RADU GORJ

TREIZECI DE ARGINŢI −
TREPTE ÎNTUNECATE

Craiova, 2021
Autor: RADU GORJ
Titlul: TREIZECI DE ARGINŢI −
TREPTE ÎNTUNECATE
Coperta: RADU GORJ
DTP & Pre-press: DANIEL GUREANU
Culegerea textelor: IOANA MARCELA OPREA, student

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

GORJ, RADU
    Treizeci de arginţi - trepte întunecate / Radu
Gorj. - Craiova : eParadigme, 2021
    ISBN 978-606-9064-22-1

821.135.1

© Editura eParadigme, RADU GORJ, CRAIOVA 2021

www.paradigme.euroeducation.ro
http://groups.google.ro

Craiova, 2021
TREIZECI DE ARGINŢI −
TREPTE ÎNTUNECATE

Dacă se-nalţă spre Lumină

Trepte ale virtuţilor,
coboară şi spre Întuneric
o Scară a păcatelor.

Eu am visat această Scară;

un drum umbrit, îmbietor;
o largă cale în spirală
care se pleacă-ncetişor;

un drum comod, plăcut, ce duce

pe cărturar sau pe profan,
fără suişuri sau răscruce
în ,,paradisul de catran”.

Ce largă e Calea Pierzării,

drumul deschis oricând, oricui
şi ce uşor şi lin coboară
spre negura adâncului!

O, câte trepte sunt în umbră;

cine le poate număra?...
Din toate, eu treizeci ales-am,
ce pot mai clar a se vedea.

Treizeci de trepte sunt, de veacuri,

arginţii care s-au plătit;
arginţii nopţii pentru care
Mielul de Paşti a fost jertfit.

Sunt treizeci de arginţi, aceiaşi,

din punga ce s-a aruncat
în ,,Templul Banului” în care
nebunul Iuda s-a-nchinat.
3
Treizeci de trepte-s către beznă,
aceiaşi treizeci de arginţi
ce-şi duc povara lor amară
spre hăul cu scrâşnuiri de dinţi.

Dar nu v-arăt acuma Iadul

şi nici că vreau să-l ştiu de fel,
ci numai drumul care duce
în cel mai sigur mod la el.

Pe cât de-ngust şi abrupt e drumul

ce spre Lumină e croit,
pe-atât de larg şi blând cel care
spre Întuneric e sortit.

Dar e o Treaptă între ele

în cumpănă neîntrerupt,
pe care poposim o clipă;
e Începutul ne-nceput.

De-aici începe coborâşul

cât şi urcuşul, cum o iei;
e Cumpăna voinţei tale,
arbitrul liber-faci ce vrei!

,,Umblă!”, e clipa stabilită

dintre ,,a fi” sau ,,a nu fi”;
e Punctul Zero, inerţia;
din toate, griul cel mai gri.

E hotărârea înţeleaptă,
ori delăsarea inimii;
pumnalul cu două tăişuri
− de ce-aş lupta, când pot dormi?!...

Cu toţi plecăm din gara ,,Umblă!”,

că toţi avem un drum de dus;
tu la ce tren ţi-ai luat biletul,
spre Răsărit sau spre Apus?

4
E clipa veşniciei tale
sau altfel spus ,,Acu-i, acu’!”
cum altă cale nu există,
de-aici se alege ,,Da” sau ,,Nu”!...

ÎNTÂIA TREAPTĂ ce te fură,

aproape nici n-o vezi că e,
e NEPĂSAREA, DELĂSAREA,
INDIFERENŢA, omule;

PASIVITATEA, APATIA;
chiar NEATENŢIA, ciudat;
sunt unul şi acelaşi ,,Umblă!”,
dară spre minus înclinat.

Pe strâmba Coroană-a căderii

încep să apară primii spini;
e solul cel fertil în care
Răul îşi prinde rădăcini.

De-odat-aud un palid ,,Umblă,

dar umblă şi tu mai uşor;
nu te mai agita atâta,
că toate au un rost al lor!”…

E ,,Umbra” ce mă însoţeşte;
un ,,ghid” limbut şi nepoftit,
dar ce să-i faci, el e ,,de-al casei”
şi peste tot e nelipsit;

trimisul Regelui Minciună,

un îngeraş întunecat;
umbră din Umbra ce domneşte
în lumea sa de matostat.

Dar Gândul Drept îi ripostează

− Ai vrea să umblu liniştit
când tu pui sub obroc lumina?
Nu, e păcat, că nu-i cinstit!

5
Dacă alegi indiferenţa
şi încă de la început,
eşti ca un om fără de simţuri
ce mort pe lume s-a născut.

Dar să vedem ce e păcatul,

că despre el vorbim mereu!
E oare, om, născut sub soare,
fără de greş în pasul său?

Este o mare diferenţă

între greşeală şi păcat;
greşeala e o întamplare,
păcatul e premeditat.

Greşeala e fără de voie,

un accident nefericit;
un rău făcut pe negândite
şi regretat pân’ la sfârşit.

Păcatul e fărădelege;
dorinţa de a face rău
adesea încă din plăcere,
nesocotind pe Dumnezeu;

călcarea fără de sfială

a Legilor Cuvântului;
planificarea, chibzuirea
şi-nfăptuirea răului.

− Ştim noi cumva de ce e lumea;

noi cine suntem şi de ce?...
De unde ni-i încredinţarea
că toate sunt că trebuie?

Nimic n-are vr-un sens, nimica;

totul e vis, iluzie,
dar pentru-a noastră amăgire
l-am inventat pe ,,Trebuie!”…

6
Şi pentru ce vrei să schimbi lumea;
cât va dura lucrarea ta?
Nu e nebun cel care face
şi mai nebun cel care vrea?

Trăieşte dac’ aşa ti-e dat,

fără virtuţi, fără păcat;
trăieşte doar atât cât eşti
şi nu mai crede în poveşti;

lasă iarba să-nflorească,

pietrele la locul lor,
nu mai răscoli cenuşa;
fără credinţă, fără dor!...

În crâncena hazna a lumii

e o prostie a gândi;
problema esenţială este,
cum poţi să fi, fără a fi!...

Să treci prin viaţă ca o umbră,

fără o urmă a lăsa
− inert, senin, tristă legumă −
numai un geniu ar putea…

Cum orice-ai face e zadarnic,

ba chiar ţi se va reproşa;
să-ţi fie calea, Nepăsarea
şi n-o să ai ce regreta.

Fă tot ce poţi spre a nu face,

că tot ce faci te va ,,lega”;
deci Liniştea şi Libertatea,
Nonacţiunea ţi le-o da!

Fii dar un ,,nimeni” fără nume,

un ,,omenaş” de ,,second hand”;
o frunză-n vânt, un pai pe valuri,
rătăcitor în ,,neverland”!...

7
−Dac-am vedea întreg tot Răul
şi dintr-odat s-ar arăta,
ne-am depărta-ngroziţi de moarte
şi-n veci nu ne-am apropia…

Dar el, uşor, treptat, lucrează

şi te cuptinde pas cu pas
şi pân să te trezeşti, nimica
din ce erai n-a mai rămas.

E Delăsarea, degradarea
şi ce senin o neglijăm,
întâiul pas concret spre moarte;
ne facem doar că nu-l vedem.

Nu fii nepăsător cu Cel ce

scump datoria ţi-a plătit!
Nesimţitori sunt mulţi pe lume,
dar e păcat, că nu-i cinstit!...

A II-a TREAPTĂ-i TRÂNDĂVIA;

mai simplu, LENEA, spus aşa;
COMODITATEA, LÂNCEZEALA,
ce-ţi înglodeaza inima.

Dar Umbra grabnic intervine

− Lenea, pe cine-a omorât?...
− Lenea de a gândi ucide;
toate prin muncă s-au făcut!

Cum lângă orice fir de iarbă-i,

un înger ce-i şopteşte ,, Creşti!”,
nici tu n-ai fost trimis în lume
să dormitezi, să lâncezeşti.

Nu Lenea ne-a adus în lume,

spre-a trândăvi şi-a ne-ndopa;
ci Raţiunea, Acţiunea,
pentru-a gândi şi a crea!

8
Omul n-a fost făcut doar pentru
a se hrăni şi-a se-nmulţi;
un har avem, o misiune
şi-un dor de-a ne desăvârşi.

− Eu cred că tot secretul vieţii

− ce fără voie ni s-a dat −
e-a fi fără să faci nimica
şi vei trăi fără păcat!

Sfidând egou şi Cer şi Lume;

făr’a visa, făr’a spera
şi refuzând orice chemare,
nici nu dori, nici nu lucra.

Că munca îndobitoceşte,
o ştim de mult, prea bine ştii;
din greu trudind, cum ni-i pedeapsa,
mai proşti şi mai urâţi vom fi.

Munca prosteşte şi-nrăieşte;

cum vântul răsuceşte-un pom,
munca-i blestem şi siluire;
Plăcerea l-a creat pe om!

Beleaua lumii-i raţiunea,

ce-aduce doar nelinişte;
mii de-ntrebări aiurea pune
cu care să ne chinuie.

Credeţi c-o să trăiţi cât lumea?

Ce vă tot zbateţi să creaţi?...
Cei ce lucrează nu au pace
şi-s găsiţi veşnic, vinovaţi...

Din tot ce ai, din tot ce cugeţi,

din tot ce faci, din tot ce eşti;
nimic, nimic, nu va rămâne
şi-atunci de ce te chinuieşti?

9
Blestem zadarnicul ,,a face”
şi nebunescul ,,a dori”,
ce nasc păcatul şi greşeala
şi în părinţi şi în copii!

...Ce dulce e o ,,sfântă lene”;

să nu ai poftă de nimic;
să te scufunzi cu nasu-n perne;
să nu te scoale vreun ,,amic”;

să lâncezeşti pân’ la amiază,

în vise albe să te pierzi;
să guşti ceva, că nu se poate
şi-apoi din nou să dormitezi...

Să dormi, să dormi o veşnicie,

un somn adânc, netulburat;
fără fantasme, fără vise;
să uiţi de tot, de toţi uitat!...

− ,,Cel care nu vrea să muncească,

nici să mănânce să nu vrea;”
că leneşul mai mult aleargă
afla-va într-o zi, cumva!...

Da, munca fizică − manuală

nu ne vor dezumaniza;
desprinderea de sol, nemunca,
din om o fiară vor crea!

Nemunca şi comoditatea,
cu Libertatea s-or plăti;
dar prea târziu vom înţelege,
când ai Maşinii robi vom fi!

− De unde vrerea de a face?

De ce-ai dori, de ce să fi,
când şti că totul e uitare
şi-n haos ne vom risipi?

10
− N-ai cum să fi fără a face
şi nu doar strictul necesar;
Creaţia e însăşi Fiinţa
şi faptul cel mai arbitrar.

DEZORDINEA, INDISCIPLINA-s
a III-a TREAPTĂ spre mai jos;
iar Gândul Drept o ia-nainte
− Sunt tot păcat, că nu-i frumos!

− NERÂNDUIALA, DEBANDADA,
sunt Haosul originar...
Dar Gândul Drept nu se opreşte:
− Aici nu este necesar!

− Din Haos apărut-au toate

şi-n Haos iarăşi vor a fi;
tendinţa firească-i spre Haos!
Nu pot să cred în inepţii!...

− În Universul nostru însă,

Lumina face ordine;
Învălmăşeala, Neglijenţa,
nu duc decât la pierdere!

Pe TREAPTA a IV-a stau de ,,taină”:

BÂRFA şi INDISCREŢIA;
PALAVRAGEALA, VĂICĂREALA,
PLĂCEREA DE A JUDECA.

− Dar asta e comunicare,

de asta limbă ni s-a dat;
ba mai mult chiar, socializare;
aşa că nu văd vr-un păcat!

− Atâta?... Ce comunicare?...
Tot lâlâind când mai gândeşti?
E vorba lungă, sărăcie;
ba încă, sigur, te prosteşti!

11
Vă puneţi strajă limbii voastre;
să-i fiţi mereu de-a curmeziş;
mai mulţi pieriră de-a lor limbă,
decât de-al sabiei tăiş!

Pe-a V-a TREAPTĂ-s: EGOISMUL,

MÂNDRIA, FĂLOŞENIA;
TRUFIA,LAUDA,ORGOLIUL;
INFATUAREA, AROGANŢA;
DEŞERTĂCIUNEA,VANITATEA,
care-ţi îngâmfă inima.

− Orice egou se manifestă,

vrea să arate deci, că e;
pe calea sa vrea afirmare;
ba mai mult chiar, să domine!...

Nu văd ce rău ar fi în asta,

dacă aşa a fost lăsat…
− Dar nu ca un tiran bezmetic,
ci în chip nobil, elevat!

− Creat de eşti, n-ai nici o şansă,

să-ţi lepezi jugul de pe gât;
vei fi deci rob până la capăt;
exişti ca să serveşti şi-atât!

− Trufia ta te pedepseşte,
chiar dac-ai fi vr-un împărat;
fără Smerire n-ai Iubire
şi vei fi veşnic condamnat.

Pe TREAPTA VI-a văd: RISIPA

sau IROSIREA BUNURILOR;
NECHIBZUINŢA, CONSUMISMUL,
DISTRUGEREA RESURSELOR.

− Nu ne-a-nvăţat aşa Cuvântul,

că ,,Dăruind vei dobândi!”?;
,,Aruncă-ţi dar pâinea pe ape
şi ţi s-o-ntoarce într-o zi.”?...

12
Care ni-i generozitatea,
dacă nimic n-om dărui;
când sunt atât de mulţi cei care
n-au cum trăi făr’a cerşi?...

S-a spus ,,Nimic nu se câştigă

şi nu se pierde nicidecum,
ci numai totul se transformă”…
− Depinde ce e, cât şi cum!...

Gravă eroare e risipa!

...Mărgăritare pentru porci?
Din munca ta cea prost plătită,
să umpli burţile la hoţi?

Asta nu e milostivire,
ci gest prostesc şi nebunesc;
e scris ,,Înţelepţii adună,
iară nebunii risipesc!”.

Şi-aşa, şi-aşa, se-nvârte roata;

când sacul ţi se va goli,
după ce-ai risipt odată,
vei plânge sigur, într-o zi.

Nechibzuința se plătește;
o vei simți pe pielea ta;
prin umilință, suferințe,
Risipa se va răzbuna!

E al prostiei semn, Risipa;

strânge cât poți, fii chibzuit;
nu e ce-ai dobândit, averea,
mai mult e ce n-ai risipit!

Nu-ţi irosi dar moştenirea

ce nu tu ai agonisit,
s-ajungi ca Timon din Atena
în pietricele-mbogăţit…

13
Iar dacă totul se plăteşte,
să nu ajungi cumva să n-ai
şi să te-agăţi apoi de vise
ca înecatul de un pai.

Când încă mor copii de foame,

se ,,gâmfă”-al lumii gras ,,balon”;
vai, vai, cetate consumistă,
curvă a lumii, Babilon!

Risipa e nemernicie
şi bucuria Iadului;
e necredinţă, nebunie,
ba crimă încă poţi să spui.

Nu-l ispiti pe Cel prea darnic,

fii înţelept acum, cât ai;
pune deoparte pentru vremea,
când de restrişte poţi să dai.

Un înţelept are de toate

− e chiar bogat, nu că-i zgârcit −
şi bani, şi timp, şi sănătate,
doar pentru că n-a risipit.

Fără-ndoială, chibzuinţa,
e al înţelepciunii semn;
un strop de apă−un dram de pâine,
nu-l risipi, aşa te-ndemn…

Un înţelept se va cunoaşte,
e econom, e chibzuit;
el nu va arunca nimic, din
ce poate fi refolosit.

Deci banii, timpul, sănătatea,

sunt doar de economisit;
iar vorbele mai mult ca toate,
de nu vrei să ajungi ,,falit”.

14
Însă risipa cea mai cruntă,
o faci cu însăşi viaţa ta;
minute, zile, ani, decenii,
te miri cui date − vrea nu vrea!

Comoara scumpă-a-vieţii tale,

o iroseşti senin, în van;
în ,,circurile” fără număr,
,,năvoade”-ntinse de Satan!

