Curba Laffer este ușor de înțeles și ilustrează ideea simplă că nu este rentabil din punct de vedere fiscal

să depășești o anumită rată a impozitului. Dincolo de aceasta, rata este considerată „prohibitivă” și îi
descurajează pe oameni să lucreze într-o asemenea măsură încât să ducă la venituri mai mici ale statului.

Acesta ilustrează ideea conform căreia efectul descurajator asupra ofertei de muncă depășește veniturile
așteptate. Două efecte contradictorii intră în joc: după neoclasici și liberali, un efect de substituție care
încurajează un agent să-și reducă timpul de lucru (să-și ocupe timpul pentru altceva sau chiar să
emigreze) și, potrivit economiștilor keynesieni, un venit efect.care încurajează agenții să lucreze mai mult
pentru a recâștiga nivelul de salariu pe care îl aveau înainte de majorarea impozitelor. Pentru ratele de
impozitare „ridicate”, efectul de substituție este mai mare decât efectul de venit. t ^ {*}

Dificultatea constă în a determina dacă o anumită rată este „ridicată” în acest sens, iar studiile empirice,
care încearcă să verifice această relație, duc la rezultate controversate. Într-un studiu empiric, este dificil
să separi mulți factori care intră în joc, cum ar fi:

nevoile statului care pot fi diferite sau nu constante;

structura contribuțiilor obligatorii și modul în care acestea sunt percepute de populație;

istoricul fiscal al țării și nivelul obișnuit al taxelor pentru țara respectivă;

convingerile agenților în situația economică viitoare și în contextul economic general;

nivelul de aversiune la risc al investitorilor și antreprenorilor.

Prima parte a curbei (rate mici) poate fi legată de teorema lui Haavelmo .

Dacă curba este continuă și derivabilă, atunci ea prezintă în mod necesar un platou ( teorema lui Rolle ),
adică o zonă în care micile variații ale ratei de impozitare au un impact redus asupra veniturilor din
impozite. Dacă există o zonă de venituri atât de stabilă pentru stat, atunci în timp ce veniturile statului
stagnează, veniturile contribuabililor scad semnificativ odată cu creșterea ratelor: de exemplu
(simplificat), dacă o rată de 50% produce același lucru ca o rată de 40%, înseamnă faptul că contribuabilii
și-au redus producția de la 100 la 80, dar și suma pe care au rămas-o după impozitare (și înainte de
redistribuire, eventual) a crescut de la 60 la 40. Pentru același venit fiscal, cea mai mică rată corespunde
cu mai multă bogăție colectivă (100 contra 80) și mai multă avere privată (60 împotriva 40).