FUNDAȚIA ECOLOGICĂ GREEN

ȘCOALA POSTLICEALĂ SANITARĂ BRAȘOV

SPECIALIZARE: A.M.G

LUCRARE DE PRACTICĂ
Rolul asistentului medical în îngrijirea
pacienților cu schizofrenie

CLASA: A.M.G. III- F

ELEV: ENE MARA

BRAȘOV
2022
 CUPRINS

CAPITOLUL I – ANATOMIA ȘI FIZIOLOGIA APARATULUI

1.Anatomie...........................................................................................................................................1
1.1 Sistemul nervos...............................................................................................................................1
1.2 Fiziologie........................................................................................................................................3
1.2.1 Fiziologia emisferelor cerebrale..................................................................................................3
CAPITOLUL II – SARCINA FIZOLOGICĂ
2.1 Definiţie ........................................................................................................................................5
2.2 Etiologie.........................................................................................................................................6
2.3 Simptomatologie............................................................................................................................6
2.4 Diagnostic......................................................................................................................................7
2.5 Evolutie şi prognostic.....................................................................................................................8
2.6 Tratament.......................................................................................................................................8
CAPITOLUL III – ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA
PACIENȚILOR CU SCHIZOFRENIE
3.1 Rolul propriu.......................................................................................................................10.
3.1.2 Pregătirea pacientului pentru recoltarea urinei pentru examene biochimice.............................17
3.1.3 Pregătirea pacientului pentru electroencefalografie..................................................................18
3.1.4 Pregătirea paci„entului pentru electrocardiogramă( EKG )......................................................19
3.1.5.4 Examenul neurologic..............................................................................................................21
3.2. Rolul delegat.................................................... .................................................................22
3.2.1 Intervenţii autonome specifice..................................................................................................22
3.3.5 Măsurarea şi notarea temperaturii.............................................................................................29
3.3.6.Administrarea tratamentului......................................................................................................30
3.3.7 Educaţie pentru sănătate............................................................................................................31
CAPITOLUL IV- DESCRIEREA A DOUA TEHNICI
4..PREZENTARE DE CAZURI......................................................................................................33
4.1 STUDIU DE CAZ NR. 1............................................................................................................33
4.2 STUDIU DE CAZ NR. 2............................................................................................................40
Bibliografie........................................................................................................................................41
.

CAPITOLUL I

DATE GENERALE

1. Anatomie

Sistemul nervos pune în contact organismul cu mediul exterior şi coordonează unitar

activitatea celorlalte aparate şi sisteme.

Segmentele sistemului nervos central (SNC) sunt:

-Măduva spinării

-Trunchiul cerebral

-Cerebelul

-Diencefalul

-Emisferele cerebrale

1.1 Sistemul nervos, deşi unitar, este subîmparţit în două părţi:

I. Sistemul nervos de relaţie

II. Sistemul nervos vegetativ

I. Sistemul nervos de relaţie este format din:

Sistemul nervos central – reprezentat de mielencefal, metencefal, mezencefal, diencefal,

telencefal.

1
Sistemul nervos periferic – reprezentat prin nervii cranieni şi nervii spinali

(rahidieni).

II. Sistemul nervos vegetativ este format din:

Sistemul nervos simpatic

Sistemul nervos parasimpatic

Centrii nervoşi vegetativi sunt grupaţi distinct la nivelul sistemului central şi

coordonează activitatea organelor interne prin intermediul unor fibre efectoare proprii.

Emisferele cerebrale reprezintă partea cea mai voluminoasă a sistemului nervos central.
Emisferele cerebrale sunt separate prin fisura interemisferică şi legate în partea bazala prin
formaţiuni de substanţă albă:

- Corpul calos

- Trigonul cerebral

- Comisura albă anterioară

- Comisura albă posterioară

Fiecare emisferă cerebrală are trei feţe:

- Convexa externă

- Mediala internă

- Bazala

Feţele emisferelor cerebrale sunt brazdate de numeroase şanturi, unele adânci care
delimitează lobi ( frontal, parietal, temporal, occipital), altele superficiale care delimitează
girusuri sau circumvoluţii cerebrale (precentral, postcentral, hipocampic etc.).

2
 Structural emisferele cerebrale sunt alcătuite din substanţă cenuşie dispusă la
suprafaţă formând scoarţa cerebrală şi substanţă albă la interior, alcătuită din fibre de
asociaţie, comisurale şi de proiecţie.

1.2 Fiziologie

1.2.1 Fiziologia emisferelor cerebrale

Rolul specific al creierului este de a prelucra informaţia. Informaţia pătrunde în

sistemul nervos la nivelul receptorilor, de unde este transmisă la scoarţă, în ariile senzitive
specifice.

Aceste informaţii sunt comparate la nivelul ariilor asociate cu cele culese de alţi
analizatori, precum şi cu ariile asociative cu cele culese de alţi analizatori, precum şi datele
din memorie. Pe baza sintezei complexe este elaborată starea de conştiinţă, sunt luate
deciziile voliţionale şi automate.

Scoarţa cerebrală, cel mai recent apăruta filogenetic, îndeplineşte trei categorii de
funcţii:

- Funcţii senzitive.

- Funcţii asociative.

- Funcţii motorii.

Pe baza acestor funcţii, se nasc procesele psihice caracteristice fiinţei umane: cognitive,
afective, volitive. Paleocortexul sau sistemul limbic îndeplineşte trei categorii de roluri:

Rolul de centru cortical

3
 La om simţul olfactiv are şi o componenţă emoţională cu efect stimulator sau
inhibitor. Pe baza mirosului animalele recunosc de la mare distanţă atât partenerul de sex şi
adversarul, prada şi duşmanul.

Rolul în reglarea actelor de comportament instinctual.

Reprezintă un ansamblu de activitaţi psihice, somatice si vegetative desfăşurate în

vederea satisfacerii unor necesităţi primare ale organismului- alimentarea, hidratarea, funcţia
sexuală, stăpânirea unui teritoriu, obţinerea libertăţii.

La baza actelor de comportament se află un proces nervos complex numit motivaţie sau
impuls.

Nu există activitate umană fără un proces motivaţional.

Însuşi procesul de invăţare şi memorizare are la bază motivaţia.

Rolul în procesele psihice afective.

Procesele fiziologice complexe care generează aceste stări au la bază o serie de

circuite funcţionale pe care sistemul limbic le realizează cu hipotalamusul, formaţia
reticulară a triunghiului cerebral, ariile corticale asociative. Pe baza acestor conexiuni
sistemul limbic poate elabora unele reflexe condiţionate simple. Este dificil şi eronat să
localizăm funcţiile cele mai înalte ale creierului. Nu există centri ai gândurilor sau ai voinţei,
nu există centru al învăţăturii sau memoriei, nu există un centru anatomic precis al
conştiinţei.

Procesele nervoase de nivel superior, care au trecut graniţa fiziologiei spre

psihologie, nu pot fi înţelese şi studiate cu metodele curente ale fiziologiei experimentale.

Din analiza vieţii psihice umane se disting trei compartimente psiho - fiziologice:

- Compartimentul cognitiv – de cunoaştere.

- Compartimentul volitiv – decizional.

4
- Compartimentul afectiv.

CAPITOLUL II

SARCINA FIZOLOGICĂ

2.1 Definiţie

Schizofrenia, denumită şi psihoză, este caracterizată printr-un ansamblu de simptome

asociate, dominate de discordanţa ideoafectivă, incoerenţa proceselor de gândire,
ambivalenţă, autism, halucinaţii şi idei delirante în general nesistematizate. Boala evoluează
către o disociaţie psihică cu o gravă dezorganizare a personalitaţii şi deficit de integrare în
ambianţă.

b. Clasificare

-SCHIZOFRENIA PARANOIDĂ - sau delirantă reprezintă forma cea mai tipică de

schizofrenie.

-SCHIZOFRENIA HEBEFRENICĂ - este o formă ce se instalează la pubertate şi se

caracterizează prin comportament pueril, prostesc.

