Redactează un eseu, de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi tema şi viziunea

despre lume într-un roman interbelic, aparţinând lui Camil Petrescu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului în specia literară, într-o
perioadă sau orientare culturală;
- analiza a două elemente de structură şi de compoziţie ale textului epic, semnificative pentru
tema aleasă (acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, perspectivă narativă, tehnici
narative, incipit, final, limbaj etc.);
- prezentarea evoluţiei personajelor, prin care tema aleasă se evidenţiază în textul narativ ales.
Notă!
Ordinea integrării reperelor în cuprinsul eseului este la alegere.
Pentru conţinutul eseului, vei primi 18 puncte (câte 6 puncte pentru fiecare reper/cerinţă). Pentru
organizarea discursului, vei primi 12 puncte (părţile componente – introducere, cuprins, încheiere
– 3 puncte; logica înlănţuirii ideilor - 3 puncte; abilităţi de analiză şi argumentare - 3 puncte;
claritatea exprimării – 2 puncte; respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte – 1 punct).
În vederea acordării punctajului pentru organizarea discursului, eseul trebuie să aibă
minimum 400 de cuvinte şi să dezvolte subiectul propus.

Încadrarea romanului în contextul epocii şi creaţia autorului

Camil Petrescu a fost o personalitate literară complexă, autor de poezie, proză, dramaturgie,
texte teoretice de literatură şi filosofie. Adept al modernismului lovinescian, Camil Petrescu alege
modelul prozatorului francez Proust şi îşi teoretizează concepţia despre roman în studiul Noua
structură şi opera lui Marcel Proust. Preferă ca protagonistul romanelor sale să fie un intelectual,
singurul care poate trăi o dramă la nivelul conştiinţei. În căutarea autenticităţii, consideră că este
mai credibil un personaj-narator şi relatarea la persoana I, aşa cum se desprinde şi din mărturisirea
dezideratului său: „Să nu descriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile
mele. Eu din mine însumi nu pot ieşi, eu nu pot să scriu onest decât la persoana I.”
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a apărut în 1930, este un roman modern,
subiectiv, cu o acţiune plasată în mediul citadin şi intelectualul drept personaj narator.

Semnificaţia titlului
Titlul are o structură ce face referire la cele două părţi ale romanului. „Iubirea” şi „războiul”
sunt cele două experienţe fundamentale pe care le trăieşte cu febrilitate şi spirit analitic Ştefan
Gheorghidiu. Repetarea substantivului „noapte” exprimă dilemele, starea de incertitudine a
protagonistului, iar epitetele „ultima”, respectiv „întâia”, arată că povestea de dragoste se încheie
abia atunci când experienţa războiului este asumată conştient şi absolut.

Structura romanului. Prezentarea subiectului.

Primul capitol, având rol de prolog, plasează acţiunea la începutul Primului Război Mondial.
Aflaţi în concentrare, ofiţerii discută pe marginea unui fapt-divers dintr-un ziar despre iubire,
fidelitate, căsnicie. Intervenţia lui Ştefan Gheoghidiu reliefează trăsăturile sale de caracter şi
anticipează problematica romanului.
Prima parte a romanului se deschide ex abrupto: „Eram însurat de doi ani cu o colegă de la
Universitate şi bănuiam că mă înşală”. Este prezentată experienţa de dragoste a lui Ştefan
Gheorghidiu, întreaga evoluţie a relaţiei sale cu Ela. Destinul celor doi tineri îndrăgostiţi se schimbă
atunci când în urma morţii unui unchi înstărit devin moştenitorii unei averi însemnate. Concepţia de
viaţă a lui Ştefan nu se modifică, dar Ela devine tot mai interesată de lux şi mondenitate, iar această
diferenţă atrage un şir de certuri, despărţiri, împăcări, gelozii, care deteriorează treptat relaţia
cuplului.
Partea a doua a romanului este inspirată din jurnalul de campanie al autorului, care a
participat ca ofiţer la luptele Primului Război Mondial. Războiul îi apare la început lui Gheorghidiu
doar ca un incident neplăcut care îl împiedică să se concentreze asupra căsniciei. Treptat el se
implică total în această experienţă, oferă viziunea sa subiectivă asupra războiului pe care îl percepe
doar în latura sa monstruoasă. În mod paradoxal, evenimentele traversate îl ajută să înţeleagă că,
prin comparaţie cu drama altor oameni, problemele sale conjugale sunt neînsemnate şi se desparte
de Ela, lăsând în urmă „tot trecutul”.

