Articolul 139

Condiţiile efectuării constatării tehnico-ştiinţifice

şi medico-legale

1. Efectuarea constatării ştiinţifice şi medico-legale este determinată de necesitatea unor

lămuriri urgente ale unor fapte sau împrejurări ale cauzei, determinate de pericolul
dispariţiei unor mijloace de probă sau schimbarea unor situaţii de fapt.
2. Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică şi medico-legală este mijloc de probă şi probele
obţinute prin asemenea mijloace au aceeaşi valoare probantă ca şi celelalte probe din
dosar.
3. Legislaţia nu acordă situaţie privilegiată acestor mijloace de probă, ele făcînd dovada prin
coroborarea celorlalte probe din dosar. Există situaţii cînd aceste probe pot să nu reflecte
realitatea, fie ca dovadă a lipsurilor de pregătire, fie datorită altor cauze şi în aceste
situaţii valoarea lor probatorie se apreciază cu întreg ansamblul probelor.
4. Specialiştii care efectuează constatările tehnico-ştiinţifice nu pot fi asimilaţi cu organele
de urmărire penală şi nu îşi pot însuşi anumite atribuţii ale organelor de urmărire penală
sau a organelor de control. Activitatea lor se limitează doar la rezolvarea anumitor
probleme ce ţin de specialitatea lor (în cazul unor accidente de circulaţie, cînd la locul
accidentului estre stabilită poziţia autovehiculului, condiţiile de vizibilitate etc., sau în
accidente de muncă, etc.)
5. În cazul unor infracţiuni contra persoanei se poate de efectuat constatarea medico-legală
dacă tergiversarea ar determina pierderea urmelor. Constatările medico-legale de regulă
se fac în faza de urmărire penală după ce a fost comisă fapta cît sunt păstrate urmele.
Aceasta nu înseamnă că în timpul judecăţi nu pot fi efectuate anumite constatări medico-
legale, (spre exemplu în cadrul exhumării.)
6. În unele cazuri constatările medico-legale pot determina calificarea infracţiunii, aceasta
depinzînd de durata tratamentului medical fapt ce intră în competenţa medicului legist.
(vezi articolele................................................
7. Constatările medico-legale se efectuează de către medici specialişti în domeniul medicinii
legale. În cazuri de excepţie pot întocmi raport de constatare şi specialişti din alte
domenii ale medicinii.
8. Pentru constatarea urgentă legea admite ca specialiştii care efectuează constatarea
tehnico-ştiinţifică să funcţioneze în cadrul organului de urmărire penală. Aceasta nu este
o încălcare a „dreptului la un proces echitabil”, însă în toate cazurile cînd părţile pun la
îndoială veridicitatea constatărilor specialistului care funcţionează în cadrul organului de
urmărire penală este necesară efectuarea unei expertize. Cererile părţilor în asemenea
situaţii trebuie să fie motivate.
9. La efectuarea constatărilor tehnico-ştiinţifice pot fi atraşi specialişti din cadrul altor
organe sau specialişti independenţi carte dispun de o calificare respectivă. Specialiştii din
medicina legală trebuie să funcţioneze în cadrul unei instituţii medicale sau să dispună de
licenţă prin care se admite practicarea medicinii. (verifică dacă-i aşa)
10. Organul de urmărire penală poate dispune efectuarea constatărilor atît din oficiu cît şi la
cererea părţilor , instanţa poate dispune efectuarea acestei acţiuni procesuale doar la
cererea părţilor.
Articolul 140

Modul efectuării constatării tehnico-ştiinţifice

sau medico-legale

1. Constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală, prin natura lor determinată de regula

rapidităţii sunt efectuate potrivit unor proceduri mai simplificate comparativ cu expertiza.
2. Constatările se dispun într-o ordonanţă a reprezentantului organului de urmărire sau a
procurorului sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. În ordonanţă sau încheiere
este necesar de indicat care este obiectul constatării, de enumerat chestiunile la care
trebuie să răspundă specialistul, inclusiv termenul în care se va efectua constatarea.
3. Organul de urmărire sau instanţa anunţă părţile privind efectuarea constatării, părţile pot
propune anumite întrebări puse în faţa specialistului, indiferent de faptul dacă constatarea
s-a dispus de către organul de urmărire din oficiu sau la cererea părţilor.
4. Este important de stabilit termenul fix de efectuare a constatării reieşind din faptul că
constatarea se efectuează în situaţia cînd sunt necesare acţiuni urgente.
5. La efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice, materialele pentru specialist sunt puse la
dispoziţie de către organul de urmărire sau de către instanţă.
6. Specialistul nu este în drept să caute alte materiale din propria sa iniţiativă. În caz de
necesitate, el trebuie să se adreseze organului de urmărire penală sau instanţei.
7. Constatarea medico-legală nu trebuie confundată cu participarea specialistului la
cercetarea la faţa locului, cu examinarea cadavrului sau cu exhumarea cadavrului. În toate
cazurile acestea sunt acţiuni procesuale distincte care au sarcinile deosebite una de alta.
8. În cazul cînd specialistul participă la cercetarea la faţa locului, la examinarea sau la
exhumarea cadavrului, nu se întocmeşte un raport separat care să conţină rezultatele
constatării dar constatarea se include în acţiunea procesuală respectivă şi, evident, se
întocmeşte un singur raport.
9. Constatarea medico-legală poate fi efectuată şi cu scopul de a descoperi pe corpul
învinuitului, a părţii vătămate, existenţa urmelor infracţiunii. În cazul cînd s-a efectuat
examinarea corporală, constatarea se include în această acţiune procesuală şi nu se
efectuează o acţiune procesuală separată. Constatările medicului legist în asemenea
situaţii se includ în procesul verbal al examinării corporale. Constatarea în vederea
stabilirii pe corp a unor urme ale infracţiunii se efectuează în exclusivitate de medicul
legist.

Articolul 141
Raportul de constatare tehnico-ştiinţificăsau medico-legală
1. În raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală sunt incluse date privind
metoda utilizată la constatarea tehnico-ştiinţifică şi medico-legală cît şi concluziile care
s-au făcut în urma efectuării investigaţiei.
2. Dispunerea expertizei se efectuează în cazurile cînd concluziile nu sunt complete sau nu
sunt precise. Concluziile nu sunt complete în situaţia cînd specialistul nu a dat răspuns la
toate întrebările care au fost puse în faţa lui. Aceeaşi situaţie este în cazul cînd din
raportul de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală nu se poate de făcut o
concluzie clară privind chestiunile care au importanţă în cauza dată.
 3. Organul de urmărire este obligat să dispună efectuarea unei expertize în cazul cînd sunt
unele dubii, privind corectitudinea raportului de constatare. Instanţa poate dispune
efectuarea expertizei doar la cererea uneia dintre părţi.
4. La efectuarea altor acţiuni procesuale la care participă specialistul, cum ar fi cercetarea la
faţa locului, examinarea cadavrului, exhumarea cadavrului, examinarea corporală,
reconstituirea faptei, experimentul, etc. se întocmeşte un singur proces-verbal în care sunt
incluse şi constatările specialistului.