-SCHIZOFRENIA TARDIVĂ - apare după vârsta de 40 de ani şi este caracterizată

prin predominanţa fenomenelor halucinatorii şi a delirului paranoid, mai sistematizat
decat în celelalate forme de schizofrenie.

5
 -SCHIZOFRENIA COPILULUI - boala a fost observată începând încă de la vârsta
preşcolară (3-4 ani) şi prezintă în general aceleaşi forme clinice ca şi schizofrenia
adultului. Apare pe nesimţite la copiii cu un anumit tip de comportament şi de
personalitate.

2.2 Etiologie

Frecvenţa cazurilor de schizofrenie este aproximativ de 1% din

populaţie.Schizofrenia afectează în egală măsură ambele sexe, indiferent de rasă, unii autori
susţinand totuşi o incidenţa mai crescută la populaţia nordică. Se remarcă un coefiecient
mai crescut de morbiditate prin schizofrenie la populaţia pauperă din aglomerările urbane.
Schizofrenia denumită şi psihoza hipotimică discordantă, se caracterizează printr-o bizară
înstrăinare afectivă de la condiţia umană, funcţiile de cunoaştere fiind în acelaşi timp
eventual intacte atunci când sunt analizate fiecare în parte.,

2.3 Simptomatologie

Tulburările psihice din schizofrenie ar putea fi grupate în două mari sindroame:

1. Sindromul disociativ
Cuprinzând tulburări ale câmpului conştiinţei, tulburări ale desfăşurării gândirii,
dezogranizarea vieţii afective, comportamentul catatonic.

2. Sindromul delirant paranoid

Cuprinzând trăirile delirante (delirul de influenţă, depersonalizarea) şi delirul autist
consecutive acestor trăiri.

Principalele tulburări psihice ce alcătuiesc conţinutul acestor sindroame constau în

urmatoarele:

6
 Tulburările de percepţie - Sunt reprezentate de halucinaţii. Cele mai caracteristice
halucinaţii sunt cele auditive.

Halucinaţii corporale - Se întalnesc de asemenea frecvent: bolnavul simte că un

animal îi umbla prin abdomen, simte că i se mişcă un picior sau o mână (deşi acestea stau
nemişcate) simte că cineva îi extrage sângele sau creierul etc.

Tulburările de gândire - Sunt reprezentate de gândirea incoerentă, cu lipsa

legăturii între idei sau a relaţiilor logice între aceste idei. În ceea ce priveşte conţinutul
gândirii, tulburarea cea mai caracteristică este DELIRUL.

Tulburarile de vorbire - Însoţesc de regulă şi exprimă tulburările de gândire, mai

ales în formele avansate ale schizofreniei. Cea mai gravă tulburare de limbaj, care exprimă
gândirea incoerentă a bolnavului, este SCHIZOFAZIA. Schizofazia constă dintr-o
înşiruire de expresii şi fraze fără nici o legatură între ele, cuvinte noi - create de bolnav
(neologisme) şi care au semnificaţie numai pentru el, astfel incât limbajul bolnavului
devine de neinţeles pentru ceilalţi.

Tulburările de scris - Sunt legate de tulburările de gândire şi vorbire si exprimă

mai ales incoerenţa gândirii.

Tulburările de afectivitate – Sunt reprezentate de lipsa legăturii afective între

trăirile delirante ale bolnavului şi comportamentul său. La începutul bolii, schizofrenii pot
prezenta o scădere sau chiar o pierdere a afecţiunii pentru cei apropiaţi, care poate evolua
către inversiune afectivă.

2.4 Diagnostic

În prezent, diagnosticul de schizofrenie se pune în baza satisfacerii criteriilor fie a

ICD-X (criterii europene), fie a DSM-IV (criterii americane) şi care în linii mari sunt:

Cel puţin două dintre urmatoarele criterii definesc tulburarea, iar un singur
criteriu o face probabilă (se exclud fenomenele consecutive abuzului si sevrajului la alcool
7
sau alte toxicomanii).
a. Gânduri transmise de la distanţă, inserţia sau furtul ideilor.
b. Alte deliruri decât cele de persecuţie sau gelozie cu durată mai mare de o lună.
c. Idei delirante de orice tip însoţite de halucinaţii pentru cel puţin o săptămână.
d. Halucinaţii auditive care comentează actele pacientului sau comportamentul acestuia,
voci care conversează.
e. Halucinaţii verbale nonafective care comunică cu pacientul.
f. Halucinaţii de orice tip pe parcursul zilei, care durează cel puţin o lună.
g. Tulburări ale gândirii acompaniate de efecte tocite sau inadecvate, deliruri, halucinaţii de
orice tip sau comportament marcat dezorganizat.

2.5 Evoluţie şi prognostic

Ţinând seama de varietatea mare de evoluţie a bolii de la individ la individ, precum şi

de vârsta şi felul debutului se apreciază ca 25 – 30% dintre bolnavi se vindecă, 30 -50%
evoluează către forme cronice care permit reîntoarcerea în familie şi societate, 15 – 20%
ajung la forme cronice grave, care nu permit reîntoarcerea bolnavului în familie şi societate,
iar între 1 – 5% din bolnavi mor datorită, direct sau indirect, bolii (sinucidere, negativism
alimentar, infecţii intercurente, răniri). Prognosticul este cu atât mai întunecat cu cât boala
debutează la o vârstă mai tânară cel mai nefavorabil fiind prognosticul schizofreniei
infantile.

2.6 Tratament

Tratamentul în schizofrenie are drept scop anularea fenomenelor psihopatologice,

prevenirea reapariţiei lor ca şi compensarea defectului personalităţii. Recuperarea şi
reintegrarea familială şi socio – profesională a bolnavului.

8
CHIMIOTERAPIA, ca rezultat al psihofarmacologiei moderne a influenţat evoluţia
schizofreniei şi destinul bolnavilor, considerând remisiunile bolii la 75 – 80 % pentru cei
internaţi la debutul bolii, cât şi semnificativa ameliorare a evoluţiei trenante şi cronice.
Dintre fenotiazine cele mai folosite sunt:

CLORPROMAZINA : 300-600 mg/zi, considerat neurolepticul de referinţa.

LEVOMEPROMAZIN : neuroleptic, antipsihotic, cu acţiune sedativă intensă, inhibitor

simpatic central. Se administrează oral în psihoze, doza de atac 200 – 300 mg/zi, doza de
intreţinere 25 – 50mg, în injecţii intramusculare repetat de 3 – 4 ori/zi (la bolnavii culcaţi
sub controlul pulsului si presiunii arteriale).

TRIFLUOPERAZIN – neuroleptic major, anxiolitic, antiemetic. Se administrează oral sub

formă de drajeuri conţinând echivalentul a 0,0005 gr de trifluoperazin bază sau fiole de 1ml
conţinând echivalentul a 0,0005 gr de diclorhidrat de trifluoperazin.

HALOPERIDOL – neuroleptic sever care se asociază cu ROMPARKIN pentru a evita

apariţia sindromului extrapiramidal.

Tratamentul insulinic cura SAKEL a fost restrâns prin modalităţile şi eficienţa

neurolepticelor.

Terapia electroconvulsivantă pastrează însă indicaţii în formele rezistente la

neuroleptice.

În acest cadru de măsuri recuperatorii deţine o evidentă importanţă ergoterapia şi toate

procedurile psihoterapeutice de inserţie în relaţiile de viaţă şi de activitate.

