INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri, viața omului a evoluat și s-a desfășurat în strânsă
concordanță cu preocuparea acestuia de a crește animale, o atenție deosebită, în acest sens,
fiind dată creșterii taurinelor, exploatate pentru producția de carne și lapte, dar și de muncă.
Există o serie de legende, mituri și culte ale diferitelor popoare care constituie mărturii
indubitabile cu privire la importanța acestei specii pentru omenire.
Taurinele împreună cu bubalinele furnizează 95 % din producția mondială de lapte și
produse lactate, precum și aproximativ 50 % din producția de carne de pe glob.
Conform datelor privind raportul dintre numărul de bovine și numărul de locuitori
(animale/100 locuitori), datele F.A.O. arată că în America de Nord revin 56, în America de
Sud 96, apoi Asia 36, Orientul Apropiat 25, Orientul Îndepărtat 32, iar în Europa 26 de
taurine.
Larga răspândire a bovinelor pe întreg mapamondul se explică prin: capacitatea mare
de transformare a furajelor fibroase în alimente de cea mai înaltă valoare nutritivă pentru om
(lapte și carne), capacitatea mare de adaptare la condiții diferite de mediu, la diverse resurse
furajere, rezistența la diferite boli enzootice și epizootice, precum și capacitatea lor de a
răspunde la diferite exigențe de randament cerute de către om.
În țara noastră, creșterea taurinelor reprezintă o îndeletnicere străveche, ce se pierde în
negura timpurilor și care a evoluat în strânsă conexiune cu viața economică și social politică a
poporului nostru.
Laptele este un aliment complet, indispensabil în alimentaţia copiilor, avârstnicilor, a
femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, a convalescenţilor şi apersonalului care lucrează
în medii toxice.
Bovinele furnizează materia primă necesară industriei cărnii. Alături de carne, în urma
tranşării se obţin o serie de produse şi subproduse de abatorcare au diferite utilizări. De
exemplu, “al cincilea sfert” este alcătuit din ficat, creier, inimă,splină, pulmoni, limbă,
testicule, uger, “burtă”, urechi, buze, etc. Sângele poate fi utilizatca atare (sângerete, tobe, la
“băiţuirea” muşchiului ţigănesc) sau sub formă prelucrată(plasmă uscată, hemoglobină,
globină şi albumină alimentară).
În industria farmaceutică se pot utiliza unele organe, glandele endocrine şi sângele
pentru obținerea de produse farmaceutice de uz uman şi veterinar.Astfel, din ficat se extrage
lecitina, heparina, glicogenul, peptona, antitrombina,hormoni şi enzime, extract de ficat
3
(folosit la combaterea anemiilor). Din splină seextrage spleina şi unele substanţe folosite în
combaterea leucemiei. Din rinichi seextrage lipoteina, iar din inimă carinina şi citocromul
C.Creierul şi măduvioarele sunt utilizate pentru producerea lecitinei, colesterolului,cefalinei,
tromboplastinei, a unor enzime şi substanţe utilizate în prevenirea şicombaterea hemoragiilor
sau pentru tratarea unor boli ale sistemului nervos.
Din plămâni se extrage heparina (anticoagulant), iar din gonade se extragetestosteron
(din testicule), anestrol şi progesteron (din ovare).
Din hipofiză se extrage adrenocorticotropul, din tiroidă – tiroxina, iar din epifiză –
epifizanul.
Pielea se foloseşte ca materie primă în industria tăbăcăriei. Datorită următoarelor
caracteristici supleţe, compactitate ridicată, rezistenţă mecanică mare,conductibilitate termică
redusă, capacitate de inbibiţie (de absorbţie a apei) redusă, pielea este utilizată (după o
prealabilă prelucrare) în industria încălţămintei (“box”,”bizon”, ”talpă”), la confecţionarea
obiectelor de îmbrăcăminte, marochinărie,artizanat şi în industria automobilelor de lux (la
tapiţeria scaunelor şi ainteriorului).
Părul este folosit la obținerea de pensule, iar coarnele şi ongloanele se folosesc pentru
obţinerea de cleiuricheratinice sau făinuri furajere.
În anumite zone geografice, bovinele sunt utilizate și pentru producţiaenergetică (la
tracţiune) ca sursă de energie neconvenţională, știut fiind faptul că boul produce 0,5 CP(0,5-
0,6 W/h) timp de 7-8 ore/zi.
De asemenea, bovinele produc aproximativ 70% din totalul îngrăşămintelor organice
care se folosesc înagricultură. Prin administrarea gunoiului de grajd se obțineîmbunătăţirea
fertilităţii solului, a structurii sale fizice şi chimice. În același timp,contribuie la intensificarea
activităţii microorganismelor din sol, la aeraţia acestuia,sporind în acelaşi timp capacitatea
solului de a reţine apă. În urma fertilizării cu gunoi de grajd sporul de recoltă obţinutpoate
ajunge la 10-25%.
Alte avantaje pentru care se exploatează bovinele:
- valorifică şi transformă resursele naturale(păşuni, fâneţe, produse secundare din
agricultură), precum şi diferitele reziduuri din industria alimentară, a berii, amidonului,
alcoolului (borhoturi, tăieţei de sfeclă dezahăr, etc.)eficient în lapte şi carne;
- participă la intensificarea şi rentabilizarea exploataţiilor agricole;
- reprezintă o importantă sursă de devize convertibile (prin exportul decarne, produse din
carne şi lapte, animale vii, materiale seminal congelat (MSC) şi embrioni congelaţi;

4
 - prin modernizarea fermelor de exploatare a bovinelor se asigură continuitatea proceselor
de producţieîn agricultură şi utilizarea raţională a forţei de muncă pe tot parcursul anului.

PARTEA I STADIUL ACTUAL AL CUNOAȘTERII

CAPITOLUL 1
ETIOLOGIA ȘI IMPORTANȚA BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

La ora actuală bunăstarea animalelor constituie o problemă majoră a lumii

contemporane, datorită implicaţiilor pe care aceasta o are asupra sănătăţii oamenilor, a
siguranţei alimentelor, a protecţiei mediului şi a diversităţii biologice.
În vederea asigurării necesarului de proteină animală al populației o importanță majoră
o are intensivizarea condițiilor de creștere a animalelor creşterea animalelor, dar s-a constatat
că acestea afectează sănătatea efectivelor de animale şi pot provoca o serie de boli, numite
generic „boli ale civilizaţiei animalelor”, precum tehnopatiile, boli cauzate de tehnologiile de
creştere a animalelor, respectiv:
● entero şi pneumopatiile, favorizate de microclimatul necorespunzător şi de stres;
● afecţiunile podale, favorizate de pardoselile necorespunzătoare;
● mamitele favorizate de exploatarea necorespunzătoare a aparatelor de muls, etc.
O altă categorie de boli, provocate de sistemele de creștere intensivă, o reprezintă
tulburările de comportament, precum: canibalismul, coprofagia, malofagia, suptul nenutritiv,
pica, ticul limbii, etc. Contactul omului cu animalul s-a redus considerabil de mult, prin
înlocuirea parţială sau totală a muncii manuale cu mijloace mecanice şi automatizarea unor
tehnologii.Din această cauză, animalele nu mai sunt supravegheate zilnic, iar îngrijitorii pierd
treptat cunoştinţele privind comportamentul animalelor pe fluxul tehnologic. Unii fermieri
consideră că managementul zootehnic şi veterinar, respectiv măsurile privind asigurarea
sănătăţii şi a producţiei animaliere pot fi asigurate fără a vedea zilnic toate animalele,
urmărind doar cifrele privind producţia, consumul de furaje, de apă, medicamente, vaccinuri,
etc., ceea ce poate determina descoperirea cu mare întârziere a bolilor, de cele mai multe ori,
după extinderea acestora.
Pentru a avea animale sănătoase trebuie să asigurămbunăstareaacestora, un minim
deconfort biologic, aceasta însemnând asigurarea spaţiului vital indispensabil, supravegherea

5
zilnică a tuturor animalelor, monitorizarea computerizată a factorilor de microclimat, a
ventilaţiei, consumului de furaj şi de apă, aplicarea programelor de profilaxie a bolilor, etc.
Pentru realizarea unei siguranțe alimentare s-a impus modernizarea tehnologiilor de
creştere şi exploatare a animalelor, datorită faptului că au apărut o serie de îmbolnăviri la
oameni, precum toxiinfecţii alimentare, infecţii cu virus gripal, cu E. coli, encefalopatii,
trichineloză, produse cu dioxină, etc.
Noile tehnologii de creștere și exploatare a animalelor exclud din viața animalelor
pesticidele, interzic folosirea hormonilor în vederea sincronizării fătărilor, a antibioticelor
pentru stimularea creșterii, limitarea folosirii în rație a reziduurilor industriale, reducerea
poluării organice și biologice a mediului.
În prezent, în România este obligatoriu să se respecte Convenţia Europeană privind
Protecţia Animalelor de Fermă, cerinţele impuse de aceasta fiind deja transpuse în Ordinul
Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei nr. 168/2000. Conform acestei Convenţii Europe
trebuie să se evite suferinţa animalului în activitatea de creştere, exploatare, reproducţie,
transport, vânzare, asomare şi tăiere; să se asigure necesităţile fiziologice şi comportamentale
ale animalelor privind furajarea, adăparea, adăpostirea şi îngrijirea; asigurarea libertăţii de
mişcare şi a condiţiilor de microclimat optime; supravegherea de specialitate a animalelor şi a
echipamentelor tehnologice din adăposturi.
Pentru a obține produse de origine animală de calitate superioară nu este necesar să se
renunțe la tehnologiile intensive de creștere și exploatare a animalelor, deoarece prin acestea
nu întotdeauna se nesocotește cerințele fiziologice ale animalului, ci impune cunoașterea
exactă a acestora pentru a evita suferința inutilă a animalelor, precum și pierderile economice,
întrucât obținerea de producții mari este posibilă numai în condiţii de sănătate productivă.

1.1. ETIMOLOGIA BUNĂSTĂRII

Etiologic, bunăstarea animalelor derivă din cuvântul de origine engleză welfare, care
înseamnă calitatea vieţii animalelor. Termenul de bunăstare se referă la starea animalului şi nu
la modul de îngijire a lui de către om. Aceeaşi terminologie se întâlneşte şi în alte limbi
europene:franceză (bien-être), germană (wohlergehen), italiană (benessere), spaniolă
(bienstar), rusă (blagosostoianie), etc. În ţara noastră terminologia de bunăstare este acceptată
oficial şi folosită în toate actele normative.

6
 În Declaraţia Universală privind Bunăstarea Animalelor, elaborată de către Societatea
Mondială pentru Protecţia Animalelor, bunăstarea este definită ca fiind: „gradul în care sunt
întrunite cerinţele fizice, comportamentale şi psihologice ale animalului”.
Bunăstarea animalelor este un termen care se referă în general la tratamentul aplicat
animalelor neumane atât în captivitate, cât și în sălbăticie, precum și la impactul pe care
acesta îl are asupra stării lor fizice și mentale.
La nivelul Uniunii Europeană (UE) există unele dintre cele mai înalte standarde de
reglementare în materie de bunăstare a animalelor din lume. Acestea se referă la cerințele
generale cu privire la creșterea, transportul și sacrificarea animalelor de fermă, precum și
cerințe specifice fiecărei specii în parte.
Prima definiție a bunăstării animalelor a fost dată în anul 2008 de către Organizația
Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE) conform căreia un animal este în bună stare
dacă este sănătos, se bucură de confort, este bine hrănit, se află în siguranță, poate să își
manifeste comportamentul înnăscut (natural) și nu suferă din cauza unor stări neplăcute,
precum durere, frică și stres. În Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene există în
articolul 13 apare conceptul de bunăstare a animalelor, care recunoaște animalele ca ființe
sensibile.
Din totalul activităților agricole de la nivelul UE, sectorul creșterii animalelor
reprezintă 45 %, generând o producție în valoare de 168 de miliarde de euro anual și, în
același timp, oferă circa 4 milioane de locuri de muncă. De asemenea, sectoarele conexe
(sectorul lactatelor, cel al prelucrării cărnii și cel al hranei pentru animale) determină,
împreună, obținerea unei cifreanuale de afaceri de peste 400 de miliarde de euro. De aceea,
prin aplicarea uniformă a standardelor de bunăstare a animalelor se obține un impact asupra
condițiilor de concurență echitabile în aceste sectoare.
Aplicarea anumitor standarde în materie de bunăstare a animalelor (de exemplu,
punerea la dispoziție a unui spațiu minim pentru viței) determină costuri suplimentare pentru
operatorii economici, costuri care reprezintă aproximativ 2 % din producția agricolă, dar care
se pot recupera prin creșterea productivității și a calității produselor și îmbunătățirea imaginii
exploatației.
Cercetătorii din țările care folosesc engleza ca limbă oficială, consideră cuvintele
welfare și wellbeing sinonime. Există însă și puncte de vedere referitoare la semnificația celor
două cuvinte: folosirea cuvântului wellbeing pentru a descrie starea animalelor, calitatea vieţii
acestora şi cuvântul welfare pentru a descrie problemele sociale şi etice legate de acestea. Un
alt punct de vedere este acela că welfare se referă la calitatea vieţii animalelor pe termen lung,
7
respectiv wellbeing la calitatea vieţii animalelor pe termen scurt. În Europa, este folosit
exclusiv termenul welfare, deoarece acesta este deja consacrat prin numeroasele lucrări
ştiinţifice şi acte normative în domeniu, chiar şi în titulatura organizaţiilor de protecţie a
animalelor, în timp ce în Statele Unite s-a renunţat la termenul welfare în favoarea lui well-
being.
Conform definiției dată de Broom bunăstarea animalelor reprezintă starea acestora în
relație cu mediul înconjurător. Deci, bunăstarea reprezintă starea corpului și a minții în timp
ce animalul conștient încearcă să facă față, să se acomodeze mediului său înconjurător
Aceste definiții sunt însușite şi de către Eurogrupul pentru Bunăstarea Animalelor de
pe lângă Consiliul Europei.
Acomodarea reprezintă prima fază a procesului de adaptare fenotipică a organismului,
care asigură supravieţuirea acestuia în condiţii schimbate de existenţă. Ea nu trebuie
confundată cu aclimatizarea(treaptă intermediară a procesului de adaptare, în care indivizii
supraviețuiesc și chiar ajung să se reproducă în condiții schimate de mediu) sau adaptarea
propriu-zisă (care este genetică, se adresează întregii populații și este echivalentă cu procesul
de evoluție).
Metodele de acomodare ale animalelor la aceleași condiții diferă în funcție specie,
rasa, vârstă, sex, stare fiziologică, individ şi capacitatea de învăţare care este inegală pe
parcursul vieţii.
Factorii care au influență asupra bunăstării animalelor sunt: condiţiile de hrănire,
adăpare, de microclimat, dar şi de circuitul informaţional dintre animale şi mediul lor de viaţă.
Astfel, la animalele care sunt izolate de celelalte, dar și de mediul natural, o perioadă mai
lungă de timpapare stresul, de aceea chiar dacă animalul este ținut în boxe individuale trebuie
să aibă contact vizual sau prin miros cu celelalte animale.
De asemenea, și zgomotele provoaca efecte negative asupra sănătății animalului dar și
a comportamentului acestuia.

1.2. LEGISLAȚIA INTERNAȚIONALĂ CU PRIVIRE LA BUNĂSTAREA

ANIMALELOR

În anul 1980, în cadrul Uniunii Europene, s-a înființat Eurogrupul pentru Bunăstarea
Animalelor, cu rol de intermediere între opinia publică și ComisiaEuropeană. Acest
Eurogrupeste ajutat de către Intergrupul pentru Bunăstarea Animalelor, format din persoane

8
cu orientări politice diferite, dar ale căror interese sunt susținerea și implementarea legilor cu
privire la conceptul de bunăstare.
O dată cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, din anul 1999, s-au pus bazele
Protocolului privind Protecția și Bunăstarea Animalelor. Statele Uniunii Europene au
condamnat actele de cruzime care au loc în unele țări prin diversele jocuri care au ca efect
maltratarea animalelor.
În legătură cu sacrificarea animalelor s-a ajuns la concluzia că acestea trebuiesc mai
întâi asomate și apoi sacrificate. Toate țările, membre ale Uniunii Europene trebuie să se
adapteze, să adopte și să respecte legile cu privire la bunăstarea animalelor.
Organismele responsabile cu monitorizarea și susținerea standardelor de bunăstare
sunt Serviciul Veterinar de Stat (SVS) și Consiliul pentru Bunăstarea Animalelor de Fermă
(FAWC).
În anul 2000, Comisia Uniunii Europene a implementat Foaia Albă pentru Siguranța
Animalelor.
În urma semnării tratatului de la Lisabona în anul 2007, animalele au fost recunoscute
ca și ființe cu simțuri ce percep plăcerea și durerea.Prin acest tratat se asigură animalelor de
fermă condiții optime de creștere și întreținere.
Pentru o mai bună implementare la nivelul tuturor țărilor membre ale Uniunii s-au
creat centre de cercetare de referință.

