UNIVERSIATEA DE ȘTIINȚE AGRICOLE SI MEDICINĂ VETERINARĂ

A BANATULUI ”REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN TIMIȘOARA

FACULTATEA DE AGRICULTURĂ, IFR, ANUL IV

GESTIONAREA FERTILITĂȚII SOLULUI

NUTRIȚIA PLANTELOR ȘI CERINTELE ÎN ELEMENTELE NUTRITIVE
ÎN RAPORT CU FAZELE VEGETALE

STUDENT
HITICAS DACIAN DARIUS

TIMIȘOARA, 2021
 CUPRINS

I. NUTRIȚIA PLANTELOR
A) ROLUL MICROELEMENTELOR
B) TIPURILE DE NUTRIȚIE
I.1 NUTRIȚIA AUTOTROFĂ
I.2 NUTRIȚIA HETEROTROFĂ
I.3 HRĂNIREA MIXOTROFĂ
II. CERINTE ALE ELEMENTELOR NUTRITIVE IN RAPORT CU FAZELE DE
VEGETATIE
II.1TIPURI DE VÂRSTĂ LA PLANTE
A)CONSUMUL DE ELEMENTE NUTRITIVE
 NUTRIȚIA PLANTELOR

Nutritia minerala a plantelor este un proces fiziologic de aprovizionare a plantelor cu

substante nutritive. Acest proces are loc la plantele talofite, prin toata suprafata talului, iar la
plantele cormofite, doar prin sistemul radicular si prin frunze. Substantele nutritive absorbite
din mediu pot fi anorganice (adica minerale) sau organice. Plantele verzi absorb in mod
predominant substantele minerale, din care, prin asimilatie clorofiliana, sunt sintetizate
substantele organice. Lor li se alatura si bacteriile chemoautotrofe, lipsite de pigmenti
asimilatori, dar capabile sa sintetizeze substante organice din cele anorganice.
Toate se numesc plante autotrofe. Restul plantelor lipsite de pigmentii asimilatori sunt
incapabile sa sintetizeze substante organice din cele minerale, si de aceea, ele utilizeaza
substante organice existente in mediul lor de viata. Aceste plante se numesc heterotrofe.
Elementele chimice, din nutritia plantelor cu substante anorganice sau cu substante organice,
devin elemente de constitutie ale unor substante care participa la structura protoplasmei si a
peretilor celulari. De asemenea, aceste elemente intra si in structura chimica a unor substante
energetice, dintre care cele mai importante sunt hidratii de carbon, grasimile si proteinele,
care prin degradare aeroba sau anaeroba, furnizeaza energia necesara proceselor vitale.
Proportia cantitativa a elementelor chimice din corpul plantelor variaza, iar acestea sunt
impartite conventional in macroelemente, a caror cantitate variaza intre 0,01 si 10% din
substanta uscata, microelemente, a caror cantitate variaza intre 0,00001 si 0,001% din
substanta uscata si ultramicroelemente, a caror cantitate este mai mica de 0,00001 din
substanta uscata. Macroelementele sunt :C, O, H, N, P, K, Ca, S, Mg, Na, Cl si Si, iar
microelementele sunt Fe, Mn, B, Sr, Cu, Zn, Ba, Ti, Li, I, Br, Al, Ni, Mo, As, Pb, Va, Rb, si
altele. Cand in nutritia plantelor lipseste sau este insuficient un element chimic necesar, apar
boli fiziologice, insotite de incetinirea sau oprirea cresterii radacinii, a tulpinii, a frunzelor,
sau a fructelor.

