Portofoliu teoria şi metodologia curriculum-ului

UAIC, FPSE, PIPP, ID, anI, sem. II, grupa 1

Hârţan Raluca Andra (căs. Avasilcăi)

Nr. Matricol: 311340702RSL191013

1
 Cuprins

1.Realizați un eseu argumentativ cu titlul: Noi dimensiuni ale raportului copil-curriculum în

concepţia autorului John Dewey, pornind de la lucrarea autorului Dewey, J. (1977), Trei scrieri
despre educaţie, Bucureşti: EDP. .................................................................................................... 3

2.Proiectați un model de aplicare în practica școlară a unui instrument cognitiv-constructivist,

pentru un conţinut educaţional ales................................................................................................. 7

3.Redactați un argument pentru o disciplină opţională (tipul de opţional: la nivelul ariilor

curriculare sau la nivelul domeniilor experiențiale). .................................................................... 11

4.Realizați un exerciţiu de operaţionalizare a obiectivelor de transfer pentru un conţinut

educaţional ales. ............................................................................................................................ 15

5.Pornind de la un conţinut educaţional, propuneţi 3 sarcini de învăţare care reflectă utilizarea a 3

tipuri de inteligenţă (Modelul inteligenţelor multiple, Gardner, 1983) ........................................ 17

6.Prezentaţi ,la alegere, structura unui document curricular în vigoare: Curriculum pentru educaţie
timpurie (Anexa la ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.694/2.08.2019) ....................... 18

2
 1.Realizați un eseu argumentativ cu titlul: Noi dimensiuni ale raportului copil-curriculum în
concepţia autorului John Dewey, pornind de la lucrarea autorului Dewey, J. (1977), Trei scrieri
despre educaţie, Bucureşti: EDP.

Conceptul de „curriculum” a cunoscut un traseu ambiguu în practica educaţională, el a fost

acceptat, respins, operaţionalizat în modalităţi diferite, înţeles şi utilizat necorespunzător, si chiar
generator al unei mode. Etimologia conceptului “curriculum” (la plural “curricula”) se află în
limba latină, în care termenul "curriculum" are semnificaţii multiple, însă relativ apropiate:
“alergare”, “cursă”, “parcurgere”, “drum”, “scurtă privire”, “în treacăt”; de aici şi semnificaţia
contemporană mai frecvent utilizată: parcurs, drum de viaţă sau carieră ("curriculum vitae").

Dewey a criticat curriculumul clasic din secolul XIX deoarece accentua disciplina mentală
bazată pe memorare şi recitare. Lucrarea sa, "Copilul şi curriculum-ul" (1902) nu ridică nici o
obiecţie înţelesului tradiţional al conceptului, dar atrage atenţia asupra posibilei erori a interpretării
acestuia ca reprezentând două entităţii diferite, separate: disciplinele şi subiectele studiate în
şcoală; experienţa de învăţare a copilului, organizată de şcoală. În viziunea autorului, curriculum
este centrat pe copil astfel încât acesta “devine soarele în jurul căruia gravitează dispozitivele
pedagogice; el este centrul în jurul căruia acestea se organizează.” J.Dewey consideră curriculumul
tradiţional ca fiind uniform, pedagogia veche având o atitudine clasică, mecanică, cu metode
comune. Nu ţine cont de instinctele şi activităţile copilului şi propune o schimbare în educaţie care
constă în a considera copilul “centrul de gravitaţie, iar în jurul lui trebuie să se învârtă toate teoriile,
metodele; curriculum trebuie realizat în funcţie de experienţele sale immediate”.

El propunea ca sfera conceptului de "curriculum" sã cuprindă nu numai informaţiile, ci şi

demersurile didactice de asimilare a acestora.

Relevanţa contribuţiei lui John Dewey din perspectiva curriculum-ului constă în:

 curriculum-ul reprezintă un proces interactiv între educator şi educabili;

 curriculum-ul este perceput ca o realitate amplă, dinamică, retroactivă şi proactivă;

 prefigurează o apropiere între educabil (copil) şi educaţie (curriculum).

3
 În jurul lor se configurează problematica de cercetare a curriculum-ului, derivată din
varietatea unghiurilor de investigaţie: componente structurale, procese fundamentale, surse,
determinări, condiţionări, forme de organizare, diferenţieri curriculare, scopurile cercetării etc.

Pornind de la aceşti termeni, diferitele definiţii date conceptului sunt centrate pe:

 caracterul de proiect;
 caracterul de proiect şi necesitatea implementării acestuia;
 dimensiunea sa prescriptivă şi axiologică ;
 experienţa de învăţare;
 conţinut ;
 obiectivele, conţinuturile şi relaţiile dintre ele.

