Riga Crypto și lapona Enigel

de Ion Barbu

Ion Barbu ilustrează în literatura noastră conceptul modern de poezie pură, o lirică
esențializată a iedilor. Publicată în 1924, integrată apoi în în volumul „Joc Secund” (1930),
balada „Riga Crypto și lapona Enigel” face parte din a doua creație barbiană, numită baladic-
orientală, și anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei sale spre ermetism.

Modernismul este o mișcare culturală care presupune contestarea valorilor tradiționale și

abordarea unor subiecte noi. Lirica lui Barbu e reprezentativă pentru modernismul interbelic
atât prin temele abordate, cât și prin inventivitatea ideilor poetice.

O primă trăsătură evidentă o reprezintă corelarea literaturii cu matematica. Însuşi autorul îşi
numeşte poemul „un Luceafăr întors”, accentuând faptul că este o operă despre condiţia
umană, în care intersectează două domenii diferite: matematica şi poezia.

O altă trăsătură a modernismului constă în renunţarea la prozodia clasică: strofele poeziei

sunt inegale ca întindere, iar versurile au măsura variabilă, bazate pe tehnica
ingambamentului. Totodată, se remarcă lirismul pur, limbajul șocant și metaforele
surprinzătoare.

Poezia face parte din ciclul baladic şi oriental, având structura unei balade, în care epicul se
împleteşte cu liricul şi cu dramaticul.

Viziunea modernistă e dată de temă, de relaţia poet-lume, de motive literare. Astfel, ,,Riga
Crypto şi lapona Enigel” este o alegorie asupra existenţei reflectând drama incompatibilităţii
dintre două lumi care încearcă să comunice şi să se împlinească prin iubire.

Titlul este alcătuit din două nume proprii. Arhaismul „riga” e însoţit de numele Crypto, care
sugerează făptura ascunsă, încifrată. Enigel, care înseamnă „înger” este „lapona”, vieţuind
în spaţiul nordic. Titlul desemnează, aşadar, membrii cuplului neîmplinit: el întruchipează
geniul vegetal, steril, increatul, iar ea e fiinţa umană ce aspiră către absolut.

Tema este iubirea, în varianta ei eşuată, temă care se asociază cu tema cunoaşterii.
Motivele literare sunt moderniste, cu rol de încifrare a textului: visul, fântâna, soarele,
oglinda, nunta.

Compoziţional, poemul este alcătuit din două părţi, după modelul povestirii în povestire.

Prima parte e rama şi prezintă o nuntă împlinită, aparţinând planului real, a doua parte e
povestirea propriu-zisă şi dezvoltă o nuntă iniţiatică, aparţinând planului imaginar.

Organizarea materialului poetic se realizează prin seria relaţiilor de simetrie, pentru că textul
se deschide şi se închide cu evocarea a două nunţi şi de opoziţie dintre materie şi spirit,
masculin-feminin, umbră-soare, nonuman-uman.
Incipitul conţine rugămintea unui nuntaş, adresată menestrelului, un artist medieval
ambulant, de a spune povestea unei nunţi imposibile. Faptul că este rostită într-un cadru
secret, retras ,,în cămară”, lipsit de public şi spus pe o nouă tonalitate „stins, încetinel” duce
la ideea că se produce un act iniţiatic prin care se intră într-o altă lume.

Istorisirea propriu-zisă este compusă dintr-o serie de secvenţe epice baladeşti: portretul lui
Crypto, portretul lui Enigel, întâlnirea în vis, dialogul dintre ei şi pedeapsa lui Crypto.

Personajul masculin, Crypto, aparţine unei lumi inferioare, a umbrei. În lumea lui, el e închis
şi siguratic, pentru ”că nu voia să înflorească”. El refuză, astfel, să-şi împlinească destinul,
fiind lipsit de spiritualitate.

Celălalt personaj, Enigel, mica laponă, întruchipează o lume superioară. Epitetele ,,mică,
liniştită, preacuminte”, evidenţiază natura ei echilibrată, raţională. Poposind în lumea lui, ei
nu pot comunica decât în vis, pentru că aparţin unor lumi diferite.

Cele trei încercări ale ,,regelui-ciupearcă” de a o convinge pe ,,lapona dreaptă” să renunţe la

călătoria ei spre soare evidenţiază diferenţa între cele două lumi.Tentată iniţial cu „fragi”, fata
refuză.

A doua tentativă a lui Crypto e surprinzătoare, pentru că se oferă chiar pe sine, gata să se
sacrifice pentru visul de lumină. Refuzul e dat de pe o poziţie de superioritate, căci lapona îi
spune că nu e pregătită „Lasă, aşteaptă de te coace”.

Ultima oară, Crypto clarifică raportul său cu soarele de care îl despart „visuri sute de măcel”
şi îi pretinde fetei sacrificiul prin renunţarea la ideal şi integrarea în regnul inferior „Lasă-l,
uită-l, Enigel/În somn fraged şi răcoare”. Răspunsul fetei e amplu, arătând teama de umbră
şi aspiraţia ei către soare.

Precum Demiurgul din „Luceafărul”, Enigel defineşte în antiteză cele două lumi. În lumea
umbrei, omul trăieşte ca fiinţă biologică „La umbră numai carnea creşte”, în timp ce în lumea
soarelui, spiritul uman se împlineşte prin cunoaştere „La soare roata se măreşte.”

Pentru a-şi continua drumul spre cunoaştere, lapona depăşeşte momentul „Plângi,
preacuminte Enigel” şi intră definitiv sub semnul Soarelui. Pentru Crypto însă, întâlnirea cu
astrul luminos e distructivă şi se va transforma în ciupercă otrăvitoare, nuntind cu un
element din lumea lui inferioară, „cu măselariţa mireasă”.

La nivel lexical, sunt prezenţi termeni din câmpul semantic al nunții: cuscru, mire, mireasă,
inel, vin, panglici, funtă, ospăț, etc.

Sub raport stilistic, se remarcă antiteza dintre omul comun şi cel de superior, materie-spirit,
dar şi metaforele ,,pat de râu”, ,,lamă de blestem” care semnifică existenţa fără rădăcini a
fiinţei.

În concluzie, poemul devine o alegorie despre incompatibilitatea celor două lumi: materială
şi spirituală, ceea ce înseamnă că întreaga poveste şi personajele sunt transpuse într-o
suită de metafore, personificări şi simboluri. ,, Riga Crypto şi lapona Enigel” rămâne o
meditaţie asupra destinului, a condiţiei umane duale.