A) ROLUL MICTROELEMENTELOR
Rolul FOSFORULUI in nutritia plantelor:
-Dezvolta sistemul radicular
-Ajuta la o dezvoltare mai buna a inflorescentelor
-Este implicat in procesul de maturare a polenului
-Participa in formarea si asigurarea calitatii fructului
-Plantele care au deficit de fosfor, necesita mai mult timp pentru a se maturiza

Rolul POTASIULUI in plante

-Intareste peretii celulari ai plantei
-Cu ajutorul potasiului planta isi gestioneaza mai bine circuitul apei in interiorul ei, rezulta o
rezistenta ridicata la stresurile hidrice
-Creste continutul de zahar in fruct
-Influenteaza pozitiv culoarea fructului

Rolul AZOTULUI in nutritia plantelor:

-Rol important in sinteza: – clorofilei – hormonilor de crestere – proteinelor
-Contribuie la activitatea fotosintetica a plantelor
-Fara azot nu exista crestere vegetativa si generativa
-Excesul de azot duce la o crestere vegetativa luxurianta

Rolul SULFULUI in nutritia plantelor:

-Cresterea vegetativa
-Fotosinteza
-Rezistenta la ger
-Cicatrizarea ranilor
-Germinarea semintelor
-SInteza proteinelor

Rolul CALCIULUI in plante:

-Ajuta la elasticitatea membranei celulare
-Formarea nodozitatilor pe radacini la leguminoase
-Intarirea peretilor celulari, din care deriva rezistenta la crapare si la depozitare
-Producerea pigmentilor, rezulta flori si fructe mai intens colorate
-Dezvoltarea sistemului radicular prin cresterea numarului de radicele pe radacina

Rolul BORULUI in plante

-cresterea si dezvoltarea plantelor, mai ales a radacinilor si a tulpinilor
-fecundarea florilor, stimuleaza acest proces prin cresterea viabilitatii graunciorilor de polen

Rolul CUPRULUI in plante

-Formarea clorofilei
-Germinarea semintelor
-Sporirea rezistentei la seceta si in aprovizionarea cu apa
-Controlarea respiratiei plantei
-Sinteza proteinelor
-Protectia impotriva agentilor patogeni prin denaturarea enzimelor acestora

Rolul MICORIZELOR pentru nutritia plantelor:

-Sunt cea mai noua descoperire in agricultura
-Sunt niste ciuperci care traiesc in simbioza cu plantele cultivate la nivelul radacinilor
-Hifele acestor ciuperci, care se instaleaza pe radacini, vor dubla sistemul radicular astfel
incat planta va putea extrage mai multa apa si nutrienti din sol
-S-au constatat cresteri semnificative in productie de cca 20-30 %.

B) TIPURILE DE NUTRIȚIE
În lumea vie există 2 mari tipuri de nutriție. Autotrofă – organismele își sintetizează
substanțele organice din substanțele anorganice. Heterotrofă – indivizii biologici consumă
substanțele gata preparate.
1.1 NUTRIȚIA AUTOTROFĂ
Există două tipuri de nutriţie autotrofă: fotosintetizantă şi chemosintetizantă. Nutriţia
fotosintetizantă se realizează prin fotosinteză. Fotosinteza este specifică plantelor verzi şi
algelor.Organismele care se hrănesc prin fotosinteză prezintă pigmenţi care absorb lumina.
Cel mai cunoscut pigment este clorofila (de culoare verde), specifică plantelor şi algelor
verzi. Algele roşii folosesc pigmentul numit ficoeritrină (roşu), algele albastre-verzi
ficocianina (albastru), iar algele brune fucoxantina (brun).
 Lumina este absorbită de către clorofila prezentă în frunze. Toate părţile verzi ale plantelor
conţin celule cu clorofilă: tulpina, frunzele, uneori chiar şi rădăcina - la plantele a căror
rădăcină este supraterană. Procesul fotosintezei are loc în organite celulare specializate
denumite cloroplaste. Cloroplastele sunt specifice doar celulelor din straturile superficiale ale
plantelor. Când clorofila absoarbe lumina, ea eliberează un electron, acest electron
înmagazinează energia luminoasă convertind-o în energie chimică, folosită la sintetizarea
substanţelor organice.
Există două faze ale fotosintezei: faza de lumină, în care are loc absorbţia luminii şi fotoliza
apei şi faza de întuneric în care se sintetizează substanţele organice. Fotoliza apei reprezintă
reacţia de descompunere a apei în atomi componenţi, oxigenul este eliberat în atmosferă, iar
hidrogenul este folosit la sintetizarea substanţelor organice. Reacţia fotosintezei: 6 CO2 + 6
H2O + lumină solară -> C6H12O6 + 6 O2. C6H12O6 reprezintă glucoza, o glucidă foarte
răspândită. Astfel planta extrage din sol săruri minerale şi apă, din atmosferă CO2 şi le
transformă în substanţe organice folosind energia luminii. Fotosinteza este procesul invers
respiraţiei, ea eliberează oxigen şi preia CO2, iar respiraţia preia oxigen şi eliberează CO2.