Articolul 142
Temeiurile pentru dispunerea şi efectuarea expertizei
1. Raportul de expertiză este un mijloc de probă (vezi comentariul la articolul 93). Expertiza
constituie o cercetare în urma căreia se elaborează anumite concluzii care formează
obiectul raportului de expertiză.
2. În practică sunt cunoscute cazuri cînd organul de urmărire sau instanţa utilizează
cunoştinţele unui specialist în domeniu. În asemenea situaţie specialistul întocmeşte un
raport într-o formă liberă, folosind anumite materiale şi cunoştinţele sale, dar nu
efectuează cercetări care sunt caracteristice expertizei. Această cercetare a specialistului
nu înlocuieşte expertiza, inclusiv nu înlocuieşte expertiza şi cazul cînd specialistul
participă la anumite acţiuni procesuale.
3. Obiectul expertizei poate să se refere la orice ramură a ştiinţei, tehnicii, etc. Este exclus
de a efectua expertiza în domeniul dreptului.
4. În faţa expertului pot fi puse totuşi chestiuni ce ţin de anumite norme speciale: spre
exemplu cele care asigură securitatea transportului, exploatări a anumitor mecanisme,
securitatea muncii, etc.
5. Este raţional ca înainte de a dispune efectuarea expertizei de consultat specialiştii
referitor la posibilitatea numirii expertizei, materialului prezentat, etc.
6. Dreptul părţilor de a înainta cerere privind efectuarea expertizei din iniţiativa sa proprie şi
pe cont propriu este o instituţie nouă pentru procedura penală. Cererea se înaintează
organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, care verifică dacă nu sunt
împrejurările prevăzute de articolul 89. Excepţie în cazul de faţă o face punctul 6,
alineatul 1 a art. 89 „dacă nu se constată incompetenţa”, reieşind din faptul că partea are
dreptul să ceară efectuarea expertizei de către expert care dispune de o anumită calitate.
În asemenea cazuri, în evitarea abuzului unei părţi, înlăturarea expertului care nu este
competent ţine de dreptul părţii din contul căreia s-a efectuat expertiza. Organul de
urmărire penală transmite cererea părţii expertului sau instituţiei de expertiză. În cerere
trebuie să se conţină şi chestiunile puse în faţa expertului.
7. Expertul care efectuează expertiza la cererea părţilor are aceleaşi drepturi ca şi expertul
desemnat de către organul de urmărire sau de către instanţă. Acestea se manifestă prin
dreptul de a cere unele materiale din cauză, de a răspunde şi la alte chestiuni decît sunt
incluse în expertiză. Raportul prezentat de către expert are aceeaşi valoare probantă ca şi
raportul prezentat de către expertul desemnat de către organul de urmărire sau instanţă
inclusiv ca şi celelalte probe în dosar. Raportul se prezintă organului de urmărire şi este
anexat la dosar.
8. Privitor la calitatea expertului vezi comentariul la articolul 88, 89.
9. Părţile având dreptul de a propune chestiuni de efectuare a expertizei au dreptul şi de a
recomanda un expert pentru participare la efectuarea expertizei. Expertul trebuie să
 corespundă cerinţelor prevăzute de articolul 88. Cererea privind recomandarea unui
expert se înaintează organului de urmărire sau instanţei. Organul de urmărire sau instanţa
are dreptul de a respinge cererea constatând unele împrejurări de incompatibilitatea a
expertului. În cazul cînd părţile propun expertul pe cont propriu, organul de urmărire sau
instanţa poate respinge cererea numai în cazul cînd există împrejurările prevăzute de
articolul 89, alineatul 1, punctul 1-5.
10. Articolul 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului nu menţionează expres
regulile aplicabile depoziţiilor experţilor. Textul alineatului 3 litera d) se referă la martori
şi nu la experţi. Totuşi, jurisprudenţa CEDO a dezvoltat anumite norme în baza
prevederilor găsite în alineatele 1 şi 3. În cauzele BONISCH şi BEANDSTETTER
Curtea a constatat că dreptul la un proces echitabil nu impune o obligaţie asupra
instanţelor naţionale de a numi experţi la solicitarea apărării, atunci cînd opinia expertului
numit de judecată susţine constatările procurorului. Totuşi Curtea Europeană este
determinată să aplice articolul 6, alineatul 3, litera d) analogic cu modalitatea de aplicare
a expertizelor dacă aparenţele în mod obiectiv sugerează că expertul are un rol de martor
al învinuirii. Curtea Europeană a dezvoltat astfel această analiză: un expert poate fi
considerat drept fiind martor dacă există dubii în privinţa neutralităţii sale.
Aceste dubii trebuie obiectiv justificate; opinia acuzatului poate avea importanţă dar nu
poate fi decisivă.
Rolul expertului în timpul procesului şi maniera în care-şi îndeplineşte funcţia sunt
deosebit de hotărâtoare.
11. Dubiile în privinţa neutralităţii şi obiectivităţii în mod obiectiv pot fi considerate drept
fiind justificate dacă suspiciunea penală emană din partea expertului şi acest expert este
numit în calitate de expert oficial.
12. Atunci cînd expertul poate fi considerat drept martor al învinuirii, acesta poate fi ascultat
în timpul judecăţii, dar numai dacă persoanele citate de apărare în orice rol, în scopul
contestării părerii experţilor, sunt interogate în aceleaşi condiţii ca şi expertul. Dacă
persoanele citate de apărare nu sunt interogate în aceleaşi condiţii, atunci este încălcat
principiul egalităţii armelor. Totuşi, încălcarea nu apare dacă interogarea nu a avut loc în
întregime conform aceloraşi condiţii, dacă martorul apărării, de fapt a avut posibilitatea
să conteste afirmaţiile expertului cu aceleaşi argumente şi procedee. Cu alte cuvinte:
chiar dacă martorul apărării în comparaţie cu expertul învinuirii a fost dezavantajat, nu a
fost încălcat principiul egalităţii armelor dacă tratamentul inegal se referă la chestiuni
care nu sunt decisive la determinarea vinovăţiei sau inocenţei bănuitului.

