Sunteți pe pagina 1din 47

Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

Unitatea de studiu nr. 6

PRINCIPALELE TIPURI DE PAJIȘTI DIN ROMÂNIA – ZONAREA ȘI REGIONAREA


ECOLOGICĂ A PAJIȘTILOR

Cuprins
6.1. Introducere x
6.2. Obiective x
6.3. Principalele tipuri de pajiști din România –zonarea și regionarea ecologică a
pajiștilor, caracterizarea naturală a zonei/etajului la care este situată pajiștea x
6.4. Sarcină de învăţare x
6.5. Rezumatul unităţii de studiu nr. 5 şi cuvinte cheie x
6.6. Test de autoevaluare x
6.7. Concluzii ale unităţii de studiu nr. 5 x
6.8. Bibliografie x

6.1. Introducere Manşeta albă


Unitatea de studiu 6 oferă studentului baza ştiinţifică teoretică
pentru înţelegerea procesului de formare a pajiştilor şi pentru
cunoaşterea plantelor specifice fiecărui tip de pajişte. Particularitatea
acestei unități de studiu are la bază faptul că pajiştile permanente din
ţara noastră prezintă diferențieri semnificative în ceea ce privește
producția, dar și compoziţia floristică. Aceste diferențieri se datorează în
general diversităţii factorilor staţionali, dar și modului de îngrijire,
respectiv de folosire a pajiștilor. Teritoriul țării noastre, cuprinde arealuri
întinse acoperite cu pajiști permanente în zona alpină, montană, dar și
de câmpie, în luncile râurilor şi pe săraturi, pe terenurile erodate sau pe
cele cu exces de umiditate, a căror valoare productivă este „foarte
diferită de la o zonă la ata, de la o regiune geografică la alta”(Motcă și
colab., 1994). Sunt pajiști în care gramineele şi leguminoasele valoroase
sunt plante dominante sau speciile inferioare din punct de vedere furajer,
respectiv buruienile.
Cunoştinţe preliminare
Înţelegerea acestui conţinut este mult uşurată dacă studentul
parcurge în condițiile impuse unitățile de studiu 2,3,4 și 5 la
care se adaugă cunoștințele de botanică, agrotehnică,
agrochimie, fiziologie vegetală, pedologie.
Resurse necesare şi recomandări de studiu
Resursele necesare pentru studiu sunt reprezentate de
resursele bibliografice menţionate la finele unităţii de studiu.
Durata medie de parcurgere şi învăţare a unităţii de studiu
este de 4 ore

1 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

6.2. Obiectivele unităţii de studiu nr. 5 Manşeta albă


Obiectivul specific al acestei unități de studiu îl constituie
zonarea și regionarea ecologică a paiștilor în țara noastră.
Obiectivul specific este însuşit odată cu îndeplinirea următoarelor
obiective operaţionale:
– clasificarea principalelor tipuri de pajiști din țara noastră;
– răspândirea principalelor tipuri de pajiști din țara noastră;
– caracterizarea naturală a zonei/etajului la care este situată
pajiștea;
– cunoaşterea principalelor plante specifice fiecărui tip de pajiște.
6.3. Principalele tipuri de pajiști din România –
zonarea și regionarea ecologică a pajiștilor,
Manşeta albă
caracterizarea naturală a zonei/etajului la care
este situată pajiștea
Pajiștile în țara noastră sunt răspândite în zone latitudinale și etaje
altitudinale, așa cum sunt prezentate într-o manieră grafică deosebită,
cu limite inferioare și superioare de extindere (fig. 6.1), în lucrarea
intitulată „Elemente de gradientică și ecologie montană” (Marușca,
2001).

Fig. 6.1. Răspândirea pe zone și limite altitudinale a formațiunilor


vegetale naturale din România
2 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare
Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

Sursa: Marușca T., 2001 – Elemente de gradientică și ecologie


montană, Ed. Universității ”Transilvania”, Brașov
Suprafața latitudinală pe etaje altitudinale a unităților de vegetație
praticolă prezentată în tabelul 6.1, evidențiază un patrimoniu praticol
important:
Tabelul 6.1. Distribuția altitudinală a unităților de vegetație praticolă
Altitudine (m) Pajiști (mii ha) %
˃ 2000 50 70 1
1501 - 2000 200 50 (66) 4
1001 - 1500 405 8,1
751 - 1000 675 13,5
501 - 750 970 19,4
251 - 500 1355 27,1
101 - 250 870 17,4
< 100 475 9,5
TOTAL 5000 100
sursa: Marușca, T., 2014. Ghid de întocmire a amenajamentelor
pastorale. Editura Capolavoro, Brașov.
În prezent, zonarea și regionarea ecologică a pajiștilor este fidelă
descrierii realizată în lucrarea intitulată: „Principalele tipuri de pajiști din
România” de către Țucra și colab., (1987) unde se identifică ca unități de
clasificare tipologică a pajiștilor:
– tipul de pajiște - unitate sistematică de bază,
– subtipul de pajiște - unitate de nivel inferior,
– seria de tipul de pajiști – unitate de nivel superior tipului.
Aceasta arată că „fitocenozele de pajiști pot fi sistematizate și
grupate în unități de diferite ranguri” (Rotar și Carlier, 2005).
Tipul de pajiște este unitatea de clasificare tiopologică alcătuită
din fitocenoze asemănătoare în ceea ce privește:
– compoziția floristică;
– condițiile staționale și
– productivitatea
Există mai mute tipuri de pajiște a căror identificare se bazează pe
următoarele criterii.
– compoziție floristică;
– condiții staționale;
– productivitate,
– măsuri tehnologice;
– evoluția vegetației.
Subtipul de pajiște este unitatea de clasificare tipologică
subordonată tipului de pajiște ce se constituie în momentul în care apare
o variabilitate locală a însușirilor legate de vegetație și stațiune
determinate de diferențieri prea mici pentru a determina unui nou tip de

3 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

pajiște.
Seria de tipuri de pajiște este unitatea de clasificare tipologică ce
cuprinde în cadrul unei zone sau etaj de vegetație tipuri de pajiște
asemănătoare sub aspectul compoziției floristice și exigențelor
ecologice.
Principalele tipuri de pajiști din România prezentate în cele ce
urmează se bazează pe lucrarea intitulată: „Principalele tipuri de pajiști
din România”. Aceasta evidențiază grupe mari de pajiști formate sub
influența factorilor climatici – ce alcătuiesc de regulă vegetația zonală, și
grupe de pajiști pentru care însușirile solului sunt mai importante decât
climatul – ce alcătuiesc vegetația azonală (intrazonală):
A. Pajiști Zonale
1. Etajul alpin (al pajiștilor alpine)
2. Etajul subalpin (al jnepenișurilor)
3. Etajul boreal (al pădurilor de molid)
4. Etajul nemoral (al pădurilor de foioase)
4.1. Subetajul pădurilor de fag și de amestec de fag cu
rășinoase
4.2. Subetajul pădurilor de gorun și amestec cu gorun
5. Zona nemorală (a pădurilor de stejari)
5.1. Subzona pădurilor de stejari mezofili
5.2. Subzona pădurilor de stejari submezofili – termofili
6. Zona silvostepei
7. Zona stepei
B. Pajiști Intrazonale
8. Pajiști din lunci și depresiuni
9. Pajiști de sărătură (halofile)
10. Pajiști de nisipuri (psamofile).

A.1. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului alpin

Cuprinde grupele de vegetație ierboasă situte la altitudini de peste


2000 m în zona nordică a țării și 2100 – 2200 m în zona de sud a țării.
Tipurile de soluri întâlnite sunt cele humicosilicatice, rendzine și
litosoluri, formate pe șișturi cristaline în munții Rodnei, Făgăraș, Parâng-
Cindrel; pe conglomerate și calcare în munții Bucegi și Turcu-Godeanu,
respectiv pe granite în munții Retezat etc.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între: – 1,5oC și 2,5oC.
Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 1300 și 1400 mm.
Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 70 mii ha.
Grupele de vegetație ierboasă fac parte din:

4 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

A.1.1. Seria Juncus trifidus


A.1.1.1. Tipul Carex curvula
Carex curvula (coarnă) este un rogoz alpin, bine consumat de
animale. Alături de specia dominantă, în compoziția floristică sunt
întâlnite specii, precum: Agrostis rupestris, Juncus trifidus, Poa media,
Campanula alpina, Hieracium alpinum, Chrysanthemum alpinum,
Primula minima, Soldanella pusilla. Acestea formează o țelină deasă,
compactă, care protejează bine solul împotriva eroziunii. Este cel mai
răspândit și important tip de pajiște din zona aplină întâlnit de regulă pe
platouri, coame și versanți slab înclinați cu soluri puternic acide
(humicosilicatice, litice turboase).
A.1.1.2. Tipul Juncus trifidus
Juncus trifidus (pipiriguț) este o specie cu un grad scăzut de
consumabilitate. Alături de specia dominantă, în compoziția floristică
sunt întâlnite specii, precum: Festuca ovina ssp. Sudetica, Poa media,
Anthemis carpatica, Campanula alpina, Hieracium alpinum, Saldonella
pusilla. Acestea se găsesc răspândite pe culmile înguste și versanții
puternic înclinați, abrupți, expuși vânturilor, cu soluri reavene foarte
acide și formează o țelină deasă, compactă, care protejează solul
împotriva eroziunii.
Valoarea pastorală a vegetației ierboase specifice tipului de pajiște
Carex curvula și Juncus trifidus este foarte scăzută datorită, în principal,
producţiilor foarte mici, de numai 1,5-3 t/ha MV şi a gradului scăzut de
consumabilitate a pipiriguţului, permițând o încărcare de 0,1-0,4
UVM/ha.

A.2. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului subalpin


(al jnepenișurilor)

Cuprinde grupele de vegetație ierboasă situte la altitudini cuprinse


între 1700 m și 2200 m.
Tipurile de soluri întâlnite sunt reprezentate de podzoluri, brune
feriluviale, rendzine și litosoluri, formate pe șișturi cristaline granite și
calcare.
Temperatura medie anuală este cuprinsă între: 0,5oC și 1,5oC.
Precipitațiile medii anuale sunt situate în jurul valorii de 1200 mm.
Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 50 mii ha.
Grupele de vegetație ierboasă fac parte din:
A.2.1. Seria Festuca ovina ssp. sudetica
A.2.1.1. Tipul Festuca ovina ssp. sudetica
Festuca ovina ssp. Sudetica (părușcă) ocupă cele mai mari
suprafeţe în etajul subalpin al jnepenişurilor. Alături de Festuca ovina
ssp. sudetica ca specie dominantă ce poate ajunge la o acoperire de 60-

5 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

80%, în compoziția floristică întâlnim specii, precum: Agrostis rupestris,


Poa violacea, Nardus stricta,Geum montanum, Polygonum viviparum,
Potentilla ternata, Pulsatila alba. Sunt pajişti de origine secundară
rezultate în special după defrişarea jneapănului și formează o țelină
încheiată care protejează bine solul împotriva eroziunii. Ele fac trecerea
spre pajiștile din etajul alpin fiind întâlnite pe versanți de la moderat la
foarte puternic înclinați și însoriți, cu soluri revene-uscate, extrem de
oligobazice foarte puternic acide.
Valoarea pastorală a pajiștilor de Festuca ovina ssp. sudetica este
slabă din punct de vedere productiv (2-4 t/ha m.v.) având o capacitate
de pășunat de 0,2 – 0,5 UVM/ha.
A.2.2. Seria Nardus stricta
A.2.2.1. Tipul Festuca rubra ssp. commutata – Nardus
stricta
Festuca rubra ssp commutata (păiuș roșu) și Nardus stricta
(țepoșică) sunt speciile dominante ale acestui tip de pajiște care mai
prezintă în compoziția lui floristică specii, precum: Phleum alpinum,
Genista sagittalis, Trifolium repens, Centaurea nervosa, Hieracium
aurantiacum, Scorzonera rozea, Viola declinata. Este tipul de pajiște
răspândit pe versanții slab sau moderat înclinați, însorați cu soluri
revene, puternic acide în zone cu ericacee, cu humus brut turbos.
A.2.2.2. Tipul Nardus stricta – Potentila ternata
Nardus stricta (țepoșică) și Potentila ternata sunt speciile
dominante ale acestui tip de pajiște care mai prezintă în compoziția lui
floristică specii, precum: Poa media, Genista tinctoria, Gentiana
punctata, Luzula sudetica. Este tipul de pajiște răspândit pe versanții
slab sau moderat înclinați, cu soluri revene-jilave, cu umuditate excesivă
primăvara datorită topirii rapide a stratului de zăpadă, formate pe soluri
cu humus brut turbos.
Valoarea pastorală a pajiștilor de Nardus stricta este slabă din
punct de vedere productiv (3-5 t/ha m.v.), slabă din punct de vedere
calitativ cu o capacitate de pășunat de 0,4 – 0,5 UVM/ha.

A.2.3. Seria Festuca amethystina


A.2.3.1. Tipul Festuca amethystina – Festuca versicolor
Festuca amethystina și Festuca versicolor sunt speciile dominante
ale acestui tip de pajiște alături de care mai întâlnim specii, precum Poa
violacea, Koeleria macrantha, Onobrychis montana, Allium ochroleucum,
Iris ruthenica, Knautia longifolia, Thlaspi dacicum. Este tipul de pajiște
care se dezvoltă pe versanții abrupți din munții calcaroși, pe soluri
afânate, slab acide spre neutre cu o valoare furajeră mică.
Mai cuprinde două tipuri cu importanță praticolă redusă:

6 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

Sesleria haynaldiana – Carex sempervirens întâlnit pe versanții


calcaroși;
Poa violacea întâlnit pe versanții însoriți și abrupți.
Importanța pajiștilor de tipul Festuca amethystina este de natură
botanică și mai puțin de natură furajeră.