Tabelul 1.1.
Istoricul principalelor evenimente și actelor normative în domeniul bunăstării
animalelor în Europa
Anul Europa
1950 Danemarca: Legea Protecției Animalelor interzice folosirea bateriilor
de cuști clasice
1964 Ruth Harrison publică - Animal Machines, carte de specialitate
1965 Este scris Raportul Braumbell asupra bunăstării animalelor de fermă
(Marea Britanie)
1968 Coduri de practică privind cazarea și managementul efectivelor de
animale (Marea Britanie)
1969 Convenția Consiliului Europei privind transportul animalelor
Suedia: legea prin care se recunoaște necesitatea proiectării de noi
tipuri de adăposturi, din perspectiva asigurării bunăstarii animalelor
1971
Direcția Consiliului European 71/118/CEE privind tăierea/sacrificarea
umanitară a păsărilor
1972 RFG: Legea protecției animalelor

9
1974 Direcția Consiliului European 74/577/CEE privind asomarea
animalelor înaintea tăierii/sacrificării
1976 Convenția Consiliului Europei asupra bunăstării animelelor de fermă
1977 Directiva Consiliului European 77/489/CEE privind transportul
animalelor
1978 Directiva Consiliului European 78/923/CEE pentru protecția
animalelor crescute în scopuri de fermă
1979 Convenția Consiliului Europei privind protecția animalelor pentru
sacrificare
Directiva Consiliului European privind bunăstarea animalelor de fermă
(Olanda )
1980 Este înființat Eurogrupul, cu sediul la Bruxelles
Raportul Camerei Comunelor asupra bunăstării păsărilor, suinelor și
bovinelor
1981 Noua lege elvețiană de protecție a animalelor intrzice cuști clasice la
păsări începând din 1991
1982 A doua Conferință europeană de bunăstare a animalelor de fermă
1985 Al doilea simpozion european de bunăstare a animalelor
Suedia interzice utilizarea antibioticelor în doze subcutanate
(probiotice)
Convenția Consiliului Europei pentru protecția animalelor vertebrate
1986
folosite în scopuri experimentale și în alte scopuri științifice
Direcția Consiliului European 86/609/CEE privind protecția animalelor
utilizate în scopuri experimentale și alte scopuri științifice
1989 Al treilea simpozion european de bunăstare a animalelor
Convenția Consiliului Europei pentru protecția animalelor în timpul
transportului internațional
1990 Recomandarea Comitetului Miniștrilor din statele membre ale Comisiei
Europei 1/90 asupra transportului de bovine
1991 Directiva Consiliului European 91/628/CEE privind protecția
animalelor pe timpul transportului, care modifică directivele
90/425/EEC ȘI 91/496/EEC
1992 Parlamentul european adoptă amendamentul prin care sunt interzise
modificările genetice solide cu suferința animalelor
1993 Al patrulea simpozion european de bunăstare a animalelor
Directiva Consiliului European 93/119/CEE privind protecția
animalelor în timpul tăierii sau uciderii
1995 Direcția Consiliului European 95/29/CEE pentru modificarea
Directivei 91/682/CEE privind protecția animalelor pe timpul
transportului
Protocolul 33 anexat tratatului de la Amsterdam - pentru prima dată în
istoria omenirii se recunoaște oficial faptul că animalele sunt ființe
sensibile ( sentiment beings )
Directiva Consiliului European 97/02/CEE privind standarde minime
pentru protecția vițeilor
1997
Regulamentul Consiliului European 1255/97/CEE privind criterii
pentru punctele de oprire în timpul transportului animalelor
Directiva Consiliului European 98/58/CEE cu privire la protecția
10
 animalelor de fermă
1998 Regulamentul Consiliului European 411/98/CEE privind condițiile
suplimentare de protecție a animalelor în timpul transportului cu
autovehiculelor cu o durată mai mare de 8 ore

2001 Decizia Comisiei Europene 2001/298/CEE privind protecția animalelor

în timpul transportului
OIE adoptă Revoluția asupra bunăstării animalelor
2003 Regulamentul Consiliului European 1040/2003/ CEE privind punctele
de oprire în transporturile de animale
Consiliul European adoptă , la 22 noiembrie, Regulamentul asupra
protecției animalelor pe timpul transportului
Noul tratat pentru stabilirea Constituției Europene ( 29 noiembrie ),
2004 care, la articolul III 121, prevede că Uniunea Europeană și statele
membre ale acesteia trebuie să asigure bunăstarea animalelor în
formularea și implementarea politicilor agricole, transportului, pieții
interne etc.
OIE organizează prima conferință mondială pe probleme de bunăstare
a animalelor ( 23 - 25 februarie )
2005 Regulamentul Consiliului European 1/2005/CEE privind protecția
animalelor în timpul transportului și a operațiunilor conexe -
amendament la Directivele 64/432/CEE, 93/119/CEE și la
Regulamentul 1255/1997/CEE
Pentru prima dată planul de acțiune ce privește protecția și bunăstarea
animalelor, adoptat de Comisia Europeană, este grupat în diferite
aspecte ale politicii Uniunii Europene.
2006 Norma sanitară veterinară privind protecţia animalelor în timpul
sacrificării sau uciderii, Dir. Cons. 93/119/CEE, Ordin
180/11.08.2006M. Of. 721/23.08 2006
Lege 305/12.07.2006 privind ratificarea Convenţiei europene pentru
protecţia animalelor
Decizia Comisiei din 14 noiembrie 2007 privind o contribuţie
financiară a Comunităţii la anumite măsuri în domeniul sănătăţii şi al
bunăstării animalelor şi la anumite măsuri tehnice şi ştiinţifice.
Decizia Comisiei din 4 decembrie 2007 privind contribuţia financiară a
Comunităţii, pe anul 2007, pentru studii, evaluări de impact şi alte
evaluări în domeniile siguranţei alimentare, sănătăţii şi bunăstării
2007 animale şi zootehniei.
Ordin 201/13.12.2007 privind Procedura de eliberare a certificatului de
competenţă profesională pentru conducătorii şi însoţitorii de pe
vehiculele rutiere care transportă animale
Refereat de aprobare Nr. 188.894 din 31 martie 2008, întocmit de
Direcția generală sanitar veterinară din cadrul Autorității Naționale
Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor.
Directiva 2008/119/CE a Consiliului de stabilire a normelor minime
privind protecția vițeilor (JO L 10, 15.1.2009, p. 7)
Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului (JO L 189, 20.7.2007)
2008 și Regulamentul (CE) nr. 889/2008 al Comisiei (JO L 250, 18.9.2008,
p. 1)
„Opţiuni de etichetare în domeniul bunăstării animale și stabilirea unei
11
 rețele europene de centre de referință pentru protecția și
bunăstarea animalelor”, FCEC 26.1.2009

2009 Directiva 2008/119/CE a Consiliului de stabilire a normelor minime

privind protecția vițeilor (JO L 10, 15.1.2009, p. 7)
„Evaluarea politicii UE în domeniul bunăstării animalelor și
eventualele opțiuni strategice viitoare” decembrie 2010. A se vedea
anexa A1.7,
2010 Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Consiliului
privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice (JO L 276,
20.10.2010, p. 33).
Considerentul 50 din Regulamentul (CE) nr. 1169/2011 al
Parlamentului European și al Consiliului privind informarea
consumatorilor cu privire la produsele alimentare (JO L 304
22.11.2011, p. 18
2011 Nouă standarde OIE privind bunăstarea animalelor au luat ființă (a se
vedea: http://www.oie.int). FAO a organizat reuniuni pentru schimbul
de experiență și pentru a facilita consolidarea capacităților în diferite
domenii legate de bunăstarea animalelor. De asemenea, a creat un site
specific privind bunăstarea animalelor de fermă
Punerea în aplicare a planului pentru regulamentul privind sacrificarea
(Regulamentul (CE) nr. 1099/2009)
Norme de aplicare sau orientări ale UE privind protecția animalelor în
timpul transportului
2012 Studiu privind educația în materie de bunăstare a animalelor, precum și
privind activitățile de informare direcționate către publicul larg și
consumatori
Studiu privind posibilitatea de a oferi consumatorilor informații
relevante privind asomarea animalelor
Posibilă propunere legislativă pentru un cadru legislativ simplificat la
nivel de UE pentru bunăstarea animalelor
2014 Raport către Parlamentul European și Consiliu privind sistemul de
imobilizare a bovinelor în poziții inverse sau orice poziții nefirești
Orientări sau norme de aplicare ale UE privind protecția animalelor în
momentul sacrificării

1.3. LEGISLAȚIA NAȚIONALĂ ÎN DOMENIUL BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

În țara noastră în anul 2004 a fost elaborată Legea 205 cepoartă numele de Legea
Protecției Animalelor. Aceasta are 28 de articole repartizate în 8 capitole și cuprinde măsurile
ce trebuiesc luate în vederea asigurării condițiilor de viață și bunăstare ale animalelor.

12
 De-a lungul timpului, pe baza recultatelor cercetărilor ulterioare s-au elaborat o serie
de acte normative cu privire la bunăstarea animalelor. Acestea sunt redate în tabelul care
urmează.

Tabelul 1.2.
Principalele acte normative care au apărut în România referitor la bunăstarea
animalelor (Furnaris, 2005)
Legea nr. 40/1975 privind creșterea și ameliorarea animalelor
Ordinul MAA Nr. 24/1982 ce aprobă Tehnologiile de
producție pentru animale
Ordinul MAA Nr. 55/1982 ce aprobă Tehnologia sanitar
veterinară pentru animalele crescute în fermă
Ordinu MAIA Nr. 76/1985 privind Normativul vererinar
pentru proiectarea, amplasarea, construirea și dotarea
obiectivelor zootehnice și a celor de industrie alimentară
Ordinul MAA Nr. 168/13.09.2000 pentru aprobarea normei
Bunăstarea animalelor din sanitare veterinare privind protecția animalelor de fermă
exploatații Ordinul MAA Nr. 169/13.09.2000 privind aprobarea normei
sanitare veterinare privind protecția vițeilor
Programul Național de dezvoltare rurală, Măsura 215/2014-
plăți pentru bunăstarea animalelor
Ordinul ANSVSA 75/15 august 2005 aprobarea normei
sanitare veterinare pentru protecția animalelor de fermă
Ordinul ANSVSA 72/19 august 2005 privind aprobarea
normei sanitare veterinare ce stabilește standarde minime
pentru protecția vițeilor
Ordinul ANSVSA 70/2005 pentru aprobarea normei sanitare
veterinare privind cerințe minime pentru scopuri de fermă
Legea sanitară veterinară Nr. 60/1974, modificată și
completată prin Legea Nr. 75/1991
Legea Nr. 41/1975 privind tăierea animalelor
Protecția animalelor în Ordinul MAIA Nr. 114/1975, Prtea a III-a, Partea a IV-a ( cap
timpul tăierii/sacrificării I, III ), Partea a V-a
Ordinul MAIA Nr. 76/1985
Ordinul MAA Nr. 172/13.09.2000 pentru aprobarea Normei
sanitare veterinare privind protecția animalelor în timpul
tăierii sau uciderii
Ordinul MAIA Nr. 114/1975, Partea a II-a Norme și măsuri
sanitare veterinare
HGR Nr. 267/1991, prin care România aderă la Convenția
europeană cu privire la protecția animalelor în timpul
transportului
Norma sanitară veterinară privind protecția animalelor în

13
 timpul transportului, având ca bază Regulamentul 398/CE,
Regulamentul 398R/0411/CE
Notă tehnică a ANSV Nr. 38376/1993 privind condiții
sanitare veterinare de transport și sănătate pentru vacile de
lapte importate din țările vest europene
Protocolul oficial 39294/848/1993 între ANSV și Direcția
medicală din Ministerul Transporturilor privind colaborarea
Bunăstarea animalelor în în domeniul veterinar
timpul transportului HG Nr. 794/1993 modificată prin HG Nr. 820/1998 privind
stabilitatea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare
veterinare.
Ordinul MAA Nr. 11/1998 privind Norma sanitară veterinară
referotoare la prerogativele și responsabilitățile medicale
veterinare din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul
Apărării, alte ministere și unități centrale ce au structuri
veterinare altele decât MAA
Ordinul MAA Nr. 170/13.09.2000 privind aprobarea normei
saitare veterinare pentru protecția animalelor pe timpul
transportului
Protecția animalelor Legea Nr. 471/09.07.2002, privind aprobarea Ordonanței
folosite în scopuri Guvernului Nr. 37/2002 pentru protecția animalelor folosite
experimentale sau alte în scopuri științifice sau în alte scopuri experimentale
scopuri științifice Ordinul ANSVSA 84/14 septembrie 2005 pentru aprobarea
normei sanitare veterinare care stabilește constituirea unui
comitet consultativ privind protecția animalelor utilizate în
scopuri experimentale și alte scopuri științifice

Comisia UE a ajuns la concluzia că dacă conceptul de bunăstare nu este înțeles de la

nivelul de îngrijitor, atunci regulamentele și ordinele în vigoare nu pot funcționa. Marea
dificultate a fost aceea de a transmite cât mai transparent cum să fie implementată bunăstarea
în crescătorii și mai ales ce poate aduce bun acest lucru. Dacă se va înțelege că performanțele
productive sunt strâns legate de bunăstare, atunci crescătorii vor dori să implementeze acest
concept în exploatația proprie. Pe de altă parte, odată cu ajutorarea statelor membre, Comisia
UE, trebuie să fie și riguroasă și dacă se constată că nu se vor respecta normele ce sunt în
vigoare, acesta poate înainta o acțiune către Curtea Europeană de Justiție.

1.4. IMPORTANŢA BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

Importanţa bunăstării animalelor rezidă dintr-o motivaţie etică, politică, socială şi una
economică.

1.4.1. Motivația etică a bunăstării animalelor

14
 Aceasta se bazează pe asemănările de ordin biologic dintre om și animalele superioare
din punct de vedere structural, funcțional și comportamental. Pe baza studiilor efectuate s-a
constatat că unele funcţii vitale cum ar fi metabolismul, respiraţia, circulaţia sanguină, sunt
comune omului şi animalelor superioare; mecanismele stresului şi durerii, sunt aproape
identice, iar reacția faţă de condițiile de mediu este asemănătoare.

