Epocile și perioadele literare

Un aspect important al literaturii române îl reprezintă epocile și perioadele

literare.

1.Caracteristicile literaturii române vechi:

Secolele XV-XVI
Cel mai vechi document păstrat scris în limba română este o epistolă datată
în 1521, trimisă de Neacșu de la Câmpulung judelui de la Brașov, Hans Benkner.
„Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung”

 Primele scrieri religioase apar din Biserica Ortodoxă, aduse în țară de către slavi.

De aceea, cele mai devreme efectuate traduceri ale cărților în limba română au fost
textele religioase ale Bisericii Slavone ale secolului al XV-lea. Cele mai devreme
efectuate traduceri ale cărților în limba română au fost textele religioase
ale Bisericii Slavone ale secolului al XV-lea. Psaltirea Scheiană, Psaltirea
Voronețeană, Psaltirea Hurmuzaki și Codicele Voronețean sunt texte
rotacizante, a căror traducere a fost alcătuită în partea sud-vestică a țării, iar
copiile au fost efectuate în Moldova.

Prima carte imprimată în România a fost o carte religioasă în slavonă,

în 1508, Liturghierul lui Macarie, iar prima carte imprimată în limba română a
fost Catehismul de la Sibiu („Catehismul Lutheran”) din 1544, care însă s-a
pierdut. .

 Prima tipăritură care s-a păstrat este Evangheliarul slavo-român, realizat

de Filip Moldoveanul (Sibiu, 1551-1553). Prima tipăritură română cu litere
latine este culegerea de Cântece religioase calvine din 1560 a episcopului român
Pavel Tordasi.

Tot din această perioadă este atestată și opera „Învățăturile lui Neagoe Basarab
către fiul său Theodosie”, o carte care conține învățăturile pe care domnitorul le
lasă celor care vor urma la tronul Țării Românești.

Nu în ultimul rând, de remarcat este activitatea tipografului Coresi, care

tipărește cărți în limba română și în limba slavonă, acestea având o contribuție
semnificativă la formarea limbii române literare.

Secolul al XVII-lea
1
 În secolul al XVII-lea apare pe teritoriul Țărilor Române o nouă elită
cărturărească, formată din clerici cu funcții înalte în ierarhia bisericească.
Reprezentativ în acest sens este Varlaam, mitropolitul Moldovei, care tipărește
„Cazania. Carte românească de învățătură”. Acest volum conține predicile
duminicale, însă într-un limbaj nou din care lipsesc cuvintele bisericești în slavonă,
arhaismele, iar cuvintele dialectale sunt ocolite pe cât posibil. Tot în această
perioadă, Simion Ștefan, mitropolitul Transilvaniei, tipărește „Noul
Testament”, prima traducere integrală în limba română a textului sacru, iar
mitropolitul Dosoftei tipărește „Psaltirea în versuri”.

O contribuție importantă în evoluția limbii române a avut-o și Grigore Ureche,

care a scris „Letopisețul Țării Moldovei (...) de la Dragoș vodă până la Aron
vodă (1359-1594)”. Limbajul folosit de cronicar este unul individualizat, în care se
îmbină dorința de a crea un stil cărturăresc cu încercarea de a nu depăși așteptările
contemporanilor. Scrierile începute de Grigore Ureche vor fi continuate de Miron
Costin, acesta relatând evenimentele cuprinse între anii 1594-1661, iar apoi de Ion
Neculce, care s-a referit la evenimentele desfășurate în perioada 1661-1743.

În scrierile lor, cronicarii aduc argumente care

demonstrează latinitatea limbii și a poporului român,
dar și dovezi care atestă continuitatea elementului
roman în Dacia. De asemenea, ei susțin unitatea de
limbă, cultură și teritoriu a românilor din cele trei țări
române.
Secolul al XVIII-lea
În secolul al XVIII-lea un rol reprezentativ îl are Dimitrie Cantemir, cel mai
important dintre umaniștii români, preocupat de noile curente și ideile
raționaliste. Una dintre cele mai cunoscute opere ale sale este „Istoria ieroglifică”,
scrisă în limba română la Constantinopol, între 1703 și 1705. Bogată în analize
filosofice și abordând o multitudine de problematici, opera lui Dimitrie Cantemir
se integrează în mișcările spirituale reformatoare din vremea sa.