9
 CAPITOLUL III

ROLUL ASISTENTEI MEDICLE ÎN ÎNGRJIREA

PACIENȚILOR CU SCHIZOFRENIE

3.1Rolul propriu

Rolul autonom al asistentului medical în îngrijirea bolnavului cu schizofrenie vizează

compensarea parţială sau totală a lipsei sau diminuării autonomiei, protejează, menţine şi
promovează sănătatea; uşurează suferinţa şi asistă individul în ultimele momente de viaţă;
stabileşte procesul de îngrijire; favorizează reintegrarea în familie sau societate. Pentru
îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale exercitându-le astfel :

▪ asigurarea condiţiilor de mediu:

- saloanele comune, coridoarele şi anexele spaţioase, bine luminate, cu mult aer, bine
îngrijite;

- uşile închise irită şi, adesea, traumatizează bolnavii, de aceea în interiorul secţiei, uşile
dintre saloane şi coridoare, camera de zi şi sala de mese trebuie ţinute deschise;
10
- încăperile anexe ca şi colţurile de coridoare trebuie să fie bine luminate, atât ziua cât şi
noaptea, întrucat în aceste locuri se pot izola bolnavii depresivi şi pot comite tentative de
sinucidere.

▪ îngrijiri generale:

- adoptarea unui comportament adecvat faţă de obsesiile bolnavului începe încă de la

primirea lui in spital.

- unele măsuri, ca de exemplu predarea obiectelor tăioase, briceagul, briciul, lame de ras sau
chibrituri sau alte obiecte periculoase, în mâinile bolnavilor, asistentul trebuie să le execute
cu tact deosebit;

▪ alimentaţia:

- alimentaţia bolnavilor la secţia de psihiatrie nu comportă probleme deosebite de

dietoterapie;

- alimentaţia trebuie să fie mixtă normocalorică , cu multe fructe, legume şi preparate din
lapte.

▪ supravegherea bolnavului:

- în afară de supravegherea obişnuită a funcţiilor somatice, obişnuite la toate

secţiile de spital, la secţiile de psihiatrie trebuie urmărite cu atenţie consumul
cantităţilor de lichide, modul de alimentare.
Rolul delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu schizofrenie vizează
abilitatea ei de a îndeplini sarcini si de a aplica îngrijiri medicale sub prescripţie medicală.

Asistentului medical îi revin următoarele atribuţii:

- recoltează produse patologice pentru examenul de laborator: sânge, urină;

- pregăteşte pacientul pentru examene: tomografia axială computerizată, rezonanţa

magnetică nucleară , electroencefalogramă;

11
- canulează o venă şi montează o perfuzie i.v;

- injecţii;

- pregăteşte şi administrează medicamentele la indicaţia medicului.

3.1.1Asigurarea condiţiilor de spitalizare

Bolnavul este condus de asistent în salonul prealabil hotarat de către medic. Salonul se alege
în funcţie de starea pacientului (diagnostic, gravitatea şi stadiul bolii) şi sex. Asistentul
conduce bolnavul în salon, îl ajuta să-şi aranjeze obiectele personale în noptieră şi să se
instaleze comod în poziţia indicată de medic .

Bolnavului i se aduce la cunostinţa regulamentul de ordine interioară a secţiei precum şi

indicaţiile medicului referitoare la alimentaţie, poziţia indicată dacă este cazul şi scopul

acestuia. Asemenea i se explica necesitatea şi modul recoltarii de produse biologice şi

patologice în vederea efectuării analizelor de laborator indicate de medic.

Se vor asigura condiţiile de mediu necesare ameliorării şi vindecării bolii. Pentru a crea un
mediu de securitate şi confort şi pentru a diminua factorii de stres este indicat ca saloanele
să aibă o capacitate de 4 , max. 6 paturi cu o temperatura de 18-20°C sa fie curate, liniştite şi
bine aerisite cu aer umidificat.

Pregătirea patului şi accesoriului

Patul trebuie să fie comod, să prezinte dimensiuni potrivite care să satisfacă atât cerinţele de
confort a pacientului, cât şi ale personalului de îngrijire. Trebuie să-i permită pacientului să
se poata mişca în voie, să nu-i limiteze mişcările, să poată la nevoie să coboare din pat, să
poate sta în poziţie şezand, sprijinindu-şi picioarele comod de podea. Patul trebuie să
permită ca asistenta să poată efectua tehnicile de îngrijire, învestigaţie şi tratament cât mai
comod. Patul trebuie să fie uşor de manipulat şi curaţat, prevăzut cu rotiţe, dispozitiv de
ridicare şi la nevoie apăratoare.

12
 3.4 Pregătirea pacientului pentru recoltarea urinei pentru examene biochimice

Examenul constantelor fizice şi chimice ale urinei informează asupra stării

funcţionale a rinichilor, cât şi a întregului organism.

Din urina recoltată se efectuează:

- examen fizic – se determină volumul, aspectul, culoarea, mirosul, densitatea, pH-ul;

- examen biochimic – se cercetează albumina, glucoza, puroiul, urobilinogenul, pigmenţii
biliari,amilaza, acetona. Se adaugă examenul sedimentului urinar.
Recoltarea urinei se face fie în urinar, fie în ploscă ( bazinet ).În scopul unui examen de
urină, se face educaţie sistematică a bolnavului, personalului auxiliar privind utilizarea
bazinetului. Aceştia trebuie să ştie: să utilizeze numai bazinetul gol şi curat; să urineze fără
defecaţie, să verse imediat urina în borcanul colector de urină, să nu urineze în timpul
toaletei efectuată pe bazinet.

Analizele se efectuează pe urina emisă în 24 de ore.

3.6 Pregătirea pacientului pentru electrocardiogramă( EKG )

Electrocardiograma este indicată în psihiatrie pentru monitorizarea eficienţei şi a

efectelor secundare ale unor medicamente ce pot afecta activitatea electrică a inimii.
13
 Electrocardiograma este efectuată de obicei de către un cadru medical, iar rezultatul
este interpretat de către un medic, precum un internist, un medic de familie, cardiolog sau
chirurg.Pacientul primeşte de obicei EKG-ul ca dovadă a examinării sale de către un medic.
Electrocardiograful este portabil, astfel încât EKG-ul poate fi efectuat, practic,
oriunde. înainte de efectuarea EKG-ului, pacientul trebuie să-şi îndepărteze toate bijuteriile
şi hainele de pe jumătatea superioară a corpului, de la nivelul mâinilor şi a picioarelor.
În timpul electrocardiogramei pacientul va sta întins pe o masă sau pe un pat. Zonele
de la nivelul pieptului, mâinilor şi a picioarelor unde vor fi plasaţi electrozii, sunt curăţate şi
eventual rase, pentru a furniza o suprafaţă curată şi netedă. Între piele şi electrozi poate fi
plasat un gel special sau nişte mici tampoane îmbibate cu alcool sanitar, pentru a îmbunătăţi
conducerea impulsurilor electrice. Pot fi folosiţi şi electrozi de unică folosinţă ce nu necesită
gel sau alcool.

În cazul aparatelor mai vechi, electrozii trebuie repoziţionaţi în timpul testării. După
terminarea investigaţiei electrozii şi gelul sunt îndepărtaţi. Pe durata efectuării testului,
pacientul nu trebuie să se mişte sau să vorbească, deoarece activitatea musculară poate
influenţa rezultatul.

Pentru rezultate optime, pacientul trebuie să stea întins, nemişcat şi să respire normal;
uneori medicul poate ruga pacientul să-şi ţină respiraţia pentru câteva secunde. O
electrocardiogramă durează în medie 5 până la 10 minute. în unele cazuri, această perioadă
se poate prelungi, de exemplu, atunci când se măsoară ritmul cardiac. Plasarea electrozilor
se face în ordinea următoare:

- roşu - braţ drept

- galben – braţ stâng

- verde – gleznă stângă

- negru – gleznă dreaptă

Instrumente de evaluare a pacientului schizofren

14
Scala PANSS ( Positive and negative Symptom Scale for Schizophrenia )

- standard al evaluării profilului clinic al pacientului cu schizofrenie şi de asemenea, un

important indicator al răspunsului la tratament;

- 7 itemi pentru simptomele pozitive ( idei delirante, halucinaţii );

- 7 itemi pentru simptomele negative ( retragere socială, afect tocit );

- 16 itemi pentru psihopatologia generală (suspiciozitate, iritabilitate, necooperare );

3.7.3 Scala CDSS ( Calgary Depression Scale for Schizophrenia )

- evaluarea depresiei din schizofrenie;

- 8 itemi de explorat ( depresia, lipsa de speranţă, lipsa de valoare, vinovăţia );4 Scala
BPRS ( The Brief Psychiatric Rating Scale )

- măsoară atât simptomele psihotice cât şi cele nonpsihotice în afecţiunile psihiatrice majore
şi în special în schizofrenie;
- măsoară următoarele domenii: preocupări somatice, anxietate, răcire emoţională,
dezorganizare a gândirii conceptuale, sentimente de vină, tensiune, manierism şi posturi,
idei de grandoare, stare depresivă, ostilitate, suspiciozitate, comportament
halucinator,lentoare motorie, necooperare, conţinut bizar al gândirii, afect tocit, stare de
excitaţie, dezorientare.

