Acustica instrumentelor

De Albei Victor-Eduard și Dima Armand, CNITV, 11F

1. Introducere:
Această lucrare își revendică drept scop explicarea sumară a fenomenelor fizice din
spatele artelor auditive. Pe parcursul acestui document vor fi aduse în vedere cititorului atât
cunoștințe experimentale de natura indubitabilă, cât și interpretări ale acestora referitoare la
valoarea lor cognitivă, la felul în care creierul uman le percepe și formulează o reacție. Cu
alte cuvinte, urmărim să schițam un răspuns următoarelor întrebări:
• Ce este sunetul? Care sunt calitățile sale? Ce definește un sunet plăcut? Dar ritmurile?
• De ce sunt unele dintre sunete percepute drept melodioase, iar altele drept
zgomotoase? Care este fundamentul biologic din spatele acestor reacții pe care
creierul le are în contact cu varii stimuli auditivi?
• Care sunt mijloacele prin care instrumentele produc aceste sunete?

2. Acustica – principii fundamentale:

Acustica este disciplina ce studiază propagarea sunetului și comportamentul acestuia
în diferite medii. Sunetul, pe de altă parte, este o vibrație longitudinală a moleculelor unui
anume mediu de propagare – în cele mai dese cazuri, aerul. El este, așadar, o succesiune de
fronturi de aer ce se află la o presiune mai mare decât cea normală. Calitățile sunetului sunt
următoarele:
• Frecvența, aflată în relație de proporționalitate cu lungimea de undă, anume distanța
dintre două astfel de fronturi consecutive.
• Amplitudinea diferenței de presiune propriu-zise.
• Forma undei, adică felul în care presiunea variază între două fronturi consecutive în
cazul în care vorbim de o undă non-sinusoidală, deci o undă ce poate fi interpretată
drept rezultatul compunerii unui anume număr de unde sinusoidale, fiecare cu propria
sa amplitudine.
Sunetul prezintă patru comportamente caracteristice și fundamentale: cele de reflexie
și refracție (fenomene cu o deosebită importanță în obținerea de reverberații, ecouri și alte
manifestări pe care le vom aduce ulteriori în discuție) și cele de compunere și filtrare
(fenomene responsabile de natura plăcuta sau neplăcută a unui sunet). Le vom explica în
cele ce urmează pe fiecare în parte.
 2.1 Reflexia și refracția:
Atunci când un sunet de o anumită frecvență lovește o suprafață, schimbandu-și deci
mediul de propagare, aceasta se va opune într-o oarecare măsură vibrației, transmițând-o
înapoi, iar în alta măsură o vă accepta, desi în ambele cazuri nu fară a îi diminua
amplitudinea. Rezultatul unei astfel de reflexii este suprapunerea (mai corect exprimat,
compunerea) undei reflectate cu cea incidentă, obtinandu-se un sunet distinct de cel produs
în mod normal de sursă sonoră.
Cu alte cuvinte, geometria incintei ce găzduiește sursa are un efect considerabil în
alterarea sunetului perceptibil.
O cutie de rezonanță este nimic mai mult decât o incintă proiectata în vederea obținerii
unei anume alterări dorite. Numeroase lucruri pot fi privite drept “cutii de rezonanță”: catedrala
în care un cor cântă, interiorul unei chitari, al unui pian, al unei tobe sau chiar cavitatea
bucală în sine.

