UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN

BUCUREŞTI

ȘCOALA DOCTORALĂ: INGINERIA ȘI MANAGEMENUL

RESURSELOR VEGETALE ȘI ANIMALE

Domeniul: Biotehnologii

Raport 1

STADIUL ACTUAL AL CERCETĂRILOR PRIVIND

CONTAMINAREA CU FUNGI A FURAJELOR

Doctorand: Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED

Conducător științific:
Prof. univ. Dr. Calina Petruta CORNEA

Bucureşti
2022
Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

CUPRINS
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

INTRODUCERE
Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor
Partea I: STUDIU BIBLIOGRAFIC

Section I: BIBLIOGRAPHIC STUDY

 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

CAPITOLUL II. STUDIU DOCUMENTAR

1.1. Contaminarea furajelor cu fungi

Hrana și furajele pentru animale conțin o gamă largă de contaminanți și toxine
(Temba et al., 2017). Contaminarea fungică a boabelor de cereale, a fă inurilor de
semințe oleaginoase și a furajelor continuă să reprezinte un risc major pentru
sănă tatea animalelor în întreaga lume și în special în zonele tropicale umede. Riscurile
apar în primul râ nd din cauza capacită ții anumitor specii și tulpini de ciuperci de a
produce compuși dă ună tori cunoscuți sub numele de micotoxine. Aceste substanțe
rezultă din metabolismul secundar al ciupercilor ca ră spuns la o gamă largă de factori
genetici și de mediu. Contaminarea cu micotoxine a furajelor și a cerealelor apare
frecvent în câ mp, în urma infecției plantelor cu ciuperci patogene specifice sau cu
endofite simbiotice. În plus, contaminarea poate avea loc în timpul prelucră rii și
depozită rii produselor recoltate și a furajelor ori de câ te ori condițiile de mediu sunt
adecvate pentru ciupercile de alterare. Conținutul de umiditate și temperatura
ambiantă sunt factori-cheie care afectează colonizarea fungică și producția de
micotoxine în concentratele și furajele combinate (Gruber-Dorninger et al., 2019a).
Mai mulți factori influențează dezvoltarea ciupercilor și modifică cerințele
nutriționale ale animalelor, cum ar fi specia, rasa, sexul, consumul de rație, nivelul
energetic al dietei, disponibilitatea nutrienților, temperatura, umiditatea aerului și
starea de să nă tate a animalelor. Apariția micotoxinelor în fiecare zonă ar putea fi
diferită (Binder et al., 2007)(Farkas et al., 2011). Speciile de animale diferă ca
sensibilitate față de micotoxine și pot ră spunde la expunere cu diferite efecte toxice,
cum ar fi performanța redusă sau imunosupresia și fertilitatea afectată, aceasta din
urmă fiind observată adesea într-o etapă ulterioară. Profilurile micotoxinelor din
furajele pentru animale sunt esențiale pentru producă tori în vederea îmbună tă țirii
performanțelor și produselor animale (Cegielska-Radziejewska et al., 2013).
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

1.2. Genuri , specii de fungi producători de micotoxine

in Furaje
Micotoxinele sunt metaboliți secundari produși de ciuperci în special cei
aparținând genurilor Aspergillus, Penicillum și Fusarium , Micotoxinele sunt produse de
ciuperci sau micromicete în funcție de patru căi diferite , care implică metabolismul
secundar al ciupercilor, bioconversia compușilor vegetali (dicoumarol), reactivitatea
plantei la agresiunea fungică (cumestrol) și, respectiv, asociațiile plantă -fungus (pentru
ciupercile endofite)(Le Bars & Le Bars, 1996). Șase grupe de micotoxine sunt produse
de cele trei genuri principale de ciuperci Aspergillus, Penicillium și Fusarium Error:
Reference source not foundTabelul 1 legate de contaminarea alimentelor și a hranei
pentru animale. Micotoxinele prezintă o diversitate de structuri chimice, ceea ce
explică diferitele lor efecte biologice. În funcție de natura lor precisă, aceste toxine pot
fi cancerigene, mutagene, teratogene, oes- trogene, neurotoxice sau imunotoxice. Cele
mai importante micotoxine din punct de vedere economic în ceea ce privește
prevalența și efectele nedorite asupra performanței animalelor sunt aflatoxina B1,
deoxinivalenolul (DON), zearalenona (ZEA), ochratoxina A, tricotecenele și fumonizina
B1 (Magnoli et al., 2019). La animale, s-a demonstrat că cinci micotoxine - aflatoxinele
(AFB1 și AFM1), ochratoxina A (OTA), moniliformina și sterigmatocistina - sunt
cancerigene. La om, aflatoxinele și, recent, OTA (1993), au fost clasificate ca fiind
cancerigene de că tre Agenția Internațională de Cercetare a Cancerului. O anumită
specie fungică poate produce mai multe micotoxine, iar o anumită micotoxină poate fi
sintetizată de mai multe specii fungice determinâ nd apariția fenomenelor de sinergism
și de potențare a acțiunii toxigene. Extrem de rar o micotoxicoză este produsă de un
singur fung şi de că tre o singură micotoxină . Asociate produc efecte mai grave.
Fumonizina B1 (FB1) este clasificată în prezent ca fiind posibil cancerigenă și ar putea
fi recunoscută în curâ nd ca fiind cancerigenă dovedită . Rezultatele toxicologice recente
pentru patulina (PAT) au sugerat, de asemenea, că această toxină poate prezenta un
pericol pentru să nă tate (Pascual, 2011).

ciuperci Mycotoxins
Aspergillus flavus, A. parasiticus, Aflatoxine B1, B2, G1, G2
A. nomius

Penicillium verrucosum, Ochratoxina A

Aspergillus clavatus
Penicillium expansum, P. urticae, Patulin
Aspergillus clavatus, Byssochlamys nivea
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Fusarium sporotrichioides, F. Tricoteceni (deoxinivalenol)

graminearum,
F. culmorum, F. poae, F. roseum,
F. tricinctum, F. acuminatum
Fusarium moniliforme, F. proliferatum
Fumonisine B1, B2, B3

Fusarium graminearum, F. culmorum, Zearalenone

F. crookwellense

F. moniliforme, F. crookwellense, F. Acid fusaric

subglutinans,
F. sambucinum, F. napiforme, F.
heterosporum,
F. oxysporum, F. solani, F. proliferatum

Tabelul 1 Ciupercile și micotoxinele pe care le produc (Pascual, 2011).

Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

1.2.1. Specii de Aspergillus și micotoxinele asociate acestora

Genul Aspergillus este unul dintre cele mai abundente și mai larg
ră spâ ndite organisme de pe Pă mâ nt și cuprinde în prezent 339 de specii cunoscute.
Este unul dintre cele mai importante genuri de ciuperci din punct de vedere economic,
iar utilizarea biotehnologică a speciilor de Aspergillus este legată de producția de sos
de soia, de diferite enzime hidrolitice (amilaze, lipaze) și de acizi organici (acid citric,
acid gluconic), precum și de metaboliți biologic activi, cum ar fi lovastatina. Deși nu
sunt considerate a fi cauze majore de boli ale plantelor, speciile de Aspergillus sunt
responsabile de mai multe afecțiuni la diferite plante și produse vegetale. Aspergilli
sunt una dintre cauzele majore de degradare a produselor agricole, deoarece pot
contamina alimentele și furajele în diferite etape, inclusiv înainte și după recoltare,
procesare și manipulare (Varga et al., 2004).Doar un numă r limitat de specii de
Aspergillus sunt capabile să invadeze țesuturile vegetale vii, în timp ce majoritatea
speciilor sunt mucegaiuri de depozitare pe produsele vegetale (Perrone & Gallo, 2017).
Produsele agricole pot fi contaminate de specii de Aspergillus , cu modifică ri de natură
sen- sorială, nutrițională și calitativă , cum ar fi pigmentarea, decolorarea, putrezirea și
dezvoltarea de mirosuri și arome neplă cute. Mai mult, o serie de specii patogene și
saprofite produc metaboliți secundari toxigeni pe țesuturile gazdei și pe produsele
vegetale, astfel încât cea mai notabilă consecință a prezenței lor este contaminarea cu
micotoxine a alimentelor și a furajelor .

1.2.1.1. Principalele micotoxine de Aspergillus

Principalele micotoxine produse de speciile aparținând genului Aspergillus

sunt aflatoxinele (B1, B2, G1, G2); ochratoxina A; fumonisinele (B2 și B4), patulina;
sterigmatocistina; acidul ciclopiazonic; acidul penicilic; citrinina; citochalasina E;
verruculogenul; și fumitremorgin A și B (Perrone & Gallo, 2017)(Bennett et al., 1923).
Dintre acestea, cele mai importante sunt aflatoxinele, ochratoxina A și fumonisinele .
Mai jos sunt rezumate principalele aspecte ale morfologiei, ecologiei și
toxigenită ții ciupercilor micotoxigene Aspergillus. În prezent, aceștia sunt grupați în
subgenul Circumdati, care cuprinde șase secțiuni, dintre care Sect. Circumdati, Flavi și
Nigri sunt relevante pentru capacitatea de producere de micotoxine a unora dintre
speciile lor. De fapt, speciile importante din punct de vedere economic pentru
producția agroalimentară aparțin în principal secțiunilor menționate mai sus, cu
excepția unor specii de importanță minoră aparținâ nd subgenurilor Nidulantes și
Ochraceorosei. Cele mai frecvente specii sunt A. flavus și A. niger, cu specia sa soră
criptică A. welwitschiae, urmate de A. para- siticus, A. ochraceus, A. carbonarius, A.
tubingensis, A. nomius, A. alliaceus (Petromyces alliaceus), iar recent și A. westerdijkiae
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

și A. stenyii. Micotoxinele asociate cu produsele vegetale și principalele specii

producă toare sunt rezumate în Tabelul 2

Micotoxine Produsele agricole Speciia

Aflatoxine Arahide, porumb, bumbac A. flavus, A. parasiticus, A. nomiusb,

Ochratoxine Cereale A. westerdijkiae, A. steynii
Fumonisine porumb A. welwitschiae, A. niger

Tabelul 2 Tabelul 1 Ciupercile și micotoxinele pe care le produc (Pascual, 2011) .

a
Speciile cu caractere aldine reprezintă principalele specii care apar pe produsul în
cauză .
b
Principala prezență pe nuca braziliană împreună cu A. Flavus

1.2.2. Specii de Penicillium și micotoxinele asociate acestora

Genul Penicillium este unul dintre cele mai comune ciuperci care apare în
întreaga lume într-o gamă variată de habitate, de la sol la vegetație, aer, medii
interioare și diverse produse alimentare. în cadrul acestui gen sunt recunoscute
aproximativ 350 de specii. Acesta este subdivizat în patru subgenuri: Aspergilloides,
Penicillium, Furcatum și Biverticillium; recent, primele trei au fost incluse în genul
Penicillium, iar Biverticillium în genul Talaromyces. Cea mai mare revendicare pentru
genul este producția de penicilină , care a avut un impact asupra faimei și a revoluționat
abordă rile medicale pentru tratarea bolilor bacteriene (Fleming, 1929).
Speciile de Penicillium sunt considerate a fi saprofite omniprezente și
oppor- tuniste, cele mai multe dintre ele gă sindu-se în primul râ nd în sol și în vegetația
în descompunere, dar și asociate cu resursele alimentare umane, În general, speciile de
Penicillium sunt strict aerobe, puțin pretențioase din punct de vedere nutrițional și
capabile să se dezvolte într-o gamă largă de medii fizico-chimice, dar unele dintre ele
sunt foarte specializate, cum ar fi în cazul furajelor cu conținut scă zut de apă .
Majoritatea speciilor de Penicillium sunt capabile să producă micotoxine, dar mai ales
în condiții de laborator. Cunoașterea efectivă a speciilor de Penicillium de origine
alimentară permite să se prevadă ce ciuperci și micotoxine ar putea fi prezente pe un
anumit produs alimentar depozitat în condiții cunoscute(Perrone & Susca, 2017).