3.7.5 Examenul neurologic

Are un rol important în evaluarea pacientului psihiatric şi, consecutiv, are implicaţii
importante în instituirea unei terapii adecvate.

15
Examinarea neurologică poate evidenţia unele semne şi simptome neurologice care relevă
existenţa unei afecţiuni de natură neurologică.

Examinarea neurologică cuprinde evaluarea bolnavului, a simptomelor neurologice,

evidenţiate prin întrebări ţintite adresate acestuia şi prin executarea unor manevre specific,
care furnizează informaţii obiective despre starea unor sisteme ale sistemului nervos.

Pentru început, se solicit pacientului să relateze motivele pentru care s-a prezentat,
concentrându-se asupra simptomelor cheie în ceea ce priveşte localizarea, intensitatea,
durata, frecvenţa de apariţie a acestora în timp, dacă a mai efectuat tratament, care au fost
substanţele administrate ş ice effect au avut asupra simptomelor prezentate.

Ulterior se are în vedere istoria medicală neurologică a membrilor familiei şi propria

istorie personală ( evoluţia sarcinii, naşterea, dezvoltarea psihomotorie şi cea psihosocială )
şi evenimente patologice ( traumatisme, ifecţii, intoxicaţii etc. ).

Examinarea neurologică propriuzisă cuprinde:

- examinarea motorie de bază – vizează tonusul, forţa musculară şi motilitatea, puse în

evidenţă prin mişcări pasive aplicate extremităţilor, observarea mersului normal,
mersul pe vârfuri şi călcâie, execuţia unor mişcări simple;
- examinarea mişcărilor coordonate – mişcări alternative rapide ale mâinilor şi
picioarelor, mişcări ritmice secvenţiale ( atingerea călcâiului cu genunchiul
contralateral ), vorbirea, scrisul;
- testarea sensibilităţii;
- examinarea nervilor cranieni;
- testarea funcţiilor corticale – orientarea în timp, spaţiu, atenţia, memoria

Comunicarea

16
 În vederea obţinerii complianţei terapeutice în schizofrenie, asistenta trebuie să
colaboreze cu pacientul, să-i arate încredere, să-l trateze ca pe o persoană nu ca pe un
bolnav, să aibă o atitudine prietenoasă, , să caute un contact regulat cu pacientul oferindu-i
atenţie pozitivă şi arătându-i că-l acceptă şi-l apreciază. Când se vorbeşte de schizofrenie se
pune accentul pe importanţa înţelegerii bolnavului, a limbajului său. Prima sarcină este să
însoţim pacientul în lumea privată, personală, şi apoi, gradual, să-l facem mai flexibil faţă de
lumea obişnuită.

A-l înţelege nu înseamnă doar a decoda mesajul său, ci şi a-l ajuta să experimenteze
un nou limbaj, să ajungă să fie iar conectat cu cei apropiaţi lui, şi a stabili scopuri rezonabile
în privinţa funcţionării sociale, familiale şi profesionale. Intervenţia vizează
comportamentul, factorii biosociali şi procesele neurologice. Aceste arii pot fi influenţate
prin psihoterapie, medicamente sau ambele. Decizia se ia în funcţie de starea pacientului. În
mod normal se consideră că psihoterapia şi medicamentele, împreună, pot face mai mult
decât fiecare separat.

Schizofrenicul comunică adesea indirect, fie că se teme să-şi exprime sentimentele,

de teama că va fi respins, fie că doreşte să menţină distanţa faţă de noi. Noi care intrăm în
contact cu el şi cerem să vorbească mai rar dacă nu înţelegem, urmărim conexiunile făcute
de pacient. Este important ca pacientul să simtă că este tratat cu respect şi nu este pus într-o
poziţie de inferioritate, pentru că altfel nu va coopera. Scopul final este de a-l ajuta pe
pacient să comunice şi să aibă relaţii interpersonale sănătoase.

Îl învăţăm pe pacient cum să abordeze şi să etapizeze o sarcină, cum să folosească o

atingere, cum să le vorbească altora şi cum să le explice anumite lucruri, cum să raţioneze şi
cum să coopereze.

Apa este lichidul solvent al tuturor substanţelor chimice, organice şi anorganice,

necesare funcţionării organismului.
17
În mod normal există un echilibru între lichidele introduse în organism şi pierderile
fiziologice. În situaţii patologice se produce un dezechilibru în compoziţia hidroelectrolitică,
ducând la deshidratare pierdere patologică sau retenţie de apă ( hiperhidratare ).

Menţinerea echilibrului hidromineral şi a schimburilor dintre diferitele

compartimente se realizează printr-un mechanism complex de coordonare.

Deshidratarea extracelulară este cel mai des întâlnită şi necesită o reechilibrare urgenţă.
Hidratarea corectă trebuie să ţină seama de modificările osmotice ale plasmei, de scăderea
volumului de lichide, de modificările pH-ului şi de compoziţia ionică a plasmei.

Hidratarea organismului se face pe cale naturală per os sau parenteral: intravenos,

subcutanat, intraosos ( în excepţii ).

Calea orală declanşează o serie de reflexe vasomotorii şi secretorii necesare unui bun
echilibru funcţional. Prin hidratarea orală sunt aduse şi sărurile necesare dacă nu lipsesc
condiţiile osmotice de reţinere a apei. Stenoza pilorului, vărsăturile, inflamaţiile
intraperitoneale ( stările de şoc ) etc. contraindică această cale.

Calea rectală permite administrarea lichidelor fie sub formă de clorură de sodiu 80%0,
fie sub formă de soluţie glucozată 47%0. Hidratarea pe cale rectală se face sub formă de
clismă picătură cu picătură.

Dintre numeroasele soluţii utilizate pentru hidratarea organismului fac parte următoarele:

- soluţia izotonică de clorură de sodiu numită ser fiziologic ( 7,50-9%0 ) sau hipertonă
10-20%;
- bicarbonatul de sodiu, soluţie izotonică de 1,4% în ser fiziologic sau Ringer;
- lactatul de sodiu – soluţie izotonică 1,9%;
- glucoză – soluţie izotonică de 47%0 sau lactoză 90%0. Glucoza se mai utilizează şi în
concentraţie de 20-30%;
- soluţia de clorură de potasiu 2% în amestec cu soluţie glucozată izotonică.
Restabilirea echilibrului hidroelectrolitic şi acido-bazic al spaţiului intracelular se efectuează
cu soluţii de electroliţi multipli sau amestecuri de soluţii simple.
18
Hidratarea organismului prin perfuzie are ca scop hidratarea şi mineralizarea organismului;
administrarea medicamentelor la care se urmăreşte un efect prelungit; depurativ-diluând şi
favorizând excreţia din organism a produşilor toxici; completarea proteinelor sau altor
component sangvine; alimentaţie pe cale parenterală.

