Terapie prin joc pentru autism

Motto:

,,Nu ne putem imagina copilăria fără râsetele şi jocurile sale. Sufletul şi

inteligenţa devin mari prin joc.Despre un copil nu se poate spune că el creşte şi
atât;trebuie să spunem că el se dezvoltă prin joc”.( Jean Chateau)

Primii ani din viaţa unui copil pot ascunde probleme nebănuite. Lipsa contactului
vizual cu părinţii, întârzierea în dezvoltarea limbajului, dezinteresul faţă de cei din jur sau
reacţiile de teamă faţă de obiecte inofensive sunt doar câteva dintre semnele care atrag
atenţia că ceva nu este în regulă. Jocul, reprezintă prima şi cea mai bogată experienţă de
viaţă a copilului.
Prin joc, copilul are acces la realitatea care îl înconjoară, iar noi avem acces la
lumea sa interioară, pe care o dezvăluie şi o pune în scenă în timpul jocului. Jocul este
poate cea mai bună modalitate de a-l învăţa pe copil diferite concepte şi abilităţi. Studiile
arată că până la vârsta şcolarităţii 6-7 ani principala activitate a copilului este jocul.
Copilul autist întâlneşte dificultăţi în activităţile ludice pe şase paliere :
1. Interacţiunea socială care se traduce prin lipsa iniţiativei precum şi o dificultate de a
înţelege regulile sociale
2. Comunicarea, absenţa limbajului sau întârzierea în achiziţia acestuia
3. Imaginaţia care se traduce prin lipsa spontaneităţii şi orientarea spre concret
4. Comportamentele stereotipe
5. Sensibilităţi senzoriale
6. Cognitiv,adică lipsa empatiei, autocentrarea, incapacitatea de a înţelege substratul
cuvintelor .
Prima misiune a terapeutului este aceea de a găsi modalitatea de a interacţiona
direct cu copilul. Nu pornim niciodată cu idei preconcepute şi facem tot posibilul să nu
creăm o icoană a copilului cu autism, fiecare individ este unic şi abordarea este diferită
după fiecare caz. Metodele de lucru sunt aceleaşi dar ele trebuie corelate cu potenţialul
copilului şi cât de grav este afectat în sensul comportamentelor dezaptative.
Deci prima etapă este cea de observare a copilului în mediu, cum interacţionează la
diverşi stimuli, şi în special ce reacţie are faţă de terapeut.Prima şedinţă este de observaţie
şi provocare a copilului. Terapeutul trebuie să aiba rolul de observator şi să nu intervină
decât atunci când este cazul. Imitarea copilului în diverse acţiuni sau sunete este necesară
pentru a afla reacţia lui şi va pregăti teren pentru programele de imitaţie.Terapeutul
trebuie să folosească cât mai puţine cuvinte, dacă se poate deloc, făcându-se apel doar la
limbajul gestual, acest lucru nu va bulversa copilul iar mesajul către copil va fi clar şi pe
inţelesul lui. Poziţia terapeutului va fi fermă iar vocea va fi modelată în funcţie de
reacţiile copilului .
Trebuie să analizăm comportamentele ,să le urmărim,să găsim metodele cele
mai bune pentru a le transforma fie în activităţi utile,fie să găsim comportamente cu care
să le inlocuim. Este foarte important de reţinut că indiferent de vârsta copilului şi gradul
de afecţiune ,copilul autist trebuie învăţat că orice acţiune a lui va suporta o consecinţă
bună sau rea în funcţie de ce a facut copilul.La copiii cu autism, jocul este limitat,
caracterizat de activități repetitive. Ei nu înțeleg scopul jucăriilor. Ar trebui să folosim
două seturi identice pentru a-i ajuta să imite mai bine. La început, se folosesc jucării care
scot sunete amuzante, pentru a le menține interesul şi le arătăm o serie de acțiuni diferite,
în legătură cu acel obiect. Treptat, copilul va ajunge să desfășoare activități complexe. El
învață repetând zilnic dar este important să experimenteze cât mai des succesul. Bucuria
jocului are o influență puternică şi produce un impact emoțional pozitiv.
Este extrem de important să avem în vedere faptul că un copil cu autism nu poate fi
tratat după o carte ce ne învaţă cum să înbunătăţim calitatea vieţii acestor copii. Nu există
o reţetă universal valabilă pentru toţi copiii cu autism, cunoscut fiind faptul că nu există
doi copii cu autism identici. Prin urmare generalizarea este dificil de făcut în terapia lor.
Copiii pot reacţiona diferit în aceeasi situaţie, şi prin urmare, ceea ce citim despre cum să
ne purtăm cu aceşti copii putem utiliza ca linii directoare şi în nici un caz ca o regulă,
universal valabilă.
Aşadar, orice program terapeutic trebuie să fie astfel construit încât să includă
exersarea, în diferite spaţii, momente şi cu diferite persoane. Cea mai mare provocare a
unui terapeut este să fie riguros, dar în acelai timp creativ, să implice copilul, să îl
recompenseze şi să îl menţină activ şi fericit. Pentru ca terapia să aibă succes este nevoie
ca însoţitorii să exerseze abilităţile de comunicare nou achiziţionate în fiecare moment al
zilei, pe parcursul activităţilor obişnuite desfăşurate acasă, la şcoală sau chiar pe stradă.
Terapia prin joc are numeroase beneficii şi marchează imbunătăţirea
comportamentului şi a sferei emoţionale in special in rândul copiilor cu tulburări din sfera
emoţională şi comportamentală. Jocul poate reda abilităţile pierdute, blocate şi experienţa
emoţionala , capacitatea de a face faţă şi de a se adapta la schimbările ce apar in diferite
momente ale vieţii iar copiii işi pot exprima sentimentele făra a folosi cuvintele.
Deasemnea, jocul ajută la dezvoltarea comunicării şi limbajului, rezolvarea de
probleme, asimilarea cunostinţelor, dezvoltarea imaginaţiei, a creativitaţii, integrarea in
grup, sentimentul de apartenenţă la acesta etc. In terapia prin joc, un copil se poate
regăsi pe sine, işi poate cunoaşte punctele forte, dar şi pe cele slabe şi este ajutat să işi
construiască stima de sine, respectul de sine şi, astfel, să aibă incredere in el.
In concluzie, jocul ajută la dezvoltarea şi conştientizarea de sine şi faţă de
ceilalţi, ajută la dezvoltarea unor abilităţi de gândire şi comportament care reprezintă
esenţa practicii terapeutice şi educaţionale.

Bibliografie:
 Bernat, S, Tehnica învăţării eficiente, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca,2003;
 Bocoş, M., (2002), Instruire interactivă - Repere pentru reflecţie şi acţiune,
Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca;
 Cucoş C.,”Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 2000
 Kolozsvari A., Jocul didactic in activităţile de stimulare a limbajului la copiii cu
CES, Editura Eurotip, Baia Mare,2009