1.2.2.1. Principalele micotoxine de Penicillium

Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

Penicillium este împă rțită în patru subgenuri: Aspergilloides, Penicillium,

Furcatum și Biverticillium; și principalele specii producă toare sunt rezumate în
Tabelul 3 recent, primele trei au fost incluse în genul Penicillium, iar Biverticillium în
genul Talaromyces. Diferite micotoxine pot apă rea în alimentele și furajele
contaminate cu specii de Penicillium, cele mai importante fiind ochratoxina A și
patulina, pentru care sunt impuse reglementă ri într-o serie de ță ri, și, într-o mai mică
mă sură , acidul ciclopiazonic(Perrone & Susca, 2017).

Micotoxine Produse agricole Speciia

Major
Ochratoxina A Cereale, boabe depozitate P. verrucosum, P. nordicum
Patulin grâ ne însilozate P. expansum, P. carneum, P.
paneum, P. clavigerum,,P.
gladioli, P. griseofulvum, P.
sclerotigneum
Unele minore
Citreoviridin Cereale P. islandicum, P.
citreonigrum, P. smithii, P.
manginii, P. miczynskii
Citrinin Cereale P. citrinum, P. verrucosum,
furaje P. expansum, P. odoratum, P.
westlingii
Cyclopiazonic Acid Cereale depozitate P. commume, P. camamberti,
îndelung P. palitans
Penicillic acid Cereale P. aurantiogriseum, P.
grâ ne însilozate cyclopium, P. melaconidium,
P. viridicatum, P. polonicum,
P. radicicola
Roquefortine C Însilozarea fermei P. roqueforti, P. carneum, P.
chrysogenum, P. crustosum

Tabelul 3 Micotoxine Penicillium care apar pe produsele vegetale și speciile

producătoare asociate (Perrone & Susca, 2017).

1.2.3. Specii de Fusarium și micotoxinele asociate acestora

 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Fusarium este unul dintre cele mai cunoscute genuri de ciuperci

fitopatogene care produc micotoxine importante din punct de vedere economic. Luate
împreună , impactul micotoxinelor Fusarium îl depă șește pe cel al orică rei alte toxine
sau grup de toxine. Fusarium spp. produc o mare diversitate de compuși toxici, dar cel
mai mare impact economic poate fi asociat cu deoxinivalenolul (DON) și derivații
acestuia. Doar aflatoxinele, produse de Aspergillus spp. au un impact mai mare asupra
comerțului și să nă tă ții animale și umane decâ t DON. Grâ ul și porumbul sunt culturile
în care micotoxinele Fusarium sunt cel mai frecvent prezente și au cel mai mare
impact. Cu toate acestea, speciile toxigene de Fusarium pot apă rea în toate culturile de
cereale mici, precum și în multe alte culturi (Authority, 2013). Fusarium este unul
dintre cele mai importante genuri de ciuperci din punct de vedere economic, din cauza
pierderilor de recoltă datorate activită ții patogene a plantelor, a contamină rii cu
micotoxine a produselor alimentare și furajere, care adesea le fac inacceptabile pentru
comercializare, și a impactului asupra să nă tă ții oamenilor și a animalelor, din cauza
consumului de micotoxine. Printre cele mai importante micotoxine produse de speciile
de Fusarium se numă ră tricotecenele și fumonisinele (Munkvold, 2017).

1.2.3.1. Principalele micotoxine de Fusarium

Mai multe sute de compuși au fost descriși ca metaboliți secundari

toxici sau potențial toxici ai Fusarium spp. Genul Fusarium include numeroase specii
toxigene care sunt patogene pentru plante sau oameni și sunt capabile să colonizeze o
gamă largă de medii de pe Pă mâ nt. Genul cuprinde aproximativ 70 de specii bine
cunoscute, identificate prin utilizarea unei abordă ri polifazice, și pâ nă la 300 de specii
putative, în conformitate cu conceptele filoge- netice de specii; multe specii putative nu
au încă nume oficiale (Walter Friedrich Otto Marasas et al., 1984).
Printre cele mai importante micotoxine produse de speciile de Fusarium se
numă ră fumonisina (FB1, FB2, FB3); zearalenona (ZEA) și tricotecenele
(deoxinivalenol, nivalenol, toxinele HT-2 și T-2) Tabelul 4, în timp ce tricotecenele
sunt inhibitori puternici ai sintezei proteinelor. De asemenea, acestea pot produce
micotoxine emergente, cum ar fi fusoproliferina (FUS), beauvericina (BEA), eniatinele,
moniliformina (MON), acidul fusaric, fusarina AD, gliotoxina, butenolitul, care sunt
descoperite recent și mai puțin studiate (Stanciu et al., 2017).

Micotoxine Specii defungi Alime

nte
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

Fumonisină Fusarium vertillioides Porumb, sorg, produse derivate

B1,B2,B3 Fusarium proliferatum din cereale

Zearaleone Fusarium graminearum Cereale(porumb,grâu,orz),

F. culmorum produse dincereale

Deoxinivalenol F.graminearum Cereale, produse din cereale

F. culmorum

Tabelul 4 Micotoxine produse de specii din genul Fusarium (Alshannaq & Yu,
2017)

1.3. Contaminarea furajelor cu Aflatoxină

 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Aflatoxinele sunt derivați chimic de difuranocumarină cu o grupare bifuran

atașată la nucleul cumarinic și un inel pentanon (în cazul AFB) sau un inel lactonic (în
cazul AFG) (Schuda, 1980). Cele patru FA majore dintre cele 20 identificate sunt AFB1,
AFB2, AFG1 și AFG2. Tipurile B sunt produse de A. flavus, în timp ce tipurile G sunt
produse de A. parasiticus (Kumar et al., 2017). Biosinteza FA constă din 18 etape
enzimatice cu cel puțin 25 de gene responsabile pentru producerea enzimelor și
reglarea procesului de biosinteză (Sinz & Shier, 1991). Aflatoxinele au o prezență
ridicată în regiunile tropicale și subtropicale, unde condițiile de umiditate și
temperatură sunt optime pentru producerea toxinei. Denumirea de aflatoxină a fost
derivată din combinația dintre "a" pentru genul Aspergillus și "fla" pentru specia flavus,
iar toxină înseamnă otravă . (Ellis et al., 1991).
S-a acordat multă atenție aflatoxinelor datorită efectului lor asupra să nă tă ții animale și
umane (Udomkun et al., 2017), care variază de la gastroenterită la cancere în
aflatotoxicoza acută și, respectiv, cronică . Aflatoxinele sunt produse de mucegaiurile
aparținând genului Aspergillus, dominat de A flavus, A parasiticus și A nomius. Există
patru aflatoxine care apar în mod natural în alimente și furaje, și anume aflatoxina (AF)
B1, B2, G1 și G2, în funcție de culoarea fluorescenței sub lumină ultravioletă la 365 nm
(Baranyi, 2013). AFB1 este cea mai toxică dintre toate și este produsă de aproape toate
speciile aflatoxigene de Aspergillus, în timp ce există unele specii care nu pot produce
seria G, cum ar fi A flavus (produce numai B1 și B2) (Donner et al., 2015).
Cerealele și subprodusele acestora constituie principalele ingrediente ale
hranei finite pentru animale în producția animală. Prelucrarea alimentelor afectează
distribuția și concentrația micotoxinelor. Dintre cereale, porumbul este cel mai mult
contaminate de AF în condiții naturale din cauza schimbă rilor în practicile agricole. AF-
urile sunt produse atâ t în condiții de pre câ t și de post-recoltare (Alfin, 1974). Filazi și
Sireli (2013 au raportat că porumbul este mai predispus la contaminarea cu AFs în
comparație cu alte cereale (Filazi & Sireli, 2013). Creșterea fungică are loc Cerealele și
produsele pe bază de cereale sunt principalele alimente pentru consumul uman la nivel
mondial (Temba et al., 2017). Dintre cereale, porumbul este cel mai mult contaminate
de AFs în condiții naturale din cauza schimbă rilor în practicile agricole. Filazi și Sireli
(2013) au raportat că porumbul este mai predispus la contaminarea cu AFs în
comparație cu alte cereale. Dezvoltarea fungică are loc din cauza uscă rii
necorespunză toare a boabelor de porumbul care pă strează un conținut mai ridicat de
umiditate (>14%). Ca urmare, aceste ciuperci cauzează decolorarea boabelor și/sau a
cojii, împreună cu deteriorarea calită ții boabelor. Pe de altă parte, arahidele și fasolea
sunt utilizate frecvent în multe diete pentru a completa dietele cu cereale (Soro-Yao et
al., 2014). Cu toate acestea, acestea sunt foarte predispuse la contaminarea cu AFs atâ t
în condiții de câ mp, câ t și în condiții de depozitare (Lombard, 2014). Amploarea
creșterii fungice și a producției de AFs în cereale depinde de temperatură , umiditate,
tipul de sol și condițiile de depozitare (Achaglinkame et al., 2017) .
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

1.4. Contaminarea furajelor cu Fumonisine

 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Fumonisinele sunt metaboliți secundari produși în cereale de ciupercile

patogene, și anume Fusarium verticillioides, Fusarium proliferatum și specii înrudite
(Rheeder et al., 2002). În plus, Aspergillus nigri produce, de asemenea, fumonisine în
plantele de cultură de arahide și porumb (A Astoreca et al., 2007)(Andrea Astoreca et
al., 2007)(Frisvad et al., 2007). Porumbul și produsele pe bază de porumb sunt cel mai
frecvent infectate cu fumonisine, pe lâ ngă prezența acestora în mai multe alte cereale
(orez, grâ u, orz, porumb, secară , ovă z și mei) și produse pe bază de cereale (tortilla,
flacoane de porumb, chipsuri) (Dall’Asta & Battilani, 2016)(Cendoya et al., 2018). care
au influențe majore asupra să nă tă ții. Au fost cunoscuți și caracterizați peste 15
omologi ai fumonisinei A, B, C și P (Braun & Wink, 2018)(Damiani et al., 2019). Mai
mult, dintre fumonisinele B, FB1, FB2 și FB3 sunt cele mai abundente, FB1 fiind forma
cea mai toxică , care poate coexista cu alte forme de fumonizină , și anume FB2 și FB3
(Damiani et al., 2019).
Fumonisinele sunt produse în principal de F. verticillioides și F. proliferatum și
de alte Fusarium spp. Genul Fusarium, aparținâ nd familiei Nectriaceae, poate fi gă sit ca
saprofite în sol și în plante în întreaga lume (Burgess et al., 1981). Fusarium spp.
colonizează la rizosferele plantelor și apoi intră ulterior în sistemul vegetal. Mai mult,
se știe că F. verticillioides și F. proliferatum sunt cei mai comuni agenți patogeni ai
porumbului (Zea mays) (Walter F.O. Marasas, 2001). Speciile de Fusarium infectează
porumbul și produc fumonisine în principal în etapa premergă toare recoltă rii. În plus,
producția de fumonisine a fost observată în perioada post-recoltare; totuși, în condiții
nefavorabile de depozitare (Chulze, 2010). Expunerea alimentară la fumonisine poate
duce la mai multe rezultate dă ună toare atâ t la animalele de fermă , câ t și la cele de
laborator (Harrison et al., 1990).

