RAZBOIUL RECE – CAPITOLUL 9 CRONOLOGIE

 Cu toate că acest discurs, ţinut de Winston Churchill la 5 martie 1946, în faţa studenţilor
Universităţii din Fulton (Missouri, SUA), este considerat a fi începutul Războiului Rece, de fapt, nu
reprezintă decât o definire a unei realităţi existente de mai mult timp. Mesajul transmis de Churchill,
cu prilejul discursului de la Fulton, s-a dorit, în principal, a fi o alarmă pentru „lumea liberă” şi mai
ales pentru SUA.
 Acordurile încheiate între marile puteri în cadrul conferinţelor de la Ialta (februarie 1945) şi Potsdam
(iulie-august 1945) au contribuit, neîndoios, atât la crearea condiţiilor favorabile pentru întărirea
poziţiilor Moscovei în România, cât şi pentru aducerea şi menţinerea la putere a unui guvern
procomunist condus de Petru Groza.
 Gheorghe Tătărescu a fost conducătorul delegaţiei oficiale a României la Conferinţa de pace de la
Paris, după cel de-al Doilea Război Mondial (29 iulie - 15 octombrie 1946), fapt intens utilizat de
propaganda comunistă în exterior pentru a încerca să demonstreze legalitatea guvernului Groza.
 Prin Tratatul de pace, semnat la 10 februarie 1947, s-a consfinţit statutul politico-juridic al
României, ce cuprindea şi partea de nord-vest a Transilvaniei, cedată Ungariei în 1940
 Kremlinul a reacţionat aşadar prompt şi, în iulie 1947, respingea Planul Marshall, impunând
aceeaşi linie politică şi ţărilor-satelit. La 9 iulie 1947, România denunţa în termeni fermi acest plan,
ca de altfel toate ţările aflate în zona sovietică de influenţă.
 Într-un asemenea context de ofensivă a comunismului, la 5 noiembrie 1947, Gheorghe Tătărescu
era înlocuit din funcţia de ministru de externe cu Ana Pauker, fapt ce marca preluarea de către
PCR a controlului total asupra diplomaţiei româneşti.
 Crearea Consiliului Economic de Ajutor Reciproc (CAER), în 1949, a constituit iniţial o ripostă'
imediată la aplicarea Planului Marshall, dar şi o alternativă a blocului comunist la Organizaţia
pentru Cooperare Economică Europeană
 România, ca exportatoare de materii prime, a fost nevoită să-şi limiteze orizontul comercial doar la
ţările din cadrul CAER, ca de altfel şi importurile de tehnică sau de produse industriale, într-o primă
perioadă. La 4 aprilie 1949, la Washington are loc ceremonia de semnare a Pactului NATO, ce
cuprindea majoritatea statelor democratice din Europa şi desigur SUA (pe parcurs vor adera şi alte
state). La 14 mai 1955, statele aflate în sfera de influenţă sovietică (mai puţin lugoslavia)
semnează în capitala Poloniei un tratat de alianţă militară, cunoscut sub numele de Tratatul de la
Varşovia.
 Moartea lui Salin, la 5 martie 1953
 Demascarea cultului personalităţii lui Stalin, în raportul secret prezentat de Nikita Hruşciov, în
cadrul Congresului XX al PCUS, desfăşurat în februarie 1956, a constituit o primă încercare, venită
din interiorul sistemului, de cercetare şi dezvăluire a crimelor perioadei staliniste.
 Revoluţia anticomunistă din Ungaria, schimbările de conducere din Polonia şi Cehoslovacia,
precum şi reluarea raporturilor cu lugoslavia au determinat Kremlinul să aibă în vedere o
reconsiderare a raporturilor politice din cadrul Tratatului de la Varşovia
 Evenimentele desfăşurate la Budapesta, în toamna anului 1956, au arătat cu prisosinţă că
Moscova nu accepta desprinderea din sfera sa de influenţă, astfel că intervenţia militară pentru
înăbuşirea revoltei a reprezentat doar o chestiune de decizie politică. Înfrângerea revoluţiei
anticomuniste maghiare prin intervenţia Armatei Roşii, acordarea azilului politic unor membri ai
 RAZBOIUL RECE – CAPITOLUL 9 CRONOLOGIE

