Doctrine Economice Cosma Sorinel Ai An 1

Universitatea OVIDIUS Constanţa
Departamentul ID-IFR
Facultatea de Ştiinţe Economice
Specializarea ECTS
Forma de învăţământ ID
Anul de studio 1
Semestrul II
Valabil începând cu anul universitar 2009-2010
Caiet de Studiu Individual

pentru
DOCTRINE ECONOMICE
Coordonator disciplină: CONF. UNIV. DR. COSMA SORINEL

Cuprins
Numele cursului
CUPRINS
Unitate Titlul Pagina

de
învăţare
1
INTRODUCERE
1 PREMISELE GANDIRII ECONOMICE 2
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 1 3
1.1Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale 3
disciplinei Doctrine economice
1.2Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine 5
economice
1.3Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică 7
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 1 9
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare 11
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 1 11
2 REFLECTII ECONOMICE IN ANTICHITATE 12

2.1.Caracterizarea principalelor aspecte ale civilizaţiei economice din 13

Orientul Antic
2.2.Trăsăturile esenţiale ale gândirii economice din Grecia Antic ă
15
20
3 RENASTEREA SI REFORMA 21
3.1 Renaşterea 23
3.2 Reforma 25
Răspunsuri şi comentarii la întrebările din testele de autoevaluare
26
Bibliografie Unitate de învăţare Nr. 3
Numele cursului I
Cuprins
4 MERCANTILISMUL 27
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 28
4.1. Mercantilismul, teorie şi politică economică 28
4.2. Tipuri de mercantilism 31
34
Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 4
34
34
JOHN LAW SI LOCUL ACESTUIA IN ISTORIA

5 35
GANDIRII ECONOMICE
Obiectivele Unit ăţii de învăţare Nr. 5 36
5.1.Caracterizarea contextului istoric al scrierilor lui John Law 36
5.2.Principalele idei economice ale lui John Law 39
42
42
42
6 FIZIOCRATIA 43
6.1. Contextul istoric al apari ţiei fiziocraţiei 44
6.2. Principalele coordonate ale gândirii economice fiziocrate 47
7 52
LIBERALISMUL ECONOMIC CLASIC
7.1 Evidenţerea principalelor caracteristici ale liberalismului economic 53
clasic
7.2 Precursorii liberalismului economic clasic 56
ADAM SMITH, INTEMEIETOR AL SCOLII ECONOMICE

8
CLASICE 61
8.1. Cunoaşterea conţinutului lucrării Avuţia naţiunilor 62
8.2. Cunoaşterea conţinutului lucrării Teoria sentimentelor morale 65
Numele cursului II
Cuprins
9 DAVID RICARDO 69
9.1. Contextul istoric al scrierilor ricardiene 70
9.2. Principalele coordonate ale gândirii economice ricardiene 73
77
78
78
T.R. MALTHUS SI TEORIA SA DEMO-ECONOMICA 79

10 Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 10
10.1 Legea populaţiei 80
80
10.2 Malthus-un altfel de liberal 83
J.B. SAY SI F.LIST 88

11 89
Obiectivele Unităţii de învăţare Nr. 11
89
11.1 Pricipalele coordonate ale gândirii economice a lui J.B.Say
92
11.2 F. List şi protecţionismul german
94
12
J.S.
MARE MILL- ULTIMUL
LIBERAL MARE LIBERL CLASIC, PRIMUL
MODERN 96
12.1 Principalele coordonate ale gândirii economice a lui J.S. Mill 97
12.2 Particularităţi ale liberalismului millian 100
103
105
105
MARGINALISMUL 106
13
13.1 Revoluţia marginalistă: trăsături şi precursori 107
13.2 W. S. Jevons şi marginalismul englez 109
13.3 C. Menger şi şcoala marginalistă austriacă 111
13.4 Şcoala de la Lausanne şi teoria echilibrului general 112

113
113
Numele cursului III

Cuprins
14 KEYNESISMUL 114
14.1 Revoluţia keynesistă 115
14.2. Principalele coordonate ale gândirii economice keynesiste 118
122
123
123
BIBLIOGRAFIE
1. Cosma S., Doctrine economice, Editura Universitaria, Craiova,

2008
2. Keynes J. M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a
dobânzii şi a banilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
3. List F., Sistemul naţional de economie politică, Editura
Academiei RSR, Bucureşti, 1973
4. Malthus T.R., Eseu asupra principiului populaţiei, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1992
5. Mill J.S., Autobiografie, Editura Incitatus, Bucureşti, 2003
6. Mill J.S., Despre libertate, Editura Humanitas, Bucure şti, 2001
7. Mill J.S., Eseuri etice, Editura Paideia, Bucure şti, 2003
8. Nicolae-Văleanu I., Tratat de doctrine economice, Editura
RAMO, Bucureşti, 1996
9. Oţetea A., Renaşterea şi Reforma, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1968
10. Peters E. F., Termenii filozofiei grece şti, Editura Humanitas,
Bucureşti, 1997
11. Ricardo D., Opere alese, Editura Universitas, Chişinău, 1993
12. Sârbu C., Evoluţia gândirii economice, Editura Granada,
Bucureşti, 2008
13. Smith A., Avuţia naţiunilor, Editura Universitas, Chi şinău, 1992
14. Smith A.,Theorie des sentiments moraux, Quadrige/Presses
Universitaires de France, 1999
15. Sută-Selejean S., Doctrine şi curente în gândirea economic ă
modernă şi contemporană, Editura ALL, Bucureşti, 1992
16. Vernant J-P, Mit şi religie în Grecia antică, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1995
Numele cursului IV
Introducere
Doctrine economice
INTRODUCERE
Stimate student,
Disciplina “Doctrine economice” incumbă, prin însăşi natura ei, abilitatea

de a gândi ca un economist .
Această lucrare este special concepută pentru a participa la formarea unei

astfel de gândiri. Ea reprezint ă un material didactic concis şi se doreşte a fi un
instrument util în primul rând studenţilor care se vor confrunta cu examenul.
Tocmai de aceea, fiecare temă abordată este expusă astfel încât să ofere
posibilitatea identificării esenţei, a conceptelor-cheie necesare înţelegerii operei
fiecărui economist.
Aplicaţiile îmbracă în principal forma testelor-grilă care, în succesiunea

lor, urmează prezentarea din cursul de bază – “Gândirea economică”.
Elementul hotărâtor al bunei pregătiri profesionale a studenţilor rămâne

studiul individual al notelor de curs, al materialelor bibliografice şi didactice între
care unul este pus la dispoziţie în prezenta formă.
Spor la învăţat şi succes!
Doctrine economice
Premisele gandirii economice
Unitatea de învăţare Nr. 1

PREMISELE GÂNDIRII ECONOMICE
Cuprins Pagina
1.1Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei Doctrine 3
economice
1.2Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine economice 5
1.3Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică 7
Doctrine economice
OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1
Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:
Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei

Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine economice
Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică
1.1 Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei Doctrine

economice
Doctrine economice
cuvinte cheie gândire economică, analiză economică, sistemul ştiinţelor economice, paradigmă
economică
Disciplina Doctrine economice studiază ideile, teoriile şi doctrinele

economice, precum şi impactul acestora asupra vieţii ştiinţifice şi economice.
În literatura economică este cunoscută distincţia făcută de Joseph A.
Schumpeter între gândirea economică şi analiza economică.
Gândirea economică coincide cu istoria opiniilor despre problemele
economice, ea evidenţiind schimbările de atitudine în decursul timpului faţă de ceea
ce se întâmplă în economie. Istoria gândirii economice se referă la tot ceea ce s-a
scris în legătură cu activitatea economică (atât teorii, cât şi doctrine) şi are pronunţat
caracter subiectiv deoarece se bazează pe formularea unor judecăţi de valoare.
Analiza economică are ca scop elaborarea conceptelor care constituie
instrumente de cunoaştere a realităţii; ea surprinde eforturile de explicare a vieţii
economice. Analiza economică include istoria economică, statistica economică,
teoria economică şi sociologia economică. Schumpeter consideră că istoria analizei
economice este „istoria încercărilor intelectuale pe care omul le-a întreprins pentru a
înţelege fenomenele economice; cu alte cuvinte, este istoria aspectelor analitice sau
ştiinţifice ale gândirii economice”.
Disciplina Doctrine economice cercetează istoric (cronologic) dezvoltarea

doctrinelor economice şi, pe baza acestei cunoaşteri a realităţii, verifică practic dacă
există evoluţie. Aspectul istoric al analizei nu este de ajuns: acesta se mărgineşte la
simpla inventariere
economice. a apariţăieieste
Latura evolutiv în timp, la în
cea care şiruirea
întrege şte cronologică a faptelor
analiza, deoarece şi ideilor
accentul cade
pe continuitate, regularitate şi periodicitate. Evidenţierea unor legităţi ale evoluţiei
economice serveşte drept reper în adoptarea măsurilor de politică economică.
Din multitudinea de variante de structur ă a sistemului ştiinţelor economice,
din considerente de claritate şi simplitate ne-am oprit la Quinta Methodica
prezentată Anghel Rugină. Astfel, elementele sistemului ştiinţelor economice sunt
următoarele:
1. Istoria economică - se ocupă cu identificarea şi descrierea realităţilor
economice legate de un anumit loc geografic sau de o anumit ă perioadă;
2. Teoria economică - se ocup ă cu identificarea şi descrierea realităţilor
economice pe criterii atemporale şi aspaţiale;
3. Etica economică - analizează realităţile economice, în sensul cum ar trebui
ele să fie astfel încât oamenii să fie mulţumiţi din punct de vedere economic;
4. Politica economică - se ocupă cu rezolvarea problemelor ridicate de aplicarea
teoriei
5. economice prin prisma
Istoria gândirii eticii- economice;
economice se ocupă cu studiul dezvoltării în timp a ideilor
economice.
Teoriile şi sistemele de gândire, aflate în permanentă competiţie, se transform4ă

puţin câte puţin, apoi din ce în ce mai mult până când, în final, acest proces de
prefacere
Doctrine economice profundă generează noi paradigme.
Termen din domeniul epistemologiei economice, paradigma reprezintă un model
teoretic de gândire care ghidează cercetarea şi analiza ştiinţifică, o concepţie
Test de autoevaluare 1.1.
1. Ce este gândirea economică?
2. În ce constă importanţa cunoaşterii gândirii economice?
3. Obiectul de studiu al DOCTRINELOR ECONOMICE îl

constituie:
a) numai ideile, teoriile şi doctrinele economice
b) atât ideile, teoriile şi doctrinele economice, cât şi impactul acestora asupra
vieţii ştiinţifice şi economice
4. Explicaţi distincţia făcută de J. Schumpeter între gândirea economică şi
analiza economică.
5. Ce este o şcoală de gândire economică? Prin ce se diferenţiază diferitele şcoli

de gândire economică?
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 11.
1.2. Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine economice
Doctrine economice
cuvinte cheie Ideologie economică, doctrinăe conomică, teorie economică
Considerată de Raymond Aron drept „opiul intelectualilor”, ideologia - mai

generală decât o doctrină - este un mod universalist de a interpreta realitatea, din
care derivă interpretarea vieţii economice. Din această perspectivă, există trei
ideologii fundamentale: conservatorismul, liberalismul şi socialismul, restul fiind
derivate sau combinaţii teoretice şi/sau istorice ale acestora.
Accentul pe judecăţile de valoare a avut drept consecinţă elaborarea unor
doctrine economice, tributare unor ideologii diferite. Doctrinele nu se limiteaz ă doar
la analiza fenomenului economic, ci fac aprecieri de ordin politic, social şi moral
asupra fenomenelor şi mecanismelor economice, precum şi asupra sistemului
instituţional care aplică politica sugerată de doctrină.
Doctrina economică reprezintă o teorie sau un complex de teorii care nu doar
prezintă realitatea, ci recomandă proiecte de reformă, politici economice de urmat,
dând consistenţă ideilor economice fundamentale ale respectivei teorii.
Unul dintre cele mai importante şi mai des amintite concepte cu care opereaz ă
istoria gândirii economice este cel de teorie economică.
În literatura economică anglo-saxonă, teoria economică este privită ca un
elaborat intelectual complex, format din:
1. definiţii care descriu cu exactitate variabilele care urmeaz ă să fie utilizate;
2. ipoteze despre comportamentul acestor variabile, care schiţează condiţiile în
care teoria urmează să fie aplicată;
3. predicţii care sunt deduse din ipotezele teoriei;
4. teste de confruntare cu datele actuale, la care pot fi raportate concluziile.
Forma generală a unei teorii economice oferă predicţii condiţionale de tipul
„dacă..., atunci...”.
Analizând împrejurările care au marcat geneza şi evoluţia doctrinelor

economice, A.N. Basilescu distingea trei factori majori, care influen ţează hotărâtor
cristalizarea doctrinelor economice: insuficienţa bunurilor economice faţă de nevoile
oamenilor, lupta de clasă şi confruntarea dintre cele două tendinţe sociale esenţiale-
liberalismul şi egalitarismul. Pornind de la concepţia lui A.N.Basilescu, exemplificaţi
apariţia unor doctrine economice.
6
Doctrine economice
1.3. Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică
Doctrine economice
Şcolile de gândire economică sunt formaţiuni ştiinţifice ale unor oameni de

specialitate, grupaţi în jurul unui mentor, corifeu sau al unei idei directoare angajat ă
în dezvoltarea şi promovarea teoriilor economice pe un făgaş dinainte ales,
corespunzător unor sisteme de interese dominante.
Diferenţele dintre şcolile de gândire economică au la bază promovarea interesului
naţional sau al unui grup social, precum şi aspecte metodologice care permit
comparaţia între şcoala economiei pozitive şi cea a economiei normative. Prima
pune probleme de tip normativ, formulează judecăţi de valoare despre cum ar trebui
să fie în economie, în timp ce a doua restrânge analiza la probleme care se pot
verifica prin fapte (arată cum este şi cum funcţionează mecanismul economic).
În funcţie de comunitatea de interese materiale şi social politice ale membrilor,

de ascendenţa culturală şi tehnico-metodologică a fondatorilor şi adeptilor, de
opţiunea de politică economică şi, în sfârşit, în funcţie de adversitatea ideologică
faţă de alţi gânditori, pe fondul existenţei mai multor şcoli de gândire economică, au
apărut mişcări de idei mai ample - curentele de gândire economică.
Dacă şcolile de gândire economică sunt destul de numeroase, putem distinge
existenţa a doar câteva mari curente de gândire economică:
1. Curentul neoclasic derivă din ideea că iniţiatorii aşa numitei „revoluţii
marginaliste” au extins şi au îmbunătăţit fundamentele teoretice din scrierile
economiştilor clasici (D. Ricardo, J.S. Mill). Creatorii sistemului neoclasic (J.B.
Clark, F.Y. Edgeworth, I. Fisher, A. Marshall, V. Pareto, L. Walras, K. Wicksell)
abordează analiza în perspectiva microeconomică şi folosesc concepte precum
utilitate marginală, cost marginal şi productivitate marginală.
2. Curentul
genereaz dirijismului economic porneşte de la premisa c ă economia de pia ţă
ă şi instabilitate, de unde imperativul implicării statului. Bazele doctrinare
ale acestui curent au fost puse de J.M. Keynes în lucrarea sa „Teoria general ă a
utilizării mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor”; autorul recomandă o intervenţie
moderată şi limitată a autorităţii publice, utilizând politica monetară şi politica
fiscală.
3. Curentul economiei planificate consideră că procesele economice sunt
determinate, în mare parte, nu de forţele pieţei, ci de un organism de planificare
economică însărcinat cu stabilirea principalelor obiective economice ale societăţii
(în România, înainte de anul 1989, funcţiona Consiliul de Stat al Planificării).
Economia este condusă prin pârghii administrative, care au ca instrument principal
planul economic. Din punct de vedere doctrinar, acest curent î şi g ăseşte srcinea în
scrierile lui Karl Marx.
4. Curentul radical cuprinde scrieri de tradiţie marxistă sau socialistă, dar care
adoptă şi alte surse de idei, precum anarhismul şi libertarianismul.
5. Gândirea radicală - numită şi „Noua Stângă” - este foarte diversă, dar are
anumite
ar izvorî teze comune, îndeosebi
din economia convingerea
privat-capitalist că majoritatea
ă, că aceast trebuieăţilor
ă economiedificult economice
distrus ă pentru
a fi posibilă o ameliorare pe scară largă a condiţiei umane şi că teoria economică
ortodoxă este incapabilă să explice realitatea socială, nefiind altceva decât o
apologie a capitalismului. 8
6. Curentul economiei politice a subdezvoltării se preocupă în special de
problemele
Doctrine economice de dezvoltare ale ţărilor sărace, explicate prin imperialismul economic şi
neocolonialismul practicate de ţările bogate ale lumii. Formarea şi extinderea
corporaţiilor multinaţionale joacă un rol esenţial în aşa-numita „dezvoltare a
subdezvoltării”.
Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1
Doctrine economice
1. Ce este o şcoală de gândire economică? Prin ce se diferenţiază diferitele şcoli

de gândire economică?
2. Corelaţi corect termenii din cele două coloane:

Şcoala clasică alocarea resurselor
Şcoala neoclasică legităţile care guvernează
progresul societăţii
3. Caracterizaţi succint şcoala individualismului economic (liberalismul).
4. Caracterizaţi succint şcoala colectivismului economic (socialismul).
5. Explicaţi înţelesul sintagmei “laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui

meme”.
6. Ce este un curent de gândire economică şi care sunt principalele curente de

gândire economică?

Curentul neoclasic J.M.Keynes
Curentul dirijismului economic K. Marx
Curentul economiei planificate A.Marshall
8. Explicaţi pe scurt conceptele de imperialism economic şi neocolonialism.
9. Din punct de vedere ideologic, conceptele de imperialism economic şi

neocolonialism aparţin :
a) Curentului neoclasic
b) Curentului economiei
c) dirijist planificate
d) Curentului radical
e) Curentului economiei politice a subdezvoltării
Economia clasică abordare materialist ă, dialectică şi
istorică
Economia neoclasică rolul statului
Keynesismul abordare matematică
Marxismul studiul producţiei şi al repartiţiei
10
Doctrine economice
Răspunsurile testelor de autoevaluare
Răspuns 1.1
3 b 5 fie prin elementul central al analizei, fie prin premisele esenţiale de la care
pornesc în analiza lor
Răspuns 1.2.
Apariţia diferitelor şcoli porneşte fie de la contextul economic istoric din respectiva
perioadă, fie de la filiaţia cu unele idei economice anterioare.
Răspunsurile lucrării de verificare

1 a-b 2 b-a 7 a-c/b-a/c-b 9 e 10 a-d/b-c/c-b/d-a
Bibliografie unitate de învăţare nr. 1

Cosma S., Doctrine economice, Editura Universitaria, Craiova, 2008
Sârbu ţia gândirii economice, Editura Granada, Bucureşti, 2008
C., EvoluS.,
Sută-Selejean Doctrine şi curente în gândirea economică modernă şi
contemporană, Editura ALL, Bucureşti, 1992
11
Doctrine economice
Reflecţii economice în antichitate

REFLECŢII ECONOMICE ÎN ANTICHITATE
Cuprins Pagina
2.1.Caracterizarea principalelor aspecte ale civilizaţiei economice din Orientul Antic 13
2.2.Trăsăturile esenţiale ale gândirii economice din Grecia Antic ă 15
12
Doctrine economice

 Caracterizarea principalelor aspecte ale civilizaţiei economice din Orientul
Antic
 Trăsăturile esenţiale ale gândirii economice din Grecia Antic ă
2.1 Caracterizarea principalelor aspecte ale civilizaţiei economice din Orientul

Antic
13
Doctrine economice
cuvinte cheie codul lui Hammurabi, Biblia, an sabatic, an jubiliar, Satira meseriilor, Taoism,
confucianism
Până la jumătatea secolului al XVIII-lea, ştiinţa economică aşa cum o

cunoaştem astăzi nu a existat. Au existat reflecţii cu privire la muncă, valoare,
schimburi, monedă sau rolul statului, dar acestea erau cuprinse în lucrări de filozofie
sau teologie.
Popoarele Antichităţii au creat civilizaţii înfloritoare, deşi activitatea
economică avea caracter izolat datorită faptului că mijloacele de transport maritime
şi terestre nu permiteau încă o circulaţie intensă a bunurilor. Faptele economice au
determinat prescripţii juridice sau morale.
Perioada anterioară Antichităţii clasice (greco-romane) este caracterizată de
existenţa unor civilizaţii înfloritoare, precum cea mesopotamian ă, a Egiptului antic,
ebraică, persană şi indiană, fiecare particularizându-se printr-o suită de trăsături
politice, economice şi sociale.
În Mesopotamia, în timpul lui Hammurabi, activitatea economică era în plin
avânt. Existau numeroase situri urbane, formate din oraşul propriu-zis, o zonă de
periferie şi un port; odată cu construirea unui templu sau a unui palat, ora şul devine
centru religios, politic, comercial şi militar. Între oraşe şi câmpurile agricole din jur
se derulalau schimburi comerciale permanente. Deoarece pământul aparţinea
divinităţii, domeniile erau gestionate de c ătre preoţi. Aceştia, alături de războinici,
taxau producţia agricolă, fiind deci primii agenţi financiari; taxele, sub forma
surplusului de produse agricole stocate în depozitele regale, constituiau veniturile
îndeplineau, ătoare prima

clasei conducpentru şi serveau
dată laîn finan ţareafunc
istorie, comerţuluibancheri:
ţia de regal. Astfel,
primeaupreoţii
spre
depozitare în temple mărfuri şi le împrumutau celor care aveau nevoie, cerând în
schimb dobândă. Schimbul se derula sub forma trocului, nevoia de arme
determinând oraşele să-şi dezvolte legăturile comerciale pentru a putea importa
metalul necesar fabricării acestora. Odată cu intensificarea schimburilor, structurile
instituţionale şi sociale mesopotamiene încep să fie caracterizate de existenţa a două
elemente juridice: dreptul de proprietate şi dreptul contractelor. În plus,
mesopotamienii au fost printre pionierii utilizării scrisului, fapt impus şi de
necesitatea coordonării aparatului birocratic al armatei regatului mesopotamian, care
atinsese dimensiuni însemnate. Hammurabi instituise un sistem de conducere a
provinciilor din imperiu, condus prin intermediul unor emisari, statutul acestora
fiind definit într-un cod juridic, cunoscut sub numele de Codul lui Hammurabi, care
includea 282 de articole, de fapt o enumerare de fapte şi activităţi interzise, fiecare
însoţită de pedeapsă. Procesul de uniformizare legislativă exprima încercările regelui
de a controla şi taxa activitatea comercială din regatul său (erau stabilite reguli
precise
îmbr ăca privind
forma radobânda, a cărei m
ţiilor alimentare, ărime în
diferite putea
funcfiţiechiar de vârst
de sex, 20 %, ă şisalariul, care
rang social,
sistemul preţurilor pentru cele trei categorii de bunuri existente: cele a căror
comercializare era monopol regal, cele aflate în păstrare şi cele numite libere). În
încercarea de a eficientiza administrarea justiţiei regale, prevederile codului protejau 13
negustorii, numiţi tamkarum.
Doctrine economice Prin informaţiile pe care le cuprinde, acest cod are o important ă valoare
documentară. Întreaga viaţă economico-socială din acea perioadă este zugrăvită pe
stela de diorit: structura tripartită a societăţii, formată din oameni liberi (comercianţi

