperglicemic
noncetozic
-dermatologice, frisoane, senzație de căldură, rash, urticarie, necroză la extravazare
Precauții:
- solutiile de glucoza necesita tamponare cu insulina ( 1 U la 5 g.glucoza, iar la pacientul diabetic 1 U la 2
g glucoza ).
- atenție la pacienții afectați renal, hepatic, cardiac și la cei cu diabet zaharat. Perfuzia rapidă poate
declanșa diureză osmotică nedorită, injectarea perivenoasă a soluțiilor mai concentrate provoacă iritație
sau necroză, iar injectarea intravenoasă a soluțiilor concentrate, rapid, poate cauza tromboflebită locală
sau sclerozarea venei.
Interacțiuni medicamentoase- cresc retenția de fluide, excreția de electroliți.
Evaluarea și controlul terapiei- monitorizarea nivelului electroliților, glicemiei, amoniacului, a statusului
pacientului pentru semne de infecție, febră, privind aportul nutrițional.În cazul apariției hipo sau
hiperglicemiei, anunță de urgență medicul, întrerupe administrarea.
Perfuziile pot fi ele însele solvenți pentru medicamentele compatibile
( Clorura de sodiu 9%, Glucoza 5% și 10 %, soluția Ringer și Ringer lactat).
SOLUȚIA RINGER
Soluție implicată în balanța hidroelectrolitică a organismului, are în compoziție, la 1000 ml., clorură de sodiu-
8,6 gr., clorură de calciu- 0,5 gr., clorură de potasiu- 0,3 gr., apă distilată până la 1000ml.
Forma de prezentare, saci p.v.c., cu 250 și 500 ml. Soluție perfuzabilă.
Acțiunea sa terapeutică este aceea a aportului de lichide și electroliți pentru suplinirea pierderilor de lichide
extracelulare și a pierderilor de electroliți, în caz de dezhidratare hipotonă și izotonă, asociate cu următoarele
situații- șoc, colaps, arsuri, degerături, vărsături repetate, diaree.
Este contraindicat a se utiliza în hipervolemie, hipercloremie, hipercalcemie.
Din cauza concentrației crescute a ionilor de clor din soluție comparativ cu concentrația lor serică, ca precauție,
nu se recomandă administrarea îndelungată.
Nu sunt cunoscute reacții adverse.
Se administrează în perfuzie i.v. lentă, 60- 70 picături / minut, la adulți în doză de 500- 1000 ml., iar la copii, în
funcție de vârstă și indicele de masă corporală.
CLORURA DE SODIU
Este principala sare implicată în menținerea tonicității plasmei, importantă pentru menținerea volumului
plasmatic, stabilității membranare și balanței electrolitice.
Indicații- aport de sare și apă în stări de dezhidratare și deficit de sare, la pacienții cu vărsături frecvente și
diaree profuză, arsuri întinse, boala Addison.
Contraindicații- supraîncărcare sodică, insuficiență cardiacă, hipertensiune arterială, insuficiență renală,
hepatică gravă, sindrom edemoascitic al cirozei, edem pulmonar, edeme periferice, toxemie gravidică.
Forma de prezentare, saci p.v.c. cu soluție perfuzabilă 0,9 %, concentrat pentru soluție perfuzabilă 5,85 %.
Se administrează în perfuzie sau se injectează i.v., sau s.c. la pacienții care nu pot ingera lichide suficiente și sunt
necesari zilnic 500ml. soluție de clorură de sodiu 0,9 % împreună cu 1- 1,5 litri soluție de glucoză 5%.
Efecte adverse - gastrointestinale ( anorexie, greață, vărsături, distensie abdominală)
-hematologice ( hipernatremie, supraîncărcare lichidiană )
-locale ( celulită chimică, necroză tisulară, ulcerații și descuamări, durere la locul injectării)
Precauții- în disfuncții renale, insuficiență cardiacă, stări edematoase sau cu încărcare sodică.
Interacțiuni medicamentoase- retenție salină, favorizează diureza
Evaluarea și controlul terapiei este permanenta și presupune monitorizare a nivelului electroliților serici înainte
și în timpul administrării, atenție la locul injectării unde poate apare infiltrat, la apariția stării de iritabilitate,
confuzie, tremor, tumefacția extremităților, dificultate la respirație, caz în care anunță urgent medicul, întrerupe
administrarea.
MANITOL
Crește osmolaritatea filtratului glomerular, scăzând astfel reabsorbția apei cu creșterea excreției de sodiu și clor.
Crește osmolaritatea plasmei determinand ieșirea apei din țesuturi favorizând prevenirea edemului cerebral,
creșterea presiunii intracelulare și scad presiunea și volumul LCR.
Indicații:
Diuretic, în profilaxia sau tratamentul fazei oligurice din insuficiența renalță acută, înaintea apariției insuficienței
renale ireversibile,scăderea presiunii intracraniene și a edemului cerebral, scăderea presiunii intraoculare atunci
când nu poate fi scazutp prin alte mijloace,eliminarea urinară a substanțelor toxice.
Contraindicații:
Hemoragii intracraniene active, hipersensibilitate, anurie, congestie pulmonară severă, edeme, deshidratare
severă, insuficiență renală sau cardiacă progresivă.
Forma de prezentare:
Solutie perfuzabilă 10 %, 15 %, 20 %.
Se administrează:
Ținând cont de afectare:
- Alterarea funcției renale, 50- 100 g soluție 10, 20 %
- Tratamentul oliguriei, 1,5-2 g/ kg. Soluție 15- 25%, timp de 30- 60 minute.
- Reducerea presiunii intracraniene, 1,5- 2 g/ kg. Soluție 15- 20 %, perfuzat timp de 30- 60 minute.
- Reducerea presiunii intraoculare, 1,5- 2 g/ kg. Soluție 20 %, timp de 30- 60 minute.
- Antidot pentru eliminarea substanțelor toxice, dozele depind de necesarul de lichid și de excreția
urinară. Pentru compensarea pierderilor se administrează concomitent lichide intravenos și, electroliți.
Dacă efectul nu se instalează după administrarea a 200 g. de Manitol, perfuzia se întrerupe, se revaluiază
cazul.

Supradozajul:
Excreție crescută de electroliți, în special sodiu, clor și potasiu. Depleția sodiului are ca rezultat hipotensiune
ortostatică, tahicardie (fenomen compensatoriu ) și scăderea presiunii venoase centrale. Pierderile de
potasiu alterează funcția neuromusculară și provoacă dilatare intestinală și ileus.
Dacă fluxul urinar este alterat, există riscul apariției edemului pulmonar sau intoxicației cu apă.
Se anunța medicul, ce va impune întreruperea imediată a perfuziei, se iau măsuri suportive, se corectează
dezechilibrul hidroelectrolitic.
Efecte adverse:
- SNC- ameteală, cefalee, presiune intracraniană crescută, confuzie
- Cardiovascular- edeme, tromboflebită, hipotensiune, hipertensiune, tahicardie, dureri toracice de tip
anginos, febră, frisoane
- Oftalmice- vedere tulbure, scăderea presiunii intraoculare
- ORL- hipoacuzie, congestie nasală
- Respirator- congestie pulmonară
Precauții:
Dacă se perfuzează concomitent cu transfuzia de sânge, se adauga cel puțin 20 mEq de Na Cl pentru fiecare
litru de soluție de Manitol. Astfel se evita pseudoaglutinarea. Atenție, Manitolul poate masca și intensifica
hidratarea inadecvată sau hipervolemia.
Interacțiuni medicamentoase:
Scade efectul Litiului.
Evaluarea și controlul terapiei:
- Atunci când este utilizat pentru reducerea presiunii intracraniene, se monitorizează funcția renală și
circulatorie, echilibrul hidroelectrolitic și greutatea corporală.
- Atenție la semnele și simptomele deshidratării, monitorizare a diurezei.
Soluțiile coloidale- conțin molecule cu greutate moleculară mare, incapabile să traverseze membranele
semipermeabile. Administrate intravenos, rămân pentru mai mult timp intravascular comparativ cu
soluțiile cristaloide și realizează un efect volemic mai mare.
Exemple :
a) Coloizi naturali
-preparate de sânge și substituienți ( sângele integral,albumina, plasma proaspată congelată, concentrat
eritrocitar, crioprecipitat, concentrat trombocitar)
b) Colizi artificiali-
-Dextranii
-Derivații de gelatină
-HES ( colidul ideal în corectarea hipovolemiei ), nu se acumulează în țesuturi, nu se acumulează în
plasmă, nu influiențează hemostaza, nu este antigenic, nu are potențial alergenic, nu este proinflamator,
nu este toxic, teratogen, mutagen, nu influiențează testele de diagnostic, interferenăa redusă cu alte
droguri, toleranță bună, eliminare completă.
Soluțiile perfuzabile nu au doar rolul de a reechilibra hidroelectrolitic și volemic, ci și rol de nutriție.
Nutriția parenterală are o importanță deosebită în menținerea homeostaziei și reprezintă aportul total
sau parțial al substanțelor nutritive pe cale intravenoasă, la pacienții cu malnutriție sau potential de a
dezvolta malnutriție și la care alimentația orală nu este posibilă, este insuficientă sau riscantă.
 Se efectuiază pe o venă periferică, sau centrală, apreciindu-se necesarul energetic, necesarul de proteine
zilnic, necesarul de lipide, de carbohodrați, de electroliți, de vitamine, oligoelemente.
Alimentația parenterală poate fi realizată prin administrarea separată a soluțiilor de aminoacizi, glucoză,
lipide, electroliți sau prin utilizarea soluțiilor industriale de tip ” 3 în unu”( Cabiven periferic, Cabiven
central, Intralipid ).

Datorită perfuziilor prelungite se poate ajunge la complicații locale și generale nedorite ca, inflamații
perivenoase, tromboze ale venei perfuzate, mai întinse sau limitate, adesea cu pericol de embolii, infecții ale
țesutului celular etc. Pentru evitarea acestora sunt necesare o serie de precauții tehnice.
Acestea vizează iritația mecanică a endovenei, contaminarea bacteriană a endoteliului venos și țesutului celular
și evitarea iritației provocate de soluțiile perfuzate .
Lezarea mecanică a endoteliului este favorizată de dimensiunile acului sau cateterului, de miscarea lor în
venă și de forma lor. Vena trebuie să fie destul de mare, iar acul suficient de mic. Sunt de preferat acele cu
mandrin și cateterele suple. Pentru a evita iritarea endoteliului venos prin mișcări necontrolate, acul sau
cateterul se vor fixa solid la piele.
Infecția poate avea un rol important în determinismul reacției locale. Poarta de intrare a microbilor fiind, cel
mai des, orificiul de puncție, se impun precauții deosebite de asepsie la locul injectării. Aportul microbian poate
să țină, însă, și de soluția perfuzată. Este de reținut faptul că infecția bacteriană a endoteliului venos este
constantă dacă se întrerupe fluxul sanguin prin ligaturarea venei în amonte.
Rolul cel mai important în apariția complicațiilor locale îl au, însă, chiar soluțiile perfuzate. Aciditatea sau
alcalinitatea soluțiilor, având în vedere că pH-ul acestora variază între 5 si 8 (apropiat de pH-ul plasmatic) nu
intervine prea mult în apariția complicațiilor locale. Factorul principal este hipertonia soluțiilor. Soluțiile
determină, în raport de concentrația lor, o anumită presiune osmotică.
Pentru sânge și derivatele de sânge trebuie să se respecte riguros tehnicile de conservare, de stabilire a
compatibilității și de control bacteriologic.
Incidentele perfuzionale ale suspensiilor de lipide pot fi evitate dacă se respectă indicațiile menționate.
Viteza de perfuzie are un rol deosebit.
O viteză prea mare duce la o concentrație plasmatică excesivă a substanței. Ritmul de perfuzie maxim este, în
general, de 200-300 ml/oră, în raport de concentrație ( 0,10— 0,20 g/kilocorp/oră ). Concentrațiile mari vor
avea un ritm și mai scăzut, de 125 ml/oră la adult ( se exclude de la această indicație coma diabetică profundă,
cu mare deshidratare, în care perfuziile vor putea ajunge, în primele două ore, pâna la 3 litri ser fiziologic și
seruri alcaline.
Viteza de perfuzie a glucozei, bine tolerată de individul normal, este de 0,5 g/ kilocorp/ oră. Organismul
asupra căruia s-a exercitat agresiunea este mai sensibil. La acesta, perfuzia a 100 g glucoză trebuie să se facă în
minimum 3 ore. Aceasta înseamnă însă că, este imposibil de atins nivelul nutrițional .
Supraîncărcarea circulatorie este un alt pericol al alimentației parenterale. Se observă în special la
hipertensivi, cardiopați, în insuficiența renală, la batrâni.
Dezechilibrul hidroelectrolitic survine atunci când administrarea soluțiilor nu ține seama de nevoile
organismului. Frecvent se asistă la hiperhidratare, asociată sau nu cu retenție sodată.
Deshidratarea în cursul alimentației parenterale se datorește subestimării pierderilor anormale de origine
digestivă . Deshidratarea globală cu hiperosmolaritate survine când la alimentația parenterală se adaugă o
alimentație cu sonda, prin care se aduce o cantitate excesivă de protide, iar rinichiul este incapabil de a
concentra urina.

