Universitatea Agora din municipiul Oradea

Facultatea de Științe Juridice și Administrative

CRIMINALISTICĂ

REFERAT

Prof.univ.dr.habil:

ELENA-ANA IANCU Student:

DUDAȘ GHEORGHE OVIDIU
Specialitatea Drept
Anul IV

CUPRINS
1. Identificarea criminalistică

1.1. Noțiunea de identificare criminalistică

1.2. Identificarea criminalistică și identificarea judiciară

1.3. Obiectul identificării criminalistice

1.4. Principiile identificării criminalistice

1.5. Etapele identificării criminalistice

1.6 Felurile identificării criminalistice

1. Identificarea criminalistică
„Criminalistica se întemeiaza pe faptul că un infractor, cel mai adesea fara stirea sa, lasa
întotdeauna urme la locul faptei; reciproc, el prelevă pe corpul său, pe haine şi pe obiectele purtate
alte urme, toate indicii, de obicei imperceptibile, dar caracteristice, pentru prezenţa sau acţiunea
sa”1

1.1. Noțiunea de identificare criminalistică

Noţiunea de „identificare criminalistică” nu poate fi definită fără înţelegerea unor

termeni utilizaţi atât în teoria, cât şi în practica de specialitate. În acest sens, termenul
„identic” este folosit fie cu înţelesul de „ceea ce este unic”, fie cu înţelesul de „aceeaşi”,
adicăo persoană „este identică cu ea însăşi”, neavândrelevanţă schimbările ce pot apărea pe
parcursul existenţei sale.
Alteori, termenul„identic”este utilizat în sensul că două – ori mai multe – obiecte,
aflate în stare numerică distinctă, sunt considerate ca având aceleaşi proprietăţi sau cantităţi.
Identificarea unei persoane este posibilă nu numai prin intermediul unor metode tehnice, ci si
pe baza declarațiilor unui martor ocular sau ale victimei, in cadrul unor activitati procedural,
cum este de pilda, recunoasterea in grup efectuata in conformitate cu regulile tactice
criminalistice. Cu alte cuvinte, subliniem că identificarea criminalistică nu se realizează
numai prin activităţi de laborator, criminalistica neputand fi redusa numai la componenta ei
tehnica.
Acest procedeu este posibil datorită perceperii realitatii obiective si sesizarii
proprietatilor, trasaturilor caracteristice unei persoane sau unui obiect care se individualizeaza
in cadrul mai larg al categoriei de fiinte sau lucruri asemanatoare, rezultata dintr-un proces de
gandire prin care s-au comparat caracteristicile mai multor obiecte, în vederea stabilirii
identitatii sau neidentitatii lor.2
Spre deosebire de identificarea din alte domenii, identificarea criminalistica presupune
recunoasterea unui obiect concret, care poate avea elemente sau insusiri de natura sa-l apropie
de alte obiecte asemanatoare, de acelasi gen sau specie, dar care se deosebeste de toate acestea
prin trasaturi care il fac sa fie identic numai cu sine insusi.

Prin identitate se intelege însușirea unei persoane, obiect sau fenomen de a-si
manifesta individualitatea în timp și spațiu, prin caracteristicile sale fundamentale si
definitorii, neschimbatoare, care le deosebeste de toate celelalte și le determină să rămână ele
însele pe durata existentei lor.
Se impun câteva precizari cu privire la condițiile fundamentale de individualizare pe
care trebuie sa le indeplinească persoana sau obiectul identificarii:
- se apeleaza numai la trasaturile esentiale prin care acesta se distanteaza si se
diferentiaza de celelalte obiecte;
- identificarea se realizeaza pe baza unor caracteristici temporare;
- identificarea trebuie să fie dialectică, deoarece orice lucru, orice element caracteristic
al acestuia se afla în permanentă mișcare și transformare, fiind supus acțiunii și influenței
unor factori externi sau interni.
Identificarea criminalistică este o activitate, un proces prin care se stabileste persoana
sau obiectul, concret, material aflat în legatură cauzală cu fapta ilicita. La baza identificarii sta
un sistem de particularitati sau trasaturi caracteristice, identificarea servind, în ultimă instanță,
scopului procesului penal de aflare a adevarului.