Al doilea tip de hrănire autotrofă este chemosinteza. Chemosinteza presupune sinteza

substanţelor organice prin reacţii de oxido-reducere ale unor substanţe anorganice. Prin
chemosinteză se hrănesc unele bacterii şi ciuperci microscopice etc. Bacteriile sulfuroase,
care trăiesc în mâlurile apelor stătătoare sulfuroase transformă hidrogenul sulfurat (H2S) în
sulf, acid sulfuros (H2SO3) şi acid sulfuric (H2SO4). Bacteriile nitrificatoare trăiesc în apele
bogate în amoniac (NH3) şi îl oxidează în acid azotic (HNO3) şi acid azotos (HNO2).
Bacteriile metanogene produc metanul, iar hidrogenobacteriile oxidează hidrogenul. Aceste
bacterii au un rol important, deoarece redau unele substanţe circuitului substanţelor din natură
şi reduc toxicitatea unor substanţe.
1.2 NUTRITIA HETEROTROFĂ
Hrănirea heterotrofă este specifică animalelor, ciupercilor şi unor plante etc. Acest tip de
hrănire este de două tipuri: hrănire parazită şi saprofită.
Hrănirea parazită este specifică organismelor care se hrănesc cu substanţe organice
obţinute din organismele vii. Organismele care utilizează acest tip de hrănire sunt majoritatea
animalelor (nu vă gândiţi doar la paraziţi în sensul obişnuit al termenului, ci toate animalele
care consumă alte organisme sau părţi ale acestora), ciupercile parazite, precum şi unele
plante parazite (torţelul, lupoaia, de exemplu).
Hrănirea saprofită este specifică organismelor care se hrănesc cu substanţe organice
obţinute din cadavre. Organisme saprofite sunt râma (se hrăneşte cu humus format din resturi
de plante şi organisme), precum şi alţi viermi, ciupercile cu pălărie, mucegaiurile, precum şi
unele insecte. Ele au o mare importanţă deoarece descompun cadavrele şi asigură circuitul
elementelor în natură.

1.3 HRĂNIREA MIXOTROFĂ

Hrănirea mixotrofă este un tip de hrănire care combină hrănirea autotrofă cu cea heterotrofă.
Tipurile de hrănire mixotrofă sunt semiparazitismul, hrănirea specifică plantelor carnivore şi
simbiozele. Organismele semiparazite se hrănesc prin fotosinteză, dar spre deosebire de alte
plante care îşi extrag apa şi sărurile minerale din sol, ele îşi extrag aceste substanţe din corpul
altor plante prin rădăcini specializate în acest scop, numite haustori. Un exemplu de organism
semiparazit este vâscul( SE POATE OBSERVA MAI JOS) . Plantele carnivore se hrănesc
atât prin fotosinteză, cât şi prin capturarea insectelor. Ele trăiesc de obicei în soluri sărace în
azot şi asigură necesarul acestui element prin consumul de insecte. Ele prezintă glande
digestive, care eliberează enzime care degradează corpul insectelor.