Articolul 143
Cazurile cînd efectuarea expertizei este obligatorie
1. La stabilirea cauzei morţii, cît şi la stabilirea gradului de gravitate şi a caracterului
vătămărilor integrităţii corporale se efectuează expertiza medico – legală.
2. Pentru punctele 3-5 se efectuează o expertiză psihiatrică unde sunt utilizate cunoştinţele
în domeniul psihologiei. Poate fi efectuată şi expertiză complexă psihologico-psihiatrică.
3. Expertiza în ceea ce priveşte p.4 se efectuează de către un medic şi psiholog. Autopsia se
efectuează nu numai în baza ordonanţei de efectuare a percheziţiei dar şi în baza
ordonanţei de efectuare a constatării medico-legale în scopul de a descoperi anumite
semne care ar servi ca temei pentru pornirea urmăririi penale. În asemenea situaţii se
 întocmeşte un raport de constatare medico-legală care nu poate substitui raportul de
expertiză.
4. În competenţa expertului nu se include răspunsul la întrebarea dacă a fost omor sau
sinucidere, deoarece expertul stabileşte doar cauza morţii şi caracterul vătămărilor
corporale.
5. În unele cazuri poate fi numită o expertiză psihologică pentru a constata dacă starea
psihică a persoanei la momentul comiterii fenomenului dat era predispusă către
sinucidere.
6. În obiectul expertizei nu se include şi constatarea „deosebitei cruzimi” reieşind din faptul
că aceste noţiuni nu sunt noţiuni medicale.
7. Fără efectuarea expertizei medico-legale poate fi examinat dosarul privind omorul unei
persoane doar în cazul cînd cadavrul nu a fost descoperit şi au fost epuizate toate
posibilităţi de a-l descoperi. În asemenea situaţii soluţionarea cauzei se face în baza altor
probe din dosar, dacă acestea confirmă comiterea omorului.
8. La constatarea stării psihice a bănuitului, învinuitului, inculpatului este necesar de
analizat caracterul şi motivul infracţiunii, comportamentul persoanei în timpul comiterii
infracţiunii şi după aceasta. Este necesar de a lua în consideraţie şi datele care
caracterizează comportamentul făptuitorului în perioada de pînă la comiterea infracţiunii,
date privind maladiile de care a suferit persoana şi altele. În asemenea situaţii, expertul
poate cere diferite acte, buletine de boală, etc. din instituţiile medicale unde persoana s-a
tratat. Organul de urmărire penală sau instanţa poate să refuze cererea de renunţare la
apărător dacă sunt temeiurile prevăzute de articolul 69 şi 71, dacă în dosarul penal sunt
anumite acte ale instituţiilor medicale, privind unele calităţi ale persoanei. În cazuri cînd
apare necesitatea, de exemplu cînd sunt date că persoana oboseşte repede, are o atenţie
dispersată, o stare emoţională nestabilă, cînd persoana a atins vîrsta de pensionare, se
efectuează expertiza psihiatrico-psihologico complexă.
9. La constatarea stării psihice şi fizice a părţii vătămate şi a martorului este necesar de a lua
în considerare şi particularităţile comportamentului, date despre condiţiile în care a fost
perceput fenomenul, date despre maladiile de care a suferit, date privind dezvoltarea
acestei persoane, capacitatea memoriei, etc.
10. Atît bănuitul, învinuitul, inculpatul cît şi partea vătămată şi martorul pot fi supuşi
expertizei pentru constatarea stării organelor receptive în cazul cînd este necesară
verificarea declaraţiilor acestor persoane.
11. Referitor la vîrsta bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a părţii vătămate, expertiza se
numeşte nu numai dacă actele lipsesc sau prezintă dubii, dar şi cînd este imposibil de a le
obţine. La constatarea vârstei, trebuie de luat în consideraţie că, în urma expertizei, ziua
de naştere se consideră ultima zi a anului stabilit de expertiză. Dacă expertiza determină
un număr maximal sau minimal de ani, ziua de naştere se consideră ultima zi a anului
care corespunde numărului minimal de ani. Persoana se consideră că a împlinit vîrsta de
14, 16, 18 ani, la expirarea orei 24 a zilei considerate ziua de naştere, adică începând cu
următoarea zi, ora 00.
12. Soluţionând cauza privind aplicarea măsurilor de constrângere cu caracter medical
alcoolicilor şi narcomanilor (articolul 103 al Codului Penal) este necesar actul de
constatare medico-legală. În cazul cînd în act nu sunt date suficiente poate fi dispusă
expertiza medico-psihiatrică.
 13. Punctul 6 al articolului 143, lasă la discreţia organului de urmărire sau a instanţei
oportunitatea efectuării expertizei. În acest caz, expertiza se efectuează doar dacă prin
alte probe nu poate fi stabilit adevărul în cauză, practica cunoaşte asemenea cazuri.
Expertiza se recunoaşte ca obligatorie în cazul cînd este necesar de a stabili dacă obiectul
dat se referă la armă de foc, dacă din exemplarul armei de foc prezentat poate fi deschis
focul; privind caracteristica obiectelor descoperite în cazul cînd este necesar de a stabili
dacă acestea sunt muniţii, elemente radio-active, explozibile, otrăvuri, etc. Se consideră
de asemenea obligatorie expertiza în cazul cînd este necesar de a stabili dacă materialul
prezentat se atribuie la substanţe narcotice; dacă plantele examinate sunt în categoria
culturilor care conţin substanţe narcotice. Pot exista şi alte cazuri cînd expertiza poate fi
determinată ca obligatorie.
14. Gravitatea unor vătămări psihice cauzate părţii vătămate se stabileşte de către expertiza
psihiatrică.
15. Pentru constatarea capacităţii sexuale a părţii vătămate se dispune efectuarea expertizei
medico-legale sau complexe medico-psihologice.
16. Nedispunerea expertizei în cazul cînd legea prevede efectuarea obligatorie este motiv de
casare a hotărîrii judecătoreşti.
17. În unele cazuri, Curtea Supremă de Justiţie recomandă instanţelor de a efectua obligatoriu
expertiză, spre exemplu, prin Hotărârea Plenului nr. 31 din 09.11.1998 „Cu privire la
practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deţinerea),
transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor
sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor”,
punctul 3.

Articolul 144
Procedura dispunerii expertizei
1. Ordonanţa sau încheierea de efectuare a expertizei constă din partea introductivă,
descriptivă şi rezolutivă. În partea introductivă sunt indicate locul şi data întocmirii
ordonanţei, numele persoanei care a întocmit-o, partea descriptivă conţine pe scurt
împrejurările cauzei, acest fapt dă expertului posibilitatea de a hotărî dacă este necesar de
a lua cunoştinţă cu materialele cauzei care se referă la obiectul expertizei , temeiurile
pentru efectuarea expertizei, domeniul cunoştinţelor speciale necesare pentru efectuarea
expertizei. În partea rezolutivă sunt indicate felul expertizei , datele, numele şi prenumele
expertului sau denumirea instituţiei de expertiză în care trebuie să fie efectuată expertiza,
sunt formulate chestiunile puse în faţa expertului, sunt enumerate materialele care sunt
puse la dispoziţia expertului, inclusiv obiectele de cercetare, mostre pentru cercetare
comparativă, anumite materiale din dosarul penal care vor fi necesare expertului (de
exemplu procesul verbal de cercetare la faţa locului, diferite fotografii, etc.) În ordonanţă
sunt indicate inclusiv şi locul aflării acestor obiecte (sunt anexate la dosar sau se află în
alte locuri), de asemene se indică forma de sigilare a obiectelor.
2. Chestiunile puse în faţa expertului nu trebuie să depăşească limitele cunoştinţelor
speciale pe care le deţine această persoană.
3. Expertiza poate să fie efectuată doar de către o persoană care este desemnată pentru
efectuarea acestei cercetări în conformitate cu legea procesual penală. Acte referitoare la
rezultatele unor controluri departamentale privind anumite împrejurări, care poartă
 denumirea de expertiză (calitatea mărfii, etc.) obţinute la cererea organelor de urmărire
penală şi a instanţelor nu pot fi recunoscute ca raport de expertiză.
4. Dacă sunt necesare unele fixări, înregistrări a obiectelor aflate la locul comiterii
infracţiunii sau alte date poate fi citat un specialist. Specialistul nu efectuează de sine-
stătător cercetarea şi nu substituie efectuarea expertizei.
5. De regulă, expertiza se efectuează în Institutul de Cercetări Ştiinţifice în Domeniul
Expertizei Judiciare a Ministerului Justiţiei. Expertiza medico-legală se efectuează în
Institutul de Expertiză medico-legală. Expertiza psihiatrică se efectuează în Spitalul
Republican de Psihiatrie. (vezi cum se numesc toate acestea).
6. Dacă pentru efectuarea expertizei este citat un expert care nu activează în cadrul
instituţiei, organul de urmărire penală sau instanţa verifică dacă nu sunt împrejurări de
incompatibilitate a expertului cît şi calificarea acestuia ( specializarea, studiile, etc.)
7. Expertiza psihiatrică sau medico-legală în privinţa părţii vătămate şi martorului se
efectuează fără acordul acestora (vezi comentariul la articolul 60 şi articolul 90). În toate
cazurile expertiza în privinţa acestor persoane se efectuează în condiţii de ambulator.
Organul de urmărire penală şi instanţa însă trebuie obligator să constate atitudinea acestor
persoane faţă de expertiza care va fi efectuată şi acceptul sau refuzul lor de a fi supuse
unei asemenea expertize. În caz de refuz, organul de urmărire şi instanţa trebuie să
constate motivele acestui refuz. În ordonanţa de dispunere a expertizei trebuie să fie
indicate aceste împrejurări. Expertiza fără acordul părţii vătămate şi martorului se
efectuează doar în cazuri cînd prin alte probe nu pot fi constatate împrejurările importante
pentru cauză. Constatarea stării psihice sau fizice a părţii vătămate şi a martorului se
efectuează fără acordul persoanei doar în cazurile cînd declaraţiile lor ulterior vor fi puse
în mod exclusiv sau principal în baza hotărîrilor în cauza penală şi alte probe nu există
sau acestea sunt insuficiente.
8. Ordonanţa sau încheierea de dispunere a expertizei este obligatorie pentru instituţie sau
persoana abilitată să efectueze expertiza, doar în cazurile cînd persoana nu dispune de
cunoştinţele respective sau invocă anumite motive de incompatibilitate ea este în drept să
nu efectueze această expertiză.
9. Expertiza poate fi efectuată şi pe contul părţilor (vezi comentariul al articolul 142).
Expertiza pe contul propriu al părţilor se efectuează în aceleaşi condiţii ca şi expertiza din
oficiu. Expertului desemnat i se remite lista întrebărilor propuse de către părţi. Organul
de urmărire penală este obligat de a pune la dispoziţia expertului toate obiectele şi
materialele necesare expertizei, întocmind în acest sens un proces verbal.

