1.

DETERMINAREA FACTORILOR FIZICI DE MICROCLIMAT

TEMPERATURA, UMIDITATEA, MIȘCAREA AERULUI

MICROCLIMATUL constă în totalitatea factorilor fizici ai atmosferei

care intervin în procesul de termoreglare:

 temperatura aerului,
 umiditatea relativă,
 viteza curenților de aer,
 regimul de radiații calorice.

Confortul termic se realizează când condițiile termice ambientale sunt

favorabile iar organismul se află într-o stare percepută subiectiv ca o senza ție
plăcută, temperatura fiind constantă și funcțiile decurg normal.

Termoreglarea constă în capacitatea organismului de a se adapta la mediu

în condiții de variații termice ale acestuia.

La nivelul pielii se face schimbul de căldură prin trei categorii de

mecanisme:

 conducția și conveția asigură transferul de căldură prin intermediul

moleculelor de aer;
 radiația calorică asigură transferul de căldură de la un corp la altul
fără intermediul aerului;
 evaporarea este calea eficientă cu cel mai mare randament în
descărcarea termică a omului.

1
 MĂSURAREA FACTORILOR FIZICI DE MICROCLIMAT

I. TEMPERATURA AERULUI influențează direct pierderea de căldură a

organismului prin convecție, cu atât mai mult cu cât diferența de temperatură
între organism și aerul înconjurător este mai mare.

Apartura utilizată:

1. Termometrul cu lichid (alcool, mercur) – citirea temperaturii se face la

nivelul unei tangente imaginare ce trece prin
- punctul cel mai înalt al meniscului convex (termometru cu mercur)
- punctul cel mai decliv al mensicului concav (termometru cu alcool).

Se deosebesc mai multe tipuri de termometre:

- termometre maximale – arată temperatura în momentul determinării
iar pentru o nouă citire trebuie aduse în momentul „zero”. Ele pot fi cu
obstacol sau cu cursor metalic;
- termometre de maximă și minimă – permite aflarea temperaturii
maxime și minime într-un interval de timp, dar și a temperaturii
momentane.
2. Termograful – înregistrează grafic temperatura aerului pe o perioadă de
24 ore sau 7 zile.

Condiții de determinare a temperaturii:

- la determinare termometrele se așează în poziție orizontală pentru a evita

influența presiunii interne a coloanei de lichid,
- aparatura va fi ferită de surse de radiații,
- determinările se vor face în mai multe puncte în spațiul investigat:
 pe verticală la 20cm și 120cm de la podea și la 20cm de la tavan;
 pe orizontală la 150-200cm de sursele de încălzire sau răcire.
- Valorile obținute se compară cu cele prevăzute în normativele igienico-
sanitare.

2
 Norme:

- temperatura este confortabilă când se află între 18-22oC, avînd un optim de

20oC;
- temperatura va fi mai mare în încăperi pentru copii și îndeosebi pentru
prematuri;
- temperatura va fi mai scăzută unde se desfășoară activități fizice și în anexe
- gradientul de temperatură (diferența dintre două puncte la un moment dat) să
nu depășească 2oC pe verticală și 2,5oC pe orizontală
- în încăperile de locuit diferența de temperatură să nu depășească 6oC.

II. UMIDITATEA AERULUI este concentrația de vapori de apă existen ți la un

moment dat în atmosferă.

Apreciere igienică și importanța analizării:

- umiditatea intervine direct în termoreglare influențând evaporarea

transpirației de pe suprafața corpului,
- influențează pastrarea igienică a locuințelor, a mobilierului, a îmbrăcămintei
și a materialelor de construcții,
- influențează dezvoltarea microorganismelor, conservarea alimentelor și
păstrarea diferitelor substanțe,
- influențează starea de sănătate a organismului, un aer prea uscat sau prea
umed putând favoriza apariția bolilor.

Tipuri de umiditate:

1. Umiditatea maximă sau de saturație (Um) reprezintă cantitatea cea

mai mare de vapori de apă care se poate găsi într-un volum de aer, la o
anumită temperatură, în momentul saturației complete. Se exprimă în
grame vapori de apă /m3 de aer sau mmHg/m3. Um este o constantă fizică
dependentă de temperatură și se citește din tabel.
2. Umiditatea absolută (Ua) reprezintă cantitatea de vapori de apă
conținută efectiv într-un m3 de aer la un moment dat. Ea va creşte o dată
cu creşterea temperaturii, cu cât aerul este mai cald, cu atât poate îngloba
o cantitate mai mare de vapori.

3
 3. Umiditatea relativă (Ur) arată gradul de saturație al atmosferei cu
vapori de apă, adică, indică în procente, cât din cantitatea vaporilor de
apă necesară condensării există la un moment dat în atmosferă, ştiind că
pentru aerul saturat, are valoarea de 100%. Ur este raportul procentual
dintre Ua și Um. Ur = Ua/Um x 100.

Metode de determinare:

- Metoda gravimetrică: reținerea vaporilor de apă pe o substanță

higroscopică, dintr-un volum determinat de aer, la o anumită temperatură.
Astfel se măsoară Ua.
- Metoda psihrometrică poate stabili Ur pe baza diferenței de temperatură
dintre două termometre expuse concomitent, unul cu bubul uscat și altul
cu bulb umezit prin tifon cu apă. Psihrometre utilizate frecvent:
- static August
- aspirativ Assmann
- Metoda higrometrică masoară Ur și iși bazează funcționarea pe
proprietatea firului de păr omenesc, degresat de a se alungi când
umezeala crește și de a se scurta cand umezeala scade.

Norme: Ur = 35-65%, limite extreme 30-70% și optim de 50%

III. MIȘCAREA AERULUI

Apreciere igienică și importanța analizării:

- mișcarea aerului influențează schimbul de căldură dintre organism și

mediu prin conducție, convecție și evaporare,
- este unul din elementele după care se apreciază ventilația naturală sau
artificială a încăperilor,
- are două componente: direcția și viteza de mișcare

4
Determinarea direcției de mișcare a aerului:

- în incăperi cu curenți de aer de intensitate redusă se folosește fumigatorul

- în exterior se utilizează girueta sau manșa de vânt
- înscrierea direcției de mișcare a aerului poartă denumirea de roza
vânturilor și se face cu scopul de a stabili frecvența curenților de aer cu o
anumită direcție dintr-o localitate.

Determinarea vitezei de mișcare a aerului:

- se realizează cu anemometrul în exterior și cu catetermometrul în

încăperi,
- viteza optimă de mișcare a aerului se determină, de preferat, în două
puncte ale încăperii, situate langă ușă și geam în încăperi este 0,1 – 0,3
m/sec.

5
 2. METODE DE INVESTIGARE A ILUMINATULUI NATURAL ȘI
ARTIFICIAL

Pentru aprecierea iluminatului e necesară determinarea caracteristicilor

cantitative și calitative a iluminatului și apoi compararea rezultatelor obținute cu
cerințelele igienice corespunzătoare locului de muncă și cunoașterea gradului de
solicitare a funcției analizatorului vizual.

Metodologia de cercetare a caracteristicilor cantitative și calitative a

iluminatului

Se precizează:

- denumirea secției, a locului de muncă,

- se stabilește procesul tehnologic de la locul de muncă având în vedere
următorii parametrii:

- dimensiunile detaliilor obiectului muncii

- distanța dintre ochi și obiect
- durata neîntreruptă a efortului vizual
- contrastul de culoare dintre fond și detaliu
- daca obiectele sunt în mișcare
- existența pericolului de accidentare
- existența sau nu a iluminatului natural
- degajarea concomitentă de alte noxe (apă, fum, abur, praf)
- dacă muncitorul folosește sau nu ochelari de protecție
- dacă muncitorul privește orizontal sau vertical reperul
- culoarea pereților , tavanului, utilajului
- starea de curățenie a ferestrelor a corpurilor de iluminat

1
 Sistemul de iluminat natural Sistemul de iliminare artificial

- poziționare de sus sau din lateral - local, general, mixt

- tipul iluminatorului (sticlă sau - tipul surselor de lumină,
material plastic) repartizarea surselor de lumină
- numărul și dimensiunea - înălțimea și poziția surselor de
ferestrelor lumină
- poziția ferestrelor și orientarea - numărul surselor de lumină
lor (nord sau sud) - unghiul sub care cade fluxul
- dacă pătrunde soarele luminos pe reper
- dacă lumina este repartizată - intensitatea luminoasă
uniform - tipul de lumină (fluorescentă sau
incandscentă)

- se aleg punctele de determinare a intensității luminoase; determinările se fac

la nivelul vizual al muncitorului, iar pe căile de acces la nivelul solului
- dacă în procesul de producție se acumulează praf sau vapori determinările se
fac în dinamică
- determinările se fac doar după curățarea ferestrelor și corpurilor de iluminat
- determinările se fac cu un aparat care se numește luxmetru iar unitatea de
masură este luxul. Luxmetrul este compus dintr-o celulă fotoelectrică și o
piesă ce transformă energia luminoasă în energie electrică. Pe ea cade raza
de lumină care este transformată în curent electric continuu ce trece prin
amplificator și ajunge la galvanometru gradat în lucși.
- pentru aprecierea iluminatului se ține cont de:
1. coeficientul de iluminare naturală – este raportul dintre iluminatul
suprafeței de lucru și cel din exterior, ambele exprimate în lucși,
considerînd că iluminatul din încăpere e dat de luminozitatea de afară.
2. unghiul de incidență – este unghiul format dintr-o dreaptă ce une ște
locul de muncă cu marginea de sus a ferestrei și altă dreaptă ce une ște
locul de muncă cu marginea de jos a ferestrei.
3. unghiul de deschidere – este unghiul format din linia ce pleacă de la
locul de muncă și unește marginea superioară a ferestrei și linia ce
pleacă de la locul de muncă și unește obstacolul înalt.

2
Cerințe:

- cantitative – iluminatul să fie suficient

- calitative – iluminatul să fie uniform și să evite fenomenul de strălucire și
efectul de stroboscopic

Norme cantitative:

- pentru lucrări de precizie cu

o detalii mai mici de 0,1mm – 2000-3000lx
o detalii între 0,1mm-0,3mm – 1000-2000lx
o detalii între 0,3mm-0,5mm – 750-1000lx
o detalii între 0,5mm-1mm – 300-750lx
o detalii peste 1mm – 150lx
- pentru activități generale – 75 lx
- în spații de acces – 30 lx

3
 3. METODE DE INVESTIGARE A POLUĂRII SONORE

DETERMINAREA ZGOMOTULUI EXTERIOR ȘI INTERIOR

Zgomotul - este un fenomen sonor datorat suprapunerii dezordonate de sunete

cu frecvență și intensitate diferită.

- este orice sunet ce produce efecte neplăcute asupra organismului sau care nu
este util din punct de vedere psihofiziologic sau care creează disconfort.

- zgomotele puternice maschează zgomotele slabe. Doua zgomote cu intensități

fizice egale dar cu frecvențe diferite dau senzații auditive diferite.

Poluarea sonoră - prezența în mediu a unor zgomote ce influențează nociv

starea de sănătate a populației sau perturbă confortul acesteia.

Câmpul auditiv uman este cuprins între 0-130db (0db=prag de audibilitate,

130db=prag dureros).

Caracteristicile zgomotului:

1. frecvența – reprezintă numărul de oscilații pe unitatea de timp. Se măsoară in

Hertz = 1oscilație /sec. Urechea umană percepe frecvențe între 16-20000 Hz
cu maximum de sensibilitate

2. intensitatea – reprezintă cantitatea de energie transportată pe unitatea de

suprafață și pe unitatea de timp. Se exprimă în ergi sau bari. Intensitatea
sunetului determină sonoritatea care se măsoară în belli. În practică se
folosește decibellul care este cea mai mică variație a intensității care este
perceptibilă pentru urechea umană.

1
Sursele de zgomot:

1. zgomot industrial – actionează doar asupra unei părți a populației

2. zgomot comunal – acționează asupra întregii populații

- de interior (de locuință)

o zgomot de imisiune (dinspre exterior in interior)
o zgomot interior propriu-zis
- instalații tehnico-sanitare
- instalații apa-canal
- calorifere
- aparatura de uz casnic
- de exterior (stradal) poate fi cu caracter permanent (zgomot de fond) sau
accidental, acut. Poate fi produs de
o surse fixe
- vecinătăți cultural-educative
- vecinătăți industiale
- șantiere de construcții
o surse mobile - mijloace de transport - autorutier, feroviar, naval.
Zgomotul produs de mijloacele de transport depinde de intensitatea
traficului, de viteza de circulație, de caracteristicile motorului, de
starea vehicului și a străzii.

METODE DE DETERMINARE A ZGOMOTULUI

Aparatura de determinare este reprezentată de sonometru. Acesta este

alcătuit din:

 microfon,
 dispozitiv de transformare a oscilațiilor sonore în impulsuri electrice și
 alternator, pe baza căruia impulsurile electrice sunt direct înregistrate.

Cu ajutorul sonometrului se poate măsura nivelul global al zgomotului

precum și nivelul în benzi de octavă (analiza spectrală a zgomotului).

2
Limitele admise ale nivelului de zgomot urban prevăzute în norme:

 stradă cu circulție redusă – 60dB

 stradă cu circulație medie – 65dB
 stradă cu circulație intensă – 70dB
 incintă industrială – 65dB
 zone rezidențiale, parcuri – 45dB

Limite admise ale nivelului de zgomot în apartamente:

 în timpul zilei – 30dB

 în timpul nopții – cu 10dB mai redusă față cea din timpul zilei

INFLUENȚA ZGOMOTULUI ASUPRA SĂNĂTĂȚII POPULAȚIEI

Depinde de următorii factori:

 zgomot: intensitate, frecventă, timp de acțiune, caracteristici;

 organism: vârsta, activitatea, sensibilitatea individuală;
 mediu: teren, structură arhitecturală

Acțiuni ale zgomotului:

o 0-30dB – zonă liniștită

o 30-60dB – zonă în care activitatea sau somnul pot fi afectate
o 60-90dB – zonă în care apar reacții fiziologice
o 90-120dB – zonă în care apar modificări ale aparatului auditiv

1. Efecte locale

 tranzitorii (reversibile) – date de zgomote puternice de scurtă durată

- oboseala auditivă = auzul scade cu 10-40dB pentru câteva ore sau zile;
 permanente (ireversibile)
- hipoacuzia = diminuarea câmpului de audibilitate
- prebiacuzia = scăderea auzului cu vârsta; începe la aprox. 30 de ani
- surditatea =produsă de leziuni degenerative ale urechii interne

3
2. Efecte generale

- afectarea funcțiilor psiho-intelectuale: scade atenția, concentrarea, scade

raționamentul, crește timpul de reacție, scade calitatea răspunsului
- tulburări de somn, astenie, tulburări de comportament, depresie
- nervozitate, iritabilitate, accentuarea afecțiunilor psihice preexistente
- afectare senzorială – scade acuitatea vizuală, modifică câmpul vizual
- inhibă activitatea glandelor endocrine
- afectare cardiovasculară – vasoconstricție, aritmii, hipertensiune arterială
- afectarea respirației
- afectarea sistemului digestiv
- scade rezistența organismului

MĂSURI DE PREVENIRE ȘI COMBATERE A POLUĂRII SONORE

1. măsuri pasive – mai puțin eficiente – fonoizolare și fonoabsorbție

2. măsuri active
 tehnice
- fundații elastice pentru agregate
- izolarea pereților
- pavarea străzilor
- utilizarea de materiale fonoizolante
 urbanistice
- sistematizarea corespunzătoare
- centuri de ocolire a orașelor
- întreținerea corespunzătoare a rețelelor de transport
- artere rutiere largi
- zone verzi
- amplasarea industriei în afara zonei de locuit
- zone verzi
 administrative
- reglementarea vitezei de circulație
- îngrădirea șantierelor de construcții
- restricții de circulație
 educative
- educația sanitară a populației

4
 4. EVALUAREA DE LABORATOR A

RISCULUI PENTRU SĂNĂTATEA UMANĂ ÎN

EXPUNEREA LA POLUANȚII CHIMICI DIN AER

TOXICOLOGIA AERULUI

Metodele de recoltare a probelor de aer sunt alese în funcție de

proprietățile fizico-chimice ale poluantului, de concentrația acestuia în aerul
atmosferic și starea lui de agregare.

Noxele se împart în

 solide
 gazoase
 volatile

Cercetarea concentrației de poluanți

 se realizează la locul de muncă

 se realizează în atmosfera zonelor de locuit
 află acțiunea poluării aerului asupra sănătății omului și asupra mediului
ambiant (floră și faună)
 implică inventarierea surselor de poluare
 concentrațiile găsite se compară cu valorile maxime admise de legislația în
vigoare, se măsoară în mg/m3 de aer
 depășirea valorilor admise atrage măsuri tehnologice și administrative de
reducere a poluării

1
 Poluanții din atmosferă suferă periodic variații foarte mari în funcție de
toți factorii care îi influențează, cantitatea lor din aer caracterizându-se printr-o
mare instabilitate. Din acest motiv normele maxime admise se pot exprima prin
mai multe valori:

 concentrațiile medii anuale, lunare, zilnice care reprezintă valoarea integrată

a concentrațiilor de poluanți pe perioada respectivă
- concentrațiile integrate pe perioade mai lungi de timp permit estimarea
efectelor cronice și tardive
- concentrațiile zilnice permit estimarea efectelor imediate dar și a celor
cronice
 concentrațiile maxime momentane sau de scurtă durată care caracterizează
valorile maxime realizate pe o perioadă scurtă de timp, într-un anumit loc
- concentrațiile de scurtă durată permit estimarea doar a efectelor
imediate

1. Dozarea dioxidului de carbon ca indicator de viciere a aerului

CO2 este un gaz incolor și inodor ce se găsește în atmosferă în

concentrație de 0,03%.

