Dezvoltări în pedagogia contemporană

Cine ne poate da răspuns acestor întrebări?

• De ce sunt școlile din prezent similare cu cele din antichitate sau Evul
mediu?

• De ce prețuim succesul mai mult decât orice?

• De ce continuăm cu o școală setată pentru perioada industrializării?

• De ce vorbim peste tot cum trebuie să arate școala și învățarea în

secolul XXI și nu facem concret nimic pentru asta?

• De ce îi angajează școala pe elevi într-o cursă de tip „care pe care”?

• De ce școlile împrumută tot mai mult din paradigmele fabricilor sau ale
pieței, promovând eficiența și concurența?

• De ce am transformat grădinița în noua clasa întâi?

• De ce nu se evaluează competențele noncognitive?

• De ce sunt elevii nefericiți în școli?

• De ce ne bazăm atât de mult pe tehnologii riscând să ne erodăm

inteligența umană?

• De ce am redus sistemul de educație la răspunsuri corecte?

 O schimbare majoră trebuie produsă asupra elementelor care definesc:

-cultura organizaţională a fiecărei şcoli;

-atitudinea faţă de învăţare pe tot parcursul vieţii şi în toate situaţiile care se

ivesc şi cea faţă de învăţare şi schimbare, în rândul elevilor, cadrelor didactice
şi a părinţilor;

- regândirea comunicării didactice accentuând învăţarea de tip colaborativ,

cea pe cooperare, încurajând exprimarea ideilor personale , valorizarea
constructivă a diferenţelor de perspectivă şi de opinie, relativizarea
„adevărului”, construirea consensului etc.
 Prin raportarea la tendinţele generale de evoluţie a educaţiei pe plan european şi
la standardele internaţionale, la dinamica şi nevoile generate de societatea cunoaşterii şi
informaţiei, la finalităţile de perspectivă ale sistemului de învăţământ se impune
necesitatea identificării unui set de priorităţi care să vizeze:

La nivelul cadrelor didactice trebuie să aibă loc:

- reconsiderarea sistemului de formare iniţială şi continuă;
- eficientizarea inserţiei profesionale;
- susţinerea programelor integrate pentru mobilitatea profesorilor şi
reconversia către alte activităţi;
- utilizarea eficientă a tuturor datelor despre colectivele de elevi pentru
îmbunătăţirea continuă a rezultatelor şcolare;
- formarea şi dezvoltarea abilităţilor de ordin tehnic în utilizarea în mod
creativ şi complex a surselor digitale de informare în procesul
educaţional;
- dezvoltarea capacităţii de cercetare, de testare pentru a maximiza
beneficiile învăţării;
-crearea unui nivel înalt de motivaţie a cadrelor didactice;
- operaţionalizarea unui sistem nou de evaluare a personalului didactic.
La nivelul curriculumului este necesară o nouă viziune privind:
•Construirea unui curriculum care să faciliteze mobilitatea şi
flexibilitatea traseelor de pregătire a fiecărui beneficiar al educaţiei.
•Noile planuri-cadru să permită tipuri variate de ieşire din sistemul de
învăţământ şi în final, la terminarea studiilor preuniversitare să facă
posibilă angajarea pe piaţă muncii sau continuarea formării prin
programe de studii postliceale sau universitare.
•Noi modalităţi de organizare a conţinuturilor.
•Diferenţierea /personalizarea curriculumului.
La nivelul sistemului de învățământ:
- Crearea unor sisteme reziliente în contextul provocărilor actuale.
- Asigurarea echității în instruire care presupune corectitudine și
incluziune.
- Reorganizarea sistemul de învățământ care este în prezent organizat în
jurul nevoilor angajaților, nu în jurul nevoilor elevilor. Pentru a învăța și
a avea succes în învățare, pentru a-ți consolida învățarea, ai nevoie
înainte de orice să ai o stare de bine (sănătate fizică, mentală, socială,
spirituală și emoțională).
• Școala românească, așa cum este ea construită cultural și istoric, nu
acordă o importanță foarte mare potențialului individual, pentru că la
noi elevii trebuie să meargă la școală, ei trebuie să învețe, iar această
situație ne indică faptul că o foarte mare cantitate de învățare se
petrece sub presiune, de aici și o relevanță mai scăzută a învățării în
sine, dar și consecințe emoționale destul de neplăcute pe termen lung
și mediu.
Designul strategiilor didactice emergente
Argument
Viața în sine este un fenomen emergent, deoarece apariţia unei situații noi
nu este, în mod evident, predictibilă sau previzibilă (efectul de „lebădă neagră”).
Teoriile emergente, la fel ca teoriile fizice sunt ele însele produse ale minții
fiecărui individ. În consecință, fenomenele psihice conştiente sau inconştiente care
apar brusc ca o reprezentare a unui insight, a unei inspiraţii de moment sunt de
natură emergentă.
Predarea este un proces emergent, deoarece este mai mult decât suma
componentelor sale (Ex. biologia este o proprietate emergentă a chimiei,
calculatorul este o sumă de componente care nu au valoare luate individual etc.).
Profesiunile actuale sunt de natură emergentă.
Explicații științifice și etimologice