Articolul 145
Acţiuni premergătoare efectuării expertizei
1. Dispunerea expertizei include alegerea obiectelor care vor fi supuse cercetărilor cît şi a
mostrelor pentru cercetare comparativă. Expertul nu este în drept de sine-stătător de a
căuta, de a indica şi de a folosi materialele care nu sunt puse la dispoziţia lui în ordinea
stabilită de lege. În acelaşi moment, expertul este în drept, cu permisiunea organului de
urmărire, de a participa sau de a asista la efectuarea acţiunilor procesuale, de a pune
întrebări care se referă la obiectul expertizei, îndeosebi cînd se colectează mostre.
2. În situaţia cînd expertului nu i se pun la dispoziţie suficiente materiale acest fapt poate
pune la îndoială posibilitatea efectuării cercetărilor şi poate forma o îndoială de
neînlăturat privind veridicitatea concluziilor.
3. O deosebită importanţă o are aducerea la cunoştinţa părţilor a obiectului expertizei.
Luarea cunoştinţei cu ordonanţa de efectuare a expertizei este dreptul părţilor. Aducerea
la cunoştinţă trebuie să fie efectuată în cel mai scurt timp după întocmirea ordonanţei
pînă la transmiterea ordonanţei expertului sau în instituţia de expertiză. Aceasta se
efectuează cu scopul ca părţile să aibă posibilitatea de a face observaţii privind
chestiunile puse în faţa expertului, de a cere modificarea, sau de a cere numirea unui
expert recomandat de către acestea. Dacă ordonanţa privind efectuarea expertizei a fost
întocmită pînă la identificarea bănuitului sau învinuitului această ordonanţă trebuie să fie
pusă la dispoziţia persoanei imediat după ce făptuitorul a căpătat statut de bănuit sau
învinuit, inclusiv este obligatoriu de a anunţa drepturile persoanei. Apărătorul are dreptul
de a lua cunoştinţă cu ordonanţa din momentul cînd este desemnat în calitate de apărător
în cauza dată.
4. Dreptul de a înainta recuzarea expertului persoana şi-l poate realiza în cazul cînd în
ordonanţă este indicat expertul concret. Aceasta se întîmplă în cazurile cînd expertiza este
efectuată în afara instituţiei de expertiză. Persoanei care înaintează refuz trebuie să i se
dea posibilitatea de a motiva refuzul, motivele sunt incluse în procesul verbal al acţiunii
premergătoare efectuării expertizei.
5. În cazul cînd părţile cer numirea unui expert recomandat de către ele, este necesar de a da
posibilitate ca partea să argumenteze necesitatea includerii expertului, de a constata dacă
expertul este de profilul respectiv, aceste date fiind incluse în procesul verbal. Expertul
recomandat de către părţi participă împreună cu expertul desemnat de către organele de
urmărire penală la efectuarea expertizei. Acest expert este preîntîmpinat ca şi ceilalţi
despre răspunderea penală pentru concluzia falsă potrivit articolului 312 al Codului
Penal.
6. De regulă, cererile privind modificarea sau completarea chestiunilor trebuie admise dacă
bănuitul, învinuitul sau apărătorul insistă la formularea proprie, chiar dacă aceasta nu este
corectă, este necesar de a indica formularea propusă de către părţi, în acelaşi moment
indicînd în ordonanţă că formularea este propusă de către părţi.
7. Participarea bănuitului, învinuitului, apărătorului sau părţii vătămate la efectuarea
expertizei facilitează examinarea obiectivă şi completă şi întocmirea unui raport complet.
Prezenţa este utilă în cazul cînd se efectuează anumite expertize economice,
merceologice, auto-tehnice ş.a. În cazul cînd participarea părţilor nu creează obstacole
pentru întocmirea unui raport obiectiv, de regulă părţile trebuie să fie admise. Dacă
cererea de participare a părţilor a fost respinsă lămuririle scrise ale părţilor trebuie să fie
puse la dispoziţia expertului. Acestea pot fi înscrise de către persoana care a înaintat
cererea sau incluse în procesul verbal al acţiunii premergătoare efectuării expertizei.
8. Părţile au dreptul să ia cunoştinţă cu raportul de expertiză cît şi înştiinţarea privind
imposibilitatea efectuării expertizei. După primirea raportului de expertiză organul de
urmărire penală sau instanţa trebuie pe cît se poate de urgent să facă cunoştinţă părţilor cu
acest raport. În situaţia cînd partea vătămată sau martorul au fost supuse unei expertize,
aceştia de asemenea au dreptul să facă cunoştinţă cu raportul de expertiză.
9. Termenul fixat de către organul de urmărire penală sau instanţa de judecată este
obligatoriu pentru expert. În cazul cînd expertul nu este în stare în termenul respectiv să
 efectueze expertiza el este obligat să informeze organul de urmărire sau instanţa inclusiv
invocând şi motivele unei asemenea tergiversări.