Scopul educaţiei nu este reproducerea obiceiurilor vechi, ci formarea unor noi atitudini.
Dewey accentuează faptul că şi în cazul educaţiei trebuie să vorbim de importanţa procesului
pedagogic, nu doar de „produsul finit”. Educaţia adevărată înseamnă, după spusele lui Dewey,
stimularea potenţialului copilului după necesităţile societăţii în care se află. Prin aceşti stimuli el
începe să se comporte ca un membru al unităţii sociale, reuşeşte să-şi lărgească perspectiva şi va
acţiona în interesul beneficiului grupului său. Educaţia are două laturi importante, accentuate de
nenumărate ori de Dewey: latura psihologică şi latura socială, sociologică.

Copilul trăieşte într-o lume relativ îngustă de contacte personale. Obiectele nu ajung în
experienţa lui dacă nu ating, direct şi evident, propria sa bunăstare sau cea a familiei şi prietenilor.
Lumea sa este o lume de persoane cu interesele lor personale şi mai puţin un domeniu al faptelor
şi legilor. Esenţial nu ar fi adevărul în sensul de a fi conform cu faptul real, ci afecţiunea şi simpatia.
Contrar acestui fapt, programa şcolară ce se aplică în şcoală prezintă realitatea nedelimitată în timp
şi spaţiu. Copilul este scos din mediul său fizic familiar şi este asimilat la nivel cosmic. La şcoală
copilul învaţă lumea fracţionat, la diferitele discipline de studiu. Studiile clasificate astfel, sunt
produsul ştiinţei de secole, şi nu produsul experienţei copilului. Aceste separări şi diferenţe vizibile
dintre copil şi curriculum sunt frecvente şi fără limite. În general, trebuie ignorate şi minimalizate
particularităţile şi experienţele individuale ale copilului, precum şi ciudăţeniile lui.

Ca educatori, activitatea noastră constă tocmai în înlocuirea acestor elemente superficiale

şi întâmplătoare cu realităţi stabile şi bine definite, acestea fiind gândite în studii şi lecţii. Pregătirea

4
profesorului pentru cunoaşterea şi valorificarea înclinaţiilor naturale ale copilului devine astfel
determinantă pentru creşterea calităţii curriculumului şcolar. Împărţirea fiecarei temă în capitole,
fiecarui capitol în lecţii, fiecarei lecţie în fapte şi formule specifice. Astfel, copilul va înainta pas
cu pas în stăpânirea acestor părţi componente, iar în final el va descoperi întregul domeniu. Astfel,
se pune accent pe subdiviziunile şi succesiunile logice ale obiectului de studiu. Obiectul de studiu
oferă scopul şi determină metoda de lucru. Trebuie conferite texte, părţi şi secvenţe logice în clasă,
într-un mod diferit şi gradat. Copilul este cel care primeşte şi acceptă, iar asta se întâmplă când
acesta este maleabil şi docil. Un alt punct de vedere, susţine copilul ca fiind punctul de plecare,
centrul şi finalul; idealul fiind creşterea şi dezvoltarea sa. Scopul nu vizează cunoştinţele sau
informaţiile, ci autorealizarea. Personalitatea, caracterul reprezintă mai mult decât obiectul de
studiu. Singura metodă semnificativă este cea care se adresează intelectului, aşa cum acesta
receptează şi asimilează.

Educaţia – prin definiţie - ar trebui să însemne pregătirea copilului pentru viitor. Însă deja
Dewey constată că venirea democraţiei, industrializarea accentuată fac greu de prezis în ce fel de
civilizaţie va trăi copilul peste 20-30 de ani, astfel devine aproape imposibil de pregătit copilul
pentru un set de condiţii precise. Pregătirea pentru viitor nu poate să însemne decât să-l învăţăm
să fie capabil să-şi conducă propria viaţă, să se poată folosi de capacităţile sale, ca acestea să le fie
instrumente utile – gânduri de o deosebită actualitate şi pentru pedagogii zilelor noastre.

Societatea în concepţia lui Dewey este o uniune organică de indivizi, iar individul educat
este un individ social: fără componenta socială individul este doar o abstracţie, fără individ
societatea este o masă inertă. Tocmai din aceste considerente educaţia trebuie să fie o introspecţie
corectă în capacităţile, orientarea, obiceiurile copilului. Aceste tendinţe interioare trebuie înţelese
şi traduse la echivalentul lor social, pentru a evalua cum pot servi societatea. Instituţia socială care
în mod formal deserveşte educaţia, este şcoala. Şcoala şi activităţile şcolare ar trebui să fie procese
de viaţă, nu un mediu în care elevul se pregăteşte pentru viaţă. Şcoala ar trebui să reprezinte viaţa.
Viaţa socială simplificată din şcoală ar trebui să pornească de la viaţa familiei de acasă, acestea ar
fi acele activităţi pe care ar trebui în primul rând să le înţeleagă copilul. Referirea la viaţa reală
reprezintă o necesitate psihologică: şcoala ar trebui să adâncească şi să extindă valorile legate de
viaţa copilului, cu experienţele lui anterioare. Educaţia morală astfel se centrează pe elev şi vizează
o unitate de muncă şi gândire cu ceilalţi. Dewey constată că în educaţia americană prea mulţi