guvernului de la Budapesta şi apoi extrădarea lor, pentru a fi condamnaţi şi executaţi, au permis lui
Gheorghiu-Dej să-şi consolideze prestigiul în cadrul blocului comunist
 În memoriile sale, Nikita Hruşciov nota: „Cu cât mă gândeam mai mult la această problemă, cu atât
mi se părea mai raţional să retragem cele câteva divizii pe care le aveam în România şi să le
cantonăm în apropiere, în Moldova şi Ucraina (...). I-am informat pe tovarăşii români de schimbarea
condiţiilor şi acum ne aflăm în poziţia de a retrage trupele din ţara lor fără a ne expune”.
 ”. La 24 mai 1958, era anunţată decizia Kremlinului de retragere a trupelor sovietice din România,
retragere ce a fost încheiată, practic, în luna august . Plecarea Armatei Roşii a însemnat pe plan
extern primul pas al unei desprinderi relative de Moscova, în limitele acceptate de aceasta, iar pe
plan intern a prilejuit declanşarea unui nou val de represiuni, având ca scop descurajarea oricăror
tentative de opoziţie la sistem.
 Însă izbucnirea conflictului sovieto-chinez în acest an, precum şi dificultăţile prin care trecea
Moscova, ca urmare a declanşării „crizei rachetelor” (16 oct. 1962 – 28 oct. 1962 )din Cuba, i-au
permis lui Gheorghiu-Dej să se distanţeze treptat de aceasta.
 Declaraţiei din aprilie- 1964
 Disputa româno-sovietică, în principal de natură economică, s-a acutizat din 1963, în urma
controverselor privind integrarea economiilor est-europene în cea sovietică şi a dorinţei Kremlinului
de a transforma România într-o sursă agrară pentru statele mai dezvoltate din CAER.
 . La presiunea Kremlinului, CAER a lansat Planul Valev 1964 care propunea o diviziune a muncii în
cadrul blocului socialist, între anumite complexe economice supranaţionale, agrare sau industriale
 Declaraţia din aprilie, considerată un adevărat manifest de ieşire a ţării de sub influenţa Moscovei, a
relevat faptul că discuţiile pe marginea Planului Valev, au convins conducerea PMR că
industrializarea se putea face doar prin ruperea de Kremlin
 Programul de industrializare rapidă a României a fost susţinut asiduu şi în cadrul CAER, prin
delegatul său permanent Alexandru
 Bârlădeanu, desigur având sprijinul total al lui Gheorghiu-Dej, pe fondul unei tensionări crescute a
relaţiilor cu URSS.
 Ambivalenţa aşa-numitei „politici de independenţă” promovate de Gheorghiu-Dej, s-a datorat, în
principal, fricii comuniştilor români că timida liberalizare începută pe plan intern ar putea pune în
pericol monopolul pe care îl aveau asupra societăţii româneşti.
 . La 19 martie 1965, Gheorghe Gheorghiu-Dej a încetat din viaţă, lăsând deschisă lupta pentru
succesiune. Secretar general al partidului a devenit Nicolae Ceauşescu
 După 1965, politica de distanţare a regimului comunist din România faţă de Moscova se menţine,
fiind chiar accelerată, cel puţin la nivel propagandistic
 Acest lucru este dovedit şi de vizita făcută la Moscova, în septembrie 1965, de Ceauşescu, vizită
care, cu toate că s-a dorit a fi una de confirmare, a nemulţumit în parte conducerea sovietică, prin
accentele programului său de guvernare. Oricum, independenţa politicii lui Ceauşescu se va
manifesta doar în limitele concesiilor oferite de Moscova.
 RAZBOIUL RECE – CAPITOLUL 9 CRONOLOGIE

