CONTRIBUȚIA PARTENERIATULUI DINTRE ȘCOALĂ ȘI FAMILIE LA

DEZVOLTAREA COPILULUI

prof. Dorneanu Constantin Bogdan, Școala Gimnazială „Petru Rareș” Hârlău

Motto: „Iubirea este necesară, deoarece pentru

fiecare dintre noi nu este suficient faptul de a exista. Un
copil  poate să trăiască fericit numai atunci când știe că este
iubit. Numai atunci devine complet el însuși.”  Luigi
Verdi

În contextul noilor politici educaționale dezvoltate la nivel național, cât și la nivel european,
colaborarea dintre familie și școală joacă un rol esențial atât în dezvoltarea elevilor din punct de
vedere al cunoștințelor acumulate, dar mai ales din punct de vedere al dezvoltării personalității
acestora.
Parteneriatul educațional se prezintă sub forma unei relații de comunicare, de cooperare şi de
colaborare, care vine în sprijinul copilului la nivelul procesului educațional. Acesta presupune o
unitate de cerințe, opțiuni, decizii şi acțiuni educative între factorii educaționali.
Până nu de mult parteneriatul dintre școală și familie era văzut ca o responsabilitate care
cădea exclusiv în sarcina școlii. Noile tendințe caută că această colaborare dintre școală și familie să
se dezvolte pe anumite principii, bine definite, să devină un parteneriat în adevăratul sens al
cuvântului, să existe anumite reguli care să definească bine obligațiile și drepturile fiecărei părți
implicate în acest proces. Pentru a putea vorbi de o educație de calitate, aceasta trebuie să fie
realizată prin participarea în mod armonios a tuturor factorilor educaționali. Prin dezvoltarea unei
relații de colaborare permanentă cu familia se creează una dintre condițiile esențiale care asigură
succesul școlar.
Școala eficientă realizează un parteneriat cu elevul, prin valorizarea și respectarea identității
sale, indiferent de vârstă; cu familia, prin recunoașterea importanței acesteia şi atragerea în procesul
didactic, ca factor de stabilitate și ca mediator între cadrele didactice și elevi; cu toate resursele
educative ale societății pe care le identifică şi le folosește activ. Este nevoie a se dezvolta un nou
concept care să întărească schimbarea în relațiile școală – familie. Acest concept este parteneriatul
educațional.
Plecând de la aceste considerente, implicarea părinților în viața școlii duce la crearea în
rândul copiilor a unor sentimente de mândrie. Participarea părinților în activitățile desfășurate la
nivelul unității de învățământ are ecou pozitiv în dezvoltarea psihologică a copiilor, ducând la
creșterea respectului față de părinți, precum și la dezvoltarea spiritului critic, de apreciere a muncii
celorlalți și, în cele din urmă, va contribui la asigurarea succesului școlar al elevilor.
Printr-o colaborare eficientă școală – familie se creează o premisă pentru reușita procesului
educațional. Până la urma urmei, educația este un proces complex, la realizarea căruia își dau
întâlnire mai mulți factori, dintre care un rol esențial îl joacă școala și familia, adică întreaga
societate, iar colaborarea dintre acestea este absolut necesară.
Colaborarea școală – familie trebuie să urmărească următoarele domenii:
 învățării elevului: sprijinirea în acumularea de cunoștințe și aplicare acestora în diverse
domenii, conștient și corect;
 comportamentului: dezvoltarea unor atitudini de compasiune față de persoanele aflate în
nevoie, a unor atitudini de bun simț;
 dezvoltării fizice: asigurarea accesului la programe care să ducă la o dezvoltare armonioasă
din punct de vedere fizic;
 dezvoltării intelectuale, morale şi estetice: crearea unor atitudini civice, morale și estetice în
corelație cu societatea în care trăiește și învață, a valorilor naționale și europene;
  deprinderilor şi priceperilor de muncă: dezvoltarea în rândul elevilor a dragostei față de
muncă;
 deprinderilor igienico – sanitare: dezvoltarea în rândul elevilor a dragostei față de curat,
față de o viață sănătoasă;
 activităților libere: sprijinirea copiilor în implicarea lor în diferite activități extrașcolare.
În tot acest parteneriat familie – școală, accentul cade pe rolul avut de familie și anume acela
de factor de dezvoltare a copilului, din toate punctele de vedere (fizic, intelectual, moral și estetic).
Se ajunge astfel la întrebări legate de relația familie – școală, întrebări cheie precum ,,Cum ar
trebuie să fie dezvoltată relația familie - școală?” sau „Care are un rol mai important: familia sau
școala?”
Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie realizat un parteneriat real între școală și
familie care să aibă la bază o serie de obiective clare, realiste și bine formulate, cu acordul ambelor
părți implicate în procesul de educare al copiilor. Astfel ar trebui să se urmărească realizarea unei
comunicări optime între părinți și cadre didactice, care să aibă ca principal subiect interesele