• „emergent” (despre un corp, o radiație etc.)- care iese dintr-un mediu după
ce l-a traversat (DEX, pag.339);

• teoria evoluției emergente = teorie idealistă și metafizică cu privire la

procesul dezvoltării, potrivit căreia apariția noilor calități este absolut
spontană și imprevizibilă;

• nevoile emergente ale profesorilor/elevilor = un ansamblu conectat de

provocări, oportunități, evenimente, probleme și amenințări cu impact
major asupra dezvoltării personalității, dar care, până în prezent, nu au fost
întâlnite la generațiile anterioare;
 Nevoile emergente au o etiologie complexă, dată de unele
caracteristici de moment ale societății de natură tehnică, științifică,
socială, educațională etc., care au existat de-a lungul timpului, dar care
nu au primit o denumire specifică și de aceea nici nu s-au coagulat în
intervenții integrate și sincronizate.

Un fenomen emergent apare din interacțiunea unui grup

(colectivă), ca răspuns la stimulii externi și prezintă manifestări
surprinzătoare, spontane și limitate în timp.
Ce sunt strategiile emergente?
Profesorul canadian Henry Mintzberg a introdus strategia
emergentă ca demers flexibil, dinamic, adaptabil care va sprijini
managementul să reziste și să reacționeze „din mers” schimbărilor și
inovațiilor foarte frecvente din diferite domenii.
Principala diferență între strategiile clasice și cele emergente este
că cele planificate sunt cele pe care o organizație speră să le
implementeze, în timp ce strategiile emergente sunt concentrate pe
identificarea rezultatelor neprevăzute și integrarea acestora ca rezultate
neașteptate în viitoarele lecții. Cele două nu sunt în competiție!!!
Care este designul strategiilor emergente de instruire?

• se fundamentează pe tehnologiile emergente care devin parte a strategiei și

care reconfigurează modul în care elevii învață;

• utilizarea tehnologiei în clasă redimensionează experiențele generale de

învățare pe care le trăiesc elevii, ca urmare a noii arhitecturi didactice în al
cărui design se vor regăsi inteligența artificială, analiza Big Data, cloud
computing, realitatea augmentată și virtuală etc.;

• mediile de instruire emergente vor utilizata învățarea mixtă

(Blended Learning), iar experiențele de învățare vor fi mai personalizate și mult
mai atractive.
Argumente pentru o strategie emergentă

• Creșterea atractivității actorilor educației spre abordarea hibridă a instruirii;

• Înnoirea procesului didactic prin îmbinarea componentelor clasice de instruire

cu strategiile inteligente de instruire care folosesc aplicații mobile, tablete și
laptopuri etc;

• Prin utilizarea acestor strategii se asigură trecerea treptată spre o didactică

digitală inovatoare, capabilă să urmărească cu mai multă atenție progresul
elevului, să ofere un feedback optim profesorului prin notificări automate despre
termenele limită de depunere a proiectelor sau despre rezultatele obținute etc.;
• Utilizarea unor elemente de automatizare a educației prin utilizarea
inteligenței artificiale poate reduce semnificativ din sarcinile
administrative ale profesorilor, dar pot elimina unele erori în evaluare;

• Strategiile emergente sunt flexibile, sunt proactive și le oferă mai multă

încredere elevilor prin abordarea constructivistă a instruirii, condiție a
acceptării elevului ca partener în instruire, nu doar simplu beneficiar;

• Sunt asociate cu actualele generații digitale de elevi experiențiali,

interactivi, sociali;
• Emergența în instruire satisface „nerăbdarea cognitivă” și tendința
elevilor spre o învățare accelerată, care presupune un ansamblul de
tehnici, metode și teorii aplicate astfel încât să comprime timpul
pentru achiziții cognitive și să minimizeaze memorarea.

