Nume si Prenume: Muntean Iasmina Daiana

Anul 2
Specializarea: Sociologie
referat II pt activitatea din semestru (demogrfie)

MISCAREA NATURALA A POPULATIEI

Populaţia este un sistem specific, caracterizat prin modificări cantitativ/structurale

continue, datorate mişcării naturale şi mişcării migratorii.
Intrările în sistemul populaţiei se datorează atât naşterilor, care au ca rezultat ,,născuţii vii”, cât şi
imigrării unor persoane din colectivităţi exterioare celei studiate.
Ieşirile din sistem se fac prin decesul unor persoane aparţinând colectivităţii studiate şi prin
emigrarea unor persoane către alte colectivităţi.
Privite din alt punct de vedere, naşterile şi decesele formează ,,mişcarea naturală” a
populaţiei, în timp ce imigrările alcătuiesc ,,mişcarea migratorie”.
In cazul în care modificările înregistrate în efectivul populaţiei, într-o perioadă de timp
determinată, sunt datorate numai mişcării naturale, se vorbeşte de aşa-numita ,,populaţie de tip
închis”.
Corespunzător, putem defini ,,populaţia de tip deschis” ca fiind acea populaţie ale cărei
intrări sunt date de naşteri şi imigrări, iar ieşirile de decese şi emigrări.
Datorită influenţei pe care o exercită, prin intermediul fertilităţii conjugale, asupra masei
născuţilor vii, ,,nupţialitatea” şi ,,divorţialitatea” populaţiei sunt considerate fenomene ale
mişcării naturale. Faptul este justificat în mare măsură prin aceea că natalitatea are drept cadru de
evoluţie căsătoriile. Marea majoritate a naşterilor au avut loc şi au loc în familii. Căsătoria
reprezintă un tip particular de relaţii sociale, psihice şi biologice a căror natură determină nu
numai descendenţi în general, ci şi cantitatea, iar dintr-un anumit punct de vedere şi calitatea
urmaşilor.

Natalitatea

Natalitatea reprezintă o relaţie de proporţionalitate între numărul născuţilor vii şi totalul

populaţiei unui teritoriu pe un interval, în mod obişnuit, de un an.
Natalitatea este fenomenul de bază al creşterii populaţiei, sporul populaţiei fiind rezultatul
excedentului numeric de nou-născuţi asupra deceselor.
Populaţia dintr-o regiune considerată poate creşte şi pe seama imigraţiei, dar modalitatea
fundamentală a sporirii ei este mişcarea naturală.
Spre deosebire de mortalitate, unde avem de-a face cu o singură unitate, decesul, la natalitate ne
putem referi atât la nou-născuţi cât şi la naşteri.
O serie de studii au pus în evidenţă legătura existentă între nivelul veniturilor şi dimensiunea
familiei, legătură ce poate fi descrisă sub forma unei parabole de gradul II.
Se apreciază că un nivel redus al veniturilor, urmare a unei productivităţi a muncii scăzute sau a
unor inechităţi flagrante în repartizarea resurselor materiale ale societăţii, favorizează existenţa
unor familii cu un număr mare de membri, ceea ce echivalează de fapt cu o natalitate ridicată. Pe
măsura creşterii veniturilor este evidentă tendinţa de scădere a dimensiunii familiei, orientată
spre o reducere simplă. Depăşirea unui anumit nivel al veniturilor, astfel încât acestea să nu mai
condiţioneze în măsură hotărâtoare standardul de viaţă, determină un comportament demografic
orientat către o reproducere lărgită a populaţiei.
Deşi în bună măsură este determinat social-economic, procesul demografic al natalităţii nu poate
fi rupt de substratul biologic.
Fertilitatea

In scopul studierii fenomenelor de natalitate s-a fixat ca limită inferioară a perioadei