Fiind mai greu decât aerul, el tinde să se concentreze în partea de jos a

încăperilor. Este întâlnit în industria

- chimică
- alimentară ca rezultat al fermentației produselor pe bază de glucide
- metalurgică în turnătorii pentru înghețarea formelor

Un mod practic de a evidenția prezența în cantități crescute a acestui gaz

în atmosferă este aprinderea lumânării. Flacăra se va stinge imediat deoarece
CO2 nu întreține arderea.

Pentru stabilirea exactă a concentrației se spală aerul cercetat printr-o

soluție de hidroxid de sodiu de concentrație cunoscută, în prezenta fenolftaleinei
ca indicator, introdusă într-un microabsorbitor. Viteza de recoltare a aerului va
fi de 0,05l/min. Se aspiră o cantitate de aer până când solu ția din
microabsorbitor își modifică culoarea de la roșu la incolor.

2
2. Dozarea amoniacului

NH3 este un gaz incolor, mai ușor decât aerul și caustic pentru mucoasele
respiratorii, conjunctive, cornee, producând arsuri și ulcerații. Concentrația
letală este 3mg/l aer producând moarte prin asfixie.

Dozare NH3 împreună cu tetraiodomercuratul dipotasic (reactivul

Nessler) formează un compus de culoare galben-brun direct proporțional cu
concentrația de NH3.

3. Dozarea dioxidului de sulf

SO2 este un gaz incolor cu miros înțepător, sufocant, mai greu decât aerul,
solubil în apă.

Cantități importante de SO2 sunt eliminate în aerul atmosferic în urma

combustiei combustibililor lichizi (păcura) și solizi (cărbuni). Mai poate ajunge
în atmosferă și ca deșeu industrial la fabricarea acidului sulfuric și la fabricarea
celulozei și hârtiei.

Este considerat un gaz iritant, chiar necrozant. Pătunde în organism pe

cale respiratorie și se elimină pe cale renală ca sulfați.

- determină acidoză metabolică ducând la scăderea rezervei alcaline din

sânge
- inhibă metabolizarea unor enzime
- spoliază organismul de vitamine B și C
- produce methemoglobinemie

Stabilirea concentrației cantitative a SO2 se face prin spălarea într-o

soluție de tetraclormercuriat de sodiu (Na2HgCl4), care ulterior, în prezența
formaldehidei și pararozanilinei (împreună cu parafucsina și alți derivați
formează fucsina) formează un complex colorat roșu violet colorimetrabil,
intensitatea culorii fiind direct proporțională cu concentrația de bioxid de
sulf din aer.

3
4. Dozarea pulberilor atmosferice

Toxicele solide se împart în pulberi

- sedimentabile sau
- nesedimentabile (în suspensie)

În vederea aprecierii riscului de îmbolnăvire se ține cont de:

- compoziția fizică și chimică a pulberilor: silicogene, de azbest, amorfe

- aprecierea cantitativă pe unitate de volum/m 3 (prin metoda gravimetrică –
determină concentrația de pulberi)
- aprecierea dispersiei pulberilor și volumul acestora

Dozarea pulberilor în suspensie

 pulberile cu diametrul între 1-5 microni au o stabilitate foarte scăzută, ele

tind să rămână în suspensie chiar și atunci când nu sunt curenți de aer.
 dozare: aerul de cercetat este aspirat cu o pompă acționată electric 24 ore
continuu și filtrate printr-un filtru celulozic cu o viteză de 10-15l/minut.
 după recoltare filtrele sunt uscate în etuvă iar concentrația de pulberi este
stabilită gravimetric.

Dozarea pulberilor sedimentabile

 pulberile cu un diamtru mai mare de 5 microni au un grad de stabilitate

crescut și tind în timp să se sedimenteze datorită acțiunii gravitației.
 determinarea se face în vase de sedimentare cu apă distilată sau solu ție
hidroalcoolică (iarna pentru a preîntâmpina înghețarea). Vasele se expun 30
zile, soluția se recuperează împreună cu sedimentul, se usucă în etuvă iar
concentrația de pulberi se stabilește gravimetric.

4
 5. APRECIEREA POTABILITĂȚII APEI PRIN DETERMINAREA
INDICATORILOR DE CALITATE SANITARĂ

ANALIZA FIZICO-CHIMICĂ A APEI

Pentru ca apa să poată fi utilizată în scop potabil trebuie să îndeplinească

anumite condiții numite norme de potabilitate.

1. Determinarea proprietăților organoleptice ale apei

Proprietățile organoleptice ale apei sunt reprezentate de gust și miros, putând fi

determinate cu ajutorul organelor nostre de simț, fapt pentru care aceste
determinări sunt subiective. Cu toate acestea, prima condiție ca o apă să fie
potabilă este ca ea să poată fi consumată cu plăcere, calitate care depinde
aproape în exclusivitate de proprietățile organoleptice.

Determinarea gustului apei

Gustul este rezultatul conținutului apei în elemente minerale, oxigen și bioxid

de carbon. Lipsa acestora imprimă apei un gust fad și neplăcut și nu satisface
senzația de sete aceasta referindu-se mai ales la oxigenul dizolvat care dă
caracterul de prospețime al apei.

O mineralizare crescută precum și existența unor substanțe organice imprimă

apei un gust și miros neplăcut, astfel excesul de

- fier dă un gust metalic

- calciu dă un gust sălciu
- magneziu dă un gust amar
- cloruri dă un gust sărat
- excesul de bioxid de carbon dă un gust respingător, grețos

1
Determinarea mirosului apei

Mirosul este legat de prezența unor elemente naturale sau poluante în exces.
Astfel substanțele organice în descompunere și protozoarele pot imprima apei
un miros caracteristic particular datorită degajării de amoniac și hidrogen
sulfurat. De asemenea unele substanțe chimice poluante cum sunt detergenții
sau pesticidele imprimă mirosul caracteristic al acestor substanțe, organismele
vegetale imprimă mirosul caracteristic al acestor substanțe iar organismele
vegetale imprimă un miros aromatic de mucegai sau iarbă.

Determinarea mirosului ca și gustul se fac senzorial prin compararea mirosului

apei cu un miros cunoscut și se exprimă în grade în funcție de intensitatea
acestuia după o scară conform tabelului de mai jos:

Mirosul și gustul Intensitatea Gradul

fără miros și gust particular - 0
perceptibil de un cercetător experimentat foarte slab 1
perceptibil de un conumator obișnuit slab 2
net perceptibil perceptibil 3
suficient de puternic pentru a da gust neplăcut
pronunțat 4
apei
puternic încât apa nu se poate consuma foarte puternic 5

Norma sanitară: maxim 2 grade

2. Determinarea proprietăților fizice ale apei

Determinarea temperaturii apei

Temperatura apei are o dublă valoare sanitară.

- rol direct influențând organismul uman și consumul apei în sensul că apa rece
cu temperatură sub 5oC determină scăderea rezistenței locale a organismului
favorizând producerea de faringite, laringite, treaheite, amigdalite sau creșterea
tranzitului intestinal. Apa caldă cu temperatura peste 17OC are gust dezagreabil
prin pierderea oxigenului și gazelor dizolvate, nu satisface senzația de sete,
producând chiar greață și vărsături.

2
- rol indirect ca indicator de poluare: temperatura apelor de suprafață este
variabilă cu temperatura aerului iar apele de profunzime prezintă temperatură
constantă. Dacă temperatura apei subterane variază paralel cu temperatura
aerului aceasta denotă o comunicare cu exteriorul, deci o posibilitate de poluare
a apei. Temperatura apei se determină la locul de recoltă cu un termometru
gradat, măsurându-se concomitent cu temperatura aerului.

Norma sanitară:
pentru apa subterană – limita admisă 7-15oC, limita exceptională 5-17oC
pentru apa de suprafață – nu există norme

Determinarea culorii apei

Culoarea apei este determinată de substanțele dizolvate în ape naturale sau

poluate, putând duce la limitarea utilizării acesteia având și rol indicator al
poluării apei.

Determinarea calitativă a culorii se efectuează prin compararea probei cu apă

distilată fiind notată culoarea observată

Determinarea cantitativă a culorii se efectuează prin compararea culorii apei

analizate cu o scară etalon, din platincobalt sau bicromatcobalt și se exprimă în
grade de culoare.

Norma sanitară: limita admisă maxim 15o limita admisă excepțional 30o

Determinarea turbidității apei

Turbiditatea apei este dată de substanțele insolubile în apă, naturale sau

poluante, imprimând aspect neplăcut apei sau reprezentând suport pentru
microorganisme.

Determinarea turbidității se face calitativ prin compararea probei cu apă distilată

notând rezultatul astfel: opalescent, tulbure, foarte tulbure.

Determinarea cantitativă se efectuează prin compararea apei de analizat cu o

scară artificială etalon de bioxid de siliciu.

Norma sanitară: valoarea admisă maxim 5o SiO2, admisă excepțional 10o SiO2

3. Determinarea compoziției chimice a apei

3
Substante toxice – care au efecte toxice asupra organismului. Ele pot exista în
apă în mod natural dar de cele mai multe ori provin din poluare. Sunt riguros
normate, neadmițându-se depășirea normei admise;

În STAS-ul de apă potabilă sunt normate 16 substanțe toxice și anume: amine

aromatice, arsen, azotați, cadmiu, cianuri libere, crom, clor, hidrocarburi
policiclice aromatice, mercur, nichel, pesticide, plumb, seleniu, trihalometan,
cloroform, uraniu natural.

Substanțe indezirabile – sunt reprezentate de un grup de substanțe chimice

prezente în apă și care nu au efecte toxice asupra organismului dar cand
depășesc anumite limite modifică proprietățile organoleptice și fizice ale apei
făcând-o improprie consumului.

Există o limită sau normă de admisibilitate până la care nu se produce nici un

incovenient și care poate fi depășită fără nici un pericol și o normă sau nivel
excepțional peste care orice depășire este neacceptată.

Aceste substanțe sunt: calciu, detergenți anionici sintetici, duritate totală, fier,
fenoli, mangan, magneziu, oxigen dizolvat, sulfați, zinc.

Substanțe indicatoare ale poluării – sunt acele substanțe care nu au efecte nocive
toxice asupra organismului, nu modifică propritățile apei și nici nu limitează
utilizarea apei dar creșterea concentrației lor indică poluarea chimică sau
bacteriologică a apei.

Sunt normate două limite, una admisă și una admisă excepțional.

Aceste substanțe sunt:

- substanțe organice care au valoarea de indicator global

- amoniacul care provine din descompunerea substanțelor organice
indicând o poluare recentă (ore-zile)
- nitriții care rezultă din decompunerea amoniacului indicând o poluare mai
veche (zile-săptămâni)
- prezența concomitentă a amoniacului și nitriților indică o poluare
continuă.

4
 6. ANALIZA BACTERIOLOGICĂ A APEI

RECOLTAREA PROBELOR DE APĂ

În activitatea de supraveghere sanitară a aprovizionării cu apă potabilă a

populației un loc important îl ocupă recoltarea probelor, opera țiune care trebuie
să respecte niște cerințe de care depinde exactitatea rezultatelor de laborator.

1. Vasele necesare recoltării probelor de apă

Pentru analize fizico-chimice se vor folosi vase de sticlă cu dop rodat de

închidere ermetică, bine spălate și uscate. Spălarea se efectuează cu amestec
oxidant sulfo-cromic și acid sulfuric sau detergenti, după care se clătesc foarte
bine cu apă de robinet și la sfârșit cu apă distilată. Pentru alte determinări este
necesară o spălare suplimentară care este indicată în standardul de analiză.

Pentru îndepărtarea oricăror impurități din vasul de recoltă, înainte de recoltare

flaconul se clatește de 2-3 ori cu apa ce urmează a fi recoltată având grijă ca
acesta să nu ajungă înapoi în sursa de unde se recoltează proba.

Vasul se umple până la refuz cu apă iar dopul se va fixa în așa fel încât să nu
rămână nici o bulă de aer în interior.

Pentru analize bacteriologice probele se recoltează în flacoane de sticlă cu dop

rodat, acoperite cu capac de hârtie și sterilizate la căldură în autoclav la 120 oC
timp de 20 min sau în etuvă la 180oC timp de o oră.

La apele clorinate, pentru a neutraliza clorul rezidual se va introduce în flacon,

înainte de sterilizarea acestuia o cantitate de tiosufat de sodiu solu ție 0,5% în
cantitate de 2ml pentru 200ml apă.

Pentru analizele bateriologice curente sunt necesari 250-1000ml apă.

1
 2. Tehnica prelevării probelor de apă

Recipientul se umple până la refuz și se închide etanș. Probele de apă pot fi

recoltate din:

- instalații centrale
- instalații locale
- instalații ale organizațiilor economice și sociale

Din rețeaua de distribuție a apei potabile recoltarea se face după o curgere

minimă a apei de 10 minute.

Pentru analiză microbiologică se lasă să curgă apa 10 minute, se închide

robinetul, se flambează, se deschide până la obținerea unui jet cu diametrul 1cm
și se prelevează proba în sticlă sterilizată până la aproximativ 1cm sub dop, apoi
se aplică dopul pentru închidere ermetică.

Din instalații locale, (fântâni sau izvoare) când se extrage cu pompa se

recoltează dupa 20 min de curgere continuă, iar cu găleata la o adâncime de 10-
30cm sub oglinda apei.

Pentru analiză microbiologică, când nu există robinet, flaconul sterilizat este

legat cu sfoară și se introduce în bazin sau instalația locală, se umple până la
1cm sub dop apoi se aplică dopul.

CONSERVAREA PROBELOR DE APĂ

Datorită posibilelor modificări ale caracteristicilor apei potabile se recomandă

ca timpul scurs de la recoltarea probelor și până la efectuarea analizelor de
laborator să fie cât mai scurt și să nu depașească 4 ore.

Dacă acest lucru nu este posibil, atunci este necesar ca probele să fie conservate
cu diferite substanțe, corespunzător analizelor ce urmează a fi relizate.

Atât probele proaspete cât și cele conservate până la efectuarea analizelor

trebuie păstrate la 4oC.

2
 TRANSPORTUL PROBELOR DE APĂ

Flacoanele ce conțin probele de apă vor fi transportate către laboratorul de

analize, în vederea efectuării analizelor fizico-chimice și microbiologice, în lăzi
izoterme sau truse frigorifice care să asigure temperaturi de până la 4 oC, în
condiții care să le ferească de loviri, impurificări sau contaminări.

SUCCESIUNEA ANALIZELOR DE LABORATOR

Deoarece unii indicatori se pot modifica în timpul păstrării probelor este necesar
să se efectueze analizele fizico-chimice într-o succesiune bine stabilită astfel:

- la locul recoltării se determină temperatură, gust, miros, oxigen dizolvat,

clor rezidual liber, pH.
- în ziua recoltării se determină amoniac, nitriți, nitrați, substanțe organice,
turbiditate, culoare, suspensii, fosfați
- în primele 24 ore se determină alcalinitatea, aciditatea, duritatea, calciu,
magneziu, clor. Restul analizelor pot fi efectuate în funcție de stabilitatea
substanțelor în apă

Dacă probele sunt conservate determinările se realizează astfel:

- până în 72 ore de la recoltare, pentru apele curate

- până în 48 ore de la recoltare, pentru apele cu poluare medie
- până în 12 ore de la recoltare, pentru apele poluate

3
 7. DETERMINAREA CALITĂȚII IGIENICE ȘI NUTRITIVE A
OUĂLOR, CEREALELOR, FĂINII ȘI PÂINII

OUĂLE

Ouăle de consum sunt cele de găină. Pentru celălalte specii se face

indicarea provenienței: de gâscă, de rață, etc

Ouăle de palmipede (rață și gâscă) se comercializează numai în raioane

special amenajate unde este afișată vizibil specia precum și indicațiile de
folosire, numai după prelucrare termică, fierbere cel puțin 15 minute. În
unitățile de alimetație publică și colectivă este interzisă utilizarea ouălor de rață.

În unitățile de alimentație ouăle de găină pot fi utilizate numai după ce

sunt spălate cu detergent și dezinfectate 10 minute în soluție clorură de var sau
cloramină 1% și apoi clătite cu apă rece.

Examenul organoleptic:

1. aspectul exterior: coaja trebuie să fie intactă, fără pete, mată. Ouăle vechi sau
alterate au coaja lucioasă, unsuroasă, cu pete de diferite mărimi. Într-o
soluție de NaCl 6%, oul de consum nu trebuie să plutească.

2. ovoscopia (mirajul) constă în cercetarea aspectului oului străbătut de un

fascicul de lumină fără a fi nevoie de spargerea lui. La ovoscopie, oul
proaspăt prezintă:
- albuș translucid alb/roz
- gălbenuș în poziție centrală, galben sau galben/roșiatic, ca o umbră bine
delimitată
- camera de aer – la polul rotunjit al oului, nu se mobilizează, are înălțimea de
 5 mm la ouăle foarte proaspete (sub 5 zile de la ouat),
 5-9 mm la ouăle proaspete ( circa 8 zile de la ouat)
 1/5 din înălțime la ouăle conservate în apă de var (camera de aer și
gălbenușul pot deveni mobile)
 1/3 din înălțimea oului, la ouăle vechi, gălbenușul nu este situat
central, e mobil sau lipsit de coajă

1
3. examinarea oului după spargere
- oul proaspăt
 albuș gelatinos alb-albăstrui dens
 gălbenus galben-roșiatic sau auriu
 miros plăcut caracteristic (uneori se pot regăsi unele mirosuri de
pesticide sau antibiotice, furaje, mucegai)
- oul mai vechi, alterat
 albuș fluid galben-cenușiu-verzui
 gălbenușul deseori amestecat cu albușul
 degajă miros puternic, respingător datorat hidrogenului sulfurat,
amoniacului, aminelor și mercaptanului (produși de degradare a
proteinelor și lipidelor ouălor sub influența enzimelor de putrefacție)

Examenul fizic: cea mai utilizată este aprecierea densității specifice prin
studierea comportării oului în apă simplă și sărată.

