 Traian Vuia – s-a desprins de la sol cu un avion cu forţe proprii,

prefigurând părăsirea pământului de către om;

 Gogu Constantinescu – care prin lucrările sale despre betonul armat a
permis construirea zgârie-norilor, deci un alt mod de a se desprinde de pământ.
Toate exemplele prezentate mai sus justifică necesitatea de a crede în potenţialul
creativ-tehnic românesc. Deci să-l cunoaştem, să-l antrenăm şi să-l utilizăm cât mai
eficient.
Indubitabil, poporul român posedă o deosebită resursă strategică aceea a aurul
cenuşiu, cu atât mai necesar cu cât societatea umană se dezvoltă şi epuizează
potenţialul creator pe care natura ni-l poate oferi prin observaţie directă.

Bibliografie:
1. Brebenel, A.; Vochin, D. Din istoria automobilului. Bucureşti: Ed.: Sport-
Turism, 1976.
2. Pop, Ioan I. (coord.); Gogu Constantinescu, Integrala invenţiilor. Ed.
Performantica, 2006.
3. Bălan, Ştefan; Mihăilescu, Nicolae. Istoria ştiinţei şi tehnicii în România.
Bucureşti: Ed. Academiei, 1985.
4. Canţă, Traian. Transportul modern. Bucureşti: Ed. Albatros, 1989.
5. Manolea, Gheorghe. Invenţii şi istoriile lor. Craiova Ed. Alma, 2008.
6. Bostan, Ion; Dulgheru, Valeriu. Din istroria tehnicii. Chişinău: Ed. U.T.M.,
2007.
7. Cantemir, Lorin; Niţucă, Costică; Dulgheru, Valeriu et. al. Iniţiere în
creativitate tehnică, Chişinău: Ed. Tehnica-Info, 2008.

Aspecte inedite din viaţa populaţiei imperiului roman consemnate pe

tăbliţe cerate şi pe tăbliţe subţiri din lemn de stejar
Natalia Dulgheru Dichler Tennenberg, (U.K.),
Prof. dr. Hab. Valeriu Dulgheru (MD),
Prof. dr. ing. dr. H.C. Lorin Cantemir (RO),
Ş. l. dr. ing. Gabriel Chiriac (RO)
Abstract: The article deals with two ways of Roman cursive writing and it presents information
which permits to evaluate the importance of the found samples
Termeni cheie: argilă, papirus, piatră, tăbliţe cerate, civilizaţie, alfabet roman, fort
roman,magnet natural.
Comunitatea ştiinţifică a istoricilor şi nu numai consideră că adevărata ,,istorie‖
(a culturii şi civilizaţiei) începe cu apariţia şi utilizarea scrisului sub diverse forme
(pictografică, cuneiformă, hieroglifică sau cu diverse alfabete). Autorii sunt convinşi
că orice popor aflat într-o anumită evoluţie normală ajunge la o etapă când scrisul
devine o necesitate obligatorie pentru evidenţa, gestionarea şi utilizarea
- 38 -
organizatorică. Prin creşterea populaţiei unui teritoriu cresc simultan nevoile de
hrană, adăpost, de respectare a unor reguli care stabilesc drepturile şi obligaţiile
cetăţenilor, iar acestea nu se pot face fără o modalitate de comunicare şi informare
care implică utilizarea unei scrieri. În acest context problema majoră imediată care se
pune este aceea a suportului folosit pentru scrierea şi conservarea informaţiei. Să
amintim argila babiloniană, de piatra şi Codul lui Hammurabi, de papirus dar şi de
pergament şi de hârtie. Menţionăm că etruscii şi mai apoi dacii şi-au scris unele
documente sacre pe foiţe de aur.
Mai puţin se ştie şi se cunoaşte despre tăbliţele ceramice folosite de romani şi
daci la Roşia Montana. Dacia lui Decebal sau Dacia Traiana era cunoscută din cele
mai vechi timpuri ca cea mai bogată ţară producătoare de aur din Europa. În
antichitate, această parte a Daciei (Transilvania) se numea Terra Abruttus, denumire
derivată din cuvântul dac ABRUDION care înseamnă aur.
Istoria recunoaşte că aurul se confundă cu însăşi istoria civilizaţiei. Datările cu
carbon 14 au adus dovezi clare că dacii extrăgeau aur cu 300 de ani înaintea cuceririi
parţiale romane. Romanii nu au făcut altceva decât că au intrat cu alţi aurari în galerii
dar au folosit în continuare metoda de spălare a aluviunilor aurifere de către aşa zişii
băieşi sau spălători. Romanii exploatau zăcămintele prin Procuratori aurari care erau
Liberţi de condiţie mai bună alături de ei fiind particularii romani, tot liberţi care
pretindeau că stăpânesc gropile de aur (exploatările de suprafaţă).
Despre tăbliţele cerate
Istoricii susţin că scrisul pe tăbliţe cerate a fost inventat de către greci. Aristofan
afirmă că atenienii îşi scriau contractele pe ceară la fel ca în cazul tăbliţelor cerate de
la Roşia Montana. Tăbliţele cerate erau confecţionate din scândură de brad sau de tei
având dimensiunile relative de 29x12 cm. La margine se lăsa o ramă de circa 2 cm
lăţime iar în interiorul acesteia se scobea un volum de forma unei plăci cu dimensiuni
de circa 8x25 cm cu grosime de 3-4 mm în care se turna ceara. Pe suprafaţa
exterioară a acesteia se zgâria cu o tijă metalică, numită Stil, textul dorit. Probabil de
la această rădăcină derivă, provine cuvântul stilou.

