Riga Crypto şi Lapona Enigel

CONTEXT: Ion Barbu ilustrează în literatura noastră conceptul modern de poezie pură, o
lirică esenţializată, a ideilor. Publicată în 1924, integrată apoi în volumul „ Joc secund”
( 1930), balada „ Riga Crypto şi Lapona Enigel” face parte din a doua etapă de creaţie
barbiană, numită baladic- orientală, şi anunţă dezvoltarea ulterioară a poeziei sale spre
ermetism.
1: Poemul se încadrează în modernismul interbelic prin intelectualizarea emoţiei, imaginar
poetic inedit, ambiguitate, metafore surprinzătoare şi cuvinte cu sonorităţi neobişnuite, înnoiri
prozodice.
1.a.: În primul rând, „ Riga Crypto şi lapona Enigel” este subintitulată „ Baladă”, începe ca
un cântec bătrânesc de nuntă, dar se dezvoltă în viziunea modernă ca un amplu poem alegoric
şi de cunoaştere, o poveste de iubire din lumea vegetală. Autorul păstrează din specia
tradiţională schema epică şi personajele antagonice. Evenimentele narate sunt de natură
fantastică( dialogul în vis dintre rigă şi laponă) şi alegorică. Scenariul epic este dublat de
caracterul dramatic şi de „ lirismul de măşti”; personajele au semnificaţii simbolice
multiple( materia şi spiritul etc.).
1.b.: În al doilea rând, poemul „ Riga Crypto şi lapona Enigel” impune o viziune modernă
asupra iubirii. Interpretarea dată de însuşi Ion Barbu poemului- „un Luceafăr întors” relevă
asemănarea cu problematica capodoperei lui Mihai Eminescu. Totuşi, poemul modern este
„ un Luceafăr cu rolurile inversate şi într-un decor de o nebănuită noutate”, cum remarcă
Nicolae Manolescu. Ion Barbu răstoarnă clişeele mentalităţii tradiţionale, astfel încât axa
uman- feminin- comun devine superioară axei nonuman- masculin- regal.
2: Tema poeziei este iubirea ca modalitate de cunoaştere a lumii. Fiind „ un Luceafăr întors”,
poemul prezintă drama cunoaşterii şi a incompatibilităţii dintre două lumi( regnuri). În poezia
„ Ritmuri pentru nunţile necesare”, Ion Barbu îşi exprimă viziunea despre înaintarea
sufletului spre desăvârşirea spirituală prin parcurgerea a trei etape: cercul
Venerei( cunoaşterea senzuală), cercul lui Mercur( cunoaşterea raţională) şi cercul
Soarelui( cunoaşterea absolută). Regele Crypto se află în primul cerc, iar Lapona pe treapta
lui Mercur.
2.a.: O primă secvenţă semnificativă pentru tema iubirii incompatibile este prezentarea celor
două personaje lirice din debutul părţii a doua a poemului( strofele 5-10). Riga Crypto
„ inimă ascunsă”, este craiul bureţilor, căruia dragostea pentru Enigel, „ laponă mică,
liniştită”, îi este fatală. Singura lor asemănare este statutul superior în interiorul propriei lumi:
el este rigă dintr-un regn inferior, iar păstoriţa care îşi conduce turmele de reni spre sud este o
stăpână a regnului animal, în ipostaza de fiinţă raţională, omul- „ fiară bătrână”.
Riga este bârfit şi ocărât de supuşi, pentru că e „ sterp”, „ nărăvaş” şi „ nu voia să
înflorească”, în timp ce ea îşi recunoaşte statutul de fiinţă solară: „ Că dacă-n iarnă sunt
făcută/ Mă-nchin la soarele- nţelept”.
Spaţiunl definitoriu al existenţei lui Crypto este umeazeala perpetuă şi impură: „ În pat de râu
şi humă unsă”, în timp ce lapona vine „ din ţări de gheaţă urgisită”, spaţiu rece, ceea ce
explică aspiraţia ei spre soare şi lumină, dar şi mişcarea de transhumanţă care creează ocazia
pentru popasul în ţinutul rigăi: „ În noul an, să-şi ducă renii/ Prin aer ud, tot mai la sud,/ Ea
poposi pe muşchiul crud/ La Crypto, mirele poienii”.
2.b.:O altă secvenţă reprezentativă pentru diferenţele dintre cei doi o constituie dialogul
dintre ei în cadrul căruia Riga rosteşte de trei ori descântecul de dragoste şi tot de atâtea ori
Lapona îl respinge. În prima chemare- descântec, cu rezonanţe de incantaţie magică, Crypto
îşi îmbie aleasa cu „ dulceaţă” şi cu „ fragi”, elemente ale existenţei sale, dar care aici capătă
conotaţii erotice. Darul lui este refuzat categoric de Enigel: „ Eu mă duc să culeg/ Fragii
fragezi mai la vale”. Refuzul Laponei îl pune într-o situaţie dilematică, dar opţiunea lui e
fermă şi merge până la sacrificiul de sine, în a doua chemare: „ Enigel, Enigel/ Scade
noaptea, ies lumine,/ Dacă pleci să culegi,/ Începi, rogu-te, cu mine”.