1.2. Identificarea criminalistică și identificarea judiciară

1
Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, Teza de Doctorat, doctorand Adrian Enulescu, Conducător
ştiinţific: Prof. Univ. dr. Emilian STANCU, Bucuresti, 2007
2
Conf, univ. dr. Gheorghe Popa, Tehnica criminalistica – Curs universitar , Prouniversitaria, 2008, p. 15
 Identificarea criminalistică rezolvă probleme de natură faptică și vizează separarea obiectului
sau a persoanei dintr-un grup nedeterminat de obiecte sau persoane posibile. Definitoriu pentru
procesul de identificare criminalistică este stabilirea identității atât pe baza caracteristicilor și
însușirilor generale ale obiectului, cât și pe baza trăsăturilor care le idividualizeaza și le deosebesc de
obiectele din aceeași clasă.

Spre deosebire de identificarea criminalistică, identificarea judiciară își are specificul ei în

procesul de aflare a adevărului, și nu poate fi restransă doar la identificarea persoanei sau obiectului pe
baza urmelor ridicate din locul săvârșirii infracțiunii, deoarece aceasta atesta o simpla stare de fapt,
care poate avea legatura sau nu cu cauza cercetata. Organul de urmarire penala sau instata de judecata
sunt obligate sa stabileasca legatura de cauzalitate intre obiectul sau persoana individualizate prin
intermediul identificarii criminalistice si fapta incriminata de legea penala.

Identificarea judiciară are așadar o sferă de cuprindere mai mare decât identificarea
criminalistică, pe care o include ca pe una din componentele sale esențiale. Ea devine posibilă doar
prin desfășurarea unui ansamblu de activitati de natură judiciara si de investigare stiintifica de
laborator a urmelor infractiunii, si are ca scop stabilirea existentei infractiunii, identificarea
faptuitorului si probarea vinovatiei acestuia.

Fiind necesară pentru descoperirea unor stari de fapt si imprejurari cu valente probatorii,
identificarea criminalisticatrebuie sa fie intreprinsa in limitele stricte ale legislatiei procesuale. Ea este
astfel subordonata scopurilor precise ale cercetarii judiciare, si contribuie in egala masura, atat la
stabilirea vinovatiei cat si a nevinovatiei persoanei fata de care s-a declansat procesul penal.

1.3. Obiectul si elementele identificarii criminalistice

Obiectul identificarii criminalistice il constituie orice element al lumii materiale (lucru,

persoana, fiinta, fenomen,) care se manifesta in timp si spatiu si care poate fi identificat dupa
modificarile pe care le-a produs in timpul interactiunii sale cu elementele din ambianta locului in care
s-a savarsit fapta penala.

Nu intră în sfera identificarii criminalistice probleme cum ar fi vinovatia sau nevinovatia unei
persoane banuite de savarsirea infractiunii in schimb este posibil ca ea sa contribuie la examinarea si
clarificarea imprejurarilor in care s-a comis fapta. Astfel, criminalistului nu i se poate cere sa raspunda
la intrebarea daca o anumita persoana a comis furtul, in schimb poate fi intrebat daca urmele de maini
descoperite la fata locului au fost sau nu create de o anumita persoana.

Obiectul identificarii criminalistice este, deci, un obiect material prin natura sa, concret, fie el
fiinta sau lucru, precum si fenomenul care a generat o anumita stare de fapt.

Identificarea criminalistica presupune existenta obligatorie a doua categorii de obiecte, care

trebuie sa fie diferentiate in raport cu scopul acestei activitati.

Prima categorie o reprezinta obiectele de identificat, respectiv acele obiecte ale caror urme
sau reflectari materiale au fost descoperite la locul faptei. In criminalistica, aceste obiecte mai sunt
denumite si obiecte scop, avandu-se in vedere de fapt, ceea ce se urmareste prin identificare.

A doua categorie de obiecte o reprezinta obiecte identificatoare sau intr-o alta terminologie, obiecte
mijloc, deci acelea care poarta urmele unei fapte si urmele insasi, acestea servind la identificarea
obiectelor care le-au creat.3

1.4. Principiile identificarii criminalistice

3
Stancu Emilian, Criminalistica, Editura Actami, Bucuresti, 1995, pag 48-49
 Identificarea criminalistica este guvernata de o serie de principii si reguli care imprima
concluziilor desprinse cu ocazia examinarilor de laborator obiectivitate, exactitate si un caracter
stiintific indiscutabil4.

a. Principiul identităţii

Aşa cum este cunoscut, identitatea este definită ca fiind „starea unui obiect de a fi ceea ce este,
de a-şi păstra un anumit timp caracterele fundamentale, individualitatea, rămânând el însuşi.