Opere reprezentative
 Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung - (1521)
 Psaltirea Hurmuzachi, Psaltirea Voronețeană, codicele Voronețean, Psaltirea
Scheiană - (1578)
 Catehism (întrebare creștinească) - (1559)
 Tetraevangheliarul - (1561)
2
  Pravila - (1560-1562)
 Psaltirea lui Dosoftei - (1673)
 Biblia de la București - (1688)
 Istoria ieroglifică - (1703-1705)

Reprezentanți
 Varlaam
 Antim Ivireanul
 Grigore Ureche
 Miron Costin (Viața lumii)
 Ion Neculce (O samă de cuvinte)
 Constantin Cantacuzino
 Radu Greceanu
 Radu Popescu
 Dimitrie Cantemir (Descrierea Moldovei, Istoria ieroglifică)

2.Literatura română premodernă

Caracteristicile literaturii române premoderne
Literatura română premodernă, cunoscută și ca perioada de tranziție spre
literatura modernă este plasată pe axa timpului între 1780-1821. Altfel spus,
această perioadă domină ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, ea continuând
în mare parte programul cultural propus de umaniști, curentul literar care se
dezvoltă în această perioadă fiind iluminismul, urmat mai târziu de clasicism.

Mișcarea literară începută în Transilvania, cunoscută sub denumirea de „Școala

Ardeleană” are ca principal scop continuarea ideilor lansate de Grigore Ureche,
Miron Costin, Ion Neculce și anume recunoașterea caracterului latin al limbii și
al poporului român.

Deși scriitorii în acea perioadă nu se ridicau la cele mai înalte standarde, totuși
prin traducerile și imitațiile lor au contribuit la formarea bazei pentru limba și
literatura română, știut fiind faptul că una dintre reușitele corifeilor „Școlii
Ardelene” a fost introducerea alfabetului latin și renunțarea la cel chirilic.

Ei militau pentru emanciparea politică a românilor din Transilvania și unirea

tuturor românilor într-o singură țară, contribuția lui Samuil Micu, Gheorghe
Șincai, Petru Maior fiind, în acest sens, edificatoare prin lucrările lor. O altă lucrare
important este și „Țiganiada”, scrisă de Ioan-Budai Deleanu, prima epopee în
limba română.

3
 Tot în această perioadă apare și una dintre primele gramatici românești,
coordonată de Ienăchiță Văcărescu, precum și alte lucrări importante pentru
poporul român. Poezia lui Iancu Văcărescu este o inovație pentru literatura din
acea perioadă. Cu o structură clasică a versurilor, poezia sa dovedește un ritm
dinamic ce lasă un ecou puternic.

Dacă scrierile predecesorilor constau în introducerea unor secvențe lirice în versuri

de inspirație religioasă, odată cu etapa premodernă și afirmarea poeților Văcărești
sau a scrierile lui Costache Conachi, poezia capătă viață și expresivitate.

Literatura premodernă | Principii

 încurajarea tipăriturilor în limba română, care dădeau impresia celor care le
citeau și erau sub stăpânire străină că aparțin aceluiași spirit prin faptul că
citeau aceeași limbă;
 promovarea dreptății sociale;
 precizarea obiceiurilor și includerea istoriei naționale;
 includerea traducerilor și a imitațiilor în scrierile realizate;
 separarea istoriei de literatură;
 introducerea ideii că poezia nu înseamnă doar versificație, ci e capabilă de
lirism, sensibilitate, sinceritate


Scriitori reprezentanți
 „Școala Ardeleană”: Samuel Micu, Gheorghe Șincai, Petru Maior, Ioan
Budai- Deleanu
 Poeții Văcărești
 Costache Conachi
 Dinicu Golescu
 Anton Pann

4
3.Perioada Pașoptistă

Caracteristicile perioadei pașoptiste

Perioada pașoptistă (1830-1860) este una dintre etapele fundamentale ale
literaturii române, aceasta caracterizându-se printr-o mare efervescență
culturală și prin promovarea specificului național. Pașoptismul se manifestă în
preajma Revoluției de la 1848, fiind strâns legat de ideea emancipării și de
afirmarea conștiinței naționale.

Perioadă culturală cunoscută sub numele de perioada pașoptistă are la bază

activitatea revistei „Dacia literară”, al cărei prim număr este publicat în 1940
de Mihail Kogălniceanu, îndrumătorul generației pașoptiste.

Principalul obiectiv al pașoptiștilor este crearea unei literaturi naționale.

Bineînțeles, acest scop măreț e aliniat ideilor de formare a unei conștiințe comune
și de unire a românilor din toate provinciile.

Astfel, ceea ce se promovează în plan literar este pus în slujba idealului

național, mai exact, literatura reprezintă un alt câmp de luptă în cadrul căruia
se militează pentru conturarea conștiinței naționale și pentru realizarea Unirii
Principatelor.

