DORINȚĂ - Mihai Eminescu

I. ÎNCADRARE 3x2p
- Perioadă + trăsătură
Perioada Marilor Clasici este de o importanță majoră
cuprinzând a doua jumătate a sec. al XIX – lea, când au
scris si publicat mari autori precum M. Eminescu, I. L.
Caragiale, I. Creangă si I. Slavici. În perioada respectivă se
înființează gruparea culturală „Junimea” la îndrumarea lui
Titu Maiorescu. Se lansează de asemenea revista
„Convorbiri literare” în care se publică valoroase creații ale
scriitorilor.

- Curent + trăsătură
Romantismul este un curent literar apărut la sf. sec al XVIII
lea ca reacție împotriva clasicismului. Acesta s-a dezvoltat
în lit. rom. în sec. al XIX lea, în perioada pașoptistă.
Curentul a preluat tradițiile naționale și populare,
promovând cultul naturii, lirismul, fantezia și libertatea de
expresie, caracterul retoric si antiteza fiind principalele
trăsături.

‫ ٭‬M. Eminescu este considerat poetul național și

ultimul mare romantic european.
- Tema
Poezia „Dorință” este publicată în „Convorbiri literare” în
anul 1876 și face parte din lirica de tinerețe a autorului. În
această etapă predomină poeziile pe tema naturii și a
 iubirii precum: „Lacul”, „Floare albastră” , „Sara pe deal”.
Toate aceste poezii, împreună cu „Dorință” au o structură
comună: se deschid cu imaginea chemării ființei iubite în
mijlocul naturii, continuă cu întălnirea celor doi
îndrăgostiți și se încheie cu motivul visului.

II. ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI CONȚINUT 2x3p

- Titlu
Stabilește tema iubirii și e susținut semantic la nivelul
textului prin verbe la conjunctiv care exprimă dorința
îndrăgostitului de a-și întâlni ființa iubită.
- Incipitul
Redat prin chemarea în mijlocul naturii evidențiată de
imaginea artistică auditivă:
„Vino-n codrul la izvorul/Care tremură pe prund”
Se creează astfel o aliterație prin frecvența consoanei
lichide „r” cu efect eufonic al susurului apei.
Natura eminesciană reprezintă cadrul feeric, intim care
ocrotește perechea de îndrăgostiți. Aceasta este
conturată prin imaginea vizuală: „Unde prispa cea de
brazde/Crengi plecate o ascund”.
- Elemente de versificație
Se observă muzicalitatea deosebită a versurilor populare
cu ritm trohaic si măsura scurtă de 7-8 silabe.

III. DOUĂ IMAGINI ARTISTICE/ SECVENȚE 2x3p

- A doua secvență
 Se descrie întâlnirea celor doi îndrăgostiți. Succesiunea
verbelor la conjunctiv exprimă un vis, o dorință însă nu
realitatea: „Și în brațele-mi întinse/Să alergi, pe piept să-
mi cazi/Să-ți desprind din creștet vălul/Să-l ridic de pe
obraz”.
Imaginea vizuală a ridicări vălului transmite ideea
revelării treptate a frumuseții iubitei.
Ca in majoritatea poeziilor eminesciene, chipul ființei
iubite se conturează printr-un nr redus de elemente.
Predomină cele care creează ipostaza ființei angelice:
„Frunte albă”, „părul galben”, aflate în opoziție cu
ipostaza ispititoare: „Ale tale buze dulci”.

- Secvența finală
Se evidențiază planul oniric, visul fiind un motiv romantic
la Eminescu cu rolul de a crea iluzia prelungirii unor
momente plăcute.
Natura intră în stare de rezonanță afectivă cu starea celor
doi îndrăgostiți prin imaginea artistică deosebită:
„Îngâna-ne-vor cu un cânt/Singuratice izvoare.”
Imaginea „Codrului bătut de gânduri” accentuează
genialitatea și capacitatea de a medita asupra condiției
umane.
Ultima imagine vizuală a căderii florilor de tei conține
unul dintre motivele romantice specifice liricii
eminesciene și tema trecerii timpului.

IV. ÎNCHEIERE
M.Eminescu concentrează în poezia „Dorință” concepția sa
despre iubire, o poveste de dragoste în mijlocul naturii.