5
stimuli şi factori de control pornesc de la profesori (putem afirma că această problemă nu poate
fin neglijată nici de educaţia autohtonă!), deşi educatorii nu ar trebui să se afle în şcoală cu scopul
de a impune copilului anumite idei şi obiceiuri. Obiectivul profesorului ar fi să selecteze influenţele
care afectează copilul, să-l asiste să răspundă la ele, să se comporte ca un partener, un membru al
societăţii.

Educaţia, în centrul filosofiei lui Dewey, înseamnă comunicare. Comunicarea este

stabilimentul cooperării, într-o activitate în care toţi sunt parteneri. Astfel în procesul educaţional
trebuie să regăsim situaţii în care persoanele implicate iau parte cu adevărat la o activitate comună
şi interesul lor, al fiecărui partener, este reuşita. Această comunicare nu constă în transportarea
informaţiilor, ea înseamnă participare – influenţa profesorului asupra elevului nu este una directă,
informaţia comunicată de profesor nu intră direct în mintea copilului, fără transformări. Educaţia
se face prin mediul în care se află şi experimentează copilul. Educaţia nu este ceva ce i se face
copilului, educaţia se face împreună cu el.

În concluzie, curriculum-ul se referă la oferta educaţională a şcolii şi reprezintă sistemul

experienţelor de învăţare directe şi indirecte oferite educaţilor şi trăite de aceştia în contexte
formale, nonformale şi chiar informale. Experienţa şi educaţia sunt două concepte strâns legate şi
depind una de cealaltă. Pe baza experienţelor din trecut copilul progresează. Pentru ca acestea să
aibă valoare educaţia trebuie să se producă în mod continuu.

Preocupările sistematice legate de definirea şi operaţionalizarea conceptului "curriculum"

au condus, după anii '50, la cristalizarea teoriei curriculum-ului, o topică extrem de dinamică în
pedagogia contemporană. Ea oferă o nouă perspectivă de definire a conceptului de curriculum,
proprie didacticii moderne, care are în vedere reconsiderarea raporturilor dintre cel care învaţă şi
materia de învăţat, exploatând influenţele formative ale acesteia pe perioadă scurtă, medie şi lungă.

6
2.Proiectați un model de aplicare în practica școlară a unui instrument cognitiv-constructivist, pentru
un conţinut educaţional ales.

La baza constructivismului privit din perspectivă epistemologică stau două axiome :

fenomenologică şi teleologică. Postulatele care explică aceste axiome sunt următoarele:
ireversibilitatea cogniţiei, dialectica cogniţiei, recursivitatea cogniţiei, intenţionalitatea actului
cognitiv, caracterul auto-productiv şi transformativ al finalităţilor. În calitate de paradigmă,
constructivismul îşi identifică fundamentele în două principii metodologice:

 principiul modelării sistemice (care explică rolul acţiunii subiectului în construirea

cunoaşterii legate de un obiect);
 principiul acţiunii inteligente (care descrie capacitatea unui sistem cognitiv de a explica şi
construi reprezentări simbolice cu privire la cunoştinţele pe care le transformă)( Rogoz ,
Reprezentări sociale ale curriculum-ului dezvoltat în perspectivă constructivistă. Premise
ale unui model de formare a formatorilor)

Cubul este o strategie de predare care ajută la studierea unei teme din mai multe
perspective, în scopul lărgirii viziunii elevilor şi a aprofundării acesteia. Ea presupune utilizarea
unui cub din lemn sau carton pe feţele căruia este scrisă câte o sarcină de lucru sub forma unei
întrebări sau a unei instrucţiuni care va cere elevilor să execute următoarele sarcini de lucru!:

Descrie: culori, forme, mărimi

Compară: Cu ce se aseamănă? Cu ce nu seamănă?

Asociază: La ce te face să te gândeşti? De ce îţi aminteşte? Ce asociaţii poţi face?

Analizează: Spune cum e făcut? Din ce se compune? În ce se descompune?

Aplicaţi: Ce puteţi face cu ele? Din ce se compun? În ce se descompun?

Argumentaţi pro sau contra: Adoptă un punct de vedere! Foloseşte argumentele care ţi se par cele
mai consistente în a-ţi susţine punctul de vedere.