Aşa cum remarcă pe bună dreptate reputatul profesor Emilian Stancu, principiul identităţii este
un principiu fundamental al gândirii şi se impune prin însăşi natura activităţii de identificare,
circumscrisă domeniului judiciar. De fapt, stabilirea identităţii înseamnă nerepetabilitatea obiectului,
persoanei sau fiinţei căutate, chiar faţă de cele asemănătoare cu ele.

b. Principiul stabilităţii relative a caracteristicilor de identificare

Dacă principiul identităţii consacră, atât în plan practic, faptul că identitatea se stabileşte pe
baza proprietăţilor, caracteristicilor ori semnalmentelor exterioare, principiul stabilităţii relative a
caracteristicilor de identificare consacră diferenţierea între obiectele relativ constante şi cele relativ
schimbătoare.

c. Principiul delimitării precise între obiectele identice şi obiectele asemănătoare

Fiecare obiect este identic numai cu el însuşi, acest lucru constituind fundamental oricărei identificări.

d. Principiul dinamicităţii şi al interdependenţei cazuale

După cum este cunoscut, factorul mişcare constituie un atribut inerent al materiei, mişcarea
cuprinzând toate schimbările şi procesele ce au loc în univers, de la simpla deplasare şi până la
gândire. Din acest considerent identificarea criminalistică trebuie să pornească de la premiza că orice
cercetare a obiectelor, persoanelor sau fiinţelor trebuie abordată din perspectiva mişcării acestora şi a
schimbărilor trăsăturilor şi proprietăţilor acestora.

e. Principiul delimitării stricte dintre obiectele scop şi obiectele mijloc ale identificării

În procesul oricărei identificări criminalistice este absolut necesară diferenţierea dintre

obiectul care a creat urma descoperită la locul faptei. Este vorba deci de diferenţierea dintre obiectul
scop al identificării – persoana făptuitorului, victima sau cadavrul acesteia, obiectele care au servit ori
erau destinate să servească la săvârşirea faptei, produsul infracţiunii – şi obiectul mijloc al identificării,
concretizat din urmele obiectului scop şi din modelele de comparaţie, realizate experimental.

1.5. Etapele identificarii criminalistice

Identificarea criminalistică este, aşa cum am precizat un proces de stabilire a identităţii unei
persoană, obiect ori fiinţă, toate aflate într-un raport de cauzalitate cu fapta incriminată de legea
penală. Totodată, acest proces are un caracter unitar, identificarea făcându-se treptat, pornindu-se de la
general la particular. În cadrul acestui proces, toate trăsăturile caracteristice ale obiectelor, persoanelor
sau animalelor parcurg o etapă de selecţie în cadrul căreia se determină genul, specia, grupa, subgrupa,
tipul, modelul, etc.

Identificarea criminalistica se realizeaza, astfel in doua etape:

4
E. Stancu, Op. cit, pag.31
A. Identificarea de gen

Aceasta se constituie în prima etapă a identificării criminalistice, în cazul obţinerii unui

rezultat pozitiv continuându-se examinarea până la stabilirea identităţii. Determinarea apartenenţei
generice este subordonată unor reguli statuate de practica criminalistică. Dintre acestea, exemplificăm
următoarele:

a) un obiect necunoscut trebuie definit prin date privitoare la destinaţia lui uzuală, modul de
confecţionare – industrial sau artizanal, materialul din care este confecţionat obiectul supus examinării
li, bineînţeles, culoarea, dimensiunea, etc.;

b) dacă se pune problema determinării apartenenţei obiectului suspus examinării la un anumit

gen, specialistul criminalist trebuie să se pronunţe atât cu privire la gen, cât şi cu privire la eventualele
subclasificări ale acestuia;

c) în situaţia în care este necesară determinarea apartenenţei mai multor obiecte la acelaşi gen,
expertiza criminalistică poate constata faptul că obiectele sunt de acelaşi fel, fără precizarea genului;

d) când specialistului criminalist i se pune la dispoziţie urma în litigiu, stabilirea apartenenţei

de gen trebuie făcută în raport cu reflectarea structurii exterioare a suprafeţei de contact;

e) ca bază de definire şi de triere, caracteristicile de gen trebuie să fie suficiente din punct de
vedere cantitativ;

f) pentru stabilirea apartenenţei de gen, caracteristicile trebuie să fie suficiente din punct de
vedere cantitativ;

g) în determinarea apartenenţei generice o importanţă deosebită o au atât deosebirile, cât şi

eterogenitatea obiectelor sau substanţelor comparate;

h) punerea în evidenţă a unor deosebiri esenţiale are drept rezultat negarea apartenenţei de gen,
deci şi a identităţii;

i) probabilitatea identităţii este cu atât mai mare cu cât grupa din care face parte obiectul
analizat este mai restrânsă; în alt plan, cu cât numărul elementelor comune este mai mare şi cu cât
acestea sunt mai rare, cu atât identificarea de gen se apropie de identificarea individuală;

j) pentru a putea constitui criterii de diferenţiere, deosebirile trebuie să fie reale şi nu create în
mod artificial, generate de împrejurări aleatorii; pe cale de consecinţă noţiunea de „provenienţă
comună” trebuie să fie, întotdeauna, concretizată

B. Identificarea individuală

Identificarea individuală se constituie atât în scopul, cât şi în sarcina identificării

criminalistice, termenul „individual” desemnând pe de o parte esenţa, iar pe de altă parte condiţia
„sine qua non” a acesteia.