• Din perspectivă emergentă, învățarea nu este privită doar la nivel de

consum, ci și la nivel de creație și de adaptare la nevoi personalizate.
Limitele implementării strategiilor emergente de instruire

• Inechitățile sociale, iliterația digitală, mentalitățile, conformismul,

rutina, rigoarea, rigiditatea curriculumului, obsesia performanței și a
succesului, cultura organizațională (etos), securitatea cibernetică etc.

• Emergența este greu de „digerat” de către managerul tradiționalist al

clasei, căruia îi place nespus de mult strategia deliberată, tradițională,
prin care se anticipează obținerea unor rezultate scontate, indiferent
de „prețul plătit” în cazul apariției unor situații inedite.
• Lumea școlii pleacă de la premisa conform căreia totul a fost descoperit și
nimic nu poate scăpa calculului și controlului științific (biasul de
confirmare), deci nu este loc de incertitudine. Un astfel de raționament are
consecințe profunde. În aproape toate manualele sunt, de obicei, inserate
exemple, probleme sau realități care pot fi demonstrate sau rezolvate fără
ezitare de către profesor, deoarece nu există incertitudine (pedanterie
academică).
• Tehnologiile emergente vor crește nota de plată la energie a școlilor, ele
vor contribui la consumul energetic global, consum extrem de important
atât timp cât școlile sunt încă generatoare exclusiv de cheltuieli, nu și de
venituri, pe termen scurt.
Concluzii și perspective

• Abordată dintr-o perspectivă social-constructivistă, Didactica 3.0

reprezintă o direcție ascendentă de modernizare și reconstruire a
întregului design al procesului de învățământ.

• Strategiile emergente sunt dinamice și flexibile întrucât sunt

facilitate de instrumentele Web 2.0 și 3.0 și implicit de noile
tehnologii digitale. Ele promovează rolul activ al elevilor în
dobândirea de noi competențe într-o școală ghidată de o nouă
paradigmă, cea concentrată pe inovație.
• Din perspectiva Didacticii 3.0, elevul este partenerul profesorului în
construcția unei cunoașteri de tip procedural, astfel că, managementul
cunoștințelor se modifică, iar cunoștințele de tip declarativ vor trece în
plan secund.

• Școală 3.0 va fi ubicuă, nu va avea limite de spațiu și de timp, aici

elevii pot „merge” într-o excursie virtuală (vizitând site-uri) în parcurile
naționale și internaționale sau în grădinile zoologice din întreaga lume,
pentru a afla mai multe despre natură și animale, fapt aproape
imposibil în viața reală pentru unii elevi.
• În Școala 3.0 se vor exploata cu succes componentele structurale ale didacticii
3.0, context în care elevii pot adresa întrebări unor experți pe site-urile
specializate, despre diferite curiozități, despre astronomie, despre istorie etc.,
pot efectua studii asupra unor fenomene, folosind metoda simulării sau diferite
jocuri de simulare.

• Pentru a face față acestor provocări, sistemele educaționale trebuie să

promoveze dezvoltarea competențelor digitale necesare noii paradigme de
instruire, atât pentru profesori, cât și pentru elevi, astfel încât utilizarea
tehnologiilor digitale să nu fie simple vehicule de transmitere a cunoașterii, ci să
contribuie la dezvoltarea unei școli inovatoare în care toată lumea poate
dobândi, cu un grad mare de autonomie, competențe.
• Dezvoltările actuale din știință și tehnologie vor contribui la trecerea
treptată de la instruirea tradițională la instruirea inteligentă,
proiectată pe baza tehnologiilor digitale emergente care sporesc
calitatea, eficacitatea și eficiența predării, evaluării și a învățării.