fertile (la femei) vârsta de 15 ani. Procesul pubertăţii şi adolescenţei la băieţi începe mai târziu şi
se prelungeşte până la 23 de ani. Din punct de vedere demografic, limita de fertilitate a femeilor
este fixată la 49 de ani. Pentru bărbaţi sunt date ca limite pentru încetarea capacităţii de
procreaţie diverse vârste între 60 şi 70 de ani.
Dezvoltarea morfo-fiziologică a organismului feminin are un rol mare în procreaţie,
fertilitatea maximă situându-se între 20 şi 25 de ani, după care se produce o scădere lentă, dar
sigură.
Noţiunea de ,,fertilitate” referitoare la natalitatea femeilor de vârstă fertilă (15-49 ani)
comportă oarecare discuţii. Fertilitatea este numită în limba engleză ,,fertility”, iar în limba
franceză, ,,fecondite” (fecunditate). Probabil că denumirea franceză ar fi mai reală ea arătând
procreaţia propriu-zisă.
Termenul de ,,fertilitate”, opus ,,sterilităţii”, are mai curând sensul aptitudinii sau
capacităţii de procreaţie. Există femei şi bărbaţi cu o sterilitate congenitală. In anumite condiţii
patologice (boli venerice, etc.), după unele intervenţii chirurgicale impuse de anumite boli
ginecologice, sau după un număr frecvent de avorturi, se poate instala sterilitatea numită
secundară. Deci în studiul natalităţii trebuie avută în vedere proporţia de persoane sterile.
Numeroşi autori s-au preocupat de stabilirea capacităţii maxime de procreaţie sau
fertilităţii naturale ori fertilităţii nedirijate. Majoritatea autorilor consideră că, indiferent de
gradul dezvoltării colectivităţii umane, totdeauna a existat o anumită tendinţă precisă de limitare
a dimensiunii familiei, fie prin acţiune de grup, fie prin acţiune individuală.

Nupţialitatea

Fenomenul de nupţialitate defineşte masa căsătoriilor sau a persoanelor ce se căsătoresc

în limitele unei perioade de timp determinate, de obicei anul calendaristic.
Pentru analiza nupţialităţii vârsta joacă un rol esenţial. Legislaţia majorităţii ţărilor
stabileşte vârsta minimă la care orice persoană poate încheia o căsătorie fără alte implicaţii
procedurale, în afară de asentimentul cuplului. Corelate cu observaţiile statistice privind limita
superioară de vârstă după care numărul căsătoriilor devine nesemnificativ, aceste prevederi
legale permit delimitarea aşa-numitului ,,contingent nupţiabil”. In situaţia specifică ţării noastre,
contingentul nupţiabil cuprinde populaţia feminină în limitele de vârstă 16-39 ani şi populaţia de
sex masculin, în limitele de vârstă 18-44 ani.
Uniunea maritală influenţează complex şi în mai multe etape fertilitatea. Autorii
americani Davis şi Block, încă în 1956, împart factorii sau condiţiile prin care căsătoriile
influenţează fertilitatea în două grupe:
-,,variabile ale legăturii” (uniuni maritale) care cuprind vârsta la căsătorie, frecvenţa căsătoriei,
divorţurile, recăsătorirea divorţaţilor şi recăsătorirea văduvelor;
-,,variabile ale concepţiei” în care intră abstinenţa sexuală, avortul, infanticidul, practica
anticoncepţională, sterilizarea.
Totalitatea acestor variabile prezintă deosebiri de la o ţară la alta, în funcţie de cultura şi
condiţiile de existenţă ale societăţii.
Ne oprim, în acest sens, la două dintre aspectele ce fac obiectul nupţialităţii populaţiei pentru
anul 1992 în România: căsătoriile în funcţie de vârsta soţilor şi sezonalitatea fenomenului pe
medii (urban-rural).
Proporţia cazurilor în care diferenţele de vârstă între cei doi soţi depăşesc nivelul ± 5 sunt relativ
reduse. Se semnalează însă şi unele anomalii când diferenţele de vârstă între cei doi soţi sunt
apreciabile, sexul feminin fiind mai tentat să facă compromisuri în acest sens. Este sugestiv
pentru afirmaţia anterioară faptul că, în timp ce numărul bărbaţilor din categoria de vârstă sub 20
de ani care contractează o căsătorie cu femei ce depăşesc vârsta de 30 de ani a fost de numai 24,
numărul femeilor sub 20 de ani căsătorite cu bărbaţi peste 30 de ani a însumat 1682 persoane.
Fără a generaliza, se consideră că o diferenţă mai mare de 10 ani între vârstele celor doi soţi nu
oferă şanse de supravieţuire pe o perioadă mai îndelungată a cuplului.
Existenţa sau inexistenţa unei anumite sezonalităţi a fenomenului de nupţialitate o vom surprinde
determinând în mod distinct indicii de sezonalitate pentru mediul urban şi rural, folosind datele
referitoare la repartiţia căsătoriilor pe lunile anului în perioada 1990-1992.

