CONSIDERAȚII PRELIMINARE

Corupția a reprezentat dintotdeauna o preocupare a oricărei societăți în vederea găsirii celor

mai eficiente mijloace pentru a eradica acest fenomen, sau având în vedere faptul că aceasta
reprezintă un deziderat greu de atins, pentru a-l diminua, a-i minimaliza efectele nocive. Având în
vedere aceste considerente, preocuparea găsirii instrumentelor necesare în vederea eradicării acestui
fenomen a depășit limitele dreptului intern devenind un obiectiv major al reglementărilor
internaționale.
Corupția a devenit cel mai seducător și periculos laitmotiv al epocii contemporane, toată
lumea vorbește despre corupție și despre consecințele acestui fenomen. În rândul populației persistă
o idee unanim acceptată privind corupția – fenomenul care paralizează normala funcționare și
dezvoltare a statului. Astfel, majoritatea segmentelor social oneste percep corupția ca un fenomen
deosebit de periculos, care subminează structurile de putere, speranța evoluției țării, realizarea de
reforme și chiar creșterea nivelului de trai.
Fenomenul corupției – căci nu vorbim despre un fapt întâmplător, ci despre un adevărat
fenomen – este unul dintre cele mai frecvente fenomene abordate în zilele noastre , declarându-și cu
impertinență puterea în toate sferele vieții umane: socială și privată, culturală și economică,
spirituală și educațională. Deci astfel, fenomenul corupției a devenit omniprezent foarte intens, încât
diferite pături sociale îl consideră indispensabil structurilor administrației de stat, de nedezrădăcinat,
în consecință nefiind posibilă bunăstarea socială, stabilitatea și progresul.
Fiecare stat se confruntă cu problemele corupției și urmările sale negative. Acest flagel
determină perturbări ale activității autorităților publice și pune sub semnul întrebării corectitudinea
funcționarilor și credibilitatea în ei. Acest fenomen social negativ, exprimat prin mituirea unor
persoane de către altele, este general recunoscut ca reprezentând o problemă majoră a societății
moderne, cu suficientă putere să pună în pericol stabilitatea și siguranța statului de drept, valorile
democratice și morale, stabilitatea economica.
Avem tangență cu un fenomen universal, complex și răspândit. Corupția e mai mult decât un
soi juridic, constituind un viciu periculos al societății căruia nu i se poate da o definiție universală
valabilă.
Corupția reprezintă un fenomen social distructiv, care constă în obținerea ilicită a unor
bunuri materiale, bani sau a altor avantaje și foloase personale, prin folosirea abuzivă a funcției
deținute de către persoanele care au calitatea de functionari publici.
Infracțiunea de luare de mită se regăsește în Titlul V (infracțiuni de corupție și de serviciu)
din Codul penal. Infracțiunile de corupție (așa cum este denumit și capitolul) sunt într-o strânsă
legătură cu activitatea de serviciu și cu funcționarii publici de aceea legiutorul a decis în mod corect
să le cuprindă alături de infracțiunile de serviciu în același titlu. În sprijinul acestei idei este și
obiectul juridic special al infracțiunilor de corupție, astfel prin comiterea faptelor prevăzute la art.
289-292 se aduce atingere „relațiilor sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de
serviciu”1.

1
Mihail Udroiu, „Drept penal. Partea specială”, Editura C.H. Beck, Ediția a 5-a, București, 2018, p.461
LATURA OBIECTIVĂ A INFRACȚIUNII DE LUARE DE MITĂ
Elementul material al infracțiunii poate fi realizat prin trei modalități normative comisive și
anume: pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase. Astfel, este un
comportament al funcționarului care deviază de la obligațiile funcției publice prin pretinderea,
primirea sau acceptarea de dividende valorice sau alte utilități necuvenite (care pot îmbrăca forma
materială sau imaterială, corporală sau incorporală) în sectorul public sau în cel privat, violând
regulile vivante în legătură cu furnizarea serviciilor publice și în consecință încălcând astfel o
cerință pe care avea obligația să o respecte. Trebuie să menționăm faptul că atunci când elementul
material al laturii obiective a infracțiunii se realizează în modalitatea pretinderii, inițiativa aparține
mereu funcționarului corupt, iar în celelalte două modalități aceasta aparține mituitorului sau
eventual unui intermediar care poate avea calitatea de complice sau instigator.