• Componentele instruirii inteligente includ: clasa inteligentă, predarea

inteligentă, învățarea inteligentă, evaluarea inteligentă, biblioteca
inteligentă, mediul de învățare inteligent și comunitatea de învățare
inteligentă.
Bibliografie
• Acquah, E.O., Katz, H.T. (2020), „Digital game-based L2 learning outcomes for
primary through high-school students: A systematic literature review”, în
Computers & Education, Volume 143, DOI:
https://doi.org/10.1016/j.compedu.2019.103667
• Albulescu, I., Catalano, H. (2021), e-Didactica. Procesul de instruire în mediul
online, Editura Didactica Publishing House, Bucureşti.
• Bao, W. (2020), „COVID‐19 and online teaching in higher education: A case study
of Peking University”, în Hum Behav & Emerg Tech, 2(2), pp. 113–115, DOI:
10.1002/hbe2.191
• Di Sia, P. (2020), „Looking at the new digital school: didactics 2.0 and school 2.0”,
în E-Methodology, 6(6), pp. 9–21, DOI: https://doi.org/10.15503/emet2019.9.21
• Manesis, D. (2020), „Digital Games in Primary Education”, în Game Design and
Intelligent Interaction, eBook, Edited by Ioannis Deliyannis, DOI:
10.5772/intechopen.77403
• *** Ghid de identificare şi adresare a nevoilor emergente ale copiilor din
România. Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile, Bucureşti, 2010
Cele mai eficiente sisteme de
educaţie din lume
 Date statistice

• Aproximativ 42% din elevii români de 15 ani sunt analfabeţi funcţional,

arată un studiu al Centrului de Evaluare şi Analize Educaţionale.

• Deşi ştiu să citească, elevii nu reuşesc să înţeleagă textele, susţin

experţii care atrag atenţia că aceasta este o consecinţă a faptului că
programele şcolare sunt în continuare prea stufoase, elevii fiind
obligaţi să memoreze informaţiile, nu să analizeze textele.
• Chiar dacă se constată o îmbunătățire a nivelului la ambele discipline,
România se află tot pe penultimul loc din Europa.
• În rest, toate țările din Europa Centrală și de Est, adică Slovenia,
Polonia, Cehia, Letonia, Ungaria, Lituania, Croația, Slovacia și Bulgaria
sunt înaintea noastră.
• Pe ultimele locuri, nu foarte departe de România, se află Kosovo,
Algeria și Republica Dominicană.
- Coreea de Sud este fruntaşa clasamentului celor mai 5. Finlanda
eficiente sisteme educaţionale. Japonia, Singapore şi
Hong Kong se află pe următoarele trei poziţii. 6. Marea Britanie
- Finlanda, care ocupa până acum prima poziţie în 7. Canada
clasament, se află abia pe al cincilea loc. 8. Olanda
- Marea Britanie e pe locul 6 în topul celor mai bune 9. Irlanda
sisteme de învăţământ. Aceasta se poziţionează în faţa 10. Polonia
Olandei, Irlandei, Poloniei, Germaniei şi Franţei.
11. Danemarca
- Pe de altă parte, Polonia a reuşit să ajungă direct pe
locul 10, iar sistemul educaţional din Rusia ocupă locul 12. Germania
13, inaintea Statelor Unite care ocupă locul 14. 13. Rusia
- Clasamentul a fost întocmit pe baza unor teste 14. Statele Unite
internaţionale şi s-au luat în calcul inclusiv studiile
superioare. 15. Australia
16. Noua Zeelanda
Topul celor mai eficiente sisteme de
educaţie din lume 17. Israel
1. Coreea de Sud 18. Belgia
2. Japonia 19. Cehia
3. Singapore 20. Elveţia
4. Hong Kong
 Elevii stau la școală 14 ore pe zi, un examen durează
nouă ore, rata analfabetismului este aproape 0, iar preţul
unei case este dat de reputaţia şcolilor din zonă.

Toate acestea se întâmplă în Coreea de Sud, ţara care de

doi ani are cel mai eficient sistem educativ din lume.
 Cum a ajuns Asia un model mondial când vine vorba despre educaţie?

