CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.

Teoria generală a nulității procedurale penale

1. Conceptul de nulitate procesuală

Noțiunea de nulitate procesuală și consacrarea sa legislativă în diferite sisteme de

drept are la bază două concepții fundamental opuse1.
În ceea ce privește prima accepțiune, nulitatea este o sancțiune procesuală care
rezultă din simpla încălcare a formelor prevăzute de lege pentru îndeplinirea actelor
procedurale. Astfel, respectul datorat formelor în procesul penal este atât de important
pentru asigurarea legalității și atingerea scopului său încât simpla încălcare a unei forme
procesuale va atrage invaliditatea actului. În această accepțiune o singură condiție este
necesară pentru existența nulității, respectiv încălcarea uneia dintre formele prescrise de
lege, neinteresând dacă forma prevăzută de lege încălcată are caracter esențial sau nu
pentru existența actului procesual, ori dacă s-a produs sau nu o vătămare procesuală
părților din proces sau intereselor generale ale societății.
Referitor la cea dea doua accepțiune, nulitatea actelor procesuale va apărea numai
dacă a fost încălcată o formă prevăzută de lege pentru întocmirea actului procesual care a
atras și o vătămare procesuală, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin
desființarea actului respectiv. Această a doua accepțiune este însușită de majoritatea
doctrinei moderne, fiind consacrată în majoritatea legislațiilor.

2. Evoluția reglementării nulităților în dreptul procesual penal român

Codul de procedură penală din 1864 ( Codicele de procedură criminală al lui A.I.
Cuza) nu reglementa într-un mod aparte nulitatea, acesta având numai anumite dispoziții
izolate pe care jurisprudența, folosindu-se de principiile procedurii civile, le-a completat,
dar fără să poată fi asigurată, în lipsa unor reguli precis elaborate, o unitate de aplicare 2.
Din totalitatea dispozițiilor procedurale, nulitatea, în primul rând, era considerată
ca având un caracter absolut și expres, în al doilea rând, un caracter absolut și virtual (
atunci când erau încălcate principii fundamentale), iar în al treilea rând un caracter
relativ virtual.

Ulterior, dispozițiile Codul de procedură penală din 1936 prevedeau nulitatea într-
un capitol distinct, respectiv capitolul III al titlului IV unde erau detaliate cazurile de
nulitate și condițiile de invocare ale acestora, punându-se accentul pe concepția vătămării
procesuale. În articolul 102 se prevedea că nerespectarea formelor procedurale prevăzute
de lege atrăgea nulitatea actului atunci când 1) nulitatea era prevăzută de lege și 2) când
nerespectarea formei a adus părţii ce o invoca o vătămare ce nu se putea înlătura decât
prin anularea actului, iar în art. 103 se stipula că ,, Dispozitiile relative la competenţa
după materie sau după calitatea persoanei, compunerea instanţei şi prezenta
Ministerului public, prezenţa inculpatului în cazurile şi formele stabilite de lege, punerea
în mişcare a acţiunii penale şi sezisarea instanţei sînt întotdeauna prescrise sub
pedeapsa de nulitate.

1
N. Giurgiu, Cauzele de nulitate în procesul penal, Ed. Științifică și Enciclopedică 1974, pag. 41
2
N. Giurgiu, Cauzele de nulitate în procesul penal, Ed. Științifică și Enciclopedică 1974, pag. 58
1
 CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.
Această nulitate nu poate fi înlăturată în nici un mod; ea poate fi propusă în orice
stare a procesului şi trebuie să fie pronunţată chiar din oficiu''.

În anul 1943 Codul de procedură penală a fost modificat, dându-i-se art. 102
următorul cuprins :
,, Neobservarea formelor procesuale prescrise de lege atrage nulitatea actului
când a adus părții care o invocă o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin
anularea actului.
În cazul nulităților exprese, vătămarea este prezumată până la dovada contrarie.
Nulitatea se poate invoca numai în condițiile arătate mai jos. "
Modificările aduse art. 102 se refereau la faptul că nu numai nulitățile relative
virtuale, dar și cele relative exprese trebuiau să îndeplinească două condiții. În primul
rând, acestea trebuiau să presupună cauzarea unei vătămări procesuale, iar în al doilea
rând această vătămare să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului. Spre deosebire
de cazul nulităților relative virtuale, când vătămarea trebuia dovedită de partea care a
invocat nulitatea, și de cazul nulităților absolut exprese, când vătămarea era prezumată
absolut, în cazul nulităților relative exprese, vătămarea era presupusă până la dovada
contrarie.

