INTRODUCERE

Realităţile sociale ale vremurilor in care trăim, natura acestora precum şi

dinamismul pe care îl prezintă, impun societăţii dezvoltarea unui sistem eficient de
ocrotire, conservare a valorilor, precum si de prevenire a factorilor ce pot aduce atingere
acestora.
Aspectele social-economice, politice şi culturale ale vieţii din Romania
postdecembristă au lăsat o amprentă adănca asupra fizionomiei şi a tuturor activitătilor
desfasurate in cadrul vieţii sociale.
Perioada ,,de tranzitie’’ este un fenomen cu care se confruntă toate ţările cu o istorie
asemănătoare ţării noastre, singurele diferenţe fiind marcate doar de durata acesteia.
Indiferent însă de gradul de dezvoltare al statelor, de nivelul de trai sau de gradul de
cultură al cetăţenilor acestora, de realităţile sociale existente, unul dintre fenomenele
întâlnite pe plan intern şi internaţional este fenomenul infracţional.Omenirea, prin natura
acesteia, din cele mai vechi timpuri şi până în prezent, îndrăznim să spunem şi pentru
totdeauna, a avut, are si va avea în continuare elemente deviante, izolate sau mai putin
detaşate, care prin comportamentul lor impropriu, voit sau inconştient, au suprimat valori
care, ocrotite sau mai puţin ocrotite (la inceputuri) se doreau a fi respectate.
Un rol important l-a avut în acest sens, în vremurile dintâi, morala publică(moralis
pars publica) sau cea individuală(moralis pars persona) ori etica. Astfel din cele mai vechi
timpuri si pe orice nivel de dezvoltare economic, social si cultural, omul a avut acel ,,simţ
al dreptaţii’’ prin care îşi proteja, în mod subiectiv, valorile care pentru el reprezentau
elemente importante, ierarhizate dupa criterii tot subiective, ale vietii.
Așadar, am decis să elaborez o lucrare despre infracțiunile contra persoanei,
importanța lor și locul lor în societatea românească și europeană.
Codul penal în vigoare rezervă faptelor care aduc atingere acestor valori un întreg
titlu, Titlul II iar Capitolul I al acestui titlu se referă în mod special la acele fapte care aduc
atingere vietii, integrităţii corporale şi sănătătii.
Infracţiunile contra vieţii se caracterizează prin faptul că,aşa cum reiese şi din
numele dat de către legiuitor, au acelaşi obiect juridic. Faptele prevăzute sunt îndreptate
asupra persoanei privită în individualitatea sa sau asupra unor drepturi legate în mod direct
de existenţa sa, drepturi în lipsa cărora existenta sa nu ar putea fi conceputa. Astfel sunt
dreptul la viată şi dreptul la integritate fizică şi corporală.
Asadar, obiectul juridic comun al tuturor acestor infractiuni îl constituie acele relaţii
sociale care au ca obiect dreptul la viaţă al persoanei.
Asa fiind, constituite însă infracţiuni doar acele fapte care aduc atingere vieţii sau
dreptului la viaţă al altei persoane, nu şi cele îndreptate împotriva propriei vieţi.
Infracţiunile contra persoanei au ca obiect material însuşi corpul persoanei, al
victimei, deoarece activitatea infracţională este îndreptată nemijlocit asupra acestuia.
Subiectul activ al acestor infracţiuni este un subiect general, care poate fi numai o
persoană fizică ce a împlinit vârsta de 14 ani şi care a savârşit sau a încercat să săvârsească
o faptă prevăzută de legea penala, cu vinovăţie.
Uneori, legea instituie o agravantă in situaţia în care subiectul activ al infracţiunii
îndeplineste o anumită condiţie sau are o anumită calitate, cum ar fi de exemplu calitatea de
soţ sau rudă apropiată în situaţia omorului sau cea de persoană care exercită o profesie sau
meserie în cazul uciderii din culpă.
Lucrarea de față prezintă analiza infracțiunilor contra persoanei în ceea ce privește
Codul Penal românesc, iar în final voi încerca să fac o analiză cât mai elaborată a
infracțiunii de omor în câteva state europene.
Primul capitol al lucrării este reprezentat de partea teoretică a acesteia. Voi analiza
fiecare infracțiune contra persoanei structurată pe obiectul infracțiunii, subiecții infracțiunii
și conținutul constitutiv al infracțiunii (latura obiectivă și latura subiectivă).
Infracțiunile contra persoanei sunt împărțite în infracțiuni contra vieții, infracțiuni
contra integrității corporale sau sănătății, infracțiuni săvârșite asupra unui membru de
familie, agresiuni asupra fătului, infracțiuni privind obligația de asistență a celor în
primejdie, infracțiuni contra libertății persoanei și traficul și exploatarea persoanelor
vulnerabile.
Al doilea capitol al lucrării va fi reprezentat de analiza comparativă a infracțiunilor
contra persoanei. Voi prezenta care sunt asemănările și deosebirile dintre infracțiuni ținând
cont de modul în care sunt ele clasificate în Codul Penal.
 În ultima parte a capitolului voi prezenta câteva exemple de jurisprudență pentru
unele infracțiuni contra persoanei.
În al treilea capitol al lucrării voi face o comparație a infracțiunii de omor. Voi
compara modul în care această infracțiune este legiferată în România față de legislația din
Franța, Germania și Italia.
Finalul lucrării va fi reprezentat de câteva concluzii personale asupra diferențelor pe
care le voi regăsi în reglementările din țările analizate la ultimul capitol.