Figura 1 – Tăbliţă cerată

- 39 -
 În cazul unui text mai lung el se putea continua cu alte tăbliţe care erau
prevăzute în rama laterală cu orificii de legare, mai multe tăbliţe având forma unei
cărţi.
În anul 1875 au fost descoperite astfel de tăbliţe într-un cufăr din casa
bancherului Cecilius Jucundus din Pompei, fiind scrise cu litere cursive în latina
vulgară, ele fiind anterioare celor de la Roşia Montata cu circa un secol.
Despre tăbliţele de la Roşia Montana
Descoperirea tăbliţelor cerate a avut loc între anii 1786 şi 1855 . Ele au mai fost
denumite ,,Cărţile de lemn‖, fiind găsite în galeriile Sf. Ecaterina Monuleşti şi Sf.
Iosif din masivul Leti, galeria Ohaba Sf. Simion din masivul Cârnic şi galeria
Laurenţiu (Boabă) din masivul Igre. Tabletele datează din anii 131-167 d.Ch, fiind
găsite 50 de piese dar s-au păstrat întregi sau părţi din ele doar 25 triptice. Jumătate
au fost distruse parţial sau integral din nepricepere, ignoranţă sau rea-credinţă, din
cele bune multe fiind scoase din ţară şi se află la Viena, Budapesta sau Berlin. În
anul 1873 cele 25 de tăbliţele aflate în stare convenabilă au fost analizate integral,
comentate şi însoţite de ilustraţii grafice de către cercetătorul german Theodor
Mommsen.
În esenţă tăbliţele au fost găsite accidental prin surparea unor galerii în minele
Larnic, fiind găsit şi un Stil, denumit în zonă Condei şi care şi astăzi se foloseşte
pentru încondeiat ouăle de Paşte. Într-o odaie subterană mobilată cu o masă şi scaune
s-au găsit 11 triptice lângă care se aflau rămăşiţele unui bărbat cu barbă lungă cu o
vârstă de circa 40 de ani. Este de crezut că bărbatul nu era localnic ci proprietar sau
arendaş al minei care locuia în mină şi ţinea alături de el preţioasele documente când
l-a surprins surparea minei.
Tăbliţa nr. XVIII are data de 6 februarie 131 d.H. a fost descoperită în 1854 în
galeria Ohaba – Sf. Simion, fiind cel mai vechi document care atestă vechimea de
două milenii a localităţii şi a mineritului aurifer. Din cele 25 de tăbliţe 9 au fost
redactate în Alburnus Maior, două în cazărmile legiunii a XIII-a Gemina de la
Abrudum iar restul în localităţile Vicus Deusara, Immenosum Maius, Anssium,
Resculum, Baridustarum, toate încă neidentificate pe teren.
Importanţa multiplă a plăcuţelor cerate de la Roşia Montana
Toate tăbliţele cerate au fost scrise cu acelaşi tip de litere, cursive şi în latina
vulgară constituind un reper al vechimii şi extinderii utilizării latinei vulgare. Faţă de
tăbliţele cerate găsite la Pompei al căror text reprezintă simple chitanţe, cele de la
Roşia Montana oferă informaţii fidele şi la prima mână privind relaţiile sociale dintre
oamenii care constituiau o pătură specială faţă de conducătorii vorbitori de latina
cultă, precum şi informaţii despre exploatarea auriferă Roşia Montana.
De subliniat un adevăr cunoscut, şi anume faptul că aurul este strălucitor,
inoxidabil, ductil dar şi relativ greu de topit, turnarea făcându-se între 1100 şi 13000
C, temperatura de topire fiind de 10630 C, temperatură care nu se obţine de la un foc
normal. Aurul se găseşte ca element nativ în cuiburi sau vinişoare, sub formă de
foiţe, plăci sau cristale octaedrice de până la 3-4 mm, sau asociat cu argintul
