Caragialele Antologic - Cuprins - Vol.1 - 21

PREFAȚĂ

Antologia (De la Caragiale la Caragiale), alcătuită dintr-un număr nedefint de ‘’caragiali’’ trebuie privită din perspective diferite. Există o perspectivă narativă obiectivă, în care textele ṣi autorul lor reprezintă obiecte într-un peisaj abstract, detaṣat de restul lumii ṣi organizat după regulile unui dicṭionar. De la Ioanne L. Caragiali ṣi Caragialy, (nepotul lui Iorgu Caragially), pînă la Ion Luca Caragiale, paṣii îl poartă printre 101 de alte nume ṣi pseudonime.

Nu întîmplător, din cînd în cînd unii Caragiali semnau: ‘’Caragialeṣtii’’ sau " Toṭi Caragiale’’

Caragialii au fost cei trei fraṭi, Iorgu, Costache ṣi Luca, a fost ṣi Ioan un Caragiale, dar ṣi fii lui, Mateiu ṣi Luca Ion Caragiale.

Vămile sufletului său trec prin cele 101 de ziare ṣi reviste, la fiecare din aceste periodice dînd vamă o parte din fiinṭa sa. În toată viaṭa lui prometeică, eternitatea i-a fost prădată zilnic de hultanii de la ‘’Acṭiunea’’, ‘’Adevărul’’, ‘’Albina Carpaṭilor’’ ṣi ‘’Alegătorul liber’’, ṣi pînă la ceilalṭi care îṣi aṣteptau rîndul, de la ‘’Die Zeit’’ ṣi ‘’Ziua’. În realitatea catalogului alfabetic al ‘’Publicaṭiunilor periodice romăneṣti (ziare, gazete, reviste) [tom. I – 1820 – 1906, Bucureṣti, 1913] se amestecă, tot în ordine alfabetică, [„Aurora democratică,… „Răcnetul Carpaţilor, „Războiul, „Romănul-Verde, … „Vocea patriotului naţionale"…], un număr de publicaṭii virtuale, trăitoare în de la A la Zet-ul creaṭiei caragialeṣti.

După ce ziarul ‘’Lupta’’, care apărea la Budapesta, ṣi-a încetat apariṭia, I.L. Caragiale îi propune lui D. Birăuṭiu înfiinṭarea unei reviste.

Avînd acest plan, în luna ianuarie 1911 îi expediază 4 scrisori.

În lumea gazetarilor, diferenṭa de la ‘’Telegraful Romăn’’ la ‘’Telegraphul’’ este minimă, ca ṣi diferenṭa de la un punct la alt punct. Ṣi nici după ce din configuraṭia punctelor se conturează Galaxia Caragiale miopia contemporanilor nu încetează.

Tîrziu, ṣi avînd deja perspectiva ‘’Caragialilor’’, unii au învăṭat să ṭină seama de depărtarea relativă a obiectelor ṣi să vadă trecerea de la punctul – marṭi 11 decembrie 1873, pagina 3 din "Telegraful’’ – pînă la punctul unde se încheie demonstraṭia lui nea Iancu Caragiale – din Luceafărul, nr.14, din 1 aprilie 1912, p.279-280 – nu ca o simplă miṣcare între două puncte, ci ca pe o traiectorie meteorică de la un Caragiale la alt Caragiale. Sfîrṣitul lui Caragiale este veṣnic, ṣi privit din oricare punct al existenṭei sale el a rămas acelaṣi alfa ṣi omega. În orice direcṭie ai merge, drumul de la Caragiale la Caragiale trece cel puṭin printr-un alt punct numit Caragiale.

Indiferent pe ce drum mai mult sau mai puṭin bătut se preumblă:

-      Pe drumul comediei în două acte (O noapte furtunoasă), în trei acte (D-ale carnavalului), sau în patru acte (O scrisoare pierdută), ori pe drumul dramei (Năpasta) ṣi al tragediei.

[Unele drumuri se dovedesc a fi fundături – (biografii notează că pe 1 iulie 1911 se întîlneṣte cu G. Coṣbuc la Karlsbad ṣi îi arată un proiect de dramă istorică în versuri, cu subiectul din viaṭa Didonei, regina

Cartaginei); alte drumuri rămîn înburuienate, cum rămîne acoperită în uitare ṣi intenṭia sa, exprimată încă din 1905, de a relua personajele din O noapte furtunoasă ṣi O scrisoare pierdută într-o nouă comedie, Titircă, Sotirescu & Co.