1. Codul lui Hammurabi oferă informaţii despre viaţa economico-socială a :
a) Indiei
b) Chinei
c) Mesopotamiei
2. Ce este “legea talionului” şi care sunt efectele posibile ale aplic ării ei?
3. Elaborarea “Codului lui Hammurabi”:

a) este o încercare a regelui de a ordona şi controla activitatea comercială
b) este oo tentativ
expresieă adedorinţ de eficientizare a administr ării justiţiei regale
c) este îngrăeidire a influenţei negustorilor
4. Care a fost contextul istoric care a f ăcut ca mesopotamienii să se numere
printre pionierii utilizării scrisului?
5. Moneda, creditul şi impozitele:
a) au fost mai întâi teoretizate, iar apoi au fost utilizate în practic ă
b) au fost mai întâi utilizate în practică, iar apoi au fost teoretizate
c) sunt o invenţie a secolului al xv-lea
6. Sintagma “iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi” are anumite implicaţii
morale şi etice. Descrieţi-le pe scurt şi exemplificaţi.
7. Care era modalitatea concretă de protejare a săracilor, aşa cum reiese aceasta
din Biblie?
8. Biblia conţine referiri cu privire la protejarea:

a) sclavilor
b) săracilor
c) lucrătorilor
9. Care erau prevederile Bibliei cu privire la protejarea lucr ătorului? Faceţi o
paralelă cu legislaţia socială prezentă.
10. Ce este Sabatul şi care sunt implicaţiile sale de ordin moral şi practic?
11. Ce este Anul sabatic şi care sunt implicaţiile sale de ordin moral şi practic?
12. Ce est Anul jubiliar şi care sunt implicaţiile sale de ordin moral şi practic?
13. Comentaţi preceptele biblice referitoare la sclavie.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 18
14
Doctrine economice
2.2. Trăsăturile esenţiale ale gândirii economice din Grecia Antic ă
15
Doctrine economice
cuvinte cheie Socrate, Xenofon, hrematistică, Platon, tiranie, democraţie, Aristotel, sterilitatea
schimbului
Gândirea economică din Grecia antică, leagănul civilizaţiei clasice, constituie

punctul de pornire al procesului de constituire a ştiinţei economice. Ideile economice
apar în cadrul filozofiei politice şi sociale, în prezentarea concepţiei generale cu
privire la societate şi justiţie.
Socrate (cca.
mari gânditori 470 - 399
din istoria î.e.n.),Deoarece
omenirii. părintele nu
maieuticii, este unul
a lăsat nimic scris,dintre ceiţiamai
concep sa
filozofică este cunoscută prin intermediul operei discipolilor (el este personajul
central în scrierile lui Platon şi Xenofon). Principiul fundamental al filozofiei
socratice este rezumat de celebra sintagmă Cunoaşte-te pe tine însuţi: pentru a afla
adevărul, omul trebuie să se detaşeze de lucruri şi să se întoarcă spre el însuşi.
Xenofon (430-355 î.e.n.) scriitor, filozof şi om politic, discipol al lui Socrate,
consacră problemelor economice două lucrări importante, „Economicul” şi „Despre
venituri”. Lucrarea „Economicul” poate fi considerată primul tratat de
microeconomie, ea descriind regulile gestion ării unei gospodării agricole. Prin
intermediul spuselor lui Socrate, Xenofon încearcă să dovedească faptul că, în
timpul lui, conducerea unei gospodării domestice agrare necesita un ansamblu de
cunoştinţe sistematizate.
Conducerea muncii sclavilor, a gospodăriei aparţine proprietarului, iar
exercitarea efectivă a conducerii gospodăriei este asumată de cei doi soţi. Sarcinile
sunt împărţite pe baza diviziunii muncii, în conformitate cu aptitudinile naturale:
„Părerea mea e însă c ă femeia, dacă e o soţie şi ogospodină adevărată, are un rol tot
atât de important în prosperitatea gospod ăriei. Bărbatul, prin activitatea lui, aduce de
obicei bunurile necesare în casă, dar femeia, de regul ă, e aceea care le gospodăreşte
şi nu le lasă să le irosească. Dacă totul e bine orânduit, gospod ăria prosperă, de nu,
aceasta slăbeşte şi se duce de râpă.” Din acest context rezultă că autorul cultivă
ideea egalităţii între bărbat şi femeie, într-o perioadă când aceasta era negată în
diferite zone geografice. Această concepţie va avea ecouri mult mai ample atât în
Europa, cât şi în America.
O atenţie deosebită acordă Xenofon nu sclaviei ca instituţie socială, ci folosirii
muncii sclavilor, în care scop trebuie avut ă în vedere menţinerea stării de sănătate a
acestora, precum şi crearea condiţiilor prielnice pentru desfăşurarea muncii lor.
A doua lucrare însemnată în plan economic ce apar ţine lui Xenofon este
„Despre venituri”, centrată pe problematica financiară a Cetăţii, aflată în impas în
această privinţă. Xenofon face o paralelă între gestiunea veniturilor statului şi cea a
veniturilor unei gospodării domestice. Sursele de venit ale Aticii sunt veniturile din
meserii, impozitele plătite de meteci (impozitul plătit de aceştia se numea
metoikion), veniturile din comerţ, precum şi donaţiile. Pentru sporirea acestor
venituri, Xenofon consideră că munca sclavilor trebuie organizată la scara Cetăţii,
pentru exploatarea minelor de argint. De altfel, este interesul cetăţenilor 16 să
investească în aceste mine: „Cei care vor fi avansat bani într-o mină, vor primi un
Doctrine econom ice de aproape două mine, fară a părăsi oraşul, aceasta fiind categoria cea mai
venit
sigură şi mai stabilă dintre veniturile câte există pe lume”, obervă Xenofon.

1. Care poate fi considerat a fi principalul merit al lui Socrate în ceea ce priveşte
ştiinţa economică?
2. Autorul scrierii “Economicul” este:
a) Platon
b) Aristotel
c) Xenofon
3. În concepţia lui Xenofon, conducerea şi gestionarea gospodăriei este
exercitată de:
a) bărbat
b) femeiesoţi
c) ambii
Procurarea celor necesare traiului bărbat
Gestionarea cheltuielilor casei femeie
5. Ideea egalităţii între bărbat şi femeie poate fi reg ăsită încă din
lucrarea.............................., scrisă de .............................. .
6. Sclavia era o realitate de necontestat a Greciei antice. În consecinţă, în
scrierile sale, şi Xenofon i-a acordat o atenţie deosebită. Altfel, acesta era
preocupat de:
a) sclavie, ca instituţie socială
b) aspectele legate de munca sclavilor
7. Care sunt cele două lucrări mai însemnate în planul ştiinţei şi gândirii
economice care îi aparţin lui Xenofon?
8. Scrierea lui Xenofon “Despre veniturile Aticei” este centrată pe problematica:
a) agricolă b) meşteşugărească c) militară d) financiară
9. Îngestion ţia economică a lui Xenofon, principiile care trebuie să stea la baza
concepării veniturilor şi cheltuielilor unei gospodării sunt aceleaşi cu cele
care stau la baza gestionării finanţelor întregii cetăţi. A/F. Argumentaţi
răspunsul.
10. Care sunt principalele surse de venit ale Aticei enumerate de Xenofon?
11. Care este cea mai sigură sursă de venit în concepţia lui Xenofon?
12. Care sunt principalele scrieri ale lui Platon?
13. Platon condamnă bogăţia în sine. A/F. Argumentaţi răspunsul.
14. Platon condamnă influenţa înrobitoare pe care o exercită bogăţia asupra
unora dintre locuitorii cetăţii. A/F. Argumentaţi răspunsul.
15. În concepţia idealistă a lui Platon, educaţia copiilor trebuie asigurată de:
a) familie
b) stat
16. Care este principala scriere a lui Aristotel?
17. Ce înţelege Aristotel prin “economie domestică”? Dar prin “hrematistică”?
18. Aristotel este primul autor care a eviden ţiat trei funcţii ale banilor. Care sunt
19. acestea?
În accepţiunea lui Aristotel, o cantitate de alimente este mai pu ţin preţioasă
decât echivalentul ei în aur. A/F. Argumentaţi răspunsul.
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 18 17
Doctrine economice
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 2

rezumat Vă recomand să faceţi o recapitulare a principalelor subiecte prezentate în această
unitate şi să revizuiţi obiectivele precizate la început.
Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 2 pe care urmează să o
transmiteţi tutorelui.

Caracterizaţi principalele idei economice ale lui Socrate.
Caracterizaţi principalele idei economice ale lui Xenofon.
Caracterizaţi principalele idei economice ale lui Platon.
Caracterizaţi principalele idei economice ale lui Aristotel

Răspuns 2.1
1 c 3 a+b 5 b 8 a+b+c
Răspuns 2.2.
2 b 3 c 4 a-a, b-b 6 b 8 d 9 A 13 F 14 A 15 b 19 F
18
Doctrine economice

Sârbu C., Evoluţia gândirii economice, Editura Granada, Bucureşti, 2008
Sută-Selejean S., Doctrine şi curente în gândirea economică modernă şi
Peters E. F., Termenii filozofiei greceşti, Editura Humanitas, Bucureşti, 1997
Vernant J-P, Mit şi religie în Grecia antică, Editura Meridiane, Bucureşti, 1995
19
Doctrine economice
Renaştere şi Reforma
RENAŞTEREA ŞI REFORMA
Cuprins Pagina
3.1 Renaşterea 21
3.2 Reforma 23
20
Doctrine economice

Sublinierea contextului economico-social şi a principalelor idei economice

din perioada Renaşterii

Sublinierea contextului economico-social şi a principalelor idei economice

din perioada Reformei
3.1 Renaşterea
cuvinte cheie Renaştere, revoluţie comercială, revoluţie agrară, revoluţie industrială, revoluţie
monetar ă
Sfârşitul Evului Mediu şi perioada imediat următoare (între a doua jumătate a

secolului al XIV-lea şi sfârşitul secolului al XVI-lea), de afirmare a capitalismului,
coincid cu ceea ce istoriografia identifică drept Renaştere.
Cei trei „actori” din economia medievală se transformă esenţial:

 biserica, odată cu apusul scolasticilor şi cu afirmarea incipientă a
principiilor Reformei, este marcată de criza papalităţii şi de eşecul cruciadelor;
 nobilimea dobândeşte caracter de castă şi începe să recunoască banul
ca instituţie socială;
 breslele încep să aibă caracter oligarhic şi devin un ferment
revoluţionar din ce în ce mai puternic.
Originile
unei vie formării
ţi economice unui favorizate
active, nou spiritdeeconomic coincid
tendinţele cu formarea
de emancipare condi ţiilor
a Bisericii, ca
entitate naţională de astă dată. În secolul al XI-lea, lumea creştină cunoscuse o
puternică intensificare a schimburilor externe, mai întâi cu Vene ţia şi cu ţările
scandinave. Cruciadele puseseră capăt definitiv autarhiei economice, conducătorii
începând să prindă gustul produselor orientale ale lumii musulmane şi bizantine.
Toate acestea, alături de efectele invaziilor barbare şi ale marilor descoperiri
geografice ne îndreptătesc să considerăm în plină desfăşurare o veritabilă revoluţie
comercială.
Economia de schimb înlocuieşte economia naturală de subzistenţă, iar

metalele preţioase care până atunci jucaseră un mono-rol, de etalon al valorii, devin
şi mijloc de schimb. Aurul-monedă impulsionează dinamismul vieţii economice,
fiind supranumit „nervul războiului”. Se conturează tot mai clar şi o revoluţie
monetară.
21
Doctrine economice

1. Care sunt transformările esenţiale legate de apariţia şi extinderea fenomenului
renascentist?
2. Renaşterea coincide cu perioada destrămării feudalismului. A/F. Argumentaţi

răspunsul.
3. Care sunt cei trei “actori” ai economiei medievale?
4. Ce este “prima revoluţie industrială” şi prin ce se caracterizează aceasta?
5. Naşterea capitalismului a coincis cu o serie de transform ări în plan material,

socio – politic şi intelectual. Caracterizaţi pe scurt aceste transformări,
arătând în acelaşi timp efectele lor.
6. Originile noului spirit economic generat de Rena ştere şi-au găsit

materializarea într-o adevărată “revoluţie comercială”. Descrieţi principalele
aspecte legate de această revoluţie.
7. În cadrul transformărilor din perioada Renaşterii:

a) economia de schimb înlocuieşte economia naturală de subzistenţă
b) economia naturală de subzistenţă înlocuieşte economia de schimb
3.2. Reforma
22
Doctrine economice
cuvinte cheie Reforma, Jean Calvin, Martin Luther, Calvinism, Lutheranism
Spre sfârşitul Renaşterii s-au acutizat contradicţiile dintre monarhie şi

Biserică, datorate mai ales privilegiilor acesteia din urmă. În plan social, dou ă clase
rivale luptau cu înverşunare una împotriva celeilalte: burghezia şi clerul. Sistemul
fiscal al bisericii catolice devenise tot mai ap ăsător - mai ales prin practica indul-
genţelor papale - deoarece acesta trebuia să asigure funcţionarea unui vast aparat
administrativ, juridic şi fiscal.
Fiică a Renaşterii, Reforma a fost o mişcare de înnoire religioasă radicală,
iniţiată în secolul al XVI-lea şi având ca efect distrugerea unit ăţii religioase a
Europei creştine şi afirmarea protestantismului.
În plan economic, ea a favorizat formarea spiritului capitalist prin prefaceri
psihologice, juridice şi politice. Vechile virtuţi morale, pietatea şi asceza, au fost
înlocuite de preocuparea pentru desăvârşirea profesională.
În plan politic, Biserica devenise anacronică, manifestându-se o ruptură severă
între acţiunile sale şi spiritul epocii. Acolo unde Reforma a triumfat, ea a fost
însoţită de secularizarea averilor bisericii. Cum aceste averi asigurau traiul unui
mare număr de nevoiaşi, deprinşi cu milostenia şi puţinătatea, mentalitatea cerşitului
şi a pomenii a fost înlocuită de cea a muncii remunerate.
Martin Luther (1483-1546), reformator religios german, întemeietorul

protestantismului german (luteranismul) neagă rolul Bisericii şi al clerului ca
mijlocitor
autorit între omelşdeschide
ăţii Bisericii, i Divinitate, criticând
drumul sistemul
emancip indulgen
ării gândirii ţelor. Opunându-se
din secolul al XVIII-lea.
Totodată, naţionalismul economic al lui List este anticipat strălucit în plan religios
de către Luther printr-o traducere celebră a Bibliei în limba german ă.
Jean Calvin (1509-1564), reformator religios francez, fondatorul
calvinismului (cofesiune religioasă bazată pe ideea predestinării, pe accentuarea
aspectului etic al vieţii creştine şi pe necesitatea disciplinei şi corectitudinii în viaţa
de zi cu zi). Calvin a pus în practică realizarea unei societăţi modelate după
principiile sale teologice şi religioase, creând oraşul-stat Geneva. Calvin extinde
asupra tuturor formelor de activitate economică conceptul lutheran de „profesie”:
„Individul trebuie să rămână în principiu în profesia şi în starea în care a fost pus de
Dumnezeu şi să-şi menţină aspiraţiile pământeşti în limitele poziţiei sale în viaţa
care i-a fost dată.” Pentru Calvin, „lenea şi trândăvia sunt afurisite de Dumnezeu”, el
justificând mult blamatul negoţ.
Spre deosebire de Luther, rămas fidel concepţiei aristoteliene a sterilităţii
banilor
în care („banii
camătanu fac pui”),
fusese Calvin
declarat legitimează împrumutul cu dobândă, în condiţiile
ă „fiică a ereziei” de c ătre biserica catolică. Calvin
reinterpretează textul biblic referitor la cam ătă (usura), arătând că termenul nu se
refera la împrumutul cu dobândă în sine, ci la spolierea debitorului s ărac. Jean
Calvin face un mare pas înainte atunci când face distincţie netă între creditul pentru 23
consum (care nu justifică dobânda) şi creditul pentru investiţii (producţie), care
poate fi practicat cu dobândă pentru că reclamă un câştig obiectiv pentru creditor
Doctrine economice
(acesta fie că amână un consum prezent, fie că riscă s ă nu- şi vadă banii înapoiaţi la
timp şi în totalitate).

1. Gândirea şi practica economică a fost marcată profund de ceea ce istoria a
consemnat cu numele de “ Reformă “. Caracterizaţi pe scurt principalele
transformări din perioada post-renascentistă ( Reforma ).
2. Biblia a fost pentru prima oar ă tradusă în limba germană de către:

a) Martin Luther
b) Jean Calvin
3. Acceptarea împrumutului cu dobândă s-a bazat pe:

a) preceptele dreptului roman
b) dezvoltarea relaţiilor comerciale
4. Martin Luther:
a) respinge categoric împrumutul cu dobândă
b) acceptă împrumutul cu dobândă
5. Caracterizaţi succint concepţiile economice ale lui Martin Luther.
6. Care este concepţia lui Jean Calvin cu privire la împrumutul cu dobând ă?
7. Caracterizaţi succint concepţiile economice ale lui Jean Calvin.
24
Doctrine economice
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 3.


Argumentaţi şi exemplificaţi afirmaţia potrivit căreia în perioada Renaşterii apare un
nou spirit economic, favorabil dezvoltării activităţilor economice.
Ce legătură este între apariţia Reformei şi atitudinea Bisericii ca instituţie în acea

perioadă faţă de împrumutul cu dobândă?
25
Doctrine economice

Răspuns 3.1
7a
Răspuns 3.2.
2 a 3 a+b 4 b

Oţetea A., Renaşterea şi Reforma, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968
26
Doctrine economice
Mercantilismul
MERCANTILISMUL
Cuprins Pagina
4.1. Mercantilismul, teorie şi politică economică 28
4.2. Tipuri de mercantilism 31
27
Doctrine economice
Mercantilismul

 Sublinierea caracteristicilor mercantilismului, ca teorie economică şi politică

economică
 Familiarizarea cu trăsăturile principalelor tipuri de mercantilism
4.1 Mercantilismul-teorie conomică şi politică economică
28
Doctrine economice
Mercantilismul
cuvinte cheie mercantilism, hrematistică, lingou, sterilitatea schimbului, crisohedonism, metalism,

antimetalism balanţă comercială, excedent commercial, deficit commercial
Consecinţă a afluxului de bog ăţii dinspre Lumea Nouă şi a avântului

monarhiei, mercantilismul are deci o componentă economică - hrematistica - şi una
de natură politică, respectiv formarea şi consolidarea statelor centralizate.
Mai întâi de toate, mercantilismul a fost o practică izvorâtă din necesitate, în
timp el devenind un corpus teoretic mediatizat şi contestat. Mercantilismul a fost
mai curând o politică economică decât o teorie: rolul statului este considerat a fi
hotărâtor. În afara măsurilor autoritare de procurare a metalelor pre ţioase (cruciade,
colonizări), statul reglementează şi producţia (extracţia) acestora, preocupându-se în
acelaşi timp de crearea de manufacturi pentru creşterea exportului.
Doctrina mercantilistă are la bază axioma potrivit căreia aurul şi argintul
constituie bogăţie prin excelenţă. De aceea, suveranul trebuie să asigure creşterea
cantităţii de metale preţioase existentă în regatul său. Pentru aceasta, el trebuie să
adopte măsuri menite să împiedice „scurgerea” de metal preţios în afara ţării:
stimularea exportului de mărfuri, interzicerea exportului de metal preţios,
favorizarea dezvoltării economiei naţionale (comerţ, agricultură, industrie).
Sintetic, mercantilismul reprezintă teoria îmbogăţirii naţiunilor pe calea
acumulării de aur şi argint; mercantilismul este o concepţie care identifică avuţia cu
banii.
Doctrina mercantilistă conţine un fond de idei comun, dar şi o serie de
particularităţi în funcţie de ţara în care a fost aplicată. Mark Blaug identifică
următoarele trăsături principale ale mercantilismului:
1. lingourile de aur şi comorile de orice tip sunt considerate a fi esen ţa bogăţiei;
2. reglarea de către stat a comerţului exterior, astfel încât să se producă o
scurgere de metal preţios spre interiorul ţării;
3. încurajarea industriei prin stimularea importurilor de materii prime ieftine;
4. taxe vamale protecţioniste asupra bunurilor industriale din import;
5. încurajarea exporturilor, mai ales de produse finite;
6. favorizarea creşterii populaţiei, prin menţinerea unui nivel scăzut al
salariilor.
29
Doctrine economice
Mercantilismul

1. Potrivit concepţiei mercantiliste, suveranul trebuia să asigure creşterea cantităţii
de metale preţioase existentă în regatul său. Prin ce mijloace realiza el acest
deziderat?
2. Potrivit concepţiei mercantiliste, bogăţia unui stat constă în ………………….
3. În general, mercantiliştii identifică avuţia cu …………………….. .
4. Potrivit concepţiei mercantiliste, influenţa unei populaţii reduse asupra economiei
unei ţări este:
a) benefică b) negativă. Argumentaţi răspunsul ales.
5. Favorizând creşterea populaţiei, mercantiliştii preconizau menţinerea salariului la
un nivel ridicat. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
6. Care sunt trăsăturile esenţiale ale mercantilismului, aşa cum le sintetizează
M.Blaug?
7. Potrivit mercantiliştilor: a) statul trebuie să se implice în politica comercial ă
externă şi să practice măsuri protecţioniste b) statul nu trebuie să se implice în
politica comercială externă şi aceasta să se desfăşoare pe baza principiilor liberului
schimb Argumentaţi răspunsul ales.
8. Mercantiliştii favorizau dezvoltarea industriei interne prin stabilirea unor taxe
vamale ridicate la importul de materii prime. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
9. Între atributele mercantilismului se numără:
a) protecţionismul b) liberul-schimb c) intervenţionalismul d) principiul ”laissez
faire, laissez passer” Varianta corectăeste: A=a+d B=c+d C=a+c D=b+d
10. Care este poziţia mercantiliştilor în ceea ce priveşte existenţa marilor companii
naţionale? Argumentaţi răspunsul dat.
11. Mercantiliştii consideră că statul trebuie să asigure abundenţa metalelor
preţioase atât prin măsuri economice, cât şi prin măsuri autoritare. Exemplificaţi.
12. Descrieţi pe scurt concepţia mercantiliştilor despre populaţie şi rolul acesteia
într-o economie
13. Mercantilismul este mai curând o teorie decât o practic ă economică, mai ales că
reprezentanţii săi cei mai de seamă sunt înainte de toate teoreticieni ai economiei, şi
nu practicieni. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
14. Explicaţi şi comentaţi doctrina sterilităţii schimbului.

