Plantele din încrengătura Pinophyta sunt larg cunoscute sub numele de gimnosperme

(gymnos gr. – golaș, sperma – sămânță) datorită faptului că semințele lor se formează la
suprafața unor structuri (frunze modificate, solzi, megasporofile) și nu sunt închise în
fruct cum se întâmplă în cazul angiospermelor.
Generația sporofitică este reprezentată de plante lemnoase, întâlnite de la 720
latitudine nordică la 550 latitudine sudică, constituind vegetația dominantă în zonele
reci, arctice.
Frunzele sunt variate ca mărime, formă sau nervațiune. În funcție de mărime și formă frunzele
pot fi: macrofile, penat-compuse (Cycadopsida) sau cu aspect de panglică (Welwitschia);
microfile aciculare solitare (Abies, Picea) sau în fascicule (Pinus, Larix), solzoase (Thuja),
bilobate (Ginkgo) sau reduse la scvame (Ephedra). După nervațiune întâlnim: frunze penate
(Cycas), cu nervațiune dichotomică (Ginkgo), paralelă (Welwitschia) sau frunze uninerve
(Pinaceae).
Florile bărbăteşti sunt alcătuite din numeroase stamine (microsporofile) aşezate spiralat pe un
lăstar scurt
•Microsporofilele pot avea formă de frunză penată, solz, scut sau filamente întregi sau divizate;
pe partea dorsală se găsesc doi sau mai mulţi saci polenici în care se formează grăuncioare de
polen

• grăunciorul este protejat de un înveliş dublu, alcătuit din două straturi, numite exină şi intină; la
unele specii cele două straturi se îndepărtează unul de celălalt, formând saci cu aer care
facilitează răspândirea polenului; la interior se diferenţiază o celulă vegetativă şi una generativă.
Florile femeieşti (macrosporofilele) reprezentate de carpele lignificate, solziforme (la Ginkgo,
Taxus au formă de cupă, iar la Cycas sunt foliacee, penate) sunt însoţite de bractee (solz steril, la
Pinaceae) şi poartă pe partea superioară 2 sau mai multe ovule. Solzii carpelari sunt reuniţi în
conuri, constituind, din punct de vedere morfologic, inflorescenţele femeieşti.
Semințele formate în urma fecundației sunt golaşe (gymnos = golaş); pot fi protejate total (Cycas,
Ginkgo) sau parțial (Taxus) de un înveliș cărnos sau au tegumentul sclerificat (Pinopsida),
prelungit sau nu într-o aripă
Picea abies (L.) H. Karst. - Molidul
Clasa Pinopsida; Ordinul Pinales; Familia
Pinaceae