Prin Legea nr. 3/1956 au fost înlăturate nulitățile relative exprese din
reglementarea urmăririi penale, acestea râmânând a fi ,,active" doar în faza judecății,
realizându-se astfel o cursivitate a procesului penal în faza de urmărire penală. Ulterior,
prin adoptarea Codului de procedură penală din anul 1968, nulitățile relative exprese nu
au mai fost prevăzute în nicio fază a procesului penal. La art. 197 alin. 1 al Codului de
procedură penală din 1968 se prevedea că "Încălcările dispoziţiilor legale care
reglementează desfăşurarea procesului penal atrag nulitatea actului, numai atunci cînd s-a
adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decît prin anularea acelui act''.

3. Aspecte generale

Pentru a fi valabile, atât actele procedurale cât și cele procesuale trebuie să

îndeplinească anumite condiții și forme prevăzute de lege, condiții și forme ce sunt
prestabilite de dispozițiile legale, organele judiciare având obligația să respecte
prevederile legii care reglementează activitatea procesuală și să impună tuturor
participanților la proces respectatea acestora. Participanții la proces au chiar interesul de
a veghea ca formele legale să fie respectate de către toți actorii implicați în activitatea
procesuală deoarece ele servesc ca garanții ale drepturilor, intereselor și îndatoririlor lor
procesuale.

În principiu, se prezumă că un act procesual existent a fost efectuat cu

respectarea prevederilor legale, această prezumție fiind una relativă, deoarece subzistă
până la invocarea sa3.
Îndeplinirea unui act procesual ori procedural cu lipsa vreunei condiții stabilite de
lege reprezintă o încălcare a acesteia și atrage nevalabilitatea actului, nulitatea fiind
principalul efect al principiului legalității în procesul penal.
Mai mult, nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la desfășurarea procesului
penal poate avea ca rezultat aplicarea de sancțiuni de natură administrativă (de exemplu
art. 283 C.proc. pen. care prevede aplicarea amenzii judiciare), civilă (art. 542 C.proc.

3
N. Giurgiu, Cauzele de nulitate în procesul penal, Ed. Științifică și Enciclopedică 1974, pag. 38
2
 CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.
pen. referitor la acțiunea în regres) sau penală (de exemplu art. 283 C.pen. care se referă
la fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a lua o măsură preventivă
privativă/neprivativă de libertate, de a trimite în judecată o persoană, de a dispune
reținerea, arestarea ori condamnarea acesteia știind că este nevinovată.).
Aplicarea sancțiunilor mai sus amintite nu are, de regulă, consecințe directe
asupra valabilității actelor efectuate fără permisiunea legii sau cu încălcarea dispozițiilor
care reglementează efectuarea lor. Astfel, respectând principiul legalității procesului
penal este imperios necesar a fi impuse sancțiuni care să atragă nevalabilitatea actelor
procesuale și procedurale efectuate cu încălcarea legii și, eventual, obligarea celor care au
greșit să le refacă în condițiile legale 4.
Spre deosebire de sancțiunile juridice de natură administrativă, civilă sau penală,
care se îndreaptă împotriva persoanelor care au nesocotit dispozițiile legale cu ocazia
rezolvării cauzelor penale, sancțiunile procedurale privesc actele încheiate prin
nerespectarea legii5.
Mijloacele prin intermediul cărora actele procesuale și procedurale îndeplinite în
mod nelegal devin lipsite de valabilitate sunt sancțiunile procesual- penale6. Aceste
sancțiuni procesual-penale urmăresc un scop preventiv, au un rol sancționator iar atunci
când este posibil un scop reparator. Scopul preventiv are menirea de a preîntâmpina
încălcarea legii, fiind acel avertisment că încălcarea dispozițiilor legale nu va rămâne
nesancționată, rolul sancționator acționează prin desființarea actelor efectuate cu
nesocotirea legii procesual penale iar scopul reparator, de a reface, atunci când este
posibil, actele procesuale și procedurale desființate7.

