Sunteți pe pagina 1din 135

Drept comercial

completat cu notiunile fundamentale de drept civil


- curs universitar -

Abrevieri si definitii.........................................................................................................12 Consideratii introductive privind dreptul,....................................................................14 in general si dreptul comercial, in particular................................................................14 1. Definitia dreptului. Norma juridica...........................................................................14 2. Diviziunile generale ale dreptului..............................................................................15 2.1 Dreptul public si dreptul privat............................................................................15 2.2 Dreptul intern si dreptul international..................................................................16 3. Notiunea dreptului comercial.....................................................................................16 4. Corelatia dintre dreptul comercial si celelalte sub-ramuri ale dreptului....................17 4.1 Corelatia dintre dreptul civil si dreptul comercial...............................................17 4.2 Corelatia dintre dreptul comerical si dreptul procesual civil...............................18 4.3 Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul comertului international................18 4.4 Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul financiar (fiscal)............................19 4.5 Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul penal..............................................19 Raportul juridic...............................................................................................................21 5. Definitie, caractere, structura.....................................................................................21 6. Partile raportului juridic.............................................................................................21 7. Continutul raportului juridic......................................................................................22 8. Obiectul raportului juridic.........................................................................................23 Izvoarele dreptului comercial.........................................................................................24 Principiile dreptului comercial.......................................................................................24 9. Notiunea de izvor de drept.........................................................................................24 10. Izvoarele dreptului comercial..................................................................................24 2

10.1 Constitutia..........................................................................................................24 10.2 Izvoarele dreptului civil.....................................................................................25 10.3 Izvoarele proprii ale dreptului comercial..........................................................25 11. Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului comercial.................26 12. Izvoarele interpretative............................................................................................26 13. Principiile dreptului comercial.................................................................................27 13.1 Principiile fundamentale ale dreptului romanesc...............................................27 13.2 Principiile proprii dreptului comercial...............................................................27 Faptele de comert.............................................................................................................29 14. Actele si faptele juridice. Terminologie..................................................................29 14.1 Definitia actelor juridice....................................................................................29 14.2 Definitia faptelor juridice stricto sensu...........................................................29 14.3 Clasificarea actelor juridice...............................................................................29 14.3.1 Actele unilaterale, bilaterale si multilaterale..............................................30 14.3.2 Acte patrimoniale si acte nepatrimoniale....................................................30 14.3.3 Acte cu titlu oneros si cu titlu gratuit......................................................30 14.3.4 Acte consensuale, solemne si reale.........................................................31 14.3.5 Actele pure si simple si actele afectate de modalitati.............................32 14.3.6 Acte principale si acte accesorii..............................................................32 14.3.7 Acte numite si nenumite.........................................................................33 14.3.8 Acte cu executare dintr-o data si succesiva............................................33 14.4 Elementele de validitate ale actelor juridice......................................................33 15. Enumerarea faptelor de comert................................................................................35 16. Clasificarea faptelor de comert................................................................................37

17. Faptele de comert obiective.....................................................................................37 18. Clasificarea faptelor de comert obiective................................................................37 18.1 Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie.........................................38 18.1.1 Vanzarea-cumpararea comerciala...............................................................38 18.1.2 Opretiunile de banca si schimb...................................................................39 18.2 Intreprinderile....................................................................................................40 18.2.1 Intreprinderile de constructii.......................................................................40 14.2.2 Intreprinderile de fabrici si manufactura.....................................................41 18.2.3 Intreprinderile de furnituri..........................................................................41 18.2.4 Intreprinderile de spectacole publice..........................................................41 18.2.5 Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri..............................42 18.2.6 Intreprinderile de editura, de imprimerie si de vanzare a obiectelor de arta ................................................................................................................................42 18.2.7 Intreprinderile de transport de persoane sau lucruri...................................43 18.2.8 Intreprinderile de asigurare.........................................................................43 18.2.9 Depozitele in docuri si antrepozite.............................................................44 19. Faptele de comert conexe (accesorii).......................................................................44 19.1 Contractele de report asupra titlurilor de credit.................................................44 19.2 Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni......................................45 19.3 Operatiunile de mijlocire in afaceri...................................................................46 19.4 Cambia si celelalte efecte de comert..................................................................46 19.5 Operatiunile cu privire la navigatie....................................................................47 19.6 Depozitele pentru cauza de comert....................................................................47 19.7 Contul curent si cecul.........................................................................................48

19.8 Contractele de mandat, comision si consignatie................................................49 19.9 Contractele de garantie.......................................................................................49 20. Faptele de comert subiective....................................................................................50 21. Faptele de comert unilaterale (mixte)......................................................................51 Comerciantii.....................................................................................................................53 23. Calitatea de comerciant............................................................................................54 23.1 Comerciantii persoane fizice...........................................................................54 23.2 Comerciantii persoane juridice.......................................................................55 24. Capacitatea de a fi comerciant.................................................................................55 24.1 Capacitatea de a fi comerciant a persoanei fizice..............................................55 24.2 Capacitatea de a fi comerciant a persoanei juridice...........................................56 25. Obligatiile profesionale ale comerciantilor..............................................................57 25.1 Publicitatea prin Registrul Comertului..............................................................57 25.2 Tinerea registrelor comerciale...........................................................................59 25.3 Alte obligatii ale comerciantilor........................................................................59 Fondul de comert.............................................................................................................60 26. Definitie, caracteristici.............................................................................................60 27. Compunerea fondului de comert..............................................................................60 Societatile comerciale......................................................................................................62 28. Definitie, caracteristici, forme societare..................................................................62 29. Constituirea societatilor comerciale.........................................................................63 30. Constituirea capitalului social..................................................................................67 30.1 Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare.................67 30.2 Semnificatia capitalului social...........................................................................68 5

30.2.1 Stabilirea structurii capitalului social..........................................................69 30.2.2 Capitalul social - gajul general al creditorilor sociali.................................69 30.2.3 Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport la capitalul social ..................70 30.3 Capitalul social si valoarea societatii.................................................................71 30.4 Raspunderea limitata..........................................................................................71 31. Aporturile.................................................................................................................72 31.1 Subscriptia si varsamantul.................................................................................72 31.2 Aporturile in numerar........................................................................................74 31.3 Aporturile in natura............................................................................................75 31.4 Aporturile in creante..........................................................................................75 32. Constituirea prin subscriptie publica.......................................................................76 33. Majorarea capitalului social.....................................................................................77 33.1 Aspecte generale................................................................................................77 33.2 Subscriptia si varsamantul.................................................................................78 33.4 Prima de emisiune..............................................................................................79 33.5 Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)............................80 33.5.1 Majorarea prin aporturi in numerar.............................................................81 33.5.2 Majorarea prin aporturi in natura................................................................81 33.5.3 Majorarea prin aporturi in creante..............................................................81 33.6 Majorarea capitalului social din surse interne....................................................82 33.6.1 Majorarea prin incorporarea rezervelor......................................................82 33.6.1.1 Rezervele constituite prin prelevare din profit....................................82 33.6.1.2 Rezervele rezultate din reevaluare.......................................................83 33.6.2 Majorarea prin incorporarea beneficiilor................................................84

33.6.3 Majorarea prin incorporarea primelor legate de capital..........................84 33.6.4 Majorarea prin compensarea (conversia) creantelor...............................85 34. Reducerea capitalului social....................................................................................86 35. Fuziunea si divizarea societatilor comerciale..........................................................87 36. Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale......................................................87 37. Retragerea si excluderea asociatilor........................................................................88 Functionarea societatilor comerciale.............................................................................90 38. Consideratii introductive..........................................................................................90 39. Drepturile conferite de tilurile de participare..........................................................90 40. Organele societatii...................................................................................................91 40.1 Adunarea generala.............................................................................................91 40.1.1 Felurile adunarii generale...........................................................................92 40.1.2 Competenta adunarilor generale.................................................................92 40.2 Convocarea adunarilor generale.........................................................................93 40.3 Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare ......94 41. Administrarea si conducerea executiva a societatii.................................................95 42. Controlul gestiunii (administrarii) societatii............................................................96 42.1 Cenzorii..............................................................................................................96 42.2 Auditorii financiari ............................................................................................97 43. Transferul titlurilor de participare............................................................................98 Obligatiile civile si comerciale......................................................................................101 44. Despre contracte, ca izvor al obligatiilor ..............................................................101 44.1 Incheierea contractelor intre prezenti...............................................................101 44.2 Incheierea contractelor intre absenti................................................................102

45. Efectele obligatiilor................................................................................................103 45.1 Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general.............................104 45.2 Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice)........104 46. Prescriptia extinctiva..............................................................................................107 47. Clauza penala.........................................................................................................107 48. Reguli speciale privind obligatiile contractuale comerciale..................................107 48.1 Pretul in obligatiile comerciale........................................................................108 48.2 Regimul juridic al dobanzilor..........................................................................108 48.3 Interdictia acordarii termenului de gratie.........................................................109 48.4 Solidaritatea co-debitorilor..............................................................................109 48.5 Interdictia exercitarii retractului litigios..........................................................110 Contractele comerciale..................................................................................................111 49. Contractul de vanzare-cumparare..........................................................................111 49.1 Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare-cumparare..................111 49.2 Obligatiile partilor............................................................................................113 49.3 Consecintele nerespectarii obligatiilor ............................................................113 50. Contractul de imprumut.........................................................................................114 50.1 Reguli specifice imprumuturilor avand ca obiect sume de bani......................116 50.2 Reguli specifice imprumuturilor bancare.........................................................118 51. Contractul de depozit.............................................................................................119 51.1 Reguli specifice depozitelor avand ca obiect sume de bani.............................121 51.2 Reguli specifice depozitelor bancare...............................................................122 52. Contractul de leasing.............................................................................................123 53. Garantiile contractuale...........................................................................................128

53.1 Garantia personala (fidejusiunea)....................................................................129 53.2 Garantiile reale.................................................................................................130 53.2.1 Gajul..........................................................................................................130 53.2.2 Ipoteca.......................................................................................................132 53.2.3 Privilegiile.................................................................................................134 53.2.4 Dreptul de retentie.....................................................................................134 54. Clauze asiguratorii in contractele comerciale si de comert international..............135 54.1 Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare..........................................135 54.1.1 Clauza monovalutara................................................................................135 54.1.2 Clauza multivalutara (cosul valutar).........................................................136 54.2 Clauze asiguratorii impotriva unor riscuri concurentiale.................................136 54.2.1 Clauza ofertei concurente.........................................................................136 53.2.2 Clauza clientului cel mai favorizat...........................................................136 54.2.3 Pactul (dreptul) de preferinta (preemptiune).............................................137 54.3 Clauze asiguratorii impotriva riscului aparitiei unor situatii fortuite...............137

Abrevieri si definitii
AEGRM Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare, constituita conform Legii garantiilor reale mobiliare BNR Banca Nationala a Romaniei CNVM Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare Codul Fiscal Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicata in M.Of. nr. 927/23.12.2003, cu modificarile si completarile ulterioare HG Hotarare de Guvern Legea concurentei comerciale - Legea nr. 21/1996 privind concurenta, publicata in M.Of. nr. 88/30.04.1996 Legea contabilitatii Legea nr. 82/1991 privind contabilitatea, republicata in M.Of. nr. 454/18.06.2008 Legea garantiilor reale mobiliare Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele masuri pentru accelerarea reformei economice, publicata in M.Of. nr. 236/27.05.1999 Legea insolventei Legea nr. 85/2006, publicata in M.Of. nr. 359/21.04.2006 Legea registrului comertului Legea nr. 26/1990 privind registrul comertului, republicata in M.Of. nr. 49/04.02.1998 Legea raporturilor de drept international privat Legea nr. 105/1992 privind raporturile de drept international privat, publicata in M.Of. nr. 245/01.10.1992 Legea institutiilor de credit O.G. nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, publicata in M.Of. nr. 1027/27.12.2006 Legea societatilor comerciale Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale, republicata in M.Of. nr. 33/29.01.1998, cu modificarile si completarile ulterioare Legea pietei de capital Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, publicata in M.Of. nr. 571/29.07.2004. M.Of. Monitorul oficial al Romaniei, partea I sau I bis Normele registrului comertului - Normele metodologice privind modul de tinere a registrelor comertului si de efectuare a inregistrarilor nr. P/608-773/1998, emise de

10

Camera de Comert si Industrie a Romaniei si Ministerul Justitiei, publicate in M.Of. nr. 176/11.05.1998 OG Ordonanta de Guvern OUG Ordonanta de urgenta (a Guvernului) Planul de conturi general Totalitatea conturilor contabile ce se ragasesc in bilantul contabil. Ultimul Plan de conturi general este parte a Reglementarilor contabile simplificate, amortizate cu directivele europene, publicate in M.Of. nr. 279 bis din 25.04.2002, aprobate prin Ordinul ministrului finantelor nr. 306/2002, publicat in M.Of. nr. 279/25.04.2002 Regulamentul legii contabilitatii Regulamentul de aplicare a Legii contabilitatii, aprobat prin HG nr. 704/1993, publicata in M.Of. nr. 303/22.12.1993 Regulamentul valutar Regulamentul BNR nr. 4/2005 privind efectuarea operatiunilor valutare, publicat in M.Of. nr. 297/08.04.2005

11

Consideratii introductive privind dreptul, in general si dreptul comercial, in particular


1. Definitia dreptului. Norma juridica

Ca definitie generica, dreptul este un ansamblu de reguli de conduita care consfiintesc anumite drepturi, libertati si obligatii ale oamenilor in relatiile lor reciproce a caror respectare este asigurata, la nevoie, de catre forta publica1. Existenta normelor de conduita este contemporana cu existenta primelor comunitati de oameni, autoritatea fiind impusa, in functie de evolutia acestor comunitati, de conducatorul/conducatorii familiei, gintei ori tribului, dupa caz. Odata cu evolutia formelor de organizare sociala a avut loc si o evolutie a dreptului, de la reglementari rudimentare la reglementari complexe de tipul codurilor. Acestea la randul lor s-au dezvlotat si consolidat odata cu aparitia statului, ca forma de organizare suprema a unei colectivitati, astfel ca in prezent notiunile de stat si drept sunt inseparabile. In afara regulilor (normelor) de drept, exista si ale norme, cum ar fi normele morale sau normele religioase. Diferenta dintre cele doua categorii este in planul sanctiunii: numai cele dintai au avantajul ca, in cazul incalcarii lor, celui vinovat i se aplica o sanctiune de catre forta coercitiva a statului. In cazul incalcarii unei norme de activitate, alta decat juridica, sanctiunea nu are repercursiuni asupra libertatii ori patrimoniului persoanei vinovate de incalcarea normei. Exista desigur cazul in care prin aceeasi fapta se incalca atat o norma juridica cat si o norma morala, cum ar fi cazul savarsirii unei infractiuni asupra vietii unei persoane, in acest caz vinovatul fiind sanctionat atat in plan juridic (inchisoare) cat si moral si religios. Am facut aceasta paralela dintre regulile de drept si cele morale tocmai pentru ca cele mai importante reguli de drept au la baza principii morale sau religioase: sa restitui ceea ce ai imprumutat, sa nu furi, sa nu ucizi etc. De fapt, pana la aparitia statelor laice, incalcarea unei norme exclusiv religioase atragea sanctiuni din partea statului (de exemplu, pedepsele aplicate de Inchizitie). In concluzie, toate normele care se refera numai la activitatea sufleteasca a omului, la activitatea constiintei sale, la intentiile sale sunt norme morale, pe cand acelea care se refera la activitatea materiala realizata in afara propriei persoane, in contact cu celelalte persoane, sunt norme de drept2. Dintre acestea din urma, nu toate intra in sfera dreptului, ci doar acelea care sunt consacrate prin legiferare (acte normative scrise si publicate). Acestea din urma norme formeaza dreptul pozitiv, adica dreptul care se aplica, care cuprinde un numar restrans de norme din multitudinea de posibilitati care exista la un moment dat. Asadar, in functie de necestitatile pe care le considera prioritare la un anumit moment, un stat transpune aceste necesitati in texte de lege3. Sumarizand, putem spune ca dreptul reprezinta totalitatea regulilor de conduita instituite si recunoscute de stat, reguli care exprima vointa unei natiuni ridicata la rang de lege, a
1 2

Ioan Ceterchi, Ion Craiovan - Introducere in teroria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1996, p. 5 Mircea Djuvara Teoria generala a dreptului. Editura All, Bucuresti, 1995, p. 42 3 Ibidem

12

caror aplicare este realizata de buna-voie si, in ultima instanta, prin forta coercitiva a statului4. Aplicarea dreptului in fiecare caz in parte este atributul puterii judecatoresti, formate din totalitatea instantelor de judecata, care infaptuiesc justitia. Art. 123 din Constitutie prevede ca justitia se infaptuieste in numele legii si este unica, impartiala si egala pentru toti iar judecatorii sunt independenti si se supun numai legii. Nu exista nimic care sa nu fie supus judecatii pentru ca nici o pretentie nu se poate transforma in drept inainte de a fi justificata si, pentru a fi justificata, trebuie judecata5. 2. Diviziunile generale ale dreptului

Dupa ce am prezentat succint ce este dreptul, in continuare vom expune diviziunile acestuia, pentru a face o trecere de la notiunea generala de drept la notiunea particulara de drept civil si drept comercial. 2.1 Dreptul public si dreptul privat

Prima si cea mai mare diviziune a dreptului este aceea in drept public si drept privat, fiecare din aceste doua ramuri continand sub-ramuri iar fiecare din aceste sub-ramuri fiind o disciplina de studiu, astfel incat stabilirea apartenentei unei anumite discipline printre care si dreptul comercial la o anumita ramura este importanta. Vom enumera in continuare criteriile principale dupa care se face distinctia intre dreptul public si dreptul privat: - (i) in dreptul public, in mod obligatoriu una dintre parti este statul; (ii) partile unui raport juridic de drept public sunt in relatii de subordonare si (iii) majoritatea normelor de drept public sunt imperative6; - (i) in dreptul privat, partile sunt persoane fizice sau juridice; (ii) partile unui raport juridic de drept privat se aflla pe pozitii de egalitate juridica (chiar daca statul participa la un raport juridic de drept privat, el are aceleasai drepturi ca si oricare alt participant) si (iii) majoritatea normelor de drept privat sunt dispozitive7. Apartin dreptului public urmatoarele: dreptul constitutional, dreptul international public, dreptul penal, dreptul administrativ, dreptul financiar (fiscal) s.a. Apartin dreptului privat urmatoarele: dreptul civil, dreptul comercial, dreptul comertului international, dreptul international privat s.a. Alte discipline, precum dreptul muncii, dreptul familiei sunt greu de incadrat intr-una din cele doua ramuri datorita faptului ca o serie de norme ale acestei discipline au caracteristicile dreptului public iar altele ale dreptului privat.
4 5

Ioan Muraru Drept constitutional si institutii politice. Editura Actami, Bucuresti, 1997, p. 12 Istrate Micescu Curs de drept civil. Editura All Beck, Bucuresti, 2000, p. 337 (extras din pledoaria in procesul Burileanu, 25.06.1931) 6 Normele imperative sunt acele norme de la care nu se poate deroga, prin vointa partilor, deci conduita lor este obligatorie conform normei, in caz contrar fiind incidente sanctiuni 7 Normele dispozitive sunt acele norme care se aplica pentru ca partile au decis ca ele sa le fie aplicabile

13

2.2

Dreptul intern si dreptul international

Asa cum aratam mai sus, aparitia si evolutia dreptului sunt strans legate de stat, ca forma de organizare sociala a puterii natiunii (puterii politice). Functia fundamentala a unui stat este aceea de a exprima si realiza vointa general obligatorie a natiunii (vointa de stat). Statul creaza dreptul, pe de-o parte, iar dreptul delimiteaza configuratia si actiunile statului, pe de alta parte. Cum unul din elementele statului este suveranitatea8, fiecare stat isi exercita aceasta suveranitate, constand in puterea de actiune a legilor emise, pe intreg teritoriul si numai pe acest teritoriu. Asadar, fiecare stat legifereaza pe teritoriul sau, totalitatea acestor legi formand, pentru acel stat, dreptul intern. Din necesitatea reglementarii raporturilor dintre state, pe de-o parte, precum si a raporturilor economice transnationale, pe de alta parte, au aparut disciplinele dreptului international, in speta dreptul international public, respectiv dreptul international privat. Ambele discipline au ca obiect de studiu conventiile internationale. Aceste conventii internationale, inclusiv Directivele Uniunii Europene isi produc efectele pe teritoriul unui stat datorita faptului ca acel stat a aderat la acea conventie sau s-a asociat la o organizatie supra-statala din proprie vointa. Odata adoptate de un stat, conventiile internationale devin parte a dreptului intern, ca si cum ar fi produsul legislativ al statului respectiv si au aceeasi forta juridica precum celelalte reglementari interne. Mai mult, in caz de neconcordante intre conventiile internationale si reglementarile interne, cele din urma primeaza (art. 20 si 1451 din Constitutie, art. 1 alin. 4 C. Fisc. etc). 3. Notiunea dreptului comercial

Dreptul comercial, ca disciplina de studiu, se ocupa cu actele (faptele) comerciale, cu obligatiile ce deriva din ele, cu comerciantii persoane fizice sau juridice, cu contractele comerciale, cu titlurile comerciale de valoare, cu falimentul etc. Parte din acestea vor fi prezentate pe parcursul acestui curs, in mai mult sau mai putin detaliu. Ce au in comun toate aceste notiuni ce fac obiect de studiu al dreptului comercial? Faptul ca, fie au un obiect comercial, fie partile operatiunii (sau cel putin una din ele) sunt comercianti. Asadar, putem defini dreptul comercial ca fiind un ansambul de norme juridice apartinand dreptului privat si care se aplica tuturor raporturilor care rezulta din opretiunile (actele/faptele) juridice considerate de lege ca fiind comerciale, precum si raporturilor care rezulta din operatiunile juridice la care participa acele persoane considerate de lege ca avand calitatea de comerciant9. Elemente ale acestei definitii urmeaza a fi prezentate in continuare sub forma institutionala. Prin institutii ale dreptului se intelege un ansambu de norme juridice avand acelasi obiect de reglementare10. Vom studia asadar: institutia actelor (faptelor) de comert, institutia comerciantilor persoane fizice si societati comerciale, institutia obligatiilor

8 9

Ioan Muraru op. cit., p. 12 I.N. Fintescu Curs de drept comercial. Editat de Al. Th. Doicescu, Bucuresti, 1929, vol. I, p. 7 10 Intelesul fiind deci diferit de cel din limbajul comun

14

comerciale si institutia contractelor comerciale, cuprinzand si unele clauze ce se ragasesc in general in contractele de comert international. 4. Corelatia dintre dreptul comercial si celelalte sub-ramuri ale dreptului

Asa cum aratam anterior, dreptul comercial face parte din ramura dreptului privat, alaturi de alte sub-ramuri pe care le vom analiza generic, pe rand. 4.1 Corelatia dintre dreptul civil si dreptul comercial

In cadrul dreptului privat, dreptul civil este cea mai reglementata sub-ramura. Atat dreptul civil, cat si cel comercial, reglementeaza raporturile juridice dintre persoane fizice si juridice aflate pe pozitii de egalitate juridica (particulari). Diferenta este ca dreptul comercial se aplica numai acelor operatiuni juridice care fie au obiect considerat de lege ca fiind comercial deci in considerarea obiectului fie acelor operatiuni la care participa comercianti deci in considerarea partilor (sau, mai bine zis, profesiunii acestora)11. Asadar, ramane ca normele dreptului civil sa fie aplicabile acelor acte sau fapte juridice care fie nu au un obiect considerat de lege ca fiind comercial, fie nici una din partile operatiunii nu este comerciant. In unele cazuri, aceeasi operatiune poate avea fie caracter civil, fie comercial, in functie (asa cum aratam) de obiectul vanzarii ori de calitatea de comerciant a participantilor. Alteori, anumite operatiuni sunt exclusiv comerciale sau exclusiv civile. De exemplu, apartin exclusiv dreptului comercial operatiunile de credit bancar, leasing, franciza, factoring sau rprivind titlurile comerciale de valoare. Invers, apartin exclusiv dreptului civil mostenirea, donatia s.a. In ceea ce priveste raportul drept comercial drept civil, acesta este unul de subsidiaritate. Astfel, conform art. 1 C. Com., in comert se aplica legea de fata si unde ea nu dispune se aplica dreptul civil. Aceasta inseamna ca dreptul comercial reprezinta drept special fata de dreptul civil, care ramane dreptul general (dreptul comun). Adica, atunci cand nu avem o reglementare comerciala a unei operatiuni, aceasta va fi guvernata de regulile din dreptul civil. Invers, atunci cand o operatiune este guvernata atat de reguli din dreptul civil, cat si de reguli din dreptul comercial, daca operatiuniea este calificata ca si comerciala, se vor aplica regulile comerciale, cu excluderea celor civile similare. O situatie intermediara este aceea cand o operatiune este comerciala, exista reglementari comerciale care sa-i fie aplicabile, insa acestea nu sunt exhaustive. In acest caz reglementarile comerciale se completeaza cu reglementarile civile sau, altfel spus, dreptul civil, in calitate de drept comun, imprumuta norme ale sale catre dreptul comercial atunci cand acesta nu are norme proprii (deloc sau suficiente) pentru o anumita operatiune12.

11 12

I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 7 Caracteristica de drept comun a dreptului civil se aplica in toate sub-ramurile dreptului privat (dreptul familiei, dreptul muncii, dreptul comertului international etc.)

15

4.2

Corelatia dintre dreptul comerical si dreptul procesual civil

Dreptul procesual civil cuprinde totalitatea normelor care reglementeaza modul in care se desfasoara activitatea organelor judiciare si a celorlalti participanti la procesul civil judecata, precum si raporturile juridice ce se nasc in intampinarea si pe parcursul acestuia, pentru infaptuirea justitiei in cauze civile si comerciale13. Altfel spus, dreptul procesual civil reglementeaza modul de desfasurare a procesului civil sau comercial, atat in faza de judecata, cat si in faza de executare silita. In plus fata de Codul Civil, care nu cuprinde decat dispozitii de drept substantial (material), Codul Comercial contine atat dispozitii de drept substantial, cat si de drept procesual. Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul procesual civil rezulta din dispozitiile art. 899 C. Com. care prevad ca exercitiul actiunilor comerciale se reglementeaza de Codul de Procedura Civila, afara de dispozitiile codului de fata. Deci, procesul comercial se judeca dupa regulile din Codul Comercial si, unde acesta nu dispune, dupa regulile Codului de Procedura Civila. Aceasta inseamna ca intre Codul Comercial si Codul de Procedura Civila este aceeasi relatie de subsidiaritate drept special drept general (comun) ca si cea existenta intre Codul Comercial si Codul Civil. 4.3 Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul comertului international

Conform unei definitii, comertul international cuprinde stricto sensu totalitatea operatiunilor de import-export de marfuri si servicii pe care le desfasoara persoanele fizice/juridice apartinand unui stat cu parteneri straini sau pe piete straine. Prin includerea, alaturi de operatiunile clasice, a operatiunilor de cooperare economica internationala, notiunea de comert international capata un sens larg (lato sensu)14. Altfel spus, pe cand dreptul comercial are ca obiect raporturi de drept intern, intre rezidenti, dreptul comertului international reglementeaza raporturile comerciale cu un element de extraneitate. Pe langa reglementarile din Codul Comercial si celelalte acte normative cu caracter comercial, raporturile de comert international sunt guvernate si de conventiile internationale la care Romania este parte. Desigur ca, facand parte din ramura dreptului privat, unde majoritatea dispozitiilor sunt supletive, chiar si legea care guverneaza o operatiune de comert international poate fi subiect de negociere intre participantii la operatiune. In cazul in care partile nu stabilesc care este legea aplicabila care poate fi legea romana sau o lege straina stabilirea legii aplicabile se face de catre instanta de judecata investita in a solutiona un litigiu intre parti, in baza normelor dreptului international privat ale statului sub a carui jurisdictie se afla respectiva instanta. Din cele aratate mai sus rezulta ca dreptul comertului international constituie o subramura a dreptului comercial, ceea ce inseamna ca dreptul comertului international apare
13

Ilie Stoenescu, Gratian Porumb Drept procesual civil roman. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1966, p. 9 14 Dragos Al. Sitaru Dreptul comertului international. Editura Actami, Bucuresti, 1995, vol. I, pp. 9-10

16

ca un drept special fata de dreptul comercial, acesta din urma indeplinind acum rolul de drept general (comun) fata de cel dintai15. 4.4 Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul financiar (fiscal)

Conform unei definitii, dreptul financiar este sub-ramura de drept care reglementeaza raporturile sociale nascute in procesul constituirii si utilizarii sumelor cuprinse in bugetele statului16. Principalul obiect de reglementare al dreptului financiar il constituie raporturile in legatura cu finantele publice. Finantele publice sunt formate din totalitatea relatiilor sociale de natura economica ce apar in procesul realizarii si repartizarii, in forma baneasca, a resurselor necesare statului pentru indeplinirea functiilor si sarcinilor sale17. Avand in vedere obligatiile bugetare ale comerciantilor stabilite prin legi cu caracter fiscal, incidenta acetora asupra reglementarilor comerciale este importanta de stiut. Din pacate, spre deosebire de dreptul comercial, unde reglementarile cunosc o oarecare stabilitate, in materie fiscala instabilitatea legislativa este maxima18. Spre deosebire de relatia drept comercial drept civil, respectiv drept al comertului international drept comercial, in relatia dintre dreptul civil sau dreptul comercial si dreptul financiar (fiscal) subsidiaritatea este minima, atata timp cat dreptul finaciar (fiscal) face parte din ramura dreptului public, cu caracteristicile sale diferite fata de dreptul privat din a carui familie face parte dreptul comercial (bineinteles insa ca ramane valabila aplicarea cu intaietate a normelor fiscale)19. 4.5 Corelatia dintre dreptul comercial si dreptul penal

Conform unei definitii, dreptul penal reprezinta totalitatea normelor juridice care reglementeaza relatiile sociale de aparare a valorilor sociale impotriva infractiunilor, pe de-o parte, prin incriminarea si sanctionarea faptelor care prezinta un pericol social grav infractional si, pe de alta parte, prin tragerea la raspundere penala a persoanelor care savarsesc asemenea fapte20. Legatura dintre dreptul civil si dreptul penal exista prin prisma faptului ca multe infractiuni (furt, distrugere, abuz de incredere) sunt indreptate impotriva dreptului de proprietate, publica sau privata. Dreptul penal, prin sanctiunile sale, apara relatiile sociale reglementate de dreptul civil, ale carui sanctiuni singure nu ar fi suficiente pentru a oferi o protectie completa.

15 16

Stanciu D. Carpenaru Drept comercial roman, Editia a III-a. Editura All Beck, Bucuresti, 1998 Gheorghe Beleiu op. cit., p. 36 17 Dan Drosu Saguna Drept financiar si fiscal. Editura Oscar Print, Bucuresti, 1997, p. 5 18 Prin adoptarea Codului Fiscal se incerca o stabilizare (art. 4 C. Fisc.: prezentul cod se modifica si se completeaza numai prin lege, promovata, de regula, cu 6 luni inainte de data intrarii in vigoare a acesteia) 19 Art. 1 alin. 3 C. Fisc. prevede ca in materie fiscala, dispozitiile Codului Fiscal prevaleaza asupra oricaror acte nornative, in caz de conflict intre acestea aplicandu-se dispozitiile Codului Fiscal 20 Ion Oancea Tratat de drept penal, partea generala. Editura All, Bucuresti, 1994, p. 6

17

Desi normele dreptului comercial au, in marea lor majoritate, caracter supletiv (dispozitiv), exista si unele dispozitii cu caracter imperativ, dintre care cele mai evidente sunt cele de natura penala. Astfel, pentru a impiedica savarsirea unor infractiuni comerciale, unele legi comerciale prevad si pedepse penale pentru nerespectarea unora din conduitele sale. In afara dispozitiilor speciale cu caracter penal aflate in cuprinsul unor acte normative comerciale exista si dispozitiile cu caracter general din cuprinsul Codului Penal referitoare la infractiuni cu caracter economic. Judecarea si condamnarea celor care savarsesc infractiuni comerciale sau economice se face dupa regulile cuprinse in Codul de Procedura Penala. Spre deosebire de civil, legile comerciale care contin si infractiuni comerciale nu contin si norme de procedura penala.

18

Raportul juridic
5. Definitie, caractere, structura

Raportul juridic este o relatie sociala reglementata de norma de drept 21. Aceasta inseamna ca, din infinitatea de relatii sociale, doar o parte sunt in acelasi timp si raporturi juridice, in speta doar acelea care sunt reglementate de norma de drept. Altfel spus, o relatie sociala poate deveni raport juridic daca imbraca haina juridica data de norma de drept22 (civila, comerciala etc). Poate deveni si nu devine deoarece, pe langa conditia existentei unei norme de drept care sa reglementeze relatia sociala, este necesara si manifestarea de vointa a partii sau partilor participante la relatia sociala in speta. Caracterele raportului juridic sunt: a) caracterul social. Aceasta inseamna ca, inainte de a fi raport juridic, relatia reglementata este una sociala, adica de interactiune intre oameni; b) caracterul volitional. Aceasta inseamna ca o relatie sociala devine raport juridic pentru ca asa a voit legiuitorul, in calitate de emitent al normei juridice. Asadar, intai apare relatia sociala si, cand aceasta capata un caracter de uz si se generalizeaza, vine legiutorul si edicteaza norma juridica; c) caracterul de egalitate de pozitii a partilor. Aceasta este o caracteristica a raportului juridic de drept privat, constand in nesubordonarea unei parti fata de cealalta. Din punct de vedere structural, raportul juridic contine trei elemente: (i) partile (subiectele), (ii) continutul si (iii) obiectul. 6. Partile raportului juridic

Partile raportului juridic sunt persoane fizice sau juridice care devin titulari de drepturi si obligatii civile sau comerciale. In functie de intinderea capacitatii de a incheia acte juridice, deosebim intre (i) persoane fizice fara capacitate de exercitiu (minorii sub 14 ani si interzisii), (ii) persoane fizice cu capacitate de exercitiu restransa (minorii intre 14 si 18 ani) si (iii) persoanele fizice cu deplina capacitate de exercitiu (majorii). De asemenea, partile pot fi de cetatenie romana (rezidenti), de cetatenie straina (nerezidenti), cu dubla cetatenie si fara cetatenie (apatrizi). In ceea ce priveste persoanele juridice, ca subiect colectiv de drept, acestea pot fi de stat sau private, de nationalitate romana (rezidenti) sau straina (nerezidenti)23.
21 22

Traian Ionascu si colab. Tratat de drept civil. Editura Academiei Romane, Bucuresti 1967, vol. I, p. 155 Gheorghe Beleiu op. cit., p. 61 23 Companiile multinationale sau transnationale au un sediu central si in fiecare tara au infiintata o entitate care, in functie de forma de organizare, poate fi inclusiv persoana juridica a statului unde functioneaza (filiala)

19

7.

Continutul raportului juridic

Contintul raportului juridic este dat de totalitatea drepturilor subiective si a obligatiilor civile pe care le au partile24. Dreptul subiectiv este posibilitatea recunoscuta de lege subiectului activ (persoana fizica sau juridica) in virtutea careia careia acesta poate, in limitele dreptului, sa aiba o anumita conduita, sa pretinda o conduita corespunzatoare sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva subiectului pasiv, si sa ceara concursul fortei coercitive a statului, in caz de nevoie25. Drepturile subiective sunt, in funtie de natura continutului lor, patrimoniale si nepatrimoniale. Este patrimonial dreptul subiectiv al carui continut poate fi exprimat in bani (pecuniar). Invers, sunt nepatrimoniale acele drepturi care nu pot fi exprimate in bani. Drepturile patrimoniale se clasifica in drepturi reale si drepturi de creanta. Dreptul real este acel drept subiectiv patrimonial in virtutea caruia titularul sau isi poate exercita prerogativele asupra unui bun fara concursul altcuiva. Dreptul de creanta este acel drept subiectiv patrimonial in temeiul caruia subiectul activ - denumit creditor - poate pretinde de la subiectul pasiv - denumit debitor - sa isi execute obligatia de care este tinut in mod specific. Drepturile reale principale sunt: (i) dreptul de proprietate si (ii) dezmembramintele sale, adica uzul, uzufructul, abitatia, servitutea si superficia. Drepturile reale accesorii drepturilor reale principale sunt: (i) dreptul de ipoteca, (ii) dreptul de gaj, (iii) privilegiile si (iv) dreptul de retentie. Este principal acel drept subiectiv care are o existenta de sine statatoare, soarta sa nedepinzand de un alt drept. Invers, dreptul accesoriu este acel drept subiectiv a carui soarta depinde de soarta unui drept principal, de care este legat. Corelativ unui dreptului subiectiv de creanta exista obligatia. Aceasta din urma este indatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumita conduita fata de subiectul activ, care conduita poate fi impusa la nevoie de forta coercitiva a statului. Obigatia poate consta in (i) a constitui sau a transmite un drept real (a da), (ii) a executa o lucrare, a presta un serviciu ori a preda un lucru (a face) si (iii) a nu face ceva ce ar fi facut daca nu s-ar fi obligat la abtinere (a nu face). Principalele asemanari si deosebiri dintre dreptul real si dreptul de creanta: - dreptul real are cunoscut doar subiectul activ (titularul dreptului); in ceea ce priveste subiectul pasiv, acesta este nedeterminat, format din toti ceilalti in afara subiectului activ; in cazul drepturilor de creanta, acestea au cunoscut, determinat, atat subiectul activ (denumit creditor), cat si subiectul pasiv (denumit debitor); - in cazul drepturilor reale, subiectii pasivi (nedeterminati) sunt tinuti doar sa respecte dreptul real al subiectului activ, fara a avea o obligatie determinata (de exemplu, in cazul dreptului de proprietate, obligatia tuturor celorlalti in afara proprietarului este
24 25

Traian Ionascu si colab. op. cit., p. 181 Gheorghe Beleiu op. cit., p. 72

20

de a nu il tulbura pe proprietar in posesia sa); in cazul drepturilor de creanta, subiectul pasiv (debitorul) este tinut sa execute o obligatie specifica fata de subiectul activ (creditorul), executare in lipsa careia dreptul acestuia din urma nu se poate realiza (de exemplu, imprumutatul dintr-un contract de imprumut trebuie sa ramburseze imprumutul imprumutatorului). drepturile reale sunt limitate, drepturile de creanta sunt nelimitate26. Obiectul raportului juridic

8.

In acceptiunea larga (lato sensu), obiect al raportului juridic reprezinta conduita partilor, adica actiunea la care este indrituit subiectul activ si cea de careceste tinut subiectul pasiv27. In acceptiunea restransa (stricto sensu), obiect al unui raport juridic este un bun28. Acesta din urma mai este denumit, spre a-l deosebi de obiectul lato sensu, obiect derivat al raportului juridic. In general, prin obiect al raportului juridic se intelege un bun. Bunul este definit ca o valoare economice ce este utila pentru satisfacerea nevoii materiale si spirituale a omului si este susceptibila de apropriere29 sub forma dreptului patrimonial. Clasificarea bunurilor: - in functie de natura lor: (i) mobile si (ii) imobile (cladiri si terenuri); - in functie de modul in care sunt determinate: (i) individual determinate (se individualizeaza prin calitatilor lor intrinseci) si (ii) generic determinate (se individualizeaza dupa calitatile lor generice); individualizarea bunurilor de gen se face prin cantarire (cereale, fructe etc.), masurare (lichide, stofa etc.), numarare (bani, valori mobiliare) etc; - dupa cum pot fi inlocuite sau nu in executarea unei obligatii: (i) fungibile si (ii) nefungibile; in general, bunurile generic determinate sunt fungibile, adica se pot inlocui cu altele din acelasi gen sau specie (un numar de unitati monetare se poate inlocui cu acelasi numar din aceleasi unitati monetare); - dupa cum folosirea lor implica sau nu consumarea ori instrainarea substantei lor: (i) consumptibile si (ii) neconsumptibile; in general, bunurile generic determinate sunt consumptibile, adica se consuma prin intrebuintare, iar inapoi se da o cantitate, un numar sau o masura (catime) egala din acelasi bunuri, din acelasi gen sau specie (un numar de unitati monetare luate cu imprumut se cheltuie, restituindu-se acelasi numar din aceleasi unitati monetare);

26 27

Traian Ionascu si colab. op. cit., p. 197 Gheorghe Beleiu op. cit., p. 86 28 Vezi infra nr. 14.4 29 De a fi obiect al dreptului de proprietate

21

Izvoarele dreptului comercial. Principiile dreptului comercial


9. Notiunea de izvor de drept

Prin izvoare ale dreptului, stiinta juridica are in vedere, intr-o formulare foarte generala, formele de exprimare ale normelor juridice in cadrul unui sistem de drept30. Notiunea de izvor de drept este legata asadar de activitatea de creare, de elaborare a dreptului de catre stat, sub forma actelor normative. Astfel, o serie de acte sociale devin izvoare de drept odata cu recunoasterea lor ca legitime prin reglementarea lor cu ajutorul normelor juridice31. In sistemul de drept romanesc, actele normative reprezinta singurul izvor de drept, indiferent de emitentul respectivelor acte32. Emitentii de acte normative sunt: Parlamentul, care este principala autoritate cu atributiuni de legiferare iar actele normative emise de acesta poarta denumirea de legi, stricto sensu (lato sensu, prin legi se intelege orice act normativ, indiferent de emitent). Ceilalti emitenti de acte normative sunt: (i) Guvernul, care emite hotarari si, prin delegare legislativa din partea Parlamentului, ordonante simple si de urgenta; (ii) celelalte autoritati ale administratiei publice centrale de specialitate precum ministerele, care emit ordine ale ministrilor, BNR, CNVM, Consiliul Concurentei etc; (iii) autoritatile administratiei publice locale (consilii judetene si locale, primarii). In afara legilor (lato sensu) exista si asa-numitele izvoare interpretative ale dreptului. Acestea sunt: obiceiurile (cutumele), regulile de convietuire, doctrina si practica judiciara. Daca, in ceea ce priveste primele doua, acestea sunt izvor de drept doar atunci cand legea face trimitere expresa la ele (de exp. art. 970 alin. 2 si art. 980 C. Civ.), cele din urma nu sunt izvoare veritabile, ci au doar rolul de a ajuta la interpretarea vointei manifestate in raporturile comerciale33. 10. Izvoarele dreptului comercial

Izvoarele dreptului comercial sunt atat izvoarele dreptului civil, cat si propriile izvoare, respectiv Codul Comercial si legile comerciale speciale. 10.1 Constitutia

Ca izvor de drept comercial, Constitutia stabileste faptul ca economia Romaniei este una de piata, bazata pe libera initiativa si concurenta (art. 134 alin. 1). De asemenea,
30 31

Ioan Ceterchi, Ion Craiovan op. cit., p. 51 Mircea Djuvara op. cit., p. 490 32 Gheorghe Beleiu op. cit., p. 47 33 Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 16

22

Constitutia prevede ca proprietatea privata este inviolabila (art. 135 alin. 5), garantata si ocrotita in mod egal de lege, indiferent de titular, deci indiferent daca aceasta apartine statului sau particularilor, iar dreptul de proprietate, ca si creantele asupra statului, sunt garantate (art. 41). 10.2 Izvoarele dreptului civil

Izvoarele dreptului civil sunt Codul Civil si legile civile speciale (lato sensu)34. Dintre multitudinea de legi speciale enumaram: Decretul nr. 167/1958 privind prescriptia extinctiva, Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv in perioada 1945-1989, Legea nr. 7/1996 a cadastrului si publicitatii imobiliare, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia. 10.3 Izvoarele proprii ale dreptului comercial

Izvoarele dreptului comercial desemneaza formele specifice de exprimare a normelor dreptului comercial, respectiv Codul Comercial si legile comerciale speciale. Codul Comercial este principalul izvor de drept in materie comerciala in ceea ce priveste stabilirea caracterului comercial al unor faptelor de comert, a obligatiilor comerciale, a probelor si a contractelor comerciale. In materia faptelor de comert, toate aceste fapte se circumstantiaza, astfel incat interpretul sa poata deosebi o operatiune comerciala de una civila. In materia obligatiilor, se stabilesc derogari de la regulile din Codul Civil. In materia contractelor comerciale, se stabilesc regulile care deosebesc un contract comercial de unul civil avand acelasi obiect (de exp. vanzarea-cumpararea, depozitul, imprumutul etc.) dar se si reglementeaza contracte exclusiv comerciale (de exp. reportul, contul curent). Legile comerciale speciale sunt acele legi (stricto sensu) care reglementeaza aspecte comerciale care nu sunt prinse in Codul Comercial; in cele mai multe din cazuri, legile comerciale speciale au abrogat titluri intregi din Codul Comercial. Cele mai cunoscute si aplicate legi comerciale speciale sunt: Legea societatilor comerciale, Legea societatilor bancare, Legea pietei de capital, Legea registrului comertului, Legea concurentei comerciale, Legea falimentului. In afara legilor (stricto sensu) mai exista o serie de alte acte normative precum hotarari de guvern, ordine ale ministrilor, acte ale conducatorilor celorlalte organe ale administratiei publice centrale de specialitate (BNR, CNVM, Consiliul Concurentei etc.) sau ale administratiei locale care au rolul de a pune in aplicare legile in baza carora sunt emise.

34

De fapt, ordinea de aplicare este inversa, in baza principiului legea speciala deroga de la legea generala (specialia generalibus derogant)

23

11.