❖ Habitus, durata de viaţă: arbore,

fanerofită.
❖ Caractere morfologice
✓ Tulpina: înaltă până la 50m; ramificaţiile de
ordin secundar sunt pendule.
✓ Frunzele: aciculare, prinse pe proeminenţe
lemnoase, persistente; după cădere, ramura
rămâne aspră; au vârful ascuţit și sunt patru –
muchiată (rombice în secţiune).
✓ Conurile: dispuse monoic; cele ♀ sunt
pendule pe ramură; la maturitate cad în
întregime; carpelele rombice, ascuţite la vârf,
sunt însoţite de bractee scurte, roşii.
✓ Seminţele: brun-negricioase, aripate.
❖ Ecologie, răspândire: Specie mezo-higrofilă,
hel-sciadofilă, moderat acidofilă, microtermofilă.
Frecventă în etaj boreal (800 – 1600 m alt.).
❖ Importanţă, întrebuinţări: ocupă cca. 22%
din suprafaţa împădurită a ţării. Folosit în industrie
(în construcţii, tâmplărie, dogărie sau pentru
fabricarea celulozei şi hârtiei.), bioterapie ş.a
Pinus: arbori sau arbuşti cu ramuri lungi, acoperite cu frunze solitare, scvamiforme, caduce şi
ramuri scurte pe care se prind fascicule de 2-5 frunze aciculare, având la bază o teacă
membranoasă. Conurile mici, sunt alcătuite din solzi carpelari puternic lignificaţi şi concrescuţi cu
bracteele
 Pinus mugo Turra
Jneapăn
Clasa Pinopsida
Ordinul Pinales
Familia Pinaceae
Tulpina: înaltă până la 3m; ramuri numeroase, cu baza culcată la pământ, târâtoare şi vârful
ascendent (ridicat de pe sol); ritidomul persistent, brun-cenuşiu, crăpat în solzi neregulaţi;
muguri bruni, răşinoşi.
Frunzele: aciculare, grupate câte 2 într-o teacă comună, membranoasă, au 3-7 cm lungime
Conurile: dispuse monoic – cele ♂ grupate în vârful ramurilor; cele ♀ au 3-5 cm lungime
şi sunt alcătuite din solzi carpelari puternic lignificaţi, concrescuţi cu bracteele.
Seminţele: mici, galbene, se maturează în al doilea an.
Ecologie, răspândire
Specie mezohigrofilă-higrofilă, psichrotermofilă, heliofilă, moderat – f. puternic acidofilă.
Sporadică, formează pâlcuri sau tufărişuri întinse pe versanţi nordici sau estici din etajul
boreal până în cel subalpin – al jneapănului.
Importanţă, întrebuinţări: Protecţia mediului - fixează grohotişurile; protejează terenurile
împotriva eroziunii solului, a distrugerii vegetaţiei erbacee, a secării izvoarelor; exercită un
control hidrologic eficient în bazinele alpine; în M-ţii Bucegi este ocrotit în rezervaţia Piatra
Arsă. Plantă medicinală – mugurii, extractul de ulei volatil au efect antiinflamator, antiseptic
al căilor respiratorii şi urinare, diuretic, antireumatic, cicatrizant al rănilor.
Juniperus: plante dioice, având frunze solzoase, opuse, sau aciculare, câte 3 în verticil şi conuri
femeieşti, alcătuite din solzi carpelari cărnoşi, care concresc la maturitate şi închid seminţele
nearipate.
J. communis – ienupăr
 Juniperus communis L.
Ienupăr
Clasa Pinopsida
Ordinul Cupressales
Familia Cupressaceae
Habitus, durata de viaţă: arbust, fanerofită.
Caractere morfologice
Tulpina: tufă deasă, înaltă până la 3m; lăstarii (lujerii tineri) – trimuchiaţi.
Frunzele: aciculare, rigide, înţepătoare grupate câte 3 în verticil
Conurile: dispuse dioic – cele ♂ galbene, cele ♀ alcătuite din 3 carpele cărnoase, albăstrui
– brumate = galbule (fig. 16, 17).
Seminţele: brune, trimuchiate.
Ecologie, răspândire
Specie mezofilă, oligotrofă – mezotrofă, heliofilă, slab – puternic acidofilă.
Frecventă, formează tufărişuri în rarişti, margini de pădure, poieni, păşuni din etajul
nemoral (subetajul gorunului) până în cel boreal.
Importanţă, întrebuinţări: Plantă alimentară, medicinală; galbulele folosite pentru
aromatizare (enibahar); efect diuretic, sudorific, expectorant, antitusiv, antispastic,
antiseptic.
Taxus baccata – tisă: arbore sau arbust dioic, având frunze orientate distih, liniare, turtite dorso-
ventral, discolore, verzi-închis pe partea superioară şi verzi-deschis pe partea inferioară
 Taxus baccata L.
Tisă
Ordinul Cupressales
Familia Taxaceae
Habitus, durata de viaţă: arbore, uneori arbust.
Caractere morfologice
Tulpina: înaltă până la 10 m, cu ritidom cenuşiu – roşcat care se exfoliază în plăci.
Frunzele: liniare, moi discolore - verde închis pe faţa superioară, verde-gălbui pe cea
inferioară, dispuse spiralat şi orientate distih pe ramură
Conurile: dispuse dioic – cele ♂ au stamine peltate (în formă de scut), cele ♀ în conuri
reduse la o singură carpelă fertilă, cu un singur ovul.
Seminţele: înconjurate parţial de un aril în formă de cupă, roşu.
Specie mezofilă, mezotermo-subtermofilă, sciadofilă, saxicolă, calcifilă, euritrofă.
Sporadic, prin făgete sau amestecuri de fag cu răşinoase, pe versanţi abrupţi şi stâncării, în
etajul nemoral (subetajul fagului).
Importanţă, întrebuinţări: Plantă ocrotită ca monument al naturii - relict din epoca
terţiară; toxică – frunzele au un conţinut ridicat în taxină şi taxicatină.