Nu cheltui, ci investeşte
în lucruri care dăinuie;
clipă de clipă chibzuieşte;
,,The time is money!”, asta e!

A timpului risipă este,

risipa ce se va plăti
mai scump decât oricare alta;
,,Răscumpăraţi timpul!”, copii!

ZGÂRCENIA sau CALICIA;

NEOSPITALITATEA, da;
tot mai în umbră, TREAPTA VII-a,
adică AVARIŢIA.

Zgârcenia e-ncredinţarea
că dăruind vei sărăci;
dar făr’ a-ţi oferi nimica,
nu văd de ce ai mai trăi!?...

Nici pentru el calicul n-are

şi ştie doar a spune ,,N-am!”,
dar ban pe ban el strânge-ntruna,
ca un hârciog boabe din lan.

− Dacă risipa-i nebunie,

zgârcenia-i opusul ei,
înţelepciune-i deci; nimica
tu să nu dai, ci doar să iei!

15
− Poţi sărăci dând ,,Bună ziua”,
un sfat, un zâmbet, altcuiva?
Nu fii meschin, căci tu primit-ai
cu mult mai mult în viaţa ta!

Noi am primit în dar o lume,

făr’ a plăti în schimb nimic;
oferă Cerului o parte
prin semeni şi nu fi calic.

Din partea ta oricât de mică,

un strop de vrei, mai poţi să dai
şi vei vedea atunci minunea,
cum ,,dar din dar se face rai”…

Avarul strânge ca furnica

spre bucuria altora,
căci banii lui nu-s pentru sine,
pe alţii îi vor desfăta.

În nebunia sa nu vede,
că-averea strânsă nu-i a sa;
că nu posedă el comoara,
ci ea doar îl va poseda;

că-i mai sărac decât milogii

şi astfel se va condamna;
cu cât mai mare-i e avutul
cu-atâta şi neliniştea!

Un pic mai jos e TREAPTA VIII-a,

geamăna celei de mai sus;
aici tronează: LĂCOMIA,
CUPIDITATEA, ÎMBUIBAREA;
IUBIREA DE AVERI ŞI BANI;
NECUMPĂTAREA ŞI EXCESUL,
ce au în lume-atâţia fani.

− Da, cantitatea, cantitatea,

se poate oare neglija?
Cât despre calitate, iarăşi,
cine o poate contesta?...
16
Tot ce e bun, e cu măsură;
nici cum preamultul, nu-i aşa
şi-atuncea care-i adevărul,
când toate sunt şi-aşa, şi-aşa?

Aşa că ia ce e de luat,
că nu degeaba ţi s-a dat;
să nu regreţi că n-ai gustat,
clipa ce iată a plecat…

− Rămâne totuşi o-ntrebare,

spre ce avem să ne grăbim?
Ce-am înţeles din viaţă oare,
când nici să respirăm nu ştim?...

Pe mulţi pierdut-a Lăcomia

şi mulţi vor mai sfârşi aşa,
căci din hulpava lor prostie
nefericiţi ei vor pleca...

Să vrei mai mult decât poţi duce-i,

curată sinucidere;
din lăcomie lumea iată-i,
pe buză de prăpastie...

Săracilor le lipsesc multe

dar Cerului se simt datori;
cei lacomi şi bogaţi au totul
dar mor nerecunsocători!

,,Nimic prea mult!” stă scris la Delphi,

îndemn spre-a ne înţelepţi;
Credinţă şi Iubire însă
nicicând prea multă nu va fi!

17
Pe-a IX-a TREAPTĂ complotează:
MINCIUNA, PARŞIVENIA,
IPOCRIZIA, IMPOSTURA,
FĂŢĂRNICIA, VICLENIA,
,,CONGENITALUL” ARIVISM;
SLUGĂRNICIA, LINGUŞIREA,
NEPĂSĂTORUL − CRUD CINISM;
SOFISTICAREA, COMPLICAREA,
ALAMBICAREA, AFECTAREA
şi PREŢIOZITATEA STEARPĂ,
în vorbă şi-n comportament.

− Dar ce e Adevărul, spune-mi;

că poate-aşa m-oi lămuri;
e Adevărul Vieţii, Morţii;
a ce a fost, sau ce va fi?...

Ce-i Adevărul, e Lumina

sau Întunericul adânc?...
Nonacţiunea, Acţiunea;
Tăcerea sau Primul Cuvânt?

Al Cui e Adevărul ăsta;

Cine şi cum L-a ,,fabricat”?...
Un Punct de sprijin vreau, atâta,
să fiu şi eu edificat.

− De-am fi-ntr-o beznă grea, adâncă

şi o scânteie s-ar ivi,
am alerga spre ea cu toţii;
e Adevărul şi o ştii!...

Ce-i Adevărul?...E o floare,

un strop de rouă sau o stea;
E Cel Ce e şi va să vină
frumos şi viu în Slava Sa!

Da, Adevărul e Lumina;

Cuvântul Cel făr de-nceput;
Credinţa Dreaptă, Acţiunea,
prin Care toate s-au făcut.

18
E Pâinea Sfântă Adevărul,
pe Care toţi o aşteptăm
înfometaţi la Masa Vieţii;
Apa de Care nu-nsetăm;

Lumină pentru cei în beznă;

Dascăl pentru neştiutori;
Balsam durerii, Alinare;
Toiag pentru nevăzători.

Atât de simplu-i Adevărul,

ca apa rece de izvor,
ca Soarele de primăvară,
ca zâmbetul copiilor.

Ce e de ne-nţeles aicea?...
Ne-a spus prea clar, fără ocol;
,,Ce vreţi să vi se facă vouă,
faceţi şi voi semenilor.”

Dar Adevărul nu ne place,

că ni se pare greu ce vrea;
la Adevăr nu se ajunge
decât zdrobindu-ţi inima!

Când Soarele Dreptăţii însă

va răsări în Slava Lui,
împărtăşi-vei cu durere
şi tu, soarta Păcatului.

Păcat doar c-ai uitat că suntem

copii născuţi din Dragoste
− a Adevărului menire −
şi tot ce-avem de la El e !

− Mai las-o baltă cu Iubirea;

iubirea noastră-i pentru noi;
de ne-ar uni chiar vreo plăcere
ea nu-i la fel pentru-amândoi!

19
Ce e Iubirea?... E plăcere
în primul rând şi interes;
,,prietenie de nevoie”
ce poartă des al nostru fes!

În ce priveşte lumea asta,

Minciunii, toţi îi sunt datori;
în ,,Parlamentele porcine”,
,,măgarii” fi-vor senatori!...

Ce ,,informaţie” şi-a cui;

a fumului şi-a vântului?...
Că-n lume de când s-a ivit
numai Minciunii i-a slujit!

Se poate deci găsi, de cauţi,

un argument pentru orice
şi-atuncea unde-i Adevărul?
Care-i, al Cui şi pentru ce?

Minciuna şi-Nşelătoria-s
Întâia Lege pe Pământ,
din cele ce-s adevărate
şi din adâncul Firii sunt!

Lumea-i o turmă de bezmetici;

de hoţi, ciudaţi, nebuni, tâmpiţi;
oricât le-ai da, orice le-ai face,
veşnic vor fi nemulţumiţi.

Arată-mi unul singur care

nu s-a-ntinat cu vr-un păcat
şi pentru viaţa lui curată,
să merite a fi salvat?!...

,,Războiul” îl câştigă hoţii,

nu cei ca prinţul Mustafa!
− Aşa-i în lume din păcate,
în Ceruri însă-i altcumva!

20
Prin nebunie şi prostie,
o, Şarpe strâmb, tu faci mult rău;
dar omu-i liber să aleagă,
de asta-i fiu de Dumnezeu!

− Ce te tot legi acum de toate;

da cârcotaş mai eşti de fel!...
− Şarpe viclean, Eu îţi ştiu jocul
şi unde vrei s-ajungi cu el…

Tu speri să dobândeşti Pământul

iar noi cu toţi să-ţi slugărim;
dar noi, prieteni, fraţi în Domnul,
vrem în Iubire să trăim!

Scara ce o descriu acuma,

e după chipul lui Satan;
iar treptele-i întunecate
sunt al distrugerii program.

Copile află Adevărul

şi ţine-l, căci cu El rămâi;
Lumina, Viaţa şi Iubirea,
sunt Adevărurile Lui!

Pe TREAPTA X-a defilează:

MAIMUŢĂRIREA şi SNOBISMUL;
SCHIMONOSIREA, TATUAREA,
FARDAREA, PIERCINGUL, SLUŢIREA
şi deci AUTOMUTILAREA;
ce toate spuse-ntr-un cuvânt,
tot înşelătorie sunt.

− Dar ce-i aşa de rău, în faptul

că mai frumoşi toţi vrem să fim?
− Dar asta nu e frumuseţe;
ci noi pe noi doar, ne minţim!

Noi am venit curaţi în lume;

de ce dar să ne murdărim,
când ni s-a dat un chip prin care
mărturisim şi ispăşim?
21
Da, e-o problemă urâţia
sau ce se spune despre ea;
pe cei aleşi Ceru-i încearcă,
de asta tu n-o blestema.

Să fie o pedeapsă oare,

vre-o vină de plătit, cumva?...
Un Iov mai mic e-n fiecare
şi într-o zi o vom afla!

E grea-ncercarea, greu tributul,

plătit fără voinţa ta;
dar poate ce ţi-i dat acuma,
să fie izbăvirea ta…

Orgoliu-i însă cel ce doare;

frumoşi, bogaţi, deştepţi, iubiţi,
toţi vrem a fi primii sub Soare;
da-s prea puţini cei izbăviţi!...

E greu tributul, grea-ncercarea,

dar sigur are şi-un folos;
îndură, sufletul să-ţi fie
mai luminos şi mai frumos!

Şi frumuseţea-i o-ncercare,
adesea poate şi mai grea
de nu-i şi minte pe măsură;
mereu a fost şi-o fi aşa.

Tu treci curat şi demn prin viaţă,

ca dincolo de-al ei hotar
să nu cumva s-ajungi, copile,
şi mai urât, şi mai murdar!

Du-ţi crucea cu înţelepciune

făr’ a-ncerca să păcăleşti;
de poţi ceva-ndrepta, îndreaptă,
dar nu să pari ce tu nu eşti!

22
Cât o să poţi purta minciuna
ce-ţi face viaţa tot mai grea?
Al Adevărului ,,jug” este,
cel ce-ţi aduce liniştea!

E chipul tău semn sfânt în lume,

prin el te vei desăvârşi;
e definire şi slujire,
şi cale de a te sfinţi.

A XI-a TREAPTĂ poartă,

tot mai în umbră, spre adânc,
menirea tristă şi sordidă
a celor ce de milă-şi plâng.

Palide umbre: TABAGISMUL,

ALCOOLISMUL, şi DROGAREA,
îşi aduc aicea nevoinţa,
necurăţia şi ratarea.

− De ce să le răpim plăcerea
ce nicicând nu e de prisos?...
Atâta doar li-i mângâierea;
iar vin, băut-a şi Hristos!...

− Voinţa scade prin drogare;

nu mai poţi fi un luptător;
cu alcool, tutun sau droguri,
devi o pradă ,,câinilor”!...

Ce mi-i drogatul, ce-i nebunul;

cu greu îi poţi deosebi.
Beţia numai rău aduce,
de ce atunci ne-om veseli?...

Scandaluri, crime sau violuri,

se-nghesuie prin puşcării;
e ură, scârbă, dezbinare,
între părinţi şi-ntre copii.

23
− Totul e drog, totu-i minciună;
în presă, Radio, T.V.;
prin baruri, cluburi, cărţi sau filme;
prostimea înghite orice!...

− Amice, de mai poţi alege,

scapă de sub al lor ,,papuc”;
viciile nu-s naturale
şi grabnic spre pierire duc.

Urmează: STRÂMBA JUDECATĂ,

ASPRIMEA, CRUDA CONDAMNARE;
PRIPEALA şi PREJUDECATA;
TUPEUL, NERECUNOŞTINŢA;

OBRĂZNICIA şi DISPREŢUL;
SFIDAREA, DESCONSIDERAREA;
cu greu se-nghesuie să-ncapă
pe TREAPTA XII-a.

− E o problemă esenţială,
a fost şi-n veci va fi aşa;
nu poate fi dreptate-n lume
şi-atunci de ce ne-am consuma?

E ceva drept în lumea asta?

E ceva drept în univers?
Chiar şi lumina se curbează
pe lâng-un mare corp ceresc.

Dacă nedrepţi suntem cu toţii,

cine şi cum se va salva?...
− Mai bine-ndreaptă-te pe tine
şi lasă lumea-n plata sa!

− Dar când se cere ,,Fă dreptate!”

(din frica sau orgoliul cui?),
te temi de Viaţă, sau de Moarte?...
Ce e Dreptatea şi ce nu-i?

24
În lumea asta doar se pierde,
că toate sunt anapoda;
se pierde chiar şi veşnicia...
− Dar se şi poate câştiga!...

E important ce simţi, desigur

şi mai mult încă, ce gândeşti;
iar ce vorbeşti contează foarte;
dar cel mai mult, ce-nfăptuieşti.

Faptul concret ne defineşte

− nimeni nu ştie ce gândeşti −
deci, ,,după faptă şi răsplată”;
al faptelor tale rod, eşti!

Cei mândri vor distruge lumea;

deşi-şi văd nebunia lor;
ei din orgoliu taie creaca
ce stă sub talpa tuturor!...

În Cer privite-s cele srâmbe,

cu întristare şi regret;
că n-am venit aşa în lume;
nu ne-au fost date ,,la pachet “.

Când veţi afla ce e Dreptatea,

liberi veţi fi-n al Său temei;
Smerirea, Mila, Curăţia,
acestea-s Darurile Ei!

Dar cum te ştiu lacom, feroce

şi nesătul, cât ai avea;
nemulţumitule ai grijă,
ca darul să nu ţi se ia!

Pe cea de-a XIII-a TREAPTĂ,

ceva mai jos stau: HAZARDAREA,
ILUZIA NOROCULUI;
AUTOAMĂGIREA STEARPĂ;
SPERANŢA IRAŢIONALĂ,
NAIVITATEA CREZULUI.

25
− Acu-i păcat şi Hazardarea?
− Visezi Norocul din poveşti...
− Şi ce e rău în treaba asta?
− E, pentru că te amăgeşti!

Când ,,Dumnezeu nu dă cu zarul”,

aşa vrei tu să dobândeşti?...
Râvneşti ce nu-i al tău, de asta,
nici drept, nici milostiv nu eşti.

Acolo-s lacrimi şi blesteme;

mâncând şi tu te vei spurca,
din ,,Loteria disperării”;
deci ,,miere dintr-un hoit” nu lua!

NEHOTĂRÂREA, ÎNDOIALA;
NESTĂPÂNIREA, NERĂBDAREA;
LABILITATEA, FORMALISMUL,
adesea ÎNDĂRĂTNICIA;
DEZORIENTAREA, ŞOVĂIALA
NELINIŞTEA şi DISPERAREA
sunt cea de-a XIV-a TREAPTĂ;
de-aici începe NECREDINŢA.

− Se poate ,,cu”, se poate ,,fără”;

se poate ,,da”, se poate ,,ba”;
se poate Viaţa, ca şi Moartea;
se poate deci, şi-aşa, şi-aşa!...

Aşa-i şi-o fi mereu valabil;

e Legea Paradoxului;
tu hotărăşti de-i zi sau noapte,
veghea sau timpul somnului!...

− Dar trebuie s-alegi din două;

o altă cale eu nu ştiu…
Poţi fi curat în murdărie;
să fi cuiva tată şi fiu?...

26
Cum poţi să fi şi alb, şi negru;
şi sus, şi jos; şi mort, şi viu?
Nehotărârea e Potopul
ce se sfârseşte prea târziu!

Pentru cei rătăciţi, adesea,

nehotărârea-i un pustiu
acoperind vieţi şi iluzii,
al cărui capăt ei nu-l ştiu!

Tu vrei să fi şi hoţ şi popă;

dar drept, e să trăieşti aşa?...
Poţi câştiga argint şi aur,
vei pierde însă liniştea...