Ordinea în care vor răspunde elevii la întrebările de pe cub va fi cea dată de numerotarea
întrebărilor de pe feţele cubului sau nu se va indica nicio ordine. Dacă întrebările sunt formulate

7
în aşa fel încât să conducă prin răspunsul formulat la o anumită relaţie de ordine, atunci este indicat
a fi parcurse în ordinea de pe cub;

Se împarte clasa în grupuri de 5 – 6 elevi, fiecărui dintre aceştia stabilindu-i-se un rol. Li

se cere elevilor să formuleze individual un răspuns pe care să-l comunice grupului, care să
selecteze cel mai potrivit răspuns, iar dacă nici un răspuns nu a întrunit o majoritate de opinii se
formulează unul care să fie reprezentativ pentru grup. Fiecare din membrii grupului să-l noteze pe
acesta. Strategia cubului se foloseşte sub forma unui joc / concurs între grupuri. Se cere grupurilor
să noteze pe tablă sau pe o foaie de flipchard răspunsurile pentru a putea analiza împreună cu elevii
asemănările şi deosebirile, precum şi calitatea răspunsurilor induse prin conţinut, formă şi logica
formularii.

Aplicaţii

Ceasul

1.Analizează următoarele ceasuri desenate;

8
2.Explică orele care sunt afişate pe acestea;

3.Compară răspunsurile şi încercuieşte rezultatul corect;

4.Argumentează care este diferenţa dintre aceste două ceasuri;

5.Descrie tipuri de ceasuri şi uşurinţa citirii acestora;

6. Aplică ce ai învăţat realizând un ceas personalizat.

Avantajele acestei metode sunt acelea că stimulează atenţia şi gândirea, oferă posibilitatea elevilor
de a-şi dezvolta competenţele necesare unei abordări complexe şi integratoare, lucrul individual,
în echipe sau participarea întregii clase la realizarea cerinţelor cubului este o provocare şi
determină o întrecere în a demonstra asimilarea corectă şi completă a cunoştinţelor.

Dezavantajele sunt acelea ca necesită o pregătire mai riguroasă şi mai îndelungată, nu pot fi
folosite în cadrul oricărei lecţii, bagajul informaţional este mai mic, necesită atenţia sporită a
elevilor dar şi capacitatea lor de a face conexiuni şi de a descoperi singuri răspunsurile.

9
 Învăţarea creativă presupune existenţa unui potenţial creativ al elevului, manifestat în
receptivitatea faţă de nou, curiozitatea ştiinţifică, nonconformism, originalitate, capacitate de
elaborare, fluenţă şi divergenţa gândirii, imaginaţie creatoare, inventivitate. Atât metodele
tradiţionale, cât şi cele alternative de predare- învăţare (Brainstormingul, Explozia stelara, Pălăriile
gânditoare, Interviul de grup, Tehnica 6/3/5, Controversa creativă, Tehnica acvariului) sunt
fundamentale pentru buna desfăşurare a activităţii didactice.

Profesorului îi revine sarcina de a selecta atât metodele moderne cât şi cele tradiţionale ce
pot fi folosite eficient în lecţiile de dobândire de noi cunoştinţe şi în lecţiile de evaluare a
cunoştinţelor şi abilităţilor.

10
3.Redactați un argument pentru o disciplină opţională (tipul de opţional: la nivelul ariilor curriculare
sau la nivelul domeniilor experiențiale).

Opţional „Calculatorul e viitorul”

Vremurile care le trăim au făcut ca computerul, tableta sau telefonul să devină un obiect
de strictă necesitate pentru a putea să ne desfă şurăm activitatea. Computerul a devenit obiectul în
jurul căruia levitează zilnic activitatea noastră şcolară dar şi profesională. Toţi trebuie să învăţăm
să-l folosim – de la cei mai mici şi până la cei de vârstă înaintată. Astăzi nu există practic domeniu
în care să nu fie necesar folosirea calculatorului. Capacitatea de a utiliza computerul este de mare
importanţă pentru integrarea in societate, din punct de vedere profesional. Noi cei care pregătim
generaţia de mâine suntem obligaţi prin însăşi vocaţia noastră de educatori să regândim mijloacele
educaţionale şi să folosim fără nicio reţinere mijloacele moderne. Utilizând calculatorul, elevii pot
învăţa nu numai informatica , ci şi la celelalte discipline studiate în şcoală. Există lecţii
informatizate de ştiinţele naturii, geografie, biologie, limbi străine, limba română, matematica,
educatie tehnologică, etc. în plus astfel de lecţii sunt de o mare atractivitate, astfel că învăţarea cu
ajutorul calculatorului poate fi mult mai eficientă. Este necesar să-i învăţăm pe micii elevi să
utilizeze calculatorul, pentru ca ei sa poată beneficia de multitudinea de informaţii utile stocate pe
calculator sau în reţeaua Internet, să poată beneficia de lecţiile moderne.