1. în apă simplă
- oul foarte proaspăt se așează paralel cu fundul vasului
- oul proaspăt de 10-15 zile,, axul longitudinal al oului face unghi de 45 o cu
fundul vasului, ușor distanțat de el
- oul de 30 de zile stă perpendicular pe fundul vasului fără să-l atingă
- oul vechi poate pluti la suprafața apei

2. în apă sărată 12%

- oul foarte proaspăt de 1-3 zile cade la fundul vasului
- oul proaspăt de 4-6 zile plutește între două ape
- oul de 7-9 zile atinge suprafața apei cu polul rotunjit

Examenul chimic: se determină aciditatea galbenușului (pH maxim 5,9) și

alcalinitatea albușului (pH maxim 8).

2
Analize microbiologice:

1. Oul de consum:
- NTG (număr total de germeni) pe coajă: maxim 1 milion pe întreaga coajă.
- Salmonella pe coajă sau în conținut trebuie să fie absentă. Infectarea ouălor
în timpul formării lor este rară, cel mai frecvent germenii provin din cloacă,
sol sau cuibar contaminat. Oul este infectat cu Salmonella de pe coajă care
pătrunde prin porii oului.

2. Praful de ouă este o pulbere fină fără aglomerări în bulgări, omogenă în toată
masa.
- NTG maxim 100000/gr.
- drojdii și mucegaiuri maxim 10/gr.
- Salmonella și stafilococ absent

3. Melanjul congelat de ouă are culoare portocalie, consistență tare, fără miros
străin. După decongelare lichidul trebuie să fie omogen, galben portocaliu,
fără miros străin.

3
 CEREALE, FĂINĂ ȘI PÂINE

Cele mai folosite cereale sunt: grâul, porumbul, orezul, secara. Grâul și
secara se consumă doar după prelucrare industrială prin care se obține arpacaș,
griș, făină. Făina de grâu și secară este cel mai frecvent folosită la prepararea
pâinii.

Recoltarea probelor

1. Făină - se recoltează cu sonda câte 3 probe de 100-150g, probele se

amestecă și se face o probă medie reprezentativă. Pentru examenul chimic
este nevoie de 400g făină.

Dacă făina este ambalată în saci, în funcție de numărul de saci din lot se
procedează astfel:

- până în 10 saci se ia din fiecare sac o probă

- 11-50 de saci se ia o probă din 5 în 5 saci
- peste 50 de saci se ia o probă din 10 în 10 saci

Dacă făina e ambalată în pungi se procedează astfel:

- până la 500 pungi se ia o probă din 5 în 5 pungi

- 501-1300 pungi se ia o probă din 10 în 10 pungi
- 1301-3000 pungi se ia o probă din 15 în 15 pungi
- peste 3000 de pungi se ia o probă din 20 în 20 pungi

2. Pâine – din lot se aleg 10 pâini, se examinează, se cântăresc. Abaterea limită

la greutate e maxim 3%. Pentru analiza chimică se alege 1 pâine la cel pu țin
3 ore și cel mult 20 de ore de la scoaterea din cuptor.

4
Examenul organoleptic

1. Făina de grâu pentru panificație

- culoarea este în funcție de gradul de extracție
 făina albă este albă cu nuanță gălbuie
 făina semialbă este alb-gălbuie cu nuanță cenușie și urme vizibile
de tărâțe
 făina neagră este cenușiu deschis, conține tărâțe
- gustul normal este puțin dulceag; făina veche are gust fad sau amar
- infestare NU ae admite prezența insectelor sau acarienilor în nici un stadiu
de dezvoltare

2. Pâinea
- coaja brună, uniformă, cu suprafață netedă, lucioasă, fără crăpături mai late
de 1cm pe toată lungimea
- miezul alb-gălbui sau brun-cenușiu cu porozitate uniformă fără goluri prea
mari
- gustul normal, placut, caracteristic; acru la pâinea veche
- consitența caracteristică, cu miez elastic, după apăsarea cu degetul să revină
imediat la starea inițială, să nu se sfărâme, să nu prezinte cocoloa șe sau făină
nefrământată, să nu scrășnească datorită impurităților minerale. Este interzisă
fabricarea pâinii din făină necernută.
- semnele alterării microbiene trebuie să fie absente: boala filantă sau boala
întinderii în care miezul este moale, lipicios la rupere, se întinde sub forma
unor filamente, are miros neplăcut, dulceag, respingător. (germeni
responsabili – bacillus subtilis și mezentericus)

Determinări fizico-chimice ale făinii

1. examenul microscopic al făinii – amidonul se găsește sub forma de granule

cu structură caracteristică în funcție de specia plantei din care provine.
Mod de lucru: se amstecă făină cu soluție hidroalcoolică cu albastru de
metilen, se face frotiu subțire care după uscare se examinează la microscop.
Granulele de amidon sunt transparente, astfel se identifică pe fondul lamei
care este albastru. Se poate preciza și specia cerealei.

5
2. determinarea acidității – este un indicator de prospețime. Gradul de aciditate
este numarul de ml NaOH necesar pentru titrarea a 100g făină.
Mod de lucru: se titrează un extract apos de făină cu NaOH în prezența
fenolftaleinei până la apariția culorii roz persitentă un minut.
Norma sanitară: făina albă maxim 2,2; făina semialbă maxim 3, făina neagră
maxim 4.

3. determinarea glutenului umed – este un indicator de calitate. Cantitatea și

calitatea glutenului condiționează porozitatea pâinii.
Principiul metodei: se transformă făina în aluat, aluatul se spală de porțiunile
hidrosolubile cu soluție de NaCl 2%, apoi se cântăreste glutenul umed și se
calculează procentul de gluten umed din probă. Glutenul de categoria I este
tare, ferm, nelipicios, indică o făină bună de panificație. Glutenul de
categoria a II a este moale, lipicios, filant, indică făină slabă pentru
panificație.
Norma sanitară: făină albă minim 26%, făină semialbă minim 25%, făină
neagră minim 24%.

Analize de laborator ale pâinii

1. determinarea acidității păinii

Principiul metodei: se titrează extractul apos din miez de pâine cu NaOH.
Gradul de aciditate este de 2x volumul soluției de NaOH utilizată la titrare.
Norma sanitară: pâine albă maxim 3-4; pâine semialbă maxim 4,5-5; pâine
neagră 6-6,5

2. determinarea porozității – volumul total al golurilor conținute într-un volum

de 100cm3 de pâine.
Norma sanitară: pâine albă 72-75%, pâine semialbă 65-70%, pâine neagră
62-65%

3. analiza bateriologică – în caz de suspiciune se termostatează la 37 o C timp de

72 ore; se consideră necorespunzătoare dacă după acest termen, la rupere
miezul este filant, cu miros neplăcut, boala întinderii.

6
 8. DETERMINAREA CALITĂȚII IGIENICE ȘI NUTRITIVE A
LAPTELUI

Analiza organoleptică
1. aspect – laptele trebuie să fie omogen, fără corpuri străine sau sediment
2. consitență – laptele trebuie să fie fluid, fără aspect vâscos
3. miros și gust – se apreciază gustul laptelui la temperatura camerei (18-20o C).
El trebuie să corespundă tipului de lapte prezentat analizei (vacă, capră, oaie,
bivoliță). Pentru aprecierea mirosului se încălzește laptele la 50-60 oC. El nu
trebuie să aibă miros străin.

Azotații produc impurificarea laptelui, ei provenind din impurificarea apei din

cauza utilizării lor în agricultură ca îngrășământ. Apa astfel poluată este utilizată
la igienizarea vaselor în care se colectează, transportă, prelucrează și livrează
laptele. Pe această cale se introduc, în general, cantități mici de azota ți.
impurificarea laptelui cu azotatți poate avea loc și prin fraude, când în locul
laptelui se adaugă apă, de obicei de la fântână, care este impurificată cu azota ți.
Falsificatorii au recurs chiar la adaosul de azotat de amoniu care reface
densitatea laptelui diluat, și prin activitatea sa bacteriostatică, îi conferă laptelui
niște „calități” – pe timpul transportului nu se alterează. Din acest motiv au
apărut îmbolnăviri în masă, copiii fiind cei mai afectați.

Determinarea densității laptelui – se face la 18-20oC cu lactodensimetrul.

Principiul metodei: într-un cilindru gradat de 250ml se toarnă laptele, după care
se introduce lactodensimetrul și citirea se face direct pe tija densimetrului la
meniscul superior; acest indicator sugerează posibile fraude:
- densitate mai mare de 1,032 g/cm3 indică un lapte parțial smântânit
- densitate mai mică de 1,028 g/cm3 indică un lapte diluat
Densitatea poate fi normală la un lapte smântânit la care s-a adăugat apă. În
acest caz frauda poate fi depistată prin determinarea conținutului de grăsime și
substanță uscată sau prin determinarea raportului lactoză/ proteine/ cenușă care
trebuie să fie 13/ 9/ 2, independent de fraudă.
Norma sanitară: lapte de consum 1,029 – 1,031 g/cm3.

1
Determinarea grăsimii în lapte – evidențiază posibilele falsificări prin
smântânire, fiind un indicator de calitate al laptelui și se face prin metoda acido-
butirometrică.
Principiul metodei: acidul sulfuric concentrat dizolvă substanțele proteice și
fosfații insolubili din lapte punând în libertate grasimea care se separă cu
ajutorul alocoolului amilic sau izoamilic prin încălzire și centrifugare; citirea
concentrației de grăsime se face direct pe butirometru; coloana de grăsime
trebuie să fie limpede și de culoare galbenă. Se pun în butirometru 10 ml acid
sulfuric, se adaugă 11 ml lapte, 1 ml alcool amilic, se omogenizează apoi se
citește grasimea pe butirometru și se exprimă în procente.
Norma sanitară: lapte integral 2,8 – 3,6%; lapte de consum 1,6 – 1,8%.

Controlul pasteurizării – eficiența pasteurizării poate fi controlată prin

prezența unor enzime care sunt inactivate prin încălzire; de exemplu peroxidaza
este inactivă la 85oC (pasteurizare înaltă) iar fosfataza la 71-73 oC (pasteurizare
medie).
Principiul metodei: pentru identificare peroxidazei se folosește proprietatea
acesteia de a descompune apa oxigenată punând în libertate oxigenul care va
oxida parafenildiamina formând o colorație cenușiu-albăstruie; dacă în proba
suspusă analizei având în amestec 3-4 picături de apă oxigenată și 0,5g
parafenildiamină apare colorația cenușiu-albăstruie înseamnă că peroxidaza este
încă prezentă și pasteurizarea a fost ineficientă.

Determinarea acidității laptelui – prospețimea laptelui se apreciază în funcție

de aciditatea sa care crește în raport cu timpul de păstrare și temperatura, fiind
influențat de activitatea bacteriilor lactice.
- proba fierberii – este o probă calitativă; într-o lingură se pun 10 ml lapte
și se supune fierberii; dacă aceasta coagulează înseamnă că laptele are
aciditate crescută.
- dozarea cantitativă a acidității laptelui se face prin titrarea laptelui cu
hidroxid de Na 0,1N în prezența fenolftaleinei ca indicator; volumul de
hidroxid de Na utilizat la titrare înmulțit cu 10 indică aciditatea laptelui
exprimată în grade Thörner.
Norma sanitară: lapte materie primă 15-19o Thörner; lapte pasteurizat pentru
consum 15-21o Thörner.

2
Analiza microbiologică a laptelui – pentru determinarea calității laptelui de
consum se efectuează examenul microbiologic al laptelui pasteurizat. Pentru
laptele crud examenul microbiologic se execută mai ales pentru cercetarea
prezenței unor microorganisme patogene provenite de la animale bolnave sau se
determină încărcătura inițială a laptelui suspus prelucrării.

1. determinarea numărului total de germeni – este cea mai uzuală examinare și

aduce informații generale asupra calității laptelui.
Principiul metodei: se însămânțează câte 1ml lapte și câte 1ml din diluția
1/10 a probei în plăci de geloză nutrițivă topită și răcită la 45 oC. Se numără
coloniile dezvoltate după incubare timp de 48h la 37 0C. Rezultatul se
exprimă în număr total de germeni aerobi la 1ml de lapte.

2. determinarea numărului probabil de bacterii coliforme

Principiul metodei: se însămânțează câte 1m din diluția 1/10 în eprubete cu
mediu lichid lauryl sulfat dublu concentrat prevăzute cu tuburi Durham. Se
incubează 48h la 37oC după care se notează eprubetele în care s-a produs
gaz, cel puțin 1/10 din înălțimea tubului Durham. Numărul probabil de
bacterii coliforme se apreciază cu ajutorul unui tabel și se exprimă la 1ml
lapte.

3. determinarea E. Coli
Principiul metodei: identificarea se bazează pe proprietatea E. Coli provenită
din intestinul uman și animal de a crește la 44 oC și de a elibera indol din
triptofan. Din tuburile precedente pentru coliformi se fac însămânțări cu ansa
în eprubete cu mediu cu triptofan, producerea indolului de către E. Coli
evidențiindu-se cu ajutorul benzilor indicatoare sau cu ajutorul reactivului
Erlich. Toate tuburile în care s-au dezvoltat germeni producători de gaz și
indol se consideră pozitive pentru E. Coli de tip fecal.

3
4. determinarea numărului de drojdii și mucegaiuri – determinarea se face
datorită faptului că drojdiile și mucegaiurile pot fi transmise prin lapte
putând elibera toxine cauzatoare de îmbolnăviri.
Principiul metodei: se însămânțează 1ml din lapte și din diluțiile sale pe câte
două plăci cu mediu solid specific și se incubează la temperatura camerei, la
întuneric, 5 zile. Se numără coloniile cu ochiul liber și rezultatul se exprimă
ținând cont de diluții în numărul de drojdii și mucegaiuri pe ml sau g de
produs.
Norme bacteriologice pentru lapte: nu se admit germeni patogeni (Stafilococ
auriu coagulazopozitiv și Salmonella)

Lapte pasteurizat NTG maxim admis Coliforme maxim admise

în sticle 300.000/ ml 10/ ml
în bidoane 500.000/ ml 400/ ml
lapte praf 100.000/ g absent

Proba reductazei pentru lapte – proba se bazează pe proprietatea reductazei

din microorganisme de a transfoma unele substanțe colorate (albastru de
metilen) în leucoderivați, producând decolorarea produsului în timp invers
proporțional cu încărcătura lui bacteriană.
Principiul metodei: într-o eprubetă sterilă se introduce 1ml soluție albatru de
metilen și 10 ml lapte crud integral, încălzit la 38-40 oC. Se amestecă, se
incubează la 37oC și se urmărește decolorarea la diferite intervale de timp. În
raport cu intervalul în care a apărut decolorarea se face aprecierea asupra
calității microbiologice a laptelui.

Intervalul de decolorare Calitatea laptelui NTG prezumtiv

peste 5h și 30min bună milioane/ cm3 lapte
2h – 5h30min (inclusiv) satisfăcătoate milioane/ cm3 lapte
20min (inclusiv) – sub 2h proastă milioane/ cm3 lapte
sub 20min foarte proastă milioane/ cm3 lapte

4
 DETERMINAREA CALITĂȚII IGIENICE ȘI NUTRITIVE
A CĂRNII ȘI PRODUSELOR DE CARNE

Analiza organoleptică

Carne Proaspătă Veche Alterată

- suprafața cu
coajă tare sau cu
- suprafața cu o - suprafața uscată
strat umed, uneori
peliculă uscată lipicioasă
mucus și mucegai
Aspect
- în secțiune puțin - în secțiune
- în secțiune
umedă, lucioasă foarte lipicioasă
umedă cu lichid
tulbure

- suprafață roșie/
roze
- suprafață
- suprafață și în cenușie/ verzuie
- în secțiune
Culoare secțiune roșu mat/
roșie,
brun - în secțiune
caracteristică
decolorată
speciei și regiunii
anatomice

- moale la
- fermă și elastică
suprafață și în
- moale, păstoasă
secțiune
Consistență - urma de la
digitopresiune - urma nu dispare
- urma dispare
dispare repede
încet

Miros - caracteristic - putred

speciei - acru, ușor
înțepător, de
mucegai, de stătut
5
 pH 6,2 6,2 – 6,4 6,6

- extractul de
- extractul nu iși
carne are o - precipitat
Reacția Nessler modifică culoarea
culoare galben portocaliu
și nu se tulbură
portocalie

- reacție pozitivă
- reacție slab
- reacția e culoare neagră, în
pozitivă: apare o
negativă, după 15 prezența
culoare brună mai
Reacția H sulfurat minute hârtia nu hidrogenului
mult sau mai
își modifică sulfurat se
puțin intensă
culoarea formează sulfura
după 5-10 minute
de plumb

Reacția Nessler: reacția pentru dozarea amoniacului care apare în procesul de

alterare al cărnii. Peste extractul de carne se adaugă 10ml reactiv Nessler
(tetraiodomercuratul de potasiu)

Reacția pentru hidrogen sulfurat: într-un flacon Erlenmayer cu dop rodat se

introduce un macerat de carne. De el se prinde o hârtie de filtru îmbibată cu
soluție de acetat de plumb 10%.

Mezeluri Proaspete Vechi Alterate

înveliș acoperit cu mucegai,

Aspect înveliș uscat fără înveliș
culoare modificată spre verde
exterior mucegai lipicios
cenușiu

6
 Pește Proaspăt Alterat

Aspect - culoare normală, specifică - modificată, închisă și fără

general speciei, sidefiu luciu

- are un depozit cleios pe

- întinsă, umedă, lucioasă
suprafață
Pielea - solzii și aripioarele se
- solzii și aripioarele se
detașează greu
detașează ușor

- luat în mână nu se înmoaie

- se înmoaie ușor
Corpul - urma de digitopresine dispare
- urma nu dispare
imediat

reacție net alcalină, verde

Hârtia de - reacția e acidă sau neutră
albăstruie
turnesol

Analiza microbiologică

1. examenul baterioscopic – stabilește gradul de contaminare superficială și

profundă a cărnii prin determinarea numărului de germeni pe un câmp
microscopic. Analiza se face în cazul cărnii de prospețime incertă, ca o
completare a celorlalte examinări de laborator.
Principiul metodei: proba de carne, cu un cuțit steril, se taie în diferite
straturi. Suprafața de secțiune se aplică pe lama microscopică, metoda
amprentei. Frotiul se usucă, se fixează și se colorează gram apoi se
examinează cu imersia.. Se examinează câmpuri, se face media aritmetică a
numărului germenilor găsiți. Carnea proaspătă pe frotiu nu prezintă nici
bacterii nici fragmente de țesut muscular.