Acesta este și scopul revistei „Dacia literară”, întrucât, încă din primul număr al
revistei, prin articolul-program „Introducție” publicat de Kogălniceanu, se
trasează directive precum:

 necesitatea așezării principiului estetic la baza criticii românești – „[…] vom

critica cartea, iar nu persoana.”;
 unitatea limbii și a literaturii la nivelul provinciilor românești, unirea literară
fiind un prim pas pentru o viitoare unire teritorială și socială;
 evitarea traducerilor și a imitațiilor care „omoară în noi duhul național”;
 valorificarea specificului național;
 promovarea unor surse de inspirație precum „frumoasele noastre țări”,
obiceiurile și istoria națională, imitarea literaturii străine fiind înlocuită cu
promovarea unei literaturi naționale

Curente literare specifice

5
 Prin ideile pe care le promovează, pașoptismul nu doar trezește conștiința
națională și animă poporul la acțiune în vederea unificării depline, ci orientează
totodată literatura înspre romantism.

Nu întâmplător, articolul lui Kogălniceanu este considerat un manifest al

romantismului, ideile pe care acesta le impune aflându-se în consonanță cu temele
acestui curent, cu atât mai mult cu cât romantismul are la bază dorința de libertate,
iar Kogălniceanu urmărea emanciparea Principatelor.

Cu toate acestea, nu doar romantismul se reflectă în operele scriitorilor

pașoptiști, ci și alte curente, precum clasicismul sau realismul. Din dorința de
modernizare, de aliniere la celelalte națiuni din Occident, literatura română „arde”
etape din evoluția ei și încearcă o împletire a mai multor curente literare, de multe
ori chiar în cadrul aceleiași creații. Astfel, apare fenomenul coexistenței mai
multor curente literare în cadrul aceleiași opere, această imixtiune fiind vizibilă
în creații precum „Alexandru Lăpușneanu” (Costache Negruzzi) sau chiar în
pastelurile lui Alecsandr

Scriitori reprezentanți
Poezie
 „Pasteluri” (Miezul Iernii, Sfârșit de toamnă, Malul
Siretului, Iarna, Sania, Pe coastele Calabrei), „Doine și lăcrămioare”
de Vasile Alecsandri
 „Legenda ciocârliei” de Vasile Alecsandri
 „Zburătorul”, „Poezie” de Ion Heliade Rădulescu
 „Fabule”, de Grigore Alexandrescu (Iepurele, ogarul și copoiul, Câinele și
cățelul, Nebunia și amorul, Dreptatea leului, Privighetoarea și măgarul)
 „Povestea vorbii”, de Anton Pann

Proză
 „Alexandru Lăpușneanu”, „Sobieski și românii”, „O alergare de cai”
de Costache Negruzzi
 „Memorial de călătorie”, de Grigore Alexandrescu
 „Balta albă”, „Buchetiera de la Florența” sau „Istoria unui galbân”
de Vasile Alecsandri

Dramaturgie
 „Despot-Vodă”, de Vasile Alecsandri

6
 4.Epoca Marilor Clasici
Caracteristicile Epocii Marilor Clasici
Atunci când ne referim la Epoca marilor clasici, cunoscută și ca perioada
junimistă, marcăm a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când au scris și au
publicat mari autori ai literaturii române, precum: Mihai Eminescu, Ion Luca
Caragiale, Ion Creangă și Ioan Slavici .

Conform „DEX online” termenul „clasic,” atunci când este folosit pentru a

caracteriza o operă literară sau științifică, face referire la un model de
perfecțiune, la o scriere literară care poate servi drept model. Totodată,
atunci când termenul de „clasic” este folosit pentru a descrie un artist sau
un scriitor, acesta subliniază valoarea respectivului. Operele sale rămân
actuale și de o importanță majoră mult după moartea sa.

Cei patru mari scriitori, cunoscuți drept „marii

clasici”, au în comun faptul că:
 scrierile lor împărtășesc același stil / spirit modern;
 au adoptat ideologia filo-germană, dar au preluat și părți din cultura
franceză;
 au studiat, au locuit și au scris la București și / sau Iași;
 au făcut parte din societatea „Junimea”;
 operele lor literare au apărut în revista „Convorbiri literare”;
 l-au avut ca mentor pe Titu Maiorescu, un om de cultură apreciat al vremii
(om politic influent și totodată critic literar);
 au fost ridicați de Titu Maiorescu la rang de modele pentru scriitorii
contemporani.