Învăţarea pe calculator este absolut necesară pentru evoluţia şcolară, socială, şi

profesională a elevilor, asigurând condiţii pentru succesul lor în viitor. Opţionalul urmăreşte
formarea şi dezvoltarea cunoştinţelor şi abilităţilor de a utiliza calculatorul, precum şi aplicarea
acestor cunoştinţe pentru facilitarea învăţării la celelalte materii, dezvoltarea orizontului de
cunoaştere şi capacităţii de explorare a lumii înconjurătoare, cu diversele ei domenii.

Obiective cadru

1. Identificarea elementelor specifice unui sistem informatic

2. Utilizarea elementelor specifice unui sistem informatic

3. Prelucrarea informaţiilor în format digital

11
CLASA A I-A

1.Identificarea elementelor specifice unui sistem informatic

Obiective de Conținuturi Activități de învățare

referință

1.1Să identifice Sistem de operare – Windows -exerciţii de pornire si oprire a

principalele calculatorului
 Prezentare, caracteristici
elemente ale
-exerciţii de recunoaştere a
interfeței unui  Pornire, oprire, repornire calculator
pictogramelor, si a
sistem de operare  Obiecte de pe desktop: computer elementelor unei ferestre
(My Computer), coș de gunoi
-exerciţii de utilizare a
(Recycle bin)
mouse-ului pentru accesarea
 Personalizare ecran: modificare pictogramelor
fundal (Background), economizor
-exercitii de modificare a
ecran (Screen Saver), dată şi oră
fudalului, datei, orei.
(Date&Time)

 Elemente specifice unei ferestre:

butoane de minizare
restaurare/maximizare, închidere;
bară de titlu ; bară de meniuri; bară
de stare; bară de derulare

1.2. Să Accesorii ale sistemului de operare -exerciţii de deschidere și

identifice Windows- Paint închidere a programului Paint
elementele

12
specifice  Elemente de interfaţă: instrumente -să cunoască instrumentele
aplicației Paint pentru umplere și colorare din bara cu instrumente
pentru a desena

2. Utilizarea elementelor specifice unui sistem informatic

Obiective de Conținuturi Activități de învățare

referință

2.1. Să utilizeze Accesorii ale sistemului de operare - exerciţii de

aplicaţia Paint Windows –Paint deschidere,creare, salvare
a fișierelor
 Lansare aplicaţie
-crearea unor desene
 Operaţii de bază cu fişiere de tip
folosind bara de
imagine: deschidere, creare și
instrumente a aplicaţiei
salvare
Paint
 Desene: colorare şi umplere
- să cunoască şi utilizeze
 Modificare fişier de tip imagine: instrumentele din bara cu
adăugare, ștergere conținut instrumente pentru a
desena

2.2. Să utilizeze Jocuri educaţionale specifice vârstei - jocuri

jocuri educaţionale de
educaţionale recunoaştere a
formelor
geometrice ;

- jocuri
educaţionale de
numărare

3. Prelucrarea informaţiilor în format digital

13
 Obiective de Conținuturi Activități de învățare
referință

3.1. Să Accesorii ale sistemului de operare - realizare de desene, de

prelucreze Windows –Paint colorare a unui şablon.
conţinuturi
 Aplicaţii practice de desenare
grafice cu
aplicația Paint

Sugestii metodologice

Predarea-învăţarea disciplinei „Calculatorul e viitorul” va fi orientată pe rezolvarea unor

sarcini de lucru, care vor duce la consolidarea deprinderilor de personalizare a spaţiului de lucru,
de a utiliza mouse-ul, tastatura, jocuri educaţionale, formarea deprinderilor de realizare de desene
complexe, de redactare elementară a textelor. Aplicaţiile prezentate efectiv elevilor trebuie corelate
cu specificul vârstei şi cu noţiunile studiate în cadrul celorlalte discipline din planul cadru.Înaintea
începerii studierii unui anumit software este benefic ca elevilor să le fie prezentată o aplicaţie
demonstrativă, care va creşte astfel interesul şi motivarea pentru angrenarea într-un proces de
învăţare.

Modalități de evaluare

Evaluarea elevilor se poate realiza prin probe practice, observaţie sistematică, conversaţie
euristică, portofolii electronice gestionate de cadrul didactic etc. Se recomandă ca evaluarea să
vizeze mai ales interpretarea creativă a informaţiilor şi capacitatea de a rezolva o situaţie-problemă
cu ajutorul calculatorului (desenare în Paint, gestionarea fişierelor, jocuri educaționale, crearea de
documente, felicitări).

