Călătoria noastră în cadrul Centrului de zi pentru persoane vârstnice „Doctor Ștefan

Ciobanu”, se abate astăzi asupra doamnei Raluca Bîtleanu. O coordonatoare agilă, un lider devotat și
o colegă atentă, Raluca Bîtleanu este la cârma Centrului de aproape 10 ani, prosperând și evoluând
constant odată cu acesta, și echipa care zi de zi se întoarce la muncă, alimentată de dorința de a face
ceva important și ghidându-se dupa simpla frază „ei au nevoie de noi”...
-Povestiți-ne puțin despre acest proiect frumos pe care îl coordonați cu atâta eficacitate.
-Acest proiect, sau îl putem numi chiar program, se bazează și a fost realizat și creat în folosul
persoanelor vârstnice. Inițial proiectul se numea „Speranța” și era alcătuit doar dintr-un centru de zi,
cu același nume ca și programul, oameni binevoitori să-i ajute pe cei mai în neputiința sau cu
dificultăți și beneficiarii noștri scumpi. Ulterior, mai mulți angajați au observat că batrânii nu mai au
posibilitatea de a mai veni fizic la centru, așa că am creat programul de vizite și îngrijire la domiciliu
pentru persoanele învârstă. De atunci am și numit proiectul, Centrul de zi pentru persoane vârstnice
„Doctor Ștefan Ciobanu”, cum este și numele actual, în amintirea unul coleg de al nostru, care din
păcate s-a stins într-un accident de mașina cu ani în urma, el fiind medic și o componentă de bazăa
echipei noastre.
-Ce simțiți atunci când îi ajutați pe cei vârstnici?
-Cu toate că eu nu intru atât de des în contact cu beneficiarii pe cât mi-aș dori, în urma
funcției pe care o am, acele dulci momente când mă înâlnesc cu ei în centru și vorbesc cu ei, îmi
povestesc ce au făcut de când nu i-am mai văzut, compensează orice. În prima fază simți o tristețe și o
stare de melancolie față de acele persoane, mai ales față de cele de la domiciliu, acestea având
probleme mai grave de sănătate. Și cumva primul impact, prima emoție este aceea de apăsare, de
amărăciune. Eventual, în final, această tristețe se transformă în mulțumire că eu sunt acolo și pot face
ceva pentru ei.
-Care sunt inconvenientele pe care le-ați întâmpinat de-a lungul timpului în cadrul
activitații dumneavoastră?
-Problema principală și de actualitate este problema banilor. Această problemă ne apasă pe
toți pe umeri, toată această presiune care crește pe zi ce trece din cauza gândurilor. Sunt cu gândul
doar la beneficiari și cum nu o să mai avem materiale și resurse pentru a le procura și asigura ce le e
necesar. Sunt cu gândul la angajații, care în continuare vin la lucru și muncesc cu aceeași dorință și
devotament ca în prima zi, chit că nu se știe dacă luna viitoare se vor mai întoarce aici. E această
neputiință în continuă expansiune care se alimentează din axietatea tuturor fața de necunoscut și ce se
va întâmpla cu acest proiect, se hrănește cu privirile timide și zâmbetele stângace din cauza întrebării
ce se plimbă pe buzele tuturor, „Ce se va înâmpla acum cu noi toți?”.
-Cu toate greutățile, ce vă determină să continuați?
- Mulțumirea bătrânilor, mulțumirea persoanelor vârstnice și acel „Mulțmesc din suflet!” care
este însoțit de un zâmbet atât de sincer. S-a întâmplat de multe ori ca în urma ședințelor de
kinetoterapie cu asistență medicală, în urma simplelor vizite la domiciliu și a unei discuții scurte,
bătrânii să spună „Acum mă simt mai bine. Mulțumesc! Acum pot să mor liniștit...”. Și cumva această
trăire, acest sentiment te face să continui, te face să lupți și să mergi mai departe fiindcă ei au nevoie
de noi, și mulțumirea și satisfacerea din ochii lor sunt factorii decisivi care te ajută să ignori orice
inconvenient, orice obstacol și să continui.
-Care este cea mai frumoasă amintire pe care o aveți din cadrul activităților
dumneavostră?
- Sunt multe, dar ce îmi vine acum în cap este o activitate pe care am făcut-o în preajma
Crăciunului în urmă cu câțiva ani. Pregătisem niște pachte cu alimente și lucuri necesare pentru
trecerea cu ușurință peste sărbători. Le livram la vârstnici acasă. Eu una îmi făcusem o misiune, îmi
propusesem un gol de a face fiecare bătrân în casa căruia intram, să zâmbească măcar o data până
când ieșeam din casa lui. Și tot la fel era o bătrânică care era singură și nu se simțea bine. Am tot
încercat să fac fel de fel de artificii pentru a o face să zâmbească. Și până la urmă am reușit, am facut
ceva o glumiță, i-am spus că e frumoasa, și a zambit.
-Cine sunteți dumneavoastră cea dinafara locului de muncă?
- O femeie, o tipă faină, veselă, carismatică, o persoană care sare mereu in ajutor acolo unde e
nevoie și când e nevoie. Îmi place să citesc, îmi place zona asta de spiritualitate, îmi place sa ajut în
dezvoltarea oamenilor, îmi plac animalele.
Raluca Bîtleanu, o persoană care luptă pentru cauza în care crede, o femeie care are inima atat
de mare cât a 100 de persoane adunate. Un om care nu se lasă înfrânt de un răspuns negativ. O tipă
care iubește ce face. O individă care se hrănește cu zambete și râsete. Cooronatoarea Centrului de zi
pentru persoane vârstnice „Doctor Ștefan Ciobanu”.Raluca Bîtleanu, speranța...