1.4.2. Motivaţia politică a bunăstării animalelor

Aceasta rezultă din faptul că țara noastră a aderat la Uniunea Europeană și ca urmare
trebuie să se alinieze reglementărilor acesteia, cât și din orientarea opiniei publice în direcţia
protecţiei animalelor.
La nivelul Uniunii Europene au fost adoptate standarde în ceea ce privește bunăstarea
animalelor, de aici rezultând importanța acesteia la nivelul european, dar și faptul că
bunăstarea animalelor reprezintă o problemă de interes pentru toată lumea. Astfel, în Uniunea
Europeană viţeilor cu vârstă de peste 8 săptămâni nu trebuie să li se aplice botnițe și trebuiesc
să fie ţinuţi în grupuri; scroafele gestante trebuiesc cazate în boxe individuale, iar cuştile
pentru găinile ouătoare fără dotările corespunzătoare (stinghii, baie de nisip, suprafaţă pentru
tocirea ghearelor) au dispărut încă din anul 2012.
În general, se recomandă ca transportul să nu dureze mai mult de 8 ore. Transportul
animalelor trebuie să se facă cu vehicule special amenajate, în cazul transportului pe distanțe
mari și să li se asigure hrană și apă suficiente. De asemenea, sunt stabilite reguli clare privind
asomarea și tăierea animalelor în abatoare. Pentru animalele crescute în scopuri științifice sau
experimentale sunt stabilite reguli specifice privind bunăstarea acestora.
În același timp s-a elaborat de către Comisie și Directiva privind protecţia găinilor
ouătoare (EEC, 74/1999; 4/2002) şi cea pentru suine (EEC, 630/1999; 88/2001; 93/2001) care
includ o serie de sarcini pentru aceasta, cum ar fi investigarea tehnicilor noi de fermă şi
colaborarea cu forurile superioare pentru obţinerea consensului politic privind bunăstarea
animală; evaluarea impactului economic al măsurilor adoptate privind comerţul global şi
pentru crearea unui sistem de marcare pentru ouă care permit consumatorilor să recunoască
sistemele de ferme aplicate.
Elementele de bază ale propunerilor Comisiei Europene sunt date atât de Comitetul
ştiinţific privind sănătatea şi bunăstarea animalelor al Agenţiei Europene pentru Siguranţa
Alimentelor (EFSA) cât şi de experienţa statelor membre, în scopul întăririi regulilor de
bunăstare a animalelor.
15
1.4.3. Motivaţia economică a bunăstării animalelor

Este în permanentă creştere în ţările Europei ca urmare a interesului manifestat de

către fermieri faţă de tehnologiile noi, rentabile şi competitive sub aspect economic, care
constituie alternative ale celor convenţionale de tip intensiv-industrial. Tehnologiile europene
de producţie agricolă s-au concentrat pe probleme ca furnizarea, preţul şi competiţia. Aceste
probleme nu par în prezent să fie foarte importante pentru mulţi consumatori europeni, însă în
perioada anilor 1950-1960 disponibilitatea alimentelor la preţuri permisibile a fost o
provocare reală în Europa. În acelaşi timp, în fermele de animale au fost introduse tehnici noi
care au permis creşterea unui număr mai mare de animale (sistemul intensiv-industrial) şi cu o
productivitate mai ridicată.
Astăzi fermele de animale par să nu mai fie privite de către consumatorii europeni ca
un mijloc simplu de producere a alimentelor, ci ca mijloace fundamentale pentru alte scopuri
sociale cheie cum ar fi siguranţa şi calitatea alimentelor, protecţia mediului, dezvoltarea rurală
şi conservarea terenurilor.
De-a lungul timpului crizele apărute în agricultura europeană datorate BSE, dioxinei şi
febrei aftoase, nu au schimbat atitudinea consumatorilor faţă de animalele de fermă, dar au
mărit presiunea publică pentru reforme mai largi şi mai rapide în ceea ce privesc sistemele de
creştere a animalelor. Cercetările actuale arată că animalele care sunt bine tratate şi manifestă
un comportament natural sunt mai sănătoase decât animalele tratate prost. Ca urmare în
prezent iniţiativele ştiinţifice se concentrează pe bunăstarea animalelor ca pe un constituent
activ al sănătăţii animale mai precis pe condiţiile extreme din fermă ce pot constitui o sursă de
boală a animalelor. Ca o consecinţă a acestei activităţi, vânzătorii cu amănuntul din toată
lumea recunosc din ce în ce mai mult bunăstarea animalelor ca un aspect formativ al imaginii
calităţii producţiei. Acest lucru creează în schimb o necesitate pentru alegerea sistemelor
sigure, de monitorizarea în acestea a statusului bunăstării animale şi asigurarea garanţiilor
privind condiţiile producţiei. Programele independente verificate privind bunăstarea animală
devin tot mai uzuale în toată lumea şi în particular în ţările dezvoltate. Astfel este o acceptare
tot mai largă a legăturii dintre bunăstarea animalelor şi sănătatea oamenilor şi prin extindere
chiar între bunăstarea animalelor şi siguranţa şi calitatea alimentelor.
Calea pentru recunoaşterea bunăstării animale ca un constituent al politicii alimentare
europene a fost stabilită în 2000 când Comisia Europeană a adoptat Foaia albă privind
Siguranţa Alimentelor. Abordarea integrată a siguranţei alimentelor în lanţul alimentar
16
acoperă toate stadiile producţiei şi furnizării, de la prodcţia primară, furajul animal, direct la
furnizarea alimentelor către consumatori sau altfel spus „ de la fermă la furculiţă”.
Managementul balanţei dintre competiţie, productivitate şi bunăstarea animalelor care
se ocupă cu creştea zilnică a dimensiunilor globale ale comerţului în agricultură, se realizează
prin creşterea aprecierii că standardele ridicate de bunăstare au un impact direct şi indirect
asupra siguranţei şi calităţii alimentelor. Apare astfel problema privind costurile suplimentare
potenţiale pentru producători, care rezultă din implementarea standardelor ridicate de
bunăstare a animalelor, costuri care dezavantajează din punct de vedere competitiv
producătorii Uniunii Europene faţă de produsele importate din ţările nemembre (terţe). De
asemenea consumatorii trebuie să înţeleagă că implementarea standardeleor superioare de
bunăstare a animalelor implică costuri suplimentare semnificative pentru producători şi
implicit preţuri mai mari la vânzare. În acest sens la iniţiativa OIE, Comunitatea Europeană a
început să negocieze standardele de bunăstare animală care să fie stabilite în acorduri
bilaterale între Uniunea Europeană şi ţările terţe furnizoare de animale şi produse animaliere.
În acest fel Comisia speră că includerea standardelor privind bunăstarea animalelor în
acordurile veterinare bilaterale aplicate în prezent sau care sunt negociate, vor avea un efect
pozitiv asupra bunăstării animale internaţionale.
În ţara noastră la momentul de faţă, motivaţia etică este mai puţin vizibilă în rândul
crescătorilor de animale, datorită nivelului redus de cunoaştere a bunăstării animalelor, a
dificultăţilor întâmpinate de aceştia în procesul de schimbare a tehnologiilor, a cunoşterii
condiţiilor de exprimare a potenţialului productiv al animalelor, a nivelului de finanţare, etc..

1.4.4. Motivația socială a bunăstării animalelor

Motivaţia socială îşi are originea în conştientizarea de către consumatori a faptului că

prosperitatea şi sănătatea lor depind de calitatea factorilor naturali ai mediului în care trăiesc
şi de siguranţa alimentelor pe care le consumă, care este în strânsă corelaţie cu nivelul
bunăstării animalelor de la care provin.

17
 CAPITOLUL 2
ETICA BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

Etica, este o ramură a filozofiei deseori denumită “filozofie morală” care are în vedere
diferenţa dintre bine şi rău, potrivit şi nepotrivit şi cum ar trebui să ne comportăm şi să trăim,
este parte integrantă a vieţii de zi cu zi - activităţile noastre zilnice având un impact asupra
intereselor celorlalţi.
Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei şi poate fi numită ştiinţa realităţii
morale; încearcă elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. Etica poate fi
înţeleasă de asemenea ca o filosofie asupra moralei, a binelui şi a răului, a datoriei.
Etica este definită ca "ştiinţa care se ocupă cu studiul principiilor morale, cu legăturile
lor dedezvoltare istorică, cu conţinutul lor de clasă şi cu rolul lor în viaţa socială; totalitatea
normelor deconduită morală corespunzătoare ideologiei unei clase sau societăţi".
Etica reprezintă forma de cunoaştere şi legitimare în conştiinţă prin intermediul
normelor şiimperativelor morale, a unor acte şi fapte omeneşti. Deşi înrudite, conceptele de
etică şi morală, au origini şi substanţe diferite: etica este teoria şi ştiinţa moralei, în timp ce
morala reprezintă obiectul de studiu al eticii.
Rolul eticii este să ajute oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce
criterii să aleagă şicare le sunt motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii consideră că etica, ca
ştiinţă, nu are utilitatedeoarece aceasta are un caracter normativ vizând conduita oamenilor,
neputându-i influenţa, în mod realla un comportament real.
Rolul eticii este să ajute oamenii să decidă ce este mai bine să facă, pe cecriterii să
aleagă şi care sunt motivaţiile morale în acţiunile pe care le întreprind.
Libertatea oricui are o singura limită: libertatea altei persoane.
Problemele centrale ale moralei sunt următoarele: Ce ar trebui să facem (ce ar fi bine,
drept, corect, onest)? Cum ar trebui să-i judecăm pe alţii şi pe noi înşine? Cum trebuie să-i
tratăm pe alţii şi să admitem să fim trataţi de ceilalţi? Ce scopuri sunt demne de a fi urmate în
viaţă ? Care este cel mai bun mod de viaţă ? Ce fel de persoană ar trebui să fiu ?

18
 2.1. INTRODUCERE ÎN ETICA BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

Știm că bunăstarea animalelor se preocupă de modul în care animalele experimentează

senzațiile în viața lor din punct de vedere al stării fizice, mentale și comportamentale. Pentru a
înțelege aceste trei aspecte este important ca știința bunăstării animalelor să-și aducă aportul,
prin urmar s-a constatat în timp, că experiența animalelor pe parcursul vieții lor este afectată
de valorile noastre - cum credem că ar trebui să tratăm animalele și ceea ce noi credem că este
important pentru ele. Știința ne ajută să înțelegem unele dintre aceste probleme. Teoria etică,
în acest caz, oferă un cadru logic prin care cântărește aceste cunoștințe cu cunoștințe de alți
factori importanți, cum ar fi necesitatea de a-și câștiga existența prin agricultură, sau pentru a
șterge terenurilor și construi case. Folosind acest cadru, putem decide cum ar trebui să tratăm
animalele.
Când ne gândim la etică în viața de zi cu zi, considerăm că multe dintre deciziile pe
care le luăm au dimensiuni morale. Acestea au componente care se extind dincolo de interesul
propriu și implică grija pentru alții. În particular, suntem îngrijorați de faptul că acțiunile
noastre le pot face rău altora – de exemplu pot fi lezați sau privați. Datorită acestei preocupări
toti avem puncte de vedere cu privire la care acțiuni sunt "corecte" și care acțiuni sunt
"greșite". Aceste opinii sunt "valorile morale" ale noastre.
De multe ori partea etică a deciziilor de zi cu zi rămâne ascunsă, pentru că face parte
din rutină sau din practica larg acceptată. Cu toate acestea, atunci când examinăm deciziile și
valorile morale din spatele lor, descoperim că valorile noastre sunt influențate de normele
sociale, etica profesională, etica personală și teoria etică.
Normele sociale sau etica socială, sunt reguli care au apărut pentru a ne permite să
trăim împreună. Etica socială poate evolua și schimba ca noi informații concrete este câștigată
sau preferințele colective evolua în concordanță cu creșterea sau scăderea prosperității. De
exemplu, în multe țări în curs de dezvoltare există un consens sociale care animalele au
nevoie de protecție formală și considerație, deoarece acestea sunt simțitoare. Acest lucru a
dus, la rândul său, de a deveni uimitoare admisă la sacrificare pentru carnea halal în unele țări,
și schimbarea penelor de găini fiind ilegal în mai multe țări forțat.
Etica aplicată este formată dintr-un mănunchi de discipline care încearcă să analizeze
filozofic cazuri, situaţii, dileme relevante pentru lumea reală. Printre aceste discipline se
numără etica tehnologiei informaţiei, etica bunăstării animalelor, etica în afaceri, bioetica,
etica medicală, etica mediului, etica cercetării ştiinţifice, etica în politicile publice, etica
relaţiilor internaţionale, etica mijloacelor de informare.
19
 Cum importanţa economiei în diagrama oricărei societăţi este în continuă creştere, este
absolut normal să apară şi accentuarea cercetărilor din domeniul eticii în afaceri. Acestea se
concentrează cu precădere asupra părţilor implicate (stakeholders) în activităţile economice
desfăşurate în interiorul unei pieţe. În categoria "părţilor implicate" sunt incluse corporaţiile,
clienţii acestora, furnizorii şi distribuitorii lor, acţionarii, angajaţii şi nu în ultimul rând
comunitatea. Raportarea corporaţiilor la părţile implicate enumerate se face şi prin
intermediul conceptului de responsabilitate socială a corporaţiilor.
Viaţa de zi cu zi abundă în probleme etice chiar dacă ele rămân ascunse. Deciziile
noastre zilnice au o dimensiune morală, ceea ce înseamnă că ele prezintă componente ce se
extind dincolo de interesele proprii şi presupun o preocupare pentru cei ce ne înconjoară.
Deciziile etice sunt deseori luate fără o gândire prealabilă, partea etica rămânând
cumva „ascunsă”. Aceasta se datorează faptului că decizia este parte integrantă a unei rutine
sau a unei practici general acceptate. De exemplu, consecinţele etice ale alimentaţiei noastre
pot să treacă neobservate zi de zi, dar modul nostru de hrănire îi poate afecta pe alţii, repectiv
pe oamenii sau animalele care produc sursa noastră de hrană. Dacă nu analizăm aspectele de
ordin etic ale vieţii noastre este posibil să trecem cu vederea deciziile insuficient fondate şi
posibilităţile de a progresa. De exemplu, consumând mai puţine ouă produse în sistemele
intensiv-industriale de păsări şi mai multe provenind din sistemele alternative fermele
organice putem să îmbunătăţim viaţa găinilor ouătoare.
Este etica „pur şi simplu subiectivă”? Raţionamentele etice nu pot fi elaborate în
acelaşi fel cu analizarea „datelor ştiinţifice” dar există un acord larg între diversele teorii etice
şi chiar între culturi referitor la ceea ce este considerat corect şi ceea ce este incorect. De
exemplu aproape toate religiile şi sistemele etice prezintă variante ale așa numitei „reguli de
aur” - „tratează-i pe ceilalţi aşa cum vrei să fii tratat”.
Etica personală: în mod normal avem libertatea de a decide individual în privinţa
chestiunilor etice, deoarece punctele de vedere considerate acceptabile variază în cadrul
societăţii. De exemplu ce ar trebui să mâncăm? Ce sumă ar trebui să donăm în diferite scopuri
caritabile ?
Etica ”socială” - se bazează pe reguli care au apărut pentru a ne permite să trăim
împreună. Societatea prezintă un acord larg privind aceste chestiuni şi deseori instituie legi în
vederea aplicării lor. Acest tip de etică este considerată a fi aplicabilă fiecărui membru al
societăţii iar în absenţa ei haosul ameninţă chiar societatea în sine. De exemplu nu rebuie să
furăm de la semenii noştri. Dacă o facem sau nu este rareori la latitudinea individului. În

20
absenţa unui consens în cadrul fiecărei societăţi în parte, haosul moral poate să distrugă
structura socială - acest consens este în parte liantul care uneşte această societate.
Anumite tipuri de comportament se pot transfera din cadrul eticii personale la etica
societală pe măsură ce trecem de la o societate şi o perioadă de timp la alta.
Etica profesională: derivă din experiență, iar principiile acestei etici sunt destinate
situaţiilor în care se regăsesc practicanţii unei profesii. De exemplu, medicii veterinari trebuie
să nu cauzeze pacienţilor mai multă suferinţă decât strictul necesar în vederea tratării lor;
doctorii nu trebuie să aibă relaţii sexuale cu pacienţii lor, etc.
De ce sunt diferite afirmaţiile etice de cele ce exprimă preferinţe personale ? Spre
exemplu afirmaţia „îmi place ciocolata” nu necesită o argumentare raţională şi nu încearcă să
îi convingă pe cei din jur să facă acelaşi lucru. Nu contează dacă ceilalţi au aceeaşi preferinţă
sau nu. Cu toate acestea, afirmaţia „nu ar trebui să omorâm animale sănătoase” necesită o
justificare raţională şi tinde să spună ceea ce alţii nu ar trebui să facă.
Practica justificării morale sugerează un punct de vedere imparţial - argumentele în
favoarea ei trebuie să fie admise nu numai de persoana care le avansează dar şi de ceilalţi
oameni, în general. Acţiunile în interes personal nu sunt considerate de către majoritatea
sistemelor teoretice morale drept argumente etice.
Dilemele/alternativele etice, sunt situaţii în care fiecare acţiune posibilă pare greşită
din punct de vedere moral în momentul explorării ei.
Orice tip de sistem etic ce presupune existenţa mai multor principii funcţionale poate
să genereze dileme, aşa cum reiese din exemplul de mai sus. Dilemele pot să apară şi acolo
unde nu există principii contradictorii. Mulţi cred că toate deciziile etice sunt dileme etice,
când în majoritatea cazurilor nu este aşa. Accentuarea exagerată a dilemelor tinde să
minimalizeze deciziile etice normale, de zi cu zi, mai puţin dramatice. Multe dileme au mai
degrabă un caracter practic decât unul etic, ceea ce înseamnă că argumentele morale
concurează cu cele non-morale.
În cadrul eticii, ca urmare a relaţiei dintre progresele ştiinţelor vieţii şi drepturile
omului a apărut o nouă preocupare deontologică, numită bioetica. Termenul de bioetică a fost
introdus pentru prima dată de medicul american Van Renssalaer Potter în lucrarea intitulată
„Bioethics: Bridge to the Future” (Bioetica: un pod către viitor, publicată în 1971) şi definit ca
fiind ştiinţa ce utilizează o metodologie interdisciplinară şi care are obiectul de studiu -
examenul sistemic al comportamentului uman în domeniul ştiintelor vieţii şi al sănătăţii,
analizat în lumina valorilor şi principiilor morale. Şi în ţara noastră bioetica este studiată în
cadrul facultăţilor de medicină umană şi face referire la relaţia medic-bolnav sub aspectele
21
sale intrinseci (confidenţă, consimţământ) şi extrinseci (dreptul la sănătate) în orice
circumstanţe. În viitor bioetica trebuie să-şi lărgească domeniul de activitate atât în direcţia
dezvoltării şi studierii ei cât şi în raporturile dintre om şi animalele superioare Medici
veterinari sunt plasaţi în centrul unei reţele de obligaţii faţă de pacienţi, clienţi, alţi medici
veterinari, faţă de societate în general şi faţă de ei înşişi. Uneori aceste obligaţii sunt
contradictorii şi prin urmare medicii veterinari se confruntă cu situaţii complexe din punct de
vedere etic. Totodată ei se confruntă cu un flux constant de probleme etice, fie că sunt
conştienţi de acest aspect sau nu şi sunt chemaţi să emită raţionamente de ordin etic, ceea ce
este inevitabil.
Etica pune la dispoziţie metodele, „instrumentele chirurgicale” de luare a deciziei
corecte. Dacă medicii veterinari nu au cunoştinţe etice vor absorbi pur şi simplu principii etice
neadecvate fără a le chestiona vreodată valabilitatea. O bună educaţie din punct de vedere
eticva oferi un ajutor practic imediat în rezolvarea corectă a situaţiilor în care interesele sunt
contradictorii. De exemplu medicul veterinar interesat de suprimarea durerii pacienţilor săi
este le curent cu studiile care demonstrează că animalele cărora li s-au administrat analgezice
redevin productive mult mai repede. Aceste studii pot fi de folos în a convinge fermierul să
cheltuiască puţin mai mult în ceea ce priveşte tratamentul pentru că este în avantajul lui. S-ar
putea susţine totodată că, datorită faptului că medicii veterinari sunt direct implicaţi în
chestiunile etice ce afectează animalele, au obligaţia morală de a se informa mai bine asupra
acestor aspecte. Studiul eticii este cu siguranţă de mare ajutor medicilor veterinari în cazul în
care sunt indecişi şi este necesară luarea unei decizii sau formarea unei opinii.
Înţelegerea eticii este în interesul medicului veterinar. De exemplu Bernard Rollin
(deontolog de la Universitatea din Colorado, SUA) a folosit termenul de „stres moral” pentru
a descrie îngrijorarea ce rezultă din luarea deciziilor care pun probleme de conştiinţă, cum ar
fi eutanasierea animalelor de companie sănătoase la cererea proprietarului. Acest tip de stres
are un efect negativ asupra sănătăţii noastre mentale şi fizice. Rollin susţine că una din
modalităţile de prevenire este luarea de măsuri pentru eliminarea procedurilor ce induc
stresul, în acest caz prin educarea potenţialilor proprietari de animale privind
responsabilităţile ce le revin sau prin luarea de măsuri în vederea prevenirii gestaţiilor
nedorite. Înţelegerea aspectelor etice ale acestor chestiuni poate să ne permită identificarea
exactă a problemei şi a măsurii de corectare. Studiul eticii poate de asemenea să sprijine
medicul veterinar în deprinderea unor atitudini adecvate faţă de animale, clienţi şi alte păţi
interesate. Atitudinile către aceste părţi interesate vor afecta puternic succesul sau eşecul
relaţiilor pe care le stabileşte medicul veterinar.
22
 Înţelegerea eticii este în interesul practicanţilor profesiei veterinare care poate fi
chemată de către opinia publică să-şi justifice acţiunile sau să comenteze dimensiunea etică a
unor chestiuni. Profesia veterinară este considerată de asemenea drept o valoroasă sursă de
opinii privind problemele de bunăstarea animalelor. Este important prin urmare ca medicii
veterinari să înţeleagă chestiunile etice cel puţin la fel de bine ca publicul larg, aceasta mai
ales în acele ţări în care profesia veterinară îşi reglementează de sine stătător practicile şi
procedurile, dacă doreşte să o facă şi în continuare.