− Cerut-am eu să vin în lume?

− Nu-ţi aminteşti dar ai cerut
şi viaţa ce voia să fie,
prin tine astfel s-a născut.

− Făcuţi, ca toate, din greşeală;

copii de spui, iluzii spui;
poate din frică sau orgoliu;
dar pagubă-n răboj să pui!...

Nu vezi că totul e uitare

şi dacă nu-i, curând va fi?...
Blestem zadarnicul ,,a face”
şi nebunia lui ,,a fi”!

Umbritul gând îi dă-nainte:

− Trăieşte clipa ce s-a dus,
nu te mai îmbăta cu apa
amăgitorului Iisus;

şi iar, şoptindu-mi cu-nfocare

− Trăieşte clipa, nu fi prost;
cu mângâierea ei fugară,
cea care e, deja a fost!...

27
Aud adesea întrebarea:
Hai, zii, ce-a fost la început;
oul e primul, sau găina?...
Dar nimeni nu s-a priceput…

− N-a fost nici oul, nici găina,

ci Duhul Pur şi Absolut;
Lumina Sfântă-Necreată,
din Care toate s-au făcut!

− Mă îndoiesc de tot şi toate;

habar n-avem, cum sau de ce;
noi folosim din ignoranţă,
efecte doar, nu cauze…

S-a spus ,,Mă îndoiesc deci cuget

şi cugetând, exist aşa!”;
descopăr astfel Infinitul,
iar asta nu o poţi nega.

E Infinitul vre-o lucrare?

Dacă-i aşa, atunci, e-a Cui
− în mic sau mare fără margin −
sau e doar visul nimănui?...

Dar dacă Infinitul nu e,

eu cum de sunt şi ce pot fi?...
Deci dacă ştim că El există,
oare vr-un rost i s-o găsi?

...Dar Infinitul e, că este;

să stăm o clipă fără fard,
că n-are cum fi o lucrare.
…Aşa că totul e hazard!

A fi sau a nu fi?...Totuna-i!
Nimic n-ajută la nimic;
atâta-i doar, o nucă seacă,
al Infinitului ,,buric”!...

28
La scara sa nemăsurată,
totul e haos necreat;
chiar Dumnezeu e o-ntâmplare
ce din Hazard S-a întrupat!

− Problema nu e Infinitul −
nu despre el avem vorbi,
ci despre Universul nostru
în care ni-i dat a trăi.

E vorba despre Lumea noastră

pe care tu o jinduieşti;
deşi nu e a ta lucrare,
tu tot încerci s-o dobândeşti!...

Asta-i Problema, nu e alta

şi-i cea mai grea de rezolvat;
e Omul, Lumea sa, pe care
Cel Care este le-a creat!

De Infinit ai vrea să-ţi spun?

E o beşică de săpun;
stă Infinitu-n mintea ta,
tot ce-i afară-i şi în ea.
…Dar pentru Lumea asta, da,
grea bătălie se va da!

Atât de mulţi vânează Lumea,

dar vor sfârşi vânaţi de ea;
sfinţii urmează însă Cerul
şi caută Lumina sa!

− Sunt nesfârşite Universuri;

create de vre-un Duh sau ba
şi-n infinite moduri cântă,
pe coarda Mi sau coarda La;

totu-i vibrare, transformare;

sub stele totu-i schimbător;
ne pierdem prin destructurare,
spre a renaşte ulterior.

29
De ce dar să ne pese, dacă
suntem acum, aici, aşa?
Noi ştim că Infinitul este
şi veşnic ne va recrea!...

Dar nu ştim cum, nici când, nici unde;

aşa că dac-o fi ,,ceva”,
ce-o să mai fie după ,,asta”,
dac-om trăi, ‘om mai vedea…

− Eşti unic şi irepetabil

asemenea Tatălui tău;
nicicum, niciunde, niciodată,
nu poţi avea un alt egou!

− Numai Nimicul este veşnic;

dar cum arată şi ce-o fi,
ne-o explica ,,Învăţătorul”,
la ,,ora despre veşnicii”…

Da, e o Cumpănă în toate;

e Legea Paradoxului;
şi viu, şi mort, oricum se poate
ajunge-n Ţara Nimănui!

E umbră dacă nu-i lumină?

Lumină fără umbră, cum?
Fără de mine nu se poate;
ori împreună, ori nicicum!

Oricare dintre noi îl naşte

pe celălalt, e necesar;
cum o ulcică fără apă
e-o existenţă în zadar.

Deci asta-i: ,,Dacă este, este;

iar dacă nu e, nu-i” şi ce-i?
Sfârşitul este tot Neantul,
Tatăl atâtor Dumnezei!...

30
Acum s-alegem ce-i mai bine;
dar cine oare poate şti?...
− Doar Cel Ce a trecut prin toate;
şi printre morţi şi printre vii!

A fi sau a nu fi, totuna-i?...

Nimic nu duce la nimic?...
S-o crezi, nu frica, nici orgoliul,
înalţă seva într-un spic!

Nu e un argument anume?...
Nimic nu duce nicăieri?...
Dar e-o dorinţă fără nume,
de a fi azi mai mult ca ieri!

− O fi, dar despre lumea asta,

eu m-am cam lămurit deja;
Spiritul ar fi plecat demult,
dar Sufletul încă o vrea!

− Cum poţi vorbi aşa Reptilo;

tu Şarpe strâmb ai vrut-o aşa!
Cum de ce Viaţa şi nu Moartea?
Pentru că Viaţa aşa vrea!

Zici de ce Viaţa şi nu Moartea?

Năpârco, muşcă-ţi coada ta;
dar viaţa-ţi este mult prea dragă
şi-ai vrea pe veci lumina sa!...

− Prea tristă e povestea lumii;

un drum ce duce nicăieri;
durere, frică, dor, uitare;
în ce să crezi, în ce să speri?

Dar trebuiau să poarte-un nume

isprăvile ,,buricului”;
să nu se uite cumva, Doamne,
Istoria Nimicului...

31
,,Ex nihilo nihil!” spun vechii;
e adevărul nimănui?...
Umbra cuvântului, minciuna-i;
creaţia Nimicului!

,,EX NIHILO NIHIL”, așa e,

dar cine oare poate ști
ce e Neantul, dacă este
și unde oare s-o găsi?

Că dacă Infinitul este,

Neantul cum va exista?...
Doar cât ne duce rațiunea...
Ascultă dar povestea Sa:

...La început a fost Neantul

ce singur El prin El trăia,
Totul în Tot din totdeauna,
dar tare se mai plictisea.

Palidă umbră, vânt și ceață;

hău cu fantasme-amăgitor
de necuprins, fără de sațiu
și Demiurg devorator;

himeră, dor fără de țintă

prin veșnicii rătăcitor;
nălucă, fond fără de formă;
haos de vise creator;

El obosit de veșnicie
și supărat pe soarta-I grea,
în strâmtu-I pat visa că poate
va fi-ntr-o zi și El, Ceva...

Dorind nemăsurat Ființa

pe care n-o știa de fel,
ispita-i copleșea voința
de-a-și alunga visul rebel.

32
Deci chinuit de-nsigurare
și de-o măsea care-L durea,
în mintea-I goală, doar cu visul
̶ că altceva, oricum, n-avea ̶

un Infinit fără de noimă,

fără de nume, fără sens,
Își făuri, visând, parșivul,
chiar din al viselor condens;

cu universuri fără număr,

cu mai mulți încă Dumnezei
făcuți a dăinui o clipă
toți războindu-se-ntre ei;

o lume strâmbă după chipul

și-asemănarea-I oglindea
orgoliu-I nesfărșit: FIINȚA,
statuia Lui – Materia!

,,Eu sunt Cel Care Sunt de-acuma;

nu mai sunt Nimeni cel de ieri,
fără un trup și fără nume,
ce n-avea dreptul la plăceri!...”

Dar lumile de El create

asemenea-I, nu-L mai voiau;
ba chiar cu ură, din adâncuri,
le auzea cum Îl huleau...

Scârbit de isteria Firii,

de ifosele lumilor,
voia acum din nou Neantul
și Neființa ca decor.

Deschise ochii mari Bătrânul,

trezit din somnul gândului,
căci Visu-I aurit deodată
a devenit coșmarul Lui.

33
,,De-aș fi rămas Nimic de-a pururi,
când singur Mie-Mi ajungeam,
fără iubire, fără ură;
Fata Morgana eu eram!”.

Îngenuncheat către oglindă,

aprins, Icoana-Și implora:
,,Dă-mi Doamne iarăși, pacea, tihna...”,
dar Nimeni nu-L mai asculta;

iar când pe patu-I vechi se-ntinse,

în cămăruța Sa închis
ca-ntr-o celulă de ospiciu,
El evada într-un alt vis.

− N-avem a ne-ndoi sau teme;

e voia Creatorului;
e Raţiunea Sa în toate
Lumina Adevărului!

Noi vom afla ce-i Veşnicia,

când Faţa Sa o vom privi;
pe cei dar ce-au ales Nimicul,
Nimicul îi va înghiţi!

− Se poate ,,cu”, se poate ,,fără”;

se poate, da, şi-aşa, şi-aşa;
dar nu voinţa hotărăşte,
ci Întâmplarea, ce vrea ea!

− Acum, aici, aşa se pare;

dar ,,Jocul” duce Undeva!...
Lumea e Marea Încercare,
prin care trecem toţi cumva!...

Dar „îndrăznind învingem lumea”;

jertfind, aşa vom câştiga;
Lumina, Viaţa şi Iubirea,
atunci ne vor încununa!

34
Balanţa firii cumpăneşte
de veacuri Viaţa şi Moartea;
pe-un taler e Desăvârşirea,
pe celălalt Plăcerea ta.

La fel stau Dragostea şi Ura;

Lumina, cât şi Bezna grea;
pe care taler tu ales-ai
să-ţi pui întreagă inima?

− Pe Rugul timpului ne trecem,

e Marele Închizitor;
Arbitrul just, incoruptibil;
neiertător judecător.

Când veţi cunoaşte Adevărul,

veţi fi mai robi decât acum;
veţi şti că nu-i infailibil,
atotputernic nicidecum.

− Lumină-ai fost şi tu odată;

,,Luceafăr trist, cum ai căzut!”;
ai vrut să fi mai mult de-atâta,
orgoliul însă te-a pierdut.

Cât ţi-e de mare nedreptatea

şi ce nemernic poţi să fi;
huleşti şi Viaţa şi Iubirea,
nu le oferi dar le-ai dori!

Noi Cerul Îl urmăm de-aceea,

nicicând nu vom fi părăsiţi;
în Marele Pustiu al Lumii,
vom fi mereu călăuziţi.

35
PE TREAPTA XV-a latră:
DUPLICITATEA, LAŞITATEA;
SPERJURUL, TRĂDAREA, VÂNZAREA;
NEMERNICUL OPORTUNISM;
BATJOCORIREA, DENIGRAREA;
BÂRFIREA NEAMULUI ŞI-A ŢĂRII,
ŞI LIPSA DE PATRIOTISM.

− În lumea celor ce cuvântă

dar de Cuvânt nu vor a şti;
mai multe cozi decât topoare-s
şi-o Iudă veşnic s-o găsi…

− De vei putea să spui odată,

precum Maurul din trecut,
când vei cunoaşte Adevărul,
că datoria ţi-ai făcut;

de vei cădea pentru Dreptate,

pentru Cuvântul Său, răpus;
vei sta la Masa Veşniciei,
chiar lâng-al Vieţii Domn Iisus!

− Porunca este ,,Fă dreptate!”,

aruncă-n foc neghina rea;
rămâne să vedem doar, cine
primul cu piatra o să dea?

Cum poţi să-mi ceri să fac dreptate?

Te-ai întrebat cumva de am,
curaj, înţelepciune poate;
când suntem strâmbi din neam în neam?

− Omul să-şi ia în mâini puterea,

că ştie bine ce e rău;
din laşitate să n-aştepte,
s-aleagă altu-n locul său!

Căci omul nu-i făcut să fie

,,Lupus est homo homini.”;
porunca cea mai mare este
,,Homo res sacra homini.”
36
Pândesc pe-a XVI-a TREAPTĂ:
CĂMĂTĂRIA, CÂRCOTEALA;
ŞANTAJUL, MITA, SPECULA;
EXCROCHERIA-NŞELĂCIUNEA;
NECINSTE-s toate, altcumva…

− Aşa că dacă-s tot Necinste;

nu pot să spun mai mult decât,
că toate-s şi nemernicie
şi li s-or pune-odată-n gât!

O, negustorule de vază,
cântarul tău nu-i măsluit;
ai rotunjit doar pentru tine;
fractalii te-au îmbogăţit…

− Nimic nu-i mai urât, ca omul

să asuprească un alt om;
dar iată, chiar de la-nceputuri,
omul a fost mai mult neom!...

În lumea cea de om făcută,

el a ales ce-a semănat:
Legea supremă − Exploatarea,
Profitul, singur împărat!

E mintea lui speculativă

făcută pentru a-nşela;
dar e prea mult deja, iar omul,
îşi fură azi căciula sa.

− Necinstea-i mare din păcate,

dar tu ai vrut să fie-aşa;
Omul va trebui să lupte,
numele sfânt a şi-l păstra!...

Acum, că suntem la HOŢIE,

pe treapta XVII-a,
urmează: JAFUL, TÂLHĂRIA;
pândind doar neatenţia.

37
− Parcă ţi-am spus că-n lumea asta
dup-al hoţiei chip aşa,
războiul îl câştigă hoţii
nu cei ca prinţul Mustafa…

O omenire-ntreagă umblă
unii pe alţii-a se-nşela!...
− Nu toţi, doar cei ce te ascultă;
deci nu mai generaliza!

− Că omul e viclean şi lacom,

din veac a fost şi-o fi aşa;
hoţia, cruzimea, trufia,
vor fi în veci ,,coroana” sa!...

Dar ,,lepra” lumii e Hoţia

şi toţi, văd, ne-am contaminat;
măcar o nucă sau un zâmbet,
cândva, cu toţii am furat…

Dac-ai fost prins furând o pâine,

hoţ vei rămâne cât vei fi;
de jefui ţări sau continente
conchistador te vor numi!

Hoţii de obşte stau în lanţuri

şi putrezesc prin puşcării;
tâlharii neamului şi-ai ţării
se pricopsesc din ,,şmecherii”

ce se numesc acuma: banking,

afaceri, burse, loterii −
pentru naivi ,,năvoade”-ntinse −
dar tot subtile tâlhării.

Inteligenţa li-i unealta,

pe cât mai mulţi a-i jefui;
din stârvul lumii se îmbuibă;
spre Cer, nicicum n-au a privi!...

38
În crâncena ,,hazna lumească”,
într-una cată-a se-ncolţi;
cu cât mai sus pe ,,scară” urcă,
mai cruzi şi mai murdari vor fi.

− Asta e lumea, din păcate;

un jaf necontenit, cumva;
dar e lăsat aşa să fie,
spre-a ne desăvârşi prin ea!

,,Haznaua” lumii materiale

e Proba ce va selecta,
pe cei ce vor, spre-a lor salvare,
,,cămaşa” a nu şi-o-ntina!

− ,,Faceţi dreptate!” e porunca;

dar cum, făr’ai stârpi pe hoţi?...
...Că dac-am lichida hoţia,
ar trebui să fim morţi toţi!

Istoria umanităţii?...
Foame de faimă şi averi;
un joc ,,de-a hoţii şi de-a proştii”…
În ce să crezi, în ce să speri?...

− Problema lumii-i Adevărul;

cu El începe drama sa;
toţi spun că vor Dreptatea, Pacea,
dar nu se-ndură-a le urma!...

Până şi hoţii vor Dreptatea

când sacii-n car şi i-au urcat,
ca nu cumva să vină alţii
şi să le fure ce-au furat…

,,Fură cât poți!”, îți e deviza;

că ,,proștii” nu au ,,școala” ta;
dar vei vedea la urmă, sigur,
că ți-ai furat chiar viața ta!