Capitolul I – Analiza infractiunilor contra persoanei

1.1. Omorul
Omorul este reglementat de articolul 188 din Codul Penal: ,,(1) Uciderea unei
persoane se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește”
Obiectul infracțiunii
„Obiectul juridic generic este dreptul la viață protejat la nivel constituțional, dar și
prin Convenșia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Momentul
apariției vieții, de la care începe protecția printr-o normă penală, trebuie stabilit, în situații
atipice, pe baza unei expertize legale, de la caz la caz. Dreptul la viață reprezintă un drept
definitoriu al ființei umane, însăși condiția exercitării tuturor celorlalte drepturi garantate,
un drept individual, ce constituie nucleul dur al tuturor celorlalte drepturi.”1
Obiectul juridic specific se confundă cu obiectul juridic generic.
Obiectul material constă în corpul persoanei aflate în viață la momentul săvârșirii
faptei.
Subecții infracțiunii
„Subiectul activ este necircumstanţiat. Participaţia penală este posibilă sub toate
formele: instigare, coautorat, complicitate. Instigarea presupune activitatea de determinare

1
C. Rotaru, A.R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea speciala II. Curs tematic. Editia 6, Editura C.H.
Beck, 2022, p. 56.
a unei persoane în vederea săvârşirii omorului, determinare realizată prin mijloace variate –
de la rugăminţi şi îndemnuri, până la violenţe şi stimuli financiari. Complicitatea rezidă în
ajutorul material (procurarea armei necesare) sau moral (încurajarea acordată în momentul
săvârşirii omorului sau simpla însoţire la locul faptei, înarmat cu un pistol, prin care se
întăreşte convingerea autorului şi încrederea în propriile forţe) oferit în vederea săvârşirii
infracţiunii. Însă, simpla prezenţă la locul faptei, fără înţelegere prealabilă şi fără ca
persoana să cunoască ori să prevadă că autorul va săvârşi un omor, nu constituie
complicitate. Coautoratul presupune o activitate indivizibilă, concomitentă, cu intenţia
comună de a ucide, chiar dacă doar loviturile unuia dintre autori sunt letale.”2
Subiectul pasiv nu este circumstanţiat, putând fi orice persoană în viaţă, indiferent
de vârstă, boală sau dacă este viabilă ori nu. „Nu pot fi subiect pasiv al infracţiunii de omor
produsul de concepţie şi nici cadavrul, în această ipoteză se poate realiza conţinutul
constitutiv al infracţiunii de profanare de morminte.”3
Condiția premisă a infracțiunii nu există.
Latura obiectiva. „Elementul material este reprezentat de uciderea unei persoane
şi constă într-o acţiune violentă ori neviolentă, directă (împuşcarea) ori indirectă (punerea
de otravă în băutura victimei) sau într-o inacţiune (atunci când există o obligaţie
convenţională ori legală de a acţiona, încălcată – de exemplu: asistenta nu administrează
medicamente pacientului, conform dispoziţiilor date de medic).”4
„Urmarea imediată constă în decesul victimei. Legătura de cauzalitate între
acţiunea ori inacţiunea care constituie elementul material şi urmarea imediată trebuie
dovedită. Nu este obligatoriu să existe o cauză unică pentru a se reţine infracţiunea, ci se
pot suprapune şi alte cauze anterioare (boala victimei), concomitente (după prima lovire, ea
este supusă altor agresiuni, din partea unor alte persoane, concomitent şi fără înţelegere
prealabilă) ori ulterioare, când peste leziunile produse de făptuitor se suprapun şi alte cauze