Şi în cazul identificării individuale au fost consacrate o serie de reguli, după cum urmează:
 a) în cadrul raportului necesitate-întâmplare, chiar şi caracteristicile generice pot căpăta
valoare de identificare;

b) întâmplarea nu se manifestă numai sub forma defectelor datorate uzurii ori elementelor
apărute în mod accidental;

c) alături de raportul necesitate-întâmplare există şi un tip de legătură, respectiv condiţionarea

reciprocă a caracteristicilor şi însuşirilor; deosebirea este contradictorie şi, ca orice caracteristică se
manifestă atât ca element opus generalului din care se detaşează obiectul examinat, cât şi ca o
caracteristică proprie obiectului, oferind posibilitatea recunoaşterii acestuia dintre obiectele
asemănătoare.

1.6 Felurile identificarii criminalistice

Examinarea știintifică a urmelor contribuie uneori esential, alteori doar informativ, la

elucidarea multiplelor probleme care intereseaza justitia.

Cercetarea criminalistica efectuata la locul faptei ori in laborator, pune la dispozitia organelor
judiciare, date importante cu privire la fapta si imprejurarile in care a fost savarsita, persoana
faptuitorului, ori cu privire la metodele, mijloacele si instrumentele folosite, locul si timpul comiterii,
cauzele si conditiile care au generat ori favorizat producerea ei. In functie de natura urmelor si
mijloacelor materiale de proba supuse cercetarii, si in raport cu metodele si procedeele utilizate la
examinare, exista urmatoarele feluri de identificare criminalistica:

a. Identificarea traseologică

Acest gen de identificare are ca obiect individualizarea obiectului creator prin examinarea
conturului si elementelor liniare ale urmelor, sau prin reconstituirea intregului dupa partile sale
componente. Sunt examinate din punct de vedere traseologic, o mare parte din urmele create de
corpul uman (urme create de picioare sau alte parti ale corpului uman), instrumentele si mijloacele
folosite la savarsirea faptei (altele decat armele de foc), o parte din urmele mijloacelor de transport.

b. Identificarea dactiloscopică

Identificarea dactiloscopica are ca obiect identificarea persoanei dupa urmele papilare

descoperite la locul faptei.

c. Identificarea grafoscopică

Această identificare permite individualizarea scriptorului prin examinarea scrisului de mana.

d. Identificarea biocriminalistică

Serveste la determinarea naturii umane sau animale a urmelor biologice, facand posibila chiar
identificarea persoanei de la care provin acestea (prin studierea amprentei genetice). Sunt supuse
examenului de laborator urme cum ar fi: sange, sperma, fire de par, urina.

e. Identificarea balistică

Este destinată: stabilirii tipului si modelului armei de foc si individualizarii acesteia cu ajutorul
urmelor de pe gloantele si tuburile trase; identificarea persoanei care a tras prin examinarea factorilor
suplimentar ai impuscaturii evidentiati pe corpul sau imbracamintea acesteia; stabilirii distantei
directiei si unghiului de tragere.

f. Identificarea antropologică

Aceasta identificare vizeaza identificarea persoanei sau cadavrului cu identitate necunoscuta

pe baza semnalmentelor exterioare.

BIBLIOGRAFIE

Universitatea Bucuresti, Facultatea de Drept, Teza de Doctorat, doctorand Adrian Enulescu,

Conducător ştiinţific: Prof. Univ. dr. Emilian STANCU, Bucuresti, 2007

Conf, univ. dr. Gheorghe Popa,Tehnica criminalistica – Curs universitar, Prouniversitaria, 2008

Florin Ionescu, Crimnalistica, vol II, editura Universitaria, 2009

Florin Ionescu, Crimnalistica, vol I, editura Universitaria, 2009

Stancu Emilian, Criminalistica, Editura Actami, Bucuresti, 1995

Codul de procedura penala

http://www.scrigroup.com/educatie/sociologie/IDENTIFICAREA-PERSOANELOR-
DUPA52574.php