1.5. Contaminarea furajelor cu Ochratoxina A

Ochratoxina A (OTA) este o micotoxină cu proprietă ți nefrotoxice, genotoxice și
cancerigene, produsă de mucegaiurile Penicillium și Aspergillus în diferite condiții
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

climatice. Oamenii și animalele sunt expuși la acest compus în principal prin ingestia
de furaje. Ochratoxinele sunt produse în principal în timpul depozită rii de ciuperci din
genul Aspergillus, cum ar fi A. ochraceus, în special în regiunile tropicale și mai calde, și
de Penicillium verrucosum, în zonele temperate și mai reci (Duarte et al., 2009).
Membrul cel mai frecvent întâ lnit și cel mai toxic este ochratoxina A (OTA) (Peckham
et al., 1971).Profilul să u toxicologic include nefrotoxicitate, hepatotoxi- citate,
teratogenitate și imunotoxicitate. În plus, s-a demonstrat că OTA este cancerigenă în
râ ndul animalelor de laborator(Program & Boorman, 1989), ceea ce a justificat
clasificarea în grupa carcinogenă 2B stabilită de IARC (1993).
OTA este un contaminant natural al hranei animalelor de fermă din întreaga
lume, reprezentâ nd o amenințare potențială pentru producția animală . Afectarea
recunoscută a să nă tă ții și performanței animalelor agricole nu este importantă doar
din perspectiva sănă tă ții și performanței animalelor, ci și din perspectiva potențialei
expuneri indirecte a oamenilor prin intermediul alimentelor de origine animală
consumate (Manning et al., 2003). Într-adevă r, OTA a fost deja depistată în carne
(Guillamont et al., 2005), lapte(Skaug, 1999) și produse lactate (Dall’Asta et al., 2008),
precum și în alte produse alimentare de origine animală (Pozzo et al., 2010). În plus,
contaminarea furajelor este cu atâ t mai relevantă având în vedere faptul că nu există
nicio modalitate de a prezice și de a evita în mod eficient micotoxinele.

1.6. Contaminarea furajelor cu Tricoteceni

(Deoxinivalenol)
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Deoxinivalenolul (DON) numit în mod obișnuit vomitoxină , este un membru al

familiei de micotoxine numite trichothecene, acestea fiind renumite pentru potențialul
inhibitor al sintezei proteice. Această familie constituie cel mai mare grup de
micotoxine Fusarium, cu mai mult de 150 de compuși. Structura de bază este un sistem
inelar tetraciclic, iar pe baza substituenților sunt grupate în diferite tipuri (A – D).
Cunoscut și sub denumirea de vomitoxină, deoxinivalenolul este un contaminant
comun al grâ ului și al produselor pe bază de grâ u. Este produs în principal de F.
graminearum și F. culmorum, iar într-o mă sură mai mică , de F. cerealis și F.
pseudograminearum. Toate aceste specii apar în mod obișnuit pe grâ u, dar pot apă rea
și pe porumb, unde provoacă acumularea acestui compus, aspecte studiate de Bertero
și colaboratorii să i, în hrana pentru animale. în anul 2018. Ală turi de acest metabolit
major, există și formele sale acetilate și modificate: 3-acetil- DON (3-Ac-DON), 15-
acetil-DON (15-Ac-DON) și DON-3-glucozidă (DON3G). Aceasta din urmă este o formă
modificată a deoxinivalenolului în plante, cunoscută și sub numele de DON mascat,
reprezentâ nd principalul metabolit vegetal al DON (Knutsen et al., 2017).
În particular, micotoxinele mascate sunt derivați de micotoxine generate prin
conjugarea cu alte molecule complexe precum zaharuri, aminoacizi, grupă ri sulfat și
multe alte componente biologice (Rychlik et al., 2014).
Cu toate acestea, ciuperca se dezvoltă în condiții de ră coare și umiditate.
Porcinele sunt speciile de animale cele mai sensibile la DON, care poate provoca
reducerea consumului de hrană sau refuzul hranei la niveluri mai ridicate de
contaminare (Deoxynivalenol (DON) or Vomitoxin in Animal Feeds Deoxynivalenol
(DON), Commonly Called Vomitoxin, Is Produced by Several Molds of the Genus, 2016).

1.7. Contaminarea furajelor cu Zearalenone

Zearalenona (ZEA) este o micotoxină lactonică a acidului resorcilic produs de
mai multe specii de Fusarium, în special F.graminearum. Aceasta poate suferi
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

modifică ri în plante, ciuperci și animale prin metabolismul fazei I și II, iar formele
modificate gă site în furaje includ metaboliții să i în faza I redusă (α-zearalenol, β-
zearalenol, α-zearalanol, β- zearalanol, zearalanonă ) și conjugații să i în faza II (formele
conjugate cu glucoză , sulfat și acid glucuronic) , Zearalenona este o micotoxină
estrogenică nesteroidiană produsă de mai multe Fusarium spp. A fost implicată în
numeroase cazuri de micotoxicoze la animalele de fermă , în special la porci.
Zearalenona este stabilă la că ldură și se gă sește la nivel mondial într-o serie de culturi
de cereale, cum ar fi porumbul, orzul, ovă zul, grâ ul, orezul și sorgul (Snijders, 1990) .
S-a demonstrat că zearalenona provoacă o serie de efecte toxice atâ t la
animalele de laborator, câ t și la animale de fermă , și a fost, de asemenea, suspectată de
a provoca toxicitate la om. Zearalenona este un compus stabil, atâ t în timpul
depozită rii/molă rii, câ t și în timpul prelucră rii/coacerii alimentelor, și nu se
degradează la temperaturi ridicate. Studiile privind metabolismul indică faptul că
zearalenona se absoarbe destul de rapid în urma administră rii orale, cu formarea de
alfa- și beta-zearalenol și alfa- și alfa-zearalanol, care sunt ulterior conjugate cu acidul
glucuronic. S-a demonstrat că această micotoxină și unii dintre acești metaboliți se
leagă în mod competitiv de receptorii de estrogen într-o serie de sisteme in vitro
(Gajęcki, 2015).
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

CAPITOLUL II. S ITUAȚIA ACTUALĂ A CONTAMINĂRII CU

MICOTOXINE ȘI A APARIȚIEI CONCOMITENTE ÎN HRANA
ANIMALELOR
Ciupercile sunt distribuite în întreaga lume și pot fi gă site în diverse alimente
și furaje din aproape fiecare parte a lumii. Micotoxinele sunt foarte stabile, iar
contaminarea lor în mă rfurile agricole poate fi în timpul recoltă rii, în timpul recoltă rii
și după recoltare (Udomkun et al., 2017)(Songsermsakul, 2015)(Gallo et al., 2015),
rezultâ nd în clasificarea ciupercilor producă toare de micotoxine ca ciuperci de câ mp și
de depozitare. Producția de micotoxine este afectată de mai multe condiții care pot fi
biologice, chimice și fiziologice (Afsah‐Hejri et al., 2013). Cu toate acestea, unii dintre
acești factori sunt în afara controlului uman, în special factorii ecologici și de mediu,
cum ar fi temperatura, conținutul de nutrienți al substratului și umiditatea relativă ,
care joacă un rol important în producția de toxine. Majoritatea micotoxinelor sunt
produse în climă caldă și umedă , în principal ță rile tropicale . Oamenii sunt expuși la
micotoxine prin consumul de alimente de origine vegetală care pot fi contaminate cu
toxine sau ca metaboliți de micotoxine care sunt transportați în produsele alimentare
de origine animală (Zain, 2011). Ingestia de micotoxine duce la o boală cunoscută sub
numele de micotoxicoză la animale și la oameni (Zain, 2011)(Gallo et al., 2015)(Pessu
et al., 2011). Toxicitatea micotoxinelor asupra țesuturilor și organelor specifice
depinde de toxina implicată, de concentrația toxinei și de vâ rsta și starea nutrițională a
individului (Datsugwai et al., 2013)(Pessu et al., 2011). Unele micotoxine afectează
sistemul nervos, unele provoacă leziuni hepatice și renale, iar altele chiar provoacă
vă rsă turi la unele specii de animale, cu implicații clinice variind de la boli cronice pâ nă
la deces. Biodiversitatea ciupercilor producă toare de micotoxine din mediu are ca
rezultat prezența unei game largi de micotoxine în unele mă rfuri agricole, cunoscută
sub numele de apariția multitoxine (Mansfield & Kuldau, 2007), mucegaiurile fiind
capabile să producă mai multe micotoxine (Zain, 2011). Contaminarea cu multitoxine a
produselor alimentare are efecte mai severe în comparație cu contaminarea cu o
singură toxină din cauza sinergismului (Zaki et al., 2012).

În acest capitol, vom vorbi despre situația actuală a contamină rii cu

micotoxine și a apariției concomitente în hrana animalelor în întreaga lume, în special
în Africa și Europa.
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

2.1. Situația actuală în Europa a contaminării cu

micotoxine în hrana animalelor

Contaminarea alimentelor și a furajelor cu micotoxine este extrem de comună

la nivel mondial. Majoritatea ță rilor europene au implementat limitele maxime stabilite
de Uniunea Europeană (UE), dar există încă diverse tipuri de produse agricole și
alimente contaminate care depă șesc limitele pentru micotoXine pe piață. Unele ță ri
europene sunt mari producă tori și exportatori de cereale, dar economiile și comerțul
lor au fost grav afectate din cauza produselor contaminate de micotoXine în ultimele
decenii. Avâ nd în vedere prezența ridicată și toxicitatea micotoxinelor (Luo et al.,
2021).
Europa, ca regiune fă ră ță ri cu venituri scă zute și cu deficit de alimente
(LIFDC) (Flores-Flores & Gonzá lez-Peñ as, 2018), are o mare conștientizare a prevenirii
și controlului micotoxinelor. În schimb, Europa are cele mai extinse și detaliate
reglementă ri privind micotoxinele din alimente și furaje din lume. Cu toate acestea,
contaminarea cu micotoxină în alimente și furaje este încă o mare problemă. În fiecare
an culturile din multe zone sunt serios contaminate de vremea în schimbare, iar
utilizarea și prelucrarea lor sunt restricționate, rezultâ nd pierderi economice uriașe. În
special în anii cu climă extremă , culturile sunt mai susceptibile la contaminarea
fungică , iar conținutul de micotoXine din furaje este semnificativ crescut, ceea ce este
mai probabil să reprezinte o amenințare pentru siguranța alimentară atât pentru
oameni, cât și pentru animale (Luo et al., 2021).
Ultimul studiu publicat de BIOMIN referitor la prezența micotoxinelor în anul
2016 în 4.027 de furaje și materii prime provenite din 50 de ță ri din Europa a ară tat că
deoxinivalenolul și fumonisinele au fost cele mai frecvente micotoxine detectate.
Datele bine prezentate privind prevalența micotoxinelor în alimente și furaje ne permit
să identifică m culturile susceptibile, să ară tă m câ t de mult au impactul celor mai înalte
niveluri asupra siguranței alimentelor, să sporim gradul de conștientizare a oamenilor
cu privire la siguranța alimentară și să ghidă m reducerea poluă rii și expunerii la
micotoxine niveluri. Acest capitol rezumă rezultatele cercetă rii privind contaminarea
cu micotoxine în multe ță ri și regiuni europene și subliniază, în principal, distribuția și
conținutul contamină rii majore cu micotoxine, ca urmare oamenii pot recunoaște
starea actuală a contamină rii cu micotoxine și pot lua contramă suri.