7
2. determinarea bacteriilor coliforme – prezența bacteriilor coliforme constituie
o prezumție de contaminare fecală a cărnii și în funcție de numărul probabil
de bacterii coliforme se apreciază calitatea produsului analizat. Se efectuează
diluții așa încât să avem cantități măsurate: 1g, 0.1g, 0.01g, 0.001g de carne
care se însămânțează în tuburi cu bulion lauryl sulfat dublu concentrat cu tub
de fermentare Durham. După incubare de 48h la 37oC se consideră pozitive
pentru bacterii coliforme eprubetele în care a avut loc o degajare de gaz de
cel puțin 1/10 din înălțimea tubului de fermentație. Confirmarea se face
trecând din tuburile pozitive pe mediul GEAM pe care se dezvoltă colonii
caracteristice roz, mucoide, bombate sau violete cu luciu metalic.

3. determinarea E. Coli – din eprubetele pozitive cu bulion lauryl sulfat dublu

concentrat se fac treceri pe mediii cu peptonă bogată în triptofan pentru
evidențierea formării de indol. Se studiază și apartenența E. Coli la unul din
grupurile enteropatogene, enteroinvazive sau enterotoxigene. Interpretare în
funcție de cantitatea de probă însămânțată și diluție:

Cantitatea Diluția Interpretare

1g 1/1 negativ = absente

pozitiv = până la 10 bacterii coliforme/g
0.1g 1/10 pozitiv = până la 100 bacterii coliforme/g
0.01g 1/100 pozitiv = până la 1000 bacterii coliforme/g
0.001g 1/1000 pozitiv = peste la 1000 bacterii coliforme/g
Nu se admite prezența germenilor patogeni

4. examenul bacteriologic pentru antrax – Reacția Ascoli este o reacție de

precipitare folosită în diagnosticul bolii cărbunoase. Se bazează pe faptul că
serul anticărbunos produce o precipitare specifică în contact cu extractele de
organe provenite de la animalele moarte prin infecție cărbunoasă. Antigenele
bacilului antrax se păstrează mult timp chiar și în materialele în putrefacție.
Ele sunt carbohidrați termostabili. Mod de lucru: într-o eprubetă se pun
0.5ml ser anticărbunos peste care se adaugă 0.5ml filtrat din organe sau
măduvă osoasă provenite de la animalul mort. Dacă la interfața dintre cele
două lichide apare un inel albicios de precipitare, animalul a murit de boală
cărbunoasă.

8
5. examenul parazitologic al cărnii – se efectuează în mod obligatoriu de către
serviciul sanitar veterinar care scoate din consum produsele infestate. Cei
mai frecvenți paraziți întâlniți sunt Trichinella spiralis, Cysticercus
cellulosae (forma larvară a Teniei solium), Echinococcus granulosus (boala
hidatică).

Examenul animalelor pentru evidențierea prezenței Cysticercus cellulosae se

face cu ochiul liber sau cu lupa, examinând tesutul muscular abdominal,
muschii intercostali, unde cisticercii apar sub forma unor vezicule albe de
mărimea unui bob de mei.

Analiza trichineloscopică se efectuează prin examinarea unor fragmente mici

de țesut muscular recoltat din diafragm, limbă, muschi masticatori, muschi
intercostali. Din fiecare probă se fac 7 secțiuni de-a lungul fibrelor
musculare. Aceste fragmente se tasează între două lame de sticlă și se
examinează la trichinoscop. În funcție de stadiul de evoluție a parazitului se
pot găsi:
- larve în stadiu de spirală (2-3 zile de la infestare) (seamănă cu un
tirbușon)
- larve în stadiul de capsulare (4 săptămâni de la infestare)
- chiști calcifiați (6 luni de la infestare)

În cazul unei infestări, carnea se confiscă și se denaturează.

9
 9. TOXIINFECȚIILE ALIMENTARE

MĂSURI DE PREVENIRE

Definiție: boli acute cu simptomatologie predominant digestivă ce apar

ca focare sporadice ori izbucniri epidemice familiale sau de colectivitate,
consecutiv ingerării de alimente contaminate microbian sau cu toxine
microbiene.

Epidemiologie: boli cu caracter extensiv de masă prin apariția explozivă

a unui mare număr de îmbolnăviri, înregistrate la consumatorii alimentului
incriminat și încetarea epidemiei prin scoaterea din consum a alimentului
respectiv.

Etiologie: Toxiinfecțiile alimentare pot fi cauzate de bacterii, fungi,

viruși, paraziți, poluanți chimici. Agenții cauzali de obicei nu modifică
proprietățile organoleptice ale alimentelor, consumul neputând fi evitat.

Orice germen capabil să elaboreze toxină sau să contamineze masiv un aliment

de la zeci de mii la câteva milioane de germeni per gram de aliment, poate
produce accidente morbide de toxiinfecție alimentară. Depistarea etiologiei
toxiinfecțiilor alimentare se realizează numai in 40-60% din cazurile
investigate.

Cel mai frecvent agent etiologic întâlnit în 60% din cazuri este din genul
Salmonella, speciile typhimurium, enteridis, Heidelberg. Rezistența
salmonelelor este mare în mediul extern și în alimente, dar pot fi distruse într-o
oră la 60oC sau imediat la 100oC.

Al doilea agent etiologic, ca frecvență, întâlnit în 20-30% din cazuri, este

stafilococul enterotoxic. Elaborarea toxinei stafilococice se produce la
temperatura camerei, nu și dacă alimentul este refrigerat. Această toxină este
termostabilă.

Incubație: scurtă 1h – 24h – 48h (Salmonella, Stafilococi enterotoxici,

Proteus, Clostridium perfringens, Bacilus cereus, Vibrio parahaemoliticus );
ungă 48h – 8zile – 10 zile (Clostridium botulinum, Shigella)

1
 Diagnostic:

- date clinice și epidemiologice: apariția bruscă și simultană de îmbolnăviri

cu manifestări digestive asemănătoare, la mai multe persoane, la scurt
timp după consumul unui anumit aliment
- date de laborator: izolarea agentului patogen (în materii fecale, vărsătură)
sau evidențierea toxinei (în cazul germenilor toxigeni)

Clasificare: după patogenitatea speciilor microbiene toxiinfecțiile

alimentare pot fi de tip toxic, infecțios sau mixt.

 toxice – prin consumul de alimente care conțineau toxinele unor germeni

patogeni. Perioadă de incubație scurtă, câteva ore, evoluează fără
multiplicare sau invazie bacteriană, nu se transmite de la om la om.
Toxinele p (Stafilococ aureu - enterotoxina, Clostridium botulinum -
neurotoxină, Clostridium perfringens - enterotoxină, Bacillus cereus -
enterotoxină)
 infecțioase – prin consumul de alimente ce conțin germeni patogeni vii
(Salmonella, E. Coli, Vibrio) Aceștia se multiplică în intestin, putând
invada organismul în anumite cazuri. Perioadă de incubație mai lungă,
uneori zile, evoluție cu multiplicare bacteriană, uneori și invazie, se poate
transmite de la om la om.
 mixte – debutează ca o toxiinfecție de tip infecțios cu multiplicarea
agentului patogen în intestin și ulterior cu formare de toxină. Shigella, E.
Coli.

Răspândire și caracteristici epidemiologice:

- răspândire universală. Toxiinfecțiile alimentare nu lasă imunitate

- forme: cazuri sporadice, focare familiale, izbucniri de colectivitate
- incidența încă apreciabilă în ciuda progreselor condițiilor de igienă, a
cunoștințelor sanitare a populației (spălare, dezinfecție, tratament termic
eficient, refrigerare, metode noi de conservare). O serie de condiții noi
contribuie la menținerea unor incidențe ridicate:
o alimentația publică și colectivă,
o industrializarea progresivă a produselor alimentare,
o creșterea consumului de produse de origine animală,
o circulația internațională a persoanelor și alimentelor.

2
- sursa de infecție poate fi animală sau umană. Principalul rezervor pentru
Salmonella este animal dar poate fi și omul bolnav. Stafilococii patogeni
provin cel mai frecvent de la om (infecțiile cutanate sau purtătorii nazo-
faringieni) dar pot proveni și de la animalul infectat (mastita vacilor).
Bacilul cereus și Clostridium perfringens proveniți din sol contaminează
legumele și cerealele și intestinul animalelor sau omului, aceștia devenind
surse de infecție. Alimentele cel mai frecvent contaminate sunt carnea,
laptele și ouăle.
- căi și mecanisme de transmitere contaminarea alimentelor poate fi
primară (animal bolnav) sau secundară (în diferite etape):
o contaminarea cărnii după sacrificarea animalului,
o manipularea alimentelor de către personal bolnav sau purtător,
o folosirea de recipiente sau utilaje contaminate,
o folosirea apei contaminate la prepararea alimentelor,
o irigarea culturilor de legume cu ape fecaloid-menajere,
o prin vectori (muște), rozatoare, animale peridomestice.
- receptivitatea este generală în populație și depinde de mai mulți factori
cum ar fi:
o starea fiziologică a organismului (vârstă, afecțiuni asociate);
o de doza infectantă (numărul de germeni sau cantitatea de toxină);
o de tipul și virulența tulpinii (S. anatum și S. Panama sunt serotipuri
cu putere slabă de invazie spre deosebire de S. typhimurium sau S.
cholerae suis care sunt foarte patogene);
o particularitățile alimentului – în alimentele lichide germenii se
distribuie uniform iar în cele solide se dezvoltă în cuiburi.
- letalitatea variază de la 1-2% în toxiinfecțiile alimentare în care este
implicată Salmonella și poate ajunge la 30% în cele în care Clostridium
botulinum este agentul patogen.
- factori favorizanți: ○ căldură;
o nivel scăzut de educație al consumatorului;
o abateri de la controlul medical, la angajare și periodic, al
personalului din sectorul alimentar;
o abateri de la normele sanitare și de igienă din unitățile de produc ție
alimentară, alimentație publică și colectivă;

3
 o abateri de la normele sanitar-veterinare (lipsa supravegherii
animalelor care urmează a fi sacrificate și a procesului de tăiere/
manipulare a cărnii).

MĂSURI DE PROFILAXIE A TOXIINFECȚIILOR ALIMENTARE

Toxiinfecțiile alimentare sunt o problemă de sănătate publică datorită

frecvenței crescute, gravității formelor de boală la vârste extreme, ponderii mari
în patologia generală și digestivă, complicațiilor posibile. Deoarece nu există
profilaxie specifică împotriva toxiinfecțiilor alimentare, profilaxia se rezumă la
3 mari categorii de măsuri și anume:

1. măsuri profilactice privind unitățile de alimentație - îndeplinirea

condițiilor igienico-sanitare la:
- proiectarea unităților de producție alimentară ținând cont de amplasare,
dotare, flux tehnologic;
- amenajarea și funcționarea unităților de alimentație conform reglemantărilor
sanitare în vigoare referitoare la: accesul la apă potabilă curentă, salubrizarea
spațiilor, îndepărtarea rezidurilor, dotarea cu utilaje frigorifice, echipament
de protecție sanitară, controlul medical al personalului, la angajare/periodic);
- transportul și servirea alimentelor în condiții corespunzătoare.

2. măsuri profilactice privind salubritatea produselor alimentare

- sacrificarea animalelor pentru consumul public doar în abatoare sau centre
de tăiere autorizate sanitar și sanitar veterinar;
- interzicerea taierilor clandestine și a tăierilor de necesitate;
- depozitarea și prelucrarea igienică a produselor alimentare perisabile;
- examen trichineloscopic obligatoriu la carnea de porc și vânat;
- utilizarea ouălor de consum, obligatoriu, doar după spălare și dezinfecție;
- interzicerea utilizării ouălor de palmipede în unitățile de alimentație;
- pasteurizarea laptelui pentru consumul public;
- spălarea, cu apă din abundență, a legumelor și fructelor consumate crude;
- prelucrarea termică, înainte de consum, a conservelor alimentare;
- interzicerea punerii sub consum a conservelor cu ambalaj bombat;
- depozitarea alimentelor la temperaturi sub 5oC sau peste 65oC;

4
- întreținerea corespunzătoare a utilajelor și instalațiilor frigorifice.

3. măsuri profilactice privind personalul din sectorul alimentar

- control medical la angajare și periodic conform ord. MS nr. 15/ 1982;
- echipament de protecție sanitară;
- instruirea privind normele fundamentale de igienă conform ord. MS nr. 201/
1997.

COMBATEREA TOXIINFECȚIILOR ALIMENTARE

Ancheta epidemiologică a focarului de toxiinfecție alimentară:

 depistarea și înregistrarea bolnavilor, cazuri grave spitalizare, cazuri ușoare

la domiciliu;
 recoltarea de produse patologice de la bolnavi;
 stabilirea perioadei de incubație și a formelor de boală;
 stabilirea consumatorilor alimentului presupus contaminat și supravegherea
pe perioada maximă de incubație, 48 ore;
 stabilirea alimentelor consumate, în ultimile 36-48 ore, de către bolnavi;
 recoltarea pentru analiza de laborator a alimentelor suspecte;
 blocarea produselor suspecte;
 depistarea purtătorilor de germeni sau a bolnavilor din rândul personalului
din sectorul alimentar (tulburări digestive, piodermite, afectiui sfera ORL);
 scoaterea din activitate a personalului bolnav sau suspect;
 scoaterea purtătorilor din sectorul alimentar și sterilizarea lor ulterioară;
 aplicarea măsurilor de dezinfecție, dezinsecție, deratizare;
 măsuri de educație pentru sănătate;
 raportarea telefonică imediată la MS a focarului de toxiinfecție alimentară cu
mai mult de 2 cazuri (data și locul apariției, numărul de bolnavi adulți și
copii, numărul internaților în spital adulți și copii, numarul consumatorilor
adulți și copii, durata medie a incubației, tablou clinic, aliment incriminat,
măsuri luate).

5
 TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ CU SALMONELLA

Toxiinfecția alimentară cu Salmonella este de tip infecțios. Cea mai

importantă sursă de infecție o reprezintă carnea sau ouăle animalelor bolnave
sau purtătoare (rațe, gâște, găini). Alimentele pot fi contaminate și prin vectori
(muște) și rozătoare. Mai rar, sursă poate fi și omul bolnav sau purtător.

După o incubație de 5-24-48 ore debutul poate fi brusc, alarmant, cu

cefalee, frisoane, febră. Există forme clinice variate:

- gastrointestinală – vărsături, colici abdominale, diaree apoasă

- virală – catar respirator, dureri musculare, cefalee, febră
- dizenteriformă – colici abdominale cu scaune sangvinolente
- tifoidică – cefalee, frisoane, febră în platou, tulburări gastrointestinale
- septicemică – cu diseminări septice în organe
- neurologică – cefalee, fotofobie, tulburări de vedere, delir
- asimptomatică – silențioasă

Evoluția poate fi ușoară cu remisiune în 2-7 zile, alteori mai severă,

durând până la 14 zile sau chiar fatală, cu moarte în 48 ore. Prognosticul este
în general bun dar poate fi sever la copii și bătrâni cu S. cholerae suis
Eliminarea salmonelelor încetează cu vindecarea clinică. Externarea se face
după doua coproculturi negative recoltate la 48 ore. Tratamentul este
dietetic, simptomatic și antiinfecțios.

TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU PROTEUS

Sursa carnea și preparatele din carne, ouăle și praful de ouă, piftie de cap
de porc (proteus Mirabilis).

6
 Incubație 5-12 ore, clinic: stare generală alterată, grețuri, vărsături, colici
abdominale, flatulență și diaree cu miros putred, fără febră.

TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU ESCHERICHIA COLI

E. coli este un germene ubicuitar cu habitat intestinal la om și animal.

Unele specii de E. coli sunt patogene pentru om și sunt grupate în func ție de
mecanismul patogenic. Grupul de E. Coli enterotoxigene, ECET, se referă la
acele E. Coli care produc o toxină ce acționează pe mecanismele secretorii
intestinale, producând diaree apoasă severă pentru copilul mic și medie/ ușoară
pentru copilul mare și adult. Toxina poate fi termostabilă sau termolabilă. Sursa
este omul bolnav sau purtător, mai rar animalele. Alimente incriminate sunt
laptele și derivatele din lapte, carnea de vită și pasăre.

Incubație de 4-10 ore până la 1-2 zile, clinic: stare generală alterată,
febră, grețuri, vărsături, diaree apoasă cu miros de fermentație, evacuare
explozivă. La sugar și copilul mic poate evolua cu deshidratare, acidoză și stare
toxică. Tratament antimicrobian, simptomatic și reechilibrare HE.

TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU SHIGELLA

Sursa de infecție a alimentelor este omul bolnav sau purtător. Factori

favorizanți: alimente neprelucrate termic suficient, păstrate în mediu umed la
temperatura ambiantă. Alimente incriminate: lapte, gălbenuș de ou, icre,
tocăturile, legumele.

Incubație: 8-15 ore până la 3-4 zile. Clinic greață, vărsături, colici
abdominale, diaree sangvinoletă sau mucosangvinolentă, febră, cefalee, stare
generală alterată.

7
 TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU STAFILOCOC ENTEROXIC

Toxiinfecția alimentară cu stafilococ enterotoxic este de tip toxic. Sursa

de infecție este omul bolnav cu leziuni cutanate ori infecție a căilor respiratorii
superioare sau purtătorul nazo-faringian. Sursă mai pot fi animalele
producătoare de lapte care au mastită stafilococică.