Potecile care se bifurcă îl duc apoi spre farsa într-un act (Conul Leonida faṭă cu Reacṭiunea) ṣi farsa fantezistă (Soacră-mea Fifina), spre instantaneul într-un act (Începem), spre monolog (1 Aprile) ṣi monolog burlesc (Modern), sau spre opera bufă (Hatmanul Baltag).

Compozitorul Eduard Caudella (22 May (or 3 June) 1841[în Moldova] – 15 April 1924) a îmbogăţit repertoriul național prin creaţii de valoare, majoritatea - cu substrat istoric: vodevilul Harță-Răzeșul (1872) după Vasile Alecsandri; opera comică Olteanca (1880); opereta Fata răzeșului (1881); opera bufă Hatmanul Baltag (1882), pe libretul lui Iacob Negruzzi și Ion Luca Caragiale; opereta Beizadea Epaminonda (1883), libretul de Iacob Negruzzi; opera Petru Rareș (1889); legenda lirică Traian și Dochia (1917)

Deṣi în altă sursă datarea diferă [‘’Hatmanul Baltag’’ (1884) ṣi ‘’Beizadea Epaminonda’’ (1885) – operetă în 3 acte], este posibil ca I.L. Caragiale să fi continuat colaborarea cu Iacob Negruzzi. Nu este însă specificată în Operele lui Iacob Negruzzi.

- Revista istorică naṭională a secolului XIX, cu titlul ‘’100 de ani’’, prefigurează spectacolul dat în secolul XX de apariṭia celor 7 volume din ‘’Operele’’ lui Ion Luca Caragiale.

După această premieră a urmat în mileniul al III-lea apariṭia celor 5 volume din Opere, în colecṭia ‘’Opere fundamentale’ (2015) editată de Muzeul Naṭional al Literaturii Romăne.

Prezenta antologie pune astfel faṭă în faṭă imaginea Caragialelui din secolul XX cu imaginea lui din mileniul III. Simpla apropiere ṣi suprapunere între cele 590 de titluri din ediṭia Paul Zarifopol - Ṣerban Cioculescu (Opere vol.1 – 7, 1930 – 1942) cu cele 800 de titluri din Opere, vol. 1 – 5 (2015) ne dă o altă perspectivă de receptare a universului caragialian.

= Obiectivul camerei foto face zoom pe diferite puncte care definesc conturul operei: nuvele, povestiri, schiṭe, articole politice, poezii, reportaje (parlamentare), cronici teatrale, scrisori deschise, discursuri, notiṭe literare, ode, cugetări, gogoṣi, etc. Inclusiv cel puṭin un roman ‘’modern’’ (Smărăndiṭa), dacă nu luăm în considerare romanul virtual ‘’Patria ṣi familia’’ (Revista muzicală ‚’Doina’’, în numărul din 18 octombrie 1892, anunṭă romanul lui Caragiale, ’în lucru încă’, cu titlul "Patria ṣi familia’’). ‘’Claponul’’ nr.6 se încheie cu ‘’va urma’’, ca ṣi ‘’Ṣarla ṣi ciobanul’’ sau ‘’Noul Arghir’’. Studiul ‘’Literatura în teatrul nostru’’ are un final deschis: ‘’Încheind aci cu despre categoria a treia, ne rămîne a vorbi despre a patra ṣi cea din urmă în articolul viitor’’

Sub semnul lui ‘’va urma’’, celălalt Caragiale a lăsat deschise portiṭe dincolo de care ṣi-a amînat trecerea, fiind pînă la urmă surprins de Marea Trecere. Un manuscris de dinainte de plecarea la Berlin din 1904 este descris astfel: ‘’Dintr-un mare caiet cu pătrăṭele, cartonat flexibil, cu falsul titlu ‘’Sulfina, basm în trei acte de Carmen Sylva’’, conṭinînd numai numele persoanelor’’. Modul particular în care realizează acest colaj din diferite tipuri de ‘’materiale’’ cu valoare mai mult sau mai puṭin literară sugerează că viaṭa ṣi opera Caragialelui formează un conglomerat eterogen (un sistem construit din părṭi cu proprietăṭi structurale ṣi funcṭionale diferite).