„A pretinde ceva” înseamnă a cere stăruitor cuiva ceva, de a formula o anumită pretenție.
Pretinderea de bani sau de alte foloase poate fi văzută ca un act preparator în raport cu primirea, dar
care este suficient pentru consumarea infracțiunii, fiind lipsit de relevanță pentru existența
infracțiunii, dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea de bani, în sensul că nu contează dacă a fost
satisfăcută pretenția funcționarului. Pretinderea se poate comite prin mai multe modalități. Cea mai
uzuală fiind cea directă, adică prin viu grai, dar nu excludem și situațiile că aceasta să se poată
realiza și prin gesturi, scrisori, semne sau un comportament din care se subînțelege pretenția
funcționarului, sau alte mijloace. În ipoteza în care funcționarul corupt ar formula pretinderea de
bani sau alte foloase printr-o scrisoare (puțin probabil în practică), indiferent dacă este o scrisoare
poștală sau în formă electronică, considerăm că acțiunea care fixează elementul material al laturii
obiective a infracțiunii nu se consumă în momentul expedierii scrisorii ci în acel moment când
aceasta a fost recepționată de către destinatar și desigur acesta din urmă trebuie să o deschidă și să-i
înțeleagă conținutul, percepând solicitările ce ii sunt adresate.
Aprobarea de către funcționarul competent a unei cereri, dar refuzul de a comunica
petiționarului soluția înainte de a i se da o sumă de bani, înseamnă a condiționa îndeplinirea unui act
privitor la îndatoririle sale de serviciu de un folos material2.
Fapta constituie infracțiune indiferent dacă funcționarul public a dobândit sau nu efectiv
folosul sau chiar și în situația în care solicitarea nu a fost executată.
Pretinderea trebuie să fie neechivocă, prin aceasta înțelegând că nu este necesar să fie astfel
formulată și realizată încât să fie înțeleasă de oricine, ci este suficient și necesar ca, în raport de
împrejurările și mijloacele folosite, să fie înțeleasă de cel căruia i se adresează. În literatura de
specialitate se susține faptul că „dacă solicitarea a fost formulată într-un mod echivoc de către
funcționarul public, dar se dovedește prin orice alt mijloc de probă că aceasta este în măsură să fie
înțeleasă în concret de către destinatar, în virtutea unor relații preexistente între cei doi, există
infracțiunea de luare de mită în modalitatea pretinderii” 3. O părere contrară este cea care susține că
„elementul material nu se realizează în cazul unor exprimări neclare, echivoce si ambigue” 4. În
această situație tindem să ne raliem cu prima teză deoarece pretinderea sumei de bani sau a altor
foloase poate fi mascată sau codificată de funcționar în sensul că doar destinatarul să înțeleagă că
aceasta este o pretindere de bani sau de alte foloase.
A comis o infracțiune de luare de mită printr-o acțiune de pretindere, inculpatul în calitate de
agent principal de poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului O – aflându-se în exercitarea atribuţiilor de
2
C.S.J., Secția penală., decizia. nr. 473/1996 – (www.scj.ro)
3
G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. Lefterache, T. Manea, F. M. Vasile, I. Nedelcu „Codul Penal. Comentariu pe
articole”, Editura C.H.Beck, București, 2014, p.624
4
V. Cioclei, C. Rotaru, A.-R. Trandafir „Drept penal. Partea specială II. Curs tematic”, Editura C.H.Beck, București,
2019, p.231
serviciu, a pretins suma de 50 de lei de la denunţătorul H. S., pentru a nu lua faţă de acesta măsurile
corespunzătoare în condiţiile în care denunţătorul a săvârşit o contravenţie rutieră constatată de
agentul de poliţie (trecerea pe culoarea roşie a semaforului în zona străzii M)5.
„A primi” ceva înseamnă a lua în posesie, în stăpânire sau de a accepta, a prelua un lucru sau
un obiect care se înmânează, se dăruiește, se remite, deci intrarea bunului sau banilor în stăpânirea
subiectului activ. Deosebirea dintre cele două modalități de comitere a elementului material este că
spre deosebire de pretindere unde inițiativa aparține funcționarului în cazul primirii inițiativa este a
mituitorului sau a unui intermediar, și desigur că primirea implică și o remitere efectivă a banilor
sau a foloaselor.
