UNIVERSITATEA BUCUREŞTI

Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

Secţia Psihologie
Învăţământ la Distanţă – I.D.

De la invatarea simpla la invatarea in contextul

dezvoltarii personale si profesionale pe parcursul
intregii vieti: continuturi, metode, factori, rezultate

Autor:
An: II

BUCUREŞTI
 2008

Rezumat

Lucrarea de fata trateaza trecerea de la invatarea simpla, tratata in lucrarile de

specialitate, la un nou concept, de invatare pe parcursul intregii vieti.

In decursul timpului si in acest sens, in psihologia invatarii s-a impus conceptul de

Lifelong Learning , ale carei obiective sunt: a invata sa traiesti; a invata sa inveti in asa fel

incat sa-ti insusesti cunostinte noi de-a lungul intregii vieti; a invata sa gandesti liber si

critic; a invata sa iubesti lumea si s-o faci mai umana; a invata sa te desavarsesti in si prin

munca creatoare.

Invatarea in contextul dezvoltarii personale si profesionale a fiintei umane au aparut

mai multe forme de invatare, care implica invatare in organizatii, invatarea activa, invatarea

experientiala, invatarea prin actiune, invatarea prin colaborare.

2
 Cuprins:

1. Invatarea de-a lungul intregii vieti..............................................................................4

2. Invatarea in contextul dezvoltarii personale si profesionale a fiintei umane..........5

Bibliografie:............................................................................................................................9

3
 Marele Dictionar al Psihologiei defineste invatarea ca fiind „modificare a capacitatii
unui individ de a realiza o activitate sub efectul interactiunilor cu mediul sau inconjurator”
sau „modalitate de achizitie a cunostintelor, competentelor sau aptitudinilor” (Larousse,
2006, p.638).

1. Invatarea de-a lungul intregii vieti (Lifelong Learning)

Noul context socio-economic si cultural, diversificarea cunostintelor si domeniilor

de aplicabilitate a acestora au inceput sa configureze si au relevat noi forme si niveluri ale
invatarii umane, plecand de la cele mai simple forme ale ei.
In decursul timpului si in acest sens, in psihologia invatarii s-a impus conceptul de
Lifelong Learning , ale carei obiective sunt, (Faure apud Negovan, 2007, p 76): a invata sa
traiesti; a invata sa inveti in asa fel incat sa-ti insusesti cunostinte noi de-a lungul intregii
vieti; a invata sa gandesti liber si critic; a invata sa iubesti lumea si s-o faci mai umana; a
invata sa te desavarsesti in si prin munca creatoare.
Acest concept face posibila realizarea pilonilor educatiei:
 „A invata sa stii, ceea ce inseamna dobandirea instrumentelor cunoasterii;
 A invata sa faci, astfel incat individul sa intre in relatie cu mediul inconjurator;
 A invata sa convietuiesti impreuna cu altii, pentru a coopera cu alte persoane,
participand la activitatile umane;
 A invata sa fii” (Delors apud Negovan, 2007, p77)
Conceptul de invatare permanenta (Lifelong Learning) presupune o continuitate a
invatarii din copilarie si pana la varsta a treia, largirea sferei de invatare, precum si
orientarea accentului catre realizarea potentialului individual de la achizitia de cunostinte.

4
 Daca de invatarea la varsta copilariei si adolescentei s-au ocupat diverse psihologii,
invatarea adultilor este un domeniu de studiu relativ nou, cu particularitatile lui. Spre
deosebire de copii si adolescenti, adultii au mai multe responsabilitati, motiv pentru care
pot avea mai multe bariere in fata invatarii: lipsa de timp, bani, lipsa de informatie etc.
Malcom Knowles a fost cel care a identificat caracteristici ale invatarii la adulti.
Printre acestea, cateva demne de mentionat sunt: adultii sunt autonomi si directionati
catre sine – ei invata in functie de perspectivele proprii asupra subiectelor invatate; pentru
ca detin o baza de cunostinte, au nevoie sa faca o legatura intre cunostintele nou
dobandite si aceasta baza; sunt orientati catre scopuri, catre relevanta – au nevoie de un
motiv pentru care sa invete ceva; sunt practici – axati pe aspectele unei lectii care i-ar ajuta
in munca lor; trebuie sa fie tratati cu respect pentru experienta pe care o aduc in invatare, au
valori, credinte si opinii bine stabilite; stilul si ritmul lor de invatare sunt bine stabilite.
In 1981, Cross elabora modelul CAL (Caracteristicile elevilor adulti), ce evidentia
doua clase de variabile in invatarea adultilor: caracteristicile personale (imbatranirea, fazele
vietii, stadiile de dezvoltare) si caracteristicile situationale (invatarea part-time versus
invatarea full-time, invatarea voluntara versus invatarea obligatorie.