15. În plan moral, mercantili ştii se înscriu ca şi continuatori ai eticii economice
medievale, bazată pe o anumită concepţie religioasă cu privire la proprietate, muncă,
avuţie, dobândă. A/F. Argumentaţi răspunsul ales. 30
Doctrine economice
Mercantilismul
4.2. Trăsăturile principalelor tipuru de mercantilism
31
Doctrine economice
Mercantilismul
cuvinte cheie bullionism, cameralism, manufacturi regale, manufacturi privilegiate, colbertism,

balanţa contractelor, Actele de navigaţie (Legile navigaţiei)
În Franţa, mercantilismul este adesea numit „industrialist”, datorită rolului

esenţial acordat industriei în formarea avu ţiei naţionale.
Teoria mercantilistă franceză şi transpunerea acesteia în practică este legată
indisolubil de numele lui Jean - Baptiste Colbert (1619-1683), fondatorul unui
sistem economic rămas în istoria gândirii economice sub numele de colbertism.
În urma războaielor religioase, industria franceză era caracterizată printr-un

declin accentuat care impieta asupra planurilor economice şi politice ale regelui
Ludovic al XIV-lea. Una din cauze era importul de produse din Spania, Anglia sau
Olanda. Marele merit al lui Colbert nu a fost în plan teoretic (elaborarea unor idei şi
principii economice), ci în plan practic, prin aplicarea unui program economic deja
elaborat în linii mari de c ătre Henric al IV-lea în anul 1603. Alături de importurile
păguboase, declinul economic era cauzat şi de menţinerea regulamentelor
meseriilor, care influenţau negativ industria.
Idealul lui Colbert a fost crearea unei industrii naţionale puternice, protejate de
stat, care să permită dezvoltarea agriculturii şi creşterea bunăstării generale. El
preconiza o serie de măsuri care urmăreau emanciparea economică a naţiunii
franceze:
- prohibirea exportului de metale pre ţioase;
- dezvoltarea exploatării minelor de aur şi argint;
- taxe vamale ridicate la importul de m ărfuri;
- protejarea şi organizarea comerţului exterior prin intermediul companiilor
naţionale;
- tratate comerciale sau războaie vamale, după caz;
- sprijinirea industriei de către stat.
Încurajând marea industrie, Colbert a stimulat formarea unui număr mare de
manufacturi, fie ele regale sau pur şi simplu privilegiate.
Manufacturile regale erau întreprinderi private care funcţionau în baza unui
patent regal, al căror personal (lucrători sau patroni) se bucura de anumite scutiri şi
avantaje, care obţinea împrumuturi în condiţii favorabile obţinute fie direct din
vistieria regală, fie de la administraţia provinciei în care funcţionau.
Manufacturile privilegiate se bucurau de monopol exclusiv. Colbert considera

totuşi că existenţa acestora nu are numai repercusiuni benefice şi, de aceea,
libertatea publică şi comerţul aveau de suferit.
În Spania, sub monarhiile lui Carol Quintul şi Filip al II-lea, se practică un
32
mercantilism „metalist”, cunoscut şi sub numele de bullionism. Scopul era
împiedicarea
Doctrine economice scurgerii în afara ţării a metalelor preţioase provenite din Lumea Nouă,
aduse de conchistadori. Acest lucru se realiza prin respectarea unei reguli stricte -
„balanţa contractelor” - potrivit căreia, valoric, se putea cump ăra dintr-o ţară doar
cât res ectiva ară cum ăra din S ania.
Mercantilismul

1. Corelaţi corect termenii din cele dou ă coloane:
Franţa bullionism
Spania cameralism
Anglia mercantilism industrialist
Germania mercantilism comercialist
bullionism sistem fiscal echitabil
cameralism colonizare
mercantilism industrialist manufacturi de stat
mercantilism comercialist lingouri de aur şi argint
3.Caracterizaţi mercantilismul spaniol.
4. Caracterizaţi mercantilismul francez.
5. Caracterizaţi mercantilismul englez.
6. Caracterizaţi mercantilismul german.
7. Regula de fier a mercantilismului spaniol era respectarea „balan ţei
contractelor”. În ce consta aceasta?
8. Care a fost „instrumentul” concret de punere în practic ă a mercantilismului
spaniol?
9. Cum puneau efectiv în practică mercantiliştii englezi principiul „balanţei
contractelor”?
10. Pentru mercantiliştii englezi valoarea supremă este:
a)producţia b)comerţul c)industria naţională
Argumentaţi răspunsul ales.
11. Ce este cameralismul?
33
Doctrine economice
Mercantilismul


Comparaţi trăsăturile principalelor tipuri de cameralism şi evidenţiaţi, pe de-o parte,
punctele commune, iar pe de altă parte elementele care le diferenţiază.

Răspuns 4.1
4 a 7 a 8 a 9 a+c 13 F 15 F
Răspuns 4.2.
1 a-c/b-a/c-d/d-c 2 a-d/b-a/c-c/d-b 10 b

Nicolae-Văleanu I., Tratat de doctrine economice, Editura RAMO, Bucureşti, 1996
34
Doctrine economice
John Law şi locul acestuia în istoria gândirii economice

JOHN LAW ŞI LOCUL ACESTUIA ÎN ISTORIA GÂNDIRII
ECONOMICE
Cuprins Pagina
5.1.Caracterizarea
5.2.Principalele ideicontextului
economiceistoric
ale luialJohn
scrierilor
Law lui John Law 36
39
35
Doctrine economice

 Înţelegerea contextului istoric al apariţiei scrierilor lui Jon Law, ca premisă a

înţelegerii ideilor şi propunerilor sale de politică economică
 Familiarizarea cu ideile lui John Law cu privire la rolul monedei în
economie
5.1 Înţelegerea contextului istoric al apariţiei scrierilor lui John Law, ca p remisă
esenţială a înţelegerii ideilor şi propunerilor sale de politică economică
36
Doctrine economice
cuvinte cheie mânuitori de bani, societăţi comerciale anonime, bani de hârtie, insuficienţa banilor
în circulaţie, hârtie de valoare, rata dobânzii, cursul acţiunii, acţiune, obligaţiune,
datorie publică
Întâi de toate, John Law este produsul epocii sale. Fiu de bijutier, familiarizat
deci de copil cu aurulşi banii, Law a trăit într-o perioadă în care cerinţele economice
impuneau necesitatea unor mijloace băneşti care nu mai puteau fi furnizate de casele
bancare bazate doar pe averi personale sau de familie. Încă din secolul al XVII-lea
începuseră să apară bănci cu o structură mai complexă, prin care burghezia îşi
promova interesele pecuniare şi politice. Cel mai ilustrativ exemplu în acest sens îl
constituie Banca Amsterdamului (1609), financiarii olandezi negociind titluri de
valoare emise în Anglia, Franţa, Rusia, Suedia sau în statele şi oraşele-porturi
germane. Este vremea mânuitorilor de bani, care colectau fondurile de la cei boga ţi,
speculând atât piaţa în formare, câtşi snobismul aristocraţiei nobiliare, care considera
că ar fi sub demnitatea ei ăs se ocupe direct de negustorie sau de producţie. Se
formează societăţile anonime - manufacturiere, comerciale, maritime - care fac ca
banii să nu mai fie folosiţi preponderent în afaceri imobiliare (terenuri,ăcl diri), ci în
subscrierea de acţiuni, care promitea câştiguri substantialeşi rapide. În plus, caracterul
anonim flata snobismul aristocraţiei...
Creşterea producţiei manufacturiere, dezvoltarea comerţului şi a navigaţiei,

intensificarea opera
ţiunilor băneşti impuneau necesitatea înfiinţării unor bănci puternice.
Cu tot afluxul de metal preţios dinspre colonii, cantitatea de bani de aur
şi argint aflată în
circulaţie devenise insuficientă în raport cu nevoile activităţii economice. În Anglia,
casele bancare au promis finanţarea r ăzboaielor cu Olanda şi Franţa în schimbul
obţinerii unei autorizări regale pentru a emite semne monetare de hârtie (banknotes),
aflate deja în circulaţie. Înfiinţată şi organizată de William Paterson - scoţian şi el -,
Banca Angliei (1694) a funcţionat ca societate pe acţiuni, formată prin subscriere
publică. Fondatorii băncii puseseră la dispoziţia regelui Wilhelm de Orania banii
metalici de care avea nevoie, primind în schimb credite în bancnote emise de banc ă.
Familiarizat de tânăr cu mediul bancar şi bănesc - tatăl său era bijutier la

Edinburgh, oraş numit „Atena Nordului” datorită concentrării unui număr mare de
talente intelectuale, precum Adam Smith sau David Hume - aten ţiei lui John Law
nu-i puteau scăpa noile concepte şi organizaţii aflate în plină afirmare: creditul,
băncile, bancnotele, instituţiile financiare. Law nu a fost singurul preocupat de
circulaţia monetară şi de aspectele financiare, dar a avut însă acel „grăunte de
nebunie” care a cântărit mult în balanţa istoriei şi gândirii economice.
Sistemul bancar creat de John Law dovedeşte că uneori băncile au abuzat de
capacitatea de a crea bani, îndrept ăţindu-I pe Karl Marx să afirme: „De la apariţia
lor, marile bănci, împopoţonate cu titlul de bănci naţionale, nu erau decât asociaţii
de speculanţi particulari, care se puneau la dispoziţia guvernelor şi erau în stare,
graţie privilegiilor obţinute, să le avanseze bani.”
Situaţia financiară a Franţei „rivaliza” cu cea a Scoţiei în ceea ce priveşte
dezastrul. Dorinţa „mercantilistă” de a păstra aurul şi argintul în visterie, corelată cu
37
necesitatea finanţării cheltuielilor statului încetăţenise o practică pe cât de

Doctrine econom
păice
guboasă, pe atât de la îndemână: statul emitea obligaţiuni sau rente de stat,
neconvertibile la vedere în aur şi argint. Pe această cale, cu timpul, statul a acumulat
o datorie imensă.

1. Caracterizaţi pe scurt contextul istoric al "experimentului Law"
2. Necesitatea înfiinţării unor bănci puternice izvora din:
a) creşterea producţiei manufacturiere
b) dezvoltarea comerţului şi a navigaţiei
c) intensificarea operaţiilor băneşti
d) dorinţa aristocraţiei de a se implica făţiş în practicile economice
3. Care a fost una dintre principalele ra ţiuni ale înfiinţării, în anul 1694, a
Băncii Angliei?
4. Între gradul de dezvoltare al unei ţări şi cererea de monedă care se manifestă
pe piaţa respectivei
a) direct
ţă ă ţ
proporţionalări exist o rela ie:
b) invers proporţională
5. J.Law era adeptul celor care considerau că amplitudinea producţiei nu este
influenţată de cantitatea de bani aflată în circulaţie. A/F. Argumentaţi
răspunsul ales.
7. Potrivit lui J.Law, oamenii pot fi motiva ţi să muncească mai mult:
a) cu ajutorul banilor
b) prin intermediul legilor
8. Potrivit concepţiei lui J.Law, cantitatea de monedă din circulaţie:
a) trebuie să scadă
b) trebuie să crească
c) nu influenţează activitatea economică
9. În concepţia lui J.Law, banii aflaţi în circulaţie trebuia confecţionaţi numai din
metale preţioase. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
10. Pe ce cale considera J.Law că trebuie sporită cantitatea de monedă aflată în
ţ
11. circula ie?de părere că între masa monetară metalică şi cea scripturală trebuie
J.Law era
să existe o proporţie stabilă. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
12. Ce marfă aparte trebuia, în concepţia lui Law, să servească drept monedă şi
de ce?
13. J.Law a încercat să-şi aplice pentru prima oară planurile financiare în:
a) Anglia
b) Franţa
c) Scoţia
14. Susţinând necesitatea unei cantităţi sporite de bani în circula ţie, J.Law poate
fi considerat:
a) mercantilist
b) fiziocrat
c) adept al protecţionismului
Varianta corectă este:
A=a+b B=b C=a+c D=c
Argumentaţi de ce J.Law nu poate fi considerat un "adev ărat mercantilist
15. 100%".
38
Doctrine economice
5.2. Ideile lui John Law cu privire la rolul monedei în economie
39
Doctrine economice
cuvinte cheie cămătărie, Banca Regală, Compania Indiilor, emisiune monetară, bancă comercială,
efect comercial, cambia, bilet la ordin, scontare, bani de hârtie, moned ă metalică
Philippe d'Orléans a apelat la serviciile lui Law, pe care-l cunoscuse anterior.

Acesta a primit astfel permisiunea înfiinţării unei bănci particulare în anul 1716,
numită Banque Générale. Atras de doctrina economică a scoţianului, regentul i-a
oferit posibilitatea să o pună în aplicare. Constituită ca societate pe acţiuni, Banca
Generală era condusă şi controlată de Law care, în virtutea experien ţei acumulate la
Amsterdam, i-a asigurat o bună funcţionare. Operaţiunile băncii erau diverse:
primirea în depozit a capitalurilor de la particulari, acordarea de credite şi scontarea
efectelor comerciale, efectuarea de operaţiuni de plăţi, emiterea de bilete de bancă.
Banca schimba biletele semnate de comercian ţi cu bilete semnate de banc ă, care
circulau în loc de bani şi care erau convertibile la vedere în aur şi argint.
Preschimbarea regulată şi promptă a hârtiilor emise în aur şi argint a sporit
încrederea publicului, mai ales că regentul stabilise ca încasările administratorilor
provinciali să-i fie trimise tot în bancnotele emise de sco ţian.
Banca şi-a intensificat şi creditul, acordat cu dobânzi moderate, ceea ce a dus
la eliminarea unei tare vechi a finanţelor franceze şi nu numai: cămătăria.
Succesul financiar s-a consolidat atunci când abilul Law a hotărât să cumpere prin
banca sa privată, în numele statului francez, celebrul diamant „Pitt”.
În anul 1717, bancherul Crozat cedează regentului compania Lousianei şi a
Mississippi-ului. Law obţine concesiunea acestor teritorii şi înfiinţează „Compania
Occidentală” cunoscută şi sub numele de „Compania Mississippi”. Capitalul se
subscria exclusiv în bonuri de tezaur, iar acestea, primite în schimbul acţiunilor
companiei, erau arse, statul francez reducându-şi astfel o mare parte din datoria
publică.
În anul 1719, Law obţine garanţia statului pentru bancă şi compania sa,
devenite „Banca Regală” şi „Compania Indiilor”, care dobândeşte monopolul
maritim şi comercial al tuturor posesiunilor franceze din Asia, Africa, America şi
Oceania. În acelaşi an, John Law devine ministru de finan ţe al Franţei. Aşa cum
remarca Voltaire, în patru ani, Law s-a transformat din scoţian în francez, din
protestant în catolic, din aventurier în proprietar avut, din bancher în ministru.
Prin intermediul „Băncii Regale”, John Law sporeşte masa monetară.

Raţionamentul său era următorul: printr-o propagandă extinsă, dar nu tocmai
adevărată, a răspândit zvonul despre bogaţiile imense care s-ar afla dincolo de
ocean, în Louisiana. Ca urmare, creditorii statului care de ţineau titluri de rentă
(obligaţiuni) sau bonuri de tezaur cumpărau cu acestea acţiunile „Băncii Regale” şi
ale „Companiei Indiilor”. În baza acestor acţiuni, banca emitea mai mulţi bani,
publicul obţinea credite cu care apoi cumpăra noi acţiuni.
40
Doctrine economice

1. J.Law propunea creşterea cantităţii de monedă aflată în circulaţie:
a) prin intensificarea exploatării minelor de aur şi argint
b) prin crearea unei bănci care să emită bani de hârtie
2. Explicaţi celebra regulă care trebuie respectată în funcţionarea
oricărei bănci: "Depunerile fac creditele".
3. Potrivit lui J.Law, moneda ideal ă îşi găsea reprezentarea în:
a) banii de aur şi argint
b) banii de hârtie
4. Raţionamentul lui J.Law cu privire la rolul monedei în economie era
urm ătorul: cantitatea de bani din circula ţie influenţează volumul şi
intensitatea ............. ,care la rândul său influenţează mărimea .................. ,
efectul ultim fiind creşterea forţei şi bogăţiei oricărei ţări.
5. Dată fiind imensa datorie acumulată de statul francez, după moartea lui
Ludovic al XIV-lea, Ducele de Orleans s-a străduit să reducă deficitul
bugetului de stat:
a) prin micşorarea impozitelor
b) prin majorarea impozitelor
c) prin emiterea de obligaţiuni de stat reconvertibile la vedere în aur şi argint
Varianta corectă este:
A=a+c
B=b+c
C=c
D=a
6. Ce este seniorajul?
7. Descrieţi mecanismul prin care J.Law a reu şit să "asaneze" o mare parte a
datoriei publice dinăFran ţ
8. Ini ţial banca emitent înfiina.ţată în Franţa de J.Law era:
a) privată
b) de stat
9. Cum şi de ce a înfiinţat J.Law "Compania Mississippi"?
10. Garantarea titlurilor emise de J.Law era bazat ă preponderent pe:
a) numerar
b) aurul şi argintul din America
11. Explicaţi cum a reuşit J.Law să profite de încrederea populaţiei şi să
sporească artificial cursul acţiunilor emise de el la "Compania Indiilor".
12. Ascensiunea lui J.Law, deşi efemeră, a fost bazată pe ............ şi pe
...................... .
41
Doctrine economice


În ce constă srcinaliatea ideilor economice ale lui John Law?
Care sunt neajunsurile ideilor şi propunerilor făcute de John Law?
Ce rol are educaţia sa în fundamentarea ideilor sale şi în punerea în parctică a

acestora?
RăspunsurileRtestelor
ăspuns 5.1de autoevaluare
2 a+b+c 4 a 5 F 7 a 8 b 9 F 11 A 13 c 14 B
Răspuns 5.2.
1 b 3 b 5 B 8 a 10 b

Nicolae-Văleanu I., Tratat de doctrine economice, Editura RAMO, Bucureşti, 1996
42
Doctrine economice
Fiziocraţia
FIZIOCRAŢIA
Cuprins Pagina
6.1. Contextul istoric al apariţiei fiziocraţiei 44
6.2. Principalele coordonate ale gândirii economice fiziocrate 47
43
Doctrine economice
Fiziocraţia
 Înţelegerea contextului istoric al apariţiei fiziocraţiei