2.2. APLICAREA ETICII BUNĂSTĂRII ANIMALELOR

S-a observat că preocupările etice se referă la modul in care credem că oamenii trebuie
să acționeze. Această preocupare apare deoarece actțiunile pot să dăuneze altora, adică să le
agraveze situația prezentă.
Teoria etică oferă motive logice referitor la motivul pentru care un anumit curs al
acțiunii poate evita vătămarea, iar acest lucru ajută la deciderea cum să se acționeze. S-a văzut
că există cinci teorii etice principale ale utilizării animalelor. Fiecare teorie are o anumită
logică convingătoare, dar în ciuda acestui fapt, ele nu pot atenua complet preocuparea noastră
morală, intr-un caz particular.
În general, teoriile pot fi clasificate în teorii bazate pe obligație - cunoscute sub
numele de teorii deontologice de la cuvantul grec "deontos" care înseamnă obligație. Există,
de asemenea, cinci teorii consecvențialiste, prin care animalele pot fi utilizate ca un mijloc
pentru atingerea unui scop: contractualismul, utilitarismul, relaționalismul (etica grijii față de
animale), redpturile animalelor, respectul pentru natură.
Principalele trei teorii consecvențialiste sunt: contractualismul, utilitarismul și
respectul pentru natură. De retinut este faptul că acestea nu acordă animalelor o valoare
intrinsecă, mai degrabă valoarea animalului este numai în funcție de utilizarea sa. „Etica
contractuală”, îşi fondează principiile morale pe un acord imaginar între oameni, membrii ai
aceleiaşi societăţi. Acest acord ia naştere în societate în vederea obţinerii unor beneficii
reciproce. Deoarece animalele nu pot să ia parte la stabilirea şi negocierea unui astfel de acord
se susţine ipoteza că animalele se situează în afara moralităţii. O modalitate curentă de a
demonstra această ipoteza este că pentru a se bucura de drepturi, individul trebuie să îşi asume
responsabilităţi. Ca şi celelalte teorii care refuză să acorde statut moral animalelor şi cea de
faţă întâmpină dificultăţi în ceea ce priveşte aşa-numitele „cazuri marginale” şi anume copiii
foarte mici sau adulţii suferind de severe disfuncţionalităţi mentale ce se bucură de statut
23
moral în cadrul societăţilor din care fac parte. Cu toate acestea, ca în cazul animalelor,
reciproca nu este valabilă în aplicarea contractului imaginar. În etica ”contractuală” – costul
relativ si beneficiul contează cu adevărat pentru proprietarul animalelor. Tratamentul bun
aplicat animalelor înseamnă că acestea își vor servi bine proprietarul. Argumentele
contractarianiste, susțin faptul că nu trebuie luate în considerare consecințele utilizării
animalelor pentru ele însele, în timp ce alte două puncte de vedere includ într-o anumită
măsură, consecințele pentru animale.
În cazul utilitarismul, sensibilitatea este relevantă din punct de vedere moral, astfel că
trebuie cântărite beneficiile și costurile pentru oameni și animale. Acesta este modul cel mai
benefic de acțiune majoritar per ansamblu. Utilitarismul este o altă teorie etică, ce pune
accentul mai degrabă pe consecinţele acţiunilor decât pe regulile sau principiile care le
ghidează. Unul dintre principiile sale timpurii susţinea că suntem obligaţi să maximizăm aşa
numita „utilitate”, referindu-se la bucurie sau la echilibrul dintre plăcere şi durere. Trebuie să
acţionăm astfel încât să realizăm „ceea ce este mai bine pentru majoritatea celor vizaţi”.
Animalele au făcut obiectul gândirii utilitariste încă de la începuturi. Dacă animalele,
la fel ca şi oamenii simt senzaţiile de plăcere sau durere atunci ar trebui să le includem în
perspectiva globală a tentativei noastre de a ridica nivelul general de bunăstare şi fericire în
lume. Utilitarismul clasic, în particular, susţine că acţiunile morale sunt cele care promovează
cel mai mare grad de plăcere şi cel mai mic grad de durere. De când animalele au
experimentat plăcerea şi durerea interesele lor sunt luate în calcul. Utilitarismul pare simplu şi
flexibil. Cu toate acestea, poate crea confuzii atunci când ne impune să trecem peste anumite
reguli morale pentru a determina cele mai bune consecinţe. De exemplu, oamenii de pe o
barcă de salvare suprapopulată pot să estimeze că vor supravieţui în număr mai mare dacă nu
vor permite şi altora să se urce la bord, chiar dacă cei refuzaţi se vor îneca. Conform unei
reguli morale extrem de stricte ar fi normal să îi ajute pe cei ameninţaţi cu moartea.
Cum anume facem calculele şi estimările este, de asemenea, neclar, mai ales când
costurile şi beneficiile sunt suportate de indivizi diferiţi. De exemplu, o analiză cost-beneficiu
de tip utilitarist este frecvent folosită de cei care dezbat problema eficienţei folosirii
animalelor în cadrul experimentelor. Dacă avem nevoie de 100 de iepuri care ar fi supuşi unor
suferinţe moderate în producerea cu o şansă de 10 % de reuşită a unui vaccin împotriva unei
boli umane relativ uşor tratabile, cum vom face calculul? Există un echilibru între costuri şi
beneficii atunci când unii indivizi suportă toate costurile şi cu totul alţii se bucură de
beneficii?

24
 O altă formă a utilitarismului analizează valoarea consecinţelor dincolo de senzaţiile
de plăcere şi durere şi susţine că ar trebui să maximizăm satisfacerea preferinţelor. Dacă
animalele au preferinţe atunci acestea ar trebui incluse în calculele noastre. Acest principiu
este utilizat de Peter Singer în cartea sa „Animal Liberation”. Dezvoltând ideea sa de
„apreciere egală a intereselor” discutată mai sus, tipul speciei din care provine individul (om,
capră, etc.) care manifestă aceste preferinţe, nu afectează importanţa lor morală. Versiunea
utilitaristă a lui Peter Singer conduce la unele concluzii radicale - abandonarea majorităţii
sistemelor zootehnice de creştere a animalelor şi de cercetare în domeniu, deoarece el
consideră că suferinţele cauzate de aceste practici nu sunt justificate de beneficiile aduse. El
se simte lezat, în mod special, de sacrificarea unor interese majore ale animalelor (de exemplu
tratamentul inuman la care sunt supuse raţele şi gâştele alimentate forţat pentru a produce pâté
de foie gras) pentru atingerea unor interese umane minore (în acest caz simpla plăcere a
gustului).
Cu toate acestea, teoriile utilitare permit practicarea unei abordări mai pragmatice ce
favorizează rezultatele în detrimentul principiilor, ceea ce poate mai degrabă îmbunătăţi într-o
oarecare măsură situaţia pentru animalele implicate decât să o degradeze. Astfel, în loc să
adopte o poziţie principială împotriva „exploatării animale”, un utilitarist poate să calculeze
că nivelul de bunăstare globală ar fi mai ridicat dacă un număr mai mare de porci ar fi crescuţi
în sisteme deschise decât în ferme tradiţionale, chiar dacă viaţa unui porc crescut în aer liber
este departe de a fi perfectă şi sfârşeşte inevitabil pe masa noastră.
Respectul pentru natura prezintă consecințe pentru specii, nu pentru indivizi.
În cazul celorlalte doua teorii deontologice de utilizare a animalelor (bazate pe
obligație), animalelor le este acordată o valoare intrinseca și prin urmare trebuie să fie luate în
considerare consecințele acțiunilor noastre asupra animalelor în sine.
Sistemele etice ce se bazează pe responsabilităţi sunt denumite „deontologice”, de la
termenul grecesc „deontos” ce se traduce prin obligaţie. Această teorie susţine existenţa unor
obligaţii care sunt justificate moral prin ele însele indiferent de consecinţele lor ulterioare.
Una dintre teoriile deontologice clasice susţine că trebuie să tratăm celelalte fiinţe
umane ca scopuri şi nu ca mijloace şi prin urmare nu ar trebui să ne folosim de semenii noştri
de o manieră în care nu respectăm valoarea lor morală intrinsecă chiar în eventualitatea unor
consecinţe pozitive.
Drepturile animalelor, constituie o formă de teorie etică deontologică, care dintr-o
perspectivă generală, sunt cerinţe foarte stricte ce nu pot fi încălcate doar pentru simplul fapt
că aceasta ar determina consecinţe benefice. Drepturile morale decurg direct din interesele
25
primare ale acelora care se bucură de ele. Tom Regan – în ”The Case for Animal Rights”,
susţine că mamiferele şi păsările sunt „subiecţi ai unei vieţi”, cu alte cuvinte nu sunt doar vi şi
conştiente ci au deopotrivă convingeri, dorinţe, memorie, viaţă emoţională şi diverse alte
capacităţi mentale care contribuie la „bunăstarea” existenţei lor. Acest aspect, argumentează
el, le conferă o valoare morală intrinsecă din care decurg şi drepturile lor. Drepul lor
fundamental este acela de a le „fi respectată valoarea morală intrinsecă’. Acest drept instituie
o regulă strictă care interzice utilizarea animalelor ca resurse de către oameni, regulă ce
rămâne în picioare indiferent de consecinţe. Versiunea de faţă a drepturilor animalelor cere
desfiinţarea sistemelor zotehnice de creştere a animalelor şi a experimentării lor. Spre
deosebire de filozofiile utilitariste conform cărora indivizii sunt consideraţi ca făcând parte
dintr-un întreg, teoria drepturilor animalelor ridică un zid protector în jurul individului care nu
poate fi trecut, indiferent de numărul celor care ar avea de câştigat de pe urma acestui demers.
Este o perspectivă radicală în conflict cu majoritatea practicilor curente în vigoare la
momentul de faţă în lume.
Drepturile animalelor acordă o valoare intrinseca a animalelor ca fiind insuflețite, le
confera dreptul de a-si dirija propria viata si nu sa fie ucise sau folosite ca mijloc pentru
atingerea unui scop. Acest fapt la randul său ne obliga sa le respectam dreptul la viata.
Relaționalismul relatie reciproc-avantajoasă - animalele depind de noi pentru hrană,
etc., în schimb, vom folosi produsele lor. Dependența lor de noi ca îngrijitori, ne obliga să ne
tratăm bine animalele.
Una din abordările posibile în evaluarea problemelor etice legate de animale este
„matricea etică”. În cadrul matricei, diversele teorii etice sunt reprezentate în rânduri iar
părţile afectate de problema etică în coloane. Intersecţia fiecărei coloane cu un rând reprezintă
o altă dimensiune a problemei etice. Noi teorii etice, principii aplicabile problemei şi alte părţi
interesate pot fi identificate în funcţie de numărul de coloane şi rânduri ce pot fi adăugate
matricei. Este posibil ca matricea să nu ofere o soluţie a problemei dar ne permite să explorăm
aspectele sale în toate varietatea lor.
O abordare în încercarea de a evalua problemele etice referitoare la animale este
reprezentată de “matricea etica” (figura). În matrice, diferitele teorii etice sunt reprezentate
prin șiruri și punctele de vedere ale diferitelor părți față de problema etică, în coloane.
Intersecția fiecărei coloane cu un rând reprezintă o dimensiune diferită a problemei
etice. Câte coloane și șiruri pot fi adăugate tot atâtea teorii etice, principii, sau părți interesate
pot fi identificate. Matricea poate să nu activeze o soluție pentru problema în sine, dar ajută în
explorarea diferitelor aspecte ale acesteia. Diversele teorii etice intră în conflict uneori, aspect
26
ce poate fi depăşit dacă evităm să aderăm în totalitate la o singură perspectivă şi selectăm
părţi componente din fiecare. Este ceea ce se întâmplă în practică în procesul de elaborare a
gândirii etice individuale.
De exemplu, se pot combina componente ale teoriei utilitariste dintr-o perspectivă a
drepturilor animalelor ajungându-se la concluzia că în timp ce experimentele ce cauzează o
suferinţă moderată sunt justificate de rezultate pozitive, acele experimente ce determină
suferinţe extreme trebuie interzise cu desăvârşire indiferent de rezultat.
Bernard Rollin în cartea sa „An introduction to veterinary medical ethics”, propune o
viziune hibrid a eticii utilitariste şi deontologice animale. Aceasta ar permite continuarea
sistemelor zootehnice în care se menţine „vechiul contract” al avantajului reciproc dintre
fermier şi animal. Un exemplu al termenului folosit de Bernard Rollin pentru a desemna
„vechiul contract” zootehnic este asigurarea de adăpost, furaje, apă, confort şi satisfacerea
celorlalte nevoi ale vacilor în schimbul producţiei de lapte al acestora. Cu toate acestea
Bernard Rollin ar interzice aşa-numita utilizare frivolă a animalelor, cum ar fi testarea
produselor cosmetice, invocând aici drepturile animalelor.
Combinarea diverselor elemente provenind din aceste teorii nu va asigura o
consecvenţă logică absolută dar contribuie la evitarea atitudinilor rigide şi conservatoare care
pun obstacole în calea atingerii unui consens.
Există diverse teorii etice care încearcă să rezolve problemele animalelor şi se
adresează tratamentului la care acestea sunt supuse de către oameni. Astăzi ca urmare a
perfecţionării şi extinderii anumitor tehnici de inginerie genetică cum ar fi clonarea, obţinerea
de organisme transgenice, xenotransplantul, etc., oamenii acordă un interes mai mare calităţii
vieţii animalelor, sunt mult mai sensibili la suferinţa acestora şi mai reactivi la actele de
cruzime aduse la cunoştiinţă de asociaţiile de protecţia animalelor. Pentru medicii veterinari
care au obligaţii faţă de diferite grupuri de interese confruntându-se permanent cu luarea
deciziilor etice, se impune cunoaşterea principiilor eticii, pentru a putea lua aceste deciziile în
cele mai bune condiţii, deoarece există diverse teorii etice care încearcă să rezolve problemele
animalelor şi se adresează tratamentului la care acestea sunt supuse de către oameni.

