20.10.

2021

Morfologie – părţi de vorbire

Adverbul

Ex.
Am plecat afară să mă joc. – de loc
Ne tot pisezi la cap, încetează! – fără sens
V-aţi distrat mult şi bine la petrecere. – fel sau mod
S-au trezit foarte târziu azi. – de timp
 Adverbul este o parte de vorbire neflexibilă (nu are persoană, număr, gen,
caz, timp, mod) care exprimă, uneori, locul, timpul sau modul în care se
desfăşoară o acţiune
 Ce determină?
 Plecăm pe jos. – verbul (acţiune); Mă simt rău. – verbul (stare); Suntem
aici, în curte. – verbul (existenţa)
 Tinerii sunt proaspăt căsătoriţi. – adjectiv; Pacienţii sunt grav bolnavi. –
adjectiv
 Borcanul este undeva mai jos. – verbul; adverb; Am plecat din casă
dimineaţa târziu. – verbul; adverbul
! Adverbul determină, în majoritate situaţiilor verbele, însă mai pot determina şi
adjectivele sau chiar alte adverbe

 Tipuri de adverbe (după sens)

 Adverbe de loc: acasă, afară, aici, acolo, înăuntru, deasupra, dedesubt,
aproape, departe, sus, jos, în dreapta, în stânga, în spate, în faţă, dincolo,
înafară etc.
 Adverbe de timp: azi, mâine, poimâine, ieri, alaltăieri, dimineaţă, după-
amiază, altădată, odată, cândva, demult, acum, târziu, devreme, pe urmă,
atunci, apoi, niciodată, dis-de-dimineaţa, seara, noaptea, primăvara, toamna,
vara, iarna, astă-primăvară, astă-toamnă, astă-vară, astă-iarnă, iar, iarăşi,
 zilnic, anual, mereu, întotdeauna, totdeauna, rareori, deseori, lunea, marţea,
miercurea, joia, vinerea, sâmbăta, duminica, ocazional, din când în când,
curând etc.
 Adverbe de mod: bine, corect, incorect, rău, repede, încet, domol, alene,
lent, anevoie, mult, puţin, suficient, destul, cu spor etc.
! Există şi adverbe fără încărcătură semantică (fără un sens anume), care nu
au funcţie sintactică în propoziţie:
M-am mai gândit la tine zilele acestea.
Am doar o ciocolată.
Mi-a luat cam mult să gândesc.
Măcar dacă mi-ar fi făcut pe plac.
Tot va veni odată şi odată.
Au venit chiar ei să vadă.
Parcă ar fi identici.
Am luat vreo zece sau unsprezece mere de pe raft.
Numai eu voi veni.

 Tipuri de adverbe (după origine şi structură)

 Adverbe propriu-zise: de loc, de timp, de mod sau cele fără f.s.
 Adverbe interogative şi relative: de timp, de loc, de mod: când,
unde/încotro, cum; oricând, oriunde, oricum, orişicând, orişicum,
orişiunde

! Există adverbe simple şi compuse, dar şi adverbe formate prin derivare:

prieteneşte, chiorâş, româneşte etc.

22.10.2021

Adverbul (continuare)

 Gradele de comparaţie
- Doar unele adverbe au grade de comparaţie (de mod, de loc, de timp), realizate exact ca la adjectiv
 Gradul pozitiv
 Ex. corect, aproape, târziu
 Gradul comparativ
 De superioritate (adv. mai)
mai corect, mai aproape, mai târziu
 De egalitate (loc. Adv. la fel de sau tot aşa de)
la fel de corect, tot aşa de aproape, la fel de târziu
 De inferioritate (adv. mai + adv. puţin)
mai puţin corect, mai puţin aproape, mai puţin târziu
 Gradul superlativ
 Relativ
- De superioritate (cel mai)
cel mai corect, cel mai aproape, cel mai târziu
- De inferioritate (cel mai + puţin)
cel mai puţin corect, cel mai puţin aproape, cel mai puţin târziu
 Absolut (adv. foarte, prea)
foarte corect, prea aproape, prea târziu

