Efectele contractului

3.1. Noţiune. Interpretarea clauzelor contractului

Efectele actului juridic (respectiv ale contractului) sunt drepturile şi obligaţiile civile la care
dă naştere, pe care le modifică sau stinge un asemenea act. Se observă cu uşurinţă că între
efectele contractului şi conţinutul acestuia se poate pune semnul egalităţii. Prin urmare,
determinarea efectelor contractului echivalează cu determinarea conţinutului acestuia, care se
reflectă în principiu, în clauzele contractului. Rămâne a determina, în acest sens, clauzele
contractului care exprimă voinţa părţilor manifestată la încheierea contractului. Operaţiunea prin
care se determină voinţă părţilor exprimată în clauze se realizează după anumite reguli de
interpretare a acestora.
Interpretarea urmăreşte într-o primă etapă calificarea juridică a contractului, spre exemplu,
dacă este un contract numit sau nenumit, caz în care se aplică reglementarea contractului
respectiv.
După stabilirea calificării contractului urmează interpretarea propriu-zisă a clauzelor
contractuale, care se face după anumite reguli prevăzute în Codul civil, astfel:
1. interpretarea se face după voinţa concordantă a părţilor, şi anume: „Contractele se
interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor.
Stabilirea voinţei concordante va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile
purtate de părţi, de practicile stabilite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii
contractului” [art. 1266 alin. (1) şi (2) Cod civil].
2. Interpretarea sistematică. Interpretarea sistematică presupune lămurirea înţelesului unei
dispoziţii legale în contextul legăturilor sale cu alte dispoziţii din acelaşi act normativ ori din alt
act normativ. Această interpretare este întâlnită frecvent în practică, spre exemplu, normle
dreptului comercial sau ale dreptului muncii, norme speciale din această perspectivă, trebuiesc
interpretate în corelaţie cu cele ale dreptului civil - ca normă generală, în materie 4. Prin urmare,
„clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul
contractului”(art. 1267 Cod civil).
 3. Interpretarea clauzelor îndoielnice (art. 1268 Cod civil). Sunt îndoielnice clauzele
susceptibile de mai multe înţelesuri, acestea se interpretează după cum urmează:
- în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului [alin. (1)];
- ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat,
de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în
domeniu de uzanţe [alin. (2)];
- în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul
[alin. (3)];
De asemenea, este considerat îndoielnic şi contractul care foloseşte termeni prea generali în
exprimarea clauzelor, în acest caz „Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au
propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiţi” [art. 1268 alin. (4)]. Codul civil face
referire şi la contractul care cuprinde în conţinutul său clauze destinate să exemplifice sau să
înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular. În acest caz chiar
contractul utilizează clauze lămuritoare în privinţa aplicării sale, iar aceste clauze se aplică
extensiv şi la alte cazuri care nu au fost exemplificate în contract, adică, la alte cazuri care nu au
fost expres prevăzute în acesta. Astfel, „clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice
îndoială, asupra aplicării contractului la un caz particular, nu-i restrâng aplicarea în alte cazuri
care nu au fost expres prevăzute [art. 1268 alin. (5)]”.
1. Interpretarea privind întinderea obligaţiilor contractuale (art. 1272 Cod civil).
Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar, şi la toate
urmările ce legea, obiceiul sau echitatea dă obligaţiei, după natura sa [alin. (1)]. Clauzele
obişnuite într-un contract se subînţeleg, deşi nu sunt stipulate în mod expres [alin. (2)].
2. Reguli subsidiare de interpretare. Este posibil ca şi după aplicarea regulilor de
interpretare, contractul să rămână neclar, în acest caz contractul se interpretează în favoarea
celui care se obligă [art. 1269 alin. (1)]. În privinţa contractelor de adeziune, stipulaţiile
înscrise în acestea se interpretează împotriva celui care le-a propus [art. 1269 alin. (2)].