2.3. ETICA UTILIZĂRII ANIMALELOR FOLOSITE ÎN SCOPURI ȘTIINȚIFICE

SAU ALTE SCOPURI EXPERIMENTALE, PRINCIPIUL CELOR ”3R”

În cazul bunăstării animalelor de laborator, ne gândim la cercetarea din domeniul

medical ce are ca scop îmbunătățirea sănătății omului, dar și cercetarea veterinară necesită
27
utilizarea animalelor de laborator. În plus, animalele sunt folosite și pentru testarea diferitelor
produse cosmetice și de uz casnic.
Având în vedere gama de utilizări a animalelor de laborator și scopurile în care acestea
sunt folosite, vă puteți imagina că teoriile etice pot să nu cadă întotdeauna de acord în acest
domeniu. Un factor suplimentar al preocupării etice relative este preferința pe care o au mulți
oameni pentru câini, față de șobolani sau pentru cimpanzei față de pești.
Contractualismul stabilește standardele de bunăstare ale animalelor, înlătură
îngrijorarea publicului și maximizează beneficiile oamenilor. Contractualistul este preocupat
numai de sentimentele umane, cele ale bunăstării animalelor de laborator trebuie stabilite
pentru a permite publicului și celor ce lucrează cu animalele să aibă un maxim de conștiință
împăcată. Cu toate acestea, standardele trebuie să fie permisive pentru toată cercetarea, astfel
că umanitatea să beneficieze maxim de pe urmă cunoștințelor dobândite.
Utilitaristul acordă atenție bunăstării animalelor în virtutea principiului considerației
egale a intereselor, în mod egal pentru fiecare animal. Astfel, peștii merită la fel de mult
îmbogățirea mediului ambiant sau ameliorarea durerii, adecvat lor, la fel cum merită și
cimpanzeii.
De asemenea, din punctul de vedere utilitarist, trebuie făcut totul pentru a minimaliza
folosirea animalelor în cercetare. Acest fapt este rezumat în principiul celor 3R, care se referă
la ramplasare, reducere, rafinare.
Ramplasarea, acolo unde este posibil să se utilizeze o alternativă care nu este
înzestrată cu sensibilitate, în locul folosirii animalelor în cercetare. De exemplu, utilizarea
unor culturi de țesuturi pentru a studia efectele medicamentelor asupra celulelor. Reducerea
numărului de animale vii necesare este minimalizat, de exemplu prin proiectarea adecvată a
studiului și folosirea unor linii consangvinizate de șoareci cu minimă variație genetică. Dar
trebuie reținut faptul că în unele studii, consangvinizarea poate produce polarizare.
Rafinarea, astfel că se poate opri un experiment atunci cand animalul începe să
prezinte simptomele produse de o infecție gravă indusă sau de un medicament toxic, decât să
existe riscul ca animalul să se îmbolnavească și să moară.
Dar această abordare umană utilitară nu este complet satisfăcătoare din cauza
preocupării mai ample asupra faptului că, pentru multă muncă de cercetare depusă, beneficiul
oamenilor este necunoscut sau neclar la început și este dificil de știut chiar imediat. Ca atare,
Peter Singer ar putea argumenta că studiile pe animale nu satisfac criteriul că oamenii să
beneficieze în mod clar de pe urma acestora și prin urmare mai mult se împovărează
animalele prin aceste experimente.
28
 O altă dificultate constă în cât de exact se poate aprecia povara purtată de animalele de
experiență (de exemplu, adăpostul restricționat, frica, durerea) vis-a-vis de beneficiul pentru
oameni.
Teoria drepturilor animalelor este mai radicală aici. Aceasta evaluează problema
simplu, întrebând dacă experimentul respecta drepturile animalelor și le păstrează demnitatea.
Deoarece valoarea intrinsecă a animalelor le conferă dreptul de a nu fi omorâte și a nu
fi folosite ca mijloc pentru atingerea unui scop, aceasta înseamnă că nu este permis orice
experiment pe animale, din orice motiv. Astfel, nu pot fi făcute testări pe animale chiar dacă
orice rău suferit de acestea este minor și beneficiile altor oameni sau animale pot fi imense.
Cu toate acestea, Sandøe si Christiansen (2008) argumentează că poate un punct de
vedere moderat asupra drepturilor animalelor ar putea fi aplicat, în unele cazuri. Ca atare,
animalele ar avea dreptul să fie protejate de anumite utilizari, de exemplu cele care produc
durere extremă, chiar dacă sunt în beneficiul oamenilor, dar alte experimente ar putea fi
posibile.
Celelalte teorii etice nu sunt, de obicei, invocate în discuția referitoare la etica
cercetării. Un punct de vedere relațional ar putea permite experimentele ca o variație a
contractului avantajului reciproc dintre animale și ingrijitorii acestora. Dar contractul poate
eșua, deoarece nu este clar cine este contractorul primar: este tehnicianul care hrănește și
îngrijește animalul, cercetătorul care se poate folosi doar de anumite animale un timp scurt,
după care acestea sunt predate altor cercetători, sau posibil publicul general sau altor persoane
care finanțează cercetarea? Punctul de vedere al “respectului pentru natură” ar putea considera
drept cea mai mare problemă, aceea a uniformității genetice a animalelor de laborator, precum
șoareci, șobolani și câini din rasa Beagle.
După cum se cunoaște, munca de cercetare este foarte controversată. Sandøe și
Christiansen au arătat faptul că, în societățile pluraliste, compromisul este normal și necesar și
poate fi aplicat în cazul experimentării pe animale. Ei sugerează o politică ce reprezintă un
compromis între toate cele trei puncte de vedere și de reținut că aceste compromisuri sunt
predominante în Europa, America de Nord și Australia.
Pe larg, politica de compromis cuprinde trei elemente:
1. problematica cercetării trebuie să fie de importanță vitală;
2. nu există niciun alt mod de studiu decât folosirea animalelor.
3. animalele nu trebuie să sufere mai mult decât este necesar în experiment. De
exemplu, trebuie să beneficieze de un mediu îmbogățit, cu excepția cazului în care în acest
mod s-ar putea obține rezultate confuze.
29
 Autorii arată cum cele trei pozitii etice principale ce s-au discutat până acum, pot
accepta următoarele:
- contractualiștii ar fi multumiți, deoarece astfel s-ar reduce preocuparea publică
asupra utilizării animalelor în cercetare în mod inutil;
- utilitarienii pot fi de acord, deoarece se concentrează asupra maximizării beneficiilor,
sau minimalizării efectelor nocive. Cu toate acestea, ar putea fi îngrijorați deoarece interesul
animalelor precum, în exemplul nostru, îmbogățirea mediului, nu este luat în considerare în
mod egal cu interesul uman pentru descoperirile științifice;
- drepturile animalelor: abolitioniștii nu ar putea găsi acceptabil compromisul
deoareceimplică utilizarea animalelor ca un mijloc pentru atingerea unui scop. Dar, un punct
de vederemoderat asupra drepturilor animalelor il poate găsi acceptabil, în special dacă
cercetarea ce a produs o suferință îndelungată sau gravă, nu a fost permisă decât în foarte rare
cazuri.
Dacă urmăm perspectiva utilitaristă, care este probabil cea mai comună, pentru a ne
ghida în acceptarea cercetării de laborator, Peter Singer a arătat că nu putem ști la începutul
cercetării dacă aceasta va fi de importanță vitală, astfel încât beneficiile vor fi în cele din urmă
semnificative comparativ cu costurile plătite de către animale.
De exemplu, cercetarea medicală (veterinară) implică, de obicei, o secvență prelungită
de studii ce începe cu studiile științifice de bază și continuă cu studii asupra toxicității și apoi
studiile clinice. Fiecare studiu se construiește pe rezultatele celui precedent. Până când
majoritatea studiilor nu au fost efectuate, nu poate exista certitudinea că proiectul de cercetare
va fi benefic în așa numita “lume reală”.
Un alt punct de vedere este acela că o proporție semnificativă a cercetării farmaceutice
comerciale nu este esențială pentru binele oamenilor sau al animalelor, în sensul că nu oferă
tratamente semnificativ mai benefice decât acelea care sunt deja pe piață. De exemplu, nu
există o diferență notabilă în ceea ce privește eficiența și siguranța majorității medicamentelor
anti-inflamatoare nesteroidiene de nouă generație, de uz veterinar, care sunt în prezent pe
piață în multe țări, precum meloxicam, carprofen și multe altele. Cu toate acestea, licențierea
fiecăruia include studii de bază asupra toxicității și farmacocineticii efectuate pe rozătoare de
laborator, ca și pe câini și pisici.
În mod similar cu dezvoltarea vaccinurilor contra patogenilor veterinari obișnuiți,
piața liberă încurajează formulările concurente ale acestora. Există relativ puțin beneficiu
suplimentar asupra animalelor domestice ce necesită vaccinarea și totuți există câteva diferite

30
mărci ale aceluiași vaccin. Acest fapt nu este nefavorabil: competiția pe piață ajută la scăderea
prețurilor și libertarea alegerii constituie un important aspect al multor economii.
Trecând la alte preocupări privind importanța reală a cercetării de laborator, în cazul
cercetării medicale umane, unele dintre condițiile în cauză nu pun viața în pericol, ca de
exemplu alopecia la bărbați, miopia sau boli ce sunt cauzate de stilul de viață individual,
precum fumatul.
O altă problemă a utilizării animalelor în cercetarea medicală umană este aceea că
datele provenind de la animalele de laborator pot să nu prevadă acțiunea medicamentelor la
oameni. Aceste puncte de vedere nu sunt menite a convinge că animalele de laborator nu mai
trebuie utilizate în cercetare, sunt doar fapte ce trebuie încorporate în etica de luare a
deciziilor.
Aceste puncte nu sunt menite să convingă a fii împotriva utilizării animalelor de
laborator în cercetare. Acestea sunt simple fapte care trebuie încorporate în mecanismul etic
de luare a deciziilor.

2.3.1. Particularități comportamentale și de protectie a animalelor de experiență

Comportamenul în concepţia lui NikolasTinbergen (laureat al premiului Nobel pentru

fiziologie şi medicină 1973), defineşte atât totalitatea mişcărilor efectuate de animalul intact
cât şi activitatea motorie a acestuia (1951). Prin comportament, se asigură efectuarea
organizată a schimburilor de substanţă, energie şi informaţie cu mediul exterior.
Comportamentul (individual sau colectiv) caracteristic animalelor de experienţă, este foarte
important să fie cunoscut de către personalul din unităţile de creştere, de furnizare, de utilizare
şi de organizare a experimentelor, pentru a şti când trebuie sau nu să intervină în vederea
obţinerii rezultatelor dorite.
Comportamentul individual al rozătoarelor mici se caracterizează prin cercetarea
hranei, depozitarea, consumarea ei, fie chiar prin crearea rezervelor de hrană. Eliminarea
fecalelor este un proces natural şi un obicei de marcare a teritoriului lor sau o manifestare de
frică a animalelor.
Comportamentul colectiv se întâlneşte la speciile de animale care trăiesc în colonii
(şoareci şi şobolani), datorită nevoii de comunicare între indivizi. Ca şi comportamentul
individual, cel colectiv poate exprima o stare emotivă a animalelor manifestată prin
horipilaţie, emiterea unor sunete, a unui miros etc., sau comunicarea între membrii grupului
exprimată prin semnale sonore (ţipete, strigăte de avertizare, de alarmă etc.), chimice
31
(feromoni, alomoni, keiromoni), vizuale (diferite tipuri de mişcări). Observarea etologiei
animalelor pe perioada unui an se face şi în funcţie de modul de grupare a acestora (în cuplu,
harem, familie şi colonie).
Animalele domestice sau cele născute, crescute şi ţinute în captivitate, datorită
condiţiilor create şi impuse de om, au întotdeauna un comportament diferit faţă de animalele
sălbatice.
În timpul experimentului, comportamentul depinde foarte mult de încrederea
animalului în om, lucru care trebuie de cele mai multe ori exersat. Astfel, personalul îngrijitor
trebuie să fie sensibil şi iubitor cu animalele, în anumite cazuri să vorbească cu ele, să le
acorde o atenţie şi o îngrijire corespunzătoare, pentru ca ele să fie obişnuite cu prezenţa şi
activitatea umană.

32
 PARTEA A II-A

CAPITOLUL 3
ORGANIZAREA STUDIULUI

3.1. SCOPUL STUDIULUI

În prezent bunăstarea animalelor reprezintă un subiect tot mai discutat în toate țările,
chiar și în cele mai puțin dezvoltate. Bunăstarea reprezintă modul cum relaționează animalele
de fermă cu mediul înconjurător. În vederea realizării unor producții ridicate din punct de
vedere cantitativ, cât și calitativ, este necesară și abordarea bunăstării animalelor prin prisma
asigurării unui confort în vederea satisfacerii necesităților de hrănire, adăpare, adăpostire,
confort termic. Acest studiu constă în analiza relației dintre producția obținută, mediul
înconjurător și om.
Pe baza datelor științifice și tehnologice obținute de-a lungul timpului, modul de
creștere a animalelor. A evoluat. Astfel că, la sfîrșitul secolului al XIX-lea, creșterea
animalelor s-a realizat mai mult în sistem intens, sistem care să asigure necesarul de hrană a
populației aflate în continuă creștere.
După 1945, s-au efectuat cercetări privind hrănirea, întreținerea și reproducția
animalelor astfel ca pe suprafețe mici să poată fi crescut un număr mult mai mare de animale.
În contextul recomandărilor de la nivelul Uniunii Europene, bunăstarea animalelor
poate fi considerată ca fiind cele 5 libertăți:
► libertatea față de senzațiile de foame și de sete - animalele trebuie să aibăacces
nelimitat la apa proaspătă și la o hrană adecvată pentru a-și menține starea de sănătate;  
► libertatea față de disconfort - animalele trebuie să aibă un mediu de viață adecvat,
care să includă un adăpost și o zonă confortabilă de odihnă;.  
► libertatea față de durere și boală - animalelor trebuie să li se asigure un diagnostic
rapid și un tratament adecvat; 
► libertatea de a-și exprima comportamentul natural - animalelor trebuie să li se ofere
spațiu suficient și compania animalelor din aceeași specie;
► libertatea față de teamă  și stress - animalele trebuie tratate într-un mod care să nu
le provoace suferinte psihice.

33
 Protecția și bunăstarea animalelor de interes economic, sunt reglementate prin acte
normative specifice pentru fiecare specie, emise de A.N.S.V.S.A. transpuse din legislația U.E.
și care stabilesc standarde minime pentru protecția acestora. Pentru taurine importante sunt:
 Ordin 13/2008 animale ţinute pentru scopuri zootehnice;
 Ordin 75/2005 privind protecţia animalelor de fermă;
 Ordin 72/2005 standarde minime pentru protecţia viţeilor.

3.2. MATERIAL ȘI METODĂ

Creșterea taurinelor în România esteoactivitate tradițională a populației din zona rurală

și, în special ,din zona montană. Diversitatea producțiilor pe care le realizează,consumul redus
de energie și natura furajelor pe care le valorifică, conferă creșterii și exploatării taurinelor
caracterulu nei activități durabile și de perspectivă. Există posibilitatea realizării de producţii
pentru acoperirea necesarului intern şi de export de carne de bovine, care să aducă venituri
mari producătorilor și este o sursă importantă pentru schimburile comerciale.
Evoluția efectivelor de taurinepentru carne și lapte, în perioada 2015-2020 este
redată în tabelele 3.1. și 3.2.
Tabelul 3.1.
Dinamica efectivelor de taurine și a producției de carne (sursa MADR)

Specificare U.N. 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Efective totale de bovine mii cap. 2092 2050 2011 1977 1923 1875
Producția totală de carne de mii tone 200 206 196 188 179 173
vită în viu

Laptele reprezintă un produs strategic cu impact deosebit asupra copiilor, persoanelor

în vârsta, precum şi a celor cu diferite afecţiuni și este sursă sigură pentru schimburile
comerciale..
Susţinerea valorificării eficiente a laptelui materie prima va permite realizarea unor
investiţii în retehnologizarea activităţii necesare realizării unor produse lactate controlabile,
cu calitate şi termene de garanţie superioare.
Creșterea taurinelor de lapte asigură valorificarea superioară a furajelor realizate pe
suprafeţele de bază furajeră în sistem natural (păşuni naturale).

