Universitatea Tehnică “Gh.

Asachi”
Facultatea de Inginerie Chimică si Protecţia
Mediului, Iaşi

Managementul relatiilor interpersoanle

Personalitatea si componentele sale

Profesor: Asist.dr.ing. Petronela Cozma

Studenti: Postolache Nicoleta

Afrăsinei Marius

Grupa:2605

1
 1. Notiuni introductive

Personalitatea este o construcţie teoretică elaborată de psihologie în scopul înţelegerii şi

explicării la nivelul teoriei ştiinţifice , a modalităţii de infiinţare şi funcţionare ce caracterizează
organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană. Personalitatea cuiva este constituită
din ansamblul de caracteristici care permite descrierea acestei persoane, identificarea ei printre
celelalte. Orice construcţie teoretică validă referitoare la personalitate trebuie să permită,
prin operaţionalizarea conceptelor sale, descrierea conduitelor şi aspectelor psihofizice care fac din
orice fiinţă umană un exemplar unic. Cele mai accesibile, uşor de observat şi identificat trăsături de
personalitate sunt cele temperamentale. Ele se referă la nivelul energetic al acţiunii, la modul de
descărcare a energiei şi la dinamica acţiunii. În mod obişnuit, temperamentul se referă la
dimensiunea energetico-dinamică a personalităţii şi se exprimă atât în particularităţi ale activităţii
intelectuale şi afectivităţii, cât şi în comportamentul exterior (motricitate şi, mai ales, vorbire)

Conform unui  studiu realizat de psihologul american, Gordon Allport, personalitatea este
alcătuită din numeroase trăsături, structurate pe trei niveluri. Primul nivel este format din două sau
trei însuşiri cardinale, care domină comportamentul nostru. Cel de-al doilea nivel cuprinde între
zece şi cincisprezece trăsături principale, care pot fi uşor identificate şi care se manifestă stabil în
conduita umană. Ultimul nivel înglobează sute de trăsături secundare, pe care le observăm cu mai
multă dificultate. A caracteriza personalitatea cuiva înseamnă a observa toate aceste trăsături.

2. Structura personalitatii

Structura personalităţii poate fi determinata în conformitate cu mai multe criterii. Facem

referinţă la două criterii:

a) raportul dintre planul general-particular concret;

b) natura conţinutului organizat,exprimat la nivel de trăsături generale.

Dupa primul criteriu de analiză ,structura personalităţii se referă la laturile acesteia. Identificam
astfel 3 laturi ale personalităţii: a) latura generala a personalităţii; b) latura particulara a
personalităţii; c) latura individuala a personalităţii.

Latura generala a personalităţii- include caracteristicile comune a omului ca specie. Ele sunt
considerate atribute categoriale general-umane (aici incluzând si capacitatea de învăţare a
2
omului,resursă de educabilitate,de dezvoltare psihică permanentă a acestuia) .Calitatea lor este
foarte importantă pentru desfăşurarea activităţilor specific umane,inclusiv a celei de educaţie şi de
instruire.Din acest unghi de vedere,latura generală a personalităţii este o sursă de optimism
pedagogic,constituind o premisă psihologică pentru realizarea unui învăţamânt frontal eficient.

Latura particulară a personalităţii - este în legătura cu anumite component interne-aptitudini,

atitudini,convingeri,sentimente,mentalităţi etc,comune unui anumit grup,determinat din punct de
vedere social ,profesional,istoric. Astfel,în structura fiecărei personalităţi există un set de însuşiri
prin care personalitatea respectivă se aseamănă cu cea tipică altor personalităţi aparţinând aceluiaşi
grup sau microgrup social,profesional,comunitar etc.Această structură tipologică a personalităţii
constituie o premisă psihologica pentru realizarea unui mod specific de organizare a procesului de
învăţământ si ne referim la învăţământul pe grupe.
Profesorul care practica un astfel de mod de organizare va identifica la nivelul clasei
anumite caracteristici tipologice unei grupe şi/sau microgrupe de elevi depistate şi stimulate în
cadrul clasei dar şi în afara clasei.
Latura individuală a personalitaţii - exprima însuşirile unice ale fiecarei persoane, pe fondul
unor caracteristici tipice şi generale care sunt comune unor grupe, respectiv omului ca
specie.Această latură trebuie conoscută de profesor prin analiza caracteristicilor psihice cognitive,
afective, volitive, motivaţionale, concentrate aptitudinal si atitudinal , caracteristici care conferă
fiecărui elev individualitate,nerepetabilitate.
Din acest unghi de vedere ,latura individuală a personalităţii constituie o premisă
psihologica pentru organizarea si realizarea unui învăţământ individual eficient.