Graniṭele dintre obiecte sunt fluide ṣi trecerea de la un Caragiale la altul se face în mod natural, uneori punctul de vedere fiind focalizat printr-un subtitlu: poemă pedagogică, prelegere populară, epigramă, jalbă, varietăṭi literare sau varietăṭi geografice, tablă de materii (Moṣii), pastiṣă poporanistă (Poveste de Paṣti), Amintiri din teatre (1881=Din carnetul unui vechi sufleor) sau Prefaṭă la ‘’Amintiri militare’(Epoca, 1896). Subtitluri au ṣi unele balade (Baladă haiducească, Baladă simbolistă macabră), fabule (Fabulă democratică), satiră democratică (Suveran ṣi curtezan), pasteluri (Pastel symbolist Darwinist), dar mai ales unele sonete (Sonet parnasian, Sonet symbolist decadent, Sonet colorist, Sonet olimpian symbolist). De la Sonetul de debut, dedicat tenorului Agostino Mazzoli de d-l Ioan Caragiali (Ghimpele, 6 decembrie 1873) ṣi pînă la un ‘’Sonet improvisat’’, dedicat ‘’Unui June poetastru’ (în Ghimpele, 15 februarie 1876, semnat Pence-Nez), este doar o schimbare de perspectivă. Alături de cuvîntări politice ṣi toasturi la banchete ṣi festivităṭi, alături de versurile ocazionale din scrisori ṣi telegrame, nu putem spune că trioletele simboliste, terzinele, madrigalul, elegia, ṣi alte cuplete ori texte versificate sunt drumuri care duc nicăieri. Ziarul ‘’Opinia’’ (Iaṣi), anunṭa în numărul din 29 iunie 1897 pregătirea unui volum de versuri, ‘’Flori otrăvite’’, proiect nerealizat. Totuṣi spiritul satiric caragialian este menṭinut treaz prin aceste forme diferite de versificaṭie, astfel că nu întîmplător la staṭia terminus din 1 Aprilie (tragica zi a păcălelilor) 1912 îl găsim pe Caragiale imitînd stilul bătrînesc al clasicilor: ‘’Cum scria Bolintineanu’’ la kilogram, dictează ṣi el parodia ‘’Paṣa din Silistra’. Subtitluri la imitaṭii ṣi parodii găsim ṣi la texte în proză: Basm oriental, legendă, anecdotă orientală, anecdotă populară, snoavă populară, poveste japoneză, etc. Prin 1907 se reapucă să scrie cu tot dinadinsul literatură, trecând la basme parodice, istorii apocrife și naraţiuni sapienţiale de inspiraţie orientală.

Chiar ṣi atunci cînd face traduceri, Caragiale adoptă o perspectivă narativă subiectivă, demonstrînd proverbul cu ‘’Traduttore traditore’. În afară de faptul că făcea traduceri după traduceri (nu după original), traducerile sale sunt mai mult adaptări decît traduceri, sunt prescurtări sau rezumate. Exemplu este nuvela lui Cervantes ‘Curiosul pedepsit’’, care are 117 pagini în original, din care în ‘’traducerea’ lui Caragiale, rămîn doar 23 de pagini. Asta nu-l împiedică în 1878, după ce traduce drama eroică ‘’Hatmanul’ de Paul Deroulede ṣi comedia ‘’Une camaraderie’’ de Eug. Scribe, să ‘corecteze’ traducerea lui Ion Panu ‘’Juneṭea lui Mirabeau’’ de M. Aylie-Langle. Dincolo de perspectiva dată de trecerea de la un Caragiale la alt Caragiale există însă ṣi universul paralel al Caragialelui el însuṣi tradus de alṭii în alte limbi. Încă din timpul vieṭii lui, drama ‘’Năpasta’ a fost tradusă în germană ṣi s-a jucat la Chiṣinău, iar în 1910 la Paris a avut loc o reprezentaṭie cu teatrul său. Din acest punct de vedere se deschide o perspectivă încurajatoare, prezentul ṣi viitorul traducerilor din Caragiale fiind evident

De la un text de Caragiale la un alt text de Caragiale este un drum pe care GPS-ul îl simplifică prin traseul unei vieṭi zig-zag-anate. Adresele pe unde a locuit Ion Luca Caragiale nu au fost inventariate în Geografia Republicii Caragiale

-      Din Str. Batiṣtei nr.1-3 pînă în Str. Carol nr.65 (1894). O scrisoare către Titu Maiorescu din 6 aprilie 1888 se încheie cu formula: Vechiul Dv. cunoscut ‘’cinicul"’ - I.L. Caragiale (Calea Victoriei nr.148, catul de sus).