În cazul primirii putem vorbi despre o concomitență aproape de suprapunere între
propunere, acceptare și primire, astfel ele nu se pot produce decât în același timp, în aceeși unitate
de acțiune, spontan și simultan. În caz că aceste acțiuni se comit la un interval de timp mai mare,
propunerea fiind acceptată, dar nu s-au predat efectiv foloasele sau banii, infracțiunea se va
consuma în momentul acceptării și nu în momentul când cele promise vor fi și remise efectiv.
Concluzionăm aici că pentru a ne afla în ipoteza comiterii infracțiunii prin modalitatea de „primire”
este necesar ca făptuitorul să intre în posesia banilor sau a foloaselor imediat după acceptare. „Dacă
funcționarul nu refuză folosul, dar nici nu își manifestă voința de al primi, de exemplu, lasă banii pe
masă, biletul de avion sau de teatru etc., existând posibilitatea de a beneficia oricând de folosul
respectiv va exista o primire în sensul legii” 6. În practica judiciară7 s-a reținut și situația în care în
schimbul serviciului prestat funcționarul primea o sumă de bani cu titlu de împrumut, astfel, s-a
reținut că aceasta constituie infracțiune de luare de mită, încât această sumă cu titlu de împrumut
constituie un folos, în sensul legii penale, deoarece între cele două părți nu există o relație de
prietenie de lungă durată sau o altă relație de încredere. Trebuie să remarcăm faptul că infracțiunea
rămâne consumată chiar și în situația în care funcționarul restuie banii sau foloasele primite.
„Acceptarea promisiunii” a treia modalitate a elementului material al laturii obiective a
infracțiunii de luare de mită, înseamnă comportamentul subiectului activ de a-și da consințământul,
a aproba, a fi de acord sau de a agrea promisiunea de bani sau de alte foloase, ce-i sunt promise în
schimbul serviciului pretins. La fel ca și la modalitatea „primirii”, inițiativa îi aparține mituitorului
sau intermediarului iar acțiunea funcționarului pus în fața ofertei promise, este că o aprobă.
Acceptarea promisiunii poate îmbrăca formă expresă sau tacită, care reiese din conduita sau gestica
funcționarului, aceasta trebuie să aibă o formă categorică, în sensul convingător că funcționarul a
acceptat făgăduiala de mituire ce i s-a facut.
În practică s-a decis că reprezintă infracțiune de luare de mită în modalitatea acceptarii
promisiunii fapta inculpatului, agent șef principal în cadrul unui penitenciar, de a accepta
promisiunea unei sume de bani în vederea introducerii a unui telefon mobil, pentru un deținut8.
Realizarea mai multor modalități ale infracțiunii, în considerarea aceluiași act ce intră în
sfera de atribuții ale funcționarului, nu atrage după sine reținerea unei pluralități de acte materiale,
sub forma unei infracțiuni continuate sau a concursului de infracțiuni, deoarece fapta se consumă
odată cu prima modalitate comisă. Considerăm că dacă funcționarul mai întâi pretinde o sumă de
bani, după care peste o perioadă o primește efectiv suntem în prezența unei unități naturale de
infracțiune.
Acțiunele despre care am vorbit mai sus constituie doar o parte din elementul material al
coruperii pasive, iar pentru întregirea elementului material al laturii obiective trebuie să se

5
https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-104w16vy/
6
Vasile Dobrinoiu, Nicolae Conea „Drept penal. Partea specială” vol. II, Editura Lumina Lex, 2002, București, p. 43-
44
7
C.A. Cluj, Secția penală și minori, decizia 51/A din 12 mai 2009 publicată pe site-ul C.A. Cluj
8
C.A. Timișoara, Secția pendală, decizia nr. 617/A/2015, apud. V. Cioclei, C. Rotaru, A.-R. Trandafir „Drept penal.
Partea specială II. Curs tematic”, Editura C.H.Beck, București, 2019, p.232
îndeplinească o serie de condiții esențiale ce sunt necesare de a fi întrunite simultan pentru ca fapta
comisă de funcționar să capete caracter de infracțiune. În cele ce urmează le vom analiza pe rând,
în ordinea în care sunt prevăzute în art. 289 (1) C.penal.