copiilor, care mai târziu să ducă la creșterea gradului de implicare a părinților în toate activitățile
desfășurate la nivelul școlii. De asemenea ar trebui să se urmărească înlăturarea oricărui factor care
ar duce la perturbarea comunicării dintre familie și școală și astfel schimbând mentalitatea unor
părinți față de școală. Proiectarea unor activități care să dezvolte învățarea unor deprinderi și tehnici
de muncă intelectuală desfășurate sub forma unor activități comune părinți – elevi – cadre didactice,
care să aibă ca finalitate cunoașterea de către părinți a posibilităților și nevoilor propriilor copii.
În ceea ce privește cea de a doua întrebare, nu credem că putem preciza cine are un rol mai
important. Din acest motiv prin crearea unui echilibru între cele două entități se va ajunge la
dezvoltarea în rândul copiilor a unor valori ridicate, care să ducă la dezvoltarea acestora din toate
punctele de vedere. Prin implicarea tuturor factorilor educaționali (dar mai ales familie și școală)
dezvoltarea personalității elevilor va atinge toate obiectivele care stau la baza procesului
educațional.
Existența unui parteneriat eficiente între părinți și școală este dezideratul oricărui cadru
didactic deoarece procesul educativ are ca finalitate progresul întregii societăți, pornind de la cei
mici și terminând cu părinții acestora. Prin atragerea părinților de partea noastră, a cadrelor
didactice, printr-o colaborare eficientă, va îmbunătăți relațiile ce se stabilesc între școală şi familiile
elevilor, iar realizarea acestui obiectiv va avea un impact pozitiv asupra formării de caractere ale
elevilor, a personalități acestora şi valori viitoare .
Activitățile desfășurate în parteneriat facilitează înlăturarea barierelor de comunicare dintre
participanți, clarifică unele probleme ivite la nivelul grupului de elevi, îndeamnă la autocunoaștere,
la autodepășire, la găsirea acelei soluții care să conducă la realizarea obiectivelor propuse.
Pentru a descoperi interesul pe care îl manifestă fiecare părinte față de școală, sau pentru
propriul copil, dar și pentru a afla ce așteptări are este recomandat aplicarea de chestionare. Pentru a
dezvolta o educație bazată pe valori, pe afectivitate, pe dezvoltarea cunoașterii, trebuie să existe
bună cunoaștere a așteptărilor tuturor părților implicate, dar mai cu seamă a beneficiarilor direcți,
sau indirecți, ai educației. Din acest motiv interpretarea corectă a chestionarelor aplicate părinților,
dar și elevilor scoate în evidență aceste așteptări.
De asemenea, pentru ca parteneriatul să devină eficient, trebuie proiectate cât mai multe
acțiuni comune, în colaborare părinți – elevi, la care pot fi implicați și alți parteneri din comunitatea
locală. Astfel, activitățile devin benefice, facilitând realizarea unei legături mai strânse atât între
familie și școală, dar și între părinți și copii, finalizându-se printr-o evaluare ce vizează atingerea
obiectivelor propuse. Formele cele mai adecvate de colaborare între părinți în cadrul unui
parteneriat școală – familie sunt:
a) lectorate şi consultații pe teme educative;
b) activități extrașcolare;
c) lecții demonstrative pe teme educative;
d) colaborarea cu alți parteneri educativi;
 Implicându-i pe părinți şi stabilindu-le responsabilități în acțiunea comună de educare a
propriilor copii, de supraveghere şi control al acestora, de participare la activitățile educative
comune, va avea ca rezultat final motivarea acestora de a participa activ la procesul de educare a
propriilor copii.
Există pericolul ca în tot acest proces să ne izbim de prejudecăți. Există numeroase familii
care trec prin adevărate situații dramatice, sunt copii care trăiesc adevărate drame. Printr-o
colaborarea reală între școală și familie trebuie descoperite aceste situații, să se apeleze la instituțiile
abilitate ale statului pentru rezolvarea acestor situații. Să nu uităm că nepăsarea și ignoranța noastră
sau a părinților poate distruge destine. Chiar dacă există familii care ridică adevărate ziduri în jurul
lor, sau familii cu educație precară, ca familiile au o caracteristică aparte în funcție de generația din
care provin părinții, trebuie să se încerce să se țină pasul, să nu fim păcăliți sau intimidați, pentru că,
la urma urmei, noi, cadrele didactice, suntem cei care trebuie să aducem o fărâmă de speranță, să
creăm caractere, personalități și valori viitoare

Bibliografie:
1. Allport, G. W.,  Structura şi dezvoltarea personalității, Editura  Didactică şi Pedagogică,
București, 1998.
2. Alb, G., Achim, V., Elevul – participant la propria formare, în învățământul primar, nr. 2-4,
Editura Miniped, București, 2004.
3. Athanasiu, A.,  Elemente de psihologie medicală, Editura Medicală, București, 1999.
4. Beznea, N., Familia şi școala în relație de parteneriat educațional, în învățământul primar, nr. 1-2,
Editura Miniped, București, 2005.