-      În Bucureṣti, (după ce-i scrie lui Ion Ghica), Ion Luca Caragiale din Strada Armenească nr.23 se mută în Str. Pitar Moṣ, în timp ce din Strada Rotari Nr.15 (O-7, p.466 // O-4 p.435) un Caragiale se mută în Str. Olari nr.21. De la Caragialele din Str. Colṭii nr.78 (22 ianuar 1893) pînă la Caragialele care locuia în Str. Colṭii nr.78 Bucureṣti (în 20 octomvrie 1894) ṣi din nou în 1899) nu este decît un pas. De la Adresa mea: Caragiale, Str. Pitaru Moṣu nr.17 jos. (1892) pînă la Pitar Moṣu nr.15 (20 febr. 1895) ṣi pînă la Caragialele din Str. Pitaru Moṣu nr.4 (16 I 1897) sunt însă distanṭe în ani.

-      Timpul trece altfel în 1890, cînd scrie: Adresa mea nu este la ṣcoală, ci Str. Polonă nr.96, ṣi altfel trece timpul pentru Caragialele din secolul XX - Răspundeṭi la adresa: Str. Sf. Spiridon nr.3 bis (17 mai 1900 Aceluiaṣi Petrache (Petre Th. Missir) căruia îi scrie disperat în 1883 din gara Craiova, îi scrie (iar disperat!) în 1890 din Str. Polonă 96. Într-o scrisoare din 1896 reprodusă în volumul de Corespondenṭă (2015, p.348),

-      Caragiale joacă rolul lui Caragiale

Procura înregistrată la Tribunalul Ilfov, secṭia de Notariat, la data de 7 Decembrie 1905, este semnată: I.L. Caragiale, Proprietar, Strada Plantelor 25.

Nu ṣtiu în cîte din aceste case a fost proprietar, ṣi de cîte ori s-a mutat Caragiale de la un Caragiale la alt Caragiale. Dar ṣtiu că o parte din Caragiale a plîns pe Strada Berzei nr.70, ṣi un Caragiale a vîndut o parte din Caragiale Editurii Ṣaraga sau Editurii Minerva, atunci cînd semnează: I. L. Caragiale

publicist. Str. Țepeṣ-Vodă 1, Buc. (vezi Contract cu Editura Minerva). În martie 1896, ṣi apoi în iulie 1896, îṣi vinde ‘’pe veci’’ drepturile de autor unor edituri: ‘’Am cedat dlui Leon Alcalay toate aceste drepturi, 6 mai 1900’’.

Lăsînd în urmă un Caragiale scriitor, descoperim un Caragiale-berar; Adresa mea: Caragiale, Restaurantul Gării, Buzău (1894) Ṣi iar - Domiciliul meu: Buzău, în gară (Scrisoare din 25 apr. 1895). O berărie din care mai scrisese scrisori ṣi în ianuarie 1895.

Puţini au ştiut că I.L. Caragiale a fost şi proprietar de berării, cea mai cunoscută dintre acestea fiind berăria Gambrinus, deschisă inițial pe Calea Victoriei, în anul 1901, şi mutată, ulterior, la parterul Hotelului Cișmigiu. Aici veneau ziariști, scriitori, politicieni și artiști.

Caragiale a mai deţinut o berărie în asociere, „Mihalcea și Caragiale", pe strada Gabroveni, și o alta în gara din Buzău.

După ce pe 8 iulie 1893 încetează să mai fie director la ‘’Moftul romăn’’, la 1 decembrie 1893, (ca antreponor al Tunelului Caragiale din Gabroveni), este primit în ‘’Societatea internaṭională a chelnerilor din Bucureṣti’’, de unde este exclus în ianuarie 1895 pentru că nu ṣi-a plătit cotizaṭia. (vezi Corespondenṭă, vol. 5 (2015), p.230, Scrisoare către G. Grideanu

Atunci cînd nu stătea cu chirie, ṣi cînd nu avea o berărie unde să stea, Caragiale stătea pe la prieteni, atîta timp cît îi mai avea. Adresa: Caragiale la D. Al. Vlahuṭă, Bucureṣti, Palatul Funcṭionarilor, Piaṭa Victoriei

Familia Caragiale a ajuns în Ploieşti în anul 1858, când viitorul dramaturg avea doar şase ani. Până atunci locuiseră în comuna Haimanale (Dâmboviţa). Tatăl său, până atunci vechil al unei mari moşii din Dâmboviţa, primeşte o slujbă la Tribunalul Prahova. Tot din Ploieṣti expediază o telegramă pe data de 27 aprilie 1912, cu cîteva săptămîni mai înainte de ultima lui scrisoare din Berlin.