AMINOVEN 15%
Combinație de aminoacizi, substituient plasmatic, soluție pentru alimentație parenterală.
Indicații- pentru aport de aminoacizi în cadrul alimentației parenterale, indicat în special în cazul în care în
timpul nutriției parenterale, volumul de lichide trebuie restricționat.
Contraindicații- tulburări ale metabolismului aminoacizilor, acidoză metabolică, insuficiență renală netratată
prin hemodialăză sau hemofiltrare, insuficiență hepatică severă, hiperhidratare, șoc, hipoxie, insuficiență
cardiacă decompensată.
Este contraindicat la nou-născuți.
Se administrează- în perfuzie continuă într-o venă centrală, prin intermediul unui cateter venos central. Este
admisă și aministrarea într-o venă priferică, însă, acest fapt variază odată cu vârsta, starea generală a
pacientului, starea venelor periferice. Doza este în funcție de gravitatea statusului catabolic și de necesarul de
aminoacizi. În cazul nutriției parenterale, nu se va depăși doza zilnică maximă de 2 gr. Aminoacizi/ kg. ( 140 gr. la
un adult de 70 kg. ).
Soluția se administrează atâta timp cât alimentația parenterală este necesară. Flaconul este destinat unei
singure administrări, atenție la conținutul și aspectul soluției, aceasta va fi lichid clar, fără particule, flocoane.
Soluția neutilizată, se aruncă. Datorită riscului crescut de contaminare microbiologică și incompatibilități,
soluțiile de aminoacizi nu se amestecă cu alte medicamente. Se va acorda o atenție deosebită tehnicilor
aseptice, amestecării și, în special, compatibilității în cazul necesității adăugării altor substanțe nutritive
( carbohidrați, emulsii lipidice, electroliți, vitamine sau oligoelemente ).
Precauții- în timpul tratamentului se va monitoriza ionograma, balanța hidrică și funcția renală.
- în caz de hiponatremie, hipokaliemie, deficit acut de folat, se vor administra simultan cantități
adecvate de sodiu, potasiu, acid folic.
- în cazul administrării corecte, recțiile adverse ce ar pute a apărea sunt reversibile și regresează când
întrerupem administrarea
- perfuzarea într-o venă periferică poate determina iritarea peretelui venos și tromboflebită.
- administrarea rapidă și supradozajul determină frisoane, greață, creșterea pierderilor renale de
aminoacizi, hiperhidratare, tulburări electrolitice
Interacțiuni medicamentoase- datorită riscului crescut de contaminare microbiologică și
incompatibilității, soluțiile de aminoacizi nu se amestecă cu alte medicamente.
KABIVEN
Emulsie perfuzabilă indicată pentru nutriția parenterală la adulți și copii cu vârsta de peste 2 ani, atunci când
alimentația orală sau enterală este imposibilă, insuficientă sau contraindicată.
Forma de prezentare – este disponibil sub forma unui sac p.v.c. cu 3 compartimente, și o pungă exterioară.
Conține 2053 ml. total de substanță, fiecare compartiment având volume diferite din cele 3 componente ale
produsului.
Cele 3 compartimente conțin:
- soluție de glucoză 19%, soluție limpede, aproape incoloră
- soluție de aminoacizi și electroliți, limpede, incoloră, până la gălbuie, fără particule vizibile
- emulsie lipidică, omogenă, de culoare albă
Emulsia finală rezultată prin omogenizarea conținutului celor 3 camere ale sacului tricompartimentat, este albă.
Indicații terapeutice- Kabiven, emulsie perfuzabilă indicată nutriției parenterale la adulți și copii cu vârsta de
peste 2 ani, atunci când alimentația orală sau enterală, este imosibilă, insuficientă sau contraindicată.
Se administrează- pentru stabilirea dozei și a vitezei de pefuzare, se va avea în vedere capacitatea organismului
de a metaboliza glucoza și elimina lipidele. Doza recomandată va fi individualizată, în funcție de starea clinică,
nutrițională, greutate și gradul de stress catabolic.
Corespunzător, necesarul comun acceptat de glucoză și de lipide este de 2- 6 gr., respectiv 1-2 gr., iar de
aminoacizi, 0,7- 1,3gr./ kg/ zi.
La un pacient de 70 kg., doza este echivalentă cu 1330- 2660 ml. Kaviven pe zi.
 Durata recomandată a perfuziei este de 12- 24 de ore, iar perfuzarea va dura atâta timp cât este necesar, în
funcție de starea clinică a pacietului.
Contraindicații- hipersensibilitate, la substanțele active, la proteine din ou, soia sau arahide sau la oricare dintre
excipienți, hiperlipidemie severă, insuficiență hepatică severă, coagulopatii severe, tulburări congenitale ale
metabolismuui proteic, insuficiență renală severă, șoc, hiperglicemie,concentrații plasmatice patologic crescute
ale oricăruia dintre electroliții conținuți de medicament.
Contraindicații generale- edem pulmonar acut, hiperhidratare, insuficiență cardiacă decompensată și
dezhidratare hipotonă.
Reacții adverse- datorită componenței intralipidice, poate crește temperatura. Mai rar tremor, frisoane, greață,
vărsături, creșteri temporare ale valorilor serice ale enzimelor hepatice.
Precauții speciale- la începutul oricărei perfuzări este necesară o monitorizare clinică atentă. La apariția oricărui
semn anormal, perfuzia va fi oprită. Asociat administrării printr-o venă centrală, există risc crescut de dezvoltare
a unor infecții ceea ce impune măsuri riguroase de asepsie în vederea evitării contaminării în timpul manipulării,
inserării perfuziei.
Interacțiuni medicamentoase- atenție la pacienții insulinodependenți, la cei cu anticoagulante, a se monitoriza,
a se raporta modificările apărute.
ARGININA
Compoziție:
Un flacon de 250 ml conține 12,5 g de clorhidrat de arginină ( 50 mg/ml) si 25 g sorbitol (100 mg/ml ), un flacon
de 500 ml conține 25 g clorhidrat de arginină ( 50 mg/ml ) si 50 g ( 100 mg/ml ) sorbitol.

Acțiune farmacoterapeutică:
Arginina este un aminoacid din ciclul de ureogeneză hepatic. În tulburări ale ciclului ureogenetic, se acumulează
amoniac și sinteză acestui aminoacid se face deficitar. Sorbitol este un alcool polihidroxilic care se metabolizează
în principal în ficat până la fructoză sau glucoză ( în mai mica masură ), furnizând substrat energetic celulelor
hepatice.
Indicații:
Stări grave de hiperamoniemie asociate cu suferință hepatică, asigurând o cale alternativa de epurare a
amoniacului; acidifiant în stările de alcaloză metabolică. Come hepatice sau encefalopatii hepatice. Se mai poate
administra ca supliment în nutriția parenterală a copiilor cu deficit de creștere precum și în alte stări de
denutriție.

Contraindicații:
Nu se utilizează la bolnavii cu insuficiență renală și anurie, în stările de acidoză metabolică, în diselectrolitemii, în
special hipercloremie. Nu se administrează la pacienți cu intoleranță la fructoză.

Reacții adverse:
Greață, vomă, eritem, cefalee, parestezii, iritație venoasă locală, creșterea concentrației plasmatice de potasiu,
acidoză lactică, hiperuricemie.

Mod de administrare:
200-800 mg arginină/ kg corp în cazuri de hiperamoniemie, ca doză de încărcare în aprox. 4 ore, după care se
administrează 200-800 mg arginină/ kg corp/ zi.

NUTRITIA PARENTERALA PRIN METODA  PERFUZIEI I.V.

 Administrarea pe cale venoasa a unei solutii prescrise, de glucoza, proteine, emulsie de lipide, electroliti,
 vitamine.
UTILIZAREA Nutritiei Parenterale Totale
-Restrictia cantitatii de hrana si lichide ingerate pe o durata mai mare de 7 zile (raniri prin traumatisme multiple,
arsuri severe, anorexie nervoasa)
-Boli cu o durata mai lunga de 2 saptamâni
-Pierdere de 10% sau mai mult din greutatea corporala înainte de îmbolnavire
-Nivelul albuminei serice mai scazut de 3,5g/dl
-Toleranta scazuta a alimentatiei enterale de lunga durata
-Varsaturi cronice si diaree
-Continuarea pierderii în greutate, în ciuda consumului oral adecvat
-Tulburari gastro-intestinale ce împiedica sau reduc sever absorbtia (obstructia intestinala, boala Crohn, colita
ulceroasa, sindromul de intestin scurt, sindromul de malabsorbtie în cancer, fistule intestinale)
-Tulburari gastro-intestinale inflamatorii (pancreatita, peritonita)
-Insuficienta renala sau hepatica
-Cresterea normala si dezvoltarea la copii cu anomalii congenitale (fistula traheo-esofagiana, atrezia duodenala,
hernia diafragmatica, volvulusul)

CEREBROLYSIN
Forma de prezentare- fiole din sticlă brună, cu 5 ml. sau 10 ml. soluție injectabilă / perfuzabilă, ce conține
hidrolizat din proteină din creier de porcină sub formă de soluție concentrată 215,2 mg. și excipienți- hidroxid de
sodiu și apă.
Indicații terapeutice- disfuncții cerebrale organice, metablice și neurodegenerative, demență senilă Alzheimer,
demență vasculară și mixtă, complicații post accident vascular cerebral, traumatism craniocerebral,
postoperatoriu, contuzii cerebrale sau comoții, depresiile endogene rezistente la tratament, retardarea psihică
și insuficiența atenției la copii
Contraindicații- hipersensibilitate la substanță sau la oricare dintre excipienți, epilepsie, insuficiență renală
severă.
Reacții adverse- în cazuri rare efectele tratamentului au fost asociate cu agitație, hiperventilație, hipertonie,
hipotonie, oboseală, tremor, depresie, apatie, amețeală, simptome de gripă, tulburări gastrointestinale ca
pierderea apetitului, dispepsie, diaree, constipație, vărsături, greață.
În cazul injectării rapide poate apare senzație de căldură, transpirații, amețeală, palpitații, aritmii, reacții locale
la locul injectării, iritare, prurit senzație de arsură.
Foarte rar s-au observat reacții ale pielii, reacții locale vasculare, cefalee, dureri cervicale, dureri ale membrelor,
dureri lombare, febră, dispnee, frisoane și stări de șoc. Deoarece este cu preponderență administrat la vârstnici,
reacțiile adverse menționate sunt tipice pentru această grupă de populație și pot fi observate și în absența
utilizării medicamentului.
Se administrează- intramuscular, fiolele de 5 ml., intravenos, fiolele de 10 ml., diluate, sau în perfuzie. Se poate
administra în doză unică, dar este de preferat tratamnetul în cure, cura optimă implică administrarea zilnică,
timp de 10- 20 zile.
Vitaminele se pot administra concomitent, însă nu se amestecă în seringă, perfuzie.
În perfuzie, se diluiază în 200- 250 ml. ser fiziologic, se dministrează în 60- 90 min., în cură de 10- 25 zile.
Efecte adverse- pot apare ocazional, febră, atunci când se perfuzează rapid, sau hipersensibilitate la preparat.
Precauții- diatezele alergice, crize majore de epilepsie, primul trimestru al sarcinii.
Interacțiuni medicamentoase- crește acțiunea antidepresivelor.

