CONTEXT: Dacă scriitorii modernişti urmăreau sincronizarea literaturii române cu cea
europeană, tradiţionaliştii îşi propun întoarcerea spre tradiţie, spre valorile autohtone, spre mit. Formele incipiente ale curentului trebuie căutate la începutul secolului al XX-lea în literatura sămănătoristă şi în cea poporanistă, ajungând la maturitate în perioada interbelică, prin mişcarea gândiristă. De aceea, spre deosebire de poezia tradiţională, naivă, nefiltrată decât rudimentar printr-o conştiinţă estetică, poezia tradiţionalistă se revendică de la tradiţie, pe care o modernizează, surprinzând, aşadar, imaginea trecutului într-o dimensiune modernă. Reprezentativă pentru tradiţionalismul interbelic este creaţia literară „ Aci sosi pe vremuri” a lui Ion Pillat, poezie publicată în volumul „ Pe Argeş în sus”, în anul 1923. 1: Poezia aparţine tradiţionalismului prin tema timpului trecător, respectarea prozodiei clasice, eorientarea spre trecut, motivul amintirii, casa părintească, descrierea cadrului natural rural( „Îmbătrâniră plopii”, „pe atunci nu erau trenuri” ) şi a trecutului legendar ( „De când luptară-n codru şi poteri şi haiduc”). 1.a.: În primul rând, caracterul tradiţionalist al textului se evidenţiază prin preferinţa scriitorului pentru elemente de autohtonism. Într-adevăr, discursul liric conturează imaginea unui univers rural privit cu nostalgie de către eul poetic, care proiectează în cadrul reprezentat de o casă rurală cu „ obloane”, „ pridvor”, „ poartă”, „ zăvor” cele două povestşi de iubire. Universul rural este ales ca topos al concretizării iubirii, sentiment manifestat atât în planul trecutului, al timpului recuperat prin amintire, cât şi în planul prezentului, al trăirii celui care nu face altceva decât să repete experienţa celor de dinaintea lui, fiind sugerată, astfel, repetabilitatea destinului uman, a ciclicităţii vieţii. 1.b.: În al doilea rând, atmosfera rurală pe care o reconstituie discursul liric este conturată şi la nivelul limbajului. În spiritul esteticii tradiţionaliste, poetul recurge la termeni populari şi arhaici: „ obloane”, „ pridvor”, „ zăvor”, „ poteri”, „ crinolină”. Mai mult, lexicul se circumscrie câmpului semantic al naturii: „ codrul”, „ plopii”, „ lanul de secară”, „ câmpia”, etc. 2: În aceeaşi ordine de idei, poezia „ Aci sosi pe vremuri” se înscrie în estetica tradiţionalistă şi prin tematica abordată, cea rurală. Această macrotemă se particularizează prin cea a iubirii şi a timpului. Incipitul surprinde, prin metafora „ casa amintirii”, toposul în care vor fi proiectate cele două poveşti de iubire, conturând, totodată, viziunea poetului asupra timpului. Deşi casa pare învechită, aceasta poate, totuşisă fie readusă la viaţă prin puterea amintirii. Se observă aici viziunea tipic tradiţionalistă potrivit căreia fiinţa umană se poate sustrage curgerii ireversibile a timpului prin refugiul în amintire. Prima secvenţă poetică reconsitituie scenariul erotic de altădată, povestea de iubire a bunicilor, tinerii de odinioară. Această idilă este proiectată într-un cadru romantic, dominat de prezenţa astrului selenar şi a lacului. Mai mult, secvenţa cuprinde elemente de intertextualitate, prin trimiterile livreşti la operele unor autori romantici din care bunicul îi recită bunicii: „ Le Lac” de Lamartine şi „ Zburătorul” de Ion Heliade Rădulescu. Povestea de iubire a bunicilor este întreruptă însă de clopotul care sună „ în turnul vechi din sat”, un sunet ce avertizează asupra caracterului efemer al existenţei fiinţei umane, amintind că acolo unde este nuntă este şi moarte. 2.b.: Cea de-a doua secvenţă poetică aduce în prim-plan o altă poveste de iubire, cea a nepoţilor. Secvenţa este introdusă printr-o comparaţie, punându-se astfel în evidenţă caracterul ritualic, ciclic al existenţei umane: „ Că ieri sosi bunica… şi vii acuma tu:/ Pe urmele berlinei trăsura ta stătu”. Legătura dintre generaţii se realizează cu ajutorul unui detaliu semnificativ, reprezentat de simbolul ochiului( odinioară, „ de peruzea”, acum „ de ametist”). Diferenţele dintre cupluri ţin de moda vremii: berlina este înlocuită cu trăsura, iar îndrăgostitul îi recită iubitei poeme simboliste semnate de Francis Jammes sau Horia Furtună. Sunetul clopotului avertizează din nou asupra trecerii ireversibile a timpului, asupra realităţii morţii. 3: Nu în ultimul rând, viziunea tradiţionalistă a autorului se remarcă şi la nivelul elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului poetic. Adevărat element paratextual, titlul anticipează idea poetică, fiind în strânsă corelaţie cu mesajul transmis prin discurs. Este structurat pe baza unui adverb de loc cu formă regional „ aci”, a verbului la perfectul simplu, „ sosi”, şi a locuţiunii adverbial de timp „ pe vremuri”. Interpretat în corelaţie cu întregul text, cel dintâi element lexical din componenţa titlului desemnează „ casa amintirii” în care au vieţuit bunicii şi unde acum soseşte tânărul cuplu. Totul se desfăşoară, aşadar, între limitele şi sub ocrotirea acestui „ aci”, cu funcţie simbolică:„ aci” soseşte aşteptata mireasă şi tot „ aci” se moare. Cu alte cuvinte „ aci” este spaţiul unde are loc ritualul apariţiei şi al plecării omului în lume şi din lume. 3.b.:Succesiunea generaţiilor, dimensiunea rializată a existenţei umane sunt sugerate, la nivel textual, printr-o serie de elemente de recurenţă. Luna apare ca martor mut al poveştilor de iubire, însoţind de fiecare data întâlnirea cuplului de îndrăgostiţi. Lanul de secară, un alt element comun al peisajului care găzduieşte cele două poveşti, estse prezent atât pe vremea bunicilor ( când mult aşteptata mireasă venea cu berlina la casa celui care urma să-i fie soţ), cât şi pe vremea nepoţilor( când fiinţa iubită se lasă purtată de trăsura ce avea să o aducă în braţele îndrăgostitului). Recitările de poeme se constituie într-un alt element de ritual, prin care cei doi bărbaţi îndrăgostiţi îşi cer viitoarele soţii. Sunetul clopotului „ în turnul vechi din sat” însoţeşte întâlnirea cuplurilor, avertizând de fiecare dată asupra trecerii timpului, asupra ciclicităţii existenţei umane 3.c.: Din punct de vedere compoziţional, poetul optează pentru elemente de prozodie aflate la confluenţa dintre tradiţie şi modernitate. Structurarea discursului liric în 19 distihuri, cu o metrică de 13-14 silabe, un rit iambic şi versurile dispuse pe baza unei rime împerecheate reflectă preferinţa scriitorului pentru structurile clasice, în vreme ce versul liber din final reprezintă o trăsătura a modernităţii. CONCLUZIE: În concluzie, poezia „ Aci sosi pe vremuri” a lui Ion Pillat rămâne o creaţie reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a autorului, cât şi pentru diversitatea tematică, stilistică şi de viziune ce caracterizează literatura noastră din perioada interbelică.