2.1.1. Micotoxine majore în furaje în Europa

Nivelul de contaminare cu micotoxine este foarte mult legat de condițiile

regionale și climatice. În Europa, din cauza climei temperate, ciupercile Fusarium sunt,
de obicei, contaminanți majori ai cerealelor, care sunt adesea contaminate înainte de
recoltare care sunt adesea contaminate înainte de recoltare. Dezvoltarea acestora
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

poate duce la contaminarea materiilor prime cu zearalenonă , fumonisine și

deoxinivalenol. Dezvoltarea speciilor de Penicillium, cum ar fi P. verrucosum, poate
duce la contaminarea cu ochratoxină A (Rahmani et al., 2009).
Mai rar în Europa, dezvoltarea speciilor de Aspergillus, cum ar fi A. flavus și A.
parasiticus, poate duce la prezența aflatoxinei B1, mai ales după verile că lduroase
(Rahmani et al., 2009).
Conform unui studiu global amplu, contaminarea cu micotoxine a cerealelor și
a hranei pentru animale este frecventă (Gruber-Dorninger et al., 2019b). În general,
prezența tricotecenilor în furaje este relativ frecventă, conținutul de FUM și ZEN este,
de asemenea, ridicat, iar conținutul de ochratoxina A (OTA) este relativ scă zut. Cu toate
acestea, AF-urile sunt de fapt mai scă zute în Europa, deși sunt în centrul atenției
mondiale (Luo et al., 2021).
Marea majoritate (>98%) a înregistră rilor referitoare la micotoxine în ceea ce privește
hrana pentru animale din baza de date RASFF (Rapid Alert System for Food and Feed)
(Streit, Schatzmayr, Tassis, Tzika, Marin, Taranu, Tabuc, Nicolau, Aprodu, & Puel, 2012)
raportează detectarea aflatoxinelor. Acest lucru nu este surprinză tor, deoarece
aflatoxina B1 este, pâ nă în prezent, singura micotoxină pentru care au fost stabilite
niveluri maxime legale în furaje în Uniunea Europeană . În general, micotoxinele
reprezintă doar o fracțiune destul de mică din înregistră rile legate de furaje din baza
de date RASFF (Streit, Schatzmayr, Tassis, Tzika, Marin, Taranu, Tabuc, Nicolau,
Aprodu, Puel, et al., 2012), probabil din același motiv.
În general, furajele și materiile prime pentru furaje europene prezintă o bună
conformitate cu reglementă rile și nivelurile orientative ale UE. DON este detectat cel
mai des (aproximativ 60 % de rezultate pozitive în probele de cereale, altele decâ t
porumbul, și 95 % de rezultate pozitive în probele de porumb). ZEN este a doua cea
mai frecventă micotoxină , gă sită în aproximativ 70% din probele de boabe de porumb
neprelucrate. Este rar detectată în alte probe de cereale. Alte micotoxine, cum ar fi FB
și OTA, sunt detectate mult mai rar, FB, de exemplu, este cuantificabil doar în 10%-
30% din probele de porumb din fiecare an (Streit, Schatzmayr, Tassis, Tzika, Marin,
Taranu, Tabuc, Nicolau, Aprodu, Puel, et al., 2012).
Așa cum se arată în Figură 1 rezumă starea contamină rii majore cu micotoxine
în produsele agricole (furaje animale) în ță rile europene din 2010 pâ nă în 2019.
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

Figură 1 Gama generală a nivelurilor de contaminare cu micotoxină în Europa din

2010 până în 2019 (μg/kg). DON = deoxynivalenol; T-2/HT-2 = T-2/HT-2 toxin; FUMs =
fumonizine; FB1 = fumonisin B1; FB2 = fumonisin B2; OTA = Ochratoxina A; AFB1 =
aflatoxin B1; AFM1 = aflatoxin M1; AF = aflatoxine (aflatoxin B1, aflatoxin B2, aflatoxin
G1 și aflatoxin G2) (Luo et al., 2021)
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

2.1.1.1. Micotoxine majore în furaje în Romania

În Româ nia, datorită climatului continental cu ierni reci și veri că lduroase și

uscate, contaminarea plantelor cu micotoxine este frecventă și poate fi diferită de cea
observată în alte ță ri europene. În plus, puține studii au fost publicate în Româ nia
referitoare la contaminarea cu micotoxine și un numă r redus de date sunt disponibile
din această regiune a Europei în vederea realiză rii unor studii statistice privind gradul
de contaminare cu micotoxine. De aceea studiile referitoare la contaminarea cu
micotoxine în Româ nia prezintă o importanță deosebită . Majoritatea studiilor
româ nești au raportat incidența și gama de micotoxine din cereale, alimente și furaje în
regiuni separate, fă ră o evaluare a acestor factori în context geografic și agroclimatic
(Rahmani et al., 2009). Contaminarea în câ mp cu deoxinivalenol a fost evaluată în
culturile de grâ u, secară și triticale din 2012 pâ nă în 2016, iar în lanțul de grâ u în 2015,
ținâ nd cont de pozițiile geografice și condițiile pedoclimatice ale regiunilor agricole
(Rahmani et al., 2009).
Speciile Fusarium au fost, frecvent izolate din probele din Româ nia, așa cum s-
a raportat în alte Euro F. graminearum și F. culmorum au fost prezente pe probele
analizate și peste 70% din probe au fost gă site contaminate cu DON sau ZEA. Aceste
rezultate sunt în concordanță cu cele raportate în alte regiuni din Româ nia Tabelul 5
(Curtui et al., 1998)
Multe dintre studii au ară tat că ciupercile Aspergillus au fost contaminanți
foarte frecvenți ai porumbului, grâ ului și orzului în Româ nia. Acest lucru este în
concordanță cu alte studii efectuate în ță ri în care clima de primă vară și de vară poate
fi comparabilă (Giorni et al., 2007). Identificarea Aspergillus la nivel de specie a ară tat
că Aspergillus niger a fost cel mai frecvent contaminant al cerealelor. Această specie
este un contaminant fungic foarte frecvent întâ lnit la nivel mondial pe diverse
substraturi, cum ar fi cerealele (Battilani et al., 2006). Deși această specie nu este
considerată ca fiind un producă tor important de micotoxine, s-a demonstrat că
produce ochratoxina A, de obicei la un nivel scă zut (Ezekiel et al., 2019).

Micotoxine Nivelul Micotoxinei μg/kg

Deoxynivalenol 110 - 1787
T-2/HT-2 toxin 24.7 - 98.5
Zearalenona 1.75 - 1135
Ochratoxina A 2.50 - 6.72
Tabelul 5 Gama generală a nivelurilor de contaminare cu micotoxină în România
din 2010 până în 2019 (μg/kg) (Luo et al., 2021).

2.2. Micotoxine majore în furaje în Africa

Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

Contaminarea proliferată a mă rfurilor agricole cu micotoxine și efectele toxice

aferente acestora asupra oamenilor și animalelor care consumă astfel de mă rfuri
constituie o preocupare majoră pentru siguranța și securitatea alimentară . Acești
contaminanți alimentari extrem de toxici sunt produși de diverse specii de ciuperci
filamentoase care sunt omniprezente în natură , totuși, condițiile climatice favorabile de
la tropice favorizează proliferarea lor în aceste regiuni. Africa, în virtutea poziționă rii
sale de-a lungul ecuatorului o face foarte adaptabilă la proliferarea speciilor de ciuperci
micotoxigenice, ca atare, este cea mai afectată dintre toate continentele (Kebede et al.,
2020). Alți factori precum să ră cia și schimbă rile climatice complică și mai mult situația
micotoxinelor de pe continent. Impactul economic datorat contamină rii cu micotoxine
în Africa este astfel alarmant. Efectele micotoxinelor pot fi resimțite, de fapt, asupra
sănă tă ții generale a oamenilor și a animalelor, dezvoltarea durabilă , securitatea și
siguranța alimentară, deteriorarea mă rcii de export agricole africane, impactând
negativ auto-sustenabilitatea Africii și dependența crescută de ajutorul extern, fă ră a
exclude un nivel ridicat. costul cercetă rii, atenuă rii și reglementă rii prevalenței acestor
toxine în ță rile africane (Gbashi et al., 2019).

2.2.1. Micotoxine comune în Africa

Aflatoxinele și fumonizinele sunt considerate a fi de cea mai mare semnificație

ca micotoxine majore din alimente pe continentul african și alte regiuni tropicale. Prin
urmare, se estimează că cele două clase de micotoxine au fost larg ră spâ ndite în
principalele alimente de bază (Wagacha & Muthomi, 2008). Prezența altor micotoxine
cum ar fi ochratoxinele, tricotecenele și zearalenona a fost, de asemenea, confirmată
din studii limitate în Africa (S. Bankole et al., 2006), Prin analiza informațiilor
disponibile în multe cercetă ri, este clar că Aflatoxine (FA) au prezentat cea mai mare
incidență în diferitele ță ri africane (43,75%), urmate de fumonizine (FUM) (21,87%),
ochratoxine (OTA) (12,5%), zearalenona (ZEA) (9,375%), deoxynivalenol (VNI) și
beauvericină (ambele la 6,25%) Figură 2 . Acest lucru este în egală mă sură în raport
cu apariția lor pe scară largă în principalele mă rfuri furajere, agravată de condițiile
climatice favorabile de pe continent. Dintre toate micotoxinele care apar, Aflatoxin sunt
considerate cele mai importante. Acest lucru este asociat în special cu prevalența sa în
mă rfuri și potența aflatoxinei B1 (AFB1), o formă de FA cunoscută a fi cel mai nociv
cancerigen natural. Astfel, au primit o atenție substanțială în comparație cu alte
micotoxine, deoarece contaminează frecvent produsele alimentare și furajele din Africa
(Anthony et al., 2012). Deși există aproximativ 20 de forme diferite identificate ale
acestor FA (Marin et al., 2013), cele de importanță semnificativă și economică sunt
AFB1, aflatoxina B2 (AFB2), aflatoxina G1 (AFG1) și aflatoxina G2 (AFG2). La fel de
importante sunt și aflatoxinele M1 (AFM1) și M2 (AFM2), care sunt metaboliți
hidroxilați ai AFB1 și, respectiv, AFB2 (Gbashi et al., 2018).
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Figură 2 Distribuția micotoxinelor în țările africane

Multe rapoarte au subliniat că există condiții adecvate pentru creșterea

ciupercilor și producția de toxine de că tre ciuperci în Africa. Deci, acest continent este
mai vulnerabil la contaminarea cu aflatoxine în furaje. În multe ță ri africane au fost
efectuate diferite cercetă ri în urma problemelor contemporane legate de contaminarea
cu aflatoxine în alimente și furaje (S. A. Bankole & Adebanjo, 2003).