34
 Tabelul 3.2.
Dinamica efectivelor matcă și a producției de lapte (sursa MADR)

Specificare U.N. 2015 2016 2017 2018 2019 2020

Efective totale de bovine mii cap. 1311 1315 1295 1280 1241 1231
Producția totală de lapte mii hl 4266 42020 40564 40647 39753 40234
3

În ultimele decenii, producția de lapte pe vacă furajată a crescut foarte mult însă s-a
observat și o scădere a fertilității, apariția unor probleme de sănătate a animalelor și scăderea
longevității acestora. Lucrările de selecție efectuate în vederea creșterii producției de lapte
sunt considerate metode de creștere a profitului obținut în ferma respectivă, dar cu efecte
nefavorabile pentru bunăstarea animalului.
DEFRA (Department for Environment, Food and Rural Affairs) a publicat în anul
2003 un cod cu recomandări de bunăstare a bovinelor, iar în țara noastră prin Ordinulnr.72
din15 august 2005 s-au aprobat Normele sanitar–veterinare prin care se stabilesc standarde
minime pentru protectia vițeilor (emitent ANSVSA).
Bunăstarea animalelor reprezintă un domeniu complex ce este influențat de o serie de
factori, cum ar fi sănătatea fizică și cea mentală a animalului. Datorită a cestui fapt, s-a
stabilit de comun acord,de către consumatori ,oamenii de știință,legiuitorișifermieri,4principii
generale ale bunăstării animalelor cu câte 2-4 criterii fiecare: adăpost
corespunzător ,hrănirebună, stare de sănătate bună, comportament corespunzător.

35
 PARTEA A III-A

CAPITOLUL 4
REZULTATE ȘI DISCUȚII

4.1. ADĂPOSTUL ȘI CAZAREA

La vacile de lapte sănătatea ugerului este în strânsă legătură cu starea igienică a

animalului și a mediului în care trăiește. Deci, este necesar să se realizeze un sistem de
cazare corespunzător, care să asigure maximum de igienă în adăpost și, implicit, al stării de
sănătate a ugerului. Igiena animalului este în strânsă legătură cu așternutul folosit, cu sistemul
de cazare, densitatea animalelor în adăpost și cu asigurarea condițiilor de microclimat în
acesta. O strategie eficientă de management, corespunzătoare sistemului de cazare utilizat,
este esențială atât pentru o igienă bună a animalului cât și pentru sănătatea ugerului
(O’Driscoll, 2009).
În urma cercetărilor efectuate de către Fregonesi și Leaver (2001) c u p r i v i r e l a
unii indicatorii de bună stare ( comportamentul, performanța și starea de sănătate lavacile de
lapte cazate pe așternut permanent în comparație cu sistemul de întreținere în cușete
individuale) în două sisteme de întreținere liberă a vacilor de lapte. S-a constatat, astfel, că
lavacile care erau întreținute pe un strat de așternut mai gros, perioada de odihnă și rumegare
au fost mai mari, comparativ cu cele aflate în cușete. Cu toate că în cușete animalele sunt mai
curate, nu s-au constatat diferențe în ceea ce privește producția de lapte, numărul de celule
somatice sau scorul de mișcare. De asemenea, s-a observat că vacile cu producții
mari de lapte au prezentat o perioadă de odihnă mai scurtă, dar mai mare de
hrănire comparativ cu cele cu producții mici. În ceea ce privește cazarea, s-a
putut observa că vacile cu producții de lapte diferite, au răspuns la fel, deci vacile cu
producții ridicate nunecesită sisteme diferite de cazare față de vacile cu producții mici.
Producțiile de lapte au fost semnificativ mai mici la întreținerea pe așternut permanent decât
la întreținerea în cușete datorită unei incidente mai mari a mastitelor clinice. Nu a existat un
efect al sistemului de cazare asupra dimensiunilor ongloanelor, scorului de mișcare sau a

36
problemelor podale clinice. S-a ajuns la concluzia că durata de odihnă, sincronizarea odihnei,
numărul de celule somatice și scorul de mișcare sunt indicatori potențiali pentru evaluarea
bună stării vacilor de lapte în diferite medii de cazare.
4.1.1. Recomandări generale pentru adăpostul și cazarea bovinelor
În țara noastră datorită climatului temperat continental, taurinele pot fi ținute o
perioadă mai lungă de timp pe pășune. În România, climatul temperat continental permite
cabovinele să fie întreținute o lungă perioadă de timpdin an pe pășune. 28% dinsupra fața
agricolă a României este ocupată de pășuni. Pășunilea sigură pentru 160-180 de zile, furaje
pentru hrănireaanimalelor. O vacă întreținută pe pășune dă cu cel puțin 2 l/zi mai mult lapte
decât una ținută în stabulație.
Adăpostul trebuie să protejeze animalele de condițiile meteorologice nefavorabile în
special atunci când vacile sunt aproape de fătare. Animalelor care nu sunt ținute în adăposturi
trebuie, după caz și în măsura posibilităților, să li se asigure protecția necesară împotriva
intemperiilor, animalelor de pradă și riscurilor privind sănătatea lor.
Indiferent de modul în care este proiectat și utilat un adăpost, rănile sunt inevitabile,de
exemplu răni cauzate de apăsare sau afecțiuni ale ongloanelor. Cu toate acestea, proiectarea
corespunzătoare a construcției reduce acest risc.
Adăposturile pentru creșterea bovinelor trebuie să asigure un microclimat
corespunzător în ceeace privește construcția însine care trebuie să fie făcută din materiale
termoizolante (cărămidă, bolțari, lemn) cu căi de acces pentru administrarea furajelor și
evacuarea dejecțiilor, canale de scurgere a purinului și spațiu de odihnă pavat cu cărămidă
moale sau scândură din lemn de esență moale.
Materialele utilizate pentru construcția adăpostului și, în special, pentru construirea de
țarcuri, a cuștilorși echipamentele cu care animalele pot intra în contact, trebuie sănu fie
dăunătoare și trebuie să poată ficurățate și dezinfectate.
Spațiile din adăpost sau sistemele de securizare a animalelor nu trebuie să aibă margini
ascuțite care să poată răni animalele. Spațiul să fie corespunzător cerințelor etologice. Spațiul
să fie suficient pentru ca animalele să interacționeze întreele și pentru poziția ridicat și /sau
culcat; pardoseala să nu fie alunecoasă.
În ceea ce privește aleile de trecere să fie înstare bună, iar grătarele de lemnsă nu fie
alunecoase. Distanțaîntre șipci nu trebuie să fie prea largă pentru a nu cauza răniri.
Podeaua nu trebuie să aibă panta preaabruptă–înclinația să nu fie mai marede 10%
pantele mai abrupte pot provoca probleme la picioare prin alunecare și cădere.Betonul folosit
la construcția podelei nutrebuie să fie prea dur.
37
 Zona de furajare și aleile pentru circulație trebuie prevăzute cu pardoseli pline
betonate. Aleile de circulație betonate trebuie să aibă pe suprafața lor diverse profile care să
împiedice alunecarea vacilor.
Grajdul trebuie să fie aerisit zilnic, să fie prevăzut cu răsuflători sau cu geamuri
mici,care să asigure un circuit constant și uniform al aerului în tot grajdul. Un grajd cu
microclimat corespunzător în ceea ce privește temperatura, ventilația aerului și umiditate,
trebuie să prezinte la intrare în acesta un miros de așternut proaspăt (paie, pleavă, rumeguș)
saumiros de fân, să nu prezinte miros de dejecții sau unadintre cele trei noxe (gaze) ce apar în
grajd bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, amoniac.
Limitele optime ale standului pentru vaca de lapte:1,80m lungime, 0,8m lățime,
lățimea ieslei 0,50 m, cu adâncimea de 0,20-0,30 m.
Așternutul se schimbă zilnic, menținându-se uscat pentru a nu se depune balega, în
special la spatele vacii (uger și alte porțiuni apropiate) și a se evita infecțiile.O cantitate prea
mare de așternut poate împiedica alunecarea așternutului deteriorat în zona de furajare, în
timp ce o cantitate redusă favorizează murdărirea vacilor. Pentru a se produce alunecarea
stratului de așternut,este necesar ca animalele să facă multă mișcare.
Animalele întreținute în adăpost trebuie să aibă acces la o zonăde odihnă care este
bine întreținută, prevăzută cu așternut de paie sau alte materiale (talaș de exemplu) și ușor
de curățat.
Bovinele au nevoie de îngrijire constantă și atenție din partea personalului care trebuie
să fie bine instruit în ceea ce privește mediul de viață și aspectele legatede hrănirea acestora.
Echipamente mecanice sau automate
Echipamentele și accesoriile pentru animale trebuie să nu prezinte muchii ascuțite sau
proeminențe susceptibile dea provoca prejudiciu pentru bunăstare.
Toate echipamentele mecanice sau automate indispensabile pentru sănătatea și
bunăstarea animalelor trebuie inspectate cel puțin odată pe zi. Atunci când se
descoperădefecțiuni,acestea trebuie să fie remediate imediat sau, dacă acest lucru nu este
posibil, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protejareasănătății și bunăstării
animalelor.
Microclimatul din adăpost
Luminozitatea adăposturilor trebuie să fie asigurată prin geamuri cu deschidere
verticală (tabelul 4.1.).

38
 Tabelul 4.1.
Valorile minime pentru indicele deiluminare naturală (ANSVSA, 2005)

Destinatia constructiei Indice de iluminare Lucsi

Vaci în lactație 1/20 40-60
Maternitate 1/15 60-80
Tineret bovin de reproducție 1/16 40-60
Tineret bovin la îngrășat fazaI 1/10 40-60
Tineret bovinla îngrășat perioada II 1/15 40-60
Bovine la îngrășat 1/25 25-30

Microclimatul recomandat în grajdurile pentru bovine este redat în tabelul 4.2.,

graficele 4.1. și 4.2.
Tabelul 4.2.
Microclimatul din adăpost

Categoria de Temperatură (0C) Umiditate (%) Viteza aerului (m/s)

animale Minim Maxim Optim Minim Maxim La La
temp.min temp.max
Vaci în lactație 6 24 10-14 60 75 0,2-0,3 1,0
Maternitate 12 24 20 55 70 0,1-0,2 0,1-0,2
Tineret taurin la 6 24 8-10 60 75 0,2-0,3 1,0
îngrășat

24 24 24
25

20

15 12
Minim
Maxim
10
6 6

0
Vaci în lactație Maternitate Tineret taurin la
îngrășat

39
 Graficul 4.1. – Microclimatul din adăpost – temperatura (0C)

75
75
70
80

70
60
60 55 60

50

40

30

20

10
Maxim
0
Vaci în lactație
Maternitate Minim
Tineret taurin la îngrășat

Graficul 4.2. – Microclimatul din adăpost – umiditatea (%)

4.1.2. Recomandări specifice pentru adăpostul taurilor

Taurii pentru sacrificare nu sunt ținuți în grupuri mai mari de 20 de animale. Nu se

introduc tauri noi în grupuri deja formate (tabelul 4.3.).
Studiile realizate pe juninci și tăurași ținuți pe pardoseli cu grătare au arătat că
laodensitate ridicată confruntările devin mai agresive și crește frecvența manifestării de
tulburări comportamentale (graficul 4.3.). În alte cercetări realizate pe tăurași, o reducere a
densității de la2,3m2/cap la1,5m2/cap a dus la creșterea frecvenței de manifestare a
comportamentului anormal de2,5-3,0 ori.

40
 Tabelul 4.3.
Repartizarea spațiului pardoselii în funcție de greutate

Clasa de greutate Suprafața minimă de Suprafața minimă Suprafața minimă

(kg) odihnă (m2) fără așternut (m2) totală/animal(m2)
≤ 100 1,5 1, 3,3
8
101 – 199 2,5 2, 5,0
5
200 - 299 3,5 2, 6,0
5
300 – 399 4,5 2, 7,0
5
400 - 499 5,5 2, 8,0
5
500 - 599 6,0 2, 8,5
5
600 – 699 6,5 2, 9,0
5
700 - 799 7,0 3, 10,0
0
≥ 800 8,0 3, 11,0
0

4.1.3. Recomăndări de bune practici pentru vaci gestante și lactante

În timpul fătării vacile trebuie să fie întreținute în cuști a căror dimensiune permite
accesul pentru asistare la fătare.
Vacile în fătare se vor separa de celelalte vaci.
În timpul fătării, problemele vor fi evitate prinasigurarea unei bune condiții pentru
fătare.
Îngrijitorii trebuie sa fie bine instruiti pentru asistarea vacilor la fătare.
Îngrijitorul trebuie să fie familiarizat cu toate semnele specifice pentru vaca ce
41
urmeaza a făta.
În timpul fătării, spațiul trebuie să fie suficient pentru a permite vacilor să aibă un
comportament normal.
Daca spațiul de care dispunemeste limitat sunt separate junincile de vacile adulte.
Înainte de fătare vacile trebuie să fie examinate pentru a fi siguri că se prezintă
corect (capul vițelului este poziționat înainte între cele două membre anterioare); se verifică
dacă vițelul este prea mare pentru o fătare naturală.

42
12
11
10
10
9
8.5
8
8 7
6
5 8
6 7
6.5
3.3 6
5.5
4.5
4
2.5 3.5
1.8 2.5 2.5 2.5 2.5 2.5 2.5 3
1.5 3
2

0
≤ 100 Suprafața minimă totală/animal
101 – 199
200 - 299
300 – 399 Suprafața minimă fără așternut (m2)
400 - 499
500 - 599 Suprafața minimă de odihnă (m2)
600 – 699
700 - 799
≥ 800

Graficul 4.3. – Repartizarea spațiului pardoselii în funcție de greutate

43
 Dacă apar dificultăți medicul veterinar intervine prin cezariană.
Cei care asistă la fătare vor respecta condițiile de igienă pentruei și echipamente.
Dupăfătare se va face dezinsecția in zona ombilicală în special când fătarea a avut
loc în adăpost.
Vițeii nou născuți trebuie să aibă o zonă solidă și așternut unde vacile nu au acces.
Cercetarile au arătat ca o diminuare a lățimii aleii de circulație dintre cușetele
individuale pentru vaci de lapte de la 2 m la 1,6m au dus la creșterea agresivității.

4.1.4. Recomandări de bune practici și standarde minime de bunăstare pentru viței

 Vițeii nutrebuie ținuți în boxe individuale după vârsta de 8 săptămâni, cu excepția

cazului în care un medic veterinar certifică faptul că sănătatea sau comportamentul vițelului
necesită ca acesta să fie izolat pentru a fi supus tratamentului.
 Lățimea oricărei boxe individuale pentru un vițel trebuie să fie cel puțin egală cu
înălțimea vițelului lagreabăn, măsurată în poziție patrupedă, iar lungimea acesteia trebuie să
fie cel puțin egală cu lungimea corpului vițelului, măsurată de la vârful nasului până la
marginea caudală a tuberozității ischiatice, înmulțită cu 1,1.
 Boxele individuale pentru viței, exceptându-le pe cele pentru izolarea animalelor
bolnave, trebuie să aibă pereți perforați care să permită vițeilor să aibă contacte vizuale și
tactile.
 Tuturor vițeilor mai mici de 2 săptămâni trebuie să li se asigure un așternut
corespunzător.
 Pentru vițeii crescuți în grupuri, spațiul liber alocat și disponibil pentru fiecare vițel
trebuie să fie decel puțin 1,5m2 pentru fiecare vițel cu o greutate vie de până la 150kg, de cel
puțin 1,7m2 pentru fiecare vițel cu greutatea vie între 150kg și 220kg și de cel puțin1,8m2
pentru fiecare vițel cu greutatea vie de 220 kg și peste.
Animalele nu trebuie menținute în permanență în întuneric și nici să fie expuse la
lumina artificială fără întrerupere; în cazul iluminatului artificial ,acesta trebuie să fie între
orele 9,00 și 17,00.
Vara, umiditatea relativă va fi crescută artificial cu ajutorul pulverizatoarelor
amplasate pe plafon.
Praful trebuie să lipsească de pe pereți și tavan.
Microclimatul din adăposturi trebuie să se fie între anumiți parametrii (tab. 4.4.).
44
 Tabelul 4.4.
Microclimatul din adăpostul vițeilor

Categoria de Temperatură (0C) Umiditate (%) Viteza aerului (m/s)

animale Minim Maxim Optim Minim Maxim La La
temp.min temp.max
Maternitate 12 24 20 55 70 0,1-0,2 0,1-0,2
Viței în 12 24 15-18 60 70 0,1-0,2 0,5
profilactoriu 0-14
zile
Viței 15-21 zile 10 24 12-15 60 70 0,1-0,2 0,5
Viței 22-90 zile 8 24 10-15 60 70 0,2-0,3 0,5
Viței 90-118 zile 8 24 10-12 60 70 0,2-0,3 0,6
Viței baby beef 18 24 18-20 60 75 0,2-0,3 0,6
per.I
Viței baby beef 18 24 12-14 60 75 0,2-0,3 0,6
per.II

30

25 24 24 24 24 24 24 24

20 18 18

15
12 12
10
10 8 8
Minim
Maxim
5

0
te e e e e .I .II
ita zil zil zil zil per er
er
n 14 21 90 18 ef f p
at 0- 5- 2- 0-
1 be ee
M riu i1 i2 i9 y b
to Vi
țe
Vi
țe țe ab by
lac Vi ie b i ba
ofi Vi
ț țe
pr Vi
i în
ițe
V

Graficul 4.4. – Microclimatul din adăpostul vițeilor – temperatură (0C)

45
 80
70
70 70 70 70 70 75 75
60
50
40
30
55 60
60
20 60
60
60
10 60

0
te Series2
ta zil
e
ni e
er
14 zil e Series1
at 0- 1 zil e
M -2 90 zil .I
riu i1
5
2- 8 er .II
cto țe i2 - 11 ef
p er
la Vi i țe 90 be ef
p
ofi V i
pr Vi
țe by be
i în i ba by
țe țe ba
Vi Vi țe
i
Vi

Graficul 4.5. – Microclimatul din adăpostul vițeilor – umiditatea (%)

4.2. HRANA ȘI APA

Consumul de furaje și cel de apă sunt interdependente. Furajele cu un conținutde apă

mai ridicat diminuează nevoiadeapă. Furnizarea apei în cantităț iinsuficiente are un impact
negativ asupra cantității de hrană ingerate și, în consecință, producția scade.