Raportul dintre izvoarele dreptului civil si cele ale dreptului comercial

In ceea ce priveste dreptul civil, lucrurile sunt clare, se aplica dispozitiile civile, respectiv Codul Civil si legile civile speciale. In ceea ce priveste dreptul comercial, regula este cea stabilita de art. 1 C. Com, adica se aplica Codul Comercial si, unde acesta nu dispune, se aplica Codul Civil. Aceasta regula se interpreteaza in felul urmator: raporturile comerciale sunt guvernate de Codul Comercial si de celelalte legi comerciale speciale si, unde acestea nu dispun, de dispozitiile Codului Civil si ale celorlalte legi speciale. Asadar, in comert, legea civila are un caracter de subsidiaritate fata de legea comerciala. Pentru a detalia mai mult regula continuta de art. 1 C. Com., aplicand regula legii speciale ce deroga de la legea generala (specialia generalibus derogant), ordinea in care se aplica izvoarele, in materia dreptului comercial, este urmatoarea: (i) legea comerciala speciala; (ii) Codul Comercial; (iii) legea civila speciala si (iv) Codul Civil. Desigur ca exista legi care contin atat dispozitii civile, cat si comerciale35. In acest caz, ordinea de aplicarea a acestor izvoare este aceeasi, adica in civil se aplica dispozitiile cu caracter civil din respectivul act normativ, iar in comercial se aplica intai dispozitiile cu caracter comercial din respectivul act normativ, apoi dispozitiile Codului Comercial, apoi dispozitiile cu caracter civil din respectivul act normativ ori din alte acte normative civile (daca este cazul) si, in final, dispozitiile Codului Civil. 12. Izvoarele interpretative

In ceea ce priveste izvoarele interpretative, asa cum aratam, obiceurile sau cutumele (care, in materie comerciala, poarta denumirea specifica de uzuri) se aplica doar atunci cand legea face trimitere la ele. Insasi legea (art. 970 alin. 2 C. Civ.) prevede ca o conventie (contract) obliga nu numai la ceea ce este mentionat in ele, ci si la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau normele legale dau obligatiei, dupa natura sa, ceea ce inseamna ca, atata timp cat uzul nu este contrazis de vreun act normativ, acesta are aceeasi putere ca si un act normativ. In continuare, art. 980 si 981 C. Civ. prevad ca dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul si ca acele clauze obisnuite intr-un contract se subinteleg, desi nu sunt prevazute expres. Spre deosebire de civil, unde obiceiurile au mai mult un caracter regional, in comercial uzurile au o aplicabilitate mult mai mare (de exp. in comertul international36 sau maritim). Se considera ca uzurile, pentru a fi recunoscute ca atare, trebuie sa indeplineasca doua conditii cumulative: (i) sa fie observate in mod uniform un anumit timp si nu in mod trecator, izolat sau ca simple tolerante si (ii) sa fie observate ca o regula de drept, din convingerea ca nu se poate altfel37.

35

De exemplu, O.G. nr. 9/2000 privind nivelul dobanzii legale pentru obligatiile banesti, publicata in M.Of. nr. 26/25. 01.2000, aprobata cu modificari prin Legea nr. 501/2002, publicata in M.Of. nr. 425/18.06.2002 36 Pentru aceste uzuri exista chiar standardizari facute de Camera de Comert Internationala de la Paris (denumite Incoterms) 37 I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 28

24

Spre deosebire de dreptul romanesc, care este de inspiratia romano-germanica, in dreptul anglo-saxon practica judiciara reprezinta izvor de drept. Astfel, invocarea de catre o parte intr-un litigiu a unei hotarari judecatoresti pronuntate de o alta instanta intr-o speta similara obliga instanta investita cu solutionarea litigiului sa tina cont de hotararea celeilalte instante ca si cum aceasta din urma hotarare ar fi o lege. Aceasta in conditiile in care dreptul anglo-saxon este in mare parte un drept necodificat, adica nu exista legi sau existenta lor este redusa doar la anumite aspecte (faliment, valori mobiliare etc.). In dreptul romanesc, invocarea unei hotarari judecatoresti prezinta importanta, mai ales atunci cand s-a format o adevarata practica intr-un anumit domeniu. De asemenea, invocarea unei hotarari a unei instante superioare poate uneori influenta membrii completului de judecata a instantei investite cu solutionarea litigiului. In afara de invocarea izolata a unei practici judiciare sau chiar unei singure hotarari judecatoresti, exista interpretarile Inaltei Curti de Casatie si Justitie care, atunci cand este investita38 sa se pronunte asupra interpretarii unor aspecte care, pana atunci, primisera interpretari diferite din partea instantelor inferioare, isi uneste sectiile pentru a da o hotarare cu valoare de indrumare pentru instantele inferioare, hotarare care se publica in monitorul oficial. 13. Principiile dreptului comercial

Principiile dreptului, in general, si ale dreptului comercial, in special, sunt acele reguli generale prevazute intr-un act normativ, fie in mod expres, fie dedus prin interpretarea coroborata a mai multor texte de lege, care guverneaza la modul principial operatiunile juridice, in general, respectiv comerciale, in special. 13.1 Principiile fundamentale ale dreptului romanesc

Principii fundamentale ale dreptului romanesc sunt principii care guverneaza intreaga legislatie romaneasca iar izvorul lor este Constitutia. Sunt asadar principii fundamentale de drept, aplicabile tuturor ramurilor si sub-ramurilor de drept urmatoarele: (i) principiul democratiei, (ii) principiul egalitatii in fata legii, (iii) principiul legalitatii si (iv) principiul separatiei puterilor in stat. 13.2 Principiile proprii dreptului comercial

Doctrina recunoaste drept principii ale dreptului comercial urmatoarele: (i) in comert, actele juridice sunt cu titlu oneros; (ii) in comert, banii sunt intotdeauna frugiferi (produc dobanzi); (iii) in contractele comerciale, in caz de dubiu, se aplica regula care favorizeaza

38

Procedura poarta denumirea de recurs in interesul legii si este promovat de procuroul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei

25

circulatia; (iv) contractarea in favoarea celui de-al treilea este obisnuita39; (v) legea comerciala protejeaza creditul; (vi) libertatea probelor in litigiile comerciale s.a.

39

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 19

26

Faptele de comert
14. Actele si faptele juridice. Terminologie

Faptele juridice au o dubla acceptiune: lato sensu, prin fapte juridice se inteleg atat faptele juridice stricto sensu, cat si actele juridice. 14.1 Definitia actelor juridice

Prin act juridic se intelege o manifestare de vointa facuta cu intentia de a produce efecte juridice, respectiv de a naste, a modifica sau stinge un raport juridic40. Aceasta definitie prezinta notiunea de act juridic in acceptiunea de operatiune juridica (negotium juris). O a doua acceptiune a notiunii de act juridic este aceea de inscris constatator al unei operatiuni juridice (instrumentum probationis). 14.2 Definitia faptelor juridice stricto sensu

Spre deosebire de actul juridic, care este o manifestare de vointa constienta, facuta cu scopul de a produce efecte juridice (de exp. incheierea unui contract), faptele juridice stricto sensu sunt fie acele situatii care nu presupun o manifestare de vointa (de exp., evenimentele naturale), fie ca, desi presupun o astfel de manifestare, nu intrunesc elementele necesare spre a fi acte juridice (de exp. delictele civile) 41, insa sunt producatoare de efecte juridice. Efectele juridice se produc deoarece chiar legea a stabilit acest lucru si nu pentru ca, de exemplu, autorul faptei le-a dorit. 14.3 Clasificarea actelor juridice

Actele juridice se clasifica in functie de mai multe criterii, dintre care enumeram cateva mai importante42: a) dupa numarul partilor: (i) unilaterale, (ii) bilaterale si (iii) multilaterale; b) dupa continutul lor: (i) patrimoniale si (ii) nepatrimoniale; c) dupa scopul urmarit la inchiererea lor: (i) cu titlu oneros si (ii) cu titlu gratuit; cele dintai, la randul lor, se impart in (i) comutative si (ii) aleatorii, iar cele din urma, la randul lor, se impart in (i) acte dezinteresate si (ii) liberalitati; d) dupa modul (forma) de incheiere: (i) consensuale, (ii) solemne si (iii) reale; e) dupa existenta sau nu a modalitatilor: (i) acte pure si simple si (ii) acte afectate de modalitati; f) dupa raportul dintre ele: (i) principale si (ii) accesorii;
40 41

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 114 Tudor R. Popescu, Petre Anca Teoria generala a obligatiilor. Editura Stiintifica, Bucuresti, 1968, p. 19 42 Gheorghe Beleiu op. cit., p. 115

27

g) dupa reglementarea si denumirea lor: (i) numite si (ii) nenumite; h) dupa modul de executare: (i) dintr-o data (uno ictu) si (ii) succesiva. 14.3.1 Actele unilaterale, bilaterale si multilaterale Actele unilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei unei singure parti, adica emana de la autorul lor unic, cum ar fi: oferta de a contracta, promisiunea de recompensa, testamentul. Actele bilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a doua parti, adica emana de la ambele si reprezinta acordul lor de vointa. Actul bilateral mai este denumit si contract ori conventie43 sau, atfel spus, contractul este un act bilataral. Exemple de contracte sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul, donatia, imprumutul, depozitul, leasing-ul. La randul lor, in functie de cum dau nastere la obligatii pentru o singura parte sau pentru ambele paarti, contractele la randul lor se clasifica in unilaterale si bilaterale (sinalagmatice). Sunt exemple de contracte unilaterale: donatia, mandatul neremunerat, depozitul neremunerat, imprumutul iar de contracte bilaterale (sinalagmatice): vanzarea-cumpararea, mandatul remunerat (comisionul), depozitul remunerat, leasing-ul. Actele multilaterale sunt acele acte juridice care sunt rezultatul vointei combinate a trei sau mai multe parti, adica emana de la toate si reprezinta acordul de vointa al acestora. Exemple de contracte multilaterale sunt contractul de societate civila sau contractul de societate comerciala (actul constitutiv) cu trei sau mai multi asociati. 14.3.2 Acte patrimoniale si acte nepatrimoniale Sunt patrimoniale acele acte juridice care au un continut evaluabil in bani. Exemple de acte patrimoniale sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, imprumutul, mandatul, locatiunea (inchirierea), leasing-ul. Sunt nepatrimoniale acele acte juridice care nu au un continut evaluabil in bani. Exemple de contracte nepatrimoniale sunt casatoria, acordul fostilor soti cu privire la pastrarea dupa divort a numelui din casatorie etc. 14.3.3 Acte cu titlu oneros si cu titlu gratuit Actele cu titlu oneros sunt acele acte in care, in schimbul folosului patrimonial procurat de o parte celeilalte, se urmareste de catre aceasta din urma parte obtinerea unui alt folos patrimonial44. Exemple de contracte oneroase sunt: vanzarea-cumpararea, mandatul
43 44

Traian Ionascu si colab. op. cit., p. 243 Gheorghe Beleiu op. cit., p. 116

28

remunerat, imprumutul cu dobanda, depozitul remunerat, locatiunea, leasing-ul. In materie comerciala, contractele se incheie in general cu titlu oneros45. Din categoria actelor cu titlu oneros, actele comutative sunt acele acte juridice a caror parti stiu, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba. Exemple de acte comutative sunt: vanzarea-cumpararea, donatia, locatiunea, mandatul, imprumutul, depozitul, leasing-ul. Spre deosebire de actele comutative, actele aleatorii sunt acele acte juridice ale caror parti (sau doar una din ele) nu cunosc, la momentul incheierii, care este intinderea obligatiilor ce le incumba, asumandu-si astfel riscul ca, la terminarea contractului, sa iasa in castig sau in pierdere. Exemple de acte aleatorii sunt: contractul de renta viagera, jocul de noroc, contractul de asigurare, contractul de societate civila sau contractul de societate comerciala (actul constitutiv)46. Actele cu titlu gratuit sunt actele juridice in care cel ce procura un folos patrimonial celeilalte nu urmareste, la randul sau, sa-si procure de la cel dintai, un astfel de folos in schimb. Exemple de astfel de contracte sunt: donatia, legatul, depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda. Din categoria actelor cu titlu gratuit, actele dezinteresate sunt acele acte prin care dispunatorul, desi procura un folos (avantaj) patrimonial celeilalte parti, nu isi diminueaza in acest fel patrimoniul. Exemple de acte dezinteresate sunt: depozitul neremunerat, mandatul neremunerat, imprumutul fara dobanda, comodatul. Spre deosebire de actele dezinteresate, liberalitatile sunt acele acte cu titlu gratuit in care dispunatorul isi vede micsorat patrimoniul ca urmare a procurarii folosului (avantajului) patrimonial prin incheierea actului. Exemple de liberalitati sunt donatia si legatul.

14.3.4 Acte consensuale, solemne si reale Sunt consensuale acele acte juridice care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa47, fara nici o alta formalitate. Marea majoritate a actelor juridice civile si comerciale este guvernata de principiul consensualismului48.

45 46

Asta nu exclude insa posibilitatea ca un comerciant sa incheie si acte cu titlu gratuit ori de natura civila Nu trebuie facuta confuzie intre riscul din cadrul unui contract aleatoriu si riscul comercial; in acest din urma caz, partile stiu intinderea obligatiilor insa, datorita unor situatii care intervin dupa incheierea contractului, intinderea obligatiilor nu mai corespunde cu ceea ce reflecta contractul; asadar, pentru a califica un contract aleatoriu, trebuie ca partile (sau cel putin una) sa nu fi cunoscut la momentul incheierii contractului si nu ulterior intinderea obligatiilor contractuale 47 Printr-o simpla strangere de mana 48 In unele cazuri, pentru a putea face dovada actului, ca operatiune juridice (negotium juris), acesta trebuie sa imbrace forma scrisa (deci manifestarea de vointa sa fie constatata printr-un inscris); altfel spus, forma scrisa este ceruta ad probationem

29

Sunt solemne acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege (de exemplu forma autentica). Forma este deci o conditie de validitate a actului (ceruta ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acestei forme, actul este lovit de nulitate absoluta 49. Sunt acte solemne: vanzarea-cumpararea de terenuri, actul constitutiv al unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica sau care are printre aporturi un teren, donatia, ipoteca si testamentul. Sunt acte reale acele acte juridice care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului50. Sunt acte reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual51. 14.3.5 Actele pure si simple si actele afectate de modalitati Sunt pure si simple acele acte juridice a caror existenta sau executare nu este afectata de un eveniment viitor; invers, unele acte pot fi afectate de un astfel de eveniment viitor. Aceste evenimente poarta denumirea de modalitati, in sensul ca modalitatea este un mod al actului, care este influentat de acestea52. Modalitatile sunt de trei feluri: (i) termenul, (ii) conditia si (iii) sarcina. Unele acte sunt pure si simple ori afectate de modalitati prin chiar esenta lor si nu prin vointa partilor. Termenul este un eveniment viitor si sigur ca realizare, pana la care este amanata fie inceperea (termen suspensiv), fie incetarea (termen extinctiv) efectelor nascute in temeiul unui act juridic (de exemplu, termenul la care imprumutatul este obligat sa ramburseze imprumutatorului imprumutul). Conditia este un eveniment viitor si nesigur ca realizare, de care depinde nasterea (conditie suspensiva) ori desfiintarea (conditie resolutorie) unui act juridic (de exp. vanzarea unui bun sub conditia cumpararii altui bun similar, mai nou).

14.3.6 Acte principale si acte accesorii Sunt principale acele acte juridice a caror existenta este independenta, fara legatura cu soarta altui act juridic. Invers, sunt accesorii acele acte juridice a caror soarta juridica depinde de soarta altui act, fata de care se afla in raport de accesorialitate (dependenta). Sunt acte accesorii: ipoteca, gajul (garantia reala mobiliara), arvuna. Fiind dependente de soarta actului principal, orice afecteaza actul principal va afecta si actul accesoriu (regula accesorium sequitur principale).
49 50

Traian Ionascu si colab. op. cit., p. 293 Dupa cum se observa, termenul real are un alt inteles decat in limbajul comun 51 Darul manual nu este un act solemn, desi este o forma de donatie, fiind deci o exceptie de la conditia solemnitatii actului, consacrata din motive practice 52 Istrate Micescu op. cit., p. 104

30

14.3.7 Acte numite si nenumite Sunt numite (tipice) acele acte care au o denumire stabilita de lege si o reglementare proprie. Invers, sunt acte nenumite (atipice) actele juridice care nu au o denumire stabilita de lege sau, chiar daca au, aceasta este doar mentionata fara a fi urmata de o reglementare proprie. Sunt acte numite: vanzarea-cumpararea civila si comerciala, locatiunea, donatia, mandatul civil si comercial (comisionul), imprumutul civil si comercial, leasing-ul, franciza, asigurarea, asocierea in participatiune, societatea civila si societatea comerciala etc. Sunt contracte nenumite asa-numitele contracte de prestari servicii ori alte contracte care au intrat in practica romaneasca prin imprumut din alte legislatii sau practici internationale: lohn-ul, factoring-ul, forfaiting-ul, cumpararea de energie etc.53). In cazul unui act numit, el va fi guvernat de regulile special edictate pentru acel contract si, in completare, de regulile aplicabile actelor juridice, in general. In cazul unui act nenumit, acesta nu va fi guvernat de regulile unui act numit cu care prezinta similitudini, ci de regulile aplicabile actelor juridice, in general. 14.3.8 Acte cu executare dintr-o data si succesiva Sunt acte cu executare dintr-o data (uno ictu) acele acte juridice a caror executare se face printr-o singura prestatie din partea debitorului. De exemplu, in cazul unei vanzaricumparari, cumparatorul plateste pretul si vanzatorul preda bunul. Invers, sunt acte cu executare succesiva acele acte juridice a caror executare din partea debitorului presupune o succesiune de prestatii, esalonate in timp. Sunt contracte cu executare succesiva creditul bancar, locatiunea, leasing-ul. 14.4 Elementele de validitate ale actelor juridice

Elementele de validitate ale unui act juridic reprezinta conditiile esentiale ce trebuie sa existe pentru ca actul sa fie valabil, adica sa isi produca efectele. Acestea sunt prevazute la art. 948 C. Civ., si anume: (i) capacitatea, (ii) consimtamantul, (iii) obiectul, (iv) cauza si, in anumite cazuri prevazute expres de lege, (v) forma solemna. Capacitatea reprezinta acea conditie de fond care consta in aptitudinea unei persoane de a dobandi drepturi si/sau de a se angaja in obligatii, prin incheierea de acte juridice. Capacitatea de a incheia acte juridice (de a contracta) este parte a capacitatii juridice a persoanei fizice sau juridice. Capacitatea juridica este compusa din capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu. Capacitatea de folosinta a persoanei fizice se dobandeste la nastere si se pierde prin moarte, iar cea de exercitiu se dobandeste la majorat. De capacitatea de a contracta beneficiaza orice persoana fizica majora sau care nu a fost pusa sub interdictie54, precum si orice persoana juridica. Per a contrario, nu au capacitate de a contracta minorii si intezisii. Minorii intre 14 si 18 ani au capacitate de
53

Unele contracte de comert international au fost adoptate si de legislatia noastra (leasing-ul, franciza etc.)

31

exercitiu restransa, ceea ce inseamna ca pot incheia doar anumite acte juridice, prevazute limitativ de lege. In ceea ce priveste persoana juridica, capacitatea juridica se dobandeste la momentul inregistrarii sale, insa este circumscrisa principiului specialitatii. Astfel, conform art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Aceasta inseamna orice act juridic care depaseste obiectul de activitate al persoanei juridice este sanctionat cu nulitatea (art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954). Consimtamantul reprezinta acea conditie de fond care consta in intentia (vointa) de a incheia un act juridic. Pentru a fi valabil, consimtamantul trebuie sa provina de la o persoana cu discernamant55, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice56 si sa fie exteriorizat57. Viciile de consimtamant sunt acele situatii care altereaza consimtamantul, facand ca acesta sa nu fie dat in mod valabil. Viciile de consimtamant sunt eroarea, dolul, violenta si leziunea. Eroarea este falsa reprezentare a realitatii la incheierea unui act civil iar dolul este eroarea provocata de altcineva prin mijloace viclene pentru a o determina sa incheie un act juridic. Violenta este amenintarea reala, fizica sau morala, a unei persoane de a incheia un act juridic pe care, in lipsa amenintarii, nu l-ar fi incheiat. Leziunea este disporoportia vadita dintre contraprestatiile nascute in temeiul unui act juridic in care una dintre parti este un minor cu capacitate de exercitiu restransa. Lipsa consimtamantului face ca actul juridic sa fie nul (lovit de nulitate absoluta), pe cand vicierea acestuia face ca actul juridic sa fie anulabil. Deoarece persoana juridica este o fictiune a legii, consimtamantul acesteia se exprima prin persoanele fizice care compun organele sale de conducere. Conform art. 35 alin. din Decretul nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice, actele juridice facute de organele persoanei juridice, in limuta puterilor ce le-au fost conferite, sunt ale persoanei juridice insasi. Obiectul actului juridic civil reprezinta acea conditie de fond constand in conduita partilor impusa prin respectivul act, respectiv actiunile ori inactiunile la care partile sunt indreptatite sau de care sunt tinute (de exemplu, dreptul cumparatorului de a primi bunul cumparat si obligatia vanzatorului de a-l preda, respectiv dreptul vanzatorului de a primi pretul, respectiv obligatia cumparatorului de a-l plati). Cand conduita partilor priveste un
54

Interdictia se instituie asupra persoanelor care nu au deloc discernamant (persoanele cu anumite boli psihice) 55 Spre deosebire de minori, respectiv interzisi, a caror lipsa de discernamant este permanenta, respectiv amanata pana la majorat, drept pentru care sunt lipsiti de capacitate juridica (incapabili), persoanele considerate capabile pot fi in anumite momente in situatia de a nu avea, din diferite motive, discernamant. Asadar, incapacitatea este o stare de drept, iar lipsa consimtamantului e o stare de fapt (Gheorghe Beleiu op. cit., p. 129) 56 Consimtamantul este exprimat fara intentia de a produce efecte juridice atunci cand este dat in gluma, de simpla complezenta etc. 57 In lipsa unei prevederi exprese a legii sau vointei partilor, tacerea nu valoreaza consimtamant; altfel spus, manifestarea de vointa trebuie sa fie expresa si nu tacita

32

bun, acesta este de asemenea denumit obiect al actului juridic; pentru a-l deosebi insa de conduita partilor, bunul mai poarta denumirea de obiect derivat al actului juridic58. Pentru a fi valabil, obiectul (respectiv obiectul derivat) al actului juridic civil trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: (i) sa existe (la momentul contractarii59), sa fie in circuitul civil (adica sa poata fi vandute si cumparate)60, sa fie posibil, sa fie licit si moral. In afara de aceste conditii generale, anumite acte juridice necesita si indeplinirea unor conditii speciale. Cauza actului juridic este acea conditie de fond ce consta in scopul urmarit la incheierea unui act juridic. Cauza trebuie sa existe61, sa fie reala si sa fie licita si morala. Cauza este ilicita cand este interzisa de lege sau este contrara bunelor moravuri si ordinii publice. In afara de cele patru condtitii de fond, atunci cand legea prevede, actul juridic trebuie sa imbrace o anumita forma (in general, forma autentica), in lipsa acesteia actul fiind nul absolut. Deoarece regula dreptului privat este cea a consensualismului, exceptiile formalismului trebuie sa fie expres prevazute de lege62. Nu trebuie confundata forma scrisa cu forma solemna. Forma scrisa este o conditie ceruta uneori doar pentru proba actului (ad probationem)63 si nu afecteaza valabilitatea acestuia. In unele cazuri, pentru ca anumite acte sa fie opozabile si tertilor, pe langa forma scrisa ceruta ad probationem trebuie ca actul sa fie inscris in anumite registre publice 64. In lipsa conditiei publicitatii, sanctiunea este inopozabilitatea, adica dreptul tertilor de a ignora efectele actului juridic. 15. Enumerarea faptelor de comert

Art. 3 C. Com. enumera faptele de comert, adica acele operatiuni pe care le considera ca fiind comerciale. Acestea sunt: 1. Cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert; 2. Vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere;

58 59

Gheorghe Beleiu op. cit., p. 139 Bunurile viitoare pot face obiectul actului, daca partile cunosc faptul ca bunul nu exista in prezent, dar va exista in viitor 60 Sunt scoase din circuitul civil bunurile proprietate publica, drogurile, armele de foc, 61 Nu este obligatoriu sa fie expresa 62 Vezi actele solemne, supra nr. 14.3.4 63 Desigur ca in practica, datorita avantajelor probatorii ale inscrisurilor, partile incheie actul in forma scrisa chiar daca dovada acestuia se poate face si cu alte mijloace de proba (precum martori sau prezumtii) 64 De exemplu, inscrierea ipotecii in cartea funciara ori a gajului in AEGRM

33

3. Contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri de credit circuland in comert; 4. Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni ale societatilor comerciale; 5. Orice intreprindere de furnituri; 6. Intreprinderile de spectacole publice; 7. Intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri; 8. Intreprinderile de constructii; 9. Intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie; 10. Intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta, cand altul decat autorul sau artistul vinde; 11. Operatiunile de banca si schimb; 12. Operatiunile de mijlocire (samsarie) in afaceri comerciale; 13. Intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat; 14. Cambiile si ordinele de producte si marfuri; 15. Constructiunea, cumpararea, vanzarea si revanzarea de tot felul de vase pentru navigatiunea interioara si exterioara si tot ce priveste echiparea, armarea si aprovizionarea unui vas; 16. Expeditiunile maritime, inchirierile de vase, imprumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul pe mare si la navigatie; 17. Asigurarile terestre, chiar mutuale, in contra daunelor si asupra vietii; 18. Asigurarile, chiar mutuale, asupra riscurilor navigatiunii; 19. Depozitele pentru cauza de comert; 20. Depozitele in docuri si antrepozite, precum si toate operatiunile asuprta recipiselor de depozit (warante) si asupra scrisorilor de gaj eliberate de ele. Desi toate operatiunile enumerate la art. 3 sunt acte de comert, adica sunt facute cu intentia de a produce efecte juridice, folosind sintagma fapte de comert legiuitorul a considerat ca fiind comerciale si faptele de comert nascute in legatura cu unul din actele de comert enumerate. De exemplu, pct. 13 arata ca sunt fapte de comert intreprinderile de transport. Daca in cursul transportului se produc anumite evenimente calificate ca si fapte juridice (cum ar fi o deteriorare a marfurilor), efectele nascute in urma unui astfel de fapt juridic au acelasi regim - comercial - ca si actul juridic propriu-zis al transportului65. In ceea ce priveste enumerarea continuta la art. 3 C. Com., aceasta nu este limitativa. Caracterul enuntiativ al enumerarii este motivat de faptul ca, la data adoptarii Codului Comercial, acestea erau actele de comert cunoscute. Intre timp insa comertul a evoluat, astfel ca alte acte de comert (leasing-ul, factoring-ul, franciza etc.) prevazute in legi speciale sunt de asemenea acte de comert. In plus, chiar din exprimarea Codului Comercial se considera ca fapte de comert in loc de sunt fapte de comer rezulta ca intentia de a da caracter enuntiativ enumerarii a fost urmarita din start de legiuitor66. Din analiza operataiunilor enumerate la art. 3 C. Com., se poate formula o definitie generica a faptelor de comert ca fiind acele operatiuni de producere de marfuri,

65 66

I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 32 Eftimie Antonescu Codul Comercial adnotat. Editura Librariei Socec & Co., 1908, vol. I, p. 25

34

executarea de lucari ori prestarea de servicii sau interpunerea in circulatia marfurilor, realizate in scopul obtinerii de venituri67. 16. Clasificarea faptelor de comert

Din interpretarea coroborata a art. 3, 4 si 56 C. Com., rezulta ca faptele de comert se impart in urmatoarele categorii: (i) faptele de comert obiective; (ii) faptele de comert subiective si (iii) faptele de comert unilaterale (mixte). Interesul calificarii unei operatiuni ca fapta de comert este aceea ca, in conformitate cu art. 56 C. Com., operatiunea este guvernata de dispozitiile legislatiei comerciale si nu de cele ale legii civile. In plus, instanta chemata sa judece un litigiu comercial este instanta comerciala. 17. Faptele de comert obiective

Faptele de comert obiective sunt cele enumerate la art. 3 C. Com., precum si alte fapte obiective prevazute in legi speciale. Acestea se numesc obiective deoarece caracterul comercial al acestora este dat de obiectul operatiunii, independent de calitatea de comerciant sau necomerciant a subiectului. Asadar, indiferent daca partile sau doar una din ele are sau nu calitatea de comerciant, exercitarea unei operatiuni din cele enumerate enuntiativ de art. 3 C. Com. duce la aplicarea dispozitiilor art. 56 C. Com., adica incidenta legii comerciale. 18. Clasificarea faptelor de comert obiective

Operatiunile enumerate de art. 3 C. Com. pot fi impartite in trei categorii: (i) operatiunile de interpunere in schimb sau in circulatie; (ii) intreprinderile si (iii) operatiunile accesorii (conexe)68.

67 68

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 29 Idem, p. 32

35

18.1

Operatiunile de interpunere in schimb sau circulatie

Dintre faptele de comert enumerate la art. 3 C. Com., sunt operatinui de interpunere in schimb sau circulatie urmatoarele: (i) cumpararea comerciala; (ii) vanzarea comerciala si (iii) operatiunile de banca si schimb. 18.1.1 Vanzarea-cumpararea comerciala In dreptul civil, vanzarea-cumpararea reprezinta acel contract prin care una dintre parti (vanzatorul) transmite celeilalte parti (cumparatorul), in schimbul unei sume de bani numita pret, dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui bun (art. 1294 C. Civ.). Conform art. 3 pct. 1, sunt comerciale cumpararile de produse sau de marfuri spre a se revinde, fie in natura, fie dupa ce se vor fi lucrat sau pus in lucru, ori numai spre a se inchiria; de asemenea si cumpararea spre a se revinde de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert. In continuare, pct. 2 prevede ca sunt de asemenea comerciale vanzarile de producte, vanzarile si inchirierile de marfuri in natura sau lucrate si vanzarile de obligatiuni ale statului sau alte titluri de credit circuland in comert, cand vor fi fost cumparate cu scop de revanzare sau inchiriere. Ceea ce face, in conceptia Codului Comercial, ca o operatiune de vanzare sau cumparare sa fie comerciala este intentia vanzatorului, a cumparatorului ori a ambilor de a obtine un castig de pe urma operatiunii, castig obtinut in urma revanzarii sau inchirierii bunului cumparat. Asadar, cumpararea unui bun in scopul revanzarii lui in castig ori a inchirierii, precum si vanzarea unui bun cumparat in vederea revanzarii ori inchirierii lui constituie fapta de comert si intra sub incidenta legii comerciale. Ceea ce este esential in stabilirea caracterului comercial al operatiunii este ca, la momentul cumpararii bunului, sa fi existat intentia cumparatorului de a-l revinde sau inchiria. Este irelevant daca, dupa cumparare, acesta se razgandeste si pastreaza bunul pentru el sau revanzarea nu se face in castig69. De asemenea, intentia de revanzare trebuie sa fie exteriorizata, adica sa fie expresa sau sa rezulte din imprejurarile incheierii contractului. Conform regulii generale prevazute de art. 1169 C. Civ. privind sarcina probei, cel care pretinde ca actul are caracter comercial trebuie sa dovedeasca acest lucru, in caz contrar actul va fi considerat civil. In ceea ce priveste obiectul vanzarii-cumpararii, acesta poate consta in producte (produse naturale ale pamantului), marfuri sau titluri de credit. Productele sau marfurile pot fi revandute in aceeasi stare in care au fost cumparate sau dupa ce vor fi fost prelucrate. Desi art. 3 pct. 1 si 2 vorbeste doar de producte, marfuri si titluri de credit (adica bunuri mobile), doctrina considera ca dispozitia respectiva trebuie interpretata extensiv, in categoria faptelor de comert putand intra si vanzarile-cumpararile de imobile 70, daca intrunesc conditiile prevazute de lege pentru a fi calificate ca si comerciale, in aceleasi conditii ca si bunurile mobile. Interpretarea data in trecut celor doua dispozitii citate, atat
69 70

M.A. Dumitrescu - Codul de comerciu adnotat. Editura Cugetarea Bucuresti, 1926, vol. I, p. 14 Idem, p. 35

36

de doctrina71, cat si de practica judiciara72, era aceea ca vanzarea-cumpararea de imobile este un act exclusiv civil. Interpretarea se baza pe argumentul ca legiutorul a inteles sa protejeze vanzarea-cumpararea de imobile, ca bunuri de o valoarea in general superioara bunurilor mobile, dandu-i astfel un caracter civil. In prezent insa aceasta diferenta de valoare nu mai este de actualitate. Desigur ca, practic, cazurile de vanzari-cumparari comericale avand ca obiect imobile73 sunt mult mai reduse numeric decat cele avand ca obiect mobile, insa frecventa redusa nu inseamna excluderea operatiunilor cu imobile din sfera actelor comerciale. Art. 5 C. Com. exclude din sfera activitatilor comerciale (i) cumpararea de bunuri pentru uzul sau consumul propriu al comerciantului ori a familiei sale, (ii) revanzarea acestor bunuri si (iii) vanzarea produselor agricole de catre cultivatori. 18.1.2 Opretiunile de banca si schimb Caracterul comercial al operatiunilor de banca si schimb este prevazut de catre art. 3 pct. 11 C. Com. Comercialitatea acestor operatiuni este data de elementul interpunerii in schimbul sau circulatia banilor. In afara bancii centrale, bancile (private) pot fi de trei feluri: banci comerciale, banci populare (cooperative de credit) si banci de investitii. Primele doua categorii de banci au ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite din depozitele atrase sau din alte surse. Diferenta dintre acestea doua este aceea ca bancile comerciale se adreseaza publicului, in general, pe cand bancile populare efectueaza aceste operatiuni pentru la membrii sai cooperatori74. In ceea ce priveste bancile de investitii, principala activitate a acestora este intermedierea obtinerii de finantari pe piata primara de capital75. Conform art. 1 din Legea societatilor bancare, activitatea bancara in Romania se desfasoara prin BNR si prin banci (comerciale), precum si prin alte persoane juridice autorizate, cu respectarea legii. In plus, BNR beneficiaza si de prevederile speciale ale Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR76.

71

I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 41, Ministerul Justitiei, cu nota introductiva de Ioan C. Marinescu Codul Comercial adnotat. Editura Tiparul Romanesc, Bucuresti, 1944, p. 8 72 M.A. Dumitrescu op. cit., vol. I, p. 10, Eftimie Antonescu op. cit., vol. I, pp. 45, 59 73 De exemplu o societate comerciala de intermediere imobiliara care uneori cumpara imobilele in nume propriu spre a le revinde 74 Initial bancile populare functionau in afara supravegherii BNR. In prezent, acestea fac obiectul unei astfel de supravegheri, intocmai ca si bancile comerciale, sub aspectul capitalizarii si cerintelor prudentiale 75 Conform Legii pietei de capital, operatiunile de investment banking fac obiectul de activitate al societatilor de servicii de investitii financiare, alaturi de acativitatea de tranzactionare de valori mobiliare si alte activitati conexe 76 Publicata in M.Of. nr. 582/30.06.2004

37

18.2

Intreprinderile

Intra in categoria intreprinderilor urmatoarele fapte de comert prevazute de art. 3 C. Com.: (i) intreprinderile de furnituri (pct. 5); (ii) intreprinderile de spectacole publice (pct. 6); (iii) intreprinderile de comisioane, agentii si oficiuri de afaceri (pct. 7); (iv) intreprinderile de constructii (pct. 8); (v) intreprinderile de fabrici, de manufactura si imprimerie (pct. 9); (vi) intreprinderile de editura, librarie si obiecte de arta (pct. 10); (vii) intreprinderile de transporturi de persoane sau de lucruri, pe apa sau pe uscat; (viii) intreprinderile de asigurari (pct. 17) si (ix) intreprinderile de depozit in docuri si antrepozite (pct. 20). Prin intreprindere se intelege o organizare structurala a factorilor de productie (natura, munca si capitalul) in scopul desfasurarii unei activitati aducatoare de profit. Activitatea poate fi de producere de bunuri (intreprindere industriala) sau furnizare de servicii (intreprindere comerciala). Rolul intreprinzatorului in economie este de a-si procura de la altii, in totalitate sau numai in parte, factorii de productie si de a combina acesti factori, in conditiile riscului economic, in vederea producerii de bunuri sau furnizarii de servicii care sa-i aduca un cat mai mare profit77. Trebuie facuta distinte intre notiunea de intreprindere folosita de Codul Comercial si notiunea de intreprindere din perioada economiei centrazilate78. In conceptia Codului Comercial, prin intreprindere se intelege o organizare, rezultat al unei activitati antreprenoriale, care poate fi sau nu persoana juridica. In conceptia moderna, intreprinderea este o societate comerciala de mici dimensiuni (atat ca numar de salariati, cat si ca cifra de afaceri) in care fondatorul este manager si administrator in acelasi timp. 18.2.1 Intreprinderile de constructii In cazul intreprinderii de constructii, obiectul intreprinderii este ridicarea de cladiri si alte constructii, civile sau industriale. Activitatea de constructii se supune reglementarilor in domeniu (legi, hotatari de guvern, hotatari ale consiliilor locale si ordine ale primarilor) privind calitatea, amplasarea si alte restrictii urbanistice. Toate actele si faptele juridice savarsite pentru realizarea lucrarilor de constructii au caracter comercial79. Aceasta inseamna ca sunt operatiuni comerciale si contractele de cumparare de materiale, contractele de antrepriza incheiate cu beneficiarii lucrarilor etc80.

77 78

I.N. Fintescu op. cit., vol. I, pp. 44-45 Persoane juridice organizate conform Legii nr. 5/1978 (in prezent abrogate) si transformate in societati comerciale sau regii autonome, conform Legii nr. 15/1990 79 I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 46 80 Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 40

38

14.2.2 Intreprinderile de fabrici si manufactura Intreprinderile de fabrici si manufactura presupun producerea de bunuri in urma prelucarii sau asamblarii unor materii prime ori componente. Diferenta dintre fabrici si manufacturi este una de volum al activitatii, fara relevanta juridica. In conceptia Codului Comercial, fabrica reprezinta o activitate industriala (de exp. producerea de ciment), pe cand manufactura presupune o activitate in care predomina munca manuala (de exp., producerea de ceasuri). In prezent, aceasta deosebire nu are nici o relevanta practica sau juridica. 18.2.3 Intreprinderile de furnituri In conceptia Codului Comercial, furnitura este o activitate prestata de un intreprinzator specializat care furnizeaza un serviciu de utilitate publica in mod continuu sau la intervale regulate de timp (de exp. furnizarea de energie electrica, gaz, distribuirea corespondentei, ridicarea gunoiului menajer etc.). Daca in cazul furnizarilor continue lucrurile sunt clare (furnizarea de electricitate, gaz etc.), in ceea ce priveste celelalte servicii este esential ca executarea lor (care include inclusiv livrarea unor produse, precum activitatea de catering) sa se faca la termene succesive (furnizarea corespondentei, ridicarea gunoiului menajer), fara ca durata dintre datele la care sunt prestate serviciile sa fie neaparat egale (distribuirea corespondentei, pe suport material sau electronica). In cazul in care livrarea se face la un singur termen, suntem in fata unei vanzari-cumparari si nu al unei furnituri81. 18.2.4 Intreprinderile de spectacole publice Organizarea de spectacole publice este, in conceptia Codului Comercial, fapta de comert. Spectacolele pot fi de orice fel: film, teatru, circ, concert, intrecere sportiva etc. Elementele esentiale pentru calificarea unui spectacol ca fiind fapta de comert sunt (i) acesta sa fie public si (ii) intreprinzatorul (managerul, impresarul) sa fie altul decat artistul sau sportivul care evolueaza in cadrul spectacolului82. In cazul in care spectacolul este dat in scopuri caritabile, fapta nu mai este comerciala, lipsind elementul obtinerii de castiguri. Daca insa spectacolul este organizat de o persoana juridica fara scop lucrativ, insa in vederea obtinerii unui castig, operatiunea se incadreaza in categoria faptelor de comert deoarece, ceea ce intereseaza, este intrunirea elementelor unei intreprinderi si nu calitatea de comerciant ori nu a organizatorului83.

81 82

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 41 Pentru o opinie contrara, vezi I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 52 83 Pentru o opinie contrara, vezi Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 43

39

18.2.5 Intreprinderile de comision, agentii si oficii de afaceri Comisionul si agentia (oficiul de afaceri) sunt activitati de intemediere in afaceri ce apar atunci cand intre furnizorul si beneficiarul unui contract se interpune o a treia persoana, care face posibila incheierea contractului. Diferenta dintre comision si agentie (respectiv contractul de comision si contractul de agentie) este aceea ce, in cazul comisionului, comisionarul incheie contractul pe seama comitentului, in timp ce agentul doar pune partile in legatura, fara a participa la incheierea contractului. Contractul de comision face obiectul unei reglementari speciale in Codul Comercial (art. 405 si urm.) care se completeaza cu dispozitiile din Codul Civil referitoare la mandat (art. 1532 si urm.). 18.2.6 Intreprinderile de editura, de imprimerie si de vanzare a obiectelor de arta Intreprinderile de editura, de imprimerie si de vanzare a obiectelor de arta se ocupa cu valorificarea drepturilor patrimoniale izvorand din creatia intelectuala. Valorificarea acestor drepturi se realizeaza prin exercitarea dreptului de reproducere si difuzare a operei84. Valorificarea drepturilor de autor este reglementata prin Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe85. Editarea este intreprinderea care se bazeaza pe incheierea de contracte de editura cu autorii de opere literare, stiintifice sau artistice prin care acestia din urma cedeaza editurii dreptul de a reproduce si de a difuza opera, in schimbul unei remuneratii. Imprimeria reprezinta activitatea de redactare si multiplicare a unei opere literare, stiintifice sau artistice. Aceasta se poate face atat pe suport material (tiparire) cat si postarea pe Internet. Libraria reprezinta activitatea de distribuire si difuzare catre clienti a operei literare sau stiintifice, dupa multiplicarea acesteia. In cazul vanzarii organizate a operelor artistice (picturi, sculpturi etc.), activitatea nu are o denumire specifica. Pentru a fi in prezenta unei intreprinderi de editura, imprimerie sau librarie este necesar ca persoana antreprenorului sa fie alta decat cea a autorului86.

84 85

Viorel Ros Dreptul proprietatii intelectuale. Editura Global Lex, Bucuresti, 2001, p. 129 Publicata in M.Of. nr. 60/1996, cu modificarile si completarile ulterioare 86 Stanciu D. Carpenaru op. cit., pp. 44-45

40

18.2.7 Intreprinderile de transport de persoane sau lucruri Obiectul activitatii de transport consta in deplasarea in spatiu de calatori si marfuri87, in baza unui contract de transport. Contractul de transport reprezinta conventia prin care o parte (transportatorul, carausul) se obliga, in schimbul unei remuneratii, sa efectueze o deplasare de persoane sau de bunuri pe o anumita distanta, cu un vehicul corespunzator88. Desi art. 3 pct. 13 C. Com. vorbeste doar de transportul pe apa si pe uscat, pentru identitate de ratiuni (a pari), dispozitia este aplicabila si transporturilor aeriene89. Contractul de transport face obiectul reglementarii Codului Comercial (art. 413 si urm.), completat cu reglementarile specifice fiecarei forme de transport (pe calea ferata, pe apa 90 sau pe calea aerului). O varianta a contractului de transport este contractul de expeditie, adica acel contract prin care o parte (expeditionarul) se obliga fata de cealalta parte (expeditorul) sa incheie un contract de transport, pe seama celei din urma, cu o terta parte (carausul). Dupa cum se observa, contractul de expeditie este de fapt un contract de transport la care se adauga un contract de comision. In afara de obligatiile specifice contractului de transport si de comision, expeditionarul isi asuma si alte obligatii conexe precum manipularea marfurilor, deplasarea lor de la depozit la locul de expeditie, ridicarea marfurilor si deplasarea lor la destinatar etc91. 18.2.8 Intreprinderile de asigurare Potrivit art. 3 pct. 7 si pct. 18 C. Com., sunt fapte de comert asigurarile terestre contra daunelor si asupra vietii, precum si contra riscurilor navigatiei. Asigurarea este un contract (polita de asigurare) prin care o parte (asigurator) se obliga fata de o alta parte (asigurat) ca, in schimbul unei remuneratii (prima de asigurare), sa plateasca acestuia din urma sau unei alte persoane indicate de aceasta (beneficiar) o suma determinata (suma asigurata), in cazul producerii unui risc prestabilit (riscul asigurat). Asigurarile fac obiectul reglementarii Legii nr. 136/1995 privind asigurarile si reasigurarile in Romania92, cu modificarile si completarile ulterioare. Activitatea de asigurare se desfasoara numai prin sociatati autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, conform Legii nr. 32/2000 privind societatile de asigurare si supravegherea
87

Nu constituie insa activitate de transport orice deplasare in spatiu, cum ar fi transportul informational, transportul de lichide si gaze prin conducte (vezi si Gheorghe Filip Dreptul transporturilor. Editura Sansa, Bucuresti, 1996, p. 5), in acest caz fiind in prezenta unuei intreprinderi de furnituri 88 Octavian Capatina Contractul comercial de transport. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1995, p. 26 89 La data adoptarii Codului Comercial, transportul aerian comercial nu exista, avioanele fiind fie militare, fie de agrement 90 In ceea ce priveste transporturile maritime si fluviale, in afara de reglementarile scrise, interne si internationale (conventii), exista si numeroase uzuri 91 Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 47 92 Publicata in M.Of. nr. 303/30.12.1995

41

asigurarilor93, cu modificarile si completarile ulterioare. Asigurarile sunt, in general, facultative dar, pentru anumite categorii de riscuri (de exp., accidente auto), acestea sunt obligatorii. Riscul asigurat poate consta in deteriorarea sau furtul unor bunuri, vatamare corporala, invaliditate, deces sau chiar evenimente economice (riscul neplatii94). In vederea diminuarii sarcinii de plata a unor sume asigurate, asiguratorii se reasigura la randul lor cu alti asiguratori (contractul de reasigurare). 18.2.9 Depozitele in docuri si antrepozite Potrivit art. 3 pct. 3 C. Com., sunt fapte de comert depozitele in docuri si antreprize, precum si toate operatiunile asupra recipiselor de depozit (warante) si asupra inscrisurilor de gaj eliberate de ele. Depozitul este un contract prin care o persoana (deponent) remite spre pastrare un lucru unei alte persoane (depozitar), cu obligatia pentru acesta din urma de a-l conserva si restitui in natura la cererea deponentului (art. 1591 C. Civ.). Pentru a fi insa fapta de comert obiectiva, depozitul trebuie sa imbrace forma unei intreprinderi, un depozit izolat facut de un necomerciant neintrunind conditiile pentru a fi fapta de comert95. 19. Faptele de comert conexe (accesorii)

Faptele de comert accesorii (conexe) sunt acele operatiuni care dobandesc caracter comercial datorita stransei lor legaturi cu o alta operatiune care este considerata de lege ca fiind fapta de comert, sau datorita obiectului lor, desi ele in sine nu au caracter comercial. Altfel spus, faptele de comert accesorii (conexe) imprumuta caracterul comericial. Sunt incadrate in categoria faptelor de comert accesorii (conexe) urmatoarele: contractele de report asupra titlurilor de credit, vanzarile si cumpararile de parti sociale sau de actiuni ale societatilor comerciale, operatiunile de mijlocire in afaceri, cambia sau ordinele in producte sau marfuri, operatiunile cu privire la navigatie, depozitele pentru cauza de comert, contul curent si cecul, mandatul, comisionul si consignatia, gajul si fidejusiunea. 19.1 Contractele de report asupra titlurilor de credit

Conform art. 3 pct. 3 C. Com., sunt fapte de comert contractele de report asupra obligatiunilor de stat sau a altor titluri circuland in comert.

