Sunteți pe pagina 1din 98

RADU GORJ

CURCUBEUL
– CÂNTURI ORTODOXE –

Craiova, 2021
Autor: Radu Gorj
Corectura: Cristina Cioabă
Culegerea textelor: Aurel Antonie, scriitor
Klaudia Bălan, student
Andreea Cioboiu, economist
Ana Isabela Smeu, profesor
Ungureanu Gheorghe, inginer
Ioana Marcela Oprea, student
DTP & Pre-press: Daniel Gureanu

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

Gorj, Radu
    Curcubeul : cânturi ortodoxe / Radu Gorj. -
Craiova : eParadigme, 2021
    ISBN 978-606-9064-21-4
821.135.1

© Editura eParadigme, RADU GORJ, CRAIOVA 2021


www.paradigme.euroeducation.ro
http://groups.google.ro

Craiova, 2021
CUPRINS

CALEA DREAPTĂ...................................................5
ȘTIU...........................................................................9
FLOARE DE DOR.................................................16
NU RISIPI!..............................................................17
ÎNTOARCEREA.....................................................18
ÎNCHINARE LUI IISUS........................................20
RUGĂ......................................................................23
ÎNTÂIA ZI...............................................................24
TREZEȘTE-TE!.....................................................39
TREI........................................................................49
NUMELE TĂU........................................................50
ALBASTRU.............................................................51
ȘAPTE TAINE........................................................52
MARIA DIN MAGDALA.......................................67
SCÂNTEIOARE.....................................................70
ZECE LEGI............................................................72

3
Calea dreaptă

Spre Steaua cea din vârf, copile,


pe Calea Dreaptă voi urca;
deşi mai grea, e mai curată ;
aşa îmi spune inima!

Smerenia şi ascultarea,
blândeţea, milostenia,
– nu bogăţia, ci Iubirea –
aceasta este Calea mea!

Nu-n somptuoase catedrale


̶ orgolii dincolo de nori ̶
ci-ntr-o micuţă mănăstire,
cu sfinţi frumoşi, lumini şi flori;

din vechi psaltire, blând, un preot,


cu glas tremurător cânta:
„Iubi-Te-voi Doamne, doar Tu eşti
virtutea şi scăparea mea!”.

De la-nceput ne-am pus nădejdea,


într-Unul Singur Sfânt Temei
Ce ne-a deschis Calea Iubirii,
prin cel Întâi Chemat-Andrei!

Noi Îţi vom da dintr-ale Tale


ce-avem mai bun, că Tu ne-ai dat
un Crez, o Limbă şi o Ţară!
Credinţa Dreaptă ne-am păstrat,

cu basme, snoave sau proverbe,


cu jocuri, doine, ghicitori…
Ţinut-am Sfânta moştenire
prin ale timpului vâltori,

5
cu pomeniri şi parastase,
cu praznice pentru mulţi sfinţi;
căci ne priveşte Brâncoveanu,
din Cer, cu-ai noştri vechi părinţi!

E binecuvântat de Ceruri
acest popor de blânzi ciobani;
doar ne-nchinăm Celui Ce Este,
de-iată-două mii de ani!

Zadarnic lupi turbaţi rânjesc,


de mult, spre Mioriţa noastră;
e ocrotită nevăzut,
de-o mândră Pasăre Măiastră!

O, câţi s-au dus întru credinţă


pentru-ale neamului nevoi,
când în Grădina Maicii Sfinte
cădeau păgânii peste noi!

Când regii-şi împărţeau prin lume


corăbiile jafului,
sta zid nebiruit opinca,
la Porţile Orientului!

Da, n-am vânat prin jungle oameni


să-i ducem robi la noi în jug,
n-am nimicit întregi popoare
şi nici n-am ars pisici pe rug!…

N-am ridicat castele-nalte


– prin jaf şi crimă, case mari –
dar creşte-n Cer o mănăstire
din ale noastre inimi tari!

Mulţi venetici la masa noastră,


fugari, prin vremi, s-au aşezat;
îngăduinţă, omenie
şi milă noi le-am arătat!

6
Recunoştinţa le e marfă,
ce-o vând pe treizeci de talanţi;
ştiu să se laude, să fure,
perfizi şi cruzi şi aroganţi!

„Domni” educaţi la şcoli înalte


ne tot momesc cu „jucării”;
azi „plâng” de grija câinilor,
cei ce mai ieri gazau copii

şi plini din cap până-n picioare


de sângele nevinovat,
se-nchină gravi prin catedrale,
convinşi că Domnul a uitat!

Ei ne vorbesc despre dreptate,


cu ochi de gheaţă ne privesc;
în turnurile reci de piatră,
inimi de piatră zămislesc;

,,ard’’ în satanice coride


– biserici pentru posedaţi –
şi vin să strâmbe Dreapta Lege,
ai Întunericului fraţi! 

Pe larga cale-a desfrânării,


naivi, fanatici şi rataţi,
fără de preget se îndeasă,
consumatori şi consumaţi!

Noi, locului, aici ne ţinem


şi vom rămâne cât om fi!
Tismana, Cozia, Văratec,
ni-s sufletului temelii!

Visez o Aurită Cruce


‚nălţându-se în Răsărit;
e-a omeniei Dreaptă Cale,
e-al Căii Drepte Duh unit!

7
În Noaptea magică-a-Nvierii,
la Sfânt Mormânt am înţeles
cum, iată, Domnul, fără vorbe
arată lumii ce-a ales!

Unde coboară-ntâi Lumina,


acela e Altarul meu;
nu am nevoie de-alte semne,
când Îl privesc pe Dumnezeu!

Noi ne hrănim cu Pâinea Vieţii,


cu toţii bem al Vieţii Vin,
purta-vom Crucea Isihastă
- al Mioriţei Semn divin -

căci suntem de-ai lui Brâncoveanu


şi asta n-o putem uita!
Chiar Dumnezeu ne-a spus adesea,
că Dreaptă este Calea Sa!

Ortodoxie, vas de aur


cu mir de nard curat prea plin;
Lumină binecuvântată
a Curcubeului divin;

Curată Rază-i Calea Dreaptă,


Lumina Răsăritului;
e Calea Inimii şi-a Vieţii,
e Calea Adevărului!

Gureni
13 aprilie 2007

8
Ştiu

Eu pot să mă-ndoiesc de toate,


de stele, Ceruri sau Pământ,
dar ştiu că fără doar şi poate
ai întrupat Sfântul Cuvânt!

Ca Miel al Domnului venit-ai,


să ştergi al lumii vechi păcat;
 Lumină ruptă din Lumină
şi Dumnezeu adevărat!

Am fost de la-nceput cu Tine


şi fericit că Te-am văzut,
în Noaptea Sfântă–Luminată
când O Fecioară Te-a născut!

La Betleem am fost cu Tine,


când magii Ţi s-au închinat;
când pentru jertfa-Ţi Prea înaltă,
din Ceruri Domnul ne-a iertat!

Am stat atunci sub Steaua clară,


când axul lumii-a-ncremenit,
când îngerii slăveau Lumina
şi clipa s-a reînnoit!

Căci n-ai venit pentru distracţii,


celebritate sau averi,
desfrâu, hoţii sau opulenţă,
comodităţi sau noi plăceri;

ci ne-ai adus în dar Iubirea,


Iertarea, Mila, Pacea Ta;
Înţelepciunea şi Curajul;
Credinţa şi Smerenia!

9
…Ştiu când „Te-ai rătăcit” la Templu,
copil; creşteai frumos şi drept,
blând şi senin; uimind cu ştiinţa
pe cărturar sau pe-nţelept!

Te-am regăsit, după trei zile


de căutare în zadar:
„De ce Mă căutaţi aiurea;
în Casa Tatălui, sunt doar!››.

...Târziu apoi, în Ziua Sfântă


când la Iordan Te-ai botezat,
văzut-am cum Ioan Profetul
cu lacrimi Ţi S-a închinat;

cum Sfântul Duh, trimis din Ceruri


ca Porumbel, cum s-a prezis,
Ţi-a fost Coroana de Lumină
desprinsă chiar din Paradis;

iar din senin, cu glas de tunet:


„Acesta este Fiul Meu
în Care am toată plăcerea!”,
vorbea din cer chiar Dumnezeu!

…La nuntă-n Cana Galileii,


când Sfânta Maică Ţi-a şoptit:
„Nu mai e vin!”, căci prea devreme
tot vinul li s-a isprăvit;

făcut-au ce le-ai spus să facă


şi apa-ai prefăcut-o-n vin!
Dar vin să fie acesta, oare?
- E o minune, Vin divin!

…Lui Simon pescuind pe mare,


trăgând mereu năvodul gol,
i-ai spus s-arunce înc-o dată
deşi dăduseră ocol…

10
Scoţând apoi năvodu-afară
atât de plin, mai că plesnea;
ne-am îngrozit, văzând cum barca
aproape ni se scufunda!

„O, Doamne, pleacă de la mine,


că nu-s decât un păcătos!”…
– „De-acum vei fi pescar de oameni!”;
astfel urmat-am pe Hristos!

…Îmi amintesc, erai pe munte,


mulţimile Te însoţeau;
înţelepciunea scrisă-n stele,
vrăjiţi cu toţii ascultau…

Se  înserase  în pustie,
când ucenicii Te-au rugat
să laşi poporul să coboare
să-şi caute merinde-n sat!

„Daţi-le voi!” – „De unde Doamne,


că tot ce-avem spre-a ne hrăni
sunt doar doi peşti şi cinci azimi;
iar ei cu mult peste cinci mii!”.

„Aduceţi pâinile şi peştii!”


şi proslăvind pe Dumnezeu
le-ai frânt apoi în bucăţele,
hrănind pe toţi din jurul Tău!

Aşa a fost! Şi n-a fost unul


să fi rămas nesăturat;
douăsprezece coşuri pline
de resturi, s-au recuperat!

…Ologi, leproşi, orbi, posedaţi chiar,


doar c-un Cuvânt ai vindecat;
văzut-am cum, din morţi, pe Lazăr,
după trei zile l-ai sculat!

11
Pe mulţi ai mântuit, o, Doamne,
„Căci dăruind vei dobândi!”;
dar câţi dintre aceştia, oare,
au revenit spre-aţi mulţumi?

Minuni au fost şi-or să mai fie


cât vremea încă n-a trecut;
însă minuni ca ale Tale,
doar Cel de Sus ştiu c-a făcut!

Chiar dacă tot ce-nfăptuit-ai


vor spune unii că-s poveşti;
Ţi s-a păstrat în scris Cuvântul
şi mi-e de-ajuns să ştiu că eşti!

Citesc Cuvintele-Ţi de aur


când zilele cumplit mă dor,
când noaptea grea o simt aproape
îmi sunt Lumină şi-Ajutor!

…La Sfânta Cină de pe urmă,


în taină toţi ne-am întâlnit;
gustat-am Sângele-Ţi şi Trupul,
cu Tine ne-am împărtăşit;

ne-ai dăruit Legea cea Nouă


– Iubirea, Veşnic Legământ – 
ca Steaua dragostei creştine
să lumineze-acest Pământ!

...Întunecata clipă însă
printr-o vânzare a venit;
cei care ieri strigau ,, Osana! ”,
azi cer: „Să fie răstignit!”.

Ca ieri ai fost cu noi aice;


ai tremurat şi Te-a durut,
ai plâns când Te-au culcat pe Cruce
şi-n palme cuie Ţi-au bătut!

12
Dar şi când Te-nălţau cu Crucea
între tâlhari, Tu Te rugai:
„Iartă-i Tată, că nu ştiu ce fac!”;
orbi, ei scuipau atunci pe Rai!

Te-aud strigându-Ţi Sfânta Maică:


”Femeie, iată Fiul Tău!”
 şi către cel mai tânăr frate:
„Aceasta-i mama ta!”, mereu…

Eram atunci în dreapta Crucii,


când mi-ai şoptit cu palid grai
– căci mă rugam pentru iertare –
„Chiar azi vei fi cu Mine-n Rai!”.

Totuşi, sfârşindu-Te, o clipă


şi Tu, ca om Te-ai îndoit,
strigând spre cer cu groază: „Doamne,
Doamne, de ce M-ai părăsit?”. 

Dar Dumnezeu murea cu Tine;


muream şi noi făr-a spera,
deşi ne-ai spus că-acesta-i preţul
şi-a treia zi vei învia!

Ne-ai învăţat murind, Iubirea;


bătut, scuipat, batjocorit;
însă aşa învins-ai lumea,
răbdând cu sârg pân-la sfârşit!

Ai coborât în iad îndată


şi porţile i-ai ridicat
eliberându-ne strămoşii;
cu moartea pre moarte-ai călcat!

…Îndată după miezul nopţii,


a treia zi, cum a fost scris,
Lumina S-a întors în lume;
Arhanghelii Drum I-au deschis!

13
Te-am revăzut în Galileea
când „Pace vouă!” ne-ai urat,
apoi ai spus: „Luaţi Duh Sfânt!”
şi-uşor asupră-ne-ai suflat!

Ne-ai arătat rănile toate,


să ştim că eşti în trupul Tău;
chiar mâna-n coastă eu Ţi-am pus,
„O, Domn al meu şi Dumnezeu!”

Te-am mai văzut încă odată


cum blând ne binecuvântai,
’nălţându-Te uşor spre Ceruri
la Dreapta Tatălui să stai!…

Totuşi, vei fi cu noi într-una,


nicicând nu ne vei părăsi;
Mângâietoru-Ţi Duh,de-acuma,
mereu ne va călăuzi!