4.2.1.Pășunatul

Bovinele sunt animale gregare și preferă să sehrănească împreună. Ritmul

circadianla pășunat este în mod tipic unul ciclic, cu 4-5 reprize zilnice de pășunat, întrerupte
de odihnă și rumegat. Consumul de hrană are loc pe parcursul a două perioade lungi,de
pășunat intensiv, una în preajma răsăritului și alta la apus. Vacile pasc iarbă 5-9 ore pe zi,
timp în care străbat 3-5 kilometri dacă pajiștea este de bună calitate.
Mulsul vacilor de lapte este integrat în ritmul circadian.Dacă mulsul de dimineață se
efectuează înainte de răsărit, primare priză de pășunat începe imediat după muls. Dacă
mulsul se efectuează dimineața târziu, pășunatul începe după ce sunt scoase la
pășunat.Cealaltă repriză mare de pășunat are loc întotdeauna după mulsul deseară.

46
4.2.2. Consumul de hrană în adăpost
În condiții de stabulație, atunci când se hrănește, vaca ține membrele anterioarea
propiate fără a-și cobori partea anterioară. Deaceea,vacile au probleme în aajunge la hrana
administrată la nivelul solului. Mai multe studii au demonstrat că atunci când aleea de furajare
este la un nivel prea jos, frecvența de accidentare crește. Prin urmare, este indicat ca nivelul
dispozitivului de furajare să fie deasupra membrelor anterioare. La vacile de lapte,distanța
accesibilă este de maxim 0,6 metri de la marginea din spate a ieslei, deoarece animalul nu
poate ajung emai departe. Ritmul de consum a l furajelor depinde de orele de furajare pe
durata unei zile. Atunci când hrănirea se face de douăori pe zi–dimineata și după-amiaza
târziu–consumuldefuraje are loc în aceste intervale. În cazul în care vacile sunt întreținute în
condiții de stabulație, timpul de consum al furajelor scade (4–6 ore/zi) și numărul de reprize
de furajare crește (6 –12 reprize/zi).

4.2.3. Rumegatul

Rumegatul are loc la scurt timp –½ oră–după pășunat sau dupăfurajare .De obicei,
vacile rumegă timp de 5-8 ore pe zi, în circa 15-20 de reprize cu durata variabilă.Cea mai
mare parte a rumegatului se produce atunci când vacile stau culcate (70–80 %). Durata
perioadei de rumegare depinde foarte mult de compoziția furajului. În cazul în care animalele
sunt perturbate, scade durata rumegării și, implicit, consumul furajer.

4.2.4.Recomandărigeneraledebunepracticipentruhranășiapă

Animalelor trebuie să li se administreze hrană de o calitate corespunzătoare pentru o

bună stare de sănătate și bunăstare. Hrana administrată trebuiesă asigure substanțele nutritive
la nivelul cerințelor nutriționale ale organismului.
 Hrana și/sau apa nu trebuie să conțină substanțe care să le provoace suferințe sau
vătămări inutile.
 Animalele trebuie să aibă acces la hrană la intervale specifice necesitățilorlor
fiziologice (cel puțin o dată pe zi) cu excepția cazului în care veterinarul, în urma unei operații
chirurica le recomandă altfel.
 Factorii de care se ține seama la stabilirea cantității de hrană care se administrează
și a calității acesteia sunt: starea fiziologică, vârsta, sexul, greutatea, necesarul metabolic în
acord cu condiția corporală, starea de sănatate, rata de creștere, nivelul de producție și hrănire,
47
frecvența hrănirii, efectul genetic, nivelul de activitate și exercițiu, perioadele maxime de
privare de hrană (ex. În timpul transportului), compoziția nutrițională a materiilor prime
furajere, introducerea unei noi structuri de rețetă de nutreț combinat și/sau rație furajeră,
factorii climatici (temperaturi extreme) și existența adăpostului.
 Trebuie urmărit ca furajele de volum pentru bovine să existe în cantitate suficientă,
iar suplimentele nutritive să nu se administreze în exces.
 Toate animalele trebuie să aibă acces la o rețea de alimentare cu apă potabilă.
 Sistemele de alimentare cu hrană și de adăpare trebuie să fie proiectate, construite,
instalate și întreținute astfel încât să nu existe posibilitatea de contaminare a hranei și a apei
(tabelul 4.5.).
 Nici o altă substanță, cuexcepția celor administrate în scopuri terapeutice sau
profilactice sau pentru scopul tratamentului zootehnic, nu trebuie să fieadministrată
animalelor dacă nu a fost demonstrat prin studii științifice că efectul pe care substanța îl are
nu este în detrimentul sănătății sau bunăstării animalelor.
Tabelul 4.5.
Cerințe privind spațiul asigurat de locul de furajare și dimensiunile acestuia

Loc de furajare Cerințe privind spațiul (cm)

Marginea posterioară a ieslei, înălțimea față de 50 – 60
nivelul zonei de furajare*
Lățime loc de furajare per capiță, +/- 0,05m 70/65
Distanța dintre baza ieslei și nivelul zonei de 15 – 20
furajare
Lățimea ieslei de la bordura dinspre zona de 60
furajare, maxim
Lățimea suprafeței de iesle + alee de furajare cu 90
protecție anticorozivă, minim
Distanța dintre limitatorul superior al frontului de 150
furajare și baza ieslei, minim
*)Este indicat ca marginea posterioară a ieslei să fie realizată dintr-un material solid
până la nivel de 1-2 cm sub balustrada inferioară a frontului de furajare

48
 160 150
120
60 65 90
80 60
40 20
0

Graficul 4.6. – Cerințe privind spațiul asigurat de locul de furajare (cm)

4.2.5. Norme de hrană pentru taurine

Începând cu anul 1990 Burlacu și colaboratorii a lansat în IBNA-Balotești un nou

sistem de aprecierea valorii nutritive energetice și proteice a nutrețurilor, denormare a hranei
șide întocmire a rațiilor.
Noul sistem (inspirat după sistemul francez INRA), cao consecință a ultimelor evoluții
în nutriție pe plan mondial, aduce pentru bovinele la îngrășat unele noutăți. Astfel, valoarea
energetică a nutrețurilor și normele de energie sunt exprimate în unități nutritive lapte
(UNL) și unități nutritive carne (UNC) care au înlocuit unitățile nutritive ovăz (UN), autorii
au adoptat și o nouă modalitate de apreciere a valorii proteice a nutrețurilor și normele de
proteinăexprimată în proteină digestibilă la nivel intestinal (PDI) permisă de conținutul atât
de azot al nutrețurilor (PDIN) cât și de conținutul lor în energie (PDIE).
În tabelele ce urmează sunt prezentate norme de hrană pentru diferite categorii de
taurine.

49
 Tabelul 4.6.
Norme de hrană pentru tineretul taurin la îngrășat

Greutate s.m.z. SU maximă UNC/zi PDI Ca P

corporală (g) (kg/zi) (g/zi) (g/zi) (g/zi)
(kg)
600 4,43 3,35 298 16 10
150 800 4,43 3,68 338 19 13
1000 4,43 4,00 378 24 16
1200 4,43 4,34 418 29 18
800 6,02 5,14 420 28 19
250 1000 6,02 5,57 460 33 21
1200 6,02 6,02 498 38 23
1400 6,02 6,51 532 43 25
800 7,35 6,43 492 37 25
350 1000 7,35 6,95 529 42 27
1200 7,35 7,51 561 47 29
1400 7,35 8,12 589 52 31
800 8,56 7,62 563 45 29
450 1000 8,56 8,22 596 49 31
1200 8,56 8,89 621 54 33
1400 8,56 9,62 640 59 35
800 9,66 8,74 639 51 34
550 1000 9,66 9,42 666 56 36
1200 9,66 10,19 683 61 38
1400 9,66 11,03 691 66 40

50
 Tabelul 4.7.
Norme de hrană pentru tineretul femel de reproducție

Greutate S.m.z. SU UNC/zi PDI Ca P

corporală (g/zi) maximă (g/zi) (g/zi) (g/zi)
(kg) (kg/zi)
400 5,19 2,86 275 18 10
600 5,19 3,24 319 22 12
150
800 5,19 3,84 361 26 14
400 7,05 4,01 358 24 15
600 7,05 4,55 403 30 17
250
800 7,05 5,37 442 36 19
400 8,69 5,06 434 28 19
600 8,69 5,75 474 34 21
350
800 8,69 6,79 505 40 23
400 10,03 6,06 509 33 22
600 10,03 6,91 540 38 24
450
800 10,03 8,16 557 43 26

Tabelul 4.8.
Norme de hrană pentru tineretul mascul de reproducție

Greutate S.m.z. SU UNC/zi PDI Ca P

corporală (g/zi) maximă (g/zi) (g/zi) (g/zi)
(kg) (kg/zi)
400 3,75 3,21 285 18 10
150 600 3,75 3,67 330 23 13
800 3,75 4,18 370 27 15
400 6,00 4,36 363 24 15
250 600 6,00 4,87 407 29 17
800 6,00 5,51 450 33 19
400 8,07 5,45 435 30 21
350 600 8,07 6,08 480 36 24
800 8,07 6,83 520 41 26
400 10,20 6,54 507 38 28
450 600 10,20 7,29 550 44 31
800 10,20 8,15 585 50 34
400 12,18 7,63 588 46 32
550 600 12,18 8,61 623 51 34
800 12,18 9,64 640 57 36

51
 Tabelul 4.9.
Norme de hrană pentru taurii de reproducție

Greutate SU maximă UNC/zi PDI Ca P

corporală (kg/zi) (g/zi) (g/zi) (g/zi)
(kg)
700 10 10 460 56 42
800 10,5 10,5 510 65 48
900 11 11 560 68 52
1000 12 12 605 72 56
1100 13 13 650 74 58
1200 14 14 695 76 60
1300 15 15 740 78 62

Tabelul 4.10.
Norme de hrană pentru întreținere vaci de lapte

Greutate SU maximă UNC/zi PDI Ca P

corporală (kg/zi) (g/zi) (g/zi) (g/zi)
(kg)
450 10,36 4,64 225 18 18
500 11,26 5,08 243 20 20
550 12,12 5,46 262 22 22
600 12,96 5,82 279 24 24
650 13,77 6,18 296 26 26

Tabelul 4.11.
Norme pentru 1 kg lapte de vacă

% grăsime UNL/zi PDI (g/zi) Ca (g/zi) P (g/zi)

3,0 0,45 50 3,0 1,5
3,5 0,47 50 3,1 1,6
4,0 0,51 50 3,2 1,7
4,5 0,54 50 3,3 1,8

52
  Scorul de condiție corporală nu este mai scăzut de 3 pe scara de 1-10.
 Sistemele de furajare automată se verifică cel puțin odată pe zi, pentru a fi înbună
stare de funcționare, iar problemele eventual apărute se remediază rapid.
Importanța planificării suplimentului de hrană
Vaca de lapte este o componentă importantă în fermele specializate pentru producția
de lapte cu atât mai mult cu cât vacile transformă hrana în lapte.
În stabilirea suplimentului de hrană trebuie să se țină cont de următoarele aspecte:
- în faza finală a gestației crește nivelul cerințelor de hrană;
- în timpul lactației crește necesarul de hrană, în special în timpul fazei timpurii a
lactației în scopul obținerii maximului de producție dar, și pentru reducerea pierderilor în
greutate care pot afecta serios capacitatea de reproducție viitoare și starea de sănătate;
- în perioada de creștere, gestație și lactație, în special pentru perioadele din an când
pășunatul nu se poate realiza sau pășunea este mai slabă calitativ, se asigură suplimentul de
hrană necesar;
- în perioada când creșterea pășunii este limitată, este necesară planificarea, înspecial în
sezonul secetos sau pe timpul iernii;
- este necesară creșterea cantității de hrană pe timpul rece, ploios sau perioadele cu vânt.
Multe ingrediente furajere pot cauza îmbolnăviri în anumite circumstanțe.
Crescătorii sunt conștienți de pericolele cauzate de acidoza ruminală, intoxicarea cu nitrați,
nitriți, efectele contaminării cu fungi.

4.2.6. Necesarul zilnic de apă

 În creșterea taurinelor, aprovizionarea cu apă, trebuie considerată ca un element

tehnologic esențial de asigurat la timp și în condiții de calitate. Trebuie să se folosească apă
potabilă care corespunde cerințelor organismului , să satisfacă nevoiade apă si să nu
prejudicieze sănătatea și producția animalului.
 Cantitatea zilnică deapă variază în mare măsură în funcție de sezon, de starea
fiziologică și de nivelul performanțelor (maimare la vacile în lactație și mai mică la cele în
repaus mamar și la cele cu producții mai scăzute). În general, consumul mediu de apă/cap de
vacă este de 45-60 litri/zi.
Vasele pentru apă trebuie amplasate în zone în care să fie ferite de murdărire, în
care există un risc scăzut ca apa să înghețe în anotimpul rece,și într-un spațiu suficient de larg
pentru ca mai multe bovine să se poată adăpa confortabil la un moment dat. Aceste vase
53
trebuie curățate zilnic și verificate pentru fisuri. Adăpătorile automate trebuie, de asemenea,
verificate zilnic. Pentru bovinele aflate la pășunat, trebuie săexiste adăpători de dimensiuni
mai mari, în număr suficient, amplasate în zone nealunecoase și neaccidentate.
 În condiții de pășunat, vacile consumă apă de 2-5 ori într-un interval de 24 deore, în
funcție de distanța față de sursa de apă. Având în vedere faptul că vacile se adapă, de obicei,
în timpul furajării sau imediat după în sistemele cu stabulație liberă este recomandat să se
instaleze mai multe adăpători automate, astfel încât animalele să aibă mai multe opțiuni.
 Viteza de adăpare la vacile de lapte este de 10–20 litri pe minut, dacă suprafața de
apă este liberă.
 Vacile preferă apa cu o temperatură de 15–20°C , ceea ce influențează pozitiv
producția de lapte.
 Bovinele sorb apa și preferă să se adape într-o zonă liberă.

4.2.7. Hrănirea și adăparea vițeilor

 Toți vițeii trebuie să fie hrăniți de cel puțin 2 ori pe zi.