Familiarizarea cu principalele coordonate ale gândirii economice fiziocrate
6.1 Contextul apariţiei fiziocraţiei
44
Doctrine economice
Fiziocraţia
cuvinte cheie
agricultura, Vechiul Regim, malthusianism, reformarea fiscalit ăţii, doctrina
scolastică
Apariţia fiziocraţiei în Franţa secolului al XVIII-lea are o explicaţie istorică. În
anul 1710, „Regele-Soare", Ludovic al XIV-lea, se apropia de sfâr şitul domniei.
Situaţia ţării părea disperată. Pe de o parte, lungile războaie şi cheltuielile
exorbitante ale curţii regale secătuiseră visteria statului, datoria publică fiind
enormă. Regele, în loc să compenseze pierderile din ţară, porneşte r ăzboiul de 7 ani
cu Anglia, din care Franţa iese înfrântă, pierzând Canada şi domeniile orientale.
Pe de altă parte, se profila eşecul politicii mercantiliste a lui Colbert. Finanţele
ţării erau grav zdruncinate de practica emiteri bonurilor de tezaur, datorită faptului
că mercantiliştii considerau că metalul preţios trebuie păstrat în vistierie, ca unic
semn al bogăţiei şi puterii statului. În timp ce colbertismul favorizase sistemul
manufacturier, agricultura rămăsese tributară unor tehnici de producţie învechite,
caracteristice relaţiilor feudale. Taxa asupra p ământului - care, ca unică sursă de
venit, crescuse - şi preţul scăzut al produselor agricole făcea ca starea ţărănimii să
fie foarte apăsătoare. De asemenea, Colbert prohibise complet exportul de grâu,
excluzând producătorii rurali de pe piaţa externă. Această măsură, corelată cu
restricţiile impuse la transportul cerealelor dintr-o provincie în alta şi cu impozitele
mari, contribuie şi mai mult la înrăutăţirea stării agriculturii.
În agricultura franceză din perioada respectivă existau două tendinţe majore.
Prima consta într-o consolidare a clasei proprietarilor, printr-o concentrare a
terenurilor agricole în detrimentul micilor proprietari funciari, victime ale condi ţiilor
fiscale. Aa cdoua
agricoli, tendinţă
ăror existen creşterea
vizao condi
ţă era punerii înă valoare
ţie a progresiv a importan ţei întreprinz
a noilor proprietăţăi.torilor
În acest timp, în Anglia începeau s ă se întrevadă efectele „revoluţiei agrare".
Luarea în cultură a unor noi plante, cu valoare nutritiv ă superioară (cartoful,
porumbul) a dus la cre şterea producţiei de alimente într-un ritm mai înalt decât cea a
populaţiei, sfidând astfel teza malthusianistă. Succesul marilor proprietăti şi al noilor
tehnici de producţie au atras atenţia economiştilor fiziocraţi.
Perspectivele evoluţiei agriculturii franceze erau dou ă: soluţia franceză -
alianţă momentană între ţăranii deţinători de parcele mici şi fermieri împotriva
regimului seniorial sau soluţia engleză - alianţa între marii proprietari şi fermieri
împotriva exploataţiilor familiale şi parcelare.
Programul fiziocraţilor, de inspiraţie engleză, era să elimine vestigiile
feudalismului, să reformeze fiscalitatea prin stabilirea unui impozit unic pe rentă, s ă
unească micile proprietăţi şi să promoveze o politică de liber-schimb a comerţului
cerealier.
cluburile În
şi plan intelectual,
saloanele secolullocuri
constituiau al XVIII-lea era un timp
ideale pentru al dezbaterilor,
a purta schimburi deîn idei.
care
Dialogurile şi polemicile permiteau tuturor să emită păreri proprii cu privire la
politică sau economie. În scurt timp, ideile lui François Quesnay ca medic al regelui
şi al celebrei Doamne de Pompadour au devenit en vogue. Gândirea fiziocrată45a
apărut ca rezultat al unei contradicţii între dorinţa de a reforma societatea francez ă a
Vechiului
Doctrine econom ice Regim, însă fără a aduce atingeri ordinii sociale existente la baza c ăreia
trebuia puse legi naturale. Scopul era de a regândi structura şi ierarhia societăţii
tradiţionale prin intermediul categoriilor economice moderne. Principala problem ă a
monarhiei franceze era fiscalitatea; de aici o serie de nea unsuri ale or aniz ării
Fiziocraţia
1 . La începutul secolului al XVIII-lea, agricultura reprezenta problema

economică la ordinea zilei. A/F
2. Enunţaţi principalii factori care acţionau ăn sensul înrăutăţirii situaţiei
ţărănimii franceze la începutul secolului al XVIII-lea.
3. La începutul secolului al XVIII-lea, agricultura englez ă, faţă de cea franceză,

se prezenta ca fiind :
a) înapoiată
b) avansată
c) la fel de dezvoltată
4. Care erau coordonatele majore ale programului economic vizat de fiziocraţi?
5. La jumătatea secolului al XVIII-lea principala problemă economică a

monarhiei franceze o constituia fiscalitatea. A/F Argumentaţi răspunsul.
7. Caracterizaţi doctrina scolastică.
46
Doctrine economice
Fiziocraţia
6.2. Principalele coordinate ale gândirii economice fiziocrate
47
Doctrine economice
Fiziocraţia
cuvinte cheie fiziocraţie, Ordine naturală, legi naturale, legi pozitive, bogăţie, muncă productivă,
muncă neproductivă, muncă sterilă, produs net, “Tablou economic”, clasă
productivă, clasa proprietarilor, clasa sterilă, avansuri
Dupont de Nemours definea fiziocraţia ca fiind „ştiinţa Ordinii Naturale”.

Recurgerea la ideea de Natură nu este ceva nou pentru secolul al XVIII-lea.
Majoritatea gânditorilor din aceea epocă uzau de conceptul de „Drept Natural” sau
de „societate naturală”, care autorizau un studiu mai mult sau mai pu ţin critic al
legilor pozitive.
importantă, pentru Pentru François
că ea confer Quesnay,
ă obiectivitate fizic„Ordinea ăţii.ă” este şi mai
Natural
ă legilor societ
În articolul „Dreptul natural”, Quesnay arată că oamenii reuniţi în societate

trăiesc sub autoritatea unor legi pe care le clasific ă în naturale şi pozitive.
Legile naturale sunt fizice sau morale: „Prin lege fizică se înţelege cursul
oricărui eveniment fizic determinat de ordinea naturală cea mai avantajoasă pentru
oameni; prin lege morală se înţelege cursul oricărei activităţi a omului reglat de
ordinea morală conformă cu ordinea fizică cea mai avantajoasă pentru oameni.” Toţi
trebuie să se supună acestor legi suverane, ele fiind imuabile.
Legile pozitive sunt „reguli autentice stabilite de o autoritate suverană pentru a
administra naţiunea, pentru a asigura protejarea societătii şi a evidenţia legile
naturale.”
Legile fizice şi morale, împreună cu cele pozitive, alcătuiesc „legea naturală”,
care stă la baza guvernării.
Cea mai importantă lege pozitivă este instituirea educaţiei publice şi private în
scopul cunoaşterii „Ordinii Naturale”. Aceasta este „evidentă”, fiind pe de o parte
relevată de o percepţie intuitivă - potrivit lui Dupont de Nemours, înainte de a o
cunoaşte, oamenii sunt în mod natural ghidaţi de cunoaşterea implicită a fiziocraţiei
-, iar pe de altă parte ea este învăţată, aici apărând una din funcţiile fundamentale ale
statului. La baza „Ordinii Naturale” stau, între altele, respectul autorit ăţii şi al
proprietăţii. „Ordinea Naturală” trebuie nu numai cunoscută ci şi respectată. Ea se
opune ordinii sociale artificiale create de voinţa oamenilor. Aşa cum scrie Dupont de
Nemours, este „constituţia fizică pe care Dumnezeu a dat-o Universului”, pentru
fericirea oamenilor. Fiecare individ va şti în mod natural care este calea cea mai
avantajoasă, respectând principiul hedonist explicat de Quesnay: „a ob ţine cea mai
mare creştere posibilă a satisfacţiei prin cea mai mare sc ădere posibilă cheltuielilor.
Agricultura este privită de fiziocraţi drept unica sursă de bogăţie, fiind
considerată drept singura activitate care generază un plus - numit de fiziocraţi
produs net - peste cheltuielile de producţie; industria şi comerţul nu au decât rolul de
a prelucra şi transporta materiile prime. Doar în agricultură bog ăţia creată dep ăşeşte
bogăţia consumată, celelalte activităţi sunt catalogate de economi ştii fiziocraţi drept
sterile.
48
În analiza sa, Quesnay acordă o importanţă primordială activităţii de producţie.
Prin
Doctrine economice produc ţie el înţelege crearea de bogăţie, formată din bunuri.
Bunurile necesare oamenilor pot fi grupate în două categorii:

Fiziocraţia

1. Condiţia esenţială a ordinii economice, situat ă în interiorul ordinii politice,
este ……… , al cărei corolar este ……… , adică ……… .
2. În opera lui Francois Quesnay, fundamentul esenţial al ordinii economice în
societate este ………. .
3. În concepţia fiziocrată, ……… este privită drept unica sursă a bogăţiei, este
singura activitate care dă un ……… peste cheltuielile de producţie.
4. Descrieţi perspectiva demografică prin prisma căreia Francois Quesnay
analizează agricultura.
5. Fiziocraţii susţin că importanţa unei ţări derivă din:
a) mărimea populaţiei
b) forţa sa militară
c) dezvoltarea agriculturii
d) cantitatea de metal preţios pe care o deţine
6. Identificaţi corelaţia corectă între termenii din cele două coloane:
Creşterea populaţiei cauză
Creşterea bogăţiei efect.
7. În concepţia fiziocraţilor, statul trebuie să adopte măsuri prin care să stimuleze
creşterea demografică. A/F. Argumentaţi
În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 6

49
Doctrine economice
Fiziocraţia
Lucrarea de verificare, al cărei conţinut este prezentat mai jos, solicită cunoaşterea
conceptelor prezentate în Unitatea de învăţare nr. 6.
1. Care sunt cele două categorii de bunuri necesare oamenilor?
2. Ce este bogăţia, cum poate fi creată şi care sunt cele două categorii de bunuri
care o compun?
3. Care este deosebirea dintre "munca neproductivă" şi "munca sterilă"?
4. Cărui domeniu de activitate îi este caracteristică munca sterilă?
a) agricultură b) industrie c) comer ţ
5. În concepţia fiziocraţilor "steril" ="inutil". A/F. Argumentaţi răspunsul.
6. Identificaţi corelaţia corectă între termenii din cele dou ă coloane:
bunuri supraabundente, gratuite
şi necomercializabile bunuri libere
bunuri pe care omul le obţine prin
munc
sau ăschimb bunuri economice
7. Cum defineşte F.Quesnay caracterul marfar al bunurilor comercializabile?
8. Fiziocraţii consideră că adevărata bogăţie constă în:

a) producţia de bunuri b) posesia de metale preţioase c) bani
d) valori spirituale e) excedentul balanţei comerciale
9. Orice proces de producţie implică în mod necesar anumite cheltuieli, un
anumit consum de bogăţie, care va fi dedus din bogăţia creată în respectivul
proces de producţie. Diferenţa în plus constituie .........
10. Francois Quesnay dorea modernizarea agriculturii din acele vremuri prin
............ şi prin ................. .
11. În concepţia fiziocrată, valoarea este dată de:
a) om b) muncă c) natură d) muncă şi natură e) spiritul întreprinz ător
12. Fiziocraţii consideră "productivă" atât munca fermierilor, cât şi pe cea a

lucrătorilor agricoli. A/F. Argumentaţi răspunsul.
13. Comentaţi următorul citat din F.Quesnay:"Produse abundente şi ieftine nu
înseamnă deloc bogăţie. Scumpetea însoţită de penurie este sărăcie. Produse50
abundente şi scumpe înseamnă îmbelşugare."
Doctrine economice
14. În ce constă importanţa clasei productive?
Fiziocraţia
Răspuns 6.1
1A3b5A
Răspuns 6.2.
5 c 6 a-a/b-b 7 A
Răspuns Lucrare de verificare
8 a 11 c 12 A 17 a+c+d

51
Doctrine economice
Liberalismul economic clasic
LIBERALISMUL ECONOMIC CLASIC
Cuprins Pagina
7.1 Evidenţerea principalelor caracteristici ale liberalismului economic clasic 53
7.2 Precursorii liberalismului economic clasic 56
52
Doctrine economice

 Înţelegerea conceptului de liberalism economic

 Familiarizarea cu conţinutul doctrinei economice liberale clasice
 Evidenţierea srcinilor liberalismului economic
7.1 Liberalismul economic classic: trăsături principale
53
Doctrine economice
cuvinte cheie liberalism, individualism, ordine politică, autoreglare, interes personal, mâna
invizibilă
Liberalismul economic nu se putea afirma fără înfăptuirea unor prefaceri
politice care în final au dus la revoluţii burghezo-democratice.
Dezvoltarea şi maturizarea liberalismului economic au fost determinate de
condiţiile specifice ale fiecărui stat, care au influenţat atât baza de pornire, cât şi de
durata înfăptuirii prefacerilor liberale. Dacă în Anglia liberalismul se bazează ini ţial
în special pe producţia manufacturieră - Anglia începuse să se afirme şi să fie
recunoscut ă ca „atelier al lumii” şi „regină a mărilor” -, în Franţa situaţia era cu totul

alta. Colbert şi colbertismul favorizaseră dezvoltarea comerţului şi a manufacturilor,
neglijând agricultura. Tocmai din această cauză germenele liberalismului francez
trebuie căutat în domeniul agricol, el fiind anunţat de scrierile fiziocraţilor. Dacă în
Anglia liberalismul se desăvârşeşte abia la jumătatea secolului al XIX-lea odată cu
renunţarea la Legile cerealelor (acestea au fost abolite abia în anul 1846, datorit ă
opoziţiei proprietarilor funciari în parlament), în Franţa Revoluţia din 1789
întronează mult mai rapid liberalismul.
În contextul diversităţii „tipurilor” de liberalism, pot fi identificate totuşi unele
trăsături comune.
Între acestea este de reţinut că omul, aflat în centrul universului economic, este
considerat o fiinţă eminamente socială. În opinia liberală, aceasta înseamnă c ă soci-
etatea însăşi constituie un sumum de interferenţe, legături şi condiţionări între
indivizi. Rezultă deci că individualismul nu înseamnă izolare, ci, din contr ă, o
participare activă la viaţa economico-socială şi politică.
Deosebit de important este şi meritul economiştilor liberali de a fi sesizat că
adevăratul izvor al avuţiei îl constituie producţia, şi nu comerţul cum considerau cei
mai mulţi dintre mercantilişti.
Recunoscând existenţa „ordinii naturale” regăsită şi la scolasici, liberalii
reconsideră influenţa legilor naturale în sensul că, în concepţia lor, viaţa economică
se derulează de la sine, în mod obiectiv. Cu privire îns ă la efectele pe termen lung
ale acţiunii acestor legi, opiniile liberalilor i-au îndreptăţit pe unii autori să-i împartă
în două categorii distincte: „optimiştii”, încrezători în virtuţile mecanismului de
autoreglare, generatoar de progres (Say, Bastiat) şi „pesimiştii”, sceptici cu privire la
caracterul benefic al ordinii spontane, fie ea providenţială sau efect al exercitării
libertăţii individuale (Malthus, Ricardo).
În accepţiunea sa cea mai largă, liberalismul reprezintă un mod de a gândi.
Problema definirii liberalismului este deosebit de complexă datorită
caracterului dinamic al conceptului, precum şi datorită diferitelor forme pe care 54 le
îmbracă în epoci şi locuri diferite.
Doctrine economice
La nivel foarte general, liberalismul economic se caracterizeaz ă printr-o serie
de idei-cheie care, luate împreună, formeză un corpus teoretic bine definit :

1. Apariţia liberalismului ca şi curent de gândire economică a fost determinat ă
de:
a) dezvoltarea şi extinderea fără precedent a economiei naturale b) avântul
mercantilismului c) abuzurile monarhiilor autoritare d) climatul de îngrădire
a iniţiativei şi libertăţii de acţiune a individului e) ascensiunea “spiritului
întreprinzător”
Varianta corectă este: A=a+c B=a+c+d+e C=b+c+d+e D=b+c+d
E=a+b+c+d+e
2. În Anglia, datorită condiţiilor specifice, germenii liberalismului economic
apar în: a)comerţ b)industrie c)agricultură
3. În Franţa, datorită condiţiilor specifice, germenii liberalismului apar în:
a)comerţ b)industrie c)agricultură
4. Liberalismul economic se desăvârşeşte în Anglia cu mult înainte de întronarea
lui în Franţa. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
5. Care este momentul crucial al afirm ării definitive a liberalismului francez?
6. Liberalismul englez a fost favorizat în special de efectele “Legii cerealelor”.
A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
7. Între trăsăturile esenţiale ale liberalismului economic se numără:
a) exacerbarea etatismului b) individualismul înţeles în contextul

interdependenţei economico- sociale c)ideea potrivit căreia izvorul avuţiei
îl reprezintă comerţul d)ideea potrivit căreia izvorul avuţiei îl reprezintă
producţia e)ideea potrivit căreia derularea vieţii economico-sociale are loc
pe baza unor legi obiective (naturale)
Varianta corectă este: A=a+c B=b+d C=b+d+e D=c+d+e E=a+d+e
8. Care este criteriul delimitării teoretice a celor dou ă categorii de economişti
liberali: “pesimiştii” şi “optimiştii”?
economişti liberali “optimişti” Say, Bastiat
economişti liberali “pesimişti” Ricardo, Malthus
10. Explicaţi pe scurt baza filozofică a liberalismului economic.
55
Doctrine economice
7.2. Precursorii liberalismului economic clasic
56
Doctrine economice
cuvinte cheie Turgot, Petty, Locke, Cantillon, Hume
Anne Robert Jaques Turgot, baron d’Eaulne, (1727-1781) este considerat de

Joseph Schumpeter „unul dintre cei mai mari teoreticieni ai economiei din toate
timpurile”, iar de Fernand Braudel „cel mai mare economist de limbă franceză al
secolului al XVII-lea”, Turgot se declară discipol al lui F. Quesnay şi al şcolii
fiziocrate. În calitate de „controlor general al finanţelor” (ministru de finanţe),
Turgot a încercat să pună în aplicare, cel pu ţin în parte, ideile şcolii al cărei ilustru
reprezentant era, iniţiind reforme care răsturnau din temelii sistemul economic şi
social al Franţei.
Principalele sale lucrări sunt: „Discours sur le progres de l’esprit
humain”(1750), „Lettres sur la tolerance”(1754) şi „Reflections sur la formation et
la distribution des richesses”(1776).
Ca precursor al liberalismului, Turgot consider ă libertatea economică drept
principiu de bază pentru asigurarea proprietăţii naţionale, căci „un om îşi cunoaşte
mai bine interesul decât alt om căruia acest interes îi este indiferent. Or, este
imposibil ca, într-un comerţ lăsat în voia lui, interesul particular să nu coincidă cu
interesul general.”
Spre deosebire de Quesnay, care găsea cauza superiorităţii culturii mari faţă
de cea mică în avantajele plugurilor cu cai în raport cu cele cu boi, Turgot crede că
superioritatea decurge din faptul că în cazul marii culturi fermierul are posibilitatea
să investească mai mult (să facă „avansuri” iniţiale mai mari). Aceste avansuri
economisesc munca şi permit acumularea de „bogăţii mobiliare” care constituie, de
fapt, capital; în acelaşi timp, „bogăţia mobiliară” permite producătorilor să aştepte
până la noua recoltă. În viziunea lui Turgot, capitalul are cinci utiliz ări alternative:
- cumpărarea de proprietăţi funciare;
- investiţii în comerţ;
- investiţii în agricultură;
- investiţii în domeniul manufacturier;
- acordare de credite cu dobând ă.
Desprinzându-se de tradiţia ostilă economisirii, Turgot pune bazele unei
teorii a capitalului pe care „generaţiilor următoare de economişti le-a fost greu să o
îmbunătăţească.”
Turgot este primul economist care pune problema dobânzii în ştiinţa
economică, pe care o considera ca preţ acordat pentru folosirea unei anumite
cantităţi de bunuri - „bog ăţie mobiliară”- pe un anumit timp; mărimea ei era
determinată de raportul cerere- ofertă de capital.
Sir William Petty (1623-1687), considerat inventatorul statisticii, s-a ocupat în
plus de medicină, a fost matematician şi inginer cadastral - profesii care nu converg57
în ceea ce priveşte obiectul cercetării, dar care i-au l ărgit orizontul cunoaşterii.
Aceasta i-a permis să renunţe la metoda descriptivă folosită de înaintaşi şi să adopte
Doctrine economice
metoda inductivă, folosind „limbajul cifrelor, al greutăţilor şi măsurilor” în scopul
demonstrării veridicitătii concepţiilor sale. Deşi practician recunoscut în vremea sa,
el renun ă la func ia administrativ ă entru a se dedica cercet ării teoriei economice.