A.3. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului boreal

Cuprinde grupele de vegetație ierboasă situte la altitudini cuprinse


între 1200 m – 1600 m în zona de nord a Carpaților Orientali și între
1300 - 1850 m în zona Carpaților Meridionali și Occidentali, zone ce
aparțin în general etajului pădurilor de molid (Picea abies), cunoscut și
sub denumirea de etajul boreal.
Tipurile de soluri pe care s-au format grupele de vegetație ierboasă
sunt de tipul celor brune feriiluviale, podzoluri, brune acide, brune,
rendzine, regosoluri și litosoluri, formate pe roci sedimentare (fliș,
calcare), șișturi cristaline, roci eruptive (granite, andezite).
– Temperatura medie anuală este cuprinsă între: 0,5oC și 4,5oC.
– Precipitațiile medii anuale sunt cuprinse între 1000 - 1200 mm.
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 1000 mii ha.
Grupele de vegetație ierboasă fac parte din:
A.3.1. Seria Festuca rubra
A.3.1.1. Tipul Festuca rubra
Pajiștile de Festuca rubra (păiuș roșu) se caracterizează printr-o
compoziție floristică simplă influențată de gradul mare de acoperire la
care poate ajunge festuca rubra ca plantă dominantă. Speciile
însoțitoare sunt de talie joasă sau mijlocie, adaptate la folosirea prin
păşunat, ca de exemplu: Anthoxanthum odoratum, Festuca ovina,
Phleum pratense, Anyhyllis vulneraria, Genista sagittalis, Alchemilla
vulgaris, Carlina acaulis, Hieracium aurantiacum. La limita inferioară,
pajiştile de Festuca rubra se întrepătrund cu cele de Agrostis capillaris
coborând în unele situaţii până în etajul nemoral la 700-800 m, altitudine.
Solurile pe care se formează sunt oligobazice sau oligomezobazice,
oligomezotrofice, de la moderat până la foarte puternic acide, de tipul
celor: brune, brune acide, brune feriiluviale, rendzine, litosoluri.
Compoziția floristică a pajiştilor de Festuca rubra, suferă modificări
semnificative datorită păşunatului abuziv şi a scăderii fertilităţii solului. În
acest sens putem constata invadarea acesteia pe suprafeţe apreciabile
de specia nevaloroasă Nardus stricta (părul porcului, ţepoşică). Pe soluri
sărace, compacte se instalează Deschampsia caespitosa (târsa), care
este o graminee cu valoare furajeră foarte scăzută. Pe suprafeţele
supratârlite apar buruieni de târlă ca urzici (Urtica sp.), ştirigoaie
(Veratrum album), ştevii (Rumex sp.), brânduşa de toamnă (Colchicum

7 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

autumnale) şi altele. Vegetaţia lemnoasă invadantă este reprezentată de


arbuşti ca: ienupăr (Juniperus sibirica), specii de Vaccinium şi puieţi de
arbori, în special de molid. Festuca rubra are o valoare furajeră bună.
Valoare pastorală a pajiştilor de păiuş roşu este foarte heterogenă, de
la mediocră spre bună, cu o producţie de 5-15 t/ha MV, respectiv o
încărcătură de 0,5-1,5 UVM/ha.
A.3.1.2. Tipul Festuca ovina
Pajiștile de tipul Festuca ovina conțin alături de specia dominantă
(Festuca ovina) și alte specii, precum Phleum pratense, Anthoxanthum
odoratum, Genista sagittalis, Alchemilla vulgaris, Carlina acaulis,
Hieracium aurantiacum. Solurile pe care se formează acest tip de pajiște
sunt puternic acide, brune feriiluviale litice, litosoluri, amplasate în
general pe terenuri uscat-revene pe versanți de la moderat la puternic
înclinați.
A.3.1.3. Tipul Festuca rubra ssp. commutata
Pajiștile de tipul Festuca rubra ssp. comutata conțin alături de
specia dominantă (Festuca rubra ssp. commutata) și alte specii, precum
Nardus stricta, Phleum alpinum, Genista sagittalis, Hieracium
aurantiacum, Scorzonera rosea, Vioa declinata. Solurile pe care se
formează acest tip de pajiște sunt revene foarte puternic acide (brune
feriiluviale), amplasate în general pe versanți de la moderat la puternic
înclinați însoriți.
A.3.1.4. Tipul Festuca rubra ssp. commutata – Nardus
stricta
Pajiștile de tipul Festuca rubra ssp. comutata – Nardus stricta,
conțin alături de speciile dominante (Festuca rubra ssp. commutata,
respectiv Nardus stricta) și alte specii, precum: Phleum alpinum, Genista
sagittalis, Antennaria dioica, Hieracium pilosella, Potentilla erecta,
Polygala vulgaris, Vaccinium myrtillus. Solurile pe care se formează
acest tip de pajiște sunt revene foarte puternic acide (brune feriiluviale),
amplasate în general pe versanți de la moderat la puternic înclinați
însoriți.
A.3.1.5. Tipul Nardus stricta
Pajiștile de tipul Nardus stricta, conțin alături de specia dominantă
(Nardus stricta) și alte specii, precum: Deschampsia flexuosa, Genista
tinctoria, Antennaria dioica, Hieracium auricula, Potentilla erecta,
Polygala vulgaris, Vaccinium myrtillus. Solurile pe care se formează
acest tip de pajiște sunt revene, extrem de oligobazice, foarte puternic
acide (brune feriiluviale litice), amplasate în general pe versanți puternic
înclinați și însoriți.
Valoare pastorală a pajiştilor de țepoșică este foarte mică, nefertilizată
produce 0,6 – 1 t/ha. În realitate producția efectivă este mai mică

8 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

datorită gradului redus de consum al ierbii. Capacitatea de pășunat


este de 0,4 UVM/ha.
A.3.1.6. Tipul Dechampsia caepitosa – Festuca rubra
Pajiștile de tipul Dechampsia caepitosa – Festuca rubra, conțin
alături de speciile dominante un număr restrâns de specii, precum: Poa
trivalis, Alchemilla glabra, Caltha palustris, Rumex alpinus, Veratrum
album. Solurile pe care se formează acest tip de pajiște sunt jilav-
umede, foarte puternic acide (brune acide criptosodice, brune
feriiluviale).
Valoare pastorală a pajiştilor de Dechampsia caepitosa este bună, dar
calitatea foarte scăzută.
A.3.2. Seria Rumex alpinus
A.3.2.1. Tipul Rumex alpinus
Pajiștile de tipul Rumes alpinus cuprind în compoziția floristică
alături de Rumex alpinus și alte specii de asemenea iubitoare de azot,
precum: Poa annua, Alchemilla vulgaris, Rumex obtusifolius ssp.
subalpinus, Taraxacum officinale, Urtica dioica. Sunt răspândite pe
culmi, sau versanți slab înclinați pe soluri revene-jilave, oligobazice,
puternic acide, îmbogățite secundar (prin târlire) în azot, precum cele
brune acide, brune feriiluviale, respectiv litice.

A.4. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului nemoral

Tipurile de pajiști din etajul nemoral aparțin zonelor de dealuri şi


podişuri înalte și dețin o suprafață de circa 1900 mii ha (D. Teaci şi
colab., 1980). Majoritatea sunt fâneţe utilizate în general neraţional: se
păşunează foarte intens primăvara, se cosesc vara şi se păşunează din
nou toamna. Adică se folosesc, fără aplicarea lucrărilor curente de
întreţinere şi a îngrăşămintelor ceea ce conduce la scăderea producţiei
şi la înrăutăţirea compoziţiei floristice. De asemenea fenomenul de
eroziune contribuie la degradarea accelerată a lor. Arealul de
răspândirea tipurilor de pajiști din etajul nemoral se suprapune peste cel
al pădurilor de foioaseși cuprinde două subetaje:
– Subetajul pădurilor de fag și de amestec de fag cu rășinoase
– Subetajul pădurilor de gorun și amestec cu gorun

A.4.1 Tipuri de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de fag și


de amestec de fag cu rășinoase
Subetajul făgetelor se extinde în partea superioară a dealurilor şi în
partea inferioară a regiunilor de munte, de la altitudinea de 400-700 m,
până la 1000-1200 m (1450 m). Tipurile de pajiști întâlnite în acest areal
se dezvoltă pe soluri brune, brune luvice, brune acide și local brune
feriiluviale, formate pe roci sedimentare (fliș, calcare), cristaline (cuarțite,

9 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

gneisuri, dolomite, cristaline) și eruptive (granite, granodiorite). Condițiile


climatice ce caracterizează acest subetaj evidențiază o sumă a
temperaturii medie anuale cuprinsă între 4,5 – 7,5oC, și o sumă a
precipitațiilor medii anuale cuprinsă între 750 mm – 1100 mm (1200
mm). Suprafața ocupată cu tipuri de pajiște caracteristice acestui subetaj
este de aproximativ 1600 mii ha.
Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac parte din:
A.4.1.1. Seria Agrostis capilaris – Festuca rubra
A.4.1.1.1. Tipul Agrostis capilaris – Festuca rubra
Pajiștile de Agrostis capilaris (iarba vântului) - Festuca rubra (păiuș
roșu) se găsesc situate de o parte și de alta a Carpaților dispuse
altitudinal pe arealul cuprins între 900 – 1200 – 1400 m. Mai larg
răspândite se găsesc în arealul pădurilor amestecate de fag cu molid,
formate pe soluri revene, cu fertilitate mijlocie sau redusă cu un pH acid.
Pajiştile în care domină Agrostis capillaris se instalează la altitudini mai
joase, pe soluri mai puţin umede, iar cele dominate de Festuca rubra
preferă solurile mai revene, situate pe expoziţii nordice, la altitudini mai
mari. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip de
pajiști se evidențiază o varietate accentuată în care cele două specii
principale au dominanță egală, rerspectiv de subordonare a uneia față
de cealaltă, astfel în pajiștile în care domină Agrostis capilaris se
întâlnesc specii, precum: Cynosurus cristatus, Festuca pratensis,
Phleum pratense, Briza media, Anthoxanthum odoratum, Trifolium
repens, T. pratense, Lotus corniculatus etc. În pajiştile dominate de
Festuca rubra, mai frecvente sunt: Phleum montanum, Deschampsia
caespitosa etc. şi unele specii de altitudini mai mari: Potentilla iernata,
Alchemilla vulgaris, Campanula abietina, Amica montana etc.
Solurile pe care se formează sunt bine aprovizionate de tipul celor acide
brune, brune luvice etc.
Valoare pastorală a acestui tip de pajiște este mare, cu o productivitate
bună, exploatate în cea mai mare parte ca fâneață, producând 25-40
t/ha m.v. și o încărcătură de 3-4 UVM/ha.
A.4.1.1.2. Tipul Cynosurus cristatus
Pajiștile de tipul Cynosurus cristatus, conțin alături de specia
dominantă un număr însemnat de specii, între care mai des întâlnite
sunt: Festuca pratensis, Festuca rubra, Phleum pratense, Trifolium
pratense, Trifolium repens, Bellis perennis, Leontodon autumnalis,
Ranunculus acer. Terenurile pe care se întâlnește acest tip de pajiște
sunt umede, cu soluri brune, rendzinice situate pe versanți moderat
înclinați sau la baza lor.
A.4.1.1.3. Tipul Festuca pratensis
Pajiștile de tipul Festuca pratensis, conțin alături de specia

10 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

dominantă un număr însemnat de specii, între care mai des întâlnite


sunt: Alopecurus pratensis, Poa pratensis, Trifolium dubium, Trifolium
hybridum, carex melanostachya, Cichorum intybus, Chrysantemum
leucanthemum, Pimpinella saxifraga, Prunela vulgaris. Terenurile pe
care se întâlnește acest tip de pajiște sunt situate pe platouri sau la baza
versanților, cu soluri jilave sau slab acide (brune luvice pseudogleizate,
luvisoluri pseudogleizate).
A.4.1.1.4. Tipul Arhenaterum elatius
Pajiștile de tipul Arhenaterum elatius (ovăscior), sunt cunoscute și
sub denumirea de „fâneţe grase", deoarece se instalează numai pe
terenurile fertilizate cu îngrășăminte organice. Din punct de vedere al
compoziţiei floristice se remarcă faptul că plantele dominante sunt
gramineele mezofile de talie înaltă, cu o bună valoare economică. În
condiţii diferite de umiditate şi de fertilitate, ajung dominante unele
dintre următoarele graminee: Arrhenatherum elatius, Trisetum
flavescens, Dactylis glomerata, Phleum pratense, Festuca pratensis
etc., care formează pajişti cu însuşiri proprii. Sunt destul de numeroase
leguminoasele ca: Trifolium pratense, Trifolium hybridum, Lathyrus
pratensis, Vicia cracca, Lotus corniculatus etc. Acestea contribuie în
mare măsură la ridicarea simţitoare a calităţii furajului obţinut de pe
pajiştile respective. Speciile din alte familii botanice sunt bine
reprezentate, mai abundente fiind cele cu tulpini drepte, înalte,
grosiere, din familia Compositae, Umbelliferae etc. Sunt localizate mai
ales, pe soluri fertile, bine aprovizionate cu umezeală, bine îngrăşate,
formate pe calcare. Ele se folosesc numai prin cosit şi reprezintă
categoria cea mai valoroasă de pajişti permanente din ţara noastră.
Producţiile medii de masă verde sunt de 25 t/ha. De pe pajiştile
îmbunătăţite şi folosite raţional se pot obţine producţii de peste 30 t/ha
m.v. De asemenea, din punct de vedere al calităţii, se clasează printre
cele mai bune pajişti din ţara noastră.
A.4.1.1.5. Tipul Trisetum flavescens
Pajiștile de tipul Trisetum flavescens, conțin alături de specia
dominantă un număr însemnat de specii cu valoare furajeră la fel de
ridicată, între care amintim: Dactylis glomerata, Festuca pratensis,
Phleum pratense, Poa pratensis, Trifolium hybridum, Achillea
millefolium, Carium carvi, Cichorium intybus, Daucus carota, Pastinaca
sativa etc. Terenurile pe care sunt răspândite aceste pajiști sunt cele
nefertilizate situate pe versanții înclinați sau la baza acestora cu soluri
acid neutre (brune, rendzine).
A.4.1.1.6. Tipul Dathonia provincialis – Festuca rubra
Pajiștile de tipul Dathonia provincialis – Festuca rubra, conțin
alături de speciile dominante o serie de specii, precum: Brachipodium
pinnatum, Festuca rupicola, Astragallus monspessulanus, Cytisus albus,

11 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

Trifolium montanum, Clematis recta, Polygala major, Veronica austriaca.


Terenurile pe care sunt răspândite aceste pajiști sunt situate pe culmi
sau versanți puternic înclinați, însoriți pe soluri svheletice, uscate, slab
acide-neutre (brune, rendzinice, litice).
A.4.1.2. Seria Nardus stricta
A.4.1.2.1. Tipul Nardus stricta
Tipul de pajiști Nardus stricta (țepoșică) se dezvoltă pe soluri
bogate în azot total şi azot hidrolizabil, în care, însă, nu au loc procese
de nitrificare, din cauza acidităţii foarte pronunţate. În aceste condiţii,
Nardus stricta, plantă prin excelenţă heterotrofă, ajunge la o dominanţă
covârşitoare. Plantele autotrofe nu reprezintă un concurent pentru
Nardus stricta. Ele cresc foarte greu, fiind chiar expuse la foame
fiziologică, deoarece sub acţiunea humusului acid se produce o
debazificare a solului, iar substanţele nutritive sunt blocate în resturile
organice ale plantelor, nedescompuse sau parţial descompuse. Se
formează, astfel, cu timpul, un strat gros şi compact de ţelină, care
reţine apa şi nu permite oxigenului să pătrundă în sol. Aceste pajişti
reprezintă un stadiu foarte avansat de degradare şi se instalează în
locul unor pajişti neîmbunătăţite şi folosite neraţional ca, de exemplu,
cele de Agrostis capillaris şi Festuca rubra. Pajiştile de Nardus stricta
sunt „pajişti închise", cu o structură floristică simplă, în care specia
dominantă ajunge la o acoperire de 80-95%. Vegetaţia este scundă, de
15-25 cm înălţime şi acoperă bine solul. Gramineele înţelenitoare, mai
frecvente, sunt: Festuca rubra, Agrostis capillaris, Anthoxanthum
odoratum, Deschampsia flexuosa, Sieglingia decumbens, Phleum
montanum, Festuca ovina etc. Leguminoasele sunt slab reprezentate,
atât ca număr de specii, cât şi în privinţa gradului de acoperire, mai
frecvente fiind: Trifolium repens şi Genista sagittalis.
Pajiştile de Nardus stricta dau producţii mici, de 2-3 t/ha m.v. şi de
calitate inferioară, fiind printre cele mai slabe din ţara noastră. Prin
lucrări de îmbunătăţire, producţiile se pot mări de 4-5 ori.
A.4.1.2.2. Tipul Deschampsia caespitosa
Pajiștile de tipul Dechampsia caespitosa, conțin alături de specia
dominantă un număr redus de specii, între care amintim: Poa trivialis,
Alchemilla glabra, Caltha palustris, Senecio subalpinus, Veratrum album.
Terenurile pe care sunt răspândite aceste pajiști sunt situate în zone
depresionare, platouri cu soluri jilav-umede cu tendințe de inmlăștinire
cu pH acid (luvisoluri, planosoluri). Productivitatea acestui tip de pajiște
este foarte bună, însă calitatea este foarte scăzută.
A.4.1.2. Seria Rumex alpinus
A.4.1.2.1. Tipul Rumex alpinus
Pajiștile de tipul Rumex alpinus, conțin alături de specia dominantă

12 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

un număr de specii, tot azotofile, precum: Poa annua, Poa pratensis,


Alchemilla vulgaris, Taraxacum officinale, Urtica dioica. Terenurile pe
care sunt răspândite aceste pajiști sunt cele puternic târlite cu soluri
îmbogățite secundar cu azot, revene-jilave, cu pH moderat-acid (brune,
brune acide).