- 40 -
cunoscut ca Electrum. Aurul, ca rege al metalelor (metal nobil) a fost cunoscut şi
întrebuinţat de circa 20000 de ani, deci înaintea cuprului, fierului sau bronzului de
către egipteni, babilonieni, greci, romani, chinezi. Din cele mai vechi timpuri aurul a
fost considerat simbolul bogăţiei şi al puterii militare şi religioase. Să ne reamintim
de numeroasele coifuri de aur găsite pe teritoriul României. Pe de altă parte prin
proprietăţile sale fizico-materiale aurul nu a adus un aport deosebit în îmbunătăţirea
activităţilor domestico-agricole sau militar. Folosit pentru bijuterii, podoabe, obiecte
de cult, ornamente sau batere de monede aurul s-a impus în domeniul comercial şi
economico-financiar reprezentând o valoare de esenţă care a simplificat necesitatea
de a aprecia echivalentele valorice dintre diverse domenii de activitate.
De asemenea este necesar de reconsiderat multe aspecte ale istoriei generate de
goana după aur. Astfel credem că războaiele daco-romane au avut ca principal scop
obţinerea aurului dacic, specialiştii estimând că în timpul ocupaţiei romane, din zona
Roşia Montana, în suprafaţă de circa 2400 km2 au fost extrase 1670 tone de aur.
Probabil că jumătate din acesta a fost prelucrat şi transportat la Roma, ceea ce
justifică importanţa reglementărilor din acest domeniu, precum şi folosirea plăcuţelor
cerate pentru stabilirea condiţiilor de activitate, importanţa prevederilor de pe tăbliţe
fiind relevată de sigiliile celor 7 martori care participau la scrierea textului, sigilii
aplicate cărţilor cerate. Este de asemenea de crezut că războaiele punice au avut ca
principal motiv obţinerea aurului cartaginez.
Dacii şi romanii la Roşia Montana
În anul 2000 a fost descoperită o susţinere minieră din lemn în reţeaua de galerii
Ţarina (zona Carnic), datată cu C14 şi considerată ca fiind de la mijlocul sec. I î.Hr.,
o perioadă antemergătoare ocupaţiei romane , deci cu galerii şi tehnică minieră
dacică. Din analizele şi observaţiile făcute asupra fazelor de săpare şi din topografia
reţelelor de galerii nu s-au putut distinge schimbări importante în tehnica minieră în
perioada ocupaţiei romane. După toate indiciile găsite, singura inovaţie adusă în
minerit de romani a fost introducerea iluminării cu opaiţe pentru care s-au practicat
în pereţii galeriilor nişe speciale. Încă o dată putem constata că aportul de civilizaţie
adus Daciei de Imperiul Roman este discutabil. Scrisul pe tăbliţele cerate ca element
de civilizaţie a fost folosit doar pentru monitorizarea exploatării intense a bogăţiilor
Daciei. Se dovedeşte astfel din nou în istorie că civilizaţia discutabilă adusă de orice
invadator este plătită foarte scump.
Scrisorile invadatorilor romani din Vindolanda, aproape de zidul lui Hadrian
din Anglia
Vindolanda este un fort roman din Marea Britanie, construit in primul secol după
Cristos pentru a apăra frontiera de nord a Imperiului Roman. Aflat în apropierea
zidului lui Hadrian (zid cu o lungime de peste 110 km), fortul a fost un punct
important de apărare pentru romani până în anul 410.
Descoperirile arheologice de la Vindolanda, alături de obiecte clasice care se
găsesc într-un astfel de fort, au scos la iveală şi peste 100 de tăbliţe subţiri din lemn