METRONIDAZOL
Forma de prezentare- soluție perfuzabilă, 5 gr./l
Acțiune farmacoterapeutică- produsul este activ față de bacteriile anaerobe, în infecțiile determinate de
bacterii gram – negative. Are o bună penetrație tisulară, ptrece în bilă, salivă, lichid pleural, lichid peritoneal,
secreție vaginală, lichid seminal, lapte trece prin meningele inflamat și placentă. Se metabolizează hepatic,
metabolitul major rezultat având și el o acțiune antibacteriană și antiparazitară. Eliminarea se face pe cale
urinară și digestivă, pigmenții metaboliților colorând în brun- roșcat urina.
Indicații- stări septice grave datorate anaerobilor ( septicemii postabortum, abcese cerebrale, pneumonii
necrozante, osteomielită, abcese pelvine, peritonite,infecții postintervenții chirurgicale și profilactic, la pacienții
cu risc crescut infecțios, preoperatoriu.
Contraindicații- afecțiuni acute și cronice ale sistemului nervos central, sarcină, discrazii sanguine.
Precauții- este necesar a se monitoriza funcția hepatică, renală, corticoterapie asociată cu edeme.
Interacțiuni medicamentoase- nu se asociază cu consumul de alcool, disulfiram, fenobarbital, atenție la
asocierea cu anticoagulantele orale deoarece le potențează efectul, cimetidina încetinește metabolizarea
metronidazolului.
Reacții adverse- tulburări digestive ( greață, anorexie, algii abdominale, vărsături, diaree ), tulburări ale
sistemului nervos ( cefalee, vertij, confuzii, parestezii, insomie ), leucopenie tranzitorie, reacții de sensibilizare
( urticarie, rash, prurit, congestie nasală ).
Se administrează- adulți și copii de peste 12 ani, intravenos prin perfuzie, în 30-60 de min., la un interval de 6- 8
h. Produsul poate fi diluat cu ser fiziologic, durata curei este de 7-10 zile, excepțional, până la 14 zile, calea
perfuzabilă fiind înlocuită imediat ce este posibil, cu administrarea orală a produsului. Posologia va fi adaptată
stării pacientului, reducându-se dozele la cei cu deficit al funcției renale, hepatice.
Interacțiuni medicamentoase- nu se asociază în perfuzie alte antibiotice sau chimioterapice.
Medicația psihotropă reprezintă principala componenta a tratamentului tulburărilor mintale. De asemenea,
polipragmazia ( folosirea mai multor medicamente în acelasi timp ) este frecventa în tratamentul tulburărilor
psihice ( mai ales psihotice și afective ).
Medicația psihotropă poate fi clasificată în trei categorii după efectul fundamental asupra stării psihice:
I. Medicația psiholeptică: inhibă activitatea sistemului nervos prin scăderea vigilității, scăderea performanței
intelectuale, sedare emoțională. Aici sunt incluse: hipnoticele, tranchilizantele ( anxiolitice ), antipsihotice
II. Medicația psihoanaleptică: stimulează activitatea sistemului nervos central prin creșterea vigilității,
ameliorarea dispoziției, creșterea randamentului. Aici sunt incluse: timoanalepticele: stimulante ale dispoziției,
antidepresive: stimulante ale vigilității sau psihoenergizante
III. Medicația psihodisleptică ( perturbatoare psihică ) -determină tulburări calitative ale activității psihice, în
special ale gândirii, percepției și dispoziției.
 Hipnotice.
Induc instalarea somnului și menținerea lui , sunt folosite în insomnia tranzitorie și ca adjuvant în alte afecțiuni
care au ca manifestare și insomnia.
Clasificare:
1.Barbiturice - exemplu, Fenobarbital, Amobarbital - se folosesc rar datorită efectelor secundare ( fenomene
neplacute la trezire, pericol de dependență, risc vital în supradozare ).
2.Benzodiazepine - exemplu, Nitrazepam, Lorazepam ( Anxiar ), acestea sunt benzodiazepine cu durată scurtă
de acțiune și pot da dependență și simptome de sevraj la întrerupere; cele cu durată lungă de acțiune,
( ex.Diazepam ) dau fenomene de acumulare.
3.Hipnotice non barbiturice – non benzodiazepinice - Glutetimid, Cloralhidrat - mai rar folosite. În prezent, cele
mai folosite hipnotice sunt: Zolpidem ( Stilnox, Sanval ) si Zopiclona ( Imovane ) pentru urmatoarele
considerente: efect rapid , țintesc specific insomnia și au efecte adverse reduse.
 4.Tranchilizante (Anxiolitice)
Reprezintă un grup heterogen de psihotrope psiholeptice ce diminuiază în special anxietatea, având de
asemenea ( în funcție de substanța activă ), efecte hipnotice, sedative, miorelaxante, anticomițiale. În trecut s-
au folosit barbituricele și meprobamatul. În prezent cele mai folosite sunt benzodiazepinele, care au ca grup,
patru acțiuni: anxiolitică, miorelaxantă, anticonvulsivantă și sedativ-hipnotică. Sunt utilizate atât în tulburările
anxioase acute cât și cronice.
Indicații de baza ale unor benzodiazepine:
-anxietate, tensiune musculară, agitație ( Diazepam, Alprazolam, Clorazepat )
- atacuri de panică și agorafobie ( Alprazolam, Lorazepam, Clonazepam )
-sindrom de sevraj la alcool ( Lorazepam, Diazepam )
-status epilepticus, convulsii ( Clonazepam, Diazepam )
- akatisie, tasikinezie post-neuroleptică/potențare a efectului neurolepticelor / anxietate reacțională în boli
psihosomatice /catatonie
Efecte adverse mai frecvente ale benzodiazepinelor sunt: sedare, slăbiciune motorie, afectarea funcționării
intelectuale, sindrom de sevraj la întreruperea bruscă a utilizării ( anxietate, insomnie, sensibilitate excesivă la
lumină și sunete, tremor, cefalee, transpirații, hipertensiune arterială, tahicardie, dorința de a lua
medicamentul, convulsii ).
Medicația antipsihotică se folosește pentru tratarea pe termen scurt și lung a schizofreniei, tulburării
schizofreniforme, tulburării schizoafective, tulburării delirante, tulburării psihotice scurte, episoadelor maniacale
și tulburării depresive majore cu elemente psihotice.
Antipsihoticele se împart în:
- antipsihotice convenționale ( neuroleptice ) Haloperidol, Clorpromazina care, determină reducerea
tulburărilor psihotice, predominant a simptomelor pozitive ( halucinații, delir, perturbarea gândirii și agitația),
dar au ca dezavantaj producerea sindromului extrapiramidal și a unor manifestări neuro-vegetative.
- antipsihotice atipice : Risperidonă ( Rispolept ), Olanzapină ( Zyprexa ), Quetiapină ( Seroquel ), Ziprasidonă
( Zeldox ), Clozapină ( Leponex ), Sertindole, Amisulprid ( Solian ), Aripiprazol ( Abilify ), etc.
care, determină ameliorarea simptomatologiei pozitive, negative ( retragere socială, aplatizare afectivă,
anhedonie, catatonie ), precum și îmbunătătirea afectării cognitive ( distorsiuni perceptuale, deficite de
memorie și atenție ); acestea dau foarte rar fenomene extrapiramidale sau diskinezii tardive și de aceea sunt de
preferat. Au ca dezavantaj tendința de modificare a formulei sangvine și perturbările metabolice.
Tratamentul cu antipsihotice se face de obicei pe termen lung ( în funcție de afecțiune) putând dura luni, ani sau
toata viața.
Formele de administrare ale antipsihoticelor sunt următoarele:
- orală – toate antipsihoticele,
- injectabilă - cu efect rapid, folosită în urgente ( Haloperidol, Zyprexa, Zeldox ),
- forma depot - se administrează o doza la 2-4 saptamani ( Fluanxol, Clopixol, Zyprexa, Rispolept Consta, Abilify
Maintena, Xeplion/ Paliperidonă, Trevicta ) .
 6. Antidepresive.
Cu toate că indicația principală a antidepresivelor este tratamentul depresiei, aceste substanțe și-au mai dovedit
utilitatea și în : faza depresivă a tulburării bipolare / tulburarea obsesiv compulsivă / tulburarea de panică/
tulburarea de stres posttraumatică / tulburarile de alimentație / fobia socială /enuresis nocturn /dureri cronice .
Doza optimă a unui antidepresiv este cea mai mică doză eficace care, dă cele mai puține efecte secundare.
Durata tratamentului este inițial de 6-12 săptămaâni. Cei care raspund la o anumită doză vor continua
tratamentul 6-12 luni ( în depresia cronică , 2-3 ani ) pentru a scădea riscul recăderii.
1. Antidepresive triciclice: Imipramina, Amitriptilina, Doxepina au ca indicație principală depresia majoră, iar
Clomipramina este foarte eficace în tulburarea obsesiv-compulsivă. Superioritatea acestor antidepresive față de
antidepresivele noi se manifestă în cazurile de episoade depresive melancolice. Antidepresivele triciclice sunt
mai puțin recomandate din cauza efectelor adverse ( sedare, hipotensiune ortostatică, tulburări urinare,
constipație, etc.)
2. Antidepresive tetraciclice: Maprotilina și Mianserina sunt mai bine tolerate și uneori au o eficacitate
antidepresivă mai mare decât triciclicele.
3. Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei ( ISRS ): Fluoxetina ( Prozac ), Fluvoxamina ( Fevarin ), Sertralina
( Zoloft ), Paroxetina ( Seroxat ), Citalopram ( Cipramil ), Escitalopram ( Cipralex ) sunt cele mai utilizate în
prezent, cel puțin la fel de eficace ca și antidepresivele triciclice, dar cu mai puține efecte adverse.
4. Inhibitorii de monoaminoxidază (IMAO) sunt eficienți dar rar utilizați de psihiatri din cauza precauțiilor
dietetice ( pot determina hipertensiune arterial ) și interacțiunilor medicamentoase dăunătoare.
5. Alte antidepresive: Mirtazapina (Remeron) este eficientă în depresia severă / Venlafaxina ( Efectin ) este
eficientă în tratamentul depresiei severe cu elemente melancolice și are debut rapid al acțiunii / Bupropion
( Wellbutrin ) este un tratament de primă linie în depresie și încetarea fumatului / Trazodona ( Trittico ) ,
indicată în depresia majoră, e benefică în corectarea insomniei și scăderea precoce a anxietății.
 Reacțiile adverse la medicamente sunt efecte nedorite cu caracter nociv pentru sănătate, care apar la dozele
folosite obișnuit în terapie.
Ele trebuie deosebite atât de efectele nedorite, care nu sunt dăunatoare sănătatii, de exemplu uscăciunea gurii
provocată de atropină, cât și de intoxicațiile acute, care sunt manifestări nocive care apar la doze foarte mari,
care le depășesc pe cele utilizate în terapie. Intoxicațiile cu substanțe chimice nu sunt nici ele considerate reacții
adverse. Acestea fac obiectul toxicologiei și pot surveni în mod accidental ( de exemplu, accidente de muncă ), în
scop criminal, sau de suicid.
Majoritatea reacțiilor adverse la medicamente sunt puțin importante și sunt reversibile. Există însă și reacții
adverse grave, unele care pot duce la infirmităti, iar altele chiar la moarte, astfel încat astăzi se vorbește de o în
treaga patologie generată de medicamente numită patologie iatrogenă.