Dar când văd Doamne, câţi se-nchină


doar dacă-ajung „la greu” cumva
şi-apoi ne-ncrezători se-ntreabă:
„Oare o fi în cer, Ceva?”;

n-am să vorbesc la fel ca tatăl


copilului cel posedat:
„Cred Doamne-ajută necredinţei…”
atunci când Tu l-ai întrebat;

că orb am fost, acum văd lumea


şi iată, pot să spun că ştiu;
Cel ce m-a dăruit Luminii,
e doar Hristos frumos şi viu!

Eu ştiu c-ai fost cu noi aievea,


– cămaşa Ţi s-a tras la sorţi –
dacă şi Tu eşti o himeră,
atunci himere suntem toţi…

14
Tu eşti Dreptatea, Adevărul,
Iertarea, Mila, Dragostea,
Cuvântul tare, Judecata;
a Vieţii Cale, Singura!

Tu eşti Puterea necuprinsă,


Stăpân Prea-nalt şi Minunat;
Coroană plină de Lumină,
nimic mai Sfânt şi mai Curat!

Tu eşti a Cerurilor Cheie,


al Veşniciei Magic Semn,
a Vieţii Lacrimă Divină;
Speranţei Ultimul îndemn!

Cerul va trece, şi Pământul,


dar tot ce-ai spus se va-mplini;
la-Nfricoşata Judecată,
să ne-nchinăm toţi vom veni;

căci Ţi s-a dat Toată Puterea,


în Ceruri ca şi pe Pământ!
…Ştiu c-ai să vii, vremea-i aproape,
să împlineşti Sfântul Cuvânt!

Gureni
16 noiembrie 2006

15
Floare de dor 

Măicuţă adorată,
  suflet curat şi blând;
  o, Floare de Lumină
  neprihănită pururi,
  smerită-n port şi-n gând!

Aleasă-ai fost de Ceruri


  să porţi Iubirea Lor,
  Mireasă a Luminii;
  pârâu de Apă Vie
  cu nesecat izvor!

Regină a speranţei,
  surâs al zorilor,
  Tu, porumbiţă sfântă
  şi jertfă preacurată
  ca roua florilor!

Icoană-a fericirii;
  suspinului altar;
  Tu ai adus în lume
  Lumina ne-nserată,
  pe Dumnezeu ca Dar!
 
A mântuirii arcă;
  o, fluture din Rai;
  o, Stea strălucitoare
  pe fruntea Nemuririi,
  la Dreapta Vieţii stai!

Gureni
6 decembrie 2006

16
Nu risipi!

Nu arunca mărgăritare
celor ce-n glod se tăvălesc;
călca-ţi-le-vor în picioare,
căci ei cu tină se hrănesc!

Nu risipi mărgăritare
celor ce-n veci se văicăresc;
nici nu se vor uita la ele,
căci ei cu tină se hrănesc!

Nu dărui mărgăritare
celor ce-n case mari trăiesc
în lux, desfrâu şi opulenţă;
căci tot cu tină se hrănesc!

Nu oferi mărgăritare
celor ce lumea stăpânesc;
se vor întoarce să te rupă,
căci doar cu tină se hrănesc!

Celor ce luptă în tăcere


şi spre Lumină se trudesc;
celor smeriţi, curaţi şi simpli;
lor, inima le-o dăruiesc!

Gureni
13 aprilie 2007

17
Întoarcerea

Da, am minţit şi am furat


şi am bârfit şi-am judecat,
prin crâşme viaţa mi-am spurcat,
cuvântul dat mi l-am călcat
şi am curvit şi am trădat;
hulit-am şi am blestemat,
părintele mi-am agresat,
pe ce-am mai drag strâmb am jurat!
Când cel ce-odat’ m-a alintat
cu disperare m-a chemat,
în ceasul greu-întunecat,
l-am părăsit şi m-am culcat!
Icoană sfântă-am sfărâmat;
iar bani ce-n grijă mi s-au dat,
nebun, pe-un zar i-am aruncat!
Ai mei,de-acasă, au răbdat!
…Când însă fost-am Luminat,
din întuneric dezlegat;
o, Doamne, m-am cutremurat
cum am trăit, ca un turbat,
sălbatec, aspru-ncrâncenat,
de dulci himere înşelat
ce drum murdar eu am urmat,
ce inimi am îndurerat!
Smintit am fost şi scelerat,
cât rău în lume-am semănat!
Mă-ntreb acum, întârziat,
mai pot spera să fiu iertat?
…Prieten Binecuvântat,
Frate Prea Scump şi adorat,
Învăţător Prea luminat,
Stăpân Prea Sfânt şi Prea-nălţat;
Ţie, Părinte minunat,
mă rog aprins, îngenuncheat,

18
mă iartă, uită-al meu păcat
c-am risipit ce Tu mi-ai dat!
Cât de cumplit Te-am supărat,
zâmbeşte-mi, nu sta încruntat
– căci să zâmbim ne-ai învăţat!
Ştiu că mereu m-ai aşteptat;
nu ţine lacătu-ncuiat,
primeşte-mă să-ţi fiu argat!
Destul am plâns şi am oftat
că sufletul mi-e-nsingurat,
de dorul casei m-am uscat
iar de străini m-am săturat…
Mă-ntorc de unde am plecat
să fiu de-ai mei îmbrăţişat,
în pragul casei sărutat,
la masă iarăşi aşezat;
să dorm senin, în pat curat,
în strai cu lacrimă spălat,
de maica-mi bună mângâiat;
că de Iubire am uitat!
…Da, mort am fost şi-am înviat,
pierdut am fost, dar Te-am aflat!

Gureni
4 noiembrie 2007

19
Închinare Lui Iisus

 Frate-al nostru, Domn Ceresc,


Miel curat Dumnezeiesc,
eu Te chem şi Te slăvesc!

Fie-Ţi Numele sfinţit,


cu al Tatălui iubit
şi cu Sfântul Duh unit!

Vie-Mpărăţia Ta,
Pacea şi Sfinţenia,
Mila şi Smerenia!

Voia Ta şi-al Tău Cuvânt,


împlinească-se oricând,
cum în Cer şi pe Pământ!

Doamne-ascultă-mă, de vrei!
Din al duhului temei,
eu Te rog întâi să-mi iei!

Ia-mi otrava buzelor,


lăcomia ochilor,
dragostea arginţilor,

rătăcirea gândului,
patima sufletului,
poftele adâncului,

îndoiala inimii,
nedorinţa de-a munci
şi grija de-a doua zi!

Apoi,dă-mi Lumina Ta,


liniştea din alba nea
şi norocul dintr-o Stea!

20
Dă-mi curajul visului,
libertatea vântului,
răbdarea pământului!

Mai dă-mi, pacea florilor,


curăţia zorilor,
zâmbetul copiilor,

blândeţea mioarelor,
puterea izvoarelor
şi credinţa pietrelor!

Pâinea Vieţii pe pridvor,


Apa vie în ulcior,
să ne fie tuturor!

Iartă-ne! Cu Mila Ta,


ne-ntăreşte inima
şi ne şterge lacrima;

dar prea greu, nu ne-ncerca


–numai cât putem purta–
că prea slabă ni-i carnea!

Duhul şi Cuvântul Tău,


izbăvească-ne de rău!
Doamne-al meu şi Dumnezeu,

dă-ne ce doar Tu poţi da,


cu înţelepciunea Ta:
Iertarea şi Dragostea;

şi mai lasă-mi cât trăiesc,


Harul Tău Dumnezeiesc,
menirea să-mi împlinesc;

21
iară când n-oi mai putea,
blând mă cheamă şi mă ia
şi mă du-n Odihna Ta!

Scump Isuse, Sublim Crez,


Viaţa mea ţi-o-ncredinţez,
căci la Tine eu visez!

Vino Doamne-n al meu gând,


că-mi eşti Adevăr Prea Sfânt,
Cale, Viaţă şi Cuvânt!

Zideşte-n inima mea,


Speranţa şi Pacea Ta,
Credinţa şi Dragostea;

că de când Te-ai înălţat


lângă Tatăl Preacurat,
eu mereu Te-am aşteptat;

şi Te-oi aştepta sperând,


să Te văd pe nor curând,
împlinind Sfântul Cuvânt!

Gureni
28 iulie 2008

22
Rugă

O, Domn al meu și Dumnezeu


ascultă-acum pe robul Tău
care Te caută mereu
în duh la bine şi la greu!
Iartă şi mă luminează,
curăţeşte şi veghează,
apără şi miluieşte,
pe cei duşi îi odihneşte!
VIAŢĂ ̶ DRAGOSTE ̶ LUMINĂ;
Harul Tău, Pacea deplină,
Apa vieţii, Pâinea vie,
lasă-ni-le pe vecie!
Slavă Ţie! Slavă Ție!

Gureni
28 iulie 2008

23
Întâia zi

…Mergeam cu Buna mea, de mână


– Duminica, în Prima Zi –
pe Dreapta Eroilor Cale
ce cobora până la Jii;

mergeam cu Buna mea şi veseli


atâţi creştini cu noi mergeau,
cu flori şi lumânări în mână;
parcă şi pietrele săltau!

Urcam cu Buna mea, la Casa


Lui Dumnezeu ce ne-aştepta,
iar mâna-i blândă şi uşoară,
a flori şi-a ceară mirosea…

Păşeam în liniştea de piatră;


lumini de aur poleiau
chipuri cuminţi... Sub boltă sfinţii
cu Pacea lor ne-mbrăţişau!
    
În Faţa Domnului Iubirii
ne-am botezat şi cununat;
în Prima Zi, din totdeauna,
un neam frumos I S-a-nchinat!

                   * * *

…Dar voi  îi daţi cu Ziua-a Şaptea!


...Că-i Sfânt Sabat!... Să o păstrăm
ca Zi a Domnului, de-aceea,
nimic în Ea să nu lucrăm!

24
Sfârşind Lucrarea Sa, în Pace
Tatăl Ceresc S-a odihnit
iar Ziua-a Şaptea cea senină
spre neuitare a sfinţit!

Ne-a poruncit de-atunci Prea Sfântul:


”Să nu faci vreo lucrare-n Ea;
nici fiul tău, nici a ta fiică,
nici robul tău, nici vita ta”...

…Mi-e gândul greu de Ziua-a Şaptea!


Acest „nimic” ce poate fi?
În nefirească inerţie
cât de absurzi vom deveni?

A te spăla, a te-mbrăca,
a te hrăni, a te ruga
şi chiar din pat a te scula,
toate înseamnă a lucra!

Ba chiar numai gândind,atâta,


noi făptuim prin a gândi!
A fi înseamnă deci, a face!
…Problema nu-i a făptui;

căci Dumnezeu, prin toate cele,


spre acţiune ne-a creat
şi nu odat›, călcând Sabatul,
întru Iubire a lucrat!

Dar, Doamne-ajută îndoielii,


nu pot să nu mă-ntreb acum
– deşi ne-ai dăruit O Cale
şi ne-ai deschis Cel mai Drept Drum –

să respectăm Odihna Sfântă


Părintelui Prea mult iubit
sau, şi mai mult, să ştim de teamă,
Zilei când–iată– S-a „trezit”?

25
Ce Sărbătoare e mai Mare;
când Dumnezeu S-a odihnit,
sau Ziua Învierii Sale
prin Care toţi ne-am izbăvit?

Fără de rod ce soartă are,


până şi cel mai falnic pom;
chiar Cea mai Mare Sărbătoare,
Sabatul, ce e fără Om?

Nu oarbă, stearpă, ascultare


–Tatăl ne vrea abili, pe toţi;
dac-ar fi vrut doar slugi docile,
eram de la-nceput roboţi! 

O ascultare la esenţă,
cu spirit întreprinzător;
aceasta-i „Perla” din adâncuri,
doar suntem fii de Domnitor!

Nu forma Pâinii vrem, ci Pâinea;


aşa ştim noi a judeca!
Astfel ales-am Noua Lege
şi-al Ei Sabat, Duminica!

E Semnul ascultării noastre


ce Domnului am închinat
prin înfrânare şi smerire;
căci lăcomia-i un păcat!

…Să fie-O Zi ca o lumină;


iartă-l pe cel ce ţi-a greşit,
du-te la Templu, adu daruri,
la spovedit şi-Mpărtăşit!

În Ziua Domnului Cea Sfântă,


fii milostiv, smerit, curat;
în rugăciune şi-nchinare
laudă Cerul ne-ncetat!

26
E Semnul Dragostei Creştine
Noul Sabat – Întâia Zi
şi Piatra Încercării noastre!
– Nu mai suntem de-acum copii!

Aşa-i, Cel Veşnic nu se schimbă


– n-are-nceput şi nici sfârşit –
dar prin Iisus şi Noua-I Lege,
chiar Cel Etern S-a primenit!

Prin Noua Lege şi-al Ei Sânge,


Ceva, în multe s-a „mişcat”;
ce-ar mai fi Nou, dacă nimica
din tot ce-a fost nu s-a schimbat?

A dispărut chiar Talionul


iar jertfele s-au desfiinţat…
Întru iertare şi iubire
şi altele s-au dezlegat! 

Prin sânge, lacrimi, suferinţă,


Vechiul Cuvânt S-a înnoit
şi s-a clădit o veşnicie
pe Ziua Mielului jertfit!

Dar Dumnezeu, atât prin fapte


cât şi-n Cuvânt ne-a arătat,
că Ziua Biruinţei Vieţii
Îi e alesul Nou Sabat!

În cartea sa către evrei,


Pavel, din Moise a citit:
„Nu vor intra-n odihna Mea!”
apoi din David, lămurit:

„DIN NOU, EL HOTĂRĂŞTE-O ZI!”;


„De auziţi AZI glasul Lui,
nu vă-mpietriţi inimile!”.
…Nu-i „ASTĂZI!” Ziua Domnului?

27
Ce clar și ferm Iisus ne spune,
că El e Domn Sabatului ;
de ești creștin acesta-i Semnul;
de Azi, ascultă Galsul Lui !