2. Invatarea in contextul dezvoltarii personale si profesionale a fiintei umane

Aceasta forma de invatare implica invatare in organizatii, invatarea activa, invatarea

experientiala, invatarea prin actiune, invatarea prin colaborare.

Invatarea organizationala (organizational learning)

Invatarea organizationala este o arie a cunoasterii, din cadrul teoriei organizationale,
care studiaza modele si teorii despre modul in care invata si se adapteaza o organizatie.Ea
reuneste mare parte din teoriile fundamentale ale invatarii, dar are si trasaturi caracteristice,
ce rezulta din faptul ca organizatia este un colectiv de indivizi cu roluri diferite si, prin
urmare, cu valori si perspective diferite.
“Prin dezvoltare individuala, din perspectiva organizationala, se inteleg activitatile
planificate si neplanificate, caree pot fi o baza constienta sau neconstienta, pentru schimbari

5
individuale care au ca rezultat o mai buna echipare pentru indeplinirea rolurilor curente si
viitoare in organizatie.” (Pearn, 2002, apud Negovan, 2007, pg.84)
Conceptele de invatare organizationala (organizational learning) si de organizatie
care invata (learning organization) se afla in relatii care fac analiza managementului
organizational. La intrebarea daca organizatia in sine invata sau invata indivizii din sanul ei
s-a ajuns la concluzia ca atat indivizii, cat si organizatiile pot invata.
Potrivit lui Pedler, citat de Valeria Negovan, “Invatarea organizationala se
diferentiaza de invatarea individuala prin: 1. este situationala; 2. este focalizata pe practici
comune (communities of practice); 3. este predominant informala; 4. nu presupune neaparat
predarea; 5.are un caracter neregulat; 6. are un caracter contradictoriu (pot aparea
contradictii intre entitatea sociala si individ sau intre subgrupuri si individ). (Pedler, 1999,
apud Negovan, 2007, pg.84).

Invatarea activa
Invatarea activa este un termen-umbrela (popularizat de Bonwell si Eison in 1991)
pentru mai multe modele de instructie care concentreaza responsabilitatea invatarii asupra
celui care invata. Modelul invatarii active (active learning) are la baza faptul ca invatarea,
de orice fel, presupune doua tipuri principale de experienta (a observa si a face) si doua
modalitati principale de dialog (dialogul cu sine si dialogul cu ceilalti).
Observatia este indreptata spre ce fac altii, si poate fi directa (urmarirea unei actiuni
reale) sau vicarianta (simularea unei actiuni reale). A face se refera la orice activitate de
invatare in care elevul face ceva. La randul ei, si aceasta actiune poate fi directa sau
vicarianta (simulari, studii de caz, jocuri de rol). Dialogul cu sine implica gandire reflexiva
si autoanaliza a propriilor ganduri si sentimente, in timp ce dialogul cu ceilalti implica
abilitatea de a-i asculta pe ceilalti, de a discuta in grupuri mici, de a scrie scrisori.
Pentru aprofundarea invatarii active, L. Dee Fink sugereaza combinarea potrivita a
elementelor acesteia: scrierea gandurilor despre o tema data, inaintea angajarii intr-o
discutie cu ceilalti, ceea ce ar rezulta in discutii cu un continut mai bogat si in observatii
asemenea. Executia actiunii observate se va face mai bine, si trebuie sa fie urmata de un
dialog cu sine si cu ceilalti.

Invatarea experientiala

6
 Ce patru pasi ai invatarii experientiale descrisi de Kolb in cartea “Experiential
Learning”sunt urmatorii: observarea, gandirea (implicarea mintii), simtirea (emotiile), a
face (actiunea).
Modelul invatarii din experienta nu este nou. El are la baza ideile lui Dewey, care
spunea ca invatarea trebuie sa izvorasca din experienta, ale lui Lewin, care a subliniat
importanta implicarii active in invatare si cele ale lui Piaget, care a descris inteligenta ca
rezultat al interactiunii dintre persoana si mediu.
Cea mai directa aplicatie a acestui model este in managementul activitatilor de
predare si tutoriale, cu parcurgerea integrala a fiecarei etape.
Invatarea eficienta presupune: 1.perceperea informatiei, 2.reflectia asupra a cum
aceasta va influenta aspecte ale vietii reale, 3.analiza gradului in care se potriveste cu
experienta anterioara, 4.gandirea asupra felului in care aceste informatii ne ofera noi
modalitati de a actiona. A invata inseamna mai mult decat a vedea, auzi sau manipula
lucrurile. Acestea trebuie integrate in schemele existente si trebuie sa serveasca la a face
ceva. (Kolb, 1984, apud Negovan, 2007, pg.86-87)
Dupa Kolb, cele patru stadii ale ciclului invatarii, sunt asociate cu patru forme
diferite de cunostinte, in opozitie doua cate doua: cunoasterea convergenta si divergenta,
cunoasterea prin asimilare si acomodare.Cunoasterea convergenta aduce diferite fapte la un
numitor comun, la o singura tema, problema are doar raspunsuri corecte sau doar
raspunsuri gresite. Cunoasterea divergenta este, in general, asociata cu creativitatea, si
presupune generarea unui numar de cunostinte din experienta. Cunoasterea prin asimilare si
acomodare se refera la moduri diferite de relationare intre cunostintele noi si cele care
exista deja in mintea subiectului.