3.2 Principiile efectelor contractului

Efectele contractului sunt guvernate de trei principii care arată cum şi faţă de cine se produc
aceste efecte1. Codul civil reglementează efectele contractului între părţi (art. 1270-1279), şi
efectele contractului faţă de terţi (art. 1280-1294).
 3.2.1. Efectele contractului între părţile acestuia

Principiile efectelor contractului între părţile acestuia sunt:

- principiul forţei obligatorii (pacta sunt servanta);
- principiul irevocabilităţii;
- principiul relativităţii (res inter alios acta, aliis necque nocere, necque postest);

3.2.1.1. Principiul forţei obligatorii îşi găseşte consacrarea în art. 1270 Cod civil care prevede
„contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante”. Acest articol
corespunde adagiului juridic „Pacta sunt servanta” respectiv, contractul este legea părţilor. Prin
urmare „Contractul se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor sau din cauze
autorizate de lege, iar executarea acestuia trebuie să se facă cu bunăcredinţă [art. 1270 alin. (1)
şi (2) Cod civil]. Principiul forţei obligatorii răspunde astfel atât interesului general al asigurării
stabilităţii şi siguranţei raporturilor juridice generate de actele juridice civile, cât şi imperativului
moral al respectării cuvântului dat, deoarece în contextul unui litigiu dintre părţi, contractul legal
încheiat se impune nu numai părţilor, ci şi instanţei judecătoreşti, obligată să rezolve litigiul în
conformitate cu clauzele contractului.
 Principiul pacta sunt servanta comportă şi excepţii, acestea sunt cazurile în care efectele
contractului, independent de voinţa lor, sau a uneia din părţi, nu se mai produc aşa cum au dorit
părţile, la încheierea lui.
Codul civil prevede o astfel de excepţie prin reglementarea impreviziunii 1, care presupune
că, efectele contractului vor fi revizuite din cauza ruperii echilibrului contractual datorat
schimbării împrejurărilor avute în vedere de părţi la încheierea contractului. În principiu, părţile
sunt ţinute să-şi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă [art. 1271
alin. (1) Cod civil].
Cu toate acestea, părţile sunt obligate să negocieze clauzele contractuale în vederea adaptării
sau încetării acestuia dacă executarea devine excesiv de oneroasă pentru una dintre părţi din
cauza unei schimbări a împrejurărilor [art. 1271 alin. (2) Cod civil]. Pentru a opera revizuirea
clauzelor iniţiale „schimbările de împrejurări”, trebuie, potrivit art. 1271 alin. Cod civil, să aibă
următoarele caracteristici:
a) să fi survenit după încheierea contractului;

1
 b) nu puteau fi avute în vedere în mod rezonabil în momentul încheierii contractului;
c) partea lezată nu trebuie să suporte riscul producerii unor asemenea modificări.
Dacă părţile nu ajung la un acord într-un termen rezonabil, instanţa poate dispune, fie:
- încetarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi
beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor, fie
- încetarea contractului în momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte [art. 1271 alin. (3)
Cod civil].
În legătură cu revizuirea judiciară a contractelor pentru cauză de impreviziune, doctrina
juridică, chiar înainte de reglementarea expresă a acesteia în Codul civil actual, a arătat că ea îşi
găseşte fundamentul teoretic şi juridic în principiul bunei-credinţe la care se adaugă şi principiul
solidarităţii contractuale, ambele (...) corespunzând concepţiei de a privi contractul într-o
dinamică, care să răspundă concilierii intereselor părţilor în contextul evoluţiilor din mediul
economic şi social.
Codul civil şi legislaţia în vigoare reglementează şi alte excepţii de la principiul pacta sunt
servanta, şi anum:
a) locaţiunea încetează de drept, dacă bunul este distrus în întregime sau nu mai
poate fi folosit potrivit destinaţiei stabilite [art. 1818 alin. (1) Cod civil];
b) încetarea mandatului din cauza morţii, incapacităţii sau falimentului mandantului
ori mandatarului (art. 2030 Cod civil);
c) prorogarea contractului peste termenul stipulat de părţi în cazul contractelor de
închiriere a locuinţelor, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 112/1995 privind reglementarea
situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţie de locuinţă, trecute în proprietatea statului.
d) revizuirea efectelor contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor,
potrivit art. 43 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile
conexe.
3.2.1.2. Principiul irevocabilităţii