…O, „farisei” cu chip de ceară


pe mâini degeaba vă spălaţi,
la Ceruri voi nu veţi ajunge
dar nici pe alţii nu-i lăsaţi!

Încrâncenaţi în Vechea Lege


voi îngropaţi Talantul dat
şi-aţi vrea ca toţi să vă urmeze,
înşelători întru păcat!

De ce vă poticniţi de PIATRA
CE-NSEAMNĂ NOUL LEGĂMÂNT,
când: „Mi s-a dat Toată Puterea
în Ceruri ca şi pe Pământ!»?

Cum Vechea Lege se-mplineşte


prin Noua Lege, tot aşa,
a Şaptea Zi se oglindeşte
în Prima Zi – Duminica!

Cum cele mai măreţe fapte


se-ntâmplă în Această Zi,
Domnul Iisus şi-a doua oară,
în Prima Zi va reveni!

Să ne întoarcem iar la Moise?…


N-ar fi absurd aşa ceva?
– Vor să ne-arate Dreapta Cale
cei ce s-au rătăcit de ea!

Ne reproşaţi Porunca-a Doua


şi-a Patra că le-am fi călcat…
La fel făcut-au Fariseii
când pe Hristos L-au judecat!

28
Pentru Lucrări în Ziua-a Şaptea
şi că pe Sine S-a numit
Fiul lui Dumnezeu – ICOANA-I,
Icoană Vie-au răstignit!

Priviţi la Cortul Întâlnirii


cu toate cele ale lui
şi-mbrăcămintea preoţească;
nu sunt Icoana Cerului?

Dar iată Șarpele de-aramă


şi heruvimii pe Chivot;
nu se-nchina prin toate Moise,
lui Yahve Domnul Savaot?

Tot ce-i creat în Duhul Vieţii


e spre Credinţă un îndemn;
lăsaţi icoanele în pace,
că-n lume totul este semn!

O, fraţi greşiţi, voi nu pricepeţi


căci inima vi s-a-mpietrit;
Toiagul Vechii Legi – Dreptatea,
întru Iubire a-nflorit!

Acelaşi astru intangibil


ce blând aseară asfinţi,
după o noapte de-aşteptare,
în zori, mai mult va străluci!

Aceleiaşi Lumini, de veacuri,


ne închinăm cu toţi smerit!
Voi însă aţi ales apusul,
noi ne rugăm la Răsărit!

…Cei pe care noi i-am respectat,


cei pe care-ades’ i-am ajutat,
rupţi din ale noastre rădăcini,
ne spun azi că nu suntem creştini…

29
Ba îşi reneagă chiar Botezul
străbunilor ce s-au jertfit;
cătând să strâmbe Dreapta Cale
– Drumul de aur lămurit!

Dar cei mai tineri, ce să știe ?


ei poartă doar ce li s-a dat…
„Părinții-au mâncat aguridă
și-ai fiilor dinți s-au stricat!

Cum de v-aţi rătăcit de Calea


ce duce Drept la Sfânt Izvor
cu Apa Vieţii dăruită
de Cel mai Bun Învăţător?

Orbiţi de-o crudă nebunie,


pe-al nostru Domn Milos şi Drept,
L-aţi dat pentr-un străin de-aiurea
că-i mai „frumos” şi mai „deştept”…

Noi Apa Vieţii am băut-o


chiar de la Cel Întâi Chemat;
Andrei ne-a dat Crucea şi Crezul
şi el întâi ne-a botezat!

Botezul vostru?… Grea problemă!…


Prietene, nu e păcat
să-ţi laşi atâţia ani copilul,
în grija cui, necreştinat?

Optusprezece ani „pe lângă”;


asta-i credinţă, inimi reci?
De vreţi să-l „copiaţi” pe Domnul,
de ce nu staţi pân’ la treizeci?

O „primăvară” fără Soare;


un „timbru” dezlipit de plic;
oare-aţi uitat, deşi e scris:
„Fără mine nu puteţi nimic!”

30
Când ştim că Domnul ne doreşte
„din start”, necondiţionat;
e vr-unul ce, iubind Lumina,
„contractul” să-şi fi reziliat?

 Ascultă „leul” cum răcneşte


şi dă târcoale ca turbat;
cum duce zilnic milioane,
fără de veste în păcat!

Umpleţi din timp „candela” voastră;


nu fiţi, cum au întârziat
fecioarele neînţelepte
ce Mirele şi-au refuzat…

„Mergeţi şi botezaţi!”, Porunca-i!


„Lumea cu totul e a Mea!”;
nu pregetaţi, căci „Cel ce nu-i cu
Mine e împotriva Mea!”

…Un duh străin prin voi încearcă,


frăţia a ne dezbina;
de unde oare-atâta râvnă,
în lume vrajbă-a semăna?

Dar ce văd azi în ochii voştri?


Noapte şi ceaţă dau ocol,
zâmbet parşiv şi aroganţă,
un continent steril şi gol!

Cum mai puteţi, iresponsabil,


să ne vorbiţi de Adevăr,
când locul ce-l călcaţi suspină
prin oasele martirilor!

Copii rebeli ai noii ere,


ştiind atât – a demola –
aflat-aţi azi şi voi cei „Roata”?
…Dar noi din veac umblăm cu Ea!

31
Tot ce nu-i Drept nu-i de la Domnul;
vă faceţi, zău, mare păcat,
lovind în Inima Credinţei
acestui neam greu încercat!

Noi suntem prin menirea noastră


creştini, născuţi sub Semnul Plus;
cum fără Crucea Înălţării
Iisus n-ar mai fi fost Iisus!

 …O, cărturari ce ştiţi atâtea,


Semnul Celest nu l-aţi aflat?
…Ce orbi! Hristos ducându-şi Crucea
întregii lumi L-a arătat!

S-au lepădat de Sfânta Cruce,


vânduţi, naivi sau exaltaţi;
„aşteptători” sub Semnul Zero,
în Domnul Nimeni „botezaţi”!

Strânşi în „biserici” fără Cruce,


cui se tot roagă în zadar?
Lascive imnuri cui înalţă,
conduşi de pastori fără har?

Nesăbuiţi, străini de Duhul,


spectacol din orice ar vrea;
fac music-halluri deşănţate,
cu rock şi jazz în „Casa Sa”;

n-au auzit de cele sfinte:


Sfiala şi Smerenia?
– Noi ştim că, de la Primul Templu,
Domnul iubeşte liniştea!

Vicleni, „senini”, se furişară


–  văzând că noi mereu lăsăm –
în Casa moştenirii noastre…
E drept nepăsători să stăm?

32
N-au înţeles nobilul „Lasă!”
şi toleranţa ce-au găsit;
ciudaţi „necombatanţi”, în ţara
ce alţii-n veacuri au clădit!

Noi pace vrem dar şi dreptate!


Spuneţi-mi simplu şi deschis,
nu mai ascundeţi adevărul:
De ce şi cine v-a trimis?

…Puterea căutaţi!... Puterea!


Inelul ei cel blestemat!
Să fi uitat că, din orgoliu,
atâtea lumi s-au ruinat?

 Înc-o „măruntă” chestiune;


poate că nu v-aţi întrebat;
cum îi priveşte oare Domnul,
pe cei ce crezul şi-au trădat?

Cum e să sari în altă „barcă”,


doar că-i spoită mai frumos?
Unde-s Credinţa şi Iubirea
întâi jurate Lui Hristos?

Noi suntem de-ai lui Brâncoveanu,


răbda-vom şi-om nădăjdui,
iar Adevărul Căii noastre
la Vremea Lui S-o dovedi!

…Icoanele nu ne sunt idoli;


deşi o ştiţi, v-o spun din nou
– doar un netot n-ar înţelege
c-avem Un Singur Dumnezeu –

ci semn de aducere aminte,


ca Jertfa Lui să n-o uităm;
un simbol drag, dar Domnul ştie
că nu pe ele le-adorăm.

33
Nu arbori, pietre sau icoane
–din câte ştim pe-acest Pământ;
doar Omului I-e dat să fie
Vas purtător de Duhul Sfânt!

Creştini să fie dar, acei


care afirmă sus şi tare
c-odat’ cu moartea trupului
şi-a Domnului Suflare moare?

De-ar fi aşa o nebunie


şi ce e-n inimi ar pieri;
după cum spun Cărţile Sfinte,
în Cer ce s-ar mai cântări?

Dacă cea mai de preţ comoară ̶


SUFLETUL NOSTRU ar pieri;
Raiul şi Iadul, pentru cine
atunci; la ce-ar mai folosi?

Atât de limpede ne spune


Eclesiastul Luminat
prin gura căruia grăieşte
Cel Preaînalt şi Preacurat:

„Fă-ţi lucrul tău cu mână tare


şi împlineşte ce-i lăsat,
PÂNĂ NU SE ÎNTOARCE DUHUL
la Dumnezeu Care L-a dat!”.

Când coborând în Iad Hristosul


şi porţile i-a ridicat;
după milenii de-aşteptare,
pe CINE a eliberat?

Dară tâlharul, cel din Dreapta,


CUM a ajuns în Paradis;
când trupul său - ţărână moartă -
în groapă i-a rămas închis?

34
Murind, săracul Lazăr, oare
CUM îngerii în Cer l-au dus
în sân la Avraam bătrânul;
ne spune-n pilda Sa Iisus;

ce suflet a văzut în Gheenă,


un strop de apă doar, cerșind
să-și stâmpere cumplita sete
- focul cel veșnic mistuind?...

Când L-a rugat Iair pe Domnul,


să-i scape fiica ce zăcea
şi prea târziu ajunşi acasă
deja mulţimea o bocea;

Iisus i-a spus „Tu nu te teme,


crede şi se va vindeca!”;
„Copila n-a murit, ci doarme!”;
mulţimea însă murmura…

Intrând cu Petru, Ioan şi Iacov,


Iair şi numai soaţa sa,
au stat în jur lângă copila
întinsă drept pe scoarţa sa;

 Iisus de mână-a apucat-o,


„Talita cumi!” i-a strigat
şi DUHUL EI S-A ÎNTORS ÎN EA
şi fata-ndată s-a sculat!

La fel Ilie, în Sarepta,


când fiul văduvei murea;
rugându-se aprins de Domnul,
SUFLETUL IL ÎNAPOIA!

 Iar, după Marea Judecată,


celor nedrepţi găsiţi acum,
în Veşnic Foc CE le va arde?
…Trupul acesta? Nicidecum!

35
CE a văzut Ioan, când Mielul
a Cincea Pecete a rupt;
CINE striga de sub Altarul
Focului Veşnic, ne-ntrerupt?

Putea un suflet mort să strige:


„Stăpâne Sfânt şi-Adevărat,
Dreptatea Ta şi Răzbunarea
cât mai avem de aşteptat?”.

Cum ar fi mers la Ceruri Pavel,


DECÂT CA DUH, cum şi-a dorit;
de n-ar mai fi avut în lume
lucrare sfântă de-mplinit?

Însuşi Iisus, strigând pe Cruce:


„TATĂ, ÎN MÂINILE TALE
ÎMI DAU SUFLETUL!”, ne-arată
din nou a sufletelor Cale!

Căci pentru CE sau pentru CINE,


Iisus pe Cruce s-a jertfit;
nu oare SUFLETELE NOASTRE,
prin moartea Sa le-a izbăvit?

Dar tocmai ASTA ESTE CHEIA


ÎNTREGII NOASTRE DEVENIRI;
cum s-ar înfăptui, lucrarea
finalei noastre mântuiri?

…Apoi,sunt unii ce susţin,


că Prea Curata-n veci Fecioară
a mai născut după Iisus
şi-a doua… şi a patra oară!...

Putea dar, Iosif – Drept alesul


Odrasla Cerului să crească –
să fi-ndrăznit, şi-n vis s-atingă,
Prea Sfânta-I Maică Pământească?

36
Cum oare cel chemat prin îngeri
ca paznic ar fi cutezat,
să strice Sfântul Vas pe care
nici Dumnezeu nu L-a stricat?

Nu ştiţi că-n Ceruri, lângă Tatăl,


la Dreapta Domnului Iisus,
stă Preacurata, peste îngeri,
de heruvimi chiar mai presus?

…Vorbind o „limbă” ne-nţeleasă


de nimeni, nici măcar un pic;
la ce slujește o himeră
ce nu comunică nimic?

Dar sunt atâtea aberaţii,


prea multe-a le nota acum;
lăsaţi nebunele orgolii,
veniţi cu noi pe Dreptul Drum!

Din întuneric şi tenebre,


uitaţi-vă de unde vin;
elucubraţia nocturnă
a unui exaltat hain!

Întoarceţi-vă din greşeală


cât iată - încă este zi;
risipitori pe căi pierdute
fiţi iar ai Căii Drepte fii!

Nu mai strigaţi atât la Domnul;


fiţi siguri că n-a asurzit;
nu va veni la voi la ordin,
ci doar când El a stabilit!

Nu mai chemaţi atât Sfârşitul,


să mai putem ceva-ndrepta,
căci prea puţini vor fi aleşii
ce-n Dreapta Domnului vor sta!

37
…Dar cine e infailibil?
Cu toţi „o bârnă-n ochi” avem…
Ne-o lumina însă Mileniul,
ca Adevărul să-L vedem!

Sunt mulţi „aşteptători” pe lume,


dar noi suntem cei aşteptaţi
să ne întoarcem la Iubire;
să fim din nou, pe lume fraţi!

LUMINA, VIAŢA ŞI IUBIREA


sunt Numele lui Dumnezeu;
DREPTATEA, MILA ŞI SMERIREA,
ADEVĂTAT SABATUL SĂU!

LUMINA, VIAŢA ŞI IUBIREA,


Dreapta Credinţă ni le-a dat;
slăvit în veci să fii Hristoase
că mioritic m-ai lăsat!

