UNIVERSITATEA DE STAT DE MEDICINA ŞI FARMACIE

"NICOLAE TESTEMIŢANU"

Catedra de filosofie şi bioetică

APROBAT
la şedința Catedrei de filosofie şi bioetică
din 09 martie 2020, proces verbal nr.7,
șef catedră, dr. hab. în filos., conf. univ.
Vitalie Ojovanu

Caiet de sarcini
la disciplina BIOETICĂ
pentru medicii rezidenți ai Facultății de Rezidențiat

Medic rezident Anton Doina-Cezara

grupa nr. 301

specialitatea în rezidențiat Chirurgie plastică, estetică și microchirurgie

reconstructivă

Chişinău * 2021

1
1. Identificați și comentați un caz cu incidență bioetică în activitatea clinică pe care o realizați.

Unul din primele cazuri care m-au marcat profund atât la nivel uman cât și la nivel
profesional a avut loc în prima mea luna de activitate, și anume o pacientă care a fost adusă
de către serviciul AMU în secția de internare urgentă, prezentând multiple plăgi tăiate. Din
examenul obiectiv am observat că pacienta avea multiple echimoze pe corp, precum si
fractura oaselor nazale. Discutând cu pacienta am aflat că aceasta suferă de cancer mamar
stadiul IV (terminal), cu metastaze în ficat și plămâni. Pacienta nu mai poate beneficia de
tratament oncologic, singurul tratament posibil fiind cel paliativ. Pacienta se simțea desigur
mult prea rău pentru a avea un serviciu, iar din lipsa oricărei familii înafară de soț aceasta era
nevoită să depindă economic de dânsul. Pacienta era torturată moral și fizic zilnic de soțul ei
din motiv că e bolnavă și nu poate lucra. Aceasta a apelat la serviciile poliției de câteva ori,
acestea soldându-se cu nimic decât înrăutățirea abuzului, iar la moment pacienta refuza
implicarea poliției în cazul ei pe motiv ca chiar dacă ar fi arestat soțul, aceasta ar rămâne fără
adăpost. Pacienta m-a rugat să o ajut cumva. În acest moment apar mai multe dileme bioetice.
Unde se termină atribuțiile medicului chirurg care primește acest pacient? Cum ar trebui
medicul chirurg să procedeze în această situație, din moment ce pacienta refuza implicarea
poliției? La nivel moral suntem obligați să ajutăm pacienții, dar cum procedăm în cazurile în
care ajutorul nu ține nemijlocit de actul medical? Ar putea implicarea medicului chirurg în
această situație să ducă la consecințe nefaste pentru pacient cât și pentru medic? Care ar fi
protocolul ce ar putea fi urmat în această situație? Soluția mea a fost să îndrept pacienta către
Centrul de Drept al Femeii, o organizație care oferă servicii judiciare gratuite pentru femeile
ce suferă de abuz domestic, oferind și condiții de trai, hrană, asistență socială, psihologică și
tratament medical. Telefonând am aflat ca acest centru are doar 24 de locuri, care erau deja
ocupate. Pacienta nu a putut apela la serviciile lor. Următoarea soluție a fost apelul la
fundațiile ce se ocupă cu servicii paliative gratuite – Hospice of Hope și Hospice Angelus.
Apelând am aflat că doar Hospice Angelus oferă servicii în raza orașului Chișinău, și că
serviciile ambelor centre sunt mobile (cu deplasare la domiciliu). Între-un final pacienta a
apelat la serviciile centrului, care venea la domiciliul acesteia, după care pacienta a fost
primită de un cămin social pentru femei abuzate, unde a urmat în continuare îngrijirea
paliativă.