Dupa cel de-al doilea criteriu de analiză ,structura personalităţii se referă la

conţinutul psihologic al acesteia,organizat la nivelul următoarelor 3 însuşiri generale :
a) temperamentul
b) aptitudinile
c) caracterul.
d) creativitatea
Noţiunea operaţională de însuşire (sau trasătură) generală de personalitate defineşte şi
desemnează rezultante care concentrează modalităţle de integrare a diferitelor funcţii şi procese
psihice şi psihofiziologice specifice,particulare.
Identificăm 3 astfel de rezultante care concentrează o triplă latură sau dimensiune generală a
personalităţii :

3
 a) latura dinamico-energetică (temperamentul);
b) latura eficientă (aptitudinile );
c) latura relaţională (caracterul).

3. Temperamentul

Temperamentul care trebuie cunoscut şi din perspectiva resurselor sale valabile in domeniul
psihologiei educaţiei,constituie subsistemul dinamicoenergetic al personalităţii.Aspectul dinamic se
referă la faptul că temperamental oferă informaţii în legătură cu rapiditatea sau desfăşurarea lentă a
unor acţiuni, mobilitatea sau imobilitatea acestora, caracterul accelerat sau domol al unor
comportamente sau conduite ale personalităţii respective .
Temperamentul este cel mai pregnant exprimat la nivelul conduitei unei personalităţi
exteriorizată prin: ritmul si viteza desfăşurării trăirilor psihice, intensitatea vieţii psihice,modul cum
se asigură ”intrarea “ şi “ieşirea“ în acţiune; capacitatea de adaptare la situaţii noi;
impresionabilitatea şi impulsivitatea.
Aceste aspecte temperamentale au un caracter înnăscut in determinarea caracteristicilor
acestora, un rol important revine sistemului nervos central ( SNC ) care asigură coordonarea
integrală a proceselor organice.
Activitatea SNC este o activitate nervoasă superioară (ANS) care implică 3 însuşiri
fundamentale :
a) forţa sau energia ,dependentă de substanţele ce alcătuiesc neuronul ;
b) mobilitatea dată de viteza cu care se consumă şi se refac substanţele respective ;
c) echilibrul,rezultat,în diferite grade ,prin repartiţia egală sau inegală a forţei între cele 2
procese nervoase fundamentale ,excitaţia şi inhibiţia, în cazul neechilibrului predominând procesul
de excitaţie.
Cercetările moderne ,preluate şi în domeniul psihologiei educaţiei, pleacă de la schema de
bază a temperamentelor : coleric ,sangvinic ,flegmatic, melancholic.
Cele 4 temperamente corespund la 4 tipuri de SNC, respective de ANS :
1) tipul puternic neechilibrat excitabil –temperament coleric ;
2) tipul puternic echilibrat mobil –temperament sangvinic;
3) tipul puternic echilibrat inert – temperament flegmatic ;
4) tipul slab –temperamentul melancolic .
4
 Prima clasificare a temperamentelor care, cu o serie de îmbunătăţiri, a rezistat până în zilele
noastre este cea propusă de cunoscuţii medici ai antichităţii, Hipocrate şi Galenus. Aceştia, în
concordanţă cu filosofia epocii care considera că întreaga natură este compusă din patru elemente
fundamentale – aer, pământ, foc şi apă – au afirmat că în corpul omenesc amestecul „umorilor”
(hormones) ce reprezintă aceste elemente determină temperamentul. În funcţie de dominant uneia
din cele patru „umori” (sânge, bilă neagră, bilă galbenă, flegmă) rezultă şi cele 4 tipuri de
temperament.