Scriitori reprezentanți
Cei patru scriitori importanți au marcat literatura română printr-o nouă
direcție în:

Poezie
 Mihai Eminescu (Luceafărul, Scrisoarea I, Floare albastră, Dorința, La
steaua, Atât de fragedă, Ai noștri tineri, Făt-frumos din
lacrimă, Epigonii, Glossă, Lacul, Memento Mori, Odă în metru
7
 antic, Scrisoarea I, Scrisoarea II, Scrisoarea III, Afară-i toamnă
(Sonet), Rugăciunea unui dac, Când amintirile..., Copii eram noi
amândoi, Criticilor mei, Dintre sute de catarge, De-or trece anii, Din valurile
vremii, Înger și demon, Frumoasă și jună, Numai poetul, Apari să dai
lumină, Egipetul, De-aș avea, Miron și frumoasa fără corp, Amortul unei
marmure, etc.);

Teatru/Opere dramatice
 Ion Luca Caragiale ( O scrisoare pierdută, O noapte furtunoasă, D`ale
carnavalului, Conu` Leonida față cu reacțiunea, Repausul
dominical, Bacalaureat, Calul dracului, Năpasta, Tren de plăcere, Un
pedagog de școală nouă, Lanțul slăbiciunilor, La Moși, etc.)

Proză
 Ioan Slavici ( Moara cu noroc, Popa Tanda, Mara, Budulea
Taichii, Pădureanca, Scormon, Comoara, Gura satului, Zâna Zorilor, Boierul
și Păcală)
 Ion Creangă ( Povestea lui Harap Alb, Amintiri din copilărie, Dănilă
Prepeleac, Ivan Turbincă, Moș Ion Roată și Unirea, Ion Roată și Cuza-
Vodă, Cinci pâini, Prostia omenească, Povestea unui om leneș)
 Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis, Cezara (nuvele)

8
5.Epoca de tranziție
Caracteristicile epocii de tranziție
Perioada de tranziție este plasată pe axa timpului între două epoci de o mare
efervescență culturală: epoca junimistă și perioada interbelică. Altfel spus,
această perioadă domină primele decenii ale secolului al XX-lea, ea continuând
în mare parte programul cultural propus de junimiști. Mai mult, tranziția poate fi
considerată o prelungire a clasicismului și a romantismului, prin operele unor
autori precum George Coșbuc sau Alexandru Vlahuță. Oricum, cert este că această
perioadă nu are la bază un singur curent literar sau o singură doctrină estetică, ci
încă se raportează la principiile literare de care țineau cont Eminescu și Caragiale.

Tocmai de aceea, Eminescu a rămas un model pentru poeții perioadei de

tranziție, influența acestuia asupra operei lui Vlahuță fiind covârșitoare. De
asemenea, ideile junimiste rămân niște repere importante, scriitori precum
Octavian Goga promovând valorile naționale atât de apărate de Maiorescu.

În plus, tot în această perioadă se afirmă poetul Alexandru Macedonski, a cărui

operă este o prelungire a romantismului, dar, totodată o fundamentare a
simbolismului românesc.

Curente literare specifice

Faptul că epoca de tranziție se bazează pe continuitate, nu pe negare, este
dovedit prin apelul la cele două curente literare autohtone: sămănătorismul și
poporanismul. Acestea sunt orientări tradiționaliste care radicalizează ideile
promovate de Mihail Kogălniceanu și de Titu Maiorescu.

Astfel, dacă pașoptiștii și junimiștii susțineau specificul național, descurajând

preluarea unor modele străine, și literații perioadei de tranziție resping cu
vehemență influențele exterioare, inspirându-se din viața satului românesc.

A) Sămănătorismul

 este un curent literar creionat în jurul revistei „Sămănătorul”, publicată

pentru prima dată în 1901, grație implicării poeților George Coșbuc și
Alexandru Vlahuță. Pe lângă cei doi poeți menționați, printre reprezentanții
sămănătorismului se numără și Duiliu Zamfirescu sau Șt. O. Iosif.

Trăsături

 orientarea spre trecut (paseism);

 ridicarea la rang superior a țărănimii, categorie socială care conservă
neatinse valorile naționale;
9
  prezentarea satului ca o lume ideală, un univers lipsit de artificiu (spre
deosebire de oraș);
 promovarea unor teme literare precum istoria, folclorul, lumea satului,
natura.

B) Poporanismul
 curent literar creionat în jurul revistei „Viața românească”, publicată în
1906, sub conducerea lui Constantin Stere. Printre reprezentanții
poporanismului îi putem enumera pe Octavian Goga și Ion Agârbiceanu.

Trăsături
 dorința simțită acut de reîntoarcere în universul rural;
 spre deosebire de sămănătorism, nu idealizează viața satului românesc, ci o
prezintă într-o manieră realistă, insistând asupra problemelor țăranului
român;
 iubirea față de patrie;
 promovarea dreptății sociale.