1. Ca precursor al liberalismului economic, Sir William Petty:
a) adoptă metoda descriptivă, bazată pe “limbajul cifrelor” b) confer ă
economiei politice valenţe matematice c) pune la baza valorii doar munca d)
descrie avantajele diviziunii muncii e) aderă fără rezerve la principiile
mercantilismului
Varianta corectă este: A=a+b+c+d+e B=a+b C=a+b+c D=a+b+d+e E=b+d+e
2. Explicaţi înţelesul următoarei sintagme celebre atribuite lui Sir William Petty:
“munca este tatăl şi principiul activ al avu ţiei, în timp ce p ământul îi este
mamă”.
3. Ca precursor al liberalismului economic, John Locke: a)este preocupat de
problema guvernării b)consideră suveranul drept reprezentant al Divinit ăţii
pe pământ c)consideră că statul trebuie să garanteze drepturile naturale
fundamentale ale individului, şi mai ales cel de proprietate d)este adeptul
“ordinii naturale” e)crede că ordinea socială trebuie să se bazeze pe reguli şi
legi juridice elaborate de suveran
Varianta corectă este: A=a+c B=a+b+d+e C=a+c+d+e D=b+e E=a+b+c+d+e
4. În ceea ce priveşte concepţiile teoretice ale lui J.Locke, între acestea şi unele
dintre preocupările sale practice există o contradicţie. A/F. Argumentaţi
răspunsul ales.
5. Ca precursor al liberalismului economic, R.Cantillon:
a)este adept al metalismului, protecţionismului şi al creşterii populaţiei
b)respinge intervenţia statului
c)respinge intervenţia statului în politica bancară
d)aderă fără rezerve la mercantilism
e)este adept al legilor naturale
Varianta corectă este: A=a+b+d+e B=a+c+d+e C=a+d+e D=a+c+e E=c+e
teoria valorii-muncă Petty
teoria valorii-pământ Cantillon
7. Atât în cazul întreprinzătorului, cât şi în cazul celui care dă cu împrumut,
R.Cantillon consideră că veniturile remunerează ..................... .
8. D.Hume este preocupat, între altele, şi de problematica referitoare la comerţul
înternaţional. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
9. Ce înţelegeţi prin diviziune naturală a muncii între ţări şi care sunt efectele 58
acesteia?
Doctrine economice


Care sunt elementele comune care pot fi identificate în scrierile precursorilor

liberalismului economic?
Argumentaţi afirmaţia potrivit căreia liberalismul economic asigură atât libertatea

individuală, cât şi ordinea socială cea mai avantajoasă

Răspuns 7.1
8 a 11 C 12 A 17 a+c+d
Răspuns 7.2.
1 C 3 E 4 A 5 D 6 a-b/b-a 8 A
59
Doctrine economice

60
Doctrine economice
Adam Smith, întemeietor al şcolii economice clasice

ADAM SMITH, ÎNTEMIETOR AL ŞCOLII ECONOMICE
CLASICE
Cuprins Pagina
8.1. ş ţ ă Avuţia naţiunilor
8.2. Cunoa
Cunoaşterea
terea con
conţinutului
inutului lucr
lucrării
rii Teoria sentimentelor morale 62
65
61
Doctrine economice

 Înţelegerea conceptelor economice fundamentale în accep ţiunea lui Adam
Smith
 Familiarizarea cu coordonatele filozofice ale scrierilor smithiene
8.1. Avuţia naţiunilor-biblie a economiştilor
62
Doctrine economice
cuvinte cheie Revoluţie industrială, revoluţie agricolă, revoluţie comercială, factory system,
domestic system, avuţia naţională, diviziunea muncii, acumulare, economisire
În „Avuţia naţiunilor”, Adam Smith elaborează modelul celebrului „sistem al

libertăţii naturale şi al dreptăţii desăvârşite”, care arată că urmărirea interesului
individual în condiţii de concurenţă creează o ordine socială armonioasă.
Obiectivul principal al lui Adam Smith este stabilirea cauzelor avuţiei unei
naţiuni. Abordarea sa continuă linia gândirii lui Petty şi Mun, accentul căzând pe
necesitatea dezvoltării economice. Deşi îşi începe cartea cu un exemplu
microeconomic (celebra fabrică de ace), atenţia lui Smith se orientează spre nivelul
macro: analiza diferitelor sisteme economice, a cre şterii şi dezvoltării economice.
Smith analizează concepte mai vechi (de exemplu, preia de la Aristotel
valoarea de schimb) şi introduce concepte noi, închegându-le pe toate într-o manier ă
unitară, personală. Odată cu parcurgerea „Avuţiei naţiunilor”, profunzimea şi
claritatea ideilor lui Smith devin tot mai evidente. Chiar subtitlul lucrării este foarte
sugestiv cu privire la conţinutul acesteia.
În concepţia lui Smith, diviziunea muncii este practic singurul factor al progresului
economic: progresul tehnic - şi investiţiile - reprezintă o consecinţă a diviziunii
muncii, care rezultă la rândul ei dintr-o înclinaţie înnăscută spre schimb şi se
dezvoltă odată cu expansiunea progresivă a pieţelor. Ulterior, J.M. Buchanan va
prelua ideea tendinţei naturale a omului spre schimb, sugerând c ă atenţia
economiştilor trebuie să se îndrepte asupra teoriei pieţei şi nu asupra teoriei alocării
resurselor. Aceeaşi înclinaţie naturală spre troc este de asemenea preluată de cei care
vor defini „economia politică” drept o „ştiinţă a schimburilor” şi mai ales a
consecinţelor acestora (cooperare, asociere).
Adam Smith găseşte trei motive principale care fac avantajoas ă diviziunea
muncii:
 îndemânarea sporită a celui care execută doar o singură operaţiune;
 economia de timp;
 posibilitatea introducerii pe scară largă a progresului tehnic.
Diviziunea muncii are însă şi dezavantaje. Unul dintre acestea este că pentru
majoritatea oamenilor, în urma specializării stricte, educaţia (pregătirea) se rezumă
la însuşirea unui volum mic de cunoştinţe. Pentru a contracara acest aspect nedorit,
Smith propune anumite măsuri pe care să le ia statul (este una din pu ţin numeroasele
situaţii în care autorul admite intervenţia puterii publice în domeniul economico-
social).
Un individ şi-a constituit o rezervă de bunuri suficientă pentru mai multe

luni poate da doucare
ă destina ţii acestei rezerve: consumul imediat sau transformarea ei
în capital, care îi va aduce un venit (profit) pe dou ă căi, fie prin producerea de
bunuri şi vânzarea acestora (capital circulant), fie prin ameliorarea calit ăţii
terenurilor sau cumpărarea de maşini (capital fix). 63
În mod analog, fondurile acumulate într-o ţară pot fi repartizate pe trei direcţii:
Doctrine economice
consum, formare de capital fix (maşini, construcţii, îmbunătăţiri funciare, formarea
aptitudinilor individuale) şi formarea de capital circulant (monedă, materii prime
manufacturate sau nu).

1. Care este contextul istoric al apari ţiei scrierilor lui Adam Smith?
Domestic system ateliere meşteşugăreşti
Factory system diviziunea muncii
3. Adam Smith aprecia drept benefic rolul privilegiilor dobândite de bresle în
cadrul oraşelor. A/F. Argumentaţi răspunsul ales.
4. În urma avântului economic din perioada Revoluţiei industriale, apare şi se
consolidează o nouă clasă socială – burghezia. Aceasta s-a format mai întâi
în:
a)comerţ b)domeniul bancar c)agricultură d)domeniul militar
5. În perioada anterioară Revoluţiei industriale, Anglia promovase o politică
economică:
a)protecţionistă b)de liber-schimb
6. Expuneţi pe scurt politica economică engleză faţă de colonii.
7. Ce legătură este între “Declaraţia de independenţă” a SUA şi “Avuţia
naţiunilor”?
Mercantilism absolutism monarhic
Liberalism democraţie
9. Comentaţi următoarea afirmaţie făcută de Adam Smith: “Cum însă apărarea
ţării este mult mai importantă decât belşugul, Actul de navigaţie este poate
cea mai înţeleaptă lege comercialăa a Angliei.”
10. În ceea ce priveşte concepţia despre comerţul exterior, între scrierile lui
Smith şi cele ale fiziocraţilor există deosebiri majore. A/F. Argumentaţi
răspunsul ales.
64
Doctrine economice
8.2. Teoria sentimentelor morale-de la pasiune la interes
65
Doctrine economice
cuvinte cheie pasiune, interes, morală, psihologie umană, psihologie economică, filozofie
economică
Cunoscut ca întemeietor al şcolii clasice de economie politică, Adam Smith a

fost înainte de toate un „filozof moral” ale cărui vederi etice şi juridice sunt esenţiale
pentru a-i înţelege concepţia politică şi economică. Concepţia sa economică, aşa
cum reiese aceasta din „Avuţia naţiunilor”, este o rezultantă a scrierilor anterioare,
între care se detaşează ca importanţă „Teoria sentimentelor morale”, apărută în anul
1759.
Problema centrală a lucrării este determinarea modalităţii prin care omul
formulează o judecată morală (enunţarea unor idei despre viciu şi virtute, despre
bine şi rău, despre just şi injust). Smith, ca şi majoritatea moraliştilor englezi din
secolul al XVIII-lea, consideră că la baza acţiunii umane stă pasiunea, şi nu
raţiunea.
Una dintre cele mai puternice pasiuni „vicioase” este lăcomia, condamnată atât
de vechii greci cât şi de creştini. Lăcomia este o formă a dorinţei de îmbogăţire, care
la Smith constituie mobilul activităţii economice. Dorinţa de îmbogăţire poate fi
privită sub mai multe aspecte:
a) ca dorinţă permanentă de a-ţi ameliora situaţia; considerată astfel, dorinţa de
îmbogăţire este o virtute (a munci pentru a trăi mai bine, a-ţi satisface nevoile tot mai
diverse şi mai complexe);
b) ca o achiziţionare de bunuri în scopul de a-i impresiona pe ceilalţi şi de a-ţi
satisface vanitatea;căconsiderat ă dorinţa de îmbogăţire este un viciu, deşi
Voltaire considera este beneficastfel,
ă societăţii (cheltuielile de lux ale celor bogaţi dau
posibilitatea săracilor să trăiască);
c) ca acumulare de bani „de dragul banilor” pentru a-i acorda cu împrumut şi a
obţine o dobândă (camătă) care sporeşte la infinit averea monetară; considerată ast-
fel, dorinţa de îmbogăţire este „distructivă” (David Hume).
În „Teoria sentimentelor morale”, Smith î şi expune pe larg concepţia despre natura
şi psihologia umană. El consideră cei bogaţi şi puternici sunt admiraţi nu pentru
plăcerile de care se bucură sau pentru fericirea de care au parte, ci pentru mijloacele
de care dispun pentru a atinge fericirea; ace ştia nu sunt mai fericiţi decât alţii, ci
dispun de mai multe mijloace de trai. De şi starea lor materială este invidiată, ea nu
mai valorează nimic în cazul când cei bogaţi devin bolnavi sau când îmbătrânesc.
Iluzia plăcerilor bogăţiei şi grandorii generează eforturi permanente: îl

determină pe om să cultive pământul, să construiască, să inventeze, schimbând faţa
globului: păduri sălbatice s-au transformat în câmpuri fertile, oceanul a devenit o
sursă ăţ şi o cale de comunicare între popoarele p ământului. Toată această
muncădea bog
dublatiefertilitatea primară a pamântului şi a hrănit un număr mai mare de
locuitori. Adam Smith observă cu fineţe că „ochiul este mai avid decât stomacul”.
66
Stomacul celui bogat nu este pe măsura dorinţelor sale, nefiind mai mare
Doctrine economice
decât cel al săracului. Cel bogat este obligat astfel să distribuie altuia ceea ce
prisoseşte consumului său. Bogaţii nu consumă mai mult decât săracii, în pofida
avidităţii şi egoismului lor. Smith are credinţa că surplusul se va îndrepta mereu spre
1. Care sunt elementele economice fundamentale din lucrarea Teoria sentimentelor

morale, pe care ulterior Adam Smith le preia în Avu ţia naţiunilor? Explicaţi.
2. Care este conceptual central al filozofiei economice a lui Adam Smith?

3. În opinia lui Adam Smith, dihotomia bogaţi/săraci este benefică progresului? De
ce?


Argumentaţi afirmaţia potrivit căreia Adam Smith este p ărintele liberalismului

economic clasic.
Evidenţiaţi rolul diviziunii muncii în întocmirea unui referat la disciplina Doctrine

economice.
Răspuns 8.1
2 a-a/b-b 3 F 4 a 5 a 8 a-a/b-b 10 A
Răspuns 8.2.
1 pasiune, interes 2 libertatea individuală 3 da
67
Doctrine economice

Smith A., Avuţia naţiunilor, Editura Universitas, Chişinău, 1992
Smith A.,Theorie des sentiments moraux, Quadrige/Presses Universitaires de
France, 1999
68
Doctrine economice
David Ricardo
DAVID RICARDO
Cuprins Pagina
9.1. Contextul istoric al scrierilor ricardiene 70
9.2. Principalele coordonate ale gândirii economice ricardiene 73
69
Doctrine economice
David Ricardo

Înţelegerea cauzelor istorice care au dus la formularea doctrinei ricardiene

Familiarizarea cu principalele concepte ale gândirii economice ricardiene


9.1 Contextul istoric al scrierilor lui David Ricardo
70
Doctrine economice
David Ricardo
cuvinte cheie Industriaş, landlord, maşinism, Corn Laws, protecţionism, liber-schimb
În răstimpul de patru decenii de la apariţia „Avuţiei naţiunilor”, în Anglia se

cristalizaseră două grupuri sociale „ostile”: industriaşii şi marii proprietari funciari.
Primii, în plină ascensiune, ocupaţi cu fabricile lor, luptau pentru reprezentare
parlamentară şi prestigiu social. Ceilalţi, reprezentanţii unei aristocraţii bogate şi
temeinic aşezate, priveau cu „ochi răi” încercările de afirmare ale „noilor
îmbogăţiţi”.
Trecerea de la sistemul manufacturier la marea industrie ma şinistă a început în
industria bumbacului,
dezvoltarea tehnicii noi,apoi s-a extins în metalurgie, creându-se premisele pentru
maşiniste.
Pe plan extern, Anglia ducea un lan ţ neîntrerupt de războaie cu scopul de a
îngenunchea puterile coloniale de pe continent: Fran ţa, Spania, Olanda şi Portugalia.
Consecinţele economice negative nu întârziau s ă apară: deprecierea bancnotelor era
dublată de o dilemă de politică economică. În anul 1815, scăderea preţului mondial
al grâului a determinat guvernul englez să-şi protejeze agricultorii prin legile numite
„Corn Laws”. Proprietarii funciari, profitând de poziţia lor dominantă în Parlament,
au făcut să fie adoptate aceste legi, care desfiinţau orice îngrădire la exportul de
cereale din Anglia şi introduceau taxe vamale ridicate pentru importurile de cereale
(aceste taxe vamale aveau caracter glisant, scăderea preţului la cereale în străinătate
era corelată automat cu o creştere egală a mărimii taxelor vamale de import).
Pe de altă parte, industriaşii - capitalişti susţineau că preţurile alimentelor sunt
prea mari: cererea de cereale, datorită creşterii populaţiei depăşea oferta, iar Anglia
era nevoită să importe grâu. Landlorzii beneficiau de aceast ă conjunctură, profiturile
lor fiind in creştere. Capitaliştii doreau însă cereale ieftine, nu din considerente
filantropice, ci datorită faptului că preţurile cerealelor determinau salariile pe care ei
trebuia să le plătească muncitorilor.
Dilema de politică economică a statului - protejarea agriculturii proprii sau
deschiderea graniţelor în faţa grâului din străinătate şi industrializare - nu era numai
pur teoretică, ci reflecta un antagonism social accentuat. În anul 1813, datorit ă
recoltei proaste şi războiului, preţul grâului crescuse fantastic: preţul unui buşel
echivala cu dublul salariului săptămânal al unui muncitor.
Teoria economică a epocii - economia politic ă - se transformă, pe baza unor
premise noi impuse de realitatea economico - socială. În rândul industriaşilor, noii
economi politice i se făcuse o primire grandioasă. Economia politică devenise o
ştiinţă la modă: marile doamne, înainte de a angaja guvernante pentru fiicele lor, se
interesau dacă aceste guvernante erau capabile să predea economia...
Abia în anul 1846, în urma foametei din Irlanda, guvernul englez decide să fie
abolite celebrele Corn Laws. Înfrângerea landlorzilor echivala cu sacrificarea
agriculturii interne în numele competitivităţii industriale externe.
Revoluţia industrială a avut economistul ei: David Ricardo (1772-1823).
Născut la Londra, într-o familie de evrei srcinar ă din Olanda, el s-a dovedit a fi cel
71
mai mare nume din economia politică, după Adam Smith.
Doctrine economice
Curtier la bursa de mărfuri, tatăl său l-a iniţiat pe Ricardo în misterele
schimbului şi ale banilor. El lucrează la bursă şi ajunge foarte bogat încă de tânăr,
având la bază o serioasă pregătire pentru afaceri dobândită la una dintre cele mai
David Ricardo

1. Care erau principalele clase sociale în Anglia în vremea lui Ricardo?
2. Trecerea de la manufactur ă la marea industrie maşinistă s-a făcut mai întâi:
a) în minerit
b) în metalugie
c) în industria textilă a bumbacului
3. Legile numite “Corn Laws” erau o expresie a politicii economice:
a) protecţioniste
b) de liber-schimb
4. Explicaţi caracterul glisant al unei taxe vamale.
5. “Conflictul” dintre industriaşii capitalişti şi proprietarii funciari se manifestă pe fondul unei
situaţii pe piaţa cerealelor în care
a) cererea era superioară ofertei
b) cererea era inferioară ofertei
c) cererea era egală cu oferta
6. Pornind de la interesul lor imediat, fiecare dintre cele două clase sociale doreau un anumit
nivel al preţului cerealelor. Corelaţi corect termenii din cele două coloane:
Industriaşii-capitalişti preţuri mari la cereale
Proprietarii-funciari preţuri mici la cereale

Justificaţi corelaţia aleasă.
7. Pentru că cererea de cereale era.................... decât oferta, Anglia era nevoită să.............. grâu.
8. Dat fiind raportul cerere-ofertă pe piaţa cerealelor, proprietarii funciari doreau ca taxele
vamale la importul de cereale s ă fie:
a) ridicate
b) scăzute
9. Analiza economică ricardiană se plasează preponderent în sfera:
a) producţiei
b) repatiţiei
c) schimbului
d) consumului
72
Doctrine economice
David Ricardo
9.2. Principalele coordinate ale gândirii economice ricardiene
73
Doctrine economice
David Ricardo
cuvinte cheie Teoria ricardiană a valorii, repartiţie, teoria ricardiană a rentei funciare, teoria
avantajului comarativ
Cheia de boltă a operei ricardiene - problematica reparti ţiei - nu poate fi

înţeleasă pe deplin fără abordarea problematicii valorii, care la rândul ei reprezintă
piatra de temelie a oricărei teorii economice.
Ricardo înlătură ambiguitatea smithiană în explicarea valorii mărfii - fie prin
munca depusă pentru producerea ei, fie prin munca încorporată în marfa cu care se
schimb
din ă. Spre
venituri, ci deosebire de Smith,
se descompune Ricardovaria
în venituri: subliniaz ă că valoarea
ţia raportului nu se compune
salariu/profit nu influ-
enţează valoarea. Aceasta „depinde în mod direct de cantitatea relativă de muncă
necesară pentru producerea ei - adică cea ajustată de raportul cerere-ofertă - şi nu de
compensaţia mai mică sau mai mare care se pl ăteşte pentru această muncă”. Orice
bun are valoare de întrebuinţare şi valoare de schimb. Chiar dac ă este esenţială,
Ricardo consideră că nu utilitatea stă la baza valorii de schimb, ci cantitatea de
muncă necesară achiziţionării bunului. Valoarea de schimb a unui bun depinde de
cantitatea relativă de muncă necesară pentru producerea lui. Ricardo va da rigoare
teoriei valorii - muncă, devenind părintele spiritual al lui Karl Marx.
Cu toate că în opera ricardiană nu apare explicit o teorie a valorii, accentul pus
pe importanţa muncii productive este mult mai evident decât la Adam Smith.
Ricardo a fost primul economist din istoria gândirii economice care a insistat pe o
teorie a valorii relative a muncii: el considera că bunurile se schimbă în anumite
ratios, care sunt aproximativ egale cu cele de munc ă necesare pentru a le produce.
Ricardo era conştient că aceste ratios sunt doar aproximativ egale, pentru că
bunurile nu se pot schimba exact în proporţie cu costurile relative de muncă atunci
când sunt produse în perioade de timp diferite ca mărime sau cu maşini de durabili-
tate diferită sau pur şi simplu cu capitaluri care au structuri diferite.
În timp ce predecesorii săi fuseseră preocupaţi mai ales de analiza producţiei,
abordarea ricardiană se plasează cu precădere în sfera repartiţiei.
Ricardo separă net domeniul economiei politice de cel al organizării sociale.
Proprietatea este un dat social, pe care îl accept ă fără discuţie. Împărţirea şi
transmiterea acesteia, cauzele care o determin ă, consecinţele care decurg din ea nu
fac obiectul analizei sale.
Ricardo face din analiza repartiţiei problema esenţială a economiei politice:
„Produsul pământului - tot ceea ce se obţine de pe suprafaţa sa prin aplicarea unit ă a
muncii, maşinilor şi capitalului, se împarte între trei clase ale societ ăţii şi anume:
proprietarul de pământ, posesorul fondului sau al capitalului necesar pentru
cultivarea sa şi muncitorii prin a căror muncă este cultivat.
Dar, pe diferitele trepte de dezvoltare ale societ ăţii, proporţia ce revine
fiecăreia din aceste clase din produsul total al p ământului sub numele de rentă, profit
şi salariu, diferă în mod esenţial, întrucât depinde mai ales de fertilitatea respectiv ă a
solului, de acumularea de capital şi populaţie precum şi de priceperea, ingeniozitatea 74
şi de uneltele întrebuinţate în agricultură. A determina legile care guvernează această

Doctrine econom ice ţie constituie principala problemă în economia politică.”
distribu
Preluând ideile lui Adam Smith, Ricardo descompune venitul naţional al unei
ări în treicom onente, cores unz ătoare celor trei clase sociale:
David Ricardo