93 94

Publicata in M.Of.nr. 148/10.04.2000 Desi, in acest caz, contractul de asigurare se confunda in multe privinte cu contractul de garantie personala (vezi infra nr. 53.1) 95 Daca depozitul, desi izolat, este accesoriu unui alt contract care este comercial, operatiunea este fapta de comert, insa conexa (vezi infra nr. 19.6)

42

Codul Comercial defineste la art. 74 contractul de report ca fiind o operatiune juridica ce consta in cumpararea unor titluri de credit circuland in comert urmata de revanzarea simultana cu termen si pe un pret determinat catre aceeasi persoana a unor titluri de aceeasi specie. Asadar, contractul de report care cuprinde in acelasi inscris o dubla vanzare: una care se executa imediat si care are ca obiect transferul drepturilor asupra unor tiluri de credit si alta care se executa la un anumit termen de la prima vanzare si care are ca obiect transferul inapoi catre primul vanzator a unor titluri de aceeasi specie cu cele transferate initial. Reportul avand ca obiect titluri de credit (obligatiunile facand si ele parte din categoria titlurilor de credit) este considerat fapta de comert datorita obiectului special asupra caruia poarta: titluri de credit, care sunt instrumente comerciale. Asadar, daca reportul nu ar avea ca obiect titluri de credit, operatiunea ar fi una civila. Alaturi de contractul de report, mai sunt fapte de comert operatiunile de bursa (de valori sau de marfuri) facute cu respectarea regulamentului bursei96, din aceleasi motive: obiectul lor il constituie bunuri care au o legatura stransa cu comertul. 19.2 Cumpararile sau vanzarile de parti sociale sau actiuni

Partile sociale si actiunile (denumite si titluri de participare) sunt titluri de valoare reprezentand participarea intr-o societate comerciala, cu raspundere limitata sau pe actiuni. Art. 3 pct. 4 C. Com. considera vanzarile si cumpararile de astfel de titluri ca fiind operatiuni comerciale in considerarea obiectului lor: partile sociale si actiunile 97, adica titluri de valoare reprezentand o participare la capitalul social98 emise de o entitate comerciala prin excelenta. Cel ce dobandeste astfel de titluri se leaga de emitent si riscurile acestuia vor fi si ale lui; el va castiga sau va pierde, dupa cum emitentul castiga sau pierde din operatiunile pe care le face99. Daca vanzarea sau cumpararea nu ar avea ca obiect titluri de valoare de tipul titlurilor de participare, actul ar fi civil. In considerarea naturii operatiunii100 (obiectului contractului) insa, operatiunea capata caracter comercial, independent de existenta sau inexistenta, la data vanzarii sau cumpararii, a intentiei de revanzare sau a obtinerii unui castig101. Daca aceasta exista, atunci operatiunea este atat o interpunere in circulatie, cat si o fapta de comert conexa, suprapunere fara efecte juridice, in ambele cazuri operatiunea fiind calificata oricum ca si comerciala.

96 97

Eftimie Antonescu op. cit., vol. I, p. 79 Pentru identitate de ratiuni, dispozitia trebuie extinsa si la partile de interes emise de societatile in nume colectiv 98 Cu excluderea, deci, a obligatiunilor, care nu reprezinta decat un imprumut acordat societatii (vezi Eftimie Antonescu op. cit., vol. I, p. 81). Cu toate acestea, avand in vedere calitatea de comerciant a emitentului (o societate pe actiuni), operatiunea este fapta de comert subiectiva (vezi supra nr. 20) 99 I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 60 100 Eftimie Antonescu op. cit., vol. I, p. 80 101 M.A. Dumitrescu op. cit., vol. I, p. 14

43

In cazul cand operatiunea reprezinta o cumparare de titluri de participare, aceasta are acelasi regim comercial stabilit de art. 3 pct. 4 C. Com. atat cand are ca obiect titluri deja emise, cat si atunci cand are ca obiect titluri nou emise in cursul constituirii sau majorarii capitalului social102. 19.3 Operatiunile de mijlocire in afaceri

Mijlocirea (samsaria) reprezinta o intermediere a incheierii unui contract in scopul facilitarii incheierii lui. Spre diferenta de mandat (comision), intermediarul doar ajuta partile sa incheie mai usor contractul, activitatea intermediarului fiind de a pune partile in contact, de a furniza informatii uneia sau ambelor despre implicatiile contractului, persoana co-contractantului, piata de desfacere a produselor (in cazul unei vanzaricumparari). Dupa cum se observa, activitatea de mijlocire se suprapune in mare masura peste cea de agentie, agentul fiind exact un intermediar (mijlocitor). Asadar, daca agentia prevazuta la art. 3 pct. 7 C. Com. nu intruneste conditiile unei intreprinderi, intermedierea este considerata fapta de comert in conditiile art. 3 pct. 12 C. Com. daca este accesorie unei fapte de comert (de exp., vanzarea-cumpararea comerciala103), chiar daca actul de intermediere este izolat104. 19.4 Cambia si celelalte efecte de comert

Art. 3 pct. 14 C. Com. considera fapte de comert cambiile si ordinele in producte si marfuri. Pentru identitate de ratiuni, dispozitia se extinde de la cambie si la biletul la ordin. Cambia este un titlu de de credit esentialimente girabil (transferabil), formal si complet, care contine o obligatie de plata sau de a face sa se plateasca fara contraprestatie o suma determinata; in virtutea acesteia, o persoana (tragator) da mandat (ordin) unei alte persoane (tras), sa execute acea obligatie in favoarea unei a treia persoane (beneficiar), la implinirea scadentei si la locul mentionat105. Biletul la ordin este un titlu de credit in temeiul careia o persoana (emitent) isi asuma obligatia de a plati altei persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia o suma de bani, la implinirea scadentei106. Natura comerciala a operatiunilor de emitere a efectelor de comert rezulta din faptul ca raportul juridic fundamental care reprezinta cauza emisiunii este unul comercial (de exp.
102 103

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 49 Eftimie Antonescu op. cit., vol. I, p. 111 104 Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 50 105 Mircea Costin Dictionar de drept international al afacerilor. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1996, vol. I, p. 133 106 Idem, vol. I, p. 119

44

plata pretului dintr-o vanzare-cumparare comerciala printr-un cec). Prin extensie, dobandesc caracter comercial si transmiterea si executarea obligatiilor nascute in baza efectelor de comert. Cat priveste ordinul in producte sau marfuri la care se refera ultima parte a art. 3 pct. 14 C. Com., acesta este o cambie, cu particularitatea ca obligatia are ca obiect nu plata unei sume de bani, ci predarea unei cantitati de marfa. Aceasta face ca titlul respectiv sa fie asimilat unui contract forward sau futures, aceste din urma contracte fiind oricum comerciale datorita faptului ca se deruleaza pe o bursa de marfuri107. 19.5 Operatiunile cu privire la navigatie

Codul Comercial considera ca fiind fapte de comert toate operatiunile referitoare la navigatie, indiferent de forma (maritima sau fluviala108): construirea vaselor, echiparea lor, aprovizionarea, contractele de transport si de expeditie, de inchiriere a navei in orice sistem (cu echipaj109 sau fara110), inchirierea echipajului111, imprumutul luat in legatura cu nava (imprumutul maritim) si ipoteca maritima, precum si faptele cauzatoare de prejudicii prin lovirea vaselor (abordaj)112. Asadar, avand caracter accesoriu, nu este necesara existenta unei organizari sub forma unei intreprinderi sau intentia uneia sau a ambelor parti de a se interpune in circulatie. 19.6 Depozitele pentru cauza de comert

In plus fata de depozitele constituite in docuri si antrepozite care, in conditiile unei intreprinderi, sunt considerate fapte de comert conform art. 3 pct. 20 C. Com., pct. 19 califica depozitele pentru cauza de comert ca fiind de asemenea comerciale. Deosebirea dintre cele doua forme de depozit reglementate la pct. 20, respectiv pct. 19 este ca, daca in primul caz suntem in fata unei intreprinderi atunci cand sunt indeplinite conditiile unei asemenea forme de organizare in cazul din urma suntem in fata unei fapte de comert accesorii care, la fel ca si in cazul celorlalte astfel de fapte, dobandeste caracter comercial prin conexitatea cu o alta operatiune comerciala. In cazul depozitului, acesta dobandeste caracter comercial daca marfurile depozitate au vreo legatura cu o fapta de

107

Pentru o opinie criticabila conform careia cambia in producte si marfuri este o notiune fara aplicabilitate, vezi Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 50 108 Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 51 109 Navlosire 110 Bare-boat 111 Consideram ca un conflict intre aplicarea legii comerciale operatiunilor de angajare a membrilor echipajului (inrolarea echipajului) prevazuta de art. 531 si urm. C. Com. si aplicarea legislatiei muncii, avand in vedere calitatea de angajat al unui astfel de membru, se transeaza in favoarea aplicarii legislatiei muncii, ca forma de protectie a angajatului. Consideram in continuare ca dispozitiile legislatiei muncii se completeaza, in masura in care nu exista incompatibilitate, cu dispozitiile legii comerciale in materie 112 I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 128

45

comert (de exp., se intentioneaza a fi revandute iar pana la revanzare sunt pastrate intr-un depozit). Nu intereseaza daca partile (inclusiv depozitarul) sunt sau nu comercianti113. 19.7 Contul curent si cecul

Conform art. 6 alin. 2 C. Com., sunt fapte de comert contul curent si cecul, daca au cauza comerciala. Contul curent este un contract prin care partile convin ca, in loc sa-si stinga creantele lor reciproce rezultand din prestatii reciproce, stingerea se face la un anumit termen prin plata sumei ramase dupa compensarea intre ele a tuturor crentelor reciproce nascute din raporturi juridice comerciale pana la implinirea termenului de catre partea care, dupa compensare, rezulta ca fiind debitoare. Asadar, creditor va fi acela in favoarea caruia se apleaca, la inchidere, balanta dintre ce are de primit si ce are de datorat (soldul). Contractul de cont curent este reglementat de art. 370 si urm. C. Com. Dupa implinirea termenului, cel care are calitatea de debitor datoreaza celui care are calitatea de creditor dobanzi, conform art. 370 alin. 1 pct. 3 C. Com. Din definitia contului contului curent rezulta ca este o aplicatie a compensatiei conventionale din dreptul comun. Dispozitiile Codului Comercial trebuie insa interpretate impreuna cu dispozitiile OUG nr. 77/1999 privind unele masuri pentru evitarea incapacitatii de plata114, pusa in aplicare prin HG 685/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, care reglementeaza modalitatea de compensare intre agentii economici cu creante reciproce, compensare care se face cu acordul unei comisii din cadrul Ministerului Industriei. Cecul este un inscris prin care o persoana (tragator) sa ordin unei banci comerciale la care are un disponibil (in cont curent)115 sa plateasca o suma de bani unei alte persoane (beneficiar) sau la ordinul acesteia. Pentru a fi fapta de comert, cecul trebuie sa aiba o cauza comerciala. Cecul este reglementat prin Legea nr. 59/1934116, cu modificarile si completarile ulterioare117.

113 114

Eftimie Antonescu op. cit., vol. I, p. 130 Publicata in M.Of. 256/04.06.1999 115 Contul curent, in acest caz, este diferit de contul curent regmenentat de art. 370 si urm. C. Com (care am vazut ca are o aplicatie restransa) si este o forma a contractului de depozit bancar (vezi Ion Turcu Drept bancar. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 1999, vol. II, p. 91) 116 Publicata in M.Of. nr. 59/1934 117 O.G. nr. 11/1993, publicata in M.Of. nr. 201/23.08.1993

46

19.8

Contractele de mandat, comision si consignatie

Aceste contracte fac obiectul reglementarii Codului Comercial, in speta art. 374 si urm. (mandatul), respectiv art. 405 si urm. (comisionul si consignatia). Contractul de mandat este contractul in temeiul caruia o parte (mandant), imputerniceste cealalta parte (mandatar), sa incheie in numele si pe socoteala ei anumite act juridice. Mandatul este fapta de comert obiectiva daca actul juridic pe care il incheie mandatarul este comercial pentru mandant (de exp. o vanzare sau cumparare comerciala). Astfel, comericialitatea mandatului este impumutata de la comercialitatea actului ce face obiectul mandatului. Mandatul poate fi cu sau fara reprezentare. Mandatul cu reprezentare este mandatul in temeiul caruia mandatarul incheie actul atat pe socoteala mandantului, cat si in numele acestuia, adica aduce la cunostinta tertului co-contractant faptul ca lucreaza in numele si pe socoteala mandantului si nu in nume propriu. Invers, mandatul fara reprezentare este mandatul in temeiul caruia mandatarul incheie actul pe socoteala mandantului, dar in nume propriu, adica nu aduce la cunostinta tertului co-contractant ca lucreaza de fapt pe socoteala mandantului. Contractul de comision este un contract de mandat, in general fara reprezentare, prin care mandatarul este platit cu un comision din valoarea actului incheiat cu tertul cocontractant. Partile contractului de comision poarta denumiri specifice: mandantul se numeste comitent iar mandatarul, comisionar. Consignatia este o specie a contractului de comision care are ca obiect vanzarea de catre comisionar (consignatar) a unor bunuri mobile in nume propriu dar pe seama comitentului (consignant), intr-un spatiu adecvat. 19.9 Contractele de garantie

Contractul de garantie este un contract accesoriu unui contract ce da nastere unui drept de creanta, considerat principal, si au ca obiect constituirea unei garantii asupra unui bun determinat, asupra unei universalitati de bunuri sau asupra intregului patrimoniu al unei terte persoane care garanteaza creditorului indeplinirea de catre debitor a obligatiei aferente dreptului de creanta principal. Garantiile sunt de doua feluri: reale si personale. Garantiile reale sunt acele garantii care poarta asupra unui bun determinat sau al unui ansamblu de bunuri determinate sau determinabile si insotesc bunul indiferent de cine este, la orice moment, proprietarul acestora. Astfel, garantiile reale sunt sarcini care greveaza bunul ce face obiectul garantiei. Garantia personala (fidejusiunea) este acea forma de garantie care nu poarta asupra unui bun determinat sau a unui ansambu de bunuri determinate, ci asupra intregului patrimoniu al garantului (fidejusor), fara ca aceste bunuri, in mod individual sau ca ansamblu determinat sau determinabil sa fie grevate in verun fel de vreo sarcina.

47

Ipoteca este acea garantie reala constituita in temeiul unui contract incheiat intre debitor si creditorul sau, pentru garantarea creantei acestuia din urma cu unul sau mai multe bunuri imobile determinate. Gajul118 este acea garantie reala constituita in temeiul unui contract incheiat intre debitor si creditorul sau, pentru garantarea creantei acestuia din urma cu unul sau mai multe bunuri mobile determinate sau cu un ansablu de bunuri mobile determinate. O forma intermediara de garantie este cautiunea reala care este un contract accesoriu prin care un tert, altul decat debitorul din contractul principal, se angajeaza fata de creditor sa plateasca datoria debitorului, in cazul in care acesta nu plateste, constituind in favoarea creditorului o garantie reala, imobiliara sau mobiliara. Observam asadar ca acest contract este o combinatie intre contractul de garantie reala si contractul de garantie personala. Contractele de garantie, atat personale cat si reale, atat mobiliare cat si imobiliare, sunt fapte de comert conexe atunci cand obligatia din contractul principal (obligatia garantata) este comerciala119. Asadar, si in acest caz comericialitatea garantiei este impumutata de la comercialitatea obligatiei principale120. 20. Faptele de comert subiective

In afara de faptele de comert obiective enumerate la art. 3 C. Com. si a celor conexe (accesorii) considerate comerciale datorita naturii (obiectului) lor, respectiv prin imprumut de la o fapta de comert obiectiva, legea reglementeaza si faptele de comert subiective. Art. 4 C. Com. prevede ca se socotesc ca fapte de comert, afara de faptele de comert de la art. 3 (obiective), si celelalte contracte si obligatiuni ale unui comerciant, daca nu sunt de natura civila sau necomercialitatea nu rezulta din insusi actul. Asadar, pe cand comercialitatea faptelor de comert obiective este data de natura (obiectul) operatiunii, comercialitatea faptelor de comert subiective este data de calitatea de comerciant a uneia sau a ambelor parti ale operatiunii, indiferent in principiu de obiectul operatiunii (contractului). Asadar, art. 4 C. Com. instituie o prezumtie de comercialitate asupra tuturor operatiunilor savarsite de un comerciant persoana fizica sau juridica; prezumtia este simpla (poate fi rasturnata prin proba contrara). Conditiile in care se poate rasturna prezumtia sunt prevazute tot in cuprinsul art. 4, respectiv (i) natura civila a obligatiei sau (ii) natura necomerciala a obligatiei. Exceptia caracterului civil a obligatiei se bazeaza pe considerentul ca un comerciant, pe langa actele de comert care le face in exercitarea obiectului de activitate al afacerii sale, mai face si acte de natura civila prin excelenta. Sunt astfel de acte donatia, testamentul,
118 119

Garantiile reale mobiliare, conform Legii garantiilor reale mobiliare Alti autori (I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 64 si Stanciu D. Carpenau op. cit., p. 53) nu includ garantia reala imobiliara (ipoteca) printre contractele comerciale conexe (accesorii) 120 Inclusiv deci in cazul ipotecii (vezi si C.Ap. Ploiesti, s. com. si de cont. adm., dec. nr. 525/RC din 28.06.2002 in Pandectele Romane nr. 3/2003, p. 116)

48

acceptarea sau repudierea unei succesiuni, sponsorizarea, mecenatul, precum si toate actele juridice de dreptul familiei (recunoasterea unui copil, adoptia etc.)121. Exceptia caracterului civil al obligatiei se bazeaza pe faptul ca, atata timp cat natura unui poate fi atat civila, cat si comerciala, comerciantul poate sa imprime caracter civil actului prin vointa sa. Astfel, comerciantul poate cumpara anumite bunuri pentru uzul sau personal ori al familiei sale, fara legatura cu comertul pe care il practica122. 21. Faptele de comert unilaterale (mixte)

Faptele de comert unilaterale (mixte) sunt acele operatiuni care sunt comerciale doar pentru una dintre parti, pentru cealalta avand caracter civil. Exemplele sunt numeroase: un necomerciant cumpara un bun de larg consum de la un comerciant (retailer, dealer, producator etc.), un necomerciant contracteaza constructia unui imobil cu o societate de constructii, un liber-profesionist inchiriaza un sediu profesional intr-o cladire de birouri, un necomerciant incheie un contract de asigurare. Asadar, desi multe din operatiunile comerciale se incheie intre comercianti, la fel de multe operatiuni au loc intre comercianti si necomercianti (clienti). Avand in vedere ca, pentru comerciant, operatiunea este comerciala, iar pentru necomerciant este civila, trebuie stabilit carei legislatii i se supune opereratiunea celei civile sau celei comerciale. Solutia este data de art. 56 C. Com. care contine regula aplicarii legii comerciale operatiunilor considerate fapte de comert. Aceasta regula este, conform acestui articol, aplicabila nu numai faptelor de comert obiective si subiective, ci si celor unilaterale: daca un act este comercial numai pentru una din parti, toti contractantii sunt supusi incat priveste acel act, legii comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si de cazurile in care legea ar dispune altfel. Motivul pentru care tuturor partilor comercianti sau necomercianti li se aplica legea comerciala este acela de a mentine unitatea reglementarii raportului juridic, nefiind posibil ca doua categorii de legi sa guverneze, in acelasi timp, acelasi raport juridic. Asadar, a fost doar o problema de optiune intre una din cele doua categorii de legi comerciala si civila in a guverna aceste raporturi, legiuitorul optand pentru legea comerciala123. De asemenea, litigiile izvorate din fapte de comert unilaterale sunt supuse solutionarii instentelor comerciale. Asa cum se arata in ultima parte a art. 56 C. Com. citat, desi legea comerciala este aplicabila si pentru necomerciantul-parte a raportului juridic, acesta din urma nu este supus obligatiilor profesionale la care sunt supusi comerciantii. Adica, legea comerciala
121

Dupa cum se observa, afara de donatie, sponsorizare si mecenat, celelalte acte pot fi facute numai de comerciantul persoana fizica 122 In acest caz, toate situatiile de necomercialitate a actului sunt proprii doar comerciantului persoana fizica. Avand in vedere controversa privind caracterul comercial sau nu al vanzarii-cmprararii de imobile, este discutabil daca un contract de cumparare sau de vanzare a unui imobil facut izolat (de exemplu, pentru stabilirea sediului) are natura civila sau comerciala. Inclinam sa credem ca, atunci cand actul nu se realizeaza cu titlu profesional, actul are natura civila 123 Pe principiul protejarii creditului

49

guverneaza incheierea actului, executarea obligatiilor rezultand din acesta, dovada drepturilor etc. dar nu si statutul personal al necomerciantilor. Aceasta prevedere este logica deoarece, prin incheierea unui act unilateral (mixt), un comerciant nu poate deveni comerciant cu toate obligatiile si raspunderile ce deriva din aceasta calitate124 impotriva vointei acestuia. Sunt obligatii ale unui comerciant aceea de a se inmatricula la Registrul Comertului, de a tine registre comerciale, de a respecta reglementarile privind concurenta comerciala, de a se declara in faliment, atunci cand este cazul etc. In afara de inexistenta obligatiilor profesionale ale comerciantilor, necomerciantilor participanti la raporturi juridice comerciale li se aplica prin exceptie dispozitiile legii civile atunci cand exista o prevedere expresa in acest sens. O astfel de prevedere este cea continuta de art. 42 alin. 3 C. Com., conform caruia debitorilor necomercianti continua sa le se aplice regula divizibilitatii raspunderii contractuale din dreptul civil (art. 1041 raportat la art. art. 1039 C. Civ.), spre deosebire de debitorii comercianti carora li se aplica regula solidaritatii raspunderii (art. 42 alin. 1 C. Com.) 125.

124 125

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 58 I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 73

50

Comerciantii
22. Notiunea de comerciant

Conform art. 7 C. Com., sunt comercianti aceia care fac fapte de comert avand comertul ca profesiune obisnuita si societatile comerciale. Comerciantii sunt acele persoane fizice sau juridice care desfasoara o activitate comerciala consecventa, adica desfasoara fapte de comert cu titlu profesional. In limbaj juridic, prin comerciant se intelege persoana care efectueaza orice fel de fapte de comert, indiferent de obiectul lor, si nu doar cei care vand sau cumpara. Din definitia continuta de art. 7 C. Com. rezulta existenta a doua categorii de comercianti: (i) comerciantii persoane fizice si (ii) societatile comerciale. Pe langa aceste categorii, mai exista insa si altele categorii reglementate prin legi speciale, precum regiile autonome126 sau cooperativele de credit127. Conform art. 8 C. Com., statul, judetul sau comuna nu pot avea calitatea de comercianti. Cu toate acestea, in multe situatii statul se comporta ca si comerciant, in scopul exploatarii cat mai judicios a proprietatii publice sau private proprii. Astfel statul si unitatile sale administrativ-teritoriale pot intra in parteneriate publice-private128 sau pot incheia acorduri de asociere in participatiune129 sau constitui societati comerciale cu particularii130. In cazul in care statul infiinteaza regii autonome sau societati comerciale, pentru faptele de comert ale acestora din urma respectivele entitati sunt comercianti si nu statul, care este doar fondatorul/asociatul lor (desigur ca dobandirea - inclusiv prin subscriptie - de catre stat sau unitatile sale administrativ-teritoriale a actiunilor intr-o societate comerciala este act de comert, conform art. 3 pct. 4 C. Com.). Totusi, desi statul se comporta ca un comerciant, marea majoritate a veniturilor sale nu provine din asocierile cu privatii, ci din taxe si impozite, centrale sau locale. In aceste conditii, statul nu dobandeste calitatea de comerciant nici macar in fapt. In drept, statul (sau unitatile sale administrativ-teritoriale) nu se inregistreaza in Registrul Comertului, nu tine registre comerciale si, evident, nu isi da singur autorizatie pentru exercitarea de fapte de comert. Acolo unde operatiunile statului constituie acte de comert, acestea sunt supuse legii comerciale si competentei de judecata a instantelor comerciale. In ceea ce priveste regiile autonome si cooperativele de credit, acestea sunt comercianti (fiindu-le aplicabile inclusiv procedurile falimentului prevazute de Legea insolventei131 deoarece a fi de interes
126

Conform Legii nr. 15/1990, acestea se infiinteaza in ramuri strategice ale economiei nationale si sunt de interes national sau local. Parte din aceste regii sau transformat in societati comerciale (societati si companii nationale) si s-au privatizat sau sunt pe cale de a se privatiza (Romgaz, Distrigaz, Electrica, Petrom, Competrol etc.) 127 Conform OUG nr. 97/2000 privind organizatiile cooperatiste de credit, publicata in M.Of. nr. 330/14.07.2000 128 Reglementate prin O.G. nr. 16/2002, publicata in M.Of. nr. 94/02.02.2002 129 Contractul comercial de asociere in participatiune este reglementat de art. 251 si urm. C. Com. 130 Conform art. 20 lit. h din Legea nr. 69/1991, republicata in M.Of. nr. 79/18.04.1996 131 Fiindu-le aplicabile inclusiv prevederile insolventei (conform art. 1 pct. 2, in ceea ce priveste societatile cooperatiste; conform art. 151 din Legea insolventei, falimentul regiilor autonome se reglementeaza prin lege speciala)

51

public nu inseamna a nu urmari profitul, ci din contra. De altfel, regiilor autonome si cooperativele de credit au obligatia de a se inregistra in Registrul Comertului. Desi au dreptul sa desfasoare unele activitati economice132, asociatiile si fundatiile133 nu dobandesc calitatea de comerciant, fiind prin definitie persoane juridice fara scop lucrativ (non-profit), veniturile obtinute din activitatile economice directe, precum si cele obtinute din participatiile acestora la societati comerciale fiind obtinute in completarea altor venituri precum donatii, sponsorizari, cotizatii ale membrilor, finantari publice etc. 23. Calitatea de comerciant

Calitatea de comerciant se dobandeste si se pierde diferit, dupa cum este vorba de persoane fizice sau societati comerciale. 23.1 Comerciantii persoane fizice

Din interpretarea art. 7 C. Com. rezulta ca, pentru dobandirea calitatii de comerciant de catre o persoana fizica, aceasta trebuie sa indeplineasca trei conditii: (i) sa desfasoare in mod efectiv una sau mai multe fapte de comert obiective (adica din cele enumerate in mod enuntiativ de art. 3 C. Com.), (ii) savarsirea faptelor de comert sa aiba caracter profesional (deci cu titlu de indeletnicire si nu izolate)134 si (iii) faptele de comert sa se desfasoare in nume propriu si nu in numele altuia. In plus fata de conditiile Codului Comercial, conform art. 5 din Legea nr. 507/2002 privind organizarea si desfasurarea unor activitati economice de catre persoanele fizice135, acestea trebuie sa obtina o autorizatie pentru exercitatarea comertului respectiv, eliberata de primar136. Pierderea calitatii de comerciant se face prin renuntarea persoanei fizice la activitatea comerciala, insotita de depunerea, la organul emitent, a autorizatiei administrative, precum si prin retragerea acestei autorizatii in conditiile legii. In ambele situatii, inregistrarea de la Registrul Comertului urmeaza a fi radiata, din acel moment pierderea calitatii de comerciant devenind opozabila tertilor.

132

Conform art. 46 alin. 1 lit. d) din O.G. nr. 26/2000 privind asociatiile si fundatiile, publicata in M.Of. nr. 39/31.01.2000 133 Denumite si organizatii non-profit sau ONG-uri 134 Art. 7 C. Com. prevede ca sunt comercianti aceia care au comertul ca profesiune obisnuita 135 Publicata in M.Of. nr. 582/06.08.2002 136 In baza Legii nr. 69/1991 privind administratia publica locala, republicata in M.Of. nr. 79/16.04.1996

52

23.2

Comerciantii persoane juridice

Citand din nou art. 7 C. Com., conform caruia sunt comercianti aceia care fac fapte de comert, avand comertul ca o profesiune obisnuita, si societatile comerciale, in conceptia Codului Comercial societatile comerciale dobandesc calitatea de comerciant chiar de la momentul constituirii, independent daca savarsesc sau nu fapte de comert. In concluzie, odata constituita, o societate comerciala devine comerciant si ii incumba toate obligatiile proprii comerciantilor, chiar daca nu a efectuat nici macar un singur act de comert. Solutia se bazeaza pe argumentul ca societatile comerciale se infiinteaza tocmai pentru a savarsi acte de comert. Solutia in cazul societatilor comerciale este valabila, prin interpretarea extensiva a regulii continute de art. 7 C. Com., si pentru celelalte persoane juridice cu scop lucrativ: regii autonome sau cooperative de credit. In toate cazurile, atat societatile comerciale, cat si regiile autonome ori cooperativele de credit se inregistreaza la Registrul Comertului, iar dovada calitatii de comerciant a acestora se face cu certificatul de inregistrare. Pierderea calitatii de comerciant a persoanei juridice se face in urma dizolvarii si lichidarii sale (voluntare, ca urmare a falimentului, anularii constituirii sau neintrunirii cerintelor de capital social), urmata de radierea sa din Registrul Comertului, acest din urma moment fiind cel de la care entitatea isi pierde personalitatea juridica. 24. Capacitatea de a fi comerciant

Capacitatea de a fi comerciant desemneaza aptitudinea generala a unei persoane de a putea dobandi calitatea de comerciant, adica de a-i fi permis sa desfasoare acte de comert cu titlu profesional. 24.1 Capacitatea de a fi comerciant a persoanei fizice

In conceptia Codului Comercial, la data adoptarii sale, incapacitatea generala de a fi comerciant ii privea pe minor si pe femeia maritata. Dupa abrogarea art. 10, 11 si 12, respectiv 15 si 16 C. Com., nu a mai ramas nici o prevedere legala care sa reglementeze, la modul general, problema capacitatii de a fi comerciant a persoanei fizice, deci solutia interdictiei minorului137 de a fi comerciant nu se mai sprijina pe nici o dispozitie legala138. Asadar, suntem de parere ca in prezent capacitatea generala de a fi comerciant se confunda cu capacitatea de a efectua acte de comert, fie cu titlu profesional, fie izolate, ambelor aplicandu-li-se acelasi regim juridic, in speta cel privitor la capacitatea de a incheia acte juridice, in general (sediul materiei fiind Decretul nr. 31/1954). In orice caz, dobandirea calitatii de comerciant de catre un minor, chiar si avand capacitate restransa
137 138

Si a femeii maritate Pentru opinie contrara, bazata pe interpretarea Codului Comercial (fara a mentiona articolele) si a Decretului nr. 31/1954, vezi Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 77 si Smaranda Angheni si colab. op cit., p. 54 (in ceea ce priveste Decretul nr. 31/1954, invocarea lui ca baza legala, in ceea ce priveste capacitatea de a fi comerciant, este hazardata, avand vedere ca a fost epoca in care a fost emis)

53

de exercitiu, este inutila atata vreme cat comertul presupune in primul rand incheierea de acte de dispozitie, acte interzise a se incheia de catre minor fara acordul parintilor139. In ceea ce priveste interzisul, art. 14 C. Com. il opreste pe acesta sa fie comerciant140. In afara de interdictiile generale care opreste doar pe minori si pe interzisi de a fi comercianti (altfel spus, in afara acestor categorii de persoane, oricine are vocatia de a fi comerciant), legea prevede si o serie de incapacitati speciale (incompatibilitati, decaderi si interdictii) ale unor persoane de a detine calitatea de comerciant. Incompatibilitatea de a fi comerciant se aplica: (i) parlamentarilor, functionarilor publici, magistratilor (judecatori si procurori), militarilor s.a. Interdictia se bazeaza in acest caz pe motivul conflictului de interese intre persoane chemate sa gestioneze averea statului sau sa reprezinte statul in diferite ipostaze, (ii) avocatilor, notariilor, executorilor judecatoresti, medicilor, arhitectilor s.a. Motivul interdictiei este in acest caz natura profesiei liberale care, prin natura sa, nu face obiectul comertului141. Decaderea din calitatea de comerciant se aplica persoanelor condamnate penal pentru savarsirea unor infractiuni de natura economica. Decaderea este, in acest caz, o pedeapsa penala complementara. Interdictia este interzicerea prin lege a desfasurarii de activitati comerciale de catre particulari in anumite domenii strategice, acest lucru fiind rezervat statului, prin intermediul regiilor autonome142. In afara de interdictiile legale mai pot exista si interdictii conventionale, stabilite prin conventii particulare143. 24.2 Capacitatea de a fi comerciant a persoanei juridice

Capacitatea unei persoane juridice de a fi comerciant este limitata doar de forma de organizare a respectivei persoane juridice. Astfel, societatile comerciale, regiile autonome, cooperativele de credit se constituie pentru a fi comercianti, pentru a derula operatiuni (fapte) de comert obiective. In ceea ce priveste alte categorii de persoane juridice, acestea se constituie pentru alte motive decat derularea de operatiuni comerciale.
139

Nu putem asimila capacitatea minorului care a implinit 16 ani de a incheia singur un contract de munca (art. 10 alin. 1 din Dcecretul nr. 31/1954) cu capacitatea de a incheia acte de comert deoarece, in calitate de salariat, minorul se bucura de protectia acordata prin dispozitiile de dreptul muncii, lucru inexistent in dreptul comercial 140 Oricum, Decretul nr. 31/1954 il opreste pe interzis de la incheierea oricaror acte juridice 141 Desi consideram aceasta din urma solutie ca fiind depasita si chiar neavantajoasa pentru aceste catgorii care, din motive de traditionalism, pierd o serie de avantaje economice (precum primirea de finantari) sau fiscale (precum deducerea cheltuielilor intr-o masura mai mare). Asadar Romania ar trebui sa adopte sistemul anglo-saxon in care acesti profesionisti sunt asociati in societati comerciale (societati de avocati, policlinici si spitale etc.) 142 In ceea ce priveste aceste interdictii, tendinta este aceea de a se renunta treptat la ele (odata cu schimbarea mentalitatilor). Astfel, dupa ce au fost transformate din regii autonome in societati comerciale, au trecut sau sunt pe cale sa treaca in domeniul privat al particularilor prelucrarea tutunului, producerea de medicamente, exploatarea aurului, distributia de gaz si de energie electrica precum si restul monopolurilor de stat sau industriilor strategice, daca nu vor fi lichidate ca neprofitabile si nevandabile 143 Smaranda Angheni si colab. op. cit., p. 53

54

Intra in aceasta categorie asociatiile, fundatiile, sindicatele, partidele politice, autoritatile administratiei publice etc. Desi persoanelor juridice enumerate le este permisa desfasurarea unor activitati aducatoare de venituri, scopul constituirii lor ramane insa unul nepatrimonial, ceea ce motiveaza concluzia inexistentei capacitatii (aptitudinii generale) a acestor persoane de a fi comercianti. In cazul persoanei juridice, capacitatea de folosinta este circumscrisa principiului specialitatii. Astfel, conform art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut. Aceasta inseamna orice act juridic care depaseste obiectul de activitate al persoanei juridice este sanctionat cu nulitatea (art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954), cu exceptia acelor acte pentru care nu este necesara mentiunea in obiectul de activitate (de exemplu, vanarea sau cumpararea izolata a unor active, locatiunea unui spatiu pentru desfasurarea activitatii, emiterea unei garantii etc.). Principiul specialitatii capacitatii de folosinta se refera la actele exercitate repetat, cu titlu profesional (de exemplu, desi obiectul de activitate prevede producerea de alcool, persoana juridica fabrica tevi; nefacand parte din obiectul de activitate, toate actele juridice ce au ca obiect fabricarea de tevi sunt nule). In plus fata de aptitudinea generala de a fi comercianti, prin legi speciale se prevad anumite limitari ale exercitarii anumitor fapte de comert de catre o persoana juridica, chiar comerciant. Exemple de astfel de limitari sunt prevazute pentru persoanele juridice care desfasoara activitate bancara, de asigurari, de intermediere de valori mobiliare, de administrare de active etc. care trebuiesc sa fie indeplineasca o serie de conditii speciale pentru a putea desfasura in mod legal o astfel de activitate. 25. Obligatiile profesionale ale comerciantilor

Asa cum aratam mai devreme, calitatea de comerciant impune indeplinirea anumitor obligatii stabilite prin lege in considerarea acestei calitati. Intrucat sunt aferente calitatii de comerciant, au fost denumite obligatii profesionale ale comerciantilor. 25.1 Publicitatea prin Registrul Comertului

Conform art. 1 alin. 1 din Legea registrului comertului, comerciantii au obligatia ca, inainte de inceperea comertului, sa ceara inmatricularea in Registrul Comertului, iar in cursul exercitarii si la incetarea comertului, sa ceara inscrierea in acelasi registru a mentiunilor privind actele si faptele a caror inregistrare este prevazuta de lege. La fel ca si Codul Comercial, art. 1 alin. 2 din Legea registrului comertului intelege prin comercianti persoanele fizice care exercita in mod obisnuit acte de comert, societatile comerciale, regiile autonome si organizatiile cooperatiste.

55

Registrul Comertului este un document144 public ce asigura publicitatea activitatii comerciantilor cu scopul protejarii intereselor acestora dar, mai cu seama, a tertilor cu care acestia intra in contact. Fiind public, oricine poate sa ceara informatii despre actele si faptele inregistrate, fara a fi tinut sa-si justifice interesul. Administrativ, Registrul Comertului functioneaza in subordinea Ministerului Justitiei si este organizat sub forma unui Oficiu National al Registrului Comertului si a cate unui oficiu judetan, situate in municipiul de resedinta al fiecarui judet si in Municipiul Bucuresti. Oficiile judetene tin evidenta comerciantilor al carui sediu social se afla pe raza teritoriala a judetului respectiv, Oficiul National centralizand datele din fiecare judet la nivel central145. Sunt supuse inregistrarii, in afara de inmatricularea, respectiv radierea comerciantului, urmatoarele acte (denumite mentiuni146): donatia, locatiunea sau gajul fondului de comert, deschiderea procedurii de reorganizare judiciara sau faliment si alte evenimente, inclusiv orice modificare cu privire la actele, faptele si mentiunile deja inregistrate (modificari in structura si volumul capitalului social, in administrare, schimbarea sediului ori a formei juridice, infiintarea de sedii secundare, precum si orice alte modificari ale actului constitutiv). Neefectuarea mentiunilor in termenul legal atrage raspunderea comerciantului constand in plata unor amenzi civile. In plus, lipsa inregistrarii unei mentiunii este sanctionata si cu inopozabilitatea fata de tertii de buna-credinta a actului a carui mentiune trebuia inscrisa (art. 5 alin. 2 din Legea registrului comertului). Conform art. 6 si urm. din Legea registrului comertului, inregistrarea in Registrul Comertului a actelor si faptelor juridice obligatorii se dispune de catre judecatorul delagat (prin incheiere) sau, dupa caz, de catre instanta de judecata (prin hotarare definitiva). Controlul legalitatii operatiunilor efectuate la Registrul Cometului se face de catre acelasi judecator delegat; judecatorul delegat isi exercita functia in baza unei delegatii anuale din partea tribunalului. In cazul in care mentiunea ce trebuie inscrisa face obiectul unei hotarari judecatoresti definitive, instantele judecatoresti sunt obligate sa trimita Registrului Comertului copii legalizate dupa respectiva hotarare (de exp. cea de deschidere a procedurii reorganizarii judiciare si a falimentului). Mentiunile inregistrate la cererea comerciantilor pot fi radiate la solicitarea oricarei persoane interesate, daca aceste mentiuni sunt vatamatoare pentru acea persoana, care poate fi un tert sau chiar comerciantul (art. 25 din Legea registrului comertului). Cererea de radiere va fi insa respinsa daca petentul are la indemana o actiune judecatoreasca impotriva actului sau faptului vatamator inregistrat, in baza unei dispozitii legale speciale. In dreptul romanesc, de inspiratie franceza, inmatricularea si inscrierea celorlalte mentiuni prevazute de lege au efect declarativ cu privire la calitatea persoanei care cere
144 145

Conform art. 12 din Legea registrului comertului, registrul se tine in sistem computerzizat Regulamentul nr. 29/2003 privind organizarea Registrului Comertului, publicat in M.Of. nr. 579/19.08.2003 146 Art. 21 din Legea registrului comertului

56

inscrierea, creandu-se o prezumtie relativa de comercialitate cu privire la calitatea de comerciant si cu privire la faptele pe care aceasta le savarseste. 25.2 Tinerea registrelor comerciale

Registrele comerciale sunt registre ale comerciantului in care sunt mentionate toate operatiunile privitoare la patrimoniul sau. Registrele obligatorii pentru un comerciant sunt: (i) registrul jurnal, (ii) registrul inventar, (iii) registrul cartea mare si (iv) registrul unic de control147. Acestea se pastreaza timp de 10 ani, cu incepere de la data incheierii exercitiului financiar in cursul caruia au fost intocmite. 25.3 Alte obligatii ale comerciantilor

In afara de cele aratate mai sus, comerciantii mai au obligatii precum: - depunerea situatiilor financiare, la termenele stabilite prin lege, catre administratiile financiare si Registrul Comertului; - desfasurarea activitatii in limitele concurentei loiale, asa cum este aceasta stabilita prin actele normative in vigoare (Legea nr. 11/1991 privind concurenta loiala si Legea concurentei comerciale, precum si regulamentele si instructiunile emise de Consiliul Concurentei pentru punerea in aplicare a Legii concurentei).