Pe Fruntea Veşniciei noastre


Un Nestemat va străluci;
cu primii – chiar dintre Apostoli –
sfinţim şi noi Întâia Zi;

e Ziua Vieţii şi-a Luminii,


Un Imn Iubirii pe Pământ;
e Semnul Mântuirii noastre,
prin Noul – Veşnic Legământ!

ÎNTÂIA ZI - Cămaşă Albă,


poate fi alta mai presus?
…”Neascultarea” noastră fie,
iubire Domnului Iisus!

Gureni
5 noiembrie 2010

38
Trezește-te

Era spre seară în Nain…


Trecea tăcut prin colbul fin
cernit cortegiu funerar
spre al cetăţii vechi hotar,

grăbind pe drum coborâtor


către lăcaşul morţilor,
să nu apună-a zilei stea
– aşa cum Legea o cerea.

Duceau în racla de lemn greu,


tristă povară, un flăcău.
Ce tânăr şi frumos a fost,
cuminte, harnic şi cu rost!

Zadarnic maica sa plângea,


oftând cu pumnii-n piept îşi da;
azi, mândrul, scumpul ei fecior,
toiagul bătrâneţilor,

soarele vieţii ei, s-a dus…


‘Nălţându-se, el a apus!
…Trecuseră de poarta grea
când iată, veselă urca

o ceată către ei uşor,


având în frunte ca Păstor
un tânăr blând, înalt şi drept,
purtând un copilaş la piept.

Cei ce mergeau spre Răsărit


urcuşul şi-au încetinit;
şi-au amintit fără să vrea,
de soarta care-i aştepta...

39
Cătând spre maica ce ofta
– sărmana văduvă era –
Blândul Păstor S-a apropiat,
cumplit de trist S-a arătat;

pe toţi cu milă i-a privit,


apoi măicuţei i-a vorbit:
„Nu plânge!” şi încetişor,
de raclă S-a atins uşor!

Mulţimea-ndată s-a oprit


şi cu mirare L-a privit.
Când cei de-aproape-au auzit
cum mortului i-a poruncit,

desigur L-au crezut nebun:


„Tinere, scoală-te îţi spun!”.
…Şi-n faţa lor s-a întâmplat
ce nu visaseră vre-odat’!

Cuprinşi de groază au ţipat,


când tânărul s-a ridicat
palid şi rece ca un sloi
– privind şi el uimit spre noi…

Blândul Păstor l-a-mbrăţişat


şi maicii lui l-a-ncredinţat!
Pierită maica nu credea,
ci doar un vis totu-i părea;

de fericire-acum plângea;
din ochii muţi Îi mulţumea!
Mulţimile se prosternau,
pe Cel Etern Îl proslăveau,

c-aşa un lucru minunat


de veacuri lungi nu s-a-ntâmplat!
Căci Dumnezeu Cel Preacurat
pe Israel l-a cercetat

40
şi iată, fericit soroc,
aveau Un Mare Prooroc!
Chiar mândrul Soare-n loc a stat,
Domnului său de s-a-nchinat!

Cu toţii-L binecuvântau
şi între ei se întrebau:
„– Dar cine-i acest Nou Profet?
– Este Iisus din Nazaret!”.

*
* *

…Câţi însă cu adevărat,


au înţeles ce s-antâmplat?
Cum Domnu-n felu-I minunat
o lume-ntreagă a-nviat!

Da, tânărul nu s-a pierdut,


căci a văzut şi a crezut!
Chemat chiar din al morţii somn,
el L-a urmat pe-al Vieţii Domn!

…Dar, tineri,voi ai noştri fii,


căutători de bucurii,
fie săraci, fie bogaţi,
voi către ce vă îndreptaţi?

Cum de-aţi schimbat cerul senin


pe-ncrâncenare şi venin?
…Aproape văd că-aţi şi uitat
un zâmbet sincer şi curat!

Atâta doar–cât nu dormiţi,


vă văd de-un aparat ,,lipiţi››;
mai toată ziua lâlăiţi…
Mă-ntreb acum, când mai gândiţi?

41
Ca nişte jalnici trubaduri
prin ale lumii fundături,
vieţi ieftine de mucava
visând că însemnaţi „ceva”;

o, cât de repede-aţi aflat,


drumul murdar şi-ntunecat
– „Biserica paharului”,
nu mângâierea Harului!

…Neobosit Amăgitor,
pentru naivul „peştişor”,
întinde iscusit năvod
ca viclenia-i să dea rod!

Cu circuri mari şi străluciri,


cu-nşelătoare năluciri,
cu urlete şi strâmbături,
cu josnice apucături;

pociţi, bezmetici, necuraţi,


ai Întunericului fraţi,
scuipând pe tot ce este sfânt
şi tot ce e frumos sluţind

– la ce ei muzică numesc
şi florile se ofilesc;
de suflete otrăvitori,
de adevăr măsluitori,

meschini ai Lumii trepăduşi,


ale Satanei dragi păpuşi,
toţi cântă-n Templul Banului!
Acesta-I Chipul Domnului?

„Ne-nobilează muzica!”,
Socrate afirma cândva;
dar ce fac ei acum, așa,
e antimuzică deja.

42
Așa cum suntem ce mâncăm,
mai mult suntem ce ascultăm;
mâncarea ca și muzica,
ne pot cu totul transforma.

Ce largă-i poarta către Iad


și multe „stelele” ce cad,
în „cluburile lui Satan”
din zi în zi tot mai avan!

A „doctrinei” lor esenţă:


droguri, sex şi violenţă!
Ce libertate aţi ales?
Din pomul sterp, ce-i de cules?

Hormoni, hormoni, atât, hormoni?


Doar nu vi-i mintea-n pantaloni?
– Curvia, drum alunecos,
ispita cea mai de prejos;

plăcerea-i, cupă cu venin


prin care-ades ne osândim
scuipând pe ce e mai sublim,
când noi pe noi ne siluim!

Fugiți de-a lor atracție,


a morții gravitație ;
urcă pe CALE fiule;
„În voi nădejdea Slavei, e!”

…Maimuţărind un duh străin


ce-i doar de întuneric plin,
fără să ştiţi vă-nstrăinaţi
de-ai voştri, buni, părinţi şi fraţi!

Cum liberi credeţi c-o să fiţi


când limba voastră n-o mai ştiţi?
Visând mereu un veşnic „nou”,
ce-i doar trecutului ecou;

43
nici strâmbi, nici drepţi;
nici calzi, nici reci;
nici beţi, nici treji;
nici miei, nici iezi;

o turmă de debusolaţi,
pierduţi şi dezrădăcinaţi;
spălate minţi, de nici un fel,
aşa ne vrea un duh tembel!

Cine vă-ndeamnă şi spre ce,


să vreţi mereu altfel? De ce?
„Dar lumea toată-a ta de-ar fi,
oare la ce-ţi va folosi?”,

copil al banului făcut,


„când sufletul ţi l-ai pierdut?”.
Sex, „grătare”, somn, plimbare…
Pântec pe două picioare?...

Atâta viaţa doar vă e?


Afaceri şi distracţie?
…Totuşi vreţi mereu schimbare;
iar, fără de rost, schimbare!

De unde-această boală grea,


să vrem întruna „altceva”?
De unde oare-atâta zel,
în a schimba orice reper?

Schimbare-am vrut, la bine chiar;


când Raiul ne-a fost dat în dar,
mai minunat ca-n orice vis...
Schimbare chiar și-n Paradis?

Schimbând mereu și dezbinând,


desăvârșind amaru-i gând,
cu-nșelătoare unduiri,
cu-ntunecate ispitiri;

44
Tatăl Schimbării Belzebut,
Șarpele vechi din Cer căzut,
sfârşiţi ne-a vrut de la-nceput
prin doi copii ce l-au crezut!

Aceasta-i Strategia lui:


– Divorţ, rânjetul Iadului!
Din Paradisul mult plăcut,
iată Schimbarea ce-a făcut:

O lume strâmbă pe-un strâmb drum,


pierind în zgomot şi în fum,
turbată-n agonia sa
şi devorându-se pe ea;

din căpşună, mătrăgună;


iar din Om, hâdă minciună!
…De ce nu vreau să tac acum?
– C-am mers şi eu pe lângă „drum”

şi nu vreau să-l aud din nou,


râzând, pe cel ascuns în hău!
Veţi spune deci: „De-acasă-i dus!”.
– Nu-i bai! V-am spus ce-aveam de spus!

Ce-i rău sau bine nu prea ştim,


însă durerea o simţim…
Ce clar văd azi cât am pierdut,
plătind prostiei greu tribut!

Floare curată am schimbat


pe-un mărăcine înspinat;
de cei mai buni m-am depărtat
şi cinstea pe ruşine-am dat;

un sac de aur pe-o mărgea,


un diamant pe-o tinichea,
dreptatea pentru doi arginţi
iar pe străini i-am luat părinţi!

45
…Dar mi s-a dat într-un târziu,
să vreau din nou copil să fiu!
Sfântul Cuvânt m-a luminat
şi nu e timp de pregetat

căci iată, colo-n Ceruri Sus,


ne-aşteaptă-ncrezător Iisus
– Ochi de Părinte-nlăcrimat
văzându-şi visul destrămat!

Toţi vom da seama într-O Zi,


inevitabil, orice-am fi,
în Ochii Săi când vom privi
şi toate ni se vor plăti!

Privindu-ţi „clipa” în replay


– n-ai cum să pui şi nici să iei –
când faptele-ţi te-or judeca,
măsura ta te-o măsura,

„oglinda” te va întreba:
– „Ce ai făcut cu viaţa ta?”.
…Atâta şi s-a isprăvit,
pierzându-se în infinit!

…Întoarceţi-vă la Iubire,
vă cheamă azi întreaga Fire;
priviţi mai des la Curcubeu,
deschideţi Drum spre Dumnezeu!

Voi ce nimic nu aşteptaţi,


consumatori şi consumaţi,
plecaţi-vă către pământ;
să nu mâncaţi vise şi vânt

– petrol şi pietre într-o zi,


când ai minciunii fii veţi fi!
La masa pusă toţi am vrea,
dar ce avem de pus pe ea?

46
Azi prin pustiile grădini
cresc ciumăfăi şi mărăcini!
Sceptici şi reci, comozi, parşivi,
cinici, abili speculativi;

fanatici robi ai viselor


“legaţi” de un calculator,
însingurate suflete;
inteligenţi, dar pentru ce?

„Prinși” într-un joc de un alt joc


-iluzie fără noroc;
visând un vis într-un alt vis,
într-un computer v-ați închis;

vă credeți zei, stăpâni, eroi,


dar prada lui sunteți chiar voi;
ca o lumină sub ivăr
nu vreți să știți de Adevăr.

Plutind în visul vostru gri,


între a fi și a nu fi;
nu știți de-i noapte sau e zi,
duhuri nici moarte dar nici vii;

rupți și de Cer și de Pământ,


uitând de limbă și cuvânt,
oare virtualul v-o hrăni
și tot el vă va încălzi?

Trăind virtual într-un „senin”,


către pământ priviți străin;
dar vreți, cu ce-i mai bun și fin,
să fie frigiderul plin….

Copii rebeli ai vântului,


stăpâni acum Pământului,
ai vanităţilor proscrişi
în „Cartea Ifoselor” scrişi!

47
Un har cu toţii am primit;
cum însă noi l-am folosit
când numai Lumea am vânat
dar Cerul nu L-am căutat?

…Deja e ,,seară”! Chiar nu ştim


că spre „ieşire” ne grăbim?
Dormind al raţiunii somn,
voi L-aţi uitat pe-al Vieţii Domn

şi cine vă va mai scula,


când bezna grea vă va chema?
Când Ceasul Ultim va bătea,
la “monitor” vă veţi ruga?

…Semnul a fost „Titanicul”,


că „barca lumii” plină „ful”
de trântori, hoţi, risipitori,
s-afundă-n negrele vâltori!

Treziţi-vă acum vă spun,


din visul lumii cel nebun!
În locul Morţii-greu blestem,
„Alegeţi Viaţa, Eu vă chem!”.

Treziţi-vă ca nu cumva,
tot alergând după vre-o „stea”,
s-ajungeţi nişte venetici
în case mari cu geamuri mici!

Gureni
30 noiembrie 2010

48
Trei

Trei Persoane stau la Masa


Primordialului Cuvânt;
Viaţa, Dragostea, Lumina
– Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt!

Trei Lumini îngemănate


– Diamant, Rubin, Safir ;
Curcubeu de nestemate-i
al Treimii patrafir!

Trei într-Unul şi în toate;


nesfârşiți, făr’ de-nceput;
apă, lut şi foc, unite,
Cărămidă S-au făcut!

Gureni
17 iulie 2011

49
Numele Tău

Izvor etern de Apă Vie;


Luceafăr, cel de mai presus;
Cale de aur e-al Tău Nume
 şi Poarta Raiului, Iisus!

Numele Tău este Credinţa


şi-Mpărtăşirea-n Semnul Plus;
Punctul pe „I”, Stânca salvării,
Suspinul Cerului, Iisus!

Rubin strălucitor al Vieţii


pe Fruntea Veşniciei pus,
Iubirea poartă al Tău Nume
– Sublimul Adevăr, Iisus!

Icoană vie de Lumină


din Steaua fără de apus,
eşti Pâinea Vieţii, Pacea lumii,
Speranţa Ultimă, Iisus!

Gureni
11 februarie 2012

50
Albastru

Porumbel curat, sihastru;


Rază, de senin Safir –
rece, limpede, albastru;
mângâiere de zefir;
Pace dintr-Un Tainic Astru,
Viaţă, Adevăr şi Har;
Mir în vas de alabastru,
Dragoste fără hotar;
al Creaţiei Pilastru
şi-al Iubirii Sfânt Contur;
al Credinţei Sol măiastru:
DUHUL SPIRITULUI PUR !