Al doilea refuz este susţinut de enumerarea atributelor lui Crypto: „ blând”, „ plăpând”,
necpot- „ Lasă. Aşteaptă de te coace”. Opoziţia „ copt”- „ necopt”, reluată în al treilea refuz
prin antiteza soare- umbră, pune în evidenţă incompatibilitatea lor. Imaginii de fragilitate a
lui Crypto, lapona îi opune aspiraţia ei spre absolut( „ Mă-nchin la soarele- nţelept”), cu toate
că tentaţia iubirii este copleşitoare: „ Rigă Crypto, rigă Crypto,/ Ca o lamă de blestem/
Vorba- n inimă-ai înfipt-o!/ Eu de umbră mult mă tem”. Soarele este simbolul existenţei
spirituale, al împlinirii umane, în antiteză cu „ umbra”, simbol al unei existenţe instinctuale,
sterile.
3: Nu în ultimul rând, viziunea expresionistă a autorului se remarcă şi la nivelul elementelor
de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic. Titlul baladei trimite cu gândul la
marile poveşti de dragoste din literatura universală precum „ Romeo şi Julieta” sau „ Tristan
şi Isolda”. Însă la Ion Barbu membrii cuplului sunt antagonici( fac parte din regnuri diferite).
Sunt personaje romantice cu trăsături excepţionale, dar negative în raport cu norma
comună( Crypto e „ sterp” şi „ nărăvaş/ Că nu voia să înflorească”, iar Enigel este „ prea-
cuminte”). Au aspiraţii contrarii: spre umbră, respectiv spre soare, simboluri pentru atitudinea
spre cunoaştere a celor doi.
Numele Crypto are dublă semnificaţie: cel tăinuit, „ inima ascunsă”, implicat de adjectivul
„ criptic”, dar trimite în acelaşi timp şi „ criptograme”, fost grup taxonic prin spori şi printre
care erau incluse şi ciupercile. Personajul este rege( rigă) al făpturilor inferioare. Numele cu
sonoritate nordică Enigel sugerează laponei şi trimite probabil la semnificaţia cuvântului din
limba suedeză angel, „ înger”, care provine din latinescul „ angelus”.
3.b.:La nivel formal, poezia este alcătuită din două părţi; fiecare dintre ele prezintă câte o
nuntă: una împlinită, povestită, ratată, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu
„ măselariţa”. Formula compoziţională este aceea a povestirii în ramă.
Prologul conturează în puţine imagini atmosfera de la finalul unei nunţi trăite. Primele patru
strofe constituie rama viitoarei poveşti şi reprezintă dialogul menestrelului cu „ nuntaşul
fruntaş”. Menestrelul( un trubadur medieval, bard caracteristic spaţiului romantic apusean) e
îmbiat să zică „ încetinel” „ un cântec larg” despre nunta ratată dintre doi parteneri inegali,
reprezentanţi a două regnuri distincte, Enigel şi riga Crypto. Portretul menestrelului( poetul)
este fixat prin trei epitete: „ trist”, „ mai aburit ca vinul vechi”, „ mult îndăratnic”, iar
invocaţia este repetată de trei ori, ceea ce determină intrarea în starea de graţie necesară
zicerii acelui „ cântec”.
Partea a doua prezintă idila neîmplinită dintre Enigel şi riga Crypto. Nunta povestită cuprinde
mai multe tablouri poetice: portretul şi împărăţia rigăi Crypto( strofele 5-7), portretul, locurile
natale şi oprirea din drum a laponei Enigel( strofele 8, 9), întâlnirea dintre cei doi( strofa 10),
cele trei chemări ale rigăi şi primele două refuzuri ale laponei( strofele 11-15), răspunsul
laponei şi refuzul categoric cu relevarea relaţiei dintre simbolul solar şi propria
condiţie( strofele 16-20), încheierea întâlnirii( strofele 21, 22), pedepsirea rigăi în finalul
baladei( strofele 23-27). Modurile de expunere sunt, în ordine: descrierea, dialogul şi
naraţiunea.
3.c.:Un alt element îl reprezintă figurile de stil şi imaginile artistice, care conturează
expresivitatea şi ambiguitatea textului. Sub raport stilistic, prezenţa inversiunilor( „ mult
îndărătnic”, „ zice-l-aş”) şi a vocativelor în prima parte a baladei evidenţiază oralitatea
textului. În portretizarea celor două personaje simbolice sunt utilizate epitetul şi antiteza:
Crypto este „ sterp şi nărăvaş”, „ rigă spân”; lapona e „ mică, liniştită” şi „ prea-cuminte”
( superlativ absolut expresiv). Dialogul dintre riga Crypto şi laponă este construit pe baza
unor asonanţe interioare şi repetiţii: „ Eu mă duc să culeg/ Fragii fragezi mai la vale”, dar şi a
antitezelor: spirit/ materie, raţiune/ instinct, soare/ umbră, lumină/ întuneric, veghe/ somn.
Ambiguitatea este produsă de metaforele insolite: „ Că sufletul nu e fântână/ Decât la om,
fiară bătrână,/ Iar la făptură mai firavă/ Pahar e gândul, cu otravă”.
3.d: Alcătuirea prozodică pare destul de riguroasă la început: catrene cu rimă încruncişată şi
măsură predominantă de 8-9 silabe. Pe parcurs, poetul modern schimbă trăsăturile prozodice
şi sonorităţile, în funcţie de mesaj: intervenţia naratorului sau dialogul protagoniştilor,
chemare sau refuz, descântec de dragoste sau blestem.
CONCLUZIE: Accentul în această baladă cade pe antagonismul slab- puternic. Ideea,
impusă în literatură, că dragostea este un miracol în sine nu-şi are locul aici. Poetul prezintă
drama incompatibilităţii şi legea nemiloasă a iubirii( supravieţuieşte cel puternic, iar cel slab
este sacrificat).