De la Grand Hôtel „Victoria Română’ (situate pe coordonatele de 26°1'48 longitudine estică și 44°56'24 latitudine nordică), drumul trece direct prin Revoluṭia de la Ploieṣti, pînă la adresa: Caragiale, Otel Splendid, 12, via gara Craiova.

La Craiova, (1883) Caragiale oftînd de dorul Fridolinei (Leopoldina Reineke), se încurcă cu veriṣoara acesteia; La Iaṣi, după episodul cu Veronica, fuge ‘’să nu-l împuṣte’ Eminescu. O epigramă atribuită unui Caragiale (care s-ar referi la o relaṭie cu iubita lui Eminescu), este pseudo-citată de Mircea Dinescu: ‘Eminesculînd odoare / Veronică, Veronică, / Eu credeam c-o ai mai mica, / Tu credeai c-o am mai mare.’’

În timp ce era director la Teatrul Naṭional, un oarecare Ion Luca Caragiale obiṣnuia să mai doarmă ṣi prin casa celebrului actor Constantin Nottara (atunci cînd acesta nu era acasă). Partidele sale de amor cu actriţa Amelia Welner, soţia lui Nottara erau atît de ‘’cunoscute’ (deṣi nu s-a păstrat bileṭelul cu: ‘’Bibicule, Mangafaua pleacă mîine miercuri la Ploieṣti….’’) încît, prin 1889, cînd bărbatul s-a întors brusc acasă dintr-un turneu… Când a deschis ușa casei sale, a dat de Caragiale în pielea goală, purtându-i papucii de casă şi halatul. „Coane, am înţeles să-mi iei nevasta, dar şi halatul, şi papucii?!", ar fi exclamat Nottara (ṣi l-ar fi trimis să-ṣi caute alt hotel).

‘’Ion Luca Caragiale nu a avut niciodată o casă a lui. A locuit toată viața cu chirie. În fostul Haimanale, care acum îi poartă numele, veți găsi un înlocuitor de înlocuitor al casei natale, la Ploiești, o casă foarte frumoasă, dar în care dramaturgul n-a călcat, iar în Berlin numele și numerotația străzilor s-au schimbat într-atât, încât se pare că placa memorială marchează un loc în care Caragiale n-a intrat

https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/casa-lui-caragiale-a-fost-si-ramane-literatura-romana-147232.html

La lista Caragialilor cu ‘’domiciliul cunoscut’’ în Bucureṣti:

1. – Calea Victoriei nr.148

2.      Palatul Funcṭionarilor, Piaṭa Victoriei, Bucureṣti

3.      Str. Armenească nr.23

4.      Str. Batiṣtei nr.1-3

5.      Str. Berzei nr.70

6.      Str. Carol nr.65

7.      Str. Colṭii nr.78

8.      Str. Gabroveni

9.      Str. Olari nr.21

10.      Str. Pitar Moṣu nr.15

11.      Str. Pitaru Moṣu nr.17 jos

12.      Str. Pitaru Moṣu nr.4

13.      Str. Plantelor nr.25

14.      Str. Polonă nr.96

15.      Str. Rotari nr.15

16.      Str. Sf. Spiridon nr.3 bis

17.      Str. Sf. Nicolae Ṣelari nr.2

18.      Str. Țepeṣ-Vodă 1

19. Calea Victoriei - Gambrinus

Se adaugă lista unor Caragiali cu domiciliu xxx sau cu domicil necunoscut

Adresa mea: Caragiale, Tuṣnad (Ungaria), (1896); Hotel Sachsenhof, Lipsca, (1910); Sinaia (miercuri 9. VI.);

Există cîte un Caragiale mare scriitor de scrisori în fiecare din aceste localităṭi:

Arad (1911); Berlin; Blaj (1911); Braṣov (1911); Budapesta (1910 // 1911// 1912); Buzău ( ); Charlottenburg; Cluj; Constanṭa; Hamburg (3 iunie 1909); Iaṣi; Koln (1904); Leipzig; Lipsca; Munchen (1903); Nagyszeben; Oradea; Piatra Neamṭ (5 dec. 1881// 1897// 1898); Potsdam (1906); Roma (26 ian. 1904); Saalburg (4 sept. 1906); Schoneberg bei Berlin, Innsbruckerstr.1, ori Innsbruckerplatz 1; Sibiu; Travemunde; Viena (1905); etc. Probabil că noaptea de 8-9 iunie 1912 l-a prins pe undeva, pe la una dintre aceste adrese. Pe unde a trecut a rămas un nume de stradă – Strada I. L. Caragiale, sau un nume de ṣcoală – Liceul I.L. Caragiale, sau de parc, sau de teatru, sau de bibliotecă, sau de ceva. În 1905, după peregrinări, împreună cu familia, prin Italia, Franṭa ṣi Germania, se stabileṣte, toamna, la Berlin. Adresa: Mitică.... la băi... în Europa.

Înainte de a intra în geografie, Ion Luca Caragiale a intrat în istorie.

Uneori, cu un început de lacrimă sub pleoape, Caragialele evadează din Caragialume, dovedindu-ṣi astfel că avea un suflet romantic. Sentimentalul ascultînd ‘’mierloiul’’ nu ar trebui să ne surprindă, dacă am ṣti de cîte ori ṣi în cîte locuri Caragialul-meloman a ascultat muzică clasică. Aṣa cum se auto-definise în ‘’Moftul Român’’ (1893): ‘’Particularităṭi: Meloman! Ureche, memorie ṣi gust musical bine dezvoltat!’’.

Ṣi peste tot pe unde a fost, Caragiale ṣi-a lăsat urmele luminînd pe sub zăpada amintirilor:

– Iată, pe aici a trecut Caragialele! Cel care a fost. Cel care e un fost. Cel care E.

Cel care ne e, ne încă mai e profesor de istorie – Caragiale – contemporanul nostru.

Omul care ne-a învăṭat să fim oameni, încărcaṭi cu toate bucuriile ṣi durerile omeneṣti.

Fiica lui Caragiale, Ecaterina Logadi, sugerează această stare de rîsu-plînsu în care veselia nu este niciodată în stare pură:

‘’  ..citea Coignard".  O considera capodopera lui Anatole France. Îl auzeam, ca niciodată, rîzînd cu hohote pline de contagioasă veselie, aṣa încît, după uṣă, ne venea ṣi nouă să rîdem.

Dacă noi povesteam ceva comic ṣi rîdeam, ne oprea spunînd: Voi povestiṭi, nu rîdeṭi; lăsaṭi-mă pe mine să rîd. Foarte rar l-am auzit rîzînd cu hohote. Nimic pe lume, zicea el, nu e destul de comic ca sa te facă să esclafezi. Eu nu rîd, surîd. [Ecaterina Logadi – ‘’Din amintirile mele despre tata’’]

C. Săteanu în ‘’Caragiale în anecdotă - La a 25-a aniversare a morţii sale - [s.a. ] aminteṣte ṣi alte ocazii în care ILeCaragialul a fost văzut plîngînd în public.

Deseori, când se vorbea despre veselia lui Caragiale, Alexandrina Caragiale răspundea, ca mai târziu Vlahuta.

– Un om vesel? Nu! Un om foarte trist. E multă durere sub glumele lui.

Deṣi relaṭiile cu propriul său fiu, Matei, au fost rareori sentimentale, în familia Caragiale a existat o atmosferă ‘’de studiu’’.

‘’ Copilaria noastra nu a fost obisnuita. Am devenit maturi prea devreme si ne-a lipsit avantul si zburdalnicia acelei varste. Am inteles insa ca severitatea parintelui nostru pornea din dragostea prea mare ce o avea pentru noi. In schimb cauta sa ne distreze cu povesti mici si poezii umoristice improvizate pe moment, ca sa nu ducem prea mult dorul unei vieti mai libere. Cu toate acestea, desi noi nu ne-am jucat ca toti copiii, veselia si umorul domneau in casa noastra, spre mirarea strainilor care veneau sa ne vada. Cand, cu vorbe timide, cautam sa-i multumim tatii pentru osteneala pe care si-o dadea cu noi, ne raspundea scurt: "Nu fac asta pentru voi, ci pentru ca asa imi face mie placere’’ [Ecaterina Logadi - Din amintirile mele despre tata]

Relaṭiile din cadrul familiei Caragialeṣtilor ṣi relaṭiile cu cîṭiva prieteni apropiaṭi au fost în general stabile.