39
Când răstignit-au Adevărul
hoţii de fel n-au bănuit
că El, astfel, Judecătorul
întregii lumi a devenit!

COCHETĂRIA, FANDOSIREA,
FRIVOLITATEA, ISPITIREA;
SENZUALISMUL, HEDONISMUL;
VULGARITATEA, INDECENŢA;
CORUPEREA şi PERVERTIREA;
le văd aici cum se alintă
pe cea de-a XVIII-a TREAPTĂ,
dar nu pe cât să-şi piardă firea…

− Familia şi căsnicia?...
O tristă cruce, greu de dus;
nelinişte şi-ngrijorare,
o aberaţie în plus!

De crezi că numele şi-averea-ţi,

în veci prin ei vor dăinui;
copii de spui, spui doar necazuri;
iluzii-ţi faci de vrei copii…

Iubirea, o, ce ,,abureală”,
ce pică bine prostului;
orgoliu, interes, plăcere;
şi ţine cât ai spune ,,Nu-i!”.

Dar mai rămâne şi dorinţa

de-a poseda un bun străin;
când tu o vrei şi ea te cheamă
şi ochii ei spre tine vin!

− Pentru că Eu iubesc Dreptatea,

de Nedreptate mă feresc;
milostivirea şi smerirea,
peste abisuri punţi clădesc!

40
− Plăcerea e covârşitoare,
oricât ai fi de înţelept…
Dar Gândul Drept nu oboseşte;
− Nu-i bine, nu-i frumos, nu-i drept!

Da, asta pare încercarea,

din toate parcă cea mai grea;
că toţi sălăşuim în carne
şi carnea-ntr-una carne vrea!

− Şi ce e rău în treaba asta?...

Tare-i plăcut să ispiteşti;
dar şi mai mult, să simţi ispita
celei pe care o doreşti!

Dreptatea oare sau Iubirea,

care din ele-i mai presus?...
Plăcerea sau Desăvârşirea?
Că pentru ce, nu mi s-a spus!...

Desăvârşirea, pentru cine

sau încă mai exact de ce;
când ştim că vom pieri ca mâine
şi viermii-o să ne-n fulece?

Deci să lăsăm falsa pudoare;

a spus-o dr. Freud cândva,
,,Totul e sex!”, mai mult ca hrana;
o, cât dorim atingerea!...

− Ispita nu e de la Tatăl;
ea e din lume şi din noi;
e-n bani, în carne şi în vorbe,
ai lumii nesătui strigoi!

,,Ca leul răcneşte Satana,

cătând pe cine să-nghită;
staţi treji, privigheaţi în credinţă;
prin rugă, fugiţi de ispită!”.

41
O, câţi naivi, pentru-o himeră,
plăcerii clipei s-au vândut;
copilăria, inocenţa
şi curăţia şi-au pierdut…

N-ai cum ştii tu ce e Iubirea;

Ea e Orgoliul Binelui;
e Interes Milostivirii;
Plăcerea Adevărului!

Lumina, Viaţa şi Iubirea

sunt Una, de nedespărţit;
când nu vei mai dori Iubirea,
cu siguranţă ai murit!

Ce defilare fastuoasă
PE TREAPTA XIX-a:
PORNOGRAFIA, EXHIBAREA,
NERUŞINAREA, BIGAMIA;
ADULTERUL şi DESFRÂNAREA;
AVORTUL şi PROSTITUAREA;
pisici cu cozile râioase
îşi etalează depravarea!

− Vorbeai despre căsătorie?...

Vrei să mă faci să râd acum;
vezi că am buzele crăpate?
...Câţi mai sunt azi pe-acelaşi drum?

O ne-ncetată hărţuire;
,,duel” de nimeni arbitrat;
războiul cel mai vechi din lume,
dintre femeie şi bărbat.

Nimic nu ai de n-ai Plăcerea;

Plăcerea, doar cu ea rămâi;
fără plăcere, existenţa,
e praf pe vârful unui cui!

42
Plăcerea sau Desăvârşirea?...
Cine îmi cere a opta?
De ce-aş dori Desăvârşirea,
dacă plăcere n-am de ea?

Se poate dragoste cu sila?

În veşnicii nu cred, oricum;
m-ar plictisi eternitatea,
Plăcerea însă nicidecum!

De ce-aş dispreţui Plăcerea,

ce nu degeaba ni s-a dat;
totul provine din Plăcere,
fie virtute, ori păcat.

− Plăcerea nu e scop în sine!...

− Ba, cum să nu, de ce n-ar fi?
Când toate trec, nimic nu ţine,
de ce în plus m-aş chinui?

Dau veşnicia pe plăcere!...

Ce-nseamnă-a fi desăvârşit?
E veşnicia doar orgoliu;
da, voi pieri, dar fericit!

Eu dau oricând o veşnicie

de cugetări şi de visări,
pe-un ceas de dragoste fierbinte
de mângâieri şi sărutări.

Cui foloseşte veşnicia?

Mi-e Paradis dragostea mea!
Pământ şi Ceruri vor Iubire;
orice atom există, vrea!

Da, carnea, carnea, via carne,

o, cât dorim căldura sa;
că nici o raţiune pură,
nu face cât senzaţia!...

43
,,Cireaşa de pe tort” sunt totuşi
cele concrete − fizice;
că-i duh, ori vis, totuna-mi este…
Altfel, Materia, de ce?...

Apucă, muşcă, rupe-nghite;

îndoapă-te neîncetat
din prada vieţii, cu Plăcerea:
ce ai pe masă şi în pat!

Ce libertate e aceea
de nu poţi face tot ce vrei?...
− Dreptatea, Mila şi Smerirea,
acestea-s limitele ei!

− Se poate refuza iubirea

perechii sufletului tău
pe care-o viaţă ai visat-o;
Darul trimis de Dumnezeu?

Ce încercare-mi dai Bătrâne?

Ştii bine ce se va-ntâmpla,
dacă-mi voi întâlni perechea
ce din vecii mă aştepta...

Se poate refuza iubirea

ce se întâmplă atât de rar?
Chiar Dumnezeu cere iubire,
nu doar la Sfântul Său Altar!...

Deci dacă ştim doar noi şi Cerul,

făr-a vrea răul altcuiva;
când eu o plac şi ea mă place?...
− O fi, dar nu-i cinsitit aşa!

− Dar ce-i cinstit în lumea asta?

Cine nu-i hoţ pare tâmpit;
când om ai spus, ai spus minciună;
în gând măcar, toţi au curvit!...

44
Dacă noi ştim că e iubire
şi n-am făcut rău nimănui;
iubirea sinceră dă dreptul
la fericire orişicui!

− Nenorocita Desfrânare?...
De aşa ceva lipseşte-te!...
Dar Umbra dulce îmi şopteşte:
− De ce să te lipseşti, de ce?...

Cum oare, dragoste cu sila?

Să fim copii tâmpiţi, ai cui;
de nu-mi plac zâmbetul, privirea,
atingerea, mirosul lui?

Ce rost poate avea în lume

o teacă fără spada sa?...
În teacă doar găsi-va spada,
odihna, pacea, liniştea!...

Cum orice teacă vrea o spadă

s-o umple cu tăria sa;
şi spada îşi visează teaca
frumoasă ce o va purta!...

Deci nu văd unde e problema

şi pentru ce-am dramatiza?
Plăcerea este reciprocă,
necesitatea tot aşa.

− Tăria unei spade însă,

nu i-o conferă teaca sa;
valoarea tecii-i e menirea:
susţinerea, protecţia!

− Dar sunt atâtea teci în lume,

la fel şi săbii, nu-i aşa;
fără de nume, fără număr,
ce-şi caută perechea sa!...

45
De-aici e toată tevatura,
necazul şi neliniştea;
că fiecare-şi vrea perechea
croită pe măsura sa.

Prea lungi, prea scurte, largi, prea strâmte;

cu toate vor a se proba,
de când e lumea fără preget,
spre a-şi găsi perechea sa.

E fluture pentru o floare

sau floare pentr-un fluture?
Deci natural, cum ţi se pare?
Nu poţi să negi, că asta e!

Ei vezi că ai tăcut, fârtate;

că nu mai ai nimic de spus!...
− Ba am destule nefârtate,
ţie-ţi găsesc oricând răspuns!

La ,,raţiuni”, te văd, stai bine;

dar sufletul ce ţi-ar dori?...
A, clipa ce s-adus, desigur;
dar ea nicicând nu va mai fi!...

− Uitare-i totul, doar uitare

şi-atunci de ce ne-am chinui?
− Dar clipa ce-ai trăit-o face
cât un ocean de veşnicii!

− Aruncă-mă în foc şi gata;

mă vrei mai mult decât ce sunt?
Creat cum sunt, nu-s de la mine,
nici mai puţin şi nici mai mult!

Vreau sex, mâncare, somn, plimbare;

Plăcerea e Credinţa mea;
la capăt e oricum, Neantul…
De ce dar m-aş masochiza?

46
Ce este rău şi ce e bine,
Cine-a decis şi-n Ce temei?
De ce Lumina şi nu Bezna?...
În beznă poţi visa ce vrei!

Când toate ni-s îngăduite,

Cine ne poate-mpiedica?...
− Totuşi o Stea în gând se-aprinde
,,Păzea, că sunt pieirea ta!”.

Nu-i fluture pentru o floare,

nici floare pentru-un fluture?
Omul nu-i fluture, nici floare,
ci Chipul Tatălui Sfânt e!

Iubirea nu-i înşelăciune,

nici murdărie, nici păcat;
să nu mai spun acum ce-ai zice,
dac-ai fi tu cel înşelat;

Da, desfrânarea-i nebunie,

trădare şi ipocrizire;
nedreaptă cumpănă, hoţie;
otrava duhului, prostie;
cea mai amară ,,bucurie”;
singurătate pe vecie!

− Soarele vieţii e Plăcerea

şi dreptul inimii oricui;
fără plăcere viaţă nu e,
ci doar sclipirea gândului.

Iubire nu-i fără Plăcere;

Credinţă iar nu poate fi;
nici Paradis, nici Veşnicie;
nici vre-un motiv de a trăi…

− Plăcerea ca şi Libertatea,
au un dumnezeiesc temei;
Dreptatea, Mila şi Smerirea,
acestea-s rosturile ei.

47
Plăcerea de nu-i cu dreptate,
fărădelege-i, deci păcat;
corupătorii, depravaţii,
dormi-vor pe al lui Procust pat.

Pe cea de-a XX-a TREAPTĂ,

tronează sigure pe sine:
INVIDIA, REAUAVOINŢĂ,
RÂVNIREA UNUI BUN STRĂIN;
INTRIGA, URA, PERFIDIA;
MIZANTROPIA, DUŞMĂNIA;
cu duhul de-ntuneric plin.

− Aşa cum ştim din matematici,

că minus însumat cu plus
va da, la părţi egale, zero;
iară produsul e minus;

orice contact cu Răul este,

păgubitor, distrugător.
Tu ocoleşte-l de departe,
fii circumspect, prevăzător!

Ajunge deci, într-o fântână,

un şoarece doar înecat;
iară la un butoi cu miere,
o picătură de… ,,spurcat”…

Specific îi e dat să fie

molipsitor şi invaziv;
Răul în acţiune este
infecţios şi agresiv;

Prin perfidie, viclenie,

ispită şi corupere;
exces de permisivitate;
ajunge la distrugere.

48
Îndepărtează grabnic Răul,
cu el nici cum nu te-nvăţa…
− Dar ce faci tu acum, aicea;
n-ai spus chiar tu ,,Nu judeca!”…

− Eu nu persoane vreau să judec,

ci doar Păcatul, că-i păcat.
Datori Cuvântului rămânem
să înfierăm ce nu-i curat.

− Speranţa, Dragostea, Credinţa,

zău, nu le văd nici un folos;
iar cel ce s-o-mbăta cu astea,
e primul, mare, păgubos!

− Tu mă acuzi acum că judec?...

Nu mă grăbesc la judecat;
dar scot de sub obroc lumina,
iar ăsta nu e un păcat!

− Eu nu ştiu decât un bine,

ce e bine pentru mine;
orice bine-al altcuiva,
e-un rău împotriva mea!

− Doua izvoare-adapă Răul,

de care-i veşnic însetat;
sunt Nebunia şi Prostia,
ce-atâtea lumi au ruinat…

− Zici, Nebunia şi Prostia;

din ele Răul s-a-ntrupat?...
Dar Cine-i vinovat atuncea
că te-ai născut handicapat?

Zici Nebunia şi Prostia;

acum, că tu mi-ai amintit;
al cui să fie dar păcatul,
că s-a născut un om tâmpit?

49
E scris prin nedreptatea Legii:
,,El poartă-al altuia păcat…”;
de ce l-am condamna degeaba
şi să se simtă vinovat?...

De ce nu ai puţină milă,
dacă aşa a fost lăsat?...
Nu mai tot acuza pe alţii;
pe toţi eroarea ne-a creat!

− La toţi ni-i dată Încercarea,

că toţi suntem datori cu ea;
iar de ne-om prăbuşi pe cale,
alt Simon crucea ne-o purta!

De nu se răstignea Iubirea,
o, câţi erau cei răstigniţi;
în neînchipuite feluri,
batjocoriţi şi siluiţi…

− Cum Noe la Potop, luat-a

pe Arcă şi Răul cu el;
în fiecare coexistă
un înţelept şi un tembel;

fără de mine nu există

nici Binele, în nici un fel!
Cum am şti Binele ce este,
de n-ar fi Răul cel rebel?...

Vazut-am umbre chiar şi-n Soare

şi pot să spun precis, oricui;
nu-i umbră fără de lumină;
lumină fără umbră, nu-i.

− Lumina vieţii e iubirea,

întregul sens al ei de-a fi;
e Pâinea sufletelor noastre;
Speranţa fiecărei zi!

50
Iubirea nu e raţiune,
Ea este doar ,,a vrea” şi ,,a fi”;
Lumină pură din Lumină,
e Raţiunea inimii.

E setea oarbă ce ne soarbe;

Stea mai presus de orice stea;
Adâncul ce cuprinde firea;
e Totul şi încă ceva!

E a cântărilor Cântare,
instinctul de a ne uni;
Răspunsul fără întrebare,
e tot ce-a fost şi ce va fi.

Un suflet fără de Iubire-i

o lacrimă într-un pustiu,
un orb visând în van lumina,
leacul ce vine prea târziu,

un pelerin uitându-şi ţinta,

izvor al unui râu secat,
foc mistuindu-se pe sine,
deşert de ploaie însetat!

− Ce tot îi dai despre Iubire?...

Care Iubire şi a Cui?...
A noastră pentru noi şi-atâta,
aşa că e a nimănui!

E vorba numai de Putere;

Iubirii, noi nu-i suntem fraţi;
cât despre voi, numai Durerea
vă face să vă închinaţi!...

− Întrebi acum care Iubire,

deşi Ea e şi Mama ta?
Luceafăr trist vei pierde lupta,
iară Iubirea te-o mustra!

51
− Poate c-o fi vr-un sens în lume,
dar eu scârbit îs până-n gât;
mai lasă-mă cu sensul vieţii;
exişti ca să serveşti şi-atât…

− Invidia, intriga, ura,

poftirea unui bun străin;
prin ele însăşi vor aduce,
pedeapsa duhului hain.

− Ne vom invidia de-a pururi;

,,De ţi-a murit azi capra ta,
privi-vei la vecin cu ură;
să moară-ndată şi a sa!”...

− Degeaba tu ai ochi, degeaba;

cum cârtiţa-n al ei regat
se-ascunde veşnic de lumină
şi duhul tău e-ntunecat!

Ai şi urechi, dar tot degeaba;

cu ceară ţi le-ai astupat
să nu auzi privighetoarea
ce la Iubire te-a chemat!

Şi minte ai, degeaba însă;

îi dai-nainte ca un rac;
Dreptatea te-a-nvăţat dreptatea,
dar ai rămas ca funia-n sac.

− Şi pentru ,,da”, şi pentru ,,ba”,

un argument se va afla;
Puterea numai hotărăşte;
Dreptatea stă-n puterea mea!

Dar Gândul Bun îi aminteşte,

din mila şi dreptatea sa:
− ,,Ce vreţi să vi se facă vouă,
să faceţi şi voi altora.”;

52
că de alegi acuma răul
îl vei simţi la fel cândva;
asta-i Dreptatea Judecăţii:
ce-ai semănat vei recolta!