Toxina stafilococică poate fi elaborată la temperatura ambiantă, pH

crescut și este termostabilă.

După o incubație scurtă de 1-6 ore debutul este brusc, cu grețuri,

vărsături, colici abdominale, frison, fără febră, cefalee, astenie marcată.
Evoluează benign în 24-48 ore. Excepțional se întâlnesc cazuri severe cu
evoluție mai lungă sau cu exitus, la sugari sau bătrâni. Tratamentul este dietetic
și simptomatic.

TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU CLOSTRIDIUM BOTULINUM

Toxiinfecția alimentară cu Clostridium Botulinum este de tip toxic. Sursa

este Clostridium botulinum, un bacil sporulat, gram pozitiv, anaerob. Se
întâlnește pe sol, pe vegetație și în tubul digestiv al animalelor. Sporii săi sunt
foarte rezistenți la căldură, fiind nevoie de fierbere sub presiune sau autoclavare
la 120oC, timp de 30 min. Astfel, sporii pot rămâne viabili în alimente cum ar fi
conservele. Astfel cele mai frecvente produse alimentare implicate în botulism
sunt: conservele de carne și pește, preparatele din carne (mezeluri, cârnați,
jambon, carne sărată și afumată), preparatele din pește (icre), conserve de
legume-fructe.

8
 Toxina botulinică este cea mai toxică substanță biologică cunoscută, doza
letală pentru om fiind de ordinul nanogramelor. Ea este o exotoxină de tip
neurotoxină în timpul sporulării, doar în condiții de anaerobioză, cădură, pH ≥
4.6 (conserve puțin acide) și NaCl ≤ 3% (conservare cu puțină sare). Se cunosc
mai multe tipuri de toxină, diferențiabile antigenic, dintre care doar A, B,E, F
sunt patogene pentru om. Tipurile A, B sunt produse și comercializate pentru uz
medical (terapeutic/ cosmetic). Toxina poate fi distrusă în 10 min la 100oC sau
în 20 min la 80OC.

După o incubație lungă de 15-48h, uneori până la 8-10 zile (stagnare în

colon, sucul gastric nu distruge toxina), poate debuta cu simptome nespecifice
cu senzație de rău general, tulburări gastro-intestinale discrete sau cu simptome
specifice consecutive afinității pentru sistemul nervos - simptome neurologice:
ptoza palpebrală, midriază, diplopie, strabism, tulburări de fonație, de deglutiție,
de masticație, disfagie, insuficiență respiratorie, constipație atonă, inhibarea
secrețiilor digestive, salivare, lacrimale și sudorale. Diagnosticul se pune pe
baza anamnezei și tabloului clinic. Prezența clostridiei în aliment este
nesemnificativă pentru diagnostic, fiind necesară identificarea toxinei în aliment
și la pacient în sânge și fecale. Evoluția este de obicei gravă, tipurile A și E pot
duce la exitus in 24 ore până la 7-10 zile. Evoluția poate fi medie spre u șoară
când este implicată toxina de tip B cu recuperare lentă (2 luni - 1an).
Prognosticul este sever la formele cu incubație scurtă și depinde de cantitatea de
toxină ingerată, de vârsta pacientului și de rapiditatea inițierii îngrijirilor
medicale. Boala de grup A se declară nominal, internare obligatorie în sec ția de
boli infecțioase. Tratament: 1. îndepărtarea toxinei din organism (spălături
gastrice, purgative, clisme) 2. seroterapie ( ser antibotulinic polivalent sau
specific de tip A sau B) 3. corticoterapie (împotriva reac țiilor de tip boala
serului) 4. simptomatic (respirație asistată sau traheostomie).

Prevenție: 1. spălarea riguroasă a alimentelor ce urmează a fi conservate;

2. păstrarea la rece a produselor perisabile; 3. controlul procesului tehnologic de
conservare:, sterilizarea conservelor, sărarea corectă cu soluție salină de minim
10%, marinarea cu soluție de acid acetic sau citric de minim 2%; 4. controlul de
laborator al conservelor (etanșietate, termostatare, examene bacteriologice); 5.
consumarea numai după fierbere a conservelor produse în casă; 6. interzicerea
consumului conservelor bombate sau cu modificări organoleptice. 7. educația
sanitară pentru preparare igienică a conservelor în industrie și gospodărie cu
fierbere cel puțin 30 minute.

9
 Lupta în focar: depistarea cazurilor de botulism, anchetă epidemiologică,
internare obligatorie, tratament specific cu ser antibotulinic.

TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU CLOSTRIDIUM PERFRINGENS (WELCHII)

Se descriu 2 forme de toxiinfecție alimentară cu Clostridium perfringens:

Forma benignă de tip A – sursa: mâncăruri cu carne păstrate la temperatura

ambiantă (15-40oC), anaerobioză, mediu ușor alcalin. Incubație scurtă 8-24 ore,
clinic cu grețuri, vărsături, colici abdominale, flatulență și diaree cu miros
putred, fără febră. Evoluție favorabilă după 12-24 ore.

Forma malignă de tip F – incubație de 8-12 ore, clinic cu vărsături, dureri

abdominale puternice, diaree sangvinolentă, stare de colaps. Evoluție frecvent
către exitus, datorită enzimei lecitinaza din toxină, care produce necroza
mucoasei și peretelui intestinal și peritonită consecutivă. Tratament nespecific
cu laxative (Mg2SO4 sare amară), reechilibrare H-E și specific cu ser
antiperfringens.

TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU BACILLUS CEREUS

B. cereus este un germene gram pozitiv, aerob, sporulat, ubicuitar

răspândit în mediu. Sursa: pe sol, pe suprafețe, cereale, leguminoase, lapte
proaspăt sau lapte praf. Toxiinfecțiile alimentare sunt produse de toxinele
elaborate de catre sporii dormanzi când întălnesc condiții favorabile. Cel mai
frecvent aceasta se datorează păstrării alimentelor la temperatura ambiantă sau
reîncălzirea alimentelor care au fost deja gătite. Se deosebesc două feluri de
toxine, fiecare asociind un tablou clinic diferit dar cu evoluție favorabilă în 1-2
zile.

10
 Sindrom diareic cu o incubație de 10-12 ore, datorat unei toxine
termolabile. Formă clinică ce mimează toxiinfecția cu Cl. perfringens.

Sindrom emetic cu o incubație de 1-6 ore, asociat cu o toxină

termostabilă. Cel mai frecvent asociat cu orezul prefiert și ulterior prăjit. Formă
clinică ce mimează toxiinfecția stafilococică.

TOXIINFECȚIA ALIMENTARĂ

CU VIBRIO PARAHAEMOLITICUS

Vibrio parahaemoliticus este un germene de apă sărată. Sursa infecției

sunt scoicile, fructele de mare (creveți, crabi) sau peștele de apă sărată,
insuficient prelucrate termic.

Incubație 8-20 ore, clinic: greață, vărsături, colici abdominale, diaree

mucosangvinolentă, cefalee, febră mare.

ANEXA

ordi
clasă familie gen specie
n

B. cereus
Bacillales

Bacillaceae Bacillus B. anthracis

Gram pozitivi

B. subtilis
Bacili

Staphylococcaceae Staphylococcus S. aureus

Streptococcaceae Streptococcus S. Viridans
Lactoba

S. Pyogenes

11
 cillales
E. faecium
Enterococcaceae Enterococcus
E. faecalis

Clostridiales
Clostridia

Cl. perfringens
Clostridiaceae Clostridium
Cl. botulinum

BACTERII Gram pozitive

încrengătura Firmicutes

clasa Bacilli
ordin Bacillales

 fam. Bacillaceae
 Bacillus (aerobi sporulați G+)

 B. subtilis  B. anthracis
 B. cereus
 fam. Staphylococcaceae
 Staphylococcus
 specii enterotoxice

ordin Lactobacillales

 fam. Streptococcaceae
 Streptococcus
 S. viridans (α hemolitic, fără antigen Lancefield)
 S. pyogenes (β hemolitic, Lancefield gr.A)
 fam. Enterococcaceae
 Enterococcus
 E. faecalis (Streptococcus faecalis, γ hemolitic, Lancefield gr. D)
 E. faecium (Streptococcus faecium, α hemolitic, Lancefield gr. D)

12
 clasa Clostridia
ordin Clostridiales

 Fam. Clostridiaceae
 Clostridium (anaerobi sporulați G+)

 Cl. botulinum
 Cl. perfringens

clasă ordin familie gen specie

S. typhimurium
S. enteritidis
S. paratyphi
Salmonella S. enterica arizonae
Gammaproteobacteria – gram negativi

S. choleraesuis
S. panama
Enterobacteriaceae S. anatum
Enterobacteriales

Sh. flexneri
Shigella
Sh. sonnei

Escherichia E. coli

P. vulgaris
Proteus
P. mirabilis
Morganellaceae

Morganella M. Morgani

13
 Pseudomon
adales
Pseudomonadaceae Pseudomonas P. aeruginosa
Vibrionales

Vibrionaceae Vibrio V. parahaemoliticus

BACTERII Gram negative

încrengătura Proteobacteria
clasa Gammaproteobacteria

ordin Enterobacterales

 fam. Enterobacteriacee
 Salmonella

 S. typhimurium  S. choleraesuis
 S. enteritidis  S. panama
 S. paratyphi  S. anatum

 S. enterica arizonae

 Shigella

 Sh. flexneri  Sh. sonnei

 Escherichia
 E. coli
 fam. Morganellaceae
 Proteus

 P. vulgaris  P. mirabilis

 Morganella morgani

ordin Pseudomonadales

14
 fam. Pseudomonodaceae
 Pseudomonas
 P. aeruginosa

ordin Vibrionales

 fam. Vibrionaceae
 Vibrio
 V. parahaemoliticus

15
 10. METODE DE EVALUARE A CONSUMULUI ALIMENTAR

ÎN PRACTICA MEDICALĂ

Alimentația este ingestia de alimente în scopul asigurării, unui organism,

necesarul energetic pentru supraviețuire și dezvoltare. Alimentația este
sănătoasă atunci când:
 promovează și menține starea de sănătate a omului;
 asigură echilibrul dintre aport (calitativ, cantitativ) și necesarul
organismului în diferite condiții fiziologice sau patologice;
 presupune un consum de alimente salubre (necontaminate microbian sau
chimic).

Alimentele furnizează organismului substanțele nutritive de care acesta

are nevoie pentru desfășurarea normală a proceselor metabolice. Nutrien ții se
împart în două mari grupe:
 macronutrienți – proteine, glucide, lipide
 micronutrienți – elemente minerale și vitamine

Organismul uman are capacitatea de a sintetiza o parte din nutrienții de

care are nevoie, aceștia numindu-se neesențiali, dispensabili. Unii nutrienți
(aminoacizi, acizi grași), însă, trebuie aduși prin alimentație deoarece nu pot fi
sintetizați de către organism, ei se numesc esențiali, indispensabili.

Viața presupune consum alimentar minim, permanet, pentru aportul de

energie absolut indispensabilă pentru desfășurarea funcțiilor vitale ale
organismului și activitatea musculară.

Alimentația devine nesănătoasă când se pierde echilibrul dintre aportul

alimentar (cantitate, calitate) și necesarul organismului. Dacă acest dezechilibru
persistă pentru o perioadă mai lungă de timp apar unele stări patologice numite
boli de nutriție sau distrofii sau malnutriții. În cazul aportului insuficient apar
malnutriție, rahitism, pelagra, anemie, etc. În cazul unui consum exagerat de
nutrienți apare obezitate, dislipidemie, diabet, gută. Pentru prevenirea bolilor de
nutriție este importantă cunoașterea valorii nutritive și calorice a alimentelor și
necesarul energetic al organismului.

1
 Metabolismul se referă la totalitatea reacțiilor chimice din organism care
au ca rol principal susținerea vieții. Principalele activități metabolice sunt:

 conversia alimentelor în energie pentru procesele celulare

 formarea de compuși chimici care stau la baza formării structurilor
 eliminarea rezidurilor metabolice

Principalele substanțe generatoare de energie din alimente sunt substanțe

nutritive calorigene, se numesc macronutrienți, și se referă la proteine, lipide și
glucide. În dietă se mai întâlnesc și alți generatori de energie, aceștia sunt:
etanolul, acizii organici (acidul lactic, acidul acetic) și alcoolii zaharurilor
(sorbitol, xylitol, erythrol – conținut caloric mai mic decât zaharurile).

Alte componente ale alimentelor cum ar fi apa, vitaminele, mineralele și

colesterolul nu sunt generatoare de energie dar sunt indispensabile pentru
sănătatea organismului. Ele sunt folosite de către organism în forma în care au
fost absorbite. Fibrele alimentare nu pot fi digerate complet, motiv pentru care
generează o cantitate foarte mică de energie.

component alimentar kJ/g kCal/g

lipide 37 9
alcool 29 7
proteine 17 4
carbohidrați 17 4
acizi organici 13 3
îndulcitori 10 2.4
fibre 8 2

Energia, în sistemul internațional al unităților, se măsoară în J (joules).

Pentru a măsura valoarea energetică a alimentelor și cheltuielile energetice ale
omului, se folosește kJ (kilojoule).

1J (joule) poate fi definit ca energia transferată unui corp când o fortă de

1N (newton) acționează asupra obiectului pe direcția și în sensul forței, pe o
distanță de 1m (metru), sau, energia necesară pentru a creste temperatura 1g apă
cu 0,24oC.

2
 m
m m
1J = 1N⸱1m; 1N = 1kg ⸱ s = 1kg ⸱ 2 ››› 1J = 1kg ⸱ 2 ⸱ 1m = 1kg ⸱
s s
s
m2
2
s

1kcal (kilocalorie) este o unitate de măsură a energiei, dintr-un sistem

metric mai vechi, dar foarte frecvent folosită în domeniul nutriției și
alimentației. 1 calorie mică (cal) este unitatea de energie care reprezintă
cantitatea de căldură necesară pentru a crește temperatura unui gram de apă cu 1
o
C. 1 Caloria mare (kcal) este cantitatea de căldură necesară pentru a crește
temperatura 1kg de apă, cu 1 oC. Prin convenție, în nutriție, o calorie mare se
numește Calorie, cu C mare. 1000cal = 1kcal = 1Cal

1kcal = 4184kJ = 1Cal

Consumul energetic total (CET) se referă la cantitatea totală de energie

utilizată de către un organism pe parcursul a 24 ore și este alcatuită din 3
componente: CER + CEA+ ADS = CET

1. consumul energetic de repaus (CER) este partea cea mai mare din CET și
reprezintă energia necesară menținerii activităților de bază ale organismului,
cum ar fi menținerea temperaturii corporale și a funcțiilor organelor vitale
(creier, inimă, plamân, rinichi). CER este energia consumată de un organism
nealimentat de 2-4 ore, aflat în repaus fizic și intelectual, în condi ții de
mediu cu temperatură neutră. CER este cu aproximativ 10% mai mare decât
consumul energetic minim, metabolismul bazal (MB), care necesită condiții
mai riguroase pentru evaluare, cum ar fi: organism nelimentat de cel puțin 12
ore, aflat în poziție supină, complet relaxat, preferabil la trezire din somn. La
adultul normal metabolismul bazal este aproximativ 1kcal/ kg corp/ oră,
adică 70kg/ 24h, adică 1680kcal/zi. Factorii care influențează semnificativ
CER/ MB:
- compoziția corporală – cu cât corpul conține mai puțină grasime cu atât CER
este mai mare;
- sexul – CER tinde să fie mai mare la bărbați cu 5-10%, probabil datorită
diferenței de compoziției corporale
- vârstă – copiii și adolescenții au metabolismul bazal mai accentuat decât
adulții, valorile maxime fiind înregistrate la 1-3 ani când MB este 2-

3
 2,5kcal/kgcorp/oră, la adolescent scade la 1,5kcal/kgcorp/oră, după 20 de ani
scade cu 1-2% per decadă
- restricțiile energetice
- stări fiziologice – graviditatea crește MB cu 20-25%, lactația cu 10-20%

2. consumul energetic de activitate (CEA sau efectul termic de efort)

reprezintă consumul de energie produs prin activitate fizică (oricare din
mișcările corpului produse de mușchii scheletali). Consumul energetic de
activitate diferă în funcție de cantitatea și intensitatea efortului depus. Pentru
o persoană sedentară CEA poate fi jumatate din CER iar pentru o pentru o
persoană foarte activă poate fi dublu sau chiar triplu față de CER.

3. acțiunea dinamică specifică (ADS sau efectul termic al alimentelor sau

termogeneza alimentelor) reprezintă energia necesară procesării
alimentelor (digestie, absorbție, metabolizare, depozitare) și se măsoară în
procente din aportul caloric. Lipidele se procesează cel mai ușor și au un
efect termic mic, 2-5%. Proteinele sunt mult mai greu de procesat, au efectul
termic mai mare, 20-30%. Efectul termic pentru glucide este 6-8%. Într-o
alimentație mixtă echilibrată, ADS este aproximativ 10% din CET
(consumul energetic total).

Aportului energetic (caloric) neadecvat:

 alimentația nu asigură necesarul caloric și organismul este obligat să

elibereze energie din țesuturi, primul afectat fiind țesutul gras, apoi țesutul
muscular apoi viscerele. La adulți se manifestă inițial prin scăderea masei
corporale, oboseală, scăderea capacității de muncă, scăderea rezistenței la
agenți patogeni (chimici sau microbieni). La copii se manifestă prin
încetinirea ritmului de creștere și dezvoltare și scăderea rezistenței la agenți
patogeni.
 alimentația realizează un aport caloric peste necesitățile energetice ale
organismului, surplusul este depus sub formă de grăsime și determină
creșterea masei corporale și apariția unor boli (dislipidemie, diabet zaharat,
ateroscleroză, HTA, etc)

4
5
 11. CURĂȚENIA ȘI DEZINFECȚIA ÎN UNITĂȚILE SANITARE.