 De asemenea, România a fost primul stat din Estul comunist care a stabilit relaţii diplomatice cu
RFG, în 1967, şi care nu a rupt legăturile diplomatice cu Israelul, după Războiul de Şase Zile (5 și
10 iunie 1967)
 În aprilie 1968, preşedintele Franţei, Charles de Gaulle, efectua o vizită în România, prilej de a-l
felicita pe Nicolae Ceauşescu, conform uzanţelor diplomatice, pentru pretinsa lui politică de
independenţă.
 În noaptea de 20/21 august 1968, a avut loc intervenţia militară a trupelor Tratatului de la Varşovia
în Cehoslovacia, intervenţie ce a pus capăt „Primăverii de ta Praga”,( 5 ian. 1968 – 21 aug.
1968) în fond un curent reformist manifestat la nivelul conducerii acestei ţări, care milita pentru
liberalizarea regimului politic în interior şi apropierea de statele occidentale.
 Reacţia lui Nicolae Ceauşescu fată de intervenţia militară în Cehoslovacia a trupelor Tratatului de la
Varşovia s-a înscris în cursul politicii sale de distanţare de Moscova . Acum s-a fundamentat
naţional-comunismul lui Nicolae Ceauşescu, prin discursul de condamnare a intervenţiei militare a
Moscovei, ţinut la 21 august 1968, în Bucureşti.
 Vizita lui Richard Nixon (2 august 1969) la Bucureşti a prins contur odată cu amplificarea politicii de
distanţare a României faţă de Moscova, distanţare care trebuia accentuată în opinia SUA, cu toate
că Bucureştiul nu a cochetat niciodată cu ideea părăsirii blocului sovietic.
 Faptul că România a fost folosită ca un ghimpe în coasta Moscovei reieşea şi din invitaţia adresată
lui Nicolae Ceauşescu şi acceptată de acesta de a efectua o vizită oficială în SUA, în octombrie
1970.
 Cinci ani mai târziu, un al doilea preşedinte SUA, Gerald Ford, vizitează Bucureştiul. Nu
întâmplător, România a beneficiat de o serie de favoruri economice: este primită în GATT (Acordul
General pentru Tarife şi Comerţ), în 1971, iar în 1972 România este acceptată în FMI (Fondul
Monetar Internaţional) încheind ulterior acordul cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare (BIRD).
 Relaţiile la cel mai înalt nivel cu Occidentul au fost reflectate şi de vizita lui Nicolae Ceauşescu la
Paris, unde, în cadrul întrevederilor cu preşedintele francez Georges Pompidou, a fost subliniat
rolul jucat de România în progresul securităţii europene.
 Era însă vorba de limbajul diplomatic, menit să ascundă interese ambivalente. Între 30 iulie şi 1
august 1975, are loc la Helsinki ultima reuniune a Conferinţei pentru securitate şi cooperare în
Europa, unde au fost prezenţi şefii de stat sau de guvern din cele 35 de ţări participante , Dincolo
de stările conflictuale latente existente, s-au găsit şi căi de ameliorare a neînţelegerilor , conferinţa
a fost o reuniune cu rol propagandistic, . Pentru Occident, conferinţa a reprezentat, pe lângă
atingerea unor obiective imediate, şi premisa liberalizării progresive a regimurilor comuniste din
estul Europei.

 După anul 1980, s-a observat o degradare continuă a vieţii, urmată desigur şi de o restrângere
treptată a contactelor diplomatice de interes major pentru România. Nicolae Ceauşescu a încercat
să se implice în rezolvarea tensiunilor dintre Israel şi statele arabe, precum şi în conflictul din
Vietnam, fără prea mare succes .
 RAZBOIUL RECE – CAPITOLUL 9 CRONOLOGIE

 Am asistat astfel, în ultimii ani ai dictaturii lui Ceauşescu, la încheierea unor relaţii diplomatice şi
economice aproape exclusiv cu ţări din Lumea a Treia şi din Liga Arabă, care le-au înlocuit treptat-
treptat pe cele cu Occidentul. Venirea lui Mihail Gorbaciov la putere în URSS şi lansarea politicii
sale de „glasnost” şi „perestroika”    (1985 martie ) au zdruncinat din temelii regimurile comuniste
din Europa. De acum înainte, Nicolae Ceauşescu nu a mai reprezentat un favorit al cancelariilor
occidentale, ci a devenit o simplă problemă a Moscovei, fapt ce nu a fost sesizat de diplomaţia
românească decât cu întârziere
 Impactul acestor reforme politico-economice asupra regimurilor din zona sovietică era din ce în ce
mai mare, pe măsura accelerării lor. În România însă, această politică a avut un efect contrar,
deoarece au fost impuse noi reduceri la consumul de carburanţi şi electricitate, cu toate că în 1989
a fost anunţată, ca o victorie a regimului, plata integrală a datoriei externe
 Mihail Gorbaciov a vizitat România în luna mai a anului 1987 şi a abordat, aluziv, în discuţii tema
introducerii unor reforme. Într-un discurs transmis în direct, în timpul vizitei sale la Bucureşti, la 26
mai 1987, Gorbaciov a prezentat noile concepte ale politicii sale, de reformă şi deschidere,
criticând prin aceasta, implicit, şi starea de lucruri din România. Vizita a rămas practic fără efect,
deoarece până în 1989 nu s-a simţit o îmbunătăţire a vieţii economice. Politica de destindere şi
reconciliere promovată de liderii reformişti de la Kremlin în relaţiile cu SUA a constituit factorul
primordial în prăbuşirea sistemului comunist din Europa şi în disoluţia URSS, fapt ce a marcat
sfârşitul Războiului Rece .