În funcție de mecanismele de producere, există 3 categorii de reacții adverse, toxice, idiosincrazice și alergice.
Reacțiile adverse toxice
Reacțiile adverse toxice sunt dependente de doză, fiind cu atât mai frecvente și mai grave cu cât dozele sunt mai
mari. Aceste reacții adverse pot fi depistate înainte de introducerea medicamentelor în terapie, unele chiar din
faza de cercetare pe animale de laborator. De aceea, studiul toxicității acute, al toxicității subacute și al
toxicității cronice la mai multe specii de animale de laborator sunt absolut obligatorii pentru toate
medicamentele autorizate de punere pe piață. Regulile de desfășurare a acestor cercetări sunt extrem de stricte
și riguroase.
Reacții adverse idiosincrazice
Reacțiile adverse idiosincrazice apar de obicei la doze mici, dar numai la anumite persoane, care prezintă o
sensibilitate crescută la anumite substanțe, sensibilitate determinată genetic. În funcție de deficitul genetic,
aceste reacții adverse se pot manifesta ca o intoxicație cu medicamente, deși s-au administrat doze mici, sau se
pot manifesta complet diferit de efectele obișnuite ale medicamentului. Cele care se manifestă ca o intoxicație
se datorează unui deficit într-o enzimă care metabolizează medicamentului.
Reacții adverse alergice
Reacțiile alergice sunt efecte nocive datorate intervenției unor mecanisme imune. Ele se produc la doze foarte
mici de medicament, dacă persoana a fost sensibilizată în prealabil la medicamentul respectiv. Aceste reacții
implică un mecanism imun antigen - anticorp. De regulă, medicamentele nu sunt antigenice ca atare. Cel mai
adesea ele funcționează ca haptene, cuplandu-se cu proteinele organismului și modificându-le structura astfel
încât nu mai sunt recunoscute ca self, devin antigene. Aceste proteine modificate determină sinteza de anticorpi
specifici. Ca haptene, pot functiona și unii metaboliți ai medicamentelor.
Reacția alergică nu apare la primul contact cu medicamentul, dar la acest prim contact se produce o sensibilizare
generatoare de anticorpi. După o latență de cel putin 7-14 zile, dacă anticorpii sunt în exces, la un al doilea
contact se produce o reacție alergică. Alergia se menține perioade lungi de timp, cel mai adesea toata viața
persoanei respective. Alergia este încrucișată pe grupe chimice de medicamente, o persoana alergica la un
medicament fiind adesea alergică la mai mulți produși inrudiți structural cu medicamentul respectiv. Nu toate
persoanele dezvolta alergii, ci există persoane susceptibile numite persoane atopice.
Nu toate medicamentele sunt la fel de alergizante. Printre cele mai alergizante medicamente sunt penicilinele și
sulfamidele. Alergia se poate dezvolta dupa oricare cale de administrare, dar cea mai sensibilizantă este calea
cutaneo-mucoasă. Din aceste considerente nu se recomandă administrarea de medicamente alergizante pe cale
cutaneo-mucoasă.
Reacții adverse medicamentoase uzuale în practica psihiatrică :
Anxietatea, Acatizia, Agitația și Insomnia. Pâna la 25% dintre persoanele tratate cu antidepresive
serotoninergice prezintă activare psihomotorie crescută în primele 2-3 săptămâni de utilizare.
Agitația produsă de ISRS crește moderat riscul de impulsuri suicidare la pacienții cu risc de suicid. În perioada
inițială a tratamentului cu ISRS, pacienții cu risc de auto-mutilare trebuie supravegheați periodic de către
personalul medical, în funcție de evaluarea riscului suicidar.
Insomnia și anxietatea asociată cu medicamentele serotoninergice poate fi contracarată de administrarea
benzodiazepinelor. Un numar mic de persoane pot prezenta o creștere persistentă a anxietății după perioada
inițială de 3 săptămâni de tratament cu ISRS.
Disfuncția sexuală. Utilizarea psihotropelor se asociază cu disfuncție sexuală, în special cu scăderea libidoului,
tulburări de ejaculare și erecție, inhibiția orgasmului. Acestea sunt efecte adverse frecvente la ISRS și mai puțin
frecvente la antipsihotice.
Tulburări gastro-intestinale și diaree. Cantitatea cea mai mare de serotonină din organism se află la nivelul
tractului gastrointestinal, iar medicamentele serotoninergice pot produce simptome ușoare sau moderat severe
de durere gastrică, greață și diaree, în special în primele săptămâni de tratament. Aceste simptome se remit în
timp și se recomandă modificarea dietei.
Cefaleea. După inițierea terapiei cu ISRS un numar mic de persoane manifestă cefalee de intensitate usoară
până la moderat severă, cefalee care raspunde de obicei la analgezice obișnuite.
Anorexia. Supresia apetitului poate fi întâlnită la pacienții care urmează tratament cu ISRS, dar este reversibilă.
Creșterea ponderală. Numeroase psihotrope produc creșterea greutății ca rezultat al retenției de fluide și a
aportului caloric crescut. Se recomandă dietă și supravegherea retenției de lichid.
Somnolența. Numeroase medicamente psihiatrice produc sedare. Pacienții sunt avertizați asupra acestui lucru.
Generațiile noi de antidepresive și antipsihotice prezintă un potențial mai scăzut de sedare față de cele de
veche generație.
Uscăciunea mucoasei bucale, vedere neclară, retentie urinară, constipația. Apar ca urmare a blocării
receptorilor pentru acetilcolină. Este valabil în special pentru antidepresivele de generatie veche. Cele noi nu
prezintă decat foarte rar aceste efecte adverse.
Hipotensiunea ortostatică. Este cauzată de blocarea receptorilor alfa1-adrenergici. Persoanele vârstnice
prezintă risc crescut de a dezvolta hipotensiune ortostatică. Riscul fracturilor de col femural ca urmare a
căderilor accidentale este semnificativ crescut la pacienții care primesc medicamente psihoterapeutice. Acești
pacienți trebuie instruiți să se ridice lent din poziția orizontală și să se așeze rapid la apariția verijului.
Tratamentul hipotensiunii ortostatice include evitarea cofeinei, aportul unui volum de fluide de minim 2 litri pe
zi, adăugarea de sare în dietă ( cu excepția contraindicației stabilită de medic ), reevaluarea dozajului
medicamentelor antihipertensive și purtarea unor ciorapi elastici speciali.
Tulburări de mișcare induse medicamentos. În psihiatrie, cele mai frecvent întâlnite tulburări de mișcare induse
medicamentos sunt cauzate de medicamente cu proprietăți de antagonizare a receptorilor dopaminici. Aceste
tulburări includ: sindromul neuroleptic malign, dischinezia tardivă indusă de neurolptice, distonia acută,
parkinsonismul indus de neuroleptice, akatizia acută indusă de neuroleptice și tremorul postural indus de
neuroleptice. Aceste tulburări sunt cunoscute și sub denumirea de simptome extrapiramidale.
Sindromul neuroleptic malign reprezintă o complicație cu potențial letal care poate surveni în cursul terapiei
antipsihotice. Simptomele motoriii și comportamentale includ rigiditate muscular și distonie, achinezie, mutism,
obnubilare și agitație. Simptomele autonome includ hiperpirexie, sudorație și creșterea pulsului și a presiunii
sangvine. Simptomele evoluează de obicei pe parcursul unui interval de 24 pana la 72 ore, iar în absența
tratamentului are o durata de 10-14 zile.Tratamentul implică întreruperea imediată a administrării
antipsihoticelor; metode de răcire externă pentru combaterea hipertermiei; monitorizarea semnelor vitale, a
nivelului electroliților, echilibrului hidric și excreției renale și terapia simptomatica a hiperpirexiei.
Dischinezia tardivă indusă de neuroleptice reprezintă un efect tardiv; nu apare decât rareori înainte de 6 luni de
tratament. Tulburarea constă în mișcări coreoatetozice anormale, involuntare, neregulate ale musculaturii
capului, membrelor și trunchiului. Nu beneficiază de un tratament eficient specific.
Distonia acută indusă de neuroleptice se întalnește la aproximativ 10% dintre pacienții tratați cu antipsihotice ,
și apare de obicei în primele ore sau zile de la inițierea tratamentului. Mișcările distonice sunt rezultatul unei
contracții musculare lente sau al unui spasm care determină mișcări involuntare. Distonia se poate manifesta la
nivelul gâtului ( torticolis spasmodic ), al mandibulei ( deschidere forțată sau triimus), al limbii ( protruzie,
răsucire) și al întregului corp ( opistotonus ). Afectarea oculară poate determina crize oculogice, caracterizate
prin mișcari latero-superioare ale ochilor. Alte tipuri de distonie includ blefarospasm și distonie glosofaringiană,
manifestată prin disartrie, disfagie și dificultăți ale respirației, care pot cauza cianoză.
Profilaxia cu anticolinergice sau agenți similari previne de obicei apariția distoniei, deși riscul tratamentului
profilactic depașește beneficiile.
Parkinsonismul indus de neuroleptice survine la aproximativ 15% dintre pacienții tratați cu antipsihotice, de
obicei în primele 5 pana la 90 zile de la inițierea tratamentului. Simptomele includ rigiditate musculară, mers
șovaitor, blocaj postural, sialoree.
Acatizia indusă de neuroleptice reprezintă o senzație subiectivă de disconfort muscular care poate induce
agitație, neliniște, adoptarea alternativă într-o succesiune rapidă a poziției șezânde și ortostatice și, disforie
generală.
Simptomele sunt în principal motorii și nu pot fi controlate voluntar de catre pacient. Acatizia poate surveni în
orice moment al tratamentului.
Tremorul postural indus medicamentos reprezintă o alterare ritmică a mișcării cu o frecventa mai mare de 1
bătaie pe secundă. În mod tipic, tremorul diminuează în perioadele de relaxare și în timpul somnului și se
accentuiază în prezența stresului sau anxietății. În timp ce toate tulburările menționate mai sus implică specific o
asociere cu un antipsihotic, tremorul poate fi produs de diferite medicamente utilizate în psihiatrie-cel mai
frecvent de către litiu, antidepresiv.