− Doar pe hârtie-i bună Legea,

dar nu-i nimic firesc în ea;
bună-i de amăgit copii,
pe cei mai slabi asemenea.

Dreptatea, Mila şi Smerirea

sunt născociri pentru tâmpiţi,
aşa că cei ce cred în d’astea
ar trebui urgent stârpiţi;

nişte invenţii aberante

create de un Duh tembel;
dar noi, Puterea şi Plăcerea,
le-om înălţa la rang de Ţel!

− E ,,legea” ta Năpârco, Moartea

şi unde duce vei vedea;
dar Stânca Legii noastre-i Viaţa,
prin Ea vom fi, pe Ea vom sta!

…Cu cât cobor mai mult, cu-atâta

lumina-ncepea a scădea;
acuma parcă-i un crepuscul
şi-ncepe a se-ntuneca.

E înăbuşitor aicea
şi un miros greu, de hazna;
e tot mai mare zăpuşeala,
încă mai greu a respira!...

53
IDOLATRIA, FANATISMUL şi
INSTIGAREA LA PĂCAT;
SLĂVIREA ca şi ADORAREA
A TOT CE-I PIERITOR CREAT;
SFIDAREA şi DISPREŢUIREA
PORUNCILOR CUVÂNTULUI;
pe-a XXI-a TREAPTĂ
se-adună Fiii Vântului.

− O libertate ancestrală
fără prejudecăţi în van,
haotică şi senzuală,
esenţa Legii lui Satan;

ea reprezintă Adevărul
fundamental şi absolut;
tendinţa firească spre Haos
din care toate-au apărut.

Eu vă ofer deci Libertatea

deplină. fără limite;
fără de reguli şi convenţii;
,,care pe care”, asta e!

Eu vă deschid Calea cea scurtă,

rapidă, lesne de parcurs,
ce tot acolo vă va duce
dar mai plăcut, către ,,apus”!

Numai Neantul este veşnic;

de Infinit ce putem şti−
cuprinsu-i necuprins cuprinde,
nenumărate veşnicii...

Dar fiindcă ,,totul este număr”,

oricum, cei mulţi ai mei vor fi;
purta-vor Semnul meu pe frunte
şi-or deveni ai mei copii!

54
− Cei despre care spui acuma,
nu merită a-i aminti;
aşa cum singuri şi-aşternut-au,
tot astfel se vor ,,odihni”!...

− Nimic nu ni-i oprit din toate;

trăim din crimă, nu-i aşa?
Restul e doar ipocrizie
şi-atunci de ce ne-am ruşina?...

Credinţe, o, câte bordeie;

care-i mai bună aşadar?
Mai bine deci fără niciuna;
Puterea şi Plăcerea doar!

Principii, ce mai sunt şi astea;

să-ţi umpli casa de străini?...
A inimii încătuşare,
pe frunte cunună de spini?...

O nencetată siluire,
când tot ce-i bun îţi e oprit;
să te miri, dacă pentru tine,
sau pentru Cine ai trăit?...

Găselniţa Creaţiunii,
cu Unul Tată Dumnezeu?...
O cacialma universală
de care − zău − mă-nchin şi eu...

− Cu mintea sa pătrunzătoare,
Sir Darwin sigur s-a-ntrebat;
De-i Evoluţie, spre Ce e;
de Ce şi Cum s-a întâmplat?...

Degeaba-ncerci să vinzi pe cale,

că ,,Nu” e ,,Da” şi ,,Da” e ,,Nu”;
cum nu e munte fără vale,
de n-ar fi El, n-ai fi nici tu.

55
De-am fi-ntr-o beznă − grea − adâncă
şi o scânteie s-ar ivi,
am alerga spre ea cu toţii;
e Adevărul şi o ştii!

Iubirea este însăşi Viaţa

pe Care tu acuma scuipi
şi totodată ne e Mamă;
deci nu ai cum să te disculpi.

− Mai las-o baltă cu Iubirea;

nimeni n-are habar de ea;
o aiureală hormonală,
să aibă puştii ce visa!...

Eu vă ofer Legea Deplină,

urmată de cei mulţi deja;
e PENTALOGUL FĂRDELEGII;
de neclintit prin firea sa:

SĂ NU CREZI ÎN NIMIC ŞI-N NIMENI

ŞI NUMAI ŢIE SĂ TE-NCHINI;
FĂ NUMAI CE POFTEŞTI ŞI-ŢI PLACE,
FII LIBER, SĂ NU AI STĂPÂNI.

FĂ DIN PUTERE ŞI PLĂCERE,

CU ORICE PREŢ, SUPREMUL ŢEL;
ORICINE SAU ORICE-ŢI STĂ-N CALE,
NU EZITA ÎNLĂTURĂ-L.

SĂ N-AI PĂRINŢI, COPII, PRIETENI;

SĂ NU TE SIMŢI NICICUI DATOR;
POŢI VIOLA, FURA, UCIDE;
FII PERMANET UN AGRESOR.

FĂRĂ DE TEAMĂ SAU RUŞINE

POŢI SILUI ŞI TORTURA,
ORICÂND, ORICÂT ŞI PE ORICINE;
DACĂ NU-ŢI FACE VOIA TA.

56
NIMIC SĂ NU TE-NDUIOŞEZE;
SĂ N-AI CUMVA PĂRERI DE RĂU;
DE NICI O LEGE SĂ NU-ŢI PESE,
DOAR EUL FIE-ŢI DUMNEZEU.

URĂŞTE TOT CE E, URĂŞTE,

PUTEREA FIE-ŢI URA TA;
PLĂCEREA TA, BATJOCORIREA;
CA IDEAL DISTRUGEREA.

IAR CÂND ŢI-O DEVENI PE CALE

PREA GREA DUREREA-N CORPUL TĂU
SAU DE TE VEI SCÂRBI DE TOATE,
TU ÎNSUŢI CURMĂ-ŢI CHINUL GREU.

Însă Puterea şi Plăcerea

se dobândesc luptând cu zel
şi dacă nu ştii lupta bine,
poţi să mă iei, de vrei, model!

Dar dacă vrei Desăvârşirea −

TOT PENTALOGU-NTR-UN CUVÂNT,
va trebui s-alegi NIMICUL,
asemeni unei frunze-n vânt.

NESIMŢITOR LA TOT ŞI TOATE

SĂ TRECI SENIN PRIN VEŞNICII;
FĂRĂ DORINŢE, FĂRĂ FAPTE;
SĂ FII, DAR CA ŞI CUM N-AI FI!

TOTAL INERT, CA O EPAVĂ,

FĂRĂ TRISTEŢI SAU BUCURII;
UN PAI PE VAL, O PIATRĂ-N MARE,
MODUL SUBLIM AL LUI ,,A FI”.

REFUZĂ LUMEA CÂT ŞI CERUL;

ULTIMA TAINĂ DE AFLAT:
NIMIC TU SĂ NU FACI CU VIAŢA
CE FĂRĂ VOIE ŢI S-A DAT.

57
SCOPUL SUPREM, VISUL DE AUR,
LEGEA NELEGII UNICĂ:
INDIFERENŢA ABSOLUTĂ
ŞI NEPĂSAREA VEŞNICĂ!

− Eu ştiu O Singură Putere

şi nici că e alta ca Ea;
este Puterea din Iubire,
la Care tu nu poţi visa.

LEGEA IUBIRII e mai simplă,

spusă pe mintea tuturor:
,,CE VREŢI SĂ VI SE FACĂ VOUĂ,
FACEŢI ŞI VOI SEMENILOR”;

iară PORUNCA CEA MAI MARE,

din care toate s-au ivit:
,,SĂ VĂ IUBIŢI UNII PE ALŢII,
AŞA CUM ŞI EU V-AM IUBIT!”.

Dreptatea, Mila şi Smerirea

sunt florile ce mult rodesc
în Pomul Dragostei creştine!
În ,,pomul” tău, ce ,,poame” cresc?

Plăcerea numai şi Puterea?

Himera vieţii multora...
Istoria Deşertăciunii
cu asta se va încheia!

Urmeaz-acum ANOMALIA,
parada inverselor firi:
PERVERSIUNEA SEXUALĂ
şi NEFIREŞTILE ,,IUBIRI”;
INCESTUL şi PEDERASTIA;
PEDOFILIA, ZOO... NECRO;
ca nişte măşti groteşti flirtează,
pe TREAPTA XXII-a
cu alte smintite porniri.

58
− Zăpadă, apă, aburi, gheaţă;
nu-s toate apă altcumva?...
Deşi sunt altfel, sunt aceeaşi;
se poate deci, şi-aşa, şi-aşa!...

− O fi, şi-aşa, şi-aşa, se poate;

dar nu-i aşa, că-s altcumva!...
Problema e cu totul alta;
prea bine ştii că nu-i aşa!

Aici problema nu e apa

ci forma de-a se adecva.
Poţi să te speli cumva cu gheaţă;
bei aburi de vei înseta?...

Pentru că nu nasc prunci, de asta,

bărbaţii nu pot fi femei;
cum nici femeile bărbaţi nu-s,
să poată face ce fac ei.

O Raţiune în toate,
cum fiecare-un rol în ,,cor”;
sopranele nu sunt baritoni
şi nici altistele, tenori!

Toate au rostul lor, specific,

reprezentând menirea lor;
nici faţa dos, nici dosul faţă;
nici Polul Sud, Ecuator!

Dar de-au venit aşa în lume,

nu văd ce-ar fi de acuzat;
cum toată viaţa-i o-ncercare,
să ducă demn ce li s-a dat.

O fi, şi-aşa, şi-aşa, se poate;

dar de folos e doar ,,Aşa!”;
iar cum Cuvântul nu se schimbă,
El nu ne vrea decât ,,Aşa!”.

59
− O fi, dar ce-i acum cu asta,
când asta e plăcerea lor?...
Ai treabă tu cu ei în lume?...
E viaţa lor şi fac ce vor!

Tu hotărăşti ce este bine,

ce e normal şi ce nu e ?...
Fac toţi cumva copii, în lume;
valoarea oare, număr e?

Sunt toţi dreptaci în lumea asta?

Nu-s şi stângaci destui, şi ce-i?
Sunt mai răi unii decât alţii;
e vre-o problemă între ei?

Tu nu mai ai acum ce face?

Parcă spuneai: ,,Nu judeca!”;
ce nod în papură tot cauţi;
ai fi vre-un Dumnezeu cumva?

− Nu judecăm acum persoane,

ci doar ce nu-i normal a fi;
Cuvântul însă ne obligă,
de vrem cinstit spre a trăi!

Oare-aţi uitat sau vă prefaceţi,

de al Sodomei trist sfârşit?...
Nu ştiţi că Cel Preasfânt ne cere
să-i fim aidoma leit!

Cerul nu poate să privească,

Păcatul ajuns regulă;
deci la Sfârşit, chiar Adevărul
va pune punct, nu virgulă...

− Mai lasă-mă cu Judecata!...

Ce-i Adevărul şi al Cui?
O păcăleală-i viaţa toată,
ce duce-n Ţara Nimănui!

60
Numai Puterea hotărăşte
ce e valoare, ce nu e...
Ce-i Dumnezeu fără Putere?
...Fără de miere, fagure!

− Problema e acum aceasta

şi-mi pare drept şi cu temei;
să stea cuminţi în a lor ,,bancă”
şi nu să facă legea, ei!

Asta-i şi n-am vre-o rea voinţă;

dar unii sunt c-au vrut, aşa;
iar de eram aşa cu toţii,
lumea de mult nu mai era!

VRĂJITORIA, OCULTISMUL;
MAGIA NEAGRĂ, SPIRITISMUL;
CONSUMUL DE NECURĂŢII;
NECROMANŢIA, DESCÂNTAREA;
pe-a XXIII-a TREAPTĂ,
clienţii lacome-şi aşteaptă,
murdarele blestemăţii.

− Lor li s-au dat puteri anume,

de-a contacta şi folosi
spiritele din altă lume
şi deci, cu morţii a vorbi.

Slugile mele preaplecate,

copii mei cei preferaţi,
cei care-mi fac lucrarea-n lume,
ai Întunericului fraţi!

− Ei reprezintă închinarea
către un dumnezeu străin
− din nebunie şi prostie −
cu duhul de-ntuneric plin.

Dar toate-s doar o ispitire

− c-aşa special a fost lăsat −
ca înţeleptul, credinciosul,
să nu se lase înşelat.
61
A te lăsa-nşelat de astea
e nebunie şi-i păcat;
să fim curaţi, frumoşi, puternici,
aşa cum Cerul ne-a creat!

Nicicum cu Răul nu da mâna;

ca scaiul se va agăţa;
porcii îl vor mânca, pe-acela
ce în lături se va scălda.

Pe TREAPTA XXIV-a
se răţoie cu înfocare
şi caută a se muşca,
DISCORDIA şi DEZBINAREA;
MÂNIA, CEARTA, CRITICA;
A VIOLENŢEI PROMOVARE;
ZAVISTIA, BATJOCURA;
INSULTA şi INJURIA.

− Si ce e?...Dacă este,este,
iar dacă nu-i îmi pare rău;
ca scorpionul din poveste,
ce pot să fac, aşa sunt eu!...

− Degeaba au ei ochi, degeaba,

urma-vor calea orbilor;
spre Întuneric îi conduce
întunecatul duh al lor.

Au şi urechi, dar tot degeaba,

că surdă e urechea lor;
de fel n-aud glasul Iubirii
ce-i cheamă cu atâta dor.

Şi minte au, degeaba însă,

mai scurtă-i ca a oilor;
nu vor pricepe Adevărul,
ba nici măcar nu ştiu ce vor.

62
− E omul rază de lumină,
vlăstar şi chip dumnezeiesc?
Cu ce-i mai bun decât un vierme,
când tot cu hoituri se hrănesc?

Religia?...Drog pentru mase,

un drum ce duce nicăieri
mulţimi de proşti; o aiureală,
cu popi, cu flori, cu lumânări.

Politica, Marea Vrăjeală,

alături de Religie;
Orgoliul, Banul şi Puterea-s
eterna lor efigie.

O, cum se-ngăduie de veacuri,

cântând aceeaşi arie;
senin, peste cadavre calcă,
pentru averi şi glorie.

,,Mireasa lumii” cea mai slută,

purtându-şi gluga de casap
− măcelurile-i fără număr;
un şarpe cu dureri de cap!

Câte Partide şi Biserici,

de orice forme şi culori;
când vre-un ,,profet” nu doarme noaptea,
mai născoceşte una-n zori!...

În ,,parlamentele hoţiei”
şi-n râncede mitropolii,
înşelătorii îşi ,,decântă”
handicapaţii lor copii...

Istoria? Altă minciună,

scrisă de-nvingători cum vor;
povestea jafului şi-a crimei,
dar numai spre folosul lor

63
şi Prostituţia-Cultura,
urzică prinsă la rever,
de la excroci la proşti vândută!
,,Păcat că n-am un revolver!”...

În Medicină alţi ,,apostoli”,

îmbogăţiţi din suferinţi
ba mai mult încă din hoţie;
,,sărmanii doctori pe arginţi”.

...Nici o speranţă-n lumea asta,

pentru toţi cei ajunşi aici;
ne suntem toţi duşmani pe cale;
mai bine ne năşteam furnici.

− Cu orice vorbă grea rostită,

mai grea şi inima-ţi va fi;
nu ştii că-n Ceruri, tuturora,
inima li s-o cântări?

Când cu o vorbă negândită

poţi inima cuiva zdrobi,
ce-ai face de-ai fi tu jignitul;
sufletul tău cum s-ar simţi?

De ce să nu alegem Pacea,
Dreptatea, Mila, Smerirea,
Îngăduinţa, Toleranţa,
Prietenia, Dragostea?...

− Iubirea-i scârbă, urâciune

şi slăbiciune de nespus;
vom pune-n locul ei Orgoliul,
Frica şi Ura mai presus!

− Cu orice preţ căutaţi Pacea,

chiar dacă vă veţi umili;
,,Cei blânzi vor moşteni Pământul”;
un făcător de pace fii!