 Accesul la hrană trebuie să se facă ușor; hrana trebuie să fie în cantitate suficientă;
administrarea dietelor trebuie să se facă cu regularitate, respectându-se anumite intervale de
timp.
 Furajarea se va face în funcție de vârstă, greutate corporală, cerințe fiziologice,
cerințe comportamentale, cu respectarea normelor științifice.
 Hrana vițeilor trebuie să conțină o cantitate suficientă de fier, pentru a se asigura
un nivel mediu sanguin de hemoglobină de cel puțin 4,5 mmol/litru.
 Se va asigura o rație zilnică minimă de furaje fibroase pentru fiecare vițel de peste 2
săptămâni, cantitatea crescând de la 50 la 250 g/zi pentru vițeii cu vârsta între 8 și 20 de
săptămâni (tabelul 4.12.).
 Periodic vor fi recoltate probe de furaje pentru examenul de laborator, iar în caz de
morbiditate – mortalitate, se fac recoltări de furaje incriminate.
 Buncărele pentru depozitarea furajelor vor fi amplasate cu respectarea normelor de
biosecuritate.
Substituentul de colostru sub formă de praf se folosește numai în absența celui natural.
În anumite cazuri se recomandă programul de vaccinare a vacilor pentru ridicarea
nivelului de anticorpi din colostru. Mulți viței separați sau rămași fără mame nu primesc
cantitatea suficientă de colostru, deci se impune suplimentarea acesteia cu substituenți
54
comerciali.
Tabelul 4.12.
Norme de hrană pentru viței
Greutate S.m.z. SU UNL/zi PDI Ca P
corporală (g/zi) maximă (g/zi) (g/zi) (g/zi)
(kg) (kg/zi)
400 0,8 1,27 - - -
40 600 0,8 1,48 - - -
800 0,8 1,69 - - -
600 1,2 1,80 - - -
60 800 1,2 2,01 - - -
1000 1,2 2,38 - - -
600 1,7 2,14 240 14 8
80 800 1,7 2,43 283 19 10
1000 1,7 2,80 328 23 12
100 600 2,3 2,48 273 15 9
800 2,3 2,91 320 20 11
1000 2,3 3,33 369 24 13
600 3,0 2,91 265 16 10
125 800 3,0 3,38 308 21 12
1000 3,0 3,96 351 25 14

4.3. SCORUL DE CONDIȚIE CORPORALĂ LA VACILE DE LAPTE

Condiția corporală se referă la cantitatea relativă de grăsime corporală subcutană

(rezerva energetică a vacilor). Wildman și col.(1982) a dezvoltat un sistem de evaluare (de la
1 la 5) care apreciază cantitatea de grăsime subcutană depusă. Majoritatea sistemelor de
evaluare a condiției corporale la vacile de lapte (SCC–Body Condition Scoring) utilizează o
scală de evaluare de 5 puncte divizată la rândul ei în sferturi de punct. Aprecierea condiției
corporale este un instrument managerial foarte important atunci când se dorește maximizarea
producției de lapte și a eficienței reproducției în același timp cu reducerea incidenței bolilor
metabolice și a altor afecțiuni peripartale.
Supraponderalitatea în timpul fătării (SCC4,0) duce, ulterior la scăderea ingestei de
furaj și creșterea incidenței problemelor post-partale. Subponderalitatea la fătare (SCC3,0)
are ca rezultat o producție mică la nivelul vârfului de lactație și scăderea cantității de lapte pe
întreaga lactație. De asemenea, vacile nu trebuie să piardă mai mult de ounitate (1 punct) din
condiția corporală pe perioada lactației. Pierderea excesivă de greutate la începutul lactației se
va evidenția prin scăderea eficienței reproductive.
55
 Ferguson și col., (1994) la Universitatea din Pennsylvania a dezvoltat un protocol de
evaluare a SCC pentru vacile de lapte. Acest sistem utilizează o diagramă ce ghidează
evaluatorul către aprecierea unor zone anatomice pelvine și zona șalelor. Utilizarea diagramei
oferă sistemului de evaluare consistență și repetabilitate în determinări. Sistemul își
concentrează acuratețea către scorurile din partea de mijloc a scalei (2,5–4,0), scoruri întâlnite
la majoritatea vacilor. De asemenea, “zona de mijloc” a SCC reprezintă o zonă critică pentru
luarea deciziilor manageriale. Scorurile peste și sub această arie indică probleme
semnificative la nivel de fermă de aceea evaluarea exactă a scorurilor în extremele scalei nu
prezintă o prea mare importanță.
În timp ce majoritatea vacilor îndeplinesc criteriile descrise, câteva nu se vor potrivi
exact cu acestea. Ultima formă de SCC a trebuit ajustată luând în considerare observațiile
făcute pe toate zonele descrise. De asemenea, utilizând sistemul “sfertului de punct” multe
vaci se vor situa între două scoruri (ex. 2,75–3,0). Date fiind circumstanțele, evaluatorul va
trebui să aleagă scorul cel mai apropiat. O diferență de 0,25 puncte la scor nu este
semnificativă în majoritatea circumstanțelor. Primul pas descris de schema de evaluare este
aprecierea liniei ce unește vârful unghiului extern al iliumului cu zona articulație
icoxofemurale și apoi tuberozitatea ischiatică. Dacă această linie este angulară (în formăde V)
sau nu (formă de U), acest pas este, în general, cel mai dificil din procesul de evaluare, mai
ales dacă vaca se situează între 3,0 și 3,25 puncte. Dacă rezultatul observației e nesigur,
atunci se trece la pasul următor. Se privește vaca din spate. Se observă îmbrăcarea cu grăsime
a unghiului external iliumului, a tuberozității ischiatice precum și proeminența ligamentelor
caudale și sacrale. Din acest punct, evaluatorul poate acorda în mod obișnuit un scor adecvat.
Când a fost determinat un anumit scor, evaluatorul va continua procesul de evaluare până la
sfârșit și va vedea dacă pații adiționali vor confirma scorul final.
Din punct de vedere managerial există patru perioade principale din ciclul productiv
al vacii– începutul, mijlocul, sfârșitul lactației și perioada de înțărcare. În fiecare etapă se
petrec modificări legate de nivelul productiv, ingesta, acumulare, etc. Aprecierea evoluției
rezervelor corporale în aceste condiții poate fi extrem de utilă.
Din acest punct de vedere, există cinci faze încare se poate aprecia condiția corporală:
 Fătarea – cercetările au arătat că o condiție corporală de 3,25–3,75 va putea asigura
susținerea unei producții de lapte normale și reîntoarcerea la reproducție la timpul programat
(circa 90 zile).
 Începutul lactației – în acest interval are loc exprimarea maximă a nivelului
productiv dar se constată un nivel foarte scăzut al ingestei de SU din furaj. În aceste condiții
56
se va observa o scădere severă a resurselor energetice corporale, dar acestea nu ar trebui să
depășească maxim 1 punct pe scala SCC. Ideal ar fi ca acesta să scadă de la 3,5 la maxim
2,75. O scădere mai accentuată a acestui nivel arată un management defectuos al hrănirii.
 A doua parte a lactației – e legată de creșterea ingestei de SU și începutul refacerii
resurselor energetice dar și faza de platou a producției de lapte. Creșterea fetusului este
nesemnificativă în această fază de aceeanu va fi luată în calcul. La sfârșitul acestei faze SCC
ar trebui să fie 3,0 și de aceea trebuie atent corelată refacerea rezervelor cu producția ridicată.
 Ultima parte a lactației – scade foarte mult producția de lapte, de asemenea și
ingesta de SU și începe să se evidențieze creșterea fetală. În mod ideal SCC ar trebui să
crească până la sfârșitul perioadei până la 3,25.
 Înțărcarea vacii – este ultima perioadă, în care se sistează producția laptelui și
fetusul cunoaște maximul creșterii. Este perioada în care se produce creșterea SCC de la 3,25
la 3,5. În această perioadă trebuie găsit un echilibru al rației astfel încât vacile să nu devină
supra sau subponderale.

4.4. COMPORTAMENTUL BOVINELOR

Principala sursă de hrană a bovinelor o reprezintă iarba și alte plante fibroase. La

origini, bovinele au fost animale de pădure, care străbăteau distanțe mari în căutarea hranei,
apei și locurilor adecvate de odihnă. Bovinele aparțin grupului de animale diurne. Aceasta
înseamnă că hrănirea, comportamentul social, îngrijirea corporală, etc. au loc ziua, iar în cea
mai mare parte a nopții animalele se odihnesc. De asemenea, bovinele sunt animale gregare.
Comportamentul social
Orice interacțiune între animale din aceeași specie reprezintă o formă de
comportament social. La fel ca alte animale gregare, bovinele prezintă un comportament
social bine dezvoltat. Acesta poate fi structurat în: comportament conflictual (de exemplu
confruntare, amenințare) și comportament neagresiv (de exemplu igienizarea
reciprocă/socială). Animalele dintr-o turmă aflată la pășunat sau cele dintr-un sistem de
adăpost cu stabulație liberă intră în contact în diverse moduri și deseori realizează simultan
aceeași activitate, precum odihna sau consumul de furaje.
Comportamentul conflictual
Contactele fizice agresive au loc în etapa de stabilire a structurii ierarhice. Luptele
frontale (cap la cap) sunt cele mai violente, dar și împunsul în zona umărului și laterală poate
fi foarte violent. Din momentul stabilirii ierarhiei, predomină comportamentul de
57
amenințare. Amenințarea agresivă se intensifică atunci când animalul își împinge și își clatină
capul în direcția adversarului. Atunci când resurse precum hrana, apa, spațiile de odihnă, etc.
sunt limitate, comportamentul agresiv se intensifică considerabil și poate deveni foarte
violent. Pentru a înțelege cauzele care conduc la o astfel de situație – și anume resursele
limitate, este nevoie de o înțelegere clară a nevoilor reale ale animalului.
Comportamentul social de îngrijire
Bovinele au o necesitate apartede a linge și afilinse de către egalii lor. Prin urmare,
igienizarea prin lins trebuie privită ca o manifestare normală. Atunci când are loc igienizarea
reciprocă, distanța individuală este ignorată fără a genera reacții agresive. Toate animalele
dintr-un grup beneficiază de igienizarea prin lins, dar nu toate realizează această activitate.
Animalele cu rang similar manifestă acest comportament mai frecvent decât cele cu rang
diferit. Igienizarea reciprocă contribuie la stabilitatea ierarhiei sociale.
Comportamentul de confort
Termenul comportament de confort se referă la toate tipurile de manifestări prin care
bovinele își sporesc bunăstarea fizică. Cea mai importantă activitate este îngrijirea, dar
bovinele mai obișnuiesc să se întindă și să se scuture. Rolul igienizării cu limba este de
îndepărtarea excrementelor, urinei și paraziților și menținerea pielii și părului într-o condiție
bună. Se consideră că, dincolo de aspectele sociale, igienizarea este determinată de stimuli
externi, cu alte cuvinte factori care irită pielea.
Vițeiide vârstă mare petrec 4–6 % din timpul zilei și al nopții pentru activități de
igienizare, în timp ce la vacile adulte se înregistrează un procent de 1 %.

4.5. INSPECȚIA BOVINELOR

Animalele din sistemele intensive de creștere trebuie să fie inspectate amănunțit cel
puțin o dată pe zi. Toți îngrijitorii trebuie să fie familiari cu comportamentul normal al
bovinelor și să observe semnele de boală sau de stres. Aceste semne includ: neliniște;
separare de grup; comportament anormal; scăderea greutății corporale; pierderea apetitului;
scăderea bruscă a producției de lapte; constipație; diaree; lipsa rumegării; scurgeri din nări sau
din ochi; hipersalivație; tuse persistentă; respirație neregulată sau accelerată; odihnă în poziții
anormale; articulații inflamate; șchiopătură; mastită.

58
 CONCLUZII

1. O strategie eficientă de management, corespunzătoare sistemului de cazare utilizat,

este esențială atât pentru o igienă bună a animalului cât și pentru sănătatea ugerului.

2. Adăposturile pentru creșterea bovinelor trebuie să asigure un microclimat

corespunzător în ceea ce privește construcția în sine care trebuie să fie făcută din materiale
termoizolante (cărămidă, bolțari, lemn), cu căi de acces pentru administrarea furajelor și
evacuarea dejecțiilor, canale de scurgere a purinului și spatiu de odihnă pavat cu cărămidă
moale sau scândură din lemn de esență moale.

3. Grajdul trebuie să fie aerisit zilnic, să fie prevăzut cu răsuflători sau cu geamuri
mici, care să asigure un circuit constant și uniform al aerului în tot grajdul. Un grajd cu
microclimat corespunzător în ceea ce privește temperatura, ventilația aerului și umiditate,
trebuie să prezinte la intrare în acesta un miros de așternut proaspăt (paie, pleavă, rumeguș)
sau miros de fân, să nu prezinte miros de dejecții sau una dintre cele trei noxe (gaze) ce apar
în grajd: bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, amoniac.

4. În timpul fătării vacile trebuie să fie întreținute în cuști a căror dimensiune permite
accesul pentru asistare la fătare.

5. Boxele individuale pentru viței, exceptându-le pe cele pentru izolarea animalelor

bolnave, trebuie să aibă pereți perforați care să permită vițeilor să aibă contacte vizuale și
tactile.

6. Consumul de furaje și cel de apă sunt interdependente. Furajele cu un conținut de

apă mai ridicat diminuează nevoia de apă. Furnizarea apei încantități insuficiente are un
impact negativ asupra cantității de hrană ingerate și, în consecință, producția scade.

7. Animalelor trebuie să li se administreze hrană de o calitate corespunzătoare pentru

obună stare de sănătate și bună stare. Hrana administrată trebuie să asigure substanțele
nutritive la nivelul cerințelor nutriționale ale organismului.

8. Cantitatea zilnică de apă variază în mare măsură în funcție de sezon, de starea

fiziologică și de nivelul performanțelor (mai mare la vacile în lactație și mai mică la cele în
repaus mamar și la cele cu producții mai scăzute). În general, consumul mediu de apă/cap de
vacă este de 45-60 litri/zi.

59
 9. Aprecierea condiției corporale este un instrument managerial foarte important
atunci când se dorește maximizarea producției de lapte și a eficienței reproducției în același
timp cu reducerea incidenței bolilor metabolice și a altor afecțiuni peripartale.

10. Din punct de vedere managerial există patru perioade principale din ciclul
productiv al vacii – începutul, mijlocul, sfârșitul lactației și perioada de înțărcare. În fiecare
etapă se petrec modificări legate de nivelul productiv, ingesta, acumulare, etc. Aprecierea
evoluției rezervelor corporale în aceste condiții poate fi extrem de utilă.

60
 BIBLIOGRAFIE

1. Colă M., 2009, "Zootehnie specială. Volumul I. Taurine". Editura

UNIVERSITARIA, Craiova.
2. Dinescu S., 1996, "Concepte moderne în zootehnie". Editura CERES, Bucureşti.
3. Dinescu S. şi colab., 2001, "Exploataţia agricolă familială". Editura AGRICOLĂ,
Bucureşti.
4. Dinescu s., 2001, "Hrănirea animalelor în ferme mici şi mijlocii". Editura CERES
Bucureşti.
5. Georgescu, Gh. şi colab., 1988, "Tratat de creştere a bovinelor 1". Editura CERES,
Bucureşti.
6. Georgescu, Gh. şi colab., 1995,"Tratat de creştere a bovinelor 3". Editura CERES,
Bucureşti.
7. Fregonesi, J.A. and Leaver, J.D., 2001, "Behaviour, performance and health
indicators of welfare for dairy cows housed in strawyard or cubicle systems". Livestock
Production Science, 68.2-3.
8. O'Driscoll, K., Gleeson¸D., O'Brien, B., Boyle, L., 2009, "Effect of milking
frequency and nutritional level on hoof health, locomotion score and lying behaviour of dairy
cows". Livestock Science.
9. Oltenacu, P.A., 2009, "Health, fertility and welfare in genetically high producing
dairy cows. Sustainable animal production". Wageningen Academic Publishers.
10. Popa, O. şi colab., 1980, "Alimentaţia animalelor domestice". Editura
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, Bucureşti.
11. Silvaş, E., 1998, "Modernizarea tehnologiilor de creştere a taurinelor". Editura
DIDACTICĂ ȘI PEDAGOGICĂ, Bucureşti.
12. Ștefănescu Gh., 1996, "Hrănirea animalelor de fermă". Editura CERES,
Bucuresti.
13. Ştefănescu Gh., Dinescu S., 1996, "Îndrumătorul crescătorului de animale".
Editura SC AGRIS – Redacţia revistelor agricol. Bucureşti.
14. Taftă V., 2003, "Creşterea taurinelor în fermele mici şi mijlocii". Editura CERES,
Bucureşti.
15. Wildman, E.E., G.M. Jones, P.E. Wagner, and R.L. Bowman, 1982, "A dairy cow
body condition scoring system and its relation ship to selected production characteristics ".

61
J.Dairy Sci.65:495–501.
16. Agentia Națională de Consultanță Agricolă, 2000,"Ghid tehnic pentru crescători si
fermieri" Editura CORVIN, Deva.
17. XXX – Ghid privind indicii, suprafețele, distanțele și parametrii pentru protecția și
bună starea animalelor: www.ansvsa.ro
18. XXX – ORDIN nr. 72 din 15 august 2005 – privind aprobarea Normei sanitare
veterinare ce stabilește standarde minime pentru protecția vițeilor ANSVSA
19. XXX – ORDIN nr. 249 din 31 martie 2003 pentru aprobarea Normelor privind
parametrii de calitate și salubritate pentru producerea, importul, controlul calității,
comercializarea și utilizarea nutrețurilor concentrate simple, combinate, aditivilor furajeri,
premixurilor, substanțelor energetice,substanțelorminerale și anutrețurilor speciale.

62