! extrem de târziu, deosebit de aproape, nemaipomenit de corect, extraordinar de

târziu etc.
! A venit înapoi târziu, târziu. / târziu-târziu

 Funcţii sintactice
a. Circumstanţial de loc, de timp, de mod:
Astăzi am plecat la magazin. (când am plecat?)
Astăzi – adverb de timp, formă compusă (astă şi zi), f.s. circumstanţial de timp
Am parcat maşina în faţă. (unde am parcat?)
În faţă – locuţiune adverbială de loc, f. S. Circumstanţial de loc
Am mers cu maşina foarte încet. (cum am mers?)
foarte încet – adverb de mod, formă simplă, gradul superlativ absolut, f.s. circumstanţial de mod

b. Atribut adverbial:
Vila de aici este grandioasă. (care vilă?)
(de) aici – adverb de loc, formă simplă, f. S. Atribut adverbial, precedat de prepoziţia simplă „de”

Responsabilitatea de mai devreme a fost pasată altora. (care responsabilitate?)

(de) mai devreme – adverb de timp, formă compusă, gradul comparativ de superioritate, f.s. atribut
adverbial, precedat de prepoziţia simplă „de”

c. Nume predicativ
Ei sunt bine.
bine – adverb de mod, formă simplă, grad pozitiv, f.s. nume predicativ
El a devenit asemenea părinţilor săi.
asemenea – adverb de mod, formă simplă, f. S. nume predicativ
  Dificultăţi
- Confuzia cu adjectivul (adverbe care determină adjectiv)
Casa avea ferestrele largi deschise. – corect: larg deschise (adverb care determină adj. deschise – deschise
cum?)
Am avut nişte probleme grele de înţeles. – greu de înţeles (adverbul determină verbul la supin de înţeles –
de înţeles cum?)
- Adverb la gradul superlativ relativ
Rezultatele cele mai bine reprezentate sunt ale Ioanei. – cel mai bine (adverbul nu are gen şi număr, nu se
acordă cu substantivul)
- Ortografierea unor locuţiuni adverbiale:
de-a latul, de-a lungul, de-a valma
într-adevăr, continuu, încontinuu
pe apucate, pe înserate, pe nemâncate, pe nesimţite, pe sărite

Interjecţia

Mă doare, ah, inima!

Băi Dane, ce faci tu acolo?
Pisica tot făcea miau-miau în copac!
Iată, tată, avionul!

 Interjecţia este parte de vorbire neflexibilă (nu are caz, gen, număr, persoană etc.) care exprimă stări
sufleteşti diverse, atenţionări sau sunete din natură
 Tipuri (după structură)
 Simple (majoritatea): uf, of, ah, na, poftim, uite, iată, iacătă, hei, miau-miau, ham-ham, chiţ-
chiţ (a nu se confunda cu cele compuse, sunt doar repetate)
 Compuse: hei-rup, tic-tac, tura-vura, ding-dong, hop-aşa

! Interjecţii de adresare (foarte întâlnite în limbajul vorbit):

băi, bre, fă, făi, mă, bă, măi

Bă, mă doare măseaua!

Bă băiete, mă doare măseaua!
Bă Dane, mă doare măseaua!
Bă, bă Dane, mă doare măseaua!
! În orice propoziţie conţinând interjecţie trebuie să pun semnul exclamării (imediat după intejecţie sau la final
de enunţ)
El ţup! în copac.
Of, mă doare sufletul!/ Of! Mă doare inima.

 Funcţii sintactice
! De cele mai multe ori, interjecţia nu are funcţie sintactică

Excepţii:
a. Nume predicativ:
E vai de voi!

b. Subiect:
Se aude pâş-pâş! prin iarbă. (ce se aude?)

c. Complement direct:
Aţi auzit pâş-pâş! prin iarbă. (ce aţi auzit?)

d. Predicat verbal (când interjecţia înlocuieşte verbul)

Profesoara şşşş! spre elev. (l-a sâsâit)
Pasărea cipcirip! în copac. (cântă)
Căţelul ham-ham în curte! (latră)
Pisica miau-miau în casă! (miaună)
Ursul mor-mor în pădure! (mormăie)
! Interjecţii predicative