DIAZEPAM ( 5mg/ml soluție injectabilă )

Diazepam ( 5mg/ml ) soluție injectabilă aparține grupului de medicamente numit ,,benzodiazepine”.
Fiecare fiolă de 2 ml conține 10 mg diazepam, iar celelalte componente sunt : propilenglicol, alcool benzilic, alcool
etilic 96%, benzoate de sodium, acid benzoic, apă pentru preparate injectabile);
Se recomandă în :
Diazepamul 5mg/ml soluție injectabilă se administrează sub strictă supraveghere în tratamentul anxietății, agitație,
tremor pre- delirium sau delirium tremens și halucinașiile din sevrajul etanolic.
De asemenea se administrează în spasmele musculaturii scheletice, spasticitatea cauzată de boli ale neuronului
motor central, mișcări atetozice, tuburări convulsive, tratament inițial în status epilepticus, anxietatea din timpul
procedurilor endoscopice, preoperatoriu.
Este contraindicat a se administra în:
- în caz de sensibilitate la diazepam sau la oricare dintre celelealte componente (substanță activă este diazepam
-pacientului care se află în tratament cu alte ,, benzodiazepine”, clonazepam, temazepam și flurazepam;
-la copiii nou –născuți ( conține alcool benzilic );
 -dacă pacientul prezintă disfuncții respiratorii, pulmonare, hepatice severe;
- în caz de ‘’miastenia gravis” ( pacientul prezintă slăbiciune musculară );
-la pacienții cu ,, sindrom de apnee în somn”-respirația se oprește în cazul în care pacientul este adormit;
-în cazul fobiilor ( temeri puternice ) sau obsesiilor ( gânduri supărătoare , nedorite și repetate, idei sau
sentimente ).
-în glaucom cu unghi închis
Precauții
Inaintea administrării Diazepamului asistentul medical atenționează medicul , dacă pacientul prezintă:
- hipotensiune arterială, somnolență, respirație superficială
- probleme hepatice, renale sau pulmonare;
-pacientul este cu depresie;
-supradozajul conduce la hipotensiune, astenie, ataxie, confuzie, comă.
DIAZEPAM SOLUȚIE INJECTABILĂ interacționeaza cu
Benzodiazepinele sunt utilizate frecvent cu antipsihoticele și stabilizatorii de dispoziție în tratamentul tulburărilor
psihotice și al tulburărilor bipolare, de anxietate dar, se recomandă prudență în asocierea cu alte benzodiazepine,
hipnotice, sedative )
Cimetidina poate reduce clearance-ul, crerscâna atfel concentrația plasmatică a diazepamului.
Flumazenil- ul utilizat pentru a combate efectele benzodiazepinelor, poate precipita convulsiile și este contraindicat
la pacienții tratați cu diazepam pentru afecțiuni convulsive.
COPII (de cel puțin 6 luni ) ȘI ADOLESCENȚI
Peste vârsta de 6 luni, doza inițială este de 1- 2,5 mg., de 3-4 ori pe zi și, în funcție de necesitate doza se crește
gradat.
Parenteral, peste vârsta de 30 de zile.
Intrarecta, peste vârsta de 2 ani.
Cum nu se cunoaște efectul tratamentului pe termen lung, copiii și adolescenții vor primi doze mici și, vor fi
monitorizați mai atent.
Mod de administrare
Diazepamul poate fi administrat i.v. sau i.m , 10 mg și repetat după 4 ore.
În tetanos ,0,1 până la 0,3 mg/kg greutate corporală. Poate fi administrat i.v. și repetat la fiecare 1-4 ore.
În stare de rău epileptic sau convulsii epileptice, 0,15-0,25 mg pe kg ( de obicei 10-20 mg ) este administrat prin
injectare i.v., iar doza poate fi repetată dacă este necesar , după 30 până la 60 de minute. După ce pacientul este
stabilizat , recurența convulsiilor poate fi prevenită printr -o perfuzie lentă ( doza maximă totală 3mg /kg pentru 24
ore );
Timpul de înjumătățire prin eliminare este de 20- 50 de ore.
La persoanele în vârstă și cu probleme hepatice, doza va fi mai mică decât doza normal prescrisă pentru alți adulți .
Diazepamul sub forma de soluție injectabilă nu trebuie să fie amestecat cu alte medicamente sau diluat cu soluții
perfuzabile utilizate în mod obișnuit ca vehicul pentru administrarea i.v., deoarece amestecurile rezultate sunt
instabile.
Injecția intravenoasă poate fi asociată cu reacții locale și pot să apară tromboflebită și tromboză venoasă.Pentru a
minimiza riscul acestor efecte injecția intravenoasă de diazepam trebuie administrată într- o venă mare din fosa
antecubitală .
În cazul în care este necesară perfuzie i.v. DIAZEPAM 5 mg/ml soluție injectabilă se va administra în diluție în 200 ml
de lichid de perfuzie- clorura de sodiu sau dextroza, soluția se va administra imediat.
Știut fiind faptul că, Diazepamul este absorbit pe pungile de perfuzie de plastic, se recomandă ca, pentru
administrare să fie utilizate solutii perfuzabile în recipiente de sticlă.
REACȚII ADVERSE POSIBILE
 -Dureri precordiale care pot iradia spre gât , umeri și brațul stâng. Acest lucru poate fi un semn de instalare a
infarctului miocardic acut;
-Depresie respiratorie. Semnele precoce includ respirație brusc zgomotoasă, dificilă și inegală, tegumente
cianozate;
-O senzație de plenitudine în vezica urinară și nevoia de a urina, dar apoi dificultatea de golire a vezicii urinare
-Neliniște , agresivitate , furie, iratibilitatea sau agitație, coșmaruri și halucinații;
-Iluzii sau pierderea contactului cu realitatea, schimbarea comportamentului .
Reacții la nivelul locului de injectare
Diazepam poate fi asociat cu durere la locul de injectare. Administrarea neadecvată, intraarterial, determină
ischemie și necroză tisulară.
Injectarea i.v. poate fi asociată cu reacții locale, pot să apară tromboflebita și tromboza venoasă .
ÎNTRERUPEREA TRATAMENTULUI
Este important ca tratamentul cu Diazepam să nu fie interupt brusc, deoarece există riscul ca pacientul să
dezvolte cefalee, mialgii, confuzie sau, la pacienții dependenți de benzodiazepine, simptomele tulburării de
anxietate pot reapare sau devin mai severe- simptomele de sevraj sau fenomenul de rebound.
SIMPTOME DE ÎNTRERUPERE MAI PUȚIN FRECVENTE: senzație de sensibilitate la lumină, zgomot și atingere ,
halucinații , parestezii, senzația de pierdere sau pierderea contactului cu realitatea și crize convulsive.
Tratamentul intravenos pe termen îndelungat conduce la toleranță și dependență la medicament, mai ales la
pacienții cu abuz de substanțe multiple curent, sau, în antecedente.

HALOPERIDOL
Soluție injectabilă ( concentrată- 2 mg/ ml, soluție- 1 mg/ ml, soluție cu eliberare imediată 5 mg/ ml si soluție
injectabilă decanoat 50 mg haloperidol, sub formă de haloperidol decanoat )
Face parte din clasa antipsihoticelor convenționale ( neuroleptice, antagoniști dopaminergici )
Este indicat a se administra în:
Manifestările tulburărilor psihotice , formele orală și injectabilă cu eliberare imediată
În sindromul Tourette, în cadrul ticurilor și manifestărilor vocale, formele orală și injectabilă cu eliberare imediată
În tulburările severe de comportament la copiii cu hiperexciptabilitate combativă, explozivă și hiperactivitate,
formele orală și injectabilă cu eliberare imediată
Tratamentul pacienților cu schizofrenie la care este necesară terapie antipsihotică parenterală cu acțiune
prelungită- forma decanoat depot
Se mai administrează în tulburarea bipolară, tulburări de comportament în demențe, delirium

Mod de administrare- INTRAMUSCULAR

- forma injectabilă cu eliberare imediată este de 2- 5 mg, dozele următoare se pot administra la interval de o
oră apoi, pacientul va fi trecut pe medicție orală în cel mai scurt timp
- forma decanoat este de 10- 15 ori doza anterioară orală, la pacienții aflați în tratament de întreținere cu
doze mici de antipsihotic

Haloperidolul este frecvent supradozat, la pacienții care prezintă răspuns la doze mici de haloperidol ( 2 mg/ zi ),
eficiența treatamentului poate fi similară cu cea a antipsihoticelor atipice , dozele mari de haloperidol pot induce
sau agrava simptomele negative din schizofrenie.
Pot apare simptome extrapiramidale, hipotensiune, sedare, detresă respiratorie, stare de șoc, chiar deces.

NU DĂ DEPENDENȚĂ- poate fi utilizat frecvent ca trapie de întreținere, pe termen lung.

Timpul de injumătățire pentru forma decanoat este de 3 săptămâni, pentru forma orală, 12- 38 de ore .
Interacțiuni medicamentoase:
- atenuiază efectul levodopa și al agoniștilor dopaminergici
- amplifică efectul medicției antihypertensive cu excepția guanetidinei, pe care o antagonizează
- la administrarea concomitentă cu alte medicamente deprimante SNC, se pot produce efecte additive
- substanțe cu efect hipertensiv pot interacționa, cauzând scăderea tensiunii arteriale
- asociat medicației anticolinergice, poate determina creșterea tensiunii intraoculare
- reduce efectul anticoagulantelor
- în unele cazuri, pacienții cărora li s- a administrat litiu concomitent cu haloperidolul, au dezvoltat un
sindrom encefalopatic similar sindromului neuroleptic malign, în astfel de situațiise va întrerupe imediat,
administrarea
Se administrează cu prudență:
- la pacienții afectați renal, hepatic
- la pacienții cu episod maniacal, poate suferi o trecere rapidă, la depresie
- se recomandă prudență la pacienții cu Parkinson și demență cu corpi Lewy
- în cazul dozelor mari s- a demonstrat că există riscul de prelungire a intervalului QT și torsada vârfurilor, caz
în care se va utiliza cu prudență la pacienții cu interval OT lung, cu anomalii cardiace preexistente,
hipotiroidism sau care, primesc medicație ce poate prelungi intervalul OT
- la pacienții vârstnici se vor administra doze mici și vor fi monitorizați atent
- la copii și adolescenți, nu au fost stabilite sigutanța și eficiența și este considerat, a doua linie de tratament
după antipsihoticele atipice
- dacă este necesar a se administra la femeia gravidă, sunt preferate antipsihoticele convenționale sau
anticonvulsivantele stabilizatoare de dispoziție
- la femeia care alăptează, deoarece o parte din medicament se secretă în laptele matern, este recomandat a
se intrterupe tratamentul sau, trecerea la alimentația arttificială
Reacții adverse:
Prin blocarea receptorilor dopaminergici haloperidolul, poate cauza reacții adverse motorii
Poate crește nivelul prolactinei, prin blocarea receptorilor dopaminergici
Poate agrava simptomatologia negativă și cognitivă- sindromul de deficit Indus de neuroleptice
Poate cauza amețeală, sedare și hipotensiune prin blocarea receptorilor alfa- adrenergici
Reacții adeverse notabile:
Simptome extrapiramidale, parkinsonism, distonie tardivă
Acatizie, amețeală, sedare
Constipație, retenție urinară, vedere neclară
Hipotensiune, tahicardie, hipertensiune
Creștere în greutate care apare la un număr redus de pacienți dar, este semnificativă
Reacții adverse cu risc vital:
Rareori, sindrom neuroleptic malign
Rareori, convulsii
Icter, agranulocitoză, leucopenie
La vârstnici cu psihoză asociată demenței, risc crescut de accidente cerebrovasculare și deces

FENOBARBITAL 100 mg/ml SOL. INJ.