14
4.Realizați un exerciţiu de operaţionalizare a obiectivelor de transfer pentru un conţinut educaţional
ales.

Prin definirea operaţională, conceptele abstracte, principiile pot fi definite prin intermediul
obiectelor/ evenimentelor/ comportamentelor din lumea reală.

La clasele primare în programa școlara la lecţia despre alfabet, putem interconecta limba
română, geografia, tehnologiile informaţionlale şi matematica prin crearea unui alfabet al ţărilor
în care copilul trebuie să scrie în ordine alfabetică nume de ţări care au fost găsite pe internet, hărţi
sau atlase. Întâlnim aşadar obiective cognitive, psihomotorii, afective și intelectuale în același
context în cadrul unei lecții de comunicare în limba română.

CLASA: a I- a

DISCIPLINA: Comunicare în limba română

TEMA: Alfabetul

Obiectiv didactic fundamental : consolidarea deprinderilor de lucru cu alfabetul limbii române

OBIECTIVE OPERAŢIONALE

Obiective cognitive:

O1 – să extragă în scris, folosind diverse surse, minim două nume de ţări pentru fiecare literă;

O2 – să identifice, pe baza cunoştinţelor asimilate, unde se află ţara identificată;

O4 – să citească corect, numele ţării identificate;

Obiective afective:

O5 – să manifeste dorinţa de cercetafolosind resurse web sau hărţi/atlase;

O6 – să exprime bucuria reușitei personale;

O8 – să manifeste iniţiativă şi interes în realizarea sarcinilor propuse spre rezolvare;

15
Obiective psiho – motorii:

O 9 – să-şi coordoneze activitatea oculo-motorie pentru citirea / scrierea simbolurilor grafice;

O10 – să scrie lizibil și îngrijit, în ritm propriu, respectând normele scrierii caligrafice și
ortografice;

16
 5.Pornind de la un conţinut educaţional, propuneţi 3 sarcini de învăţare care reflectă utilizarea a 3
tipuri de inteligenţă (Modelul inteligenţelor multiple, Gardner, 1983)

Clasa: a IV-a

Aria curriculară: Om și societate

Disciplina: Istorie

Inteligența lingvistică - persoanele cu această inteligență gândesc cu predilecție în cuvinte și

folosesc cu ușurință limba pentru a exprima și înțelege realități complexe. Acestea citesc cu
plăcere, folosesc metafore , învață făcând asociații de cuvinte.

Tip de activitate: Alcătuiți o compunere în care să utilizați elemente specifice mediului geografic
în care este situată locuința voastră explicând importanța cunoașterii trecutului localității natale.

Inteligența corporal – kinestezică – persoanele cu acest tip de inteligență gândesc prin senzații
somatice, au nevoie să danseze, să atingă, ele preferă jocurile de rol, experiențe de laborator, jocuri
fizice.

Tip de activitate: Realizați un joc de rol pe echipe în care să proiectați o vizită la Casa Memorială
,, Ion Creangă” pornind de la imaginile și informațiile din manual.

Inteligența vizuală/spațială – persoanele cu acest tip de inteligență gândesc în imagini, au nevoie

să deseneze, să proiecteze , să schițeze , preferă filmele, LEGO, jocuri de imaginație etc.

Tip de activitate: Desenați pe o foaie de hârtie câteva elemente definitorii zonei în care trăiești,
apoi descrieți-le colegilor pe scurt.

17
6.Prezentaţi ,la alegere, structura unui document curricular în vigoare: Curriculum pentru educaţie
timpurie (Anexa la ordinul ministrului Educației Naționale nr. 4.694/2.08.2019)

„Copiii învaţă mai bine atunci când sunt într-un climat socio-afectiv sigur, când
relaţionează plăcut cu părinţii, cu educatorii şi cu ceilalţi din jurul lor”.(John Bennet, UNESCO,
2004)

Documentul Curriculum pentru educaţie timpurie este o lucrare aprobată de ministerul

Educaţiei Naţionale care dezvăluie necesitatea constantă a transformărilor învăţământului
românesc pentru a ajuta evoluţia copiilor care beneficiază de sistemul public sau privat de
învăţământ.