2
A. Boroi, Drept penal. Partea speciala. Editia 5, Editura C.H. Beck, București, 2021, p. 49.
3
Ibidem, p. 50.
4
V. Cioclei, Drept penal. Partea speciala 1. Infractiuni contra persoanei si patrimoniului Ed.6, Editura C.H.
Beck, București, 2021, p. 62.
(tratament medical aplicat cu întârziere). Se păstrează legătura de cauzalitate şi dacă trece
un interval mai mare de timp între acţiune/inacţiune şi decesul victimei.”5
Latura subiectivă. Vinovăţia. Infracţiunea de omor poate fi săvârşită doar cu
intenţie directă ori indirectă. „De regulă, pentru a putea identifica forma de vinovăţie,
trebuie să avem în vedere următoarele elemente, privite în ansamblu: obiectul folosit pentru
a săvârşi uciderea (armă de foc, cărămidă, scaun), zona vizată (trebuie observat dacă este
ori nu o zonă vitală – cutie craniană, toracică, abdomen), numărul şi intensitatea loviturilor.
Fapta este săvârşită cu intenţie şi în cazul în care există o eroare asupra persoanei (error in
personam) sau o deviere a loviturii (aberratio ictus).”6
Mobilul şi scopul nu prezintă interes pentru existenţa infracţiunii de omor în
varianta simplă, din art. 188, ci vor fi avute în vedere, eventual, la individualizarea
pedepsei. Indiferent de motivul uciderii, ură, gelozie, interes ori chiar milă sau alte
sentimente nobile, se va reţine existenţa infracţiunii de omor.
Sancțiunea infracțiunii constă, conform textului de lege, în închisoare de la 10 la
20 de ani și interzicerea unor drepturi.

1.2. Omorul calificat

Omorul calificat este reglementat de articolul 189 din Codul penal: ,,(1) Omorul
săvârșit în vreuna din următoarele împrejurări:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) asupra soţului sau unei rude apropiate;
d) profitând de starea de neputinţă a victimei de a se apăra;
e) prin mijloace ce pun în pericol viaţa mai multor persoane;
f) în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale victimei;
g) pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmărire sau arestare, ori de
la executarea unei pedepse;
h) pentru a înlesni sau a ascunde săvârşirea altei infracţiuni;
5
Ibidem, p. 64.
6
C. Rotaru, A.R. Trandafir, V. Cioclei, op. citată, p. 70.
 i) în public, se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor
drepturi.
(2) Tentativa se pedepsește.”
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic generic este dreptul la viaţă. Obiectul juridic specific se confundă
cu obiectul juridic generic. Obiectul material constă în corpul persoanei în viaţă, la
momentul săvârşirii faptei.
„Infracţiunea de omor calificat este construită pe conţinutul juridic al infracţiunii de
omor, singura deosebire dintre cele două fiind elementele circumstanţiale din cuprinsul art.
175 Codul penal.
Este important de precizat că pluralitatea de elemente circumstanţiale nu constituie
un concurs de infracţiuni, ci o infracţiune unică, însă ele vor fi avute în vedere la
individualizarea pedepsei.”7
a) Omorul comis cu premeditare.
„Nu există o definiţie legală a premeditării. Stricto sensu, ea presupune o simplă
chibzuire asupra faptei. Doctrina a identificat trei condiţii necesare pentru existenţa
premeditării:
- adoptarea hotărârii infracţionale şi chibzuirea asupra acesteia (acte de pregătire
morală),
- exteriorizarea rezoluţiei infracţionale prin acte de pregătire materială
- o anumită perioadă de timp între adoptarea rezoluţiei infracţionale şi punerea ei în
executare, suficientă încât aceasta să permită atât chibzuirea, cât şi realizarea unor
acte pregătitoare”8
„Premeditarea este o circumstanţă personală, care nu se răsfrânge, de regulă, asupra
participanţilor. Însă, atunci când aceştia ajută la pregătirea faptei, chibzuiesc alături de