O primă condiție este că fapta trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase, care pot fi
patrimoniale sau nepatrimoniale. O să începem cu banii, care sunt mijlocul universal și general
acceptat de plată exteriorizat prin monede sau bancnote cu putere circulatorie prin care se pot obține
diferite produse, servicii, bunuri și alte beneficii care se află în circuitul societății. Mita poate fi
constituită atât din bani naționali cât și din valută internațională, primiți în numerar sau prin
virament bancar.
Referindu-ne la „alte foloase” trebuie să distingem cele patrimoniale de cele nepatrimoniale.
Cele patrimoniale sunt foloasele care îi procură funcționarului o valoare ce poate fi evaluată în bani
sau îl scutește de plata acestor foloase iar cele nepatrimoniale nu pot fi evaluate în bani, dar totuși
consider că unele foloase nepatrimoniale îi pot aduce subiectului activ și unele beneficii care după o
perioadă de timp îi vor aduce și bani.
„Alte foloase” pe care le pot primi subiecții activi în calitate de mită pot fi și produse
alimentare, diferite bunuri, comisioane, iertarea unei datorii, achitarea contractului de școlarizare în
favoarea copilului funcționarului, rezervări achitate pentru concediu, folosința gratuită a unui
imobil, renovări sau reparații de mobile sau imobile, pierderea voită la jocuri de noroc în favoarea
funcționarului etc. Sau unele de natură nepatrimonială cum ar fi acordarea unui titlu sau a unui grad
academic, științific, cultural, artistic etc. După părerea noastră obiect al mitei poate fi și o exonerare
a funcționarului sau a unei rude ale sale de răspundere penală, civilă, contravențională etc.
Considerăm că obiectul mitei nu are relevanță din punct de vedere al valorii sale cu privire la
existența infracțiunii, deoarece legea penală nu prevede nici un prag de la care obiectul mitei începe
să constituie infracțiune. Astfel putem deduce că indiferent de valoarea folosului necuvenit, autorul
ei va fi tras la răspundere conform legii penale în vigoare.
În literatura de specialitate se remarcă faptul că dacă un funcționar primeşte un dar de mică
importanţă, pentru a efectua un act în conformitate cu îndatoririle serviciului său, nu se poate spune
că există corupere, iar dacă aceasta primeşte un dar mai important pentru a îndeplini un act contrar
îndatoririlor sale, atunci infracţiunea este perfectă.9
Trebuie să menționăm faptul că prin expresia de „alte foloase” prevăzută în Codul penal, nu
putem să includem și fapta funcționarului public care pretinde sau obține favoruri sexuale în
legătură cu un act ce face parte din atribuțiile sale de serviciu deoarece legiutorul a incriminat
distinct un astfel de comportament în infracțiunea de „folosire a funcției în scop sexual”, prevăzută
la art. 299 C.penal.
O a treia condiție necesară este ca banii sau foloasele să fie pretinse, primite sau acceptate
pentru sine sau pentru altul. În situația în care vorbim despre folosul primit „pentru sine” înțelegem,
că beneficiul rezultat din fapta ilicită îi procură un folos direct funcționarului. Aici trebuie să
remarcăm o condiție esențială, și anume faptul că banii sau foloasele „conferite” funcționarului să
reprezinte o contraprestație pentru acțiunile care se cer de la el în legătură cu un act ce face parte
din îndatoririle sale de serviciu.
Obiectul mitei nu este neapărat să îi fie remis direct funcționarului, el poate fi reprezentat și
de o primire a foloaselor de către altul, care indirect îi imbunătățesc situația funcționarului, de
exemplu situația în care sunt făcute unele cadouri pentru părinții sau alte rude a funcționarului, cu
știința acestuia și în legătură cu un act de serviciu. De multe ori unele persoane, pentru a nu fi
prinse, îi cer mituitorului ca banii sau foloasele să fie predate altor persoane. Nu este esențial ca
banii sau foloasele să fie efectiv predate direct funcționarului corupt, ele pot fi remise și altor

9
Vasile Dobrinoiu, „Corupţia în Dreptul penal român”, Ed. Atlas-Lex, Bucureşti, pag. 95
persoane, dar esențial este ca scopul pentru care aceste au fost date și natura lor retributivă să fie
cunoscute de către funcționar.