Gureni
2 septembrie 2011

51
Șapte Taine

Şapte Taine are Cerul,


oglindite pe Pământ;
şapte scumpe nestemate,
Zestrea Duhului Său Sfânt!

Şapte zile, săptămâna;


culori, şapte-n curcubeu;
şapte note muzicale;
Şapte Duhuri, Dumnezeu!

Şapte ochi şi şapte coarne


are Mielul Domnului;
în a şaptea zi căzut-a,
zidul Ierihonului;

şapte candele, Menorah,


sfeşnicul din Templu, sfânt;
şapte îngeri cu potire;
trâmbiţe, şapte, sunând;

Şapte Peceţi rupe Mielul


– Cel în veci biruitor,
de pe Cartea ce decide
Timpul Ultim viitor!

Şapte Ultime Cuvinte


– urgisit şi părăsit –
Domnul Nostru, sus pe Cruce,
către Tatăl a rostit!

Şapte, strălucind de-a pururi,


din cristal şi aur greu,
sunt Palatele Luminii,
tăinuind pe Dumnezeu!

***

52
Dar iată Cele Şapte Taine,
mărgele prinse ’ntr-un colier;
de le-om purta la sân, cinsti-vom
Voinţa Tatălui din Cer!…

SFÂNTUL BOTEZ, ÎNTÂIA TAINĂ;


cum oare, altfel s-ar putea?
Fără aceasta, celelalte,
nu văd ce preţ ar mai avea!…

„Adevărat îţi spun că, dacă


un om nu se va naşte din nou,
nu va putea nicicum să vadă,
Împărăţia Lui Dumnezeu.”

„De nu se va naşte cineva


din apă şi din Duh acum,
în Împărăţia Cerului,
nu va putea intra nicicum.”;

despre Botez vorbit-a Domnul,


lui Nicodim cel credincios;
Botezul e „contract cu Viaţa”,
e Uşa Casei Lui Hristos!

Cum în afara Casei Sale


e tare frig şi-ntunecat;
nu i-aş dori nicicui să afle,
cum e să mori nebotezat!

Fără Botez nu-i mântuire


şi nici Credinţă pe Pământ;
fără Hristos, nădejdea lumii
e fum împrăştiat de vânt!

Prin limpezimea Sfintei Ape,


de vechi păcat am fost spălaţi
şi-am fost, sub slava Crucii Sfinte,
pentru vecie creştinaţi.

53
Cum inspirat ne spune Pavel:
„Un Domn, Un Crez şi Un Botez!”;
fără Botez ne-ar fi trăirea,
o nucă seacă-fără miez!

Când din Iubire şi Credinţă
întru Hristos ne-am botezat,
prin Sfântul Duh şi Sfânta Apă,
cu Viaţa ne-am şi îmbrăcat!

Dacă aşa vorbit-a Domnul:


,,Lumea cu totul e a Mea!’’,
pentru-a ne boteza copii
,,din start’’, de ce-am întârzia?...

Deci din Iubire şi Credinţă


eu vreau să-mi ştiu copilul pus,
din prima clipă, fără teamă,
în Palma Domnului Iisus!

Scăldându-ne în Apa Vieţii,


Un Glas din Cer, în gând ne-a spus:
– Spălat este păcatul vostru,
prin lacrimile Lui Iisus;

Un Porumbel senin, albastru,


din Mâna Tatălui plecat;
în Numele Treimii Sfinte,
cu Harul Său ne-a mângâiat!

Dar pentru-a neamului Credinţă,


prin foc şi sângele vărsat,
un alt Botez înalt şi nobil,
o, câţi străbuni şi-au asumat…

Creştin să fie dar, cel care


– momit, minţit sau cumpărat –
credinţa veche stămoşească
– Primul Botez şi-a lepădat?

54
TAINA MIRUNGERII urmează,
AL DOILEA MARE LEGĂMÂNT;
e consfinţirea şi-ntărirea
Darurilor Duhului Sfânt!

,,Eu vă trimit făgăduinţa


Părintelui Meu peste voi;
ascunşi în cetate-aşteptaţi
până ce cu Putere de Sus
cu toţii veţi fi îmbrăcaţi.”

,,Voi Ungere-aveţi de la Sfântul


şi astfel pe toate le ştiţi;
Ungerea pe care-aţi primit-o
de la El rămâne în voi
şi n-aveţi nicicând trebuinţă,
ca altul să vă-nveţe pe voi.... ”

MIRUNGEREA, Pecetea Sfântă


pe trupul celui botezat;
Semnul Divin, ciudat şi tainic,
din veac profeţilor lăsat;

prin strălucirea-i aurie,


înmiresmatul Mare Mir,
e-ntruchiparea nemuririi
şi-al Îndumnezeirii gir!

Pe fruntea veşniciei noastre


o stea va străluci voios,
arvună sfântă din Lumină,
ca tu să fii un mic Hristos!

A TREIA TAINĂ-i POCĂINŢA,


regretul, SPOVEDANIA;
durerea lacrimilor tale
dezvăluie credinţa ta;

55
mărturisirea integrală
a relelor ce-ai săvârşit,
cu-ncredere, cu umilinţă,
celui ce e-mputernicit;

iertarea ta şi dezlegarea
de lanţul păcatului greu;
reaşezarea prin căinţă
sub Har, de Către Dumnezeu!

,,Tatăl a dat Fiului toată judecata”.


,,Amin grăiesc vouă:
Oricâte veţi lega pe Pământ
legate vor fi şi în Cer;
Orice veţi dezlega pe Pământ,
dezlegat va fi şi în Cer.”

Căci Tatăl Vieţii, nu pieirea


păcătuiților o vrea;
ci să se-ntoarcă spre Lumină
şi-o viaţă nouă le va da!

Cum fiului întors acasă


dintre străini rătăcitor,
tatăl i-a dat haina cea bună
şi-n dar inel strălucitor;

primi-vei de te vei întoarce,


„că mort a fost şi-a înviat”,
Cununa mântuirii tale,
„pierdut a fost, dar s-a aflat”.

Înfrânge-ţi inima, alungă-ţi


ruşinea sau mândria ta;
haina păcatului murdară,
arunco-n foc spre-a te salva!

56
Deci dac-ai hotărât de-acuma
calea curată a urma,
să nu te joci cu cele sfinte,
ci crede-n ascultarea ta…

Respectă ce ne-a spus Cuvântul


Ce dat-a Fiului Său Sfânt
Puterea toată ̶ Judecata
în Ceruri ca şi pe Pământ!

A PATRA TAINĂ-i Cea mai mare;


ÎMPĂRTĂŞIREA CU HRISTOS–
cu Însuşi Sângele şi Trupu-I
prea-ndurător şi glorios!

Când Sfântul Duh, la invocarea


părintelui liturghier,
preface Pâinea ca şi Vinul
în Trupul Domnului din Cer;

e-o prelungire a-Ntrupării


–prin Sfântul Duh cu Harul Său–
ce ni-L oferă-n dar pe Domnul
de două mii de ani mereu!

E Trupu-I Sfânt şi azi şi mâine


şi Sângele-I, în orice zi;
Cel Ce se frânge şi se varsă
spre-a ne salva în veşnicii!

În Seara Cinei Cea de Taină


picioarele ni le-a clătit,
ne-a-mpărtăşit cu Vin şi Pâine,
şi cu durere ne-a vorbit:

57
„Luaţi, mâncaţi, e Trupul Meu
Care se frânge pentru voi
şi beţi dintru Acesta toţi,
Acesta e Sângele Meu,
Sângele Legii Celei Noi,
Care se varsă pentru mulţi
spre iertarea păcatelor.”
„Faceţi la fel spre Pomenirea Mea”;
aşa a fost lăsarea Tainei;
dar ne-a mai spus încă ceva:
„De nu veţi mânca Trupul Meu
şi nu veţi bea Sângele Meu,
cu nici un chip nu veţi intra
în Împărăţia Lui Dumnezeu!”

Dar nu oricum şi nu oricine


se poate-aşa împărtăşi
cu Jertfa Domnului curată
şi fără a se spovedi;

numai în chip curat şi sincer,


evlavios şi cuvios,
smerit şi pocăit de rele,
te poţi atinge de Hristos!

Dar în beţii, certuri, ucideri;


furând, curvind, vrăjitorind;
cum poţi simţi savoarea Vieţii,
tu îngropat de viu fiind?…

Să nu te-atingi de Pâinea Vieţii,


murdar de-al lumii hâd păcat;
că-ţi vei mânca osânda singur,
jignind Preasfântu-i Trup curat;

58
purificat prin Pocăinţă,
prin focul Spovedaniei,
poţi consuma fără de teamă
Jertfa Împărtăşaniei!

Acesta-i leacul nemuririi


şi Hrana Cea mai de folos;
mânca-voi Sfântul Trup şi bea-voi
curatul Sânge-al Lui Hristos;

vreau să trăiesc cu El în mine,


veşnic în El vreau să trăiesc,
împărtăşindu-mă cu Trupu-I
şi Sângele-I Dumnezeiesc!

A CINCEA TAINĂ-I PREOŢIA,


HIROTONIA;Har Ceresc,
transmis din veac prin generaţii,
pentru tot neamul preoţesc.

„Cum M-a trimis pe Mine Tatăl,


la fel Eu vă trimit pe voi;
luaţi Duh Sfânt; căror păcatul
îl veţi ierta va fi iertat
şi-al celora ce îl veţi ţine,
ţinut va fi nedezlegat.”
Aşa grăit-a, Cel Ce singur
cu moartea pre Moarte-a călcat
în Ziua Învierii Sale,
dar ne-a mai spus ceva odat’:
„Cel ce pe voi vă ascultă,
pe Mine M-ascultă acel;
şi cel ce de voi se lipseşte,
de Mine se leapădă el!”.

59
E Taina grea a preoţiei;
Cuvântul Cel mai de presus;
Puterea dată prin Apostoli
şi garantată de Iisus!…

În cadrul Liturghiei Sfinte,


arhiereul în Altar
invocă Sfântul Duh s-aducă
bogatul Preoţiei Har;

îngenuncheat la Sfânta Masă


din al bisericii Altar,
diaconul smerit ascultă
ruga „Dumnezeiescul Har!”;

iar când se-nalţă rugăciunea,


cu dulce glas, blând şi uşor,
se cântă „Doamne miluieşte!”
de toţi ceilalţi părinţi în cor.

Prin palmele spre Cer-nălţate,


la ruga episcopului,
Dumnezeiescul Har coboară
spre uzul aspirantului;

astfel împărtăşit cu Duhul,


episcopul arhiereu,
îşi pune mâinile-amândouă
asupra creştetului său;

în faţa uşilor de aur


îi dă veşmânt de preot, nou;
cu toţi proclamă „Vrednic este!”,
înalt şi întreit ecou!

De-acum, cu orice preţ el fie,


– căci el şi-ales-a drumul lui –
ca Preotul Mărit din Ceruri,
întruchiparea Harului!

60
Fără Puterea ce li-i dată,
de a conduce, de-a sfinţi,
de-a propovădui Cuvântul
şi-n Liturghie de-a sluji,

cum s-ar înfăptui Lucrarea


Preaînţelept Cuvântului?…
Biserica fără de preoţi,
ar fi doar casa vântului!

Prin mâna lor, Sfintele Taine


în lumea asta se-mplinesc;
iar Sfântul Duh în Taină vine,
numai la glasul preoţesc!

Un preot e dator să fie,


cinstit, smerit, milos, curat,
bun gospodar, sfinţit de Harul
nepreţuit ce i s-a dat

şi să-şi asume renunţarea;


smerenia-i mărirea sa;
nu bani, nu laude, nici carne;
averea-i milostenia!

El trebuie să-nvigă Lumea


− soldat sub Crucea Lui Hristos −
zdrobindu-şi inima lumească;
nu pântece burduhănos!

Deci nu oricum şi nu oricine


se poate-aşa hirotoni;
ci numai cel ales prin firea-i
şi dedicat spre a sluji;

Nu orişicine e capabil
cu demnitate a purta
– sfinţindu-se mereu pe sine –
haina hirotoniei grea.

61
Dar preotul e om şi poate
fără-ndoială, a greşi…
Un preot bun mereu e-n luptă
cu răul, spre-a se izbăvi!

Cum a-ncercat, şi nu o dată,


pe Cel Mai Mare-a-L ispiti ;
o, cât se bucură Satana,
de-un preot slab a se sluji!…

Al cărui chip el oglindeşte


– beţiv, scandalagiu, curvar,
orgolios, murdar sau lacom –
în faţa Sfântului Altar?

Al cui e „preotul” acela,


plin de murdarele-i dorinţi;
jertfa lui Cain cea neprimită,
vicleană Iudă pe arginţi?

Amar de preotul prin care


răul în lume s-a făcut
dispreţuind a sa menire;
mai bine nu s-ar fi născut!

Ca Abiram, Datan şi Core,


plăti-va scump, de-a cutezat
să stea la Masa Preoţiei
în chip nedemn sau nechemat…

Nu-i de glumit cu Adevărul,


căci Duhul Său nu va răbda
̶ chiar de-ai purta două coroane ̶
necinstea şi batjocura!

A ŞASEA TAINĂ-I CUNUNIA


sau NUNTA, altfel spus cumva;
a Dragostei ciudată Taină,
albastra Providenţei Stea;

62
e Taina Dragostei curate,
Taina unirii dintre soţi;
făcând un singur trup din două,
unite prin ai Vieţii Sorţi!

Cum porumbelul se-nsoţeşte


pe viaţă cu mireasa lui
şi omul e dator să-şi ducă,
prin Nuntă, Crucea dorului!

Aşa grăita Demiurgul


şi-aşa a fost de-atunci lăsat,
că „Nu e bine să trăiască,
omul, pe lume-nsingurat!”.