În doctrină, părerile sunt împărțite cu privire la ce se înțelege prin noțiunea de

sancțiuni procedurale, unii autori incluzând aici inexistența, decăderea, inadmisibilitatea
și nulitatea iar alții numai nulitatea8.
Ca sancțiuni procedurale, nulitățile privesc acele acte procesuale/procedurale
existente, acte care au luat naștere cu încălcarea dispozițiilor legale, fie prin nesocotirea
formelor stabilite de lege fie printr-o omisiune. Astfel, nulitatea poate sancționa atât
actele procesuale ( ex. nesemnarea minutei de către unul dintre judecători, pronunțarea
unei hotărâri judecătorești într-o cauză penală în care procurorul a lispit de la judecată,
deși legea prevede participarea sa obligatorie ) cât și pe cele procedurale ( ex. încălcarea
dispozițiilor privind citarea, încălcarea dispozițiilor legale privind neexecutarea
mandatului de aducere)9.

În literatura de specialitate, nulitatea a fost definită ca fiind acea sancțiunea

procesuală ce poate fi dispusă de un organ judiciar și care are drept consecință
desființarea totală sau parțială a actelor procesuale sau procedurale efectuate cu
încălcarea dispozițiilor legale ce reglementează desfășurarea procedurilor penale, în
cazul în care s-a produs o vătămare, dovedită sau prezumată, semnificativă și

4
Grigore Gr. Theodoru, Tratat drept procesual penal, Ed. Hamangiu, 2007, pag. 516
5
I. Neagu, M. Damaschi. Tratat procedură penală. Partea generală, Ed. a II-a, Universul Juridic, 2015,
pag.716
6
Idem 2
7
Idem 2
8
I. Neagu, M. Damaschi. Tratat procedură penală. Partea generală, Ed. a II-a, Universul Juridic, 2015,
pag.716
9
Idem 5, pag.719-720
3
 CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.
substanțială a drepturilor sau a altor garanții procedurale prevăzute de lege, ce nu poate
fi înlăturată decât prin anularea actului nelegal10.

4.Clasificarea nulităților

În actuala reglemenatare procesual penală, nulitățile pot fi clasificate 11, în

principal, în funcție de modul în care sunt reglementate de lege ( nulități virtuale și
nulități exprese), în funcție de regimul juridic aplicabil ( nulități absolute și nulități
relative ) și în funcție de efectele pe care le produc ( nulități totale și nulități partiale). Alți
autori12 au mai clasificat nulitățile în sanabile sau nesanabile ( neacoperibile) după cum
legea permitea acoperirea lor prin voința părților sau prin trecerea unui anumit timp.

I. După modul de exprimare în norma juridică, nulitățile se împart în nulități

virtuale și nulități exprese.

Nulitățile virtuale rezultă din prevederea generală privind respectarea legii ce

reglementează desfășurarea procesului penal, temeiul juridic constituindu-l art. 282 alin.
1 C.proc. pen. care prevede că încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor
prevăzute la art. 281 C.proc. pen. determină nulitatea actului atunci când prin
nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor
procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului.
Nulitățile exprese sunt acelea care se aplică în cazul încălcării unor norme
procesuale individualizate în lege. In art. 281 alin. 1 C.proc. pen. sunt prevăzute expres ce
nereguli determină întotdeauna aplicarea nulității, respectiv a) compunerea completului
de judecată, b) competenţa materială şi competenţa personală a instanţelor judecătoreşti,
atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente, c)
publicitatea şedinţei de judecată, d) participarea procurorului, atunci când participarea sa
este obligatorie potrivit legii, e) prezenţa suspectului sau a inculpatului, atunci când
participarea sa este obligatorie potrivit legii, f) asistarea de către avocat a suspectului sau
a inculpatului, precum şi a celorlalte părţi, atunci când asistenţa este obligatorie.