- 41 -
acoperite de texte scrise de mână, texte care s-au dovedit a fi documente oficiale
militare dar şi... scrisori.
Tăbliţele sunt de circa 3 mm grosime şi cu dimensiuni de 9x20 cm (aproximativ
dimensiunea unei cărţi poştale). Scrisorile sunt scrise cu cerneală (au fost găsite şi
călimări şi instrumente de scris). Scrisorile mai lungi sunt formate din mai multe
tăbliţe legate între ele iar adresa este scrisă pe exterior. Cele mai multe scrisori sunt
ale unor soldaţi din Cohorta de Gali (Cohort Gallorum), Cohorta de Tungrini,
Cohorta de Batavi (din zona Olandei) şi cavaleria spaniolă.

Figura 2 – Tăbliţă găsită în Anglia

Unul din documente, de exemplu, constituie o prezenţă făcută pentru soldaţi:

astfel din 752 de militari (din care 6 centurioni) 46 erau la Londra, 337 la fortul
Ferox din Corbridge, iar la Vindolanda erau 296, din care 31 erau scutiţi temporar de
serviciul militar fiind bolnavi, răniţi sau suferind de inflamaţii le ochilor. În final
rezultau 265 de militari (cu un centurion) care erau activi.

Figura 3 – Ruinele fortului roman

- 42 -
 Alte tăbliţe prezintă numărul de lucrători pe diverse activităţi în desfăşurare în
fort: militari care lucrau la construcţia unui spital, la repararea fortului, la fabricarea
de arme, unelte, încălţăminte sau bere (s-a găsit chiar şi numele berarului, Atrectus).
Chiar şi vizitele sau petrecerile erau stabilite prin corespondenţă: o tăbliţă
aparţine Claudiei Severa (soţia unui ofiţer) care îi scrie prietenei sale Lepidina pe
care o invită de ziua sa la ,,celebrarea zilei mele de naştere, pentru a avea o zi cât mai
plăcută‖). De notat că ofiţerii, faţă de soldaţi, îşi puteau lua cu ei familiile când erau
trimişi în misiuni în forturi îndepărtate.
Unele tăbliţe conţin liste de cumpărături. Fortul Vindolanda dispunea de resurse
importante de hrană, dar o parte din ele erau cumpărate de la localnici. S-au găsit şi
liste cu hrană pregătită pentru mese festive, care cuprindeau pâine, ouă, prăjituri,
peşte, ridichi, unt, dulceaţă, miere, mere, condimente, măsline, vin şi bere.
Alte tăbliţe sunt dedicate aspectelor legate de sănătatea soldaţilor: remedii pentru
diverse boli, instrumente medicale, este menţionat şi numele unui doctor, Marcus. Şi
deoarece la romani sănătatea era asimilată cu igiena, fortul Vindolanda avea băi şi
toalete mari.
Hainele şi încălţămintea sunt şi ele menţionate în scrisori: se pare că soldaţii
primeau doar armura de bază, dar haine precum pantaloni, şosete, tunici etc. şi le
procurau singuri. Încălţămintea avea nituri metalice pe talpă pentru a evita
alunecarea iar în fort exista şi un cizmar.
Textul scrisorilor şi documentelor este redactat de mână, cu un alfabet numit
,,Roman Cursiv‖ folosit până spre anul 300. Unele tablete din lemn erau acoperite cu
un strat de ceară pe care se scria cu un stilou metalic, ceara putând fi apoi îndepărtată
ţi tăbliţa refolosită. De notat că tăbliţele găsite s-au conservat datorită condiţiilor
special de sol în care au stat de-a lungul secolelor. Chiar şi aşa, multe dintre ele pot fi
citite doar în lumină infraroşie şi foarte multe sunt incomplete şi greu de descifrat.