Tema iubirii în romanul subiectiv/condiţia intelectualului

În întreaga operă epică şi dramatică a lui Camil Petrescu se identifică un singur tip de
personaj, respectiv intelectualul care trăieşte probleme la nivelul conştiinţei şi se călăuzeşte după
principii şi idei absolute. Din acest punct de vedere, Ştefan Gheorghidiu este identic cu George
Demetru Ladima (Patul lui Procust), Gelu Ruscanu (Jocul ielelor) sau Andrei Pietraru (Suflete
tari).
În primul capitol Ştefan Gheorghidiu se află concentrat ca ofiţer în perioada premergătoare
intrării în război şi asistă la o discuţie între camarazii săi despre un fapt divers dintr-un ziar: un
bărbat îşi ucisese soţia infidelă, dar fusese achitat în urma procesului. De aici se naşte un dialog
despre fidelitate, iubire, căsnicie care îl afectează pe Gheorghidiu, preocupat de gândul că soţia sa îi
este infidelă. Intervenţia sa în discuţie este neaşteptat de tranşantă şi evidenţiază chiar de la început
un personaj care percepe iubirea doar ca sentiment absolut: „ Doi oameni care se iubesc cu adevărat
au drept de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”.
Prima parte a romanului urmăreşte evoluţia relaţiei între Ştefan şi Ela Gheorghidiu. Este o
adevărată monografie a iubirii, un sentiment analizat minuţios de personajul narator, filtrat de
sensibilitatea sa exacerbată. Este prezentată viaţa cuplului din perioada în care, studenţi fiind, decid
să se căsătorească. Personajul-narator analizează sentimentul de iubire chiar de la apariţie, detaliile
subiective precum faptul că la început nu-i plăcea Ela pentru că „era blondă, iar eu preferam
brunetele”. Cei doi sunt fericiţi, în ciuda dificultăţilor materiale, până când moartea un unchi înstărit
îi aşază „între diagonalele unui testament”.
Un episod care marchează o schimbare de perspectivă a lui Ştefan asupra soţiei sale este cel
în care Ela intervine într-o discuţie de familie, unde rudele îşi exprimau nemulţumirea faţă de
testament. Intervenţia Elei arată un interes material pe care Ştefan nu îl bănuise până atunci: „Mă
durea să văd că femeia aceasta, pe care o credeam parte din sufletul meu, nu înţelegea că pot să mă
lupt pentru o idee, dar nu pentru o sumă de bani”.
Intraţi în „lumea bună” a Bucureştiului, Ştefan se trezeşte implicat într-o viaţă mondenă care
îl dezgustă, descoperă plăcerea Elei pentru petreceri zgomotoase, modă, aspecte care lui îi par
superficiale. Un episod care înfăţişează comportamentul diferit al celor doi în societate este excursia
de la Odobeşti. Ştefan observă cum soţia sa este atrasă de un oarecare domn G., bărbat cu reputaţie
de cuceritor, apreciat pentru calităţile sale de dansator de tango. Flirtul celor doi, care pentru toţi
ceilalţi pare firesc şi acceptat ca manifestare obişnuită în astfel de situaţii, capătă pentru Ştefan
proporţii catastrofale. Sunt consemnate analize minuţioase din perspectiva personajului-narator, atât
ale comportamentului celor doi, cât şi ale propriilor reacţii.
Din acest moment devin tot mai dese certurile, reproşurile, cei doi se despart pentru o
vreme, apoi se împacă din nou, dar toate aceste întâmplări erodează sentimentul de dragoste. Ştefan
afirmă: „Nu, n-am fost nicio secundă gelos, deşi am suferit atât din cauza iubirii”. Cu toate acestea,
manifestările lui evidenţiază şi sentimentul pe care el îl neagă.
Partea a doua a romanului prezintă experienţa războiului, analizată, de asemenea, din
perspectiva subiectivă a protagonistului. Deşi are calitatea de ofiţer, la început Ştefan este mai
degrabă preocupat de problema căsniciei sale, decât de datoria ca militar. În acest context, el chiar
afirmă că e capabil să dezerteze, dacă nu i se acordă permisia cerută pentru a se întâlni cu Ela.
După cum afirmă G. Călinescu, această parte a romanului conţine cele mai reuşite pagini de
război, scrise în literatura noastră. Este prezentă doar viziunea monstruoasă aupra războiului pentru
că apare doar perspectiva subiectivă a lui Ştefan. Un capitol semnificativ în acest sens este Ne-a
acoperit pământul lui Dumnezeu. Este descris un atac cu obuze, care transformă totul într-un infern.
Oamenii, înspăimântaţi de zgomotul asurzitor al exploziilor care răscolesc pământul, sapă gropi
asemeni cârtiţelor, încercând să se adăpostească. Exploziile îi înfricoşează, dar, în acelaşi timp,
reprezintă pentru ei un semn că, dacă le aud, înseamnă că încă sunt în viaţă. O imagine
impresionantă este cea a unui soldat cu capul retezat de un obuz, care încă mai aleargă.
Experienţa războiului îl ajută pe Gheorghidiu să îşi schimbe perspectiva asupra propriei
vieţi. Ieşit din infernul frontului, confruntându-se cu drama zguduitoare a camarazilor săi, înţelege
că drama lui conjugală este insignifiantă. Întors într-o permisie, primeşte o scrisoare anonimă care îl
anunţă că soţia sa l-a înşelat. Dacă odinioară o astfel de întâmplare i-ar fi declanşat o criză de
gelozie, acum îi spune Elei, zâmbind cu detaşare: „Ascultă, fată dragă, ce-ai zice tu dacă ne-am
despărţi?” Poveste de dragoste ia astfel sfârşit, Ştefan lăsând în urma lui „tot trecutul”.
În acest roman autorul urmăreşte condiţia intelectualului care apare în societate ca un
inadaptat superior. Ca într-un roman realist autentic, e înfăţişată societatea bucureşteană înainte de
Primul Război Mondial, în care Gheorghidiu face notă discordantă cu personaje precum Tache
Gheorghidiu – avarul mizantrop, Nae Gheorghidiu – politician corupt sau milionarul analfabet
Vasilescu Lumânăraru. Trăind într-o lume a idelilor, Ştefan nu e nici înţeles, nici apreciat de
personaje pragmatice precum unchiul său, care îi atrage atenţia: „Cu Kant ăla al dumitale şi cu
Schopenhauer nu faci în ziua de azi două parale”.
Romanul Ultima noapte... a reprezentat unul dintre primele romane reuşite de factură
modernistă, un roman al experienţei, în care prin referire la condiţia intelectualului, sunt dezbătute
teme esenţiale precum iubirea, omul aflat în situaţia limită a războiului, problema inadaptării la
compromisurile societăţii. (1343 cuvinte)