Indicații
Se administrează în monoterapie sau asociat cu alte antiepileptice pentru tratamentul epilepsiei: epilepsia
parţială cu sau fără generalizare secundară, epilepsia generalizată: crize tonice, clonice, tonico-clonice.
De asemenea, se administrează în status epilepticus.
Ca hipnotic şi sedativ:
Se administrează pentru tratamentul stărilor de agitaţie psihomotorie, stărilor nevrotice sau stărilor care apar ca
reacţii adverse ale unor medicamente stimulante ale sistemului nervos central.
Se administrează în cazul afecţiunilor medicale sau chirurgicale care necesită sedare, precum hipertensiune
arterială sau cardiopatie ischemică.
Se utilizează ca medicaţie prenarcotică.
Se administrează în crize convulsive în intoxicaţiile cu stricnină, în tetanus.
Ca inductor enzimatic hepatic şi coleretic:
Se administrează pentru tratamentul icterelor congenitale cronice cu bilirubină neconjugată, precum şi în
anumite cazuri de colestază hepatică.
De asemenea, se administrează în malarie în stadiul de afectare cerebrală. Medicamentul este indicat la copii,
adolescenţi, adulţi şi vârstnici.
Doze
Adulţi
În epilepsie:
Doza trebuie ajustată în funcţie de necesităţile individuale ale pacientului, până se ajunge la o concentraţie
plasmatică eficientă de 10 – 40 micrograme/ml (65 – 170 micromoli/litru).
Doza recomandată este de 50 – 200 mg fenobarbital (0,5 – 2 ml soluţie injectabilă), administrat intramuscular,
repetat la nevoie la 6 ore, până la maximum 600 mg fenobarbital (6 ml soluţie injectabilă) pe zi în status
epilepticus.
Doza unică maximă recomandată este de 300 mg fenobarbital (3 ml soluţie injectabilă).
Întreruperea tratamentului cu fenobarbital sau înlocuirea cu un alt antiepileptic trebuie să se facă progresiv,
pentru a evita precipitarea sau creşterea frecvenţei crizelor epileptice.
În malarie:
Doza recomandată este de 3,5 mg/kg, aproximativ 200 mg fenobarbital la adulţii peste 60 kg.
Copii şi adolescenţi
Doza recomandată depinde de greutatea corporală, după cum urmează:
 sub 20 kg: 5 mg/kg şi zi
 între 20–30 kg: 3-4 mg/kg şi zi
 peste 30 kg: 2-3 mg/kg şi zi.
Vârstnici
Se recomandă reducerea dozelor administrate la pacienţii cu insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală sau
insuficienţă hepatică (este necesară monitorizarea prin intermediul testelor de laborator, din cauza riscului de
encefalopatie hepatică).
Eficacitatea administrării poate fi apreciată după 15 zile de tratament.
Mod de administrare:
Hipersensibilitate la substanţa activă, alte barbiturice sau la oricare dintre excipienţi, insuficienţă respiratorie
severă, porfirie.
Contraindicaţii relative:
Asocierea cu alcoolul etilic, estroprogestative și progestative , utilizate ca metode de contracepţie
Atenționări:
Tratamentul cu fenobarbital trebuie întrerupt dacă apar semne de hipersensibilitate, reacţii cutanate sau
insuficienţă hepatică.
Se recomandă reducerea dozelor administrate la pacienţii cu insuficienţă respiratorie, insuficienţă renală sau
insuficienţă hepatică (este necesară monitorizarea prin intermediul testelor de laborator, din cauza riscului de
 encefalopatie hepatică), la pacienţii vârstnici şi la cei cu etilism. Consumul de băuturi alcoolice este interzis în
timpul tratamentului (din cauza potenţării reciproce a efectelor neurologice centrale).
Tratamentul prelungit cu fenobarbital poate duce la dependenţă.
Din cauza riscului de dependenţă se recomandă reducerea treptată a dozelor administrate atunci când se
intenţionează oprirea tratamentului sau înlocuirea cu un alt antiepileptic.
Similar tuturor medicamentelor anticonvulsivante, întreruperea bruscă a tratamentului poate duce la apariţia
crizelor epileptice şi a status epilepticus, în special la pacienţii cu etilism.
Reacţii adverse cutanate severe:
La utilizarea Fenobarbital Zentiva s-au raportat reacţii adverse cutanate care pun în pericol viaţa, de tip sindrom
Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET).
Ideaţie şi comportament suicidar:
Au fost raportate ideaţie suicidară şi comportament suicidar la pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice
pentru câteva indicaţii terapeutice. O meta-analiză a studiilor clinice randomizate
controlate cu placebo, efectuate cu medicamente antiepileptice, a demonstrat, de asemenea, un risc uşor
crescut de ideaţie suicidară şi comportament suicidar. Mecanismul acestui efect nu este cunoscut. Ca urmare,
pacienţii trebuie monitorizaţi pentru depistarea semnelor de ideaţie suicidară şi comportament suicidar şi
trebuie luat în considerare un tratament adecvat. Pacienţii (şi persoanele care îi îngrijesc ) trebuie avertizaţi să
solicite imediat sfatul medicului, dacă apar semne de ideaţie suicidară sau comportament suicidar.
Interacțiuni- Asocieri contraindicate:
 Fosfamide, cum este ifosfamida (în cazul administrării profilactice de fenobarbital): risc de agravare a
neurotoxicităţii, prin creşterea metabolizării hepatice a ifosfamidei de către fenobarbital.
 Saquinavir: este posibilă reducerea eficacităţii, provocată de stimularea enzimatică inductor- mediată a
metabolizării hepatice.
Asocieri nerecomandate:
 Alcoolul etilic creşte efectul sedativ al fenobarbitalului. Modificarea stării de vigilenţă poate face
periculoasă conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor.
 Estroprogestative şi progestative (folosite în scop anticoncepţional): diminuează eficacitatea
contraceptivelor prin creşterea metabolizării hepatice.
 Ritonavir: posibila diminuare a eficacităţii inhibitorilor de proteaze, din cauza creşterii metabolizării
hepatice.
Sarcina
 Riscul asociat convulsiilor:
Întreruperea bruscă a tratamentului anticonvulsivant la femeile gravide poate duce la agravarea afecţiunii, ceea
ce poate fi dăunător pentru făt.
Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie informate cu privire la riscurile şi beneficiile utilizării de fenobarbital în
timpul sarcinii.Deoarece fenobarbitalul scade valorile acidului folic, se recomandă administrarea de suplimente
cu acid folic înaintea şi în timpul sarcinii.
Nou-născuţi:
Anticonvulsivantele, mai ales fenobarbitalul, pot provoca:
în unele cazuri, hemoragie în primele 24 ore de viaţă la nou-născuţii mamelor tratate. Pare a fi eficientă
prevenirea prin tratarea mamei cu vitamina K1 administrată oral (10 - 20 mg/24 ore) în luna precedentă
naşterii şi administrarea de suplimente adecvate nou-născutului la naştere (1 până la 10 mg prin injectare
intravenoasă);
în cazuri rare, sindrom de sevraj moderat (mişcări anormale, dificultăţi de supt).
Alăptarea
Fenobarbitalul trece în laptele matern, în concentraţii mai mici decât în plasmă; alăptarea nu este recomandată
atunci când tratamentul cu fenobarbital se impune. În caz contrar poate apărea sedare la nou-născut, cu
dificultăţi de supt şi o scădere a curbei ponderale.
Fenobarbitalul are influenţă majoră asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje deoarece
poate determina sedare, somnolenţă şi vertij.
Reacții adverse:
- Tulburări ale sistemului nervos
- Dificultăţi de mers, uneori cu vorbire îngreunată. Tulburări cognitive, cum sunt amnezie, afectarea
memoriei, tulburări de atenţie.
- Tulburări psihice
- Tratamentul prelungit cu fenobarbital (100 mg pe zi timp de 3 luni) poate duce la dependenţă.
- Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
- Tulburări cardiac, tulburări vasculare
- Tulburări gastro-intestinale, tulburări hepatobiliare
- Tulburări endocrine, tulburări hematologice şi limfatice, tulburări ale sistemului imunitar
- Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
- Scăderea densităţii osoase, osteopenie, osteoporoză şi fracturi la pacienţii cu tratament de lungă durată.
- Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare, reacţii la locul de administrare (durere locală,
tromboflebită); febră.
Supradozaj:
După aproximativ o oră de la supradozajul masiv cu fenobarbital apare un tablou clinic care include: greaţă,
vărsături, cefalee, obnubilare, stări confuzionale şi comă asociată cu un sindrom neurovegetativ caracteristic
( bradipnee cu ritm neregulat, obstrucţie traheo-bronşică, hipotensiune arterială). În cazul apariției semnelor
de supradozaj, se procedează la lavaj gastric, administrări repetate de cărbune activat (pentru a diminua
absorbţia), tratament simptomatic şi de susţinere al funcţiei cardiovasculare, respiratorii şi renale;
monitorizarea şi corectarea dezechilibrului hidro-electrolitic. Alte măsuri pentru situaţii excepţionale: diureză
forţată, hemodializă, dializă peritoneală, hemoperfuzie, alcalinizarea urinii, respiraţie asistată mecanic,
antibioterapie, aport suplimentar de potasiu.
Proprietăți farmacodinamice:
- Fenobarbitalul este un medicament antiepileptic care face parte din grupul barbituricelor.
- În doze mici produce sedare (efect de calmare, de reducere a excitaţiei), la doze mari produce succesiv:
hipnoză, anestezie, comă, moarte. Astfel, gradul de deprimare a activităţii sistemului nervos central
depinde de doză.
- Nu creşte pragul durerii şi nu are proprietăţi analgezice şi, chiar poate exacerba durerea.
- Fenobarbitalul stimulează secreţia biliară, mărind volumul acesteia şi eliminarea de săruri biliare: efect
coleretic.
Proprietăți farmacocinetice:
 După administrarea intramusculară, vârful concentraţiei plasmatice se atinge în aproximativ 4 ore.
 Parţial se metabolizează în ficat (75%).
Efectul este lent şi durabil: se instalează în 30 – 45 de minute şi se menţine 8 – 12 ore.
Aproximativ 25% se excretă prin urină neschimbat, la un pH urinar normal. Timpul de înjumătăţire plasmatic
prin eliminare este de 90 – 100 ore la adult, este mult mai mare la nou-născuţi şi mai mic la copii (65 – 70 ore).
 Fenobarbitalul traversează bariera placentară şi ajunge în laptele matern.