Simbiozele sunt asocieri între organisme care se ajută reciproc. Micorizele sunt un
exemplu de simbioză între rădăcinile unor plante (de obicei arbori) şi unele
ciuperci.Ciupercile ajută plantele în extragerea substanţelor minerale din sol, iar acestea
transmit ciupercilor o parte din seva elaborată. Rădăcinile cu nodozităţi ale leguminoaselor
reprezintă un alt tip de simbioză. Rădăcinile leguminoaselor prezintă nişte formaţiuni
denumite nodozităţi în care trăiesc bacterii capabile să extragă azotul necesar plantei din aer.
 CERINTE ALE ELEMENTELOR NUTRITIVE IN RAPORT CU FAZELE DE
VEGETATIE

Cerinţele plantelor în substanţe nutritive diferă în dependență de vârsta şi fazele de

vegetaţie. În plus, ritmul de asimilare a elementelor din sol este influenţat de factorii de
mediu (apă, temperatură, intensitate luminoasă), de raportul dintre ele (N: P: K: Ca: Mg)
echilibrat sau neechilibrat (exces, carenţă).
În viaţa plantelor, distingem ciclul anual de vegetaţie, iar în cadrul acestuia distingem fazele
de vegetaţie ( acestea sunt numite fenofaze).
2.1Tipuri de vârstă la plante.
Din punct de vedere al vârstei distingem:
-vârsta ontogenetică – de la apariţia din sămânţă până la un moment dat;
-vârsta facultativă la plantele ce se înmulţesc pe cale vegetativă. Începe din momentul
detaşării butaşului de pe planta mamă până la un moment dat. La plantele anuale ciclul de
vegetaţie durează 1 an = ciclul anual şi el se suprapune cu fazele de vegetaţie.
-La plantele perene ciclul de vegetaţie este multianual, fazele de vegetaţie se repetă anual. În
timpul ciclului de vegetaţie distingem perioadele de vârsta și o dependență a perioadelor față
de elementele nutritive.

Necesarul de elemente nutritive în dependență de perioada de vegetație în care se află

plantele
- perioada de creştere vegetativă în care se formează ţesuturi noi, N – prelungeşte vegetaţia;
-perioada de fructificare necesită P, Zn, Cu, Mn, Mo, perioada de maturitate şi declin în care
se acumulează şi se depun substanţele de rezervă, perioada necesită P, K, B.
Din punct de vedere al nutriţiei, în cursul vegetaţiei distingem o modificare a consumului
de elemente nutritive astfel:
Perioade critice de nutriţie sunt acelea când lipsa sau insuficienţa sau raportul nearmonios
între elemente are repercusiuni asupra creşterii şi dezvoltării plantelor. Intervenţia pentru
remediere nu aduce plantele la normal.
Perioade de consum maxim sunt acelea în care plantele acumulează cea mai mare cantitate de
elemente nutritive într-un timp accelerat.
Perioada eficienţei maxime în care se sintetizează maximum de s.u. în substanţele de
rezervă, în care aplicarea unui îngrăşământ prezintă eficienţă maximă.
Perioada descreşterii consumului are loc în fenofaza maturării fructelor, consumul începe să
scadă, devine redus.

La plantele cultivate, principalele fenofaze corespunzătoare diferitelor perioade critice ale

nutriţiei sunt:
-GRAU: răsărirea, apariția frunzei a treia, înfrățirea, intrarea în burduf și înspicarea.
-PORUMB: răsărirea, apariția frunzei a treia, apariția din 50% din numărul de frunze,
începutul aparitiei paniculului, mătăsirea.
-FLOAREA SOARELUI: răsărirea, apariția primei pereche de frunze adevarate, începutul
formării infloresceneței, inflorirea.
-CASTRAVEȚI: prima pereche de frunze adevarate, începutul formării bobocilor florali,
înflorirea, legarea.
-VIȚĂ DE VIE PE ROD: plânsul, desfacerea mugurilor, creșterea intensă a lăstarilor,
începutul înfloririi, legarea boabelor, cresterea boabaelor.
 A) CONSUMUL DE ELEMENTE NUTRITIVE LA PLANTE