Articolul 146
Expertiza de comisie
Expertiza de comisie este expertiza care se efectuează de mai mulţi experţi de aceeaşi
specialitate. De obicei expertiza de comisie se efectuează în cazurile complicate. De asemenea se
efectuează expertiza de comisie în cazul cînd este o probabilitate că investigaţiile pot purta un
caracter subiectiv, dacă va fi efectuată de un singur expert. În practică, expertizele de comisie se
organizează în cazurile cînd este vorba de expertiză psihiatrică sau neurologică, unele expertize
medico-legale, expertize auto-tehnice, de asemenea cînd sunt expertize criminalistice complicate.
Toate contraexpertizele de regulă trebuie efectuate în comisie.
1. De obicei, în comisia de efectuare a expertizei sunt incluşi nu mai puţin de 3 experţi. În
unele cazuri cînd sunt expertize deosebit de complicate pot fi incluşi şi mai mulţi experţi.
În asemenea cazuri, numărul total de experţi care sunt incluşi în comisie este determinat
de conducătorul instituţiei de expertiză. Conducătorul instituţiei de asemenea determină
şi componenţa nominală a comisiei.
2. La efectuarea expertizei de comisie, unul din membrul comisiei este preşedintele care
organizează activitatea comisiei, alt membru este raportor care în prealabil a examinat
toate documentele prezentate comisiei. Pot examina documentele şi toţi membrii
comisiei. Raportorul anunţă despre rezultatele examinării materialelor. Aceasta nu
înseamnă însă că atribuţiile membrilor comisiilor diferă. Toţi membrii au aceeaşi
competenţă şi aceleaşi drepturi şi obligaţii. În cazul cînd unul din membrii comisiei nu
este de acord cu opinia celorlalţi, este în drept să întocmească un raport separat privind
chestiunile cu care el este de acord. În cazul cînd un expert nu este de acord, el indică
chestiunile cu care nu este de acord, semnîndu-le, inclusiv semnînd tot raportul de
expertiză.
3. După ascultarea raportului membrii comisiei constată dacă materialele prezentate sunt
suficiente pentru efectuarea expertizei. De asemenea ei stabilesc care va fi volumul
investigaţii efectuate. Cercetările pot fi efectuate în comun sau fiecare expert poate
efectua cercetările sale, iar raportul poate fi întocmit în comun cînd nu există divergenţe.
4. Efectuarea expertizei în comisie este determinată de către organul de urmărire penală sau
instanţa de judecată în cazurile cînd este prevăzut de lege sau cînd aceştia consideră
necesară efectuarea expertizei date. Părţile pot cere efectuarea expertizei în comisie
inclusiv pot propune un expert de către ele. Efectuarea expertizei în comisie poate fi
determinată şi de către conducătorii instituţiei respective, în cazul cînd acesta consideră
util.
Articolul 147
Expertiza complexă
1. Expertiza complexă are multe elemente comune cu expertiza de comisie. Procedura
dispunerii efectuării expertizei complexe, efectuarea expertizei, principiul colegialităţii
expertizei, este acelaşi ca şi expertiza de comisie. Deosebirea esenţială care
caracterizează expertiza complexă constă în faptul că expertiza se efectuează de cîţiva
experţi de diferite specialităţi sau diferite specializări în cadrul unei specialităţi. În cele
mai dese cazuri sunt efectuate expertize medico-criminalistice, financiar bancare, etc.
 2. Expertiza se dispune prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea
instanţei.
3. Expertiza poate fi efectuată atît în instituţia de expertiză cît şi poate fi efectuată de către
specialişti din diferite instituţii.
4. În cazul cînd expertiza este efectuată de către specialişti din instituţia respectivă, în
sarcina conducătorului este pusă organizarea comisiei de experţi după ce ordonanţa
privind dispunerea efectuării expertizei şi materialele necesare au fost transmise în adresa
acestei instituţii.
5. În cazul cînd expertiza este efectuată de către specialişti din diferite instituţii, organul de
urmărire penală sau instanţa trebuie să transmită o copie a ordonanţei sau a încheierii în
fiecare din aceste instituţii. Conducătorii instituţiilor stabilesc persoanele care vor
efectua expertiza, anunţând despre aceasta organul de urmărire penală sau instanţa, care
stabileşte termenele şi modalitatea de efectuare a investigaţiilor.
6. În situaţia cînd expertiza se efectuează în mai multe instituţii, materialele necesare pentru
efectuarea expertizei se transmit în instituţia în care se vor efectua cercetările iniţiale,
reieşind din obiectivele expertizei. Conducătorii instituţiilor de expertiză care sunt
responsabili pentru efectuarea expertizei determină care investigaţii sunt necesare în
primul rînd şi coordonează aceasta cu organul de urmărire şi instanţa.
7. Drepturile experţilor sunt egale şi fiecare expert este responsabil pentru partea sa. Totuşi
este util ca grupul de experţi să fie condus de către preşedinte care dispune doar de
atribuţii organizatorice şi nu este în drept să se expună asupra părţii raportului în care el
nu este specialist. Interdicţia de a nu semna partea raportului care nu ţine de competenţa
sa se răsfrânge şi asupra tuturor experţilor membri ai grupului.
8. O particularitate a expertizei complexe constă în faptul că fiecare specialist efectuează
cercetările cu metodele specifice ce corespund specializării sale. Metodele nu sunt
aceleaşi pentru toate cercetările în cadrul expertizei complexe. De asemenea obiectele de
cercetare nu în toate cazurile sunt aceleaşi. Aceasta nu poate fi motiv de a constata că
concluziile sunt neîntemeiate.
9. Întocmind raportul, fiecare expert indică conţinutul cercetărilor, metodele aplicate,
materialele examinate, concluziile care au fost făcute în baza cercetărilor. Expertul
semnează doar partea sa de raport. Expertul poartă răspundere doar pentru partea de
raport în care se conţin concluziile sale.
10. În baza concluziilor fiecărui expert se întocmesc concluziile generale. La întocmirea
concluziilor generale pot participa experţi, competenţa cărora ţine de întreg obiectul
expertizei. În asemenea cazuri, experţii care au semnat raportul final, poartă răspundere
pentru întreg raportul de expertiză şi nu numai pentru partea sa de raport. În situaţia cînd
experţii desemnaţi pentru întocmirea raportului final nu sunt de acord cu concluziile unui
expert dintr-un anumit domeniu vor indica în raport acest fapt şi în asemenea cazuri nu
vor purta răspundere pentru partea respectivă a raportului.
Articolul 148.Expertiza suplimentară şi contraexpertiza
1. Expertiza suplimentară şi contra-expertiza poate fi dispusă doar după ce a fost efectuată
expertiza iniţială.
2. Expertiza suplementară şi contra-expertiza poate fi dispusă de către organul de urmărire
penală sau instanţă din oficiu.