VITAMINA B1 100 mg/2 ml soluție injectabilă

Vitamina B1 face parte din grupa medicamentelor vitamine.
 Se prezintă sub forma de fiole de 2 ml soluție injectabilă ce conțin clorhidrat de tiamină anhidru 100 mg sub forma
de clorhidrat de tiamna monohidrat 105,34 mg.
-celelalte componente sunt: clorhidrat de l-cisteină anhidru, hidrogenocarbonat de sodiu, apă pentru preparate
injectabile .
Se utilizează în :
-Carența de vitamină B1;boala beri-beri ( insuficiență cardiacă , edeme );
- Fenomene de encefalopatie: sindrom Wernicke, sindrom Korsakoff.
Este contraindicat a se administra în, Hipersensibilitate la tiamină sau la oricare dintre celelalte componente. La
pacienții sensibili, datorită posibilității dezvoltarii unor reacții alergice și apariției șocului anafilactic, în cazul
administrării intravenoase a tiaminei, se impune testarea prealabilă.
Interacțiuni cu alte medicamente: nu se cunosc.
Nu există date care să demonstreze că tiamina influențează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje.
MOD DE ADMINISTRARE: se administrează intramuscular sau intravenos.
Doza recomandată este de 100-200 mg clorhidrat de tiamină anhidru pe zi . În unele cazuri poate fi necesară
creșterea dozei cu până la 1000 mg/zi.Dacă doza zilnică este mai mare de 200 mg/zi acesta trebuie administrată în
mai multe prize , pe parcursul a 24 ore.În cazul administrării intravenoase, produsul trebuie administrat lent, timp de
peste 10 minute .
REACȚII ADVERSE:
-hipotensiune arterială tranzitorie;
-reacții de hipersensibilitate , cu diverse grade de severitate, până la șoc anafilactic.Se recomandă testarea
intradermică înaintea administrării vitaminei B1;
- efecte dermatologice: prurit , urticarie, transpirații , senzația de căldură;
-efecte la nivelul sistemului nervos central: slăbiciune musculară, neliniște psihomotorie.
Alte efecte adverse: greață , senzație de strangulare.
În cazurile mai severe: cianoză prin edem Quinke, hemoragie digestivă, edem pulmonar acut, colapsul
vascular cu prăbușirea tensiunii arteriale, exitus.
În administrarea intramusculară: indurație locală.
Se recomandă că tratamentul să nu fie interupt brusc, pentru a evita instalarea unui sindrom de abstinență.

VITAMINA B6 250 mg/5ml

Se prezintă sub formă de fiole, 5ml soluție injectabilă/ fiola și conțin clorhidrat de piridoxină, 250 mg și excipienți :
apă pentru preparate injectabile.
Indicații:
Vitamina B6 250 mg/5 ml este indicat în tratamentul sau profilaxia stărilor determinate de deficitul sever de
piridoxină, atunci când administrarea pe cale orală nu este posibilă:
- anemie sideroblastica;
- tulburări neurologice;
-dermatită seboreică;
- alcoolism;
- tulburări metabolice ereditare în metabolismul aminoacizilor(homocistinuria, hiperoxaluria primară de tip l).
De asemenea piridoxina este utilizată pentru a preveni neuropatia de tip toxic medicamentos asociată cu
tratamentul cu izoniazida.
Contraindicații:
-hipersensibilitate la piridoxină sau la oricare dintre excipienții medicamentului.
- tratament cu levodopa în absența asocierii unui inhibitor de dopadecarboxilaza.
Interacțiuni:
 În cazul tratamentului asociat cu levodopa, piridoxina favorizează decarboxilarea periferică a levodopei,
micsorandu- i eficacitatea.
Această interacțiune nu se mai produce însă, dacă levodopa este asociată cu un inhibitor de dopadecarboxilaza .
Anumite medicamente –izoniazida, cicloserina, hidralazina, penicilina , - administrate timp îndelungat
antagonizeaza vitamina B6 și produc tulburări neurologice.Contraceptivele orale pot determina, de asemenea,
fenomene de hipovitaminoză B6, de obicei minore.
Pacienții cu boala Parkinson aflați în tratament cu levodopa pot asocia vitamina B6 în condiții de siguranță, doar
dacă recurg la un preparat care să conțină atât levodopa cât și un inhibitor de dopadecarboxilaza(carbidopa).
În cazul pacienților care necesită tratament cu izoniazida se recomandă de la început asocierea vitaminei B6
pentru profilaxia polineuropatiei induse specific de izoniazidă.
Dozele terapeutice uzuale de vitamina B6 nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi .În cazul
dozelor mari , administrate prelungit , au fost semnalate cazuri de neuropatie senzoriala și de somnolenta,
incompatibile cu activități care necesita precizie sau atenție .
Mod de administrare:
Vitamina B6 250ml/5 ml se administrează intramuscular sau intravenos.
La adulți doza terapeutică recomandată este de 250 mg., zilnic , timp de 15-20 zile.
Doze zilnice crescute , de 500 mg , sunt indicate în afecțiuni hematologice și în tulburări metabolice ereditare,
tratamentul neuropatiei periferice determinate de izoniazida necesita asocierea vitaminei B6 în doză de 50-250 mg
pe zi .
Reacții adverse:
Vitamina B6 este , de regulă , bine tolerată. Administrarea unor doze crescute de vitamina B6 timp îndelungat se
poate asocia cu apariția neuropatiei periferice severe de tip sensorial, prin mecanism toxic.
Tratamentul îndelungat dezvoltă uneori fenomene de dependență ( doze zilnice de 200 mg , administrate mai mult
de 30 zile ), oprirea bruscă poate declanșa un sindrom de abstinență .
SNC:parestezii , bufeuri , letargie.
Supradozajul apare în cazul administrării dozelor mari (2-6 g zilnic), timp de 2 -40 luni, când apar fenomenele toxice
( neuropatie periferică severă de tip sensorial ).
Asemenea cazuri necesită monitorizarea permanentă în condiții de spitalizare.

Administrarea injectabila a substantelor Depot :

Se numesc ,, medicamentele cu eliberare prelungită sau depot ” deoarece substanţa activă este eliberată lent
în decurs de câteva săptămâni după injectare.
IMPORTANT DE ȘTIUT !
După administrarea substanțelor depot, nu se masează locul de injectare !

1.RISPOLEPT CONSTA depot- pulbere și solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită ( 25 mg ;
37,5 mg ; 50 mg )

Rispolept Consta aparține grupului de medicamente antipsihotice.

Substanța activă este Risperidona și se utilizează în tratamentul de întreținere al schizofreniei, atât în formele
acute cât și în cele cronice.
Se prezintă sub formă de soluție orală, comprimate și, sub formă injectabilă.
Cutia cu forma injectabilă conține un flacon cu pulbere- microsfere cu eliberare prelungită ( poli-d- lactid- co-
glicolidă ), o seringă preumplută cu solvent , 2 ml. lichid limpede care conține ( polisorbat 20, carmeloză sodică,
hidrogenofosfat disodic dihidrat, acid citric anhidru, clorură de sodiu, apă pentru preparate injectabile ), ce
urmează a fi adaugat pulberii pentru obținerea suspensiei injectabile cu eliberare prelungită, un adaptor pentru
flacon și 2 ace pentru injectare .
Se pastrează în ambalajul original, la frigider, la o temperatură de 2- 8 grade Celsius.
Ansamblarea componentelor, în vederea administrarii :
- se scoate cutia din frigider cu 30 minute înainte de reconstituire ( nu se va încălzi în alt mod ) ;
- se scoate, îndepartează capacul colorat al flaconului ;
- se șterge dopul de culoare gri cu un tampon cu alcool, se lasă să se usuce ;
- nu se îndepartează dopul de cauciuc de culoare gri ;
- pregatiți adaptorul pentru flacon ;
- nu scoateți adaptorul pentru flacon din blister ;
- nu atingeți vârful, risc de contaminare ;
- asezați flaconul pe o suprafață dură, țineti de partea de jos ;
- se centreză adaptorul peste dopul de cauciuc al flaconului ( nu în poziție înclinată- risc de scurgere a
solventului ) ;
- se împinge în jos până se fixeaz corect în poziție ;
- țineți flaconul în poziție verticală pentru a împiedica scurgerea ;
- nu scuturați, nu atingeți amboul de pe adaptor, risc de contaminare ;
- tineți de marginea adaptorului pentru flacon pentru ca acesta să fie stabil ;
- tineți seringa de gulerul alb, apoi introduceți vârful în amboul din adaptorul pentru flacon ;
- conectați seringa la adaptorul pentru flacon printr- o mișcare fermă de rotire în sensul acelor de
ceasornic, dar nu prea tare- risc de rupere, până cand se fixează ;
Reconstituirea microsferelor :
- Injectați întrega cantitate de sovent din seringă în flacon ;
- Deoarece conținutul flaconului este sub presiune, vom continua să ținem tija pistonului în jos prin
apăsare cu degetul mare ;
- Ținând pistonul apăsat se scutură cu putere minim 10 secunde ;
- Suspensia obținută va fi avea aspect uniform, lăptos. Microsferfele vor fi vizibile în lichid;
- Întorcând flaconul cu capul în jos și trăgând ușor de piston, vom transfera întregul conținut al suspensiei,
în seringă;
- Îndepărtați adaptorul pentru flacon;
Atașarea acului:
- Alegeți acul corespunzător în funcție de zona de injectare ( mușchiul gluteal sau deltoid );
- Atașati seringa la amboul acului cu o mișcare fermă de rotire în sensul acelor de ceasornic, până când se
fixează
- Nu atingeți amboul acului- risc de contaminare ;
- Scuturați din nou seringa cu putere- este posibil ca soluția să se fi sedimentat ;
Injectarea suspensiei :
- Indepartați protecția acului ;
- Împingeți dispozitivul de protecție al acului spre seringă ;
- Țineți seringa în sus și atingeți ușor pentru ca bulele să se ridice la suprafață;
- Încet, împingeți pistonul în sus pentru a elimina aerul;
- Injectați imediat întreg conținutul seringii intramuscular, în zona gluteală sau deltoidiană a pacientului;
NU SE ADMINISTREAZA INTRAVENOS!
- După injectare, cu o mână se așează dispozitivul de siguranța al acului pe o suprafață plană, tare, în
unghi de 45 de grade ;
- Apasați rapid, ferm, până când acul intră complet în dispozitivul de siguranță ;
- Verificați pentru confirmare ca dispozitivul de siguranță al acului este bine fixat ;
- Aruncați în galetușa galbenă atât seringa cu acul folosit cât și acul nefolosit ;
- Aruncați celelalte categorii de deșeuri rezultate din activitate în recipienții adecvați.
2. ZYPADERA-210, 300, 405 mg.

