Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi evoluţia relaţiei

dintre două personaje dintr-un roman studiat, aparţinând lui Liviu Rebreanu.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative
pentru construcţia personajelor alese (tema, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale,
perspectivă narativă, tehnici narative, registre stilistice, instanţele comunicării narative,
incipit, final, limbaj etc.);
- evidenţierea situaţiei iniţiale şi finale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în
care se încadrează, a statutului lor psihologic, moral, social etc;
- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea evoluţiei
relaţiei, prin raportarea la două episoade / citate / secvenţe narative semnificative ale
textului narativ ales.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă).
Pentru organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins,
încheiere – 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3
puncte; claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte
– 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Încadrarea textului în specie și creația autorului

Liviu Rebreanu este considerat întemeietorul romanului realist obiectiv modern, fiind
totodată unul dintre marii prozatori al perioadei interbelice.
Ion a apărut în 1920 şi reprezintă un moment important în evoluţia romanului românesc.
Deși este de inspirație rurală, opera se detașează de romanele semănătoriste de la începutul
secolului trecut și transmite viziunea realist-obiectivă asupra lumii satului.
Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune
dezvoltată pe mai multe planuri narative, întinsă în timp și spațiu și la care participă un număr
mare de personaje.

Structura romanului
„Ion” este alcătuit din două părți intitulate Glasul pământului și Glasul iubirii. Aceste
titluri definesc metaforic cele două patimi care marchează destinul protagonistului. Fiecare parte
cuprinde mai multe capitole cu titluri scurte, concentrând esența acestuia: Începutul, Nunta,
Sarutarea etc.
Compoziția operei dezvoltă două planuri care evoluează paralel și prezintă viața țăranilor
din satul Pripas din rândul cărora se detașează Ion, respectiv viața intelectualității rurale cu
referire la preotul Belciug și familia învățătorului Herdelea.

Evoluţia relaţiei între două personaje (Ion - Ana)

Tema centrală a romanului, respectiv relaţia ţăranului cu pământul şi viziunea asupra
lumii satului se concretizează în roman prin evoluţia personajelor, în rândul cărora un loc
important îl ocupă cuplul Ion – Ana.
Ambele personaje sunt realizate conform esteticii realiste şi pot fi văzute ca tipuri
umane. Astfel, Ion reprezintă, după cum demonstrază criticul E. Lovinescu, „un Julian Sorel
valah”, un arivist care se foloseşte de relaţia cu Ana pentru a-şi găsi un loc mai bun în ierarhia
satului. Ana, în schimb, este întruchiparea femeii din lumea rurală privită fără idealizare: „două
braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii.”
Viziunea realistă a naratorului se evidențiază în caracterizarea protagonistului, realizat
prin tehnica modernă a pluriperspectivismului. Imaginea lui este reflectată diferit în viziunea
celorlalte personaje. Astfel, Vasile Baciu îl numește „hoț”, „tâlhar”, „sărăntoc”, „calic țanțoș” și
„fleandură.”. Lui George Bulbuc, rivalul său „îi era drag ca sarea în ochi”. Ana și Florica sunt
îndrăgostite de el, iar învățătorul Herdelea îl apreciase drept cel mai inteligent elev al său. Ca un
personaj colectiv, satul exprimă opinii diferite despre Ion, în funcție de faptele sale. Este văzut ca
un flăcău harnic, este învinovățit de soarta nefericită a Anei sau este compătimit cu înduioșare
când este văzut cu Petrișor în brațe după inmormântarea Anei.
În concordanţă cu viziunea diferită a personajelor se remarcă şi opiniile contradictorii
ale criticilor literari. Astfel, G. Călinescu îl consideră „o brută”, o ființă lipsită de inteligență
elementară, vinovat moral de moartea Anei. E. Lovinescu îl vede „o expresie a instinctului de
posesiune a pământului”, înzestrat cu inteligență.
Ana este „urâţică” sau cel puţin aşa o vede Ion în momente esenţiale din evoluţia
romanului: la horă, la nuntă şi chiar la înmormântare. În schimb Ana are avere şi reprezintă
pentru Ion mijlocul de a intra în posesia pământului mult râvnit. Pentru Ion, Ana este pământul
însuşi; în mod paradoxal, deşi pământul este adevăratul obiect al pasiunii lui Ion, sentimentele nu
sunt valabile şi pentru Ana.
Patima lui Ion pentru pământ depășește însă limita firescului, aspect evidențiat de autor
prin mai multe episoade și, în particular, prin evoluția relației lui cu Ana. Așa cum se desprinde
încă de la începutul romanului, Ion este îndrăgostit de Florica, o fată frumoasă, dar la fel de
săracă. Avertizat de mama sa: „tot la sărăcie tragi, dragul mamei”, şi îndemnat, inconştient, de
Titu Herdelea să îl silească pe Vasile Baciu să îi dea fata de soţie, pune la cale planul seducerii
Anei. Când Ana îi confirmă că este însărcinată, o abandonează, pentru că știe că de-acum înainte
evenimentele se vor desfășura în favoarea lui. Căsătoria se realizează cu intermedierea preotului,
dar acest lucru nu aduce fericirea Anei, chiar dacă, în timp, Ion acaparează tot pământul socrului
său.
Comportamentul brutal al lui Ion și atenția îndreptată din nou către Florica, măritată între
timp cu George Bulbuc, o determină pe Ana să se spânzure în grajdul vitelor. Văzuse înainte
cum muriseră cârciumarul Avrum şi bătrânul Dumitru Moarcăş, astfel că în mintea nefericitei
femei încolţeşte gândul că moartea ar veni ca o izbăvire. La înmormântare Ion nu are sentimentul
pierderii unei fiinţe, ci îi vine în minte gândul că „pământurile se întorc în pământ”.
Sfârșitul lui Ion este moralizator și reunește încă o dată simbolic cele două „glasuri”. El
este ucis de George „cu sapa” - unealtă cu care se lucrează pământul, surprins lângă casa Floricăi
și lăsat să agonizeze o noapte întreagă pe pământul gol.
In Romanul Ion , autorul reușește să redea mentalitate a oamenilor din mediul rural al
secolului XX, conturată prin relația dintre Ana și Ion, care debutează și se sfârșește din același
motiv: obsesia celui din urmă de a se îmbogăți, aceasta determinându-l să renunțe la orice
scrupule în vederea reușitei. (798 cuvinte)