3. Părţile au dreptul atât în faza de urmărire, cât şi în faza de judecare a cauzei să solicite
efectuarea expertizei suplimentare şi contra expertizei. În cazul când consideră că este
 necesară efectuarea unei expertize suplimentare sau contra-expertize, bănuitul, învinuitul,
inculpatul, apărătorul său, sau partea vătămată pot înainta o cerere atât ofiţerului de
urmărire penală sau procurorului dacă cauza este la faza de urmărire, sau instanţei de
judecată, dacă cauza este în faza de judecare. În cazul când ofiţerul de urmărire penală
respinge cererea părţilor de a efectua expertiza suplimentară sau contra-expertiza,
persoanele pot înainta o plângere procurorului. În cazul în care procurorul a lăsat fără
modificări hotărârea organului de urmărire penală privind respingerea cererii de efectuare
a expertizei suplimentare sau contra-expertizei nu există o cale de atac a hotărârii
procurorului, dar părţile pot înainta o cerere repetată în cadrul judecării cauzei privind
efectuarea expertizei suplimentare sau contra-expertizei.
4. Expertiza suplimentară se dispune în cazul în care sunt necesare anumite lămuriri sau
completări. Spre exemplu, nu s-au examinat toate obiectele, nu s-a dat răspuns la toate
întrebările puse în faţa expertului etc. Este necesar de deosebit neclaritatea sau
insuficienţa unor date în raportul de expertiză, ceea ce determină efectuarea unei
expertize suplimentare cu insuficienţa investigaţiilor şi cercetărilor, refuzul de a aplica
anumite metode şia ltele, fapt ce determină efectuarea unei contra-expertize. Expertiza
suplimenatră se dispune nu numai când nu sunt insuficiente sau neclare datele din
raportul expertului, dar şi în cazul când în cadrul urmăririi apar alte chestiuni determinate
de limitarea obiectului de cercetare. De asemenea pot apărea neclarităţi în cazul când
datele raportului au fost confruntate cu alte materiale din cauza penală şi au fost
descoperite anumite contradicţii sau au fost obţinute alte probe care intră în contradicţie
cu datele expuse în raportul de expertiză.
5. Dacă în raportul de expertiză expertul indică asupra anumitor circumstanţe care au
importanţă pentru cauza penală, acestea de asemenea pot determina necesitatea efectuării
unei expertize suplimentare.
6. Expertiza suplimenatră se efectuează în cazurile când viciile de care este contaminat
raportul de expertiză nu pot fi înlăturate prin audierea expertului.
7. Expertiza suplimenatră poate fi efectuată de acelaşi expert care a efectuat expertiza
iniţială sau conducătorul instituţiei de expertiză poate numi şi un alt expert.
8. Efectuarea contra-expertizei în toate cazurile se pune în sarcina altui expert, sau altui
grup de experţi. În unele cazuri materialele pot fi înaintate într-o altă instituţie de
expertiză. În hotărârea de efectuare a contra-expertizei se includ toate chestiunile care au
fost puse în faţa expertului la expertiza iniţială, cât şi alte chestiuni. De exemplu, poate fi
pusă chestiunea privind analiza metodelor aplicate la efectuarea expertizei iniţiale.
Contraexpetiza se dispune în cazurile când spre exemplu s-a descoperit incompetenţa
expertului, sau au fost descoperite unele încălcări flagrante ale regulilor de efectuare a
expertizei (inclusiv dacă s-a descoperit încălcarea drepturilor învinuitului, bănuitului,
inculpatului); în cazul când este posibilă o cointeresare a expertului în rezultatele
examinării cauzei; când nu sunt în corelare datele iniţiale puse la dispoziţia expertului şi
concluziile; când datele obţinute intră în contradicţie cu datele de fapt care există în
cauză; în cazul când au fost descoperite alte date care ar putea influenţa esenţial asupra
concluziilor expertului; în cazurile când sunt contradicţii esenţiale în opiniile experţilor la
efectuarea unei expertize de comisie, ş.a.
9. Deosebirea esenţială între expertiza suplimentară şi contraexpertiza constă ţi în faptul că
la efectuarea contraexpertizei toate chestiunile sunt examinate din nou. Din aceste
considerente contraexpertiza în toate cazurile se pune în sarcina altui expert sau altui grup
 de experţi. Totuşi, pentru a facilita efectuarea unei expertize obiective, expertul care a
efectuat expertiza iniţială poate fi invitat pentru a da anumite explicaţii. În acelaşi
moment, el nu semnează nici un act de expertiză.
10. Expertiza suplimentară sau contra-expertiza se dispune printr-o ordonanţă a organului de
urmărire penală sau printr-o încheiere a instanţei de judecată. Hotărârea prin care se
dispune efectuarea expertizei suplimentare sau contra-expertizei este asemănătoare cu
hotărârea prin care se dispune efectuarea expertizei ordinare iniţiale. Suplimentar în
hotărâre trebuie să fie indicate motivele de efectuare a expertizei suplimentare sau contra-
expertizei. La hotărâre se anexează şi raportul expertizei iniţiale cu toate anexele (spre
exemplu: fotografii, mostre, materiale experimentale etc.). La hotărâre pot fi anexate şi
anumite materiale suplimentare care pot avea atribuţie la investigaţie, care au fost
obţinute după efectuarea expertizei iniţiale, inclusiv demersurile înaintate de către părţi.
11. La efectuarea expertizei suplimentare expertul efectuează investigaţii doar în partea în
care nu s-a efectuat la expertiza iniţială, dar în raportul său el poate să facă trimitere şi la
expertiza iniţială.
12. Spre deosebire de expertiza suplimentară, la contra-expertiză expertul este obligat
personal să efectuze toate investigaţiile necesare şi nu este în drept să facă trimitere la
expertiza iniţială.
13. Dacă rezultatele contra-expertizei nu corespund rezultatelor expertizei iniţiale este
necesar ca în partea analitică a raportului să fie indicate motivele divergenţelor.
14. Rezultatele obţinute în urma efectuării investigaţiilor au aceeaşi valoare probantă ca şi
rezultatele expertizei iniţiale şi se apreciază în comparaţie cu alte probe.
15. În cazul când se efectuează o expertiză a unor documente sau obiecte descoperite în
timpul urmăririi după efectuarea expertizei iniţiale se efectuează o altă expertiză care nu
este nici suplimentară, nici contraexpertiză.
16. Când apar unele dubii privind veridicitatea rezultatelor obţinute în urma efectuării unei
expertize psihiatrice de ambulator este necesară efectuarea unei expertize psihiatrice în
staţionar. Dacă este necesar de a efectua expertiza în staţionar a stării psihice a părţii
vătămate sau a martorului este obligatorie acceptul acestei părţi (vezi comentariul la art.
60 şi art. 90).
17. În cazul când sunt necesare investigaţii suplimentare determinate de constatarea că
inculpatul a săvârşit o altă infracţiune, inclusiv este necesară o expertiză, se procedează
conform prevederilor art. 326.