7
R. Morega, N.E. Dodescu, Drept Penal. Partea specială, Volumul I, Editura Măiastra, Târgiu Jiu, 2020, p.
14.
8
Ibidem, p. 15.
autor, se va reţine circumstanţa, devenită reală, şi pentru ei. Se reţine starea de premeditare
şi în caz de error in personam şi aberratio ictus.”9
Este posibilă coexistenţa omorului cu premeditare cu reţinerea stării de provocare.
Noul Cod penal păstrează acest element circumstanţial.
b) Omorul comis în interes material
Se reţine atunci când făptuitorul urmăreşte să obţină direct şi pe cale aparent legală
un avantaj patrimonial: neplata unei creanţe, dobândirea unei moşteniri etc. Este irelevant
pentru existenţa infracţiunii dacă avantajul a fost obţinut, important este să se stabilească
dacă a fost urmărit ori nu de către făptuitor.
„Interesul material constituie scopul avut în vedere în momentul săvârşirii faptei, iar
nu mobilul, întrucât, chiar dacă ucide din lăcomie ori din altruism, important este ceea ce s-
a urmărit prin această faptă, rezultatul prefigurat de autor. Nu se reţine acest element
circumstanţial dacă la baza omorului au stat alte interese şi doar accidental s-a obţinut un
avantaj patrimonial.”10
Este necesar să se facă o distincţie între omor calificat din interes material şi omor
deosebit de grav comis în scopul săvârşirii ori ascunderii unei tâlhării sau piraterii. În
ipoteza omorului calificat, făptuitorul intră ulterior, după o perioadă, pe cale aparent legală,
în posesia bunului/folosului, iar în situaţia omorului deosebit de grav, folosul se obţine
concomitent cu uciderea persoanei ori imediat după.
c) Omorul comis asupra soțului sau unei rude apropiate
„Acest element circumstanţial se particularizează printr-o calitate specială a
subiecţilor, atât activ, cât şi pasiv, în momentul săvârşirii infracţiunii de omor – calitatea de
soţ, respectiv de rudă apropiată. Calitatea de soţ trebuie să rezulte din încheierea valabilă a
unei căsătorii şi subzistă chiar şi atunci când soţii sunt despărţiţi în fapt, până în momentul
pronunţării unei hotărâri definitive de desfacere a căsătoriei. Calitatea de rudă apropiată
rezultă din art. 177 Cod penal: ascendenţi, descendenţi, fraţii şi surorile, copiii acestora şi
persoanele devenite rude prin adopţie.”11
9
V. Cioclei, op. citată, p. 71.
10
M. Udroiu, Drept penal. Partea Specială. Ed. 6, Editura C.H. Beck, București, 2019, p. 84.
11
A. Boroi, op. citată, p. 55.
 „Calitatea de soţ sau rudă apropiată este o circumstanţă personală, care nu se
răsfrânge asupra participanţilor şi care trebuie să fie cunoscută de către făptuitor în
momentul săvârşirii faptei. În caz de error in personam şi aberratio ictus se va reţine
infracţiunea de omor simplu.”12
Noul Cod penal nu mai păstrează acest element circumstanţial la infracţiunea de
omor calificat, ci a fost introdus un nou text – art. 199: „Violenţa în familie” – care
incriminează violenţele asupra membrilor familiei, printre care şi omorul calificat
d) Omorul comis profitând de starea de neputință a victimei de a se apăra
„Făptuitorul săvârşeşte omorul profitând de vulnerabilitatea victimei, de
imposibilitatea ei de a reacţiona. Victima se află în incapacitatea fizică ori psihică de a se
apăra. Suntem în prezenţa acestui element circumstanţial agravant atunci când subiectul
pasiv este un nou-născut sau, din contră, o persoană înaintată în vârstă; atunci când victima
se află într-o stare de intoxicare cu alcool sau în stare de somn ori hipnoză.”13
Este important de reţinut că nu făptuitorul aduce victima în stare de neputinţă, ci
această imposibilitate de apărare preexistă şi el doar profită de ea pentru a-şi facilita