Acest document îşi propune să realizeze o reactualizare şi o restructurare a curriculumului

naţional pentru educaţia timpurie, având ca bază mai multe argumente:

necesitatea corelării cu prevederi și recomandări din documente promovate la nivel

European, cu impact și cu implicaţii semnificative;
corelarea cu schimbările inițiate la niveluri învățământului preuniversitar, pentru
construirea unei concepţii curriculare unitare şi coerente, având ca referinţă competenţele
cheie care determină profilul de formare al elevului;
corelarea permanentă cu legislaţia în vigoare, îndeosebi cu prevederile care vizează
domeniul educaţiei timpurii din: Legea educației naționale nr.1/2011, cu modificările și
completările ulterioare;
atingerea ţintelor și/sau implementarea unor măsuri din strategiile europene și naţionale de
referinţă pentru domeniul educaţiei;
necesitatea unei abordări sistemice a educaţiei timpurii, care înglobează, deopotrivă,
educaţia antepreşcolară şi educaţia preşcolară, corectându- se abordarea lor fragmentată
din practica de până acum;
iniţierea şi adoptarea unor schimbări relevante, cu valoare constructivă, având la bază
reuşitele şi progresele realizate până acum (datorită precedentului curriculum şi
demersurilor subsecvente – generalizarea învăţământului preşcolar, promovarea
obligativitivităţii acestuia şi a avantajelor educaţiei de la vârste fragede; investiţia în
infrastructura educaţională; formarea cadrelor didactice şi a celorlalţi actori care intră în

18
 contact cu copilul preşcolar; promovarea şi implementarea unor noi abordări educaţionale
etc.).

Acest document reprezintă un set de enunţuri care reflectă aşteptările privind ceea ce ar
trebui copiii să ştie şi să fie capabili să facă. Aceste aşteptări sunt definite pentru a sprijini
creşterea şi dezvoltarea normală și deplină a copiilor de la naştere până la intrarea în şcoală.
Conform documentului menţionat, finalităţile educaţiei timpurii au în vedere o abordare
holistică, vizând cele cinci domenii ale dezvoltării copilului:

dezvoltarea fizică, sănătate și igienă personală;

dezvoltarea socio-emoţională;
ezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii;
dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii;
capacităţi și atitudini în învăţare.

Acest document stabilește cadrul pedagogic pentru sprijinirea dezvoltării copiilor într-un
mod holistic, prin practici educaționale și de îngrijire care permit copiilor să-și atingă întregul
potențial, permițând totodată educatorilor să-și personalizeze abordarea în funcție de interesele,
necesitățile și potențialul fiecărui copil.

Pornind de la bunele practici naționale și europene în elaborarea curriculum-ului pentru

educația timpurie, documentul susține:

un curriculum bazat pe o declarație de principii și valori care recunosc drepturile copilului

ca ființă umană și respectul față de părinți, ca primii educatori ai copilului;
un curriculum cu un cadru pedagogic larg, care stabilește principiile pentru susținerea
dezvoltării copiilor prin practici educaționale și de îngrijire care răspund nevoilor și
potențialului copiilor.
un curriculum care abordează dezvoltarea holistică a copiilor în domenii largi pentru
dezvoltare și susține relizarea unui echilibrul adecvat între învățare și dezvoltarea
armonioasă a personalității.
un curriculum cu un accent puternic pe comunicare, interacțiune și dialog ca factori-cheie
care susțin învățarea și starea de bine a copiilor, prin crearea de mesaje semnificative/
relevante pentru copil și pe sentimentul apartenenței la grup;

19
 un curriculum care încurajează personalul să lucreze în mod colegial și să-și evalueze în
permanență practicile, prin observare și documentarea experiențelor de învățare ale copiilor
(prin implicarea părinților ca parteneri egali), astfel încât să răspundă nevoilor și
potențialului tuturor copiilor;
un curriculum care include cooperarea cu părinții și promovează valori democratice, într-
un cadru de diversitate socio-culturală.

Principiile enumerate mai jos indică valorile fundamentale care stau la baza elaborării
Curriculumului pentru educaţia timpurie:

 Principiul educaţiei centrate pe copil;

 Principiul respectării drepturilor copilului;
 Principiul învăţării active;
 Principiul dezvoltării integrate;
 Principiul interculturalităţii;
 Principiul echităţii şi nondiscriminării;
 Principiul educaţiei ca interacţiune dintre educatori şi copil.

În relație cu valorile promovate de acest curriculum, practica/ opțiunile metodologice ale

educatorilor vor fi orientate de următoarele principii ale aplicării Curriculumului pentru educația
timpurie:

 Principiul individualizării ;
 Principiul învăţării bazate pe joc ;
 Principiul diversităţii contextelor şi situaţiilor de ;
 Principiul alternării formelor de organizare a activităţii: frontal, în grupuri mici, în perechi
şi individual şi a strategiilor de învăţare;
 Principiul parteneriatului cu familia şi cu comunitatea

Impactul așteptat al acestui curriculum:

Abordările pedagogice centrate pe copii pot să susțină mai eficient dezvoltarea generală a
copiilor, să ofere sprijin pentru strategiile lor de învățare și să promoveze dezvoltarea lor cognitivă
și non-cognitivă, printr-o axare mai țintită asupra învățării practice, asupra jocurilor și
interacțiunilor sociale.