2.2.1.1. Micotoxine majore în furaje în Sudan

În Sudan, aflatoxinele se gă sesc din abundență în hrana animalelor și le gă sim în

mare parte în susan și arahide , și cele mai frecvent întâ lnite ciuperci din probe au fost
drojdiile, Aspergillus niger, A. flavus, Penicillium chrysogenum, Rhizopus stolonifer și
Mucor circinelloides (Darwish et al., 2014a). În Tabelul 6 este afișat incidența
micotoxinelor în culturile agricole (animale furajere) din diferite ță ri africane.

Ț ară Micotoxină Produse concentrație Referință

alimentare (ppb)
Egipt AFs Boabe de cereale 36 (Muthomi et al., 2002)
Egipt semințele 24 (Muthomi et al., 2002)
Egipt Cereal grains 36 (Muthomi et al., 2002)
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

Tunisia și Maroc NIV Cereale și produse 135–961 (Serrano et al., 2012)

din cereale
Tunisia și Maroc Beauvericin ,, 2.1–844 (Serrano et al., 2012)
Tunisia și Maroc AFs ,, 5.5–66.7 (Serrano et al., 2012)
Tunisia și Maroc OTA ,, 75–112 (Serrano et al., 2012)
Tunisia și Maroc FUMs ,, 121–176 (Serrano et al., 2012)
Sudan AFs Susan 0.2–0.8 (Idris et al., 2010)
Sudan Arahide 0.6 (Elshafie et al., 2011)
Sudan alune 21–170 (Elshafie et al., 2011)
Tanzania FUMs Porumb 11,048 Kimanya et al., 2008
Tanzania AFs Porumb 158 (Kimanya et al., 2008)
Zambia FUMs Porumb 20,000 (Mukanga et al., 2010)
Uganda AFs Arahide, manioc, 0–55 (Kitya et al., 2010)
mei, porumb fin
Kenya AFs Porumb >20 (Daniel et al., 2011)
Etiopia AFs Sorg, orez și grâ u 0–26 (Ayalew et al., 2006)
Etiopia OTA Sorg, orez și grâ u 54.1–2,106 (Ayalew et al., 2006)
Etiopia DON porumb fin 40–2,340 (Ayalew et al., 2006)
Etiopia FUM porumb fin 2,117 (Ayalew et al., 2006)
Etiopia ZEA porumb fin 32 (Ayalew et al., 2006)
Nigeria AFs orez 28–372 (Makun et al., 2011)
Nigeria OTA orez 134–341 (Oluwafemi & Ibeh, 2011)
Ghana AFs Porumb 0.7–355 (S. A. Bankole & Adebanjo,
2003)
Ghana FUMs Porumb 70–4,222 (Darwish et al., 2014b)
Benin AFs Porumb 5 (Darwish et al., 2014b)
Burkina Faso AFs Arahide 170 (Yameogo & Kassamba, 1999)
Africa de Sud FUMs Porumb 222–1,142 (Burger et al., 2010)
Africa de Sud FUMs Furajele 104–2,999 (Njobeh et al., 2012)
combinate
Africa de Sud DON Furajele 124–2,352 (Njobeh et al., 2012)
combinate
Africa de Sud ZEA Furajele 30–610 (Njobeh et al., 2012)
combinate
Tabelul 6 Incidența micotoxinelor în culturile agricole și în produsele
alimentare din diferite țări africane.
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Figură 3 Intervalul general al nivelurilor de contaminare cu micotoxine în Africa în

perioada 2012-2019 (μg/kg). AFs = aflatoxine; AFB1 = aflatoxină B1; DON =
deoxinivalenol; FUM = fumonisine; FB1 = fumonisine B1; OTA = ochratoxină A; OTB =
ochratoxină B.(Kebede et al., 2020).
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

CAPITOLUL III. Metodele de Identificare a Ciupercilor și

Micotoxinelor

Deoarece micotoxinele sunt invizibile, inodore și fă ră gust, singura modalitate

de a determina dacă mostrele conțin acești compuși nocivi este analizarea acestora,
ceea ce nu este întotdeauna ușor, mai ales câ nd s-au folosit metode analitice pentru
detectarea micotoxinelor în trecut. Studiile efectuate de mai mulți cercetă tori au ară tat
că eșantionarea este adesea cea mai mare sursă de variabilitate asociată cu procedurile
de analiză a micotoxinelor (Ismaiel & Papenbrock, 2015).
Metode de detectare fiabile și sensibile sunt necesare pentru monitorizarea
contamină rii cu micotoxine, și metodele analitice trebuie să aibă limite joase de
detecție, în general mg/kg (ppm) sau µg/kg (ppb), în funcție de micotoxinele
individuale ce vor fi analizate. Analiza la aceste niveluri trebuie să fie foarte specifice
pentru a evita interferențele analitice și poate produce mari incertitudini. Prezența
unei ciuperci recunoscute ca producă toare de toxine nu înseamnă, de fapt, că toxina
asociată va fi, de asemenea, prezentă , deoarece în formarea acesteia sunt implicați
mulți factori. De asemenea, absența orică rui mucegai vizibil nu garantează absența
toxinelor, deoarece mucegaiul poate fi deja mort, lă sâ nd toxina intactă . În general,
ciupercile au tendința de a se dezvolta în buzunare izolate și nu sunt distribuite
uniform în produsele depozitate. Prin urmare, este important să se elaboreze un
protocol pentru a se asigura că , în cazul în care se prelevează o probă pentru analiză ,
aceasta este reprezentativă pentru întregul lot (Turner et al., 2009).
O gamă largă de metode analitice, ce oferă metode flexibile si largi de analiză
și în unele cazuri detecție, sunt disponibile. Majoritatea dintre ele se desfă șoară în
laborator și intră în cazul categoriilor generale fie a metodelor cromatografice sau a
metodelor imunologice bazate pe utilizarea anticorpilor cu cromatografie analitică
lichidă , legată cu spectroscopia în masă ce este foarte populară (Shepard, 2008), iar
cercetă rile se desfă șoară rapid in tehnologiile OIT. Toate aceste metode analitice
implică mai multe etape: mă cinarea probei, extracția cu solvent și purificarea pentru
determinarea cromatografică , implică curațarea înainte de determinarea finală. O altă
componentă a complexită ții analizei micotoxinelor este faptul că structurile chimice
variate înseamnă că metodele specifice sunt necesare pentru toxinele individuale.
Această constrâ ngere este acum depă șită prin utilizarea unor metode
spectrometrice de masă scumpe și sofisticate. Datorită acestei multitudini de metode
și a caracteristicilor lor individuale, atunci câ nd se selectează o metodă de analiză a
micotoxinei, trebuie luată în considerare scopul pentru care sunt necesare rezultatele,
matricea ce trebuie analizată , limita de detectare necesară și expertiza și infrastructura
disponibilă (Si et al., 2017).
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

În general, analiza micotoxinelor din diverse produse implică respectarea

urmă toarelor etape de lucru successive Figură 4:

I-PREGĂTIREA PROBEI

II-EXTRACȚIE

III-PURIFICARE

IV-CONCENTRARE / DILUARE

(în funcție de metoda abordată )

V-ANALIZA PROPRIUZISĂ

VI-ELIBERAREA BULETINULUI
DE ANALIZĂ

Figură 4 Protocol de lucru general pentru identificarea micotoxinelor

Diferitele metode de referinţă se pot clasa după principiul lor fundamnental de

funcţionare în tehnici fizico-chimice sau imunochimice; totuşi noi le vom împă rţi în
funcţie de performanţa lor, în tehnici calitative: minicoloanele, coloanele de
imunoafinitate, testul ELISA (poate fi considerat şi test cantitativ); şi tehnici calitative:
cromatografie în strat subţire (TLC), cromatografie gazoasă (CG) şi cromatografie
lichidă de înaltă rezoluţie (HPLC)(Juan García, 2021).
Există multe metode utilizate, dintre care multe sunt bazate pe laborator, dar nu există
o singură tehnică care să iasă în evidență față de restul, deși cromatografia lichidă
analitică, asociată în mod obișnuit cu spectroscopia de masă , câ știgă popularitate.
Multe dintre tehnici au fost combinate pentru a forma protocoale, care sunt folosite
astă zi în laboratoare (Turner et al., 2009).
Majoritatea metodelor oficiale se bazează pe cromatografie lichidă de înaltă
performanță (HPLC) cu diverși detectori, și cea mai recente din aceste metode
utilizâ nd coloanele de imunoafinitate (IAC) cură țarea probei înainte de analiza HPLC.
Mai recent, progresele realizate prin cuplarea spectrometriei de masă la HPLC au
permis chimiștilor analitici să combine etapele analitice cu un test de confirmare prin
mă surarea spectrului de masă al vâ rfului HPLC. Natura foarte specifică a
spectrometriei de masă a fost utilizată pentru a evita purificarea extractului și pentru a
dezvolta metode bazate pe multitoxine, ce pot fi aplicate amestecului de micotoxine
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

într-un singur experiemnt. Aceste metode sunt caracterizate de sensibilitate si

reproductibilitate dar necesită un timp lung pentru obținerea rezultatelor și personal
instruit pentru utilizarea lor. Echipamentul este costisitor iar pregă tirea probelor
înainte de analiza în sine durează mult timp. Toate acestea au un impact consistent
asupra costurilor analizei așa că sunt propuse tehnologii mai ieftine pentru screening-
ul preliminar (Frisvad et al., 2005)
În această secţiune vom trata metodele care în general sunt folosite ca metode rapide
de detecţie a micotoxinelor.
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

3.1. Metode imunologice

Testele imunologice constituie astă zi metodele rapide de detecţie a
aflatoxinelor şi a altor micotoxine în alimente. Anticorpii policloni şi monocloni folosiţi
sunt agenţii de legă tură folosiţi. Se ştie că micotoxinele sunt molecule non antigene cu
masa moleculară mică , anticorpii policloni sunt produşi indirect prin ră spunsul
imunitar al animalelor la un complex micotoxină -proteină. Recunoaşterea imunologică
este bazată pe complementarismul spaţial al grupelor specifice al antigenelor cu cei doi
anticorpi. Anticorpii sunt reactivul cheie în testul immunologic şi trebuie să fie
obligatori corect prep at şi caracterizat. Ca cteristicile utile pentru selecţionarea unui
anticorp convenabil sunt: constanta de afinitate, specificitatea şi randamentul.
Se cunosc trei tipuri de teste imunologice : Testele RIA ( radioimmunoassays ), testele
ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay), şi testele pe coloana de imunoafinitate.
În ultima categorie sunt incluse minicoloanele sau coloanele de imunoafinitate (Ailinc,
2001).