3.1 Tipuri de temperament

3.1.1 Coleric
este o persoană emotivă, irascibilă, oscilează între entuziasm si decepţie, cu tendinţă de
exagerare în tot ceea ce face; foarte expresivă, uşor „de citit”, gândurile şi emoţiile i se succed cu
repeziciune.
3.1.2 Sagvinicul
se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru, au in general o bună dispoziţie, se adaptează
uşor şi economic. Uneori marea lor mobilitate se apropie de nestatornicie, periclitând persistenţa în
acţiuni şi relaţii.
3.1.3 Flegmaticul
este o persoană imperturbabilă, inexpresivă şi lentă, calmă. Puţin comunicativă, greu
adaptabilă, poate obţine performanţe deosebite în muncile de lungă durată.
3.1.4 Melancolicul
este la fel de lent şi inexpresiv ca flegmaticul, dar îi lipseşte forţa şi vigoarea acestuia;
emotiv şi sensibil, are o viaţă interioară agitată datorită unor exigenţe faţă de sine şi a unei încrederi
reduse în forţele proprii.

Totuşi, nu trebuie să punem semnul egalităţii între tipurile temperamentale şi tipurile de sistem
nervos. Acestea din urmă rămân, de-a lungul vieţii, neschimbate, in timp ce temperamentul se
construieşte în cadrul interacţiunii individului cu mediul fizic şi socio-cultural, suportând în acelaşi
timp şi influenţele celorlalte subsisteme ale personalităţii. Am putea spune că temperamentul este
expresia..
În baza cercetărilor efectuate de psihologi, caracteriologii descriu opt tipuri temperamentale, prin
combinare a trei factori: emotivitatea, activitatea şi „răsunetul” (ecoul). Astfel, oamenii pot fi
caracterizaţi conform acestor dimensiuni ale căror extreme sunt: emotivitate (E) – non-emotivitate
(nE);
activitate (A) ; inactivitate (nA); primaritate (P), tendinţa de a trăi puternic
5
prezentul, extraversiune – secundaritate (S), tendinţa de a rămâne sub influenţa
impresiilor trecute, introversive.
Cele opt tipuri temperamentale ce rezultă din combinarea acestordimensiuni sunt: tipul pasionat
(E.A.S.), tipul coleric (E.A.P.), tipul sentimental(E.nA.S.), tipul nervos (E.nA.P.), tipul flegmatic
(nE.A.S.), tipul sangvinic (nE.A.P.), tipul apatic (nE.nA.S.), tipul amorf (nE.nA.P.). Emotivitatea şi
activitatea, strâns legate de „forţa” şi „echilibrul” proceselor nervoase, sunt caracteristici evidente şi
relativ uşor de diagnosticat. Reţinând doar emotivitatea şi activitatea, putem reduce cele opt tipuri la
jumătate:
Emotivii inactivi – adică nervoşii, care reacţionează rapid la evenimente, şi
sentimentalii, care reacţionează lent.
Emotivii activi – în care se încadrează colericii, cu reacţii rapide, explozive,
şi pasionaţii, care au reacţii lente.
Neemotivii activi – adică sangvinicii, cu reacţii echilibrate, rapide, şi
flegmaticii, cu mai multă forţă dar lenţi.
Neemotivii inactivi – care îi cuprinde pe amorfi, care, deşi cu mai puţină
energie, sunt bine ancoraţi în prezent, si pe apatici, a căror lipsă de energie este
dublată de in ritm lent al reacţiilor.
Astfel dacă un copil este activ, al ar putea fi harnic, energic, indiferent de gradul de emotivitate, iar
dacă este inactiv, ar putea fi lent, leneş, fără iniţiativă. De asemenea, dacă este emotiv va avea
reacţii emoţionale puternice, va fi implicat afectiv în tot ceea ce face, iar dacă este non-emotiv,
astfel de manifestări vor fi minime. Deoarece aceste caracteristici sunt destul de evidente in
comportamentul copiilor încă de la vârste mici, educatorii pot lua măsurile necesare stimulării,
utilizării şi controlului acestora. Astfel, pentru copii activi este necesară orientarea spre activităţi
utile, valorizate social şi temperarea tendinţei de a lua hotărâri pripite, în timp cei inactivii au nevoie
de o stimulare constantă, bine dozată, şi de un program de lucru strict supravegheat. De asemenea
este subliniată valoarea muncii în grup pentru temperamentele neemotive şi inactive, în timp ce
pentru alte tipuri efectele muncii în echipă sunt discutabile; sentimentalii, de exemplu, se integrează
mai greu în grup şi preferă să lucreze singuri.
În concluzie, putem spune că temperamentul, ca subsistem al personalităţii se referă la o
serie de particularităţi şi trăsături înnăscute care, neimplicând responsabilitatea individului, nu pot fi
valorizate moral, dar sunt premise importante în procesul devenirii socio-morale a fiinţei umane.