A.4.2 Tipuri de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de


gorun și amestec cu gorun
Subetajul gorunetelor ocupă cea mai mare parte a dealurilor
piemontane suncarpatice și Podișul Moldovei situate la altitudini
cuprinse între 300 m și 700 m. Tipurile de pajiști întâlnite în acest areal
se dezvoltă pe soluri brune argiloiluviale, brune luvice, brune
eumezobazice, luvisoluri, rendzine, pseudorendzine formate pe nisipuri,
pietrișuri, argile, marne gresii. Condițiile climatice ce caracterizează
acest subetaj evidențiază o sumă a temperaturii medie anuale cuprinsă
între 7,5 – 9oC, și o sumă a precipitațiilor medii anuale cuprinsă între 650
mm – 850 mm. Suprafața ocupată cu tipuri de pajiște caracteristice
acestui subetaj este de aproximativ 100 mii ha.
Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac parte din:
A.4.2.1. Seria Agrostis tenuis – Festuca rupicola
A.4.2.1.1. Tipul Agrostis tenuis – Festuca rupicola
Pajiștile de tipul Agrostis tenuis – Festuca rupicola prezintă în
releveul floristic alături de speciile dominante un număr apreciabil de
specii, între care amintim: Anthoxanthum odoratum, Briza media, Poa
pratensis, Coronilla varia, Genista tinctoria, Medicago falcata, Dorycnium
herbaceum, Pulsatilla montana, Salvia austriaca, Prunella vulgaris,
Rumex acetosa, Salvia pratensis. Terenurile pe care sunt răspândite
aceste pajiști sunt situate la baza versanților pe soluri revene, molice cât
și pe versanți înclinați, pe terenuri slab acide. Reprezintă unele dintre
cele mai răspândite pajiști din țară.
A.4.2.1.2. Tipul Festuca rupicola–Danthonia provincialis
Pajiștile de tipul Festuca rupicola – Dathonia provincialis prezintă
în releveul floristic alături de speciile dominante un număr apreciabil de
specii, între care amintim: Agrostis capilaris, Brachipodium pinnatum,
Astragalus monspessulanus, Cytisus albus, Leontodon crispus, Polygala
major, Potentilla alba, Veronica austriaca. Terenurile pe care sunt
răspândite aceste pajiști sunt situate pe platouri și versanți însoriți, cu
soluri uscate-revene, slab acide-neutre, permeabile adesea scheletice.
A.4.2.1.3. Tipul Festuca rupicola–Onobrychis viciifolia
Pajiștile de tipul Festuca rupicola – Onobrychis viciifolia prezintă în
releveul floristic alături de speciile dominante un număr apreciabil de
specii, între care amintim: Anthoxanthum odoratum, Carex humilis,
Carex montana, Lotus corniculatus, Medicago lupulina, Medicago

13 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

falcata, Dorycnium herbaceum, Pulsatilla montana, Veronica orvhidea.


Terenurile pe care sunt răspândite aceste pajiști sunt situate pe versanți
de la moderat la puternic înclinați, însoriți, afectați de secetă orografică
cu soluri de tipul rendzinelor și pseudorendzinelor.
A.4.2.1.4. Tipul Festuca valesiaca
Pajiștile de tipul Festuca valesiaca prezintă în releveul floristic
alături de speciile dominante un număr apreciabil de specii, între care
amintim: Agropyron cristatum, Phleum phleoides, Stipa capillata,
Astragalus onobrychus, Medicago lupulina, Adonis vernalis, Linum
austriacum, Salvia nemorosa, Veronica austriaca, Viola ambigua.
Terenurile pe care sunt răspândite aceste pajiști sunt înclinate, însorite
și uscate, cu soluri de tipul regosolurilor, solourilor cenușii și
pseudorendzinelor erodate.
A.4.2.1.5. Tipul Agrostis capilaris – Poa pratensis
Pajiștile de tipul Agrostis capilaris – Poa pratensis prezintă în
releveul floristic alături de speciile dominante un număr apreciabil de
specii, între care amintim: Anthoxanthum odoratum, Brisa media,
Dactylis glomerata, Poa pratensis, Coronilla varia, Genista tinctoria,
Medicago falcata, Campanula patula, Chrysanthemum leucanthemum,
Filipendula vulgaris, Hypericum perforatum, Prunella vulgaris, Rumex
acetosa, Salvia pratensis. Terenurile pe care sunt răspândite aceste
pajiști sunt plane sau ușor înclinate, umede situate de obicei la baza
unor versanți pe soluri luvice pseudogleizate sau negre clinohidromorfe.
A.4.2.2. Seria Botriochloa ischaemum
A.4.2.2.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de tipul Botriochloa ischaemum (bărboasă) sunt cele mai
răspândite tipuri de pajişti derivate din cele de Festuca valesiaca şi
Festuca rupicola, ca efect al păşunatului abuziv, neraţional şi al eroziunii
solului, din Podişul Moldovei, Depresiunea Transilvaniei, Podişul
Dobrogei cât şi al unor enclave din Dealurile Olteniei şi Banatului. Alături
de specia dominantă în releveul floristic sunt prezente un număr
apreciabil de specii, între care amintim: Festuca rupicola, Festuca
valesiaca, Stipa capillata, Astragalus monspessulanus, Medicago
lupulina, Centaurea rhenana, Dianthus capitatus. Terenurile pe care sunt
răspândite aceste pajiști sunt situate în stațiuni stepizate, degradate,
coaste pietroase, soluri tasate în partea superioară, sărace în humus
(regosolurile, solurile brune argiloiluviale, brune luvice şi luvisoluri
albice). Vegetaţia acestui tip de pajişte derivată este frecvent invadată
de buruieni, specii dăunătoare şi toxice (alior, lumânărică, scaieţi, pelin,
pojarniţă, etc.). Valoarea pastorală şi productivitatea este foarte slabă,
cu producţii de 1,5-5 t/ha MV, în funcţie de intensitatea degradării, cu o
capacitate de păşunat în jur de 0,3-0,4 UVM/ha.

14 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

A.4.2.2.2. Tipul Crysopogon grylus


Pajiștile de tipul Crysopogon grylus prezintă în releveul floristic
alături de specia un număr apreciabil de specii, între care amintim:
Botriochloa ischaemum, Festuca pseudovina, Coronilla varia, Medicago
falcata, Onobrychis arenaria, Prunella laciniata Salvia transilvanica.
Terenurile pe care sunt răspândite aceste pajiști sunt situate pe pante
însorite cu soluri revene eumezobazice cu reacție acidă până la neutră
uneori scheletice.
Menționăm că în acest subetaj al gorunului și amestecului de
gorun, se instalează aceleași tipuri de pajiști precum în stepă și
silvostepă, însă apar Agrostis capilaris și Poa pratensis care alcătuiesc
pajiști productive de 10-15 t/ha m.v. cu o capacitate de pășunat de 1 –
1,2 UVM/ha.

A.5. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei nemorale

Tipurile de pajiști din zona nemorală sunt întâlnite în podişurile


joase, fragmentate din Moldova de Nord, Centrul Transilvaniei și sud-
vestul Dobrogei, în câmpia joasă și înată, slab fragmentată, din
Muntenia și Oltenia, precum și în zonele fragmentate din Banat și
Crișana cu altitudini cuprinse între 200 și 400 m. Pajiștile din zona
nemorală sunt formate pe roci loessoide, luturi, argile, pietrișuri cu soluri
zonale ce aparțin tipurilor cenușiu și brun de pădure. Suprafața ocupată
cu tipuri de pajiște caracteristice acestui subetaj este de aproximativ 400
mii ha. Arealul de răspândire a tipurilor de pajiști din zona nemorală se
suprapune peste cel al pădurilor de stejari cuprinde două subzone:
– Subzona pădurilor de stejari mezofili;
– Subzona pădurilor de stejari submezofili – termofili.

A.5.1 Tipuri de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari


mezofili
Subzona pădurilor de stejari mezofili reprezintă zona pădurilor de
stejar pedunculat (Quercus pedunculata), lângă care putem întâlni
uneori și gorunul (Quercus petraea ssp. petraea). Aria de răspândire se
află în Depresiunea Transilvaniei (Câmpia Transilvaniei și Podișul
Târnavelor) cu o dispunere altitudinală cuprinsă între 250 m – 400 m, și
nordul Podișului Moldovei cu o dispunere altitudinală cuprinsă între 200
m – 350 m. Tipurile de pajiști întâlnite în acest areal se dezvoltă pe soluri
formate pe depozite loessoide, luturi, argile, pietrișuri și sunt: brune
argiloiluviale, brune luvice, brune eumezobazice, pseudorendzine, negre
clinomorfe, luvisoluri și soluri cenușii. Condițiile climatice ce
caracterizează această subzonă evidențiază o sumă a temperaturii
medie anuale cuprinsă între 8,5 – 10oC, și o sumă a precipitațiilor medii

15 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

anuale cuprinsă între 500 mm – 700 mm.


Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în această subzonă fac parte din:
A.5.1.1. Seria Festuca rupicola
A.5.1.1.1. Tipul Festuca rupicola – Carex humilis
Pajiștile de Festuca rupicola (păiuș de silvostepă) - Carex humilis
(rogoz) sunt răspândite predominant în Podișul Transilvaniei dispuse
altitudinal pe arealul cuprins între 250 – 400 m. Din punct de vedere al
compoziției floristice la nivelul acestui tip de pajiști pe lângă cele două
specii mai sunt întâlnite următoarele: Anthoxanthum odoratum, Koeleria
marchanta, Medicago lupulina, Medicago falcata, Campanula glomerata,
Dorycnium herbaceum, Salvia austriaca, Veronica orchidea. Teritoriile
ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate pe versanți de la slab la
moderat înclinați cu expunere sudică, respectiv sud-estică unde apare
seceta orografică.
A.5.1.1.2. Tipul Festuca rupicola – Brachypodium
pinnatum
Pajiștile de Festuca rupicola (păiuș de silvostepă) – Brachypodium
pinnatum (grâu sălbatic) sunt răspândite în Depresiunea Transilvaniei și
Podișul Moldovei, dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 200 – 400
m. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip de
pajiști pe lângă cele două specii mai sunt întâlnite următoarele:
Anthoxanthum odoratum, Poa angustifolia, Carex humilis, Carex
montana, Lotus corniculatus, Medicago lupulina, Dorycnium herbaceum,
Campanula glomerata, Salvia austriaca, Stachys recta. Teritoriile
ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate pe coaste degradate cu
expunere sudică, respectiv sud-estică unde apare seceta orografică.
A.5.1.1.3. Tipul Brachypodium pinnatum – Carex
humilis
Pajiștile de Brachypodium pinnatum (grâu sălbatic) - Carex humilis
(rogoz) –sunt răspândite predominant în Depresiunea Transilvaniei
(Podișul Târnavelor), dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 300 –
400 m. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip
de pajiști pe lângă cele două specii mai sunt întâlnite următoarele:
Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Stipa tirsa, Cytisus albus, Fragaria
viridis, Linum flavum, Plantago media. Teritoriile ocupate cu acest tip de
pajiști sunt situate pe versanți puternic înclinați, însoriți, erodați cu soluri
acide (regosoluri, erodisoluri).
A.5.1.1.4. Tipul Festuca rupicola – Agrostis capilaris
Pajiștile de Festuca rupicola (păiuș de silvostepă) - Agrostis
capilaris (iarba câmpului) –sunt răspândite predominant în nordul
Podișului Moldovei, dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 200 – 350
m. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip de

16 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

pajiști pe lângă cele două specii mai sunt întâlnite următoarele:


Anthoxanthum odoratum, Festuca rupicola, Dactylis glomerata, Lotus
corniculatus, Coronilla varia, Genista tinctoria, Crysanthemum
leucanthemum, Hypericum perforatum, Rumex acetosa. Teritoriile
ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate pe versanți slab înclinați,
moderat-umede cu soluri slab acide spre neutre.
A.5.1.1.5. Tipul Festuca valesiaca – Brachypodium
pinnatum
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) - Brachypodium
pinnatum (grâu sălbatic), sunt răspândite predominant în Podișul
Târnavelor, dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 250 – 400 m. Din
punct de vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip de pajiști pe
lângă cele două specii mai sunt întâlnite următoarele: Poa angustifolia,
Stipa tirsa, Cytisus albus, Fragaria viridis, Linum flavum, Plantago
media, Plantago major. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt
situate pe coaste domoale, dar și pe versanți puternic înclinați, însoriți cu
soluri slab acide până la neutre.
A.5.1.2. Seria Botriochloa ischaemum
A.5.1.2.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de Botriochloa ischaemum (bărboasă) s-au format, de
cele mai multe ori, în locul pajiștilor de Festuca rupicola la a căror
dispariție a contribuit mai ales pășunatul abuziv. Acestea reprezintă o
pătrundere a vegetației de stepă în zona nemorală. Din punct de vedere
al compoziției floristice la nivelul acestui tip de pajiști pe lângă specia
dominantă mai sunt întâlnite, următoarele: Festuca valesiaca, Stipa
capillata, Astragalus asper, Astragalus monspessulanus, Medicago
lupulina, Prunela lacuniata, Salvia transilvanica, Thymus glabrescens.
Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt degradate cu soluri tasate
sărace în humus.
Tipurile de pajiști ce aparțin subzonei de pădurilor de stejari
mezofili, sunt alcătuite în general din graminee cu tufă deasă, sunt slab
productive, cu producții de 3,5 – 7 t/ha masă verde, ceea ce corespunde
unei capacități de pășunat de 0,4 – 0,7 UVM/ha.