Asigurarea igienei personale, corporale şi vestimentare are ca scop menţinerea

tegumentelor într-o stare perfectă de curăţenie în vederea prevenirii unor complicaţii
cutanate, pentru stimularea funcţiilor pielii care au un rol important în apărarea
organismului şi pentru asigurarea unei stări de confort necesară bolnavului.
Baia generală sau duşul vor fi efectuate în mod obligatoriu celpuţin de două ori pe
săptămână. Cu această ocazie i se va schimba şi lenjeria. Dacă în timpul băii, starea general
a bolnavului se alterează, de urgenţă se dă drumul apei, susţnând capul bolnavului; se
acoperă şi i se acordă primul ajutor. Bolnavii în stare gravă, în timpul băii, sunt aşezaţi în
decubit dorsal sau în poziţie şezândă, fiind spălaţi cu duşul mobil. Bolnavul trebuie mişcat
cu blândeţe pentru a nu-I produce alte modificări în starea sa. În timpul îmbăierii, se va
vorbi mereu cu bolnavul şi se va supraveghea starea sa generală. Toaleta general se
efectuează cel puţin o dată pe săptămână, dimineaţa sau seara. Nu se va efectua niciodată
înainte sau la două ore după servirea mesei. Convalescenţilor de boli infecţioase, după baia
de curăţenie, li se efectuează o baie antiseptică.

Se face în funcţie de: natura bolii, starea generală, tipul de reactivitate a pacientului,
perioada de exerciţii pasive şi active pentru refacerea condiţiei musculare.
În funcţie de tipul de mişcare impus se pregătesc: halat , papuci, fotoliu, cârje. Se
informează pacientul despre procedură, scop etc. Se măsoară pulsul, TA, se observă starea
pacientului, expresia feţei (coloraţia tegumentelor, respiraţia). Se poate determina gradul de
flexie a articulaţiei cu goniometrul.

19
 Mobilizarea bolnavului începe cu mişcări active şi pasive: mişcarea capului,
degetelor, mâinii, gleznelor, mişcarea şi schimbarea de poziţie a membrelor superioare şi inferioare,
păstrând poziţia de decubit.
Urmează :
-aşezarea în poziţia şezând, în mod pasiv la început
-aşezarea în poziţia şezând – în mod activ, de mai multe ori /zi - crescându-se numărul de
minute
-aşezarea în poziţie şezând la marginea patului, fotoliu în mod pasiv, apoi activ
-aşezarea pacientului în poziţie ortostatică şi primii paşi

A. Mobilizarea bolnavului în poziţie şezândă la marginea patului

1. Asistenta se aşează la marginea patului cu picioarele depărtate şi cu genunchii flectaţi.

Introduce o mână la spatele pacientului sub omoplat, iar cealaltă mână sub regiunea poplitee.
Bolnavul se poate ajuta, fie sprijinindu-se de marginea patului, fie îmbrăţişând gâtul asistentei.
Odată cu ridicarea pacientului în poziţie şezând, asistenta va roti picioarele bolnavului într-un
unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia.

2. În cazul pacienţilor care nu se pot sprijini sau prinde cu mâinile asistenta aşează braţele
pacientului peste abdomen. Membrul inferior dinspre asistentă îl trece peste celălalt din partea
opusă. Asistenta aşează o mână sub omoplatul pacientului cu dosul palmei, iar cealaltă sub
genunchii acestuia. Ridică pacientul în poziţie şezând, rotindu-i în acelaşi timp picioarele într-un
unghi de 90° urmărind poziţia coloanei vertebrale a acestuia.

Bolnavul nu trebuie menţinut mult timp în această poziţie; prima aşezare pe marginea
patului să fie numai câteva minute. Dacă el devine palid sau cianotic sau se plânge că are ameţeli
va fi imediat aşezat înapoi în pat, controlându-i-se pulsul. Durata şederii la marginea patului în
ziua următoare se poate prelungi cu câteva minute.

B. Aşezarea în fotoliu

Asistenta aşează fotoliul cu marginea laterală lipită de marginea patului. Pune un pled pe fotoliu.
îmbracă pacientul cu halat şi ciorapi. Aduce pacientul în poziţie şezând la marginea patului. Se
20
aşează în faţa pacientului şi introduce mâinile sub axilele acestuia. Pacientul se sprijină cu mâinile
pe braţele sau umerii asistentei. Asistenta ridică pacientul în picioare şi, întorcându-l cu spatele
către fotoliu, îl aşează încet în fotoliu,îl acoperă cu pledul iar sub picioare se poate aşeza un
scăunel.

C. Ridicarea în poziţie ortostatică

1. După ce pacientul este aşezat în poziţie şezând, pe marginea patului, asistenta de lângă
pacient stă cu spatele la pat, sprijină pacientul de sub ambele axile şi-l ridică. Se poate
menţine , la prima ridicare , câteva minute.

2. Asistenta se aşează în faţa pacientului care stă în poziţie şezând la marginea patului.
Fixează cu genunchii ei genunchii pacientului, iar cu mâinile îl ţine de sub axile. Pacientul
se prinde de umerii asistentei sau de gâtul acesteia. Prin împingere în genunchii pacientului,
centrul de greutate al asistentei coboară, crescănd astfel forţa de ridicare a pacientului.

Sistemul nervos vegetativ controlează şi supraveghează funcţiile vitale ale

organismului,cum ar fi: activitatea cardiacă, presiunea sangvină, procesul de schimburi de
gaze-respiratia,procesul de digestie.Aceasta însemnând că
reglează activitatea viscerală a organelor interne,deci pentru a putea urmări activitatea
întregului organism se vor monitoriza TA, pulsul, frecvenţa respiraţiilor, temperatura,
fiecare dintre acestea vor oglindi activitatea organismului.
Monitorizarea pacienţilor se poate face cu ajutorul monitoarelor care pot în aceelaşi
timp să urmărească toate aceste valori ale funcţiilor vitale, permiţând o fluiditate mai bună a
activităţii cadrelor medicale, dar această monitorizare se poate face şi clasic cu ajutorul
tensiometrelor montate pe 1/3 medie a braţului bolnavului şi cu ajutorul stetoscopului, a
monitorizării pulsului la nivelul feţei interne a braţului , la nivelul regiunii radio-carpiene
prin compresia degetelor cadrului medical pe antebraţul bolnavului, iar temperatura cu
termometru. Monitorizarea pacienţilor se face prin 3 modalităţi:
-monitorizarea clinică - care însemnează supravegherea permanentă a comportamentului
bolnavului, a evoluţiei bolii,înregistrarea acestor date în foaia de observaţie după un orar
21
bine stabilit de medic, astfel vor fi notateTA, pulsul, temperatură, frecvenţa respiraţiilor ,
diureza,bilanţul hidric;
-monitorizarea biologică - care pune în evidenţă un grafic al valorilor biologice în decurs de
24-72 ore prin recoltarea diferitelor seturi de analize;
-monitorizarea instrumentară este cea care se poate face cu ajutorul aparatelor ECG, EEG,
monitorizarea pulsului, presiunii arteriale şi a funcţionalităţii aparatului de ventilaţie
artificială, această metodă fiind rezervată acelor pacienţi care prezintă un potenţial evolutiv
nefavorabil.

Toate aceste modalităţi de supraveghere a pacienţilor au ca scop posibilitatea de a

surprinde orice evoluţie nefavorabilă a stării de sănătate sau a bolii asfel încât să se poată
găsi soluţii rapide pentru îmbunătăţirea stării de sănătate,dar şi pentru a putea evita
agravările şi complicaţiile.

Tensiunea arterială – presiunea exercitată de pereţii arteriali asupra presiunii sângelui

circulant.
Factori determinanţi – forţa de contracţie a inimii, elasticitatea şi calibrul vaselor,
vâscozitatea sângelui.
Valorile tensiunii arteriale sunt variabile cu tonusul neurovegetativ, starea glandelor
endocrine, starea vaselor, volumul urinei şi a sângelui circulant.
Scop – descoperirea modificărilor morfofuncţionale ale inimii şi vaselor.
Materiale necesare – aparat tensiune, stetoscop, stilou cu cerneală roşie, foaia de
temperatură
Etape de execuţie – pregătirea materialelor, pregătirea bolnavului psihică şi fizică,
execuţia tehnicii propriu-zisă, reorganizarea locului de muncă, notarea cifrică, notarea
grafică, interpretarea rezultatelor.
Puls arterial – senzaţia de şoc percepută la palparea unei artere superficial
comprimată incomplete pe un plan rezistent
Scop – obţinerea de informaţii privind starea anatomo-funcţională a inimii şi vaselor.