6
 4. Aptitudinile

Aptitudinile reprezintă latura instrumental-operaţională a personalităţii care vizează eficienţa

activităţii şi a acţiunilor desfăşurate de aceasta în diferite contexte,într-un cadrudeterminat din punct
de vedere psihosocial şi istoric.
Pentru a putea cunoaşte şi evalua aptitudinile necesare elevului în mediul şcolar şi
extraşcolar vom face apel la următoarele criterii:
- aptitudinile trebuie private atât ca produs ( după rezultatul activităţii depuse) cât şi ca
process (calitatea parcursului ân termini de durată,viteză,originalitate,pregnanţă a
gândirii,memoriei etc.);
- aptitudinile trebuie private din unghiul de vedere al laturii lor structuralfuncţionale care
vizează componentele şi modul de relaţionare al acestora (organizarea internă a
însuşirilor ,capacitatea de îmbinare ,de sinteză originală ,de reacţie rapidă şi oprtună ,de
eficientizare la nivel înalt a activităţii
- aptitudinile trebuie privite din perspectiva locului şi al rolului lor în structura
personalităţii ,în raport de procesele psihice ,deprinderile motivaţiile ,stările affective şi
volitive etc. implicate în reuşita activităţii.

4.1 Clasificarea aptitudinilor in functie de complexitate:

- aptitudini elementare(simple) - mijlocesc acţiunile şi condiţionează reuşita
acestora la nivelul activităţii ,în cazul nostrum a activităţii de învăţare.
-aptitudini complexe. – integrează în structure superioare aptitudinile simple care
contribuie la realizarea unei activităţi didactice eficiente.

Aptitudinle complexe se divid la rândul lor în două categorii : aptitudini generale şi

aptitudini speciale .
Aptitudinile generale - sunt cele care asigură ,pe fond ,eficienţa activităţii .Ele sunt considerate în
acest sens aptitudini de învăţare ,la baza lor situându-se inteligenţa generală..
Aptitudinile speciale -se referă atât la atitudinile artistice şi sportive ,cât şi la cele pentru anumite
domenii şcolare şi de cunoaştere care devin cu timpul chiar aptitudini profesionale sau socio-
profesionale .O specializare largă permite elevului,studentului adaptarea la noi solicitări socio-
profesionale.

7
 5. Caracterul

Caracterul reprezintă latura relaţional-valorică a personalităţii. În sens restrîns ”noţiunea de caracter

desemnează un ansamblu închegat de atitudini care determină în mod relativ stabil de orientare şi
raportare a omului la ceilalţi semeni ,la societate ,la ansamblu şi la sine ”.
Caracterul desemnează latura relaţional-valorică a personalităţii, fiind alcătuit din trăsături care se
înscriu pe un continuu de la pozitiv la negativ. De aceea, se poate afirma că toţi oamenii au caracter,
dar orientat valoric diferit. Această componentă a personalităţii integrează trăsături caracteriale,
precum următoarele: toleranţă/încăpăţânare, bunătate/răutate, dărnicie/egoism,
perseverenţă/neseriozitate etc. Caracterul este schimbător, iar puterea acestuia este dată de forţa
convingerilor, de tăria cu care le apărăm şi le susţinem. Formarea caracterului debutează în
copilărie, prin diferite mijloace, numite mecanisme:

 Mecanismul condiţionării presupune faptul că familia încurajează comportamentele

dezirabile şi le sancţionează pe cele indezirabile.
 Mecanismul autorităţii integrează acele principii şi valori impuse copilului de către
familia sa.
 Mecanismul imitaţiei şi al modelului demonstrează că un copil are tendinţa de a imita şi
de a adopta modele de conduită din mediul familial şi social.