64
LUMINA, VIAŢA şi IUBIREA
sunt NUMELE LUI DUMNEZEU;
DREPTATEA, MILA şi SMERIREA,
esenţa Sufletului Său!

Este Puterea Cea mai mare,

Alta ca Ea nu poate fi
şi-o dăinui veşnic sub Soare;
dar tu în beznă vei pieri!

Pe-a XXV-a TREAPTĂ,

schimonosindu-şi chipul hâd,
rânjesc şi colţii şi-i arată:
ŞICANA, ca şi HĂRŢUIREA
sau PRIGONIREA CELOR SLABI;
DISTRUGEREA BUNURILOR
din răzbunare sau plăcere;
deci ASUPRIREA, UMILIREA
şi EXPLOATAREA SEMENILOR.

− ,,Lăsaţi orice speranţă-n lume,

voi ce naivi aici intraţi”
şi ,,dincolo”, şi-aici, de-a pururi,
la toate probele picaţi...

Căci ,,Iată omul!”, ce fiasco,

experiment nereuşit;
pentru sămânţa lui pierdută,
orice speranţă a murit.

− Duşmanul omului, chiar omu-i,

dacă se lasă-nvins de Rău;
,,Cu Binele biruim Răul!”;
în Bine vom crede mereu!

Mai bine să uităm tot răul

chiar dacă se va repeta,
decât să sapi groapa altuia
şi-apoi să cazi chiar tu în ea!

65
Invidia îmbătrâneşte
şi viaţa mult ţi-o va scurta;
ofensa cere răzbunare;
,,De ce te temi nu vei scăpa!”...

Mânia cheamă duşmănia;

fii răbdător pe calea ta,
fii blând şi bun cu toţi şi-n toate
şi Dragostea ta te va urma!

Iubind vei dobândi iubire;

răzbună-te prin dragoste;
,,Peste mânia ta fă astfel,
să nu apună Soarele!”.

Deşi nu are viaţă lungă,

Răul e rău pân’ la sfârşit;
dar tu să nu răspunzi cu ură;
îndură, chiar de eşti lovit!...

− Eu doar aşa pricep iubirea;

plăcere, interes, folos;
numai ce-mi face mie bine.
Restul...poveşti de pus la dos!...

− Ce-i mai urât decât ca omul

să asuprească un alt om?
− Dar el din veac tot asta face,
pentru că e mai mult neom!...

− Mai e O Ultimă Speranţă

ce pentru el Se va ruga;
Un Mare Preot ce îi ştie
durerea, dorul, patima!...

66
Pe TREAPTA XXVI-a,
scrâşnesc în beznă cu năduf,
mârâie, latră şi se muşcă:
A HARURILOR BLASFEMIE,
HULA-MPOTRIVA SFÂNTULUI DUH;
plus NIHILISMUL, NECREDINŢA,
şi-n fine SINUCIDEREA.

− E Dumnezeu atotputernic?...
N-a spus-o El că ,,Nimeni nu-i
profet în satul lui vreodată
şi nici măcar în casa Lui?”.

Asta-i Găselniţa cea mare;

Un Cenzor aspru şi amar
împărăţind veşnic sub Soare,
coercitiv şi justiţiar;

Găselniţa găselniţelor;
Un Semn în ceaţă, vag, neclar;
Un Duh ciudat, imperceptibil,
imaterial dar plin de har...

Cine-i dar, Dumnezeu?...Nebunul

Ce pentru-al lumii vechi păcat
şi din iubire pentru oameni
pe Singurul Său Fiu Şi-a dat?

Tu poţi să crezi ce vrei şi-ţi place,

Atotputernic însă nu-i;
prin tot ce a creat şi face
şi-arată limitele Lui.

Eu am un Dumnezeu şi-atâta,
şi eu am tot un Demnezeu;
e Cel pe Care-l vezi aicea,
e Cel Care-ţi vorbeşte, Eu!

67
Minciună-i totul, totul, totul;
iluzie e tot ce crezi;
nimic nu e, doar frica noastră;
,,stinge lumina” şi-o să vezi!

− Da, o să vezi fără îndoială

şi o să crezi atunci că E;
că este Viaţă după Viaţă,
că ,,Moartea”-i doar o trecere.

Cum plânge pruncul când se naşte

fără să ştie pentru ce
şi noi, de ,,trecere” ne temem,
că nu ştim ,,dincolo” ce e!

− Beleaua noastră-i Raţiunea,

c-aduce doar neliniştea;
o râmă, o amibă poate,
e mai tihnită-n lumea sa.

Numai Neantul este veşnic;

sub stele totu-i pieritor;
poţi fi atât cât vrei şi basta,
fără a fi nicicui dator.

Nu e nici Rai, nici Iad, nici Moarte,

ci reîntoarcere în Hău;
deci dac-ajungi la suferinţă,
,,ultimul glonţ” să fie-al tău.

Suntem prea mulţi, ,,barca” e spartă,

cât oare ea va mai pluti;
curând, de-atâta ,,raţiune”,
alt ,,Babel” se va prăbuşi...

− Un univers plin de iubire

El a creat pentru vecii;
Ideea de Frumos şi Bine,
în om, nicicând nu va pieri!

68
− Oameni ai spus?... Eu văd himere
cu trup ce pare încă viu,
rătăcitoare, efemere,
pierdute urme-ntr-un pustiu!...

O, de-ai putea, la o-ntrebare,

doar un răspuns eu mi-aş dori;
ce-ţi suntem, fii, fraţi, robi, prieteni,
sau nişte simple jucării?

...Suntem ca să servim şi-atâta?

E tot ce trebuie să ştim?...
În Rai, în Iad sau Purgatoriu,
cumva, un ,,job”, o să găsim...

,,Spectacolul” nu-i pentru mine;

eu nu pot fi decât actor
− mai bun, mai prost − dar niciodată
nu voi ajunge Spectator!...

Da, vreau să ştiu de ce e lumea;

noi cine suntem şi de ce?...
Când lumea e aşa de veacuri
− sex, crimă, jaf, religie −

de ce aş bea ,,otrava” vieţii

− durere şi nelinişte,
când nu-i de înţeles nimica
− nici pentru cine, nici de ce?...

E Jocul Unui Mare Spirit

ivit din Hăul infinit?
Un Spirit Ce din plictiseală
Un univers şi-a făurit?...

Văd că din frică sau orgoliu,

înalte ziduri şi-a clădit;
dar nu ne-a spus nicicum, de cine,
aşa de tare s-a păzit?!...

69
Ce-i Adevărul? E un număr?
...Unii-i spun Unu, alţii Doi,
sau Trei, sau Zece, fiecare;
depinde numai de nevoi!

Dar Spoveditul? Altă farsă,

un circ pentru parşivi lăsat,
de-a-şi amăgi vinovăţia
crimelor ce s-au consumat;

că Spovedania te face
înger din diavolul ce eşti,
găselniţa nemerniciei!...
Şi cui vrei să te spovedeşti?...

Vreunui popă strâmb ca tine,

plin de minciuni şi de păcat?
De ce nu unui cal mai bine,
că-i mai cinstit şi mai curat!?...

Ai necredinţei ,,stâlpi” în lume,

Satanei coadă la topor,
,,biserica” burţilor grase,
fideli ,,apostoli” banilor!

Mirul, Botezul, Cununia,

Hirotonia, Maslul Sfânt;
poveşti de adormit copii,
scorneala Unui Necuvânt!

Suntem ca să servim şi atâta?...

Spune-mi Khayyam, poate tu ştii?...
Dar dacă-i doar atât înseamnă
că doar Puterea ar vorbi!...

Nimic nu dăunuie sub stele

− sigur, aici n-am cum greşi −
şi cum Neamtu-nghite totul,
cu toţi în el ne vom topi!...

70
− Ce-i Adevărul?... Este Calea,
Lumina, Viaţa, Dragostea;
Puterea Cea dintâi sub Soare
Care ne va elibera!

Da, Adevărul este Pâinea

pe Care toţi o aşteptăm
înfometaţi la Masa Vieţii;
Apa de Care nu-nsetăm!

Lumină pentru cei în beznă,

Dascăl pentru neştiutori,
Balsam alinător durerii,
Toiag pentru nevăzători!

− De nu-i lumină e-ntuneric,

e raiul văsătorului;
Lumina-i crâncenă cenzură,
robia Adevărului!

M-am săturat de tot şi toate;

de hărţuirea lui ,,a fi”;
nu mai suport să fiu, aiurea,
Sisiful fiecărei zi!...

− Credinţa ta e Nihilismul,
Plăcerea ta e a huli;
în lumea minunat creată,
tu strici sau furi, atâta ştii.

Întoarce-te din rătăcire;

renunţă la orgoliul tău;
că după ce-ai băut otrava,
întotdeauna-ţi pare rău!

71
AGRESIUNEA, MOLESTAREA,
deci VIOLENŢA FIZICĂ;
DESTRUCTURAREA MEDIULUI
ŞI POLUAREA CHIMICĂ;
MODIFICAREA, PERVERTIREA,
PRODUSELOR AGRICOLE,
A FLOREI ŞI A FAUNEI,
CÂT ŞI A HRANEI OMULUI;
Pe-a XXVII-a TREAPTĂ
aşa-i de mare-ntunecimea
că abia mai pot a se vedea,
păcate tot mai mari şi grele,
ce nu vor a se arăta.

− Ferească-ne Soarta de foame,

să vezi ce-s oamenii aşa;
doar nişte burţi cu colţi şi-atâta,
făcute spre-a se devora!

Prin burtă trec: morala, viaţa,

înţelepciunea, dragostea,
credinţa, pacea şi speranţa;
fie c-o recunoşti sau ba...

Legi sau convenţii foamea n-are;

ruşine, frică, nici de ce;
când pentr-un colţ uscat de pâine
omu’-şi ucide fratele!...

,,Acesta-i omul!”, ce dezastru;

o bestie cu chip de sfânt;
întruchiparea decăderii,
blestem întregului Pământ!

Ce-i omul?... O caricatură,

copil pierdut al nimănui;
tot ce atinge perverteşte,
distrugerea-i menirea lui;

72
trufia-i, graba, lăcomia,
Titanicul au scufundat;
la fel distruge astăzi lumea…
E oare un mai greu păcat?

Da, ,,Iată Lumea!”, o epavă

e ce-a făcut omul din ea;
o ladă de gunoi, din Darul
cel minunat primit cândva.

Aer, pământ, păduri sau ape,

nimic n-a fost nevătămat
de mâna lacomă − hapsână −
a unui spirit blestemat!

,,Exportă”-acum gunoi şi-n spaţiu

,,Planeta ladă de gunoi”;
ba vor s-ajungă pân’ la stele!
Din cel gunoi, aşa ,,eroi”...

Îşi făuresc într-una arme

minţind că se vor proteja;
dar nu de teamă, din orgoliu,
de fapt pentru a domina.

O crimă cheamă altă crimă,

un val urmează altui val;
un Iago-i omul, înger negru,
perfid şi crud şi criminal!

Cu violenţa se hrăneşte,
vă spun că ,,regele e gol”,
credinţa sa-i agresiunea;
Dracula e-n minţile lor!

...Să n-ajungă cumva la foame

c-or fi mai răi ca fiarele
ce din cumplită-nfometare
şi-au devorat odraslele...

73
− E important ce simţi desigur
şi mai mult încă, ce gândeşti;
apoi ce spui contează foarte;
dar esenţial ce-nfăptuieşti.

Văd că te-ngrijorează lumea;

dar de-i aşa, nu tu ai vrut?
O, Şarpe ipocrit şi lacom,
omul n-a fost aşa făcut.

Dar cei ce prăpădesc Pământul,

stricând Lucarea Cerului,
cum pot spera în ,,Dies irae”
la mila Creatorului?

Ce este scris e scris de veacuri,

din veşnicii e stabilit;
dar biruindu-se pe sine,
Omul se va fi izbăvit.

Dar ce va fi doar Tatăl ştie;

iar El nicicum nu va lăsa
Creaţia-I, Planeta, Omul;
cum ai vrea tu, pe mâna ta!

Pe TREAPTA XXVIII-a
adânc ascunse-n bezna grea,
în grota lor întunecată;
cu ochi flămânzi, albi ca de nea;
sinistre fiare stau la pândă
tot aşteptând ,,ocazia”:

SECHESTRUL SILNIC DE PERSOANE,

VIOLUL ŞI BATJOCORIREA
ÎN NEIMAGINATE FELURI;
CÂT ŞI TORTURA SADICĂ,
NECONTENITĂ, BESTIALĂ,
FĂRĂ PUTINŢA DE-A SCĂPA.

Am cremene, amnar şi-o lampă

să-mi lumineze calea rea;
mă ţin de balustrada scării
ce mai abruptă devenea...

74
Aud suspine şi oftaturi;
palide umbre-n cuşti de fier,
în umilinţă şi durere,
plângând, un strop de apă cer!

− Cum poţi să fi aşa nemernic,

să te mai poţi şi bucura
de-a lor cumplită suferinţă,
în deznădejdea cea mai grea?

Cum poţi să jefui libertatea,

lumina, viaţa, dragostea
şi-n bestiala ta cruzime,
aşa aflându-ţi liniştea?

− Păi asta-i ce li se cuvine,

pentru păcatele din veac;
ştiute, neştiute, nu ştiu,
dar ştiu c-aşa îmi fac pe plac!

Asta li-i Crucea destinată;

n-ai spus ades chiar Tu aşa,
că nicidecum n-o să le fie
mai grea decât pot ei purta?

− Dar nu-nţeleg de ce îi chinui

pe cei ce nu-i cunoşti măcar?
− Le e mai mare chinul ştiind,
că-s chinuiţi dar în zadar...

− Totuşi de ce-ţi e răzbunarea,

pe cei ce nu ţi-au făcut rău?
− Îmi place s-aud cum se roagă:
,,Unde eşti Dumnezeul meu?...”

− O ştii de mult, o ştii prea bine,

cu sila dragoste nu e;
ce faci acuma tu, e ură,
durere şi mizerie!

75
− Ce-i cu atâta smiorcăială?
Am luat ce mi s-a cuvenit;
fără Pedeapsă nu-i Dreptate
şi-aşa va fi la nesfârşit...

Ca scorpionul rău din fire,

ce pot să fac, aşa sunt eu;
cum pasărea pe graiu-i piere,
aşa şi eu pe drumul meu!

− O, ce canalie dementă,
cât de nemernic poţi să fi;
nu ştii ce te aşteaptă, Şarpe,
şi cât de scump tu vei plăti!

− Acum eu fac ce vreau şi-mi place,

nimeni nu poate-a mă opri;
eu sunt stăpân acum în lume,
apoi’ om mai vedea ce-o fi!

Acum e clipa mea deplină,

eu sunt făcut să fiu mişel;
chiar de m-oi perpeli în Gheenă,
acum le fac şi eu la fel...

− Plăcerea ta e nebunie...
− Nu-i bai, asta-i menirea mea!
− Plăcerea aşteaptă Durerea
şi sigur, tu nu vei scăpa!

A XXIX-a TREAPTĂ,
penultima de mai prejos;
o, Doamne, ce înăbuşeală
şi ce îngrozitor miros:
RĂNIREA GRAVĂ; MUTILAREA
ÎN CHIP ORIBIL, MONSTRUOS,
ÎN MOD PREMEDITAT, METODIC,
DIN RĂZBUNARE SAU PLĂCERE;
ASASINATUL ODIOS.

76
Aici e-atât de întuneric,
să mai păşesc mi-e tot mai greu;
mă tem să nu cad în vreo groapă,
aşa c-aprind lămpaşul meu.

Lumina pâlpâie speriată

când, brusc aud prin bezna grea,
un ţipăt graznic ce străpunge
auzul meu şi inima.

Cobor în bezna rea cu frică

şi din adânci întunecări,
aud oripilat suspine
şi disperate implorări;

oase trosnind, inimi plesnite;

urlete, gemete, horcăieli;
ochi smulşi de gheare ascuţite;
înfiorate chiţcăieli...

După o viaţă chinuită

să ai o moarte de coşmar,
te-ntrebi firesc, ce mari păcate
plătite-s cu atât amar?