2.2 Compunerea și filtrarea:

Aerul este, în cadrul unei performanțe muzicale, unicul canal disponibil de a purta
sunetul de la instrumente până la public. El este un singur canal deși poartă prin sine mai
multe tipuri de unde, fiecare cu forma, frecventa și amplitudinea sa. Acest lucru este posibil
doar deoarece sunetele se pot compune. Ele călătoresc prin aer contopindu-se iar odată ce
sunt percepute de un ascultător, creierul acestuia este capabil de a le descompune și de a le
analiza individual. Un individ din public poate să fie atent doar la notele de pian din
spectacolul unei întregi orchestre, deși sunetele pianului au ajuns la urechile sale prin
întocmai același aer prin care au ajuns și sunetele contrabasului, spre exemplu.
Această descompunere poate fi efectuată și de către aparatele de calcul predestinate
semnalului analogic, ea poartă numele de “Transformare Fourier”. Produsul efectuării unei
astfel de transformări se numește “spectrogramă”, ea este un grafic bidimensional ce prezintă
pe o axa frecvențele undelor sinusoidale ce alcătuiesc sunetul asupra căruia este aplicată
transformarea, iar pe cealaltă axa amplitudinile respectivelor unde componente. Este
adevărat că absolut orice sunet poate fi descompus într-o multitudine de unde sinusoidale
compuse între ele la anumite amplitudini.
Fig. 1 și 2 – Exemple de spectrograme:
 Filtrarea unui sunet, pe de altă parte, este diminuarea sau chiar eliminarea anumitor
unde sinusoidale ce îi intră în componență. Mai sus este menționat că un anume mediu de
propagare se poate opune sau poate accepta o vibrație sonoră la o anumită frecvență.
Această afirmație este însă doar jumătate din adevăr: Fiecare material în parte, în funcție de
rigiditatea, densitatea, vâscozitatea și alte proprietăți, are propria afinitate față de anumite
frecvențe. Apa, spre exemplu, permite propagarea facilă a sunetelor joase, în timp ce
frecvențele înalte sunt aproape în totalitate blocate de ea. Aparatele care efectuează această
filtrare asupra semnalului audio poartă numele de “egalizatoare”.
După cum spuneam, unele sunete pot fi percepute drept melodioase, iar altele drept
zgomotoase. Principiul care stă la baza acestor senzații este sistemul primitiv de învățare și
recompensare al creierului. Încă din vremuri străvechi, rolul neo-cortexului a fost acela de a
formula predicții care să îl ajute pe om să supraviețuiască, predicții simple de tipul “dacă pui
mâna în foc, te va durea”. Astfel, pentru ca doar predicțiile valide să rămână memorate,
creierul folosește un mecanism de recompensare: De fiecare data când o predicție se
împlinește, este eliberată puțină dopamină în cadrul organului, o substanță asociată placerii.
Cu cât lucrurile sunt mai des prezise cu succes, cu atât este eliberată mai multa dopamină.
Ritmurile muzicale oferă această senzație de placere deoarece ele sunt, în esență,
doar secvențe repetitive (și, deci, predictibile) de sunete.
Totuși, nu doar ritmurile sunt plăcute prin predictibilitatea lor, există și sunete compuse
armonios (cum ar fi vocea colectivă a unui cor) care oferă aceeași senzație. Legătura dintre
cele două este că, la scară mult mai mică, și sunetele compuse se pot asemăna cu ritmuri,
atât timp cât frecvențele sinusoidelor ce intră în componența lor se află în relație de progresie
geometrică sau măcar sunt multiplii unei unice frecvențe. Spre exemplu: O undă sonoră de
200Hz va suna plăcut când este acompaniata de una de 400 și de alta de 800, în timp ce, o
undă de 30Hz va suna deranjant în compunere cu una de 760 și alta de 410. Explicație: În
cazul progresiei geometrice 200-400-800 avem situația în care vârful undei de 800 se atinge
de exact două ori în timp ce vârful undei de 400 se atinge o dată, iar vârful undei de 400 se
atinge de tot două ori în timp ce vârful celei de 200 se atinge o dată. Pentru fiecare ciclu
complet de 200Hz avem exact două cicluri de 400 și patru de 800. Acesta este un ritm.
 Fig. 3 – Ilustrarea unor frecvențe compatibile:

Totodată, există și alte motive mai particulare ce duc la perceperea anumitor sunete
drept plăcute. Motive precum asocierea inconștientă, automată, cu noțiunea de motricitate a
corpului sau asocierea cu inflexiunile corespunzătoare limbajului uman – inflexiuni de
tânguire, de bucurie, de amenințare, etc.

3. Mijloace de obținere – tipuri de instrumentație:

Pentru a provoca vibrații ale aerului din jur, se pot folosi instrumente cu:
• Corzi (ex: chitara, bass-ul, contrabass-ul)
• Percuție (ex: toba, cajon-ul)
• Coloană de aer (ex: orga, flautul, trompeta, vocea)
• Membrană (ex: sintetizatorul, instrumentele computerizate)
4. Concluzie:
Având în vedere cele descrise mai sus, putem înțelege în linii mari atât
comportamentul sunetelor, cât și motivele principale pentru care acestea sunt percepute drept
plăcute sau neplăcute. Vă mulțumim pentru atenție!

5. Bibliografie:
• https://www.sciencedaily.com/releases/2010/05/100520131431.htm
• https://www.inverse.com/article/25494-rhythm-hardwired-into-human-brains-
evolutionary-advantage
• https://www.youtube.com/watch?v=cyW5z-M2yzw
• https://betterexplained.com/articles/an-interactive-guide-to-the-fourier-transform/