Repartiţia căsătoriilor în perioada 1990-1992

Se remarcă faptul că probabilitatea de căsătorie măsoară statistic riscul la care este supusă o
femeie celibatară la o aniversare oarecare de a se căsători.
In societatea umană relaţiile dintre sexe au un caracter esenţial social. In comparaţie cu
natura, cultura operează în materie sexuală eliminând pur şi simplu ca inacceptabile din punct de
vedere moral unele relaţii, interzicându-le ca fiind imorale, încadrând pe altele în instituţii
sociale mult mai complexe, reducându-le importanţa ca şi libertatea de manifestare şi de
schimbare. Sexualitatea nu este suprimată pentru că este însăşi condiţia de perpetuare a speciei,
deci a omului, deci a societăţii, dar este îngrădită, reglementată, dirijată după nevoi sociale,
materiale şi spirituale. Comportamentul sexual animal este înlocuit la om cu un comportament
sexual cultural, variabil în funcţie de orânduiri sociale şi zonele culturale particulare. In timp ce
la popoarele semicivilizate, de regulă, fiecare bărbat încearcă să se căsătorească când atinge
vârsta pubertăţii şi practic, fiecare femeie se mărită, celibatarii fiind priviţi ca anormali sau
demni de dispreţ, la popoarele civilizate căsătoria are loc în general mai târziu. Evident, în
timpurile moderne, libertatea individului de a-şi alege partenerul este foarte mare în comparaţie
cu situaţia când părinţii contractau căsătoriile copiilor chiar în primii ani după naşterea acestora.
Această libertate de alegere a partenerului nu are însă un caracter întâmplător. In primul rând, ca
timp, ea coincide cu perioada trecerii la exercitarea unei profesii şi este legată social de
asigurarea căminului viitoarei familii. In al doilea rând, relaţiile dintre viitorii soţi se stabilesc
într-un anumit cadru social.
Există situaţii speciale în trecut (exterminări, calamităţi şi parţial în perioadele
războaielor moderne) în care numărul căsătoriilor poate scădea sensibil. S-a observat că, după
războaie, nupţialitatea sporeşte, fapt care contribuie la creşterea natalităţii. Grupurile religioase
de celibatari (preoţi, călugări, călugăriţe) influenţează cu totul neînsemnat natalitatea unei
populaţii. La multe populaţii căsătoria apare ca o obligaţie: în vechiul Mexic bărbaţii erau
căsătoriţi obligatoriu la 30 de ani dacă erau celibatari.

Divorţialitatea

Fenomenul de divorţialitate caracterizează masa divorţurilor într-o perioadă de timp

delimitată. In general, analiza divorţialităţii încadrează numărul divorţurilor în limitele unui an
calendaristic.
Intensitatea fenomenului se stabileşte ca mărime relativă, comparând numărul
persoanelor care au divorţat în anul calendaristic.
Utilizarea întregii populaţii pentru exprimarea intensităţii divorţialităţii nu se justifică suficient
deoarece nu întreaga populaţie poate participa, potenţial, la constituirea masei divorţurilor. Ca
urmare, se recomandă ca numărul divorţurilor să se coreleze cu efectivul populaţiei căsătorite,
exprimând mai corect intensitatea fenomenului.
Divorţurile pot influenţa fertilitatea reducând numărul anilor de convieţuire a cuplurilor. Pe de
altă parte, ţinând seama de faptul că în multe cazuri existenţa copiilor constituie un impediment
în decizia soţilor de a se despărţi, este de presupus că acele căsătorii care se desfac, într-o
oarecare măsură şi-au epuizat posibilităţile de avea copii.
Uneori lipsa copiilor şi sterilitatea duc la divorţ. Unii cercetători au găsit că există o
proporţionalitate inversă între situaţia social-economică şi frecvenţa divorţului subliniind că
păturile sociale mai puţin avute divorţează mai greu. Alţi autori au întâlnit o frecvenţă mai mare
a divorţurilor la aceste pături sociale.