• Rata analfabetismului este aproape 0. Deşi liceul nu este obligatoriu, 98% dintre
tineri sunt absolvenţi.

• În timpul examenelor, zborurile avioanelor sunt deviate către zona marilor

universităţi. Sunt deschise non-stop nu cafenelele, barurile sau fast-food-urile,
ci... bibilotecile.

• Şi nimănui nu i se pare ciudat că, şi după ora 12 noaptea sunt pline ochi de tineri
care citesc... Asta după ce elevii stau la şcoală aproximativ 14 ore în fiecare zi.

• Toate acestea se întâmplă în COREEA DE SUD, ţară care de doi ani are cel mai
eficient sistem de educaţie din lume.
• „Cursurile încep de cele mai multe ori de la ora 7, cursuri la şcoală,
absolut normale, cu materii predate, după care continuă cu pauza de
prânz şi cu studiul individual sau în grup la bibliotecă.

• Acest studiu poate să ajungă să se continue până la ore foarte târzii: 9,

10, poate chiar şi mai mult, în interiorul şcolii, după care cei mai
sârguincioşi dintre elevi continuă chiar şi acasă”, spune Ruxandra
Manea, asistent universitar la catedra de coreeană a Universităţii
Bucureşti. A studiat cinci ani în Coreea de Sud şi este consultant în
probleme de cultură coreeană.
• Statul acordă mare atenţie educaţiei, iar examenele importante ale
elevilor sunt evenimente naţionale, respectate de întreaga societate
coreeană.
• Examenul de final de liceu, de exemplu, durează nouă ore şi este unul
dintre cele mai grele teste din lume. În ziua evaluării se
suplimentează mijloacele de transport, iar majoritatea firmelor îşi
încep programul cu o oră mai târziu, pentru ca angajaţii să nu
aglomereze traficul.
• „Este transportul gratuit în ziua respectivă, uneori taximetriştii se oferă să
transporte gratis elevii care urmează să susţină examenul, se formează grupuri
de susţinere pe stradă, care încurajează elevii ce urmează să susţină examenul.
Cu alte cuvinte, toate forţele şi energiile sunt coordonate înspre efortul şi
succesul elevilor”, detaliază Ruxandra Manea.

• „Examenul naţional de aptitudini este extrem de important în Coreea, pentru că

în funcţie de rezultatele de acolo, elevii pot să fie admişi la una dintre
universităţile de top. Este foarte important de precizat că elevii coreeni, dar şi
părinţii lor, îşi propun să intre la una dintre universităţile de top, şi nu la orice
universitate”, adaugă ea.
• Printre elevii de liceu coreeni circulă şi o zicală: „Numărul 4 te duce către
reuşită, numărul 5 te pică", ceea ce înseamă că dacă dormi patru ore pe
noapte vei reuşi să intri la universitate, iar dacă dormi cinci, vei pica. De
aceea, elevii sunt privaţi de somn, intenţionat, de dragul performanţei.

• „Tot acest efort vine şi cu părţi mai puţin plăcute: sunt extraordinar de
stresaţi, există o presiune asupra elevilor, dar şi asupra părinţilor că
trebuie să fie foarte buni şi foarte performanţi. Aşa că se ajunge şi la
depresii, la suicid, la fenomene care afectează pe termen lung societatea
coreeană”, subliniază Ruxandra Manea.
• Cele mai mari investiţii pe care le fac părinţii când vine vorba de copiii
lor sunt legate de educaţie. Statul încurajează acest domeniu, astfel
încât, de exemplu, preţul caselor este influenţat de reputaţia şcolilor
din zona respectivă.

• „Investesc foarte mult în facilităţi, au acele campusuri de tip american,

cu absolut toate facultăţile în interior, cu toate facilităţile. Eşti expus la
foarte multe oportunități: conferinţe, seminarii, workshopuri.Toate,
practic, te dezvoltă multilateral şi te pregătesc pentru ceea ce urmează
după terminarea facultății”, spune Ruxandra Manea.
Modelul japonez

• Cultura niponă pune educaţia pe cel mai înalt podium al societăţii. JAPONIA este
pe locul doi în clasamentul celor mai eficiente sisteme de învăţământ.