147

Acesta este prevazut in Legea nr. 252/2003

57

Fondul de comert
26. Definitie, caracteristici

Fondul de comert este definit, dupa unii autori, ca un ansamblu de bunuri, mobile si imobile, corporale si incorporale pe care un comerciant le afecteaza desfasurarii unei activitati comerciale in desfasurarea activitatii sale lucrative148. Aceasta definitie a fost preluata si de Legea nr. 11/1991 peivind combaterea concurentei neloiale149, in speta in completarea adusa prin Legea nr. 298/2001. Fondul de comert se creaza asadar prin afectarea unor bunuri ale societatii comertului pe care aceasta il face150. 27. Compunerea fondului de comert

Prin compunerea fondului de comert se inteleg elementele care il alcatuiesc, si anume: - bunuri imobile (constructii si cladiri); - buniri mobile corporale (utilaje, echipamente, materii prime, produse finite etc.); - bunurile mobile incorporale (firma, emblema, clientela, vadul comercial, drepturile de proprietate industriala151). In continuare, doctrina a aratat ca fiind caracteristici ale fondului de comert urmatoarele: - este un bun in sine, autonom de elementele care il compun, putand face (teoretic) obiect al unor acte juridice (vanzare, locatiune, aport, gaj etc.) in mod distinct de aceste elemente; - este un bun mobil incorporal, chiar daca acceptam ca in cuprinsul lui se afla si bunuri imobile ori corporale. Aceasta deoarece principala componenta a fondului de comert o constituie bunurile mobile incorporale (clientela, vadul comercial, marcile etc.); - este o universalitate de fapt, creata prin vointa titularului sau care confera astfel o afectatiune speciala a bunurilor din patrimoniu care il compun152.
Desi

toata doctrina si practica judecatoreasca recunosc existenta fondului de comert, opiniile divesilor autori in ceea ce priveste compunerea acestuia sunt foarte diferite, uneori extreme153. Singurul element din compunerea acestui fond cu care doctrina este unanim de acord sunt bunurile mobile, corporale si, inseosebi, incorporale, de natura sa atraga clientela, adica produsele fabricate sau aflate in curs de fabricare, stocurile de
148 149

Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 106 Publicata in M.Of. nr. 24/30.01.1991 150 I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 164 151 Plus marcile, inventiile, know-how-ul, drepturile de autor etc. 152 Pentru discutii privind deosebirea dintre teoria universalitatii de fapt si teoria patrimoniului-afectatiune vezi Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 107 153 Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 106 exclude din fondul de comert creantele si datoriile, pe cand I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 164 le include pe cele care au caracter comercial. Corneliu Birsan, Vasile Dobrinoiu si colab. Societatile comerciale, Editura Sansa, Editia a II-a, Bucuresti, 1995, vol. I, p. 148, considerand ca reprezintamajoritara doctrinei, exclud imobilele din fondul de comert, pe cand I.N. Fintescu op. cit., vol. I, p. 163, Octavian Capatina Caracteristicile generale ale societatilor comerciale, Dreptul nr. 9-12/1990, p. 23 si Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 109 le includ

58

marfuri, firma, emblema, vadul comercial, drepturile de proprietate intelectuala si chiar clientela in sine. In opinia noastra, fondul de comert este strans legat de persoana comerciantului, ceea ce inseamna cainstrainarea intregului fond sau cea mai mare parte a lui este permisa doar comerciantului-persoana fizica. In conditiile in care, de lege lata, actele de dispozitie asupra fondului de comert sunt permise154, ramane la latitudinea asociatilor unei societati comerciale sa hotarasca dizolvarea societatii ramase fara fond de comert, fara ca acest lucru sa excluda dreptul creditorilor sociali de a exercita actiunea pauliana impotriva actului de instrainare a fondului de comert sau de a cere falimentul, fiind greu de crezut ca societatea poate continua sa functioneze, platindu-si datoriile (considerand ca acestea nu intra in fondul de comert), in conditiile in care va fi obligata, ulterior instrainarii fondului, sa isi schimbe radical domeniul comertului155.

154

Art. 21 Legea registrului comertului accepta implicit instrainarea sau gajarea fondului de comert, art. 10 Legea garantiilor reale mobiliare accepta, de asemenea implict, gajarea fondului 155 Continuarea unui comert identic sau asemanator fiind fapta de concurenta neloiala (vezi I.N. Fintescu op. cit., p. 68 si urm. si Stanciu D. Carpenaru op. cit., p. 118)

59

Societatile comerciale
28. Definitie, caracteristici, forme societare

Din punct de vedere contractual, societatea comerciala este un contract in temeiul caruia doua sau mai multe persoane - denumite asociati - se inteleg sa puna in comun anumite valori pentru a desfasura impreuna o activitate profitabila si sa imparta intre ei eventualul profit. Din punct de vedere organizational, societatea comerciala este o entitate cu personalitate juridica, subiect de drept, constituita in vederea exercitarii de fapte de comert. Din punct de vedere institutional, societatea comerciala este un ansamblu (manunchi) de norme juridice care reglementeaza constituirea, functionarea, dizolvarea si lichidarea unei astfel de entitati. Aceste norme sunt grupate in marea lor majoritate in Legea societatilor comerciale, care reprezinta astfel sediul principal al materiei. Desigur ca exista o multitudine de alte legi speciale cu incidenta in domeniul societatilor comericiale precum legile care reglementeaza anumite societati comerciale, in functie de obiectul lor de activitate (banci, societati de investitii financiare, societati de asigurare etc.), care reglementeaza obligatiile fiscale ale societatailor comerciale etc. Conform Legii societatilor comerciale, societatile comericiale sunt de cinci feluri: (i) societati in nume colectiv, (ii) societati in comandita simpla, (iii) societati pe actiuni, (iv) societati in comandita pe actiuni si (v) societati cu raspundere limitata. Clasificarea societatilor comerciale: 1. In functie de intinderea raspunderii asociatilor: - cu raspundere nelimitata; - cu raspundere limitata. 2. In functie de existenta sau inexistenta caracterului intuitu personae156 al societatii: - societati de persoane; - societati de capitaluri. 3. In functie de modalitatea transferului titlurilor (in cazul societatilor de capitaluri): - societati detinute public (deschise) - societati de tip inchis 4. In functie de nationalitatea/cetatenia participantilor la capitalul social: - societati cu capital integral romanesc; - societati cu capital integral strain; - societati cu capital mixt.
156

In considerarea calitatilor personale ale celorlalti asociati si nu a capitalului acestora adus ca aport

60

5. In functie de participarea sau nu a statului la capitalul social: - societati cu capital integral sau majoritar de stat; - societati cu capital privat. Ultimele doua clasificari au o relevanta redusa deoarece societatea comerciala este persoana juridica romana si are acelasi regim juridic indiferent de nationalitatea/cetatenia participantilor la capitalul social. Singura relevanta ar fi aceea ca, in trecut, societatile comerciale cu capital strain au beneficiat de facilitati fiscale, in baza unor legi speciale privind investitiile straine, in prezent abrogate. La fel, in ceea ce priveste societatile cu capital integral sau majoritar de stat, aceasta participare nu schimba cu nimic regimul juridic al societatii comerciale respective, acest regim juridic fiind unic si aplicabil tuturor societatilor, indiferent de natura etatista sau nu a capitalului. Singura relevanta ar fi aceea ca, din nefericire, incalcand regulile concurentei loiale, societatile cu capital integral sau majoritar de stat se bucura de amanari si amnistii fiscale sau de tergiversare a declansarii procedurii falimentului. NOTA:
Dintre cele cinci forme de societati comerciale existente, vor face analiza acestui curs doar societatile pe actiuni si societatile cu raspundere limitata. In ceea ce priveste celelalte forme societare, acestea fiind rare sau inexistente in practica, singurele referiri la ele vor fi incidentale si exprese. Deoarece Legea societatilor comerciale este zgarcita in ceea ce preveste reglementarea societatilor cu raspundere limitata, pentru identitate de ratiuni vom analiza imreuna atat societatile pe actiuni, cat si societatile cu raspundere limitata157. Atunci cand prevederile aplicabile celor doua forme societare nu coincid158, vom analiza separat cele doua forma societare (de exemplu, folosind doar termenul actiuni, respectiv parti sociale ori adunarea generala a actionarilor pentru societatea de actiuni). Asadar, in lipsa de stipulatie contrara, prin adunare generala a asociatilor se va intelege inclusiv adunarea generala a actionarilor iar prin titluri de participare se va intelege atat actiuni, cat si parti sociale.

29.

Constituirea societatilor comerciale

Asa cum rezulta din definitia societatii comerciale, din punct de vedere contractual, societatea se constituie prin incheierea, de catre doua sau mai multe persoane159, a unui contract de societate care trebuie sa indeplineasca toate conditiile de fond ceruta pentru valabilitatea unui act juridic: consimtamant, capacitate, obiect determinat si cauza. In afara contractului, partile trebuie sa intocmeasca si un statut al societatii care cuprinde, pe langa datele de identificare ale asociatilor, si clauze reglementand organizarea, functionarea si desfasurarea activitatii societatii. Contractul de societate si statutul se incheie in general sub forma unui singur inscris, acesta purtand denumirea de act constitutiv.

157

Prin extensia unei norme edictate pentru societatea pe actiuni si la societatea cu raspundere limitata, deoarece acolo unde exista aceleasi ratiuni trebuie aplicata aceeasi solutie (ubi eadem ratio ibi eaden solutio) 158 In principiu datorita caracterului intuitu personae al societatii cu raspundere limitata 159 Exceptie face societatea cu raspundere limitata cu asociat unic

61

In ceea ce priveste forma actului constitutiv, acesta face parte din categoria actelor consenuale (care se incheie valabil prin simplu consimtamant al partilor). Cu toate acestea, actul trebuie sa poarte data certa160. In anumite cazuri, forma autentica a actului constitutiv este obligatorie, anume atunci cand: (i) printre bunurile aduse ca aport la capitalul social se afla un teren; (ii) forma juridica a societatii implica raspunderea nelimitata a unora sau tuturor asociatilor si (iii) societatea se constituie prin subscriptie publica. Actul constitutiv va cuprinde: - identitatea asociatilor - denumirea societatii161 - forma juridica a soicietatii - sediul societatii - emblema societatii (facultativ) - obiectul de activitate al societatii - durata societatii - capitalul social162 - clauze privind drepturile si obligatiile asociatilor - clauze privind administrarea societatii - clauze privind controlul gestiunii societatii (prin cenzori sau auditori financiari) - alte clauze (privind lichidarea, privind eventualele sedii secundare etc.). Identitatea asociatilor inseamna numele si prenumele, codul numeric personal, locul si data nasterii, domiciliul si cetatenia persoanelor fizice, respectiv denumirea, sediul si nationalitatea si codul unic de inregistrare al persoanelor juridice163. Denumirea societatii este numele comercial al societatii comerciale, sub care aceasta isi desfasoara afacerile. Denumirea impreuna cu forma juridica formeaza firma. Denumirea este un atribut de identificare al societatii in raport cu alti comercianti, drept pentru care trebuie sa aiba elemente distinctive. Emblema este semnul sau numele unei societati, sub care aceasta isi desfasoara afacerile. Emblema se deosebeste de firma prin aceea ca face distinctie intre societati concurente. Registrul Comerului cerceteaza disponibilitatea denumirii emblemei si, in cazul in care nu exista suficiente elemente distinctive, refuza inregistrarea. Forma juridica (sau forma societara) desemneaza apartenenta unei societati comerciale la una dintre cele cinci forme prevazute de lege: societate in nume colectiv, societate in comandita simpla, societate in comandita pe actiuni, societate pe actiuni si societate cu raspundere limitata.
160

Data actului se certifica de catre un notar, avocat, consilier juridic sau de catre functionarul Registrului Comertului insarcinat cu primirea dosarului societatii 161 Aceasta trebuie sa contina elemente de diferentiere fata de alte denumiri existente 162 Acesta trebuie defalcat pe: (i) subscris si varsat, (ii) in numarar, in natura sau in creante, (iii) in lei sau in valuta si (iv) cum este repartizat intre asociati (sub forma de procent si de numar de parti sociale/actiuni) 163 Persoanele juridice straine trec un element similar (numarul de inregistrare intr-un registru public), daca exista

62

Sediul social este locul in care o societate comerciala isi desfasoara activitatea. Sediul este si el. este un atribut de identificare a unei societati, mentionat in actul constitutiv. Acesta poate fi schimbat prin hotararea adunarii generale (extraordinare, in cazul societatii pe actiuni). In afara de sediul social (denumit si sediu principal), societatea mai poate avea si unul sau mai multe sedii secundare. Sediul secundar este locul - altul decat cel al sediului principal - la care functioneaza o filiala, sucursala sau alt dezmembramant al societatii. Obiectul de activitate este activitatea pe care societatea isi propune sa o realizeze pe parcursul functionarii sale. Obiectul trebuie sa se regaseasca printre activitatile economice existente la un moment dat in economie164 si trebuie autorizat odata cu inmatricularea societatii sau ulterior, daca este modificat. Obiectul este compus dintr-un domeniu principal, o activitate principala in cadrul acestui domeniu si alte eventuale activitati secundare. Activitatea secundara completeaza activitatea principala a unei societati comerciale. Durata societatii este perioada de timp pentru care se constituie societatea. Asociatii pot hotari ca perioada sa fie limitata sau nelimitata. Limitarea este mentionata in actul constitutiv si, la expirarea duratei limitate, societatea se considera dizolvata de drept si intra in lichidare. Durata limitata apare atunci cand asociatii si-au propus ca societatea sa atinga un anumit obiect in intervalul de timp respectiv, dupa care motivele pentru functionarea societatii inceteaza. Asociatii pot bineinteles decide dizolvarea anticipata a societatii. In afara de actul constitutiv, dosarul de inmatriculare la Registrul Comertului al unei societati comerciale mai cuprinde165: - declaratie pe proprie raspundere a fondatorilor, administratorilor, reprezentantilor legali si cenzorilor ca indeplinesc condtiile legii pentru detinerea acestei calitati; - dovada sediului social166 - dovada rezervarii denumirii - dovada varsarii capitalului social - dovada achitarii taxelor administrative de constituire; - cazierul fiscal. In plus, pentru anumite societati, in functie de obiectul de activitate, este necesara si autorizatia eliberata de organul administratiei publice centrale de specialitate pentru functionarea respectivei societati: - pentru bancile comerciale: autorizatia BNR - pentru societatile de pe piata de capital (exceptand emitentii): autorizatia CNVM - pentru societatile de asigurare: autorizatia Comisiei Nationale de Asigurari. Inmatricularea societatii se dispune prin incheiere de catre judecatorul delegat. In urma inmatricularii, societatii i se va elibera un certificat de inmatriculare care va contine:
164 165

Acesta trebuie sa fie precis determinat, conform Codului Activitatilor din Economia Nationala (CAEN) Art. 32 din Normele registrului comertului 166 Act de proprietate, contract de inchiriere/comodat etc., adeverinta de la vecinii de apartament

63

denumirea societatii forma juridica a societatii sediul societatii numarul de inregistrare (inmatriculare)167 codul unic de inregistrare data eliberarii semnatura si stampila emitentului.

Avand in vedere ca prin inmatriculare a dobandit personalitate juridica168, societatea este libera sa-si desfasoare activitatea in limitele legii si ale obiectului sau de activitate. Ca si in cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinta reprezinta aptitudinea generala de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii. In ceea ce priveste capacitatea de exercitiu, aceasta este aptitudinea acesteia de a dobandi drepturi si de a-si asuma obligatii in mod concret, prin incheierea de acte juridice. Daca in cazul persoanei fizice, distinctia dintre capacitatea de folosinta si cea de exercitiu este clara: pragul varstei de 18 ani, in cazul persoanei juridice distinctia nu este la fel de clara, in lipsa unui criteriu de departajare asa de evident precum varsta. Pentru a mentine totusi distinctia, se considera ca persoana juridica dobandeste capacitate de exercitiu de la data desemnarii organelor sale reprezentative. Argumentul este acela ca, de la aceasta data, persoana juridica poate in mod concret sa aprobe incheierea de acte juridice in organele sale colective de conducere169 si apoi sa incheie efectiv respectivele acte juridice prin reprezentantii sai legali. Astfel, conform art. 35 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica isi exercita drepturile si obligatiile prin organele sale iar actele juridice facute de organele persoanei juridice sunt actele persoanei juridice insasi. In ceea ce priveste actele incheiate de fondatori inainte de inmatriculare 170, acestea sunt valabile daca au fost facute in vederea inmatricularii societatii171, iar ele vor fi preluate de societate dupa inmatriculare, ca un mandat retroactiv172. Asadar, inca inainte de constituire, societatea dobandeste o capacitate juridica restransa. Pentru a se constitui in mod valabil, societatea pe actiuni trebuie sa aiba un capital social minim de 25.000 euro (echivalentul in lei)173 si un numar minim de doi actionari, legiuitorul nostru preluand aceasta dispizitie din legislatiile care i-au servit drept model.
167

Acesta incepe cu litera J urmata de un numar din doua cifre alocat fiecarui judet, urmate de numarul atribuit societatii si de anul inmatricularii 168 Art. 33 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954 169 De exemplu, in adunarea generala a membrilor (asociati, in cazul unei societati comerciale) sau consiliul de administratie 170 Contractarea unui spatiu pentru sediu, varsarea capitalului social, angajarea unui avocat care sa se ocupe de inmatriculare 171 Conform art. 33 alin. 3 din Decretul nr. 31/1954, si inainte de inmatricularea persoanei juridice (societatii), aceasta are capacitate chiar de la data actului de infiintare (actului constitutiv) cat priveste drepturile constituite in favoarea ei, indeplinirea obligatiilor si a oricaror masuri preliminare ce ar fi necesare, dar numai intrucat acestea sunt cerute pentru ca persoana juridica sa ia fiinta in mod valabil 172 In completare, art. 53 din Legea societatilor comerciale spune ca societatea poate prelua de la fondatori actele facute de acestia din urma; actele preluate sunt considerate a fi fost ale societatii insasi inca de la data incheierii lor 173 Care se actualizeaza prin hotarare a Guvernului

64

Societatea cu raspundere limitata are un capital social minim de 200 lei si un numar maxim de de 50 de asociati174. Cerintele privind cuantumul minim de capital social si numar minim de asociati este obligatoriu a fi indeplinite pe tot parcursul existentei societatii, cu exceptia unor perioade temporare care nu pot depasi durata prevazuta de lege. Consecintele dobandirii de catre societate a statutului de persoana juridica: - existenta unui patrimoniu distinct de cel al asociatilor ei175 - obtinerea atributelor de identificare: (i) sediu distinct de cel al asociatilor ei (sediul social)176, (ii) firma si (eventual) emblema si (iii) nationalitatea - posibilitatea de a dodandi drepturi si de a-si asuma obligatii, intocmai ca persoanele fizice; - nasterea unui subiect de drept distinct, calitate in care societatea poate sta in instanta, ca reclamanta sau ca parata, prin reprezentantii sai legali 30. Constituirea capitalului social

Partea esentiala a unei societati comerciale, necesara intelegerii mecanismului de formare a acesteia, o reprezinta constituirea capitalului social, ca element definitoriu al societatii, indiferent de forma sa juridica. 30.1 Definitie. Caracteristici generale. Notiunea de titluri de participare

Legea societatilor comerciale (ca si Codul Comercial inaintea ei) nu defineste notiunea de capital social, desi acesta apare pe parcursul intregului act normativ. Spre deosebire de actiuni, unde nu exista o definitie legala, in ceea ce priveste capitalul social exista definitia data de Regulamentul legii contabilitatii, care la punctul 36, precizeaza: Capitalul social este egal cu valoarea nominala a actiunilor [], respectiv cu valoarea aportului in natura sau in numerar, a rezervelor incorporate si a profitului repartizat pentru majorarea capitalului sau a altor operatiuni care conduc la majorarea acestuia. In baza caracteristcilor legale ale capitalului social, putem spune, la modul general, ca acesta reprezinta valoarea nominala totala a actiunilor/partilor sociale emise de o societate comerciala si care se poate modifica pe parcursul existentei societatii, in conditiile legii. Detinerea de titluri de participare emise de o societate comerciala persoanelor confera calitatea de asociat. O persoana (fizica sau juridica) poate dobandi aceasta calitatea fie prin dobandirea de titluri de participare direct de la societate, prin subscriptie (titluri nou emise), fie ulterior, de la cei care le-au dobandit initial de la societate (titluri emise in prealabil).
174 175

O forma specifica acestei din urma societati este societatea cu asociat unic Valorile aduse ca aport la capitalul social ies din patrimoniul asociatului si intra in patrimoniul societatii 176 Acesta poate totusi sa coincida cu domiciliul unuia din asociati presoana fizica

65

Asadar, titlurile de participare sunt titluri de valoare care constata o participare la capitalului social al unei societati comericiale si care confera titularului - denumit asociat - anumite drepturi asupra patrimoniului societatii emitente. Intinderea drepturilor aferente titlurilor de participare rezulta din lege si din actul constitutiv al societatii emitente (in masura in care nu incalca prevederi imperative ale legii). Titlurile de participare se numesc parti sociale, atunci cand sunt emise de o societate cu raspundere limitata, respectiv actiuni, atunci cand sunt emise de o societate pe actiuni. Ambele pot fi emise atat in forma materiala, cat si dematerializate, in acest din urma caz dovada detinerii facandu-se cu un certificat constatator emis de societate. Actiunile pot fi nominative sau la purtator, spre deosebire de partile sociale care sunt doar nominative. Titlurile nominative sunt cele care individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate, iar acesta este inscris in registrul asociatilor, respectiv actionarilor societatii. Titlurile la purtator sunt cele care nu individualizeaza in cuprinsul lor titularul dreptului de proprietate, simpla detinere reprezentand apropriere. Conform Legii societatilor comerciale, titlurile de participare la capitalul social al unei societati comerciale au urmatoarele caracteristici: (i) reprezinta fractiuni ale capitalului social; (ii) au o valoare egala; (iii) sunt indivizibile; (iv) acorda, in principiu, drepturi egale; (v) drepturile acordate sunt patrimoniale si nepatrimoniale si (v) sunt liber transmisibile, in cazul actiunilor, respectiv restrictionate cu privire la transferabilitate, in cazul partilor sociale177. Capitalul social al unei societati nu se confunda cu patrimoniul societatii. Patrimoniul include totalitatea drepturilor si obligatiilor entitatii colective, deci activ si pasiv, pe cand capitalul social este doar o parte a pasivului reprezentand datorii ale societatii catre asociatii sai, datorii izvorate din detinerea de catre acestia a titlurilor de participare emise de societate. Pe langa distinctia de mai sus, Legea societatilor comerciale mai distinge, in cazul societatii pe actiuni, intre capitalul social subscris si capitalul social varsat. Diferenta dintre cele doua poate rezulta in cazul in care actionariii care su subscris capitalul social (acesta fiind deci capitalul subscris) beneficiaza de un termen suspensiv acordat in limitele legii pentru plata integrala a actiunilor subscrise. Asadar, capitalul subscris consta in totalitatea aporturilor cu care actionarii se obliga sa contribuie la formarea capitalului social. Capitalul varsat consta in totalitatea platilor realizate efectiv de actionari in urma asumarii obligatiei prin actul subscriptiei; dupa efectuarea integrala a acestor plati, capitalul subscris devine egal cu cel varsat. 30.2 Semnificatia capitalului social

177

Aceasta caracteristica fiind cea care face distinctia esentiala intre actiuni si partile sociale emise de societatile de persoane

66

Capitalul social are atat o semnificatie contabila, cat si una si juridica. Din punct de vedere contabil, capitalul social reprezinta datorii ale societatii catre asociati si este deci indicat in pasivul bilantului contabil. Din punct de vedere juridic, rolul capitalului social este dublu, la randul lui, si anume (i) acela de a reflecta structura actionariatului, adica participarea asociatilor la capitalul social sau cota-parte (procentul) detinuta de fiecare din acest capital si (ii) acela de gaj general al creditorilor sociali. 30.2.1 Stabilirea structurii capitalului social Structura capitalului social reprezinta distributia cotelor de participare ale tuturor asociatilor la capitalul social al societatii, cote exprimate in functie de numarul de titluri de participare detinute de fiecare asociat. Structura capitalului social se stabileste initial la constituirea societatii si ea se poate modifica ulterior ca urmare a majorarii capitalului social (in mod direct sau indirect, prin fuziune) sau a operatiunilor de cesiune de titluri de participare. Participarea se poate exprima atat ca procent din capitalul social, cat si ca numar de titluri, importanta fiind insa doar cea din urma. Structura capitalului social, respectiv participarea fiecarui asociat la acest capital este esentiala, deoarece in functie de aceasta participare (cota) - in principiu - asociatul isi exercita drepturile conferite de titlurile detinute. 30.2.2 Capitalul social - gajul general al creditorilor sociali Sintagma ce da titlul acestei sectiuni se traduce prin aceea ca valoarea bunurilor si sumelor inregistrate fiecare individual in capitalul social, deci valoarea totala a capitalului social, nu poate folosi asociatilor in detrimentul creditorilor sociali, deoarece in conceptia Legii societatilor comerciale, ca regula, ordinea de indestulare este inversa, adica intai creditorii sociali si apoi asociatii. Astfel, societatea este obligata sa mentina in permanenta o valore a capitalurilor proprii (activele nete) cel putin egala cu valoarea capitalului social. Principalele aplicatii ale principiului conform caruia valoarea capitalului social reprezinta gajul general al creditorilor sunt: (i) interzicerea emiterii de titluri de participare sub valoarea nominala (art. 92 alin.1); (ii) interzicerea emisiunii de noi actiuni inainte ca cele dintr-o emisiune anterioara sa fi fost integral platite (art. 92 alin. 3); (iii) interzicerea repartizarii de dividende din capitalul social si din rezervele legale178 (art. 67 alin. 3), publicitatea situatiilor financiare (art. 185 alin. 1 si art. 201 alin. 1), (iv) obligativitatea constituirii si mentinerii fondului de rezerva (art. 183 alin. 1); (v) in caz de pierderi din activul net (capitalurile proprii), completarea sau limitarea acestuia (art. 69); (vi) interzicerea rascumpararii propriilor actiuni de catre societate urmata de anularea lor si reducerea capitalului social ori a rezervalor legale (art. 103(1) lit. d); (vii) dreptul creditorilor sociali de a obtine garantii in cazul reducerii de capital social (art. 208 alin. 3 si 4) si, nu in ultimul rand, (viii) plata cu prioritate a creditorilor sociali din sumele
178

Interesul societatii nu este neaparat acela de a avea un capital social cat mai mare, pentru ca asociatii si creditorii au, la un moment dat, interese diferite, respectiv primii sa primeasca dividende, iar cei din urma sa le fie platite creantele, ceea ce inseamna ca interdictia platii de dividende din capitalul social nu confera decat o protectie limitata. Astfel, intedictiile conventionale in plata dividendelor apar ca instrumente mult mai eficiente

67

obtinute din vanzarea activelor societatii in caz de lichidare a acesteia (art. 256). In acest fel se asigura afectarea permanenta a capitalul social si a rezervelor legale179 obiectului de activitate al societatii, ca o garantie indirecta (gaj) a creditorilor. 30.2.3 Regimul juridic al bunurilor aduse ca aport la capitalul social Din punct de vedere contabil, odata aportul efectuat, valorile reprezentate de aceste aporturi se inregistreaza in pasivul bilantului, in contul de capital social 180 si reprezinta datorii ale societatii catre asociati, iar bunurile in materialitatea lor se inregistreaza in activul bilantului (in conturile aferente, conform naturii bunului), alaturi de celelalte active ale societatii intrate in patrimoniul societatii pe diferite alte cai181 (fie ca drept complet de proprietate, fie ca dezmembramant al acestuia, in functie de natura aportului). Din punct de vedere juridic, dupa aportare bunul devine proprietatea societatii si aceasta poate dispune de el dupa cum considera de cuvinta, prin vanzare, gajare/ipotecare etc. sau, dupa ce bunul este amortizat complet, poate fi casat182. Asadar, asa cum societatea cheltuie sumele de bani aduse cu titlu de aport in numerar si nu le tine blocate intr-un cont bancar doar pentru ca sumele au intrat in societate pe calea aportului, tot asa si bunurile aportate sunt libere a fi instrainate, neexistand o interdictie de a dispune de ele in vreun mod. De altfel, o astfel de interdictie ar echivala cu o scoatere din circuitul civil a aporturilor in natura, ceea ce Legea societatilor comerciale nu face si ar fi fost aberant sa faca. Odata intrate in patrimoniul societatii, pe calea aportului sau pe alte cai legale, calea pe care bunurile, sumele si creantele au intrat in acest patrimoniu isi pierde importanta, toate urmand a servi indeplinirii obiectului de activitate al societatii. In consecinta, rolul aportului se reduce la acela ca, in schimbul sau, subscriitorul a obtinut titluri de participare nou emise de societate, devenind asociat al societatii (participand la capitalul social). In acest fel, in loc ca societatea sa dobandeasca un bun, de exemplu, prin cumparare, platind pe el un pret, il dobandeste pe calea contribuirii lui la capitalul social, platindu-l in titluri de participare. Concluzia celor prezentate in cadrul acestei sectiuni este aceea ca bunurile (activele) din patrimoniul societatii au acelasi regim juridic, indiferent de calea pe care au intrat in patrimoniu. O alta consecinta a faptului ca in capitalul social se inregistreaza valori este aceea ca, daca bunul sau sumele aduse ca aport sunt ulterior instrainate, respectiv cheltuite, capitalul social al societatii nu se reduce. De asemenea, actul constitutiv nu urmeaza a fi modificat ca urmare a faptului ca bunul nu se mai afla in patrimoniul societatii, deoarece din punct de vedere istoric, bunul a fost candva adus ca si aport, iar valoarea acestuia ramane in capitalul social, la fel cum titlurile de participare emise in schimbul acestuia nu se anuleaza ca urmare a instrainarii bunului (precum in cazul unei reduceri de capital social).

179 180

Acestea fiind considerate o prelungire a capitalului social Contul contabil 101 181 Cumparare, schimb, donatie etc. 182 Adica valoarea lui contabila este 0, ca urmare a trecerii treptate pe cheltuieli a valorii de intrare

68

30.3

Capitalul social si valoarea societatii

Valoarea societatii (sau valoarea unui titlu de participare, calculata ca raport intre valoarea societatii si numarul de titluri aflate in circulatie) reprezinta suma de bani pe care cineva este dispus sa o plateasca la un moment dat pentru un pachet de titluri, nou emise sau emise in prealabil, ce sunt de vanzare, prin comparatie cu alte titluri similare. Definitia de mai sus este evident valabila pentru valoarea sau pretul de piata. Atunci cand nu exista cel putin o cerere si o oferta de buna-credinta care sa interactioneze, inseamna ca nu exista piata iar orice estimare asupra valorii este subiectiva. In afara de valoarea de piata exista si valoarea contabila a societatii, adica valoarea activelor sale nete (valoarea capitalurilor proprii). Insa aceasta din urma valoare nu influenteaza decat eventual valoarea de piata. In ceea ce priveste insa valoarea capitalului social, aceasta nu are absolut nici o legatura cu valorea de piata a societatii sau, altfel spus, valoarea nominala a unui titlu de participare nu are nici o legatura cu valoarea lui de piata. In cazul valorilor mobiliare cotate, valoarea (pretul) de piata a unei actiuni este afisata permanent de catre piata respectiva. Cat priveste titlurile de participare care nu se califica ca si valori mobiliare (adica actiunile societatilor de tip inchis si partile sociale), valoarea de piata se stabilste pe baza unei negocieri in care fiecare parte isi argumenteaza evaluarea pe diferite procedee de calcul. Cele mai intalnite doua procedee sunt (i) metoda fluxului de numerar actualizat in prezent (Discounted Cash-Flow), ceea ce reprezinta aptitudinea societatii de a produce numerar183 si (ii) metoda activului net ajustat (Adjusted Net Asset Value), adica valoarea activelor nete ajustate in functie de situatia reala (active fixe mai putin folositoare, potentiale datorii viitoare etc). 30.4 Raspunderea limitata

Ca orice subiect de drept, societatea, ca persoana juridica distincta de asociatii ei, raspunde cu intreg patrimoniul (activul) sau, indiferent de calea prin care bunurile, sumele si creantele au intrat in patrimoniu (aport, cumparare, schimb etc.). Diferenta dintre raspunderea limitata si cea nelimitata este aceea ca, in primul caz, asociatii nu raspund deloc cu propriul patrimoniu, cu bunurile proprii, pe cand, in al doilea caz, o fac. Asociatii cu raspundere nelimitata raspund personal (in subsidiar) pentru datoriile societatii, pe cand cei cu raspundere limitata nu raspund184. Altfel spus, pierderile asociatilor cu raspundere limitata sunt limtate la valorile investite in titlurile de participare (actiuni/parti sociale), respectiv aporturile initiale si/sau sumele platite pentru dobandirea respectivelor titluri. Avand in vedere ca dobandirea de titluri de participare intr-o societate comerciala este o investitie in sine, ceea asociatii cu raspundere limitata pot pierde la modul concret este, cel mult, aceasta investitie, pierdere ce se reflecta in
183

O decizie investitionala bazata pe evaluarea societatii dupa aceasta metoda reflecta riscul fluxului de numerar viitor. In esenta, un tert va investi (indiferent de forma pe care o imbraca investitia) intr-o societate atunci cand suma intrarilor de numerar viitoare aferente investitiei este mai mare decat valoarea respectivei investitii. Evaluarea se face luand in calcul previziunile fluxului net de numerar viitor discontat pana in prezent 184 In cazul necompletarii aporturilor la care s-au obligat prin subscrierea actiunilor, raspunderea este fata de societate

69

final asupra valoarii titlurilor de participare pe care le detin in respectiva societate comerciala, reprezentand materializarea investitiei. Pentru a intelege mai bine functia capitalului social, vom analiza in continuare, mai in detaliu, aporturile. 31. Aporturile

O prima acceptiune a notiunii de aport este aceea de obligatie nascuta din subscrierea de titluri de participare (actiuni/parti sociale), constand in aducerea unei valori in societate, in schimbul titlurilor subscrise, adica obiectul raportului juridic al subscriptiei. O a doua acceptiune este aceea de valoare patrimoniala in materialitatea sa (bunul, suma etc.), adica obiectul derivat al aceluiasi raport juridic. 31.1 Subscriptia si varsamantul

Subscriptia actiunilor/partilor sociale este o operatiune juridica pe care o calificam ca fiind un act juridic bilateral (contract185), sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros si translativ de proprietate, ale carui parti sunt subscriitorul (devenit, in urma subscriptiei, asociat) si societatea emitenta si al carui obiect il constituie titluri de participare nou emise de societate. Conform dreptului comun, prin subscrierea titlurilor, proprietatea se transfera de drept de la societate la asociat, iar predarea lor se face doar in cazul in care acestea sunt emise in forma materiala, in caz contrar eliberandu-i-se asociatului un certificat constatator. Subscriptia este un act juridic independent de actul constitutiv al societatii, iar titlurile de participare rezulta din actul de subscriptie. Executarea obligatiei partii devenite asociat ca urmare a subscriptiei mai poarta, pe langa denumirea de plata din dreptul comun, si denumirea specifica de varsamant (art. 100 din Legea societatilor comerciale). Plata trebuie facuta simultan sau ulterior subscriptiei, in functie de prevederile actului constitutiv al societatii sau dispozitii legale speciale 186, in caz contrar fiind aplicabile sanctiunile legale187. Varsamantul este singura obligatie care incumba subscriitorului, in cazul societatii pe actiuni, in cazul societatii cu raspundere limitata asociatul avand si alte obligatii derivand din caracterul intuituu personae al societatii188. Dupa subscriere dar inainte de efectuarea integrala a varsamantului, asociatul este considerat un debitor al societatii (art. 1503 C. Civ.). In cazul societatii cu raspundere
185

Desi in general acest contract nu este materializat intr-un inscris distinct, in unele cazuri totusi, cum ar fi acela in care un investitor institutionalizat intentioneaza sa efectueze investitia prin participare la capitalul social, un astfel de contract de subscriptie apare in practica in forma scrisa, sub denumirea de contract/acord de subscripitie, de investitie, de finantare etc. 186 In ceea ce priveste varsamantul partial, acesta este interzis societatilor pe actiuni constituite ca si banci comerciale si societati de servicii de investitii financiare, conform Legii societatilor bancare, respectiv Legii pietei de capital. In aceste cazuri, varsamantul este deci obligatoriu simultan cu subscriptia si integral 187 Legea societatilor comerciale prevede la art. 8 lit. d) ca actionarii nu sunt obligati sa verse, la momentul subscriptiei, intreg capitalul social, actul constitutiv urmand sa prevada cuantumul varsamintelor (capitalului social varsat). In cazul bancilor comerciale si a societatilor de servicii de investitii financiare varsamantul se face obligatoriu simultan cu subscriptia si integral 188 Respectiv obligatia de loialitate

70

limitata, varsamantul trebuie sa fie integral la momentul subscriptiei. In cazul societatii pe actiuni (cu exceptia celor constituite prin subscriptie publica), varsamantul poate fi partial (plata partiala a valorii nominale a actiunilor). Subscriptia este asadar o forma particulara de vanzare-cumparare iar subscriptia partiala este o forma particulara de vanzare-cumparare in rate. In plus, subscriptia este o fapta de comert, indiferent de calitatea partilor (comercianti sau nu), fiind guvernata de legea comerciala (art. 3 pct. 4 C. Com.)189, iar litigiile rezultate sunt supuse solutionarii instantei comerciale. Conform Legii societatilor comerciale, subscriptia este de doua feluri: (i) simultanta sau concomitenta si (ii) continuata, succesiva sau publica190, aceste doua modalitati de formare (subscriere) a capitalului social fiind considerate in acelasi timp modalitati de constituire a societatii pe actiuni. In cazul societatii cu raspundere limitata, constituirea nu poate fi decat simultana. Constituirea simultanta este acea forma de constituire in care fondatorii societatii dispun de sumele necesare constituirii capitalului social, integral sau in procentul minim stabilit de lege, precum si de numarul minim legal de cinci asociati. Constituirea se numeste simultana sau concomitenta deoarece formarea capitalului social are loc in acelasi timp cu incheierea actului constitutiv al societatii. In cazul in care prima din cele doua conditii pentru constituirea simultana nu este indeplinita, respectiv cand capitalul social initial propus depaseste posibilitatile fondatorilor, acestia din urma apeleaza la varianta subscriptiei publice, publicul putand subscrie actiunile fie direct, fie prin intermediari autorizati de CNVM (societati de servicii de investitii financiare actionand in acest caz ca banci de investitii). Acceptand titlurile de participare, subscriitorul devine proprietarul acestora, fiind obligat la randul sau sa isi execute obligatia corelativa constand in plata lor, adica varsamantul (corespunzator notiunii de liberare din dreptul comun). Varsamantul partial este permis doar la societatile pe actiuni si reprezinta o facilitate acordata subscriitorilor, tinand cont de faptul ca, in general, societatile pe actiuni vehiculeaza capitaluri - inclusiv proprii mai mari decat societatile de persoane, unde nu se justifica amanarea platii. Defalcarea in timp a varsamantului in cazul societatii pe actiuni (atunci cand nu este interzisa prin dispozitii ori legi speciale) se face conform prevederilor actului constitutiv al societatii sau hotararii adunarii generale a actionarilor191. In cazul societatii pe actiuni constituite prin subscriptie publica insa este obligatoriu ca la momentul subscriptiei sa fie efectuat minimul de varsamant cerut de Legea societatilor comerciale (50%192). Motivul impunerii unui procent minim de varsamant (ori chiar a unei plati integrale, in cazul societatilor pe actiuni ce functioneaza intr-un anumit domeniu de activitate) este acela de a asigura societatii capitaluri proprii reprezentand o temelie economica serioasa, necesara functionarii sale pe baze financiare cat mai solide.
189

Desi articolul de lege citat se refera la vanzari si cumparari, ca acte inter vivos cu titlu oneros, subscriptia este inclusa, fiind vanzarea-cumpararea originara 190 Legea societatilor comerciale foloseste termenul de subscriptie publica 191 Atunci cand varsamantul nu se face integral cu subscriptia, capitalul social este de doua feluri: subscris (egal cu produsul dintre numarul de actiuni si valoarea nominala per actiune), respectiv varsat (egal cu produsul dinter numarul de actiuni si varsamantul efectuat per actiune) 192 Art. 21 alin. 1 din Legea societatilor comerciale

71

In urma subscriptiei, subscriitorul dobandeste calitatea de asociat pentru titlurile de participare subscrise. Atat actiunile, cat si partile sociale pot fi emise, respectiv subscrise la valoarea lor nominala sau cu prima de emisiune, insa niciodata sub valoarea nominala (art. 92 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Valoarea nominala este cea stabilita prin actul constitutiv si nu se poate modifica decat prin amendarea acestuia, dar in toate cazurile, aceasta nu poate fi mai mica decat valoarea minima legala de 0,1 lei, pentru o actiune, respectiv 10 lei, pentru o parte sociala. Neplata actiunilor subscrise in termenul legal, statutar sau cel prevazut in hotararea adunarii generale a actionarilor duce la aplicarea unor sanctiuni subscriitorului-actionar, conform Legii societatilor comerciale. Prima sanctiune este cea aratata la art. 100, constand in aceea a suspendarii dreptului de vot pentru actiunile respective. Inainte de a trece la alte sanctiuni legale, societatea trebuie sa solicite actionarilor care nu au efectuat la termen varsamintele datorate sa-si indeplineasca aceasta obligatie, printr-o somatie colectiva, publicata de doua ori intr-un interval de 15 zile in monitorul oficial si intr-un ziar de larga raspandire. Daca nici in urma acestei somatii actionarii nu isi executa obligatia, societatea poate opta intre urmatoarele: (i) urmarirea acestora pentru varsamintele restante, ceea ce echivaleaza cu executarea silita din dreptul comun, inclusiv cu posibilitatea acordarii de daune si (ii) anularea actiunilor. 31.2 Aporturile in numerar

Prin chiar actul constitutiv al societatii, asociatii evidentiaza aporturile lor initiale, intre care aporturile in numerar trebuie sa se regaseasca in mod obligatoriu (art. 15 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). Aportul in numerar reprezinta suma de bani pe care subscriitorul se obliga sa o plateasca societatii in schimbul titlurilor de participare subscrise. Aporturile in numerar pot fi in lei sau in valuta193. Avand in vedere ca, in conformitate cu art. 3 alin. 1 din Regulamentul valutar, platile intre rezidenti pe teritoriul Romaniei se fac in lei, rezulta ca numai nerezidentii pot plati in valuta. Desi capitalizata in valuta, in conformitate cu Legea contabilitatii, societatea nu poate sa faca inregistrari contabile altfel decat in lei, la cursul de schimb valuta/leu comunicat de BNR in ziua efectuarii inregistrarii. Dovada platii actiunilor/partilor sociale se face prin ordinul de plata adresat bancii subscriitorului194 (prin care se confirma trimiterea banilor)195.

193 194

Art. 34 alin. 3 din Normele registrului comertului In speta, exemplarul de culoare verde, eliberat de banca ordonatorului dupa efectuarea operatiunii de transfer bancar. Exemplarul de culoare verde nu se elibereaza ordonatorului decat daca ordinul de plata a fost acceptat de banca iar revocarea ordinului inainte de plecarea banilor nu se admite decat cu restituirea catre banca a exemplarului de culoare verde 195 Pentru mai multa siguranta, in practica se solicita uneori o confirmare a primirii banilor in contul bancar al societatii (extras de cont), cu specificarea
operatiunii in baza careia s-a facut plata (care este preluata tot din ordinul de plata sau din alte documente justificative prezentate de subscriitor bancii ordonatorului)

72

31.3

Aporturile in natura

Aporturile in natura constau in dreptul de proprietate sau alt drept real asupra unui bun transmis in schimbul titlurilor de participare emise de societate. Pentru acest lucru, cel care aporteaza trebuie sa fie titularul exclusiv al dreptului196. Dreptul de proprietate asupra bunului adus ca aport se transmite de la subscriitor la societate la momentul subscriptiei. Pentru ca transferul sa fie insa opozabil si tertilor, trebuie facuta publicitatea prin monitorul oficial a actului constitutiv/aditional care constata operatiunea. In plus, atunci cand aportul consta intr-un bun imobil, sunt necesare si indeplinirea formalitatilor de inscriere in cartea funciara. Aceasta deoarece scopul publicarii actului constitutiv/aditional este acela de a aduce la cunostinta tertilor constituirea societatii ori majorarea capitalului sau social si nu de a instiinta stramutarea unei proprietati imobiliare adusa ca aport in societate. Din punct de vedere fiscal, aportul in bunuri la capitalul social este considerat livrare de bunuri efectuate cu plata in sensul taxei pe valoare adaugata; prin urmare, in masura in care aportul este facut de o persoana impozabila in sensul taxei pe valoare adaugata, operatiunea de aport in bunuri la capitalul social este purtatoare de TVA. Conform art. 38 alin. 1 din Legea societatilor comerciale si art. 34 alin. 1 lit. c din Normele registrului comertului, anterior subscriptiei aporturile in natura trebuiesc evaluate de catre un expert autorizat. Raportul de expertiza se depune la registrul comertului, impreuna cu celelalte acte prevazute in norme. Rolul expertizei este acela de a preveni supraevaluari ale bunurilor aduse ca aport in vederea subscrierii unui numar mai mare de actiuni, fapt ce i-ar prejudicia atat pe ceilalti asociati, cat si pe tertii care se vor increde in valoarea aportului inscrisa in actul aditional sau in bilantul contabil197. Aportul poate consta atat in bunuri corporale, cat si in bunuri incorporale precum fondul de comert sau drepturi de proprietate intelectuala (brevete, licente, know-how, marci, drepturi de autor etc.). 31.4 Aporturile in creante

Acest tip de aporturi, considerand aportul in acceptiunea sa de obligatie, nu este decat o aplicatie particulara a cesiunii de creanta din dreptul comun (art. 1391 si urm. C. Civ.). In speta, subscriitorul (cedentul) transmite societatii (cesionarul) creanta lui asupra unui tert198 (debitorul cedat), in schimbul titlurilor de participare primite in urma subscriptiei. In ceea ce priveste plata efectiva a titlurilor, aceasta se face atunci cand societatea, in
196

De exemplu, nu este valabil aportul unor bunuri aflate in patrimoniul unei alte societati adus de catre asociatii respectivei societati la capitalul social al unei noi societati 197 Pentru un tert diligent care intentioneaza sa finanteze societatea, sub orice forma (participare la capitalul social, imprumut, leasing etc.), valoarea capitalului social nu are nici o relevanta, valoarea societatii fiind stabilita dupa cu totul alte metode, bilantul contabil fiind doar o eventuala etapa a procesului de investigare (due diligence) 198 Altul decat societatea. In cazul in care chiar societatea este debitor, atunci ne aflam in prezenta unei conversii a creantei

73

noua sa calitate de creditor al tertului cedat, dobandita in urma cesiunii, isi valorifica creanta in integralitatea ei (art. 84 alin. 1 raportat la art. 16 alin. 3 din Legea societatilor comerciale). In caz contrar, alin. 2 al art. 84 din Legea societatilor comerciale prevede ca sanctiuni specifice raspunderea asociatului (cedentului) pentru suma datorata de catre debitorul cedat, plus dobanda legala din ziua scadentei creantei, plus daune. Legea societatilor comerciale asimileaza aporturile in creante celor in natura, avand in vedere ca si creanta, la randul ei, este tot un bun (incorporal). Pe cale de consecinta, creantele trebuiesc si ele evaluate economic, intocmai ca si aporturile in natura sub forma de bunuri corporale. Aporturile in creante sunt interzise la societatile pe actiuni constituite prin subscriptie publica si nici la societatile cu raspundere limitata si cele in comandita pe actiuni. 32. Constituirea prin subscriptie publica

Subscriptia publica este acea modalitate de constituire a unei societati pe actiuni, pe piata primara, prin care initiatorii societatii (fondatorii) apeleaza pe cale de publicitate la capitalul investitorilor in vederea completarii capitalului social al societatii pana la valoarea avuta in vedere de fondatori. Subscriptia si varsamantul reprezinta acceptarea de catre subscriitori a unei oferte publice facute de fondatori, in numele societatii ce se vrea a se constitui, oferta ce imbraca forma unui prospect de emisiune care este un rezumat al actului constitutiv. In speta, acesta cuprinde toate datele respectivului act, mai putin cele referitoare la administratori si auditori financiari. Aceasta deoarece, spre deosebire de constituirea simultana, cand desemnarea acestor organe se face de la bun inceput, in cazul subscriptiei publice desemnarea lor are loc ulterior, dupa inchiderea etapei reprezentand subscriptia, ceea ce este firesc, avand in vedere ca rezultatul subscrierii depinde de subscrierea sumelor necesare constituirii capitalului social. Prospectul de emisiune, semnat de fondatori, se depune la registrul comertului spre a fi verificat de judecatorul delegat care, dupa constatarea indeplinirii conditiilor de valabilitate dispune publicarea sa. In ceea ce priveste nivelul varsamintelor subscriitorilor, art. 21 din Legea societatilor comerciale prevede ca societatea nu se poate constitui decat daca fiecare acceptant (subscriitor) a varsat in numerar cel putin jumatate199 din valoarea actiunilor subscrise la C.E.C. sau la o banca comerciala200. Diferenta trebuie varsata in termen de 12 luni de la inmatricularea societatii la registrul comertului. In ceea ce priveste aporturile in natura, art. 21 alin. 2 din Legea societatilor comerciale prevede ca acestea trebuie acoperite integral la data subscriptiei.