Avorturile, sterilizarea şi teoria rolurilor în natalitate

Problema avorturilor are şi ea mari implicaţii asupra natalităţii. După cum se ştie
avorturile pot să fie spontane sau provocate. Avortul spontan (,,fausse couche”-în limba franceză)
înseamnă întrerupere naturală a sarcinii. Întreruperile naturale, sau aşa-numite spontane,
formează mortalitatea intrauterină care depinde de starea sanitară a populaţiei şi îndeosebi de
factorii genetici, încă insuficient cunoscuţi, dar care se dovedesc a avea o influenţă ce creşte
proporţional cu vârsta femeilor. Rolul avorturilor provocate în reducerea natalităţii este greu de
studiat deoarece nu se cunoaşte totdeauna numărul real al acestor intervenţii. Pe de altă parte este
dificil de obţinut informaţii suplimentare cu care să poată fi corelate datele avorturilor.
Puţinii autori care s-au ocupat de complicata problemă a contribuţiei avorturilor la
scăderea natalităţii au considerat că, în general, aproximativ 10% din naşteri sunt evitate prin
avorturi (Lindquint-Suedia). S-a aproximat de asemenea că din 100 de avorturi 20 aparţin
femeilor nemăritate. Datele în acest domeniu sunt inferioare realităţii. Pe măsură ce se extinde
gama mijloacelor anticoncepţionale şi acestea devin accesibile, avorturile au tendinţa de a
scădea. Cu atât mai mult acest lucru este valabil când intervin în plus şi modificări ale
comportamentului demografic în sensul acceptării unei creşteri a dimensiunii familiei.
Sterilizarea are o influenţă mică asupra fertilităţii, necuprinzând colectivităţi mari de
oameni. Se practică mai mult la bărbaţi (legarea canalelor aferente) decât la femei, legarea
trompelor uterine presupunând o intervenţie interabdominală. Există puţine informaţii asupra
practicii sterilizării. Sunt unele reglementări legale care au în vedere consimţământul special al
persoanelor care doresc aceasta. O astfel de lege există în Suedia din 1935. După cel de-al doilea
război mondial o lege asemănătoare, dar cu efecte mult mai mari, a fost promulgată în Japonia
unde, între 1949-1959, s-au efectuat 340.600 sterilizări. In ultimii ani în China şi India se
practică sterilizarea încurajată de stat.
Infanticidul, echivalent al avortului după unii autori, a avut o practică mai mare în trecut. In
Sparta, copiii cu infirmităţi erau ucişi; la fel, la japonezii şi chinezii din trecut, mai ales când era
vorba de o fată.
O latură importantă în influenţarea variaţiilor fertilităţii este legată de acţiunea conştientă
a cuplului, de gradul de cunoştinţe al acestuia şi de psihologia şi comportamentul lui în problema
procreaţiei.
In explicarea comportamentului demografic este necesar de avut în vedere şi
sugestiile ,,teoriei rolurilor”, o achiziţie acceptată mai de mult în analiza sociologică, conform
căreia rolul unui membru al colectivităţii se defineşte prin ceea ce aşteaptă alţii de la el, iar
statutul, prin ceea ce este îndreptăţit să ceară el de la ceilalţi. Prin prisma acestui punct de vedere,
femeia care lucrează în afara căminului, şi deci aparţine în general unei grupe profesionale, poate
fi influenţată de o seamă de stimuli şi aspiraţii, situaţie ce se reflectă şi asupra comportamentului
demografic.
Intervenind în evenimentele care pot duce la naştere, familia realizează voluntar sau involuntar
un ,,control asupra naşterilor” reflectând şi utilizând selectiv ideile şi mijloacele pe care i le pune
la dispoziţie societatea. De aceea deosebim acţiunile de creştere a numărului naşterilor de cele de
descreştere a numărului acestora. Astfel se ajunge la o anumită dimensiune a familiei, la un
anumit număr de copii doriţi sau acceptaţi.
Din cele expuse anterior se poate deduce că mijloacele şi activitatea menite să stimuleze
naşterile pe plan familial ar consta în: căsătorie timpurie, frecvenţă crescută a contactelor
sexuale, contacte sexuale sincronizate cu ovulaţia, evitarea mijloacelor anticoncepţionale,
tratarea sterilităţii, ocrotirea sănătăţii mamei, îngrijire prenatală, însămânţare artificială.
Totalitatea acţiunilor enumerate mai sus fie stimulative, fie inhibitive, au o legătură strânsă cu
mediul social în care se produc, cu economia, cultura şi politica ţării respective.
Bibliografie

1.Gheţău Vasile, Perspective demografice,Editura ştiinţifică şi enciclopedică,Bucureşti,1975

2.Pescaru Alexandru, Elemente de demografie,Editura ştiinţifică,Bucureşti,1968

3.Rotariu Traian,Iluţ Petru, Sociologie,Ediţia a II-a,Editura Mesagerul,Cluj-Napoca,1996

4.Sora Virgil,Hristache Ilie, Demografie şi statistică socială,Editura

Economică,Bucureşti,1996