REGULI GENERALE DE PRACTICĂ ALE DEZINFECȚIEI

Curățare - etapa preliminară obligatorie, permanentă și sistematică în

cadrul oricărei activități sau proceduri de îndepărtare a murdăriei (materie
organică și anorganică) de pe suprafețe (inclusiv tegumente) sau obiecte, prin
operațiuni mecanice sau manuale, utilizându-se agenți fizici și/sau chimici, care
se efectuează în unitățile sanitare de orice tip, astfel încât activitatea medicală să
se desfășoare în condiții optime de securitate;

Dezinfecție - procedura de distrugere a majorității microorganismelor

patogene sau nepatogene de pe orice suprafețe (inclusiv tegumente), utilizându-
se agenți fizici și/sau chimici;

Dezinfecție de nivel înalt - procedura de dezinfecție prin care se realizează

distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, fungilor, virusurilor, micobacteriilor
și a majorității sporilor bacterieni; această formă de dezinfecție se poate aplica
și dispozitivelor medicale reutilizabile, destinate manevrelor invazive, și care nu
suportă autoclavarea;

Dezinfecție de nivel intermediar (mediu) - procedura de dezinfecție prin care se

realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a fungilor, a
micobacteriilor și a virusurilor, fără acțiune asupra sporilor bacterieni;

Dezinfecție de nivel scăzut - procedura de dezinfecție prin care se realizează

distrugerea majorității bacteriilor în formă vegetativă, a unor fungi și a unor
virusuri, fără acțiune asupra micobacteriilor, sporilor de orice tip, virusurilor
neanvelopate și a mucegaiurilor;

Biofilm - un strat subțire de microorganisme care aderă puternic la

suprafețe organice sau anorganice și care este foarte rezistent la un unele
substanțe biocide;

Sterilizare - operațiunea prin care sunt distruse toate microorganismele,

inclusiv sporii bacterieni, de pe obiectele contaminate, rezultatul acestei
operațiuni fiind starea de sterilitate.

1
 CURĂȚAREA

Curățenia reprezintă rezultatul aplicării corecte a unui program de

curățare. Suprafețele și obiectele pe care se evidențiază macro- sau microscopic
materii organice ori anorganice se definesc ca suprafețe și obiecte murdare.

Curățarea se realizează cu detergenți, produse de întreținere și produse de

curățat. În utilizarea produselor folosite în activitatea de curățare se respectă
următoarele reguli fundamentale:
a) respectarea tuturor recomandărilor producătorului;
b) respectarea normelor generale de protecție a muncii, conform prevederilor
legale în vigoare;
c) se interzice amestecul produselor;
d) se interzice păstrarea produselor de curățare în ambalaje alimentare;
e) produsele se distribuie la locul de utilizare, respectiv la nivelul secțiilor sau
compartimentelor, în ambalajul original sau în recipiente special destinate,
etichetate cu identificarea produsului.

Urmărirea și controlul programului de curățare revin personalului unită ții

sanitare, care, conform legislației în vigoare, este responsabil cu prevenirea,
supravegherea și limitarea infecțiilor asociate îngrijirilor medicale din unitate.
Programul de curățare este parte integrantă a planului propriu unită ții sanitare
de prevenire, supraveghere și limitare a infecțiilor asociate îngrijirilor medicale.
Ustensilele de curățare vor fi special dedicate fiecărei zone de risc identificate
pe harta riscurilor în unitatea sanitară.

Pentru depozitarea produselor și a ustensilelor necesare efectuării

curățeniei aflate în stoc, în unitatea sanitară se organizează un spațiu central
special destinat care trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să asigure menținerea calității inițiale a produselor pe durata depozitării;
b) pavimentul și pereții să fie impermeabili și ușor de curățat;
c) zona de depozitare să permită aranjarea în ordine a materialelor de cură țare și
accesul ușor la acestea;
d) să existe aerisire naturală;
e) să existe iluminat corespunzător;
f) gradul de umiditate să fie optim păstrării calității produselor.

2
 În fiecare secție sau compartiment trebuie să existe încăperi special
destinate pentru:
a) spațiu pentru produse și ustensile aflate în rulaj și pregătirea activității de
curățare; Spațiul de depozitare/dezinfecție a ustensilelor și materialelor utilizate
din secții/compartiment trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
- pavimentul și pereții să fie impermeabili și ușor de curățat;
- să existe aerisire naturală;
- să existe iluminat corespunzător;
- să existe cuvă sau bazin cu apă pentru dezinfecția și spălarea ustensilelor
folosite la efectuarea curățării sau mașini de spălat cu uscător;
- să existe suport uscător pentru mănușile de menaj, mopuri, perii și alte
ustensile;
- să existe chiuvetă, dotată cu dispenser cu săpun lichid, pentru igiena
personalului care efectuează curățarea;
- să existe pubelă și saci colectori de unică folosință pentru deșeuri,
conform legislației în vigoare.
b) spațiu de depozitare/dezinfecție a ustensilelor și materialelor utilizate. Spațiul
de depozitare și pregătire din secții/compartimente trebuie să îndeplinească
următoarele condiții:
- pavimentul și pereții să fie impermeabili și ușor de curățat;
- să existe aerisire naturală;
- să existe iluminat corespunzător;
- zona de depozitare să permită aranjarea în ordine a materialelor de
curățare și accesul ușor la acestea;
- să aibă o suprafață care să permite desfășurarea activității de pregătire a
ustensilelor și a materialelor utilizate în procedura de curățare;
- să dețină sursă de apă rece și caldă;
- să existe chiuvetă, dotată cu dispenser cu săpun lichid, pentru igiena
personalului care efectuează curățarea.

Întreținerea ustensilelor folosite pentru efectuarea curățării se face după

fiecare operațiune de curățare și la sfârșitul zilei de lucru. Ustensilele utilizate se
spală, se curăță, se dezinfectează și se usucă, cu respectarea circuitelor
funcționale. Curățarea și dezinfecția ustensilelor complexe se efectuează
conform recomandărilor producătorului. Personalul care execută operațiunile de
curățare și dezinfecție a materialului de curățare trebuie să poarte mănuși de
menaj sau mănuși de latex.
3
 DEZINFECȚIA

Dezinfecția este procedura care se aplică numai după curățare și este

urmată de clătire, după caz. Excepția este reprezentată de situația în care
suportul care trebuie tratat a fost contaminat cu produse biologice. În această
situație prima etapă este de dezinfecție, apoi se realizează curățarea urmată de
încă o etapă de dezinfecție și clătire, după caz.

În orice activitate de dezinfecție se aplică măsurile de protec ție a muncii,

conform prevederilor legislației în vigoare, pentru a preveni accidentele și
intoxicațiile.

Dezinfecția prin căldură uscată sau flambarea este utilizată exclusiv în

laboratorul de microbiologie.

Dezinfecția prin căldură umedă se utilizează numai în cazul spălării

automatizate a lenjeriei și a veselei, cu condiția atingerii unei temperaturi de
peste 90 grade C.

Dezinfecția cu raze ultraviolete este indicată în dezinfecția suprafețelor

netede și a aerului în boxe de laborator, săli de operații, alte spații închise,
pentru completarea măsurilor de curățare și dezinfecție chimică. Aparatele de
dezinfecție cu raze ultraviolete, autorizate conform prevederilor legale în
vigoare, sunt însoțite de documentația tehnică, ce cuprinde toate datele privind
caracteristicile și modul de utilizare și de întreținere al aparatelor, pentru a
asigura o acțiune eficace și lipsită de nocivitate. Se va întocmi evidența orelor
de funcționare pentru lămpile de ultraviolete.

Dezinfecția prin mijloace chimice se realizează prin utilizarea produselor

biocide. Produsele biocide utilizate pentru dezinfecție în unitățile sanitare se
încadrează în grupa principală I, tip de produs 1 și 2, conform prevederilor
Regulamentului (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului
din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor
biocide. În unitățile sanitare, în afara produselor tip 1 și 2, se mai utilizează și
produse biocide tip 4, 14 și 18 (menținerea igienei în zona de distribuție și
preparare a alimentelor sau cele utilizate în activitățile de deratizare și pentru
acțiunile de dezinsecție). Este obligatorie respectarea concentrațiilor și a
timpului de contact specificate în avizul produsului.

4
 Produsele biocide încadrate în tipul 1 de produs sunt utilizate pentru:

 dezinfecția igienică a mâinilor prin spălare;

 dezinfecția igienică a mâinilor prin frecare;
 dezinfecția pielii intacte.

Produsele biocide încadrate, în tipul 2 de produs sunt utilizate pentru:

 dezinfecția suprafețelor;
 dezinfecția manuală a dispozitivelor medicale, dezinfecția prin imersie,
dezinfecția la mașini automate;
 dezinfecția lenjeriei/material moale.

În funcție de eficacitate, de timpul de contact și de concentrația utilizată,

nivelurile de dezinfecție sunt:

- dezinfecție de nivel înalt;

- dezinfecție de nivel intermediar;
- dezinfecție de nivel scăzut.

Etapele dezinfecției de tip înalt aplicate instrumentarului care nu suportă

autoclavarea sunt:

1. dezinfecție, cel puțin de nivel mediu;

2. curățare;
3. dezinfecție de tip înalt prin imersie;
4. clătire cu apă sterilă.

Soluția chimică utilizată pentru dezinfecția înaltă a instrumentarului care

nu suportă autoclavarea se va folosi maximum 48 de ore sau 30 de cicluri de la
preparare, cu condiția menținerii în cuve cu capac. În cazul soluțiilor pentru care
producătorul indică mai mult de 30 de cicluri de dezinfecție sau un termen de
valabilitate mai mare de 48 de ore, după expirarea termenelor de valabilitate
precizate, este obligatorie testarea concentrației soluției cu benzi indicatoare
speciale la începutul fiecărei proceduri.

5
 Procedurile de dezinfecție înaltă a dispozitivelor medicale
termosensibile sunt înregistrate într-un registru special, denumit Registrul de
dezinfecție înaltă a instrumentarului, în care se completează următoarele date:

 produsul utilizat și concentrația de lucru;

 data și ora preparării soluției de lucru;
 ora începerii fiecărei proceduri (ciclu) de dezinfecție;
 lista dispozitivelor medicale imersate la fiecare procedură;
 ora încheierii fiecărei proceduri;
 testarea cu bandelete a valabilității soluției, dacă a fost efectuată;
 numele și semnătura persoanei responsabile de efectuarea procedurii.

Criteriile de utilizare și păstrare corectă a produselor antiseptice sunt

următoarele:

- un produs se utilizează numai în scopul pentru care a fost avizat;

- se respectă întocmai indicațiile de utilizare de pe eticheta produsului;
- se respectă întocmai concentrația și timpul de contact precizate în avizul
produsului;
- pe flacon se notează data și ora deschiderii și data-limită până la care
produsul poate fi utilizat în conformitate cu recomandările producătorului;
- la fiecare utilizare, flaconul trebuie deschis și închis corect;
- flaconul se manipulează cu atenție; în cazul flacoanelor cu antiseptic este
interzisă atingerea gurii flaconului, pentru a se evita contaminarea;
- este interzisă transvazarea în alt flacon;
- este interzisă recondiționarea flaconului;
- este interzisă completarea unui flacon pe jumătate golit în alt flacon;
- este interzisă amestecarea, precum și utilizarea succesivă a două produse
diferite;
- se recomandă alegerea produselor care se utilizează ca atare și nu necesită
diluție;
- sunt de preferat produsele condiționate în flacoane cu cantitate mică;
- flacoanele trebuie păstrate la adăpost de lumină și departe de surse de
căldură.

6
 Criteriile de alegere corectă a dezinfectantelor sunt următoarele:

- spectrul de activitate adaptat obiectivelor fixate;

- timpul de acțiune;
- în funcție de secția din unitatea sanitară în care sunt utilizate, dezinfectantele
trebuie să aibă eficiență și în prezența substanțelor interferente: sânge, puroi,
vomă, diaree, apă dură, materii organice;
- să aibă remanență cât mai mare pe suprafețe;
- să fie compatibile cu materialele pe care se vor utiliza;
- gradul de periculozitate (foarte toxic, toxic, nociv, coroziv, iritant, oxidant,
foarte inflamabil și inflamabil) pentru personal și pacienți;
- să fie ușor de utilizat;
- să fie stabile în timp;
- natura suportului care urmează să fie tratat;
- riscul de a fi inactivat de diferite substanțe sau condiții de mediu, așa cum
este prevăzut în fișa tehnică produsului;
- să fie biodegradabile în acord cu cerințele de mediu.

La prepararea și utilizarea soluțiilor dezinfectante sunt necesare:

- cunoașterea exactă a concentrației de lucru în funcție de suportul supus

dezinfecției;
- folosirea de recipiente curate;
- utilizarea soluțiilor de lucru în cadrul perioadei de stabilitate și eficacitate,
conform unei corecte practici medicale, pentru a se evita contaminarea și
degradarea sau inactivarea lor.

Efectuarea controlului chimic și bacteriologic, prin sondaj, al soluțiilor

dezinfectante în curs de utilizare se realizează prin intermediul bandeletelor test
aferente produsului.

7
 Reguli generale de practică ale dezinfecției:

- dezinfecția completează curățarea, dar nu o suplinește și nu poate înlocui

sterilizarea sau dezinfecția de tip înalt în cazul dispozitivelor termosensibile;
- pentru dezinfecția în focar se utilizează dezinfectante cu acțiune asupra
agentului patogen incriminat sau presupus;
- utilizarea dezinfectantelor se face respectându-se normele de protecție a
muncii, care să prevină accidentele și intoxicațiile;
- personalul care utilizează în mod curent dezinfectantele trebuie instruit cu
privire la noile proceduri sau la noile produse dezinfectante;
- în fiecare încăpere în care se efectuează operațiuni de curățare și dezinfec ție
trebuie să existe în mod obligatoriu un grafic zilnic orar, în care personalul
responsabil va înregistra tipul operațiunii, ora de efectuare și semnătura;
aceste persoane trebuie să cunoască în orice moment denumirea
dezinfectantului utilizat, data preparării soluției de lucru și timpul de acțiune,
precum și concentrația de lucru.

Dezinfecția curentă și/sau terminală, efectuată numai cu dezinfectanți de

nivel înalt, este obligatorie în:

- secțiile de spitalizare a cazurilor de boli transmisibile;

- situația evoluției unor cazuri de infecții asociate asistenței medicale;
- situațiile de risc epidemiologic (evidențierea cu ajutorul laboratorului a
circulației microorganismelor patogene);
- secțiile cu risc înalt: secții unde sunt asistați pacienți imunodeprimați, ar și,
neonatologie, prematuri, secții unde se practică grefe/transplant (de măduvă,
cardiace, renale etc.), secții de oncologie și oncohematologie);
- blocul operator, blocul de nașteri;
- secțiile de reanimare, terapie intensivă;
- serviciile de urgență, ambulanță, locul unde se triază lenjeria.

Alegerea metodei de dezinfecție și/sau sterilizare pentru suprafețe,

instrumentar și echipamente trebuie să țină cont de categoria din care acestea
fac parte: noncritice, semicritice și critice.

8
 Suprafețele, instrumentarul și echipamentele sunt clasificate astfel:

- CRITICE - cele care vin în contact cu țesuturile corpului uman sau

penetrează țesuturile, inclusiv sistemul vascular, în mod normal sterile.
Exemple: instrumentarul chirurgical, inclusiv instrumentarul stomatologic,
materialul utilizat pentru suturi, trusele pentru asistență la naștere,
echipamentul personalului din sălile de operații, câmpuri operatorii, meșele
și tampoanele, tuburile de dren, implanturile, acele și seringile, cateterele
cardiace și urinare, dispozitivele pentru hemodializă, toate dispozitivele
intravasculare, endoscoapele flexibile sau rigide utilizate în proceduri
invazive, echipamentul pentru biopsie asociat endoscoapelor, acele pentru
acupunctură, acele utilizate în neurologie; aceste dispozitive trebuie
sterilizate;
- SEMICRITICE - care vin în contact cu mucoase intacte și nu penetrează
bariera tegumentară, cu excepția mucoasei periodontale sau pielea având
soluții de continuitate. Acestea ar trebui să beneficieze de cel puțin
dezinfecție la nivel mediu. Exemple: suprafața interioară a incubatoarelor
pentru copii și dispozitivele atașate acestora (mască de oxigen, umidificator),
endoscoapele flexibile și rigide utilizate exclusiv ca dispozitive pentru
imagistică, laringoscoapele, tuburile endotraheale, echipamentul de anestezie
și respirație asistată, diafragmele, termometrele de sticlă, termometrele
electronice, ventuzele, vârfurile de la seringile auriculare, specul nazal,
specul vaginal, abaiselang-urile, instrumentele utilizate pentru montarea
dispozitivelor anticoncepționale, accesoriile pompițelor de lapte. Suprafețele
inerte din secții și laboratoare, stropite cu sânge, fecale sau cu alte secre ții
și/sau excreții potențial patogene, și căzile de hidroterapie utilizate pentru
pacienții a căror piele prezintă soluții de continuitate sunt considerate
semicritice;
- NONCRITICE - care nu vin frecvent în contact cu pacientul sau care vin în
contact numai cu pielea intactă a acestuia. Aceste dispozitive trebuie să fie
curățate și trebuie aplicată o dezinfecție scăzută. Exemple: stetoscoape,
ploști, urinare, manșeta de la tensiometru, specul auricular, suprafe țele
hemodializoarelor care vin în contact cu dializatul, cadrele pentru invalizi,
suprafețele dispozitivelor medicale care sunt atinse și de personalul medical
în timpul procedurii, orice alte tipuri de suporturi. Suprafețele inerte, cum
sunt pavimentele, pereții, mobilierul de spital, obiectele sanitare ș.a., se
încadrează în categoria noncritice.