3.1.1. Testele RIA

În testele RIA, aflatoxina este marcată din punct de vedere al radioactivită ţii.
Aflatoxina nemarcată sau aflatoxina în soluţie test şi aflatoxina marcată intră în
competiţie pentru numă rul limită de legaturi la anticorpi. Cantitatea de aflatoxina în
eşantion este invers proporţională cu cantitatea de aflatoxină marcată în soluţie.
Avantajul acestor teste este acela că necesită o cantitate scă zută de anticorpi. Prezintă
totuşi şi dezavantaje în ceea ce priveşte radioactivitatea, folosirea marcajelor izotopice
(Turner et al., 2009)

3.1.2. Testele ELISA Enzyme linked immunosorbent assay - Test

legat de imuno absorbția enzimelor

Două formate principale ale testelor ELISA sunt dezvoltate: testele competitive
şi testele non-competitive. În testul ELISA tipic, legă tură unui complex micotoxină -
enzimă cu anticorpi imobilizaţi este inhibată prin prezenţa micotoxinei în soluţia test.
Enzimele legate, catalizează transformarea substratului într-un complex colorat.
Intensitatea culorii este invers proporţională cu concentraţia de aflatoxine. Peroxidaza
care catalizează oxidarea substratului tetrametilbenzidina într-un complex bleu este
enzima de marcaj cel mai des întâ lnită . Metoda ELISA este frecvent întâ lnită în cazul
laboratoarelor centrale unde sunt frecvent realizate numeroase teste (Skaug, 1999).
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

3.1.3. Coloane de imunopurificare

Spre deosebire de minicoloane care sunt de obicei folosite ca metode de

calibrare, coloanele de imunoafinitate normale sunt mai degrabă folosite în timpul unei
purifică ri prealabile a eşantionului înaintea doză rii cantitative prin HPLC, de exemplu.
Imunopurificarea constă în purificarea aflatoxinelor sau ochratoxinelor plecâ nd de la
extracţia unui eşantion prin trecere pe coloane de imunoafinitate care conţin un suport
prevă zut cu anticorpi dirijaţi în mod special împotriva micotoxinelor (Kö ppen et al.,
2010).
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

3.2. Metode cantitative

3.2.1. Testele kit

Testele kit permit determinarea conţinutului de micotoxine în laboratoare

nespecializate. Testele kit folosite funcţionează după două metode: metoda
cromatografiei în strat subţire şi metoda imunologică . Avantajul folosirii testelor kit
TLC este acela că un singur test poate fi folosit pentru determinarea mai multor
micotoxine. Testele kit bazate pe metodele imunologice au avantajul uşurinţei şi
rapidită ţii metodei.

3.2.2. Cromatografia gazoasă (CG)

Gazul oferă mijloace pentru deplasarea probei prin coloană ; posibilită țile de
alegere a gazului sunt restricționate și cele mai utilizate sunt nitrogenul și heliul. Este
necesară controlarea fluxului de gaz deoarece poate avea impact în performanța de
separare. Procesul cromatografic începe atunci câ nd proba este introdusă în coloană,
ideal fă ră a perturba fluxurile din coloană. De aceea, eliberarea probei în coloană
trebuie să fie controlată , reproductibilă și rapidă . GC include un cuptor ce este o
componentă importantă în acest proces, deoarece starea de vapori trebuie să fie
mentinută prin separare prin gaz cromatografie , de aceea, trebuie menținut un bun
control al temperaturii. O altă componentă importantă a gaz cromatografiei este
detectorul ce a evoluat de-a lungul anilor. În prezent, spectrometrul de masă (MS)
promite a fi cea mai adecvată metodă cuplată cu (CG) (Rahmani et al., 2009).

3.2.3. Cromatografie în strat subţire (TLC)

Cromatografia în strat subțire (TLC) a fost prima metodă stabilită pentru

separarea și cuantificarea micotoxinelor. TLC oferă o alternativă mai puțin costisitoare
la alte metode bazate pe cromatografie. În special în ță rile în dezvoltare are un rol
important în scopul supravegherii și controlul valorilor limită reglementate (Gilbert
and Anklam, 2002).
Investigații extensive în domeniul TLC au condus la metode foarte sensibile și cu
separare bună cu eforturi tehnice si metodologice relativ mici (rezervor, placă
acoperită, detector UV). Pe scurt, după preparare, eșantionul este păstrat împreună cu
standardele pe o placă de silicagel. Este apoi separat într-un rezervor cu faza mobilă și
determinarea poate fi realizată cu lumină UV cu unde lungi sau scurte, autoradiografie,
expunere la raze X sau vaporizare de iod (Lin et al., 1998). Pentru cromatografia în
strat subţire limita de detecţie pentru dozarea aflatoxinelor este de 2 ppb, iar cea
pentru tricotecine limita este de 50 ppb. De obicei, această metodă este urmată de un
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

test ELISA în cazul în care furnizează un ră spuns pozitiv. S-a ară tat că cromatografia în
strat subţire poate fi aplicată în egală mă sură şi în cazul analizei tricotecenelor, în
particular a desoxinivalenolului (DON) şi al zearalenonei (ZON). Extracţia
micotoxinelor în solvenţi organici şi separarea lor prin cromatografie în strat subţire,
identificarea micotoxinelor separate în lumina ultravioletă la lungimile de undă de 254
nm şi 366 nm faţă de substanţa etalon şi confirmarea prezenzei micotoxinelor
identificate în spoturi prin reacţii de derivatizare (Kö ppen et al., 2010).

3.2.4. HPLC (high performance liqui chromatography-

cromatografie cu lichid de înaltă performanţă)

Metoda HPLC realizează cuantificare de mare precizie. Este o metodă de

referinţă şi poate realiza cuantificarea compusului de analizat aflat în cantită ţi foarte
mici (ng). În cazul metodei HPLC dezvoltate limita de detecţie poate ajunge pâ nă la
0,02 ppm, în timp ce limita de cuantificare este de 0,06 ppm. HPLC este o metodă
folosită pentru analiza numeroaselor micotoxine ca: zearalenină , ochratoxina A,
fumonisina B1, vomitoxina şi alfatoxine. Deşi este o metodă cu un preţ ridicat, care
necesită experienţa şi timp, această metodă este foarte mult folosită ca tehnica de
confirmare în cazul determină rilor folosind cromatografia în strat subţire sau folosind
teste de imunoafinitate. Avantajele acestei metode raportată la cromatografia în strat
subţire: precizie. Există două tipuri de cromatografie cu lichid de înaltă performanţă :
cu faza normală şi cu faza inversă (RP-HPLC). Dacă prima a avut o perioadă de glorie
acum 20 de ani, astă zi cel mai des folosită este cea de a doua. Totuşi trebuie specificat
faptul că în cazul folosirii (RP-HPLC), fluorescenţa aflatoxinelor B1 şi G1 scade.
Ansamblul cromatografic HPLC este un sistem compus dintr-un modul de separare şi
unul de detecţie (Rahmani et al., 2009).
Modulul de separare – controlează urmă torii parametri cromatografici: programare
metoda, compoziţie solvent, viteza de eluţie, spă larea garniturilor, injecţia probei,
semnalarea a unor evenimente externe, operarea detectorului prin interfaţa IEEE- 488,
termostatare coloană , termostatare probe, degajare eluent. Modul de separare constă
din două sisteme- un sistem de administrare a solventului (compus din 4 pompe şi o
valvă de realizare a gradientului) şi un sistem de administrare a probei (compus din
autosampler cu 5 carusele a câ te 24 de flacoane şi un injector automat) , Modul de
deteţie - este un detector performant UV/Vis, cu două canale, destinat aplicaţiilor HPLC
şi operează în domeniul 190- 700 nm. Soft-ul prin intermediul că ruia se fac achiziţiile
de date, câ t şi prelucrarea lor, este MILLENIUM.
Proba de la care se pleacă este reprezentată de cereale mă cinate. Fiind o probă solidă ,
trebuie să se facă extracţia prealabilă a compusului de analizat, DON fiind solubil în
solvenţi folosiţi în mod curent pentru extracţie. Deoarece extractul este foarte complex
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

este necesară realizarea unei separă ri prealabile, care are rolul de a înlătura eventualii
interferenţi, dar şi de a proteja coloana cromatografică (Rahmani et al., 2009).
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

BIBLIOGRAFIE

2. Achaglinkame, M. A., Opoku, N., & Amagloh, F. K. (2017). Aflatoxin contamination in cereals
and legumes to reconsider usage as complementary food ingredients for Ghanaian infants:
A review. Journal of Nutrition & Intermediary Metabolism, 10, 1–7.
3. Afsah‐Hejri, L., Jinap, S., Hajeb, P., Radu, S., & Shakibazadeh, S. H. (2013). A review on
mycotoxins in food and feed: Malaysia case study. Comprehensive Reviews in Food Science
and Food Safety, 12(6), 629–651.
4. Ailinc, I. (2001). TEHNICI DE EVIDEN Ț IERE Ș I DOZARE A.
5. Alshannaq, A., & Yu, J.-H. (2017). Occurrence, toxicity, and analysis of major mycotoxins in
food. International Journal of Environmental Research and Public Health, 14(6), 632.
6. Anthony, M. H., Francis, D. M., Patrick, N., Berka, G. T. A., & Haruna, O. G. (2012). Aflatoxin
contamination in foods and feeds: A special focus on Africa. Trends Vital Food Control Eng.
7. Astoreca, A, Magnoli, C., Barberis, C., Chiacchiera, S. M., Combina, M., & Dalcero, A. (2007).
Ochratoxin A production in relation to ecophysiological factors by Aspergillus section Nigri
strains isolated from different substrates in Argentina. Science of the Total Environment,
388(1–3), 16–23.
8. Astoreca, Andrea, Magnoli, C., Ramirez, M. L., Combina, M., & Dalcero, A. (2007). Water
activity and temperature effects on growth of Aspergillus niger, A. awamori and A.
carbonarius isolated from different substrates in Argentina. International Journal of Food
Microbiology, 119(3), 314–318.
9. Authority, E. F. S. (2013). Deoxynivalenol in food and feed: Occurrence and exposure. EFSA
Journal, 11(10), 3379.
10. Ayalew, A., Fehrmann, H., Lepschy, J., Beck, R., & Abate, D. (2006). Natural occurrence of
mycotoxins in staple cereals from Ethiopia. Mycopathologia, 162(1), 57–63.
11. Bankole, S. A., & Adebanjo, A. (2003). Mycotoxins in food in West Africa: current situation
and possibilities of controlling it. African Journal of Biotechnology, 2(9), 254–263.
12. Bankole, S., Schollenberger, M., & Drochner, W. (2006). Mycotoxins in food systems in Sub
Saharan Africa: A review. Mycotoxin Research, 22(3), 163–169.
13. Baranyi, N. (2013). Current trends in aflatoxin research. Acta Biologica Szegediensis, 57(2),
95–107.
14. Battilani, P., Barbano, C., Marin, S., Sanchis, V., Kozakiewicz, Z., & Magan, N. (2006).
Mapping of Aspergillus section Nigri in Southern Europe and Israel based on geostatistical
analysis. International Journal of Food Microbiology, 111, S72–S82.
15. Bennett, A. A., Altshiller-Court, N., & Dunkel, O. (1923). 2903. The American Mathematical
Monthly, 30(2), 77–79.
16. Binder, E. M., Tan, L. M., Chin, L. J., Handl, J., & Richard, J. (2007). Worldwide occurrence of
mycotoxins in commodities, feeds and feed ingredients. Animal Feed Science and
Technology, 137(3–4), 265–282.
17. Braun, M. S., & Wink, M. (2018). Exposure, occurrence, and chemistry of fumonisins and
their cryptic derivatives. Comprehensive Reviews in Food Science and Food Safety, 17(3),
769–791.
18. Burger, H. M., Lombard, M. J., Shephard, G. S., Rheeder, J. R., Van der Westhuizen, L., &
Gelderblom, W. C. A. (2010). Dietary fumonisin exposure in a rural population of South
Africa. Food and Chemical Toxicology, 48(8–9), 2103–2108.
19. Burgess, L. W., Nelson, P. E., Toussoun, T. A., & Cook, R. J. (1981). Fusarium: Diseases,
Biology and Taxonomy. Pennsylvania State University Press.
20. Cegielska-Radziejewska, R., Stuper, K., & Szablewski, T. (2013). Microflora and mycotoxin
contamination in poultry feed mixtures from western Poland. Annals of Agricultural and
Environmental Medicine, 20(1), 30–35.
21. Cendoya, E., Chiotta, M. L., Zachetti, V., Chulze, S. N., & Ramirez, M. L. (2018). Fumonisins
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

and fumonisin-producing Fusarium occurrence in wheat and wheat by products: A review.

