Mihai Eminescu este un important poet romantic a carui opera intra in circuitul

culturii universale, fiind considerat ultima voce lirica din punct de vedere cronologic a
romantismului european .
Curent artistic manifestat in secolul al XIX-lea, romantismul atinge apogeul in
literature romana prin Mihai Eminescu. Creatiile sale se disting prin sesibilitate, prin
evadarea in trecut, in spatiul visului sau al mitului, prin imbinarea genurilor si a
speciilorsi prin cateva constant tematice: iubirea, natura, istoria, conditia omului de
geniu si timpul.
Poezia “Sonet II” de Mihai Eminescu reda tema romantica a iubirii prin
intermediul motivului literar al iubitei, si cea a trecerii timpului. Sonetul al doilea este
incarcat de melancolie si prezinta imaginea cuplului odata fericit, imaginea iubitei fiind
asociata cu linistitorul vis al frumusetii. “Minunea cu ochi mari si mana rece” este o
muza pe care poetul o cheama sa il inspire, idee ce se poate desprinde din strofa “O,
vino iar! Cuvinte dulci inspira-mi,”. Neinteles de femeia iubita „ Tu nici nu stii a ta
apropiere / Cum inima-mi de-adanc o linisteste”„ Cu rasarirea stelei in tacere”, poetul
traieste o mare durere.
Figurile de stil sunt folosite de poet pentru a amplifica sau a pune in lumina ideile
si sentimentele acestuia. Spre exemplu, epitetele “ochi mari” si “mana rece” implica
lipsa iubitei, prin moarte sau pur si simplu disparitie, prin care femeia isi pierde imaginea
reala, ea devenind doar un mit. Epitetul “ceasul sfant” este folosit pentru a descrie
momentul in care el s-a intalnit cu persoana iubita, “…in care ne intalniram”, alegand sa
atribuie aceasta insusire timpului pentru a transmite importanta si valorificarea acelui
moment. In final, metaforele “privirea-mi arde” si “sufletul imi creste” transmit
pasiunea si dragostea purtata de poet pentru iubita, aceste emotii fiind simtite de poet
la amitirea zambetului copilaros al iubitei.