Principiul irevocabilităţii efectelor contractului este o consecinţă a forţei obligatorii, deoarece

părţile nu pot modifica sau înceta (desfiinţa) contractul decât numai prin acordul părţilor sau din
cauze autorizate de lege [art. 1270 alin. (2) Cod civil], voinţa părţilor manifestată la încheierea sa
având putere de lege între părţile contractante. Aceasta înseamnă că actului bilateral nu i se poate
pune capăt prin voinţa unilaterală a unei singure părţi, deci nu poate fi denunţat unilateral, iar
actului unilateral nu i se poate pune capăt prin manifestarea de voinţă a autorului său. Dar, părţile
pot modifica contractul manifestându-şi în acest sens voinţa la fel cum l-au şi încheiat, şi în
aceleaşi condiţii de manifestare de voinţă concordantă îl pot desfiinţa. Acest principiu răspunde
adagiului juridic mutum consensus mutum dissensus, însemnând, aşa cum se încheie (contractul)
aşa se şi desfiinţează.
În privinţa actului unilateral nu există un text care să consacre principiul irevocabilităţii, dar,
pe cale de interpretare a art. 1325 Cod civil, care prevede „Dacă prin lege nu se prevede altfel,
dispoziţiile legale privitoare la contracte se aplică în mod corespunzător actelor unilaterale”
principiul menţionat, are în vedere, în mod evident, şi actul unilateral.
 Principiul irevocabilităţii comportă însă şi excepţii acestea sunt acele ipoteze în care actul
bilateral poate fi denunţat pe cale unilaterală, iar actul unilateral, prin voinţa autorului său. Dintre
excepţiile de la principiul irevocabilităţii în materia actelor bilaterale menţionăm:
1. Excepţii cu caracter general de la principiul irevocabilităţii actelor bilaterale sunt
prevăzute de Codul civil (art. 1276-1277):
- se recunoaşte posibilitatea pentru una dintre părţi de a exercita acţiunea de denunţare a
contractului - cu executare dintr- o dată - atâta timp cât executarea contractului nu a început [art.
1276 alin. (1)];
- cu privire la contractele cu executare succesivă sau continuă, dreptul de a exercita
acţiunea de denunţare unilaterală poate fi exercitat cu respectarea unui termen rezonabil de
preaviz, chiar şi după începerea executării contractului. Denunţarea nu produce efecte pentru
prestaţiile executate sau care se află în curs de executare [art. 1276 alin. (2)].
Atât pentru contractul cu executare dintr-o dată cât şi pentru contractul cu executare
succesivă - încheiate pe durată determinată - dacă s-a stipulat o prestaţie în schimbul denunţării,
aceasta produce efecte numai atunci când prestaţia este executată [art. 1276 alin. (3)];
- cu privire la contractul încheiat pe durată nedeterminată acesta poate fi denunţat
unilateral de oricare dintre părţi cu respectarea unui termen rezonabil de preaviz. Orice clauză
contrară sau stipularea unei prestaţii în schimbul denunţării contractului se consideră nescrisă
(art. 1277);
2. Dintre excepţiile cu caracter particular de la principiul irevocabilităţii actelor bilaterale
prevăzute de Codul civil, exemplificăm:
- contractul de mandat încetează prin revocarea sa de către mandant [art. 2030 alin. (1)
lit. a)];
- deponentul, în cazul contractului de depozit, poate să solicite oricând restituirea bunului
depozitat, chiar înăuntrul termenului convenit [art. 2115 alin. (1)];
- dacă locaţiunea, în cazul contractului de locaţiune, a fost făcută fără determinarea duratei,
oricare dintre părţi poate denunţa contractul prin notificare (art. 1816).
3. Dintre excepţiile cu caracter particular de la principiul irevocabilităţii actelor bilaterale
care sunt prevăzute de legi speciale exemplificăm :
- denunţarea contractului de asigurare, potrivit art. 17 alin. (2) din Legea nr.
136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România;
- încetarea contractului de concesiune prin denunţare unilaterală de către
concedent, potrivit art. 35 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, modificată şi completată prin Legea nr. 279/20011;
- denunţarea contractului de comandă a unei opere viitoare, potrivit art. 46 din
Legea nr. 8/1998 etc. Dintre excepţiile de la principiul irevocabilităţii în materia actelor
unilaterale menţionăm:
- revocarea testamentului în timpul vieţii testatorului (art. 1034 Cod civil);
- revocarea voluntară a legatului (art. 1068 Cod civil);
- revocarea renunţării la moştenire (art. 1123 Cod civil);
- retractarea revocării testamentului (art. 1053 Cod civil);