Se prezintă sub formă de pulbere și solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită.
Se va administra doar prin injecție intramusculară profundă în zona gluteală.
NU SE ADMINISTREAZA INTRAVENOS SAU SUBCUTANAT !
Ansamblarea componentelor, în vederea administrării:
- Ambalajul include, flacon cu pulbere pentru suspensie injectabilă cu eliberarea prelungită, flacon  cu
solvent, o seringă și ac cu dispozitiv de siguranță de 19, 38 mm, două ace cu dispozitiv de siguranță
măsura 19, 50 mm.
- Important ! A se utiliza manușile de protecție deoarece subsatanța poate iritra pielea !
- A nu se folosi un alt solvent decat cel furnizat în ambalaj !
Reconsituirea substanței :
Important de reținut ! În flacon se află mai mult solvent decât este necesar pentru reconstituire !
Determinarea volumului de solvent necesar reconstituirii și volumul final de injectat în funcție de concentrația
flaconului se regăsesc în tabelul următor :

Nr. Zypadhera concentrația Volumul de sovent ce trebuie Volumul final de injectat ( ml. )
Crt. flaconului ( mg. ) adăugat ( ml. )
1. 150 1,0
2. 210 1,3 1,4
3. 300 1,8 2,0
4. 405 2,3 2,7

- Se omogenizează pulberea prin agitarea ușoară a flaconului ;

- Se deschide ambalajul seringii și al acului atașat prevăzut cu dispozitiv de siguranță ;
- Se extrage în seringă volumul necesar de sovent ;
- Se injectează volumul necesar de solvent în flaconul cu pulbere în funcție de concentrația flaconului ;
- Se elimină aerul pentru a egaliza presiunea din flacon ;
- Se scoate acul ținând flaconul în poziție verticală pentru a preveni orice pierdere de solvent;
- Activați dispozitivul de siguranță al acului apăsând ferm pe o suprafață plată până la pătrunderea fermă
în teacă;
- Se agită ferm și în mod repetat flaconul prin lovire ușoară , de o suprafață dură până când nu mai este
vizibilă nici o urmă de pulbere ;
- Se inspectează vizual flaconul pentru a avea certitudinea că substanța este omogenă, are un aspect
uniform, prezintă o culoare ( galben opac ) și textură uniforme ;
- Dacă se formează spumă, flaconul se lasă să stea pentru a permite disiparea spumei ;
- Identificați ce ac va fi utilizat pentru administrarea injecției ;
- 50 mm. pentru pacienții supraponderali și 38 mm. pentru pacienții subponderali ;
- Se extrage lent cantitatea de suspensie în funcție de concentrație ;
- Activați dispozitivul de siguranță al acului și demontati acul de la seringă ;
- Atașați acul ales pentru administrarea injecției
- Se alege și se pregatește un loc de injectare în zona gluteală ;
- După introducerea acului se aspiră pentru cateva secunde pentru a se asigura ca nu apare sânge ;
- Dacă în seringa se aspiră sânge, atât seringa cât și acul se vor arunca și, se va prepara o nouă doză de
medicament ;
 - Dacă nu apar incidente, accidente, injectarea se va face prin aplicarea unei presiuni constante și
continue ;
NU SE MASEAZĂ LOCUL DE INJECTARE !
- Verificați pentru confirmare că dispozitivul de siguranță al acului este bine fixat ;
- Aruncați în recipientul de colectare deșeuri infecțioase tăietoare / înțepătoare, seringa și acele folosite
- Aruncați celelalte categorii de deșeuri rezultate din activitate în recipienții adecvați ;
- Flaconul cu substanta neutilizata NU SE REFOLOSESTE ! Se arunca in acelasi recipient de colectare.

3. ABILIFY MAINTENA

Indicat pentru tratamentul de întreținere al schizofreniei la pacienții adulți stabilizați cu Aripiprazol, forma
orală.
S e prezintă sub formă de pulbere și solvent pentru suspensie injectabilă cu eliberare prelungită. Fiecare
flacon conține Aripiprazol- 300 sau 400 mg.
Se administrează o dată pe lună, la indicația medicului.
Reconstituirea substanței :
- Aruncați solventul neutilizat ;
- Injectați lent solventul în flaconul cu pulbere ;
- Asigurați acul în dispozitivul de protecție si aruncați- l ;
- Agitați timp de 30 secunde, suspensia reconstituită este omogenă cu aspect laptos;
- Suspensia se va injecta imediat după reconstituire ;
- Suspensia poate fi pastrată în flacon la o temperatură de sub 25 grade Celsius, până la 4 ore iar înainte
de injectare flaconul se va agita cu putere timp de cel puțin 60 secunde ;
- După 4 ore de la reconstituire suspensia nu mai poate fi utilizată
- Utilizați seringa cu ac preatașat pentru a extrage 1, 9 ml. de solvent ;
Ansamblarea componentelor :
- Atașați printr- o mișcare de înșurubare seringa pentru administrarea suspensiei la adaptorul pentru
flacon înainte de a- l scoate din ambalaj ;
- Atașați ansamblul adaptor- seringa la flaconul cu suspensie, apăsând ferm astfel încat acul adaptorului să
treaca prin dopul de cauciuc al flaconului ;
- Extrageți volumul corespunzător de suspensie în seringă, respectând recomandările din tabelul următor :

SOLVENT DOZAJ INJECTARE

Utilizați DOZAJ VOLUM CARE SE Mușchiul deltoid sau
1,9 ml INJECTEAZĂ gluteal
400 mg. 2,0 ml.

300 mg.* 1,5 ml.

*Doza inițială și doza de întreținere recomandată de Abilifiy Maintena este de 400 mg. Pentru situațiile
speciale care necesită scăderea dozei, respectați recomandările medicului.

- atașați acul corespunzător la seringă ;

- se alege și se pregatește un loc de injectare în zona gluteală su deltoidiană ;
- după introducerea acului se aspiră pentru cateva secunde pentru a se asigura că nu apare sânge ;
-dacă în seringă se aspiră sânge, atât seringa cât și acul se vor arunca și se va prepara o nouă doză de
medicament ;
- daca nu apar incidente, accidente, injectarea se va face prin aplicarea unei presiuni constante si continue ;
- asigurati acul in dispozitivul de protectie si aruncati ulterior toate componentele kitului pentru injectie
in recipientul de colectare deseuri infectioase taietoare / intepatoare;
- aruncati celelalte categorii de deseuri rezultate din activitate, in recipientii adecvati .

4. XEPLION/ PALIPERIDONA
Xeplion se utilizează pentru tratamentul de întreţinere al schizofreniei la adulţi la care boala a fost deja
stabilizată prin tratament cu paliperidonă sau risperidonă.
Substanţa activă Paliperidonă.
Este disponibil sub formă de suspensie injectabilă cu eliberare prelungită în seringi preumplute (25, 50, 75, 100
şi 150 mg).

Xeplion se utilizează pentru tratamentul de întreţinere al schizofreniei la adulţi la care boala a fost deja
stabilizată prin tratament cu paliperidonă sau risperidonă, forma orala.
Unii pacienţi la care simptomele nu au fost încă stabilizate pot primi totuşi Xeplion dacă au răspuns anterior în
mod adecvat la paliperidonă sau risperidonă administrată pe cale orală, au simptome uşoare până la moderate
şi este necesar un tratament injectabil cu acţiune de lungă durată.

Administrarea de Xeplion?
-Tratamentul cu Xeplion începe prin două injecţii, administrate la distanţă de o săptămână, pentru a creşte
concentraţiile sanguine de paliperidonă, urmate de injecţii de întreţinere lunare ;
-Cele două injecţii iniţiale sunt de 150 mg în prima zi (ziua 1), urmate de 100 mg în ziua 8 ;
- Doza de întreţinere lunară este de 75 mg ;
- Doza poate fi ajustată în funcţie de beneficiul medicamentului pentru pacient şi de modul în care pacientul
tolerează tratamentul ;
- Injecţiile din zilele 1 şi 8 se administrează în partea superioară a umărului (muşchiul deltoid), iar dozele de
întreţinere pot fi administrate în muşchiul fesier sau deltoid.

5. TREVICTA ;
Se prezinta sub forma de suspensie injectabila cu eliberare prelungita- 175 mg, 263 mg, 350 mg, 525 mg.
Este indicat in tratamentul schizofreniei la pacientii adulti, stabilizati cu palmitat de paliperidona injectabil, cu
administrare lunara, timp de 4 luni sau mai mult si care nu necesita ajustarea dozei.
Este tratamentul actual, singurul care se administreaza la 3 luni. Se initiaza in locul urmatoarei doze de Xeplion (
+ 7 zile ).

Administrarea Trevicta :
 Trevicta este conceput a fi administrat doar intramuscular ;
 Înainte de administrare, conținutul seringii preumplute va fi inspectat vizual pentru a detecta
eventualii corpi străini și modificări de culoare ;
 Alegeți acul în funcție de locul de injectare și greutatea corporală a pacientului conform urmatorului
tabel ;

Informații despre ac
Administrare în mușchiul deltoid Administrare în mușchiul gluteal
 TREVICTA >90 kg. : 22 G 1 ½’’ 22 G 1 ½’’
< 90 kg. : 22 G 1’’ ( indiferent de greutate )

 Dezlipiți eticheta de pe seringă și lipiți- o în Foaia de observatie a pacientului ;

 Agitați corect seringa pentru a asigura obținerea unei substanțe omogene ;
 Tineți seringa cu vârful în sus;
 Agitați cu putere, cu mișcari ample, timp de cel puțin 15 secunde;
 Dacă timpul până la administrare depasește 5 minute, agitați din nou timp de 15 secunde pentru a
asigura suspensia ;
 Administrarea se va efectua lent, profund în mușchiul deltoid sau gluteal, injectând întreg conținutul
seringii;
 Dacă administrarea se efectuaiză în mușchiul deltoid, se va injecta în zona centrală a mușchiului,
alternând injecțiile, o dată la 3 luni ;
 Administarea în mușchiul gluteal se va efectua în cadranul supero- extern al mușchiului, alternând
injecțiile asemenea, o dată la 3 luni;
 Dupa administrare, folosiți degetul mare sau o suprafata plană pentru a activa sistemul de protecție al
acului. Acul va fi în siguranță când auziți un ,, clic ,, ;
 Aruncați ulterior toate componentele kitului pentru injecție în recipientul de colectare deșeuri
infecțioase tăietoare / întepătoare;
 Aruncați celelalte categorii de deșeuri rezultate din activitate, în recipienții adecvați .

6. CLOPIXOL- 200 mg., soluție injectabilă, depot.

Substanța activă este Decanoat de zuclopentixol, 200 mg/ ml. și aparține grupului de medicamente
antipsihotice ( neuroleptice ).
Se utilizează în tratamentul de întreținere al schizofreniei și a altor psihoze asemănătoare.
Clopixol depot se prezintă sub formă de soluție limpede, uleioasă, galben- deschis, fără particule vizibile.
Se pastrează în ambalajul original, ferit de lumină.

Administrare Clopixol :
 Se extrage soluția în seringă și se injectează în mușchiul gluteal ;
 Doza uzuală injectată este de 1- 2 ml. și intervalul dintre administrări este de 1 până la 4 săptămâni ;
 Dacă doza recomandată de medic este mai mare de 2 ml, soluția injectabilă Clopixol depot, se va
administra în ambele zone gluteale ;
 Se pastrează în ambalajul original, ferit de lumină
 Aruncați ulterior toate componentele pentru injecție în recipientul de colectare deșeuri infecțioase
tăietoare / înțepătoare;
 Aruncați celelalte categorii de deșeuri rezultate din activitate, în recipienții adecvați .

7.FLUANXOL decanoat- soluție injectabilă, 20 mg./ ml.

Substanța activă este flupentixol decanoat, 1 ml de soluție injectabilă conține flupentixol decanoat 20 mg.
Se prezintă sub formă de soluție limpede, uleioasă, incoloră până la culoare galben pai.
Aparține grupului de medicamente antipsihotice ( neuroleptice ), cu eliberare prelungită.
Fluanxol depot este indicat în tratamentul schizofreniei și a altor boli psihice înrudite.
Administrare Fluanxol :
 Se extrage soluția în seringă și se injectează în mușchiul gluteal ;
 Doza uzuală injectată este de 1- 2 ml. și intervalul dintre administrări este de 1 până la 4 săptămâni ;
 Dacă doza recomandată de medic este mai mare de 2 ml, soluția injectabilă Fluanxol depot, se va
administra în ambele zone gluteale ;
 Se pastrează în ambalajul original, ferit de lumină
 Aruncați ulterior toate componentele pentru injecție în recipientul de colectare deșeuri infecțioase
tăietoare / înțepătoare;
 Aruncați celelalte categorii de deșeuri rezultate din activitate, în recipienții adecvați .

Asistent Șef
Maria Duca