Cunoaşterea caracterului permite de fapt cunoaşterea potenţialului general al elevului. Iar

calea cea mai eficientă o constituie analiza conduitei în activitatea de învăţare în diferite medii de
munca dar şi în alte ipostaze (familie, grup de prieteni etc.) Important este să se observe măsura în
care conduita sau comportamentul este orientat consecvent în direcţia atingerii unui scop.
Structura psihologică a caracterului confirmă importanţa majoră ,determinate chiar a acestei
însuşiri generale a personalităţii ,datorată faptului că ea “este rezultatul unui şir de integrări a
funcţiilor şi proceselor psihice particulare din perspective relaţionării omului cu semenii -dar şi cu
sine – şi a adaptării sale la mediul socio-cultural în care trăieşte “.

Pe de altă parte ,există o diferenţiere a structurii caracterului în raport de particularităţile

fiecărei personalităţi ,inclusive în cadrul aceleiaşi vârste şcolare şi psihologice.Această diferenţiere
depinde de ponderea pe care o are ,în structura caracterului ,un anumit element . Pornim de la faptul
că în structura caracterului se află elemente de natură : afectivă ( emoţii, sentimente,pasiuni ) ;
motivaţională ( trebuinţe ,interese, idealuri) ; cognitivă ( reprezentări, concepte judecăţi ,proiecte
construite la diferite niveluri ale imaginaţiei etc.) ; volitivă ( însuşiri, trăsături care exprimă
capacitatea de reflectore corectă a obstacolului şi de realizare a eforului voluntar necesar pentru
depăşirea acestuia .

8
 6. Creativitatea
Creativitatea este ansamblul unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care duc la realizarea de către
indivizi, sau grupuri, a unui produs original şi de valoare pentru societate. În procesul creaţiei sunt
implicaţi factori psihologici:

 Intelectuali: factori de fluenţă, flexibilitatea gândirii, originalitatea, imaginaţia şi

inteligenţa.
 Non-intelectuali: factori aptitudinali, motivaţionali, atitudinali şi temperamentali.

Creativitatea are mai multe niveluri. Astfel, creativitatea expresivă este forma fundamentală şi se
manifestă în comportamentul spontan: mimică, gesturi, dar şi în desenele copiilor mici. Următorul
nivel este ocupat de creativitatea productivă, care este orientată spre obţinerea unor lucruri noi.
Urmează creativitatea inventivă, ce se valorifică prin invenţii şi descoperiri, iar apoi creativitatea
inovatoare, care aduce modificări semnificative în principii care stau la baza artei sau ştiinţei.
Ultimul nivel este reprezentat de creativitatea emergentă, specifică omului de geniu, care
revoluţionează un anumit domeniu.

7. Concluzii
În concluzie, omul îşi formează o personalitate unică, ce învăluie trăsăturile emoţionale,
cognitive şi comportamentale specifice fiecărui individ, învăţate şi dezvoltate prin experienţă şi
relativ consistente de-a lungul timpului. Prin urmare, omul trebuie să înţeleagă natura personalităţii
atât pentru o mai bună cunoaştere de sine, cât şi pentru cunoaşterea celorlalţi oameni cu care
interacţionează! Personalitatea omului, ca sinteză a temperamentului, caracterului, aptitudinilor
speciale, poate fi modelată prin efort sau poate suferi modificări negative sau pozitive, cu legătură
mai strânsă ori mai puțin strânsă față de conduita subiectului în cauză. Așadar, apare ca fiind validă
afirmația că elementele ce alcătuiesc personalitatea umană produc fiecare, în manieră proprie,
consecințe la nivelul întregului (personalității), astfel că temperamentul, caracterul, aptitudinile
speciale și inteligența (în special cea emoțională) sunt determinante pentru succesul profesional sau
social al oricărui om.

9
 Bibliografie
1. http://covaciovidiu.blogspot.ro/2008/05/personalitatea-elevilor.html
2. http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/PERSONALITATEA-
ELEVULUI64.php
3. https://www.scientia.ro/homo-humanus/51-psihologie/1690-
personalitatea.html
4. https://psiholearn.blogspot.com/2014/06/personalitatea-si-temperamentul-
uman.html

10