199

Spre deosebire de constituirea simultana, unde nivelul capitalului varsat, per ansamblu, trebuie sa fie de 30% din cel subscris (art. 8 lit. d din Legea societatilor comerciale) 200 Din 31.01.2000 (data autorizarii de catre BNR), C.E.C.-ul a devenit de asemenea banca comerciala, ale carei depozite atrase sunt insa garantate de stat (ceea ce nu se va mai intampla dupa privatizare)

74

Conform art. 20 din Legea societatilor comerciale, in termen de cel mult 15 zile de la data inchiderii subscriptiei, fondatorii trebuie sa convoace adunarea constitutiva, printr-o instiintare publicata in monitorul oficial si in doua ziare de larga raspandire, cu 15 zile inainte de data fixata pentru adunare. Instiintarea trebuie sa cuprinda locul si data adunari, precum si problemele ce vor face obiectul discutiilor. Data tinerii adunarii nu poate depasi doua luni de la data inchiderii subscrierii. In plus fata de cerintele Legii societatilor comerciale, subscriptia publica trebuie sa fie conforma si cu reglementarile pietei de capital, respectiv cele ale Legii pietei de capital si ale regulamentelor CNVM referitoare la oferta publica. Printre acestea, cea mai importanta dispozitie se refera la obligativitatea autorizarii operatiunii (in speta, a prospectului) de catre CNVM. Totalitatea dobandirilor de actiuni201 de catre persoane determinate ori public (denumiti in mod specific investitori) direct de la o societate comerciala care fie se constituie prin subscriptie publica fie isi majoreaza capitalul social prin oferta publica reprezinta piata primara organizata de capital202. Totalitatea transferurilor succesive ale acestor titluri de catre proprietarii lor, ulterior subscriptiei, reprezinta piata secundara de capital. Din punctul de vedere al societatilor (denumite in acest caz emitenti), piata primara reprezinta cadrul institutional in care acestia atrag resurse financiare. 33. Majorarea capitalului social

Majorarea capitalului social este, alaturi de reducerea sa, un aspect al functionarii societatii comerciale si intervine in situatiile analizate in continuare. Aceasta este o hotarare ce cade in competentaadunarii generale a asociatilor (adunarea extraordinara, in cazul societatii pe actiuni). In mod exceptional, majorarea poate fi dispusa si de administratia societatii, daca acest lucru a fost prevazut in actul constitutiv203. 33.1 Aspecte generale

Conform Legii societatilor comerciale, majorarea capitalului social se poate face din doua surse, si anume: (i) din surse externe si (ii) din surse interne. Clasificarea este insa perfectibila, avand in vedere ca unele surse clasificate ca interne ar putea fi incadrate, datorita caracteristicilor fiecareia, si ca surse externe. Inainte de a trece la analiza detaliata a celor doua tipuri de surse, trebuie facuta precizarea ca, indiferent de sursa aleasa, majorarea se poate face in doua variante: (i) prin emisiunea de noi titluri de participare si (ii) prin marirea valorii nominale a titlurilor de participare existente (art. 207 alin. 1 din Legea societatilor comerciale); in cazul sociatatii pe actiuni, prima si cea
201 202

Si obligatiuni Piata reglementata si supravegheata de CNVM. In ceea ce priveste societatile pe actiuni te tip inchis ori societatile cu raspundere limitata, dobandirea de actiuni, respectiv parti sociale nou emise reprezinta piata de capital neorganizata, nereglementata si nesupravegheata (de CNVM) 203 Pragul pana la care se poate majora capitalul social se numeste capital social autorizat. Operatiunea nu poate sa intervina mai tarziu de 5 ani de la data inmatricularii societatii

75

mai uzitata varianta este emisiunea de noi actiuni. Aceasta reprezinta in acelasi timp si modalitatea cea mai potrivita si avantajoasa. 33.2 Subscriptia si varsamantul

Odata luata hotararea de majorare si oferire a actiunilor spre subscriere, subscriptia de titluri pe participare duce la formarea contractului de subscriptie si, deci, duce la dobandirea calitatii de asociat. In plus fata de cele aratate in cadrul sectiunii privind constituirea capitalului social (supra nr. 31.1), facem precizarea ca aceasta calitate se dobandeste independent de indeplinirea formalitatilor de validitate a actului aditional204 si inregistrare a mentiunii la registrul comertului. Aceasta deoarece rolul registrului comertului se limiteaza la a verifica existenta unui set de documente si nu de a cerceta pe fond valoarea juridica a unei operatiuni205 precum majorarea capitalului social, singura competenta sa faca acest lucru fiind instanta de judecata sesizata printr-o cerere de anulare a hotararii adunarii generale a actionarilor care a hotarart majorarea. In plus fata de cele aratat in cadrul sectiunii nr. 21.1, adaugam ca, in urma hotararii adunarii generale a actionarilor de majorare a capitalului social, daca aceasta nu presupune marirea valorii nominale a actiunilor, societatea va emite noi actiuni cu aceleasi caracteristici cu cele deja existente (cu exceptia cazului cand se emit actiuni de alta categorie206) si care vor fi oferite spre subscriptie conform legii, actului constitutiv si hotararii adunarii generale a actionarilor privind majorarea. Cei care au calitatea de actionar la data de referinta, adica data la care cei care sunt inregistrati in evidentele registrului asociatilor/actionarilor, sunt cei indreptatiti sa subscrie. In acest fel, asociatii isi exercita unul din drepturile derivand din actiuni (art. 123 alin. 3 din Legea societatilor comerciale), respectiv dreptul de a subscrie noile titluri in cadrul termenului de preemptiune. Dupa data de referinta, orice transfer de actiuni/parti sociale nu mai este opozabil societatii, cel indreptatit sa subscrie fiind cedentul. Data de referinta se stabileste de catre consiliul de administratie, insa ea nu poate depasi 60 de zile inainte de data inceperii perioadei de subscriptie. In cazul in care majorarea se face prin marirea valorii nominale in schimbul a noi aporturi, aceste aporturi trebuie sa fie proportionale cu participarea la capitalul social al asociatilor. Acesta este motivul pentru care hotatarea de majorare trebuie luata de adunarea generala a asociatilor cu unanimitatea capitalului social (art. 207 alin. 4 din Legea societatilor comerciale). In ceea ce priveste rezidentii, acestia sunt obligati sa plateasca actiunile subscrise in lei deoarece, conform art. 3 alin. 1 din Regulamentul valutar, toate platile intre rezidenti se efectueaza, pe teritoriul Romaniei, in moneda nationala (leu). Chiar daca investitorul rezident dispune de lichiditati in valuta, indiferent de sursa acestora, el nu poate, fara autorizatia BNR (data in conditiile prevazute de acelasi Regulament valutar) sa plateasca
204 205

In speta, data sa certa Din oficiu sau in baza unei cereri de radiere formulate in temeiul art. 25 din Legea registrului comertului 206 In speta, preferentiale

76

actiunile subscrise, in valuta. In ceea ce priveste nerezidentii, acestia nu pot plati titlurile subscrise in lei decat cu aprobarea BNR. Aprobarea fiind data in situatii de exceptie, principul in acest caz este ca nerezidentii nu pot plati decat in valuta. Subscriptia nefiind similara cu plata, ca notiuni, iar interdictiile valutare aplicandu-se doar pentru operatiunile de plata, rezulta ca subscriptiile, atat ale rezidentilor, cat si ale nerezidentilor, pot fi facute atat in lei, cat si in valuta. De obicei insa, avand in vedere ca valoarea nominala a titlurile de participare emise de societatile comerciale rezidente este stabilita in lei, subscriptiile se fac in moneda nationala. 33.3 Dreptul de premptiune

Dreptul de preemptiune reprezinta acel drept patrimonial al asociatilor de a subscrie cu preferinta titluri de participare nou emise in cadrul unei majorari de capital, proportional cu participarea la capitalul social de la data emisiunii. Rolul dreptului de preemptiune este a da posibilitatea asociatilor existenti sa evite diluarea lor prin neparticiparea la majorare. Exercitarea dreptului de preemptiune se face in cadrul termenului hotarat de adunarea generala a asociatilor, care termen nu poate fi insa mai mic de 30 de zile de la data publicarii, in monitorul oficial, a hotararii adunarii. Dupa expirarea acestui termen, titlurile ramase nesubscrise pot fi oferite altora sau anulate, dupa cum a decis adunarea207. Nerespectarea dreptului de preemptiune se sanctioneaza cu anularea hotararii de majorare. Diluarea reprezinta reducerea cotei de participare la capitalul social a unui asociat ca urmare a nesubscrierii (in cadrul termenului de exercitare a dreptului de preemptiune) titlurilor de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social. Prin nesubscriere, asociatul ramane cu acelasi numar de titluri care, raportate la un capital social mai mare decat cel existent anterior majorarii, reprezinta o cota mai mica. Gradul diluarii difera dupa cum neparticiparea la subscriere este totala sau partiala. Avand in vedere ca drepturile societare se exercita proportional cu cota de capital social si nu cu numarul de titluri de participare detinute, diluarea ca efect reducerea intinderii drepturilor asociatului in raport cu drepturile sale anterioare majorarii. 33.4 Prima de emisiune

Prima de emisiune reprezinta diferenta in plus dintre valoarea nominala si valoarea la care sunt subscrise titlurile de participare emise cu ocazia majorarii capitalului social al unei societati comerciale208, indiferent de forma juridica (pct. 36 din Regulamentul legii contabilitatii). Rolul primei de emisiune este acela de a compensa eventuala diferenta pozitiva de valoare a societatii inregistrata pana la momentul majorarii.

207

In cazul societatii cu raspundere limitata, hotararea de a oferi partile sociale unor terti trebuie luata obligatoriu cu votul a trei patrimi din capitalul social 208 Practic, prima de emisiune apare doar la majorare, insa nimic nu impiedica partile sa stabileasca o astfel de prima si la constituire

77

Daca titlurile de participare ar fi subscrise (in cazul in care la majorare participa doar o parte din asociati si/sau un tert) la valoarea lor nominala, asociatii neparticipanti ar pierde deoarece ceilalti ar subscrie mai multe titluri de participare in schimbul aportului adus. Adaugand insa la valoarea nominala prima de emisiune, valoarea de emisiune a titlurilor creste si cei care subscriu primesc titluri mai putine, erodand (diluand) in acest fel mai putin cota de participare a asociatilor neparticipanti. Altfel spus, in lipsa primei de emisiune, subscriitorii anteriori ar fi dezavantajati fata de subscriitorii actuali, atunci cand valoarea societatii intre cele doua subscriptii a crescut din oricare cauze209. Pentru a calcula prima de emisiune, intai se stabileste valoarea societatii, dupa care se calculeaza valoara unui titlu de participare, ca raport intre valoarea societatii la numarul de titluri de participare aflate in circulatie, dupa care se calculeaza prima de emisiune, ca diferenta intre valoarea unui titlu astfel stabilita si valoarea lui nominala. Prima de emisiune se inscrie in contul contabil de prime de emisiune si de aport; aceasta prima profita societatii si deci, indirect, tuturor asociatilor sai si nu doar asociatului care a platito, ceea ce explica inca odata interesul asociatilor nesubscriitori de a stabili un pret de emisiune cat mai mare pentru titlurile de participare, respectiv o prima de emisiune pe masura. In situatia in care subscriu toti asociatii existenti, in limita dreptului de preemptiune al fiecaruia si la acelasi pret, valoarea societatii nu mai prezinta nici o importanta din punct de vedere al structurii actionariatului rezultata in urma subscriptiei, deoarece participarea asociatilor, exprimata sub forma procentuala (cota-parte), ramane aceeasi in urma subscriptiei. In acest caz, deoarece valoarea de emisiune a titlurilor de participare este lipsita de importanta, titlurile ar putea fi emise in principiu si fara prima de emisiune. 33.5 Majorarea capitalului social din surse externe (noi aporturi)

Prin surse externe intelegem, in prezenta sectiune, noi aporturi ale asociatilor existenti sau ale unor terti210. Finantarea prin majorarea capitalului social este alternativa finantarii prin credit a unei societati211. Aporturile pot consta in numerar si/sau natura, aporturile in creante nefiind admise la majorarea capitalului social al societatii212, ci doar la constituirea sa (cu exceptia constituirii prin subscriptie publica, in cazul societatii pe actiuni). In plus, mai exista si posibilitatea majorarii capitalului social ca urmare a fuziunii.

209 210

Egalizarea drepturilor asociatilor noi cu cele ale asociatilor vechi Majorarea prin noi aporturi este considerata o sursa de finantare exterioara, noi fonduri sau bunuri intrand in patrimoniul societatii, marind activele si revigorand forta sa economica 211 S-a mai spus ca finantarea prin majorare de capital este mai ieftina fata de cea prin credit, opinie pe care nu o impartasim. Fara a intra in detalii, mentionam doar ca, atata vreme cat riscurile asociatilor de recuperare a investitiei realizate sub forma de participare la capitalul social sunt mai mari decat cele ale creditorilor sociali, cei dintai fiind ultimii care realizeaza recuperarea, e normal ca si costurile finantarii prin participare la capitalul social sa fie mai mari decat cele ale finantarii prin credit 212 Aceasta interdictie fiind inexplicabila

78

33.5.1 Majorarea prin aporturi in numerar In plus fata de cele spuse de spre aporturile in numerar la constituirea societatii (supra nr. 31.2), adaugam ca hotararea adunarii generale a asociatilor de majorare va trebui sa stabileasca in acest caz, in principal, numarul de actiuni/parti sociale emise, valoarea de emisiune si termenul de exercitare a dreptului de preemptiune. Valoarea de emisiune a actiunilor/partilor sociale poate fi egala cu valoarea nominala sau mai mare, o valoare mai mica fiind interzisa de lege in mod expres (art. 92 alin. 1 din Legea societatilor comerciale). In cazul din urma, diferenta dintre valoarea de emisiune si valoarea nominala a actiunilor/partilor sociale poarta numele de prima de emisiune. Stabilind o prima de emisiune, sumele pe care societatea le are de primit ca urmare a subscrieri actiunilor/partilor sociale se vor inregistra diferit in contabilitatea societatii si anume (i) valoarea nominala, calculata pentru toate actiunile/partile sociale subscrise, se va inregistra in contul de capital social iar (ii) prima de emisiune se va inregistra in contul de prime de emisiune si de aport. 33.5.2 Majorarea prin aporturi in natura In plus fata de cele spuse despre aporturile in natura la constituirea capitalului social (supra nr. 31.3), mai precizam ca stabilirea unei prime de emisiune este perfect posibila si la aporturile in natura. Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza, din punct de vedere contabil, in cazul aportului in numerar, acestea se numesc prime de emisiune, iar in cazul aportului in natura, se numesc prime de aport, intre ele neexistand nici o diferenta213. Deoarece ceea ce se aduce aport este valoare lui si nu bunul insusi, valoare care, spre deosebire de bunul in materialitatea sa, este divizibila, aceasta se regaseste in doua conturi contabile diferite, cel de capital social si cel de prime de emisiune. De altfel, Legea contabilitatii nu distinge, in ceea ce priveste primele in functie de felul aporturilor. 33.5.3 Majorarea prin aporturi in creante Acest tip de aporturi este interzis in mod expres in cazul majorarii capitalului social, conform art. 215 alin. 2 din Legea societatilor comerciale. Nu intelegem motivul interdictiei, in conditiile in care acestea sunt permise la constituirea societatii (mai putin atunci cazul cand are loc prin subscriptie publica). De altfel, ratiunile pentru a fi admis acest tip de aport sunt cu atat mai mari la majorarea capitalului decat la constituirea lui, atata timp cat societatea are la constituire mai mare nevoie de numerar (si/sau bunuri in natura) decat de creante214. Consideram asadar ca majorarea de capital ar trebuie sa poata
213

Desi Legea societatilor comerciale foloseste doar termenul de prime de emisiune (art. 220 alin. 3), pentru identitate de ratiuni si, prin prisma Legii contabilitatii, primele de aport au acelasi regim juridic ca si primele de emisiune Pentru a folosi limbajul Legii societatilor comerciale, prin prime de emisiune vom intelege si primele de aport 214 Este drept ca, in faza de constituire, aporturile in creante, acolo unde sunt admise, trebuie insotite obligatoriu de aporturi in numerar si, facultativ, de aporturi in natura

79

fi efectuata si prin aporturi in creante, atata timp cat societatea poate, la fel de bine, sa dobandeasca liber astfel de creante prin cumparare, in conditiile art. 1391 si urm. C. Civ. 33.6 Majorarea capitalului social din surse interne

Legea societatilor comerciale prevede posibilitatea majorarii capitalului social si din alte surse decat noi aporturi, si anume: (i) beneficiile, (ii) primele de emisiune, rezervele, cu exceptia celor legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului215 si (iii) creantele asupra societatii; toate acestea le-am denumit, in mod colectiv, surse interne216. 33.6.1 Majorarea prin incorporarea rezervelor Rezervele la care ne referim in prezenta sectiune sunt cele constituite prin prelevarea unei cote din profitul unui exercitiu financiar si cele rezultate din reevaluare activelor. Legea societatilor comerciale prevede in mod generic la art. 210 alin. 2 posibilitatea majorarii capitalului social cu rezervele societatii. Interzicand majorarea capitalului cu rezervele legale si a celor rezultate din reevaluarea patrimoniului, ramane ca societatea sa poata sa incorporeze doar rezervele constituite pe seama profitului.

33.6.1.1 Rezervele constituite prin prelevare din profit Pe parcursul unui exercitiu financiar, societatea preleveaza anumite sume din profitul anual, sume care se inregistreaza in bilantul contabil aferent respectivului exercitiu sub forma rezervelor. Aceste rezerve sunt de doua feluri: legale (obligatorii) si statutare (facultative). Rezervele legale sunt acele rezerve care trebuiesc prelevate in mod obligatoriu si in cuantumul prevazut de lege (orice clauza contrara fiind nula). Conform art. 185 din Legea societatilor comerciale, societatea preia cel putin 5% din profit pentru constituirea fondului de rezerva pana cand acesta ajunge sa reprezinte minimum a cincea parte din capitalul social. In afara rezervelor legale, asociatii mai pot hotari prelevarea din profit a unui procent suplimentar pentru constituirea de rezerve facultative. Rezervele legale se evidentiaza contabil distinct de cele facultative (in conturi diferite dar avand aceeasi natura). Scopul constituirii rezervelor legale si facultative este acela de a mari capitalurile proprii in vederea compensarii pierderilor pe care societatea le-ar putea
215

Interdictia majorarii capitalului social cu rezervele rezultate din reevaluarea patrimoniului a fost introdusa in Legea societatilor comerciale (art. 210 alin. 3) prin Legea nr. 161/2003, Titlul II. 216 Considerate si surse de autofinantare, fara a fi insa veritabile finantari, precum sursele externe. Tocmai datorita inexistentei finantarii, credem ca sintagma surse de autofinantare nu este cea mai potrivita, cel putin pentru prime societatii si creantele asupra acesteia (in ceea ce priveste beneficiile, odata ce acestea nu au fost distribuite sub forma de dividende, deja suntem in prezenta unei autofinantari sub forma profitului reportat, atata timp cat acesta este reinvestit). Aceasta deoarece, desi prin autofinantare se intelege finantarea investitiilor (dobandirea de active fixe), autofinantarea se opreste in acest punct. Mai departe, majorarea capitalului social din sursele aratate nu mai reprezinta o autofinantare, motivele pentru care este facuta fiind o reorganizare interna a bilantului

80

suferi in anii urmatori constituirii acestor rezerve. Rezervele facultative constituie prin prelevare din profit pot fi folosite atat la majorarea capitalului social, cat si la reconstituirea acestuia in cazul in care capitalurile proprii (activele nete) se diminueaza corespunzator pierderilor217. Atat in situatia completarii, cat si al majorarii, operatiunea presupune o trecere a valorilor din contul contabil de rezerve in contul contabil de capital social, deci o operatiune scriptica218. In cazul majorarii capitalului social prin emisiune de noi titluri, acestea se repartizeaza cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare. 33.6.1.2 Rezervele rezultate din reevaluare Independent de rezervele constituite prin prelevare din profit, alte rezerve pot fi constituite si prin inregistrarea de diferente favorabile rezultate din reevaluarea patrimoniului social. Prin diferente favorabile se intelege, conform punctului 37 din Regulamentul legii contabilitatii, diferenta dintre valoarea actuala (mai mare) si valoarea inregistrata in contabilitate a elementelor de activ (mai mica) supuse reevaluarii in conditiile legii. Aceasta inseamna ca un bun (activ) al societatii intrat in patrimoniul acesteia, indiferent de modalitatea dobandirii, poate sa creasca in timp ca valoare, din diferite motive219. Societatea poate sa procedeze la reevaluarea patrimoniului (activelor), respectiv diferenta in plus dintre cele doua valori: valoarea la care a fost inregistrat la momentul dobandirii (valoarea de intrare) si valoarea actuala. Conform punctului 21 din Regulamentul legii contabilitatii, reevaluarea se face doar in cazul in care exista reglementari legale speciale in acest sens. Desi pot fi incluse in rezerve, diferentele pozitive rezultate din reevaluarea patrimoniului nu pot fi folosite pentru majorarea capitalului social220. In urma reevaluarii, valoarea activului supus acestei proceduri creste. Pentru a mentine echilibrul intre active si pasive (care trebuie sa fie egale), diferenta rezultata in plus se inscrie in pasiv, mai exact in partea de capitaluri proprii a bilantului, deoarece aceasta crestere profita asociatilor. De exemplu, reevaluarea unei cladiri (cont de activ 212 constructii) ce duce la cresterea valorii acesteia de la 100.000 lei la 120.000 inseamna debitarea contului respectiv cu 20.000 lei. In continuare, se crediteaza contul 105 (cont de pasiv rezerve din reevaluare) cu aceeasi diferenta de 20.000 lei. Rolul reevaluarii periodice (nu si al majorarii capitalului social cu diferentele rezultate) este acela de a actualiza valorile activelor din patrimoniu, pentru o cat mai corecta si reala
217

Folosirea lor in acest scop nu este obligatorie, asociatii putand, teoretic, sa reface nivelul initial al capitalurilor proprii prin noi aporturi 218 Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului de rezerve insotita de o creditare a contului de capital social, ambele fiind conturi de pasiv 219 Inflatia fiind primul motiv (desi aceasta nu este o crestere reala, ca efect al cererii si ofertei) 220 Anterior modificarii Legii societatilor comerciale prin Legea nr. 161/2003, majorarea cu rezervele rezultate din reevaluare era optionala pentru societate. Consideram ca ar trebui sa se revina la aceasta, atata timp cat majorarea ramane optionala si nu obligatorie

81

reflectare a capitalurilor proprii ale societatii221. In conditiile in care stabilirea valorii societatii pe baze economice si nu contabile nu este inca aplicata cu valoare de principiu222, singura oglinda a societatii ramane bilantul, care trebuie deci sa se prezinte cat mai bine pentru ca societatea sa poata avea acces la credite.

33.6.2 Majorarea prin incorporarea beneficiilor Beneficiul (profitul) reprezinta rezultatul pozitiv obtinut de o societate comerciala la sfarsitul unui exercitiu financiar, ca diferenta intre venituri si cheltuieli. Inainte de plata impozitului legal, profitul este brut, iar dupa este net. Ulterior prelevarii cotelor pentru constituirea si mentinerea rezervelor, adunarea generala a asociatilor poate hotari direct majorarea capitalului cu excedentul respectiv, in locul distribuirii acestuia catre asociati sub forma de dividende. Asadar, beneficiul inregistrat in bilantul contabil, fie aferent ultimului exercitiu financiar223, fie reportat de pe anii anteriori224 si evidentiat in conturile contabile aferente, va fi trecut in contul de capital social al societatii printr-o operatiune scriptica225. Deci, in locul dividendelor, asociatii primesc noi actiuni emise de societate, procedeu cunoscut si sub denumirea de plata a dividendelor sub forma de actiuni. In urma majorarii cu beneficiile, fie direct, fie ulterior trecerii acestora prin rezerve, participarea asociatilor la capitalul social ramane nemodificata. Din punct de vedere fiscal, operatiunea este impozabila, fiind asimilata cu distribuirea de dividende. 33.6.3 Majorarea prin incorporarea primelor legate de capital Primele legate de capital sunt de mai multe tipuri, respectiv primele de emisiune, primele de aport, primele de fuziune si primele de divizare226 iar toate reprezinta diferenta (in plus) dintre valoarea nominala a actiunilor emise si pretul la care acestea au fost subscrise227 (ori primite de asociati in urma fuziunii sau divizarii). La momentul emisiunii (ori primirii) titlurilor de participare, valoarea lor nominala se va inregistra in contul contabil de capital social iar primele legate de capital aferente se vor inregistra distinct de acesta, si anume in contul contabil de prime alocat in functie de tipul (izvorul) primei. Desi Legea societatilor comerciale nu precizeaza expres, pentru identitate de ratiuni, dispozitiile referitoare la primele de emisiune sunt aplicabile si celorlalte tipuri de prime.
221 222

Dupa cum spuneam anterior, in perioadele in care inflatia este ridicata Cel putin de catre bancile comerciale, ca principali finantatori 223 Inscris in contul contabil de profit si pierdere (121) 224 Inscris in contul contabil rezultat reportat (117) 225 Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului (conturilor) de plecare insotita de o creditare a contului de capital social, ambele fiind conturi de pasiv 226 Primele de fuziune si de divizare (prevazute la art. 241 lit. f din Legea societatilor comerciale) reprezinta echivalentul primei de emisiune in cazul majorarii, respectiv constituirii capitalului social ca urmare a fuziunii ori divizarii 227 Desi Legea societatilor comerciale mentioneaza primele legate de capital la art. 210 care reglementeaza majorarea de capital si la art. 241 lit. f care reglementeaza fuziunea si divizarea, nimic nu impiedica existenta primei de emisiune si la constituirea capitalului social (in plus, capitalul social al persoanelor juridice noi rezultate in urma divizarii unei societati comerciale se constituie ca urmare a respectivei divizari, iar art. 241 lit. f mentioneaza posibilitatea constituirii capitalului cu prima de divizare)

82

Aceasta deoarece fuziunea si divizarea au ca efect majorarea, respectiv constituirea capitalului social, care majorare, respectiv constituire poate contine si o prima. Conform Normelor registrului comertului, in vederea inregistrarii mentiunii de majorare prin incorporarea primelor legate de capital, societatea trebuie sa depuna la registrul comertului bilantul contabil si raportul administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari (art. 67 lit. b)228. Majorarea capitalului social cu valoarea primelor are loc prin trecerea acestora din contul contabil aferent (in functie de tipul primei) in contul contabil de capital social, printr-o operatiune scriptica229. In urma operatiunii se emit noi actiuni, acestea fiind repartizate cu titlu gratuit tuturor asociatilor, proportional cu participarea acestora la capitalul social al societatii de la data operatiunii de majorare.

33.6.4 Majorarea prin compensarea (conversia) creantelor Compensarea de creante este o cale de majorare a capitalului social prin care societatea hotaraste ca, in loc de a-si plati o datorie catre un creditor al sau, indiferent de izvorul respectivei datorii (act sau fapt juridic), sa ofere acestuia in compensare actiuni/parti sociale nou emise. Compensarea de creante apare in practica, precum si in unele acte normative230, sub denumirea de conversie. Din punctul de vedere al ambelor parti, adica al societatii si al creditorului, compensarea de creante nu este decat o aplicare a compensatiei din dreptul comun, respectiv stingerea unor datorii reciproce existand simultan, datorii ce au ca izvor acte sau fapte juridice preexistente (inclusiv obligatiuni). Care sunt asadar cele doua datorii? Pe de-o parte, este datoria societatii fata de creditor, cu conditia ca aceasta sa fie certa si exigibila (Legea societatilor comerciale nu mai pune conditia lichiditatii creantei, adica un cuantum precis determinat231). Pe de cealalta parte, subscrierea de noi de actiuni/parti sociale de catre creditor da nastere la o datorie a acestuia din urma fata de societate, constand in plata actiunilor subscrise. Ne aflam deci in prezenta a doua datorii certe (nefiind contestate), exigibile232 (prima, conform actului sau faptului din care a izvorat, iar a doua, de la data subscriptiei) si chiar si lichide (avand un cuantum precis determinat), care se sting astfel reciproc, fiind intrunite conditiile compensatiei.

228 229

Din care sa reiasa existenta primelor Din punct de vedere contabil are loc o debitare a contului (conturilor) de plecare insotita de o creditare a contului de capital social, in acest caz ambele fiind conturi de pasiv 230 OUG nr. 10/1997 privind diminuarea blocajului financiar, publicata in M.Of. nr. 71/22.04.1997, aprobata si modificata prin legea nr. 15/1997, publicata in M.Of. nr. 172/28.06.1997 si in prezent abrogata prin Legea nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei financiare, publicata in M.Of. nr. 529/19.07.2002 231 Desi aceasta conditie este implicita 232 Prin ajungere la termen (art. 1023 C. Civ.), prin renuntarea la termen de catre cel sau cei in favoarea caruia curge termenul (art. 1024 C. Civ.) sau prin decaderea din termen (art. 1025 C. Civ.)

83

La fel ca in cazul incorporarii elementelor de capitaluri proprii (profit, prime si rezerve), operatiunea are loc tot scriptic, contabil, prin trecerea contravalorii actiunilor, la valoarea de emisiune, din contul contabil de pasiv (datorii catre terti233) in care au fost inregistrate initial, in contul de capital social si, eventual de prime legate de capital, daca subscriptia, ca latura a compensarii, a fost facuta cu prima. 34. Reducerea capitalului social

Reducerea capitalului social este modalitatea in care asociatii isi reduc particparea fie procentual, fie numeric. Procentual, reducerea de capital social desemneaza operatiunea de reducere a capitalului social in care unui asociat i se anuleaza titlurile de participare, astfel incat, dupa aceasta anulare, ajunge fie sa detina un procent de capital social mai mic (raportat la capitalul social total), fie isi pierde chiar calitatea de asociat, in cazul anularii tuturor titlurilor sale. Numeric, reducerea de capital social desemneaza operatiunea in care tuturor asociatilor fie (i) li se anuleaza un numar de titluri de participare la capitalul social, proportional cu aceasta participare, fie (ii) se reduce valoarea nominala a tuturor titlurilor de participare, astfel ca, in ambele situatii, in urma operatiunii, desi capitalul social se reduce ca valoare, participarea asociatilor la capitalul social ramane aceeasi ca inainte de reducere. Motivele reducerii capitalului social sunt urmatoarele: - neplata de catre un asociat a titlurilor sale; - scutirea de varsaminte a asociatilor; - restituirea catre asociati a unei cote-parti din valoarea activelor societatii; - retragerea unui asociat, in cazurile prevazute de lege; - excluderea unui asociat (doar in societatea cu raspundere limitata), in cazurile prevazute de lege; - pierderi, daca acestea ajung sa reduca valoarea activelor nete sub valoarea inregistrata a capitalului social. Reducerea capitalului social, indiferent de motive, se dispune numai de catre adunarea generala a asociatilor, cu exceptia cazurilor de retragere sau excludere. Deoarece prin reducerea capitalului social este afectat gajul general al creditorilor sociali, acestia au dreptul sa se opuna operatiunii. Dreptul de a face opozitie in instanta se poate exercita in termen de doua luni de la publicarea, in monitorul oficial, a hotatarii adunarii generale a asociatilor privind reducerea. Pana la expirarea acestui termen, efectele reducerii capitalului sunt suspendate.

233

In functie de izvorul datoriei, conturile au denumiri si numere diferite in cadrul Planului de conturi general (exp. imprumuturi si datorii asimilate conturile din grupa 16 sau furnizori cont 401)

84

35.

Fuziunea si divizarea societatilor comerciale

Fuziunea si divizarea sunt cele doua forme de reorganizare voluntara a unei societati comerciale. Fuziunea este operatiunea prin care doua sau mai multe societati comerciale se reunesc intr-una singura. Reunirea se face (i) prin absorbirea unei/unor societati de catre o alta societate sau (ii) prin contopirea a doua sau mai multe societati pentru a alcatui o societate noua. Divizarea se face prin impartirea intregului patrimoniu al unei societati, care isi inceteaza existenta, intre doua sau mai multe societati existente sau care i-au astfel fiinta. Divizarea poate avea loc (i) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre doua sau mai multe societati existente sau (ii) prin impartirea patrimoniului societatii divizate intre doua sau mai multe societati care i-au astfel fiinta, fie (iii) o combinatie celor doua metode de mai sus. Parti ale unei operatiuni de fuziune/divizare pot fi societati de forme diferite si de tipuri diferite, forma societatii/societatilor rezultate in urma operatiunii fiind la latitudinea societatilor implicate234 In toate cazurile, vointa societatilor cu privire la operatiune este vointa asociatilor fiecareia dintre acestea, luata in cadrul formal al adunarii generale. Efectele fuziunii/divizarii sunt urmatoarele: - dizolvarea, fara lichidare, a societatii care isi inceteaza existenta si transmiterea universala sau cu titlu universal a patrimoniului sau catre societatea sau societatile beneficiare (existente sau care iau fiinta); - in schimbul titlurilor de participare pe care le aveau la societatile care isi inceteaza existenta (se divolva) primesc titluri in societatea care beneficiaza de pe urma transmiterii patrimoniului (sau a unei parti din acesta) societatii dizolvate; - societatea care preia patrimoniul (sau parte din acesta) a unei societati dizolvate preia si drepturi si obligatii (sau parte din acestea) ce au apartinut societatii dizolvate. 36. Dizolvarea si lichidarea societatilor comerciale

Dizolvarea si lichidarea societatii comerciale este operatiunea in urma careia o socitate comerciala isi inceteaza existenta, ca persoana juridica, din diverse motive, legate sau nu de vointa asociatilor. Cand este urmare a vointei asociatilor, dizolvarea si lichidarea se numeste voluntara. Cand aceasta se produce ca urmare a cererii creditorilor (sau chiar a debitorului insusi) se numeste faliment235 (lichidare judiciara). Procedura dizolvarii (inclusiv fuziune/divizare) si lichidarii voluntare este reglementata de Legea societatilor comerciale; procedura falimentului este reglementata de Legea insolventei.
234

In cazul in care difera tipul societatii, respectiv partile sunt o societate pe actiuni deschisa si una inchisa, societatea rezultata in urma fuziunii, respectiv societatile rezultate in urma divizarii, sunt societati deschise, daca indeplinesc criteriile pentru a fi considerate astfel de societati 235 Falimentul (insolventa comerciala) reprezinta imposibilitatea comerciantului de a-si plati datoriile scadente cu sumele de bani disponibile

85

Dizolvarea si lichidarea sunt cele doua faze succesive ale incetarii existentei societatii. Prima faza, dizolvarea, cuprinde operatii care declanseaza si pregatesc aceasta incetare. Lichidarea cuprinde operatiile de vanzare a tuturor activelor societatii si sumele obtinute se impart asociatilor, dupa ce in prealabil au fost platiti toti creditorii sociali; societatea comerciala isi pastreaza personalitatea juridica pana la ultimul act de lichidare. Lichidarea societatii se face de catre persoane specializate, membre ale unui corp profesional, denumiti practicieni in lichidare (lichidatori). Cu titlu de exceptie, lichidarea poate fi facuta direct de catre asociati, daca societatea nu are creditori sau asociatii au ajuns la un consens cu acestia. 37. Retragerea si excluderea asociatilor

In cazul societatii cu raspundere limitata, asociatul se poate retrage (art. 226 din Legea societatilor comerciale): (i) in situatiile prevazute de actul constitutiv, (ii) cu acordul tuturor celorlalti asociati sau (iii) pentru motive temeinice236, in baza unei hotarari judecatoresti. Asadar, daca primele doua cazuri de retragere se fac amiabil, cea de-a treia presupune cenzurarea de catre instanta a motivelor de retragere. Excluderea asociatului din societatea cu raspundere limitata intervine in urmatoarele cazuri (art. 222 din Legea societatilor comerciale237): (i) atunci cand asociatul nu aduce aportul la care s-a obligat238 si (ii) atunci cand asociatul-administrator savarseste, cu intentie, acte care cauzeaza societatii prejudicii, in beneficiul sau sau al altora. In cazul societatii pe actiuni, actionarul se poate retrage doar in cazul in care acesta nu este de acord cu hotararea adunarii generale de: (i) schimbare a obiectului principal de activitate, (ii) schimbare a formei societatii sau (iii) schimbare a sediului social. Asadar, retragerea actionarului dintr-o societate pe actiuni este o exceptie de la regula ca acesta poate sa renunte la calitatea de actionar prin cesiunea actiunilor. In societatea pe actiuni, actionarul nu poate fi exclus pentru nici un motiv, insa efectele anularii actiunilor pe motiv de neplata a acestora produce aceleasi efecte ca si in cazul excluderii asociatului din societatea cu rasoundere limitata. In toate cazurile, societatea isi reduce capitalul social proportional cu partile sociale, respectiv actiunile anulate ce au apartinut asociatului retras sau exclus, respectiv actionarului retras ori caruia i s-a aplicat sanctiunea anularii. Acesta din urma are dreptul la o suma de bani reprezentand contravaloarea partilor sociale, respectiv actiunilor anulate239, calculata ca raport intre valoarea societatii de la data anularii titlurilor si procentul de titluri anulate din total titlurilor existente.
236

Precum neintelegeri grave intre asociati, care fac imposibila sau ingreuneaza semnificativ functionarea societatii 237 Acest articol contine si alte cazuri de excludere, aplicabile insa societatilor cu raspundere nelimitata 238 Avand in vedere ca plata partilor sociale trebuie facuta integral la momentul subscriptiei, situatia in speta se refera la aporturile in natura nepredate societatii 239 Proportional cu partea de varsamant efectuata, in cazul anularii actiunilor pentru neplata

86

87

Functionarea societatilor comerciale


38. Consideratii introductive

Prin functionarea societatii intelegem hotararile pe care societatea le ia, la nivelul organelor interne de decizie, cu privire la actele pe care urmeaza sa le incheie, in calitate de subiect de drept distinct de asociatii sai, precum si raporturile dintre asociati, ori intre acestia, pe de-o parte, si societate, pe de alta parte240. Daca, in ceea ce priveste capitalul social, aporturile, subscriptia si varsamantul etc. regulile aplicabile celor doua forme societare sunt, cu mici exceptii241, aceleasi, in cazul functionarii societatii sunt destul de diferite la cele doua forme societare studiate: societatea pe actiuni si societatea cu raspundere limitata.

39.

Drepturile conferite de tilurile de participare

Titlurile de participare confera detinatorului (asociatului) atat drepturi patrimoniale, cat si nepatrimoniale. Drepturile patrimoniale incorporate de titluri, conform Legii societatilor comerciale, sunt: dreptul la dividende, dreptul la partea ramasa dupa lichidarea activelor societatii si dreptul de preemptiune). Pe langa acestea, alte drepturi pot rezulta din actul constitutiv sau intelegerea partilor242. Drepturile neptrimoniale incorporate de actiuni, conform aceleiasi Legi a societatilor comerciale, sunt: dreptul de a participa la sedintele adunarii generale a asociatilor, dreptul de a convoca, in anumite conditii, adunarea generala a asociatilor, dreptul de vot si dreptul la informare si de control243. Dividendul reprezinta creanta asociatului asupra societatii in care detine titluri de participare, exprimata ca si cota-parte din profitul respectivei societati. Profitul distribuit poate fi aferent exercitiului financiar incheiat sau reportat de la exercitii financiare anterioare (ramase nedistribuite ori nerepartizate pentru alte destinatii). Distribuirea se decide de catre adunarea generala (ordinara, in cazul societatii pe actiuni) si se face in proportional cu participarea asociatilor la capitalul social, daca actul constitutiv nu prevede alte cote. In toate cazurile, este nula clauza prin care un asociat primeste dividende in lipsa profitului sau isi asuma toate dividendele, aceasta clauza fiind denumita clauza leonina244. Partea ramasa in urma lichidarii reprezinta creanta asociatului asupra societatii dizolvate in temeiul caruia acesta poate participa la distribuirea sumelor obtinute in urma lichidarii
240

In ceea ce priveste modificarile capitalului social intervenite pe parcursul existentei societatii, acestea au fost tratate anterior (vezi supra nr. 33, respectiv 34) 241 Precum cele aplicabile societatilor pe actiuni deschise 242 Cum ar fi dreptul de preferinta la cesiunea de actiuni sau dreptul de a participa la o vanzare de actiuni 243 Dreptul de a fi ales in organele de conducere ale societatii nu il consideram a fi un drept derivand din titluri, atata vreme cat orice persoana, fizica sau chiar juridica, poate fi aleasa intr-un astfel de organ 244 De la partea leului, din fabula cu impartirea prazii intre animale

88

activul social, dupa plata creditorilor sociali. Partea ramasa in urma lichidarii se distribuie asociatilor proportional cu participarea acestora la capitalul social, daca actul constitutiv nu prevede alte cote. Este nula stipulatia ca un asociat va beneficia de intregul activ ramas, respectiv ca altul nu va beneficia de nimic, aceasta fiind considerata tot o clauza leonina. Dreptul de vot este dreptul nepatrimonial in temeiul caruia un asociat isi exprima pozitia pentru sau impotriva unei probleme supuse dezbaterii, in cadrul unei sedinte a adunarii generale a asociatilor245. Rezultatul votului este majoritar pentru sau majoritar impotriva problemei supuse votului si poate fi exprimat personal sau prin reprezentare (mandat). 40. Organele societatii

Fiind persoana juridica, unul din elementele definitorii ale personalitatii juridice a unei societati este existenta organelor sale decizionale. Aceasta deoarece, spre deosebire de persoana fizica, persoana juridica este o fictiune a legii si, neavand o existenta materiala, rolul vointei societare este inlocuita de vointa persoanelor fizice ce alcatuiesc organele sale. Organele societatii sunt de patru feluri: - organul deliberativ, reprezentat de adunarea generala a asociatilor; - organul administrativ, reprezentat de administratorii societatii, respectiv membrii consiliului de administratie ori membrii consiliului de supraveghere, in cazul societatii pe actiuni (in functie de sistemul adoptat, unitar sau dualist); - organul executiv, reprezentat de directorii executivi (managerii) societatii, respectiv membrii directoratului, in cazul societatii ep actiuni ce adopta sistemul dualist, si - organul de control, reprezentat de cenzorii, respectiv auditorii financiari ai societatii, dupa caz. 40.1 Adunarea generala

Adunarea generala este organul format din totalitatea persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de asociat intr-o societate comerciala. In functie de forma juridica a societatii, adunarea generala poarta denumiri specifice; in speta, in cazul societatii pe actiuni, aceasta se numeste adunare generala a actionarilor (actionarii fiind asociatii societatii pe actiuni). In cazul societatii cu raspundere limitata cu asociat unic, asociatul respectiv indeplineste rolul adunarii generale a asociatilor. NOTA:
In continuare, prin adunare generala a asociatilor vom intelege atat adunarea generala a asociatilor unei societati cu raspundere limitata, cat si adunarea generala a actionarilor unei societati pe actiuni, daca in context nu se prevede altfel in mod expres.
245

Cu exceptia cazurilor de conflict de interese, abtinerile echivaleaza cu votul impotriva

89

Adunarea generala a asociatilor este forul deliberativ al unei societati comerciale si reprezinta vointa sa suprema. Peste aceasta vointa nu poate sa treaca nici unul din celelalte organe ale societatii, acestea din urma subordonandu-se toate adunarii generale sau raportandu-i acesteia. 40.1.1 Felurile adunarii generale In functie de atributiile ce cad in competenta adunarii generale, aceasta este de doua feluri: (i) ordinara si (ii) extraordinara. NOTA:
Aceasta deosebire este specifica numai societatii pe actiuni; de aceea, cand vom folosi termenii adunare generala ordinara sau adunare generala extraordinara, ne vom referi exclusiv la adunarea generala a actionarilor.