O situație când se pretind banii „pentru altul” este imprejurarea când corupătorul stinge o
creanță a funcționarului față de o terță persoană. Beneficiar al acestei „afaceri” este creditorul
funcționarului dar totuși acest fapt îl scutește pe funcționar de datorie, astfel îi procură un avantaj.
O altă condiție esențială este ca banii sau celelalte foloase să fie necuvenite funcționarului. Îi
sunt necuvenite atunci când constituie plata sau indemnizația pentru actul ce intră în îndatoririle sale
de serviciu sau pentru actul contrar acestor îndatoriri, ce nu au caracter de legalitate și nu au fost
datorate de drept. Caracterul necuvenit al banilor sau foloaselor este o garanție care exclude ipoteza
unor plăți legal datorate, pe care, eventual, subiectul activ ar fi îndreptățit să le primească în
exercitarea îndatoririlor de serviciu. Dacă foloasele sunt pretinse, dar nu cu titlu de folos necuvenit,
ci cu orice altă destinație, considerăm că, se va reține comiterea infracțiunii de abuz în serviciu.
În doctrină se citează două decizii ale instanțelor în acest sens, astfel: instanța a reținut
infracțiunea de abuz în serviciu și nu luarea de mită atunci când făptuitorul a pretins o sumă de bani
nu cu titlu de folos necuvenit, ci cu titlu de obligație ce trebuie îndeplinită de cel ce solicită actul,
astfel, făptuitorul va destina profitul ilicit primit în folosul unității, și nu în folosul său (Trib.
Suceava, s.pen., dec. nr. 19/1985) sau cum ar fi acțiunea făptuitorului de a pretinde și a primi de la
cei aflați în subordinea sa avantaje materiale sub pretextul acoperirii cheltuielilor făcute de el, prin
folosirea autoturismului personal pentru procurarea de comenzi sau materii prime (Trib. Suprem,
s.pen., dec. nr. 1965/1973)10.
O condiție pe care o consideram indispensabilă și binevenită este aceea că pretinderea,
primirea, sau acceptarea promisiunii de bani sau de alte foloase necuvenite de către funcționar
trebuie comisă în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii
unui act ce intră în îndatoririle de serviciu sau a unui act contrar acestor îndatoriri.
Cea mai recenta modificare a Codului penal, a adus modificari majore in privința legăturii
dintre acțiunea făptuitorului de a pretinde, primi ori accepta promisiunea și actul ce reprezintă
contraprestația pe care acesta se angajează să o aibă. În reglementarea anterioară era utilizată
expresia „în scopul” iar în NCP a fost înlocuită cu sintagma „în legătură cu”. Deși aparent ea este
nesemnificativă, această înlocuire are consecințe importante. Astfel, în absența din norma de
incriminare a unui scop, rezultă că pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte
foloase poate avea loc și ulterior momentului îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării, întârzierii
îndeplinirii ori îndeplinirii contrare a unui act ce intră în îndatoririle de serviciu ale făptuitorului.
Consecința acestei modificări constă în aceea că, în toate situațiile în care un funcționar public ia
mită în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentare, întârzierea îndeplinirii ori îndeplinirea
contrară a unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, fapta se va califica ca luare de mită,
astfel, nu mai contează momentul în care se realizează elementul material al infracțiunii, legiuitorul
eliminând problema distincției între infracțiunea de luare de mită și cea de primirea de foloase
necuvenite prevăzută la art. 256 care nu își mai regăsește corespondent în actuala reglementare. În
consecință, s-a eliminat cerința esențială a anteriorității în raport cu realizarea actului de serviciu și
putem concluziona că infracțiunea de primire de foloase necuvenite a fost absorbită în conținutul
infracțiunii de luare de mită. În situația în care funcționarul pretinde o sumă de bani înainte și o
primește după efectuarea actului fapta sa va constitui o infracțiune de luare de mită unică.
O ultimă condiție esențială este ca actul în legătură cu a cărui îndeplinire, neîndeplinire,
urgentare ori întârziere se pretinde, se primește sau se acceptă o sumă de bani sau alte foloase
necuvenite trebuie să facă parte din atribuțiile de serviciu ale funcționarului public sau să fie un act
privitor la îndatoririle de serviciu.