22
Materiale necesare – ceas cu secundar sau cronometru, creion roşu, foaia de temperatură.
Etape de execuţie – pregătirea psihică şi fizică a bolnavului, executarea tehnicii, notarea
cifrică, notarea grafică, reorganizarea locului de muncă, interpretarea frecvenţei pulsului.

Respiraţia – funcţia important prin care se realizează aportul de oxigen necesar

proceselor vitale ale organismului, în paralel cu eliminarea în atmosferă a dioxidului de
carbon rezultat din acestea.

Scop – constituie un indiciu pentru stabilirea diagnosticului, aprecierea evoluţiei

bolii, recunoaşterea complicaţiilor, prognosticul bolii.

Materiale necesare – ceas cu secundar, foaie de observaţie, pix verde

Etape de execuţie – pregătirea materialelor, pregătirea bolnavului, efectuarea tehnicii,

notarea cifrică, notarea grafică, interpretarea rezultatelor.

Măsurarea şi notarea temperaturii

Temperatură – rezultatul proceselor oxidative din organism, generatoare de căldură prin

dezintegrarea alimentelor energetice.

Termoreglare – funcţia organismului care menţine echilibrul între producerea căldurii

(termogeneză) şi pierderea căldurii (termoliză) pentru păstrarea valorilor constant
(homeotermie) de 36,7 – 37C dimineaţa şi 37 – 37,3C seara.

Scop – descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului.

3.3.6.Administrarea tratamentului

Administrarea medicamentelor se realizează pe cale orală şi sublinguală, pe cale

rectală, pe cale percutantă, pe suprafaţa tegumentelor, pe cale parenterală, pe cale
respiratorie, pe suprafaţa mucoaselor prin instilare.
23
În îngrijirea bolnavului de o importanţă practică deosebită este să se cunoască pentru fiecare
medicament doza terapeutică, doza maximă, doza toxică, doza letală.

Doza medicamentului introdus în organism acţionează şi în funcţie de calea de

administrare deoarece absorbţia se face în mod diferit. De exemplu:

-pe cale orală substanţele medicamentoase sunt inactivate parţial de sucurile digestive şi
astfel, cantitatea absorbită în sânge este mai mică decât cea administrată;

-pe cale intramusculară absorbţia se produce lent;

-pe cale intravenoasă, doza medicamentului acţionează integral şi rapid, având un efect
puternic, violent.

Administrarea medicamentelor este o muncă de mare răspundere ( pe care noi

asistentele o efectuăm sub îndrumarea medicului ) şi pentru evitarea erorilor care pot fi
fatale, trebuie să respectăm cu stricteţe următoarele reguli:

-respectarea medicamentului prescris de medic;

-identificarea medicamentului de administrat prin verificarea etichetei înainte de
administrare;
-verificarea calităţii medicamentului, să nu fie alterate, degradate;
-respectarea căii de administrare este obligatorie;
-respectarea orarului de administrare şi a ritmului prescris de medic;
-respectarea dozei prescrise;
-respectarea somnului fiziologic al bolnavului, orarul de administrare va fi stabilit astfel
încât să nu fie necesară trezirea bolnavului cu excepţia antibioticelor;
-evitarea incompatibilităţii dintre medicamente;
-servirea bolnavului cu doza unică de medicament;
-respectarea succesiunii în administrarea medicamentelor;
-lămurirea bolnavului asupra medicamentelor prescrise de medic;
-anunţarea imediată a greşelilor de administrare a medicamentelor;
-administrarea imediată a medicamentelor deschise;

24
-prevenirea infecţiilor intraspitaliceşti.

3.3.7 Educaţie pentru sănătate

Schizofrenia reprezintă o tulburare psihică majoră cu evoluţie cronică, care necesită o

abordare complexă, ce depăşeşte sfera medicală, extinzându-se spre sfera socială şi cea
existenţială.
În acest sens, o strategie terapeutică urmăreşte readaptarea la viaţa comunitară prin
măsuri de reabilitare psiho-socială, precum şi aplicarea unor modele de „calitate a vieţii“,
care urmăresc atât satisfacerea nevoilor, cât şi a dorinţelor bolnavului.

Asistenţa unui bolnav de schizofrenie se face conform unui plan de management

psihiatric, adaptat individual şi care ţine cont de factorul evolutiv, factorul economic,
factorul etic şi de indicatorii „calităţii vieţii“.

Deciziile de orientare terapeutică şi socială au un caracter interactiv şi sunt adaptate

nu numai nevoilor, ci şi preferinţelor pacientului.

OBIECTIVE GENERALE

-reducerea factorilor de risc şi de vulnerabilizare pentru boala psihică prin initierea de

programe preventive în colaborare cu alte ministere şi cu organizaţii nonguvernamentale
specializate în domeniul sănătăţii mintale;

-reformarea sistemului de îngrijiri de sănătate mintală în vederea creşterii accesibilităţii şi

calităţii serviciilor;

-completarea legislaţiei în domeniul sănătăţii mintale care să asigure atât protecţia

drepturilor bolnavilor psihici şi buna funcţionare a unităţilor furnizoare de servicii, cât şi
protecţia stării de sănătate mintală a populaţiei;

25
-asigurarea unui nivel optim de resurse care să asigure buna desfăşurare a activităţilor
menite să ducă la ameliorarea stării de sănătate mintală a populaţiei;

-crearea unor subsisteme de “interfaţă” prin stabilirea de conexiuni cu alte sisteme în

vederea unei abordări intersectoriale care să ducă la creşterea eficacităţii intervenţiilor

Schizofrenia nu poate fi prevenită. Cu toate acestea, există măsuri pentru a evita

recurenţa episoadelor de schizofrenie. Deşi medicaţia antipsihotică poate asigura o
ameliorare eficientă a simptomelor schizofreniei, cel puţin 50% dintre persoanele cu
schizofrenie vor suferi o recurenţă în termen de un an.

Unul dintre motivele majore de recidivare constă în întreruperea medicaţiei. Aceasta se

poate datora unor efecte secundare neplăcute sau deranjante, sau neînţelegerii în totalitate a
importanţei tratamentului. Persoanele cu schizofrenie, şi familiile acestora, trebuie să
primească informaţii extensive şi bine pregătite, pentru a le permite să înţeleagă pe deplin
natura simptomelor schizofreniei, evoluţia tulburării şi importanţa luării medicaţiei.

CAPITOLUL IV-
DESCRIEREA A DOUA TEHNICI
.

IV.1. CAZ CLINIC NR.1

Perioada 05.04.2013-11.04.2013
26
 Culegerea datelor:

Nume: P.

Prenume:M.

Vârstă:37 de ani

Sex:M

Ocupaţie:fara ocupatie

Religia: creştin-ortodoxă

Cetăţenie:română

Domiciliu:Botoşani

Istoricul bolii: Pacient aflat în evidenţa, Spitalului de Psihiatrie Botosani, se internează

pentru o nouă decompensare a simptomatologiei de aspect discordant manifestată prin nelinişte
psihomotorie, iritabilitate, halucinaţii auditive, insomnia.

Motivele internării: Prezintă tulburări calitative de percepţie de tipul halucinaţiilor

auditive. Dificultăţi de concentrare şi de menţinere a atenţiei, hipoprosexie spontană şi voluntară.
Hipomnezie de fixare şi de evocare. Orientat temporo-spaţial, auto-şi allopsihic. Gândire cu flux
ideoverbal mai lent, ideaţie interpretative-delirantă de urmărire. Somn Indus medicamentos;
dificultăţi adaptativ-relaţionale in mediul social.

Manifestările de dependenţă: Dispoziţie disforică, pacient uşor neliniştit psihomotor în

timpul examinării, cooperează cu dificultate, relative comunicativ, iritabilitate, irascibilitate
cu tebdinţă la heteroagresivitate.