Un alt caz memorabil este cel al unei paciente care s-a prezentat în secția de internare urgentă
cu plăgi tăiate superficiale și escoriații, fiind adusă de soț și fiică, care m-a informat că este
vorba despre o tentativă de suicid. Pacienta se afla într-o stare psihologică precară, fiind într-
un episod depresiv și anxios, dând mai târziu și un atac de panică. Din spusele pacientei cât și
a soțului am constatat că pacienta suferă de tulburări emoționale de aproximativ un an, care
au debutat cu insomnie ce pe parcurs a devenit cronică și la care s-au alăturat restul
simptomelor – anxietate, episoade depresive și tentative de suicid. Pacienta nu se adresase la
medicul neurolog sau psihiatru în legătură cu aceste simptome pe motiv că există stigmă

2
socială față de persoanele ce suferă de boli mintale, și nu vrea ca cineva dinafara familiei ei să
afle despre problemele ei. De asemenea pacienta refuza administrarea calmantelor sau
somniferelor. Ca să pot să îi acord ajutor medical (sutura primara chirurgicală sub anestezie
locală) am avut nevoie ca pacienta să fie cel puțin într-o stare emoțională parțial controlabilă,
pentru a nu mișca eratic membrul superior, care ar fi făcut actul medical imposibil. Cu acest
scop i-a fost administrat Diazepam, care a funcționat foarte bine. Văzând ameliorarea vădită a
stării ei psiho-emoționale, soțul pacientei m-a rugat să îi prescriu Diazepam și să o conving pe
pacientă să îl primească. Aici apare dilema bioetică, ar trebui să fac acest lucru, știind că
Diazepamul este un anxiolitic puternic utilizat în psihiatrie pe larg în cazul anxietății și
insomniei, sau ar trebui doar să îi ofer pacientei o îndreptare la medicul psihiatru, din moment
ce nu este specialitatea mea, iar benzodiazepinele sunt un medicament clasa C, controlat, care
poate provoca dependență? Eu am ales să îi prescriu pacientei comprimate Alora, pe bază de
plante și să o îndrept către medicul psihiatru. Am încercat să conving pacienta că este absolut
necesar să se adreseze la ajutor medical specializat în acest domeniu. Soțul pacientei a înțeles,
însă fiica pacientei a fost extrem de nemulțumită, punând presiune adițională asupra mea
pentru a-i prescrie pacientei ceva “mai puternic”. Consider că am procedat corect în această
situație, conducându-mă atât de codul moral personal cât și de cel profesional, având în
vedere riscul de a prescrie un preparat controlat în acest caz, nefiind psihiatru.

2. Dovediți ce model sociocultural al bioeticii prevalează în domeniul medical ce l-ați ales (în
condițiile Republicii Moldova).

Consider că dintre cele patru modele socio-culturale modelul care prevalează în domeniul meu
este cel personalist. Modelul personalist presupune raționalitatea și libertatea fiecărei
persoane în alegerea propriilor experiențe, fiecare individ fiind o personalitate unică, ce e în
concordanță cu natura din care face parte. Domeniul ce mi l-am ales permite expresia
completă a individualității umane. Fiecare individ este privit ca o entitate aparte, inimitabilă,
capabilă de autocunoaștere și respectiv unica ființă care poate să decidă pentru dânsa. Astfel,
în cadrul chirurgiei plastice, doleanțele pacientului sunt prioritare, atâta timp cât acestea nu
dăunează pacientului. Pacientului îi este permis să își afișeze adevărata esență a eu-lui său,
indiferent de natura lucrurilor care îl deranjează și pe care le-ar modifica. În așa mod
chirurgia plastică este singura ce permite autentificarea identității persoanelor transgender;
recăpătarea identității după extirparea cancerului mamar, după combustii, după traumatisme
desfigurante; contribuie la crearea unei identități în cadrul operațiilor de corecție a
malformațiilor congenitale; păstrarea identității prin operații de rejunevare; prevenirea
pierderii identității dupa accidente ce lezează funcția mânilor, picioarelor, cancere de gât,
cancere a cavității bucale etc.; întărirea identității prin perfecționarea trăsăturilor fizice după
cerințe individuale; echilibrarea identității persoanelor care suferă psihologic din cauza unei
sau a mai multor imperfecțiuni. Nu există niciun alt domeniu chirurgical care pune la fel de
mult accent pe personalitate și particularitățile ei precum chirurgia plastică.