− Te miri de ce e dat adesea,

din viaţă astfel a pleca;
în câte feluri monstruoase,
Moartea îşi face treaba sa?

Înfometarea, însetarea;
asfixierea, înnecarea;
arderea, electrocutarea;
tensionarea, frângerea;
înjunghierea, împuşcarea;
teroarea psihică-nervoasă,
ca ,,picătura chinezească”;
epuizarea fizică;

77
îmbolnăvirea, infectarea;
intoxicarea, otrăvirea;
tragerea-n ţeapă, sfâşierea;
spânzurarea, strangularea;
refrigerarea, opărirea;
lovirea, smulgerea, strivirea,
secţionarea, sfârtecarea,
organelor sau a membrelor;
sunt cel mai fascinant spectacol,
oameni sau demoni a-i distra...
− Ca răstignirea pe o cruce?
− O, da, e preferata mea!...

Dar esenţială e durerea,

mărimea şi durata sa;
cu cât mai mare le e chinul,
cu-atâta şi distracţia!

− O, viperă întunecată,
cum poţi gândi aşa ceva?...
− Nu doar gândesc ci şi înfăptui,
că asta mi-i ,,profesia”!

Nu-i mai compătimi atâta,

că ei şi-ales-au drumul lor;
omul nu merită vre-o milă;
cum au trăit aşa şi mor!

Un rău mai mare decât omul

e imposibil de găsit;
viclean, trufaş, hoţ, crud şi lacom;
un maimuţoi nenorocit.

Ce să-ţi mai spun, nu doar de foame,

la propriu nu la figurat,
din nebunie sau orgoliu,
unii pe alţii s-au mâncat!

− Dar cum de nu-s aşa cu toţii,

că au cu toţi un trunchi comun?
Când e atâta rău în lume
ce minunat e un om bun!
78
Nu-s numai oameni răi în lume,
ba sigur pot să spun c-ar fi
mai mulţi cei care cred în bine;
frumoşi ai Cerului copii!

N-au fost făcuţi roboţi, ci liberi

s-aleagă binele de rău;
să lupte şi să-nvingă lumea,
că toţi sunt fii de Dumnezeu!

De asta ai tu libertatea
de-a ispiti şi înşela;
şi din păcate prea adesea,
cad mulţi naivi în ,,plasa” ta...

Dar tu arăţi mereu, năpârco,

doar partea goală din pahar;
vorbeşte şi despre cea plină
de milă, frumuseţi şi har!

− Eu sunt un şarpe strâmb din fire

şi nu pot fi judecător;
dar am ales mai mult ce-mi place,
aşa că sunt călăul lor!

− Tu nu te temi c-apoi, odată,

pe toate le vei suporta;
că tot săpând groapa altora
tu însuţi vei cădea în ea?...

Nu-i faptă fără de răsplată,

cu Legea nu te poţi juca;
orice-ai făcut cuiva vreodată,
la fel ţi se va întâmpla.

− Nu, nicidecum nu voi ajunge

să fiu la mâna altuia;
eu am o cale elegantă,
mai este sinuciderea!...

79
E vorba numai de Putere,
atât şi altceva nimic;
cât va fi lumea, înghiţi-va
peştele mare pe cel mic!...

− Ce spui acum nu e tot Lege?

Şarpe viclean ce jalnic eşti;
Legea-i Lumină, Raţiune,
pe Lege stai, prin ea trăieşti!

...Dar ce alunecoasă-i Scara,

a devenit un tobogan;
acuma ştiu, Scara-i gâtlejul,
Iadu-i stomacul lui Satan...

În fine a XXX-a TREAPTĂ

şi ultima ce-a mai rămas;
în bezna grea, pestilenţială,
ultima ,,gară” de popas:
CRIMA MULTIPLĂ, GENOCIDUL;
RĂZBOIUL DE AGRESIUNE;
ASASINAREA MASELOR,
fără de vină, fără milă,
metodic, bine plănuit
şi fără nici o judecată;
atrocitatea absolută;
nimic mai groaznic, mai cumplit.

Ce poate fi mai rău de-atâta,

mai bestial, mai odios?
E fericirea-ntruchipată
a Şarpelui Preaveninos!

− De când te naşti ucizi într-una,

de nu ucizi nu vei trăi;
am şi uitat care-i hotarul
dintre ,,a fi” şi ,,a nu fi”...

80
E Legea legilor pe care
nimeni n-o poate ocoli;
Supremul Adevăr enunţă:
,,Tot ce se naşte va muri!”

Cât despre crimă ce să zicem,

o-nfăptuim la orice pas;
chiar când te scarpini pe chelie
sau numai de te ştergi la nas...

Omul nu este demn de milă;

o bestie cu chip de zeu;
de la Adam şi până astăzi
doar Frica i-a fost Dumnezeu!

Un zeu absurd şi inutil;

un animal doar mai abil
şi în cruzime mai subtil;
jucându-şi rolul său ostil.

În universul său steril,

nimic nu-i pur, nimic stabil,
nimic nu-i drept, nimic uşor;
e dependent, veşnic dator...

Da, omul este animalul

care-a-nvăţat a se minţi;
e raţiunea sa Minciuna;
plăcerea sa, a chinui!...

− Aşa vrei tu să-l faci să fie,

după urâtul chip al tău;
dar nu acesta-i e destinul
croit de Tatăl Sfânt al său!

...Ce suflet fie-atât de negru,

să-i fure semenului său
lumina, viaţa şi speranţa
dar bucurându-se de rău?

81
O, bestie, cretină fiară
ce-şi proslăveşte-al ei destin;
flămândă veşnic, însetată
de întuneric şi de chin!...

− De când te naşti ucizi într-una,

repet, altfel nu poţi trăi;
armate mari se luptă-n tine
şi se ucid ca tu să fi!

E-o dialectică nescrisă,

e necesar deci a muri.
De ce-i aşa nu ştiu, dar asta-i,
altfel nicicum nu poate fi.

Aşa ca las-o dar mai moale,

cu basmele pentru copii;
cum nu e moarte fără viaţă,
nici viaţă altfel nu va fi.

În Întunericul ca smoala
foşnesc murdarii lui spioni;
o colcăială-nveninată,
năpârci, păianjeni, scorpioni...

− Te iei de Viaţă, tu, Satano?

Tu nu eşti viu, eşti mort cumva?
Ea ţi-e Comoara cea mai scumpă
şi-ai vrea pe veci să fie-a ta!

Ce-i Viaţa?...Cea mai mare Taină;

durere, luptă, grijă, chin;
Nepreţuitul Dar al Firii;
şi bucurie, şi suspin!

Cea mai măreaţă aventură,

Testul Suprem spiritelor,
Calea desăvârşirii noastre
şi Veşnic Ţel sufletelor!

82
− Amară e povestea lumii,
un drum ce duce nicăieri;
vis, fum, iluzie, himeră,
cu popi, cu flori, cu lumânări...

La ce speraţi în astă lume,

voi ce naivi aici intraţi;
şi-n Rai, şi-n Iad, şi-n Purgatoriu,
la toate probele picaţi?

În nesfârşitele-i carnagii
făpturi nenumărate mor,
să-i fie bine burţii voastre;
,,Vivat Planeta Abator!”.

Cei care-acum o fac pe sfinţii

în mări de sânge s-au ,,sfinţit”;
,,Apocalipsa necurmată”
cu prima jertfă s-a pornit...

Pentru plăcerea burţii voastre,

fie că-i pace sau război,
fluvii de sânge se revarsă!...
Care sunt dracii, noi sau voi?

Dar v-amăgiţi că-s vite proaste

şi-s bune doar pentru jertfit;
când li s-a-nfipt în gât cuţitul,
în ochii lor cine-a privit?

O, ce ipocrizie crasă;
plângeţi de mila câinilor,
dar nici o vorbă nu se suflă
despre masacrul vitelor...

Când te aşezi la ,,sfânta masă”

şi îţi e pus sub nasul tău
un biftec la grătar în sânge;
doar n-o să-mi spui că-ţi pare rău...

83
Toţi ne hrănim din hoitul lumii,
dar ne minţim – că nu-i prea greu −
când ,,roşul bec” în gând se-aprinde
− ce bine că nu-i trupul meu;

că dacă burta ne-o fi goală

s-a terminat cu liniştea,
cu-nţelepciunea, cu morala,
credinţa, pacea, dragostea.

Dar dacă burta ne e plină,

aşa putem să mai vorbim!...
Regina lumii Burta este,
de fapt pentru Burtă trăim.

Pentru-o ,,prăpastie de burtă”;

doar din orgoliul de-a trăi;
de ce-ai răbda să fi, aiurea,
Sisiful fiecărei zi?...

Nimic de dat, nimic de luat

şi iar nimic de aşteptat,
ci numai, numai de-ndurat;
de ce te-ai mai fi ,,deranjat”?...

...Cei ce pornesc războiu-n lume

sunt tagma negustorilor;
niciun război nu-i sfânt cum pare
ci-i pentru punga hoţilor!

Mulţimi de proşti au dus la moarte,

cu aere de buni părinţi,
pentru ,,Credinţă şi Dreptate”;
tirani cu ifose de sfinţi.

Asemenea ,,idei” făcut-au

armate-ntregi ,,carne de tun”,
ca burţile celor ,,din umbră”
să nu slăbească nicidecum;

84
da, totul doar ca să nu scadă
,,osânza” celor mai bogaţi;
pentru plăcerea sau orgoliul
celor din veci ai crimei fraţi!

...Războiul, ce minunăţie,
neîntrerupt din veac în veac;
de nu-i aici, va fi dincolo
însângeratul său ,,dirt-track”!...

Neamuri întregi au fost zdrobite

sub asprul său călcâi de fier;
parcă-i aud cerşind cruţare
pe amărâţii care pier

ucişi în infinite feluri:

înfometaţi sau însetaţi,
crucificaţi sau spânzuraţi,
de fiare sau de boli mâncaţi,

incendiaţi sau înnecaţi,

în ţeapă traşi, decapitaţi,
înjunghiaţi sau împuşcaţi,
gazaţi şi-apoi incineraţi...

Ba mai cumplit, cu nepăsare,

părinţi, bunici, copii şi fraţi,
siliţi să-şi sape singuri groapa
şi-n ea, de vii chiar, îngropaţi...

I-aud cum, blestemându-şi clipa

ce un coşmar li se părea,
imploră de la Ceruri milă;
dar Cerul orb şi surd era...

Pentru copii cer îndurare;

,,Unde eşti Doamne, unde eşti?
Care-i Dreptatea Ta Divină;
de ce, aşa ne osândeşti?

85
Că dacă noi avem vre-o vină,
de ce-ar muri copii-aşa;
ei oare ale cui păcate,
nevinovaţi, au a purta?”...

Nici vină n-au, nici judecată,

atât doar că păreau ,,altfel”;
trufaşul Ares crud şi lacom,
nu s-a uitat la ei de fel.

Dar cei ce i-au făcut lucrarea

oameni au fost, la fel ca ei;
aveau părinţi, soţii, fii, fiice
şi culmea, nu erau atei!...

Să fie oare nebunia

sau doar prostia cauza?...
Ori poate frica, laşitatea?...
Oare vreodată vom afla?...

Ce-i Adevărul, ce-i Dreptatea?

De veacuri omul s-a-ntrebat...
Fără virtuţi, fără păcate,
toţi facem doar ce ni s-a dat!...

Aşa că în ,,arena lumii”,

pe-nsângeratul ei altar,
zeul se-amuză de prostia
celor ce cred în al său har:

sărmană jertfă necurmată,

copii ai Morţii veşnice,
nepricepând nimic din toate
şi întrebând mereu ,,De ce?”.

Cât de absurdă întrebare,

făr-un răspuns, că nici nu e;
ei folosind numai efecte
habar nu au de cauze...

86
Ce să le fac?...Ăsta-i războiul,
să moară oricum le-a fost dat;
nevinovat n-a fost niciunul,
eu doar un pic i-am ,,ajutat”!...

Războiul, o, ce mai splendoare;

mai mult de-atât ce pot să sper?...
Parfum sublim de fum şi sânge,
de hoituri putrezind sub cer!...

Văd corbi ochindu-şi prada grasă

zăcând pe-al Morţii vast şantier;
un fluture senin se lasă,
pe-un ochi încremenit spre cer;

violuri, crime şi teroare;

copii orfani, părinţi stingheri;
frica şi nebunia foamei;
ocean de lacrimi şi dureri;

o simfonie-a suferinţei;
speranţe spulberate-n vânt;
mulţimi de trupuri mutilate
tărându-se pe gol pământ...

Vorbeam de Iad?... Dar el e-aicea!...

Mai rău nu văd cum s-ar putea;
sub nesfârşite forme Răul,
aici se poate întrupa!

Poţi, de plăcere deci, ucide

şi fără a fi cercetat;
ba încă, dac-o faci cu râvnă,
o să fi chiar şi decorat!

Ucizi un om, eşti Criminalul,

stigmatizat c-un trist ecou;
de poţi ucide milioane,
vei fi slăvit, devi erou!...

87
Că sunt o sută sau o mie,
un neam întreg?...Un număr doar!
Nişte zerouri pe-o hârtie,
uitată-ntr-un pierdut dosar!...

− Cât de nemernic eşti Satano;

că de-ai fi fost în locul lor
sau mama, tatăl, fiul, fiica-ţi;
n-ai mai vorbi aşa uşor!

− În Circul lumii fără capăt,

omul nu s-a născut dator;
nimic nu-i e oprit din toate,
e miză cât şi jucător!

Tot ce ne-ai spus că sunt păcate,

deja-s fireşti, sunt Legi acum;
pe Scara beznei stăm cu toţii
şi ,,batem” cel mai antic drum!

− Aici aşa o fi, da-n Ceruri

astea-s privite cu regret;
omul n-a fost aşa ,,din faşă”,
nu i-au fost date ,,la pachet”...

Dar e o limită în toate;

Dreptatea cum s-ar dovedi?
De n-ar fi limite-ar fi haos
şi raţiune n-ar mai fi.

Sigur va fi O Judecată,
se va plăti şi răsplăti;
dar când şi cum va fi, doar Tatăl
Atotputernic poate şti!

Nu-i prea departe clipa-aceea

când Fiul Său va reveni
să scoată grâul din neghină
şi ,,ţarina” va curăţi!

88
Deja L-aud, e chiar la Poartă;
cum ne-a promis, Mielul Preasfânt
a revenit în Slava-I Mare,
cu Sfinţii Săi îngeri cântând!

...Şi-acuma, Ultima ,,vedere”;

orbită goală, de ochi scos;
Inimă grea de întuneric,
de unde nimeni nu s-a-ntors...

E Treapta Ultimă; sub mine-i

pacea eternă, liniştea,
Neantul ce înghite totul
şi Veşnicia o-ngropa!...

Lumina fuge îngrozită,

aici şi Timpul a murit...
Umbra, din umbră îmi şopteşte
− Haide, un pas şi s-a sfârşit!...

Gemând se naşte Nefiinţa,

suflarea altui Infinit,
Hotarul Ultimului ultim,
Sfârşitul fără de sfârşit!

Un Sorb imens vuind prin ceţuri,

rotindu-se întunecat,
înghite totul iar la urmă
pe sine chiar, înfricoşat!...

...Da, e o Cumpănă în toate,

se poate ,,Nu”, se poate ,,Da”;
dar tu de vrei să fi alege,
Lumina, Viaţa, Dragostea!

În Cumpănă-i întreaga lume,

că toţi suntem şi-aşa, şi-aşa;
dar Tatăl Nostru ne îndeamnă:
Luptaţi să fiţi numai ,,Aşa!”!

89
Se poate ,,Cu”, se poate ,,Fără”;
alege dar, cu ce-i al tău,
din Marele Ocean Iubirea,
să fii ,,un strop” de Dumnezeu!

,,Iată, am pus în faţa voastră,

binecuvântare şi blestem,
viaţa şi moartea în balanţă;
alegeţi Viaţa, Eu vă chem!”

Eu am ales, El îmi e Calea

şi Stânca de salvare-a mea,
a lumii Ultimă Speranţă;
LUMINA − VIAŢA − DRAGOSTEA!