A.5.2 Tipuri de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari


submezofili-termofili
Subzona pădurilor de stejari submezofili – termofili, reprezintă zona
pădurilor de cer (Quercus cerris) și gârniță (Quercus frainetto), lângă
care putem întâlni foarte puține specii lemnoase de amestec: jugastrul,
arțarul tătăresc, mărul, părul, mai rar frasinul, carpenul. Cerul și gârnița
formează de regulă amestecuri, dar se întâlnesc și asociații edificate
doar de o singură specii (cer sau gârniță). Aria de răspândire se află în
zona de câmpie joasă și înaltă din Muntenia și Oltenia, în zona

17 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

reprezentată de Piemonturile din Banat și Crișana cu o dispunere


altitudinală cuprinsă între 100 m și 300 m. Tipurile de pajiști întâlnite în
acest areal se dezvoltă pe soluri formate pe depozite loessoide, luturi,
argile, pietrișuri și sunt: cernoziomuri, brune argiloiluviale, brune luvice,
brune roșcate, și vertisoluri (în vestul țării). Condițiile climatice ce
caracterizează această subzonă evidențiază o sumă a temperaturii
medie anuale cuprinsă între 9 – 10,5oC, și o sumă a precipitațiilor medii
anuale cuprinsă între 500 mm – 700 mm.
Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac parte din:
A.5.2.1. Seria Poa angustifolia
A.5.2.1.1. Tipul Poa angustifolia – Festuca valesiaca
Pajiștile de Poa angustifolia (firuța) – Festuca valesiaca (păiuș
stepic) sunt răspândite predominant în sudul țării, în aria pădurilor de cer
și gârniță, la altitudini cuprinse între 100 – 300 m pe terenuri plane și
ușor înclinate. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul
acestui tip de pajiști pe lângă cele două specii mai sunt întâlnite
următoarele: Dactylis glomerata, Festuca rupicola, Festuca valesiaca,
Medicago lupulina, Lotus corniculatus, Trifolim repens, Achillea
millefolium, Plantago lanceolata. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști
sunt situate în zona de câmpie sau coaste domoale, însorite cu soluri
uscat-revene, slab acide. Poa angustifolia este o graminee mezofită, cu
valoare furajeră bună și grad ridicat de consumabilitate. Festuca
valesiaca este o graminee xerofilă, cu valoare furajeră mediocră.
A.5.2.2. Seria Festuca valesiaca – Festuca rupicola
A.5.2.2.1. Tipul Festuca valesiaca – Festuca rupicola
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) – Festuca rupicola
(păiuș silvostepic) sunt răspândite în aria pădurilor de cer și gârniță, la
altitudini cuprinse între 100 – 300 m. Din punct de vedere al compoziției
floristice la nivelul acestui tip de pajiști pe lângă cele două specii mai
sunt întâlnite următoarele: Anthoxanthum odoratum, Agropyron
cristatum, Phleum phleoides, Medicago lupulina, Medicago falcata,
Campanula glomerata, Dorycnium herbaceum, Pulsatilla montana,
Salvia austriaca, Veronica orchidea. Teritoriile ocupate cu acest tip de
pajiști sunt situate pe coaste domoale, însorite și uscate, dar și pe
versanți puternic înclinați, însoriți cu soluri acide.
A.5.2.3. Seria Crysopogon gryllus
A.5.2.3.1. Tipul Crysopogon gryllus – Danthonia
provincialis
Pajiștile de Crysopogon gryllus (sadină) – Danthonia provincialis
sunt răspândite în aria pădurilor de cer și gârniță, la altitudini cuprinse
între 100 – 300 m. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul
acestui tip de pajiști pe lângă cele două specii mai sunt întâlnite

18 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

următoarele: Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Coronilla varia,


Medicago falcata, Prunella laciniata, Salvia transilvanica, Thymus
glabrescens, Verbascum banaticum. Teritoriile ocupate cu acest tip de
pajiști sunt situate pe versanți moderat înclinați, însoriți cu soluri adesea
scheletice, slab acide.
A.5.2.4. Seria Botriochloa ischaemum
A.5.2.4.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de Botriochloa ischaemum (bărboasă) întâlnită în această
zonă, este răspândită în aria pădurilor de cer și gârniță, la altitudini
cuprinse între 100 – 300 m. Din punct de vedere al compoziției floristice
la nivelul acestui tip de pajiști pe lângă specia Botriochloa ischaemum
mai întâlnim următoarele: Festuca valesiaca, Festuca rupicola, Stipa
capillata, Astragalus asper, Medicago lupulina, Dianthus capitatus,
Centaurea rhenana. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate
pe versanți puternic înclinați, însoriți cu soluri adesea erodate.
A.5.2.4.2. Tipul Cynodon dactylon
Pajiștile de Cynodon dactylon (pirul gros) întâlnită în această zonă,
este răspândită în aria pădurilor de cer și gârniță, la altitudini cuprinse
între 100 – 300 m. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul
acestui tip de pajiști pe lângă specia Cynodon dactylon mai întâlnim
următoarele: Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Stipa capillata,
Astragalus asper, Medicago lupulina, Dianthus capitatus, Centaurea
rhenana. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt plane sau coaste
domoale cu soluri tasate, uscate, revene moderat acide.
Tipurile de pajiști întâlnite în subzona pădurilor de stejari
submezofili-termofili, exceptând seria Poa pratensis ssp. angustifolia
care sunt ceva mai productive (10 t/ha masă verde, adică 1,0 UVM/ha),
sunt slab productive (4-6 t/ha masă verde, respectiv 0,4-0,6 UVM/ha).

A.6. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei de silvostepă

Tipurile de pajiști ce aparțin zonei de silvostepă sunt întâlnite în


câmpiile periferice ale Carpaților grupate în două categorii: 1. Sivostepa
nordică (Depresiunea Jijiei), 2. Silvostepa sudică (Podișul Bârladului și
piemontul Râmnic-Buzău, Podișul Dobrogei, Câmpiile Bărăganului de
Vest, Olteniei, Timișului și Crișurilor) la altitudini cuprinse între 50 și 150
m. Pajiștile din zona de silvostepă sunt situate pe soluri de mai multe
tipuri: cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale, litosoluri și
rendzine, formate în majoritate pe loess, dar și pe marne sau argile în
Moldova, sau pe calcare și roci eruptive în Dobrogea. Elementele
climatice ce caracterizează acest areal evidențiază temperaturi medii
anuale cuprinse între 9 – 10,4oC și precipitații medii anuale cu valori
cuprinse între 470 – 550 mm. Suprafața ocupată cu tipuri de pajiște ce

19 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

aparțin zonei de silvostepă este de aproximativ 250 mii ha.


Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în această subzonă fac parte din:
A.6.1. Seria Festuca valesiaca
Tipurile de pajiști ce aparțin acestei serii se întâlnesc predominant
în stepă, în zona de silvostepă doar pe acele terenuri unde condițiile
agroecopedologice sunt asemănătoare celor din zona de stepă.
A.6.1.1. Tipul Festuca valesiaca – Medicago falcata
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) – Medicago falcata
(lucerna galbenă) întâlnite în această zonă, sunt răspândite pe terenuri
cu condiții agroecopedologice asemănătoare zonei de stepă. Din punct
de vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip de pajiști pe lângă
speciile dominante mai întâlnim, următoarele: Agropyron cristatum,
Phleum phleoides, Stipa capillata, Astragalus onobrychis, Medicago
lupulina, Onobrychis arenaria, Plantago argentea, Salvia nemorosa etc.
Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt slab înclinate, cu soluri
uscate, eubazice situate în sud-estul țării.
A.6.1.2. Tipul Stipa capillata
Pajiștile de Stipa capillata (nagara) întâlnite în această zonă, sunt
răspândite pe terenuri cu condiții agroecopedologice asemănătoare
zonei de stepă. Din punct de vedere al compoziției floristice la nivelul
acestui tip de pajiști pe lângă Stipa capillata mai întâlnim, următoarele:
Phleum phleoides, Medicago falcata, Medicago lupulina, Onobrychis
arenaria etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt slab-moderat
înclinate, însorite cu soluri uscate, eumezobazice situate în estul și sudul
țării.
A.6.2. Seria Festuca pseudovina
A.6.2.1. Tipul Festuca valesiaca – Festuca rupicola
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) – Festuca rupicola
(păiuș de silvostepă) întâlnite în această zonă, prezintă în releveul
floristic alături de cele două specii de păiuș ca specii dominante,
următoarele specii mezoxerofile: Antoxanthum odoratum, Carex humilis,
Carex montana, Medicago lupulina, Dorycnium herbaceum, Pulsatila
montana, Orchis tridentate etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști
sunt situate predominant în vestul țării pe versanți slab până la moderat
înclinați (îndeosebi pante expuse spre sud și sud-vest), afectate de
secetă orografică.
A.6.2.2. Tipul Festuca pseudovina – Achillea setacea
Pajiștile de Festuca pseudovina – Achillea setacea întâlnite în
această zonă, prezintă în releveul floristic alături de cele două specii
dominante, următoarele specii: Poa angustifolia, Medicago lupulina,
Trifolium repens, Potentila argentea etc. Teritoriile ocupate cu acest tip
de pajiști sunt situate predominant în vestul țării pe terenuri plane și slab

20 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

înclinate cu soluri uscate până la revene.


A.6.3. Seria Crysopogon gryllus
A.6.3.1. Tipul Crysopogon gryllus
Pajiștile de Crysopogon gryllus întâlnite în zona de silvostepă,
prezintă în releveul floristic alături de specia dominantă următoarele
specii: Botriochloa ischaemum, Festuca pseudovina, Coronila varia,
Medicago falcata, Onobrychis arenaria, Prunella laciniata, Salvia
transilvanica etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate pe
dealurile însorite cu soluri revene eumezobazice, cu reacție acidă până
la neutră, uneori scheletice.
A.6.4. Seria Botriochloa ischaemum
A.6.4.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de Botriochloa ischaemum (bărboasă) întâlnite în zona
de silvostepă, prezintă în releveul floristic alături de specia dominantă
următoarele specii: Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Stipa capillata,
Astragalus monspessulanus, Medicago lupulina, Centaurea rhenata,
Dianthus capitatus etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt
situate pe terenuri degradate, coaste pietroase cu soluri tasate în partea
superioară și sărace în humus. Tipul de pajiști Botriochloa ischaemum
este cel mai răspândit tip de pajiște derivate, ca urmare a pășunatului
abuziv, nerațional și al eroziunii solului. Se formează prin degradarea
pajiștilor de Festuca valesiaca și Festuca rupicola.
A.6.4.2. Tipul Poa bulbosa – Artemisia austriaca
Pajiștile de Poa bulbosa (firicea) – Artemisia austriaca (pelinul
mic), întâlnite în zona de silvostepă, se instalează pe pajiști puternic
degradate datorită pășunatului abuziv. Prezintă în releveul floristic alături
de speciile dominante următoarele specii: Agropyron cristatum,
Astragalus onobrychis, Achillea setacea, Centaurea diffusa, Verbascum
phlomoides etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate pe
terenuri degradate prin pășunat abuziv, în zone de câmpie sau de deal,
pe terenuri puternic tasate
Tipurile de pajiști din zona silvostepei sunt slab productive (3,5 –
6,0 t/ha masă verde). Pe pajiștile cu o compoziție floristică mai valoroasă
și cu un grad de acoperire mai ridicat producțiile pot atinge valoarea de
10 – 12 t/ha masă verde (Câmpia Transilvaniei). Capacitatea de pășunat
se situează în jurul valorii de 0,3-0,4 UVM/ha.

A.7. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei de stepă

Tipurile de pajiști ce aparțin zonei de stepă sunt întâlnite în cadrul


unui teritoriu restrâns situat în estul Bărăganului, centrul și sud estul
Dobrogei pe un ecart altitudinal destul de restrâns (de la 20 la 100 m în
estul Bărăganului și de la 100 la 200 m în zona Dobrogei).

21 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

Pajiștile din zona de stepă sunt situate pe soluri de mai multe tipuri:
cernoziomuri, soluri bălane și litice, formate în majoritate pe loessuri.
Elementele climatice ce caracterizează acest restrâns areal evidențiază
temperaturi medii anuale cuprinse între 10,4 – 11,5oC și precipitații medii
anuale cu valori cuprinse între 350 – 500 mm. Suprafața ocupată cu
tipuri de pajiște ce aparțin zonei de stepă este de aproximativ 90 mii ha.
Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în această subzonă fac parte din:
A.7.1. Seria Festuca valesiaca
A.7.1.1. Tipul Festuca valesiaca – Stipa ucrainica
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) – Stipa ucrainica
(colilie) întâlnite în această zonă, grupează alături de ele la alcătuirea
releveului floristic o serie de specii precum: Agropyron cristatum, Phleum
phleoides, Stipa capillata, Astragalus onobrychis, Medicago lupulina,
Onobrychis arenaria, Plantago argentea, Salvia nemorosa etc. Teritoriile
ocupate cu acest tip de pajiști sunt plan sau ușor înclinate, însorite cu
soluri uscate, eubazice, neutre sau slab alcaline, situate pe biotipuri
xeroterme-continentale.
A.7.1.2. Tipul Thymus zygioides - Agropyron cristatum
Pajiștile de Thymus zygioides (cimbrul) – Agropyron cristatum (pir
cristat) întâlnite în această zonă, sunt răspândite pe platouri și coaste
însorite pe substraturi calcaroase din Dobrogea și formate pe soluri
foarte uscate, scheletice, superficiale, erodate și pietroase. Din punct de
vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip de pajiști pe lângă
Thymus zygioides și Agropyron cristatum mai întâlnim, următoarele:
Koeleria lobata, Convolvulus lineatus, Euphorbia nicaeensis, Gypsophila
glomerata etc.
Aceste tipuri de pajiști din punct de vedere economic se
caracterizează prin producții foarte mici de 1,5 – 4,5 t/ha masă verde,
neuniform repartizată în cursul perioadei de vegetație și de calitate
inferioară. De regulă sunt utilizate prin pășunat.
A.7.2. Seria Botriochloa ischaemum
A.7.2.1. Tipul Poa bulbosa – Artemisia austriaca
Pajiștile de Poa bulbosa (firicea) – Artemisia austriaca (pelin)
întâlnite în această zonă, grupează alături de ele la alcătuirea releveului
floristic o serie de specii precum: Agropyron cristatum, Astragalus
onobrychis, Cynodon dactylon, Botriochloa ischaemum, Achillea
setacea, Verbascum phlomoides etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de
pajiști sunt tasate în partea superioară, uscate, eubazice, neutre spre
slab alcaline, îmbogățite secundar în azot.
A.7.2.2. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de Botriochloa ischaemum (bărboasă) întâlnite în
această zonă, sunt răspândite pe stațiuni stepizate, coaste pietroase,

22 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

soluri tasate în partea superioară, sărace în humus. Din punct de


vedere al compoziției floristice la nivelul acestui tip de pajiști pe lângă
Botriochloa ischaemum mai întâlnim, următoarele: Cynodon dactylon,
Festuca rupicola, Festuca valesiaca, Stipa capillata, Astragalus
monspessulanus, Medicago lupulina etc.
Aceste tipuri de pajiști din punct de vedere economic se
caracterizează prin producții foarte mici de 3 – 4 t/ha masă verde, foarte
neuniform repartizată în cursul perioadei de vegetație și de inferioare din
punct de vedere calitativ și suportă o încărcătură de 0,3 – 0,5 UVM/ha.