Scriitori reprezentanți
Poezie
 Alexandru Vlahuță (Din trecutul nostru, România pitorească)
 George Coșbuc (Mânioasă, Moartea lui Fulger, Moartea lui Gelu, Nunta
Zamfirei, O scrisoare de la Muselim Selo, Pașa Hassan, Numai
una, Spinul, Nu te-ai priceput, Scara, Vara)
 Şt. O. Iosif (Doina)
 Octavian Goga (De demult, Toamna, Fără țară, Rugăciune, Din larg, În
mine câteodată, O ramură întârziată) 
 Duiliu Zamfirescu (Viața la țară, Tănase Scatiu)
 Alexandru Macedonski (Noapte de decemvrie, Rondelul rozelor ce
mor, Valțul rozelor, Rondelul lunei, Rondelul meu, Dor zadarnic)

Proză
 Barbu Ștefănescu-Delavrancea (Hagi Tudose, Apus de
soare, Bunicul, Domnul Vucea)
 Mihail Sadoveanu 
 Ion Agârbiceanu (Arhanghelii, Darul lui Moș Miron, File din cartea naturii -
volum de poezii)
 I. Al. Brătescu-Voinești

10
6.Perioada interbelică

Caracteristicile perioadei interbelice în literatura

română
Perioada interbelică a literaturii române (1918-1939) a fost una extrem
de bogată în creații literare, operele publicate atunci fiind încă de actualitate și
studiate de elevi la școală.

Ceea ce diferențiază perioada interbelică în literatura română de restul grupărilor

culturale este faptul că în această perioadă au reușit să coexiste „înflorească” două
curente literare de orientări opuse: modernismul și tradiționalismul românesc.

A. Despre tradiționalism
Reprezentanții curentului tradiționalist au mizat pe valorificarea tradițiilor
românești și pe conservarea valorilor. Aceștia au decis să se îndepărteze de orice
influențe moderne.

Unul dintre cei mai importanți îndrumători ai scriitorilor tradiționaliști a

fost Nichifor Crainic, director al revistei „Gândirea” din Cluj.

Principii tradiționaliste
 crearea operelor literare bazate pe tradiții românești;
 un loc important în creațiile scriitorilor tradiționaliști le-au ocupat și
ritualurile străvechi, miturile și valorile românești;
 idealizarea istoriei și a valorilor specifice lumii satului românesc;
 sublinierea rolului ortodoxiei, al credinței și al lui Dumnezeu;
 curentele literare promovate intens de către tradiționaliști au fost:
gândirismul, sămănătorismul și poporanismul;
 apărarea valorilor naționale în fața „spiritului internaționalist”;
 promovarea autohtonismului;
 accentuarea dimensiunii spirituale a sufletului țărănesc;
 promovarea folclorului și a istoriei.

11
B. Despre modernism
La fel cum Nechifor Crainic a fost ideologul tradiționalismului, Eugen
Lovinescu a jucat rolul de mentor al scriitorilor moderniști, operele acestora
apărând în revista „Sburătorul” din București.

Principii moderniste
 cultura românească trebuia să se alinieze/sincronizeze cu cea occidentală,
mult mai bogată și apreciată;
 este promovată proza obiectivă;
 scriitorii tineri sunt încurajați și susținuți;
 Lovinescu menționează chiar un „spirit al veacului”/saeculum, un spirit
sacru, căruia trebuia să i se închine și viața culturală românească;
 rolul tradiției, al miturilor și al ritualurilor străvechi este minimalizat sau
chiar ignorat în totalitate;
 literatura se orientează spre intelectualism (afirmarea personajului
intelectual) și mediul citadin (al orașului);
 modernizarea literaturii române și îndepărtarea de „spiritul provincial”;
 promovarea procedeelor literare precum analiza psihologică sau fluxul
conștiinței;
 interes orientat înspre autenticitate și credibilitate.

C. Despre curentele avangardiste

Acestea erau situate la limita dintre modernism și tradiționalism. Dadaismul,
suprarealismul, constructivismul și integralismul au „înflorit” în România datorită
unor scriitori precum: Tristan Tzara, Ion Vinea, Ilarie Voronca etc

Scriitori reprezentanți 
m = modernism

t = tradiționalism

Poeți
 George Bacovia (m) - Lacustra, Plumb, Sonet,  Amurg violet, Amurg de
iarnă,  Nervi de primăvară, Nervi de toamnă, Tablou de iarnă, Decor, Ecou
de romanță, Nocturna, Rar, Când singur, În fericire, Gri, Moină
 Lucian Blaga (m) — Dați-mi un trup, voi munților, Eu nu strivesc corola de
minuni a lumii, Izvorul nopții, Meșterul Manole, Gorunul, Amurg de