20
 Alegerea, organizarea activităților și a instrumentelor pedagogice fac adesea obiectul unui
dialog între educatori și copii. Educația timpurie ar trebui să ofere un spațiu social, cultural și fizic
sigur și primitor, în care copiii să beneficieze de o serie de posibilități de a-și dezvolta potențialul.
Conform studiilor privind pedagogia optimă în educația timpurie, un copil și un adult receptiv sunt
condiții esențiale pentru învățare și dezvoltare.

Se explică termenul educator / educatoare astfel că este folosit generic pentru toate
categoriile de personal didactic din educația timpurie, conform legislației în vigoare.

Planul de învăţământ pentru educația timpurie reprezintă produsul curricular principal și

constituie componenta reglatoare esenţială a curriculumului pentru educaţia timpurie, documentul
oficial, normativ şi obligatoriu care jalonează organizarea de ansamblu a procesului de predare-
învăţare-evaluare, pentru fiecare nivel de vârstă şi tip de instituţie de educaţie specifică perioadei
aferente copilăriei timpurii. Documentul se prezintă sub formă schematică, cuprinzând toate
activităţile de învățare pentru fiecare grupă şi nivel de vârstă, numărul de ore aferente săptămânal
fiecărei categorii/ fiecărui tip de activități, pentru a putea asigura tuturor copiilor din toate unităţile
antepreşcolare şi preşcolare de stat şi particulare din ţară, acces la acelaşi tip de educaţie și şanse
egale în dezvoltare şi învăţare. Deasemenea acest document prezintă metodologia de aplicare a
Planului de învățământ pentru educația timpurie

Bazele capacității de a învăța pe tot parcursul vieții se formează în primii ani ai copilăriei.
Învățarea este un proces gradual, iar construirea unor premise puternice în copilăria mică
reprezintă o condiție prealabilă pentru dezvoltarea competențelor și pentru succesul educațional
de la nivelurile superioare, fiind, în egală măsură, esențială pentru sănătatea și pentru starea de
bine a copiilor.

În acest context, finalitățile educației timpurii, vizează o serie de aspecte, care se constituie
în premise ale competențelor-cheie formate, dezvoltate și diversificate, pe traseul școlarizării
ulterioare:

dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul

propriu şi de trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia;
dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a
dobândi cunoştinţe, deprinderi, atitudini si conduite noi;

21
 încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor si experimentărilor, ca experienţe
autonome de învăţare;
descoperirea, de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei
imagini de sine pozitive;
sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini
necesare la intrarea în şcoală şi pe tot parcursul vieţii.

Domeniile de dezvoltare sunt diviziuni convenţionale, necesare din raţiuni pedagogice, pentru
asigurarea dezvoltării depline, complexe şi pentru observarea evoluţiei copilului. Între toate
domeniile de dezvoltare există dependenţe şi interdependenţe, astfel că fiecare achiziţie dintr-un
domeniu influenţează semnificativ progresele copilului în celelalte domenii. De aceea, domeniile
de dezvoltare devin, pe parcursul primilor ani de viaţă organizată în mediul din creşă şi din
grădiniţă, instrumente pedagogice esenţiale pentru a realiza individualizarea educaţiei şi a
învăţării, dând posibilitatea educatorilor să identifice atât predispozițiile, cât și înclinațiile cu care
copilul a venit pe lume, „interesele” sale sau, mai bine spus, domeniile, secvenţele, aspectele sau
elementele mediului social şi natural de care este atras şi faţă de care îşi manifestă curiozitatea,
precum şi dificultăţile pe care la întâmpină fiecare în parte pe parcursul dezvoltării timpurii. Cele
cinci domenii de dezvoltare sunt:

dezvoltarea fizică, a sănătăţii şi igienei personale;

dezvoltarea socio-emoţională;
capacităţi şi atitudini faţă de învăţare;
dezvoltarea limbajului, a comunicării şi a premiselor citirii şi scrierii;
dezvoltarea cognitivă şi cunoaşterea lumii.

Documentul prezintă pe larg fiecare domeniu de dezvoltare deasemenea temele anuale de

studiu şi programul zilnic pentru grupele cu orar normal sau prelungit/săptămânal.

Fişă pentru aprecierea progresului individual al copilului, înainte de intrarea în învățământul

preșcolar şi Fişă pentru aprecierea progresului individual al copilului, înainte de intrarea în
învățământul primar se regăsesc în anexa 3 şi 4. Ele au o funcţie diagnostică numai la nivel de
grup de copii, nu la nivel individual, şi au ca scop evaluarea nivelului la care se situează toţi copiii
dintr-o grupă, creşă/grădiniţă, din întregul sistem pe fiecare din domeniile precizate de document.

22
23