1. Explicaţi de ce consideră David Ricardo că între capitalist şi proprietarul
funciar există o relaţie antagonistă.
2. Eliminarea taxelor la importul de cereale este în interesul:
a) capitaliştilor
b) proprietarilor funciari
c) salariaţilor
3. Urcarea taxelor la importul de cereale determin ă:
a) reducerea rentei funciare
b) creşterea rentei funciare
4. Explicaţi cum priveşte David Ricardo relaţia dintre salariat şi proprietarul
funciar, respectiv dintre salariu şi rentă.
5. În concepţia lui David Ricardo, unul dintre factorii determinanţi ai evoluţiei
salariului îl reprezintă preţul produselor agricole. Creşterea acestuia
determină:
a) creşterea salariului nominal şi reducerea salariului real
b) scăderea salariului nominal şi reducerea salariului real
c) creşterea salariului nominal şi creşterea salariului real

d) creşterea salariului nominal şi menţinerea la acelaşi nivel a salariului real

75
Doctrine economice
David Ricardo
76
Doctrine economice
David Ricardo
Teoria valorii absolute a muncii Adam Smith
Teoria valorii relative a muncii David Ricardo
2. În ceea ce priveşte concepţia cu privire la evoluţia socio-economică pe termen
lung, între David Ricardo şi T. R. Malthus exist ă:
a) asemănare b) deodebire
3. Între teoriile ricardiene, adesea se consider ă ca fiind cea mai celebră cea:
a) salariului b) rentei c) profitului
4. Preocuparea pentru problematica rentei era impusă de realităţile sociale
specifice fiecărei ţări. Astfel, această preocupare era mai pregnantă în Anglia
sau în Franţa? Argumentaţi răspunsul.
5. În ierarhia piramidală care reflectă structura tripartită a societăţii engleze,
landlorzii constituiau baza sau vârful piramidei sociale?
6. Istoria economică a Angliei de la sfârşitul secolului al xviii-lea şi începutului
secolului al xix-lea a fost marcat ă de: a) scăderea rentei şi creşterea preţului
grâului b) creşterea rentei şi creşterea preţului grâului c) creşterea rentei şi
scăderea preţului grâului d) scăderea rentei şi scăderea preţului grâului
7. Care erau cele trei alternative la luarea în cultur ă a terenurilor mai pu ţin
fertile?
8. Reprezenta importul de cereale o soluţie viabilă? A/F. Argumentaţi răspunsul.
9. Preţul natural al muncii este influen ţat de: a) raportul cerere-ofertă pe piaţa
muncii b) preţul alimentelor şi al bunurilor de strictă necesitate c)
obiceiurile şi tradiţiile poporului d) numărul lucrătorilore) productivitatea
muncii
10. Pe termen lung, preţul natural al muncii are o tendin ţăde a) sc ădere b)
creştere c) menţinere la acelaşi nivel Argumentaţi răspunsul.
11. David Ricardo consideră că, de regulă, pe piaţa muncii: a) cererea de
muncă este superioară ofertei de muncă b) oferta de munc ă este
superioară cererii de muncă c) cererea de locuri de munc ă este superioară
ofertei de locuri de munc ă d) oferta de locuri de munc ă este superioară
cererii de locuri de muncă
77
Doctrine economice
David Ricardo

Răspuns 9.1
2 c 3 a 5 a 6 a-b/b-a 8 a 9 b
Răspuns 9.2.
2a3b5a
Răspuns la Lucrarea de verificare
1 a-a/b-b 2 a 3 b 4 Anglia 5 vârful piramidei sociale 6 b 8 F 9 a 10 a 11 a

Ricardo D., Opere alese, Editura Universitas, Chi şinău, 1993
78
Doctrine economice
T. R. Malthus şi teoria sa demo-economică
T. R. MALTHUS ŞI TEORIA SA DEMO-ECONOMICĂ
Cuprins Pagina
10.1Legea populaţiei 80
10.2 Malthus-un altfel de liberal 83
79
Doctrine economice

 Înţelegerea conţinutului teoriei malthusiene cu privire la populaţie

 Sublinierea particularităţilor gândirii liberale malthusiene
10.1 Legea populaţiei
80
Doctrine economice
cuvinte cheie polarizarea sărăciei, pasiunea dintre sexe, viciu, celibat, Poor Laws, re ţinere morală
Thomas-Robert Malthus (1766-1834) s-a născut în Anglia ca al şaselea fiu al

lui Daniel Malthus, un om instruit cu o situaţie materială bună, care s-a îngrijit să
dea fiului său o educaţie temeinică. După absolvirea Jesus College din Cambridge,
Malthus este preoţit.
Preocupat de sudiul economiei, Malthus este atras de lucrarea fundamental ă a
lui Smith, „Avuţia naţiunilor”. Iniţial, el aderă fără rezerve la ideile rezultate din
monumentala ă dar mai apoi constat ăm o diferenţiere în ceea ce priveşte
problemele de oper
fond., Dacă Smith considera c ă sporirea avuţiei naţiunii înseamnă
îmbogăţire pentru unii şi bunăstare pentru toţi, Malthus era de părere că aceasta era
însoţită de creşterea rapidă a populaţiei sărace şi a privaţiunilor. Echilibrarea cererii
cu oferta pe care Smith o considera realizată în mod automat, în viziunea lui
Malthus era periclitată de acumularea de capital.
În scrierile sale, Malthus abordează mai multe probleme economice, insistând

asupra celor referitoare la populaţie.
În vremea sa, problemele populaţiei reveniseră în actualitate. Sfatul biblic
„Creşteţi şi vă înmulţiţi! dominase Antichitatea şi traversase întreg Evul Mediu,
chiar dacă învăţaţi precum Platon şi Aristotel subliniaseră neajunsurile unei creşteri
excesive aăpopula
considerat ţiei în al
un factor cadrul
creşcet ăţilor
terii ăţiei,şti.
boggrece a Ideea necesităăţiişicredeşterii
fost preluat populaţiei,
reprezentan ţii
mercantilismului.
Atât timp cât rata creşterii bogăţiei fusese moderată, evoluţia demografică nu
constituise un subiect de analiză distinct. Datorită războaielor şi a diferitelor
calamităţi, preocuparea pentru problemele referitoare la insuficien ţa numerică a
braţelor de muncă a sporit. Datorită războaielor, monarhiile europene se confruntau
cu pierderi masive de vieţi omeneşti, ceea ce a atras după sine nevoia creşterii
populaţiei, propunându-se în acest sens şi metode mai îndrăzneţe şi atipice, cum ar fi
spre exemplu bigamia în unele state germane.
Primul tratat de teorie a populaţiei este cel a lui J.P. Süsmilch, ap ărut în anul
1740 în Germania sub titlul: „Ordinea divin ă în evoluţia neamului omenesc”.
În Spania, creşterea populaţiei era dorită ca urmare a expulzării evreilor şi a
maurilor, dar mai ales datorită exodului spre Lumea Nouă. Fenomenul demografic
era complicat şi de atitudinea Bisericii, care impunea celibatul.
Principala sa lucrare a apărut la Londra în anul 1798 cu titlul „Eseu asupra
principiului popula ţiei în măsura în care el influen ţează progresul viitor al societăţii
împreună cu observaţii asupra teoriilor domnilor Godwin şi M. Condorcet şi ale 81
altor autori”.
Doctrine economice În plin proces de apariţie şi dezvoltare a producţiei industriale, Malthus
observă că pe fondul creşterii generale a producţiei are loc accentuarea şi polarizarea
sărăciei. Partizan al liberalismului smithian, el nu face vinovat sistemul capitalist de

1. Adept al lui A.Smith, R. Malthus se diferenţiază totuşi de acesta în ceea ce
priveşte problemele de fond ale ştiinţei economice. A/F Argumentaţi.
2. Caracterizaţi contextul istoric al revenirii în actualitate a problematicii
demografice (secolele XVII-XVIII)
3. Potrivit lui Malthus sărăcia:
a) este o consecinţă a liberalismului economic
b) este o consecinţă a repartiţiei inegale a bogăţiei
c) este o consecinţă inerentă a funcţionării oricărui sistem
economic.
Varianta corectăeste: A=a B = a+b C=c
4. Care este cauza sărăciei în accepţiunea lui Malthus?
5. Esenţa teoriei demoeconomice a lui Malthus const ă în contradicţia dintre
fertilitatea solului cultivat care este............ şi fertilitatea populaţiei, care
este...........................
6. Creşterea excesivă a populaţiei are un dublu efect, potrivit lui Malthus: pe
piaţa bunurilor determină.......................preţurilor, în timp ce pe pia ţa muncii
determină ..............salariilor.
7. Explicaţi "mecanismul" autoreglator de stabilire a unui raport normal între
cantitatea de mijloace de subzistenţă disponibile şi mărimea populaţiei.
8. Cum priveşte Malthus problema sărăciei în contextul teoriei sale
demoeconomice?
9. Prin concepţia sa despre populaţie, Malthus poate fi considerat:
a) un autor optimist
b) un autor pesimist.
Argumentaţi răspunsul ales
82
Doctrine economice
10.2. Malthus-un altfel de liberal
83
Doctrine economice
cuvinte cheie malthusianism, Darwinism social, boom demografic, piramida populaţiei, natalitate,
mortalitate, fecunditate, divorţialitate
Sărăcia este consecinţa „naturală” a acţiunii unei legi valabile în orice

societate. Potrivit lui Malthus, schimbarea instituţiilor statului în scopul estompării
sărăciei şi creşterii bunăstării n-are nici o şansă de reuşită. El este nu este liberal în
sensul liberalismului cultivat de clasici, care considerau proprietatea privată şi
mecanismul pieţei suficiente pentru o funcţionare eficientă a economiei, ci într-un
sens aparte: el nu respinge intervenţia statului, considerând-o pur şi simplu
zadarnică şi deci inutilă.
Malthus are în vedere în afară de acţiunea legii populaţiei, care duce la
scăderea salariului, şi prezumţia coalizării fermierilor şi a capitaliştilor în scopul
fixării şi menţinerii unor salarii scăzute. Lupta împotriva unei asemenea în ţelegeri
tacite şi ilegale ar fi de asemenea inutilă întrucât fondul problemei ar ramâne
neschimbat.
Malthus constată că în vremea sa, chiar dacă nivelul salariului nominal avea
unele oscilaţii, acestea nu erau semnificative: nivelul acestuia r ămânea aproximativ
constant, în timp ce preţurile bunurilor de subzistentă creşteau; astfel, creştea capi-
talul, cu consecinţa corelativă de atragere în procesul productiv a unui num ăr sporit
de angajaţi. Crescând producţia, preţul real al muncii ar putut fi mai mare. Deşi
posibil, acest lucru nu se întâmpla, fiind împiedicat de înţelegerile ascunse între
proprietari.
Aceştia susţin c ă sunt solidari şi acceptă m ărirea salariului în anii de foamete,
dar odată cu revenirea anilor cu recolte bogate se plâng că lucrătorii nu mai acceptă
la rândul lor reducerea corespunzătoare a salariului.
Pe termen lung, salariul real r ămâne relativ constant.
Deşi preot, Malthus condamna vehement „Legile săracilor” existente în
Anglia, pe motiv că acestea nu făceau decât să agraveze starea săracilor, pentru că
încurajau creşterea populaţiei, ceea ce ducea la o scădere a consumului pe locuitor:
cei care nu beneficiau de asisten ţă socială, ob ţineu o cantitate de bunuri mai mică şi
erau nevoiţi (stimulaţi) să solicite la rândul lor ajutorul statului.
Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din azile, în cadrul cărora era cuprins un
segment important al populaţiei, ducea la scăderea condiţiilor de trai al tuturor.
Un alt dezavantaj al sprijinului acordat s ăracilor este în opinia sa faptul că, în
perspectiva ajutorului social, lucrătorii nu se mai îngrijeau s ă economisească din
salarii: cineva care merge la cabaret să-şi cheltuiască banii ar renunţa la această idee
dacă ar şti că n-ar avea cine să-i întreţină familia în cazul îmbolnăvirii sale.
Într-o manufactură prosperă, ar exista posibilitatea creşterii salariilor peste
medie, şi implicit cea a economisirii, dar legislaţia privind asistenţa socială
constituie o alternativă nefericită la economisire. 84
Doctrine economice Sceptic în privinţa efectelor benefice ale „Legii săracilor”, Malthus propune o
serie de soluţii:
1. abolirea legilor parohiale, care „legau” ţăranii de glie, făcându-i astfel

1. De ce este considerat Malthus un "alt fel" de liberal?
2. În concepţia lui Malthus intervenţia statului:

a) este neapărat necesară (obligatorie)
b) este întotdeauna inoportună
c) este zadarnică (inutilă)
3. Malthus consideră sărăcia un fenomen "natural" (inerent) determinat de:
a) acţiunea legii populaţiei
b) b) coalizarea fermierilor şi capitaliştilor.
Varianta corecteste
ă A=a
B=b
C = a+b
4. Potrivit lui Malthus, datorită "solidarităţii" capitaliştilor salariul nominal
rămâne constant, în vreme ce preţurile bunurilor de
subzistenţă..........................; în consecinţă salariul real...........................,
urmând apoi o ............................ a capitalului productiv şi deci o .............. a
numărului de angajaţi.
5. Care este poziţia lui Malthus cu privire la "legile s ăracilor" (asistenţă

socială)?
6. Care sunt propunerile lui Malthus pe care le face ca alternativă la "legile
săracilor"?
7. O privire retrospectivă asupra corelaţiei dintre evoluţia demografică şi
creşterea economică:
a) confirmă pesimismul (scepticismul) lui Malthus
b) infirmă concepţia lui Malthus.
8. Malthus recunoaşte valabilitatea celebrei "legi a debuşeelor" enunţată de
J.B.Say. A/F. Argumentaţi.
85
Doctrine economice

Este timpul pentru întocmirea Lucrării de verificare nr. 10 pe care urmeaz ă să o

Comentaţi următoarele două texte scrise de T.R. Malthus:
1. “Creştinilor vreau să le amintesc că Sfânta Scriptură n înva ţă cât se poate

de clar şi de precis că este datoria noastră de a ne păstra pasiunile în limitele raţiunii.
Este o evidentă încălcare a acestor porunci, atunci când satisfacem dorinţele noastre
în aşa fel că, după cum ne spune raţiunea, din aceasta va rezulta mizerie în mod
invariabil."
2. “[...] Cea mai statornică şi importantă cauză a sărăciei are prea puţină sau
nici o olegătură directă cu forma de guvernare sau cu inegală repartizare a
proprietăţii; cei bogaţi în realitate nu au puterea să găsească de lucru şi întreţinere
pentru săraci, şi în consecinţă săracii, prin natura lucrurilor, nu au dreptul s ă le
ceară. Acestea sunt adevăruri importante care izvorăsc din legea populaţiei, care
dacă ar fi explicată cum trebuie, ar putea fi înţeleasă de oricine. Este evident că orice
om din clasele de jos ale societăţii, care ar cunoaşte aceste adevăruri, ar înclina să
suporte cu mai multă răbdare mizeria în care ar putea eventual să ajungă. Ar fi mai
puţin nemulţumit şi revoltat împotriva guvernului şi a claselor de sus din cauza
sărăciei sale şi în toate ocaziile ar fi mai pu ţin dispus la insubordonare şi turbulenţă.
Când ar primi ajutor, fie de la o institu ţie publică, fie de al un binefăcător particular,
l-ar primi cu mai multă recunoştinţă şi ar aprecia mai just valoarea lui.”
86
Doctrine economice

Răspuns 10.1
1A3C9b
Răspuns 10.2.
2c3C7b8F

Malthus T.R., Eseu asupra principiului populaţiei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,
1992
87
Doctrine economice
J. B. Say şi F. List
J. B. SAY ŞI F. LIST
Cuprins Pagina
11.1 Pricipalele coordonate ale gândirii economice a lui J.B.Say 89
11.2 F. List şi protecţionismul german 92
88
Doctrine economice

 Înţelegerea noţiuniloe economice fundamentale din scrierile lui J.B. Say

 Sublinierea trăsăturilor caracteristice ale gândiriieconomice listiene
11.1 Principalele coordonate ale gândirii economice a lui J. B. Say
89
Doctrine economice
cuvinte cheie legea debuşeelor, teoria trinitară a factorilor de producţie, întreprinzător, cerre
solvabilă, teoria subiectivă a valorii
Jean Baptiste Say (1767-1832) s-a născut la Lyon, într-o familie de negustori
protestanţi, unde primeşte o educaţie care îi va marca atât scrierile cât şi
comportamentul practic, atunci când va conduce o filatură de bumbac. La 19 ani,
merge în Anglia unde descoperă „Avuţia naţiunilor”. Interesat de politică, revine în
Franţa, unde se numără printre adepţii noilor idei ale Revoluţiei, care făceau
apologia libertăţii şi egalităţii, prin abolirea privilegiilor. În anul 1799 devine tribun,
dar datorită dezacordului cu ideile intervenţioniste ale lui Napoleon Bonaparte se
îndepărtează de activitatea politică.
În anul 1803 J.B. Say publică cea mai celebră lucrare a sa, „Tratat de
economie politică”, scriere organizată în spirit didactic, dat fiind faptul că autorul
preda economia politică.
Concepţia economică a lui Say are ca idee centrală teoria valorii bazată pe
utilitate. Ca şi contemporanii săi anglo-saxoni, Say face distincţie între valoarea de
schimb şi valoarea de întrebuinţare, dar dă acestor noţiuni un înţeles diferit.
Valoarea de schimb a unui bun, în opinia sa, este egală cu preţul (cantitatea de
monedă care trebuie cedată pentru a obţine un bun). Valoarea real ă a bunurilor
rezidă în valoarea lor de întrebuin ţare (capacitatea de a satisface nevoile) şi este
numită de Say „utilitate”.
Remarcabilă este şi contribuţia lui Say la teoria factorilor de producţie. La
activitatea de producţie participă posesorii factorilor de producţie (munca, natura şi
capitalul) care oferă servicii productive; aceste servicii sunt procurate de
întreprinzător, considerat de Say un intermediar între proprietarii factorilor de
producţie şi cei care întrebuinţează rezultatele producţiei. Întreprinzătorul este cel
care se ocupă cu „aplicarea cunoaşterii în vederea creării de produse pentru
consumul uman”; este cel care, în afaceri, îşi asumă un risc: „Orice activitate
antreprenorială are în sine probabilitatea eşecului. Antreprenorul îşi poate pierde
averea şi într-o anumită măsură reputaţia”.
În schimbul ofertei de servicii productive ale factorilor de producţie,
proprietarii acestora obţin venituri corespunzătoare. Say contestă analiza ricardiană a
repartiţiei, caracterizată de pesimism în măsura în care, pe termen lung, Ricardo
consideră că procesul de creşterea economică este limitat. Tendinţa de stabilire a
salariilor la un nivel scăzut şi de evoluţie spre un stat sta ţionar este determinată de
insuficienţa înclinaţiei spre investiţii, ca urmare a unei rate a profitului redus ă.
Explicaţia lui Ricardo: particularităţile formării rentei funciare şi tendinţa acesteia de
creştere pe termen lung.
J.B. Say propune o altă abordare a repartiţiei, în care venitul este privit ca
recompensă pentru participarea la producţie. Salariile nu mai sunt considerate
scăzute a priori, iar viziunea despre starea sta ţionară dispare, idee fructificată
ulterior de marginalişti. 90
Cea mai celebră componentă a concepţiei economice a lui Say o reprezintă

Doctrine economice
formularea celebrei „legi a debuşeelor”, menită să demonstreze că, într-un regim
concurenţial, economia de piaţă se reglează de la sine, în mod spontan. Potrivit
acestei legi, „oferta îşi creează propria sa cerere” (formularea îi aparţine lui J.M.

1. Concepţia lui J. B. Say se deosebeşte de cea a şcolii clasice engleze prin aceea
că: a) acceptă intervenţia statului în economie b) respinge interven ţia statului în
economie c) are o viziune idilică cu privire la funcţionarea mecanismului pieţei.
Varianta corectă este: A = a B = b C = b+c D = a+c
şcoala franceză valoare-utilitate
şcoala engleză valoare-muncă
3. Potrivit principiului "legii debuşeelor", într-un regim concurenţial, economia se

reglează de la sine, în mod spontan. A/F Argumentaţi răspunsul ales.
4. Printre contestatarii opiniilor lui Say se numără numeroşi marxişti şi keynesişti.
Corelaţi termenii din cele două coloane:
Marxişti "legea debuşeelor"
Keynesişti teoria valorii-utilitate
5. Say neagă posibilitatea manifestării dezechilibrelor economice:
a) pe termen scurt b) pe termen lung Varianta corectă este: A=aB=bC=
a+b
6. Corelaţi termenii din cele două coloane referitori la concepţia lui Say cu privire
la valoare:
Valoare de schimb preţ
Valoare de întrebuinţare utilitate
7. În ţia lui Say producţia crează:

a) concep
"materie" "utilitate"
8. Potrivit lui Say, limita inferioară a preţului este dată de .........................., în timp
ce nivelul (de piaţă, curent) al preţului se stabileşte în funcţie de......................... .
9. În concepţia lui Say, munca din sfera serviciilor este productivă. A/F
10. În scrierile sale J.B.Say accepta teoria ricardian ă a repartiţiei. A/F Argumentaţi
răspunsul ales.
11. Potrivit concepţiei lui Say asupra repartiţiei, ceea ce se împarte între posesorii
factorilor de producţie are caracterul unui:
a) venit net
b) venit brut.
12. Potrivit lui Say, preţul fiecărui serviciu productiv este determinat de
....................... .
13. În viziunea lui Say repartiţia are prin excelenţă un caracter:
a) echitabil
14. b) inechitabil.
J.B.Say a rămas în istorie drept un campion al liberalismului. A/F Argumentaţi
răspunsul ales.
15. În scopul creşterii bogăţiei unei ţări Say propunea:
a) încurajarea consumului b) dezvoltarea gusturilor şi nevoilor c) sporirea 91
producţiei
Doctrine economiceVarianta corectă este: A = a B = a+b C = b D = a+b+c E = b+c.
11.2. F. List şi protecţionismul german
92
Doctrine economice
cuvinte cheie Times New Roman, normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând) Times New
Roman, normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând) Times New Roman,
normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând).
În istoria economică mondială, evoluţia Germaniei pe parcursul secolului al