Deci Tatăl Cerului şi-al Lumii


văzându-l singur pe bărbat,
un paradis, printr-o femeie,
din coasta lui i-a întrupat!

Pentru plăcere, procreare


– căci lumea altfel s-ar sfârşi –
şi pentru într-ajutorare,
unul pe altu-al sprijini;

cei doi, ca unul de atuncea,


prin dragoste şi prin copii,
se vor lipi unul de altul
şi-un singur trup vor deveni!

Iar cum e-o treaptă mare-n viaţă


şi spre desăvârşire dar;
,,corsetul cununiei’’ este
un test de anduranţă chiar!

„Creşteţi şi stăpâniţi Pământul;


nu vă lăsaţi duşi în păcat,
ca nebunia să dezlege
cumva ce Domnul a legat!”

63
Nu-ntâmplător, tot la o nuntă,
Iisus cu Harul Său Divin
a săvârşit Prima-I Minune,
când preschimbat-a apa-n vin!

La fel cu noi, din viaţa noastră,


prin Cununie a făcut,
ca ce era sfârşit să fie
un nesfârşit nou început!

Dar, iată, vânturile soartei,


adesea împotrivă bat;
Tatăl ispitei ne încearcă,
fie femeie ori bărbat…

Două izvoare-adapă Răul,


de care-i veşnic însetat;
sunt Nebunia şi Prostia
ce-atâtea vieţi au ruinat!

Pentru beţii, curvii, orgolii,


averi, hazard… cenuşă-n vânt
– iluzii dăinuind o clipă;
trădat-am Adevărul Sfânt!

Încrederea şi-mpărtăşirea
sunt al Iubirii Drum sortit;
prin învrăjbire şi scindare
Satan suspină fericit!

Plata păcatului e moartea


şi ce e drept aşa va fi;
dar Tatăl Vieţii Îşi doreşte,
să-I fie vii ai Săi copii;

întoarece-te deci, din greşeală,


fie şi de-ai păcătuit;
prin lacrima de pocăinţă
vei fi din nou sub Har primit!

64
„Puneţi-Mă la încercare
şi vom vedea apoi, ce-o fi”;
Credinţa cere ascultare,
dar nu vă va dezamăgi!

Cheia salvării e Răbdarea;


Răbdarea fie jertfa ta
şi-a Cununiei tale „barcă”
în „valuri” nu va eşua!

Prin Rugăciune şi Răbdare


la ce nu-i drept vei renunţa,
ca nimeni altul să nu plângă;
chiar şi zdrobindu-ţi inima…

Adu-ţi aminte clipa sfântă


şi fericirea de nespus
când v-aţi unit în tinereţe,
avându-L Martor pe Iisus!

În ceasul neputinţei tale,


prin soţul tău sau prin copii,
Soarele Sfânt al Cununiei,
Iubirea, te va-ncălzi!

Aceasta-i Taina Cununiei;


un lanţ legând prin veşnicii,
pe toţi cei scrişi în Cartea Vieţii,
cei care-au fost, ce sunt şi-or fi!

A ŞAPTEA TAINĂ-i SFÂNTUL MASLU;


e rugăciunea, ungerea
celor bolnavi de către şapte
preoţi în Zi de Miercurea!

Căci într-o Miercurea, Maria


sora lui Lazăr, a vărsat
pe capul Domnului Iubirii,
un vas cu mir de nard curat;

65
pe muntele Carmel, Ilie,
de şapte ori rugatu-sa,
până când Domnul a dat ploaie
stingând Pedeapsa – seceta;

Profetul Elisei asemeni,


peste-un copil mort s-a culcat
de şapte ori în rugăciune,
până când Domnul l-a-nviat!

Aceasta e Puterea dată


de către Cer preoţilor;
să poată-aduce vindecarea
şi pacea suferinzilor;

Prin ruga lor şi miruirea


cu undelemnul cel sfinţit,
ce doctorul nu poate, face
Harul Ceresc blagoslovit!

Iată Cuvântul Sfânt ce spune


şi Asta-i Taina Maslului
–Divina Taină a Speranţei,
lăsată suferindului:

„Celor ce cred în al Meu Nume,


aceste semne vor urma;
vor scoate demoni, iar bolnavii
cu mâinile-i vor vindeca.”

…Acestea-s deci Marile Taine,


stânci aşezate riguros
la temelia Sfintei Case
nebiruite-a Lui Hristos!

Gureni
9 februarue 2013

66
Maria din Magdala

Erai o fragedă fecioară,


o floare albă de cireş,
când ai iubit întâia oară;
iubire pură, fără greş!

C-ai mai iubit apoi, se ştie,


dar sufletul ţi-era curat
și dac-ai fericit o mie,
tu n-ai crezut că-i vre-un păcat!

O sumă de haini – ce astfel


s-au înălţat de vii, la Rai –
voiau doar trupul tău fierbinte;
dar tu un suflet bun doreai…

Mlădie, graţioasă ciută,


cu ochii blânzi – întunecaţi,
fără-ncetare hărţuită
de prea mulţi câini înfometaţi;

visai blândeţe şi iubire,


o vorbă bună căutai,
un zâmbet sincer, ocrotire,
în care încă mai sperai…

Dar cum erai aşa de mândră


– ca o zeiţă-ntre pigmei –
ai fost de cei urâţi, urâtă,
că n-ajungeau la nurii tăi!

Şi într-o dimineaţă-n Templul


plin de bărbaţi şi de femei,
la judecată-ai fost târâtă
de cărturari și farisei!

67
Şezând în mijloc, Domnul Păcii
poporului îi lămurea
Taina Iubirii şi a Dreptăţii,
când te-au adus în faţa Sa:

,,Învăţătorule, aceasta,
prinsă a fost când preacurvea;
Legea lui Moise cere moartea-i...
Spune-ne dar, părerea Ta? ”

Spuneau acestea ispitindu-L,


doar ca să-L poată-nvinui
ştiindu-L milostiv din fire;
că Legea va nesocoti.

Atunci, El S-a plecat să scrie


în colb cu degetul, ceva;
dar ei, porniţi spre a ucide,
nu încetau a-L întreba.

S-a ridicat din nou, privindu-i


şi le-a răspuns, căci îi ştia:
,,Cine din voi fără păcat e,
primul să dea cu piatra-n ea! ”

şi fără-a-i mai băga în seamă,


după ce iar S-a aplecat,
continuă în colb să scrie
al fiecăruia păcat...

Ei când au auzit aceasta,


mustraţi de cuget s-au simţit
ieşind pe rând cu toţi afară;
până şi cel mai înrăit.

...Ce minunat lucrează Domnul;


n-au izbutit ce şi-au propus;
cei ce te condamnau la moarte,
doar la Iubire te-au adus!

68
Când au rămas în mijloc singuri,
Cel Drept spre ea S-a ridicat:
,,Femeie, unde-ţi sunt pârâşii;
cum, nimeni nu te-a condamnat?”

Cu greu şoptit-ai: ,,Nimeni, Doamne!”...


,,Nici Eu nu te voi osândi!”,
ţi-a zis cu milă şi durere;
,,Du-te, nu mai păcătui!”.

...Dar n-a mai vrut de-atunci să plece


şi pentru ce s-ar mai fi dus,
când a găsit pe veci Iubirea;
pe Domnul vieţii ei, Iisus!

Gureni
30 septembrie 2013

69
Scânteioare

Prin grădini, mai pe sub garduri,


încă pe lângă răzoare;
flori mărunte-mbujorate
şi timide ca o boare;

greu răzbind prin glodul aspru,


căutând un loc sub Soare;
ne zâmbesc senin, în pace,
ca o tainică întrebare.

Nu-s leandri şi nici roze,


crini, bujori, mărgăritare;
au un trist destin adesea
şi un parfum ca o uitare...

Se sfârşesc neobservate
fără faimă sau splendoare;
de nu le mănâncă porcii,
mor strivite sub picioare...

Se ascund parcă, sfioase,


ruşinate de-ntâmplare,
stele mici de jar, aprinse
cu suava lor candoare.

N-au nici fală, nici putere;


pentru ce există oare?...
Nimeni nu le ştie rostul
sau la ce-s folositoare...

Însă Ochiul Ce veghează,


Mâna Cea ocrotitoare,
pentru noi doar le păstrează
a ne fi învăţătoare.

70
Cale spre desăvârşire,
lacrimă de consolare,
asta li-i menirea-n lume,
cu plăpânda lor suflare...

Frumuseţea li-i sfiala;


puterea, blânda iertare;
faima lor e umilința;
iar bogate-s prin răbdare!

De-ai avea fluvii de aur,


munţi de pietre sclipitoare;
unde nu-i smerire nu e
nici iubire, frățioare...

Deci de vrei un loc în Ceruri


lângă Dreapta Celui Mare,
fii smerit şi blând asemeni
gingaşelor scânteioare.

Gureni
15 decembrie 2017

71
Zece Legi

,,LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL


ȘI CUVÂNTUL ERA DUMNEZEU
ȘI TOATE CE-S, AU FOST FĂCUTE
NUMAI PRIN EL ȘI HARUL SĂU!

LUMINA OAMENILOR, VIAȚA,


ERA ÎN EL ȘI LUMINA;
LUMINA STRĂLUCI ÎN BEZNĂ
ȘI NOAPTEA, ASTFEL, SE SFÂRȘEA!”.

...Sunt Zece Legi fundamentale


omului date pe pământ;
Poruncile Moralei Sfinte,
ale Preasfântului Cuvânt.

Adânc săpate-n piatră tare,


pe Muntele Sinai sub nor;
lui Moise date spre-mplinire,
prin Israel ̶ ales popor;

aceste Legi din veac sădite


în inimile tuturor,
sunt îndreptar desăvârşirii
şi Cale către Adevăr!

Sunt Legile Împărăţiei


iar cel ce nu le-o respecta
nu va pătrunde niciodată,
murdar, nedrept, în Slava Sa.

Nu-ntâmplător s-au scris în piatră,


că Semn al veşniciei sunt;
ghid al desăvârşirii noastre;
Credinţei, Sacru Legământ;

72
Esenţă de Frumos şi Bine
dat lumii spre salvarea sa;
Un Legământ semnat cu sânge
pe Cruce, sus la Golgota;

Principiile esenţiale
ce-L oglindesc pe Dumnezeu
- Dreptatea, Mila şi Smerirea -
suspinul Sufletului Său!

,,M-am săturat de fum şi sânge;


ulei şi vin nu mai doresc;
Dreptate, Milă şi Smerire
de-acum acestea le voiesc!”…

Deci, cum pot oare crede unii,


că Vechea Lege a murit?
De ce-a venit Hristos în lume
şi pentru ce El S-a jertfit?

Prietene, deschide ochii,


acesta-i Crezul lui Iisus:
,,Eu n-am venit ca să stric Legea,
ci ca s-o împlinesc!” ne-a spus.

Tu ia aminte, nu-i de şagă;


cu Dreapta Lege nu glumi;
căci pentru Sfânta-i Ascultare,
Iisus pe Cruce se sfârşi!

Ascultă omule, Cuvântul


Celui Ce este Tatăl tău;
al Celui Ce-a-ntocmit Pământul
și Cerurile, Dumnezeu!

Iată acum ÎNTÂIA LEGE,


- şi n-are cum fi altcumva -
că-i suntem Chip şi-Asemănare;
iubirea şi nădejdea Sa:

73
,,EU SUNT DOMNUL, DUMNEZEUL TĂU,
CEL CE TE-A SCOS DIN GREA ROBIE
ŞI ÎN AFARA MEA (copile),
SĂ NU MAI AI ALT DUMNEZEU!”.

E drept să ni se ceară asta


şi e normal să fie-așa,
când pentru-ai Săi copii suspină
neîncetat Inima Sa!

,,Atât de mult iubit-a lumea


încât pe Singurul Său Fiu
Îl dete, ca oricine crede
în El să fie veşnic viu!”.

Cel Ce ne-a dăruit o lume


şi ne-a făcut moştenitori,
ne cere azi devoţiune;
să-I fim, deci, recunoscători!

Nu pentru El ne cere asta


- prea mare este Slava Lui -
ci din iubire de Părinte,
să nu fim robii nimănui.

Cu dragoste, cu-ngrijorare,
cum cloșca-şi cheamă ai săi pui,
Bunul Părinte ne-îndeamnă
să nu fim fiii vântului!

Prima o naşte pe A DOUA


şi tot aşa urmând la rând;
A DOUA LEGE, a Smeririi,
din a Dreptăţii decurgând:

,,SĂ NU-ŢI FACI CHIP CIOPLIT NICI ALTĂ


ÎNFĂTIȘARE-A CELOR CE-S
ÎN CER, PE SOL, SUB SOL, ÎN APE;
SĂ NU TE-ÎNCHINI ÎN FAŢA LOR.

74
NU LE SLUJI; CĂCI EU CE-S DOMNUL,
SUNT DUMNEZEU GELOS (să ştii),
CE PEDEPSESC NELEGIUIREA
PĂRINŢILOR PRIN AI LOR FII

CHIAR PÂNĂ LA A PATRA SPIŢĂ


A CELOR CARE MĂ URĂSC
ŞI MĂ ÎNDUR PÂN› LA A MIA
DE CEI CE LEGILE-MI PĂZESC.”.

Aceasta e A DOUA LEGE,


firesc din Prima decurgând;
că toate-s trase ca pe sfoară,
una din alta derivând.

Icoane strâmbe din mâini strâmbe,


cum strâmbi am fost şi-om fi mereu...
De ce-aș mai săruta săruta pereții,
când El e chiar sufletul meu?

...Dar ne știi, Doamne, slăbiciunea;


cât de săraci în duh suntem;
ajută dar prostiei noastre,
ca jertfa Ta să n-o uităm!