B.1. Tipuri de pajiști azonale


B.1.1. Pajiști de lunci și depresiuni

Tipurile de pajiști întâlnite în lunci și depresiuni sunt influențate de


condițiile de sol și umiditate specifice luncilor râurilor și depresiunilor
intramontane. Acest tip de pajiște este întâlnit în lunca Dunării, de-a
lungul principalelor râuri din țară: Mureș, Olt, Siret, Someș, Jiu, Târnave
etc., respectiv depresiunile intra și submontane (Brașov, Făgăraș, Ciuc-
Gheorghieni etc). Teritoriul ocupat de pajiștile de lunci și depresiuni
aparține pădurilor de luncă (zăvoaie) ale căror specii reprezentative sunt
arinul negru (Alnus glutinosa), plopul alb (Populus alba), salcia (Salix
sp.), ulmul (Ulmus sp.), respectiv arinul alb în zinele mai înalte (Alnus
incana).
Pajiștile din zona de luncă și depresiune sunt situate pe soluri
aluviale, cernoziomuri, cernoziomoide, brune, toate mai mult sau mai
puțin gleizate, negre clinohidromorfe etc.
Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în această subzonă fac parte din:
B.1.1.1. Seria Poa pratensis
B.1.1.1.1. Tipul Lolium perenne – Trifolium repens
Pajiștile de Lolium perenne (raigras englezesc) – Trifolium repens
(trifoiul alb) întâlnite în această zonă, grupează alături de ele la
alcătuirea releveului floristic o serie de specii precum: Festuca pratensis,
Festuca pseudovina, Poa pratensis, Lotus corniculatus, Medicago
lupulina, Trifolium pratense, Achillea millefolium, Innula britannica,
Plantago lanceolata, Potentilla argentea, Taraxacum officinale etc.
Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt plane cu soluri adesea
tasate, slab alcaline, îmbogățite secundar cu azot aparținând tipurilor de
sol aluviuni molice, respectiv brune-aluviale.
B.1.1.1.2. Tipul Festuca pratensis– Poa pratensis
Pajiștile de Festuca pratensis (păiuș de livadă) – Poa pratensis
(firuța) întâlnite în această zonă, grupează alături de ele la alcătuirea
releveului floristic o serie de specii precum: Alopecurus pratensis,
Bromus commutatus, Dactylis glomerata, Poa trivialis, Trifolium

23 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

hybridum, Trifolium pratense, Cichorium intybus, Chrysanthemum


leucanthemum, Galium palustre, Pimpinella saxifraga, Prunella vulgaris
etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt plane sau ușor
înclinate, cu soluri revene, reavăn-jilave, slab acide spre neutru
aparținând tipurilor de sol negre clinohidromorfe.
B.1.1.1.3. Tipul Arrhenatherum elatius– Dactylis
glomerata
Pajiștile de Arrhenatherum elatius (ovăscior) – Dactylis glomerata
(golomăț) întâlnite în această zonă, grupează alături de ele la alcătuirea
releveului floristic o serie de specii precum: Festuca pratensis, Phleum
pratense, Poa pratensis, Trisetum flavescens, Trifolium hybridum,
Achilleea millefolium, Carum carvi, Chrysanthemum leucanthemum,
Cichorium intybus, Daucus carota, Pastinaca sativa, Tragopogon
pratensis etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt plane sau
ușor înclinate, cu soluri reavăn-jilave, slab acide spre neutre, îmbogățite
secundar cu azot, aparținând tipurilor de sol brune molice, aluviuni
molice, cernoziomoide.
Aceste tipuri de pajiști din punct de vedere economic se
caracterizează prin producții mari de 7,5 – 15 (30) t/ha în funcție de tip și
mod de întreținere.
B.1.1.2. Seria Agrostis stolonifera
B.1.1.2.1. Tipul Agrostis stolonifera – Agropyron repens
Pajiștile de Agrostis stolonifera (iarba câmpului) – Agropyron
repens (pir târâtor) întâlnite în această zonă, grupează alături de ele la
alcătuirea releveului floristic o serie de specii precum: Carex hirta,
Festuca arundinacea, Poa trivialis, Lotus corniculatus, Trifolium
hybridum, Lepidium latifolium, Plantago altissima, Rumex confectus etc.
Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt plane și pentru o perioadă
scurtă de timp inundate, cu soluri jilav-umede, neutre sau slab alcaline,
uneori slab salinizate, aparținând tipurilor de sol lăcoviști, soluri gleice-
molice.
B.1.1.2.2. Tipul Alopecurus pratensis
B.1.1.2.3. Tipul Agropyron repens – Rumex crispum
B.1.1.3. Seria Deschampsia caespitosa
B.1.1.3.1. Tipul Agrostis capilaris – Festuca rubra
Este prezentat la subcapitolul A.4.1.1.
B.1.1.3.2. Tipul Deschampsia caespitosa – Festuca
rubra
Pajiștile de Dechampsia caespitosa (târsa mare) – Festuca rubra
(păiuș roșu) întâlnite în această zonă, grupează alături de ele la
alcătuirea releveului floristic o serie de specii precum: Agrostis canina,
Agrostis stolonifera, Juncus conglomeratus, Cardamine pratensis,

24 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

Teucrium scordium etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt


plane sau slab înclinate, periodic inundabile, cu soluri jilav-umede, slab
acide - slab alcaline, uneori slab salinizate, aparținând tipurilor de sol
lăcoviști, soluri gleice.
B.1.1.3.3. Tipul Nardus stricta
Este prezentat la subcapitolul A.3.1.5.
B.1.1.3.4. Tipul Agrostis canina
B.1.1.3.5. Tipul Molinia coerulea
Pajiștile de lunci și depresiuni se caracterizează prin
productivitate mare cu producții de 20 – 30 t/ha masă verde în anumite
condiții chiar mai mult. Valoarea furajeră este ridicată ceea ce face să
suporte o încărcătură de animale de 2 – 4 UVM t/ha. Valoarea este mai
mare acolo unde predomină specii precum: Lolium perenne, Festuca
pratensis, Dactylis glomerata etc. Pajiștile de tipul Dechampsia
caespitosa au o calitate a furajului inferioară.

B.1.2. Pajiști de sărătură (halofile)


Este grupa de pajiște care cuprinde vegetație ierboasă la a cărei
formare contribuie în special solul. Acestea se găsesc răspândite în
Câmpia Română de Est, Câmpia Olteniei, Câmpia de Vest, Câmpia
Moldovei, Lunca Prutului și Bârladului, local în Transilvania, Lunca și
Delta Dunării pe soluri aluviale, vertisoluri, lăcoviști gleice, toate
salinizate precum și solonețuri și solonceacuri. Suprafața ocupată de
aceste pajiști este de aproximativ 50 mii ha.
B.1.2.1. Seria Puccinellia limosa
B.1.2.1.1. Tipul Puccinellia limosa
Pajiștile de Puccinellia limosa (iarbă de sărătură) întâlnite în
această zonă, grupează alături de specia predominantă la alcătuirea
releveului floristic o serie de specii precum: Puccinellia transsilvanica,
Artemisia maritima, Suaeda maritima, Cardamine parviflora, Rumex
stenophyllus, Plantago tenuiflora etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de
pajiști sunt în general plane (lunci și terase) cu soluri jilav-umede
aluviale, salinizate.
Pajiştile de Puccinellia limosa sunt cele mai bine reprezentate, au
o producţie scăzută de 4-7 t/ha MV şi o valoare pastorală slabă-mijlocie,
care suportă o capacitate de păşunat de 0,3-0,6 UVM/ha.
B.1.2.2. Seria Salicornia europaea
B.1.2.1.1. Tipul Salicornia europaea – Suaeda maritima
Pajiștile de Salicornia europaea (iarbă sărată) și Suaeda maritima
(ghirin) întâlnite în această zonă, mai grupează alături la alcătuirea
releveului floristic o serie de specii precum: Puccinellia convoluta,
Salsola soda, Bassia hirsuta etc. Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști
sunt constituite pe sărături continentale cu soluri reavăn-jilave de tipul

25 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

solonețurilor și solonceacurilor. Pe aceste categorii de soluri sunt


întâlnite specii aproape în exclusivitate fără valoare furajeră, dar
tolerante la concentrația mare de sare.
Producţia medie este de 5-6 t/ha MV de foarte slabă calitate cu o
valoare pastorală foarte slabă, cu o capacitate de păşunat de 0,1-0,2
UVM/ha.
B.1.2.1.1. Tipul Halimione verrucifera

B.1.3. Pajiști de nisipuri (arenicole)


Este grupa de pajiște care cuprinde vegetație ierboasă rară cu
specii puține la număr și cu valoare furajeră slabă sau nevaloroase.
Pajiştile răspândite pe nisipuri se întâlnesc în Câmpia Română, Câmpia
Careiului, în nord vestul ţării şi Delta Dunării.
B.1.3.1. Seria Festuca vaginata
B.1.3.1.1. Tipul Festuca vaginata
Pajiștile de Festuca vaginata (păiuș de nisipuri) întâlnite în
această zonă, grupează alături de specia predominantă la alcătuirea
releveului floristic o serie de specii precum: Achillea ochroleuca, Carex
stenophylla, Centaurea arenaria, Silene conica, Cynodon dactylon,
Gypsophila paniculata, Plantago arenaria etc. Teritoriile ocupate cu
acest tip de pajiști sunt reprezentate de nisipuri slab solificate și slab
salinizate.
B.1.3.1.2. Tipul Bromus tectorum
Pajiștile de Bromus tectorum (obsigă, măeliță) sunt întâlnite pe
grinduri și dune.
B.1.3.2. Seria Elymus giganteus
B.1.3.1.1. Tipul Carex calchica
B.1.3.1.2. Tipul Elymus giganteus
Pajiștile de sărături și nisipuri au o capacitate de producție slabă
cu producții de doar 2-3 t/ha masă verde, de calitate inferioară ce
suportă o încărcătură de doar 0,1-0,2 UVM/ha.

6.4. Sarcină de învăţare a unităţii de studiu nr. 5 Manşeta albă


1. Tipul de pajiște - unitate sistematică de bază,
2. Subtipul de pajiște - unitate de nivel inferior,
3. Seria de tipul de pajiști – unitate de nivel superior tipului.
4. Grupe mari de pajiști formate sub influența factorilor climatici – ce
alcătuiesc de regulă vegetația zonală;
5. Grupe de pajiști pentru care însușirile solului sunt mai importante
decât climatul – ce alcătuiesc vegetația azonală (intrazonală);
6. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului alpin;

26 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

7. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului subalpin;


8. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului boreal;
9. Tipuri de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de fag și de
amestec de fag cu rășinoase;
10. Tipuri de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de gorun și
amestec cu gorun;
11. Tipuri de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari mezofili;
12. Tipuri de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari
submezofili – termofili;
13. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei de silvostepă;
14. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei de stepă;
15. Pajiști de lunci și depresiuni;
16. Pajiști de sărătură;
17. Pajiști de nisipuri;

6.5. Rezumatul unităţii de studiu nr. 6 şi cuvinte cheie Manşeta albă


Unitatea de studiu 6 ilustrează caracteristicile de bază privind
procesul de formare a pajiştilor şi elementele elementele de bază în
definirea releveului floristic, respectiv a productivității și calității acestora.
Necesitatea acestei unități de studiu are la bază faptul că pajiştile
permanente din ţara noastră sunt influențate de o diversitate mare a
factorilor staţionali, dar și de modul de îngrijire, respectiv de folosire ca
urmare a distribuției altitudinale pronunțate a acestora.
Zonarea și regionarea ecologică a pajiștilor este fidelă descrierii
realizată în lucrarea intitulată: „Principalele tipuri de pajiști din România”
de către Țucra și colab., (1987) unde se identifică ca unități de clasificare
tipologică a pajiștilor:
– tipul de pajiște - unitate sistematică de bază,
– subtipul de pajiște - unitate de nivel inferior,
– seria de tipul de pajiști – unitate de nivel superior tipului.
Aceasta arată că „fitocenozele de pajiști pot fi sistematizate și
grupate în unități de diferite ranguri.
Principalele tipuri de pajiști din România prezentate în cele ce
urmează se bazează pe lucrarea intitulată: „Principalele tipuri de pajiști
din România”. Aceasta evidențiază grupe mari de pajiști formate sub
influența factorilor climatici – ce alcătuiesc de regulă vegetația zonală, și
grupe de pajiști pentru care însușirile solului sunt mai importante decât
climatul – ce alcătuiesc vegetația azonală (intrazonală):
A.1. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului alpin caracterizate prin:
– răspândire în munții înalți la altitudini de peste 2000 m în
zona nordică a țării și 2100 – 2200 m în zona de sud a țării,
– formate pe substrat de tip șișturi cristaline în munții Rodnei,

27 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

Făgăraș, Parâng-Cindrel; conglomerate și calcare în munții


Bucegi și Turcu-Godeanu, respectiv granite în munții
Retezat etc.
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 1,5oC și 2,5oC; Pm
anuale cuprinse între 1300 și 1400 mm
– soluri de tip humicosilicatic, rendzine și litosoluri
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 70 mii ha.
– Grupele de vegetație ierboasă fac parte din:
A.1.1. Seria Juncus trifidus
A.1.1.1. Tipul Carex curvula
Este cel mai răspândit și important tip de pajiște din zona aplină
întâlnit de regulă pe platouri, coame și versanți slab înclinați cu soluri
puternic acide (humicosilicatice, litice turboase).
A.1.1.2. Tipul Juncus trifidus
Juncus trifidus (pipiriguț) este o specie cu un grad scăzut de
consumabilitate.
Valoarea pastorală a vegetației ierboase specifice tipului de pajiște
Carex curvula și Juncus trifidus este foarte scăzută datorită, în principal,
producţiilor foarte mici, de numai 1,5-3 t/ha MV şi a gradului scăzut de
consumabilitate a pipiriguţului, permițând o încărcare de 0,1-0,4
UVM/ha.
A.2. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului subalpin (al
jnepenișurilor) caracterizate prin:
– răspândire în munții înalți la altitudini de peste 1700 –
(1800) m – 2100 (2200) m;
– formate pe substrat de tip șișturi cristaline, granite și
calcare;
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 0,5oC și 1,5oC; Pm
anuale situate în jurul a 1200 mm;
– soluri de tip podzoluri, brune feriluviale, rendzine și litosoluri;
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 70 mii ha.
– Grupele de vegetație ierboasă fac parte din:
A.2.1. Seria Festuca ovina ssp. sudetica
A.2.1.1. Tipul Festuca ovina ssp. sudetica
Festuca ovina ssp. Sudetica (părușcă) ocupă cele mai mari
suprafeţe în etajul subalpin al jnepenişurilor. Ele fac trecerea spre
pajiștile din etajul alpin fiind întâlnite pe versanți de la moderat la foarte
puternic înclinați și însoriți, cu soluri revene-uscate, extrem de
oligobazice foarte puternic acide.
Valoarea pastorală a pajiștilor de Festuca ovina ssp. sudetica este
slabă din punct de vedere productiv (2-4 t/ha m.v.) având o capacitate
de pășunat de 0,2 – 0,5 UVM/ha.