Intre cele doua feluri de adunari nu exista subordonare sau, altfel spus, nu se poate spune ca hotararile ce cad in competenta uneia sunt mai importante decat cele care cad in competenta celeilalte. Diferenta dintre ele este data de faptul ca, asa cum sugereaza si denumirile diferite ce le poarta, adunarea generala ordinara delibereaza asupra problemelor repetitive si care apar in viata societatii cel putin o data pe an, spre deosebire de adunarea generala extraordinara care delibereaza asupra unor probleme care apar in mod deosebit. Adunarea generala extraordinara nu poate lua hotarari ce tin de adunarea ordinara sau invers, orice derogare statutara de la aceasta regula constand in transferul de atributii de la o adunare la cealalta (pentru a beneficia de conditiile diferite de cvorum si majoritate cu care se adopta hotararile in cadrul celor doua feluri de adunari) fiind nula. 40.1.2 Competenta adunarilor generale Sunt de competenta adunarii generale ordinare a actionarilor, conform art. 111 alin. 2 din Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari: - discutarea, aprobarea, modificarea situatiilor financiare sau oricarui raport financiarcontabil pregatit la cererea adunarii generale sau a oricarui creditor, dupa luarea n considerare a rapoartele administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari ; - autorizarea distribuirii de dividende catre actionari ; - evaluarea activitatii membrilor organului administrativ246; - aleagerea administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari (si revocarea) oricnd considera oportun; - aprobarea remuneratiei si garantiei administratorilor si cenzorilor; - aprobarea Planului de Afaceri Anual si a Bugetului de Venituri si Cheltuieli Anual, precum si a oricarei modificari substantiale a acestora; - gajarea, inchiderea sau desfiintarea uneia sau mai multora dintre unitatile societatii247.
246 247

Consiliul de administratie sau consiliul de supraveghere Prin unitate consideram ca se intelege un sediu secundar cu personalitate juridica (filiala)

90

Sunt de competenta adunarii generale extraordinare a actionarilor, conform art. 113 din Legea societatilor comerciale, urmatoarele hotarari: - majorarea sau reducerea capitalului social; - modificarea obiectului de activitate al societatii; - modificarea formei juridice a societatii; - mutarea sediului social al societatii; - fuziunea sau divizarea societatii; - infiitarea sau desfiintarea de sedii secundare fara personalitate juridica (sucursale, puncte de lucru, agentii etc.); - dizolvarea si lichidarea societatii ; - emiterea de obligatiuni; - conversia actiunilor dintr-o categorie in alta248; - conversia unei categorii de obligatiuni in alte categorie sau in actiuni; - orice modificare a actului constitutiv; - orice alta hotarare pentru care este ceruta aprobarea adunarii generale extraordinare249. In cazul societatii cu raspundere limitata, legea nu face diferenta intre adunare ordinara sau extraordinara, art. 194 din Legea societatilor comerciale enumerand atributiuni care, in cazul societatii pe actiuni, se regasesc fie in competenta adunarii ordinare, fie in competenta adunarii extraordinare. Astfel, sunt de competenta adunarii generale a asociatilor urmatoarele hotarari: - aprobarea situatiilor financiare anuale si stabilirea repartizarii profitului net; - desemnarea administratorilor si cenzorilor/auditorilor financiari, revocarea lor si descarcarea acestora de gestiune; - urmarirea administratorilor si/sau cenzorilor/auditorilor financiari pentru daunele pricinuite societatii; - modificarea actului constitutiv; - orice alta hotarare pentru care Legea societatilor comerciale cere aprobarea hotararii adunarii generale, ordinare sau extraordinare, a actionarilor, cu exceptia celor care sunt proprii doar societatilor pe actiuni (in principiu, cele care sunt incompatibile cu caracterul intuitu personae al societatii cu raspundere limitata250). 40.2 Convocarea adunarilor generale

Sedintele adunarilor generale ale asociatilor se convoaca ori de cate ori este nevoie, cu exceptia adunarii generale ordinare anuale (atat a actionarilor cat si si a asociatilor) care, in mod obligatoriu, trebuie sa aiba loc in cel mult patru luni de la incheierea exercitiu
248

Cele doua categorii de actiuni prevazute de Legea societatilor comerciale sunt actiunile ordinare si preferentiale. Acestea din urma dau dreptul titularului la un drept preferat la distribuirea de dividende (inaintea oricarei alte repartizari a profitului), in schimb nu dau drept de vot 249 Prevazuta de lege (precum reintregirea capitalului social sau incheierea de acte de dispozitie avand ca obiect active ale societatii care depasesc jumatate din valoarea contabila a activelor acesteia) sau in actul constitutiv (de exemplu, introducerea cererii de aplicare a procedurii falimentului) 250 Cele legate de obligatiuni si de categoriile de titluri de participare

91

financiar. Motivele convocarii adunarii ordinare sunt: (i) discutarea situatiilor financiare pentru a fi depuse apoi la Administratia Financiara si la Registrul Comertului; (ii) aleagerea administratori si cenzori/auditori financiari, neputand functiona fara acestia; (iii) repartizarea eventualului profit rezultat la sfarsitul unui exercitiului financiar 251 s.a. Asadar, dupa cum se observa, interesul adoptarii hotararilor ce tin de competenta adunarii generale ordinare depaseste nivelul de interes al societatii si asociatilor, implicand si organul fiscal si toti tertii care, de exemplu, vor sa stie situatia patrimoniala a societatii. In cazul adunarii generale extraordinare, chiar daca hotararea este importanta, poate chiar vitala pentru societate, aceasta nu depaseste nivelul de interes al societatii si al asociatilor acesteia. Convocarea sedintei adunarii generale se face pentru ambele forme societare de catre administratori, cu respectarea termenelor si formalitatilor de publicare/instiintare prevazute de lege. In cazul in care administratorii nu isi indeplinesc aceasta obligatie, ea cade in sarcina cenzorilor/auditorilor financiari sau, in extremis, poate fi ceruta direct instantei de judecata de orice asociat care detine cel putin 10% din capitalul social. 40.3 Tinerea sedintelor, adoptarea hotararilor si punerea acestora in executare

Sedinta adunarii generale se tine la sediul societatii sau in alt loc prevazut in convocator, la sedinta putand participa asociatii care detin aceasta calitate la data de referinta. Aceasta din urma este o data calendaristica stabilita de catre administratori si mentionata in convocator. Pentru a se putea lua in mod valabil, hotararile adunarii generale trebuie sa indeplineasca cerintele de cvorum si majoritate cerute de lege. Prin cvorum se intelege prezenta unui anumit numar de asociati, raportat la intreg capitalul social. Prin majoritate se intelege 50% plus unu din voturile exprimate in adunarea generala a asociatilor, procent raportat fie la partea de capital reprezentat de asociatii prezenti (majoritate relativa sau simpla), fie la intreg capitalul social (majoritate absoluta). Societatea comerciala ia decizii in cadrul adunarii generale pe principiul majoritatii, minoritatea fiind obligata sa respecte hotararile luate de majoritate cu respectarea legii. In cazul in care o hotarare este nelegala (nu si inoportuna), actionarii minoritari care au votat impotriva sau nu au fost prezenti pot cere instantei de judecata anularea ei. Pentru a fi opozabile tertilor, hotararile adunarii generale se publica in monitorul oficial. De la data publicarii, hotararile pot fi puse in executare; de asemenea, de la aceeasi data incepe sa curga si termenul legal in care hotararile nelegale ale adunarii pot fi atacate in instanta. In cazul in care instanta anuleaza hotararea, aceasta inceteaza sa-si mai produca efecte retroactiv, ca si cum nu ar fi existat niciodata. Odata cu cererea de anulare, asociatii petenti pot cere instantei si suspendarea hotararii, pana la pronuntarea unei decizii cu privire la cererea de anulare.

251

Repartizarea sub forma distrubuirii de dividende trebuie sa fie expresa, altfel profitul reportandu-se

92

41.

Administrarea si conducerea executiva a societatii

Administrarea societatii inseamna stabilirea politicii generale, economice si functionale, a societatii, in limita legii si a hotararilor adunarilor generale ale asociatilor. O societate pe actiuni poate adopta sistemul de administrare unitar sau dualist. In cadrul sistemului unitar, respectiv dualist membrii organului de administrare formeaza un consiliu de administratie, respectiv un consiliu de supraveghere care, la fel ca si adunarea generala, tine sedinte in urma unor convocari si ia decizii in conditii de cvorum si majoritate, decizii care pot fi, bineinteles, cenzurate de adunarea generala (nu si de instanta de judecata, direct). Daca adunarea generala decide in problemele importante ale societatii, conform legii si actului constitutiv, in privinta celorlalte probleme importante, dar care nu sunt de competenta adunarii generale, decide consiliul de administratie sau consiliul de supraveghere, dupa caz. Administratorii, respectiv membrii consiliului de supraveghere sunt desemnati de catre adunarea generala a asociatilor pentru o perioada determinata. Poate avea aceasta calitate orice persoana, daca nu este decazut din dreptul de a detine o astfel de functie252. Ei sunt, in general, impusi de detinatorii majoritatii capitalului social si reprezinta interesele acestora din urma in societate, cu conditia ca acestea sa nu fie contrare chiar interesului societatii insasi. Regulile care le guverneaza activitatea sunt cele de la mandat. Operatiunile determinate ale societatii si care se produc zi cu zi, in cazul societatilor care depasesc stadiul de antreprenoriat, sunt in sarcina unor directori (directori executivi, manageri), care formeaza impreuna managementul sau executivul societatii. Managerii sunt profesionisti in domeniul lor si dau socoteala in mod direct administratorilor sau membrilor consiliului de supraveghere. Regulile care guverneaza activitatea lor sunt cele ale contractului de munca. Competentele administratorilor, intre ei, precum si intre ei, pe de-o parte si membrii consiliului de supraveghere, pe de cealalta parte, difera atat la nivel legal cat si practic de la o forma societara la cealalta. Astfel, in cazul societatii cu raspundere limitata de dimensiuni mici253, administratorii care sunt si fondatori si asociati sunt, de cele mai multe ori, si manageri ai societatii, deci fac atat acte de administrare, cat si acte de executie, fara ca legea sa prevada o incompatibilitate intre calitatea de administrator si cea de director executiv. De altfel, la nivelul unei societati mici, actele de administrare si cu actele de executie se confunda254. Dimpotriva, in cazul societatii pe actiuni, calitatea de administrator este, in principiu, diferita de cea de manager255. In cadrul formei societare a societatii pe actiuni, principala diferenta dintre membrii consiliului de administratie si cei ai consiliului de supraveghere este aceea ca administratorii stabilesc directiile principale de activitate si de dezvoltare a societatii256, pe cand cei din urma reprezinta doar veriga de legatura intre directori si actionari.
252

In speta, persoanele care au fost condamnate pentru infractiuni economice sau care, din motivele prevazute de lege, au cazier fiscal 253 Intreprindere mica sau mijlocie, micro-intreprindere 254 Administratorii unei societati pe actiuni care se implica in management se numesc administratori executivi (ceilalti fiind neexecutivi) 255 In cazul societatilor pe actiuni ale caror situatii financiare sun auditate in mod obligatoriu, existenta distincta a directorilor este obligatorie

93

Daca, in cazul societatilor mici (indiferent de forma juridica), cumulul dintre calitatea de administrator si cea de managar este normala, in cazul societatilor mari si, in special a societatilor pe actiuni deschise, acest lucru este nepermis, inexistenta directorilor executivi profesionisti creand incertitudine si confuzie. In marile societati de capitaluri, atat in Romania cat si in alte tari, diviziunea muncii intre actionari, administratori si manageri este clara. Astfel, actionariatul trebuie sa se preocupe doar ca administratorii sa isi indeplinesca in mod eficient rolul de a cauta manageri competenti, care sa duca la cresterea profitului societatii si sa ii supravegheze pe acestia din urma. Din aceasta cauza este preferabil ca si administratorii sa dispuna de cunostintele necesare unei alegeri, respectiv a unei supravegheri eficace. Deciziile importante ale consiliului de administratie pot fi supuse aprobarii adunarii generale inainte de punerea lor in practica sau pot fi, ulterior, confirmate sau infirmate de aceasta, in calitate de for suprem de decizie la nivelul societatii. In general, actionarii (dar si asociatii, in functie de dimensiunile societatii) depind de administratori, care fiind mai aproape de miezul problemei, pot veni cu solutii. Facand o paralela cu regulile constitutionale, adunarea generala ar fi electoratul, consiliul de administratie ar fi parlamentul, iar managementul ar fi guvernul. Asa cum nu electoratul este cel care sanctioneaza in mod direct guvernul, ci parlamentul, pe calea motiunii de cenzura, asa nici actionarii nu intervin in mod direct in managementul societatii, lasand acest lucru pe seama administratorilor. La randul lor, administratorii pot fi divizati in opinii. De aceea, o sarcina reprezentand mai mult decat o simpla rutina pentru actionari este monitorizarea activitatii administratorilor nu numai in raport cu performantele financiare ale societatii, dar si cu modul in care societatea serveste intereselor clientilor, isi motiveaza angajatii sau castiga sprijinul autoritatilor publice. 42. Controlul gestiunii (administrarii) societatii

Controlul activitatii societatii este exercitat de cenzori sau auditori financiari, al caror rol este de a informa adunarea generala, statul si creditorii asupra acestei activitati. Pe cand auditorii sunt, in mod obligatoriu, profesionisti, membri ai unui corp profesional, cenzorii pot fi si persoane desemnate din randul asociatilor. 42.1 Cenzorii

In societatea pe actiuni, existenta comisiei de cenzori formata din trei persoane avand calitatea de membru (si inca trei avand calitatea de supleanti257) este obligatiorie. In cazul societatii cu raspundere limitata, numirea unuia sau mai multi cenzori este obligatorie la cele cu cel putin 15 asociati si facultativa la celelalte.

256

Conform art. 142 din Legea societatilor comerciale, acestia stabilesc si sistemul contabil si de control financiar si aproba planificarea financiara 257 Rolul supleantilor este acela de a-i inlocui pe membrii plini daca mandatul acestora inceteaza inainte de termen, din diverse motive

94

Cenzorii pot fi persoane fizice sau juridice. In cazul in care nu au calitatea de asociat, acestia trebuie sa fie experti contabili sau contabili autorizati. Legea prevede anumite incompatibilitati pentru cenzori. Nu pot fi asadar cenzori: (i) persoanele aflate in relatii de casatorie, rudenie sau afinitate pana la gradul IV inclusiv, (ii) persoanele care primesc orice fel de remuneratie de la societate, alta decat pentru activitatea de cenzorat si (iii) persoanele carora le este interzisa functia de administrator. Temeiul incompatibilitatii este fie cel al conflictului de interese, fie cel al moralitatii. Conform art. 163 din Legea societatilor comerciale, controlul cenzorilor consta in supravegherea gestiuni societatii, verificarea legalitatii si acuratetii situatiilor financiare, verificarea tinerii regulate a registrelor si a corectitudinii evaluarii elementelor patrimoniale, evaluare prezentata in situatiile financiare. 42.2 Auditorii financiari

Conform art. 160 alin. 1 din Legea societatilor comerciale, situatiile financiare ale societatilor comerciale supuse obligatiei legale de auditare, precum si cele care adopta sistemul dualist trebuie auditate de catre auditori financiari. Auditorul financiar este persoana fizica sau juridica ce dobandeste aceasta calitate in conditiile legii si reglementarilor emise de organizatia profesionala colectiva care coordoneaza, autorizeaza si supravegheaza in numele statului258 activitatea de audit. Aceasta organizatie este Camera Auditorilor Financiari din Romania, persoana juridica de utilitate publica fara scop lucrativ. Activitatea de audit financiar este reglementata de OUG nr. 75/1999, republicata259, cu modificarile si completarile ulterioare. Conform art. 2 din acest act normativ, auditul financiar reprezint activitatea de examinare, n vederea exprimrii de ctre auditorii financiari, a unei opinii asupra situaiilor financiare, n conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaionale de audit i adoptate de Camera Auditorilor Financiari din Romnia. Activitatea de audit financiar este diferita atat de cea de cenzor, cat si de cea de contabil. Fata de cenzori, care pot sau nu sa fie persoane specializate, auditorii financiari sunt in mod obligatoriu specialisti, membri ai unui organizatii profesionale (Camera Auditorilor Financiari din Romnia). Fata de contabili, auditorii financiari au un mandat in a carui exercitare se bucura de independenta fata de societate. De asemenea, ei sunt independenti si fata de orice autoritate a statului, fiind supusi numai principiului obiectivitatii si integritatii profesionale. Independenta auditorilor financiari presupune interdictia acestora de a se afla in raporturi de munca sau civile cu societatile auditate sau de a avea alte interese materiale directe sau indirecte cu acestea din urma, cu exceptia onorariilor cuvenite pentru activitatea prestata in calitate de auditor.

258 259

Orgaizatia ne(mai)fiind subordonata Ministerului Finantelor Republicata in M.Of. nr. 598/22.08.2003

95

Categoriile de entitati care sunt obligate sa-si organizeze activitate de audit intern, in vederea auditarii situatiilor lor financiare auditate in conformitate cu standardele de audit adoptate de Camera Auditorilor Financiari din Romania (pe baza standardelor autohtone, armonizate cu standardele europene si internationale) se stabilesc de catre Ministerul Finantelor in acord cu Programul de implementare a reglementarilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a 78/660 a Comunitatii Economice Europene si cu Standardele Internationale de Contabilitate. Acestea din urma fac obiectul Ordinul ministrului economiei si finantelor 1752/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, act normativ care obliga agentii economici care depasesc cumulat un volum de vanzari (cifra de afaceri) si un numar de salariati sa-si intocmeasca situatiile financiare atat in conformitate cu standardele romanesti de contabilitate, cat si cu cele europene si internationale. In afara agentilor economici obligati sa raporteze financiar conform actului normativ mai sus mentionat, nimic nu interzice oricarui alt agent economic, indiferent de forma de organizare, de a-si audita extern situatiile financiare In toate aceste cazuri, auditul se face de catre firme specializate, de cele mai multe ori multinationale, la activitatea respectiva participand o intreaga echipa care sa culeaga date, sa analizeze si sa interpreteze aceste date. 43. Transferul titlurilor de participare

Transferul titlurilor de participare reprezinta transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, indiferent de tip, in modalitatile stabilite de lege, in functie de forma sau tipul societatii emitente. In toate cazurile, atunci cand transmiterea se face prin acte inter vivos, actul are caracter contractual; in plus, daca se face cu titlu oneros, contractul are caracter comercial, indiferent de calitatea partilor (comercianti sau nu), conform art. 3 pct. 4 C. Com. Dreptul de proprietate asupra titlurilor de participare nominative se transmite prin declaratie a cedentului si cesionarului in registrul asociatilor, respectiv actionarilor emitentului si prin mentiunea facuta pe fiecare titlu (in cazul in care acestea sunt emise in forma materiala). Desigur ca, fiind supletive, aceste reguli pot fi inlocuite sau dublate (la ambele forme societare) de un contract de cesiune260 incheiat in forma scrisa care cuprinde toate elementele de valabilitate a unui contract, inclusiv pretul (in cazul cesiunii cu titlu oneros), ca parte a obiectului contractului. Fiind insa un element confidential in multe cazuri, acesta ramane necunoscut atat societatii emitente, cat si celorlalti terti, cea dintai luand la cunostinta despre transfer fie prin notificarea cesiunii (in cazul in care actul constitutiv permite), fie prin intermediul declaratiei din registrul asociatilor/actionarilor, iar cei din urma prin eventuala mentiune facuta la registrul comertului. Normele registrului comertului prevad ca mentiunea in registrul comertului privind modificarea actionariatului unei societati pe actiuni nu este obligatorie, dar daca totusi se solicita, aceasta se inscrie in registrul comertului printr-o confirmare a administratorului societatii privind inregistrarea transferului in registrul actionarilor.
260

Conform art. 98 alin. 1 din Legea societatilor comerciale, prin actul constitutiv partile pot prevedea si alte modalitati de transmitere a proprietatii asupra actiunilor in afara declaratiei facuta in registrul actionarilor

96

Lipsa informarii formale a societatatii, respectiv a registrului comertului, are aceleasi efecte ca in dreptul comun, respectiv inopozabilitatea fata de societate, respectiv fata de alti terti a transferului, altfel transferul fiind perfect valabil intre parti de la data acordului de vointa, conform dreptului comun. Formalitatile de inscriere a cesiunii sunt edictate in vederea stabilirii proprietatii fata de societate si terti, ramanand ca proprietatea sa se stabileasca conform dreptului comun. In caz de cesiune catre doi cesionari succesivi ai aceluiasi cedent, se va considera proprietar legitim fata de societate acela care va face primul cesiunea opozabila societatii, conform prevederilor legii sau ale actului constitutiv, in cazul in care partile au prevazut, de exemplu, posibilitatea notificarii cesiunii. Daca efectele inopozabilitatii fata de terti sunt neglijabile, efectele inopozabilitatii fata de societate sunt severe, echivaland cu inexistenta, pentru societate, a transferului. Acesta deoarece societatea recunoaste drept asociat doar persoana inscrisa in registrul asociatilor/actionarilor, ca fiind singura indreptatita, din punct de vedere al societatii, sa exercite drepturile derivand din calitatea de asociat/actionar261. In cazul actiunilor dematerializate, cerinta mentiunii facute pe spatele actiunii este fara obiect, ramanand insa valabile toate celelalte conditii expuse mai sus. Cat priveste certificatul de actionar (pentru societatile inchise), respectiv extrasul de cont (pentru cele deschise) al cedentului, transmiterea lui nu produce nici un fel de efect, acesta pierzandusi valabilitatea dupa cesiune, cesionarului urmand sa ii fie emis un nou document continand mentiunile prevazute de lege, inclusiv datele de identificare ale acestuia din urma. In ceea ce priveste actiunile la purtator, transmiterea dreptului de proprietate se face prin simpla traditiune, ca in cazul tuturor titlurilor emise la purtator. In acest caz, societatea va recunoaste drept actionar pe cel care se afla in posesia fizica a actiunilor, ceea ce inseamna ca, pentru exercitarea drepturilor conferite de astfel de actiuni, titularul va trebui sa le depuna la societate pentru a dovedi calitatea de a exercita aceste drepturi. Deci traditiunea actiunilor este in primul rand o conditie de opozabilitate fata de societate si terti, echivalenta cu inscrierea transferului asupra actiunilor nominative in registrul actionarilor, proprietatea asupra lor putandu-se transfera insa si prin incheierea unui act de cesiune. Totalitatea transferurilor actiunilor262 (si chiar si partilor sociale) de la detinatorii lor initiali reprezinta piata secundara de capital. Din toate aceste transferuri, cele avand ca obiect valorile mobiliare reprezinta piata secundara organizata, piata care este reglementata si supravegheata de CNVM. Spre deosebire de piata primara, care presupune o finantare a societatii emitente deoarece banii proveniti din vanzarea titlurilor de participare reprezinta aporturi de capital social care intra in societate, piata secundara este cadrul institutional prin care detinatorii titlurilor respective isi valorifica ceea ce pentru ei a reprezentat, la moment dat (momentul subscriptiei sau dobandirii ulterioare), o investitie.

261

Conform dreptului comun in ceea ce priveste cesiunea de creanta, lipsa informarii tertului cedat asupra cesiunii, are ca efect inopozabilitatea, fata de acesta din urma, a respectivei cesiuni 262 Si obligatiunilor

97

In cazul societatilor cu raspundere limitata, art. 202 din Legea societatilor comerciale prevede libera circulatie (transferabilitate) a partilor sociale doar intre asociati. Transmiterea catre terti este permisa numai daca a fost aprobata de asociatii reprezentand cel putin trei patrimi din capitalul social. Aceasta aprobare rezida din caracterul intuitu persoanae al societatii cu raspundere limitata. In cazul societatii pe actiuni, nu exista restrictii legale privind libera circulatie a actiunilor insa astfel de restrictcii pot fi stabilite pe cale conventionala (de exemplu, prin actul constitutiv). Astfel de clauze sunt in principiu valabile in cazul societatilor de tip inchis, insa sunt incompatibile cu statutul unei societati deschise ale carei actiuni, fiind calificate ca si valori mobiliare, sunt liber transferabile (art. 215 din Legea pietei de capital).

98

Obligatiile civile si comerciale


44. Despre contracte, ca izvor al obligatiilor

Contractul, in sensul de operatiune juridica (negotium juris), este guvernat de principiul consensualismului. Sunt consensuale acele contracte care se incheie in mod valabil prin simpla manifestare de vointa263, fara nici o alta formalitate264. Exceptia de la principiul consensualismului este formalismul. Sunt formale (solemne) acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, manifestarea de vointa trebuie sa imbrace o anumita forma prevazuta de lege. Forma este deci o conditie de validitate a actului (ad validitatem sau ad solemnitatem) si in lipsa acesteia, contractul este lovit de nulitate absoluta. O specie a contractelor formale (solemne) sunt contractele autentice265,: donatia, ipoteca, actele de dispozitie avand ca obiect terenuri etc. (toate acestea fiind contracte civile)266. In materia dreptului comercial intra sub incidenta formalismului267: (i) efectele de comert (cambia, biletul la ordin si cecul), (ii) warantul, (iii) titlurile de credit emise in forma materiala, contractul de transport pe calea ferata si actul constitutiv al unei societati comerciale constituite prin subscriptie publica sau care constata aportul unor imobile. O categorie intermediara intre contractele consensuale si cele solemne sunt contractele reale, adica acele contracte care, pentru a fi valabil incheiate, trebuie sa fie insotite de remiterea (predarea materiala) a bunului ce face obiectul contractului268. Sunt contracte reale: depozitul, imprumutul, donatia sub forma darului manual269. 44.1 Incheierea contractelor intre prezenti

Acordul de vointa este usor de constatat cand partile sunt prezente la incheierea operatiunii si semneaza ambele pe inscrisul constatator al operatiunii respective, respectivul inscris mentionand inclusiv data incheierii lui. In cazul incheierii contractului prin corespondenta, se pune problema determinarii atat a existentei acordului de vointa, cat si a momentului si chiar locul incheierii lui.

263 264

Printr-o simpla strangere de mana In unele cazuri, pentru a putea face dovada actului, ca operatiune juridice (negotium juris), acesta trebuie sa imbrace forma scrisa (deci manifestarea de vointa sa fie constatata printr-un inscris); altfel spus, forma scrisa este ceruta ad probationem 265 Autentificarea unui act se face de catre un notar public 266 O alta forma de act autentic fiind hotararea judecatoreasca 267 Formalismul nu este echivalent cu forma autentica, ci forma autentica este o specie a actului solemn 268 Dupa cum se observa, termenul real are un alt inteles decat in limbajul comun 269 Darul manual nu este un act solemn, desi este o forma de donatie, fiind deci o exceptie de la sonditia solemnitatii actului, consacrata din motive practice

99

44.2

Incheierea contractelor intre absenti

Sediul materiei face obiectul art. 35-39 C. Com., dispozitii aplicabile tuturor contractelor, atat comerciale cat si civle (in lipsa unor prevederi legale civile, prin analogie aplicanduse dispozitiile comerciale). Pentru nasterea unui contract intre absenti, sunt necesare doua manifestari de vointa care intervin succesiv: (i) oferta si (ii) acceptarea ofertei. Considerate separat, aceste declaratii de vointa au o valoare juridica autonoma si, in acelasi timp, tranzitorie, caci viata lor ia sfarsit in momentul in care, prin reunirea lor, se realizeaza acordul de vointa ce da nastere contractului care le absoarbe. Avand in vedere exzistenta lor separata, chiar temporara, acestea trebuiesc analizate separat. Oferta de a contracta este o propunere a unei persoane adresata altei persoane (sau publicului270) de a incheia un contract. Pentru a fi valabila adica pentru a produce efecte juridice oferta trebuie sa indeplineasca in mod cumulativ urmatoarele conditii: (i) sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic (oferta data in gluma sau din simpla curtoazie nu este o oferta serioasa); (ii) sa fie ferma (neindoielnica); (iii) sa fie neechivoca; (iv) sa fie precisa si completa (simpla ei acceptare sa dea nastere contractului). Acceptarea reprezinta manifestarea de vointa a destinatarului ofertei (sau perosnelor din public, daca a fost adresata publicului) de a incheia contractul in conditiile ofertei. La fel ca in cazul ofertei, si acceptarea trebuie sa indeplineasca anumite conditii de valabilitate: (i) sa fie o manifestare de vointa reala, serioasa, constienta, neviciata si cu intentia de a se angaja juridic; (ii) sa concorde cu oferta (daca acceptarea depaseste, conditioneaza ori limiteaza cupriinsul ofertei, acceptarea devine o contra-oferta271); (iii) sa fie neindoielnica; (iv) daca oferta a fost adresata unei anumite persoane (si nu publicului), numai aceasta poate accepta; (v) acceptarea sa intervina inainte ca oferta sa fi devenit caduca sau sa fi fost revocata. Conform principiului potrivit caruia tacerea nu valoreaza consimtamant, acceptarea trebuie sa fie expresa. Exceptia acceptarii tacite este valabila atunci cand: - legea da valoarea juridica tacerii (exp. prelungirea automata a contractului de locatiune, conform art. 1437 C. Civ.); - partile sa fi convenit inainte ca tacerea are valoare de acceptare. Oferta devine caduca atunci cand expira termenul pentru care ea a fost adresata. Daca un astfel de termen nu exista, atunci acesta se apreciaza dupa imprejurari; in toate cazurile, oferta nu poate fi perpetua. Acceptarea intervenita dupa ce oferta a devenit caduca nu duce la incheierea contractului decat daca ofertantul consimte expres acest lucru.

270 271

Precum in cazul subscriptiei publice Trebuind sa indeplineasca toate conditiile unei oferte; in acest caz, rolurile dintre ofertant si acceptant se inverseaza

100

Oferta poate fi revocata oricand inainte de a fi ajuns la destinatar. Dupa aceasta data, revocarea da dreptul destinatarului sa ceara despagubiri pentru repararea eventualului prejudiciu cauzat prin revocarea intempestiva. Natura juridica a ofertei si a acceptarii este aceea de acte unilaterale, adica vointe independente. Dupa intalnirea ofertei cu acceptarea, are loc formarea contractului, care este un act bilateral, adica rodul a doua vointe. Contractul se considera incheiat la momentul la care ofertantul ia cunostinta de acceptarea ofertei sale (sistemul informarii, adoptat de art. 35 C. Com.). Cu toate acestea, avand in vedere ca a lua la cunostinta este un fapt dificil de demonstrat de catre acceptant, in practica se prezuma ca ofertantul a luat cunostinta de acceptare la momentul cand a primit respectiva acceptare (sistemul receptiei)272. Interesul juridic al momentului incheierii contractului este urmatorul: - la acel moment se stabileste capacitatea partilor de a contracta; - la acel moment se stabileste daca partile erau sau nu in faliment; - in functie de acel moment se stabileste existenta eventualelor vicii de consimtamant; - la acel moment se transmit proprietatea si riscul imposibilitatii fortuite de executare; - in functie de acel moment se stabileste care este legea aplicabila, in caz de conflict temporal de legi etc. Locul incheierii contractului are importanta in domeniul comertului international, cand partile se afla in state diferite. In acest caz trebuie determinata legea aplicabila, adica legea dupa care se va judecat litigiul. In domeniul comertului intern, locul este important prin prisma art. 59 alin. 1 C. Com. care prevede ca orice obligatie comerciala, indiferent de obiectul ei, trebuie sa fie executata in locul aratat in contract. Aceasta prevedere este derogatorie de la regula din dreptul civil, care stabileste ca loc al executarii obligatiilor domiciliul debitorului, conform art. 1104 C. Civ., regula din dreptul civil fiind, pentru dreptul comercial, doar exceptia, in speta cand locul contractului nu se poate determina. 45. Efectele obligatiilor

Efectele obligatiilor se clasifica in (i) efectele obligatiilor rezultand din actele juridice, in general (unilaterale, bilaterale ori multilaterale) si (ii) efectele contractelor sinalagmatice (bilaterale)273.

272

In cazul in care corespondenta se poarta pe fax, dovada transmiterii faxului de catre acceptant face sa se nasca prezumtia de informare a ofertantului si rasturnarea prezumtiei cade in sarcina acestuia, respectiv dovada faptului ca faxul cu pricina continea altceva decat acceptarea ofertei 273 Contractele sinalagmatice sunt acele contracte in care obligatiiile incumba ambelor parti, fiind interdependente

101

45.1

Efectele obligatiilor rezultand din acte juridice, in general

Principiile efectelor obligatiilor sunt regulile de drept care arata cum si fata de cine se produc aceste efecte. Cele trei principii aplicabile obligatiilor rezultate din actele juridice, in general, sunt: (i) principiul fortei obligatorii, (ii) principiul irevocabilitatii si (iii) principiul relativitatii. Principiul fortei obligatorii a actului juridic (pacta sunt servanda) se bazeaza pe dispozitia art. 969 alin. 1 C. Civ., potrivit careia conventiile (contractele) legal facute au putere de lege intre partile contractuale. Asadar, principiul fortei obligatorii este acea regula potrivit careia actul juridic legal incheiat se impune autorilor (partilor) sau autorului intocmai ca legea. Aceasta inseamna ca executarea obligatiilor izvorate dintr-un act juridic este obligatorie si nu facultativa sau, altfel spus, actul juridic bilateral (contractul) este legea partilor. Fundamentul principiului fortei obligatorii a actului juridic consta in: (i) necesitatea asigurarii stabilitatii si sigurantei raporturilor juridice generate prin incheierea de acte juridice si (ii) imperativul moral al respectarii cuvantului dat. Principiul irevocabilitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 969 alin. 2 C. Civ., potrivit careia conventiile nu pot fi revocate prin vointa uneia din parti, ci doar prin acordul comun al partilor, daca acestea nu convin altfel. Asadar, principiul irevocabilitatii este acea regula potrivit careia actul bilateral (contractul) nu poate fi desfiintat prin vointa unei singure parti, ci doar prin vointa comuna a ambelor parti care l-au incheiat. Dupa cum se observa, principiul irevocabilitatii este o consecinta si, in acelasi timp, o garantie a aplicarii principiului fortei obligatorii. Principiul relativitatii actului juridic se bazeaza pe dispozitia art. 973 C. Civ., potrivit careia conventiile nu au efect decat intre partile contractante. Asadar, principiul relativitatii este acea regula potrivit careia un act juridic produce efecte numai fata de autorii (partile) sau autorul lui, el neputand nici sa profite si nici sa dauneze altor persoane (terti), straini de act. 45.2 Efectele obligatiilor rezultand din contractele bilaterale (sinalagmatice)

Efectele contractelor sinalagmatice sunt acele efecte specifice, rezultand din interdependenta si reciprocitatea prestatiilor ce revin partilor in contractele sinalagmatice, unde fiecare parte are concomitent, fata de cealalta parte, atat calitatea de debitor, cat si calitatea de creditor. Efectele specifice obligatiilor rezultand din contractele sinalagmatice sunt: (i) exceptia de neexecutare a contractului, (ii) desfiintarea contractului si (iii) suportarea riscului contractului. Primele doua reprezinta actiunile pe care le are la indemana o parte impotriva celeilalte parti, respectiv sanctiunile pe care cealalta parte le suporta in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor din contract. Cel de-al treilea stabileste ce se intampla in cazul in care o parte nu poate, in lipsa oricarui fel de culpa, sa-si

102

indeplineasca obligatia. Asadar, primele doua cazuri presupun culpa debitorului, iar cel de-al treilea presupune aparitia unei imposibilitati fortuite de executare din partea debitorului. Exceptia de neexecutare este acel mijloc de aparare pe care o parte il poate folosi impotriva celeilalte atunci cand aceasta din urma ii cere sa isi execute obligatia, desi ea la randul ei nu si-a executat-o. Exceptia de neexecutare este deci o consecinta a simultaneitatii executarii obligatiilor. In practica insa, simultaneitatea nu este posibila nici la piata de zarzavaturi, cu atat mai putin in raporturile juridice comerciale. In conditiile in care, conform regulilor impuse de BNR, executarea unor obligatii comericale avand ca obiect sume care depasesc un anumit cuantum274 este obligatoriu a se face prin transfer bancar, simultaneitatea ramane doar la nivel teoretic. In aceste conditii partile renunta (de obicei prin chiar contractul incheiat) la simultaneitate. Un exemplu este clauza solve et repete (plateste si cere apoi ceea ce ti se cuvine), adica cel care trebuie sa isi execute primul obligatia este cumparatorul, platind pretul, urmand ca apoi sa ceara vanzatorului predarea bunului275. Desfiintarea este de doua feluri: (i) rezolutiune, in cazul contractelor cu executare dintr-o data (uno ictu) si (ii) reziliere, in cazul contractelor cu executare succesiva. Desfiintarea contractului consta in incetarea efectelor acestuia si repunerea partilor in situatia existenta anterior incheierii lui. In cazul rezolutiunii, efectele desfiintarii coboara in trecut, pana la momentul incheierii contractului. In cazul rezilierii, efectele desfiintarii se produc doar pentru viitor, incepand cu momentul desfiintarii contractului. Rezolutiunea/rezilierea se pronunta de instanta, la cererea partii care si-a executat obligatia, in temeiul art. 1020 si urm. C. Civ.. Odata cu pronuntarea rezolutiunii, partile trebuie sa-si restituie contraprestatiile (de exp., vanzatorul restituie pretul primit iar cumparatorul restituie bunul cumparat). In cazul rezilierii, partile nu isi pot in mod natural restitui prestatile, insa acestea vor inceta pe viitor (de exp., in cazul inchirierii, nu se poate restitui nici folosinta bunului inchiriat si nici chiria platita pentru aceasta folosinta, insa dupa desfiintare folosinta inceteaza si chiria nu se mai plateste). In plus, partea care cere desfiintarea poate solicita si despagubiri celeilalte partii din culpa careia se produce desfiintarea. In afara de rezolutiunea/rezilierea pronuntata de instanta (legala), exista si rezolutiunea conventionala. Aceasta consta intr-o clauza denumita pact comisoriu prin care partile stabilesc conditiile in care o parte poate considera contractul desfiintat (rezolvit) in cazul in care cealalta parte nu isi executa in mod culpabil obligatia sau obligatiile fata de cea dintai parte. Pactele comisorii sunt de patru grade, in functie de cat de energice sunt. Cel mai energic este pactul comisoriu de gradul IV care, in caz ca o parte vrea sa se prevaleze de el, instanta chemata sa intervina la cererea partii culpabile pentru a impedica rezolutiunea/rezilierea nu poate decat sa constate daca sunt indeplinite conditiile pentru desfiintare, fara a putea interveni altfel in favoarea partii culpabile276. Pactul comisoriu de grad IV contine prevederea ca, in cazul in care o parte nu isi indeplineste culpabil obligatia, partea cealalta este indreptatita sa considere277 contractul desfiintat de plin drept
274 275

50.000 euro Aceasta clauza considerandu-se ca si nescrisa 276 De exemplu, prin esalonarea prestatiilor 277 Printr-o simpla notificare adresata celeilalte parti

103

si fara punere in intarziere278. Chiar si in acest caz insa, instanta investita de partea care nu considera ca sunt intrunite motive pentru desfiintare, poate sa constate inexistenta acestor motive si sa considere contractul ca fiind in vigoare in continuare. Alternativa la rezolutiune/reziliere a partii care si-a executat obligatiile este de a cere instantei executarea silita a celeilalte parti, culpabile. Instanta investita cu o cerere de executare silita pronunta o hotarare279 pe care apoi reclamantul (creditorul) o pune in executare, daca paratul (debitorul) persista in neexecutarea obligatiei. Executarea se face conform regulilor stabilite de Codul de Procedura Civila sau de regulile speciale. Regulile stabilite de Codul de Procedura Civila sunt: executarea imobiliara si executarea mobiliara, aceasta din urma cu varietatile ei: executarea asupra mobilelor corporale si executarea asupra creantelor si sumelor de bani; executarea se face prin intermediul unui executor judecatoresc. Acesta vinde la licitatie bunurile mobile sau imobile ale debitorului dupa punerea sechestrului asupra lor sau popreste sumele pe care debitorul le are de incasat de la terti (in general banci). In cazul popririi bancare, aceasta consta in blocarea contului bancar al debitorului, de la momentul infiintarii popririi acesta nemaputand sa faca nici un fel de operatiune de retragere sau transfer a banilor, urmand ca acestia sa fie platiti de banca direct creditorului, in baza titlului executoriu al acestuia din urma. Reguli speciale in materie de executare silita sunt stabilite prin Codul Comercial (executarea coactiva) si prin Legea garantiilor reale mobiliare. In afara de neexecutarea culpabila a obligatiei, poate exista si situatia imposibilitatii fortuite de executare, adica o parte nu este in masura sa-si execute obligatia datorita unui eveniment independent de vointa acesteia (respectiv cazul fortuit sau forta majora). In aceasta situatie, se pune problema care dintre parti suporta riscul imposibilitatii fortuite de executare. Regula generala in materia contractelor sinalagmatice, indiferent de obiectul acestora, este aceea ca riscul este suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Aceasta inseamna ca debitorul obligatiei imposibil de executat nu va putea pretinde celeilalte parti sa-si execute la randul sau obligatia corelativa, dar nici aceasta din urma parte nu va putea pretinde despagubiri pentru neexecutare de la debitorul obligatiei imposibil de executat (de exemplu, in cazul pieirii fortuite a bunului ce face obiectul unei inchirieri, proprietarul nu va mai putea cere in continuare chiria, dar nici chiriasul nu va putea pretinde despagubiri pentru neindeplinirea obligatiei de a i se pune la dispozitie folosinta bunului). Caz fortuit inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila pentru debitor si de neinlaturat de catre acesta, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa din partea debitorului executarea obligatiei sale contractuale. Forta majora inseamna o imprejurare de fapt imprevizibila si de neinlaturat pentru oricine, care impiedica in mod obiectiv si fara culpa

278

In toate cazurile, debitorul unei sume de bani este de drept in intarziere atunci cand obligatia este una comerciala (art. 43 C. Com.) 279 Care dupa ce ramane definitiva, se investeste cu formula executorie, devinind astfel titlu executoriu

104

din partea debitorului executarea obligatiei sale contractuale. Atat cazul fortuit, cat si forta majora sunt cauze care il exonereaza de raspundere pe debitorul contractual. 46. Prescriptia extinctiva

Prescriptia extinctiva reprezinta acel mijloc de stingere a dreptului la actiune, prin neexercitarea acelui drept in termenul stabilit de lege280; ea face ca titularul unui drept subiectiv sa-si piarda ocrotirea dreptului respectiv pe calea actiunii in justitie si, odata cu aceasta, posibilitatea de a obtine executarea silita a obligatiei corelative lui. Cu toate acestea, nu dreptul subiectiv dispare, ci doar apararea acestuia pe calea actiunii in justitie. Deci creditorul poate in continuare obtine de la debitor indeplinirea obligatiei, insa doar de buna-voie, nemaiputand insa sa il constranga la executare. Prescriptibilitatea este specifica doar drepturilor patrimoniale, iar sediul materiei se afla in Decretul nr. 167/1958281. 47. Clauza penala

Clauza penala este o modalitate prin care partile unui contract pre-determina cuantumul despagubirilor pe care o parte le datoreaza celeilalte in caz de neindeplinire culpabila sau indeplinire defectuoasa culpabila a obligatiilor contractuale, astfel incat partea care cere despagubiri nu va mai fi nevoita sa dovedeasca existenta si intinderea prejudiciului suportat, ci doar faptul neexecutarii sau executarii defectuase a obligatiei282. 48. Reguli speciale privind obligatiile contractuale comerciale

Codul civil este sediul materiei nu numai pentru obligatiile civile, dar si pentru cele comerciale. Si Codul Comercial prevede insa cateva dispozitii in materie de obligatii, care reprezinta derogari de la dispozitiile Codului Civil. Art. 40 si urm. C. Com. prevede astfel o serie de exceptii de la principiile civile, exceptii care sunt motivate de caractaristicile comercialismului (asigurarea creditului, rapiditatea executarii obligatiilor etc.), pe de-o parte, precum si abandonarea anumitor dispozitii protectoare pentru partile dintr-un raport juridic civil, pe de alta parte.

280 281

Termenul general stabilit de lege este de 3 ani Republicat in B.Of. nr. 11/15.06.1961 282 In ceea ce priveste culpa, aceasta se prezuma in cazul raspunderii contractuale, fiind sarcina debitorului sa rastoarne aceasta prezumtie prin invocarea si dovedirea unui fapt exonerator (caz fortuit, forta majora etc.)