Tablele Legii, nu sunt oare


Icoana Sfântului Cuvânt?
Din totdeauna omul ştie,
ce nu e scris e vis şi vânt!..

Icoanele nu ne sunt idoli,


prin ele noi spre Cer cătăm;
un semn de-aducere aminte;
o,,cârjă” doar, să nu cădem!

Tu însă ne cunoști prea bine,


cât de curat sau fals ,,cântăm”;
ne iartă ,,strâmba adorare”,
prin ea, noi Ție ne-nchinăm!

75
Când Marii Idoli rămân: Banul
- ducele fruct al Iadului,
și-a noastră oglindire, Eul;
câți mai sunt fani ai Cerului?...

,,SĂ NU IEI ÎN DEŞERT NUMELE


DOMNULUI DUMNEZEULUI TĂU,
CĂCI DOMNUL PEDEPSI-VA PE CEL
CE-A LUAT ÎN RÂS NUMELE SĂU”.

Dacă Dreptatea şi Smerirea,


vre-un famen le-a batjocorit,
Marele Duh şi-a TREIA LEGE
nu-l vor lăsa nepedepsit.

A PATRA LEGE-i a Smeririi


şi-a Milosteniei Cereşti:
,,SĂ NU UIŢI ZIUA DE ODIHNĂ,
ADU-ŢI AMINTE S-O SFINŢEŞTI;

ÎN ŞASE ZILE FĂ-ŢI LUCRAREA


(a minţii sau pământului)
DAR ZIUA-ȘAPTEA ̶ DE ODIHNĂ,
E ÎNCHINATĂ DOMNULUI;

(e-a Dumnezeului tău vrere),


SĂ NU FACI VRE-O LUCRARE-N EA,
NICI FIUL TĂU, NICI A TA FIICĂ;
NICI ROBUL TĂU, NICI ROABA TA;

NICI VITA TA ŞI NICI STRĂINUL


CARE SE AFLĂ-N CASA TA;
CĂ-N ŞASE ZILE FĂCU DOMNUL,
CERUL, PĂMÂNTUL ŞI MAREA,

CU TOT CE SE GĂSEȘTE-N ELE


ŞI-A ŞAPTEA ZI S-A ODIHNIT;
DE-ACEEA-BINECUVÂNTAT-O
LĂSÂND-O CA SABAT SFINŢIT”.

76
Prin mila şi smerirea Legii,
Azi, Domnul cere-a ne sfinţi;
să renunţăm deci la trufie,
la bârfe, răzbunări, hoţii...

Să fie-o zi ca o lumină;
iartă-l pe cel ce ţi-a greşit;
du-te la templu, adu daruri,
la spovedit şi-Mpărtășit!

În Ziua Domnului cea sfântă,


fii milostiv, smerit, curat;
în rugăciune și-nchinare
laudă Cerul ne-ncetat!

Dar Doamne-ajută îndoielii


- nu pot să nu mă-ntreb acum -
deşi ne-ai dăruit o Cale
şi ne-ai deschis Cel mai Drept Drum;

să respectăm Odihna Sfântă,


Părintelui în veci slăvit
sau, şi mai mult, să dăm cinstire,
Zilei când - iată - S-a ,,trezit”?

Când pe Tabor, din Cer grăit-a:


,,Acesta este Fiul Meu
în Care Îmi găsesc plăcerea;
de El să ascultaţi (mereu)”,

atât de clară e Porunca...


Ce poate fi de comentat?
Şi nu odată Preaînaltul
spre Noua-I Lege ne-a-ndemnat!

Căci prin Hristos-Domnul Iubirii,


chiar Tatăl a binevoit
O NOUĂ ZI - O NOUĂ LEGE,
a Fiului preamult iubit.

77
Prin sânge, lacrimi, suferinţă,
Vechiul Cuvânt s-a înnoit
şi s-a clădit o veşnicie
pe Ziua Mielului jertfit!

E semnul Dragostei Creștine,


Noul Sabat-Intâia Zi
și Piatra încercării noastre;
nu mai suntem de-acum copii!

E o ,,problemă” și nu este;
A Șaptea zi… Întâia zi…
Esența Legii e aceiași;
de ce, atunci ne-om învrăjbi?

Când va fi ziua cât vecia


și - O Lege-ntr-Un Cuvânt va fi;
Duhul Iubirii ne va umple
și astfel ne va-nțelepți.

Legea nu-i ,,veche” și nici ,,nouă”;


Ea e din veci întru vecii;
Legea Iubirii și-a sfințirii
pentru a-i Cerului copii.

Cum Vechea Lege se-mplinește


prin Noua Lege, tot aşa,
a Şaptea Zi se oglindeşte
în Prima Zi-Duminica!

Tatăl și Fiul, știm, sunt Una,


și Creator și Salvator;
a Șaptea zi sau Ziua-Ntâia,
tot Una-s pentru-nchinător!

E Ziua Vieţii şi-a Luminii,


un Imn Iubirii pe Pământ;
e Semnul mântuirii noastre,
prin Noul-Veșnic Legământ!

78
Așa ales-am Adevărul
și Calea Sa o voi urma;
e Semnul Noii Legi, Speranța,
Lumina, Viața, Dragostea!

Căci pentru noi murind pe Cruce,


prin Fiul Tatăl ne-a lăsat
Un Nou Sabat, O Nouă Lege:
a Lui ,,Hristos a înviat!”.

,,Lăsați morții să-și îngroape morții”;


vă rătăciți într-un pustiu;
Sâmbăta a fost în ,,adormire”,
de Astăzi Domnul nostru-i viu!

Că de n-ar fi-nviat Hristosul


Duminica, precum stă scris;
zadarnică ne-ar fi speranța,
,,credința fum și viața vis”…

,,CINSTEȘTE-ȚI PĂRINȚII ne cere


A CINCEA PORUNCĂ, așa,
CA ANII SĂ ȚI SE LUNGEASCĂ
ÎN ȚARA CE DOMNU-ȚI VA DA!”.

Aici sunt Mila şi Dreptatea


cele ce pot a ne lipsi
faţă de cei ce ne-au dat viaţă;
chiar şi cu-o vorbă a-i lovi.

Chiar dacă unii-au fost nevrednici,


mai slabi sau răi, fii iertător;
totuşi, cei mulţi ne-au dat iubire
şi ne-au hrănit cu viaţa lor!

Nu-i părăsi la neputinţă;


fii blând, îndelung răbdător;
ca să primeşti şi tu la rându-ţi,
blândeţea, mila fiilor;

79
Căci între Dumnezeu şi tine
primii, părinţii tăi vor sta;
aşa cum tu vei sta ca martor
între-ai tăi fii şi Slava Sa!

,,SĂ NU UCIZI!”, A ŞASEA LEGE;


mai clar de-atât ce-ai mai voi?...
Dacă-ai simţi la gât cuţitul,
mă-ntreb cum oare-ai mai vorbi?

Aici e vorba-ntâi de oameni,


dar şi în general vorbind;
să nu ucizi pentru plăcere,
nici altă vină răzbunând.

Un om, un bou, un porc, un câine;


ce mai contează ce soi e;
când se ucide ,,la grămadă”,
tot roşu le e sângele...

,,SĂ NU UCIZI!”... Dar se ucide!..


Unde ni-i oare inima?
De ce, adesea din orgoliu,
,,stingem” lumina, dragostea?...

,,SĂ NU UCIZI!”, s-a spus odată;


dar Domnul Păcii ne-a certat:
,,E prea mult chiar şi să te mânii!”…
Ce simţi, când tu eşti insultat?

Nu-ţi trebuie cuţit sau gloanţe


să bagi un semen în pământ;
atât de simplu, fără urme,
îl poți ucide c-un cuvânt…

SĂ NU URĂŞTI, asta e cheia,


fii milostiv cu-aproapele;
în duh, deja ucizi, spunându-i:
,,Nebunule!” sau ,,Prostule!”.

80
S-a terminat cu Talionul;
,,Nu jertfe vreau, milă voiesc!”;
totuşi s-a spus: ,,Faceţi dreptate!”,
să-ncepem dar cu noi, firesc!...

,,SĂ NU UCIZI!”, ciudată lege;


dar ce şi cum să spun aşa?...
E clar că-i vorba-ntâi de oameni,
de tot ce-i viu apoi, cumva;

nici din plăcere, nici din ură,


nici pentru-a pedepsi ceva
şi totuşi viaţa cere viaţă,
ucide spre a exista!..

,,Noi nu ucidem animale;


de crimă deci, suntem străini!”.
O, Doamne, ce ipocrizie;
mâncăm doar ouă, nu găini!...

De cum te naşti ucizi într-una;


de nu ucizi, nu vei trăi;
armate mari se luptă-n tine
şi se ucid ca tu să fi!

Problema, iată, nu e moartea;


orice-nceput are-un sfârşit
şi-aşa cum ştim dintotdeauna
viaţa, cu viaţă s-a hrănit.

Deci pentru apărarea vieţii,


a ta şi-a semenului tău,
va trebui să sari ,,bătrâne”;
laşii nu-i plac Lui Dumnezeu!

Nebunul nu ştie de Lege


iar capu-i ,,roi de goange” e;
aşa că, până una-alta,
păzeşte-te, armează-te;

81
iar dacă ţi-e primejduită
familia sau ţara ta,
nu ezita, ridică arma
şi fii un om, nu o lichea!

Balanţa Milei şi-a Dreptăţii


e tare greu de cumpănit,
mă bine zii ,,Doamne fereşte!”,
să fi-ncercat aşa cumplit...

,,NU PREACURVI”, A ŞAPTEA LEGE;


ce poate fi de comentat,
când în adâncul firii creşte,
murdar, urât şi greu păcat?

Dar dragostea-i ades nebună,


n-are habar de legi sau vremi;
problema ei e nedreptatea,
de nedreptate să te temi!

Cursa păcatului e-ntinsă,


ispita te-trage spre ea;
mătasea coapsei ei fierbinte,
visează sărutarea ta;

şi cum poţi spune ,,Nu!” plăcerii,


când mâna ei e-n mâna ta;
când ochii ei spre tine cată,
când tu o vrei şi ea te vrea?

În vis, în gând, poftind, trupeşte,


cu toţi am preacurvit deja;
că toţi suntem sădiţi în carne,
iar dragostea-i menirea sa!

Fii treaz, veghează, ochii-n patru,


căci demonii cărnii nu dorm;
,,surpriza” pot fi cei de-aproape,
hormonii n-au minte, nici somn!...

82
Al cărnii șarpe ne constrânge
fără-ncetare-a ne ,,cupla”;
carnea fierbinte cere carne,
e raţiunea ei cea grea!

Ca fluturii către lumină


spre-mperechere vom căta,
în focul inimilor veşnic
ce existenţei trup va da!...

Dar tocmai asta e-ncercarea


fără-ndoială cea mai grea,
de a-ţi descoperi puterea;
cum să spui ,,Nu!”, când toţi zic ,,Da!”.

Trădare, asta-i Preacurvia;


perechea de ţi-ai înşelat,
pe-a Cununiei Taină Sfântă
e ca şi cum ai fi scuipat!...

Copii cuminţi din preacurvie?...


Ce poate bun, fi-ntr-un păcat?
Ne mai mirăm c-avem furtună,
când numai vânt am semănat?

Dar cum putem pricepe Taina


dac-așa tineri mai suntem?...
La cununii se bea, se cântă;
învăţători însă n-avem...

Toţi ne dorim soţii fecioare;


că nu vrem, proști, nicicui să fim;
de unde însă feciorie,
când toţi cătăm cum să curvim.

Căci și curvia-i fărˈde lege;


e-al preacurviei început;
soră mai mică Preacurviei,
promiţătorul ei debut!

83
Două surori întunecate
fug de lumină-așijderea;
dar de-i Curvia înserare,
e Preacurvia beznă grea!...

Plăcerea sau Desăvârşirea,


asta-i problema cea mai grea..
Iubirea strâmbă-i drum spre moarte
deci smulge-te din ,,mreaja” sa.

Iubirea strâmbă nu-i iubire;


cum poţi fi hoț dar şi cinstit?
Ia-ţi crucea, du-o şi urmează
suspinul Mielului jertfit!

Iubirea-i una cu Dreptatea,


deci în Împărăţia Sa,
dacă vei îndrăgi minciuna,
cu nici un preţ nu vei intra!

Chiar dacă ţi-ai aflat perechea,


Regina inimii, cumva;
renunţă de nu-i cu dreptate;
ea-n ,,barca” ei, tu-n ,,barca” ta!

Nu fii călduţ – nici cald, nici rece –


căci Domnul te va lepăda;
nu accepta căile strâmbe
şi nici măcar concesia!

,,Mai de folos e să-ţi tai mâna


şi ochiul drept să ţi-l arunci,
dac-ai păcătuit cu ele;
decât întreg în foc s-ajungi”...

Rămâne dară cum ţi-i voia,


de-ţi poţi învinge patima;
dar hotărăşte-te de-acuma
şi schimbă-ţi grabnic inima;

84
căci dacă Mila şi Dreptatea
cu ştiinţă le-ai nesocotit,
iluzii să nu-ţi faci, copile,
că vei fi altfel răsplătit...

Mai bine fugi, nici o ruşine,


salvează-ţi astfel viaţa ta;
plata păcatului e moartea
şi ce e scris, va fi aşa!

Zii ,,Nu!” pe veci, a fost şi gata;


dar vezi să nu te-ntorci cumva,
căci e plăcerea cea mai mare
şi renunţarea-i tare grea.

Ştiu, nu-i uşor, să fi o viaţă


perechii tale soţ fidel;
curat şi devotat alături,
asemeni unui porumbel;

însă acesta-i Sacrificiul


care se cere orişicui;
fă trupul tău curat, să fie
jertfă plăcută Domnului!