Articolul 149.Efectuarea expertizei în instituţia de expertiză

1. În sarcina organului de urmărire penală sau a instanţei este pusă transmiterea către
instituţia de expertiză a anumitor materiale şi anume a ordonanţei sau a încheierii privind
efectuarea expertizei în care poate fi indicat numele expertului care va efectua această
expertiză, şi a tuturor materialelor care sunt necesare pentru efectuarea expertizei.
2. Transmiterea se face prin intermediul instituţiilor poştale sau prin curier. Este
recomandabil ca transmiterea să se efectueze prin intermediul curierului pentru a asigura
operativitatea şi înlătura pericolul dispariţiei materialelor. În ordonanţă şi încheiere pe
lângă toate datele care trebuie obligatoriu incluse în aceste acte procedurale, trebuie
indicat şi numele expertului care va efectua expertiza. În caz când este indicată doar
insituţia de expertiză, conducătorul acestei instituţii numeşte un expert şi anunţă organul
care a dispus efectuarea expertizei.
3. Persoana care primeşte materialele respective le înregistrează în registrul special
transmiţându-se conducătorului instituţiei. Curierul sau însăşi ofiţerul de urmărire penală,
dacă personal a prezentat materialele, primeşte un certificat în care sunt indicate toate
materialele primite de instituţia de expertiză. Conducătorul instituţiei de expertiză
primind materilale, ia cunoştinţă şi le transmite expertului sau grupului de experţi care
trebuie să efectueze expertiza. Conducătorul instituţiei de expertiză informează organul
de urmărire penală sau instanţa printr-o scrisoare oficială indicând numele experţilor care
vor efectua expertiza.
4. Expertiza poate fi efectuată nu numai de către lucrătorii aflaţi în statele instituţiei.
Instituţia de expertiză poate încheia un contract cu o persoană din afară, pentru efectuarea
expertizei concrete sau includerea unei persoane într-o comisie de experţi. Persoanele
incluse trebuie să dispună de licenţă eliberată de Ministerul Justiţiei pentru efectuarea
unui gen anumit de expertize. Persoanele din afar instituţiei de expertiză care activează
prin contract cu instituţia dispun de aceleaşi drepturi şi obligaţii ca experţii aflaţi în
statele instituţiei.
5. Conducătorul instituţiei de expetiză este obligat de a explica expertului drepturile şi
obligaţiile, inclusiv de a-l preîntâmpina de răspunderea penală pentru prezentarea cu
bună-ştiinţă a concluziei false (art. 312 Cod penal). Faptul că a fost preîntâmpinat de
răspunderea penală pentru concluzii false nu exclude şi menţionarea despre aceasta
ordonanţă şi încheiere, nu exclude şi obligaţia expertului de a indica în raportul său
despre faptul preîntâmpinării. Conducătorul instituţiei de expertiză stabileşte termenul de
efectuare a expertizei şi poartă răspundere personală pentru respectarea acestui punct. În
sarcina acestuia este pusă de asemenea şi asigurarea calităţii expertizei. (A se vedea toate
actele normative a Institutului de expertiză privind termenii etc.). La terminarea
expertizei şi întocmirea raportului expertul transmite toate materialele conducătorului
instituţiei care la rândul său informează organele de urmărire sau instanţa despre acest
fapt transmiţând raportul şi materialele.
6. Conducătorul instituţiei de expertiză poate să renunţe la efectuarea expertizei iniţial dacă
constată că nu sunt specialişti pentru efectuarea acesteia. În asemenea situaţii
conducătorul remite materialele ofiţerului de urmărire penală sau instanţei. Dacă dispune
informaţii despre o altă instituţie care poate efectua expertiza în acest domeniu, el trebuie
să informeze organele despre un asemenea fapt.
7. În cazul când efectuarea expertizei este insuficientă, fapt determinat de insuficienţa
materialelor prezentate conducătorul instituţiei de expertiză poate să indice privind
necesitatea completării materialelor cu alte materiale necesare. Aceasta nu poate însă
servi ca temei pentru remiterea ordonanţei sau încheierii şi a materialelor la organul care
a dispus expertiza.
8. Reieşind din faptul că conducătorul instituţiei de expertiză are o atribuţie administrativă
privind efectuarea expertizei el nu poate da indicaţii privind metodele car necesită a fi
efectuate la efectuarea expertizei, cât şi care ar trebui să fie conţinutul investigaţiei şi
concluziile.
9. Poartă un caracter separat expertiza efectuată la iniţiativa şi din contul părţilor. Această
expertiză de asemenea se efectuează în baza ordonanţe, sau a încheierii instanţei de
judecată la cererea părţilor, însă părţile sunt obligate de sinestătător să prezinte
conducătorului instituţiei de expertiză materialele de care dispun. Materialele prezentate
 se înregistrează în registrul special, iar părţile primesc un certificat în care sunt înscrise
toate materialele care au fost prezentate la instituţia de expertiză.