10
G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L. Lefterache, T. Manea, F. M. Vasile, I. Nedelcu „Codul Penal. Comentariu
pe articole”, Editura C.H.Beck, București, 2014, p.623
 Pretinderea sau primirea de foloase de către un funcționar, pentru a îndeplini un act în
privința căruia are atribuții de serviciu, chiar limitate, pentru realizarea actului final, constituie
infracțiunea de luare de mită11.
Prin act se înțelege orice activitate care trebuie efectuată de funcționar în conformitate cu
îndatoririle, atribuțiile, competențele de serviciu ale acestuia. Îndatoririle de serviciu ale
funcționarului sunt conturate în tot ceea ce pică în seama acestuia potrivit cu regulile ce guvernează
serviciul respectiv. Trebuie să se cunoască efectiv care sunt aceste îndatoriri de serviciu a
funcționarului pentru a stabili dacă le-a încălcat sau nu, astfel putem ști dacă el a încălcat sau nu o
îndatorire printr-o anumită faptă, doar atunci când cunoaștem care sunt ele.
Este important să precizăm faptul că este necesar și suficient, ca funcționarul să negocieze
efectuarea unui act care este în sfera atribuțiilor sale de serviciu, legea nu cere și realizarea efectivă
a acestuia. În aceste condiții „este indiferent dacă negocierea, pretinderea, primirea sau acceptarea
banilor sau a altor foloase – a avut loc în timpul programului de lucru al funcționarului sau în afara
acestuia”12.
Persoana cu atribuții privind conducerea și controlul unei activități, când primește foloase
pentru îndeplinirea nemijlocită a acestora, este subiect activ al infracțiunii de luare de mită. Prin
acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale funcționarului se înțeleg și actele care, în mod obișnuit,
sunt de atribuția directă a altui funcționar, dar pe care persoana cu funcție de conducere, cum este
primarul, le poate efectua și nemijlocit.13
În literatura juridică dar și în practica judiciară s-a dezbătut de multe ori ipoteza dacă
făptuitorul nu are competența și nici actul nu intră în atribuțiile sale de serviciu, dar l-a indus în
eroare pe cel care i-a dat banii sau foloase, că ar avea compența de a efectua actul dat. În acest caz
ICCJ a decis că „ fapta de a pretinde și primi bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire
la împrejurarea că actul pentru a cărui îndeplinire făptuitorul a pretins și primit bani, privește
îndatoririle sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar nu
pe cele a infracțiunii de luare de mită”14.
Ultima formă în privința elementului material al infracțiunii este în legătură cu comiterea
unui act contrar îndatoririlor de serviciu. Astfel se înțelege că subiectul activ realizează un act opus,
potrivnic și invers celui pe care trebuia să îl îndeplinească conform îndatoriilor pe care le are.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune în cazul luării de mită este necesar ca
făptuitorul să săvârşească acţiunea în legătură îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea, sau
întârzierea îndeplinirii unei acţiuni ce ţine de obligaţiile sale de serviciu, ori pentru a îndeplini o
acţiune contrar acestor obligaţii.
Când vorbim de „îndeplinire” înțelegem acea situație când actul intră în îndatoririle de
serviciu a funcționarului, el are îndatorirea de al face, dar cere un adaos la ceea ce se datorează de
drept sau o remunerație separată. De exemplu, pentru a acorda o îngrijire medicală și de a avea
interes față de pacient, medicul primește o plată informală.
Prin „neîndeplinirea” unui act înțelegem că subiectul activ este dator conform îndatoririlor
de serviciu să efectueze un act iar prin primirea de bani sau alte foloase, abuzează de funcția sa,
transgresează ilegal obligațiile pe care le are și nu realizează actul la care era obligat conform fișei
postului sau actelor normative ce îi reglementează funcția sa, sau se are în vedere rămânerea
funcționarului în pasivitate, în sensul de a se abţine sau, a omite să acţioneze atunci când există o
îndatorire legală de a face ceva, de a interveni, de a întreprinde anumite măsuri sau precauţiuni. De
exemplu, fapta polițistului de a nu întocmi proces verbal de constatare a unei contravenții în
11
C.S.J., Secția penală., decizia nr. 391/1999 - (www.scj.ro)
12
Horia Diaconescu „ Infracțiunile de corupției și cele asimilate sau în legătură cu acestea” Editura All H. Beck,
București, 2004, p. 39
13
C.S.J., Secția penală., decizia nr. 605/1995 - (www.scj.ro)
14
ICCJ, Secția penală., decizia nr. 3622/2004 - (www.scj.ro)
schimbul unei sume de bani.