Data internării: 05.04.2013

27
Data externării: 11.04.2013

EVALUAREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

EVALUAREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

1.Nevoia de a evita pericolele- alterarea stării de sănătate legate de anxietate şi

manifestată prin dezechilibrele metabolice şi neuropsihice.

2. Nevoia de a se alimenta-bonava prezintă dezechilibru prin tulburări

hidroelectrolitice.

3.Nevoia de a elimina- perturbarea activităţii genital legată de amenoree, prurit,

disurie.

4. Nevoia de a se odihni- perturbare modului de somn,legat de stres şi prognosticul

bolii manifestat prin somn insuficient.

5.Nevoia de a menţine tegumentele curate- riscul alterării integrităţii

tegumentelor,leziuni de grataj,leucoree.

6.Nevoia de a comunica-perturbarea imaginii de sine,comunicare dificilă,puditate

nejustificată.

7.Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea-ignoranţă legată de cunoştinţe

insuficiente.

8.Nevoia de a respire şi a avea o bună circulaţie-bolnava prezintă o respiraţie

normal,fără efort cu mişcări toracice simetrice,16 respiraţii pe min.

9.Nevoia de a se mobiliza-bolnava prezintă system osteo articular integru,este

capabilă să-şi controleze mişcările.Are o postură adecvată,mişcările sunt adecvate.

10.Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca- bolnava se îmbracă şi se dezbracă singură

fără nici un ajutor din partea personalului medical.

11.Nevoia de a menţine temperature corpului în limite normale-bolnava prezintă

febră, frison.

12.Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori-bolnava este de

religie ortodoxă,practicantă,respectând şi practicând valorile spiritual.

28
 13.Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza-bolnava este preocupată în vedere
continuării studiilor.

14.Nevoia de a se recreea-bolnava citeşte.

PLAN ÎNGRIJIRE – CAZ CLINIC 1

PERIOADA 05.04.2013-11.04.2013

Nevoia Diagnosti Obiective Intervenţii

fundamentală cul de Evaluare
Autonome Delegate
nursing
1.Nevoia de a -pacientul - pacientul să- - evaluez gradul 05.04.2013
prezintă şi satisfacă anxietăţii -obiectiv
evita pericolele
alterarea nevoile în - îi vorbesc nerealizat
stării de funcţie de calm,lent,cu 11.04.2013
sănătate starea de răbdare -starea de
legată de sănătate - psihoterapie anxietate
anxietate - pacientul să - indepărtează ----------- este
şi beneficieze de toate elementele diminuată
dezechilib siguranţă ameninţătoare
re psihologică pentru persoana
metabolic pentru sa sau alte
e şi neuro- înlăturarea persoane
psihice. anxietăţii
2.Nevoia de a se -insomnie - combaterea -i se favorizează Se 05.04.2013
insomniei odihna administreaz -obiectiv
odihni
pacientului, prin ă: nerealizat
suprimarea - psihotrope 11.04.2013
surselor care-i majore: -pacientul
pot determina Haloperidol prezintă
insomnie: 2 tb/zi stare
reducerea satisfăcăto
zgomotului, Majeptil 1 are
evitarea tb/zi
discuţiilor cu
voce tare, Levomepro
închiderea uşilor mazin 3 tb/zi
la salon

29
3. Nevoia de a fi -apatie - înlăturarea - am discutat cu --------------- 09.02.2013
pacientul
ocupat si de a se stării de pacientul ori de
participă la
realiza indiferenţă câte ori acesta a
activităţile
simţit nevoia; -
cotidiene
ajut pacientul să- dacă este
şi recapete solicitat;
încrederea în sine, s-a
comunicând redobândit
interes
pentru
majoritatea
activităţilor
4. Nevoia - pierderea -pacientul să - a.m. va ajuta -------------- 05.04.2013
imaginii de sine pacientul să
de a poată -obiectiv
evite starea
comunica comunica cu depresivă nerealizat
- stabileşte
echipa de 11.04.2013
relaţii de
îngrijire şi să încredere cu -pacientul
pacientul;
aibă încredere comunică
-determină
în asistenta pacientul să eficient cu
participe la
medicală echipa
activităti
-pacientul să recreative, medicală
educative care
fie echilibrată
să-i permită
psihic recâştigarea
imaginii de sine

30
 INVESTIGAŢIE
RECOMANDATĂ REZULTATE VALORI
NORMALE
INVESTIGAŢII DE LABORATOR

Calcemie 8,6 mg% ↓ 8,6 mg% ↓ 1,13-1,32 mmoli/l

Glicemie 137 mg% ↑ 80-120mg%

colesterol seric total 240mg/dl

130 mg/dl.

40 1 h 2-13mm/1h 12-
V.S.H 17mm/2h

TRATAMENT MEDICAMENTOS

Medicament Doza şi calea de Perioada

administrare administrării
recomandată

Haloperidol 2tb /zi 05.04.2013-

11.04.2013

Majeptil Perfuzie i.v.-2 05.04.2013-

fl./zi 11.04.2013

31
Levomepromazin 3 tb/zi 05.04.2013-
11.04.2013

Paluxetil 20mg 20mg 1/zi 05.04.2013-

dimineaţa 11.04.2013

Metronizadol Oral 1 tb. la 6 05.04.2013-

ore 11.04.2013

Tinidazol Oral 4 tb. pe zi 05.04.2013-

priză unică 11.04.2013

Metronizadol i.v. 500 mg la 05.04.2013-

12h 11.04.2013

EVALUARE FINALĂ

Pacientul P.M. în vârstă de 37 ani,cu domiciliul în Botoşani, - pacientul este

externat, starea generală este bună; parametrii vitali sunt în limitele normale:
TA = 130/60 mmHg,

P = 78 b/min R = 16 resp/min T = 36,2˚C ;I se administrează tratamentul prescris de

către medic . Va urma tratamentul în ambulatoriu conform Rp.

- revine la control pe peste 1 lună

- pacientul fiind externată în data de 11.04.2013.

CAZ CLINIC NR.2

32
 Perioada 09.02.2013 – 15.02.2013

Culegerea datelor:

Nume: P.

Prenume: A.

Vârstă: 54 ani

Sex:M

Ocupaţia: : pensionat medical

Cetăţenie:română

Domiciliu: Botoşani

Antecedente:heredo-colaterale-nesemnificative

Istoricul bolii:. Pacient in vârstă de 54 de ani, diagnosticat cu Schizofrenie paranoidă, cu

multiple internări psihiatrice în antecedente este adus pentru o simptomatologie psihotică
manifestată prin agitaţie psiho-motorie, comportament halucinator delirant, tulburări de
percepţie, heteroagresivitate verbal şi obiectuală, internându-se prin procedură non-
voluntară, conform Legii 487/2002. Prima internare psihiatrică în 1980.
Motivele internării: Este adus la camera de gardă cu ambulanţa şi poliţia. Din procesul
verbal al poliţiei reiese că pacientul a fost găsit pe stradă, fiind reţinut pentru o
simptomatologie psihotică manifestată prin: stare de agitaţie psiho-motorie, comportament
halucinator-delirant, heteroagresivitate verbal şi obiectivală, tulburări de percepţie în
multiple modalităţi senzoriale, impulsivitate, interpretări delirante, ideaţie delirantă mai slab
sistematizată-de influenţă, de transmitere a gândurilor, de persecuţie, de urmărire, de
grandoare, insomnia mixte.

33
Examen clinic general în limite normale.
Analize de laborator: colesterol seric total – 240mg/dl, ȋn rest fiind ȋn limite normale.
Examene paraclinice: EKG – traseu cu ritm sinusal fără elemente patologice.
Tratament: Rispolept sol. orală 1mg/ml Rispolept iniţial, crescut ulterior: 2ml-0-4ml;
Diazepam sol. injectabilă fiole a 10mg/2ml 1-0-1, ulterior retras din schemă;
Levomepromazin 25mg iniţial: 1/2-0-1/2,crescut ulterior la 2 cp/zi seara; Depakine Chrono
iniţial: 300mg 1cp-0-1cp, crescut ulterior: 500mg-0-500mg; Romparkin 2mg 1cp-0-0 la
nevoie: 1 fiolă sol. injectabilă Diazepam; 1 fiolă sol. injectabilă Prozin 25mg/5ml.
Data internării:09.02.2013

Data externării:15.02.2013

EVALUAREA NEVOILOR FUNDAMENTALE

1.Nevoia de a evita pericolele- alterarea stării de sănătate legate de anxietate şi

manifestată prin dezechilibrele metabolice şi neuropsihice.