Journal of Cereal Science, 80, 158–166.
22. Chulze, S. N. (2010). Strategies to reduce mycotoxin levels in maize during storage: a
review. Food Additives and Contaminants, 27(5), 651–657.
23. Curtui, V., Usleber, E., Dietrich, R., Lepschy, J., & Mä rtlbauer, E. (1998). A survey on the
occurrence of mycotoxins in wheat and maize from western Romania. Mycopathologia,
143(2), 97–103.
24. Dall’Asta, C., & Battilani, P. (2016). Fumonisins and their modified forms, a matter of
concern in future scenario? World Mycotoxin Journal, 9(5), 727–739.
https://doi.org/10.3920/WMJ2016.2058
25. Dall’Asta, C., Lindner, J. D. D., Galaverna, G., Dossena, A., Neviani, E., & Marchelli, R. (2008).
The occurrence of ochratoxin A in blue cheese. Food Chemistry, 106(2), 729–734.
26. Damiani, T., Righetti, L., Suman, M., Galaverna, G., & Dall’Asta, C. (2019). Analytical issue
related to fumonisins: A matter of sample comminution? Food Control, 95, 1–5.
27. Daniel, J. H., Lewis, L. W., Redwood, Y. A., Kieszak, S., Breiman, R. F., Flanders, W. D., Bell, C.,
Mwihia, J., Ogana, G., & Likimani, S. (2011). Comprehensive assessment of maize aflatoxin
levels in Eastern Kenya, 2005–2007. Environmental Health Perspectives, 119(12), 1794–
1799.
28. Darwish, W. S., Ikenaka, Y., Nakayama, S. M. M., & Ishizuka, M. (2014a). An overview on
mycotoxin contamination of foods in Africa. Journal of Veterinary Medical Science, 76(6),
789–797. https://doi.org/10.1292/jvms.13-0563
29. Darwish, W. S., Ikenaka, Y., Nakayama, S. M. M., & Ishizuka, M. (2014b). An overview on
mycotoxin contamination of foods in Africa. Journal of Veterinary Medical Science, 76(6),
789–797.
30. Datsugwai, M. S. S., Ezekiel, B., Audu, Y., Legbo, M. I., Azeh, Y., & Gogo, M. R. (2013).
Mycotoxins: Toxigenic fungal compounds—A review. ARPN J. Agric. Biol. Sci, 3, 687–692.
31. Deoxynivalenol (DON) or Vomitoxin in Animal Feeds Deoxynivalenol (DON), commonly called
vomitoxin, is produced by several molds of the genus. (2016). 217558.
32. Donner, M., Lichtemberg, P. S. F., Doster, M., Picot, A., Cotty, P. J., Puckett, R. D., &
Michailides, T. J. (2015). Community structure of Aspergillus flavus and A. parasiticus in
major almond-producing areas of California, United States. Plant Disease, 99(8), 1161–
1169. https://doi.org/10.1094/PDIS-05-14-0450-RE
33. Duarte, S. C., Pena, A., & Lino, C. M. (2009). Ochratoxin A non-conventional exposure
sources—A review. Microchemical Journal, 93(2), 115–120.
34. Ellis, W. O., Smith, J. P., Simpson, B. K., Oldham, J. H., & Scott, P. M. (1991). Aflatoxins in
food: occurrence, biosynthesis, effects on organisms, detection, and methods of control.
Critical Reviews in Food Science & Nutrition, 30(4), 403–439.
35. Elshafie, S. Z. B., ElMubarak, A., El-Nagerabi, S. A. F., & Elshafie, A. E. (2011). Aflatoxin B1
contamination of traditionally processed peanuts butter for human consumption in Sudan.
Mycopathologia, 171(6), 435–439.
36. Ezekiel, C., Ortega-Beltran, A., & Bandyopadhyay, R. (2019). The need for integrated
approaches to address food safety risk: the case of mycotoxins in Africa. First
FAO/WHO/AU International Food Safety Conference. 12-13 Feb, Addis Ababa, Ethiopia, Paca,
2016–2018.
37. Farkas, J., Beczner, J., & Mohá csi-Farkas, C. (2011). Potential impact of the climate change
on the risk of mycotoxin contamination of agricultural products in Southeast Central
Europe A mini-review. Acta Univ. Sapientiae, Alimentaria, 4, 89–96.
http://www.acta.sapientia.ro/acta-alim/C4/alim4-8.pdf
38. Filazi, A., & Sireli, U. T. (2013). Occurrence of aflatoxins in food. Aflatoxins—Recent
Advances and Future Prospects, 143–170.
39. Fleming, A. (1929). On the antibacterial action of cultures of a penicillium, with special
reference to their use in the isolation of B. influenzae. British Journal of Experimental
Pathology, 10(3), 226.
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