105

48.1

Pretul in obligatiile comerciale

Pretul este definit ca suma de bani pe care cumparatorul dintr-un contract de vanzarecumparare se obliga sa o plateasca vanzatorului in schimbul bunului cumparat. Caracterele pretului sunt: (i) sa fie stabilit in bani, (ii) sa fie serios si (iii) sa fie determinat sau determinabil. In cazul in care partile nu au determinat pretul si nici nu au stabilit criterii de determinare a lui, conform art. 40 C. Com., spre deosebire de dreptul civil este un element de validitate, in comercial se poate considera ca vanzarea-cumpararea este valabila daca partile au inteles sa se refere la pretul curent sau pretul corect. Pretul curent sau corect se stabileste dupa cotatiile pietei organizate283 de la locul unde a fost incheiat contractul sau din locul cel mai apropiat de locul incheierii contractului pe care se vand/cumpara bunurile respective. In lipsa unui astfel de loc, pretul curent sau corect se stabileste prin orice mijloc de proba, potrivit litigiului si imprejurarilor cauzei, instantele fiind suverane in acest sens. In concluzie, prin derogare de la dispozitiile Codului Civil care sanctioneaza cu nulitatea contractele de vanzare-cumparare fara pret, Codul Comercial valideaza aceste contracte, atunci cand partile nu au indicat pretul, cu conditia insa ca partile sa fi intentionat sa se refere la pretul pietei284. 48.2 Regimul juridic al dobanzilor

Conform art. 1088 C. Civ., in obligatiile civile debitorul datoreaza dobanzi pentru sumele de bani ce are de platit doar din ziua cererii de chemare in judecata a creditorului. Se considera astfel ca, daca creditorul nu il cheama in judecata pe debitor, nu are trebuinta de banii datorati si, drept urmare, acestia nu produc dobanzi, creditorul trebuind sa faca anumite formalitati pentru a putea obtine dobanzi asupra banilor pe care ii are de primit de la debitor. Nu ne referim aici la acele obligatii banesti civile care produc dobanzi in baza intelegerii partilor, ci la acele obligatii in care partile raportului juridic civil au omis sa stipuleze dobanzi la sumele de bani datorate. In acest din urma caz, debitorul va datora creditorului o dobanda stabilita conform legii285 din ziua cererii de chemare in judecata. In comercial, prin derogare de la art. 1088 C. Civ., art. 43 C. Com. stabilste ca sumele de bani produc dobanzi de automat, fara fie necesara nici un fel de formalitate din partea creditorului (regula curgerii de drept a dobanzilor ori regula potrivit careia debitorul este de drept in intarziere in ceea ce priveste obligatiile banesti). Altfel spus, in comert banii sunt frugiferi. Dobanda care se acumuleaza la sumele datorate este determinata tot de lege286. Si in acest caz facem precizarea ca dobanda legala se aplica doar atunci cand
283 284

Bursa de marfuri sau bursa de valori In cazul pietei de capital, tranzactiile de valori mobiliare (transferurile facute sub pragul peste care trebuie promovata o oferta publica) se fa numai la pretul pietei, in principiu, partile neputand stabili de comun acord pretul tranzactiei 285 Dobanda legala civila 286 Dobanda legala comerciala

106

partile nu au convenit o alta dobanda, mai mica sau mai mare decat dobanda legala comerciala. Conditiile pentru ca dobanda sa curga de drept (automat) sunt: (i) obligatia sa fie comerciala, (ii) obligatia de plata sa fie exigibila (scadenta) si (iii) obligatia sa fie lichida (sa aiba un cuantum precis determinat). Regimul juridic al dobanzii legale, atat civile cat si comerciale, face obiectul OG nr. 9/2000287. Potrivit art. 3 alin. 1 din acest act normativ, dobanda legala se stabileste, in materie comerciala, la nivelul dobanzii de referinta a BNR. In obligatiile civile, dobanda legala este, potrivit alin. 3, dobanda de referinta a BNR diminuata cu 20%. Dobanda de referinta a BNR se calculeaza ca medie, ponderata cu volumul tranzactiilor, intre (i) dobanda platita de BNR pentru depozitele constituite bancile comerciale sub forma de rezerve obligatorii si (ii) dobanda la titlurile de stat ce fac obiectul unor vanzari reversibile ale BNR288 efectuate in luna anterioara celei pentru care se face anuntul. Potrivit art. 4, dobanda legala la sumele in valuta din contractele de comert exterior este de 6% pe an. Conventiile partilor privind anatocismul (dobanda la dobanda sau capitalizarea dobanzilor) sunt permise numai pentru dobanzile acumulate pe cel putin un an. 48.3 Interdictia acordarii termenului de gratie

Termenul de gratie este termenul acordat de instanta de judecata investita sa judece cererea creditorului de obligare a debitorului la executarea obligatiei civile, in interiorul caruia acesta trebuie sa-si execute voluntar respectiva obligatie. Avand in vedere cerinta rapiditatii executarii obligatiilor comerciale si protejarea creditului comercial, art. 44 C. Com. interzice judecatorului sa acorde vreun termen de gratie debitorului dintr-un raport juridic comercial care nu si-a executat la scadenta obligatia contractuala. Conditiile aplicarii regulii interdictiei acordarii termenului de gratie sunt: (i) obligatia sa fie comerciala, (ii) obligatia de plata sa fie exigibila (scadenta) si (iii) obligatia debitorului sa se fii nascut dintr-un contract bilateral (sinalagmatic), asa cum rezulta din trimiterea pe care art. 44 C. Com. o face la art. 1021 C. Civ., care reglementeaza contractele sinalagmatice. 48.4 Solidaritatea co-debitorilor

Dreptul civil (comun) consacra principiul divizibilitatii datoriei (art. 1041 C. Civ.); prin derogare, dreptul comercial prevede exact opusul, adica solidaritatea co-debitorilor (art. 42 C. Com.).
287

Publicata in M.Of. nr. 26/25.01.2000, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 356/2002, publicata in M.Of. nr. 425/18.06.2002 288 Vanzarile reversibile de titluri de stat (REPO) sunt contracte de report prin care banca centrala cumpara titluri de stat, cu obligatia vanzatorului de a le rascumpara (cumpara inapoi) intr-un anumit termen

107

O obligatie este divizibila atunci cand, fiind mai multi debitori care si-au asumat o obligatie comuna fata de acelasi creditor, obligatia respespectiva se imparte intre toti debitorii proportional cu numarul acestora. Invers, o obligatie este solidara atunci cand, indiferent de numarul debitorilor obligati impreuna fata de acelasi creditor, acesta din urma poate cere de la oricare din ei intreaga datorie. In cazul in care un debitor solidar plateste mai mult decat partea care ii incumba, acesta are un drept de regres impotriva celorlalti debitori pentru ce a platit in plus. Atat in civil, cat si in comercial, prezumtia de divizibilitate, respectiv de solidaritate este relativa, partile putand-o inlatura prin vointa lor. Prezumtia de solidaritate se extinde, in cazul unei fapte de comert obiective, si asupra fidejusorului (garantului), chiar si in cazul in care acesta nu este comerciant. Acelasi lucru este valabil si cand sunt mai multi fidejusori, toti fiind tinuti solidar fata de creditor. Asadar, in conceptia Codului Comercial, fidejusorul devine un obligat principal si nu un obligat in subsidiar, imprumutand caracterul comercial al obligatiei principale garantate. Prezumtia de solidaritate a co-debitorilor nu se aplica insa in cazul in care fapta este de comert doar pentru una dintre parti, avand in vedere ca, pentru necomerciantul debitor, operatiunea este una civila si nu comerciala (art. 56 C. Com.). 48.5 Interdictia exercitarii retractului litigios

Retractul litigios este posibilitatea debitorului dintr-un contract litigios civil de a cumpara de la cumparatorul (cesionarul) dintr-un astfel de contract dreptul litigios cumparat de acesta din urma, platindu-i pretul si spezele cumparari, astfel incat caracterul litigios sa dispara (litigiul sa se stinga). Existenta posibilitatii exercitarii retractului litigios in civil este argumentata de faptul ca, in acest fel, se impiedica operatiunile speculative ale cumparatorului initial. In comert insa, acest motiv nu se mai justifica, speculatia fiind de esenta comertului si, drept urmare, vanzarile de drepturi litigioase nu pot fi afectate de posibilitatea debitorului de a exercita retractul litigios.

108

Contractele comerciale
49. Contractul de vanzare-cumparare

Conform art. 1294 C. Civ., vanzarea este un contract prin care o parte denumita vanzator se obliga sa transmita celeilalate parti denumita cumparator proprietatea unui bun, in schimbul unui pret. O operatiune de vanzare-cumparare poate fi atat civila, cat si comerciala. Interesul distinctiei dintre vanzarea-cumpararea civila si vanzarea-cumpararea comerciala este esential pentru a stabili legea aplicabila si instanta competenta sa solutioneze eventualele litigii aparute. In cazul in care operatiunea este comerciala, prin exceptie de la regulile dreptului civil, se vor aplica regulile speciale din comert (privind pretul, curgerea de drept a dobanzilor, solidaritatea co-debitorilor, interdictia acordarii termenului de gratie si interdictia retractului litigios). Caracterele jurdice ale contractului, civil sau comercial, sunt: - este un contract sinalagmatic (bilateral), adica obligatiile incumba ambelor parti si fiecare este cauza celeilalte; - este un contract cu titlu oneros, adica ambele parti intentioneaza sa-si procure un avantaj patrimonial: vanzatorul banii si cumparatorul bunul; - este un contract comutativ, adica partile stiu la momentul incheierii contractului intinderea obligatiilor; - este un contract consensual, in principiu simplul acord de voina fiind suficient pentru nasterea valabila a contractului; exceptia formalismului se aplica doar in cazurile expres prevazute de lege289. 49.1 Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare-cumparare

Elementele de valabilitate ale contractului de vanzare-cumparare sunt: (i) elementele de valabilitate ale actelor juridice, in general (art. 948 C. Civ.), (ii) elementele de valabilitate aplicabile contractelor de vanzare-cumparare prin dispozitii legale civile si, in plus pentru vanzarea-cumpararea comerciala, (iii) elementele de valabilitate aplicabile contractelor de vanzare-cumparare prin dispozitii legale comerciale. In ceea ce priveste capacitatea, ca element de valabilitate a unui contract, in general, facem cateva precizari: - fiind act de dispozitie (in principiu), capacitatea necesara incheierii unui contract de vanzare-cumparare de catre o persoana fizica este capacitatea deplina de exercitiu; - printre incapacitatile (interdictiile) speciale se numara interdictia functionarilor publici de a cumpara bunuri ale statului care se vand prin acestia (motivul fiind cel al conflictului de interese), interdictia batranilor de a incheia anumite acte de dispozitie
289

De exemplu, forma autentica a vanzarii-cumpararii de terenuri, conform art. 46 alin. 1 din Legea fondului funciar nr. 18/1991 (nu si de constructii)

109

avand ca obiect imobile fara acordul autoritatii tutelare, vanzarile intre soti, interdictia cumpararii de drepturi litigioase de catre avocati si magistrati etc. Desi, in cazul persoanei juridice, capacitatea este circumscrisa principiului specialitatii290, ceea ce inseamna ca orice act juridic care depaseste obiectul de activitate al persoanei juridice este sanctionat cu nulitatea291, aceasta nu inseamna ca persoana juridica nu poate incheia acte de vanzare-cumparare izolate (de exemplu, vanarea sau cumpararea unor unor active). Principiul specialitatii capacitatii de folosinta se refera la actele exercitate repetat, cu titlu profesional292. In ceea ce priveste obiectul (derivat) al contractului de vanzare-cumparare, in general, desi textul art. 1294 C. Civ. vorbeste de transferul dreptului de proprietate asupra unui bun, poate fi obiect al unei vanzari-cumparari si un dezmembramant al acestuia, precum uzul sau uzufructul. In ceea ce priveste bunul vandut, acesta poate fi mobil sau imobil, corporal sau incorporal293, precum si o universalitate de bunuri (universalitate de fapt294, precum fondul de comert). Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca bunul vandut sunt: - sa existe (la momentul incheierii contractului sau in viitor); - sa fie in circuitul civil, adica sa nu fi fost indisponibilizat prin lege (sunt scoase din circuitul civil: bunurile proprietate publica, armele, drogurile etc.) - sa fie determinat sau determinabil; - sa fie, in principiu, proprietatea vanzatorului295. Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca pretul: - sa fie stabilit in bani (in orice moneda); atunci cand se da in loc un alt bun si nu bani, contractul nu este o vanzare-cumparare ci un schimb; - sa fie determinat sau determinabil, cu exceptia vanzarii-cumpararii-comerciale facute la pretul pietei; - sa fie serios; seriozitatea nu se confunda cu vilitatea (valoarea mai mica decat cea reala), pret serios insemnand sa nu fie derizoriu. Odata incheiat contractul de vanzare-cumparare, proprietatea se transmite de drept de la vanzator, fara vreo formalitate ulterioara, cu urmatoarele exceptii: - contractul este afectat de un termen suspensiv sau o conditie suspensiva, ulterioare incheierii contractului (de exemplu, plata pretului);
290

Conform art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridica nu poate avea decat acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de infiintare sau statut 291 Art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 292 De exemplu, desi obiectul de activitate prevede vanzarea cu amanuntul de guma de mestecat, persoana juridica vinde polite de asigurare 293 De exemplu, o creanta 294 Nu si de drept, patrimoniul unei persoane (in intregul lui) neputand fi obiect al unor acte de dispozitie 295 Sunt valabile, de exemplu, contractele in care vanzatorul vinde ceva ce nu este al lui, atunci cand cumparatorul cunoaste acest lucru iar vanzatorul se obliga sa dobandeasca la randul sau proprietatea asupra lucrului vandut spre a-l preda cumparatorului

110

vanzarea-cumpararea are ca obiect bunuri de gen (determinate generic296); in acest caz, proprietatea se transfera la momentul determinarii297; vanzarea are ca obiect bunuri viitoare. Obligatiile partilor

49.2

Obligatiile partilor sunt obligatiile ce incumba vanzatorului, respectiv cumparatorului, prin incheierea unui contract de vanzare-cumparare. Obligatiile vanzatorului sunt: - sa predea bunul vandut; - sa il garanteze pe cumparator impotriva evictiunii. Evictiunea consta in pierderea totala sau partiala a dreptului de proprietate sau a altui drept real asupra lucrului vandut ca urmare a actiunii unui tert caruia i se recunoaste un drept de proprietate sau alt drept real asupra aceluiasi lucru. Astfel, in caz de evictiune, vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului pretul primit; - sa il garanteze pe cumparator impotriva viciilor ascunse ale lucrului vandut. Viciile sunt acele deficiente care afecteaza utlilitatea lucrului, facand-o sa scada. Viciile sunt ascunse atunci cand cumpararul, desi diligent, nu a putut (personal sau printr-un specialist) sa le observe la momentul cumpararii (in unele cazuri, viciile sunt ascunse cu viclenie). In caz de existenta a viciilor, vanzatorul raspunde fata de cumparator fie prin restituirea unei parti a pretului, fie a intregului pret, in functie de gravitatea viciilor descoperite. O varietate a raspunderii pentru vicii este raspunderea pentru incalcarea normelor de calitate a produselor vandute consumatorilor. In acest caz, raspunderile comerciantului pot si, pe langa civile, si contraventionale sau chiar penale. In scopul stabilirii si sanctionarii contraventiilor, a fost creat Oficiul National pentru Protectia Consumatorului si oficiile judetene ale acestuia. Obligatiile cumparatorului sunt: - sa plateasca pretul, inclusiv dobanda asupra acestuia, daca este datorata (plata facandu-se dupa scadenta)298; - sa ia in primire lucrul cumparat, pe cheltuiala sa, daca partile nu au convenit altfel; - sa suporte cheltuielile vanzarii, daca partile nu au convenit altfel. 49.3 Consecintele nerespectarii obligatiilor

Consecintele nerespectarii obligatiilor reprezinta actiunile (mijloacele) pe care le are la indemana o parte impotriva celeilalte parti, respectiv sanctiunile pe care aceasta din urma parte le suporta in cazul neindeplinirii culpabile a obligatiilor contractuale. Avand in vedere ca vanzarea-cumpararea este un contract sinalagmatic, cu executare dintr-o data
296 297

De exemplu, fructe, cereale, combustibil etc. Prin cantarire, masurare, numarare 298 In cazul in care pretul se plateste prin ordin de plata, pretul se considera primit la momentul la care suma de bani a creditat contul bancar al vanzatorului

111

(uno ictu), mijloacele aflate la indemana partilor sunt (i) ridicarea exceptiei de neexecutare si (ii) desfiintarea contractului. In plus, partea care si-a executat obligatiile poate cere executarea silita a contractului. In ceea ce priveste suportarea riscului imposibilitatii fortuite de executare, vanzareacumpararea - civila sau comerciala - in calitate de contract translativ de proprietate, comporta anumite particularitati fata de regula generala, in materia contractelor sinalagmatice conform careia riscul este suportat de catre debitorul obligatiei imposibil de executat (res perit debitori). Astfel, in cazul pieirii (disparitiei)/deteriorarii fortuite299 a bunului dupa ce acesta a fost vandut, insa inainte de a fi fost predat, regula este aceea ca riscul este suportat de acela care are calitatea de proprietar la data producerii evenimentului care a dus la pieirea bunului (res perit domino). Asadar, daca vanzatorul nu si-a rezervat prin contract proprietatea, in cazul pieirii fortuite a bunului inainte de predare, riscul acestei pieiri il suporta cumparatorul, in calitate de nou proprietar al bunului. Aceasta inseamna ca el va fi tinut in continuare de obligatia platii pretului, desi nu mai poate primi bunul. Dispozitiile privitoare la sarcina suportarii riscului fiind supletive, partile pot deroga de la ele fie inversand raspunderea, fie atenuand-o. In cazul in care obiect al vanzarii, civile sau comerciale, il formeaza bunuri de gen (de exemplu, bani), avand in vedere ca transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora se face la momentul individualizarii lor (prin cantarire, masurare, numarare etc.) si deoarece acestea nu pier ca gen ori specie (genera non pereunt), in cazul pieirii fortuite a bunurilor ce faceau obiectul unei vanzari, vanzatorul va fi tinut in continuare sa predea alte bunuri de acelasi gen sau specie, in aceeasi cantitate, volum, numar etc. Asadar, regula res perit debitori se aplica doar contractelor de vanzare-cumparare ce au ca obiect bunuri individual determinate. In cazul marfurilor ce fac obiectul unui contract de vanzare-cumparare comerciala si care pier in timpul transportului de pe o piata pe alta, se considera ca individualizarea acestora se face la momentul incarcarii acestora de catre transportator, ceea ce inseamna ca riscul il suporta tot cumparatorul, odata facuta individualizarea. Exceptia o constituie pieirea marfurilor ce fac obiectul unui transport pe apa, cand riscul ramane al vanzatorului pana la ajungerea vasului in portul de destinatie (art. 62 C. Com.). In practica insa, transporturile sunt in general asigurate impotriva riscurilor pieirii fortuite. 50. Contractul de imprumut

Contractul de imprumut (propriu-zis)300 este contractul prin care o parte denumita imprumutator transmite unei alte persoane denumite imprumutat proprietatea asupra unei catimi de bunuri de gen in vederea consumarii lor, cu obligatia pentru acesta din urma de a restitui la scadenta o catime egala de bunuri de acelasi gen si calitate (art. 1576 C. Civ.).

299 300

Incendiu, cutremur etc. Numit si de consumatie, pentru a-l deosebi de imprumutul de folosinta (comodatul)

112

Caracterle juridice ale imprumutului sunt: - este un contract real, adica nu poate exista in lipsa traditiunii (remiterii) materiale a bunurilor imprumutate. Asadar, chiar semnat, un contract de imprumut neurmat de remitere nu poate fi considerat decat un ante-contract de imprumut; - poate fi atat cu titlu gratuit, cat si cu titlu oneros; - are ca obiect numai lucruri de gen, fungiblie si consumptibile (bani, valori mobiliare, marfuri standardizate etc.). Fiind act de dispozitie, partile persoane fizice trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu. In ceea ce priveste persoanele juridice, oricine poate atat lua cu imprumut, cat si da cu imprumut301. Cu referire la sumele de bani, posibilitatea acordarii de imprumuturi fara a fi necesara vreo autorizatie din partea vreunui organ administrativ302 a fost consacrata normativ prin Legea garantiilor reale mobiliare303, cu conditia insa ca imprumutatorul sa nu acorde aceste imprumuturi din depozite atrase. In plus, pentru a acorda imprumuturi comerciale cu titlu profesional, imprumutatorul-comerciant trebuie sa aiba prevazut acest lucru in obiectul sau de activitate. Inscrisul constatator al imprumutului este suficient sa fie semnat de imprumutat, datorita caracterului unilateral al contractului. Cu toate acestea, pentru a putea fi considerat un ante-contract304, adica sa contina obligatia imprumutatorului de a pune la dispozitia imprumutatului imprumutul, inscrisul trebuie semnat si de imprumutator. Obligatiile imprumutatului sunt: - obligatia de restituire; - obligatia de plata a dobanzii, in cazul contractelor comerciale sau civile cu titlu oneros. In considerarea caracterului unilateral al contractului de imprumut, obligatia imprumutatorului este doar aceea de a raspunde pentru pagubele cauzate de eventualele viciile ascunse ale bunurilor fungibile imprumutate305. In considerarea caracterului bilateral al contractului de imprumut incheiat dar neurmat de predarea materiala a bunurilor ce fac obiectul imprumutului (deci ante-contract), consideram ca imprumutatorului ii revine obligatia de a pune imprumutul la dispozitia imprumutatului, precum si a imprumutatului de a primi imprumutul306.
301

Daca operatiunea este realizata cu titlu profesional (adica acte repetate), acordarea de imprumuturi trebuie sa faca parte din obiectul de activitate al persoanei juridice, conform principiului specialitatii capacitatii de folosinta 302 In speta, BNR 303 Este vorba de art. 100 care, desi nu are nici o legatura cu garantiile, precizeaza neechivoc ca orice persoana, daca nu primeste depozite, poate vinde pe credit sau poate acorda imprumuturi, fara a fi aplicabile prevederile Legii societatilor bancare 304 Care este un contract bilateral, deci cu obligatii de ambele parti 305 Avand in vedere caracterul unilateral al contractului de imprumut, imprumutatorul nu are alta obligatie 306 In caz contrar, o parte poate cere rezolutiunea ante-contractului daca partea cealalta nu isi indeplineste obligatiile din ante-contract, precum si daune (de exemplu, imprumutatul care, desi indeplineste toate conditiile pentru a primi un imprumut in bani, imprumutatorul refuza sa-i puna la dispozitie capitalul, cauzandu-i astfel un prejudiciu)

113

Obligatia de restituire este de esenta contractului de imprumut, fiind intotdeauna subinteleasa chiar daca nu este prevazuta expres. Restituirea se face la scadenta; daca nu s-a stabilit un termen de restituire, instanta de judecata este in drept ca, la cererea imprumutatorului, sa stabileasca un astfel de termen, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei (art. 1582 C. Civ.)307, insa in nici un caz nu ar putea sa considere creanta ca neexigibila si sa respinga pe acest motiv actiunea, o asemenea solutie ducand la consecinta de neacceptat ca imprumutatorul sa nu poata obtine restituirea imprumutului decat atunci cand va voi imprumutatul. Dreptul de a cere restituirea imprumutului se prescrie in termenul general de trei ani de la data scadentei. In cazul in care imprumutul nu are fixata o scadenta, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care instanta fixeaza intai scadenta si nu de la data remiterii bunurilor ce fac obiectul imprumutului. In cazul unor imprumuturi succesive intre aceleasi parti, pentru fiecare imprumut va incepe sa curga un termen distinct. Astfel, in cazul unui imprumut acordat in transe de bani, termenul de prescriptie curge separat pentru fiecare transa, de la data fiecarui varsamant. Fiind un contract unilateral, nu sunt aplicabile efectele contractelor sinalagmatice, adica (i) exceptia de neexecutare a contractului, (ii) desfiintarea contractului308 si (iii) riscul contractului. Daca, in ceea ce priveste imposibilitatea ridicarii exceptiei de neexecutare, lucrurile sunt evidente, in ceea ce priveste restituirea imprumutului la scadenta, imprumutatorul poate obtine acest lucru pe calea executarii silite, impreuna cu dobanzile aferente pana la momentul restituirii. In ceea ce priveste riscul imposibilitatii fortuite de executare, acest lucru este imposibil de invocat si datorita faptului ca obiectul imprumutului il formeaza bunuri de gen, fungibile (interschimbabile), care nu dispar niciodata (genera non pereunt) iar imprumutatul le poate procura de oriunde spre a le restitui imprumutatorului. In afara de plata (rambursare), obligatia de restituire a imprumutului se stinge si prin compensatie, remitere de datorie, dare in plata, revocare conventionala etc. Aceasta obligatie nu se stinge prin moartea imprumutatului persoana fizica sau reorganizarea imprumutatului persoana juridica, datoriile fiind preluate de eventualii succesori. 50.1 Reguli specifice imprumuturilor avand ca obiect sume de bani

Dupa cum aratam mai sus, imprumutul de cosumatie (propriu-zis) are ca obiect orice fel de lucruri de gen, fungibile si consumptibile, iar banii sunt cel mai clar exemplu de astfel de bunuri, acestia facand cel mai des obiect al unui imprumut. Imprumutul, inclusiv bancar, este o varietate a creditului, alaturi de creditul comercial.
307

Aceeasi este situatia in cazul in care contractul spune ca imprumutatul va restitui atunci cand va putea sau cand va avea de unde 308 Asadar consideram fara efecte prevederea art. 20 din Legea nr. 190/1999 conform careia, in caz de neindeplinire a obligatiei de restituire, contractul este reziliat, rezilierea neputand interveni, in cazul contractelor unilaterale, decat in baza acordului comun al partilor, conform art. 969 alin. 2 C. Civ. (mutuus consensus, mutuus dissensus)

114

Restituirea imprumuturilor acordate intr-o anumita moneda trebuie facute in aceeasi moneda, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede (art. 1578 C. Civ.). Se considera insa ca regula nominalismului monetar, cum a fost denumita aceasta prevedere, nu se aplica in cazul in care devalorizarea monederi de referinta a avut loc dupa scadenta, dupa acest moment diferenta de valoare putand fi obtinuta de catre imprumutator cu titlu de despagubiri. Dovada restituirii se face, potrivit dreptului comun, printr-una din urmatoarele modalitati: (i) chitanta liberatorie eliberata de imprumutator imprumutatului (art. 1180 C. Civ.), (ii) mentiunea platii facuta de imprumutator pe titlul de creanta (art. 1186 C. Civ.) sau (iii) remiterea voluntara a titlului, facuta de imprumutator catre imprumutat (art. 1138 C. Civ.). In sistemul transferurilor bancare, dovada platii se face prin ordinul irevocabil de plata avand ca obiect suma de bani imprumutata. In cazul imprumuturilor cu dobanda, contractul de imprumut are caracter oneros. Dobanda poate fi (i) curenta si (ii) penalizatoare. Dobanda curenta cea care se acumuleaza asupra sumelor neexigibile datorate de debitor creditorului cu titlu de pret al capitalului cu care a fost creditat, avand natura unui drept de creanta accesoriu 309. Dobanda penalizatoare este cea care se acumuleaza la sumele exigibile datorate de debitor creditorului, avand natura unei despagubiri pentru neplata la scadenta a capitalului si a eventualelor dobanzi curente (daca se procedeaza la capitalizarea lor 310). Conform regulii aplicabile obligatiilor comerciale in bani311, imprumutatul dintr-un contract de imprumut comercial datoreaza dobanda penalizatoare de la data scadentei, nefiind nevoie de o punere in intarziere din partea creditorului. Natura juridica a penalitatilor este aceea de clauza penala312. Conform Legii nr. 313/1879 pentru anularea clauzei penale din oarecari contracte si pentru adaosul unui alineat la art. 1089 C. Civ., clauza penala din contractele de imprumuturi (sau de prestatii in natura) este nula; asadar, debitorul ar fi obligat doar la plata dobanzii conventionale curente. Sanctiunea nulitatii se aplica si clauzelor penale deghizate sau care rezulta din clauzele contractuale. Argumentul adus de doctrina in favoarea nulitatii este acela ca atat dobanda curenta, cat si penalitatile, au aceeasi natura: daune-interese pentru intaziere si, drept urmare, nu se pot cumula deoarece s-ar realiza o dubla reparatie. Argumentul pe care il aducem impotriva nulitatii este acela ca dobanda curenta nu trebuie sa fie considerata o despagubire, ci un pret al serviciului constand in punerea de catre imprumtator a imprumutului (capitalul313) la dispozitia imprumutatului si numai dobanda penalizatoare este o despagubire. De altfel, exista si alte situatii, in afara de imprumut, in care dobanda se cumuleaza cu daune-interese (art. 1669 C. Civ., art. 1504 C. Civ. si art. 65 din Legea societatilor comerciale, art. 84 si 90 din Legea societatilor comerciale si art. 383 C. com.), lucru permis de art. 1088 C. Civ.

309

In acest fel, conform reguli accesoriul urmeaza principalul (accesorium sequitur principale), orice exceptie care poate fi ridicata de debitor in legatura cu capitalul (precum prescriptia extinctiva) afecteaza si dobanda 310 Capitalizarea sau unirea dobanzilor cu capitalul astfel incat sa rezulte un nou capital, mai mare, purtator de dobanzi, se numeste anatocism 311 Art. 43 C. Com. 312 Clauza penala reprezinta evaluarea despagubirilor facuta de parti anterior producerii prejudiciului 313 In practica, capitalul este denumit uneori principal (engl. principal)

115

Dobanda poate fi legala sau contractuala. Dobanda legala, atat civila cat si comerciala, este reglementata de OG nr. 9/2000314. Dobanda contractuala trebuie sa fie expres prevazuta in contract, inclusiv in ceea ce priveste cuantumul ei, neputandu-se prezuma, in caz contrar aplicandu-se automat dobanda legala. Dobanda poate fi exprimata atat cantitativ, cat si procentual (in acest din urma caz fiind in prezenta unei rate la care dobanda se acumuleaza). Rata dobanzii poate fi fixa sau variabila (legata sau nu de un element exterior315). Dobanda se poate plati fie odata cu capitalul fie separat, pe parcursul contractului. In cazul in care imprumutul este cu dobanda, pe langa faptul ca imprumutatorul nu poate cere restituirea imprumutului inainte de scadenta, nici imprumutatul nu poate face restitui inainte de aceeasi scadenta. Motivul acestei din urma interdictii este acela ca, facand o plata anticipata fara acordul sau, imprumutatorul ar fi privat de dobanda pe care ar fi trebuit sa o incaseze cu titlu de pret al serviciului de a pune capitalul la dispozitia imprumutatului. Astfel, se considera in doctrina ca termenul aratat de art. 1023 C. Civ. nu este stabilit doar in favoarea imprumutatului, ci si in favoarea imprumutatorului, adica in favoarea ambelor parti si deci numai ambele parti pot renunta la el. Asadar, daca face o plata anticipata, imprumutatul poate fi obligat sa plateasca si diferenta de dobanda, cu titlu de despagubiri (in practica partile prestabilind prin contract cuantumul despagubirilor316). Alternativa imprumutului comercial in cadrul creditarii este creditul comercial317. Acesta reprezinta amanarea conventionala a executarii obligatiei de plata a pretului unui contract de contract de vanzare-cumparare comerciala (vanzarea pe credit) sau prestari de servicii. O forma de credit comercial este creditul de consum (consumer finance, engl.)318, adica finantarea persoanelor fizice (in general) de a-si cumpara in rate bunuri de larg consum cu plata acestora in rate, cu dobanda. 50.2 Reguli specifice imprumuturilor bancare

Principalul instrument de finantare prin imprumut este creditul bancar. Acesta constituie o varietate a imprumutului comercial avand ca obiect sume de bani (fapta de comert obiectiva) si are ca si caractaristica faptul ca imprumutatorul este o banca comerciala. O banca comerciala este o societate comerciala care are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite, principala sursa de venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate. Activitatea de creditare in sistem bancar face obiectul Legii societatilor bancare, fiind interzisa orice forma de creditare din depozite atrase de catre o entitate non-bancara. Una din menirile Legii societatilor bancare este, pe langa protejarea depunatorilor, si protejarea creditului bancar. In acest
314

Aplicabila la fel ca in cazul imprumutului, dobanda legala fiind aplicabila tuturor obligatiilor banesti, indiferent de izvorul lor 315 De exemplu, dobanda LIBOR, EURIBOR, BUBOR etc. + o marja 316 De exemplu, sub denumirea de comision pentru plati anticipate 317 Asadar, creditul reprezinta genul proxim iar creditul comercial, respectiv imprumutul reprezinta diferenta specifica 318 Leasing-ul fiind o forma de consumer finance (engl.)

116

sens, actul normativ mentionat, impreuna cu altele adiacente, aduc derogari dreptului comun, precum: - acordarea calitatii de titlu executoriu contractului de credit bancar pentru a facilita executarea silita a imprumutatilor319; - infiintarea functiei de executor bancar, in aceleasi scopuri; - obligatia bancilor de a solicita garantii aferente creditelor acordate etc. Daca dobanda, in contractele comerciale, este uneori omisa a se specifica in cuprinsul contractului (aplicandu-se astfel dobanda legala), in contractele de imprumut bancar dobanda este intotdeauna aratata in contract. Dobanda se plateste esalonat separat de capital sau impreuna cu parti din acesta. In primul caz, perioada pe care se plateste numai dobanda se numeste perioada de gratie. In cel de-al doilea caz, ratele de plata contin atat o componenta de capital cat si una de dobanda, partile anexand la contractul de imprumut un scadentar reprezentand graficul rambursarilor. In general, dobanda se acumuleaza la capitalul ramas de restituit320. Forme ale imprumutului bancar sunt imprumutul revolving (engl.)321, corporate (engl.)322, retail (engl.)323, mortgage (engl.)324 etc. 51. Contractul de depozit

Depozitul este un contract prin care o persoana denumita deponent remite un lucru spre pastrare unei alte persoane denumite depozitar cu obligatia pentru acesta din urma de a-l conserva si restitui in natura la cererea celui dintai ( art. 1591 C. Civ.). Caracterele juridice ale depozitului sunt: - este un contract real, adica nu poate exista in lipsa traditiunii (remiterii) materiale a bunurilor depozitate. Asadar, chiar semnat, un contract de depozit neurmat de remitere nu poate fi considerat decat un ante-contract de depozit; - poate fi atat unilateral sau bilateral; - poate fi cu titlu gratuit sau cu titlu oneros; - poate avea ca obiect atat bunuri individual determinate, cat si generic determinate, respectiv fungiblie si consumptibile (bani, valori mobiliare, marfuri standardizate etc.). Fiind act de dispozitie, pentru partile presoane fizice trebuie sa aiba deplina capacitate de exercitiu a acestora. In ceea ce priveste persoanele juridice, oricine poate atat lua in
319 320

Unii autori considerand aceasta derogare de la dreptul comun ca fiind discriminatorie Dar exista si posibilitatea ca partilor de a stabili ca dobanda se acumuleaza la capitalul initial, care este

fix
321

O facilitare de creditare care este reinnoita si, prin urmare, poate fi folosita in mod repetat. Mai este denumita si open-end credit. Un exemplu de astfel de imprumut este cartea de credit 322 Acordat societatilor comerciale 323 Acordat persoanelor fizice 324 Creditul ipotecar, adica imprumutul garantat chiar cu bunul imobil cumparat din imprumut

117

depozit, cat si da in depozit325, cu exceptia cazului cand obiectul depozitului il formeaza sume de bani, in acest caz depozitarul trebuind sa fie o persoana juridica autorizata de BNR326. Obligatiile depozitarului sunt: - sa pastreze bunul primit in depozit; - sa restituie bunul primit in depozit; - sa restituie fructele bunului primit in depozit (in cazul banilor, fructele sunt civile, in speta dobanzi). Obligatia unica a deponentului este aceea sa plateasca depozitarului pretul (remuneratia) convenita de parti pentru serviciul de a depozita bunurile, atunci cand contractul este incheiat cu titlu oneros (caracterul oneros fiind regula in comercial); in acest caz, contractul are caracter bilateral, ambele parti avand deci obligatii una fata de cealalta. In plus fata de aceasta obligatie initiala, pe parcursul executarii contractului, in sarcina deponentului se poate naste obligatia de a-l despagubi pe depozitar in cazul in care acesta sufera un prejudiciu datorita viciilor bunului depozitat (atunci cand depozitul are ca obiect, de exemplu, bunuri perisabile). In cazul in care deponentul nu plateste depozitarului pretul contractului, acesta din urma are un drept de retentie asupra bunurilor depozitate pana la achitarea acestui pret (art. 1619 C. Civ.), drept de retentie care este opozabil inclusiv proprietarului bunurilor (cand persoana acestuia nu coincide cu cea a deponentului). Obligatia depozitarului de a pastra bunurile date in depozit incumba acestuia atunci cand obiectul depozitului il formeaza bunuri individual determinate. Atunci cand depozitul are ca obiect bunuri determinate generic, de gen si consumptibile (precum sume de bani), depozitarul dobandeste chiar dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, urmand sa restituie deponentului o catime egala de bunuri de acelasi gen si calitate (in cazul banilor, aceeasi suma de bani). Contractul de depozit remunerat il obliga pe deponent sa pastreze bunurile primite in depozit cu maxima diligenta, raspunderea acestuia fiind angajata pentru culpa levis in concreto (cea mai usoara culpa, independent de cum depozitarul are grija de propriile bunuri). Riscul pieirii fortuite a bunurilor ce formeaza obiect al contractului este suportat de depozitar, in cazul in care bunurile respective sunt de gen, fungibile si consumptibile (de exemplu, banii), deoarece bunurile de gen nu pier (genera non pereunt). In cazul in care bunurile sunt individual determinate, riscul este suportat de deponent, in calitate de proprietar al bunurilor (res perit domini), cu exceptia cazului in care depozitarul a fost pus in intarziere327 de catre deponent pentru a restitui bunurile (art.

325

Daca operatiunea este realizata cu titlu profesional (adica acte repetate), acordarea de imprumuturi trebuie sa faca parte din obiectul de activitate al persoanei juridice, conform principiului specialitatii capacitatii de folosinta 326 Conform Legii institutiilor de credit, acceptarrea de depozite este prima activitate din activitatile enumerate art. 18 alin. 1 realizata de bancile comerciale. Conform art. 5 din Legea institutiilor de credit, este interzis oricarei persoane sa desfasoare activitate bancara pe teritoriul Romaniei fara autorizatie emisa de BNR 327 Punerea in intarziere este necesara in acest caz, art. 43 C. Com. mentionand ca debitorul este de drept in intarziere doar in cazul in care obligatia comerciala consta intr-o suma de bani, iar banii sunt bunuri de gen

118

1601 C. Com.). Dispozitiile privitoare la sarcina suportarii riscului fiind supletive, partile pot deroga de la ele. Obligatia de restituire este de esenta contractului de depozit, fiind intotdeauna subinteleasa chiar daca nu este prevazuta expres. Restituirea se face, in principiu, la simpla cerere a deponentului328. Cu toate acestea, in cazul in care contractul are caracter oneros (remunerat), termenul depozitului este stabilit in favoarea ambelor parti iar daca restituirea anticipata il prejudiciaza pe depozitar, acesta are dreptul la despagubiri din partea deponentului. Situatia este aceeasi si in cazul in care depozitarul se poate folosi de bunurile depozitate (in cazul bunurilor de gen precum banii, dobandind chiar dreptul de proprietate asupra lor, folosinta lor este implicita). Dreptul de a cere restituirea depozitul se prescrie in termenul general de trei ani de la data scadentei. In cazul in care depozitul nu are fixata o scadenta, termenul de prescriptie incepe sa curga de la data la care instanta fixeaza intai scadenta (transforma un termen incert intr-unul cert) si nu de la data la care bunirile au fost date in depozit 329. In cazul unor depozite succesive intre aceleasi parti, pentru fiecare depozit va incepe sa curga un termen distinct. O varietate a depozitului comercial o reprezinta acel depozit in temeiul caruia depozitarul emite deponentului un titlu reprezentativ (certificat) al bunurilor (altele decat sume de bani) ce fac obiectul depozitului. Particularitatea acestor depozite este ca titlurile emise sunt liber transferabile/gajabile, iar transmiterea lor echivaleaza cu transmiterea chiar a dreptului de proprietate/constituirea gajului asupra bunurilor asupra carora poarta. In afara de restituirea depozitului, obligatia depozitarului se stinge si prin compensatie330, remitere de datorie, dare in plata etc. Obligatia nu se stinge prin moartea depozitarului persoana fizica sau reorganizarea depozitarului persoana juridica, datoriile fiind preluate de eventualii succesori. 51.1 Reguli specifice depozitelor avand ca obiect sume de bani

Dupa cum aratam mai sus, depozitul poate avea ca obiect, pe langa bunuri individual determinate, si bunuri determinate prin gen, fungibile si consumptibile iar banii sunt cel mai clar exemplu de astfel de bunuri.