XIX-lea constituie un exemplu spectaculos. De-a lungul întregului Ev Mediu,
precum şi la începutul perioadei moderne, Germania nu exista ca ţară în sensul unui
stat unificat din punct de vedere politic. Regiunea cunoscută astăzi sub numele de
Germania era constituită din sute de state separate, care erau virtual independente.
Acestea aveau mărimi diferite: erau fie oraşe-stat şi mici zone rurale conduse de
nobili, fie regate mari şi puternice, ca Prusia.
Datorită acestei fărâmiţări statale, piaţa era la rândul ei împovărată de
numeroase taxe vamale care frânau circulaţia mărfurilor. Statele feudale germane
aveau caracter predominant agrar, iar neînţelegerile dintre ele se repercutau negativ
în plan economic, astfel că se aflau mult în urma Angliei şi Franţei pe calea creării
unei industrii naţionale.
Indirect, blocada napoleoniană favorizase dezvoltarea unei industrii incipiente
în statele germane. Imediat după anul 1810, când cade blocada, produsele
industriale engleze invadează din nou Europa şi ameninţă tânăra industrie europeană
în general şi pe cea germană în special. Aceasta din urmă reacţionează şi, în anul
1819, se înfiinţează Asociaţia comercianţilor şi fabricanţilor germani.
Iniţiativa îi aparţine lui Friederich List, care redactează şi semnează cererea de
înfiinţare aprobată de Bundestag.
Friederich List (1789-1846), spirit autodidact, deşi nu obţine nici un titlu

academic, în anul 1817 devine profesor la Universitatea din Tubingen. Ca militant
pentru unificarea politică şi vamală a Germaniei, List intră în conflict cu aristocraţia
princiară, este exclus din Parlament şi condamnat, pierzându-şi postul de la catedră.
Se refugiază în Franţa, iar în anul 1825 pleacă în Statele Unite la sugestia lui La
Fayette.
Introdus de acesta în viaţa politică americană, List se afirmă public prin
articolele sale economice şi, ca urmare, i se cere p ărerea cu privire la politica
comercială americană. În acea vreme situaţia economică şi politică a Statelor Unite
era asemănătoare cu cea a Germaniei : ambele ţări luptau pentru unitate naţională şi
independenţă economică.
În lucrarea „Repere ale economiei politice americane”, List pledeaz ă pentru
protecţionism şi îl critică pe Adam Smith, părintele Iiberalismului economic.
Din analiza istoriei gândirii şi practicii economice reiese că teza protecţionistă
este mult mai veche decât cea a liberului-schimb. Ea a fost dominant ă înainte de
secolul al XVIII-lea, datorită caracterului ei realist atunci când consideră că în
dezvoltarea economică se porneşte de la naţiune spre economia mondială şi nu
invers.
93
În anul 1841 List publică lucrarea sa de referinţă „Sistemul naţional de
economie politică”. Încă din prefaţă, el subliniază necesitatea ca Germania să
Doctrine economice
desfiinţeze barierele vamale existente între numeroasele sale provincii, astfel încât,
printr-o politică economică unitară faţă de străinătate, să ajungă la acelaşi nivel de
dezvoltare industrială cu ări recum An lia sau Fran a.
Explicaţi contextual istoric al scririor lui F. List
Arătaţi rolul gândirii economice listiene în evolu ţia economiei Germaniei.
Identificaţi elementele liberale din gândirea economică a lui F. Lisz


Care este principala contribuţie alui J. B. Say la tezaurul gândirii economice?
Caracterizaţi naţionalismul economic al lui F. List

Răspuns 11.1
1 C 2 a-a/b-b 3 A 4 a-b/b-a 5 b 6 a-a/b-b 7 b 9 A 10 F 11 a 13 a 14 A 15 D
Răspuns 11.2.
94
Doctrine economice

List F., Sistemul naţional de economie politică, Editura Academiei RSR, Bucureşti,
1973
95
Doctrine economice
J.S. Mill – ultimul mare clasic, primul mare liberal modern
J.S. MILL-ULTIMUL MARE LIBERAL CLASIC, PRIMUL MARE

LIBERAL MODERN
Cuprins Pagina
12.1 Principaleleăţcoordonate
12.2 Particularit ale gândirii
i ale liberalismului economice a lui J.S. Mill
millian 97
100
96
Doctrine economice

Înţelegerea noţiunilor de bază din scrierile economice milliene

Familiarizarea cu particularităţile liberalismului economic millian


12.1 Principalele coordinate ale gândirii economice a lui J.S. Mill
97
Doctrine economice
cuvinte cheie libertate, progres economic, progres social
John Stuart Mill (1806-1873) este considerat cel mai de seamă filozof englez
din secolul al XIX-lea şi, în acelaşi timp, unul dintre marii clasici ai gândirii
economice şi politice britanice.
Epoca apariţiei principalelor sale lucrări este cea a avântului naţionalismului
şiindustrialismului, care exaltau puterea şi rolul marilor mase de oameni în plan
economic, social şi politic. Statutul individului ameninţat de stat şi de noua
oganizare industrială devenise obiect al unor aprinse dezbateri publice.
Influenţat de spiritul filozofiei utilitariste (Bentham), interesat de ideile lui
Saint-Simon asupra eredităţii şi de cele ale lui Sismondi asupra propriet ăţii ţărăneşti,
precum şi de pozitivismul lui Compte, J.S. Mill este continuatorul ideilor economice
ale lui Adam Smith, David Ricardo şi Thomas Robert Malthus. În planul gândirii
economice, scrierile lui Mill marchează apogeul economiei politice clasice: mai
puţin srcinal poate decât unii dintre ilu ştrii săi predecesori, el se face remarcat mai
ales prin spiritul său de sinteză.
Dintre lucrările sale reprezentative, cel mai des citate sunt: „Principii de
economie politică” (1848) care reprezintă de fapt o sinteză a economiei politice
clasice, apoi „Despre libertate” (1859) şi „Utilitarismul” (1861), aceaste ultime dou ă
lucrări fiind traduse şi în româneşte.
Una dintre preocupările de bază ale lui Mill a fost filozofia politică. „Despre
libertate”, principala sa lucrare în această sferă de gândire, apare în aceeaşi perioadă
cu „Originea ş „Critica economiei politice”, scrisă de
Marx. În carteaspeciilor” a lui
sa, Mill se str ăDarwin
duieşte săi gcu
ăsească şi s ă expună într-o manieră logică
- argumentată şi coerentă - o soluţie de principiu următoarei probleme: care sunt
„natura şi limitele puterii ce poate fi exercitată în mod legitim de către societate
asupra individului”. Potrivit lui Mill, individul este suveran asupra lui însu şi, asupra
propriului trup şi spirit. Concepţia sa, vădit „naturalistă” în sensul că binele pentru
un om echivalează cu atingerea unor scopuri determinate de îns ăşi natura umană, îl
determină pe Mill să denunţe orice tiranie asupra individului, fie ea şi „tirania
majorităţii”!
O asemenea idee îl situează pe Mill printre „liberalii care reformeaz ă
liberalismul”, fapt care însă nu-l va împiedica pe Marx s ă vadă în scrierile milliene
„cântecul de lebădă” al liberalismuli clasic.
Lucrarea sa economică fundamentală „Principii de economie politică” se
constituie într-o chintesenţă a ceea ce a fost mai valoros în ştiinţa economică pân ă la
el, la care se adaugă şi propriile concepţii în domeniu.
J.S. Mill poate fi caracterizat drept reformist întrucât chiar dacă apără
proprietatea privată şi economia concurenţială, el conştientizează inegalităţile
sociale din epoca sa şi face diferenţă între progresul economic şi progresul social.
Acumularea de bogăţie şi bunăstarea materială nu se confundă cu echitatea 98 şi
dreptatea socială.
Doctrine economice
El se ridică împotriva socialiştilor vremii sale (numiţi utopici) neacceptând
tirania societăţii asupra individului. Animaţi de bune intenţii, socialiştii au găsit în
Mill ersoana res ectabil ă care sădea ir tiintific vederilor lor. Acesta afirmă, în
1. Argumentaţi afirmaţia potrivit căreia J.S. Mill este considerat drept un economist
reformist.
2. Prezentaţi succint concepţia lui J.S.Mill cu privire la progresul economic şi

progresul social.
3. Care era opinia lui J.S.Mill referitoare la succesiune (moştenire)?
4. În optica lui J.S.Mill, progresul social presupune realizarea a trei deziderate

majore. Care sunt acestea?
5. În planul relaţiilor sociale J.S.Mill considera că:

a) clasele bogate trebuie să decidă cu privire la interesele salariaţilor
b) statul trebuie să se implice în protejarea celor care muncesc
c) clasele muncitoare să decidă cu privire la propria lor soart ă
6. Care sunt modalităţile concrete prin care J.S.Mill gândea armonizarea intereselor
specifice diferitelor grupuri sociale?
7. J.S.Mill argumenteată egalitatea dintre sexe:

a) pe considerente exclusiv de ordin economic
b) pe considerente exclusiv de ordin etic
c) pe considerente etice şi economice.
8. Caracterizaţi pe larg concepţia lui J.S.Mill cu privire la interven ţia statului în
economie.
9. Potrivit lui J.S.Mill, între atributele statului se numără:

a) menţinerea ordinii publice ("statul-jandarm")
b) aplicarea legii
c) instrucţia publică
d) limitarea sărăciei
Varianta corectă este A = a+b
B = a+b+c
C = a+b+c+d
D = a+b+d
E = c+d.
10. J.S.Mill considera că în orice economie există domenii unde concurenţa nu se
poate manifesta în deplinătatea ei. Exemplificaţi pe baza realităţilor economiei
româneşti de după anul 1989.
99
Doctrine economice
12.2. Particularităţi ale liberalismului millian
100
Doctrine economice
cuvinte cheie Utilitarism Times New Roman, normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând)
Times New Roman, normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând) Times New
Roman, normal, 12, Justify, single paragraph (la un rând).
Problema esenţială o constituie asigurarea unui trai decent fiec ărui membru al
societăţii. De aici necesitatea evidenţiată de Mill de a adopta o legislaţie privind
succesiunea, în scopul înlăturării disparităţilor dintre averi. Trebuie avut în vedere
că în vremea nu numai averea, ci şi titlurile se moşteneau, ceea ce conserva
inegalitatea socială. Renunţarea la aceste practici ar duce în final la un sistem bazat
pe egalizarea şanselor. Mill preconiza o limitare a valorii primite de cineva ca
moştenire la un cuantum suficient pentru a-i asigura un trai moderat.
În spiritul atenării inegalităţii, Mill îi face părtaşi pe muncitori la rezultatele
întreprinderii, fapt care în practică ar avea un dublu avantaj: venituri mai mari pentru
muncitori şi, totodată, modificarea raporturilor dintre maiştri şi lucrători într-un sens
favorabil progresului social. Aceasta înseamn ă reflectarea în planul relaţiilor de
muncă a concepţiei sale despre repartiţie. În optica lui Mill, progresul social
presupune împlinirea a trei deziderate majore.
În primul rând, Mill condamnă relaţiile umane bazate pe dependenţă, ca
expresie a teoriei potrivit căreia clasele privilegiate au menirea de a decide cu privire
la interesele salariaţilor. O asemenea concepţie elitistă, crede Mill, duce la
menţinerea unor raporturi anacronice de dependen ţă. Dacă teoretic clasa dominantă
avea misiunea de a proteja, în noile condi ţii, salariaţii trebuia să fie protejaţi de
practicile şi abuzurile „protectorilor”. Această protecţie trebuie realizată de stat, prin
garantarea
sociale suntaccesului liber
în acest fel la educaapţieărând
regândite,
şi a dreptului de vot. Fundamentele rela ţiilor
într-o lumină cu totul nouă.
În al doilea rând, Mill consideră că progresul social trebuie să se bazeze pe
armonizarea intereselor diferitelor grupuri sociale. În acest scop, el preconizează
creşterea nivelului de instruire (şcolarizare, presă, conferinţe publice), mobilitatea
socială sporită în sensul că fiecare individ să se angajeze la început ca muncitor şi
apoi să poată deveni patron (în acest fel, s-ar evita ruptura popula ţiei în două clase
distincte, cu interese opuse), precum şi „asocierea lucrătorilor şi a întreprinzătorilor”
care să ducă la o anumită convergenţă de interese.
Principiul asociativ este ilustrat de Mill prin exemplul marinarilor de pe
vasele americane care făceau comerţ cu China: se obişnuia ca fiecare matelot să
primească o parte din profitul călătoriei, creându-se astfel un climat propice muncii
şi echităţii. Ceva asemănător ne este relatat despre minele din Cornwall care erau
exploatate în sistem participativ: minerii negociau cu agentul proprietarului
cantitatea de minereu ce urma să fie extrasă şi procentul care le revenea din preţ.
Prin asemenea practici se realiza concomitent cultivarea unei mentalit ăţi care
implica interesul şi independenţa. În cele mai frecvente cazuri, cel care participă
într-o întreprindere cu muncă sau capital dă dovadă de un interes proporţional cu
aportul său.
101
În al treilea rând, Mill abordează o problemă delicată pentru perioada
respectiv
Doctrine economice ă. Negarea raporturilor de dependenţă între lucrători şi patroni nu este decât
o faţetă a unei concepţii mai largi, care include şi liberalizarea statutului femeii. De
altfel, în lucrarea sa „The Subjection of Women” (1869) el argumentează egalitatea
dintre sexe e considerente etice i economice: subutilizarea ca acită ilor feminine
1. În vremea lui J.S.Mill, munca copiilor era utilizată pe scară largă. Ideea
fusese în trecut încurajată de:
a) Quesnay b)Colbert c)Ricardo d)Smith
2. În concepţia lui J.S.Mill, durata zilei de munc ă:
a) trebuie fixată de către stat
b) trebuie stabilită de către lucrători potrivit propriului interes
c) trebuie stabilită de angajatori
3. Partizan al acordării de asistenţă socială săracilor, J.S.Mill consideră că
aceasta:
a) are numai efecte pozitive
b) are atât efecte pozitive cât şi efecte negative.
4. Înscriindu-se pe linia tradiţiei clasice, J.S.Mill consideră că obiectul ştiinţei
economice îl constituie:
a) studiul legilor care guvernează evoluţia societăţii
b) avuţia
c) studiul concurenţei
d) studiul formelor de guvernare a societ ăţii.
5. Potrivit lui J.S.Mill, între factorii de producţie rolul hotărâtor revine:
a) muncii productive b)muncii c) capitalului d)naturii
6. În analiza comerţului internaţional J.S.Mill pune accent pe:
a) costul de producţie b) cerere c) ofert ă.

6. J.S.Mill consideră că este indicată sporirea eficienţei comerţului exterior
prin:
a) reducerea costurilor la mărfurile exportate
b) diminuarea importurilor.
7. Definiţi termenul (raportul) de schimb. Exemplificaţi.
8. Prin măsurile pe care le preconizează, J.S.Mill este:
a) adept al protecţionismului
b) adept necondiţionat al protecţionismului
c) adept al liberului schimb
d) adept necondiţionat al liberului schimb.
102
Doctrine economice

103
Doctrine economice
Comentaţi următorul text, extras din scrierile lui J. S. Mill: Un alt exemplu
important de amestec nelegitim în chestiuni ce ţin de libertatea la care are dreptul
orice individ, amestec ce nu este doar o primejdie potenţială, ci care triumfă efectiv
este legislaţia sabatică. F ără îndoială, ab ţinerea, o zi pe săptămână, de la exercitarea
obişnuitei ocupaţii zilnice – în măsura în care cerinţele vieţii permit acest lucru –
deşi nu constituie nicidecum o obligaţie religioasă decât pentru evrei, este un obicei
extrem de binefăcător. Şi, întrucât acest obicei nu poate fi respectat f ără un
consimţământ general referitor la aceasta din partea celor ce muncesc, atâta vreme
cât unii oameni, lucrând, pot pune pe alţii în situaţia de a trebui să lucreze şi ei, este
admisibil ca legea să garanteze fiecăruia respectarea obiceiului de către ceilalţi,
suspendând activităţile mai importante ale industriei într-o anumită zi. Dar această
justificare, întemeiată pe interesul pe care îl au ceilal ţi în respectarea acestei practici
de către fiecare individ, nu se aplic ă îndeletnicirilor liber alese, pe care un om le
poate socoti potrivite pentru folosirea timpului s ău liber; după cum nu este valabil ă,
câtuşi de puţin, pentru restricţiile legale asupra distracţiilor.”
104
Doctrine economice

Răspuns 12.1
5b7c9C
Răspuns 12.2.
1b2a3b4a5a7b9c

Mill J.S., Autobiografie, Editura Incitatus, Bucureşti, 2003
Mill J.S., Despre libertate, Editura Humanitas, Bucureşti, 2001
Mill J.S., Eseuri etice, Editura Paideia, Bucure şti, 2003
105
Doctrine economice
Marginalismul
MARGINALISMUL
Cuprins Pagina
13.1 Revoluţia marginalistă: trăsături şi precursori 107
13.2 W. S. Jevons şi marginalismul englez 109
13.3 C. Menger şi şcoala marginalistă austriacă 111
13.4 Şcoala de la Lausanne şi teoria echilibrului general 112
106
Doctrine economice
Marginalismul

 Înţelegerea noţiunilor fundamentale cu care operează gândirea economică
marginalisă
 Familiarizarea cu particularităţile marginalismului englez
 Sublinierea trăsăturilor caracteristice marginalismului austriac
 Înţelegerea conceptului de echilibru economic
13.1 Revoluţia marginalistă
107
Doctrine economice
Marginalismul
cuvinte cheie Principiul marginal, cost marginal, încasare marginală, utilitate marginală,
productivitate marginală, teoria subiectivă a valorii, A. Cournot, H von Thunen
Liberalismul clasic, ajuns la apogeul dezvoltării sale în perioada de început a

primei revoluţii industriale, în timp s-a dovedit a fi în imposibilitatea de a oferi
soluţii teoretice noilor probleme economice apărute spre sfârşitul secolului al XIX-
lea. Aceasta nu înseamn ă o abandonare a preceptelor sale, ci o adaptare la nevoile
realităţii.
Scrierile economice „convenţionale”, sintetizate de Mill şi contestate cu
vehemenţă de Marx au suferit o transformare profundă, cunoscută sub numele de
„revoluţia marginalistă”. Odată cu această schimbare, depărtarea de scrierile ciasice
a devenit tot mai clară, atât în ceea ce prive şte obiectul, cât şi în ceea ce priveşte
metoda ştiinţei economice.
Ultimele trei decenii ale secolului al XIX-lea sunt marcate în planul gândirii
economice de existenţa unui trio de cercet ători, creatori de şcoală, care lucrând
independent şi concomitent în ţări diferite, sunt recunoscu ţi drept fondatori ai
marginalismului: Carl Menger (Austria), William Stanley Jevons (Anglia) şi Leon
Walras (Elveţia). Astfel, marginalismul nu are o paternitate na ţională precum alte
şcoli şi curente de gândire eonomică.
Marginaliştii abandonează teoria valorii-muncă şi cu ajutorul unui nou

principiu unificator integrează pe de-o parte teoria consumatorului şi cea a firmei
(meritul principal a fost explicaţia dată cererii pornind de la preferinţele
consumatorului), şi pe de altă parte, teoria valorii şi cea a distribuţiei.
Principiul marginal- analiza efectelor în condi ţiile când un factor de producţie
creşte cu o unitate, ceilal ţi rămânând constanţi - este aplicat în analiza preţurilor şi a
pieţelor, deschizându-se calea spre determinarea teoretică a optimului (echilibrului)
când consumatorii şi producătorii îşi maximizează satisfacţia sau profitul.
Spre deosebire de reprezentanţii şcolii clasice, care-şi construiau analiza pe
legi naturale, cu caracter obiectiv, desemnate metaforic de Smith prin sintagma de
„mână invizibilă”, marginaliştii apelează la psihologia individului, la gusturile şi
preferinţele sale. O asemenea abordare nu putea scăpa atenţiei geniului lui Keynes
care, preluând-o, îi va da o anvergură macroeconomică.
Punând accentul pe cerere şi pe latura psihologică a comportamentului
consumatorului şi ca atare dând dovadă de spirit novator, marginaliştii folosesc în
analiza economică un procedeu mai vechi, folosit pentru prima dată de Petty:
calculul matematic.
Încercarea de a eviden ţia latura cantitativă a fenomenelor şi proceselor

economice şi de a stabili alocarea optimă a unei cantităţi date de resurse a deschis
calea argumentării matematice, astfel încât revoluţia marginalistă a însemnat
începutul analizei economice moderne. În fapt, economics-ul aşa cum este acesta 108
abordat de la catedră şi studiat de generaţiile de studenţi nu este nimic altceva decât
o ice
Doctrine econom combinaţie între două ştiinte aparent neconvergente: matematica şi economia.
Interdependenţele dintre variabilele economice încep s ă îmbrace forma unor
funcţii matematice, care arată efectele modificării unei variabile asupra unei alte
Marginalismul
Argumentaţi afirmaţia potrivit căreia gândirea marginalistă a revoluţionat ştiinţa

economică
Caracterizaţi relaţia matematică-economie prin prisma opticii marginaliste
Demonstraţi utilitatea calculului economic marginalist în activitatea unei firme
Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina xx.
13.2. W.S. Jevons şi marginalismul englez
109
Doctrine economice
Marginalismul
cuvinte cheie teoria utilităţii, calculul plăcere/durere, maximizrea satisfacţiei, gradul final al
utilităţii
William Stanley Jevons (1835-1882) este considerat iniţiatorul

marginalismului englez.
Preocupat mai întâi de logică şi matematică, Jevons este atras de generarea
unor structuri de gândire formale şi de perspectiva pragmatică de a descoperi faţete
noi ale lumii externe. Născut în Anglia, el îşi abandonează studiile şi pleacă în
Australia unde la nici 20 de ani, elaborează o serie de studii empirice în diverse
domenii: clasificarea slujbelor, anchete sociale şi chiar meteorologie. În acest ultim
domeniu, în anul 1878 el publică un studiu devenit celebru: „Crizele comerciale şi
petele solare”. Ideea pe care o enunţă este pe cât de simplă, pe atât de convingătoare,
mai ales că o susţine cu date statistice minuţioase: el observă că periodicitatea
manifestării unor „pete pe Soare” coincide cu durata medie a „ciclului afacerilor”;
aceste „pete” influenţează clima, care la rândul ei determin ă mărimea recoltelor,
respectiv economia în ansamblul ei.
Principala sa contribuţie la teoria economică este publicarea în anul 1871 a
lucrării „Teoria economiei politice”.
Punctul de plecare al analizei sale l-a reprezentat teoria utilităţii. El consideră
că valoarea provine din utilitatea bunurilor şi identifică valoarea cu „raportul de
schimb” (raportul dintre un produs şi cantitatea dintr-un alt produs contra căruia se
schimbă).
Ca reflectare a preocupărilor sale iniţiale, Jevons arată că „teoria economică

necesită utilizarea matematicii, întrucât lucrează cu cantităţi”. Cum aceste cantităţi
se modifică în mod permanent, evoluţia lor poate fi reprezentată grafic; se poate
utiliza în analiză şi calculul diferenţial, care operează cu mărimi infinitezimal de
mici.
Preluând de la Bentham concepţia potrivit căreia ştiinţa economică reprezintă în
esenţă „un calcul al pl ăcerii şi durerii”, Jevons consideră că deşi sentimente
(senzaţii) precum plăcerea sau durerea sunt greu de comensurat, efectele lor sunt de
natură „cantitativă” şi pot fi măsurate prin intermediul raportului în care bunurile
care furnizează plăcere/durere se schimbă între ele.
Conceptul de utilitate în sens jevonsian este o rezultant ă agregativă a
raportului satisfacţie/insatisfacţie referitor la consumul unui bun. Utilitatea
alcoolului incumbă atât efectele sale benefice, curative (inclusiv starea de euforie
indusă), cât şi efectele sale dăunatoare fizic şi psihic.
Utilitatea nu este circumscrisă caracteristiclior intrinseci ale unui bun, ea find