9
 Igiena mâinilor și dezinfecția pielii se realizează după cum urmează:

 spălarea simplă igienică a mâinilor se face utilizându-se apă și săpun lichid;

această procedură nu este un substitut pentru dezinfecția igienică a mâinilor.
 dezinfecția igienică a mâinilor se face prin spălare sau frecare, utilizându-se
de rutină un produs antiseptic de preferat pe bază de alcooli; în cazurile de
infecție cu Clostridium difficile dezinfecția igienică a mâinilor se face cu apă
și săpun, nu cu soluții alcoolice;
 dezinfecția chirurgicală a mâinilor prin spălare sau prin frecare este
procedura care se realizează numai după dezinfecția igienică a mâinilor,
utilizându-se un produs antiseptic.

Procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul

de risc:

Risc Proceduri aplicate Indicații

Minim - spălarea simplă igienică a mâinilor cu apă - când mâinile sunt vizibil murdare
și săpun lichid - la începutul și la sfârșitul programului
de lucru
- înainte și după utilizarea mănușilor
(sterile sau nesterile)
- înainte și după activitățile de curățare
- înainte și după contactul cu pacienții
- după utilizarea grupului sanitar (WC)

Intermedia - spălare cu apă și săpun lichid, urmată de
r dezinfecția igienică a mâinilor prin frecare
cu un antiseptic, de regulă pe bază de
alcooli sau
- dezinfecția igienică a mâinilor prin
spălare cu apă și săpun antiseptic
- după contactul cu un pacient septic
izolat
- înainte de realizarea unei proceduri
invazive - după orice contact accidental
cu sângele sau cu alte lichide biologice
- după contactul cu un pacient infectat
și/sau cu obiectele din salonul acestuia
- după toate manevrele potențial
contaminante
- înainte de contactul cu un pacient
izolat profilactic
- înaintea manipulării dispozitivelor
intravasculare, tuburilor de dren
pleurale sau similare
- între manevrele efectuate succesiv la
același pacient
- înainte și după îngrijirea plăgilor

Înalt - dezinfecția chirurgicală a mâinilor prin - înainte de toate intervențiile

frecare cu antiseptic pe bază de alcooli, chirurgicale, obstetricale
după spălarea prealabilă cu apă sterilă și - înaintea tuturor manevrelor care
săpun antiseptic necesită o asepsie de tip chirurgical

10
 12. TEHNICA DE LUCRU ȘI INTERPRETARE
PENTRU TESTELE DE EVALUARE A EFICIENȚEI
PROCEDURII DE CURĂȚENIE ȘI DEZINFECȚIE

I. Definiții:

Teste de autocontrol = teste efectuate de o unitate sanitară în vederea

cunoașterii circulației germenilor patogeni în mediul spitalicesc și a evaluării
eficienței procedurilor de curățenie și dezinfecție cu scopul prevenirii apariției
infecțiilor asociate îngrijirilor medicale. Acestea cuprind:

1. Teste de sanitație = teste de verificare a eficienței curățeniei și

dezinfecției suprafețelor și altor materiale (de exemplu, lenjerie) efectuate
în cadrul unității sanitare;
2. Teste de aeromicrofloră = teste efectuate pentru controlul gradului de
încărcare a aerului cu floră microbiană atmosferică în zonele de risc;
3. Teste de sterilitate = teste efectuate pentru controlul sterilității a
instrumentarului și altor materiale sanitare prin proceduri de sterilizare
fizică și chimică.

II. Recoltarea/ pregătirea probelor primare și tehnica executării

analizei, calculul și interpretarea rezultatelor

1. Pentru controlul bacteriologic al suprafețelor și inventarului moale:

 se vor lua probe de pe suprafețele care sunt considerate curate și
dezinfectate. Dacă pentru suprafețele respective a fost utilizat recent un
dezinfectant, recoltarea va fi efectuată numai după expirarea timpului de
contact.
 se folosește tampon steril umezit în 1 ml ser fiziologic steril cu care se șterge
o suprafață de 25 cm2 prin trecerea tamponului de 2-3 ori în sensuri diferite
pe toată suprafața celor 25 cm2 și se va imersa tamponul în 1 ml ser
fiziologic din recipient, agitându-se puternic pentru omogenizarea
concentrației microbiene.

1
 se adaugă 9 ml ser fiziologic peste tamponul inițial și se agită energic -
diluție 1/10;
 se mai face încă o diluție zecimală seriată cu 9 ml ser fiziologic - dilu ție
1/100;
 se dispersează 0,1 ml din fiecare diluție pe câte o placă de geloză sânge și
mediu lactozat și se incubează 24-48 de ore la termostat la 37°C;
 se numără coloniile de pe fiecare placă și se aplică formula de mai jos:

cantitatea dispersată cantitatea dispersată nr . germeni

N1 x D1 x 25 cm 2
+ N2 x D2 x 25 cm 2
= cm 2

unde:
N1, N2 - numărul de germeni de pe fiecare placă de geloză sânge;
D1, D2 - diluțiile folosite pentru fiecare placă Petri;
 se raportează:
o numărul de germeni/cm2 de suprafața ștearsă;
o prezența oricăror germeni patogeni identificați.

Interpretare: Se consideră curată o suprafață/un material moale pe care se

dezvoltă sub 5 colonii/cm2 și nu sunt prezenți germeni patogeni.

2. Pentru controlul bacteriologic al aeromicroflorei:

- se va determina flora microbiană atmosferică din acele încăperi unde
riscurile de colonizare/infectare pentru asistați ar putea fi mai mare: săli de
operații, săli de pansamente, săli de nașteri, saloane de prematuri etc.
- se folosește metoda sedimentării Koch sau o metodă volumetrică cu ajutorul
aparaturii necesare dedicate conform standardului indicat de producător.
- pentru metoda sedimentării - pentru fiecare încăpere se vor folosi 2 grupe de
plăci Petri a câte 10 cm diametru, fiecare grupă cuprinzând câte o placă de
geloză simplă și o placă de geloză sânge, ambele plăci cu medii fără lichid
de condensare.
- un grup de plăci se va expune în mijlocul încăperii pe o masă/la înăl țimea
unei mese (la 60-100 cm de pardoseală), al doilea grup va fi expus într-un
colț al încăperii la înălțimea unei mese (la 60-100 cm de pardoseală).
Numărul de plăci necesare se calculează în funcție de volumul încăperii.
- expunerea se va face prin ridicarea capacului cutiilor Petri și așezarea
capacelor cu deschiderea în jos alături de cutiile Petri cu mediile selectate.

2
- timpul de expunere va fi strict cronometrat din momentul ridicării capacelor
de la plăcile Petri cu medii, acestea urmând să fie lăsate deschise 10 minute.
- plăcile se vor incuba 24-48 de ore la termostat la 37°C;
- se numără coloniile crescute pe suprafața gelozei simple după 48 de ore și
numărul total de colonii hemolitice crescute pe suprafața gelozei sânge după
24 de ore;
- raportarea la m3 de aer se face prin aplicarea formulei lui Omelianski:
N x 10000/S x K = număr germeni/m3 aer, unde:
N = număr de colonii de pe suprafața plăcii Petri;
S = suprafața plăcii Petri în cmp (63,5 cm2);
K = coeficientul timpului de expunere
k = 1 pentru 5 minute,
k = 2 pentru 10 minute,
k = 3 pentru 15minute;
- se raportează:
o numărul total de germeni/m3 aer;
o numărul total de germeni hemolitici/m3 aer.

Interpretare:
- Numărul total de germeni/m3 aer nu trebuie să depășească 500-1500 după
gradul de activitate din încăpere, începutul sau sfârșitul zilei de lucru.
- În sălile de operații (în timpul lucrului), în saloanele de nou- născuți și sugari
se admit maximum 300 germeni/m3 aer, cu absența florei hemolitice.

3. Pentru controlul bacteriologic al sterilității:

 se constată în mod indirect efectul sterilizării prin cercetarea florei
microbiene de pe obiectele care au fost supuse sterilizării, fie prin
însămânțarea directă a suprafeței obiectului pe mediul de cultură, fie a
produsului de spălare și ștergere.
 se va folosi bulion simplu în recipiente sterile, bulion thioglicolat sau
tampoane sterile în care s-a pus în laborator 1 ml de ser fiziologic în condi ții
de sterilitate.
 toate materialele care pot fi luate ca atare (ace de seringă, ace de sutură, ace
de stomatologie, agrafe, ață chirurgicală, comprese mici etc.) vor fi
însămânțate pe mediile de cultură în condiții de asepsie.

3
 obiectele sterile mari, inventar moale sau instrumentar vor fi șterse de 2-3 ori
cu un tampon steril umezit în ser fiziologic, ce va fi reînsămânțat în laborator
în bulion simplu.
 apa sterilă va fi însămânțată direct într-un recipient cu bulion după o
prealabilă flambare a robinetului și lăsarea apei să curgă timp de aproximativ
5 minute.
 ața de sutură, catgut și comprese vor fi însămânțate și în bulion thioglicolat.
 se inscripționează recipientul cu numărul probei, locul de recoltă, apoi proba
se înregistrează în procesul-verbal de recoltare.
 tuburile cu bulion nutritiv se incubează 3-5 zile la termostat la 37°C;
 se raportează microorganismul/microorganismele identificate.

Interpretare: Se consideră probă conformă proba sterilă, fără prezența

germenilor de orice tip.

4. Pentru controlul bacteriologic al probelor de pe tegumente

- prelucrarea probelor se va face în minimum de timp de la recoltare pentru a

preveni uscarea lor.
- în fiecare tampon se repartizează 9 ml ser fiziologic, se agită bine pentru
omogenizare (diluție 1/10).
- se depune câte 0,1 ml din suspensia de 1/10 în centrul unei plăci de geloză
sânge și mediu lactozat cu suprafața bine uscată, apoi se dispersează uniform
inoculul cu ansa sterilă.
- se incubează 24-48 de ore plăcile la termostat, la 37°C.
- se identifică germenii conform procedurilor de laborator specifice.
- se numără coloniile de pe placă folosind următoarea formulă:
X = N x D/volumul însămânțat, unde:
X = nr. colonii ( UFC )/mL; N = nr. colonii/placă; D = inversul diluției.
- plăcile cu un număr mai mare de 300 colonii/placă vor fi raportate ca atare.
- se raportează unități formatoare de colonii pe probă.
- se raportează prezența:
o Escherichia; o Klebsiella spp.;
o Proteus; o Acintotobacter;
o Staphylococcus aureus; o Enterococcus rezistent la
o Pseudomonas spp.; vancomicină.

4
Interpretare: Se consideră o mână curată aceea la care:
- încărcătura microbiană nu este mai mare de 100 UFC/ml pentru personalul
îngrijitor și infirmiere;
- încărcătura microbiană nu este mai mare de 40 UFC/ml pentru personalul
mediu și medical;
- încărcătura microbiană nu este mai mare de 10 UFC/ml pentru personalul
care trebuie să efectueze intervenții aseptice;
- nu trebuie să conțină germeni patogeni;
- la germenii patogeni izolați se va efectua, la cererea departamentului
SPIAAM, testarea rezistenței la antibiotice.

5
 13. STERILIZAREA ȘI CONTROLUL STERILIZĂRII

Sterilizarea este operațiunea prin care sunt distruse toate

microorganismele, inclusiv sporii bacterieni, de pe obiectele contaminate,
rezultatul acestei operațiuni fiind starea de sterilitate.

Sunt obligatorii controlul operațiunilor, respectarea procedurilor, precum

și asigurarea cerințelor specificate în standardul EN ISO 9001/2001, cu
modificările și completările ulterioare. Unitățile sanitare trebuie să garanteze
același nivel de siguranță a pacienților, atât în cazul utilizării de dispozitive
medicale achiziționate de pe piață, cât și al utilizării celor sterilizate în unitatea
sanitară. Este interzisă reprocesarea, în vederea reutilizării, a dispozitivelor și
materialelor de unică folosință.

Sterilizarea se realizează numai cu aparate autorizate și avizate conform

prevederilor legale în vigoare. Trebuie respectate instrucțiunile de utilizare din
cartea tehnică a aparatului cu privire la temperatura, presiunea și timpul de
sterilizare recomandate de producător, în funcție de tipurile de materiale de
sterilizat ambalate. Instrucțiunile de utilizare pentru fiecare sterilizator se vor
afișa la loc vizibil.

Organizarea activităților propriu-zise de sterilizare, precum și a

activităților conexe, respectiv curățarea, dezinfecția și împachetarea, stocarea și
livrarea, va ține cont de necesitatea respectării circuitelor funcționale. Circuitele
se stabilesc astfel încât să asigure securitatea personalului, a mediului și
integritatea dispozitivelor medicale. Este interzisă realizarea acestor activită ți în
alte spații decât cele desemnate. Serviciul de sterilizare din unitățile sanitare de
orice tip trebuie să fie amenajat într-un spațiu special destinat, în vederea
desfășurării activităților din etapele menționate.

Personalul medical responsabil cu respectarea calității procedurilor de

sterilizare va fi instruit și calificat pentru fiecare tip de aparat de sterilizat și va
face dovada de certificare a acestui lucru. Asistenta medicală responsabilă cu
sterilizarea va fi instruită și acreditată să lucreze cu aparate sub presiune.

1
 Organizarea activității serviciilor de sterilizare cuprinde:

a) asigurarea spațiilor derulării activității, în conformitate cu legislația în

vigoare;
b) circuitele funcționale, recipientele și mijloacele de transport;
c) asigurarea condițiilor de calitate a mediului în care se desfă șoară procesul de
sterilizare;
d) verificarea stării de funcționare a aparaturii;
e) sistemul de control al procesului;
f) procedurile de marcare și asigurarea trasabilității produselor finite;
g) tratarea neconformităților procesului de sterilizare;
h) înregistrarea și arhivarea datelor privind parcursul procesului, cu menționarea
datei primirii produsului de sterilizat, secția de proveniență, numărul tranșei de
sterilizare, data trimiterii pe secție a produsului sterilizat, numele persoanei care
a efectuat sterilizarea;
i) instruirea personalului;
j) asigurarea echipamentului de protecție al personalului.

Toate dispozitivele medicale și materialele care urmează a fi sterilizate

trebuie curățate și dezinfectate înainte de a fi supuse unui proces de sterilizare
standardizat.
Amplasarea, dotarea, exploatarea, întreținerea, verificarea și repararea
aparatelor, utilajelor și instalațiilor de sterilizare se fac conform prevederilor
legale în vigoare.
Se vor elabora și afișa instrucțiuni tehnice specifice privind exploatarea
aparatelor, precum și măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi sau
dereglări la fiecare loc de muncă. Este obligatorie respectarea instrucțiunilor de
utilizare și a cărții tehnice a aparatului pentru a folosi temperatura, presiunea și
timpul de sterilizare recomandate de producător pentru materialele de sterilizat.

Întreținerea (mentenanța) autoclavelor se efectuează de un tehnician

autorizat pentru verificarea funcționării acestora, cu periodicitatea recomandată
de producătorul aparatului, dar cel puțin o dată pe trimestru. Orice defecțiune
apărută la autoclavă necesită intervenția tehnicianului autorizat.

2
 Sterilizarea apei pentru spălarea chirurgicală se efectuează în autoclavă
pentru sterilizarea apei, potrivit instrucțiunilor de utilizare din cartea tehnică a
acesteia, la o presiune de sterilizare de 1,5 bari și un timp de sterilizare de 30 de
minute, precum și prin intermediul diferitelor aparate, filtre sau alte dispozitive
autorizate în acest scop conform legii.
Rețeaua de alimentare și distribuire a apei sterile de la autoclave la
spălătoare trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) distanța maximă de la autoclavă la punctul de distribuție nu va depăși 20 m;
b) sunt admise numai conducte fără mufe;
c) eliminarea oricărei posibilități de contaminare a apei sterile prin stagnarea în
sistemul de distribuție (cu interzicerea coturilor în formă de "U" sub nivelul
conductei);
d) apa sterilă pentru spălarea chirurgicală se prepară în ziua utilizării ei.

Metode de sterilizare::

1. metode fizice - sterilizarea cu aburi sub presiune trebuie să fie metoda de

elecție, dacă dispozitivul medical suportă această procedură.
2. metode combinate fizico-chimice - plasma, care utilizează ca agent de
sterilizare peroxidul de hidrogen, se poate utiliza pentru sterilizarea
instrumentarului care nu suportă autoclavarea.

Sterilizarea cu oxid de etilenă nu trebuie să reprezinte o metodă uzuală de

sterilizare având în vedere riscul toxic pentru personalul stației de sterilizare,
pentru cei care manipulează sau pentru pacienții la care se utilizează obiectele
sterilizate prin această metodă, motiv pentru care aceasta trebuie utilizată în
cazuri excepționale, când nu există alte mijloace de sterilizare.
Este interzisă utilizarea sterilizării cu oxid de etilenă pentru sterilizarea
materialului medico-chirurgical în urgență.
Este interzisă sterilizarea cu oxid de etilenă a materialului medico-
chirurgical a cărui compoziție nu este cunoscută.
Este interzisă resterilizarea cu oxid de etilenă a echipamentului medical
constituit din părți de policlorură de vinil sterilizat inițial cu radia ții ionizante
sau raze gamma.
Este interzis a se fuma în încăperile unde se utilizează oxidul de etilenă;
aceste încăperi trebuie ventilate în permanență direct cu aer proaspăt (din
exterior).

3
 METODE DE EVALUARE
A DERULĂRII ȘI EFICIENȚEI PROCESULUI DE STERILIZARE

Sterilizarea prin metode fizice și fizico-chimice se înregistrează în

Registrul de evidență a sterilizării, care conține: data și numărul aparatului,
conținutul și numărul obiectelor din șarjă, numărul șarjei, temperatura și, după
caz, presiunea la care s-a efectuat sterilizarea, ora de începere și de încheiere a
ciclului (durata), rezultatele indicatorilor fizico-chimici și rezultatul testelor
biologice, semnătura persoanei responsabile cu sterilizarea și care eliberează
materialul steril.

