Sunteți pe pagina 1din 2

Viața Sfântului Ioan Maximovici

In urma vizionarii filmului, mi-a plăcut în mod deosebit faptul ca acest sfânt si-a dedicat intreaga
viata ajutorarii celorlalti, pe care a incercat cu toate puterile lui sa-I salveze si pentru care s-a rugat
neancetat.

Sfantul Ioan Maximovici, provenea dintr-o familie instarita din Ucraina. De mic a fost un copil cuminte
si nu a creat probleme parintilor lui. Desi avea soldatei de jucarie nu se juca cu ei de-a razboiul ci de-a
manastirea. El a terminat dreptul planuind o cariera juridica, dar razboiul i-a fortat sa plec- n Iugoslavia
unde a facut facultatea teologica. Dupa ce a deventi calugar a fost trimis la Bitol pentru a preda. Aici a
impresionat prin credinta si bunatatea lui, fiind considerat un sfant inca din timpul vietii, si atunci cand
un mitropolit sarba intrebat daca exista sfinti pe Pamanat,a fost trimis la Bitol sa-l cunoasca.

Ales episcop de Shanghai, a observant ca aici exista foarte multi copii orfani sau nevoiasi asa ca a
infiintat Orfelinatul sfantului Tikhon din Zadonsk, pe unde au trecut aproape 200 de copii. El ii
binecuvanta si se preocupa de soarta tuturor.

In 1945 cand Shanhaiul a fost cucerit de chinezi, a negociat cu autoritatile ca 5000 de oameni sa
emigreze in Filipiine.

Atunci cand a venit taifunul, a ajutat din nou oamenii sa plece, insa pentru cei ramasi fara adapost in
Tubabao, s-a dus in America si s-a asezat pe treptele Senatului. A stat acolo pe trepe cateva zile pana
cand a fost luat in serios si s-a rugat pentru atingerea scopului lui si salvarea oamenilor.

A fost episcop la Paris si apoi la San Francisco in 1963, unde trebuia sa se ocupe de finalizarea Catedralei.
Desi constructia a stat 5-6 ani fara sa se faca nimic, Sfantul Ioan, Vladica asa cum I se spunea, s-a rugat si
in mod miraculous constructia Catedralei a inceput, aceasta fiind considerate o minune.

Din iubirea pentru oameni, parea sa-si gaseasca puterea de a duce toate lucrurilre la bun sfarsit. El nu
accepta bani, spunand ca el nu are nevoi si ajuta mereu pe oricine ii cerea ajutorul.

Iubea mult copiii si acestia il iubeau la randul lor. Desi ii alinta foarte mult, avea si pretentii de la ei,
incurajandu-I sa invete sis a se pregateasca. Era un mare necaz pt tineri daca nu primeau binecuvantarea
caci insemna ca au dat de necaz.

El isi gasea timp si raspundea personal la multitudinea de scrisori pe care le primea.

Timp de 44 de ani cat a fost calugar a renuntat sa doarma in pat, alegand un fotoliu pentru a avea mereu
control asupra lui si pentru a si infrange propria vointa.

Atunci cand era in biserica, icoanele ce-l inconjurau pareau familia lui ca si cum si el ar fi dintr-una din
ele.
Se ruga pentru oameni, indiferent de religia acestora si de multe ori, ca prin minune in urma rugaciunilor
lui, acestia se faceau bine.

In 1966, Vladica a murit, fiind depus la catedrala din San Francisco unde desi era cald, trupul sau nu
parea sa dea semne de descompunere. In octombrie 1993, cand moastele sale au fost deschise inainte
de canonizarea lui, acestea nu erau putrezite ci acoperite cu un fel de praf alb.