Cantitatea de elemente nutritive extrase odată cu recolta diferă cu specia, soiul, volumul
recoltei, condiţiile de mediu. Din acest punct de vedere:
-cerealele consumă în primul rând N, apoi Ca, Mg şi K şi după aceea P, S, Zn, Mn;
-rădăcinoasele şi tuberculiferele au exigenţe mai mari faţă de N şi K;
-leguminoasele pentru boabe au cerinţe mai mari pentru N, şi apoi pentru Ca;
-plantele ce acumulează zaharuri (sfeclă de zahăr, vița de vie) au cerinţe ridicate şi aproape
egale faţă de N, K, după care, în ordine descrescândă se situează Ca, Mg, S, P, B;
-plantele textile au exigenţe mari faţă de K urmat de Ca şi N;
-oleaginoasele consumă în cantitate mare K, după care se situează N;
-legumele au exigenţe diferite, în raport cu partea care se comercializează, frunzoasele în N şi
K, bulboasele în K, apoi N, urmat de S şi P, vărzoasele în N, K apoi în P, solano-fructoasele
au exigenţe în primul rând în K apoi în N şi după aceea în Ca, P, Mg, S;
-gramineele furajere au cerinţe mari faţă de K, N, urmate de Ca, Mg şi de P, S.

Elementele nutritive au un rol esenţial pentru dezvoltarea plantelor. O bună funcționare a

organelor fiziologice ale plantei este asigurată de prezenţa a 10-12 elemente nutritive
importante. Aceste elemente, în funcție de cantitatea necesară creșterii şi dezvoltării plantelor
pot fi clasificate: macroelemente (azot, fosfor și potasiu); elemente secundare (calciu,
magneziu și sulf), microelemente (bor, mangan, zinc, fer). Este inutil să administrăm mari
cantități de fertilizanți care conțin un singur element, dacă celelalte elemente lipsesc sau sunt
în cantitate insuficientă. Plantele se vor dezvolta corect doar dacă vor avea toate elementele
nutritive de care au nevoie. Dacă un singur element lipsește planta va suferi și se va dezvolta
cu dificultate. Fertilizările corespunzătoare asigură complexul de elemente nutritive necesare
plantelor. Fertilizarea trebuie făcută toamna, sau în perioada de repaus vegetativ, pe cât
posibil folosind gunoi de grajd bine maturat sau îngrăşăminte de natură organică care au o
compoziție echilibrată; pot fi folosite cu succes și îngrășămintele chimice dar în grădină pe
spații mici e preferabil de evitat folosirea lor.
 SITOGRAFIE

https://referat.clopotel.ro/Nutritia_plantelor-7084.html#:~:text=Nutritia
%20plantelor.%20Nutritia%20minerala%20a%20plantelor%20este
%20un,cormofite%2C%20doar%20prin%20sistemul%20radicular%20si
%20prin%20frunze.
https://agroinnovation.ro/rolul-nutrientilor-in-cresterea-plantelor-nutritia-
plantelor/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nutri%C8%9Bie_autotrof%C4%83_
%C8%99i_heterotrof%C4%83
https://www.scientia.ro/biologie/concepte-fundamentale/2411-nutritie-
tipuri.html
https://agrobiznes.md/cum-se-aplica-elementele-nutritive-la-culturi-in-raport-
cu-fazele-de-vegetatie-si-cerinte.html
https://agrobiznes.ro/articole/cum-se-aplica-elementele-nutritive-la-culturi-in-
raport-cu-fazele-de-vegetatie-si-cerinte
https://www.marcoser.ro/consultanta/produse-si-tehnologii-moderne-in-
agricultura/fertilizarea-foliara-aplicarea-nutrientil