Radu Gorj
Gureni - 16 aprilie 2020

90
 * SCÂNTEIOARE *
− FLORI DIN SOARE −
 Totul pare întâmplare,

dar de ce nu credem oare?

Suntem una, nu totuna!



Iertare numai prin uitare?



Orice formă e şi semn,


iar de-i semn e şi îndemn!

Pe şarpe toţi l-am mângâia,


nu l-am strivi, de n-ar muşca;
dar el nu ştie altceva!...

Dacă ce-i Sus este şi Jos,


atunci nimic nu-i de prisos;
dar dacă Sus e cum e Jos,
nimic atunci nu-i de folos!

Când nu-ţi merge cum ai vrea,


poate că-i mai bine-aşa!

Depărtează-te un pic

şi totul va fi nimic!…

Că-i mai mic sau că-i mai mare,


dacă are colţi şi gheare,
sigur nu-i privighetoare,
nici găină clocitoare!

Vreţi Raiul pe Pământ?… Nu-i greu!


Păziţi Poruncile, mereu!

92
 Se poate şi făr-a spera;

dar încotro ne-om îndrepta?

Răbdarea aduce Salvarea!



Acesta-i Punctul de pe „I”:


A fi înseamnă a iubi!

De infinit ce pot să spun?


E o băşică de săpun!…
Stă infinitu-n mintea mea,
tot ce-i afară-i şi în ea;
dar pentru lumea asta, da,
grea bătălie se va da!

A şti înseamnă a muri


iar a muri, a deveni;
dar ce anume, nu vom şti!

Bagajul tău la despărţire?…


…Cu ce-ţi vei umple inima!
Faptele, gândurile tale
şi vorbele, te vor urma!…

E-un ban de aur orice zi!


Dar tu în ce-l vei investi?
Comoara-ntreagă-a vieţii tale
cum oare-o vei chivernisi?

Încet, încet, devii uşor;


renunţi la toate, dor cu dor;
reduci, simplifici, tai şi scazi;
înveţi să uiţi, să pierzi, să rabzi;
devine lumea praf în vânt;
viaţa, roman într-un cuvânt;
iubirea, pauză-ntr-un cânt;
iar tu, sub semnul mirării, un punct…

93
 Dacă există flori şi gâze,

viruşi, microbi, furnici ţânţari,
urzici, cucută, pălămidă,
rechini, hiene şi măgari;
când sunt de toate-n hăul veşnic
fără de număr, chiar şi eu;
cum să nu fie Cel Ce Este
Atotfiinţa – Dumnezeu!

Totul curge dar la vale


şi nicicum nu-i altă cale…

ZERO-i un intermediar

făr-un ban în buzunar;
el stă demn în casa sa
cât îl ţine pătura,
nu produce altceva,
nici nu dă şi nici nu ia!
UNU Care e Ceva,
duce-a lumii Cruce grea
şi se-nalţă spre O Stea!
Dar aud de-altcineva
care vrea numai să ia
şi tot cere ce n-ar da,
deşi ne-a minţit cândva!…
Acum nu ştiu ce să zic
şi-o să mă gândesc un pic;
dacă ZERO e nimic,
poate fi ceva mai mic,
MAI NIMIC DECÂT NIMIC?

Nehotărârea, un pustiu

ce se sfârşeşte prea târziu!…

Fă ce ţi s-a dat dar bine;


nu umbla pe căi străine!

Ce nu e scris e vânt şi vis!



94
 Liber poţi fi numai singur;

singur însă slab vei fi;
slab fiind trăieşti sub frică –
frica te va înrobi !
Libertatea e Cuvântul
Care te va izbăvi;
Adevăru-i libertatea,
caută-L şi-o vei găsi!

Între a fi şi a nu fi,

de n-ar fi Setea, cine-ar şti?

Ai făcut şi-ai desfăcut


şi din nou ai refăcut;
apoi iar ai desfăcut
şi acum, ca un făcut,
o făcuşi ca la-nceput…
Dar de ce, ai priceput?

Când Dumnezeu creă femeia,


Adam dormind, habar n-avea
că i s-a luat integritatea
şi i s-a dat neliniştea!

Banii dacă se-nmulţesc,


vrând-nevrând ne oglindesc!

Unde-i ban e şi Satan!



Chiar lumea toată de-am avea,


de ce mai vrem şi Altceva?

O, ce orgoliu, Veşnicia!…


Bine-i că vrei să faci bine;


dar ştii bine ce e bine?

95
 – Cine mai ştie ce nu-i hoţie?

Totul se fură, chiar ce-i în gură;
zise spre vulpe corbul, cu ură.
– Toate-s minciună-n Soare şi-n Lună;
fără prostie n-ar fi hoţie;
conchise vulpea privind la vie…

Oglinda veche mă priveşte;


„Copile ai îmbătrânit!…
Mai ştii prima cămaşă albă
în care tandru mi-ai zâmbit?”

Răul poate fi oricând;


după Bine stai la rând!

Toţi suntem şi-aşa, şi-aşa…


O, de-am fi numai Aşa!

Cum adică, întâmplare?…


Un răspuns fără-ntrebare?!…

De vrei să afli cine e,


tu urmăreşte-i faptele!

Concesia, Concesia,

aşa semnăm înfrângerea!

Schimbare iar şi iar schimbare;


dar ce-om ajunge astfel, oare?

Poftele muierii, căi ale durerii!



Materia, Materia;

Iubirea-i „nebunia” sa!

96
 „Nimic n-ajută la nimic!”,

ades’ cu toţii ne gândim;
dar nicidecum nu ne-ar plăcea,
ca oameni de nimic să fim!…

O bestie cuvântătoare

visându-se un dumnezeu,
se înfrupta senin din mielul
ce ispăşea păcatul său!

Ce semn mai vrei să ţi se dea,


când Semn e toată viaţa ta?

În „Ce” cu toţii am călcat;


suntem la fel deci prin păcat,
dar diferiţi numai prin „Cât”,
pân’ la genunchi sau pân’ la gât!

Toţi vrem Puterea, nu-i aşa,


să îndreptăm lumea cu Ea!…
Dar ţie cum ţi s-ar părea,
ca altul strâmb asemenea,
să calce cu puterea sa
asupră-ţi, spre a te-ndrepta?…

Excesul de sinceritate

şi el, ades’, înseamnă moarte!…
Minciuna, tu n-o blestema,
fi înţelept a o purta…
Da, voi minţi cât voi putea,
adânc, din toată inima;
dacă aşa doar voi salva,
Dreptatea, Viaţa, Dragostea!

97
 Ce-i viaţa asta?… Ce, nu e…

– Durere, frică, dragoste;
minciună şi convenţie;
orgoliu, vis, iluzie;
un dor adânc… Dar pentru ce?

Un Univers aceasta e,

O Zonă de încredere!

Unde nu sunt Limite,


nu-i nici Definiţie;
totu-i Convenţional,
infinit Intermediar!…

Dacă Statistică nu e,

atuncea Numărul, ce e?

S-a spus: „Mă îndoiesc deci cuget


şi cugetând, exist deja!”;
dar dacă sunt, nu pot fi singur,
făcut fiind de Cineva;
şi-aşa cătând, la Capăt aflu,
Credinţa-n îndoiala mea!

Păi dacă Cel Ce E n-ar fi,


n-ar fi nici timp, nici veşnicii,
nici raţiuni, nici nebunii,
nici frici, orgolii, bucurii,
nici alb, nici negru şi nici gri;
iar eu, ca-n fiecare zi,
de Cine m-aş mai îndoi?

Credinţa şi Comuniunea

sunt al Iubirii sfânt destin;
dar dacă nu-i întâi Plăcere,
Iubirea-i lacrimă şi chin…

Eu aş vrea să fac ceva,


numai dacă n-oi uita!…
98
 Voinţă, cum, fără Dorinţă?


Suntem una, nu totuna;


cum e vântul şi furtuna;
ca Soarele cu razele
şi fila cu paginile;
Soarele naşte razele,
iar foile paginile;
dar razele nu-s Soarele,
nici paginile foile…
De n-ar fi însă razele,
cum răsări-va Soarele?
Iar paginile de n-ar fi,
foaia în ce s-ar oglindi?…

Dreptatea, dar fără Iubire,


e numai o nenorocire;
Iubirea, dar fără Dreptate,
e ură şi singurătate;
astfel Iubirea şi Dreptatea
îşi împletesc eternitatea!

Mai ieftină-i casa clădită


decât de tine construită!
…Dar inima ţi-e mulţumită?

Primit-ai mult, nimic n-ai dat;


nimic, tu n-ai sacrificat;
nici fericirea n-ai aflat;
atunci, de ce-ai mai existat?

În Marea Trecere, întrecere?…



În orice apă e ceva


ce ne-ar speria de l-am vedea;
în lume însă, vrem nu vrem,
din viaţă trebuie să bem!

99
 Nu tu voieşti a judeca

ci numai necredinţa ta!

Binele pe jumătate

e doar un pas mai mic spre moarte!

După ce răul s-a făcut,


toţi ne dorim alt început;
dar dacă ni s-ar oferi,
de-un alt rău, oare, n-am feri?

A vrea, aşa începe ce n-am vrea!


…Se poate însă altcumva?

Visarea nu e tot minciună?…


Nu-i oare hrana cea mai bună?…
Visând ne facem că trăim
iar cu minciuna ne hrănim!…

Minciuna dacă nu-i hoţie,


nu e decât o nebunie!

De ce mă tem? De nedreptate;

căci sigur, ea înseamnă moarte!

Problema nu e bogăţia

ci nebunia şi prostia!

Poamă acră, cap de piatră


şi se miră de-a sa soartă!…

Ne-ncearcă Cerul cu durerea,


iară Satana cu plăcerea!

100
 Speranţa şi Iluzia

nu au nimic asemenea;
Speranţa e încredinţare,
Iluzia e disperare;
Speranţa vine din credinţă,
Iluzia e neputinţă!

Da, Cantitatea, Cantitatea,


cine o poate neglija?...
Însemnătate însă are,
numai prin Calitatea sa!

Faimă şi averi pot fi,


numai nu ţi le-nsuşi!

Când credem noi că vrem ceva,


Un Altul e Cel Care vrea ;
iar când ceva nu s-a făcut ,
tot Altul e Cel Ce n-a vrut !

Dumnezeu e Energie,

restul e tehnologie.

De neînlocuit nu-i nimeni...


Dar cine-i de înlocuit
când Cel Atoatefăcătorul
pentru oricine S-a jertfit?

Cui îi pasă de morală


dacă e cu burta goală?

Suntem aşa, c-aşa suntem,


iar altfel nicidecum nu vrem!

101
 Văd că ai răspuns la toate;

ce folos că n-ai dreptate!...

Acel Ce pare că nu e,

e Singurul Ce dăinuie!

Pe femeie şi bărbat,

Diferenţa i-a legat.

Când vorbeşte sexul,


tace spiritul!

Când n-ai putere-asupra ta,


asupra ce mai poţi avea?

Iluzii egal deziluzii!



Ce Informaţie şi-a Cui;


a fumului şi-a vântului?
...Că-n lume, de când s-a ivit,
numai Minciunii i-a slujit!

Când El ne cere „Fă dreptate!”,


mă tem de Viaţă sau de moarte?

Plăcerea nedreaptă

durerea aşteaptă...

Nu cunosc decât un bine:


ce e bine pentru mine !

Toţi vrem să fim curaţi dar după,


după ce-n glod ne-am bălăcit
şi-am vrea să fim uşori tot după,
dar după ce ne-am ghiftuit !

Da, libertatea e , se pare,


o cuşcă doar, un pic mai mare !

102
 Se-ntâmplă ca şi adevărul

să poată fi răstălmăcit;
o dată doar, a doua oară
e-un adevăr răsdovedit!

Vorbele sunt frunzele,


roadele sunt faptele!

Că-i mai dulce sau amară – PÂINEA;


că-i mai grea sau mai uşoară – CALEA;
că-i mai plină sau mai goală – PUNGA;
că-i mai deasă sau mai rară – BUCURIA;
fie iarnă, fie vară;
înăuntru sau afară;
totul e să nu te doară!

Am fost, am dorit, am făcut;


de ce, rămâne de văzut!

Vrem libertate, însă cui;


viţeilor sau lupului?…
Mai greu e însă de aflat
care e lup, care-i mânzat!…

Orice cal ajunge gloabă;


orice car va fi o roabă;
orice zid are o uşă;
orice jar va fi cenuşă!

Atât de mare e dorinţa


de a o poseda, oricum…
De ce dar, după ce-ai avut-o
n-o mai doreşti la fel, acum?

Dacă te ştii că ai furat


şi nu mai poţi restitui,
măcar atât mai poţi să faci;
nicicând, tu hoţ, să nu mai fii!

103
 Unii rezistă la durere;

alţii cedează la plăcere!…

Să-l plângem azi că a murit?


Dar a murit de mult, trăind,
neîmplinind ce şi-a dorit!

Lacrima de bucurie,

oare lacrimă să fie?

Hai, hai, hai şi iară hai,


călare pe şapte cai,
Lăcomiei să-i tot dai;
dar oricât de mult i-ai da
de prostie n-o scăpa,
linişte nu va avea,
tot săracă va pleca…

Cu siguranţă tot ce e,

e pentru că trebuie;
dar dacă e şi trebuie,
a Cui necesitate e?

Sistemele închise pică,


cele deschise se despică!

Cum sunt fiu de Dumnezeu


dacă nu-i nimic al meu?…
Viaţă, frumuseţe, har,
toate mi s-au dat în dar;
dar de-am acceptat aşa,
totuşi VOIA e a mea!

Nimic să nu priveşti cu ură


căci toate au un rost al lor;
un timp, un loc şi o măsură;
ni-s Crucea Încercărilor!

104
 Spune-mi cu cine te aduni

şi o să-ţi spun ce o s-aduni!

Cupa este poezia;


vinul însă e ideea!

Cuvântul fără putere


– fagure fără de miere;
Credinţa fără ascultare
– alergător fără picioare!

Postul şi-închinarea,

fie-ne ASCULTAREA!

Şi oile vor libertate


cât lupul încă-i departe…

Dreptatea poate să ne doară;


dar nedreptatea ne omoară!

Iertarea dacă nu-i cerută


e ca o marfă nevândută!
iar dacă vine din uitare
la ce mai foloseşte oare?
Oare-am uitat că prin uitare
tot ce ştiam c-a fost dispare?
...Şi-aşa devine o eroare
o nesfârşită repetare;
iar viaţa noastră, vrei nu vrei,
vârtelniţă cu şoricei!...

De-ţi vorbeşti neamul de rău


Îl înjuri pe Dumnezeu!

Ce nu-i din frică-i din orgoliu!



105
 Tu ce mai faci, mă-ntrebi mereu,

dar nu văd rostul întrebării
când ştii şi tu ce ştiu şi eu;
aştept sfârşitul aşteptării...

Averea nu-i ce-ai dobândit;


mai mult e ce n-ai risipit!

Un câine mort de unul viu,


a îi deosebi toţi ştiu;
dar cât de orbi putem să fim,
de Sursa vieţii ne-ndoim...

Dacă ,,a fi” e o-întâmplare,


atunci ,,a face” -i aberare.

Cu mintea sa pătrunzătoare,

Sir Darwin sigur s-a-ntrebat:
– De-i Evoluţie, spre CE e­?
De ce şi cum s-a întâmplat?...

E!

E, tot ce cred într-un cuvânt;
E, cel mai simplu legământ;
E scris că E şi E că E,
LUMINĂ – VIAŢĂ – DRAGOSTE!
Radu Gorj
Gureni – 2017

106
 De același autor
au mai apărut volumele:

E! – CÂNTURI ISIHASTE

CURCUBEUL – CÂNTURI ORTODOXE

 Pre-press & print:

S.C. TIPOGRAFIA PROD COM S.R.L.

Târgu-Jiu, Gorj, str. Lt. Col. Dumitru Petrescu, nr.20
Tel. 0253-212.991, Fax 0253-218.343
E-mail: tipografia.prodcom@gmail.com

ISBN: 978-606-9064-06-1
© Editura eParadigme, RADU GORJ, CRAIOVA 2021
www.paradigme.euroeducation.ro
http://groups.google.ro