• Şcoala îi pregăteşte pe japonezi să fie cetăţeni model şi îi învaţă de la cele mai

mici vârste ce înseamnă responsabilitatea.

• Există o zi dedicată pe lună în care elevii fac curăţenie în şcoală, spală

geamurile şi, la sfârşit de an şcolar, tot ei sunt cei care curăță întreaga unitate
de învăţământ. De asemenea, prin rotaţie, elevii pun şi strâng masa sau spală
vasele.
• „Nu există femeie de serviciu în cultura japoneză şi în şcolile lor
nu există persoană dedicată care să facă aceste activităţi.
• Zi de zi copiii au jumătate de oră dedicată acestei activităţi, ei
fac curat în şcoală şi în sala de clasa.
• Când le-am spus că în şcolile noastre există persoane dedicate
activităţilor de curăţenie întrebarea lor a fost: Cum vă doriţi să
fiţi civilizaţi dacă nu învăţaţi să faceţi curat?", povestește
Alexandra Jidiuc, specialist în cultură niponă.
• Fetele învaţă separat de băieţi, toţi poartă uniformă şi, deşi au
cursuri de luni până sâmbătă, japonezii aleg să se ducă şi duminică
la şcoală pentru activităţi sportive.

• Încă de la vârsta de 3 ani, de când intră la grădiniţă, sunt obişnuiţi

de părinţi să meargă singuri şi tot singuri îşi cară ghiozdanul.

• Astfel, un copil de 3 ani este dus de părinţi doar în prima zi la

grădiniţă, în a doua este supravegheat, iar din a treia zi, merge
singur.
• „Sunt lăsaţi în locuri publice de părinţi, iar din punctul respectiv merg singuri. Nu o să
fie nicio surprindere să vedeţi copii de 6 ani, singuri, în metrourile din Tokyo,
mergând spre şcoală şi acasă. Singuri, cu rucsacul în spate, şi cu o responsabilitate
extraordinară. Nu au niciodată la ei telefoane sau tablete până la vârstă de 14 ani.
Copilul în metrou nu ascultă muzică la căşti, nu vorbeşte la telefon, ci citeşte”, spune
Alexandra Jidiuc.

• În Japonia, meseria de dascăl este a cincea cel mai bine plătită, pe primele locuri
fiind cosmonauţii, arhitecţii şi avocaţii. Din momentul în care părintele îşi lasă copilul
la şcoală, profesorul este cel care are autoritatea asupra lui. De exemplu, dacă un elev
este prins furând, nu părintele este cel anunţat, ci profesorul. În medie, un profesor
din Japonia câştigă 62.000 de dolari/ an.
• Violenţa nu este văzută că o formă de educaţie în Japonia, dar
profesorul are această autoritate asupra elevului, astfel că dacă se
întâmplă că elevul să nu fie cuminte în cadrul orei sau să nu respecte
ceea ce i s-a spus, profesorul poate să ţipe la el, poate să îl lovească,
iar acest lucru rămâne doar între profesor şi elev.

• Părintele, în momentul în care îşi lasă copilul să intre în şcoală, practic

cedează această responsabilitate profesorului. Profesorul este sunat şi
discută direct cu directorul despre fiecare elev din clasă.
Sistemul finlandez

• În Asia funcţionează cele mai apreciate şi mai performanţe sisteme

de învăţământ din lume. Specialiştii susţin însă că acestea nu se
potrivesc ţărilor din Europa sau America, unde mentalitatea şi cultura
sunt total diferite.

• Europenii se laudă însă cu sistemul finlandez. Teme puţine, dar multe

activităţi practice, profesori aleşi doar dintre elite şi o
promovabilitate de peste 90 % a elevilor care dau bacalaureatul.
• Din anul 2010 Ministerul Educației a aprobat funcţionarea unei
grădiniţe şi a unei şcoli primare în România care urmează sistemul
nordic de predare.
• „Din start va fi şocant faptul că profesorilor li se spune pe nume. Noi
considerăm şi unul dintre principiile pe care le-am învăţat de la
colegii noştri din Finlada a fost că nu formalitatea dă respectul, ci
relaţia aduce respectul”, spune Alina Cîrjă, director al şcolii finlandeze
din România.
• „Temele au scopul de a fixa anumite cunoştinţe, ele sunt mult mai puţine, pentru că
încurajăm creativitatea. Elevii sunt îndemnaţi să facă proiecte de weekend şi să
citească”, spune un profesor.