328

Contractele de depozit bancar au o rubrica speciala pentru desemnarea de catre deponent a eventualilor mandatari (imputerniciti) sa ceara restituirea 329 Consideram ca situatia este similara imprumutului fara termen de rambursare 330 Astfel, daca banca are o creanta fata de deponent (din acordarea unui credit) si aceasta este certa, lichida si exigibila, intervine compensatia legala intre depozit si credit. In practica, creditele acordate de banci sunt conditionate de constituirea de depozite (conturi curente) de catre debitori la banca creditoare, deponentii constituind in favoarea bancilor inclusiv un gaj pentru a evita concursul cu alti creditori chirografari ai debitorului-deponent asupra sumelor reprezentand depozite, lucru insa inutil pentru ca banca are oricum un drept de retentie iar compensatia opereaza oricum de drept, banca nefiind deci supusa sa suporte concursul altor creditori

119

Conform regulii nominalismului monetar consacrate de art. 1604 C. Civ., restituirea sumelor depuse intr-o anumita moneda trebuie facuta in aceeasi moneda in care au fost depuse, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede. Banii fiind bunuri de gen, fungibile si consumptibile, dobandind proprietatea asupra lor, se subintelege ca depozitarul foloseste de ei atunci cand el este cel care plateste o remuneratie deponentului in schimbul constituirii depozitului. In acest caz, deponentul nu are nici o obligatie fata de depozitar, contractul avand caracter unilateral perfect (adica exista doar obligatia depozitarului de a plati dobanda). Contractele de depozit prevad in general, in acest caz, cuantumul despagubiriilor pe care depozitarul le retine din suma ce trebuie restituita deponentului, in caz ca acesta din urma cere restituirea anticipata331. Dobanda poate fi legala sau contractuala. Dobanda legala este reglementata de OG nr. 9/2000332. Dobanda contractuala trebuie sa fie expres prevazuta in contract, inclusiv in ceea ce priveste cuantumul ei, in caz contrar aplicandu-se dobanda legala. Dobanda poate fi exprimata atat cantitativ, cat si procentual (in acest din urma caz fiind denumita rata a dobanzii). Rata dobanzii poate fi fixa sau variabila. Dobanda se poate plati fie odata cu capitalul depozitului, fie separat, pe durata contractului. 51.2 Reguli specifice depozitelor bancare

Depozitul reprezinta principalul instrument de finantare al activitatii bancilor comerciale si rezervat, in principiu333, exclusiv acestora334. Acesta este o varietate a depozitului comercial avand ca obiect sume de bani ce are ca si caractaristica faptul ca depozitarul este o banca comerciala. O banca comerciala este o societate comerciala care are ca principala activitate atragerea de depozite si acordarea de credite, principala sursa de venit fiind diferenta de dobanda dintre depozitele atrase si creditele acordate. Pentru a asigura o protectie a deponentilor, bancile comerciale sunt obligate sa particpe la constituirea Fondului de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar335, sumele constituite in acest fond fiind folosite la despagubirea deponentilor 336 in cazul incapacitatii de plata a banii depozitare. In afara de aceasta protectie directa, o protectie indirecta o reprezinta obligatia bancilor de a mentine un anumit activ net raportat la capitalul social, de constitui depozite (rezerve) obligatiorii la BNR, de a nu depasi cotele de participare la
331

Retinerea sumelor poate sa se faca atat din dobanda datorata, ci si din suma depusa (capital), dupa cum au convenit partile (fiind vorba de o clauza penala, instanta nu poate modifica, in principiu, cuantumul ei) 332 Aplicabila tuturor obligatiilor banesti, indiferent de izvorul lor (vanzare-cumparare, imprumut etc.) 333 Exista unele exceptii precum cel al cooperativelor de credit care isi pot constitui banci populare destinate primirii de depozite de la propri membri cooperatori 334 In afara de depozite, bancile mai primesc finantare din partea actionarilor, cu titlu de aport in numerar la capitalul social, precum si imprumuturi din partea altor institutii financiare. Alte venituri ale bancilor provin din operatiuni precum participari la capitalul social al altor societati, comisioane, consultanta etc. (vezi art. 18 din Legea institutiilor de credit) 335 Infiintarea si functionarea acestuia face obiectul OG nr. 39/1996, republicata in M.Of. nr. 141/2002, cu modificarile si completarile ulterioare 336 Doar a persoanelor fizice, iar plafonul despagubirilor se indexeaza periodic printr-un comunicat al presedintelui Fondului, publicat in monitorul oficial

120

capitalul social al altor societati comerciale (pentru diminuarea riscului de portofoliu). Peste toate acestea exista si protectia asigurata prin politica de supraveghere a BNR. O varietate a depozitului bancar este contul curent337. Contul curent bancar este un depozit care, in plus fata de depozitul bancar obisnuit, permite deponentului sa ordone bancii plati (viramente) pe care aceasta sa le efectueze, in limita depozitului (disponibilului), catre terti, in contul curent al acestora din urma deschis la aceeasi banca sau la o terta banca. De asemenea, titularul contului (deponentul) poate sa traga o cambie ori un bilet la ordin asupra bancii, precum si sa emita un cec in limita acesluiasi disponibil, pentru a efectua o plata catre un tert. Invers, contul curent al titularului este alimentat fie prin noi depuneri, fie prin plati (viramente) facute de terti prin ordin de plata. O alta caracteristica a contului curent bancar este aceea ca acesta este un depozit la vedere, adica nu are scadenta, ceea ce face ca depozitul sa poata fi restituit deponentului la cererea acestuia, fara vreo retinere din suma cu titlu de despagubiri338. Obligatia bancii de a restitui deponentului depozitul si dobanda este suspendata, respectiv inceteaza in cazul in care asupra depozitarului se instituie o poprire asiguratorie, respectiv executorie. Poprirea asiguratorie este o indisponibilizare temporara a sumelor de bani, dispusa de instanta investita cu o solutionarea unui litigiu avand ca obiect plata unei sume de bani de catre deponent unui tert. In al doilea caz poprirea executorie se instituie cand cererea reclamantului este admisa. Daca, la data admiterii cererii, se instituise deja poprirea asiguratorie, aceasta din urma se transforma in poprire executorie iar banca, in calitate de tert poprit, este obligata sa plateasca suma de bani reprezentand depozitul si dobanzile acumulate numai reclamantului creditor al deponentului in conformitate cu hotararea instantei de judecata. 52. Contractul de leasing

Leasing-ul reprezinta o metoda de finantare pe termen mediu si lung si, prin aceasta, un factor de promovare a vanzarilor (in special a exporturilor). Este o tehnica de finantare (creditare) pentru ca permite folosirea unor bunuri de catre o persoana care nu dispune de banii necesari pentru cumpararea lor cu plata integrala si atunci plateste mai multe rate de leasing (redevente) catre o institutie finantatoare care, la randul ei, plateste vanzatorului pretul integral al bunurilor respective. Spre deosebire de creditul bancar, care finanteaza doar un un procent din investitia comerciantului, leasing-ul finanteaza integral aceasta investitie. Reprezinta o modalitate de promovare a vanzarilor deoarece, la numarul celor care isi achizitionarea unor bunuri cu plata integrala se adauga cei care le achizitioneaza prin finantarea in sistem leasing. Este modalitate de promovare a exporturilor deoarece multe din bunurile ce fac obiect al contractelor de leasing sunt echipamente, utileje, masini pentru care exista producatori consacrati la nivel mondial. In plus, legea romana
337

A nu se confunda cu contractul de cont comercial curent prevazut la art. 6 alin. 2 C. Com. ca fapta de comert si reglementat de art. 370 si urm. C. Com, acesta din urma fiind o aplicatie a compensatiei din dreptul comun 338 Cu toate acestea, titularul-persoana juridica nu are voie sa scoata din cont o suma mai mare decat plafonul maxim legal pentru plati in numerar ([...] lei); din contra, acesta nu are voie sa tina in casa o suma care sa depaseasca la sfarsitul unei zile plafonul legal ([...] lei)

121

(ca si alte legislatii) stabieste o serie de facilitati fiscale pentru bunurile importate si platite in sistem leasing339. Leasing-ul este reglementat de OG nr. 51/1997340 care defineste contractul la art. 1 ca pe o operatiune comerciala prin care o parte denumita locator/finantator transmite pentru o perioada determinata dreptul de folosinta asupra unui bun (al carui proprietar este) celeilalte parti denumita utilizator, la solicitarea acesteia din urma, contra unei plati periodice (rata de leasing). La sfarsitul perioadei de leasing locatorul/finantatorul se obliga sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului de a cumpara bunul, de a prelungi contractul de leasing ori de a inceta raporturile contractuale. Operatiunea incepe cu un contract de vanzare-cumparare asupra unui bun, incheiat intre furnizor - in calitate de vanzator - si finantator - in calitate de cumparator, la cererea utilizatorului, urmat de un contract de locatiune a aceluiasi bun, incheiat intre finantator in calitate de locator - si utilizator - in calitate de locatar. In cazul in care furnizorul este una si aceeasi persoana cu finantatorul, operatiunea numai este de leasing, ci de credit comercial. Desi tehnic sunt doua contracte, practic operatiunea este tripartita prin prisma faptului ca utilizatorul este cel care alege bunul si furnizorul acestuia, finantatorul neputand interveni in aceasta etapa decat prin prisma acceptarii sau respingerii cererii utilizatorului de finantare a operatiunii. Astfel, potrivit art. 9 lit. a din OG nr. 51/1997, republicata, prima obligatie a finantatorului este sa respecte dreptul utilizatorului de a alege furnizorul. A treia componenta a leasing-ului este dreptul (optiunea) utilizatorului de a cumpara bunul ce pana atunci a facut obiectul unei locatiuni. Pana la momentul exercitarii acestei optiuni, bunul ramane proprietatea locatorului-finantator, ceea ce constituie o garantie pentru acesta din urma341, iar utilizatiorul nu poate instraina ori greva de sarcini bunul, nefiind proprietar al acestuia. In ceea ce priveste capacitatea partilor, nu exista evident nici o interdictie in ceea ce il priveste pe utulizator. In ceea ce il priveste pe finantator, atunci cand acesta este rezident, trebuie sa fie constituit ca si societate comerciala pe actiuni cu un capital social minim de 50.000 lei (art. 19 alin. 2) si sa aiba evident leasing-ul ca si obiect de activitate. Activitatea de leasing nu este o activitate care sa cada in sarcina de supraveghere si reglementare a vreunei autoritati publice342. Bunul ce face obiectul contractului de leasing poate consta, asa cum aratam anterior, in echipamente, utilaje sau diverse masini, dar si in bunuri de larg consum343 ori imobile. Pe parcursul perioadei de leasing, utilizatorul plateste finantatorului o rata de leasing (redeventa).
339

In speta, aplicarea taxei vamale si a taxei pe valoarea adaugata la valoarea reziduala si nu la valoarea de intrare 340 Republicata in M.Of. nr. 9/12.01.2000 341 In cazul creditului bancar, dreptul de proprietate asupra bunului finantat prin credit este proprietatea clientului, garantia bancii fiind asigurata printr-un drept de gaj sau ipoteca asupra respectivului bun 342 Nu suntem de acord cu propunerea unor autori ca societatile de leasing ar trebui sa aiba capitalul social egal cu cel al bancilor comerciale si sa fie supuse unei supravegheri si reglementari speciale deoarece, spre deosebire de banci, societatile de leasing nu atrag depozite de la populatie si deci nu se justifica un regim diferit de cel al celorlalti comercianti, in general, deoarece fiecare face ce vrea cu banii proprii 343 Home appliances (engl.), in acest caz operatiunea fiind denumita consumer finance (engl.)

122

Caracterele juridice ale contractului de leasing sunt: - este un contract bilateral (sinalagmatic), obligatiile revenind ambelor parti; - este un contract cu titlu oneros; - este un contract cu executare succesiva (presupune prestatii succesive atat din partea finantatorului asigurarea folosintei bunului, cat si din partea utilizatorului plata ratelor de leasing); - este un contract intuitu personae, bunul fiind achizitionat de finantator conform alegerii utilizatorului, a carui selectie se face dupa o analiza individuala a cererii de finantare a acestuia; - este un contract consensual. In calitatea lor de factor de multiplicare a banilor, societatile de leasing se (re)finanteaza la randul lor prin credite bancare, intr-o proportie mult mai mare decat societatile cu profil ne-financiar344. Bancile finantatoare impun insa co-finantarea leasing-ului in proportie de cel putin 15% din capitalurile proprii ale societatii de leasing. Leasing-ul este de doua feluri: (i) financiar si (ii) operational (functional). Leasing-ul financiar presupune acoperirea tuturor costurilor finantatorului privind cumpararea bunului (valoarea de intrare/de piata) plus o marja de castig pe o perioada care, de regula, este mai mica decat perioada reala de folosinta a bunului (durata normala), astfel incat, la sfarsitul perioadei de leasing, utilizatorul sa fie interesat sa isi exercite optiunea de cumparare a bunului. Valoarea bunului dupa achitarea integrala a ratelor de leasing de-a lungul perioadei de leasing, reprezinta valoarea reziduala a acestuia, pe care utilizatorul trebuie sa o plateasca in schimbul dobandirii dreptului de proprietate. Aceasta din urma valoare este stabilita de parti prin contract, in functie de valoarea de piata a bunului la sfarsitul perioadei de leasing. Spre deosebire de leasing-ul financiar, leasing-ul operational presupune ca finantatorul recupereaza doar o parte din costurile de achizitie ale bunului, utilizatorul nefiind interesat sa isi exercite optiunea de cumparare. Conform art. 2 lit. e din OG nr. 51/1997, republicata, leasing-ul financiar este acea forma a leasing-ului care indeplineste cel putin una din urmatoarele patru conditii: - riscurile si beneficiile aferente dreptului de proprietate trec asupra utilizatorului din momentul incheierii contractului de leasing. Aceasta reprezinta o derogare de la regula din dreptul comun res perit domino, arugumentata tocmai in considerarea probabilitatii ridicate ca utilizatorul sa devina proprietar asupra bunului, ceea ce justifica si transmiterea pazei lui materiale si juridice (art. 18); - partile au prevazut expres ca la expirarea contractului de leasing se transfera utilizatorului dreptul de proprietate asupra bunului. In acest caz, optiunea de cumparare este exercitata chiar de la momentul incheierii contractului; - utilizatorul poate opta pentru cumpararea bunului, iar pretul de cumparare va reprezenta cel mult 50% din valoarea de intrare (piata) pe care acesta o are la data cumpararii. Aceasta dispozitie este edictata in considerarea faptului ca, asa cum aratam mai sus, costurule finantatorului sunt acoperite pe perioada de leasing din rata de leasing si nu din pretul platit la exercitarea optiunii de catre utilizator;
344

Gradul de indatorare ajungand la 8 sau chiar 9

123

perioada de folosire a bunului in sistem leasing acopera cel putin 75% din durata normala de utilizare a bunului, chiar daca in final dreptul de proprietate nu este transferat. In acest caz, dispozitia este motivata de faptul ca, pentru ca finantatorul sa isi acopere costurile si sa obtina o marja, perioada de folosinta pe care utilizatorul plateste periodic rata de leasing trebuie sa fie cat mai mare. Conform lit. f a aceluiasi articol de lege, leasing-ul operational este operatiunea care nu indeplineste nici una din conditiile prevazute mai sus. In cazul leasing-ului financiar, rata de leasing are aceeasi natura ca si rata de rambursare a unui imprumut345, adica are o componenta de capital si una de dobanda (art. 2 lit. d). Componenta de capital reprezinta cota-parte din valoarea la care a fost achizitionat bunul dat in leasing iar dobanda este cea stabilita de parti, care nu poate depasi insa rata medie a dobanzii bancare pe piata romaneasca346. In cazul leasing-ului operational, acelasi art. 2 lit. d prevede ca rata de leasing operational reprezinta cota de amortizare calculata conform actelor normative in vigoare347. La ambele modalitati de leasing, bunurile reprezentand mijloace fixe ce fac obiectul acestora reprezinta investitii amortizabile. In cazul leasing-ului financiar, amortizarea o face utlilizatorul348 iar in cazul leasing-ului operational amortizarea ramane in sarcina finantatorului, ca proprietar al bunului (art. 20)349. In plus, la ambele modalitati de leasing, atunci cand obiectul lor il constituie bunuri imobile, incheierea contractului va fi inscrisa in cartea funciara sub titlu de sarcini ale imobilului (art. 21). In afara de obligatia de a pune la dispozitia utilizatorului bunul solicitat de acesta, finantatorul mai are urmatoarele obligatii contractuale (art. 9): - sa respecte dreptul de optiune al utilizatorului, indiferent de natura leasing-ului (financiar sau operational); - sa ii garanteze utilizatorului linistita posesie. Aceasta inseamna ca finantatorul raspunde pentru evictiune intocmai ca orice vanzator dintr-un contract de vanzarecumparare si, la fel ca si cumparatorul dintr-o vanzare-cumparare, utilizatorul are la indemana actiunile posesorii impotriva tertilor (art. 12 lit. b). Finantatorul nu raspunde insa de vicii ascunse, avand in vedere ca utilizatorul a fost acela care a ales
345

Evidenta asemanarea a leasing-ului financiar cu imprumutul garantat cu bunul cumparat rezulta si din existenta celor patru conditii prevazute la art. 2 lit. e din OG nr. 51/1997, republicata (enumerate mai sus) 346 Care, in lipsa unui indicator legal, nu poate fi determinata astfel ca fiecare societate de leasing isi stabileste liber dobanda 347 Si in acest caz cota de amortizare este stabilita in mod liber de parti, avand in vedere ca amortizarea operationala a bunului este liber aleasa (a nu se confunda insa amortizarea contabila cu amortizarea fiscala) 348 Iarasi, in considerarea probabilitatii ridicate ca utilizatorul sa devina proprietar asupra bunului, legiuitorul anticipand astfel calitatea utilizatorului de viitor proprietar al bunului. De aceea, ar fi fost nedrept ca amortizarea sa o faca finantatorul, in calitate de proprietar actual al bunului, avand in vedere ca cheltuielile cu amortizarea sunt deductibile fiscal. In concluzie, reglementarea actuala cu privire la amortizarea bunului ce face obiectul unui contract de leasing financiar este corecta 349 De asemenea, nu suntem de acord cu propunerea unor autori ca libertatea de amortizare a bunurilor sa fie ingradita printr-un act normativ deoarece amortizarea contabila este diferita de amortizarea fiscala, aceasta din urma fiind singura care intereseaza statul, ca si colector de taxe si impozite. In rest, proprietarul (sau, in cazul leasing-ului financiar, utilizatorul) este liber sa isi amortizeze contabil bunul dupa cum crede de cuviinta

124

atat bunul, cat si furnizorul acestuia. Pentru acestea, ca si pentru orice defectiuni ale bunului, utilizatorul are o actiune directa impotriva furnizorului (art. 12 lit. a); sa asigure bunurile impotriva riscurilor.

Utilizatorul are fata de finantator urmatoarele obligatii contractuale (art. 10): - sa efectueze receptia si sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing; - sa exploateze bunul conform instructiunilor elaborate de furnizor/producator si sa asigure instruirea personalului desemnat sa il exploateze; - sa nu greveze de sarcini bunul fara acordul proprietarului; - sa plateasca ratele de leasing conform scadentelor; - sa suporte cheltuielile de intretinere si ale cheltuieli care decurg din contractul de leasing (in calitate de utilizator si beneficiar al veniturilor rezultate din exploatarea bunului); - sa permita finantatorului sa verifice periodic situatia bunului, de fapt (starea tehnica) si de drept (situatia juridica); - sa nu aduca modificari bunului fara acordul finantatorului; - sa restituie bunul, daca nu si-a exercitat optiunea de cumparare sau de continuare a contractului. In cazul in care utilizatorul refuza sa primeasca bunul la termenul stipulat in contractul de leasing sau daca se afla in stare de reorganizare judiciara si/sau faliment, societatea de leasing are dreptul de a rezilia contractul de leasing, cu plata de despagubiri (art. 14 alin. 1). Consideram ca stabilirea cuantumului despagubirilor trebuie sa tina cont de: - diferenta in minus dintre pretul la care finantatorul restituie, la randul lui, bunul catre furnizor (daca poate sa faca acest lucru) si valoarea totala a contractului de leasing reziliat, discontata in prezent; - diferenta in minus dintre suma pe care o obtine din exploatarea bunului (in leasing, inchiriere etc.) si valoarea totala a contractului de leasing reziliat, ambele discontate in prezent cu aceeasi rata de discont. Finantatorul nu raspunde daca bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat de catre furnizor utilizatorului (art. 14 alin. 2), insa utilizatorul are o actiune directa impotriva furnizorului in temeiul subrogatiei personale in drepturile finantatorului, prevazuta enuntiativ la art. 12 lit. a. In cazul in care utilizatorul nu plateste rata de leasing timp de doua luni consecutive, finantatorul poate rezilia contractul, utilizatorul urmand sa restituie bunul si sa plateasca, cu titlu de despagubiri, restul ratelor de leasing pana la sfarsitul contractului (art. 15). Finantatorul nu restituie utilizatorului ratele de leasing incasate deoarece leasing-ul, in faza lui de locatiune, este un contract cu prestatii succesive350. Sanctiunile pe care legea le prevede impotriva utilizatorului sunt motivate de faptul ca bunul este achizitionat de finantator la solicitarea utilizatorului si finantatorului ii este
350

Tocmai de aceea legea vorbeste de reziliere si nu de rezolutiune

125

foarte dificil sa mai gaseasca un alt utilizator pentru respectivul bun, adica sa obtina vreun venit de pe urma acestua sau, chiar daca il obtine, acesta este de regula inferior celui care l-ar fi obtinut de la utilizator. In vederea inlesnirii recuperarii sumelor ce ii sunt datorate de utilizator, finantatorul se poate prevala de caracterul de titlu executoriu al contractului de leasing (art. 8). O varietate a leasing-ului este contractul de lease-back. Acesta reprezinta operatiunea prin care proprietarul, aflat in nevoie urgenta de bani, isi vinde un bun unei societati de leasing care apoi ii ofera folosinta aceluiasi bun sub forma de leasing. Scopul acestui contract este transformarea activelor fixe in lichiditati. Pentru a fi oportun insa, lichiditatile obtinute trebuiesc sa fie investite la o rata interna de rentabilitate acceptabila. 53. Garantiile contractuale

Garantiile sunt acele masuri de care se bucura creditorul impotriva riscului neexecutarii, de catre debitor, a unei obligatii contractuale, civile sau comerciale. Orice creditor beneficiaza de dreptul de gaj general asupra patrimoniului debitorului sau, instituit prin art. 1718 C. Civ. Conform acestui articol, oricine este obligat personal este tinut a indeplini indatoririle sale cu toate bunurile mobile si imobile, prezente si viitoare. Asadar, in caz de neexecutare a obligatiilor sale, creditorul denumit in acest caz chirografar se poate indrepta cu o cerere de executare silita impotriva oricarui bun al debitorului sau existent in patrimoniul acestuia la data cand are loc executarea. In plus, creditorul chirografar are (i) o actiune impotriva actelor incheiate de debitor in frauda drepturilor sale (actiunea pauliana sau revocatorie) prin care acesta poate obtine in instanta revocarea acestor acte, daca sunt intrunite unele elemente si (ii) o actiune prin care exercita drepturile debitorului sau asupra debitorilor acestuia din urma, atunci cand debitorul dintai este inactiv (actiunea oblica sau subrogatorie). Cu toate acestea, dreptul de gaj general nu este o garantie propriu-zisa deoarece crceditorul chirografar vine in concurs cu toti ceilalti creditori chirografari ai debitorului sau, astfel incat este foarte posibil ca bunurile din patrimoniul debitorului sa nu ajunga pentru plata tuturor creditorilor. De aceea, pentru a evita concursul celorlalti creditori chirografari, creditorul poate constitui alte garantii care sa-i confere o pozitie privilegiata fata de alti creditori. Garantiile care confera calitatea de creditor privilegiat sunt deci acele mijloace juridice care, dincolo de dreptul de gaj general si in plus fata de acest drept, confera creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, constand de regula, fie intr-o prioritate fata de ceilalti creditori (reprezentand atribute ale acestuia, denumite drept de urmarire si drept de preferinta), fie in posibilitatea ca, in caz de neexecutare din partea debitorului, sa urmareasca pe o alta persoana, care s-a angajat sa execute ea obligatia debitorului. Garantiile se clasifica, dupa cum urmeaza:

126

a) garantii personale, care constau in angajamentul pe care o persoana alta persoana decat debitorul principal si-l asuma fata de creditor, de a executa obligatia, in cazul in care debitorul principal nu o face. Aceasta garantie poarta numele de fidejusiune; sediul materiei este, in principal, art. 1652 si urm. C. Civ.; b) garantii reale, care constau in afectarea speciala a unui bun, mobil sau imobil, corporal sau incorporal, pentru garantarea obligatiei, prin constituirea unui drept real accesoriu, de garantie, cu privire la acest bun. Garantiile reale sunt gajul (garantia reala mobiliara) si ipoteca; sediul materiei este Legea garantiilor reale mobiliare (pentru gaj), respectiv art. 1769 si urm. C. Civ. (pentru ipoteca); c) o forma intermediara ce combina cele doua forme de garantie de mai sus, denumita cautiune reala si care consta in constituirea unei garantii reale de catre un fidejusor asupra unui bun al sau, mobil sau imobil; d) alte forme atipice de garantii reale, respectiv privilegiile (mobiliare si imobiliare) si dreptul de retentie (mobiliar); sediul materiei este art. 1722 si urm. C. Civ. (pentru privilegii), precum si alte legi speciale (Codul de Procedura Fiscala, Legea insolventei etc.); dreptul de retentie nu este reglementat unitar, ci exista doar aplicatii ale acestuia in Codul Civil. 53.1 Garantia personala (fidejusiunea)

Fidejusiunea este acel contract de garantie, accesoriu contractului principal, prin care o persoana denumita fidejusor sau garant351 se angajeaza sa execute obligatia debitorului din contractul principal, la cererea creditorului. Caracterele juridice ale contractului de fidejusiune sunt: - este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere); - este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie cea a fidejusorului de a executa obligatia debitorului sau; - este un contract consensual (nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie de forma); - este un contract cu titlu gratuit (fidejusorul nu obtine de la creditorul fata de care garanteaza nici o contraprestatie352). Efectele contractului de fidejusiune sunt acelea ca, la scadenta, creditorul poate sa se indrepte impotriva fidejusorului, fata de care este insa un creditor chirografar. In obligatiile civile, fidejusorul poate ridica creditorului urmatoarele exceptii, daca nu a renuntat la ele in mod expres: - exceptia beneficiului de discutiune, prin care fidejusorul poate intarzia si conditiona actiunea impotriva sa de executarea silita a debitorului, in masura in care creditorul nu se indestuleaza de la acesta din urma;

351

Garantul este denumit in mod gresit in practica girant, acesta din urma fiind de fapt transmitatorul (prin gir) a unei cambii sau bilet la ordin 352 Insa poate sa obtina o contraprestatie din partea debitorului garantat, in baza unei conventii cu acesta din urma

127

exceptia beneficiului de diviziune, prin care fidejusorul poate cere creditorului sa-si divida actiunea intre toti fidejusorii aceluiasi debitor obligat fata de acelasi creditor, daca exista mai multi astfel de fidejusori.

In obligatiile comerciale insa, art. 42 alin. 2 C. Com. asimileaza pe fidejusor cu obligatul principal, deoarece atat co-debitorii sunt tinuti solidar sa execute intreaga obligatie, cat si fidejusorii (daca nu este prevazut altfel in contractul de garantie). Astfel, garantul unei obligatii comerciale nu poate ridica aceste doua exceptii. In cazul in care fidejusorul plateste creditorului, el are o actiune imptriva debitorului sau in masura platii facute, subrogandu-se in acest fel in drepturile creditorului (subrogatie personala legala). De asemena, fidejusorul care a platit mai mult decat partea lui se poate indrepta impotriva celorlalti fidejusori pentru partea acestora, insa actiunea este divizibila, prezumtia de solidaritate prevazuta de art. 42 alin. 2 C. Com. fiind edictata doar in favoarea creditorului, nu si a fidejusorului. Aplicatii (varietati) ale fidejusiunii sunt: scrisoarea de garantie bancara si scrisoarea de garantie societara (corporatista), care au ca element distinctiv faptul ca sunt emise la cererea debitorului de catre o banca, respectiv de catre o societate comerciala. In primul caz, debitorul ce urmeaza a fi garantat plateste un pret fix in schimbul emiterii scrisorii. In cel de-al doilea caz, scrisoarea poate fi data si cu titlu gratuit. Desi este o forma a fidejusiunii, s-a sustinut si opinia ca scrisoarea de garantie bancara creeaza o obligatie autonoma, independenta de obligatia principala garantata. Aceasta ar insemna ca banca nu poate ridica creditorului exceptiile pe care si debitorul le poate ridica, conform raportului juridic principal, fiind obligata sa plateasca valoarea scrisorii la simpla cerere a creditorului353. 53.2 Garantiile reale

Garantiile reale sunt garantiile constituite asupra unor bunuri apartinand debitorului. Acestea sunt de doua feluri: (i) mobiliare (gajul) si (ii) imobiliare (ipoteca). 53.2.1 Gajul Gajul este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei asumate fata de creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri mobile, corporale sau incorporale, aflate in patrimoniul sau la data constituirii gajului354.

353

Nu suntem de acord cu aceasta interpretare si consideram ca banca poate ridica aceste exceptii, deoarece, in lipsa unei prevederi legale exprese cu privire la independenta si autonomia raportului de garantie (precum in cazul efectelor de comert, in ceea ce priveste raportul juridic cambial fata de raportul juridic fundamental), se aplica regulile generale de la fidejusiune. 354 Cel care constituie gajul trebuie sa fie proprietarul bunului gajat

128

Gajul (denumit si garantie reala mobiliara) este de doua forme: cu sau fara deposedare. Gajul cu deposedare (amanetul) implica remiterea materiala catre creditor a bunului afectat gajului, pe cand in cazul celui fara deposedare bunul ramane in posesia debitorului. In materie comerciala, regula este cea a nedeposedarii, bunurile reprezentand active ale debitorului, necesare indeplinirii obiectului de activitate al debitorului comerciant. In cazul bunurilor incorporale, deposedarea este imposibila fizic. Caracterele juridice ale gajului sunt: - este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere); - este un contract consensual (nu trebuie sa indeplineasca nici o conditie de forma), in cazul gajului fara deposedare, respectiv real, in cazul gajului cu deposedare; - este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie cea a partii in posesia careia se afla bunul gajat, de a-l conserva; - are ca obiect unul, mai multe sau chiar toate bunuri mobile, corporale sau incorporale, determinate sau determinabile (inclusiv sume de bani, valori mobiliare, fond de comert etc.); - este supus principiului dublei specializari: (i) determinarea exacta a bunului/bunurilor care fac obiectul gajului355 si (ii) determinarea exacta a valorii (cuantumului) creantei garantate356; - este o sarcina ce greveaza bunul afectat. Pentru a fi opozabil tertilor, gajul trebuie facut public. Publicitatea se efectueaza prin inscrierea gajului in AEGRM, de la aceasta forma de publicitate existand si derogari, in functie de obiectul gajului357. In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, creditorul poate sa il execute silit pe acesta, urmarind orice bun aflat in patrimoniul acestuia (in temeiul dreptului de gaj general). Avand insa un drept de gaj asupra unuia sau mai multe bunuri determinate sau determinabile, creditorul se va indrepta cu executarea evident intai impotriva acestui/acestor bunuri. Din pretul obtinut in urma vanzarii, in urma executarii silite, a bunului gajat, creditorul gajist este platit cu preferinta, inaintea creditorilor chirografari. Acesta drept se numeste de preferinta pentru ca creditorul este preferat, privilegiat in raport cu ceilalti creditori. In cazul in care, dupa vanzarea bunului gajat, creditorul nu se indestuleaza decat partial, pentru restul neacoperit de creanta acesta este chirografar si vine in concurs cu toti ceilalti creditori chirografari care au un drept de gaj general asupra restului de bunuri ale debitorului, daca acestea nu sunt afectate de alte garantii reale constituite in favoarea altor creditori privilegiati.
355

Conform art. 26 din Legea garantiilor reale mobiliare, cnd garania real cuprinde toate bunurile debitorului sau numai bunurile de un anumit fel ale acestuia, debitorul poate cere, oricnd, o list amnunit a bunurilor afectate garaniei 356 Conform aceluiasi art. 26 din Legea garantiilor reale mobiliare, cnd garania real cuprinde toate bunurile debitorului sau numai bunurile de un anumit fel ale acestuia, debitorul poate cere, oricnd, o confirmare din partea creditorului cu privire la valoarea obligaiei care a rmas a fi garantat. n acest scop, debitorul va da creditorului o list cuprinznd evaluarea estimativ a bunurilor afectate garaniei, spre a fi confirmat de acesta 357 De exemplu gajul asupra valorilor mobiliare, ipoteca maritima etc.

129

Gajul se poate constitui pe ranguri. Aceasta inseamna ca, daca mai multi creditori gajisti au un drept de gaj asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului obtinut din vanzarea silita a bunului mobil gajat se face in ordinea rangului fiecaruia. Gajul primeste rang in momentul inscrierii sale in AEGRM358 (sau alte forme de publicitate). In afara dreptului de preferinta, creditorul gajist se bucura de prerogativa conferita de dreptul de urmarire. Acesta reprezinta dreptul creditorului de a urmari silit bunul gajat indiferent de schimbarile de proprietar survenite dupa constituirea gajului. Pentru a fi insa opozabil tertului cumparator de buna-credinta (gajul fiind denumit in acest context sarcina359), gajul trebuie sa fi fost inscris in AEGRM (sau alte forme de publicitate mobiliara). Alte forme de publicitate ale gajului sunt registrul actionarilor, pentru actiunile societatilor comerciale pe actiuni (in ceea ce priveste societatile deschise, registrul actionarilor este o entitate independenta care are printre atributii inclusiv inscrierea unui gaj asupra valorilor mobiliare apartinand debitorului gajist). Asa cum aratam in finalul sectiunii referitoare la fidejusiune (supra nr. 53.1), o forma intermediara de garantie este cautiunea reala prin care un tert, in calitate fidejusor (garant) se angajeaza sa execute obligatia debitorului din contractul principal, la cererea creditorului, afectand in acest sens unul sau mai multe bunuri (in cazul gajului, mobile) asupra caruia/carora creditorul isi constituie un drept de gaj. Dupa cum se observa, in acest caz cautiunea reala este o combinatie intre fidejusiune (garantie personala) si gaj (garantie reala). 53.2.2 Ipoteca Ipoteca este un contract prin care debitorul garanteaza executarea obligatiei asumate fata de creditor prin instituirea unei garantii asupra unuia sau mai multe bunuri imobile aflate in patrimoniul sau la adata constituirii garantiei360. Spre diferenta de gaj, ipoteca nu poate fi, in mod natural, decat fara deposedare. Caracterele juridice ale gajului sunt: - este un contract accesoriu fata de contractul principal (aceasta inseamna ca urmeaza soarta acestuia, in ceea ce priveste cauzele de valabilitate si stingere); - este un contract solemn (trebuie sa indeplineasca ad validitatem conditia formei autentice); - este un contract unilateral, adica da nastere la o singura obligatie cea a proprietarului de a conserva bunul ipotecat; - are ca obiect unul sau mai multe bunuri imobile (terenuri si cladiri);
358 359

Inscrierea arata ziua, ora, minutul si secunda inregistrarii Deoarece greveaza bunul mobil, ingreunand circulatia juridica a acestuia 360 Deci cel care constituie ipoteca trebuie sa fie proprietarul bunului ipotecat

130

este indivizibila (adica nu se poate ipoteca doar o parte ori o cota indiviza a imobilului ci intreg imobilul); este supus principiului dublei specializari: (i) determinarea exacta a bunului/bunurilor care fac obiectul ipotecii si (ii) determinarea exacta a valorii (cuantumului) creantei garantate; este o sarcina ce greveaza bunul afectat.

Pentru a fi opozabil tertilor, ipoteca trebuie facuta publica. Publicitatea se efectueaza prin inscrierea ipotecii in cartea funciara tinuta de judecatoria in raza teritoriala a careia se situeaza imobilul. Publicitatea nu tine de caracterul solemn al contractului de ipoteca, ci numai de asigurarea opozabilitatii si rangului de preferinta. In cazul in care debitorul nu isi executa obligatia, creditorul poate sa il execute silit, urmarind orice bun aflat in patrimoniul acestuia (in temeiul dreptului de gaj general). Avand insa un drept de ipoteca asupra bun individualizat, creditorul se va indrepta cu executarea evident intai impotriva acestui bun. Din pretul obtinut in urma vanzarii, in urma executarii silite a bunului ipotecat, creditorul ipotecar este platit cu preferinta, inaintea creditorilor chirografari. Acesta drept se numeste de preferinta pentru ca creditorul este preferat, privilegiat in raport cu ceilalti creditori. In cazul in care, dupa vanzarea bunului ipotecat, creditorul nu se indestuleaza decat partial, pentru restul neacoperit de creanta acesta este chirografar si vine in concurs cu toti ceilalti creditori chirografari care au un drept de gaj general asupra restului de bunuri ale debitorului, daca nu sunt afectate de alte garantii reale constituite in favoarea altor creditori privilegiati. Ipoteca se poate constitui pe ranguri de preferinta. Aceasta inseamna ca, daca mai multi creditori ipotecari au un drept de ipoteca asupra aceluiasi bun, distribuirea pretului obtinut din vanzarea silita a bunului imobil ipotecat de face in ordinea rangului acestora. Ipoteca primeste rang din ziua inscrierii sale in cartea funciara; ipotecile inscrise in aceeasi zi au acelasi rang (art. 1779 C. Civ.). In afara dreptului de preferinta, creditorul ipotecar se bucura de prerogativa conferita de dreptul de urmarire. Acesta reprezinta dreptul creditorului de a urmari silit bunul ipotecat indiferent de schimbarile de proprietar survenite dupa constituirea ipotecatii. Pentru a fi insa opozabila tertului cumparator de buna-credinta, ipoteca (denumita in acest context sarcina361) trebuie sa fi fost inscrisa in cartea funciara. Asa cum aratam in finalul sectiunii referitoare la fidejusiune, o forma intermediara de garantie este cautiunea reala prin care un tert, in calitate fidejusor (garant) se angajeaza sa execute obligatia debitorului din contractul principal, la cererea creditorului, afectand in acest sens unul sau mai multe bunuri imobile asupra carora creditorul isi constituie un drept de ipoteca. Dupa cum se observa, in acest caz cautiunea reala este o combinatie intre fidejusiune (garantie personala) si ipoteca (garantie reala).

361

Deoarece greveaza imobilul, ingreunand circulatia juridica a acestuia

131

53.2.3 Privilegiile Privilegiul este un drept izvorat dintr-o prevedere expresa a legii, care confera unui creditor, in temeiul calitatii creantei sale, garantia satisfacerii acesteia cu prioritate fata de creantele altor creditori ai aceluiasi debitor. Privilegiile sunt drepturi reale instituite numai prin efectul legii asupra unor bunuri mobile sau imobile in vederea garantarii creantelor unor creditori considerati de lege ca privilegiati. Fara a intra in detalii, mentionam urmatoarele exemple de privilegii: - privilegiul statului pentru creantele bugetare de a fi platit cu preferinta fata de alti creditori chirografari, in cazul falimentului (art. 123 pct. 4 din Legea insolventei, nr. 85/2006); - privilegiul bancilor comerciale, atunci cand nu au constituite garantii reale, de a fi platite cu preferinta fata de alti creditori chirografari (cu exceptia statului) in caz de faliment al debitorului (art. 123 pct. 3 din Legea insolventei); - privilegiul vanzatorului asupra pretului bunului vandut, mobil sau imobil, si neincasat (art. 1737 pct. 1 C. Civ.) Pentru a fi opozabil celorlalti creditori si tertilor, in general, privilegiul se inscrie, in principiu, in registrele de publicitate mobiliara, respectiv imobiliara etc. 53.2.4 Dreptul de retentie Dreptul de retentie este un drept real de garantie imperfect, in virtutea caruia cel ce detine un bun mobil sau imobil al altcuiva, pe care trebuie sa il restituie, are dreptul sa retina bunul respectiv (sa refuze deci restituirea) pana ce creditorul titular al bunului ii va plati sumele pe care le-a cheltuit cu conservarea, intretinerea ori imbunatatirea acelui lucru. Natura juridica a dreptului de retentie: - este un drept real deoarece este opozabil fata de orice tert (inclusiv fata de un creditor privilegiat362), cu conditia ca bunul asupra caruia poarta sa fie in posesia celui ce invoca dreptul de retentie; - este un drept de garantie imperfect deoarece nu confera prerogativa urmaririi; astfel, odata pierduta posesia, noul posesor nu mai poate fi urmarit; - este indivizibil (adica se extinde asupra intregului bun, pana la plata integrala a datoriei) s.a. Aplicatii ale dreptului de retentie sunt: - vanzatorul, asupra lucrului vandut si nepredat, pana la plata pretului (art. 1322 C. Civ.)363;
362 363

Inclusiv ipotecar si gajist Aceasta este si o aplicatie a exceptiei de neexecutare a contractului derivata din simultaneitatea executarii obligatiilor nascute in temeiul unui contract sinalagmatic (bilateral)

132

depozitarul, asupra lucrului depozitat, pana la plata cheltuielile cu depozitarea sau a prejudiciului creat de viciile lucrului depozitat (art. 1619 C. Civ.); locatarul, pentru lucrul luat cu chirie, pana la plata cheltuielilor necesare si utile facut asupra lucrului s.a. Clauze asiguratorii in contractele comerciale si de comert international

54.

Contractele comerciale (interne sau internationale) incheiate pe termen lung sunt supuse de multe ori unor riscuri care pot produce un dezechilibru intre prestatiile la care una sau ambele parti se obliga, facand ca obligatia desi executata sa nu intruneasca, in termeni reali, nevoile creditorului avute in vedere la momentul incheierii contractului. Riscurile sunt evenimente independente de culpa debitorului si sunt urmare a unor evenimente externe in afara controlului partilor. In functie de natura lor, aceste riscuri se impart in (i) riscuri valutare, (ii) riscuri concurentiale si (iii) riscul aparitiei unor situatii fortuite (forta majora sau caz fortuit) 364. 54.1 Clauzele asiguratorii impotriva riscurilor valutare

Conform art. 1578 C. Civ., restituirea imprumuturilor acordate intr-o anumita moneda trebuiesc restituite in aceeasi moneda in care au fost acordate, indiferent de cresterea sau descresterea valorii monedei respective fata de alte monede. Conform art. 1604 alin. 2 C. Civ., un depozit de bani, cand depozitarul [...] facuse intrebuintare de dansul, trebuie sa se restituie in acele monede in care s-a facut, atat in caz de sporire, cat si in acela de scadere a valorii lor. Aceste doua prevederi au primit valoare de principiu (principiul nominalismului monetar), devenind aplicabile oricaror obligatii avand ca obiect sume de bani (leasing, credit comercial etc.). Pentru a evita efectele devalorizarii monetare, partile pot deroga de la principiu prin introducerea in contract a unor clauze care sa inlature riscul devalorizarii (denumit risc monetar sau valutar). 54.1.1 Clauza monovalutara Aceasta clauza presupune legarea contractului de doua monede: una de cont si una de plata. Moneda de cont, considerata mai stabila, este cea in care se exprima pretul, adica se masoara prestatia pecuniara, constituind in acelasi timp etalon pentru calcularea cantitatii de moneda in care se face plata efectiv365. In practica comerciantilor romani, contractele se incheie in dolari SUA sau euro, cu plata in lei la cursul zilei din data platii. Aceasta clauza este determinata atat de nevoia mentinerii valorii creantei, cat si de obligativitatea, pe teritoriul Romaniei, a efectuarii platilor in lei intre rezidenti (art. 8 alin. 1 din Regulamentul valutar). Cum BNR interzice doar platile in valuta, nu si stabilirea pretului intr-o astfel de valuta, partile sunt libere sa stabileasca in contractele lor
364 365

Vezi supra nr. 45.2 Dragos Al. Sitaru op. cit., vol II, p. 83

133

(indiferent de obiectul acestora: vanzare-cumparare, imprumut, leasing etc.) o moneda de cont in orice valuta. 54.1.2 Clauza multivalutara (cosul valutar) Diferenta dintre clauza multivalutara si cea monovalutara este ca partile nu stabilesc o singura moneda de cont, ci mai multe. Astfel, moneda de cont se calculeaza ca medie (aritmetica sau ponderata) intre monedele care formeaza un asa-zis cos valutar. Partile pot introduce in acest cos doua sau mai multe monede alese de ele, sau pot apela la o unitate de cont institutionalizata, adica un cos valutar calculat de o institutie financiara internationala (precum DST366, calculat de Fondul Monerar International). 54.2 Clauze asiguratorii impotriva unor riscuri concurentiale

Aceste clauze intervin atunci cand o parte solicita celeilalte parti drepturi speciale contractuale, care sa o puna intr-o pozitie egala sau privilegiata fata de alti contractanti ai partii care accepta sa acorde astfel de drepturi. Aceaste clauze au drept scop fie (i) fructificarea unei oportunitati contractuale superioare celei existente, astfel incat beneficiarul sa nu fie pus intr-o situatie economica inferioara unui concurent de-al sau care ar beneficia de oportunitatea aparuta fie, (ii) la nivel macroeconomic, adaptarea contractului incheiat la o eventuala noua situatie aparuta pe o anumita piata fie (iii) protejarea unor interese legitime ale unei parti avand in vedere o anumita calitate a partii respective. 54.2.1 Clauza ofertei concurente Prin aceasta clauza, o parte (beneficiar) dobandeste dreptul ca, in cazul in care, pe parcursul executarii unui contract cu prestatii succesive, un tert ii face o oferta valabila 367 de a incheia un contract avand acelasi obiect, dar in conditii mai avantajoase pentru beneficiar, cealalta parte (promitent) se obliga sa adapteze contractul conform ofertei tertului, sub sanctiunea desfiintarii contractului, in cazul in care cealalta parte refuza sa accepte o astfel de adaptare. 53.2.2 Clauza clientului cel mai favorizat In temeiul unei astfel de clauze, o parte contractuala (promitentul) se obliga ca, in cazul in care pe parcursul executarii contractului pe termen lung, incheie un alt contract avand acelasi obiect ca si primul, insa in conditii mai avantajoase pentru cel de-al doilea
366

Euro nu mai poate fi considerata rezultatul unui cos valutar, dupa ce a inlocuit ECU, ci mai degraba un cos de performante comune economice ale statelor membre ale Uniunii Monetare Europene 367 Pentru conditiile de valabilitate a unei oferte, vezi supra nr. 44.2

134

contractant decat cele ale contractantului din primul contract, sa adapteze clauzele acestui prim contract astfel incat si primul contractant (beneficiar) sa se bucure de aceleasi avantaje oferite de promitent celui de-al doilea contractant prin al doilea contract368. 54.2.3 Pactul (dreptul) de preferinta (preemptiune) In general, pactul de preferinta (clauza primului refuz) este o conventie prin care una dintre parti (proprietarul unui lucru) se angajeaza fata de o alta persoana (beneficiar), care accepta aceasta promisiune, sa o prefere in conditii egale de pret, daca se va hotari sa vanda369. In afara conventiei, dreptul de preferinta poate izvori si din lege 370. Un exemplu de drept de preferinta este dreptul actionarilor existenti de a subscrie cu preferinta noile actiuni emise in vederea majorarii capitalului social al unei societati (art. 211 din Legea societatilor comerciale). In concret, in cazul in care proprietarul unui bun primeste o oferta de cumparare pentru bunul sau, el este obligat sa faca prima oferta beneficiarului pactului de preferinta, care are dreptul de a-l cumpara la acelasi pret ca cel al indicat de ofertant. 54.3 Clauze asiguratorii impotriva riscului aparitiei unor situatii fortuite

Avand in vedere ca, atat cazul fortuit, cat si cazul de forta majora exonereaza partea care nu isi executa obligatia de raspunderea contractuala in cazul aparitiei unei astfel de situatii, riscul fiind suportat de cealalta parte, pentru a limita efectele negative pe care cocontractantul partii aflat in imposibilitate fortuita de executare este nevoit sa le suporte, partile introduc in contract asa-numita clauza de impreviziune (hardship). Clauza de impreviziune prevede obligatia partilor de a renegocia contractul in vederea adaptarii acestuia la realitatile ulterioare aparitiei situatiei fortuite sau de forta majora, pentru a restabili echilibrul contractual afectat de obligatia de care co-contractantul partii care este in imposibilitate fortuita de executare continua sa fie tinut, in ciuda imposibilitatii celeilalte parti de a-si executa la randul sau obligatia contractuala. Renegocierea contractului se face in conditiile si dupa o procedura prestabilita de parti in contract.
368

O aplicatie in dreptul international public a acestei clauze este clauza natiunii cea mai favorizata. In temeiul unei astfel de clauze, statele-parti semnatare ale conventiei isi acorda reciproc acelasi avantaje si privilegii (investitionale, fiscale etc.) pe care le-au acordat sau le vor acorda in viitor unui stat tert (vezi Mircea Costin op. cit., vol. I, p. 201) 369 Octavian Capatina in Brindusa Stefanescu, Octavian Capatina, coordonatori op. cit., p. 292 si Dan Chirica op. cit., pag. 24 370 Purtand fie denumirea de drept de preferinta (engl. first refusal right), fie de drept de preemptiune (engl. preemption right). Desi unii autori considera ca notiunile sunt diferite, avand izvoare diferite (in speta, dreptul de preferinta are caracter conventional iar dreptul de preemptiune caracter legal, vezi Francisc Deak op. cit., p. 28), credem ca diferentierea nu se justifica atat datorita efectelor identice cat si datorita folosirii inclusiv de catre lege in unele cazuri (art. 211 alin. 1 din Legea societatilor comerciale) a notiunii de drept de preferinta (vezi Victor Tanasescu in Brindusa Stefanescu, Octavian Capatina, coordonatori op. cit., p. 292 si Mircea Costin op. cit., vol. III, p. 45)

135