28 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

A.2.2. Seria Nardus stricta


A.2.2.1. Tipul Festuca rubra ssp. commutata – Nardus
stricta
Festuca rubra ssp commutata (păiuș roșu) și Nardus stricta
(țepoșică) sunt speciile dominante ale acestui tip de pajiște, răspândit pe
versanții slab sau moderat înclinați, însorați cu soluri revene, puternic
acide în zone cu ericacee, cu humus brut turbos.
A.2.2.2. Tipul Nardus stricta – Potentila ternata
Este tipul de pajiște răspândit pe versanții slab sau moderat
înclinați, cu soluri revene-jilave, cu umuditate excesivă primăvara
datorită topirii rapide a stratului de zăpadă, formate pe soluri cu humus
brut turbos.
Valoarea pastorală a pajiștilor de Nardus stricta este slabă din
punct de vedere productiv (3-5 t/ha m.v.), slabă din punct de vedere
calitativ cu o capacitate de pășunat de 0,4 – 0,5 UVM/ha.
A.2.3. Seria Festuca amethystina
A.2.3.1. Tipul Festuca amethystina – Festuca versicolor
Este tipul de pajiște care se dezvoltă pe versanții abrupți din munții
calcaroși, pe soluri afânate, slab acide spre neutre cu o valoare furajeră
mică.
A.3. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului boreal caracterizate prin:
– răspândire în partea mijlocie și superioară a munților
Carpați, la altitudini cuprinse între 1200 – 1600 m în zona
de nord a Carpaților Orientali și între 1300 - 1850 m în zona
Carpaților Meridionali și Occidentali;
– formate pe substrat de roci sedimentare (fliş, calcare),
şisturi cristaline, roci eruptive (granite, andezite,
piroclastite);
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 0,5oC și 4,5oC; Pm
anuale cuprinse între 1000 - 1200 mm;
– soluri de tip brune feriluviale, podzoluri, brune acide, brune
rendzine, regosoluri și litosoluri;
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 100 mii ha.
– Grupele de vegetație ierboasă fac parte din:
A.3.1. Seria Festuca rubra
A.3.1.1. Tipul Festuca rubra
Pajiștile de Festuca rubra (păiuș roșu) se caracterizează printr-o
compoziție floristică simplă influențată de gradul mare de acoperire la
care poate ajunge festuca rubra ca plantă dominantă. La limita
inferioară, pajiştile de Festuca rubra se întrepătrund cu cele de Agrostis
capillaris coborând în unele situaţii până în etajul nemoral la 700-800 m,
altitudine. Compoziția floristică a pajiştilor de Festuca rubra, suferă
modificări semnificative datorită păşunatului abuziv şi a scăderii fertilităţii
29 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului
Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

solului. În acest sens putem constata invadarea acesteia pe suprafeţe


apreciabile de specia nevaloroasă Nardus stricta (părul porcului,
ţepoşică). Pe soluri sărace, compacte se instalează Deschampsia
caespitosa (târsa), care este o graminee cu valoare furajeră foarte
scăzută. Pe suprafeţele supratârlite apar buruieni de târlă ca urzici
(Urtica sp.), ştirigoaie (Veratrum album), ştevii (Rumex sp.), brânduşa de
toamnă (Colchicum autumnale) şi altele. Vegetaţia lemnoasă invadantă
este reprezentată de arbuşti ca: ienupăr (Juniperus sibirica), specii de
Vaccinium şi puieţi de arbori, în special de molid. Festuca rubra are o
valoare furajeră bună. Valoare pastorală a pajiştilor de păiuş roşu este
foarte heterogenă, de la mediocră spre bună, cu o producţie de 5-15 t/ha
MV, respectiv o încărcătură de 0,5-1,5 UVM/ha.
A.3.1.2. Tipul Festuca ovina
A.3.1.3. Tipul Festuca rubra ssp. commutata
A.3.1.4. Tipul Festuca rubra ssp. commutata – Nardus
stricta
A.3.1.5. Tipul Nardus stricta
Valoare pastorală a pajiştilor de țepoșică este foarte mică, nefertilizată
produce 0,6 – 1 t/ha. În realitate producția efectivă este mai mică
datorită gradului redus de consum al ierbii. Capacitatea de pășunat este
de 0,4 UVM/ha.
A.3.1.6. Tipul Dechampsia caepitosa – Festuca rubra
Se întâlnesc frecvent pe terenurile cu exces de umiditate. Valoarea
pastorală a pajiştilor de Dechampsia caepitosa este bună, dar calitatea
foarte scăzută.
A.3.2. Seria Rumex alpinus
A.3.2.1. Tipul Rumex alpinus
Pajiștile de tipul Rumes alpinus sunt favorizate pe terenurile
excesiv târlite.
A.4. Tipuri de pajiști ce aparțin etajului nemoral caracterizate
prin aceea că aparțin zonelor de dealuri şi podişuri înalte și dețin o
suprafață de circa 2600 mii Arealul de răspândirea tipurilor de pajiști din
etajul nemoral se suprapune peste cel al pădurilor de foioaseși cuprinde
două subetaje:
– Subetajul pădurilor de fag și de amestec de fag cu rășinoase
– Subetajul pădurilor de gorun și amestec cu gorun
A.4.1 Tipuri de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de fag și
de amestec de fag cu rășinoase caracterizate prin:
– răspândire în zona de dealuri înalte și munți mijlocii
(Subcarpaţii, Depresiunea Transilvaniei şi Podişul
Moldovei), la altitudini cuprinse (300) 600-1350 (1450) m;
– formate pe substrat de roci sedimentare (fliş şi calcare),

30 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

cristaline (cuarţite, şisturi, gneisuri, filite, calcare şi dolomite


cristaline), eruptive (granite, granodiorite ş.a.);
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 4,5oC și 7,5oC; Pm
anuale cuprinse între 750 – 1100 (1200) mm;
– soluri de tip eutricambosoluri, districambosoluri,
preluvosoluri, luvosoluri, alosoluri, prepodzoluri (brune,
brune luvice, brune acide şi local brune feriiluviale);
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 1600 mii
ha.
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac
parte din:
A.4.1.1. Seria Agrostis capilaris – Festuca rubra
A.4.1.1.1. Tipul Agrostis capilaris – Festuca rubra
Pajiștile de Agrostis capilaris (iarba vântului) - Festuca rubra (păiuș
roșu) se găsesc situate de o parte și de alta a Carpaților dispuse
altitudinal pe arealul cuprins între 900 – 1200 – 1400 m. Mai larg
răspândite se găsesc în arealul pădurilor amestecate de fag cu molid,
formate pe soluri revene, cu fertilitate mijlocie sau redusă cu un pH acid.
Valoare pastorală a acestui tip de pajiște este mare, cu o productivitate
bună, exploatate în cea mai mare parte ca fâneață, producând 25-40
t/ha m.v. și o încărcătură de 3-4 UVM/ha.
A.4.1.1.2. Tipul Cynosurus cristatus
A.4.1.1.3. Tipul Festuca pratensis
A.4.1.1.4. Tipul Arhenaterum elatius
Pajiștile de tipul Arhenaterum elatius (ovăscior), sunt cunoscute și
sub denumirea de „fâneţe grase", deoarece se instalează numai pe
terenurile fertilizate cu îngrășăminte organice. Sunt localizate mai ales,
pe soluri fertile, bine aprovizionate cu umezeală, bine îngrăşate,
formate pe calcare. Ele se folosesc numai prin cosit şi reprezintă
categoria cea mai valoroasă de pajişti permanente din ţara noastră.
Producţiile medii de masă verde sunt de 25 t/ha. De pe pajiştile
îmbunătăţite şi folosite raţional se pot obţine producţii de peste 30 t/ha
m.v. De asemenea, din punct de vedere al calităţii, se clasează printre
cele mai bune pajişti din ţara noastră.
A.4.1.1.5. Tipul Trisetum flavescens
A.4.1.1.6. Tipul Dathonia provincialis – Festuca rubra
A.4.1.2. Seria Nardus stricta
A.4.1.2.1. Tipul Nardus stricta
Tipul de pajiști Nardus stricta (țepoșică) se dezvoltă pe soluri
bogate în azot total şi azot hidrolizabil, în care, însă, nu au loc procese
de nitrificare, din cauza acidităţii foarte pronunţate.
Pajiştile de Nardus stricta dau producţii mici, de 2-3 t/ha m.v. şi de
calitate inferioară, fiind printre cele mai slabe din ţara noastră. Prin

31 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

lucrări de îmbunătăţire, producţiile se pot mări de 4-5 ori.


A.4.1.2.2. Tipul Deschampsia caespitosa
Productivitatea acestui tip de pajiște este foarte bună, însă
calitatea este foarte scăzută.
A.4.1.2. Seria Rumex alpinus
A.4.1.2.1. Tipul Rumex alpinus
Terenurile pe care sunt răspândite aceste pajiști sunt cele puternic
târlite cu soluri îmbogățite secundar cu azot, revene-jilave, cu pH
moderat-acid (brune, brune acide).
A.4.2 Tipuri de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de gorun
și amestec cu gorun
– răspândire dealuri piemontane, subcarpatice şi Podişul
Moldovei, la altitudini cuprinse (200) 300-600 (700) m;
– formate pe substrat de nisipuri, pietrișuri, argile, marne,
gresii;
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 7,5oC și 9oC; Pm
anuale cuprinse între (550)650 – 750(850) mm;
– soluri de tip preluvosoluri, luvosoluri, alosoluri,
eutricambosoluri, luvosoluri, rendzine, faeoziomuri,
cernoziomuri (brune argiloiluviale, brune luvice, brune
eumezobazice, luvisoluri, rendzine, pseudorendzine,
cenuşii);
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 1000 mii
ha;
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac
parte din:
A.4.2.1. Seria Agrostis tenuis – Festuca rupicola
A.4.2.1.1. Tipul Agrostis tenuis – Festuca rupicola
Reprezintă unele dintre cele mai răspândite pajiști din țară.
A.4.2.1.2. Tipul Festuca rupicola–Danthonia provincialis
A.4.2.1.3. Tipul Festuca rupicola–Onobrychis viciifolia
A.4.2.1.4. Tipul Festuca valesiaca
A.4.2.1.5. Tipul Agrostis capilaris – Poa pratensis
A.4.2.2. Seria Botriochloa ischaemum
A.4.2.2.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de tipul Botriochloa ischaemum (bărboasă) sunt cele mai
răspândite tipuri de pajişti derivate din cele de Festuca valesiaca şi
Festuca rupicola, ca efect al păşunatului abuziv, neraţional şi al eroziunii
solului, din Podişul Moldovei, Depresiunea Transilvaniei, Podişul
Dobrogei cât şi al unor enclave din Dealurile Olteniei şi Banatului.
Valoarea pastorală şi productivitatea este foarte slabă, cu producţii de
1,5-5 t/ha MV, în funcţie de intensitatea degradării, cu o capacitate de

32 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

păşunat în jur de 0,3-0,4 UVM/ha.


A.4.2.2.2. Tipul Crysopogon grylus
În acest subetaj al gorunului și amestecului de gorun, se instalează
aceleași tipuri de pajiști precum în stepă și silvostepă, însă apar Agrostis
capilaris și Poa pratensis care alcătuiesc pajiști productive de 10-15 t/ha
m.v. cu o capacitate de pășunat de 1 – 1,2 UVM/ha.
A.5. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei nemorale caracterizate
prin aceea că sunt întâlnite în podişurile joase, fragmentate din Moldova
de Nord, Centrul Transilvaniei și sud-vestul Dobrogei, în câmpia joasă și
înată, slab fragmentată, din Muntenia și Oltenia, precum și în zonele
fragmentate din Banat și Crișana cu altitudini cuprinse între 200 și 400
m. Pajiștile din zona nemorală sunt formate pe roci loessoide, luturi,
argile, pietrișuri cu soluri zonale ce aparțin tipurilor cenușiu și brun de
pădure. Suprafața ocupată cu tipuri de pajiște caracteristice acestui
subetaj este de aproximativ 400 mii ha. Arealul de răspândire a tipurilor
de pajiști din zona nemorală se suprapune peste cel al pădurilor de
stejari cuprinde două subzone:
– Subzona pădurilor de stejari mezofili;
– Subzona pădurilor de stejari submezofili – termofili.
A.5.1 Tipuri de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari
mezofili caracterizate prin:
– răspândire Depresiunea Transilvaniei (Câmpia Transilvaniei
şi Podişul Târnavelor), nordul Podişului Moldovei (Podişul
Sucevei);
– altitudine de 250-400 m în depresiunea Transilvaniei, 200-
350 m în nordul Podişului Moldovei;
– formate pe substrat de tip depozite loessoide, luturi, argile,
pietrişuri;
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 8,5oC și 10oC; Pm
anuale cuprinse între 550 – 700 mm;
– soluri de tip preluvosoluri, luvosoluri, alosoluri, cernoziomuri,
faeoziomuri (brune argiloiluviale, brune luvice, brune
eumezobazice, pseudorendzine, negre clinohidromorfe,
luvisoluri, cenuşii);
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 400 mii ha
(5.1. + 5.2.);
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac
parte din:
A.5.1.1. Seria Festuca rupicola
A.5.1.1.1. Tipul Festuca rupicola – Carex humilis
Pajiștile de Festuca rupicola (păiuș de silvostepă) - Carex humilis
(rogoz) sunt răspândite predominant în Podișul Transilvaniei dispuse
altitudinal pe arealul cuprins între 250 – 400 m.
33 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului
Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

A.5.1.1.2. Tipul Festuca rupicola – Brachypodium


pinnatum
Pajiștile de Festuca rupicola (păiuș de silvostepă) – Brachypodium
pinnatum (grâu sălbatic) sunt răspândite în Depresiunea Transilvaniei și
Podișul Moldovei, dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 200 – 400
m.
A.5.1.1.3. Tipul Brachypodium pinnatum – Carex humilis
Pajiștile de Brachypodium pinnatum (grâu sălbatic) - Carex humilis
(rogoz) –sunt răspândite predominant în Depresiunea Transilvaniei
(Podișul Târnavelor), dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 300 –
400 m.
A.5.1.1.4. Tipul Festuca rupicola – Agrostis capilaris
Pajiștile de Festuca rupicola (păiuș de silvostepă) - Agrostis
capilaris (iarba câmpului) –sunt răspândite predominant în nordul
Podișului Moldovei, dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 200 – 350
m.
A.5.1.1.5. Tipul Festuca valesiaca – Brachypodium
pinnatum
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) - Brachypodium
pinnatum (grâu sălbatic), sunt răspândite predominant în Podișul
Târnavelor, dispuse altitudinal pe arealul cuprins între 250 – 400 m.
A.5.1.2. Seria Botriochloa ischaemum
A.5.1.2.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de Botriochloa ischaemum (bărboasă) s-au format, de cele
mai multe ori, în locul pajiștilor de Festuca rupicola la a căror dispariție a
contribuit mai ales pășunatul abuziv. Acestea reprezintă o pătrundere a
vegetației de stepă în zona nemorală.
Tipurile de pajiști ce aparțin subzonei de pădurilor de stejari
mezofili, sunt alcătuite în general din graminee cu tufă deasă, sunt slab
productive, cu producții de 3,5 – 7 t/ha masă verde, ceea ce corespunde
unei capacități de pășunat de 0,4 – 0,7 UVM/ha.
A.5.2 Tipuri de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari
submezofili-termofili caracterizate prin:
– răspândire Câmpia joasă şi înaltă din Muntenia şi Oltenia ;
Piemonturile din Banat şi Crişana;
– altitudine de 100-300 m;
– formate pe substrat de tip depozite loessoide, luturi, argile,
pietrişuri;
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 9oC și 10,5oC; Pm
anuale cuprinse între 500 – 700 mm;
– soluri de tip cernoziomuri, faeoziomuri, preluvosoluri,
luvosoluri, alosoluri, vertosoluri, pelosoluri (cernoziomuri