12
 toamnă, Lumina,  Paradis în destrămare, Strigăt în pustie,  Zamolxe, Către
cititori, Mi-aștept amurgul, Scoica, Steleloretc.
 Ion Barbu (m) — Joc secund, Oul dogmatic, Riga Crypto și lapona
Enigel, Din ceas, dedus,  După melci, Isarlâk, Uvedenrode
 Tudor Arghezi m) — Creion, Flori de mucigai, Testament, Psalmul
6, Adam și Eva, Tare sunt singur, Doamne, și
pieziș, Fătălăul, Porunca, Morgenstimmung, Cuvânt, Epigraf, Inscripție pe
un portret
 Ion Pillat (t)  — Aci sosi pe vremuri,  Lumină iarna,Castanul cel mare
 Vasile Voiculescu (t) — În gradina Ghetsemani

Prozatori
 Camil Petrescu (m) — Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de
război, Act venețian, Jocul ielelor, Patul lui Procust,  Suflete tari;
 Hortensia Papadat-Bengescu (m) — Concert din muzică de Bach, Fecioare
despletite, Drumul ascuns
 Anton Holban (m) - Ioana,  O moarte care nu dovedește nimic, Jocurile
Daniei, Bunica se pregătește să moară, Nuntă princiară
 Vasile Voiculescu (t) — Lostrița, Pescarul Amin, Capul de zimbru, Șarpele
Aliodor, Zahei orbul,  În mijlocul lupilor, Căprioara din vis,  Sakuntala;
 Liviu Rebreanu (ț) - Ion, Pădurea
spânzuraților,  Ciuleandra, Răscoala,  Catastrofa, Jar,  Amândoi, Ițic Ștrul,
dezertor, Cântecul iubirii, Jar.
 Mihail Sadoveanu (ț) - Baltagul, Creanga de aur, Frații Jderi,  Dumbrava
minunată)

Dramaturgi
 Camil Petrescu - Jocul ielelor
 Marin Sorescu - Iona

13
7.Perioada postbelică
În perioadă postbelică/epoca postbelică (după al Doilea Război Mondial) se
întrezăresc următoarele etape în literatura română:

 Realismul socialist – (1949-1964)

 Proletcultismul
 Neomodernismul – anii ‘60
 Postmodernismul – anii ‘80

- Realismul socialist  (1949-1964)

Reprezintă perioada în care crezul de a trăi și de a fi liber în societate exista mai

mult ca o dorință, fiind imposibil de realizat. În această etapă istorică literatura nu
mai însemna sensibilitate și subiectivitate, trecute prin filtrul propriu al
scriitorului, ci era mai degrabă o susținere lozincardă a principiilor dictatoriale ale
partidului.

Luând în discuție lirica, aceasta cuprindea elogii la adresa conducerii de partid

și de stat, a socialismului victorios și a Uniunii Sovietice, „marele vecin de la
Răsărit”. Poezia „angajată” foarte rar vorbea despre România sau Moldova , iar
spiritul de partid conducea poeții pe drumul realismului socialist.

Nici în ceea ce privește genurile epic și dramatic situația nu era diferită. Acestea
erau formate aproape în totalitate din construcții înclinate spre realizările
socialismului, în care toată lumea aproba industrializarea socialistă și
colectivizarea.

Publicul poeziei este poporul, iar dacă luăm în calcul faptul că poporul era
controlat politic, la fel se întâmpla și cu literatura, unde trebuia exprimată
recunoștința profundă pentru beneficiile comunismului. Literatura era condusă de
partid, la fel ca orice alt domeniu al vieții sociale, fiind definită de următoarele
idei:

 promovarea spiritului colectiv și colectivist;

 întemeierea „omului nou”, soldatul dependent de partid și de idealul
comunist;
 accentuarea funcției de manipulare, control;
 încercarea de persuasiune a maselor;
 conceperea versului agitatoric;
14
  folosirea adresării directe, specifică poeziilor-manifest, menite să
proslăvească oamenii politici ai vremii și să fie pe gustul poporului

Poezie

 Maria Banuș
 Eugen Jebeleanu
 Miron Radu Paraschivescu
 Mihu Dragomir
 Eugen Frunză
 Veronica Porumbacu

Proză

 Titus Popovici
 Mihail Sadoveanu
 Zaharia Stancu
 Marin Preda: Delirul, Moromeții, Cel mai iubit dintre pământeni, 
Viața ca o pradă, Imposibila întoarcere, Marele singuratic, Întâlnirea din
pământuri, Risipitorii
 Eugen Barbu: Groapa, Principele

Dramaturgie

 Horia Lovinescu
 Aurel Baranga
 Maria Banuș

-Proletcultismul

Proletcultismul este un curent cultural apărut în Uniunea Sovietică după

Revoluția din octombrie 1917 ale cărui principii estetice se reduceau la ideea
formării unei culturi „pur proletare” și care respingea întreaga moștenire culturală a
trecutului.