executarea hotărârii infracţionale. În plus, făptuitorul trebuie să cunoască starea în care se
află victima.
Starea de neputinţă a victimei de a se apăra este o circumstanţă reală, care se
răsfrânge asupra participanţilor, în măsura în care au cunoscut-o.
Noul Cod penal nu mai reţine acest element circumstanţial în conţinutul infracţiunii
de omor calificat, ci acesta a fost prevăzut ca o circumstanţă agravantă generală.
Sancțiunea pentru infracțiunea de omor calificat este de la 15 la 25 de ani de
închisoare și interzicerea unor drepturi.
1.3. Uciderea din culpă
Uciderea din culpă este reglementată de articolul 192 din Codul penal: „(1)
Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de
prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite
12
Ibidem, p. 56.
13
V. Cioclei, op. citată, p. 75.
activităţi se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale
ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune se aplică regulile privind
concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele
speciale ale pedepsei prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) se majorează cu jumătate.”
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic generic este dreptul la viaţă. Obiectul juridic specific este
reprezentat de relaţiile sociale care protejează dreptul la viaţă chiar şi împotriva faptelor
comise din neglijenţă. Obiectul material constă în corpul persoanei în viaţă la data
săvârşirii infracţiunii.
Subiecții infracțiunii
„Subiectul activ este necircumstanţiat pentru varianta tip, dar circumstanţiat pentru
celelalte variante agravate. Participaţia penală este posibilă sub toate formele, chiar şi în
forma coautoratului (mai multe persoane contribuie din culpă la săvârşirea unui accident de
circulaţie – participaţie proprie). În ipoteza unei instigări sau a unei complicităţi, suntem în
ipoteza unei participaţii improprii, instigatorul şi complicele acţionând cu intenţie şi fiind
pedepsiţi pentru săvârşirea infracţiunii de omor, iar autorul acţionând din culpă şi fiind
sancţionat pentru infracţiunea de ucidere din culpă.”14
Subiectul pasiv este necircumstanţiat, cu excepţia ultimei variante agravate, de la
alin. (5), unde subiectul pasiv constă într-o pluralitate de victime.
Latura obiectivă
„Elementul material constă în uciderea unei persoane, urmare care se poate obţine
printr-o acţiune (spre exemplu: X deschide uşa în grabă, loveşte pe cel de lângă uşă, care se
dezechilibrează, cade, se loveşte cu capul de o piatră şi moare) ori printr-o inacţiune (spre
exemplu: mama îşi lasă nou-născutul în cameră cu ferestrele deschise, iarna, şi acesta
decedează din cauza frigului).”15
Urmarea imediată constă în decesul persoanei.

14
M. Udroiu, op. citată, p. 90.
15
Ibidem, p. 91.
 „Legătura de cauzalitate trebuie stabilită în fiecare caz. Pentru reţinerea infracţiunii
de ucidere din culpă, organele judiciare sunt obligate să verifice dacă acţiunea sau
inacţiunea făptuitorului încalcă o îndatorire legală sau convenţională ce revine acestuia,
deoarece simpla existenţă obiectivă a unei relaţii cauzale între o activitate şi rezultatul
acesteia nu este suficientă pentru realizarea conţinutului infracţiunii de ucidere din culpă.”16

Latura subiectivă
Vinovăţia îmbracă forma culpei, simplă ori cu prevedere. Mobilul şi scopul nu
prezintă relevanţă pentru existenţa infracţiunii de ucidere din culpă.
Sancţiunea constă în pedeapsa cu închisoarea, însă limitele acesteia variază de la o
variantă la alta a infracţiunii. În varianta tip, pedeapsa este închisoarea de la 1 la 5 ani, în
varianta de la alin. (2), închisoarea de la 2 la 7 ani, în varianta de la alin. (3) pedeapsa se
majorează cu jumătate.

16
Ibidem, p. 91.