34 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

argiloiluviale, brune argiloiluviale, brune luvice - în vestul


ţării, brun-roşcate, brune luvice, vertisoluri - sudul ţării).
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 400 mii ha
(5.1. + 5.2.);
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac
parte din:
A.5.2.1. Seria Poa angustifolia
A.5.2.1.1. Tipul Poa angustifolia – Festuca valesiaca
Pajiștile de Poa angustifolia (firuța) – Festuca valesiaca (păiuș
stepic) sunt răspândite predominant în sudul țării, în aria pădurilor de cer
și gârniță, la altitudini cuprinse între 100 – 300 m pe terenuri plane și
ușor înclinate. Poa angustifolia este o graminee mezofită, cu valoare
furajeră bună și grad ridicat de consumabilitate. Festuca valesiaca este o
graminee xerofilă, cu valoare furajeră mediocră.
A.5.2.2. Seria Festuca valesiaca – Festuca rupicola
A.5.2.2.1. Tipul Festuca valesiaca – Festuca rupicola
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) – Festuca rupicola
(păiuș silvostepic) sunt răspândite în aria pădurilor de cer și gârniță, la
altitudini cuprinse între 100 – 300 m.
A.5.2.3. Seria Crysopogon gryllus
A.5.2.3.1. Tipul Crysopogon gryllus – Danthonia
provincialis
A.5.2.4. Seria Botriochloa ischaemum
A.5.2.4.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate pe versanți
puternic înclinați, însoriți cu soluri adesea erodate.
A.5.2.4.2. Tipul Cynodon dactylon
Tipurile de pajiști întâlnite în subzona pădurilor de stejari
submezofili-termofili, exceptând seria Poa pratensis ssp. angustifolia
care sunt ceva mai productive (10 t/ha masă verde, adică 1,0 UVM/ha),
sunt slab productive (4-6 t/ha masă verde, respectiv 0,4-0,6 UVM/ha).
A.6. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei de silvostepă
caracterizate prin:
– răspândire Câmpiile periferice ale Carpaţilor: 1. Silvostepa
nordică (Depresiunea Jijiei); 2. Silvostepa sudică (Podişul
Bârladului şi piemontul Rîmnic – Buzău, Podişul Dobrogei,
Câmpiile Bărăganului de vest, Burnasului, Olteniei,
Timişului şi Crişurilor);
– altitudine de 50-150 m în regiunile de câmpie şi 50-250 m în
Podişul Moldovei şi Podişul Dobrogei;
– formate pe substrat de tip loess şi depozite loessoide. În
Moldova se mai pot întâlni marne, argile, nisipuri iar în
Dobrogea calcare, şisturi verzi, roci eruptive;
35 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului
Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 9oC și 10,4oC; Pm


anuale cuprinse între 470 – (550)600 mm;
– soluri de tip cernoziomuri, faeoziomuri, litosoluri şi renzine
(cernoziomuri cambice, cernoziomuri argiloiluviale, litosoluri
şi rendzine);
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 250 mii ha;
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac
parte din:
A.6.1. Seria Festuca valesiaca
Tipurile de pajiști ce aparțin acestei serii se întâlnesc predominant
în stepă, în zona de silvostepă doar pe acele terenuri unde condițiile
agroecopedologice sunt asemănătoare celor din zona de stepă.
A.6.1.1. Tipul Festuca valesiaca – Medicago falcata
Pajiștile de Festuca valesiaca (păiuș stepic) – Medicago falcata
(lucerna galbenă) întâlnite în această zonă, sunt răspândite pe terenuri
cu condiții agroecopedologice asemănătoare zonei de stepă.
A.6.1.2. Tipul Stipa capillata
Pajiștile de Stipa capillata (nagara) întâlnite în această zonă, sunt
răspândite pe terenuri cu condiții agroecopedologice asemănătoare
zonei de stepă.
A.6.2. Seria Festuca pseudovina
A.6.2.1. Tipul Festuca valesiaca – Festuca rupicola
Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate predominant
în vestul țării pe versanți slab până la moderat înclinați (îndeosebi pante
expuse spre sud și sud-vest), afectate de secetă orografică.
A.6.2.2. Tipul Festuca pseudovina – Achillea setacea
Teritoriile ocupate cu acest tip de pajiști sunt situate predominant
în vestul țării pe terenuri plane și slab înclinate cu soluri uscate până la
revene.
A.6.3. Seria Crysopogon gryllus
A.6.3.1. Tipul Crysopogon gryllus
A.6.4. Seria Botriochloa ischaemum
A.6.4.1. Tipul Botriochloa ischaemum
Pajiștile de Botriochloa ischaemum (bărboasă) întâlnite în zona
de silvostepă, sunt situate pe terenuri degradate, coaste pietroase cu
soluri tasate în partea superioară și sărace în humus. Tipul de pajiști
Botriochloa ischaemum este cel mai răspândit tip de pajiște derivate, ca
urmare a pășunatului abuziv, nerațional și al eroziunii solului. Se
formează prin degradarea pajiștilor de Festuca valesiaca și Festuca
rupicola.
A.6.4.2. Tipul Poa bulbosa – Artemisia austriaca
Pajiștile de Poa bulbosa (firicea) – Artemisia austriaca (pelinul

36 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

mic), întâlnite în zona de silvostepă, se instalează pe pajiști puternic


degradate datorită pășunatului abuziv.
Tipurile de pajiști din zona silvostepei sunt slab productive (3,5 –
6,0 t/ha masă verde). Pe pajiștile cu o compoziție floristică mai valoroasă
și cu un grad de acoperire mai ridicat producțiile pot atinge valoarea de
10 – 12 t/ha masă verde (Câmpia Transilvaniei). Capacitatea de pășunat
se situează în jurul valorii de 0,3-0,4 UVM/ha.
A.7. Tipuri de pajiști ce aparțin zonei de stepă caracterizate
prin:
– răspândire Bărăganul de est, sudul Moldovei, centrul
Dobrogei;
– altitudine de 20-100 m în Bărăganul de est, 100-200 m în
sudul Moldovei şi în Dobrogea;
– formate pe substrat de tip loessuri, loess şi roci dure
(calcare şi şisturi verzi în Dobrogea);
– climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 10,4oC și 11,5oC; Pm
anuale cuprinse între 350 – 500 mm;
– soluri de tip cernoziomuri, faeoziomuri, kastanoziomuri,
litosoluri (cernoziomuri, bălane şi litice - în Dobrogea);
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 90 mii ha;
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în acest subetaj fac
parte din:
A.7.1. Seria Festuca valesiaca
A.7.1.1. Tipul Festuca valesiaca – Stipa ucrainica
A.7.1.2. Tipul Thymus zygioides - Agropyron cristatum
Aceste tipuri de pajiști din punct de vedere economic se
caracterizează prin producții foarte mici de 1,5 – 4,5 t/ha masă verde,
neuniform repartizată în cursul perioadei de vegetație și de calitate
inferioară. De regulă sunt utilizate prin pășunat.
A.7.2. Seria Botriochloa ischaemum
A.7.2.1. Tipul Poa bulbosa – Artemisia austriaca
A.7.2.2. Tipul Botriochloa ischaemum
Aceste tipuri de pajiști din punct de vedere economic se
caracterizează prin producții foarte mici de 3 – 4 t/ha masă verde, foarte
neuniform repartizată în cursul perioadei de vegetație și de inferioare din
punct de vedere calitativ și suportă o încărcătură de 0,3 – 0,5 UVM/ha.
B.1. Tipuri de pajiști azonale
B.1.1. Pajiști de lunci și depresiuni caracterizate prin:
– răspândire Lunca Dunării, Mureşului, Oltului, Siretului,
Someşului, Jiului, Târnavelor etc., depresiuni intra şi
submontane (Braşov, Făgăraş, Ciuc – Gheorghieni, Satu
Mare ş.a.);
– soluri de tip aluviosoluri, cernoziomuri, faeoziomuri,
37 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului
Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

districambosoluri, euricambosoluri, luvosoluri, alosoluri,


preluvosoluri, prepodzoluri (aluviale, cernoziomuri,
cernoziomoide, brune, toate mai mult sau mai puţin gleizate,
negre clinohidromorfe, lăcovişti gleice şi amfigleice);
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 500 mii ha;
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite în lunci și depresiuni
fac parte din:
B.1.1.1. Seria Poa pratensis
B.1.1.1.1. Tipul Lolium perenne – Trifolium repens
B.1.1.1.2. Tipul Festuca pratensis– Poa pratensis
B.1.1.1.3. Tipul Arrhenatherum elatius– Dactylis
glomerata
Aceste tipuri de pajiști din punct de vedere economic se
caracterizează prin producții mari de 7,5 – 15 (30) t/ha în funcție de tip și
mod de întreținere.
B.1.1.2. Seria Agrostis stolonifera
B.1.1.2.1. Tipul Agrostis stolonifera – Agropyron repens
B.1.1.2.2. Tipul Alopecurus pratensis
B.1.1.2.3. Tipul Agropyron repens – Rumex crispum
B.1.1.3. Seria Deschampsia caespitosa
B.1.1.3.1. Tipul Agrostis capilaris – Festuca rubra
B.1.1.3.2. Tipul Deschampsia caespitosa – Festuca rubra
B.1.1.3.3. Tipul Nardus stricta
B.1.1.3.4. Tipul Agrostis canina
B.1.1.3.5. Tipul Molinia coerulea
Pajiștile de lunci și depresiuni se caracterizează prin
productivitate mare cu producții de 20 – 30 t/ha masă verde în anumite
condiții chiar mai mult. Valoarea furajeră este ridicată ceea ce face să
suporte o încărcătură de animale de 2 – 4 UVM t/ha. Valoarea este mai
mare acolo unde predomină specii precum: Lolium perenne, Festuca
pratensis, Dactylis glomerata etc. Pajiștile de tipul Dechampsia
caespitosa au o calitate a furajului inferioară.
B.1.2. Pajiști de sărătură (halofile) caracterizate prin:
– răspândire Câmpia Română (în special Luncile Buzăului,
Călmăţuiului, Ialomiţei şi Câmpia aluvială a Siretului),
Câmpia de Vest (Banat, Crişana), Podişul Moldovei, local în
Transilvania;
– soluri de tip aluviosoluri, vertosoluri, pelosoluri,
cernoziomuri, toate hiposalice şi/sau hiponatrice, soloneţuri,
solonceacuri (aluviale, vertisoluri, lăcovişti, gleice, toate
salinizate şi/sau alcalizate, soloneţuei şi solonceacuri);
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 50 mii ha;

38 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite pe sărătură fac parte


din:
B.1.2.1. Seria Puccinellia limosa
B.1.2.1.1. Tipul Puccinellia limosa
Pajiştile de Puccinellia limosa sunt cele mai bine reprezentate, au
o producţie scăzută de 4-7 t/ha MV şi o valoare pastorală slabă-mijlocie,
care suportă o capacitate de păşunat de 0,3-0,6 UVM/ha.
B.1.2.2. Seria Salicornia europaea
B.1.2.1.1. Tipul Salicornia europaea – Suaeda maritima
Producţia medie este de 5-6 t/ha MV de foarte slabă calitate cu o
valoare pastorală foarte slabă, cu o capacitate de păşunat de 0,1-0,2
UVM/ha.
B.1.2.1.1. Tipul Halimione verrucifera
B.1.3. Pajiști de nisipuri (arenicole) caracterizate prin:
– răspândire Câmpia Careiului, Câmpia Olteniei (Băileşti,
Romanaţi) ; Câmpia Tecuciului, Câmpia Română
(interfluviul Călmăţuiu – Ialomiţa), Delta Dunării, Litoralul
Mării Negre;
– soluri de tip psamosoluri, nisipuri semifixate;
– Suprafața ocupată cu pajiști este de aproximativ 10 mii ha;
– Grupele de vegetație ierboasă întâlnite pe nisipuri fac parte
din:
B.1.3.1. Seria Festuca vaginata
B.1.3.1.1. Tipul Festuca vaginata
B.1.3.1.2. Tipul Bromus tectorum
B.1.3.2. Seria Elymus giganteus
B.1.3.1.1. Tipul Carex calchica
B.1.3.1.2. Tipul Elymus giganteus
Pajiștile de sărături și nisipuri au o capacitate de producție slabă
cu producții de doar 2-3 t/ha masă verde, de calitate inferioară ce
suportă o încărcătură de doar 0,1-0,2 UVM/ha.

6.6. Test de autoevaluare unităţii de studiu nr. 3 Manşeta albă

1. Zonarea și regionarea ecologică a pajiștilor presupune


identificarea următoarelor unități de clasificare tipologică a
pajiștilor:
a. tipul de pajiște;
b. subtipul de pajiște;
c. seria de tipuri de pajiște;
d. arealul de pajiște;
e. rangul de pajiște.

39 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

2. Obiectivul specific este însuşit odată cu îndeplinirea următoarelor


obiective operaţionale:
a. clasificarea principalelor tipuri de pajiști din țara noastră;
b. răspândirea principalelor tipuri de pajiști din țara noastră;
c. caracterizarea naturală a zonei/etajului la care este situată
pajiștea;;
d. cunoaşterea principalelor plante specifice fiecărui tip de
pajiște;
e. cunoașterea habitatelor specifice.

3. Tipul de pajiște este unitatea de clasificare tiopologică alcătuită


din fitocenoze asemănătoare în ceea ce privește:
a. compoziția floristică;
b. condițiile staționale și;
c. productivitatea;
d. condițiile climatice;
e. răspândirea altitudinală.

4. Subtipul de pajiște este unitatea de clasificare tipologică


subordonată tipului de pajiște ce se constituie în momentul în
care se constată apariția de:
a. variabilitate locală;
b. însușiri legate de vegetație;
c. însușiri legate de stațiune;
d. exigențe climatice;
e. modificari majore a releveului floristic.

5. Grupa de pajiști formată sub influența factorilor climatici


alcătuiește vegetația ierboasă zonală care cuprinde următoarele
tipuri de pajiște:
a. pajiștile alpine;
b. pajiștile din etajul pădurilor de molid;
c. pajiștile din etajul pădurilor de foioase;
d. pajiștile din zona de stepă;
e. pajiștilr halofile;

6. Grupa de pajiști formată sub influența factorilor edafici


alcătuiește vegetația ierboasă azonală care cuprinde
următoarele tipuri de pajiște:

40 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

a. pajiștile din lunci și depresiuni;


b. pajiștile din subetajul pădurilor de stejari mezofili;
c. pajiștile de sărătură;
d. pajiștile de nisipuri;
e. pajiștile din zona jnepenișurilor;

7. Tipurile de pajiște ce aparțin etajului alpin se caracterizează


prin:
a. răspândire în munții înalți la peste 2000 m;
b. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 1,5oC și 2,5oC;
c. climă cu Pm anuale cuprinse între 1300 și 1400 mm;
d. productivitate ridicată;
e. încărcare mare cu animale.

8. Tipurile de pajiște ce aparțin etajului subalpin se caracterizează


prin:
a. răspândire în ecartul altitudinal cuprins între 1700 – (1800)
m – 2100 (2200) m;
b. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 0,5oC și 1,5oC;
c. climă cu Pm anuale în jurul a 1200 mm;
d. valoare pastorală bună;
e. productivitate bună;

9. Tipurile de pajiște ce aparțin etajului boreal se caracterizează


prin:
a. răspândire în partea mijlocie și superioară a munților
Carpați;
b. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 0,5oC și 4,5oC;
c. climă cu Pm anuale cuprinse între 1000 - 1200 mm;
d. valoare furajeră slabă;
e. productivitate mică;

10. Tipurile de pajiște ce aparțin subetajului pădurilor de fag și


ametec de fag cu rășinoase, se caracterizează prin:
a. răspândire în zona de dealuri înalte și munți mijlocii;
b. altitudini cuprinse (300) 600-1350 (1450) m;
c. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 4,5oC și 7,5oC;
d. climă cu Pm anuale cuprinse între 750 – 1100 (1200) mm;
e. productivitate bună.