Referitor la contraprestația funcționarului public, se remarcă adăugarea unei noi conduite
față de vechea legislație și anume cea a urgentării îndeplinirii actului care intră în sfera atribuțiilor
de serviciu ale făptuitorului.
„Urgentarea” unui act înseamnă situația în care funcționarul face ca actul ce intră în
atribuțiile sale de serviciu să se săvârșească mai repede, grăbește mersul unei lucrări, unei acțiuni
sau a unui act, realizarea acestuia în limite minime de timp, în termeni mai restrânşi decât se
prevede, contrar cadrului normativ. Încadrarea juridică corectă a acţiunii funcționarului în sensul
grăbirii se face în baza întregului cadru legal privind obligaţiile acestuia, statutului juridic al
instituției în care îşi exercită obligaţiile şi respectiv, luând în considerare împrejurările existente
într-un caz concret. De exemplu, fapta funcționarului care are atribuții de a acorda autorizații de
construcții – urgentează procedura de emitere a autorizației în schimbul mitei.
„Întârzierea” unui act înseamnă acea situație în care subiectul activ săvârșește actul ce intră
în îndatoririle sale de serviciu după momentul obișnuit sau fixat de lege. Adică amână ilegal, ezită
sau împiedică efectuarea unei obligații a funcției pentru un termen ulterior decât cel prevăzut, care
ar putea crea unele beneficii pentru mituitor. De exemplu, fapta procurorului care are îndatorirea de
a întocmi rechizitoriul și de a trimite în judecată pe inculpat, primește o sumă de bani, în scopul de a
nu întocmi rechizitoriul imediat, ci peste o perioadă de timp.
Este important de asemenea de semnalat că, în ipoteza în care neîndeplinirea sau
îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu reprezintă fapte penale, acestea nu vor fi
absorbite în conținutul luării de mită, ci se va reține un concurs de infracțiuni.
Dintre cele trei modalități de realizare a elementului material, în cazul pretinderii și a
acceptării nu este în esență decât un act pregătitor al primirii efective de mită, pe care însă
legiuitorul, pentru argumentele arătate în lucrarea de față, a înțeles să o incrimineze autonom, sub
expunerea semnificației penale, cu o luare de mită propriu-zisă. Infracțiunea de luare de mită nu
conține o dispoziție de sancționare a tentativei. Acest fapt nu înseamnă însă că „primirea„ de mită,
care este singura modalitate dintre cele trei reprezentând o luare de bani sau de foloase propriu zisă,
nu ar fi susceptibilă de un început de executare și că acesta nu ar reprezenta un pericol social
accentuat, care să justifice intervenirea răspunderii penale. În realitate însă infracțiunea de corupere
pasivă este o infracțiune cu consumare anticipată, ceea ce semnifică că de fapt tentativa este
asimilată formei consumate. Astfel și textul legal prevede că va exista infracțiune consumată, chiar
și atunci când funcționarului nu i s-au remis banii sau foloasele, ci fapta s-a limitat la pretinderea
sau acceptarea promisiunii de avantaje.
Luarea de mită consumându-se în momentul pretinderii sau primirii folosului necuvenit ori în
momentul acceptării unui astfel de folos, orice activitate ulterioară acestui moment nu are nicio
influenţă asupra existenţei infracţiunii. Astfel, fapta constituie luare de mită chiar dacă făptuitorul
restituie folosul primit ori refuză să primească folosul promis sau dacă, ulterior acceptării
promisiunii, el este înlăturat din funcţia pe care o ocupă.

Latura subiectiva a infractiunii de luare de mita:

In principiu, avand in vedere intreaga configuratie a faptei, ifractiunea se va comite cu intentie

directa/intentie eventuala.
Tentativa la aceasta infractiune nu se sanctioneaza.
Forme agravate: a se vedea in acest sens dispozitiile art. 7 din Legea nr. 78/2000.