Fig. 4 – Alfabet roman cursiv

Scrierile arată nume care au origine romană dar şi din Grecia, Siria, provinciile
Germaniei, iar spre secolul al III-lea majoritatea sunt nume celtice cu origini
preponderent locale, ceea ce indică un amestec romano-britanic, căsătoriile anulând
în timp diferenţele de la începuturile ocupaţiei. Practica recrutărilor locale pentru a
completa necesarul de militari şi lucrători a făcut ca în timp tot mai puţini soldaţi să
aibă legătură cu numele regiunilor unităţilor militare.
Vestigiile de la Vondilanda atestă povestea-mit a ciobanului Magnes. Cum
s-a conştientizat forţa de atracţie de natură magnetică
Magneţii naturali, minereuri de fier de tip ovizi, denumiţi curent magnetite, au
fost cunoscuţi din cele mai vechi timpuri. Egiptenii le numeau ,,oasele zeului Hopus,
zeul cerului‖, ceea ce duce la ideea că primele magnetite proveneau din cer, fiind
- 43 -
meteoriţi. Chinezii numeau magnetul ,,piatra care iubeşte‖ cunoscută din mileniul III
î.e.n. Prin intermediul istoricului Pliniu aflăm legenda ciobanului Magnes. Acesta
păştea oile pe muntele Ida din Asia Mică, nu departe de faimoasa troia. La un
moment dat constată că nu îşi putea mişca picioarele din cauza unei pietre pe care
stătea cu sandalele de lemn în care erau bătute cuie de fier. Tălpile sandalelor, ca şi
vârful toiagului din fier erau atrase de această piatră misterioasă. Este posibil ca în
memoria şi cinstea acestui cioban să fi apărut noţiunea de magnetism-Magnes.
În figura alăturată se vede o faimoasă sanda romană cu talpă de lemn prevăzută
cu cuie. Evident, nu era prima oară când romanii preluau din realizările greceşti.

Figura 5 - Sanda romană

Unele sublinieri
Cele două tipuri de documente scrise, plăcuţele cerate de la Roşia Montana şi
,,scrisorile‖ pe tabletele de lemn de la Vindolanda sunt separate geografic de circa
1860 km iar temporal de circa 400 de ani, ambele locaţii fiind în imperiul roman. Se
reconfirmă utilizarea în spaţiul imperial al limbii latine vulgare. Să reamintim ce
înseamnă aceasta: vorbitorii de latină cultă nu erau înţeleşi de mulţimea care folosea
latina vulgară. Pentru a se face înţeleşi oratorii şcoliţi şi utilizatori ai latinei culte
foloseau interpreţi numiţi Avocaţi! Pentru scrierea obişnuită se folosea alfabetul
roman cursiv care astăzi s-ar numi ,,scrierea de mână‖. Să mai spunem că cele
redactate în documentele prezentate sunt relatările autorilor lor ,,la prima mână‖ şi nu
relatări ale istoricilor bazate pe informaţii preluate de la alţii. La Vindolanda s-a găsit
ultima menţionare a plăcuţelor cerate, fiind foarte clar că ele nu erau o soluţie fiabilă,
ele fiind ultimul pas de căutări înaintea hârtiei.
Plăcuţele cerate şi cele simple sunt documente autentice care aduc un aport
indubitabil la cunoaşterea sigură a civilizaţiei unui sfârşit şi început de mileniu şi pot
reprezenta un punct sigur de reper în înţelegerea acestei etape istorice.
Bibliografie
1. Katharine Hoare. Letters from the romans at Vindolanda, fort near Hadrian’s
wall, The British Museum Press.
2. Robin Birley. Vindolanda, roman fort and civilian settlement. Printed By
Howie Brothers (Gateshead) Ltd U.K.
3. Rusu Abrudeanu, Ion. Tragedia aurului. Bucureşti: Tiparul Vremea, 1934.
4. Cantemir, Lorin. Paşi prin istorie. In. Buletinul Setis, 2003, nr. 1.
5. Bucur, M.; Stănescu, Gh.; Macalescu, M. Din istoria electricităţii. Bucureşti:
Ed. Ştiinţifică, 1966.

- 44 -