11. Tipurile de pajiște ce aparțin subetajului pădurilor de gorun și


ametec cu gorun, se caracterizează prin:

41 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

a. răspândire dealuri piemontane, subcarpatice şi Podişul


Moldovei, la altitudini cuprinse (200) 300-600 (700) m;
b. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 7,5oC și 9oC;;
c. climă cu Pm anuale cuprinse între (550)650 – 750(850)
mm;
d. valoare pastorală bună;
e. productivitate bună.

12. Tipurile de pajiște ce aparțin subzonei pădurilor de stejari


mezofili, se caracterizează prin:
a. răspândire Depresiunea Transilvaniei (Câmpia
Transilvaniei şi Podişul Târnavelor), nordul Podişului
Moldovei (Podişul Sucevei);
b. altitudine de 250-400 m în depresiunea Transilvaniei, 200-
350 m în nordul Podişului Moldovei;
c. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 8,5oC și 10oC;
d. climă cu Pm anuale cuprinse între 550 – 700 mm;
e. valoare pastorală foarte bună.

13. Tipurile de pajiște ce aparțin subzonei pădurilor de stejari


submezofili termofili, se caracterizează prin:
a. răspândire Câmpia joasă şi înaltă din Muntenia şi Oltenia ;
Piemonturile din Banat şi Crişana;
b. altitudine de 100-300 m;
c. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 9oC și 10,5oC;
d. climă cu Pm anuale cuprinse între 500 – 700 mm;
e. productivitate foarte bună;

14. Tipurile de pajiște ce aparțin zonei de silvostepă, se


caracterizează prin:
a. răspândire Câmpiile periferice ale Carpaţilor:1. Silvostepa
nordică (Depresiunea Jijiei); 2. Silvostepa sudică (Podişul
Bârladului şi piemontul Rîmnic – Buzău, Podişul Dobrogei,
Câmpiile Bărăganului de vest, Burnasului, Olteniei,
Timişului şi Crişurilor);
b. altitudine de 50-150 m în regiunile de câmpie şi 50-250 m
în Podişul Moldovei şi Podişul Dobrogei;
c. climă cu Tm anuală cuprinsă între: – 9oC și 10,4oC;
d. climă cu Pm anuale cuprinse între 470 – (550)600 mm;
e. productivitate bună;

42 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

15. Tipurile de pajiște ce aparțin zonei de stepă, se caracterizează


prin:
a. răspândire Bărăganul de est, sudul Moldovei, centrul
Dobrogei;
b. altitudine de 20-100 m în Bărăganul de est, 100-200 m în
sudul Moldovei şi în Dobrogea;
c. climă cu Tm anuală cuprinsă între: 10,4oC și 11,5oC;
d. climă cu Pm anuale cuprinse între 350 – 500 mm;
e. productivitate bună;

16. Tipurile de pajiște ce aparțin luncilor și depresiunilor, se


caracterizează prin:
a. răspândire Lunca Dunării, Mureşului, Oltului, Siretului,
Someşului, Jiului, Târnavelor etc., depresiuni intra şi
submontane;
b. soluri de tip aluviosoluri, cernoziomuri, faeoziomuri,
districambosoluri, euricambosoluri, luvosoluri, alosoluri,
preluvosoluri, prepodzoluri;
c. productivitate bună;
d. valoare pastorală bună;
e. incărcătură mică de animale;

17. Tipurile de pajiște ce aparțin sărăturilor, se caracterizează prin:


a. răspândire Câmpia Română, Câmpia de Vest, Podişul
Moldovei, local în Transilvania;
b. soluri de tip aluviosoluri, vertosoluri, pelosoluri,
cernoziomuri, toate hiposalice şi/sau hiponatrice,
soloneţuri, solonceacuri;
c. productivitate slabă;
d. vegetație ierboasă ruderală;
e. productivitate mare;

18. Tipurile de pajiște ce aparțin nisipurilor, se caracterizează prin:


a. răspândire Câmpia Careiului, Câmpia Olteniei; Câmpia
Tecuciului, Câmpia Română, Delta Dunării, Litoralul Mării
Negre;
b. soluri de tip psamosoluri, nisipuri semifixate;
c. productivitate slabă;
d. vegetație ierboasă ruderală;
e. productivitate mare;

Testul de autoevaluare al unităţii de studiu nr. 5 este compus din 18


întrebări, notate cu 0,5 puncte fiecare, notarea începând cu nota 1.

43 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

6.7. Concluzii ale unităţii de studiu nr. 5 Manşeta albă


Unitatea de studiu 6 reprezintă baza ştiinţifică teoretică privind
procesul de formare a pajiştilor şi de caracterizare a fiecărui tip de
pajiște.
Pajiştile permanente din ţara noastră prezintă diferențieri
semnificative în ceea ce privește producția, dar și compoziţia floristică.
Obiectivul specific al acestei unități de studiu îl constituie zonarea
și regionarea ecologică a paiștilor în țara noastră.
Pajiștile în țara noastră sunt răspândite în zone latitudinale și
etaje altitudinale, cu limite inferioare și superioare de extindere.
Zonarea și regionarea ecologică a pajiștilor este fidelă descrierii
realizată în lucrarea intitulată: „Principalele tipuri de pajiști din România”
de către Țucra și colab., (1987).
Tipul de pajiște este unitatea de clasificare tiopologică alcătuită
din fitocenoze asemănătoare în ceea ce privește: compoziția floristică;
condițiile staționale și productivitatea.
Subtipul de pajiște este unitatea de clasificare tipologică
subordonată tipului de pajiște ce se constituie în momentul în care apare
o variabilitate locală a însușirilor legate de vegetație și stațiune
determinate de diferențieri prea mici pentru a determina unui nou tip de
pajiște.
Seria de tipuri de pajiște este unitatea de clasificare tipologică ce
cuprinde în cadrul unei zone sau etaj de vegetație tipuri de pajiște
asemănătoare sub aspectul compoziției floristice și exigențelor
ecologice.
Principalele tipuri de pajiști din România prezentate în cele ce
urmează se bazează pe lucrarea intitulată: „Principalele tipuri de pajiști
din România”. Aceasta evidențiază grupe mari de pajiști formate sub
influența factorilor climatici – ce alcătuiesc de regulă vegetația zonală, și
grupe de pajiști pentru care însușirile solului sunt mai importante decât
climatul – ce alcătuiesc vegetația azonală (intrazonală).
Tipurile de pajiști ce aparțin etajului alpin cuprinde grupele de
vegetație ierboasă situte la altitudini de peste 2000 m în zona nordică a
țării și 2100 – 2200 m în zona de sud a țării.
Valoarea pastorală a vegetației ierboase specifice tipului de
pajiște Carex curvula și Juncus trifidus este foarte scăzută.
Tipurile de pajiști ce aparțin etajului subalpin (al jnepenișurilor),
cuprinde grupele de vegetație ierboasă situte la altitudini cuprinse între
1700 m și 2200 m.
Valoarea pastorală a pajiștilor de Festuca ovina ssp. sudetica este
slabă din punct de vedere productiv (2-4 t/ha m.v.) având o capacitate

44 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

de pășunat de 0,2 – 0,5 UVM/ha.


Valoarea pastorală a pajiștilor de Nardus stricta este slabă din
punct de vedere productiv (3-5 t/ha m.v.), slabă din punct de vedere
calitativ cu o capacitate de pășunat de 0,4 – 0,5 UVM/ha.
Tipurile de pajiști ce aparțin etajului boreal cuprinde grupele de
vegetație ierboasă situte la altitudini cuprinse între 1200 m – 1600 m în
zona de nord a Carpaților Orientali și între 1300 - 1850 m în zona
Carpaților Meridionali și Occidentali, zone ce aparțin în general etajului
pădurilor de molid (Picea abies), cunoscut și sub denumirea de etajul
boreal.
Valoare pastorală a pajiştilor de Festuca rubra (păiuş roşu) este
foarte heterogenă, de la mediocră spre bună, cu o producţie de 5-15 t/ha
MV, respectiv o încărcătură de 0,5-1,5 UVM/ha.
Valoare pastorală a pajiştilor de Dechampsia caepitosa este bună,
dar calitatea foarte scăzută.
Tipuri de pajiști ce aparțin etajului nemoral, cuprinde grupele de
vegetație din etajul nemoral ce aparține zonelor de dealuri şi podişuri
înalte. Majoritatea sunt fâneţe utilizate în general neraţional: se
păşunează foarte intens primăvara, se cosesc vara şi se păşunează din
nou toamna.
Tipurile de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de fag și de
amestec de fag cu rășinoase se extinde în partea superioară a dealurilor
şi în partea inferioară a regiunilor de munte, de la altitudinea de 400-700
m, până la 1000-1200 m (1450 m).
Tipurile de pajiști ce aparțin subetajului pădurilor de gorun și
amestec cu gorun ocupă cea mai mare parte a dealurilor piemontane
suncarpatice și Podișul Moldovei situate la altitudini cuprinse între 300 m
și 700 m.
Menționăm că în acest subetaj al gorunului și amestecului de
gorun, se instalează aceleași tipuri de pajiști precum în stepă și
silvostepă, însă apar Agrostis capilaris și Poa pratensis care alcătuiesc
pajiști productive de 10-15 t/ha m.v. cu o capacitate de pășunat de 1 –
1,2 UVM/ha.
Tipurile de pajiști ce aparțin zonei nemorale sunt întâlnite în
podişurile joase, fragmentate din Moldova de Nord, Centrul Transilvaniei
și sud-vestul Dobrogei, în câmpia joasă și înată, slab fragmentată, din
Muntenia și Oltenia, precum și în zonele fragmentate din Banat și
Crișana cu altitudini cuprinse între 200 și 400 m.
Tipuri de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari mezofili
reprezintă zona pădurilor de stejar pedunculat (Quercus pedunculata),
lângă care putem întâlni uneori și gorunul (Quercus petraea ssp.
petraea). Aria de răspândire se află în Depresiunea Transilvaniei
(Câmpia Transilvaniei și Podișul Târnavelor) cu o dispunere altitudinală

45 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR
Pajiști - Ciortea Gligor, Moisuc Alexandru, Iagăru Pompilica

cuprinsă între 250 m – 400 m, și nordul Podișului Moldovei cu o


dispunere altitudinală cuprinsă între 200 m – 350 m.
Tipurile de pajiști ce aparțin subzonei de pădurilor de stejari
mezofili, sunt alcătuite în general din graminee cu tufă deasă, sunt slab
productive, cu producții de 3,5 – 7 t/ha masă verde, ceea ce corespunde
unei capacități de pășunat de 0,4 – 0,7 UVM/ha.
Tipurile de pajiști ce aparțin subzonei pădurilor de stejari
submezofili-termofili, reprezintă zona pădurilor de cer (Quercus cerris) și
gârniță (Quercus frainetto), lângă care putem întâlni foarte puține specii
lemnoase de amestec: jugastrul, arțarul tătăresc, mărul, părul, mai rar
frasinul, carpenul.
Festuca valesiaca este o graminee xerofilă, cu valoare furajeră
mediocră.
Tipurile de pajiști întâlnite în subzona pădurilor de stejari
submezofili-termofili, exceptând seria Poa pratensis ssp. angustifolia
care sunt ceva mai productive (10 t/ha masă verde, adică 1,0 UVM/ha),
sunt slab productive (4-6 t/ha masă verde, respectiv 0,4-0,6 UVM/ha).
Tipurile de pajiști ce aparțin zonei de silvostepă sunt întâlnite în
câmpiile periferice ale Carpaților.
Tipurile de pajiști ce aparțin acestei serii se întâlnesc predominant
în stepă, în zona de silvostepă doar pe acele terenuri unde condițiile
agroecopedologice sunt asemănătoare celor din zona de stepă.
Tipurile de pajiști din zona silvostepei sunt slab productive (3,5 –
6,0 t/ha masă verde). Pe pajiștile cu o compoziție floristică mai valoroasă
și cu un grad de acoperire mai ridicat producțiile pot atinge valoarea de
10 – 12 t/ha masă verde (Câmpia Transilvaniei). Capacitatea de pășunat
se situează în jurul valorii de 0,3-0,4 UVM/ha.
Tipurile de pajiști ce aparțin zonei de stepă sunt întâlnite în cadrul
unui teritoriu restrâns situat în estul Bărăganului, centrul și sud estul
Dobrogei pe un ecart altitudinal destul de restrâns (de la 20 la 100 m în
estul Bărăganului și de la 100 la 200 m în zona Dobrogei).
Aceste tipuri de pajiști din punct de vedere economic se
caracterizează prin producții foarte mici de 3 – 4 t/ha masă verde, foarte
neuniform repartizată în cursul perioadei de vegetație și de inferioare din
punct de vedere calitativ și suportă o încărcătură de 0,3 – 0,5 UVM/ha.
Pajiștile de lunci și depresiuni sunt influențate de condițiile de
sol și umiditate specifice luncilor râurilor și depresiunilor intramontane.
Acest tip de pajiște este întâlnit în lunca Dunării, de-a lungul principalelor
râuri din țară: Mureș, Olt, Siret, Someș, Jiu, Târnave etc., respectiv
depresiunile intra și submontane (Brașov, Făgăraș, Ciuc-Gheorghieni
etc).
Pajiștile de lunci și depresiuni se caracterizează prin productivitate

46 | Specializările: Montanologie şi Ingineria Produselor Alimentare


Material de studiu redactat conform tehnologiei IDIFR

mare cu producții de 20 – 30 t/ha masă verde în anumite condiții chiar


mai mult. Valoarea furajeră este ridicată ceea ce face să suporte o
încărcătură de animale de 2 – 4 UVM t/ha. Valoarea este mai mare
acolo unde predomină specii precum: Lolium perenne, Festuca
pratensis, Dactylis glomerata etc. Pajiștile de tipul Dechampsia
caespitosa au o calitate a furajului inferioară.
Pajiștile de sărătură (halofile) este grupa de pajiște care cuprinde
vegetație ierboasă la a cărei formare contribuie în special solul.
Pajiști de nisipuri (arenicole)
Este grupa de pajiște care cuprinde vegetație ierboasă rară cu
specii puține la număr și cu valoare furajeră slabă sau nevaloroase.
Pajiştile răspândite pe nisipuri se întâlnesc în Câmpia Română, Câmpia
Careiului, în nord vestul ţării şi Delta Dunării.
Pajiștile de sărături și nisipuri au o capacitate de producție slabă cu
producții de doar 2-3 t/ha masă verde, de calitate inferioară ce suportă o
încărcătură de doar 0,1-0,2 UVM/ha.

6.8. Bibliografia unităţii de studiu nr. 1 Manşeta albă

1. Marușca T., și colab. 2014. Ghid de întocmire a amenajamentelor


pastorale. Editura Capolovoro, Brașov;
2. Marușca T., 2001 – Elemente de gradientică și ecologie montană,
Ed. Universității ”Transilvania”, Brașov
3. Motcă Gh., Oancea I., Geamănu Lidia-Ivona, 1994 – Pajiștile
României, Tipologie și tehnologie, Ed. Tehnică Agricolă,
București
4. Rotar, I., L., Carlier (2005). Cultura pajiştilor. Editura Risoprint,
Cluj-Napoca;
5. Țucra I., Kovacs A.J., Roșu C., Ciubotaru C., Chifu T., Neacșu
Marcela, Bărbulescu C., Cardașol V., Popovici D., Simtea N.,
Motcă Gh., Dragu I., Spirescu M., 1987 – Principalele tipuri de
pajiști din R.S. România, Redacția de propagandă tehnică
agricolă, Brașov

47 | Facultatea de Ştiinţe Agricole, Industrie Alimentară şi Protecţia Mediului

S-ar putea să vă placă și