2. Nevoia de a se alimenta-bonava prezintă dezechilibru prin tulburări

hidroelectrolitice.

3.Nevoia de a elimina- perturbarea activităţii genital legată de amenoree, prurit,

disurie.

4. Nevoia de a se odihni- perturbare modului de somn,legat de stres şi prognosticul

bolii manifestat prin somn insuficient.

5.Nevoia de a menţine tegumentele curate- riscul alterării integrităţii

tegumentelor,leziuni de grataj,leucoree.

6.Nevoia de a comunica-perturbarea imaginii de sine,comunicare dificilă,puditate

nejustificată.

7.Nevoia de a învăţa să-şi păstreze sănătatea-ignoranţă legată de cunoştinţe

insuficiente.

34
8.Nevoia de a respire şi a avea o bună circulaţie-bolnava prezintă o respiraţie
normal,fără efort cu mişcări toracice simetrice,16 respiraţii pe min.

9.Nevoia de a se mobiliza-bolnava prezintă system osteo articular integru,este

capabilă să-şi controleze mişcările.Are o postură adecvată,mişcările sunt adecvate.

10.Nevoia de a se îmbrăca şi dezbrăca- bolnava se îmbracă şi se dezbracă singură

fără nici un ajutor din partea personalului medical.

11.Nevoia de a menţine temperature corpului în limite normale-bolnavul prezintă

febră, frison.

12.Nevoia de a acţiona conform propriilor credinţe şi valori-bolnavul este de

religie ortodoxă,practicantă,respectând şi practicând valorile spiritual.

13.Nevoia de a fi ocupat şi de a se realiza-bolnava este preocupată în vedere

continuării studiilor.

14.Nevoia de a se recreea-bolnavul citeşte.

35
PLAN DE ÎNGRIJIRE –CAZ CLINIC NR.2
PERIOADA 09.02.2013 – 15.02.2013

Nevoia Diagnosti Obiective Intervenţii Evaluare

fundamental c de
ă nursing Autonome Delegate

1.Nevoia de a - - - - 09.02.2013-
evita Ideaţie pacientul să fie ajut administre obiectiv
pericolele delirantă, echilibrat pacientul să z un nerealizat
halucinaţii psihic realizeze o neuroleptic 11.02.2013-
percepere şi un pacientul este
justă a sedativ. mai puţin
realităţii;
reţinut,înţeleg
e situaţie
------------ creată
2.Nevoia de a - să fie - 09.02.2013
învăţa să-şi - Tendinţă cooperant cercetez obiectiv
păstreze de izolare motivaţia nerealizat
sănătatea socială si de izolare şi 13.02.2013
de posibilităţil pacientul este
ignoranţă e de ---------- receptiv şi
comunicare
interesat de
ale
tot ce priveşte
bolnavului;
-furnizez afecţiunea sa
mijloacele
de
comunicare
; şi dau
pacientului
anumite
atribuţii
3.Nevoia de a -apatie - înlăturarea - ---------- 09.02.2013
fi ocupat si stării de am discutat -pacientul
de a se indiferenţă cu pacientul participă la
realiza ori de câte activităţile
ori acesta a cotidiene dacă
simţit este solicitat;
nevoia; -s-a redobândit
ajut interes pentru
36
 pacientul majoritatea
să-şi activităţilor
recapete
încrederea
în sine,
comunicân
d
4.Nevoia de a -insomnie -pacientul să -învăţ 09.02.2013
dormi si se beneficieze de insomnie
pacientul să
odihni somn ---------- 11.02.2013
corespunzător practice somn de noapte
cantitativ şi bun, odihnitor,
tehnici de
calitativ indus
relaxare medicamentos
înainte de obictiv
realizat
culcare;

-nu las
bolnavul să
doarmă în
timpul zilei;
identific
nivelul şi
cauza
anxietăţii la
acest
bolnav
5.Nevoia de a - deficit de -alimentaţie şi - - -bolnavul se
se alimenta hidratare şi hidratare am implicat hidratează şi
alimentare corespunzătoar pacientul la mănâncă
e alcătuirea
hranei;
urmăresc ca
bolnavul să
se hidrateze
şi să se
alimenteze
cum
trebuie;

37
 INVESTIGAŢII DE LABORATOR

INVESTIGAŢIA REZULTATE VALORI NORMALE

RECOMANDATĂ

colesterol seric total 240mg/dl 130 mg/dl.

Colesterolemie 1.40g% 1.80-2.80g%

VSH 10mm/1ora 1-10mm/1ora

7-13mm/2ore
Glicemie 94mg% 0.80-1.20mg%

Uree Sanguina 0.3 0.20-0.40g%

TRATAMENT MEDICAMENTOS

MEDICAMENT DOZA ŞI CALEA PERIOADA

DE ADMINISTRĂRII
ADMINISTRARE
RECOMANDATĂ

Rispolept 1mg/ml oral 09.02.2013

11.02.2013
Diazepam 10mg/2ml 09.02.2013
11.02.2013

Levomepromazin 25mg iniţial: 1/2-0- 09.02.2013

1/2,crescut ulterior la 14.02.2013
2 cp/zi seara

EVALUARE FINALĂ

Pacientul P.A. în vârstă de 54ani,cu domiciliu în Botoşani,este adus la camera de

gardă cu ambulanţa şi poliţia în data de 09.02.2013 la spitalul de Psihiatrie Botoşani .Din
procesul verbal al poliţiei reiese că pacientul a fost găsit pe stradă, fiind reţinut pentru o
simptomatologie psihotică manifestată prin: stare de agitaţie psiho-motorie, comportament
38
halucinator-delirant, heteroagresivitate verbal şi obiectivală, tulburări de percepţie În urma
tratamentului evoluţia este favorabilă,pacientul fiind externată în data de 15.02.2013.

39
 CAPITOLUL V
CONCLUZIE

Schizofrenia reprezintă o problemă de sănătate publică,cu atât mai mult în contextul

în care accesul la informaţii de sănătate este deficitar şi fragmentat. În acest
context,abordarea acestei boli ar trebui să fie una complexa si să integreze mai multe
categorii profesionale implicate în acordarea asistenţei medicale.

O componentă importanta este reprezentată de conducerea corectă şi integrată a

tratamentului curativ. Pentru a realiza acest deziderat, toate componentele tratamentului
trebuie abordate şi respectate- tratamentul etiologic şi simptomatologic. Nu în ultimul rând,
îngrijirea oferită de asistentele medicale trebuie sa fie complementare masurilor oferite de
către medici.

Prezenta lucrare a făcut o trecere în revista tuturor aspectelor menţionate mai sus,
dorindu-se a se constitui într-un instrument util pentru cei implicaţi in tratarea schizofreniei.

40
 BIBLIOGRAFIE

1. P. Brânzei- Psihiatrie, Editura "Didactică şi Pedagogică” Bucureşti 1999

2. L. Enescu- Farmacologie, Editura „Dimitrie Cantemir” Tg. Mureş, 1998

3. E. Minokowski- Schizofrenia, Editura IRI – Bucureşti 1999

4. T. Şerbănescu - Neurologie, Psihiatrie, Endocrinologie, Manual pentru cadre medii

Editura medicală Bucureşti 1978

5. T. Pirozynski- Manual de psihiatrie, Institutul de Medicină şi Farmacie Iaşi, 1991

6. Sub redacţia L. Titircă - Breviar de explorări funţionale şi îngrijiri speciale acordate

bolnavului pentru şcolile sanitare, Bucureşti 1998

41