O temă permanentă a publicisticii scriitorilor o constituie munca, colhozul.

Constatăm că opera scriitorilor proletcultişti din RSSM este una ideologizată, ea
reflectă denaturat modul de viaţă al omului comunist, prezintă o societate perfectă,
unde toţi sunt egali şi fiecare are şansă la o viaţă ideală.

15
Reprezentanți(basarabeni)

 Emilian Bucov
 Petrea Cruceniuc
 Andrei Lupan
 Petrea Darienco

-Neomodernismul - anii ’60

Situația literaturii din perioada realismului socialist avea să se schimbe după

1965, când, profitând de momentele de libertate, apare „literatura «deceniului
obsedant»”. Anii ’60 aduc un suflu nou datorită revenirii în viața literară a
autorilor indexați, dar și debutului entuziasmant al tinerilor scriitori aflați sub
dominația unor modele: Nicolae Labiș, Tudor Arghezi, Lucian Blaga.

Generația ’60 sau „generația Nichita Stănescu”, așa cum a mai fost numită,
reprezintă un moment important, ce își propune redescoperirea, promovarea
sistematică și apărarea specificului literaturii. Datorită liberalizării
ideologice, apare generația autorilor care încearcă să scrie original. Astfel, se
afirmă o nouă spiritualitate, o generație caracterizată de dorința de afirmare,
eliberată de șabloane, o adevărată „explozie lirică”.

În această perioadă literatura cunoaște următoarele transformări:

- poezia operează cu necuvinte;

- poemul modern este pulsatoriu, încărcat cu nodule de tensiune;

- revenirea la metafore și la limbajul conotativ;

- introducerea funcției estetice;

- refuzul sincronizării cu „spiritual veacului”;

- proza nu se creează după un program, ci e constituită „din câteva revelații”.

Reprezentanți ai neomodernismului

 Nicolae Labiș (poezie: Cozma Răcoare, Moartea căprioarei)

 Nichita Stănescu (Leoaică tânără, iubirea, Altă matematică, Către
Galateea, Cu o ușoară nostalgie, În dulcele stil clasic, Vârsta de aur a
dragostei, Viața mea se iluminează, Trandafir al dimineții mele, Poveste
sentimentală, Vitraliu)

16
  Marin Sorescu (proza: Iona, Unde fugim de acasă?, Răceala, Paracliserul;
poezie: Scară la cer, Am zărit lumina, Trebuiau să poarte un nume, Boala,
etc.)
 Dumitru Radu Popescu (Vânătoarea regală)
 Gellu Naum (proză: Zenobia, Calea Șarpelui poezie: Oglinda oarbă)
 Ana Blandiana (Întâmplări din grădina mea, Alte întâmplări din grădina
mea, Cuplu, Lasă-mi, toamnă)
 Ioan Alexandru (Lumină lină)
 Autori indexați care revin: Emil Botta, Ștefan Augustin Doinaș (Astăzi ne
despărțim, Mistrețul cu colți de argint), Geo Dumitrescu.
 Poeți care renunță la realismul socialist în favoarea
neomodernismului: Maria Banuș, Eugen Jebeleanu, Dan Deșliu.

8.Caracteristici și trăsături ale postmodernismului

Perioada postmodernă își are primele mișcări în anii ’60, când grupul oniricilor,
format din Emil Brumaru, Leonid Dimov, Dumitru Țepeneag, împreună cu
scriitorii din „Școala de la Târgoviște”: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu
au primele reacții împotriva poeticii moderniste.

Astfel, mai târziu, postmodernismul, numit și Generația ’80 se afirmă începând cu

anul 1980 și se manifestă până în zilele noastre, fiind complementar
modernismului. Prefixul „post” definește această perioadă, arătând dimensiunea
livrescă ce se adaugă modernismului.

În anul 1986, reunind în revista „Caiete critice” probleme referitoare la

postmodernism, colectivul de redacție format din Eugen Simion, Ion Bogdan
Lefter, Mircea Iorgulescu, Damian Necula, Monica Spiridon și Ștefan Stoenescu a
reușit să atragă atenția scriitorilor și să încurajeze referirile la postmodernism,
acestea devenind tot mai frecvente.

Considerând că totul a fost spus deja, cu ajutorul intertextualității postmoderniștii

includ în operele lor idei, trimiteri la autori și texte foarte cunoscute.