Articolul 150.Efectuarea expertizei în afara instituţiei de expertiză

1. Dacă în anumite situaţii prin instituţia de expertiză nu poate fi efectuată investigaţia
organul de urmărire penală sau instanţa poate atrage la efectuarea expertizei şi o persoană
care dispune de cunoştinţe speciale într-un domeniu. Expertiza în afara instituţiei de
expertiză se efectuează în cazul când sunt necesare anumite cercetări specifice într-un
domeniu al ştiinţei, arte, meserii etc., spre exemplu expertiza în domeniul artei, obiectelor
de valoare etc. Efectuarea expertizei în afara instituţiei de expertiză este determinată de
faptul că în cadrul instituţiei nu se efectuează toate genurile de expertiză. Acest fapt este
determinat de solicitarea nu atât de frecventă de efectuare a unor astfel de expertize.
Expertizele de acest gen se efectuează de regulă de specialiştii din instituţiile de cercetări
ştiinţifice de prfilul dat.
2. Dacă expertiza va fi efectuată în afara instituţiei, organul de urmărire sau instanţa trebuie
în primul rând să stabilească persoana care va efectua expertiza, specialitatea, competenţa
acestei persoane, alte chestiuni importante pentru cazul dat, cât şi să-i explice drepturile
şi obligaţiile. Pentru aceasta organul de urmărire sau instanţa citează persoana
înmânându-i ordonanţa sau încheierea, stabileşte persoana, stabileşte dacă nu este o stare
de incompatibilitate, capacitatea persoanei de a efectua calitativ investigaţia, de a
răspunde la toate chestiunile puse în faţa acesteia şi altele. Dacă după prezenţa expertului
organul de urmărire penală a constatat că sunt anumite împrejurări care nu îi permit
expertului să efectuze expertiza, acesta anulează ordonanţa în care este indicată nominal
persoana şi emite o altă ordonanţă identificând o altă persoană. Este raţional ca până la
emiterea ordonanţei organul de urmărire penală, sau instanţa de judecată să constate toate
împrejurările care permit persoanei să efectueze expertiza. În cazul când s-a constatat că
persoana poate efectua expertiza ea se preîntâmpină de răspunderea penală pentru
prezentarea cu bună-ştiinţă a unor concluzii false.
3. La emiterea ordonanţei şi constatarea capacităţii persoanei de a efectua expertiza sunt
stabiliţi şi termenii de efectuare a expertizei, inclusiv şi se lămureşte expertului forma de
întocmire a raportului.
4. Expertul poate să refuze de a efectua expertiza dacă constată necalificarea sa în domeniul
dat, sau slaba calificare a sa, inclusiv dacă va invoca şi insuficienţa materialelor puse la
dispoziţie pentru efectuarea expertizei. În caz de necesitate expertul poate formula
anumite cereri sau a declara despre anumite împrejurări care se includ în ordonanţa
organului de urmărire penală sau în încheierea instanţei. În caz de imposibilitate de a
satisface cererile expertului organul de urmărire sau instanţa întocmeşte o ordonanţă sau
o încheiere separată în care sunt indicate toate motivele de incapacitate de a satisface
cererea. Organul de urmărire penală sau instanţa sunt obligaţi să asigure cu materiale
expertul, inclusiv cu prezenţa persoanelor participarea cărora este utilă la efectuarea
expertizei. În cazul efectuării expertizei din cont propriu a părţilor, partea respectivă
încheie un contract cu expertul în conformitate cu normele procedurii civile (vezi care
contract ar fi posibil de încheiat).
Articolul 151.Întocmirea şi prezentarea raportului de către expert
1. Raportul de expertiză este un mijloc de probă care are o importanţă deosebită în
procesul penal. În raport se conţin rezultatele investigaţiei efectuate de către o
 persoană care dispune de cunoştinţe speciale în domeniul dat. Metoda şi volumul
cercetărilor este determinată de către expert, în cazul când expertul obţine rezultate
care depăşesc volumul chestiunilor puse în faţa lui, el este în drept de a menţiona
despre aceste rezultate în raportul său.
2. Expertul dă răspuns la chestiuni din numele său propriu şi poartă răspundere
personală. El trebuie să fie preîntâmpinat pentru răspunderea penală în cazul
prezentării cu bună-ştiinţă a unor concluzii false. Faptul prevenirii despre răspunderea
penală este menţionat în ordonanţă sau în încheierea de efectuare a expertizei.
Confirmarea prin semnătură şi aplicarea sigiliului instituţiei respective se efectuează
cu scopul atât de a confirma efectuarea investigaţiilor, cât şi de a confirma faptul că el
a fost preîntâmpinat despre răspunderea penală pentru prezentarea cu bună-ştiinţă a
unor concluzii false.
3. Raportul de expertiză este format din 3 părţi: partea introductivă, partea analitică şi
concluziile. În partea introductivă se includ şi date privind locul şi timpul efectuării
expertizei; temeiurile de efectuare a expertizei, organul şi persoana care a coordonat
efectuarea expertizei, sau persoana la cererea căreia a fost efectuată expertiza în cazul
când expertiza a fost efectuată la cererea părţilor şi pe contul lor, date despre expert,
inclusiv şi cele profesionale (studiile, specialitatea, vechimea în muncă), faptul că
expertul a fost preîntâmpinat pentru răspundere în caz de prezentare cu bună-ştiinţă a
unor concluzii false. În partea introductivă se menţionează de asemenea integral toate
chestiunile puse în faţa expertului, materialele care au fost utilizate de către expert,
obiectul investigaţiilor, inclusiv metoda aplicată. În partea introductivă de asemenea
se includ şi date despre persoanele care au participat la efectuarea expertizei.
Chestiunile la care dă răspuns expertul trebuie să fie incluse în raportul de expertiză
identice cu cele din ordonanţa sau încheierea privind dispunerea expertizei. Nu se
admite redactarea întrebărilor puse în faţa expertului. Menţionând despre ordonanţa
sau încheierea care a servit drept temei pentru efectuarea expertizei, expertul trebuie
să indice data emiterii acestei hotărâri, cât şi data când materialele dosarului au fost
puse la dispoziţia expertului. În caz de necesitate expertul poate să se adreseze la
persoana care a dispus efectuarea expertizei pentru lămurirea unor formulări în
întrebările puse în faţa expertului, cât şi prezentarea unor materiale suplimentare
pentru investigaţie.
4. În a doua parte a raportului de expertiză – partea analitică se descrie procesul de
efectuare a investigaţiilor, care metodici au fost utilizate, care utilaje şi preparate au
fost utilizate, circumstanţele care au fost descoperite în urma efectuării investigaţiilor.
Expertul este liber de a indica în partea analitică orice împrejurare care o consideră el
că este necesar de menţionat. În partea analitică de asemenea se fac trimiteri la
materialele dosarului care au fost utilizate de către expert cu trimiterea la filele din
dosar. Expertul face trimiteri şi la literatura ştiinţifică în baza căreia a fost efectuată
expertiza, indicând sursa, autorul, ediţia şi alte date care sunt necesare pentru
identificarea lucrării care a fost utilizată. Partea anlitică trebuie să fie elaborată într-un
limbaj clar pentru persoane care nu dispun de cunoştinţe speciale în acest domeniu.
Termenii ce ţin de specialitate trebuie să fie lămuriţi. În partea analitică se includ de
asemenea orice act normativ care a fost utilizat de către expert în cadrul investigaţiilor
efectuate.
 5. În partea a treia a raportului sunt menţionate concluziile la care a ajuns expertul.
Concluziile trebuie să se bazeze pe rezultatele investigaţiilor menţionate în partea
analitică. Concluziile trebuie să fie clare şi determinate. În situaţia când este imposibil
de a da răspuns la o chestiune, acest fapt este necesar de menţionat. De asemenea se
menţionează şi opinia expertului în caz când nu este posibil de a da un răspuns clar la
o chestiune. În situaţia în care expertul îşi expune opinia cu probabilitate la unele
date, aceasta nu poate fi pusă în baza sentinţei. Dacă în timpul efectuării
investigaţiilor expertul a constat şi alte împrejurări decât cele care se cereau de
constatat, aceste împrejurări sunt expuse după darea răspunsurilor la toate întrebările
puse în faţa lui. În cazul când expertul nu a fost în stare să răspundă la toate
întrebările el trebuie să menţioneze motivul care a condiţionat o asemenea
imposibilitate. Motivele sunt expuse în alineatul 4 al articolului 151 şi sunt
exhaustive.
6. Organul de urmărire, în toate cazurile, indiferent care a fost răspunsul expertului
întocmeşte un proces verbal. Procesul verbal se întocmeşte în termen de 3 zile de la
primirea raportului cu scopul de a asigura ca părţile să ia cunoştinţă fie cu raportul de
expertiză, fie cu declaraţia expertului privind imposibilitatea prezentării concluziilor,
precum şi privind procesul verbal de audiere a expertului. Explicaţiile, obiecţiile,
cererile părţilor în urma luării cunoştinţei cu materialele prezentate sunt înaintate
organului de urmărire. Părţile pot cere efectuarea unei expertize suplimentare, unei
contra-expertize. Organul de urmărire admite sau respinge cererea părţilor. În cazul
respingerii cererii părţilor, acestea au dreptul de a se adresa procurorului.
7. În situaţia în care expertiza a fost efectuată în faza de judecare a cauzei raportul de
expertiză, se aduce la cunoştinţa părţilor care luând cunoştinţă pot înainta obiecţiile
sale instanţei. Obiecţiile sunt incluse în procesul verbal al şedinţei de judecată.

Articolul 152.Internarea în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei

În cazul în care apar îndoieli cu privire la starea de responsabilitate sau la capacitatea
bănuitului, învinuitului, inculpatului de a îşi apăra de sinestătător drepturile şi interesele legitime,
articolul 143 stabileşte efectuarea obligatorie a expertizei. Internarea are loc în cazurile când este
necesară o supraveghere îndelungată. Art. 152 nu dă o definiţie a noţiunii de supraveghere
îndelungate (vezi regulamentul Ministerului Sănătăţii).
1. Internarea în instituţia medicală se face în baza unei ordonanţe a organului de
urmărire sau încheiere a instanţei. Internarea în instituţie medicală duce la limitarea
libertăţii persoanei şi de aceea se autorizează de către judecătorul de instrucţie în baza
demersului procurorului în faza de urmărire sau de către instanţă fie la cererea
părţilor, fie din oficiu în cadrul judecării cauzei.
2. Internarea în instituţia medicală se efectuează de regulă după examinarea persoanei în
condiţii de ambulator. În asemenea situaţii se iau în consideraţie opiniile medicilor
care au examinat persoana în condiţii de ambulator. Pot fi luate în consideraţie şi alte
împrejurări.
3. În cazul în care persoana este ţinută în stare de arest în faza de urmărire internarea în
instituţia medicală se efectuează de asemenea cu autorizaţia judecătorului de
instrucţie.
4. În ordonanţa sau încheierea de internare în instituţia medicală pentru efectuarea
expertizei trebuie să fie indicată instituţia medicală unde se va efectua expertiza.
 Această instituţie este staţionarul de psihiatrie a Ministerului Ocrotirii Sănătăţii
(verifică).
5. Termenul de aflare în instituţia medicală se include în termenul de arest dacă
persoana până la efectuarea expertizei se afla în stare de arest.
6. Din momentul finisării efectuării expertizei psihiatrice persoana trebuie imediat
externată din instituţia medicală. Articolul 152 nu determină care este procedura în
cazul când a fost numită o expertiză medico-legală sau psihiatrică în condiţiile de
staţionar. În asemenea situaţii urmărirea se efectuează după regula generală cu
excepţia cazurilor când este necesar de efectuat acţiuni procesuale cu participarea
bănuitului sau învinuitului.
7. Nu se admite ca în această perioadă făptuitorul să fie pus sub învinuire, sau să i se
prezinte materialele pentru luare de cunoştinţă în legătură cu finisarea urmăririi. Dacă
internarea a fost efectuată în timpul judecării cauzei, procesul se amână (vezi
comentariul la art. 490).