• Finlandezii continuă să aducă îmbunătăţiri sistemului educaţional. Până în anul 2020,

Finlanda va renunţa la împărţirea programei şcolare în materii clasice, precum istorie
sau matematică, şi va trece la studiul unor teme interdisciplinare. Mai exact, elevii se
vor pregăti pentru ceea ce îşi doresc să devină cu adevărat.

• „Diferenţa este că noi nu mergem doar pe română şi mate, mergem şi pe arte vizuale,
adică ne descoperim talentele. Eu dacă aş avea toată ziua română şi mate aş fi foarte
axată doar pe ele şi aş uita să ştiu foarte multe despre mine”, spune o elevă.
• „Copiii ies foarte mult în faţă. Ei folosesc elemente de public speaking,
sunt motivaţi să ţină discursuri şi să aducă argumente. Dorinţa noastră
este să le punem cel puţin 10 întrebări la fiecare oră pentru ca ei să fie
motivaţi să găsească răspunsuri”, spune un profesor de la școala
finlandeză.
• „Un alt lucru pe care ni l-au spus finlandezii este că o naţiune care
citeşte este o naţiune care face orice lucru. Drept urmare, ne uităm la
ei că economic sunt sus, social, cultural şi din alte puncte de vedere”,
spune Alina Cîrjă, directorul școlii finlandeze din România.
• Chiar dacă în România există şcoli particulare care împrumută modele
educaţionale de succes, sistemul public de învăţământ rămâne la pământ.
Suntem pe primele poziţii în Europa când vine vorba de analfabetism sau
abandon şcolar.
• Recunoscută cândva pentru calitatea învăţământului, ţară noastră se
află acum abia pe locul 48 din 72 la testele PISA (2016), în clasamentul
celor mai apreciate sisteme de educaţie din lume.
• Şi, an de an clasamentul se schimbă, în rău pentru România şi pentru
viitorul ei.
Pisa: 2018

Datele sunt dezastruoase. România ocupă locul 47 din 79. Gradul de

analfabetism funcțional este la cote maxime. 44 % dintre elevi nu înțeleg
ce citesc.

Clasamentul este dominat din nou de China, Estonia și Canada, iar la

coada clasamentului se situează Republica Dominicană, Filipine și
Spania.
 Rezultatele evaluării PISA - (Programme for International Student Assessment) 2018

• Raportul internațional publicat pe 3 decembrie de Organizația pentru Cooperare

și Dezvoltare Economică (OECD) - „What students know and can do” prezintă
rezultatele evaluării în țările participante și extrage date de cercetare relevante
pentru politicile educaționale.

• Pe primele locuri la domeniul citire/lectură (domeniu principal de testare la PISA

2018) se situează Beijing-Shanghai-Jiangsu-Zhejiang (China), Singapore, Macao
(China), Hong-Kong (China), Estonia, Finlanda, Canada și Irlanda. La nivelul
Uniunii Europene, pe primele locuri se clasează Estonia, Finlanda, Irlanda,
Polonia, Suedia.
• Comparativ cu ciclul anterior de testare, media internațională a înregistrat o ușoară
scădere (citire/lectură - 487, față de 493, matematică - 489, față de 490, științe - 489,
față de 493 în 2015). Această tendință este înregistrată și de țara noastră:
citire/lectură - 428 (față de 434 în 2015), matematică - 430 (față de 444, în 2015) și
științe - 426 (față de 435). Scorurile înregistrate în 2018 sunt mai mari în raport cu
rezultatele din anii 2006 și 2009, dar ușor mai mici comparativ cu cele înregistrate în
2015.
• Conform Raportului OECD, diferența înregistrată la citire/lectură și la științe între 2015
și 2018 nu este semnificativă statistic, spre deosebire de cea de la matematică. Din
punct de vedere al comparației cu alte state, rezultatele elevilor români se plasează
aproape de cele ale elevilor din Moldova, Muntenegru, Bulgaria și Emiratele Arabe
Unite.