II. În funcție de regimul juridic aplicabil, nulitățile se împart în nulități absolute și

nulități relative.

Nulitățile absolute intervin în cazurile expres prevăzute de lege, se constată din

oficiu sau la cerere, cele menționate la art. 281 alin. 1 lit. a-d C.proc. pen. putând fi
invocate în orice stare a procesului spre deosebire de cele de la lit. e, f al aceluiași articol
care trebuie invocate a) până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă
încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;
b) în orice stare a procesului, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii;
c) în orice stare a procesului, indiferent de momentul la care a intervenit încălcarea, când
instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei.
În cazul nulității absolute vătămarea procesuală este prezumată absolut, neputând
fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Persoana care invocă nulitatea absolută,
spre deosebire de nulitatea relativă, nu trebuie să dovedească existența unei vătămări,

10
Mihail Udroiu, Procedură penală. Partea generală, Ed. a II-a, C.H.Beck 2015, pag. 751
11
Idem 10, pag. 752-757
12
Idem 1, pag. 46.
4
 CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.
dovada încălcării normei juridice exprese prevăzută cu sancțiunea nulității absolute fiind
suficientă.
În ceea ce privește momentul când poate fi invocată nulitatea absolută, așa cum
am arătat mai sus, în cazurile menționate la art. 281 alin. 1 lit. a-d C.proc. pen., aceasta
poate fi invocată în orice stare a procesului iar în cazurile prevăzute la art. 281 alin. 1 lit.
e, f până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în
cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare; în orice stare a procesului,
dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii; în orice stare a procesului, indiferent de
momentul la care a intervenit încălcarea, când instanţa a fost sesizată cu un acord de
recunoaştere a vinovăţiei.
Referitor la persoanele care pot invoca nulitatea absolută, aceasta poate fi
invocată de către procuror, subiecții procesuali principali precum și de către orice parte în
proces, putând fi constatată și din oficiu.

Cazuri de nulitate absolută.

a) Încălcarea prevederilor legale privind compunerea completului de judecată. În

acest caz sunt avute în vedere acele dispoziții ce se referă la numărul judecătorilor din
completul de judecată, existența și semnarea minutei, cazurile de incompatibilitate etc.
b) Încălcarea prevederilor legale privind competenţa materială şi competenţa
personală a instanţelor judecătoreşti, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă
inferioară celei legal competente. Față de această reglementare, nu va exista un caz de
nulitate absolută în ipoteza în care judecata este efectuată de o instanță ierarhic superioară
celei competente material sau personal, să judece cauza. În acest caz, se pot aplica
dispozițiile privind nulitatea relativă, dacă sunt respectate prevederile art. 282 C.proc.
pen.
În privința invocării nulității absolute, excepția de necompetență materială sau
personală a instanței inferioare celei competente potrivit legii poate fi invocată în tot
cursul judecății, în timp ce exceptia de necompetență materială sau după calitatea
persoanei a instanței superioare celei competente potrivit legii poate fi invocată până la
începerea cercetării judecătorești (art. 47 C.proc. pen. ).
Față de reglementarea anterioară, Codul de procedură penală nu mai sancționează
cu nulitatea absolută încălcarea normelor referitoare la competența materială sau
personală a organelor de urmărire penală, dar se poate reține incidența nulității relative
dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 282 C.proc. pen.
c) Încălcarea prevederilor legale privind publicitatea ședinței de judecată. Ședința
de judecată este publică când orice persoană care nu are calitate procesuală în cauza
respectivă are acces în sala de judecată. În practica instanțelor de judecată s-a stabilit că
în situația în care din încheierea de ședință nu rezultă cu certitudine că judecata a avut loc
în condiții de publicitate, se consideră că principiul publicității a fost încălcat 13. În situația
în care au fost nerespectate dispozițiile legale referitoare la soluționarea unor cauze în
ședință secretă, camera de consiliu ori nepublică poate fi aplicată sancțiunea nulității
relative dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de lege.
d) Încălcarea dispozițiilor legale privind participarea procurorului, atunci când
participarea sa este obligatorie. Potrivit art. 363 alin. 1 C.proc. pen. participarea
procurorului la judecată este obligatorie, în cursul judecății acesta exercitând rol activ, în
vederea aflării adevărului și a respectării dispozițiilor legale. Acest caz de nulitate