Relația pe care postmodernismul o are cu tradiția este simplu de explicat:

principiile tradiției sunt identificate dintr-un alt punct de vedere, modern. În fond,
„modernii de azi sunt clasicii de mâine”. Repetarea istoriei e posibilă doar
prin ironie, acesta fiind alt procedeu specific postmoderniștilor, care se adaugă
următoarelor trăsături:

 narativul se combină cu lirismul în poezie;

17
  banalul e scos în evidență și valorificat;
 renunțarea la clișee;
 accentul cade pe spiritul ludic și parodie;
 realitatea străzii apare în poezie;
 sunt preferate jocurile de limbaj, oralitatea expresiei, pastișa, colajul;
 e permis amestecul genurilor literare;
 includerea stilurilor nonficționale și a literaturii noncanonice;
 stilul ermetic și impersonal e abandonat.

Scriitori reprezentanți
Proză

 Mircea Nedelciu (Zmeura de câmpie, Femeia în roșu, Nora sau Balada zânei

de la Bâlea Lac, Tânguire de mior)
 Adriana Babeți (Femeia în roșu)
 Mircea Mihăieș (Femeia în roșu)
 Mircea Cărtărescu (Florin scrie un roman, Enciclopedia
zmeilor, Mendebilul, O motocicletă parcată sub stele, Rem)

Poezie

 Mircea Cărtărescu (Levantul, Poema chiuvetei, O seară la operă, Ciocnirea)

 Alexandru Mușina (Budila Express)
 Ioan Vieru
 Matei Vișniec

Dramaturgie

 Dumitru Crudu
 Valentin Busuioc

Critici literari

 Radu G. Țeposu
 Ion Bogdan Lefter

În Basarabia
Primele reacţii ale poeticii postmoderniste au aparţinut lui Alexandru Robot, ,
George Meniuc, Liviu Deleanu, Emilian Bucov, Andrei Lupan. Lor li s-a
18
alăturat Paul Mihnea, Victor Teleucă, Ion Vatamanu, Liviu Damian, Anatol
Codru, Mihail Ion Cibotaru. Prin anii ’60 ai secolului al XX-lea toţi revin la
versul „în dulcele stil clasic”. Vine momentul când în literatură se impune
generaţia „Ochiului al treilea” (numită astfel după cartea cu acelaşi nume a
lui Nicolae Dabija), constituită din Nicolae Dabija, Leonida Lari, Ion
Hadîrcă, Arcadie Suceveanu, Marcela Benea, Nina Josu.

Direcția poetică a barzilor basarabeni :

(viziuni moderne)

-Anularea teraniei realului

-Stimularea insinuării posibilului și visului

-Desființarea hotarelor între mimesis și fantezie

-Eliberarea viziunii poetice de vechile convenții

-Reînvierea cultului romantic

-Figura reprezentativă –Profetul (înzestrat cu ochiul al treilea)

-Tânărul poet –un caligraf al peisajelor sufletești

Dintre trasăturile cele mai evidente ar putea fi amintite:

-amestecul de narativitate şi lirism în poezie,

-oralitatea expresiei,

-pastişa, parodia, colajul, jocurile de limbaj.

În fond, tipologia postmodernistă s-ar putea defini tocmai prin „…lipsa unei
tipologii riguroase, prin extrema mobilitate şi amestecul voit al genurilor”.

În proză, postmodernismul presupune:

-textualism − un mod de a organiza povestirea sau romanul;

-trecerea de la proza auctorială la proza autoreflexivă;

-predilecţia pentru fragment şi o noua relaţie cu cititorul.

19
 În poezie, postmodernismul nu inventează cu adevărat o nouă poezie, aşa cum
inventase epoca modernă.

Pe lângă toate acestea postmodernismul mai înseamnă: Joc, combinaţie, ironie,

retorică, eliberarea fanteziei şi împrumutarea limbajului familiar, ca să nu zicem
chiar licenţios, dar şi construcţii ingenioase din „semifabricate”.
Mișcarea are un succes semnificativ mai ales printre autorii de poezie. Printre ei se
numără: Leo Butnaru, Arcadie Suceveanu, Emilian Galaicu-Păun, Nicolae Leahu,
Vitalie Ciobanu, Vasile Gîrneț, Eugen Cioclea, Maria Șleahtițchi, Andrei Țurcanu,

Proză: 

Nicolae Popa, Constantin Cheianu;

Dramaturgie: Irina Nechit, Dumitru Crudu.

Criticii lor de serviciu au devenit Eugen Lungu, Iulian Ciocan, Mihai Vaculovschi.

20