Căci Tatăl Vieţii, nu pieirea


păcătuiților o vrea;
ci să se-ntoarcă spre Lumină
şi-o nouă viaţă le va da.

Iubirea-I una cu Dreptatea;


Dreptatea însă-i jertfă grea;
dacă iubești curat Iubirea,
tu, dar, ce vei sacrifica?

Întoarce-te din rătăcire;


oricât ai fi păcătuit;
chiar în a unsprezecea oră
încă mai poţi fi mântuit!

85
Zdrobește-ți inima, fii piatră;
,,Adio!”, zii păcatului;
de vrei s-ajungi o nestemată
pe Fruntea Împăratului!

Încrede-te deplin în Domnul,


aşează-ţi viaţa-n Palma Sa;
iar Şarpele cel vechi, Satana,
abia atunci te va lăsa!

,,NU PREACURVI!”,
căci preacurvia-i trădare, crimă şi hoţie;
cea mai amară bucurie,
singurătate pe vecie!

,,SĂ NU FURI!”, e A OPTA LEGE;


sărac mai bine dar curat;
ce nu-i al tău ,,să nu existe”
şi ai scăpat de-un greu păcat!

Hoţia-i lepra omenirii;


furăm aşa cum respirăm;
fără sfială, faţă-n faţă,
necontenit ne înșelăm...

Se fură bani, pământuri, case;


copii, soţii, amanţi, averi;
timp, energie, informaţii;
vise, putere sau plăceri;

şi vieţi şi suflete se fură;


credinţe, limbi sau meserii;
inimi, speranţe, minţi, iubire
şi cântece sau poezii;

se fură chiar și ce-i în gură;


se jefuiesc și morți și vii;
popoare, țări și continente;
planete, stele, galaxii!

86
Mă-ntreb ce oare nu se fură?
...Până și umbra omului;
urma lăsată în zăpadă;
totul se fură, și ce nu-i!...

Albina fură, vulpea fură,


cu mintea lor de animal
și nu-s excepții în natură;
hoția-i un instinct vital!...

Dar ,,Iată omul!”, e vreunul


când a putut să nu fi luat?
Măcar o nucă sau un zâmbet,
cândva, cu toții am furat…

Cum să nu furi când toți te fură?


Dacă nu furi ajungi falit
– un cerșetor la colțul străzii
de altul iară jefuit!

Cine va birui hoția


și va scăpa lumea de hoți?
Căci azi hoția ne e Lege
iar cinstea-i basm pentru netoți.

Șantajul, mita, impostura


și lenea, tot hoție sunt;
subtilă înșelătorie,
murdar câștig, nedrept cuvânt.

Minciuna, dacă nu-i hoție


– altfel de ce te-ai obosi –
nu e decât o nebunie;
făr-un câștig a dobândi…

Cu capul spart umblă dreptatea,


c-așa din veac s-a pomenit,
în lumea hoților de care
până și hoții s-au scârbit!

87
Dar hoții vor și ei dreptatea,
când sacii-n car și-i-au urcat;
ca nu cumva să vină alții
și să le fure ce-au furat!...

Hoția, lepra omenirii;


urâtă boală, fără leac,
ce face ca un chip al Slavei
să semene mai mult a drac!

Din firea lor fură toți hoții,


că-s mai deștepți sau mai netoți;
cum dar putem stârpi hoția,
făr ̕a-i elimina pe hoți?

,,Deștepții”-s însă, Mari Maeștrii,


în tenebroase ,,jonglerii”;
tu, decât hoț, fii ,,prost”mai bine
și vom vedea apoi, ce-o fi!

,,Băieții cei deștepți” vor lumea,


convinși că li s-ar cuveni;
dar cei săraci cu duhul fi-vor,
ferice-ai Cerului copii!

Lacomi, trufași, perfizi, feroce,


chiar dacă lumea ar pieri;
crezul ,,deștepților” e Banul,
dar Banu-i va înnebuni!

De-aceea-ți spun, chiar de ți-i foame,


cere mai bine când ai cui;
fii chibzuit și strâns la toate,
de nu vrei mila nimănui!

Deci, dacă nu accepți pomana


că mândră-ți este inima;
fii mulțumit cu bucățica-ți;
întinde-te cât plapuma!

88
Tâlhar de-ai fost sau hoț și totuși
vrei spre Lumină-a te-ndrepta;
cu orice preț înfruntă răul,
întoarce-te la cinstea ta!

Dar hoții nu iubesc Lumina,


căci Noaptea este ,,mama” lor;
rămâne-vor în întuneric,
dacă atât de mult o vor!

Da, e cumplit în sărăcie


și-n umilință a trăi;
dar fă ce poți, ba chiar cerșește,
păcatul ți-l vei ispăși.

Iar dacă vezi cum se îngâmfă


bogații, nu te revolta;
du-ți Crucea ta, rabdă și crede,
că are Cine judeca!...

Și specula e tot hoție,


pe nevoiaș de-ai înșelat;
nici nu-ncerca să furi la rându-ți
ce altul ție ți-a furat.

Iar de-ai furat ceva odată


și nu mai poți restitui,
cere-ți iertare, să nu cadă
blestemele pe-ai tăi copii…

Blestemul lacrimii amare,


că-i jecmănit tot cel sărac,
e-a lăcomiei neagră bubă
ce veșnic n-are fund la sac.

Nu mai fura, urmează cinstea


- Calea îngustă, aspră, grea -
chiar de-ai sfârși sărman ca Lazăr;
de vrei un loc în Cer cândva!

89
,,Ca sufletul să nu și-l piardă,
oricare om, ce nu ar da ?”;
,,SĂ NU FURI!”, Legea te îndeamnă,
să nu-ți furi sufletul cumva !

Așa e, lumea e hoție;


totuși ascultă, NU FURA;
vei dobândi ce nu se fură,
comoara păcii, Liniștea !

A NOUA LEGE interzice


minciuna spre a face rău ;
,,SĂ NU FACI MĂRTURIE STRÂMBĂ
ÎN DAUNA-APROAPELUI TĂU!”.

Dar dacă Mila și Dreptatea


cu bună știință le-ai călcat,
cu vorba ta, cu-a ta măsură;
vei fi chiar tu cel judecat.

Trădarea e nemernicia
și josnicia cea mai rea.
Nu fii sperjur și strâmb copile;
de mai vrei, om, a te chema!...

Ce-i mai de plâns, pentru-al tău suflet,


decât s-ajungi un trădător;
să-ți vinzi credința și iubirea;
să fi ,,o coadă de topor”…

Făcând pe altul să plătească


ce n-a greșit, nevinovat;
tu ai ales a Iudei cale,
purtând pe frunte greu stigmat…

Dar poți minți ca să faci bine,


cum sincer poți vorbi spre rău…
Atunci minciuna este viață
iar adevărul tău, călău.

90
E un cântar subtil în toate;
MEDEN AGAN - nimic prea mult;
excesul este drum spre moarte,
cale spre Iad, o știm demult.

A ZECEA LEGE – acum ne cere,


prin Mila și Smerirea Sa,
să nu râvnești nimic din cele
ce-s proprietatea altuia:

,,SĂ NU POFTEȘTI CASA, NEVASTA ,


NICI ROBUL LUI, NICI ROABA LUI,
NICI BOUL, NICI MĂGARUL ȘI NICI
ALT LUCRU AL APROAPELUI.”.

Porunca – Zecea, ,,a poftirii”-i


cea mai ciudată și mai grea;
ce e frumos desigur place,
iar de ne place îl vom vrea…

Ce-i viața fără de plăcere?


…Doar un pustiu nenorocit!
Ce floare nu visează oare,
măcar un fluture, iubit?

Dorința de-a avea și-a face,


de unde-i oare și de ce;
când știm prea bine că nimica
din tot ce e nu dăinuie?

…Habar n-avem ce este Pofta


și ce e dincolo de ea;
din ea se nasc ,,a fi” și-,,a face”,
în rest e doar tăcerea grea.

Ce-i mai de preț decât Plăcerea?


Dreptatea, poate, o să-mi spui!
Însă Dreptatea-Adevărul ,
n-are și El plăcerea Lui?...

91
– Plăcerea Lui e Ascultarea
deplină a Cuvântului;
Dreptatea, Mila și Smerirea
sunt Pofta Adevărului!

Acesta este Adevărul


prin Harul Căruia trăim!
…Ca Țel Suprem, Desăvârșirea,
câți însă azi, o mai dorim?

Balanța lumii cumpănește


pe talere neîncetat,
Plăcerea și Desăvârșirea;
tu pentru care ai optat?

Dar vii și-ntrebi: Cum pot alege,


pofta cea bună, de cea rea ?...
– Încrede-te-n dreptatea Legii
și drept, prin Lege, tu vei sta!

Credința ta și ascultarea
sunt stânca ce te va salva;
pofta cum vine se și duce;
îndură încercarea sa!

Abținerea ca și Credința
deosebesc un om de-un porc;
și porcul are trup și suflet
și minte; dar conștiință, ioc!

Deci de te-a înrobit plăcerea,


înlănțuindu-ți inima;
orice nebună dependență
s-o biruie credința ta!

Abținerea înnobilează
și întărește sufletul;
purifică și luminează
și-mbogățește spiritul.

92
Dacă vei asculta Cuvântul,
în pace mulți ani vei trăi
și orice lucru bun vei cere,
la timp ți se va dărui!

Dacă vei îndrăgi Cuvântul,


mereu cu tine El va fi;
,,Puneți-Mă la încercare
și vom vedea apoi, ce-o fi!”.

…Dar dacă toate-s ale Sale,


Cuvântului, ce poți a-i da?
– Doar înfrânarea poftei rele;
aceasta fie jertfa ta!

Și totuși, a nu face răul,


e doar un început de drum;
cu timp și fără timp fă bine,
oricând, oricui, oricât, oricum!

Când n-ai făcut un rău altuia


– deși ce mult ți-ar fi plăcut –
prin stăpânire și răbdare,
un bine ție ți-ai făcut!

Degeaba închinări și posturi


și nici un bine nimănui…
Dreptatea, Mila și Smerirea-s
întruchiparea Binelui!

Dar binele se poate face


numai sacrificând ceva;
doar sacrificiul dovedește
Iubirea și Credința ta!

Deci nu lăsa pofta nebună


să-ți cotropească inima;
smulge-o așa cum smulgi cucuta,
desțelenește ,,țarina”!

93
Sunt Zece Legi, ca zece teste;
prin ele te va încerca
tatăl Ispitei și-al Poftirii,
căci asta-i dezlegarea sa.

Mai este însă O Poruncă


din care toate s-au ivit:
,,SĂ VĂ IUBIȚI UNII PE ALȚII,
AȘA CUM ȘI EU V-AM IUBIT!”.

Când toată-nțelepciunea lumii


poate fi spusă-ntr-Un Cuvânt;
,,Iubește!” omule, ,,Iubește!”;
restul e praf purtat de vânt!

,,Iubește!”, asta-i Toată Legea,


în Ceruri ca și pe Pământ;
,,Iubește!” tot ce e, ,,Iubește!”,
ne-o cere Sfântul Cel Preasfânt!

Iubirea-i Lacrima Credinței,


Credința-i al Iubirii vis,
Deviza cea adânc săpată
pe grele Porți de Paradis;

lanternă, scut și călăuză


ne-o fi când bezna s-o lăsa;
Speranța ce ne va conduce
spre Cea mai luminoasă Stea!

O, cât de simplu-i Adevărul;


ca apa rece de izvor;
ca Soarele de primăvară;
ca zâmbetul copiilor!

Ce simplă e Esența Legii


(cum le-a vorbit copiilor):
,,CE VREȚI SĂ VI SE FACĂ VOUĂ ,
FACEȚI ȘI VOI SEMENILOR!”.

94
Salvarea ni-i Desăvârșirea
ce-o căutăm din dragoste:
,,CREDINȚA-NSEAMNĂ ASCULTARE
ȘI FĂRĂ FAPTE, MOARTĂ E !”.

,,CEI CARE MĂ IUBESC, MI-ASCULTĂ


PORUNCILE ȘI LE-MPLINESC!”;
Iubirea și Credința vie,
numai așa Mi-o dovedesc.

Dar e vre-un om în lumea asta


ce nici o Lege n-a călcat
și prin Sfințenia de-o viață
să merite a fi salvat?...

Eu nu cunosc și astfel cine


va moșteni Noul Pământ?
…Nu știu, dar Cel Preanalt ne știe
și sufletul și-al nostru gând.

Credința oarbă, Sacrificiul,


sunt cheia Porții Cerului;
Biletul tău spre nemurire
e lepădarea sinelui!

LUMINA, VIAȚA și IUBIREA


sunt Numele Lui Dumnezeu;
Dreptatea, Mila și Smerirea,
oglinda Sufletului Său.

Ascultă Decalogul Vieții;


Legea de piatră și de foc;
Cuvântul tare, Calea Dreaptă
spre mult visatul Nou Soroc!

Aceste Legi, ca Zece astre


ce strălucesc în veșnicii,
ne-au scos din umbra necredinței;
să fim deci ai Luminii fii!

95
De le-om păzi cu sârg de-acuma,
cu orice preț și noaptea-n vis,
va fi din nou speranță-n lume
și lumea iarăși Paradis!

Gureni
19 martie 2016

96
De același autor
au mai apărut volumele:

E! – CÂNTURI ISIHASTE

TREI ZECI DE ARGINȚI – TREPTE ÎNTUNECATE


Pre-press & print:

S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L.


Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20
Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343
E-mail: tipografia.prodcom@gmail.com

ISBN: 978-606-9064-09-2
© Editura eParadigme, RADU GORJ, CRAIOVA 2021
www.paradigme.euroeducation.ro
http://groups.google.ro

S-ar putea să vă placă și