Invatarea prin actiune (action learning)

In cadrul invatarii prin actiune progresele sunt tributare, in principal, valorii
informationale a feedback-ului. Informatia minima este indicatia unei reusite sau a unui
esec in obtinerea informatiei dorite.
Acest tip de invatare este promovata de noile macrotendinte in lumea muncii, ea
implicand experienta managerilor vazuti ca persoane care invata. Pedler defineste invatarea
prin actiune ca o abordare a dezvoltarii oamenilor in organizatii care considera sarcina ca

7
vehicul al invatarii, iar Smith spune despre aceasta ca ea construieste experienta reala mai
mult decat operarea cu informatiile rationale ale traditiei stiintifice.
Diferenta principala dintre invatarea traditionala si cea prin actiune este ca cea
dintai mentionata porneste de la o programa, iar cealalta presupune stabilirea propriei
programe de catre studenti.
Reg Revans a formulat ecuatia: L = P + Q, unde L este invatarea, P sunt situatiile de
invatare dintr-un curriculum (programmed learning), iar Q sunt clarificarile care se produc
prin auto si interchestionare (questioning insight).
Mumford spune despre invatarea prin actiune isi dovedeste eficienta atunci cand
este vorba despre a invata cum sa inveti, ea presupune intelegere simpatetica din partea
organizatiei si incredere intre membri. El este cel care a propus formula: Q + P + Q = L,
care se traduce prin aceea ca invatarea trebuie sa porneasca de la intrebari care sa genereze
probleme potrivite si care sa duca la intrebari mai profunde.

Invatarea prin colaborare (colaborative learning)

Potrivit lui Arends, acest model de predare-invatare presupune lucrul in echipe
mixte, considerand nivelul achizitiilor (inalt, mediu si slab), rasa si sexul, precum si un
sistem de recompense orientat spre grup.
“Principalele modalitati de invatare prin colaborare propuse de model sunt:
o Student Teams Achievement Divisions (STAD) – fiecare membru al echipei
lucreaza cum vrea, pentru a-si insusi materialele, apoi se ajuta reciproc. Examinarea este
saptamanala, fiecare student primind un scor de perfectionare bazat pe nivelul cu care si-a
depasit scorul anterior.
o Jigsaw – fiecare membru al echipei se specializeaza intr-un anumit aspect al
sarcinii academice, pentru a-i invata, mai apoi, si pe ceilalti. Membrii din echipe diferite,
specializati in aceeasi problema, se ajuta reciproc sa invete cat mai multe despre acel
aspect, apoi, la intoarcerea in grupul din care fac parte, impartasesc ceea ce au invatat.
o Investigatia de grup – studentii sunt implicati in planificarea subiectelor de
studiu si in modul realizarii investigatiei, pragatind si prezentand un raport in fata
grupului.” (Mumford, 2002, pg.233-234, apud Negovan, 2007, pg.89-90)

8
 Potrivit lui Mumford, a munci in echipa, inseamna atat a primi, cat si a oferi
feedback asupra performantelor si comportamentului, a invata sa accepti si sa oferi ajutor, a
experimenta potentialul colaborarii cu oameni diferiti ca stil si pregatire, a invata sa
apreciezi contributiile fiecarui membru al echipei.

Bibliografie:

1. Larousse, (2006), Marele Dictionar al Psihologiei, ed. Trei, Bucuresti

2. Negovan, Valeria, (2007), Psihologia invatarii, ed. Universitara, Bucuresti
3. Smith, E., Nolen-Hoeksema, Susan, Fredrickson, Barbara., Loftus, G.(2005),
Introducere in Psihologie, ed. Tehnica, Bucuresti