Mihai EMINESCU CE TE LEGENI

Minai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) a considerat totdeauna ca o

literatura culta nu-si poate defini specificul national decat prin reflectarea
traditiilor istorice si folclorice ale neamului sau. Admiratia pentru literatura
populara s-a simtit in toate creatiile lirice, deoarece Eminescu a apreciat sincer
performanta artistica, precum si expresia directa si succinta de exprimare a
ideilor rapsozilor: "Poezia populara este expresia cea mai scurta a simtamantului
si a gandirii".

Dragostea lui Eminescu pentru folclorul romanesc este vizibila in toate poeziile,
el insusi marturisindu-si radacinile spirituale infipte adanc in sufletul neamului
sau: "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele un nour de aur din
marea de amar ".

Poezia "Ce te legeni" este o creatie lirica, intrucat Eminescu isi exprima in mod
direct sentimentele de dragoste pentru natura, starea de melancolie provocata de
scurgerea ireversibila a timpului, principalul mod de expunere fiind descrierea.

Poezia "Ce te legeni" face parte din tema de inspiratie folclorica a liricii
eminesciene si ilustreaza imaginea si sentimentele codrului aflat la sfarsitul
anotimpului toamna, care asteapta cu tristete apropiata iarna, simbolizand astfel
starea de melancolie a poetului pentru scurgerea ireversibila a timpului. Trecerea
timpului este ilustrata prin succesiunea anotimpurilor, toamna-iarna, care lasa
codrul fara frunze, fara pasari, fara viata.

Titlul este exprimat printr-o interogatie retorica, pe car.e poetul o adreseaza cu

nostalgie codrului. Tristetea codrului este ilustrata de punctele de suspensie care
indeamna la meditatie, la gandire profunda privind timpul trecator.

Structura, semnificatii si limbaj artistic Poezia nu este structurata in strofe,

deoarece poetul exprima o idee unica, aceea a scurgerii ireversibile a timpului,
care semnifica faptul ca viata este trecatoare. Poezia este alcatuita din doua
secvente lirice, organizate sub forma unui dialog intre poet si codru: prima
secventa lirica este intrebarea poetului si a doua raspunsul codrului. Principala
figura de stil pe baza careia este construita poezia este personificarea codrului,
care se emotioneaza si traieste puternice sentimente omenesti, deoarece natura
eminesciana este ocrotitoare si participativa la starile interioare ale eului
liric.

Prima secventa lirica o constituie intrebarea pe care poetul o adreseaza in mod

direct codrului, prin reluarea partiala a titlului: "Ce te legeni, codrule, / Fara
ploaie, fara Vant, / Cu crengile la pamant?". Poetul isi exprima ingrijorarea
pentru tristetea codrului, care se leagana - aparent - fara un motiv evident: "Fara
ploaie, fara vant". Sentimentul de apropiere sufleteasca, de prietenie il determina
pe poet sa observe amaraciunea, deprimarea codrului, ilustrate printr-o imagine
vizuala: "Cu crengile la pamant?". Codrul este personificat, deoarece poetul ii
atribuie sentimente si stari omenesti.

Secventa a doua este alcatuita din raspunsul codrului, care este umanizat, deoarece
poarta un dialog cu poetul, explrcandu-i motivele din cauza carora este trist si
deprimat. Scurgerea ireversibila (intr-un singur sens - n.n.) a timpului este
exprimata prin succesiunea anotimpurilor toamna-iarna. Efectul pe care il are
timpul asupra codrului este dureros, deoarece ii rareste frunzisul, ii alunga
pasarile cantatoare. Elementele vietii care se degradeaza treptat, odata cu
trecerea timpului, sunt relatate printr-o gradatie, care porneste cu exclamatia
explicita a codrului, exprimandu-i starea sufleteasca de o tristete sfasietoare -
"De ce nu m-as legana, / Daca trece vremea mea!", cauzata de efemeritatea vietii.

Anotimpul prezentului este toamna, iar apropierea iernii este ilustrata prin cateva
semne specifice, redate prin verbe la prezentul etern: "Ziua scade, noaptea
creste"; "Bate vantul frunza-n dunga"; "Bate vantul dintr-o parte - / Iarna-i ici,
vara-i departe." Repetitia din versurile citate exprima disperarea si deznadejdea
codrului din cauza anotimpului friguros si pustiitor.

Starea de melancolie a codrului, care tanjeste dupa vara, este cauzata si de

plecarea pasarilor care il incantau cu ciripitul lor: "Cantaretii mi-i alunga /()
Daca pasarile trec!". Randunelele pleaca in "stoluri", imaginea vizuala fiind
amplificata de versul "Zarea lumii-ntunecand", care creeaza o atmosfera generala de
tristete, de amaraciune profunda de care este cuprinsa intreaga natura.

in finalul poeziei creste in intensitate durerea codrului, care, personificat, este

constient de trecerea timpului, de faptul ca viata se scurge ireversibil. Ideea
reiese din repetitia verbelor"trec", "se duc" si din comparatia "se duc ca
clipele". Pasarile calatoare si clipele simbolizeaza conceptia ca timpul trece prea
repede, ca viata este efemera. Codrul ramane singur, parasit de toate fiintele
dragi, idee exprimata prin epitetul triplu "pustiit, vestejit si amortit". EI este
umanizat prin sentimentul de dor, care este singura speranta pentru revigorare,
pentru refacerea in vara viitoare: "Si ma lasa pustiit / Vestejit si amortit / Si
cu doru-mi singurel, / De ma-ngan numai cu el!".

Ideea de timp este exprimata in poezie printr-o serie de cuvinte ale aceluiasi camp
lexical: "vremea", "ziua", "noaptea", "iarna", "vara", "clipele".

Inspirata din literatura populara, poezia "Ce te legeni" de Mihai Eminescu

ilustreaza un stil specific acestei creatii lirice. Un element sugestiv pentru
limbajul popular este dativul etic -"mi-1 rareste", "mi-i alunga"-, precum si
prezenta unor cuvinte sl expresii populare - "aripele", "ici", "dor", "singurel",
"trece vremea mea", "fruhza-n dunga".

Prozodia. Ritmul este trohaic, masura versului este ca in poeziile populare, cu

versul scurt de 7-8 silabe, iar rima este imperecheata: vant/pamant;
clipele/aripele.

Poezia "Ce te legeni" de Mihai Eminescu este o creatie lirica, intrucat poetul,
prin glasul codrului, isi exprima in mod direct sentimentele de tristete si
melancolie pentru trecerea ireversibila a timpului, sugerata prin succesiunea
anotimpurilor reci si deprimante, toamna si iarna. Prezenta dorului din final
creeaza o raza de speranta pentru o eventuala revenire la viata in anotimpul vara,
dar melancolia ramane, pentru ca speranta este "departe".