13
Idem 5, pag.724
5
 CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.
absolută apare în situația în care procurorul lipsește efectiv de la judecată sau omite să
pună concluzii în cauza în care este prezent.
e) Încălcarea dispozițiilor legale privind prezența suspectului sau a inculpatului,
atunci când participarea sa este obligatorie. Exceptând situația prevăzută la art. 364 alin.
4 C.proc. pen., în cazul în care se află în stare de deținere (arestare preventivă sau în
executarea unei pedepsei) este obligatoriu ca suspectul sau inculpatul să fie prezent la
judecată. De asemenea, Codul de procedură penală prevede o serie de proceduri penale în
care prezența inculpatului este obligatorie ( ex. 159 alin. 11 C.proc. pen. referitor la
participarea inculpatului arestat preventiv la efectuarea percheziției domiciliare, cu
exceția cazului în care nu poate fi adus, procedura luării măsurii controlului judiciar art.
212 alin. 3 C.proc. pen. etc.).
f) Încălcarea dispozițiilor legale privind asistarea de către avocat a suspectului sau
inculpatului, precum și a celorlalte părți, atunci când asistența este obligatorie.
Potrivit art. 90 C.proc. pen., asistența juridică obligatorie a suspectului sau a
inculpatului este obligatorie a) când suspectul sau inculpatul este minor, internat într-un
centru de detenţie ori într-un centru educativ, când este reţinut sau arestat, chiar în altă
cauză, când faţă de acesta a fost dispusă măsura de siguranţă a internării medicale, chiar
în altă cauză, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege b) în cazul în care organul
judiciar apreciază că suspectul ori inculpatul nu şi-ar putea face singur apărarea c) în
cursul procedurii în cameră preliminară şi în cursul judecăţii în cauzele în care legea
prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa
închisorii mai mare de 5 ani.
Conform dispozițiilor art. 93 alin. 4 C.proc. pen. asistenţa juridică este obligatorie
când persoana vătămată sau partea civilă este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu
ori cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Alin. 5 al aceluiași articol prevede că atunci când
organul judiciar apreciază că din anumite motive persoana vătămată, partea civilă sau
partea responsabilă civilmente nu şi-ar putea face singură apărarea, dispune luarea
măsurilor pentru desemnarea unui avocat din oficiu.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus amintite, încălcarea dispozițiilor
referitoare la asistarea de către avocat a persoanei vătămate atunci când asistența este
obligatorie, nu atrage incidența sancțiunii nulității absolute, putând fi reținută nulitatea
relativă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 282 C.proc. pen.

Nulitatea relativă intervine pentru încălcarea dispozițiilor legale care

reglementează desfășurarea procesului penal, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 281
alin. 1 C.proc. pen. În cuprinsul art. 282 alin. 1 C.proc. pen. se arată că încălcarea
oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului
atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori
ale subiecţilor procesuali principali, încălcare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin
desfiinţarea actului.
Spre deosebire de nulitatea absolută unde trebuia dovedită numai încălcarea uneia
dintre dispozițiile strict prevăzute de lege, în cazul nulității relative trebuie dovedite, pe
lângă încălcarea dispoziției legale, următoarele: a) producerea unei vătămări procesuale;
b) vătămarea produsă să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului îndeplinit prin
încălcarea legii; c) existența unui interes procesual propriu în respectarea dispoziției
legale încălcate (în absența unui interes procesual propriu cererea va fi respinsă ca
inadmisibilă14) .