Despre relaṭiile cu majoritatea contemporanilor săi nu putem folosi acelaṣi calificativ.

Nu avem o listă cu toate personalităṭile literare ṣi politice cu care a intrat în diferite relaṭii, (de amiciṭie de la plus la minus), nici o listă cu toate partidele politice ṣi curentele de idei la care a aderat. A lăsat în urma sa doar un ‘’Repertoriu de nume proprii’’ la care eventual, cîndva, cineva, va adăuga o listă cu toate numele de persoane din opera sa. Deja există ‘’Dicṭionarul personajelor din teatrul lui I. L. Caragiale’’ (2012) ṣi lista alfabetică a persoanelor cu care a purtat corespondenṭă (în Opere, vol.5, (2015), Corespondenṭă, volum care include în 1210 pagini 1094 de scrisori). Caragialumea a păstrat mereu cîteva puncte de reper emblematice. Este un spaṭiu unde miṣcarea de la Caragiale la Caragiale devine un perpetuum mobile:

- Mai întîi Caragialele din Str. Academiei No.24 (Telegraful 1873), unde revine în iunie 1874 (Asmodeu) ṣi se mută în primăvara lui 1893 (Moftul romăn);

-      Apoi adresa din Pasajul Romăn No.12 (Alegătorul liber; Claponul);

-      Caragiale a fost ṣi pe Calea Mogoṣoaii No.18 (Calendarul Claponului);

-      Dar ṣi pe Str. Lipscani No.3 (Claponul). La aceeaṣi adresă Caragiale publică Bobîrnacul – 1879, înainte să se mute pe Str. Lipscani nr. 11 - 13;

-      Str. Lipscani No.11 este ṣi adresa unde îl găsim pe Caragialele de la Romănia liberă (1877) – nu pe cel de la Lipsca;

-      Str. Academiei No.19 este adresa Caragialelui de la Ghimpele din 1876;

-      Caragialele de la Timpul stă o vreme la Palatul ‘’Dacia’’ (1878), dar Timpul din 1881 îl găseṣte pe Str. Covaci No.14;

-      După ce o vreme Caragiale putea fi întîlnit prin Pasagiul

Băncei Naṭionale (Adevărul 1896);

-      Pentru o scurtă perioadă se mută în Str. Sf. Ionică No.11 (Lumea vechie – 1896);

-      În anul următor îl găsim pe Str. Clemenṭei No.3 (Epoca 1897);

-      Etc…

Un text despre toate aceste texte nu s-a fost scris, dar o antologie a tuturor acestor adrese putem încerca în această carte.

Cronologia operei sau

Antologie

de la Caragiale pînă la CARAGIALE.

Titlul ‘’De la Caragiale la Caragiale’’ ar putea desemna ṣi simpla succesiune, ‘’Caragiale după Caragiale’’, titlul de ‘’CARAGIAL’’ fiind moṣtenit ereditar. Pentru că nu pot fi doi Caragiali într-o ṭară atît de mică. (putem spune, parafrazîndu-l pe domnitorul Caragea.).

‘’De la Caragiale la Caragiale’’, Caragialii au moṣtenit nu numai numele, ci ṣi talentul.

1-      După Luca Caragiale

2-      A urmat Ion Luca Caragiale [=Ioanne L. Caragiali]

3-      ṣi apoi Luca Ion Caragiale

Ultimul din Dinastia Caragialilor a fost fiul Ecaterinei Logadi Caragiale, fiica cea mica a lui I.L. Caragiale.

CAPITOLUL 1 - "OPERE’’ vol. 1 – 7

OPERE – 1 – 7  - ALFABETIC - total 590 titluri 

1)      I.L.Caragiale – OPERE – vol.1 – Nuvele şi schiţe – 1930 – 352 pagini

            Note şi variante – pp. 327 – 350 – total 52 titluri – în - O-1-,

2)      I.L.Caragiale – OPERE – vol.2 – Nuvele şi schiţe – 1931 – 468 pagini 

            Note şi variante – pp.425-445 – TOTAL 52 TITLURI în – O- 2 –

3)      I.L.Caragiale – OPERE – vol.3 – Reminiscenţe şi notiţe critice – 1932 – (346 p.)