Pentru fiecare ciclu de sterilizare evaluarea eficacității sterilizării se

realizează astfel:
a) pe tot parcursul ciclului complet de sterilizare se urmărește pe panoul de
comandă și se notează temperatura și presiunea atinse pentru fiecare fază a
ciclului sau se analizează diagrama;
b) se citește virarea culorii indicatorului pentru temperatură de pe banda
adezivă; se citește virarea culorii indicatorului "integrator" pentru sterilizatorul
cu abur sub presiune, care controlează timpul, temperatura și saturația vaporilor.

Zilnic, evaluarea eficacității sterilizării se realizează astfel:

a) se controlează calitatea penetrării aburului cu ajutorul testului Bowie & Dick,
dacă se efectuează sterilizarea materialului moale;
b) se efectuează controlul cu indicator biologic (Bacillus stearothermophyllus)
pentru autoclavele din stațiile de sterilizare sau pentru autoclavele care nu sunt
echipate cu dispozitiv automat de înregistrare (diagrama).

Durata menținerii sterilității materialelor ambalate în cutii metalice

perforate sau în casolete cu colier este de 24 de ore de la sterilizare, cu condi ția
menținerii acestora închise. Excepție fac ambalajele dure pentru care
producătorul precizează o altă durată de valabilitate, cu condiția menținerii
acestora în condițiile precizate de producător.
Durata menținerii sterilității materialelor ambalate în pungi hârtie-plastic
sudate este de două luni de la sterilizare, cu condiția men ținerii integrită ții
ambalajului, cu excepția celor pentru care producătorul specifică o altă perioadă
de valabilitate, cu condiția menținerii condițiilor specificate de acesta.

4
 Controlul sterilizării se efectuează după cum urmează:
I) cu indicatorii fizico-chimici;
II) cu testul de verificare a penetrării aburului (testul Bowie & Dick, pentru
autoclavă);
III) cu indicatorii biologici.

I. Indicatorii fizico-chimici pentru controlul sterilizării se prezintă în

mai multe forme: bandelete, bandă adezivă cu indicatori, pungi cu markeri de
culoare și etichete indicatoare. Indicatorii fizico-chimici se plasează în fiecare
pachet/casoletă și se verifică la deschiderea fiecărui pachet sterilizat.

Se vor verifica indicatorii de eficiență ai sterilizării:

a) virarea culorii la benzile adezive cu indicator fizico-chimic;
b) virarea culorii la indicatorii fizico-chimici "integratori";
Se poate verifica pentru materialele ambalate în pungi hârtie plastic prin
transparența plasticului. Pentru materialele ambalate în cutii metalice,
verificarea se face de către utilizatori, la deschiderea acestora. În situa ția în care
virajul nu s-a realizat, materialul se consideră nesterilizat și nu se utilizează.
Simpla virare a indicatorului fizico-chimic nu garantează o sterilizare corectă,
folosirea acestui indicator nefiind suficientă pentru un control eficient al
sterilizării.
În registrul de evidență a sterilizării se notează: data și numărul aparatului
de sterilizare (atunci când sunt mai multe), conținutul pachetelor din șarjă și
numărul lor, numărul șarjei, temperatura și presiunea la care s-a efectuat
sterilizarea, ora de începere și de încheiere a ciclului (durata), rezultatele
indicatorilor fizicochimici, semnătura persoanei responsabile cu sterilizarea și
care eliberează materialul steril; în situația în care se efectuează înregistrarea
automată se atașează diagrama ciclului de sterilizare, observații, data la care s-
au efectuat întreținerea și verificarea aparatului.
Registrele de evidență a sterilizării, alături de indicatorii fizico-chimici
corespunzători fiecărei șarje de sterilizare, se păstrează pe fiecare secție unde se
efectuează procedura de sterilizare minimum 6 luni. Atât registrele, cât și
indicatorii sunt verificați periodic de către serviciul de supraveghere, prevenire
și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale. Orice neconformitate a
testelor fizico-chimice se anunță imediat la serviciul de supraveghere, prevenire
și limitare a infecțiilor asociate asistenței medicale

5
 II. Testul de verificare a penetrării aburului, respectiv testul Bowie &
Dick, pentru autoclavă este obligatoriu a se folosi la sterilizarea la autoclav,
alături de indicatorii fizico-chimici și biologici. Pachetul-test de unică folosință,
Bowie & Dick, este un test foarte sensibil folosit pentru evidențierea aerului
rezidual periculos sau a gazelor inerte din camera de sterilizare, aerul rezidual
sau gazele inerte putând periclita procesul de sterilizare. Cerneala indicatoare își
schimbă culoarea din albastru în verde închis spre negru, atunci când este
expusă anumitor parametri de sterilizare. Schimbarea culorii este completă și
uniformă.
Corectitudinea evacuării aerului, precum și asigurarea cantității
corespunzătoare a aburului (concentrație non-critică a gazelor inerte) se poate
aprecia astfel:
a) Controlul de rutină se începe printr-un test de vid, urmat de un ciclu de
încălzire. Astfel, sterilizatorul este pregătit pentru a începe testul Bowie & Dick.
b) Se plasează pachetul de testare (fără a fi desfăcut) orizontal, în treimea de jos
a camerei, de exemplu pe platforma inferioară a sistemului de încărcare sau în
zona superioară scurgerii. Numai pachetul-test Bowie & Dick trebuie plasat în
cameră.
c) Se pornește ciclul-test Bowie & Dick la 134°C valoare nominală (134°C
efectiv, până la max. 138° C) pentru 3,0 până la 3,5 min. Pachetul-test de unică
folosință trebuie îndepărtat imediat la sfârșitul ciclului. Se îndepărtează hârtia
indicatoare și se examinează rezultatul.
d) Pentru a citi rezultatul, se plasează hârtia indicatoare pe o suprafață
strălucitoare.
Notă: Nu se plasează hârtia indicatoare în fața unei surse de lumină. Se
compară zona exterioară a hârtiei cu cea din centru. Evacuarea suficientă a
aerului/gazelor inerte va arăta o schimbare a culorii uniforme, din albastru în
verde foarte închis. Evacuarea insuficientă a aerului/gazelor inerte va conduce
la o schimbare neuniformă a culorii. Pentru documentare se păstrează hârtia
folosită pentru test la loc întunecos.
Registrele de evidență a testului Bowie & Dick și testele Bowie & Dick
se păstrează pe fiecare secție unde se efectuează procedura de sterilizare la
autoclavă minimum 6 luni. Atât registrele, cât și testele sunt verificate periodic
de către serviciul de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate
asistenței medicale. Orice neconformitate a testelor Bowie & Dick se anunță
imediat la serviciul de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate
asistenței medicale.

6
III. Indicatorii biologici constau în teste biologice pentru controlul eficacității
sterilizării care conțin spori din familia Bacillus stearothermophilus, de exemplu
Geobacillus stearothermophilus (ATCC® 7953) și Bacillus Atrophaeus
(ATCC® 9372), care se prezintă sub formă de:
a) fiole de plastic termorezistent ce au în interior un strip impregnat cu
Geobacillus stearothermophilus (ATCC® 7953) pentru sterilizarea la autoclavă;
b) fiole de plastic care au în interior un strip impregnat cu Geobacillus
stearothermophilus (ATCC® 7953) pentru sterilizarea cu plasmă;
c) strip impregnat cu Bacillus Atrophaeus (ATCC® 9372) pentru sterilizarea cu
aer cald (etuvă, pupinel).

Efectuarea controlului bacteriologic al sterilizării la autoclavă și plasmă

se efectuează după cum urmează:
a) Se utilizează indicator biologic cu Geobacillus stearothermophilus (ATCC®
7953) pentru controlul eficacității sterilizării. Acest indicator poate fi folosit
doar pentru a monitoriza sterilizarea la autoclavă. Indicatorul biologic specific
indică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru efectuarea corectă a sterilizării
(temperatură, presiune, timp). Un ciclu de sterilizare corect se efectuează la
temperaturi de 121°-134° C.
b) Indicatorul biologic se introduce într-un ciclu normal de sterilizare,
așezându-se în locul cel mai greu accesibil al autoclavei.
c) La terminarea procesului de sterilizare fiola se lasă 10 minute să se răcească,
pentru a evita riscul spargerii ei.
d) În cazul testelor pozitive se anunță imediat firma de service pentru revizia
aparatului. Dacă revizia efectuată de personal tehnic specializat constată
probleme tehnice în funcționarea aparatajului sau indicatorii biologici sunt în
mod repetat neconformi, autoclava nu se mai utilizează până la remedierea
problemelor tehnice.
e) După înregistrare, indicatorii biologici pozitivi (cu creștere bacteriană) vor fi
sterilizați în maximum 24 de ore de la pozitivarea lor.

Efectuarea controlului bacteriologic al sterilizării cu căldură uscată, la

etuvă, respectiv pupinel se efectuează după cum urmează:
a) Se utilizează indicator biologic impregnat cu Bacillus Atrophaeus (ATCC®
9372) (denumire veche Bacillus subtillis) pentru controlul eficacității
sterilizării. Se utilizează indicatori biologici preparați industrial, comercializați,
care conțin 106 UFC.

7
b) Se plasează cel puțin 2 indicatori biologici în fiecare șarjă verificată, cel
puțin o dată pe săptămână. Se realizează ciclul complet de sterilizare.
c) În cazul testelor pozitive se anunță imediat firma de service pentru revizia
aparatului. Dacă revizia efectuată de personal tehnic specializat constată
probleme tehnice în funcționarea aparatajului sau indicatorii biologici sunt în
mod repetat neconformi, etuva/pupinelul nu se mai utilizează până la
remedierea problemelor tehnice.
d) Indicatorii biologici pozitivi (cu creștere bacteriană) după înregistrare vor fi
sterilizați în maximum 24 de ore de la pozitivarea lor.

Textul cursurilor 11, 12, 13 este preluat din Ordinul M.S. nr. 961/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice
privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private, tehnicii de lucru și interpretare
pentru testele de evaluare a eficienței procedurii de curățenie și dezinfecție, procedurilor recomandate pentru
dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în func ție de
suportul care urmează să fie tratat și a metodelor de evaluare a derulării și eficienței procesului de sterilizare

8
 14. IGIENA COLECTIVITĂȚILOR DE COPII ȘI ADOLESCENȚI

ANALIZA DATELOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ

A COPIILOR ȘI TINERILOR

Igiena colectivităților de copii și adolescenți este ramura igienei care s-a

desprins din igiena generală, devenind o ramură independentă cunoscută sub
denumirea de igienă școlară. Are strânse conexiuni cu pediatria, puericultura și
profilaxia bolilor.

 se ocupă cu promovarea sănatății copiilor, cu igiena activității lor, și igiena

instituțiilor în care își desfășoară activitatea și odihna;
 urmărește crearea condițiilor cele mai favorabile de viață și activitate care să
influențeze o dezvoltare optimă fizică și psihică și să contribuie la formarea
deprinderilor igienice;
 studiază influența factorilor naturali și a condițiilor de viață asupra
organismului în creștere și asupra sănătății colectivităților. Pe baza acestor
studii se elaborează măsuri și norme menite să confere ocrotirea și
promovarea sănătății copiilor, adolescenților și tinerilor;
 urmărește aplicarea acestor măsuri și normative în instituțiile de copii
preșcolari și școlari, în tabere de odihnă și alte instituții.

În colectivitățile de copii și adolescenți igiena școlară evalueză

următoarele:

 dezvoltarea fizică și neuropsihică și factorii care o influențează;

 regimul igienico-sanitar de activitate și odihnă;
 regimul de alimentație;
 igiena personală și educația sanitară.

Dezvoltarea fizică a copiilor și tinerilor:

- definește particularitățile morfofuncționale ale diferitelor etape de

dezvoltare;
- reprezintă un indicator al stării de sănătate a individului și a colectivită ții din
care face parte;
- are determinare multifactorială, depinzând atât de patrimoniul ereditar cât și
de condițiile de mediu și cele socio-economice;

1
 Aprecierea dezvoltării fizice a copiilor și tinerilor permite instituirea
unor măsuri de redresare a stărilor vicioase și orientarea școlar-profesională
corespunzătoare și se realizează prin:

1. examen somatoscopic evaluază:

a. starea tegumentelor și mucoaselor
b. dezvoltarea țesutului adipos
c. dezvoltarea musculaturii
d. articulațiile (sechele de artrită juvenilă)
e. coloana vertebrală (scolioză, cifoză, lordoză)
f. cap (proeminențe, înfundări)
g. fața (pareze, gură de lup, gură de iepure)
h. gât (hipertrofie tiroidiană)
i. torace (plat, în carenă, în pâlnie, globulos, asimetric)
j. abdomen (hernii)
k. bazin (ingust, lărgit, asimetric, răsucit)
l. membre (deformări, inegalități)

2. examen somatometric – examinare obiectivă prin determinări cantitative,

prezintă avantajul exprimării cuantificate a datelor. Prelucrarea acestora
asigură aprecierea dezvoltării prin raportare la valorile medii de referință.

a. înălțimea copului
- una din principalele măsurători, cea mai constantă
- se efectuează cu antropometrul metalic, determinarile se fac
dimineața, în poziție verticală a corpului, cu spatele la perete
astfel încât omoplații, fesele și călcâiele să atingă peretele
- pentru copii de 0-3 ani se folosește pediometrul, se efectuează
cu copilul în decubit dorsal
- variază în condiții fiziologice datorită plasticității discurilor
intervertebrale care se turtesc în timpul zilei datorită greutății
corporale și a relaxării musculaturii coloanei vertebrale;
- variază în condiții patologice (tulburări ale coloanei sau
membrelor inferioare).
b. circumferința toracică
- dă relații asupra cutiei toracice, maturității scheletului;

2
 - se măsoară cu o panglică metrică pe sub unghiul inferior al
omoplaților și la nivelul areolelor mamare (la fetele cu sâni
dezvoltați pe deasupra sânilor, la nivelul coastei IV);
- datele se înregistrează în pauza unei respirații normale sau în
inspirație și expirație maximă, calculând valoarea medie.
c. circumferința craniană
- se fixează panglica metrică la punctul cel mai proeminent al
protuberanței occipitale externe iar anterior la nivelul arcadelor
sprâncenoase.
d. perimetrul abdominal
- se trece panglica metrică la nivelul ombilicului, lateral pe o
linie ce trece pe marginea crestelor iliace.
e. masa corporală
- exprimă cantitativ starea de nutriție, dezvoltarea sistemului osos
și muscular
- se măsoară cu cântarul de persoane verificat în prealabil pentru
sensibilitate și exactitate.
- determinarea masei corporale se face zilnic pentru copiii de 0-6
luni, la 2 zile pentru cei de 6-12 luni, săptămânal peste 1 an.
Examinările se fac în același moment al zilei, de preferat
dimineața pe nemâncate.

3. examen fiziometric
a. capacitatea vitală pulmonară – se determină cu ajutorul spirometrului
(inspirație profundă pe gură și o expirație maximă care să introducă tot
aerul în spirometru), se fac două probe și se înregistrează cifra
maximă obținută în cm3;
b. forța musculară a mâinii – se înregistrează cu dinamometrul (subiectul
ține dinamometrul în palmă și îl strânge cât poate de tare, fără mi șcări
suplimentare), proba se execută cu mâna dreaptă de obicei, cu
excepția stângacilor. Se fac două probe și se înregistrează cea mai
mare, în kg forță;
c. frecvența pulsului – se înregistrează prin palparea arterei radiale, la
subiectul în repaus de minim 5 minute, în poziție șezândă, în bătăi pe
minut
d. tensiunea arteriala – se determină după înregistrarea pulsului, de două
ori, se înregistrează maxima și minima în mmHg.

3
 ANALIZA ȘI INTERPRETAREA DATELOR DE DEZVOLTARE FIZICĂ

STABILIREA DIAGNOSTICULUI INDIVIDUAL

DE DEZVOLTARE FIZICĂ

Pentru aprecierea dezvoltării fizice a unui subiect examinat, datele

obținute cu ocazia examenului somatometric se vor compara cu valorile medii
indicate ca date orientative, ce se găsesc în tabele speciale. Tabelele cuprind
date orientative de dezvoltare a copiilor și adolescenților pentru înălțime, masă
corporală, perimetru toracic, pe vârste anuale, sex, mediu urban sau rural astfel:
- indici foarte mari cuprinși între M+2 și M+3 S
- indici mari cuprinși între M+1 și M+2 S
- indici medii cuprinși între M-1 și M+1 S
- indici mici cuprinși între M-2 și M-1 S
- indici foarte mici cuprinși între M-3 și M-2 S
(M= valoarea medie aritmetică, S valoarea sigmală, care se referă la devierea
cazurilor individuale față de medie)

Din compararea datelor subiectului cu cele din tabelele reper se constată

în ce categorie de indici de greutate, înălțime, perimetru toracic, se încadrează.
Pentru a stabili dacă individul are o dezvoltare armonică sau dizarmonică
se verifică dacă înălțimea și masa corporală se situează în aceeași zonă de
variabilitate din tabelele de referință. Dacă zonele diferă, dezvoltarea fizică a
individului este dizarmonică. Dacă înălțimea individului se situează în zona de
variabilitate medie și masa corporală în zona de variabilitate a indicilor mari,
atunci subiectul are o dezvoltare fizică dizarmonică cu plus de greutate.
Copiii a căror dezvoltare fizică se află în zona de variabilitate pentru
indici foarte mici sau foarte mari vor fi supuși unor investigații suplimentare de
specialitate, pentru depistarea și înlăturarea cauzelor care au determinat
tulburările de dezvoltare.
Copiii cu dezvoltare dizarmonică pronunțată, în care masa corporală sau
perimetrul toracic se situează față de înălțime dincolo de zona imediat vecină de
variabilitate, vor fi supuși, de asemenea examinărilor suplimentare.