în esenţă subiectivă: utilitatea unei cărţi este apreciată în mod diferit de indivizi...
chiar dacă este vorba de o carte de bucate utilă pentru toată lumea.
Jevons consideră că atunci când un consumator are nevoie de un bun şi, pentru 110
a-şi satisface această nevoie, consumă cantităţi succesive egale din acel bun, dozele
adi
Doctrine economiceţionale au utilităţi diferite. Până la un anumit nivel, bunul îi este indispensabil şi
deci utilitatea este crescătoare; dincolo de un nivel maxim (când utilitatea dozei
adiţionale devine nulă), utilitatea începe să scadă, putându-se transforma în
dezutilitate utilitate ne ativă” .
Marginalismul
În ce constă srcinalitatea lui Jevons în planul gândirii economice?
Explicaţi concepţia lui Jevons cu privire la valoare.
13.3. C. Menger şi marginalismul austriac
Cuvinte cheie analiza psihologică, raritate, teoria bunurilor, bunuri de rang superior, bunuri de
rang inferior
111
Doctrine economice
Marginalismul
Marginalismul austriac l-a avut ca mentor pe Carl Menger (1840-1921),

profesor la Universitatea din Viena, care a publicat în anul 1871 lucrarea
„Fundamente ale economiei politice”.
Grupând mai multe generaţii de economişti în jurul lui Carl Menger şi al
discipolilor săi apropiaţi (Eugen von Bohm-Bawerk, Frederich von Wieser), şcoala
austriacă se personalizează printr-o serie de trăsături distincte:
 importanţa pe care o acordă analizei psihologice (subiectivismul);
 accentul pus în analiza economică pe individ considerat subiect şi scop al
activităţii economice;
 respingerea matematizării excesive a analizei economice.
Principalele contribuţii ale şcolii austriece privesc definirea şi clasificarea

bunurilor economice (Menger), teoria capitalului (Bohm-Bawerk) şi distribuţia
veniturilor (Wieser).
Un aport deosebit al lui Menger constă în conturarea unei noi teorii despre
valoare. În acest scop, în lucrarea sa „Principii de economie” (1871), el expune mai
întâi o teorie a bunurilor.
Bunul este definit ca un obiect apt s ă satisfacă o trebuinţă omenească şi
disponibil pentru această funcţie.
Bunurile sunt clasificate în funcţie de raritatea lor (bunuri economice şi bunuri
noneconomice), precum şi după modul în care vin în întâmpinarea nevoii. Din acest
punct de vedere, bunurilor le sunt atribuite „ranguri” diferite.
Bunurile destinate consumului final - care satisfac nevoile în mod nemijlocit -
sunt bunuri de prim rang (de exemplu, pâinea). Dacă aceste bunuri ar fi disponibile
în cantităţi nelimitate, iar trebuinţele ar fi limitate, nu ar exista nici valoare şi nici
pret. Realitatea este îns ă cu totul alta şi, în asemenea condiţii, valoarea lor este dată
de satisfacţia măsurabilă adusă de ultima unitate consumată din respectivul bun.
Valoarea este cu atât mai mare cu cât bunurile sunt mai rare.
Bunurile care satisfac trebuin ţele în mod indirect au ranguri superioare (grâul
şi făina, de exemplu). Bunurile de rang superior necesit ă anumite bunuri
complementare, fără care şi-ar pierde caracterul de bunuri. Valoarea bunurilor de
rang superior este determinată de valoarea prezumtivă a bunului de rang inferior la a
cărui producere servesc. Aceasta reprezintă de fapt o întoarcere la teoria lui
Condillac, potrivit căruia valoarea produsului final determină costurile materiilor
prime. Pentru a ilustra această relaţie, Menger foloseşte drept exemplu tutunul, pe
care-l consideră bun de prim rang. În condi ţiile în care ca efect al schimbării
preferinţelor cumpărătorilor s-ar cumpăra mai puţin tutun, s-ar diminua culturile
deci şi veniturile cultivatorilor, inclusiv cele ale fabricilor de ţigări.
Rezultă deci că pentru Menger esenţială este comensurarea valorii, şi nu
izvorul acesteia. Aprecierea valorii are caracter subiectiv, fiind determinată de
satisfacţia obţinută prin consumarea ultimei unităţi de bun. Valoarea nu este 112
cantitate, şi nici substantă; ea este importanţă şi apreciere.

Doctrine economice
13.4 Şcoala de la Lausanne şi teoria echilibrului general
Marginalismul


Comparaţi principalele şcoli marginaliste, evidenţiind trăsăturile comune, dar şi ceea

ce le diferenţiază.

113
Doctrine economice
Keynesismul
KEYNESISMUL
Cuprins Pagina
14.1. Revoluţia keynesistă 115
14.2. Principalele coordonate ale gândirii economice keynesiste 118
114
Doctrine economice
Keynesismul

Sublinierea schimbării de paradigmă economică realizată prin revoluţia

keynesistă
Familiarizarea cu principalele coordonate teoretice ale keynesismului

14.1 Revoluţia keynesistă
115
Doctrine economice
Keynesismul
cuvinte cheie Criză economică, macroeconomie, cerre efectivă, dirijism economic,

nonneutralitatea monedei, heterodoxie economică, otodoxie economică
Impasul în care se aflau economiile capitaliste acum mai bine de 50 de ani

revine în actualitate în contextul schimb ărilor majore care au loc în economiile
central şi est - europene. Atunci ca şi acum, teoria şi practica economică nu reuşesc
să găsească explicaţii şi remedii satisfăcătoare pentru situaţia economică existentă.
Realitatea economică, în dinamica ei, determină reanalizarea şi modificarea
Cum se sistemelor de gândire economică, precum şi elaborarea unor teorii economice noi.
realizează … „Marea Criză” a sistemului capitalist din anii 1929-1933 a însemnat reconsiderarea
liberalismului clasic, precum şi cristalizarea uneia dintre cele mai importante
doctrine din gândirea economică contemporană: keynesismul.
Declanşarea crizei economice mondiale a fost factorul obiectiv care a permis
afirmarea keynesismului în plan teoretic şi practic.
Mentorul noului grup de economişti a fost John Maynard Keynes (1883-1946).
Este unul dintre primele nume la care ne gândim atunci când evoc ăm mari
economişti, care au influenţat hotărâtor politicile economice ale ţărilor occidentale
începând cu sfârşitul primului Război Mondial.
Întâi de toate, analiza keynesistă se constituie într-o critică severă la adresa
celei neoclasice. Pe plan empiric, Keynes a observat o serie de fapte care au
constituit elementele preliminare care l-au condus la o contestare vehementă a
analizei neoclasice. Economia de piaţă propulsase civilizaţia industrială a
îmbogăţirii, dar imediat după primul Război Mondial, lăsată să meargă de la sine,
condusese societatea în pragul decăderii. Economia de piaţă premergătoare
războiului era axată pe principiul acumulării bazat pe inegalitate, fenomen social din
ce în ce mai evident. Echilibrul economic era încălcat în sensul că oferta de mărfuri
şi servicii o lua înaintea cererii solvabile.
Keynes era convins că aceste fenomene scăpau înţelegerii economiştilor

contemporani cu el şi, mai mult, măsurile pe care ei le propuneam politicienilor
agravau criza. Ţările vestice aveau o experienţă îndelungată în ceea ce priveşte
evoluţia economică de ansamblu, cu crahuri financiare urmate de declin, apoi de
revigorare. În plină criză, în lumea politică a anilor '30 încă se mai credea în ideea că
„prosperitatea este chiar după colţ!”. Keynes afirma îngrijorat că „lumea încă nu
realizează că trăim în umbra uneia dintre cele mai mari catastrofe economice din
istoria modernă”. În al doilea rând, pe plan teoretic, Keynes contestă chiar funda-
mentele teoriei neoclasice: legea debuşeelor a lui J.B. Say, caracterul static şi
abordarea microeconomică, ignorarea rolului cererii şi al întreprinzătorului în
utilizarea mâinii de lucru.
Principalele elemente ale revoluţiei keynesiste în planul gândirii economice
sunt:
 analiză macroeconomică şi în termeni de circuit; 116
 atribuirea unui loc central conceptului de cerere efectiv ă şi contestarea
valabilităţii „legii debuşeelor”;
Doctrine economice
 rolul activ al întreprinzătorului;
 intervenţia statului (dirijismul) pentru atenuarea dezechilibrelor economice;
 teza nonneutralităţii monedei în economie.
Keynesismul

1. Marea Criză a economiilor capitaliste a avut loc:
a) la începutul anilor ’20 b) la începutul anilor’30 c) la începutul
anilor’40
2. Efectele Marii Crize au confirmat postulatele liberalismului clasic ca teorie
economică dominantă. A/F. Argumentaţi răspunsul.
3. Mentorul lui John Maynard Keynes, în perioada studenţiei mai ales, a fost:
a) Karl Marx b) Milton Friedman c) A.C. Pigou

4. Potrivit lui John Maynard Keynes, când inten ţiile de economisire sunt mai
...................... decât cele de investiţii, există depresiune, iar în situaţia în care
intenţiile de economisire sunt mai.......................... în raport cu cele de
investiţii, economia este în expansiune.
5. Corelaţi corect termenii din cele trei coloane:
Adam Smith Teoria generală intervenţionism
J. M. Keynes Avuţia naţiunilor laissez-faire
6. Titlul complet corect al principalei lucr ări scrise de John Maynard Keynes
este: a) Teoria generală a folosirii capitalului, a dobânzii şi a banilor
b) Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a profitului
c) Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a infla ţiei şi a şomajului
d) Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor
e) Consecinţele economice ale păcii
7. În planul gândirii economice, John Maynard Keynes a propus: a) ruperea
totală cu gândirea tradiţională(clasică) b) o corectare şi o adaptare a
gândirii economice clasice
8. În opinia lui John Maynard Keynes, în istoria umanităţii a existat o înclinaţie
psihologică mai puternicăspre: a) economisire b) investi ţii
9. Enumeraţi principalele elemente ale revoluţiei keynesiste în planul gândirii
economice.
10. Care sunt ideile de bază ale teoriei economice ortodoxe?
11. Care sunt premisele comune ale teoriei ortodoxe cu cea heterodoxă?
12. Keynesismul aparţine: a) ortodoxiei economice b) heterodoxiei
economice
117
Doctrine economice
Keynesismul
14.2. Principalele coordinate ale gândirii economice keynesiste
118
Doctrine economice
Keynesismul
cuvinte cheie Lege psihologică fundamentală, şomaj voluntary, şomaj involuntary, economisire,
investiţii, ocupare deplină
Lucrarea „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzilor şi a banilor”

se detaşează de clasicism şi neoclasicism printr-o nouă viziune asupra economiei:
economia de piaţă este considerată „bună” în principiu, dar funcţionarea ei este
determinată de acţiunea unor legi sau înclinaţii psihologice fundamentale ale omului
care, lăsate să acţioneze de la sine, influenţează negativ echilibrul economic, ducând
la apariţia crizelor, a inflaţiei şi şomajului.
Încă din prefaţă, Keynes enunţă obiectivul său major: critica teoriei clasice, pe
care o califică drept „ortodoxă”.
Keynes îşi începe analiza cu studierea pieţei muncii, deşi în „Teoria generală”
nu este prezent un capitol distinct şi explicit pe această temă.
Obiectivul său central este explicarea factorilor care determină nivelul şi
variaţiile ocupării depline. Importanţa acestui fapt derivă, pe de-o parte, din
contextul istoric al analizei sale (şomaj masiv), iar pe de altă parte, din
imposibilitatea teoriei clasice de a explica şi remedia situaţia.
În viziune keynesistă (heterodoxă), ocuparea şi salariul nu sunt determinate pe
piaţa muncii, ele vor rezulta din condiţiile cererii pe piaţa bunurilor.
Esenţa teoriei keynesiste cu privire la şomaj constă în aceea că nivelul cererii
de muncă nu este determinat de m ărimea salariului - aşa cum consideră neoclasicii -
ci de cererea agregată anticipată de întreprinzători: cererea anticipată de bunuri de
consum şi de mijloace de producţie determină stabilirea nivelului producţiei, iar
aceasta-nivelul ocupării.
Raţionamentul keynesist poate fi rezumat astfel: scăderea salariilor înseamnă
scăderea fondului naţional de salarii (bani mai puţini), va scădea deci cererea de
bunuri, producţia se va diminua şi va creşte şomajul.
Conform teoriei clasice şi neoclasice, ar rezulta că şomajul ar putea fi numai
voluntar: muncitorii refuză să lucreze în condiţiile în care salariul ar fi mai mic decât
dificultatea muncii prestate. În acelaşi timp, întreprinzătorul, pentru care angajarea
unui nou muncitor reprezintă un cost, nu va angaja decât dacă venitul pe care speră
să i-l aducă acest muncitor este mai mare decat salariul pe care i-l pl ăteşte.
Keynes demonstrează că aceste consideraţiuni îşi păstrează valabilitatea numai
pentru cazul particular al şomajului voluntar, dar ele nu explică şomajul involuntar,
când muncitorii doresc să lucreze, caută un loc de muncă şi nu se pot angaja.

Keynes consideră că moneda influenţează economia reală, iar ideea unei
legături între creşterea producţiei şi abundenţa monetară este anterioară lui. Dacă
cantitatea de monedă creşte, va creşte şi „cererea efectivă”; întreprinzătorii au deci
119
posibilitatea să obţină profituri mai mari crescând producţia.
Doctrine economice Adusă în prim plan, cererea devine elementul-cheie al teoriei keynesiste: este
vorba nu de o cerere reală, ci de o cerere „aşteptată de întreprinzători”, pe care
Keynes o numeşte „cerere efectivă” şi o defineşte astfel: „Cererea efectivă nu este
-
Keynesismul

1. În accepţiunea keynesistă, ocuparea şi şomajul sunt determinate:
a) pe piaţa muncii
b) pe piaţa bunurilor şi serviciilor
2. Explicaţi conţinutul următoarei afirmaţii: “salariul este egal cu produsul
marginal al muncii”.
3. Explicaţi conţinutul următoarei afirmaţii: “utilitatea salariului, atunci când este
folosit volum
un volum dat de mân ă de lucru, este egală cu dizutilitatea marginală a
acelui de folosire a mâinii de lucru”.
4. Concepţia lui John Maynard Keynes cu privire la rela ţia existentă între
evoluţia salariului real şi cea a nivelului ocupării arată că între aceste două
variabile se manifestă o legătură de tip cauză-efect. Astfel, cauza(factorul
determinant) este................................, iar efectul(factorul determinat)
este.................................... .
5. Care sunt cele două argumente utilizate de către John Maynard Keynes atunci
când respinge al doilea postulat al teoriei neoclasice cu privire la folosirea
mâinii de lucru?
6. În concepţia lui J.Maynard Keynes, oferta de munc ă depinde de :
a) salariul nominal
b) nivelul preţurilor
c) raportul dintre salariul nominal şi preţ
7. În concepţia lui John Maynard Keynes, moneda este .
a) neutră
b) activă
120
Doctrine economice
Keynesismul

121
Doctrine economice
Keynesismul
Explicaţi şi comentaţi cele 6 principii fundamentale ale keynesismului:

1. nivelul cererii agregate este influenţat de o sumă de decizii de
politică economică publică şi privată
2. fluctuaţiile nivelului cererii agregate – anticipate sau nu – au cel mai
mare impact pe termen scurt asupra produc ţiei şi ocupării, şi nu
asupra nivelului preţurilor;
3. preţurile şi mai ales salariile r ăspund lent şi gradat la schimbările
cererii şi ofertei, ducând la excedente sau deficite pe piaţa muncii;
4. nu există un nivel tipic ideal al şomajului;
5. practicarea unei politici active de stabilizare pentru a reduce
amplitudinea ciclului economic;
6. preocuparea prioritară pentru combaterea şomajului faţă de atenuarea
efectelor inflaţiei galopante.
122
Doctrine economice
Keynesismul

Răspuns 14.1
1 a 2 F 3 c 5 a-b-b/b-a-a 6 d 7 b 8 a 12 b
Răspuns 14.2.
1b6c7a
Bibliografie unitate
Cosma S.,deDoctrine
învăţare nr. 14 Editura Universitaria, Craiova, 2008
economice,
Keynes J. M., Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii şi a banilor,
Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970
123
Doctrine economice

Doctrine Economice Cosma Sorinel Ai An 1

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Doctrine Economice Cosma Sorinel Ai An 1

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea OVIDIUS Constanţa

Caiet de Studiu Individual

Coordonator disciplină: CONF. UNIV. DR. COSMA SORINEL

Unitate Titlul Pagina

2 REFLECTII ECONOMICE IN ANTICHITATE 12

2.1.Caracterizarea principalelor aspecte ale civilizaţiei economice din 13

JOHN LAW SI LOCUL ACESTUIA IN ISTORIA

ADAM SMITH, INTEMEIETOR AL SCOLII ECONOMICE

T.R. MALTHUS SI TEORIA SA DEMO-ECONOMICA 79

J.B. SAY SI F.LIST 88

Lucrare de verificare Unitate de învăţare Nr. 13 112

Numele cursului III

1. Cosma S., Doctrine economice, Editura Universitaria, Craiova,

Disciplina “Doctrine economice” incumbă, prin însăşi natura ei, abilitatea

Această lucrare este special concepută pentru a participa la formarea unei

Aplicaţiile îmbracă în principal forma testelor-grilă care, în succesiunea

Elementul hotărâtor al bunei pregătiri profesionale a studenţilor rămâne

Spor la învăţat şi succes!

Unitatea de învăţare Nr. 1

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 1

Principalele obiective ale unităţii de învăţare Nr. 1 sunt:

Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei

1.1 Familiarizarea cu obiectul de studiu şi metodologia de cercetare ale disciplinei Doctrine

Disciplina Doctrine economice studiază ideile, teoriile şi doctrinele

Disciplina Doctrine economice cercetează istoric (cronologic) dezvoltarea

Teoriile şi sistemele de gândire, aflate în permanentă competiţie, se transform4ă

Test de autoevaluare 1.1.

1. Ce este gândirea economică?

2. În ce constă importanţa cunoaşterii gândirii economice?

3. Obiectul de studiu al DOCTRINELOR ECONOMICE îl

5. Ce este o şcoală de gândire economică? Prin ce se diferenţiază diferitele şcoli

1.2. Definirea conceptelor operaţionale ale disciplinei Doctrine economice

cuvinte cheie Ideologie economică, doctrinăe conomică, teorie economică

Considerată de Raymond Aron drept „opiul intelectualilor”, ideologia - mai

Test de autoevaluare 1.2.

Analizând împrejurările care au marcat geneza şi evoluţia doctrinelor

1.3. Caracterizarea principalelor şcoli şi curente de gândire economică

Şcolile de gândire economică sunt formaţiuni ştiinţifice ale unor oameni de

În funcţie de comunitatea de interese materiale şi social politice ale membrilor,

Lucrare de verificare unitate de învăţare nr. 1

1. Ce este o şcoală de gândire economică? Prin ce se diferenţiază diferitele şcoli

2. Corelaţi corect termenii din cele două coloane:

5. Explicaţi înţelesul sintagmei “laissez-faire, laissez-passer, le monde va de lui

6. Ce este un curent de gândire economică şi care sunt principalele curente de

7. Corelaţi corect termenii din cele două coloane:

9. Din punct de vedere ideologic, conceptele de imperialism economic şi

Răspunsurile testelor de autoevaluare

Răspunsurile lucrării de verificare

Bibliografie unitate de învăţare nr. 1

Unitatea de învăţare Nr. 2

OBIECTIVELE unităţii de învăţare nr. 2

2.1 Caracterizarea principalelor aspecte ale civilizaţiei economice din Orientul

Până la jumătatea secolului al XVIII-lea, ştiinţa economică aşa cum o

îndeplineau, ătoare prima

Test de autoevaluare 2.1.

3. Elaborarea “Codului lui Hammurabi”:

8. Biblia conţine referiri cu privire la protejarea:

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 18

2.2. Trăsăturile esenţiale ale gândirii economice din Grecia Antic ă

Gândirea economică din Grecia antică, leagănul civilizaţiei clasice, constituie

Test de autoevaluare 2.2.

Răspunsul se va da în spaţiul gol de mai sus. Răspunsul la test se găseşte la pagina 18 17

În loc de Am ajuns la sfârşitul unităţii de învăţare nr. 2