                Note şi variante – pp.331-343 – TOTAL 94 de titluri în – O-3 –

4)      I.L.Caragiale – OPERE – vol.4 – Notiţe critice, literatură şi versuri" - 1938 –(ediţie

                Şerban Cioculescu), Editura pentru literatură şi artă;  (476 pagini); 

                Note şi variante – pp. 442 – 459 – total 200 titluri – în - O-4-

5)      I.L.Caragiale – OPERE – vol.5 – Articole politice şi cronici dramatice – 1938 –(510 pag )

- PARTEA I – 49 ARTICOLE POLITICE - PARTEA II – 22 – CRONICI DRAMATICE - PARTEA III – 90 ADDENDA  -

                      NOTE ŞI VARIANTE – pp.471-482 - total 161 titluri – în - O-5-,

6)      I.L.Caragiale – OPERE – vol.6 – TEATRU – 1939 – 587 pagini

            Note şi variante – pp.523-562 – TOTAL 12 TITLURI în – O- 6 –

7)      I.L.Caragiale – OPERE – vol.7 – CORESPONDENŢA – 1942 – (541 p.) – (din care am selectat doar 19 texte epistolare

I.L. Caragiale – OPERE – vol.1 – Nuvele şi schiţe – 1930 – 352 pagini

1. DIN CARNETUL UNUI VECHI SUFLEOR – O-1-, p.1

2. PĂCAT – O-1-, p.22

3.      O FĂCLIE DE PAŞTE – O-1-, p.54 –

4.      OM CU NOROC – O-1-, p.69 -

5.      GRAND HOTEL VICTORIA ROMĂNĂ – O-1,p.74

6. 25 DE MINUTE – O-1-, p.79 –

7.      JUSTIŢIE – O-1-, p.84 –

8.      UN PEDAGOG DE ŞCOALĂ NOUĂ – O-1-, p.88 –

9.      DESPRE COMETĂ – O-1-, p.99 –

10.      EMULAŢIUNE – O-1-, p.106 –

11.      PREMIUL I – O-1-, p.111 –

12. POVESTE – O-1-, p.117 –

13.      ÎNTRE DOUĂ POVEŢE – O-1-, p.124 –

14.      CĂNUŢĂ OM SUCIT – O-1-, p.130 –

15.      LA HANUL LUI MĂNJOALĂ – O-1-, p.139 –

16.      DOUĂ LOTURI – O-1-, p.148 –

17.      ÎN VREME DE RĂSBOIU – O-1-, p.164

18.      TELEGRAME – O-1-, p.182 –

19.      PROCES-VERBAL – O-1-, p.189 -

20. C. F. R. – O-1-, p.193 –

21.      ACCELERAT NO. 17 – O-1-, p.198 –

22. URGENT – O-1-, p.203 –

23. HIGH-LIFE – O-1-, p.208

24. SUCCES – O-1-, p.213

25. LA CONAC – O-1-, p.219 –

26. AMICI – O-1-, p.225 –

27.      FIVE O’CLOCK – O-1-, p.231 –

28.      CUM DEVINE CINEVA REVOLUŢIONAR ŞI OM POLITIC…? – O-1-, p.236 –

29.      ATMOSFERĂ ÎNCĂRCATĂ – O-1-, p.241 –

30. TEMPORA – O-1-, p.246 –

31. 1 APRILIE – O-1-, p.250 –

32. LA PAŞTI – O-1-, p.255 –

33. O ZI SOLEMNĂ – O-1-, p.261 –

34. D-L GOE – O-1-, p.267 –

35. VIZITA – O-1-, p.273 –

36. LA MOŞI – O-1-, p.278 –

37.      DASCĂL PROST – O-1-, p.283 –

38.      SITUAŢIUNEA – O-1-, p.288 –

39.      ÎNTÎRZIERE – O-1-, p.293 –

40. AMICUL X – O-1-, p.298 –

41.      SMOTOCEA ŞI COTOCEA – O-1-, p.303 –

42.      LEONICĂ CIUPICESCU – O-1-, p.306

43. GOGOŞI – 1 – O-1-, p.309 –

44. GOGOŞI – 2 – O-1-, p.310 -

45. GOGOŞI – 3 – O-1-, p.311

46. CORESPONDENŢĂ  SENTIMENTALĂ      – O-1, p.312