Controlul de gestiune şi teoria organizaţională

Misiunea controlului de gestiune este de a orienta actorii întreprinderii în sensul

dorit de conducători. Teoriile organizaţiei care vor fi expuse în continuare dezvoltă
conceptul de „om muncind în contul organizaţiei”.
Teoria clasică consideră că omul este leneş şi limitat prin cunoştinţe. Organizaţia
trebuie deci, să-i simplifice munca şi să-i ceară efort fizic cât mai puţin. Rolul
controlului este de a informa superiorul asupra randamentului subordonatului
pentru a-1 sancţiona dacă este cazul.
Teoria relaţiilor umane consideră că omul este o fiinţă sensibilă şi afectivă. Deci, el
trebuie să participe la luarea deciziilor şi stabilirea obiectivelor întreprinderii în
scopul motivării. Rolul controlului de gestiune este de a organiza delegarea
autorităţii, punând în practică un sistem de animare motivant.
Noile teorii economice consideră că omul este raţional (teoria economică clasică)
şi oportunist. El acţionează în sensul dorit de organizaţie, în măsura în care el
găseşte un interes personal. Controlul trebuie să evolueze în permanenţă în scopul
limitării posibilităţilor de derivă.

A. Controlul de gestiune şi teoria clasică

După diferiţi autori, şcoala clasică a dezvoltat, în particular, avantajele organizaţiei

centralizate. M. Weber preconiza o organizaţie de tip birocratic utilizând ca
principal mijloc de coordonare regulile şi procedurile. Totuşi, acest tip de
organizaţie, este puţin favorabil unui control gestiune dezvoltat. Paradoxal, într-un
context de centralizare, F.W. Taylor a contribuit la crearea unuia din principalele
instrumente ale controlului de gestiune.
F.W. Taylor a dezvoltat un tip de organizaţie de muncă numită organizaţie
ştiinţifică de muncă (O.S.M) care avea ca obiectiv, ameliorarea productivităţii
întreprinderii industriale. Această organizaţii ducea la scăderea preţurilor şi la
ameliorarea generală a nivelului vieţii. O.S.M. se baza în principal pe:
o divizare a sarcinilor care permitea formarea rapidă de muncitori pentru sarcinile
elementare;
o separare între concepţia şi execuţia sarcinilor care să garanteze calitatea pregătirii
procesului de producţie şi normalizarea sarcinilor de execuţie;
motivarea operatorilor printr-un sistem de remunerare în funcţie de randament.

Controlul de gestiune se baza pe delegarea deciziei. Însă O.S.M. nu avea în vedere

delegarea deciziei; ea consta dimpotrivă, în centralizarea informaţiilor, transferând
controlul de la nivelul atelierului, spre cel al direcţiei.
Totuşi, Taylor a făcut posibilă exercitarea controlului gestiune favorizând crearea
unui instrument de măsurare a rezultatelor: contabilitatea de gestiune şi calculaţia
costurilor.
În realitate, el a elaborat pentru ansamblul de operaţii repetitive, norme de timp şi
de consum care au permis stabilirea standardelor indispensabile gestiunii prin
excepţie.
În plus, separând concepţia de execuţia sarcinilor, el a dat implicit putere de
decizie cadrelor funcţionale. Acestea deţineau noţiunile, informaţiile ce constituiau
o sursă de putere în întreprindere. El a contribuit, la crearea unei scări ierarhice
intermediare ce reprezenta o prima schiţă a descentralizării.