Chestionarul de diagnoză a stilului de comunicare.

Chestionarul este adaptat după cel care evaluează comunicarea în cuplu, realizat şi publicat de
Glăveanu, M.S. în 2010 în articolul cu titlu “Diagnoza comunicării verbale ca vector al
stabilităţii/instabilităţii conjugale informale” în volumul Cercetarea modernă în psihologie. Individ,
grup, organizaţie: studii aplicative, coordonat de M. Milcu, apărut la Editura Universitară, Bucureşti
avînd la bază concepţia lui I. şi M. Mitrofan, 1996 privind definirea stilurile de comunicare.
Chestionarul cuprinde 27 de afirmaţii, fiecare cu trei variante de raspuns, dintre care se va alege
o singură variantă de răspuns, care se potriveşte cel mai bine modului de a reacţiona într-o situaţie de
interacţiune interpersonală. Cotarea se stabileşte prin frecvenţa răspunsurilor la itemii chestionarului,
astfel majoritatea răspunsurilor a reflectă un stil submisiv, majoritatea b denotă un stil agresiv iar
majoritatea c arată unul asertiv, acceptîndu-se şi combinaţii a două stiluri în cazul în care scorul celor
două este apropiat şi există o diferenţa mare faţă de cel de-al treilea (spre exemplu: stil de comunicare
asertiv cu influenţe agresive sau stil de comunicare asertiv cu influenţe submisive) dar şi situaţia unui
stil inconstant când scorurile sunt foarte apropiate.

Stilul de comunicare submisiv presupune o lipsă a exprimării propriilor emoţii, nevoi şi opinii,
asociată cu acordarea atenţiei nevoilor celolalţi. Este de acord aparent mai tot timpul, ascultă şi se
conformează fără să comenteze prea multe, tinde să-i facă pe plac celuilalt chiar dacă sentimentele şi
convingerile personale sunt contrarii, evită discuţiile în contradictoriu, nu crede că poate spune spune
ceva potrivit sau util şi nu ripostează chiar dacă este furios. Într-o discuţie devine tăcut, supus, chiar
dacă nu-i convine ceva nu-şi exprimă părerea, se face că ascultă reproşurile aduse de partener, însă în
realitate se gândeşte la altceva. Se simte obligat să cedeze şi, chiar dacă abandonează nevoile lui, se
autoelimină. Este hiperpoliticos, se culpabilizează, se sacrifică, îşi modifică opinia în acord cu cea a
partenerului în vederea menţinerii unui echilibru. Într-un conflict, devine tăcut, se închide în sine şi se
retrage, raţionalizându-şi uneori fuga sub măştile diplomaţiei, are sentimentul că nu e vrednic de
respect şi apreciere, că are defecte şi vulnerabilităţi numeroase. Are o neîncredere puternică în forţele
proprii şi mari dificultăţi în a delibera şi decide, nu reuşeste luarea unei poziţii tari, clare şi sigure, în
rezolvarea unei probleme.
Stilul de comunicare agresiv vizează exprimarea şi impunerea emoţiilor, sentimentelor,
opiniilor de către anumite persoane fără a ţine cont că încalcă drepturile celorlalţi. Spune impunător ceea
ce gândeşte, simte sau vrea, blocându-i exprimarea partenerului, are intotdeauna dreptate, nevoile lui

1
sunt cele mai importante şi trebuie satisfăcute primele, foloseşte frecvent judecata, critica sau
culpabilizarea ca metode de interacţiune, utilizează dezaprobarea manifestată sub forma cicălirii,
severităţii criticismului, descurajării, sancţiunii, blamării, rigiditatii, îşi întemeiază argumentele nu atât
pe raţiune, cât pe emoţii, descrie problema într-un mod din care reiese clar că are dreptate, aduce
argumente nerezonabile în favoarea lui, nu are timp să stea la discuţii şi sugerează că este în folosul
celuilalt să se supună. Ii spune partenerului ce să facă şi cum să facă, îl umileşte şi blamează dacă se
împotriveşte, are dificultati de a-i înţelege conduita şi nevoile celuilalt, captează atenţia asupra sa, îşi
manifesta superioritatea, aroganţa, poziţia înaltă. Vede sticla pe jumătate goală, partea negativă a fiecărei
situaţii, punctele divergente, dezacordurile, asculta deficitar ceea ce îi spune partenerul, îl considera pe
celălalt adversar, denigrează răspunsurile, sugestiile sau soluţiile alternative. Într-o discuţie refuză să
negocieze, se manifestă autoritar, dominator, îl întrerupe pe celălalt, foloseşte elemente de agresivitate
verbală, dezvoltă dezacorduri.

Persoanele care folosesc în comunicare stilul asertiv exprimă propriile emoţii, sentimente,
opinii fără a încălca drepturile celuilalt. Să fii asertiv înseamnă să spui „nu” sau „nu ştiu”, „nu sunt de
acord cu” sau „nu mă interesează” fără a-i deranja pe ceilalţi, fără a ataca drepturile celorlalţi şi fără a
te simţi stânjenit, să ai încredere în tine şi în ceilalţi, să comunici direct, deschis şi onest, câştigând
astfel respectul şi preţuirea prietenilor, să comunici opiniile şi experienţele personale cu ceilalţi, să faci
complimente şi să ştii să le accepţi, să recunoşti şi să respecţi drepturile celorlalţi, să iniţiezi şi să închei
o conversaţie într-un mod plăcut. Îşi afirmă direct nevoile, trăirile, gândurile, îşi afirmă opinia, dar ţin
cont şi de opinia partenerului, vorbesc, dar şi ascultă, negociază şi acceptă compromisuri, dar fără a
renunţa la demnitate sau la nevoile lor fundamentale, cer direct şi acceptă să fie refuzat fără să critice şi
să blameze, adesea obţine un acord avantajos pentru amândoi prin ajustarea opiniilor pentru a ajunge de
la o soluţie ireală la una reală, de rezolvare a situaţiei pusă în discuţie