40. Flores-Flores, M. E., & Gonzá lez-Peñ as, E. (2018). Analysis of mycotoxins in Spanish milk.
Journal of Dairy Science, 101(1), 113–117.
41. Frisvad, J. C., Smedsgaard, J., Samson, R. A., Larsen, T. O., & Thrane, U. (2007). Fumonisin B
2 production by Aspergillus niger. Journal of Agricultural and Food Chemistry, 55(23),
9727–9732. https://doi.org/10.1021/jf0718906
42. Frisvad, J. C., Thrane, U., Samson, R. A., & Pitt, J. I. (2005). Important mycotoxins and the
fungi which produce them. Advances in Experimental Medicine and Biology, 571, 3–31.
https://doi.org/10.1007/0-387-28391-9_1
43. Gajęcki, M. (2015). – undesirable substances in feed 1. September.
44. Gallo, A., Giuberti, G., Frisvad, J. C., Bertuzzi, T., & Nielsen, K. F. (2015). Review on
mycotoxin issues in ruminants: Occurrence in forages, effects of mycotoxin ingestion on
health status and animal performance and practical strategies to counteract their negative
effects. Toxins, 7(8), 3057–3111.
45. Gbashi, S., Edwin Madala, N., De Saeger, S., De Boevre, M., Adekoya, I., Ayodeji Adebo, O., &
Berka Njobeh, P. (2019). The Socio-Economic Impact of Mycotoxin Contamination in
Africa. Mycotoxins - Impact and Management Strategies, December.
https://doi.org/10.5772/intechopen.79328
46. Gbashi, S., Madala, N. E., De Saeger, S., De Boevre, M., Adekoya, I., Adebo, O. A., & Njobeh, P.
B. (2018). The socio-economic impact of mycotoxin contamination in Africa. Fungi and
Mycotoxins-Their Occurrence, Impact on Health and the Economy as Well as Pre-and
Postharvest Management Strategies (Ed. Njobeh, PB), 1–20.
47. Giorni, P., Magan, N., Pietri, A., Bertuzzi, T., & Battilani, P. (2007). Studies on Aspergillus
section Flavi isolated from maize in northern Italy. International Journal of Food
Microbiology, 113(3), 330–338.
48. Gruber-Dorninger, C., Jenkins, T., & Schatzmayr, G. (2019a). Global mycotoxin occurrence
in feed: A ten-year survey. Toxins, 11(7). https://doi.org/10.3390/toxins11070375
49. Gruber-Dorninger, C., Jenkins, T., & Schatzmayr, G. (2019b). Global mycotoxin occurrence
in feed: A ten-year survey. Toxins, 11(7), 375.
50. Guillamont, E. M., Lino, C. M., Baeta, M. L., Pena, A. S., Silveira, M. I. N., & Vinuesa, J. M.
(2005). A comparative study of extraction apparatus in HPLC analysis of ochratoxin A in
muscle. Analytical and Bioanalytical Chemistry, 383(4), 570–575.
51. Harrison, L. R., Colvin, B. M., Greene, J. T., Newman, L. E., & Cole Jr, J. R. (1990). Pulmonary
edema and hydrothorax in swine produced by fumonisin B1, a toxic metabolite of
Fusarium moniliforme. Journal of Veterinary Diagnostic Investigation, 2(3), 217–221.
52. Idris, Y. M. A., Mariod, A. A., Elnour, I. A., & Mohamed, A. A. (2010). Determination of
aflatoxin levels in Sudanese edible oils. Food and Chemical Toxicology, 48(8–9), 2539–
2541.
53. Ismaiel, A. A., & Papenbrock, J. (2015). Mycotoxins: producing fungi and mechanisms of
phytotoxicity. Agriculture, 5(3), 492–537.
54. Juan García, C. (2021). Mycotoxins: Toxicology, Identification and Control. Toxins, 13(4),
12–14. https://doi.org/10.3390/toxins13040242
55. Kebede, H., Liu, X., Jin, J., & Xing, F. (2020). Current status of major mycotoxins
contamination in food and feed in Africa. In Food Control (Vol. 110). Elsevier Ltd.
https://doi.org/10.1016/j.foodcont.2019.106975
56. Kimanya, M. E., De Meulenaer, B., Tiisekwa, B., Ndomondo-Sigonda, M., Devlieghere, F., Van
Camp, J., & Kolsteren, P. (2008). Co-occurrence of fumonisins with aflatoxins in home-
stored maize for human consumption in rural villages of Tanzania. Food Additives and
Contaminants, 25(11), 1353–1364.
57. Kitya, D., Bbosa, G. S., & Mulogo, E. (2010). Aflatoxin levels in common foods of South
Western Uganda: a risk factor to hepatocellular carcinoma. European Journal of Cancer
Care, 19(4), 516–521.
58. Knutsen, H. K., Alexander, J., Barregå rd, L., Bignami, M., Brü schweiler, B., Ceccatelli, S.,
Cottrill, B., Dinovi, M., Grasl‐Kraupp, B., Hogstrand, C., Hoogenboom, L. (Ron), Nebbia, C. S.,
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Oswald, I. P., Petersen, A., Rose, M., Roudot, A., Schwerdtle, T., Vleminckx, C., Vollmer, G., …
Edler, L. (2017). Risks to human and animal health related to the presence of
deoxynivalenol and its acetylated and modified forms in food and feed. EFSA Journal, 15(9).
https://doi.org/10.2903/j.efsa.2017.4718
59. Kö ppen, R., Koch, M., Siegel, D., Merkel, S., Maul, R., & Nehls, I. (2010). Determination of
mycotoxins in foods: Current state of analytical methods and limitations. Applied
Microbiology and Biotechnology, 86(6), 1595–1612. https://doi.org/10.1007/s00253-010-
2535-1
60. Kumar, P., Mahato, D. K., Kamle, M., Mohanta, T. K., & Kang, S. G. (2017). Aflatoxins: A global
concern for food safety, human health and their management. Frontiers in Microbiology, 7,
2170.
61. Le Bars, J., & Le Bars, P. (1996). Recent acute and subacute mycotoxicoses recognized in
France. Veterinary Research, 27(4–5), 383–394.
62. Luo, S., Du, H., Kebede, H., Liu, Y., & Xing, F. (2021). Contamination status of major
mycotoxins in agricultural product and food stuff in Europe. Food Control, 127, 108120.
63. Magnoli, A. P., Poloni, V. L., & Cavaglieri, L. (2019). Impact of mycotoxin contamination in
the animal feed industry. Current Opinion in Food Science, 29, 99–108.
64. Makun, H. A., Dutton, M. F., Njobeh, P. B., Mwanza, M., & Kabiru, A. Y. (2011). Natural multi-
occurrence of mycotoxins in rice from Niger State, Nigeria. Mycotoxin Research, 27(2), 97–
104.
65. Manning, B. B., Ulloa, R. M., Li, M. H., Robinson, E. H., & Rottinghaus, G. E. (2003).
Ochratoxin A fed to channel catfish (Ictalurus punctatus) causes reduced growth and
lesions of hepatopancreatic tissue. Aquaculture, 219(1–4), 739–750.
66. Mansfield, M. A., & Kuldau, G. A. (2007). Microbiological and molecular determination of
mycobiota in fresh and ensiled maize silage. Mycologia, 99(2), 269–278.
67. Marasas, Walter F.O. (2001). Discovery and occurrence of the fumonisins: A historical
perspective. Environmental Health Perspectives, 109(SUPPL. 2), 239–243.
https://doi.org/10.1289/ehp.01109s2239
68. Marasas, Walter Friedrich Otto, Nelson, P. E., & Toussoun, T. A. (1984). Toxigenic Fusarium
species, identity and mycotoxicology. Pennsylvania State University Press.
69. Marin, S., Ramos, A. J., Cano-Sancho, G., & Sanchis, V. (2013). Mycotoxins: Occurrence,
toxicology, and exposure assessment. Food and Chemical Toxicology, 60, 218–237.
70. Mukanga, M., Derera, J., Tongoona, P., & Laing, M. D. (2010). A survey of pre-harvest ear rot
diseases of maize and associated mycotoxins in south and central Zambia. International
Journal of Food Microbiology, 141(3), 213–221.
71. Munkvold, G. P. (2017). Fusarium species and their associated mycotoxins. In Methods in
Molecular Biology (Vol. 1542). https://doi.org/10.1007/978-1-4939-6707-0_4
72. Muthomi, J. W., Oerke, E., Dehne, H., & Mutitu, E. W. (2002). Susceptibility of Kenyan wheat
varieties to head blight, fungal invasion and deoxynivalenol accumulation inoculated with
Fusarium graminearum. Journal of Phytopathology, 150(1), 30–36.
73. Njobeh, P. B., Dutton, M. F., Å berg, A. T., & Haggblom, P. (2012). Estimation of multi-
mycotoxin contamination in South African compound feeds. Toxins, 4(10), 836–848.
74. Oluwafemi, F., & Ibeh, I. N. (2011). Microbial contamination of seven major weaning foods
in Nigeria. Journal of Health, Population, and Nutrition, 29(4), 415.
75. Pascual, J. J. (2011). TECHNICAL NOTE : DESIGN OF A LARGE VARIABLE TEMPERATURE
CHAMBER FOR HEAT STRESS STUDIES IN RABBITS Rabbit meat production has traditionally
been typical of Mediterranean countries located in. 51(June), 81–99.
https://doi.org/10.1051/animres
76. Peckham, J. C., Doupnik Jr, B., & Jones Jr, O. H. (1971). Acute toxicity of ochratoxins A and B
in chicks. Applied Microbiology, 21(3), 492–494.
77. Perrone, G., & Gallo, A. (2017). Aspergillus species and their associated mycotoxins.
Mycotoxigenic Fungi, 33–49.
78. Perrone, G., & Susca, A. (2017). Penicillium species and their associated mycotoxins.
Asawir Esamaldeen Ebrahim MOHAMED: Raport 1

Methods in Molecular Biology, 1542, 107–119. https://doi.org/10.1007/978-1-4939-6707-

0_5
79. Pessu, P. O., Agoda, S., Isong, I. U., Adekalu, O. A., Echendu, M. A., & Falade, T. C. (2011).
Fungi and mycotoxins in stored foods. African Journal of Microbiology Research, 5(25),
4373–4382.
80. Pozzo, L., Cavallarin, L., Nucera, D., Antoniazzi, S., & Schiavone, A. (2010). A survey of
ochratoxin A contamination in feeds and sera from organic and standard swine farms in
northwest Italy. Journal of the Science of Food and Agriculture, 90(9), 1467–1472.
81. Program, U. S. N. T., & Boorman, G. A. (1989). NTP Technical Report on the Toxicology and
Carcinogenesis Studies of Ochratoxin A (CAS. NO. 303-47-9) in F344/N Rats:(gavage Studies) .
US Department of Health and Human Services.
82. Rahmani, A., Jinap, S., & Soleimany, F. (2009). Qualitative and quantitative analysis of
mycotoxins. Comprehensive Reviews in Food Science and Food Safety, 8(3), 202–251.
https://doi.org/10.1111/j.1541-4337.2009.00079.x
83. Rheeder, J. P., Marasas, W. F. O., & Vismer, H. F. (2002). Production of fumonisin analogs by
Fusarium species. Applied and Environmental Microbiology, 68(5), 2101–2105.
84. Rychlik, M., Humpf, H.-U., Marko, D., Dä nicke, S., Mally, A., Berthiller, F., Klaffke, H., &
Lorenz, N. (2014). Proposal of a comprehensive definition of modified and other forms of
mycotoxins including “masked” mycotoxins. Mycotoxin Research, 30(4), 197–205.
85. Schuda, P. F. (1980). Aflatoxin chemistry and syntheses. In Syntheses of Natural Products
(pp. 75–111). Springer.
86. Serrano, A. B., Font, G., Ruiz, M. J., & Ferrer, E. (2012). Co-occurrence and risk assessment
of mycotoxins in food and diet from Mediterranean area. Food Chemistry, 135(2), 423–429.
87. Si, P., Avram, I. D., & Pavel, I. V. (2017). SUPORT DE CURS CEREALELOR Ș I A.
88. Sinz, M. W., & Shier, W. T. (1991). Aflatoxin biosynthesis. Toxin Reviews, 10(1), 87–121.
https://doi.org/10.3109/15569549109058577
89. Skaug, M. A. (1999). Analysis of Norwegian milk and infant formulas for ochratoxin A. Food
Additives & Contaminants, 16(2), 75–78.
90. Snijders, C. H. A. (1990). Fusarium head blight and mycotoxin contamination of wheat, a
review. Netherlands Journal of Plant Pathology, 96(4), 187–198.
91. Songsermsakul, P. (2015). Mycotoxins contamination of food in Thailand (2000-2010):
Food safety concerns for the world food exporter. International Food Research Journal,
22(2), 426–434.
92. Soro-Yao, A. A., Kouakou Brou, G. A., Thonart, P., & Djè, K. M. (2014). The use of lactic acid
bacteria starter cultures during the processing of fermented cereal-based foods in West
Africa: a review. Tropical Life Sciences Research, 25(2), 81.
93. Stanciu, O., Juan, C., Miere, D., Loghin, F., & Mañ es, J. (2017). Occurrence and co-occurrence
of Fusarium mycotoxins in wheat grains and wheat flour from Romania. Food Control, 73,
147–155.
94. Streit, E., Schatzmayr, G., Tassis, P., Tzika, E., Marin, D., Taranu, I., Tabuc, C., Nicolau, A.,
Aprodu, I., & Puel, O. (2012). Current situation of mycotoxin contamination and co-
occurrence in animal feed—Focus on Europe. Toxins, 4(10), 788–809.
95. Streit, E., Schatzmayr, G., Tassis, P., Tzika, E., Marin, D., Taranu, I., Tabuc, C., Nicolau, A.,
Aprodu, I., Puel, O., & Oswald, I. P. (2012). Current situation of mycotoxin contamination
and co-occurrence in animal feed focus on Europe. Toxins, 4(10), 788–809.
https://doi.org/10.3390/toxins4100788
96. Temba, M. C., Njobeh, P. B., & Kayitesi, E. (2017). Storage stability of maize-groundnut
composite flours and an assessment of aflatoxin B1 and ochratoxin A contamination in
flours and porridges. Food Control, 71, 178–186.
97. Turner, N. W., Subrahmanyam, S., & Piletsky, S. A. (2009). Analytical methods for
determination of mycotoxins: A review. Analytica Chimica Acta, 632(2), 168–180.
https://doi.org/10.1016/j.aca.2008.11.010
98. Udomkun, P., Wiredu, A. N., Nagle, M., Bandyopadhyay, R., Mü ller, J., & Vanlauwe, B. (2017).
 Stadiul Actual Al Cercetărilor Privind Contaminarea Cu Fungi A Furajelor

Mycotoxins in Sub-Saharan Africa: Present situation, socio-economic impact, awareness,

and outlook. Food Control, 72, 110–122.
99. Varga, J., Juhá sz, Á ., Kevei, F., & Kozakiewicz, Z. (2004). Molecular diversity of agriculturally
important Aspergillus species. European Journal of Plant Pathology, 110(5–6), 627–640.
https://doi.org/10.1023/B:EJPP.0000032402.36050.df
100. Wagacha, J. M., & Muthomi, J. W. (2008). Mycotoxin problem in Africa: current status,
implications to food safety and health and possible management strategies. International
Journal of Food Microbiology, 124(1), 1–12.
101. Yameogo, R. T., & Kassamba, B. (1999). Aspergillus flavus and aflatoxin on tropical seeds
used for snacks: Arachis hypogea, Balanites aegyptiaca and Sclerocarya birrea. Tropical
Science.
102. Zain, M. E. (2011). Impact of mycotoxins on humans and animals. Journal of Saudi Chemical
Society, 15(2), 129–144.
103. Zaki, M. M., El-Midany, S. A., Shaheen, H. M., & Rizzi, L. (2012). Mycotoxins in animals:
Occurrence, effects, prevention and management. Journal of Toxicology and Environmental
Health Sciences, 4(1), 13–28.