14
I. Neagu, M. Damaschi. Tratat procedură penală. Partea generală, Ed. a II-a, Universul Juridic, 2015,
pag.727
6
 CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.
Conform dispozițiilor art. 282 alin. 2 C.proc. pen. nulitatea relativă poate fi
invocată de procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată, atunci când
există un interes procesual propriu în respectarea dispoziţiei legale încălcate. Față de
această reglementare, judecătorul de drepturi și libertăți, cel de cameră preliminară sau
instanța de judecată nu va putea invoca din oficiu nulitatea relativă.
O altă deosebire față de nulitatea absolută este cea a momentului până la care
poate fi invocată nulitatea relativă, aceasta neputând fi invocată oricând. Astfel, nulitatea
relativă se invocă în cursul sau imediat după efectuarea actului ori cel mai târziu a) până
la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul
urmăririi penale sau în această procedură; b) până la primul termen de judecată cu
procedura legal îndeplinită, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale, când
instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei; c) până la următorul
termen de judecată cu procedura completă, dacă încălcarea a intervenit în cursul judecăţii.
(art. 282 alin. 3 și alin. 4 C.proc. pen.).
În cazul nulității relative, vătămarea produsă prin nerespectarea legii poate fi
înlăturată prin două modalități (art. 282 alin. 5 C.proc. pen.). Prima modalitate se referă
la situația în care persoana interesată nu a invocat-o în termenul prevăzut de lege. Aici
este o diferență față de vechea reglementare de la art. 197 alin. 4 C.proc. pen. 1968 care
prevedea că instanța putea lua în considerare din oficiu încălcările, în orice stare a
procesului, dacă anularea actului era necesară pentru aflarea adevărului și justa
soluționare a cauzei. Cea de-a doua modalitate de înlăturare a vătămării produse este
aceea când persoana interesată a renunțat în mod expres la invocarea nulității.

III. În funcție de efectele pe care le produc, nulitatea poate fi totală sau parțială.
Prin nulitate totală se înțelege nulitatea întregului act procesual sau procedural
nelegal iar prin nulitate parțială numai nulitatea unei părți a actului procesual sau
procedural nelegal.

5. Efectele nulității

Principalul efect al nulității este invaliditatea actului procesual întocmit cu

nerespectarea prevederilor legale - quod nullum est, nullum habet effectum15. Față de
acest efect, nulitatea nu se mărginește la efectul pur sancționator ci ea are și un efect
constructiv, acela de obliga, atunci când este necesar și dacă este posibil, refacerea acelui
act cu respectarea dispozițiilor legale. Astfel, nulitatea este nu numai o sancțiune dar și un
remediu procesual.

5.1. Efectele nulității anterior declarării sale judiciare

Fie că vorbim despre nulitate absolută, fie de cea relativă, aceasta ia naștere din
momentul în care sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru ca ea să ia
ființă. Cu toate că aceasta ar exista, ea nu este operantă ca sancțiune procesuală decât
dacă este constatată și declatată pe cale judiciară, până la acest moment toate actele
efectuate cu încălcarea prevederilor legale vor fi considerate valabile producând aceleași
efecte ca un act valid. Până în momentul declarării nulității, va exista o potențialitate de
nevalabilitate juridică a acelor acte. După ce a fost declarată, nulitatea va produce efecte
în mod retroactiv, atrăgând nevalabilitatea juridică a actului întocmit cu încălcarea legii.
15
Idem 1, pag. 145
7
 CEDO. TEMA 2. Teoria generală a nulității procedurale penale.

5.2. Efectele nulității după declararea sa judiciară

După ce a fost constatată și declarată, nulitatea ( absolută sau relativă) trece în

stare activă. Astfel, nulitatea va atrage nevalabilitatea juridică a actelor efectuate cu
încălcarea legii, actele îndeplinite ulterior actului care a fost declarat nul sunt la rândul lor
lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat nul.
Mai mult decât atât, conform dispozițiilor art. 280 alin. 3 C.proc. pen., atunci când
constată nulitatea unui act, organul judiciar dispune, când este necesar și dacă este
posibil, refacerea acelui act cu respectarea dispozițiilor legale.

Bojin George-Bogdan